carte fenomenul sectar necrestin

654
Fenomenul sectar necreştin I. Introducere Realitatea unei dimensiuni, care să depăşească limitele temporale ale acestei existenţe, conceptualizate ca fiind experienţa sacrului, misterium tremendum et fascinosum 1 este, de departe, numitorul comun al tuturor civilizaţiilor care şi-au făcut simţită prezenţa, într-un fel sau altul, în istoria omenirii. Tradiţia populara relatează, că uneori nu numai omul, dar şi alte vieţuitoare se raportează în felul lor la ceea ce este dincolo, la transcendent, în anumite împrejurări având comportamente speciale (presimţiri, intuiţii). Este evident că, de la începuturi, creaţia este impregnată de sentimentul religios. Fără speranţa unui sprijin de la Creatorul său, fără nădejdea în grija şi iubirea Sa omul nu poate trăi, aşa cum nu poate trăi fără aer, apă sau hrană, iar omul a conştientizat întotdeauna necesitatea absolută de a fi în legătura cu Dumnezeu, necesitate pe care astăzi o numim religie. 1 Rudolph Otto, Sacrul (Despre elementul iraţional din ideea divinului şi despre relaţia lui cu iraţionalul), în româneşte de Ion Milea, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1996 5

Upload: cojocaru-daniel-ionut

Post on 23-Jul-2015

405 views

Category:

Documents


4 download

TRANSCRIPT

Page 1: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Fenomenul sectar necreştin

I. Introducere

Realitatea unei dimensiuni, care să depăşească limitele temporale ale acestei existenţe, conceptualizate ca fiind experienţa sacrului, misterium tremendum et fascinosum1 este, de departe, numitorul comun al tuturor civilizaţiilor care şi-au făcut simţită prezenţa, într-un fel sau altul, în istoria omenirii. Tradiţia populara relatează, că uneori nu numai omul, dar şi alte vieţuitoare se raportează în felul lor la ceea ce este dincolo, la transcendent, în anumite împrejurări având comportamente speciale (presimţiri, intuiţii). Este evident că, de la începuturi, creaţia este impregnată de sentimentul religios.

Fără speranţa unui sprijin de la Creatorul său, fără nădejdea în grija şi iubirea Sa omul nu poate trăi, aşa cum nu poate trăi fără aer, apă sau hrană, iar omul a conştientizat întotdeauna necesitatea absolută de a fi în legătura cu Dumnezeu, necesitate pe care astăzi o numim religie.

Religia a însemnat nu doar strict o raportare a existenţei la Dumnezeu ci şi izvor al unor mulţimi de binefaceri în folosul omului: căci din religie au luat naştere literatura, muzica, artele plastice, filosofia, medicina şi chiar ştiinţele2.

Dar ce este religia? Religia este comunitatea de fiască iubire sfântă, dintre om şi Dumnezeu, trăită înlăuntrul inimii şi manifestată în afară prin credinţă şi fapte bune3.

Fiinţa umană posedă facultăţi, care nu sunt satisfăcute numai cu ceea ce pot oferi lucrurile din jur, ci doreşte legătura cu altcineva, în primul rând cu Dumnezeu şi apoi cu cei asemenea lui, cu alte persoane, stare numită comuniune care va dăinui şi după această viaţă, în fericirea cea veşnică.

1 Rudolph Otto, Sacrul (Despre elementul iraţional din ideea divinului şi despre relaţia lui cu iraţionalul), în româneşte de Ion Milea, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 19962 Ilarion V. Felea, Religia culturii, Editura Episcopiei Române a Aradului, Arad, 1994, p.20-213 Ibidem, p. 11

5

Page 2: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

„Structural omul este o fiinţă religioasă, adică o fiinţă care-şi îndeplineşte funcţia şi vocaţia în orizontul religiei, înţeleasă ca relaţia omului cu Dumnezeu, în mod liber şi conştient. Această relaţie este întemeiată pe Revelaţie, pe deschiderea lui Dumnezeu spre om, pe afinitatea spirituală dintre Creator şi creatura Sa raţională, chip în lume şi în cosmos al lui Dumnezeu. Fără Dumnezeu omul nu mai este om, fără religie omul, cu toate realizările lui în plan material, rămâne un alienat”4.

Comuniunea este unul din compartimentele definitorii ale sentimentului religios, deci element structural al fiinţei umane, este procesul împărtăşirii de cunoştinţe, interese, atitudini, opinii, simţăminte, idei cu o alta persoana5. În sensul deplin al cuvântului religia se va defini drept relaţie, relaţia oamenilor cu Dumnezeu şi relaţia oamenilor între ei, a celor ce se unesc cu Dumnezeu sau mai degrabă a celor ce se simt uniţi cu El aşa cum Sfânta Euharistie este Taina comuniunii credincioşilor cu clerul şi cu Dumnezeu6.

Deşi comuniunea cu ceilalţi aduce multe satisfacţii omului şi contribuie la formarea lui ca persoana, este ştiut faptul, că în multe situaţii, comuniunea după care râvnim nu se realizează deplin nici în relaţia cu ceilalţi şi totuşi omul, deşi ştie uneori că această comuniune cu celălalt nu-1 satisface, se angajează în ea pentru că este structurat pentru aceasta7. „Conţinutul vieţii interioare a omului este alcătuit şi provocat nu numai de legătura cu natura prin trup, ci şi de transcenderea ei la legătura iubitoare cu alte persoane. Aceasta dă un conţinut mai înalt vieţii omului. Dar nici acest plan al vieţii nu-l mulţumeşte deplin. Un conţinut superior, care mulţumeşte deplin, este adus în om prin transcenderea legăturii cu semenii, la legătura prin credită cu Dumnezeu, Persoana absolut capabilă să ne asigure tot ce doreşte

4 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, Trinitas, Iaşi, 2000, p.2055 Larry A.Samvar şi Jack Mills apud C. Cuciuc şi C. Dupu, Introducere în sociologia religiilor, Gnosis, Bucureşti, 1998, p. 1316 Pr.conf.dr. Vasile Răducă, Curs de Teologie Morală, anul IV, semestrul II, p.3,77 Ibidem, p. 132

6

Page 3: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

viaţa noastră. Omul credincios şi-a găsit în aceasta o deplină şi statornică linişte”8.

Omul a fost creat persoană aşa cum este şi Dumnezeu. Prin aceasta omul are însuşirea de a comunica cu Dumnezeu. Numai Dumnezeu poate satisface deplin ceea ce a investit în fiinţa umană. Prin El înţelegerea noastră faţă de ceilalţi creşte, pentru că suntem atraşi de comuniunea cu Cel care lucrează la modelarea fiinţei lăuntrice şi în felul acesta face posibilă comuniunea mai profundă între semeni. Aşadar cu cât ne apropiem mai mult de Dumnezeu, cu atât ne vom apropia mai mult unii de alţii9.

Psalmistul zice: în ce chip doreşte cerbul izvoarele de apă aşa te doreşte sufletul meu pe Tine Dumnezeule. Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu. (Psalmul 41,1-2).

Religia are un rol benefic şi asupra societăţii, a colectivităţii (comuniunii) oamenilor. Studiind triburile aborigene din Australia, Durkheim susţine că activităţile de natură religioasă erau cele care le permiteau acestor triburi să ia act de ele însele, în calitate de colectivităţi, să simbolizeze ordinea lor socială şi să-şi facă o idee obiectivă despre propria societate, sentimentul religios le permitea indivizilor să aibă sentimente colective şi să exprime un sentiment al unităţii sociale10.

Religia îndeplineşte o multitudine de funcţii în societate. Ea oferă prilejuri de adunare a oamenilor, de reafirmare a solidarităţii lor sociale, susţinând astfel coeziunea societăţii şi legitimând orânduirea socială. Ea susţine pe oameni în angajamentele asumate, îi face mai hotărâţi, dă un sens vieţii şi serveşte drept instanţă supremă11.

Religia răspunde la întrebarea “Cine sunt eu”, în cazul indivizilor, şi “Cine suntem noi”, în cazul grupurilor. Răspunsurile religioase la aceste întrebări ating nivelul cel mai înalt şi mai general la care se poate oferi un răspuns; ele definesc poziţia

8 Dumitru Stăniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, vol.I, Editura Cristal, Bucureşti, 1995, p.329 Joachim Wach, Sociologia religiei, Polirom, Iaşi, 1998, p.8410 Emile Durkheim, Formele elementare ale vieţii religioase, tradusă în româneşte de Magda Jeanrenaud şi Silvia Lupescu, Iaşi, Polirom, 1995, p.7811 Bryan Wilson, Religia din perspectivă sociologică, traducere din limba engleză de Dana Măria Străinu, Bucureşti, Editura Trei, 2000, p.45

7

Page 4: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

individului sau a grupului în spaţiul cosmic şi în ordinea eternă. Religia oferă răspunsuri ultime şi complete la aceste întrebări12.

I.1. Disoluţia sectară – fenomen inevitabil

Din cele scrise mai sus, se observă cu destulă evidenţă, poziţia intrinsecă a sentimentului religios în cadrul fiinţei omeneşti. Aşadar, dacă omul simte nevoia imperioasă de a comunica (cu o realitate transcendentă, şi prin aceasta cu semenii), cum se explică imensa diversitate a grupărilor religioase, care nu de puţine ori sunt într-un flagrant antagonism unele faţă de altele, ajungând până la dezvoltarea unor sângeroase conflicte?

Sectarismul, adică divizarea în minorităţi religioase13, nu este un fenomen nou în istorie, căci prin însăşi conformaţia unicat a personalităţii umane, există întotdeauna posibilitatea ca doi oameni să aibă două păreri diferite (Si duo faciunt idem, non est idem).

În esenţă aceste diversificări pornesc de la amestecarea limbilor la Turnul Babilonului, când unitatea omenirii a încetat. Fiecare popor a început să-şi croiască tradiţia, cultura şi istoria lui proprie, toate acestea fiind altoite pe întunecarea minţilor, datorată căderii în păcat, astfel că până azi fiecare îşi are mintea lui individuală, aparte, care apoi individualizează totul14.

Inevitabilitatea fenomenului sectar a confirmat-o însuşi Mântuitorul: Vai lumii din pricina smintelilor, că smintelile trebuie să vină! (Matei 18,7 ).

În baza spuselor scripturistice putem trage următoarea concluzie: în omenire, există, inevitabil, pe de o parte, născocitori de sminteli, iar pe de altă parte victime15: „Vedeţi să nu vă amăgească cineva. Căci mulţi vor veni în numele Meu şi pe mulţi vor amăgi. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor înşela pe mulţi (Matei 24,4-5 ); Eu ştiu că, după plecarea mea, vor intra

12 Ibidem, p. 4613 Ibidem, p. 13614 Pr. dr. P. Deheleanu, Manual de sectologie, Tipografia Diecezană, Arad, 1948, p.1715 Ibidem, p. 18-19

8

Page 5: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

între voi lupi crânceni, care nu vor cruţa turma. Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei” (Faptele Apostolilor 20, 29-30).

Atât Mântuitorul cât şi Apostolii constată că sectarismul este ceva de neînlăturat dar totuşi explicabil: Aud că atunci când vă adunaţi în biserică, între voi sunt dezbinări. Şi în parte o şi cred; căci trebuie să fie între voi şi eresuri, ca să se învedereze între voi cei încercaţi (I Corinteni, 11,18-19 ), ba mai mult: eresurile sunt necesare pentru învederarea celor tari în credinţă astfel luând fiinţă multe din cărţile Scripturii sau Tradiţiei, scrise nu din dorinţa de a face teologie sistematizată ci pentru a furniza o relatare scrisă a vieţii Mântuitorului şi, mai ales, pentru a răspunde întrebărilor legate de credinţă.

Iată ce spune Tertulian vizavi de aceasta: Condiţia vremurilor de acum mă obligă să vă atrag luarea aminte că nu trebuie să ne mirăm de aceste erezii, nici fiindcă există, căci aceasta este menirea lor să se ispitească prin ele şi să fie pusă la încercare credinţa. În deşert, aşadar, şi fără să cugete îndeajuns se minunează unii că ereziile au atât de mare putere. Dacă n-ar avea putere ele n-ar exista)16.

Având deci menirea de a ispiti, eresurile nu sunt păcat prin ele însele, dar ştiut fiind faptul că cele mai multe ispitiri vin de la Satana ele intră în opoziţie cu voia lui Dumnezeu însă nu o depăşesc chiar dacă „păcatul este împotriva lui Dumnezeu; Dumnezeu a permis căderea în păcat deoarece în atotputernicia Sa poate să scoată binele chiar şi din rău. Totuşi faptul că nu este dincolo sau în afara voii lui Dumnezeu nu-l scuză şi nici nu-l explică. Păcatul rămâne o enigmă”17.

Concluzionând, constatăm generalitatea a ceea ce numim fenomenul sectar, şi în plus îl înţelegem şi din prisma activităţii diavolului în lume, care dintru început a fost ucigaş de oameni (Ioan VIII, 4), căci cine altcineva ar putea fi patronul unora din aceste nefaste manifestări?

16 Tertulian, Despre prescripţia contra ereticilor, în volumul Apologeţi de limbă latină, colecţia P.S.B., nr.3, Bucureşti, 1981, p.13817 Anthony A. Hoeckema, Created in God's Image, William B. Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, 1986, p.132

9

Page 6: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

I.2. Scurte delimitări terminologice

Aşadar de când se ştie (de fapt de când a zis Adam: Sunt gol şi m-am ascuns) omenirea se confruntă cu opoziţia manifestată în diverse domenii, inclusiv şi în cel religios. Se impune, aşadar, o prealabilă precizare a termenilor care definesc aceste manifestări.

Ce este o sectă? Etimologic18 cuvântul sectă are originea în verbul latin „secare”-a tăia, sau, potrivit altor specialişti, în verbul “sequi”-a urma. Astfel, în primul caz, prin sectă înţelegem grupul care se desprinde dintr-o comunitate, de unde se subînţelege că ea este un factor de sciziune, iar în al doilea se accentuează forţa carismatică a liderului, care se erijează în cauza sciziunii. După cum spuneam, sectele nu sunt un fenomen nou; Platon şi Aristotel au avut semizeii lor, care dacă nu s-ar fi masacrat, s-ar fi înfruntat în plan ideologic19 şi este îndeobşte cunoscut faptul că actuale mari religii, precum jainismul sau budismul, au debutat în stadiul de secte. Totuşi termenul generalistic pentru definirea fenomenului a apărut în spaţiul creştin şi de aici s-a extins ca atare.

Sociologul Peter Berger defineşte secta drept un grup religios, restrâns numeric, care trăieşte într-o stare de permanentă tensiune cu întreaga societate, închis influenţei acesteia, şi pretinzând membrilor ei o fidelitate şi o solidaritate desăvârşită?20

Wach înţelege prin sectă o mişcare socială spontană, care ia naştere în condiţii uşor de descris, se separă de grupul în care trăieşte, trece printr-o perioadă de conflict şi conştiinţă accentuată a propriei sale existenţe, care se concretizează într-o organizaţie, trece apoi printr-o perioadă de izolare şi integrare, în care se poate întâmpla să dezvolte o formă comunitară de viaţă,

18 Diac.P.I. David, Invazia sectelor. Coarnele fiarei apocaliptice în mileniul III, vol.I De la erezii vechi la secte religioase ale timpului nostru, Editura Crist-1, Bucureşti, 1997, p.15 şi urm.; Al.N.Constantinescu, Sectologie, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1943, p.7-8; Pr. dr.P.Deheleanu, op.cit., p. 1-13; Jean-Francois Meyers, Sectele-neconformisme creştine şi noi religii, ediţia a doua revăzută, traducere de Roxana Pitea, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p.5-619 Jean-Marie Abgrall, La mecanique des sectes, PUF, Paris, 1996, p. 1520 Jean-Francois Meyers, op.cit., p.6

10

Page 7: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

reia în mod gradat contactele cu comunitatea mai vastă şi prezintă în cele din urma tendinţa de a se lăsa absorbită de grupul din care s-a desprins21. În general, din punct de vedere sociologic, secta este o grupare religioasă, de dimensiuni mici, respinge majoritatea stilurilor de viaţă şi valorile societăţii, membrii sectei considerând celelalte interpretări religioase ca fiind eronate şi apreciind societatea globală ca fiind decadentă sau diavolească22.

Cu acest sens, de separare, de urmare a unei alte învăţături, cuvântul “sectă” este folosit într-o mare diversitate de domenii (politic, educativ, artistic), tot el fiind destul de uzitat şi în alte spaţii lingvistice; de exemplu Websterul reţine la primul sens al cuvântului “sectă”: grupare de persoane care aderă la o doctrină specifică23, iar Larousse-ul: ansamblu de persoane profesând aceeaşi concepţie ( filosofică, religioasă etc.)24 ; definiţii asemănătoare regăsim în Hachette25, Littre26, Maxidico27 şi Oxford28, reprezentative pentru limbile engleză şi franceză.

Dicţionarul Enciclopedic Român dă următoarea definiţie: „comunitate religioasă (creştină, islamică, budistă etc.) desprinsă din bisericile oficiale respective, generată de iluzia unor pături sociale oprimate după care prin crearea unei “religii noi” ar putea fi învinse contradicţiile orânduirilor bazate pe exploatare”.29 De asemenea toate definiţiile precedente leagă cuvântul “sectă” de erezie.

21 Joachim Wach, op.cit, p. 14222 Dicţionar de sociologie, coordonatori: Cătălin Zamfir, Lazăr Vlăsceanu; secretar Alfred Bulai, Babei, Bucureşti, 1993, p.53523 The New Webster Encyclopedic Dictionary ofthe English Language, Grammercy Books, New York, 1997, p. 59724 Le petit Larousse, Librairie Larousse, Paris, 1994, p.92625 Le Dictionaire Essentiel . Dictionnaire Encyclopedique Mustre, Hachette, Paris, 1992, p.166726 Dictionnaire de la Langue Francaise, abrege du dictionnaire de Emile Littre par A.Beujean, vol.III, Editions de l'Erable, Paris, 1967, p. 108627 Le Maxidico-Dictionnaire Encyclopedique de la Langue Francaise, Editions de la Connaissance, Paris, 1997, p. 100428 Oxford Dictionary, Darsling Kindersley Limited and Oxford University Press, London, 1998, p.74629 Dicţionar Enciclopedic Român, vol.IV, Editura Politică, Bucureşti, 1996, p.348

11

Page 8: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

În practică termenul sectă a fost monopolizat mai ales în politică şi în religie, unde a căpătat un caracter peiorativ cu periculoase consecinţe practice, sectanţii fiind persecutaţi sau eliminaţi ca adversari periculoşi în multe rânduri30 (mulţi raţionalişti şi filosofi au fost socotiţi sectari şi trataţi ca atare ).

Nicu Gavriluţă vorbeşte de două mari sensuri date de literatura socio-antropologică de specialitate noilor mişcări religioase. Primul este amplu, larg, generos, iar cel de-al doilea concis şi restrictiv. Primul sens „este folosit pentru o extrem de vastă varietate de fenomene şi manifestări religioase, de la asceza cea mai riguroasă la hedonismul cel mai libertin, ajungând până la cultul lui Satana, integrând toate formele de vrăjitorie: spiritism, ocultism, para-psihologie şi orientalism occidentalizat”31.

Evident, un asemenea sens dat „noilor mişcări religioase” este inoperabil. El spune totul şi... nimic. A pune orice nonconformism şi excentrism religios pe seama noilor mişcări religioase înseamnă a eluda problema. Un asemenea sens este şi unul fals deoarece pune sub semnul vrăjitoriei discipline spirituale şi practici radical diferite între ele, cum ar fi spiritismul, ocultismul, para-psihologia şi orientalismul.

Cel de-al doilea sens dat „noilor mişcări religioase” este mult mai apropiat de adevăr. Sub celebra sintagmă sunt puse împreună „versiunile neo-fundamentaliste ale creştinismului şi iudaismului”32, „neo-orientalismul de origine asiatică, dar activ acum în Europa şi în Statele Unite”33, anumite „mişcări de promovare a potenţialului uman, care la rândul lor poartă amprenta unor idei şi doctrine neo-orientale (precum noile forme de psiho-logie transpersonală)”34.

30 C. Cuciuc şi C.Dupu, op.cit, p.7231 Arhimandrit Teofîl Tia, Reîncrestinarea Europei? Teologia religiei în pastorala si misiologia occidentală contemporană, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2003, p. 95; Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale. O perspectivă antropologică asupra globalizări practicilor yoga, Editura Provopress, Cluj-Napoca, 2006, p. 2332 Arhimandrit Teofîl Tia, Reîncrestinarea Europei?, p. 95; Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 2433 Arhimandrit Teofîl Tia, Reîncrestinarea Europei?, p. 95; Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 24

12

Page 9: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Tocmai pentru a se evita orice valorizare — mai ales una preponderent negativă - sociologii şi antropologii religiilor au propus sintagma de practici religioase sau pe cea de nonconformism religios.

Vom folosi în cercetarea noastră, alături de profesorul Gavriluţă expresiile de practici religioase dar pe cea de noi mişcări religioase referindu-ne nu numai la mişcările religioase de inspiraţie orientală apărute în România imediat după 198935.

Orice analiză cu privire la fenomenul sectar bazată pe antinomii suportă anumite corecţii. Asupra lor insistă şi Joachim Wach în Sociologia religiilor. Este vorba de „anumite grupuri, care la origine erau sectare şi depindeau la început de corpuri mai vaste”36 şi care, cu timpul, „pot nutri speranţa de a deveni o Biserică şi de a sfârşi prin a forma un corp ecleziastic. La fel, un corp ecleziastic poate ieşi dintr-o comunitate fondată la origine pe baza unui contract”37. De aceea credem că ar fi mult mai inspirat să căutăm specificul unui grup denominaţional în cu totul altă parte.

O constantă a lui poate fi faptul că mută o experienţă religioasă, deseori autentică, din planul ecleziastic, comunitar, într-unul personal. Denominaţia distanţează pe purtătorii ei de canoanele clasice ale Bisericii. Instituţional, Biserica este trecută sub semnul crizei, exaltându-se în schimb trăirea vie, personală, nemijlocită a relaţiei cu absolutul. „Alegerea voluntară şi reciprocă, separatism şi exclusivism, autoidentificare cu grupul menţinut prin supraveghere şi excludere, elitism şi legitimare directă de la Dumnezeu: iată trăsăturile care definesc secta”38.

Noţiunea de sectă nu are valoare absolută, ea variază în funcţie de contexte culturale, religioase, naţionale ceea ce într-un loc va fi calificat drept sectă nu va avea neapărat acelaşi statut şi în

34 Arhimandrit Teofîl Tia, Reîncrestinarea Europei?, p. 95-96; Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 2435 Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 27-2836 Joachim Wach, Sociologia religiei, p. 138; Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 2937 Joachim Wach, Sociologia religiei, p. 138; Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 2938 Jean Vernette, Sectele, trad. De Cleopatra Sava, Editura Meridiane, Bucureşti, 1996, p. 15; Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 29

13

Page 10: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

altă parte. Caracteristica definitorie a sectei este de a urma o cale spirituală neconformistă în raport cu instituţiile religioase “oficiale”, cu marile tradiţii religioase mondiale “recunoscute” unanim.

Pentru a defini aceste neconformisme spirituale, limba engleză are un alt cuvânt „cult”, care pe lângă sensul primar rit (care trece în planul al doilea ), mai desemnează o religie sau o sectă, considerată a fi falsă sau extremistă, deci cu un sens mai peiorativ decât secta.39 În aceeaşi accepţiune termenul este folosit şi în sociologie, accentuându-se mai ales rolul liderului carismatic şi numărul mai mare de adepţi decât în cazul sectei (care, de altfel, se poate transforma în cult destul de uşor).40

În ultimul timp, pentru o mai eficientă disimulare a adevăratelor intenţii ale sectelor sau, poate, pentru o mai potrivită încadrare din punct de vedere ştiinţific, s-a lansat expresia nouă mişcare religioasă (new religious movement). Grupările înglobate în această categorie nu pot fi încadrate în grupul sectelor, deoarece nu s-au născut din nici o altă grupare, ci au o geneză proprie, datorată, în principal activităţii intense ale liderilor lor. Specialiştii înţeleg aici grupări noi, ivite în special în secolul XX, precum Scientologia, Santeria, Eckankar, Biserica Unificării ş.a.

Deşi nu departe de adevăr, este totuşi discutabilă încadrarea unor asemenea grupări în categoria sectelor; căci pe lângă imposibilitatea stabilirii unei filiaţii cu o grupare mamă, aceste noi grupări au pretenţia stabilirii unor noi norme religioase şi o bună parte din seva lor doctrinară, aparţine spaţiului religios asiatic, care are o cu totul altă optică şi nivel de toleranţă faţă de neconformismele religioase41.

I.3. Diversitatea fenomenului sectar

„Teoretic, secta este mediul în care atitudinea sunt credincios, dar nu practicant, nu este îngăduită, unde nu te târguieşti nici asupra doctrinei, nici asupra comportamentului, şi în

39 Webster's..., op.cit., p.16540 Dicţionar de sociologie, op.cit., p.14741 Bryan Wilson, op.cit., p.70

14

Page 11: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

care este luat extrem de realist îndemnul la vigilenţă al Apocalipsei: Nu eşti rece nici fierbinte. O de-ai fi rece sau fierbinte! Fiindcă eşti căldicel am să te vărs din gura Mea (Apocalipsa 3,15-16). Toate sectele îşi revendică calitatea de Biserică adevărată şi prin aceasta exclud, total sau parţial, de la această calitate alte grupări. Istoria a arătat cum unele secte pot deveni Biserici dominante sau viceversa.

In ciuda bunelor intenţii, care rămân mai totdeauna la stadiul declarativ, realitatea existentă în sânul unei secte este cu totul alta.

Clasificarea sectelor este o întreprindere destul de riscantă; criteriile unei asemenea clasificări sunt foarte diverse, în funcţie de distanţarea de religia mamă, în funcţie de acurateţea dizidenţei, în funcţie de practici sau de provenienţă, etc.

Bryan Wilson propune o interesantă clasificare a fenomenului sectar:

- secte de tip conversionist, care sunt marcate de o viziune dualistă, maniheică despre lume (evanghelişti, baptişti, metodişti, penticostali);

- secte de tip revoluţionar, în general eshatologice (adventiştii);

- secte de tip introvertit, grupări care consideră retragerea din lume drept singura cale de salvare (anabaptişti, amish, quakeri);

- secte de tip taumaturgic, care promovează primatul miracolului asupra învăţăturii de credinţă (antoinismul, ştiinţa creştină, umbanda);

- secte de tip utopic, care-şi propun să construiască o lume nouă (menoniţii);

- secte de tip manipulativ, categorie în care intră numeroase mişcări sectare, mai ales de nuanţă ocultistă, esoterică şi gnostică, constituind mişcarea “noii religiozităţi”42.

Obiectul studiului de faţă îl constituie tocmai acele practici uzitate de aceste secte manipulative, care au drept scop final îndoctrinarea şi supunerea adepţilor la dispoziţia liderului. Aceste secte îşi claustrează adepţii într-un sistem totalitar şi

42 Bryan Wilson apud pr.Gheorghe Petraru, op.cit., p.215-220

15

Page 12: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

coercitiv, prin intermediul unor tehnici de manipulare sau persuasiune, care afectează atât partea fizică cât şi cea sufletească, şi sunt conduse de un lider autoritar, care are în ochii membrilor o poziţie exclusivă de mediator între oameni şi Dumnezeu sau o putere supremă, cu o puternică structură ierarhică, cu puternice concepţii elitiste şi exclusiviste care exercită o dominaţie de tip îndoctrinator asupra membrilor prin intermediul unor tehnici, bine studiate, de manipulare mentală. O mare parte din cultele care activează azi în Occident, utilizează frecvent asemenea practici şi sunt taxate ca atare de opinia publică.43

Asemenea tip de sectă este uneori numit « coercitivă » şi este definită ca fiind o mişcare totalitară prezentându-se sub forma unei asociaţii, grup religios, cultural ş.a.m.d, care cere membrilor un devotament total şi devoţiune din partea grupului, mai mult decât oricărei persoane. Aceste mişcări folosesc tehnici de manipulare, persuasiune şi control destinate a materializa obiectivele liderului, care provoacă la adepţi o dependenţă totală de grup, în detrimentul anturajului familial şi social44.

Însă nu doar sectele recunoscute ca fiind «manipulative», utilizează tehnici de manipulare ci şi multe alte secte recurg la astfel de tehnici în aceleaşi scopuri (supunerea adepţilor).

Nu vom porni însă cu prejudecăţi dăunătoare unui studiu cât de cât obiectiv; de aceea reţinem, spre ilustrare, următoarea meditaţie a unui specialist: Sunteţi un antropolog roman din secolul I al erei noastre. Anchetatorii vă semnalează un fel de sectă mesianică evreiască acţionând de puţin timp în Palestina, dar care a fost pe punctul să dispară la Ierusalim. Conducătorul ei a fost răstignit pentru instigare la revoltă. Grupul nu are o ierarhie bine stabilită: pare acum împărţită în două facţiuni, una în jurul unui anume Pavel, cealaltă la Ierusalim în jurul unui evreu numit Iacov. Nu există nici un text religios, doar o tradiţie orală relatând minunile întemeietorului.

43 Judy Narinsky, Q&A Brainwashed: Rick Ross talk about deprogramming members of religious cults, în “Wilamette Week”, Portland, Oregon, 1 noiembrie 199544 Jean-Marie Abgrall, op.cit., p.127

16

Page 13: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Care sunt pronosticurile dumneavoastră, în privinţa unui grup legat de tulburările social-politice ale lumii evreieşti din această perioadă? Care vi se par şansele de supravieţuire?45.

Bineînţeles această scurtă meditaţie are deficienţele ei dar merită reţinută ideea cadru: fiecare are dreptul la prezumţia de nevinovăţie şi de aceea orice studiu asupra realităţilor religioase trebuie făcut în spiritul dragostei şi al dreptăţii.

Însuşi Mântuitorul ne-a avertizat că vom fi confruntaţi cu prooroci mincinoşi şi falşi Mesia: Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oaie, dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori (Matei 7,14); aceasta nu înseamnă că Dumnezeu ne-a condamnat să ne confruntăm permanent cu antagonismul opiniilor, ci totul se explică prin atotştiinţa şi preştiinţa lui Dumnezeu, care a cunoscut omul în totalitate încă de la facerea sa (în acest sens Sfântul Ioan Damaschin spune că unitatea împărţita pe genuri a neamului omenesc a fost făcută de Dumnezeu odată cu crearea omului, în preştiinţa Sa despre căderea in păcat).46

Suntem uneori tentaţi să catalogăm, cu lejeritate şi condescendenţă, pe cei care aleg calea sectelor, drept deficienţi mintal, însă nicăieri în spusele Mântuitorului nu putem detecta justificarea acestei afirmaţii; totuşi dacă acest lucru este pe alocuri conform cu realitatea (mai ales în ţara noastră), avem de-a face cu o excepţie care nu face decât să confirme regula, căci, în general, sectarii de astăzi nu pot fi caracterizaţi în nici un caz deficienţi mental47, miezul problematicii apariţiei fenomenului sectar fiind mult mai profund.

II. Cauze ale apariţiei sectelor

Aşa după cum spuneam cauza fundamentală a apariţiei sectelor o constituie libertatea de voinţă a omului, care are

45 Anson D. Shupe, Six Perspectives on New Religious : A Case Study Aproach, Edwin Mellen, Press, New York, 1981 apud Jean-Francois Meyers, op.cit., p.1346 V. Karras, Patristics view on the Ontology and Gender, în Persanhood: Orthodox Cristianity and the Connection between Body, Mind and Soul apud preot prof. dr. John Breck, Darul sacru al vieţii, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2001, p.100.47 Judy Narinsky, art.cit.

17

Page 14: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

posibilitatea alegerii binelui sau răului. Manualele de specialitate48

ne descriu câteva cauze ale apariţiei fenomenului sectar, cauze care sunt principalul motor al apariţiei sectelor; le vom reţine în expunerea diaconului profesor David:

Cauze religioase sau influenţa răului: forţa demonică, falsele noutăţi şi credinţa originală, dorinţa de conducere, slăbirea şi deformarea imaginii credinţei, refuzul adevărului revelat49.

Profesorul Gavriluţă face referire la o altă numită cauză a fi criza Bisericii. În primul rând a Bisericii creştine neortodoxe. Altfel spus, fenomenul s-a manifestat în plenitudinea lui în Occident. Aici au existat şi există „segmente ale tinerei generaţii care aşteptau de la bisericile lor altă instruire spirituală, nu numai o etică socială. Mulţi dintre cei care au încercat să ia parte activa la viaţa Bisericii erau în căutare de experienţe sacramentale şi mai ales de instruire în ceea ce ei numesc «gnoză» şi «misticism». Sigur că au fost dezamăgiţi”50. Criza o confirmă şi Kimler Myers, episcop catolic de California: „Omul modern este plictisit spiritual, vrea ceva nou, omul modern este sărac în imagini spirituale; nu mai avem simboluri cum ar fi trecerea lui Moise şi a evreilor prin Marea Roşie”51.

48 M.A. Calnev, Metodica misionară, Editura secţiei culturale a Consiliului Eparhial, Chişinău, 1931; Anatol Chircev, Psihologia atitudinilor religioase cu privire specială la români, Editura Institutului Pedagogic, Sibiu, 1941; Al.N. Constantinescu, Sectologie, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1943; diac.prof.dr. P.I. David, Călăuza creştină-sectologia-pentru cunoaşterea şi apărarea dreptei credinţe în faţa Prozelitismului sectant, Editura Episcopiei Argeşului, Curtea de Argeş, 1994; Petre Deheleanu, Manual de sectologie, Tipografia Diecezană, Arad, 1948; pr.Al. Scvoznicov l, Psihologia sectelor religioase- studiu analitic asupra cauzelor şi fondului mişcării sectare, Tipografia Eparhială, Chişinău, 1939.49 Diac.prof.dr. P.I. David, op.cit., p. 3-550 Mircea Eliade, Ocultism, vrăjitorie fi mode culturale. Eseuri de religie comparată, traducere din engleză de Elena Bortă, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997, p. 84; Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale. O perspectivă socio-antropologică asupra globalizării practicilor yoga, Editura Provopress, Cluj-Napoca, 2006, p. 3151 Radu Olinescu, Ştiinţă contra paranormal?, Editura Amalteia, Bucureşti, 2003, p. 296; Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 32

18

Page 15: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

În sărăcia sa spirituală, omul (post)modern nu mai este întotdeauna dispus şi pregătit să descopere permanenta actualitate a simbolisticii şi spiritualităţii testamentare. Prin urmare, setea lui de absolut se orientează spre religiile, filosofiile şi mitologiile Orientului. De ce? Pentru că sunt străine, exotice şi vin pe piaţa culturală cu o ofertă practică (tehnici de respiraţie, posturi ale corpului, metode de concentrare şi meditaţie etc). Urmarea a fost adeziunea totală la unele grupuri denominaţionale, mai ales la cele de inspiraţie orientală. La acest fenomen se mai adaugă şi o substanţială insatisfacţie faţă de dogmele Bisericii, motivată mai curând de o ignorare şi necunoaştere a propriilor tradiţii.

Cu totul diferit stau lucrurile în România ultimilor ani. Aici tradiţiile, dogmele şi ritualurile religioase s-au păstrat mult mai bine. Liturghia sacramentală n-a fost simplificată. Insatisfacţia socială faţă de Biserică - dacă a existat - a fost de o cu totul altă natură. Totuşi, nu de puţine ori tinerii au încercat să experimenteze pe viu anumite ritualuri amintite în Biserică. Cel isihast, de exemplu, este doar unul dintre ele. Mulţi dintre cei care s-au înscris într-un grup denominaţional de coloratură orientală „reproşează” Bisericii absenţa preocupării faţă de practicile spirituale propriu-zise. Ei văd în yoga Orientului, de exemplu, o cale mult mai vie şi concretă spre Absolut. Aici cred că se află răspunsuri reale la marile probleme ale vieţii. Asta nu înseamnă, pentru ei, o excludere a creştinismului. Practicanţii de yoga, de exemplu, continuă să frecventeze Biserica şi chiar să fie într-o anumită măsură şi practicanţi ai cultului creştin. Rezultă o formă de sincretism religios creştin-oriental asupra căruia vom reveni52.

O altă cauză a revirimentului nonconformismului religios, amintit de o parte a literaturii sociologice occidentale de specialitate, se referă şi la aşa-zisa revanşă a victimelor persecuţiilor ecleziastice. Generaţiile actuale care au urmat „arderilor pe rug” şi „excomunicărilor” medievale au încercat să-şi răzbune predecesorii „trădând” creştinismul şi pactizând cu ritualurile religioase exotice, în special orientale. Pentru România

52 Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 31-33

19

Page 16: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

o asemenea problemă nu se pune, iar în Occident ea trebuie verificată prin studii temeinice de istorie şi antropologie socială53.

Aşa s-ar putea intitula o altă cauză a popularizării grupurilor creştine şi orientale în lumea contemporană. Psihoza sfârşitului iminent este în continuare copios alimentată de mediatizarea marilor catastrofe ale momentului, înţelese ca prolegomene la Apocalipsă. Este vorba, printre altele, de „cataclismul celor 55 de milioane de morţi ai celui de-al doilea război mondial, de genocidul cambodgian, foametea lumii a treia, catastrofele industriale de la Sevesto, Bhopal şi Cernobâl, conflictele şi revoluţiile care s-au produs ca urmare a războiului rece, ameninţarea permanentă şi imediată a unui război nuclear final”54.

Toate acestea creează o aşteptare a sfârşitului în condiţii de teamă şi anxietate pentru virtualii membri ai grupurilor denominaţionale. Noile mişcări religioase orientale le promit şansa unei iniţieri şi a unei salvări de iminentul rău planetar. Încheierea mileniului doi şi începerea celui nou alimentează şi mai mult fantasmele apocaliptice. Or, toate acestea se întâmplă în mai multe medii sociale din Occident, dar şi în România actuală55.

„Redescoperirea spiritului comunitar, a cultului familiei şi a vieţii private atrage după sine şi dorinţa de a avea un nou lider chatismatic. Or, grupurile „orientale” din Occident şi din România livrează constant o diversitate de asemenea lideri. Liderul religios (guru etc.) este, de obicei, întemeietorul mişcării sau succesorul acestuia, iniţiat şi instalat în fruntea grupării de către întemeietor, respectiv o persoană autorizată să-şi exercite puterea după moartea liderului. Există şi grupări în cadrul cărora liderul joacă doar un rol reprezentativ, întrucât puterea decizională propriu-zisă este deţinută de o altă persoană, recunoscută sau foarte puţin accesibilă publicului”56.

53 Ibidem, p. 4054 Jean Vernette, Sectele, p. 34; Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 4155 Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 4156 Nicolae Achimescu, Noile Mişcări Religioase, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2002, p. 30; Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 38

20

Page 17: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

„În anumite situaţii, liderul charismatic este realmente fetişizat. Se formează un adevărat cult în jurul persoanei sale. Aparent, libertatea pe care şi-o asumă adeptul este una mare, chiar totală în anumite situaţii. Or, se ştie bine, libertatea totală poate deseori atrage după sine servitutea totală. „Subordonarea totală faţă de lider este prezentată deseori ca un mijloc de realizare a mântuirii, pentru că în rândul multor grupări liderul este creditat . ca având însuşiri divine”57.

Nicu Gavriluţă se arată interesant este faptul că există o reală nevoie individuală/socială a unor adepţi de a-şi proslăvi liderul şi de a-1 „diviniza”. Evident, unui asemenea personaj totul i se permite. Ceea ce nu-i reuşeşte i se întoarce cu folos. Eşecul este prezentat de charismaticul personaj religios ca un subtil şi aparent insesizabil succes. De exemplu: nu s-a întâmplat dezastrul provocat de ciocnirea Pământului cu un asteroid uriaş? Aşa este, numai că predicţia neîmplinită a liderului este, de fapt, o mărturie a marii lui victorii: aceea de a fi deviat prin rugăciune şi meditaţie la unison bolovanul uriaş din drumul său ţintă spre Pământ...

Totuşi, fetişizarea unui „guru” charismatic nu explică importanţa reală a acestor maeştri orientali în mediatizarea practicilor yoga în Occident. „Fără îndoială, rolul unui guru s-a dovedit a fi important în cazul celor mai multe dintre aceste mişcări contemporane, indiferent de componenţa membrilor ei. Aceşti guru s-au aflat în centrul atenţiei, mediatori ai tradiţiei în mediul străin al Occidentului, sursa de autoritate a celor ce se aflau în căutarea cunoaşterii şi a unei căi de urmat. Unii au oferit sisteme de disciplină spirituală care necesitau implicare şi efort considerabil; alţii au propus, ca sursă a fericirii şi auto-împlinirii repetarea unei simple mantre sau rostirea unor scurte rugăciuni. Unii au fost personaje controversate şi pitoreşti, în vreme ce alţii au avut cu adevărat carismă. Cu toţii au recunoscut însă cererile speciale presupuse de mediul occidental”58.

57 Nicolae Achimescu, Noile Mişcări Religioase, p. 30; Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 4058 Kim Knott, Hiunduismul. Foarte scurtă introducere, trad. de Gabriela Inea şi Florin Şlapac, Bucureşti, Editura Alfa, 2002, p. 131; Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 38-40

21

Page 18: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Cauze sociale sau lipsa de respect pentru comunitate: dorinţa de câştig, nerespectarea demnităţii omului, contrastul între lux şi sărăcie, lipsa măsurilor autorităţii bisericeşti, confuzia între comunitatea bisericeasca şi societate.

„Una dintre problemele de importanţă fundamentală pentru sociologul care studiază sectele o reprezintă explicarea fenomenului de apariţie, precum şi atracţia manifestată de anumite secte la un moment dat, într-un anume ambient cultural”59.

Literatura sociologică occidentală prezintă şi analizează mai multe cauze ale apariţiei şi răspândirii grupurilor denominaţionale în lumea contemporană. Le vom expune şi noi succint, încercând să analizăm (incompatibilitatea lor cu spiritualitatea şi religiile din România perioadei de tranziţie.

„O primă cauză, intens mediatizată, aduce în discuţie existenţa unor structuri depersonalizate create de societăţile industriale moderne. Ele ar fi dezumanizat suficient de mult viaţa şi relaţiile interumane. „Orientările unilaterale în plan valoric ale noii societăţi industriale şi informaţionale, cum ar fi, de exemplu, progresul tehnic, dezvoltarea, producţia, succesul, imaginea, consumul etc., funcţionează aproape ca un suport religios secularizat. Tot la fel, valorilor spiritual-morale şi cultivării acestora li se atribuie tot mai frecvent un rol secundar în relaţia cu progresul tehnic. În acest context, realitatea în care trăim ne apare tot mai complexă şi, din acest motiv, devine tot mai imprevizibilă în atât de variatele ei caracteristici şi interacţiuni. Anumite părţi ale societăţii nu vor sau nu pot să ţină pasul cu această realitate. Consecinţa acestui fenomen o reprezintă situaţiile de criză atât în planul valorilor morale cât şi în cel existenţial, ca şi căutarea permanentă de noi modele”60.

Or, grupul denominaţional oriental vine şi pretinde că deţine alternative serioase şi noi modele la criza modului comun de viaţă socială. El propune varianta grupului mic, dar apropiat, cald, comunicativ. Un asemenea grup reface impulsul comunitar

59 Bryan Wilson, Religia din perspectivă sociologică, traducere din limba engleză de Dara Maria Străinu, Bucureşti, Editura Trei, 2000, p. 135; Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 3060 Nicolae Achimescu, Noile Mişcări Religioase, p. 20-21; Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 31

22

Page 19: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

bazat pe „raportări directe, autentice, imediate, libere de conven-ţiile sociale, de legile profitului, de rolurile ce tot mai mult încapsulează individul în zidurile dure ale izolării”61.

Credem că astăzi ideea structurilor depersonalizate a încetat să mai fie un fenomen exclusiv occidental. După 1989, ele îşi fac simţită tot mai intens prezenţa şi în societatea românească. Însăşi tranziţia, asemenea unui ritual de descensus ad inferos, presupune în mod obligatoriu destructurarea ca preludiu al unei noi renaşteri. Din această perspectivă sugerată de Mircea Eliade se poate înţelege mai bine criza unor subiecţi care, nesuportând durerile tranziţiei, caută refugiul în cuprinsul unor grupuri denominaţionale, inclusiv a celor de inspiraţie orientală62.

Cauze morale: destrăbălarea în toate privinţele, slăbirea vieţii de familie, lipsa de evlavie a unor slujitori, lăcomia.

O altă cauză a proliferării semnificative a denominaţionismului oriental o constituie şi tentaţia „fructului oprit”. În perioada dictaturii lui Ceauşescu, practicile orientale erau privite cu suspiciune (vezi scandalul „Meditaţia Transcendentală”) sau chiar stigmatizate, ajungându-se până la o anume negativizare. Într-un anume fel era firesc ca ele să revină spectaculos după 198963.

Cauze culturale: lipsa de informare, confundarea Evangheliei cu o învăţătură omenească, nepăsarea faţă de concepţiile greşite, nerecunoaşterea meritului Bisericii în cultura popoarelor, lipsa de cultură generală şi teologică64.

Altă cauza aminteşte de existenţa unor noi contraculturi în Europa occidentală şi Statele Unite ale Americii. Cea veche, specifică a anilor '60 din SUA şi Europa, s-ar fi epuizat lăsând altora locul alteia noi. O componentă importantă a acestora din urmă o reprezintă grupurile denominaţionale. Ele oferă noi alternative de viaţă la modelul statal, clasic, de tip instituţionalizat.

61 Arhimandrit Teofil Tia, Reîncreştinarea Europei? Teologia religiei în pastorala şi misiologia occidentală contemporană, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2003, p. 111; Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 3162 Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 30-3163 Ibidem, p. 41-4264 Diac.prof.dr. P.I. David, op.cit., p. 8-9

23

Page 20: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Comentând această afirmaţie a lui Jean Vernette din cartea sa, sugestiv intitulată Sectele, vom remarca un fapt; viabilitatea şi durabilitatea noii contraculturi depinde enorm de modul în care ele se raportează la cultura oficială, statală. Poate să i se opună frust, elementar, şi atunci are şanse mai puţine de reuşită sau, dimpotrivă, noua contracultură poate fi un subtil şi eficace braţ al Statului Inteligent structurat în „sânul” grupurilor nonconformiste pentru a le controla şi manipula în voie65.

Evident, ipostaze sociale ale noii contraculturi au apărut şi în cei aproape 20 de ani ai tranziţiei româneşti. Numai că, funcţionând într-un mediu în mare parte omogen din punct de vedere religios, ele nu mai au aceleaşi efecte puternice ca în Occidentul central-european sau american.

O a treia cauză a succesului înregistrat de grupurile denominaţionale în campania lor de persuadare a opiniei publice o constituie dorinţa de a-şi menţine o identitate culturală proprie. Credem că observaţia este valabilă în primul rând pentru societăţile puternic pauperizate şi pentru acele spaţii sociale atinse profund de viruşii totalitarismului politic şi ai exclusivismului religios66.

Cauze psihomaladive: răutatea sau perversitatea, gândurile urâte, bolile incurabile.67

Aşa s-ar putea numi o altă cauză a creşterii amplorii fenomenului religios oriental în Occident, dar şi în România ultimilor ani. Nu de puţine ori Mircea Eliade a insistat asupra faptului că religia lui Iisus a respins dintru început practicile vechi misterice (gen Misterele din Eleusis) ce reprezintă o culme clasică a iniţierii personale68. Misterele creştine au fost anunţate pentru

65 vezi Ioan Petru Culianu, Eros si magie în Renaştere. 1484, traducere de Dan Petrescu, traducerea textelor din limba latină de Ana Cojan şi Ion Acsan, prefaţă de Mircea Eliade, postfaţă de Sorin Antohi, Editura Nemira, Bucureşti, 1994, p. 151-157; Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 3266 Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 32-3367 Diac.prof.dr.P.I. David, op.cit., p.3-17.68 ldeea dezavuării practicilor vechi, precreştine, de către creştinism este amintită de Mircea Eliade în finalul volumului doi din Istoria credinţelor fi ideilor religioase: „Nici un eveniment istoric nu traduce mai bine sfârşitul «oficial» al păgânismului decât incendierea sanctuarului de la Eleusis, în 396, de către Alaric,

24

Page 21: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

absolut toţi credincioşii de la amvonul Bisericii. Iniţierea a devenit colectivă. Ritualismul a ajuns să fie, uneori, unul fad, sec, irelevant.

„În aceste condiţii, denominaţiunile orientale, dar şi cele esoterice, oculte sau gnostice, au venit cu promisiunea unei căutări personale şi practice a absolutului, într-un „veritabil” scenariu secret al iniţierii. Se proliferează tot mai frecvent în psihologia oamenilor primatul experienţei religioase directe, personale asupra dogmei, principiului, instituţiei în sine, tradiţiei etc. Aceasta presupune că trăirea nemijlocită este sacralizată, iar instituţia relativizată. Omul doreşte să vadă cu proprii săi ochi. Orice adevăr recunoscut se subordonează autenticităţii unei experienţe personale”69.

Scenariul secret al iniţierii atrage şi fascinează, în special pe tineri. De ce? Pentru că aceste culturi „prezintă o înţelepciune necunoscută, câteodată misterioasă, dar cu siguranţă exotică...”70. Fascinaţia este şi mai puternică în rândul tinerilor educaţi, ştiindu-se „că aceste religii se află mai aproape de o sursă de adevăr străvechi şi tainică, neîntinată încă de intervenţia omului în natură, de materialismul şi hedonismul grosier al societăţilor avansate sau de acţiunile politicilor corupte, de ambiţiile militare sau setea de putere a acestora”71.

Societatea capitalistă, uneori dură şi depersonalizată, stimulează şi alimentează constant dorinţa omului, în special tânăr, de reconstrucţie a identităţii sociale. El se vrea integrat unui grup şi doreşte să aibă sentimentul apartenenţei la acel grup. Pentru unii, denominaţiunile creştine şi orientale sunt în măsură să le

regele goţilor”. (Mircea Eliade, Istoria credinţelor si ideilor religioase. De la Guatama Buddha până la triumful creştinismului, Editura Universitas, Chişinău, 1994, p. 400). „... goţii lui Alaric au pătruns prin defileul Thermopilelor, urmaţi de «bărbaţii în negru», călugării creştini — şi cel mai vechi şi mai important centru religios al Europei a fost definitiv distrus” (Ibidem); Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 3569 Nicolae Achimescu, Noile Mişcări Religioase, p. 19-20; Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 35-3670 Bryan Wilson, Les sects religieuses, Editura Hachette, Paris, 1970, p.159; Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 3671 Bryan Wilson, Les sects religieuses, p. 159; Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 36

25

Page 22: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

împlinească visul. Faptul este valabil pentru spaţiul occidental în general, dar şi pentru cel românesc al tranziţiei.

Dintr-un anume punct de vedere, (re)construcţia identităţii personale este un proces ubicuu. Nimeni nu scapă de încercările lui. Evident, procesul (reconstrucţiei identităţii personale este mult mai evident la vârsta tinereţii, deşi expresiile lui, uneori excentrice, pot fi regăsite şi mai târziu.

„Pentru ca acest proces să-şi atingă scopul, tânărul respectiv are nevoie de mentori autoritari, care să-1 convingă, de modele în care să se regăsească pe sine însuşi, de ţeluri şi valori după care să-şi orienteze propria viaţă şi în care poate afla un anume sens”72.

Construcţia identităţii este un subtil proces individual şi social. De fapt, cele două planuri nu se pot discerne total, definitiv. Societatea investeşte cu un rol-status pe orice tânăr. In timp, acesta trebuie confirmat. Prin ce? Prin crearea unui eu personal în măsură să răspundă convingător cerinţelor rolurilor şi statusului social asumate. Or, pentru crearea (sau descoperirea) unui asemenea eu interior este nevoie de modele. De oameni deosebiţi care să întrupeze ideile, valorile şi practicile consonante cu înaltele aspiraţii ale eului profund.

Se întâmplă ca uneori asemenea modele — adevărate ideal-tipuri weberiene — să nu poată fi regăsite în cuprinsul ofertei instituţionale şi oficiale (părinţi, rude, profesori, preot etc). Prin urmare, societatea modernă s-ar afla în imposibilitatea de a-şi selecta din oferta instituţională şi oficială asemenea personaje. În acest caz intră în joc noile mişcări religioase, multe străine şi exotice, etalându-şi alternativele cu acei „guru” salvatori. Ei sunt soluţia asumată pentru a rezolva criza de legitimitate pe care absenţa modelelor oficiale, charismatice şi elevate spiritual, ar fi provocat-o.

Există avantaje şi riscuri în asumarea modelelor alternative de viaţă religioasă. Pentru a ne opri asupra lor este obligatoriu nevoie de o cercetare cazuistică pe teren, fapt încurajat de mediile academice de specialitate din România. Tocmai de

72 Nicolae Achimescu, Noile Mişcări Religioase, p. 37; Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 37

26

Page 23: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

aceea specialiştii români exemplifică mai curând avantajele şi riscurile asumării alternativelor religioase cu date teoretice şi practice din literatura occidentală de specialitate73.

„Fără a nega importanţa şi realitatea unor asemenea factori trebuie spus că analiştii fenomenului sectar, teologi, istorici sau psihologi, sunt de acord a considera sectarismul modern şi proliferarea sectelor precum şi apariţia unui nou tip de religiozitate drept o consecinţă a umanismelor atee contemporane de tip marxist, nietzcheian, materialist şi a consumerismului civilizaţiei actuale.”74

„În ultimii două sute de ani civilizaţia umană s-a schimbat fără precedent: progresul a adus un grad foarte ridicat de confort, s-a mărit considerabil speranţa de viaţă a individului dar s-a şi produs o puternică secularizare a individului şi a societăţii. Astăzi acest fenomen este dublat de o reîntoarcere a sacrului, de o desacralizare a ordinii umane şi sociale, dar nu prin sacrul tradiţional, exprimat şi manifestat ca Biserică a lui Hristos ci prin forme de religiozitate, care îmbină precepte creştine, orientaliste, neo-păgâne, magice care uneori frizează absurdul.

Diagnosticul cel mai exact al civilizaţiei actuale este “pierderea absolutului”, absolut identificat în metafizica tradiţionala cu esenţa divină; această situaţie are la bază o mutaţie semnificativă creată în creştinism de mutaţiile apărute în sânul protestantismului, îngemănate cu intoleranţa şi deficienţele practice ale Bisericilor istorice, care s-au amestecat cu un segment ocultist occidental şi, în vremea noastră, cu teologii liberale ale secularizării ce propun o viziune post-creştină eliberată de mitologie, de supranatural şi de religios”.75

Anul 1968 a fost unul marcat de puternice frământări sociale; binecunoscutele revolte studenţeşti, cu epicentrul in Franţa au generat o ridicare a celorlalte clase sociale împotriva unui sistem care sufoca.

73 Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 36-3874Jean Vernette, Des chercheurs de Dieu “hors frontiers”. Sectes et nouvelles religions, Desclee de Brouwer, Paris, 1979 apud Pr. Prof. Dr. Gheorghe Petraru, op.cit, p.205.75 Pr.Prof. Dr. Gheorghe Petraru, op.cit., p.206.

27

Page 24: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Tulburările au cuprins întreaga lume: Praga, care protesta împotriva ocupaţiei sovietice, este vocea unui Est al Europei neputincios în faţa tancurilor comuniste, studenţii din Paris, Berlin, Roma, Madrid, Bruxelles, Washington, Cleveland, Brasil, Belgrad, toţi apartenenţi ai generaţiei “baby-boom”-ului de după război, care nu cunoscuseră privaţiunile anilor ’30 şi ’40, contestă o societate de consum a cărei autoritate nu vor s-o mai recunoască, populaţia de culoare din Statele Unite, tulburată de asasinatul lui Martin Luther King jr., se ridică împotriva dominaţiei albe cerând egalitatea în drepturi, peste tot este criticată intervenţia americană din Vietnam (care a jucat rolul de catalizator pentru nemulţumirile sociale din toată lumea76), decolonizarea provoacă importante conflicte în Africa, în Irlanda de Nord începe lupta I.R.A., al doilea Kennedy este ucis, mişcarea arabă strânge rândurile împotriva Israelului ş.a.

Criza din 1968 este o surpriză pentru toată lumea; ea se înscrie într-un val de mişcări de protest pe plan mondial, comun tuturor ţărilor dezvoltate, depăşind cadrul politic şi punând în discuţie însăşi fundamentele societăţii industriale.77 În lumea studenţească, port-drapelul mişcărilor sociale din ‘68, protestul la început politic, încarnat de Noua Stânga, devine mai apoi o adevărată mişcare de contracultură, care a făcut modă la timpul său.

Nu se poate vorbi de un front comun în rândurile studenţimii, avangarda mişcării, şi nici despre o conducere a unui centru iniţiator subversiv, ci, dimpotrivă, se poate constata o anumită izolare între diversele componente ale mişcării sociale a anului 1968. De asemenea nici ipoteza analogiilor de situaţii, în funcţie de izomorfisme economice, sociale sau politice, nu poate elucida cauzele izbucnirii protestelor, căci există diferenţe majore în ce priveşte sistemele economice şi politice ale ţărilor care au cunoscut focare revoluţionare; unele ţări, precum Franţa sau fosta R.F.G., au cunoscut în deceniul şase o expansiune economică certă

76 Anne Carrol, Jean Garrigues et Martin Ivernel, Dictionnaire d’histoire du XX siecle, Hatier, Paris, 1993, p.162-163.77 Ibidem, p.238-239.

28

Page 25: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

şi o îmbunătăţire a nivelului de trai şi nu o recesiune, care în general precedă mişcările revoluţionare.78

Mişcările din 1968 au cauze care depăşesc cadrul economic sau politic; ele au avut un caracter antigerontocratic şi antipaternalist, izvorând din necesitatea unei înnoiri, unei primeniri a societăţii industriale.79 „Societăţile industrializate produc într-adevăr structuri depersonalizate care dau naştere unor situaţii de criză la nivel industrial şi colectiv . Aceste situaţii determină apariţia unor aspiraţii sau nevoi pe care sectele afirmă că le pot satisface cu uşurinţă. Acestea sunt tot atâtea expresii ale unor căutări umane ale integralităţii şi armoniei, ale participării şi împlinirii la toate nivelurile existenţei şi experienţei umane, dar în aceeaşi măsură şi tentative de întoarcere la căutarea omenească a adevărului şi a semnificaţiei, la căutarea acelor valori constitutive care, în anumite epoci ale istoriei (atât colective cât şi individuale), par să fi fost ocultate, distruse sau pierdute de persoanele derutate de o schimbare rapidă, datorită tensiunii accentuate sau a fricii”.80

Din 1945 asistăm la o regresie a sentimentului religios, pe care-l putem raporta la influenţa crescândă a unei culturi occidentale laicizate, regresie care ia capăt odată cu etapa 1968, când se observa o întoarcere la religios, în special în profitul noilor mişcări sectare. Iată o statistică81 care indică, în cifre, cum au progresat noile mişcări religioase (sectele), comparativ cu celelalte religii în decursul secolului trecut (cifrele sunt exprimate în milioane).

Etapa începută în anul 1968 poate fi considerată un debuşeu al unei societăţi care nu mai putea suporta, care avea nevoie de o revalorizare din temelii a existenţei, pe baze complet

78 Serge Berstein şi Pierre Milza, Istoria Europei. Volumul 5: secolul XX (din 1919 până în zilele noastre), Institutul European, Bucureşti, 1998, p.294-295.79 Edgar Morin, Sociologie, Fayard, Paris, 1984, p.315.80 Les phenomene des sectes ou nouveaux movements religieux, defi pastoral, raport al Vaticanului prezentat de Jean Vernette in J.Vernette, Les sectes et l’Eglise catholique, Paris, 1986 apud J.Vernette, Sectele, 1996, p.31.81 Anne Carrol, Dictionar de istorie a secolului XX, Editura All, Colecţia ESENTIALL, Bucureşti, 2001, p.377.

29

Page 26: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

diferite.82 Mişcările sociale din 1968 nu au avut drept consecinţă schimbări politice structurale însă urmările au fost de altă natură, ele putându-se observa şi astăzi într-o multitudine de direcţii şi orientări. Una din aceste consecinţe este proliferarea sectelor pe Bătrânul Continent, ca filiale ale organizaţiilor-mamă aflate în S.U.A83, astfel că o mare parte a sectelor existente astăzi în Franţa, Germania sau Marea Britanie sunt sucursale ale unor secte multinaţionale, care pătrund în urma mişcărilor sociale din 1968.

Totul începe pe coastele californiene odată cu mişcarea Jesus Revolution. Urmărind mass-media vremii, vedem pe acei “Jesus freaks” şi “Jesus People”, bărboşi, pletoşi, murdari şi îmbrăcaţi cu cămăşi fistichii, proclamând că: “The message is Jesus”. Prezenţi constant în viaţa cotidiană, ei cereau automobiliştilor să manifeste dragostea pentru Iisus claxonând sau cumpărătorilor de la super market bătând din palme.

Incontestabil, America anilor ’60 a fost scuturată de un suflu contestatar, care a favorizat coroborarea elementelor necesare proliferării sectelor. Cel mai important din aceste elemente a fost mişcarea hippie. Despre hippie scria sociologul Tuli Kupfergherg, în 1967 că manifestă dezgust pentru actuala bătrână societate şi caută să se retragă, să părăsească jocul84. Asistăm la o incredibilă căutare, la încercări de orice natură şi la crearea de noi forme de viaţă comunitară, tribalizare (restructurarea vechii familii, destrămate de societatea de consum, principalul slogan la care se rezumau fiind, de fapt, „noi contra universului”).

Noi forme economice sunt vizate, se ajunge la preconizarea unui nou comunism primitiv. Tinerii în căutarea absolutului părăsesc marile oraşe, care sufocă şi distrug, şi pleacă către “satul viu”. Astfel au luat naştere comunităţile “Flower Power”, stabilite pe Coasta de Vest. Liderii ei predicau preeminenţa plăcerii şi distracţiei asupra muncii, care nu li se părea

82 A.M. Fillipi-Codacioni, M.Frangard, Y.Gauthier, Histoire de 20 siecle, Bordas, Paris, 1991, p. 216.83 Xavier Pasquini, Les sectes-un mal de civilsation, Jacques Grancher, Paris, 1993.84 Edgar Morin, Le paradigme perdu: la nature humaine, Editura Seuil, 1979, p.322.

30

Page 27: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

deloc eliberatoare, şi respingeau apartenenţa la societatea de consum care conducea la abrutizare.85 Toate acestea se traduc printr-o multiplicare a noilor forme de familie, în special “familia lărgită”, un fel de trib numit colectivitate, care avea în comun muzica lui Bob Dylan, profetul anilor ’60, şi consumul de droguri. Conform ziarelor din epocă, mai mult de 2000 de comunităţi sectare, în formă embrionară, existau la ora respectivă, dar unele din ele aveau nu mai mult de 15-20 de adepţi.

Distingem două forme de comunităţi:- prima grupează comunităţile instalate la periferia

marilor oraşe, în care se împart echitabil sarcinile casnice şi educative;

- a doua grupă a celor implantate în mediul rural, în care practica religioasă ocupă locul primordial, care influenţează toate activităţile comunităţii, structurate şi efectuate în funcţie de ea.

Trăsătura comună a acestor două tipuri de colectivităţi umane este egala supunere la utopie. Toţi aceşti adepţi aderă la un vis social şi mistic, pe care îl trăiesc până la capăt, obiectivul lor final fiind schimbarea societăţii şi dând naştere, de fapt, la o contracultură.86

Societatea de consum şi progresul tehnic sunt dispreţuite împreuna cu valorile lor morale şi familiale laolaltă cu referinţele culturale. Pentru viitor se credea că oamenii nu vor mai fi o « turmă » în mâna conducătorului ci fiecare individ îşi va aduce aportul la conducerea societăţii, că fiecare va deveni responsabil de existenţa sa. Acest entuziasm al ideilor nu era însă decât un paravan căci în obscuritate se lucra la creionarea siluetelor altor tineri care au făcut idolii să cadă dar care nu erau îndeajuns de capabili de a-şi lua soarta în propriile mâini. În căutarea unui punct de reper în societate, ei şi-au aţintit privirea spre acei “guru” atât de binevoitori şi demni de încredere dar atât de obscuri în intenţii şi mult prea puţin interesaţi în atingerea acelor “frumoase” idealuri, pe care le propovăduiau. Astfel, acest suflu juvenil, cu intenţii atât de nobile, care contesta autoritatea, şi-a trădat

85 Ibidem, p.19-20.86 Memoire du XX-e siecle:1960-1969, SEED Encyclopedies Bordas, Paris,1989, p.248-281.

31

Page 28: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

imperioasa nevoie de autoritate şi va merge să caute sprijin în ceea ce era mai caricatural: abandonul de sine, supunerea la o disciplina de fier, asceza exacerbată, pe scurt tot ceea ce respinseseră cu atâta putere înainte.87

II.1. Continentul american, “Canaanul sectelor”?

Max Weber afirma că America este fiica reformei iar capitalismul american este un avatar al protestantismului. Există, incontestabil, un strâns raport între criza catolicismului din secolul al XVI-lea şi colonizarea Americii în secolele următoare pentru că primii colonişti de pe “Mayflower” emigraseră pe noul continent, nu neapărat din dorinţa de aventură sau îmbogăţire, ci, mai ales, pentru a scăpa de oprimarea religioasă engleză. Luther, Calvin ca şi ceilalţi reformatori au dat individului o autonomie religioasă şi politică care a găsit în America un teren de aplicare adecvat.

Contrar opiniei comune, americanul de rând nu este un ateu; un ateu american ar fi aproape o contradicţie in termeni, căci a nu crede în Dumnezeu înseamnă a nu crede în America88

(conform indicelui Gallup, în 1986 frecvenţa participării la serviciile religioase, în cadrul diverselor culte, era de 49%, la o populaţie de peste 250 de milioane de locuitori).89 “Visul american” nu este doar o speranţă de propăşire materială, ci mai degrabă este un vis de fericire care presupune aportul providenţei, deci al lui Dumnezeu (Dwight Eisenhower spunea: guvernul nostru nu va realiza nimic dacă nu-şi va pune speranţa în Dumnezeu). Americanul de rând crede cu tărie în planul providenţial al lui Dumnezeu pentru America, el se confrunta la tot pasul cu practici religioase, şi însuşi statul american, prin legile sale, recunoaşte ba chiar autorizează preeminenţa puterii divinităţii asupra realităţilor seculare şi chiar , uneori, America este văzută ca

87 Xavier Pasquini, Encyclopedie des sectes dans le monde, Editura H. Veyrier, Paris, 1984, p.21.88 Gheorghe Argeşanu, Final de secol american. Statele Unite ale Americii-schiţă de profil, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 1999, p.25.89 Michel Reze et Ralph Bowen, Introduction a la vie americaine, Masson, Paris, 1991, p.91.

32

Page 29: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

o religie. În această direcţie primul amendament al Constituţiei americane garantează libertatea de expresie a religiei: Congress shall make no law respecting an establishment of religion, or prohibiting the free exercise of thereof.90

Totuşi pentru a nu suferi neplăcerile din Regatul Unit, Părinţii Fondatori au elaborat aşa-numitul wall of separation, zidul de separaţie între formele de organizare religioasă şi stat. De aceea statul american nu cunoaşte până astăzi un establishement, o religie de stat, căci tocmai oprimarea religioasă a Coroanei britanice îi determinase, pe părinţii statului american, să-şi găsească scăparea în coloniile de peste mări (jumătate din primele colonii erau fundate de congregaţii religioase; de exemplu calviniştii puritani au înfiinţat Noua-Anglie, quakerii Pennsylvania şi catolicii Maryland, ş.a.m.d.).

Iată ce declarau Părinţii Fondatori în 1787: Suntem un popor religios, ale căror instituţii presupun existenţa unei Fiinţe Supreme. De aceea garantăm libertatea de exprimare a evlaviei religioase potrivit libertăţii de a alege a fiecăruia; găsim potrivit ca fiecare să-şi exprime convingerea religioasă aşa cum doreşte şi nu încurajam nici o atitudine din partea guvernului care ar favoriza un anumit grup religios în detrimentul altuia.91 Însăşi autorii Declaraţiei de Independenţă şi-au afirmat clar apartenenţa religioasă: 36 erau anglicani de diverse nuanţe, 13 congregaţionalişti, 6 prezbiterieni, 1 baptist, 1 quaker, 1 catolic.

Separaţia dintre diferitele forme de organizare religioasă şi stat este un principiu la care aderă orice cetăţean, principiu care îşi trage seva din opiniile reformiste ale secolului XVI-lea, potrivit cărora Dumnezeu a instituit două regate: unul ceresc, unde Biserica exersează autoritatea spirituală, şi unul pământesc, unde magistraţii civili exersează autoritatea temporară. Primii legislatori erau devotaţi opiniilor lui Luther, Calvin, Th. More, J. Milton ş.a., care susţineau energic opinia potrivit căreia controlul statului

90 The New Webster’s Dictionary of the English Language, op.cit., p.1004.91 Arlin M. Adams and Charles J. Emmerich, A Nation Dedicated to Religious Liberty. The Constitutional Heritage of Religious Clauses, University of Pennsylvania Press, Philadelphia, 1990, p. 78.

33

Page 30: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

asupra religiei a corupt credinţa şi coerciţia credinţei a distrus adevărata pietate.92

În acord cu principiile Declaraţiei de Independenţă, ale Constituţiei şi ale primilor legislatori, statul american îşi reglementează astăzi raporturile cu cultele respectând patru principii, strict observate şi astăzi:

- federalismul; aşa cum se întâmplase cu numeroase probleme juridice, problemele de natură religioasă au fost lăsate la dispoziţia guvernelor statelor, care reglementează raporturile statului cu cultele potrivit particularităţilor specifice;

- separarea instituţională: dacă alianţa politic-religios nu putea fi decât dăunătoare ambelor parţi, s-a decis delimitarea clară a instituţiei statului şi a instituţiei ecleziale, de orice natură ar fi (asta nu exclude trăirea religioasă a oamenilor politici, cum este cazul lui Nixon care era quaker practicant, ba chiar lansarea în politică a unora dintre liderii religioşi, cum a fost cazul lui R. Niebuhr sau M. Luther King jr.);

- acomodarea; orice doctrină se exercită liber, bineînţeles în spiritul legalităţii, iar când intervin conflicte de interese statul este dator să le aplaneze prin acomodarea intereselor sale; în general acest principiu este invocat când apar tensiuni între datorii civice şi convingeri religioase, acomodarea făcând apel la promovarea unui echilibru şi unei coeziuni interne, prin abţinerea de la impunerea de reguli necesare şi împovărătoare;

- neutralitatea benevolă: guvernul nu preferă nici un grup religios asupra altuia ( În democraţia noastră , statală şi naţională, guvernul trebuie să fie neutru în privinţa opiniilor sau practicilor religioase. Nu poate fi ostil nici unei religii şi nici nu sprijină o anumită religie, în detrimentul alteia).93

Toate acestea au generat un context social extrem de favorabil înmulţirii manifestărilor de natură religioasă, secte sectele, care nu mai pot fi controlate, dacă se înscriu în cadrul respectării legalităţii, căci asta ar aduce atingere primului amendament al Constituţiei, care pentru orice american este sacru, fără nici un fel de exagerare. Ba mai mult, în spiritul respectării

92 Ibidem, p.112.93 Thomas Jefferson apud Arlin M. Adams and Charles J. Emmerich, op.cit., p.154.

34

Page 31: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

celor patru principii enunţate mai sus, s-au creat o seamă de facilităţi pentru culte, din care câteva sunt în vigoare până astăzi, cum ar fi o serie scutiri fiscale, gratuitatea transportului pentru şcolile confesionale, cadru legal foarte eficient, de natură a stimula sponsorizarea religioasă ş.a.m.d.

Bineînţeles, fondatorii statului american nu aveau drept scop crearea unei asemenea situaţii, însă din spirit de opoziţie faţă de realităţile engleze au urmărit crearea unui climat social şi juridic armonios dezvoltării libere a sentimentului religios şi de asemenea au urmărit stoparea oricărei tentative de obstrucţionare a religiei de către stat, astfel că astăzi numărul “religiilor” din America este estimat a fi între 3000 şi 800094, într-o continuă creştere căci, practic, dacă cineva vrea să se declare Mesia, şi găseşte câţiva adepţi care să-l urmeze, se bucură de acelaşi tratament, de care se bucură şi comunităţile baptiste, spre exemplu, din partea statului.

II.2. Mutaţiile structurale şi frustrările secolului XX

Spaţiul religios occidental ţine de o religiozitate specifică reformei, care a luat naştere prin coroborarea unor situaţii specifice, caracteristici care i-au imprimat actuala conformaţie. Aceste realităţi sunt însă în continuă prefacere şi transformare ceea ce determină o oarecare inadecvare a realităţilor religioase tradiţionale cu realităţile cotidiene, fapt ceea ce a determinat întoarcerea oamenilor spre forme religioase mai spiritualizate

Civilizaţia umană poate fi împărţită în doua etape: din aprox. 8000 î.H. până în 1650-1750 se întinde epoca agricolă, după care începe epoca industrială.95 Delimitarea aceasta este în afară de orice dubiu, căci în ultimii 300 de ani, deci în epoca industriala, se remarcă diferenţe nete faţă de perioada precedentă, de la obiecte uzuale până la macrostructură (pe când viteza medie de deplasare până în 1750 era de aprox. 10 km/oră, în perioada următoare, într-

94 Gordon J. Melton, Encyclopedia of American Religions, sixth edition, Gale, Detroit, 1998, p.25.95 Alvin Toffler, Şocul viitorului,Editura Politică, Bucureşti, 1980, p.211.

35

Page 32: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

un interval de 150 de ani, a ajuns la peste 100 km/oră; pe când timp de 9000 de ani comunicarea dintre Asia şi Europa era o adevărată aventură şi dura luni de zile, în decurs de 250 de ani ea se poate face în aprox. 9 ore în condiţii de deosebit confort; dacă timp de multe secole educaţia era un mare privilegiu, după 300 de ani ea a devenit un drept inalienabil al fiinţei umane mai presus de orice dubiu).

Cele două civilizaţii au intrat în conflict deschis la cumpăna veacurilor XVI şi XVII pentru desemnarea liderului; exemplu concludent în aceasta direcţie este Războiul Civil american la originea căruia, pe lângă problemele de ordin economic (taxele vamale) şi cele sociale (sclavia) a stat o problemă de ordin mult mai mare: cine va conduce noul şi bogatul continent-fermierii sau industriaşii, reprezentanţii civilizaţiei agricole sau a celei industriale.96 Aceeaşi ciocnire a avut loc în Europa şi Asia dar toate s-au soldat cu izbânda civilizaţiei industriale, care a imprimat la rândul ei schimbări specifice în structura societăţii, după cum spuneam.

Aceste schimbări s-au resimţit mai ales în plan spiritual, în principal în acele părţi ale lumii care au trecut la o organizare a societăţii de tip industrial; astfel însuşi caracterul de masă al educaţiei este o necesitate în adaptarea şi crearea unui individ care să facă faţă cu succes la procesul industrial de producţie. În special structura protestantismului s-a constituit ca bază ideologică religioasă a acestei civilizaţii.

III. Sectele de sorginte orientală.

III.1. Preliminarii

Nicu Gavriluţă arată că fenomenul este foarte bine şi expresiv surprins de sociologul Jean Vernette. Citându-1 pe psihiatrul Regis Trault, Vernette constată strania ubicuitate a magiei Orientului: „de la Bombay la Goa şi de la Delhi la Pondicherry, un veritabil sindrom indian îi afectează pe occidentali – în cea mai mare parte, adolescenţi şi tineri adulţi care vizitează

96 Idem, Al treilea val., Editura politica, Bucureşti,1983, p.509.

36

Page 33: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

pentru prima dată acest loc mitic”97. În ce constă «sindromul indian»? într-o experienţă a noului aproape mistică, dublată de o profundă trăire a sentimentului cosmic. Fiind altfel decât Europa şi America, India mai este în măsură să-ţi provoace fiorii mistici ai unei trăiri ancestrale, sfârşind prin a-ţi provoca teribila comuniune cu natura şi cosmosul. Este exact ceea ce au presimţit în Occident tinerii contestatari ai anilor '60 (hippyoţii şi flowerpowerii), fapt care i-a apropiat de yoga şi Orient. Mulţi au ajuns chiar în India pentru a cunoaşte la sursă acest miracol.

India, acest ţinut fabulos al unei geografii sacre ce poate fi (totuşi) identificat în timp şi istorie, continuă să ne provoace şi să ne fascineze deopotrivă: „astfel fiind, ne interoghează despre aroganţa de care dăm dovadă când vrem să ne impunem propriile valori, în vreme ce există atâtea alte modalităţi de a înţelege lumea. Probabil această interogaţie, dar şi absenţa unei demarcaţii nete între Real şi Imaginar, între viaţă şi moarte, îl fac pe călătorul occidental să se clatine pe soclul certitudinilor sale”98.

Deseori, pentru cei nepregătiţi, o asemenea provocare poate fi fatală. Duce la apariţia unor patologii: angoase, tulburări psihice etc. Tocmai de aceea occidentalii au înfiinţat aici multe cabinete de psihiatrie. Măsura este una cu adevărat salutară din moment ce Orientul căutat poate fi „proiecţia propriilor vise şi deziluzii”99. Este perfect adevărat şi faptul că, în urma procesului de aculturaţie, avem de-a face cu o simplificare şi vulgarizare a spiritualităţii orientale şi, în special, a practicilor yoga. Ele i-au forma aşteptată de tinerii occidentali, una compatibilă cu puterea lor de pricepere şi cu gradul de cultură (deseori scăzut) pe care-1 au.

Fenomenul se regăseşte şi în România actuală. Aici 1-a surprins Nicolae Achimescu în a sa carte despre Noile mişcări religioase. „Dincolo de aceste cauze evidente, dar prea generale,

97 Jean Vernette, Secolul XXI va fi mistic sau nu va fi deloc, traducere de Cristina Jinga, prefaţă de Zoe Petre, postfaţă de Adrian Ene, Editura Corint, Bucureşti, 2003, p. 67; Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 4298 Jean Vernette, Secolul XXI va fi mistic sau nu va fi deloc, p. 67; Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 4399 Jean Vernette, Secolul XXI va fi mistic sau nu va fi deloc, p. 77; Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 43

37

Page 34: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

tânărul de astăzi din România şi în mod special cel cu preocupări intelectuale este tentat de «oferta» noilor mişcări religioase şi pseudo-religioase, pentru că reprezintă ceva nou şi exotic pentru el. Educaţia atee primită în familie i-a creat anumite reflexe şi o anume rezervă faţă de Biserică şi învăţătura ei. În acelaşi timp, el percepe «tradiţionalul» într-un sens peiorativ, ca ceva desuet şi inacceptabil. Prin urmare, curiozitatea inerentă vârstei, «incompatibilitatea» învăţăturii Bisericii cu educaţia şi convingerile sale, dublate de o anumită «sete» spirituală nativă, îi stimulează în mod deosebit tentaţia spre o nouă formă de religiozitate”100.

Aşadar, situaţia este complexă. Sunt prezente mai multe cauze, iar multe dintre ele – aşa cum inspirat scrie Nicolae Achimescu – sunt specifice unei anume părţi a tineretului românesc101.

Acest tip de frustrare este astăzi o cauză tot mai des invocată de sociologii religiilor cu scopul de a explica succesul crescând al noilor mişcări religioase (orientale). „In esenţă, această teorie postulează că în sânul unei populaţii există indivizi care trăiesc cu sentimentul de frustrare relativă, fie pentru că nu au reuşit în viaţă atât de bine pe cât se aşteptau, fie pentru că nu au avut aceleaşi realizări ca indivizii din grupul de referinţă pe care l-au ales ca termen de comparaţie”102. Astăzi, în România, teoria frustrării relative se confirmă din plin. Există foarte mulţi absolvenţi de liceu sau de facultate care au o structură de aşteptare exagerată şi total incompatibilă cu posibilităţile lor intelectuale şi economice de realizare. Deseori, notele şi calificativele foarte mari contribuie la alimentarea unor speranţe deşarte. Aceşti oameni devin - evident, o parte dintre ei - „carnea de tun” a unor mişcări religioase iudeo-creştine sau orientale. De vină pentru această situaţie este şi incorecta autoevaluare. „în cazul în care ei s-ar autoevalua cu deplină obiectivitate — rezultă din această teorie -

100 Nicolae Achimescu, Noile Mişcări Religioase, p. 8; Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 44101 p. 42-44102 Bryan Wilson, Les sects religieuses, p. 135; Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 44

38

Page 35: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

fie şi-ar accepta soarta aşa cum este, fie ar acţiona strict raţional şi practic pentru a schimba ceva”103.

Cazul formulat aici de Bryan Wilson este unul ideal şi greu de atins. Nu poţi gândi în ceea ce priveşte un individ frustrat faptul că el ar putea fi capabil de o autoevaluare „deplin obiectivă” şi nici nu putem reduce acţiunea lui eficientă „pentru a schimba ceva” doar la datele de ordin raţional şi practic. Cu atât mai mult cu cât în joc sunt idei, imagini şi reprezentări religioase, omul va fi marcat de componentele simbolice şi iraţionale, împreună cu cele practice şi raţionale, ele dau seama de (re)construcţia identităţii şi de asumarea faptului religios ca unul în primul rând compensatoriu.

Evident, teoria frustrării relative are o aplicabilitate semnificativă, dar, ca orice teorie, ea nu dă seama în totalitate de aderenţa la minorităţile religioase. „Mai mult, teza frustrării relative nu reuşeşte să explice diversitatea atitudinilor religioase, cu toate că unele formulări au încercat să sugereze existenţa unei corelaţii între tipurile de frustrare relativă (economică, socială, fizică, psihică sau etică) şi formele specifice de sectarism”104.

Fără a avea pretenţia unei expuneri exhaustive asupra cazuisticii proliferării spiritualităţii şi practicilor orientale în România postdecembristă, vom avea în continuare în atenţie câteva dintre consecinţele psihosociale ale fenomenului.

În studiul său despre secte, Jean Vernette clasifică aceste consecinţe în trei categorii. Ultima în ierarhie ar fi cea de ordin politic şi s-ar referi la refuzul unor schismatici creştini de a practica serviciul militar şi civil. Tot în categoria consecinţelor politice, dar cu importante implicaţii sociale, intră şi sprijinirea mişcărilor anticomuniste de către anumite denominaţii creştine sau de inspiraţie orientală. Urmează, într-o ordine inversă, consecinţele de ordin mediatic ale fenomenului. Ele se referă concret la distorsiunile calitative (căutarea cu orice preţ a senzaţionalului şi esotericului) şi la cele cantitative (erori de optică, exagerări etc.).

103 Bryan Wilson, Les sects religieuses, p. 136; Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 45104 Bryan Wilson, Les sects religieuses, p. 137; Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 46

39

Page 36: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

În sfârşit, primele invocate de Vernette sunt consecinţe pur sociale.

O dată cu apariţia, în Occident, a celui de-al doilea val denominaţional apare şi o destructurare a corpului social. Acesta se fragmentează într-o mulţime diversă care încetează a mai funcţiona unitar. Funcţionează asemenea unui veritabil fractal. Pe de altă parte, replica la această amplă deconstrucţie nu vine doar din partea Bisericilor, ci şi din partea corpului social însuşi. Pe baza plângerilor unor familii care au membri practicanţi în aceste grupuri s-au constituit asociaţii de apărare.

Acestea au pus în practică chiar anumite acţiuni juridice. Fenomenul nu este absent nici în România contemporană105.

Vom trece în revistă câteva dintre conceptele păgâne orientale infiltrate în conştiinţa creştinului contemporan.

III.2. Karma şi samsara

Louis de la Valée Poussin106 susţine că, karma a apărut treptat ca o consecinţă a naturalismului, misticismului şi pietăţii vedice. Deşi în primele etape ale dezvoltării sale karma a fost un termen tehnic pentru ritualul religios,107 mai târziu el devine un puternic instrument care a lovit în înseşi temeliile credinţei în sacrificiu, în pocăinţă sau penitenţă ca elemente de luptă împotriva păcatului sau a transgresiunii.108 Pentru o mai bună înţelegere, să vedem ce este karma şi care sunt ideile ce se desprind din ea privind retribuţia faptelor.

105 Nicu Gavriluţă, Mişcări religioase orientale, p. 44-47106 Luis de la Valée Poussin, Karma, art. În “Encyclopaedia of Religion and Ethics”, vol VII, p. 673, apud Prof. Dr. Remus Rus, Concepţia despre om în marile religii, în Glasul Bisericii, nr 7-8, 1978, p. 818; Pr. Gheorghe Istodor, M.I.S.A. şi Yoga în lumina Ortodoxiei, Ed. Sigma, Bucureşti, 2006, p. 104107 R Zaehner, Hinduism, p. 59, apud Prof. Dr. Remus Rus, Concepţia despre om în marile religii, în Glasul Bisericii, nr 7-8, 1978, p. 818; Pr. Gheorghe Istodor, M.I.S.A. şi Yoga în lumina Ortodoxiei, p. 104108 Hopkins, E.W., Modifications of the Karma Doctrine, în “J.R.A.S.”, 1906, p. 583, apud Prof. Dr. Remus Rus, op.cit., p.818; Pr. Gheorghe Istodor, M.I.S.A. şi Yoga în lumina Ortodoxiei, p. 104

40

Page 37: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Întreaga existenţă a omului se roteşte în jurul dogmei karmice. Astfel, karma şi transmigrarea devin concepte cheie ale problemei suferinţei umane. Susţinând repetat întruparea omului potrivit faptelor sale, gânditorii indieni profesează ideea că ceea ce năpăstuieşte pe om în viaţa sa pământească, nu este nimic altceva decât rezultatul unor greşeli făcute în vieţile anterioare. Ba mai mult, pentru fiecare faptă rea săvârşită în această viaţă, omul va plăti pentru ea în viaţa anterioară. Cu alte cuvinte omul este încătuşat într-o înşiruire perfectă a propriilor sale fapte: „după cum un om seamănă, aşa va culege, nici un om nu moşteneşte faptele bune ale altuia. Rodul este de aceeaşi calitate cu fapta şi, fie ea bună sau rea, nu poate fi distrusă”.109

Nici karma nu poate juca rolul de memorie a vieţilor anterioare. Ea dictează formele în care se reîncarnează sinele, conform ignoranţei individului de a-şi realiza propria natură. Deoarece este o lege impersonală şi mecanică, karma nu dă socoteală pentru starea de lucruri în care se găseşte la un moment dat individul; ea nu-i comunică ce fapt din viaţa anterioară trebuie plătit într-un mod sau altul. Karma nu face decât să-l forţeze pe individ să intre în şablonul prestabilit, fără a-i comunica “datoriile” ce le are de plătit din vieţile anterioare. Totodată, scenariile evocate de cei ce-şi “amintesc” vieţile anterioare, conform celor două modele, nu sunt centrate pe justificarea karmică, ci pe elemente ce tind să demonstreze obiectivitatea acelor existenţe.

Se spune că legea karmei şi reîncarnarea reprezintă calea prin care în lume se înfăptuieşte o dreptate socială perfectă. Conform legii karmei nu există iertare sau răsplată, ci doar acumulare de datorie karmică într-o viaţă şi suportarea consecinţelor ei în vieţile anterioare. Reîncarnându-se, fiecare suflet este pedepsit sau răsplătit pe deplin, calitativ şi cantitativ, pentru faptele sale din vieţile anterioare. Datorită faptului că datoria karmică acumulată în aceste vieţi este considerabilă, o singură viaţă nu este suficientă pentru a o consuma. Pentru a avea şansa de a ajunge la eliberare, a trăi mai multe vieţi devine o necesitate. În lipsa unui Dumnezeu personal, omul este singur pe

109 Hopkins op.cit., p. 591, apud Prof. Dr. Remus Rus, op.cit., p. 819; Pr. Gheorghe Istodor, M.I.S.A. şi Yoga în lumina Ortodoxiei, p. 105

41

Page 38: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

acest lung drum. Prin asceză şi meditaţie, el se luptă singur, sau mai degrabă suportă singur, ceea ce karma impersonală îi impune. În acest context sunt absurde pretenţiile unor guru de a fi capabili să şteargă karma discipolilor lor.

S-a preluat astfel un element de origine hinduistă, învăţătura despre Karma, despre faptă, ca forţă de transmitere a realităţilor din vieţile anterioare.110 Doctrina despre Karma completează ideea despre „eu”, înţeles acum ca un complex de skandhas în schimbare permanentă, mereu determinat de caracterul ei antecedent. În această linie a vieţii nu poate intra nici un factor imuabil.111 Ceea ce trece cu adevărat în şirul samsaric nu este o realitate de sine stătătoare, adică sufletul, ci karma. Transmigraţia se realizează pentru că aceste elemente care se mişcă veşnic nu s-au împrăştiat în totalitate112. Karma este anterioară oricărei anteriorităţi şi caracterul de fatalitate a acesteia, constă în faptul că nu se admite “eu-l” stabil, ci doar focarul actelor. Lumea aparţine circularităţii samsarice căreia nimic nu i se poate sustrage. Ignoranţa este prima verigă a seriei în agregatele lumii samsarice, care decurg strâns unul din altul. Cunoaşterea eronată este cea care face deosebirea între eu şi non-eu. Această cunoaştere are tendinţa de a crea un “el”, tendinţă care se accentuează cu fiecare nouă verigă ce urmează. În momentul apariţiei conştiinţei de sine, totul apare prins în vârtejul egoismului, limitărilor şi aparenţelor.

Uneori “eu-1” este înţeles în chip relativ, motiv pentru care i se da un fundament psihologic, în schimb, este ipotetic deoarece este supus tuturor condiţionărilor posibile. De aceea nu se poate spune că este în vreun fel liber113. Definind, am putea spune că sufletul se prezintă ca o “armătură” de energii biopsihice care-şi trag forţa vitală din instinctul de viaţă şi din ataşarea lor la fenomenal114. El se hrăneşte din impermanenţă cu iluzia că durează

110 Remus Rus, Concepţia despre om în marile religii, teză de doctorat, în “Glasul Bisericii”, nr. 7-8 din 1978, p. 774111 Ibidem112 Ibidem113 L. W. King, Buddhism and Christianity, Some bridges of understanding, London, 1963, p. 105114 Rene Habachi, Reincarnation ou immortalite, în “Etudes”, novembre 1988, p. 524

42

Page 39: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

şi că este multiplu şi de aceea multiplică şi ocaziile de a dori şi de a suferi. Doar actul meditativ asupra sa permite să se scape de acţiunile care lovesc asupra lui. Acesta este modul în care el poate fi sustras de curgerea timpului, mai precis de lanţul nedefinit al impermanenţelor (samsara)115.

De la început trebuie să menţionăm că în doctrina budistă Dumnezeu despre karma, este accentuată interconexiunea dintre individ şi întregul univers, (mai exact cu toate cauzele existente în lume), acesta fiind singurul aspect din învăţătura lui Buddha despre karma acceptat de toţi budiştii, de-a lungul secolelor116.

Pentru a explica noţiunea de „karma” trebuie să facem însă o menţiune. Deşi unii au încercat să asemene doctrina despre karma cu teoria ştiinţifică a eredităţii, totuşi budiştii nu se referă la ereditate când folosesc cuvântul karma. “Karma nu exprimă acele lucruri pe care omul le moşteneşte de la strămoşii săi, ci acele lucruri pe care le moşteneşte de la el însuşi, din stările anterioare ale propriei existenţe.”117

Am demonstrat mai înainte că existenţa actuală constituie, aşadar, rezultatul faptelor săvârşite în existenţele anterioare şi că toate acţiunile şi faptele unui om îl urmăresc pe acesta în mod inevitabil. Karma este, aşadar, actul cu consecinţele sale, fiecare fiinţă fiind prizonieră legii karmice. „Faptele omului au consecinţe morale care sunt de neînlăturat şi se întorc asupra lui fie în viaţa aceasta, fie într-o alta ... doctrina cea mai strâns legată de trezire se referă cu deosebire la suferinţa individuală şi la izbăvirea individuală.”118

Doctrina despre karma face ca totul să pară individual, fiind o „problemă” personală, preocuparea principală a fiecăruia fiind fericirea personală. În budism neexistând noţiunea de păcat vorbeşte de iluzii şi ignoranţă. Datorită acestora din urmă apare dorinţa de realizare a ceva, care este supus schimbării, impermanenţei.

115 Ibidem, p. 525116 Hajime Nakamura, Orient şi Occident: o istorie comparată a ideilor, editura Humanitas, 1998, Bucureşti, p. 236117 Ibidem, p. 260118 Michael Carrithers, Buddha, editura Humanitas, 1998, Bucureşti, p. 79

43

Page 40: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

„Dorinţa aceasta de a acţiona este desemnat în doctrina budistă ca imaginaţie (putere imaginativă de natură karmică) constituind de fapt a doua componentă a lanţului cauzal. Această putere instinctuală este decisivă pentru formarea de karma, suma tuturor faptelor unei fiinţe, şi cauzează reîncarnarea ei.”119

Ceea ce este important în această doctrină este diversitatea karma-lor. Astfel, „nu toate karma au aceeaşi valoare, întrucât ele se bazează pe stări psihologice diverse. Fiecare acţiune produce o energie potenţială în funcţie de gândul pe care l-am avut când am săvârşit-o. ... Unele sunt puternice, altele sunt însă slabe încât rezultatele lor sunt diferite.”120 Acest lucru este posibil întrucât nu actul sau fapta în sine, ci atitudinea şi dispoziţia spirituală a autorului este decisivă pentru renaştere. Nu împlinirea faptei, ci intenţia de săvârşire a acesteia dă forma ulterioară de existenţă. Cu alte cuvinte, numai acolo unde există intenţie, adică strădanie motivată conştient, putem vorbi despre acţiune „karmică” şi numai o asemenea acţiune are consecinţe. „La fel cum un olar modelează vase din lutul inform, şi noi creăm fapte, cuvinte şi gânduri, din materialul încă neformat al vieţii şi impresiilor noastre senzoriale vasul conştiinţei noastre viitoare, ceea ce îi dă formă şi direcţie.”121

Se observă prin aceasta un salt calitativ uriaş faţă de vechea concepţie brahmanică cu privire la karma, reîncarnare şi toată doctrina care derivă din aceste concepţii. Este sugestivă următoarea afirmaţie: „Karma, care pentru brahmani nu e decât un proces mecanic, superstiţios şi fatalist, de răsplătire a faptelor săvârşite de individ, a fost fundamental transformată de Buddha, astfel încât a ajuns să desemneze energia morală prin care omul poate să-şi exercite libera voinţă, să rupă lanţul cauzalităţii, să-şi conceapă viitorul şi să dea naştere «fructelor» propriei sale comportări.”122

119 Nicolae Achimescu, Budism si creştinism, editura Junimea şi Tehnopress, laşi, 1999, p. 53120 Jean Delumeau, Religiile lumii, editura Humanitas, Bucureşti, 1996, p. 451121 Lama Anagarika Govinda, Meditaţia creatoare sau conştiinţa multidimensională, Bucureşti, editura Herald, p. 290122 Wing-Tsit Chan, An Encilopedia of Reliqion. New York citat de Mohan Wijayaratna, Sermon du Buddha. Les editions du Cerf, 1988, p. 203, nota 5

44

Page 41: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Astfel această învăţătură, spre deosebire de altele, trimite la o semnificaţie morală. Intenţia este de mare importanţă. „Intenţiile au consecinţe. Că acţionează, că sunt ele însele acţiuni. Acesta este sensul termenului «karma», al cărui prim înţeles este chiar «acţiune» sau «faptă». Karma nu se referă la acţiuni, ci la intenţii. ... Astfel, intenţiile noastre alcătuiesc lumea; ele îndeplinesc actele ale căror roade le culegem suferind.”123

Nu trebuie însă niciodată să confundăm karma cu o aşa-zisă „justiţie morală”, sau cu noţiunile de „recompensă” sau „pedeapsă”. Aceste idei provin din credinţa într-o fiinţă supremă, a unui Dumnezeu care judecă, care este un legislator care decide ceea ce este bine de ceea ce este rău. Teoria karmei este o teorie de cauze şi efecte; ea exprimă o lege naturală. Ceea ce produce efecte karmice este sunt toate actele voliţionale bune sau rele. Însuşi Buddha dă astfel definiţia karmei: „Este voinţa (cetana), o călugărilor, ceea ce eu numesc karma.”124

Fiecare are, deci, libertatea de a alege el însuşi intenţiile care stabilesc viitorul său karmic. Fiecare îşi stăpâneşte propriul viitor. Altfel spus, fiecare este rodul propriilor alegeri, pentru că totul în lume are urmări. Chiar şi sărăcia sau bogăţia au o cauză morală.

Răspunsul dat reginei Mallika, soţia regelui Pasenadikosola este evident: „Să presupunem, o Mallika, că este în lume o femeie care nu se supără şi care nu se enervează des. ... nu manifestă nici mânie, nici ură, nici nemulţumire. În acest timp este generoasă ... Atunci, o astfel de femeie, după moarte când va renaşte în altă parte, va renaşte cu o aparenţă încântătoare, elegantă, plăcută la vedere, într-o stare de bogăţie, cu mult bine, multă bunăstare şi multă putere.”125

Legea karmică nu este aşadar impusă din exterior, ci acţionează în şi din fiinţa noastră. Omul este astfel rezultatul propriilor sale karma, el trebuind astfel să dea socoteală acestei legi şi nu voinţei divine.

123 Michael Carrithers, op. cit, p.95124 Walpola Rahula, L' enseiqnemente du Bouddha d' apres Ies textes Ies plus anciens. Editions du Seuil, 1978, p. 42125 Mohan Wijayaratna, Sermon du Buddha. Les editions du Cerf, 1988, p.88

45

Page 42: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Doctrina fundamentală a hinduismului, jainismului şi buddhismului, doctrina transmigraţiei sufletelor sau a reîncarnării – samsara, fără de care nu pot fi înţelese Upanişadele şi textele yoga, joacă un rol deosebit de important în experienţa religioasă indiană.

Conform acestei doctrine, omul este văzut ca o plantă care se naşte, se dezvoltă şi moare, dar nu complet. După cum dintr-o plantă rămâne sămânţa, tot aşa, după moartea omului, rămân faptele ca o sămânţă, care, semănate din nou în imperiul ignoranţei, produc o nouă existenţă. Fiecare curs al unei vieţi este, pe de o parte, cu toate faptele şi suferinţele sale, urmarea inevitabilă a faptelor dintr-o naştere anterioară şi, pe de altă parte, condiţionează prin faptele din acest curs al vieţii, o viaţă imediat următoare. Prin urmare, există două trăsături fundamentale ale transmigraţiei: prima, că ea nu este rezultatul unui efort de gândire sau căutare spirituală; a doua, că se supune unui mecanism etic, numit karman (faptă), care guvernează totul, inclusiv o mulţime de factori secundari cu privire la fericire sau nefericire.126

Acest concept al reîncarnării nu este atât de vechi pe cât se crede. Originea sa se află, fără îndoială, pe subcontinentul indian, unde a apărut după sec. IX î. Hr. În favoarea acestei afirmaţii stă faptul că cele patru Vede nu spun nimic despre reîncarnare, dovadă că acest concept nu era încă format în perioada redactării lor. Vedele afirmă că sufletul celui mort este preluat de zeul Agni, urmând a trăi într-o lume guvernată de zeul morţii, Yama, fără a se mai întoarce pe Pământ. Nici în Brahmane reîncarnarea nu este clar afirmată. În Satapatha Brahmana (I 5, 3, 4; II 3, 3, 9) apare ideea morţii repetate, fără a se vorbi de renaştere. Abia Upanişadele clarifică ideea reîncarnării, ca retribuţie a faptelor comise în această viaţă.

În China, fondatorul taoismului, Lao-tzî (604-531 î. Hr.) n-a vorbit prea clar despre această doctrină, ea fiind acceptată deplin abia în jurul anului 300 î. Hr.127

126 William K. Hahony, Karman in Classical Yoga, în E.R., vol 8, p. 263-264; Michael Hulin, Lakshmi Kapani, Hinduismul, trad. Bogdan Budeş; Lucian Blaga, Curs de filozofia religiei, Ed. Fronde, Alba-Iulia – Paris, 1994, p. 29-33; Pr. Gheorghe Istodor, M.I.S.A. şi Yoga în lumina Ortodoxiei, p. 21127 Pr. Gheorghe Istodor, M.I.S.A. şi Yoga în lumina Ortodoxiei, p. 107

46

Page 43: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Reîntruparea nu este un fenomen limitat numai la nivelul oamenilor; căci legii inexorabile a renaşterii i se va supune orice fiinţă sau lucru, cu alte cuvinte întreg universul. Reîntruparea chiar în fiinţe superioare nu este un lucru de dorit. „Supremul bine constă nu într-o reîntrupare superioară ci în prevenirea acestei reîntrupări. Samsara în sine este un rău”.128

În consecinţă, ceea ce trebuie să urmărească credinciosul hindus nu este reîncarnarea ci eliberarea, eliberarea din lanţul ciclic pe care aceasta îl impune. Spre deosebire de animale şi zei, omul are posibilitatea de a-şi depăşi condiţia129. Aşa se face că în India, orice ştiinţă nu are valoare dacă nu are în vedere eliberarea omului; cele şase sisteme hinduse indiene, „darsana”, nu urmăresc altceva decât descătuşarea omului din lanţul reîncarnărilor.

O „darsana” nu este o şcoală filosofică în accepţie europeană, ci un „punct de vedere”, o „cale” de urmat în scopul eliberării: „ţelul filosofiei nu este «a şti» ci «a vedea» pentru a merge pe calea cea dreaptă”130.

III.3. Avatar şi maya

Des afirmatele aprecieri referitoare la o posibilă similitudine între o scrie de învăţături specifice creştinismului (Sfânta Treime, întruparea, mistica isihastă, etc.) şi învăţături aparent similare acestora, prezente în ale religii (problema triadică, avatarul, mistica devoţională, etc.), m-au determinat să vin mai aproape de problemele aduse în discuţie pentru a face distincţiile necesare.

Facem aceasta din dorinţa de a elimina confuziile care se creează atunci când o parte din învăţăturile creştine sunt aşezate pe acelaşi plan de egalitate cu doctrine aparţinând altor religii, din perspectiva a ceea ce o parte a istoricilor religiilor - componenta esoterică - cred a fi unitatea transcendentă a religiilor. Cu alte

128 Ibidem, p. 140129 Mircea Eliade, Istoria ideilor şi credinţelor religioase, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucureşti, 1986, p. 45; Pr. Gheorghe Istodor, M.I.S.A. şi Yoga în lumina Ortodoxiei, p. 140130 Pr. Gheorghe Istodor, M.I.S.A. şi Yoga în lumina Ortodoxiei, p. 140

47

Page 44: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

cuvinte, la nivelul transcendenţei s-ar putea vorbi de o egalitate a religiilor, realizându-se astfel în mod conştient o nivelare a acestora, nivelare care nu mai face distincţie între ceea ce este Revelaţia şi raţiunea care gândeşte divinitatea în funcţie de propriile căutări şi idealuri.

In acest sens, am considerat de cuviinţă să analizăm teoria hinduistă despre avatar, teorie care într-o manieră sincretistă este considerată ca identică evenimentului creştin al întrupării, eludându-se astfel o premisă majoră, cea a raţiunii şi a semnificaţiilor pe care Ic comportă ambele situaţii, Or, într-o astfel de încercare, planul concret în funcţie de care se croiesc aprecierilor juste trebuie să-1 constituie modul în care conceptul de divinitate este configurat şi gândit în istoria unei religii. Având un astfel de punct de plecare, demersul este cel al reconstituirii conceptului, plecând de la textele şi comentariile clasice şi încercând, de câte ori este cu putinţă, o pătrundere hermeneutică şi teologică a configuraţiei sale.

O serie de cadre rămân fundamentale, coexistând într-o manieră aproape imposibil de descris din Vede până în contemporaneitate. Astfel, politeismul, teismul, monismul, panteismul şi monoteismul “alternativ” - aşa cum îl numea Gcorges Dcleury - fac parte din perimetrul doctrinar şi funcţionează în spaţiul devoţional.

Consider că, în sine, conceptul hinduist de divinitate nu evoluează istoric, ci că există un permanent cadru al alternanţelor, dat de premisa că orice configuraţie este absolută şi adevărată. De aceea şi întregul corpus doctrinar şi istoric devine numai orientativ, nu şi absolut.

Având în vedere cele spuse mai sus, istoria religiei indiene ar putea fi definită - după afirmaţia indianistului Giuseppe Tucci (Teoria şi practica mandalei, p. 9-10) - ca un continuu demers având drept finalitate cucerirea sinelui sau, mai precis, a conştiinţei că el există ca substrat fiinţial.

Întrebarea despre cum fiinţează Brahman — acesta fiind numele dat acestei conştiinţe cosmice, acestui Principiu -, înăuntrul structurilor empirice, va căpăta răspunsul definitiv odată cu Upanişadele (începutul simplu fusese făcut odată cu Alharvaveda): el nu este o realitate în afara lumii, ci este şinele

48

Page 45: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

acestei lumi ca atman, ca unica prezenţă nealterabilă în spaţiul unei manifestări care-i aparţine. A considera această manifestare ca altceva decât Brahman se constituie într-o gravă eroare care ţine de faptul atribuirii unui plus de iluzorie realitate unei structuri care se consideră ca separată de manifestarea însăşi. De aceea obţinerea conştiinţei de sine nu va trebuie să însemne în mod obligatoriu recunoaşterea inexistenţei unui sine real, ci a singur absolut realului atman.

În virtutea concepţiei indiene despre capacitatea Absolutului de a fi manifest, se dezvoltă o întreagă tradiţie a modurilor în care Realitatea Supremă pare să se autocondiţioneze coborând în fenomenalitate în variate reprezentări.

Asist. Dr. Nicuşor Nacu menţionează următoarele: „Expusă pentru prima dată în Bhagavad-Gita (IV, 6-8) teoria coborârii divine (avatara131) va fi asociată cultului şi figurii zeului Vişnu, identificat în Gita cu Krsna, întruparea sa132, care transcendent, netransformat şi cu atributele intacte vine în contact cu iluzoria materialitate într-o mai puţin abstractă ipostază a divinităţii, cea de zeu în variate forme.

Conceptul de avatar este legat indisolubil de maya pentru că aşa cum maya dă impresia existenţei unei realităţi în afara Realităţii ca atare, la fel divinitatea îşi manifestă avataric esenţa insondabilă într-o iluzorie secvenţă de temporalitate. Petrecându-se

131 Derivat din verbul sanskrit avatri eare înseamnă “a coborî în”, (el însuşi este compus din rădăcina Ir - a trece dincolo, a analiza peste - plus prefixul ava, - jos) cuvântul avutaru este un perfect care are sensul de coborât din cer pe pământ. Cf. A Sunskrit-English Dictionary. Etymologically and Philologically arranged with special referenec to Cognate Indo-European Languages, by Sir Monier Monier-Williams. New edition greatly enlarged and improved wilh collaboration of Prof. E. Lfumann and Prof. C. Cappeller, Motilal Banarsidass Publishers. Private limited, New Delhi, 1997, p. 99; Asist. Dr. Nicuşor Nacu, Avatar şi Întrupare, în „Anuarul Facultăţii de teologie Ortodoxă Universitatea Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2001, p. 412132 Tradiţia puranică hinduistă acordă importanţă fiecărui avatar vaişnavit. Ele sunt în număr de zece: Matsya, Kurma, Varaha, Narasirhha, Vamana, Parasurăma, Rama sau Ramaeandra, Krsna, Buddha şi Kalki. Mitologia tuturor acestor avutarus este legată de evenimentele perioadelor de creaţie, distrugere şi recreaţie a cosmosului.; Aist. Dr. Nicuşor Nacu, Avatar şi Întrupare, p. 412

49

Page 46: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

în spaţiul mayei înţeleasă ca prelungire ai substanţei divine, manifestarea divină este ea însăşi o maya”133.

De observat că avatarul este specific numai unui singur zeu al abundentului panteon hinduist134. În figura lui Vişnu, coborât în spaţialitate Realitatea supremă identificată cu Brahman nirguna, cel fără atribute, îşi declină polimorfia devenind saguna, adică cel cu atribute, prin aceasta devenirea neînsemnând transformarea reală a Zeului în forma asumată, întrebarea care se pune este aceea a motivului care a determinat conştiinţa religioasă indiană ca acest zeu să capete întâietate în faţa celorlalte figuri ale panteonului şi să devină subiect al coborârilor.

În perimetrul hinduist avatarul a fost privit întotdeauna ca o manifestare care constituie o prelungire a jocului divin. Deoarece manifestările sunt graduale, fiecare cu pedagogia sa, avatarul este partea cea mai de jos, etapa i în care divinitatea pare a fi accesibilă existentului135.

Interpretarea hinduistă a persoanei lui Iisus Hristos este una care urmează liniile gândirii vedantice, chiar termenii acesteia. Pentru hinduism totul poate fi circumscris veşnicului ciclu evolutiv. Începutul este făcut de divinitate, o divinitate care-şi prelungeşte potenţialităţile într-un spaţiu care va trebui să capete conştiinţa prezenţei divine, unica şi imuabila, în afara căreia totul este iluzie136.

În spaţiul unei Indii pentru care orice experienţă religioasă este la fel de adevărată şi de importantă, comentând textul de la Ioan I, 1 (La început a fost Cuvântul şi Cuvântul a fost la Dumnezeu...), Vivekananda interpretează Cuvântul ca fiind

133 Mava nu este doar iluzia cosmică, ci şi puterea generatoare de forme multiple cea care cauzează sensurile abstracte ale lumii. În acelaşi timp, este grila prin care trebuie văzută dimensiunea existenţială (Heinrich Zimmer, Mituri fi simboluri in civilizaţia indiană, trad. Sorin Mărculcscu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994, p. 27-59); Aist. Dr. Nicuşor Nacu, Avatar şi Întrupare, p. 414134 În istoria avatarurilor sale, asimilate de tradiţii diferite, Vişnu este structurat ca o zeitate compozită, fuzionată cu figuri originale şi distincte cărora le va prelua bogata mitologie (Gavin Flood, An Introducţion to Hinduism, Cambridge University Press, 1998, pp. 115-116, 123); Aist. Dr. Nicuşor Nacu, Avatar şi Întrupare, p. 414135 Aist. Dr. Nicuşor Nacu, Avatar şi Întrupare, p. 423136 Ibidem, p. 425

50

Page 47: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

manifestarea divinităţii, un fel de maya sa deoarece prin maya el îşi exercită puterea. Prin Cuvânt, Absolutul se reflectează direct ca un întreg univers. Astfel, Cuvântul, ca modul de expresie al divinităţii, are două manifestări: una generală, în Natură, şi alta specială în marile întrupări tradiţionale ale divinităţii. În această serie Hristos, ca manifestare specială a Absolutului, este cunoscut şi cognoscibil, chiar dacă Absolutul nu poate fi cunoscut. Criticând afirmaţia “... Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl... Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine” (Ioan XIV, 10) Vivekananda afirmă că Tatăl sau Absolutul nu poate fi cunoscut numai prin intermediul Fiului, adică a lui Hristos Cuvântul, ci doar poate fi intuit numai prin nuanţa umanităţii care este Hristos137. Pe linia Vedantei, Iisus Hristos ar fi fost un Spirit nelimitat cu trup aparent - viziunea dochetistă este prezentă la aproape toţi gânditorii hinduişti - care printr-un act vizionar absolut a realizat egalitatea indivizilor, dându-le astfel conştiinţa divinităţii lor intrinsece. Potrivit interpretării vivekanandiene cuvintele “...împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Ioan XVII, 21) sunt o clară expresie a faptului că Dumnezeu locuieşte egal în fiecare individ, ceea ce ar justifica drumul ascendent al căutării naturii divine prezentă în fiecare. Dincolo de mesajul hristic pe care-1 consideră excepţional, Vivekananda îl valorizează pe Hristos mai ales din perspectivă mistică, El fiind întruparea divină care nu-şi uită originea. În acest fel, Hristos ajunge să devină modelul mistic al autorealizării umane. De aceea, înainte de a fi esenţial etică, Predica de pe Munte este, înainte de toate, expresia spiritualităţii auto-renunţării, fiind în acest sens total asimilabilă structurilor vedantine. De fapt, ilustrând advaitin spiritualitatea Mântuitorului, Vivekananda susţine că el nu a făcut altceva decât să realizeze identitatea sa cu Brahman, explicând dualismul în învăţăturile sale despre un Dumnezeu personal ca o concesie făcută maselor needucate138.

Interpretarea vedantică a limbajului ioaneic este realizează în sensul ă similarul mayei, ca manifestare a divinităţii

137 Swami Nikhilnda, The Gospel of Sri Rmakrishna, New York, 1942, vol. IV, p. 132-149; Aist. Dr. Nicuşor Nacu, Avatar şi Întrupare, p. 425138 Ibidem, vol. VII, p. 2-15

51

Page 48: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

(Brahman), este Logosul ca manifestare a puterii lui Dumnezeu. Este însă artificială această identificare a Cuvântului ioaneic cu maya hinduismului, deoarece Cuvântul era veşnic cu Dumnezeu şi era Dumnezeu, adevărată Persoană dumnezeiască, diferit de maya care, chiar că manifestare a divinităţii, nu aparţine fiinţei divine, ci lumii irealităţii şi iluziei. Apoi, în Evanghelie, lumea este creaţie şi nu o manifestare. Distincţia pe care o face Evanghelistul între Cuvânt şi creaţie este cea dintre Creator şi creaţie, pe când la Vivekananda materia are diferite grade de imanenţă iar Cuvântul nu este Creatorul, ci manifestarea unei puteri prezentă în toate avatarurile hinduiste139.

La o privire sumară, Iisus Hristos este valorizat prin intermediul lui Isvara, fără a se mai ţine cont de prezenţa lui istorică şi de raţiunile acestei prezenţe. În intervalul hinduist Isvara este un arhetip al desăvârşirii, o paradigmă de urmat pentru toţi cei care vizează realizarea identităţii fiinţiale. Istoricitatea sa nu poate fi pusă în discuţie atâta timp cât aspectul istoricităţii fiecărui personaj este un nonsens, un fapt aparent. Asimilarea lui Hristos unei atare perspective înseamnă o nefirească negare a modului realizării coborârii în umanitate, a relaţiei Lui cu aceasta precum şi a structurilor prezente în ceea ce dogmatic numim unirea ipostatică.

Acel crescând cu firea al Sfântului Evanghelist Luca dă seamă de neasimilarea lumii, de urmarea progresivă de către Iisus Hristos a unui drum care devine paradigmatic fiecărui individ. Această structură a întrupării depăşeşte vizibil categoriile hinduiste nefiind permeabilă unor inserţii care s-o asimileze în mod arbitrar. Ea este fundamentală şi adevărată prin însăşi raţiunile ei indiscutabile şi autentic interpretabilă numai în contextul revelat care o afirmă prin propovăduire140.

III.4. Nirvana

„Atunci când vorbim despre starea finală de desăvârşire, nu putem evita o scurtă referire la noţiunea în sine de „Nirvana”.

139 Aist. Dr. Nicuşor Nacu, Avatar şi Întrupare, p. 427-428140 Aist. Dr. Nicuşor Nacu, Avatar şi Întrupare, p. 429

52

Page 49: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Cu privire la semnificaţia etimologică a cuvântului, cei mai mulţi cercetători în materie propun două variante:

a) Potrivit primei variante, cuvântul „Nirvana” ar deriva din etimonul „vayati” (palinibbati), care înseamnă literal „a adia”, „a sufla”. Conform acestei păreri, Nirvana ar însemna „fără adiere”, „fără vânt”, „nemişcat”141, sau - aşa cum opinează J.P. Schnetzler -142

„cesser de souffler”, „seteindre, donne comme sens litteral extinction”.

Cea mai cunoscută traducere a sanscritului „va” a devenit aceea de „a sufla”, care combinat cu „nir” înseamnă „lipsă”, „pierdere”, „încetare”, „stingere”143. Această etimologie oferă, desigur, mari posibilităţi de interpretare cercetării ştiinţifice în această problemă.

Astfel, mulţi budologi afirmă că „a sufla” poate însemna şi „a respira”; şi „cine respiră, fireşte, mai puţin decât cel cufundat într-o profundă meditaţie ?”, se întreabă, în mod justificat, H.J. Greschat”144.

„Se poate afirma că, în sensul de „a sufla” sau „a împrăştia”, „vă” reliefează faptul că cel desăvârşit se apropie de „descompunerea” sau „dezagregarea” elementelor care îl constituie. Termenul ar mai putea însemna şi „încetarea” sau „stingerea” dorinţei şi a ciclului reîncarnărilor, „stingerea” faptelor rele, a factorilor existenţiali, a celor trei surse păgubitoare (poftă, ură şi iluzie), a celor trei caracteristici fundamentale ale existenţei, respectiv non-eul, transformarea şi suferinţa.

b) A doua variantă o constituie etimonul „vr”, „vattati” (pali-nibbuto). Pe această linie, anumiţi învăţaţi nu deduc

141 H. Hecker, Das buddhistische Nirvana. Mit einer Stellenlese aus den Pali-Texten, Hamburg, 1971, p. 9; Nicolae Achimescu, Budism şi creştinism, Editura Tehnopress, Iaşi, p. 196142 J.P. Schnetzler, La meditation bouddhique. Bases theoriques et techniques, Paris: Dervy, 1979, p. 37; Cf. T.W. Rhys Davis and W. Stede, The Pali TextSociety's Pali-English Dictionary, London, 1921-1925, p. 362a; Nicolae Achimescu, Budism şi creştinism, p. 196143 H. J. Greschat, Die Religion der Buddhisten, Munchen - Basel: E. Reinhardt, 1980, p. 76; Nicolae Achimescu, Budism şi creştinism, p. 196144 Ibidem; Nicolae Achimescu, Budism şi creştinism, p. 196

53

Page 50: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

noţiunea „Nirvana” de la rădăcina sanscrită „vă”, ci de la rădăcina „vr”. În acest caz, prefixul „ni” nu mai are sensul de „nir” („fără”), ci un sens activ, de „ (în) jos”. „Ni-vrta” (pali-nibbuta) înseamnă în această situaţie, în mod literal fireşte, „a acoperi în jos”, „a arunca în jos”, adică „a stinge”, şi anume în special focul; aşadar, stingerea unei combustii, a nu mai arde”145.

„Acest lucru ne arată foarte clar cât de deosebit faţă de noi înţelegeau indienii din timpurile vechi „stingerea” unei lumini. Pentru ei, flacăra stinsă nu era una distrusă, nimicită, desfiinţată, ci una transformată; flacăra vizibilă devine acum doar una invizibilă146. De aceea, budiştii spun, într-adevăr, „stingere” (nirodha), dar se gândesc totdeauna la rezultatul acestei „stingeri”, la liniştea şi indiferenţa veşnică147. În acest sens, Nirvana este percepută deseori ca „stingere” a focului instinctelor148 şi înseamnă că cel desăvârşit, cel nirvanizat a devenit, chiar din timpul vieţii, indiferent şi „stins”, a încetat să mai existe”149.

„Aş dori să mai adaug faptul că, în unele ţări din afara Indiei, din acest cuvânt indic „Nirvana” au apărut noţiunile Nebban, Niban, Neh-ban, Niehp-an, Neiban, Nigban, Nippean, Nippan.

Nirvana reprezintă, în general, starea în care sunt nimiciţi pentru totdeauna absolut toţi factorii legaţi de suferinţa existenţei şi de ciclul reîncarnărilor. Propriu-zis, ea semnifică nimicirea dorinţei instinctuale (tanha) de reîncarnare, eliberarea - aşa cum am mai spus - de cele trei rele fundamentale (pofta, ura şi iluzia)150

din care izvorăsc toate faptele care ne împing spre o nouă reîncarnare, ca şi anihilarea oricăror procese intenţionale (sankhara), care cauzează noi forme de existenţă. În fine, însemnând stingerea oricărei dorinţe (tanha), Nirvana apare

145 H. Hecker, op. Cit, p. 9; Nicolae Achimescu, Budism şi creştinism, p. 197146 Majjhima-Nikaya, I, 487; Nicolae Achimescu, Budism şi creştinism, p. 197147 G. Richard Welbon, On Understanding the BuddhistNirvana, în: History ofReligions, 5, Chicago, 1965, p. 300-326; Nicolae Achimescu, Budism şi creştinism, p. 197148 Samyutta-Nikaya, 235, 1074; Nicolae Achimescu, Budism şi creştinism, p. 197149 Majjhima-Nikaya, 51; Nicolae Achimescu, Budism şi creştinism, p. 197150 Digha-Nikaya, XVI, 4, 43; Nicolae Achimescu, Budism şi creştinism, p. 197

54

Page 51: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

simultan şi ca o „stingere” a propriei persoane şi a lumii, ca o detaşare de ele, pentru cel desăvârşit151, de unde rezultă că pofta, ura şi iluzia reprezintă cele trei moduri de manifestare a dorinţei instinctuale”152.

„Prin urmare, Nirvana nu poate fi realizată prin folosirea legii karmice, ea nu reprezintă o „staţie” pe drumul karmic, ci rezidă tocmai în eliberarea de determinismul karmic. În timp ce formele de existenţă în lume se realizează „prin actele intenţionale”, Nirvana este irealizabilă prin asemenea „acte intenţionale”. Tocmai de aceea, starea de Nirvana înseamnă eliberarea de orice apariţie, dispariţie sau transformare. În acest mod trebuie înţeleasă Nirvana, însă numai sub aspectul factorilor care contribuie la realizarea ei. Totuşi, ce înseamnă ea în sine, ce este ea în sine însăşi, vom vedea mai departe în cursul acestui capitol” 153.

„Potrivit învăţăturii budiste există două feluri de Nirvana: a) Nirvana văzută, actuală, pământească (dinha-dhamma-nibbana) şi b) Nirvana transcendentală, eshatologică, nevăzută (Parinirvana). Nirvana vizibilă este starea realizată de către cel desăvârşit deja în cursul existenţei actuale; în cazul său, cele cinci componente (khandha) ale persoanei sale sunt încă prezente, dar el s-a eliberat deja de orice puteri instinctuale, el nu mai realizează nici un fel de karma cauzatoare de noi reîncarnări, ci aşteaptă doar pentru a se „stinge” în mod desăvârşit prin moarte. Iar în momentul în care soseşte clipa a ceea ce, în chip uzual, noi numim „moarte”, pentru el nu mai rămâne nimic în genul unei „rădăcini” sau „seminţe”, care să poată duce la o nouă naştere sau apariţie.

Acela care, asemenea lui Buddha însuşi, a realizat în viaţa sa pământească Nirvana prin iluminarea sa (bodhi) şi trăieşte mai

151 Vezi Samyutta-Nikaya, XXXVIII, 1: „Nibbanam, Nibbanam, aşa spunem, prietene Sariputto; dar ce este Nibbanam, prietene? - Ceea ce este dispariţia poftei, a urii şi a iluziei, aceasta numim Nibbanam”; Nicolae Achimescu, Budism şi creştinism, p. 198152 Samyutta-Nikaya, I, 7: “După anihilarea dorinţei vorbim de Nibbanam”; Nicolae Achimescu, Budism şi creştinism, p. 198153 H.W. Schumann, Buddhismus. Philosophie zur Erlbsung. Die grossen Denksysteme des Hinayana und Mahayana, Berlin-Miinchen: Francke, 1963, p. 48; Nicolae Achimescu, Budism şi creştinism, p. 198

55

Page 52: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

departe o formă de viaţă firească, dispune practic de un mod de existenţă similar energiei cinetice; viaţa sa „curge” mai departe progresiv, însă instinctele şi dorinţa sa de viaţă sunt stinse, pentru el nu va mai exista o altă naştere”154.

„Atunci când dobândeşte cunoaşterea acestei eliberări, cel desăvârşit ştie că, pentru el, orice posibilitate de reîncarnare a fost anihilată; el a atins un stadiu de viaţă superioară; ceea ce trebuia să se întâmple mai devreme sau mai târziu, s-a întâmplat, iar după această viaţă actuală nu va mai exista nimic similar dincolo, ba chiar, într-un anume fel, însuşi acest dincolo nu mai există”155.

„În Apus, termenul Nirvana este tradus curent prin „a muri”, respectiv „a muri” în mijlocul focului celor trei păcate capitale (plăcerea senzuală, ura şi iluzia). Astfel tradus, cuvântul Nirvana facilitează apariţia unei impresii eronate156, şi anume în sensul că Nirvana eshatologică (Parinirvana) ar fi o dispariţie sau non-existenţă”157.

„În contrast cu această concepţie, dominantă în Occident, învăţaţii budişti afirmă că budismul a respins totdeauna categoric aspiraţia după distrugere, în sensul de anihilare sau non-existenţă (vibhava-tanha). Budiştii nu râvnesc - aşa cum remarcă învăţatul japonez H. Nakamura - după încetare şi stingere, ci după veşnicie şi nemurire. Cel ce a atins Nirvana nu mai este afectat nici de viaţă nici de moarte. Nirvana este ceva negativ doar după aspectul cuvântului. Cuvântul era foarte agreat de asceţii şi gânditorii din acele vremuri158, el însemnând starea ideală şi fiind preluat de către budişti. Aşadar, Nirvana este doar ca expresie o negaţie, un

154 G. Mensching, Buddha und Christus - Ein Vergleich, Stuttgart: Deutsche Verlags-Anstalt, 1978, p. 107; Nicolae Achimescu, Budism şi creştinism, p. 199155 Digha-Nikaya, II, 97: „Renaşterea a fost nimicită. Viaţa superioară este realizată. Ceea ce trebuia făcut s-a întâmplat. După această viaţă actuală, nu va mai exista nici un Dincolo”; Nicolae Achimescu, Budism şi creştinism, p. 199156 J. P. Schnetzler, op. cit, p. 33; Nicolae Achimescu, Budism şi creştinism, p. 211157 Nicolae Achimescu, Atitudini mai noi cu privire la interpretarea conceptului de Nirvana. Concluzii în perspectiva unui dialog interreligios, în: Mitropolia Banatului, Nr. 1, 1989, p. 43-56; Nicolae Achimescu, Budism şi creştinism, p. 211158 H. Nakamura, Die Grundlehren des Buddhismus. Ihre Wurzeln in Geschichte und Tradition, in: Dumoulin, H. (Hrsg.), Buddhismus der Gegenwart, Freiburgi.Br. (ş.a.):Herder, 1970; Nicolae Achimescu, Budism şi creştinism, p. 211

56

Page 53: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

„neant”. De fapt, având în vedere noţiunea de Nirvana, ne apare foarte logică legătura dintre aceasta şi învăţătura despre non-existenţa unui „eu”. Dacă budismul ar susţine existenţa unui suflet, ar trebui ca acesta să şi supravieţuiască mai departe după moarte ca ceva veşnic şi, în această situaţie, Parinirvana ar fi un fel de paradis, în care sufletul mântuit îşi găseşte liniştea. Dar, din moment ce budismul susţine non-sineitatea unei persoane, Parinirvana este văzută, fireşte, ca fiind „stingerea” definitivă a acesteia”159.

Pentru filosoful hinayanist, termenul Nirvana este tratat de el ca un “ce” negativ, datorită faptului ca precum un “ce” pozitiv numaidecât ar cădea sub interdicţia formulei fundamentale tot ceea ce există este efemer precum o clipire.160 Pentru a observa care este drumul pe care un arahat îl parcurge pentru a atinge această stare de desăvârşire va trebui să observăm, cel puţin informativ, care sunt structurile existenţiale pe care le trebuie să le depăşească. Vom vedea că Hinayana nu consideră percepţiile ca reale. Întreaga sfera a fenomenalităţii propriu-zise - chiar dacă se admite un substrat metafizic al fenomenalităţii - este privită total lipsită de substanţă. 161 O singura realitate există, unică în aspectul său ontologic, ce poate fi numită “aseitatea fiinţelor, esenţa existenţei”. În relaţia cu tot ceea ce ţine de cunoaştere ea este înţeleasă şi permanent gândită ca înţelepciune.162 Hinayana distinge şaptezeci şi cinci de dharme sau categorii în care pot fi cuprinse orice gândire sau forme de existenţă. Se formulează astfel ideea următoare: toate sunt reale în raport cu substanţa lor, adică totul există ca substanţă chiar în calitate de manifestare efemeră şi chiar dacă sunt schimbătoare şi perisabile163. Se pune însă următoarea întrebare: cum poate fi experimentată suferinţa în acest univers psihofenomenal unde nu există suflete conştiente în care să se poată manifesta suferinţa în starea ei plenară? Uneori se afirmă

159 Nicolae Achimescu, Budism şi creştinism, p. 211160 Heinrich Zimmer, Filozofiile Indiei, trad. S. Marculescu, Humanitas, Bucureşti, 1997, p. 343161 R. Rus, op. cit., p. 786162 Zimmer Heinrich, op. cit., p. 345163 Ibidem. 343

57

Page 54: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

că procesele individuale de gândire nu reprezintă imaginea directă a realităţii într-o serie de sine stătătoare. Pe baza experienţei interne omul trebuie să gândească că obiectivele exterioare există164. Aceasta ce nu înseamnă însă că acele obiecte corespund prin caracterul lor propriu gândurilor interne generate sub influenţa lor. Ar fi imposibil să existe un lanţ cauzal din exterior către interior prin care să fie produsă suferinţa şi resimţită înlăuntru. Succesiunea dharmelor similare poate continua ca un reflex al reflecţiei proprii. Fiecare gând reprezintă forţa unui tip special de ignoranţă. Cine are impresia că există un eu (suflet) care suferă nu vede altceva, de fapt, decât o continuitate a suferinţei înseşi. Alteori se afirmă că ar fi absurd să se vorbească de interferenţe privitoare la lumea exterioară pe baza seriilor de gânduri care nu sunt în contact cu ea. Lumea este deschisă percepţiei directe. Se poate şti doar ocazional şi prin intermediul interferenţei că obiectele există, însă de regulă doar percepţia poate revela existenţa lor. Domeniile pot interacţiona reciproc, deoarece nu sunt altceva decât percepţii exterioare asupra lumii interioare, chiar dacă ideea de suferinţă, de exemplu, nu ar avea nici o bază165.

În planul modurilor în care a fost definită Nirvana, inclusiv Buddha nu a dat o definiţie a ceea ce este Nirvana, ci întotdeauna i-a amintit doar atributele. Derivând din cuvântul “va”, (nibbati), care înseamnă “fără adiere”, Nirvana ar putea fi tradusă ca “încetarea de a mai sufla” sau ca “stingere”166.

„O altă variantă de explicare pleacă de la rădăcina “vr”, “vattati” (nibbuto). Prefixul “ni” nu are sensul de “nir” (rară), ci de “în jos”. “Ni-vrta” ar putea însemna “a stinge” focul. De aceea semantica panindiană înţelege că “stingerea” unei lumini nu înseamnă distrugerea acesteia, ci doar permanenta ei transformare. Este motivul pentru care Nirvana are atât caractere pozitive cât şi negative”167.

164 Louis Gardet, Etudes de philosophie et de mystique comparee, Paris, 1972, p. 74165 T. Stcherbatsky, Indian Philosophy, London, 1923, p. 83c166 Louis de la Vallee Poussion, Nirvana, Paris, 1925, p. 73, nota 1167 Nicolae Achimescu, Atitudini mai noi cu privire la interpretarea conceptului de Nirvana, în “Mitropolia Banatului”, an. XXXIX, nr. 1 (1989), p. 44

58

Page 55: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

„Din acest punct de vedere însuşi Buddha afirma că fiinţa lumii este un vid, o iluzie şi nicăieri şi în nimic nu este statornicie, dorind astfel să găsească răspunsul la problema eliberării. Astfel, eliberarea ar fi o fericire în neexistenţă - opusă existenţei.

Primul aspect sub care este delimitată Nirvana este acela de a fi imanentă, adică aparţine celui care a realizat înţelepciunea; individul nu realizează niciodată o detaşare de observaţii şi simţire. El trebuie să se detaşeze de existenţă. Atingerea stării de Nirvana se face prin nimicirea dorinţei şi a neştiinţei. Intenţia de a realiza Nirvana constituie un obstacol tocmai prin absenţa acestei intenţii”168.

„Nirvana imanentă aparţine înţeleptului, fiind caracterizată prin aceea că cel care a obţinut-o nu atinge niciodată o mântuire aformă, şi nu realizează o detaşare de observa şi de simţire. Eliberatul experiază starea de desăvârşire în mod total doar înăuntrul celor cinci factori existenţiali, experiind o Nirvana imanentă. Chiar dacă cel care este eliberat “trăieşte” în forma sa de samsara, el atinge şi experiază în mod concret Nirvana. De aceea între Nirvana şi samsara nu mai există pentru el nici un fel de diferenţă. Aceasta pentru că cele două sunt în realitate similare. Relaţia dintre Nirvana şi samsara este similară cu cea dintre aparenţă şi existenţă, căci desfiinţarea stării de samsara nu reprezintă desfiinţarea a “ceva”, ci doar dispariţia inexistentului. De aceea Nirvana se şi ca distrugere a aparenţelor”169.

Nondualitatea experienţei nirvanice este posibilă prin sunyata deoarece se proiectează simultan mintea dincolo de orice sinteză. Formula este real dochetistă căci lumea, Buddha şi Nirvana însăşi devin nu mai mult decât ficţiunile unui vis absolut vid.”170 De aceea Nirvana mai este numită şi încetarea a toate,171

înţeleasă ca încetare datorită caracterului ei dizolvant unde nu mai au loc distincţii sau reprezentări. Nirvana imanentă este înţeleasă şi

168 Ibidem, p. 45169 Ibidem, p. 46170 H. Zimmer, op. cit., p. 349171 Milinda panha, trad. rom. Institutul European, Iaşi, 1994, III, 6

59

Page 56: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

ca vacuitatea pentru că vacuitatea nu se deosebeşte de formă iar forma nu se deosebeşte de vacuitate. “172

Pentru că buddhismul tânjeşte după fericire şi veşnicie se poate spune că cel care a atins Nirvana nu mai este afectat nici de viaţă nici de moarte. De aceea buddhismul foloseşte termenul “vacuum”, “gol”, vacuumul putând fi înţeles în termeni pozitivi ca nimic din ceea ce ar putea sta alături de “existenţă” şi separat de ea. Sunyata reprezintă astfel şi faptul că s-a golit de toate modurile de a concepe un “vacuum”. De aceea sunyata poate fi înţeleasă ca una cu “existenţa” şi identică cu aceasta. Se încearcă astfel prin Nirvana pozitivistă transcenderea absolută a oricăror categorii de gândire. Pentru atingerea eliberării, “calea” este concepută să conducă la înţelegerea că nu există nici un eu substanţial care să dăinuie, ci doar procese cu caracter spiritual. Procesele acestea pot fi puse în mişcare, suprimate sau supravegheate după voie. De aceea verbalizările opuse sunt lipsite de referinţă şi goale de conţinut173. Eliberatul trebuie să vadă Nirvana sau samsara ca fiind identice174. Astfel, aparenţa realizată prin înţelegerea samsarei este desfiinţată în momentul atingerii Nirvanei175. Aparenţa poate fi distrusă doar prin cunoaştere iar atingerea eliberării înseamnă distrugerea aparenţelor176.

„Nagarjuna a demonstrat că sunt două feluri de adevăruri. Unul condiţionat şi relativ şi un adevăr transcendent, absolut. Primul este produsul ignoranţei şi ne ascunde adevărul ultim, singurul care duce la eliberare, dar scapă limbajului. Fenomenele fiind nepermanente, nu pot fi decât lipsite de substanţă, a recunoaşte asta, înseamnă a ajunge la starea de Trezire, înţelegând totodată că nu există nimic care să deosebească samsara de nirvana.

172 H. Zimmer, op. cit., p. 360173 Ibidem174 Jean Ries, Salut et liberation dans le bouddhisme et theologţes de la liberation, Louvain - La Neure, 1979, p. 123175 Ibidem, p. 124176 Ibidem, p. 128

60

Page 57: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

El neagă categoric distincţia dintre samsara şi nirvana. Aceasta nu înseamnă însă că lumea (Samsara) şi eliberarea (Nirvana) sunt identice, ci că ele sunt nediferenţiate”.177

Tot el aduce şi explicarea prin doctrina vacuităţii, ca unul care a dezvoltat-o şi a dus-o la desăvârşire. Astfel această doctrină exprimă „calea de mijloc” care nici nu neagă, nici nu afirmă. Aceasta arată că toate lucrurile sunt inexprimabile, vide, liniştite şi pure.

Cu alte cuvinte, dacă lumea empirică este o stare fiinţială supusă spaţiului şi timpului, Nirvana este o stare fiinţială aspaţială şi atemporală, în cadrul căreia nu are loc nici naşterea, nici anihilarea. Ea este o stare de fiinţialitate pură absorbită de adâncul fiinţialităţii eterne, până la a se confunda cu Nefiinţa. Astfel, Nirvana este Fiinţă în Nefiinţă, adică fiinţă în stare nemanifestată. Nirvana şi lumea sunt două existenţe paralele care se condiţionează reciproc în cadrul unei stări de simultaneitate178.

În concluzie, „finalitatea în budism este „golul”, Neantul, depersonalizarea, „stingerea” veşnică, indiferenţa totală, Nirvana. Aceasta din urmă nu este însă „un eshaton spre care să se îndrepte omul după moarte, aşa încât să se poată constitui o mişcare despărţitoare a timpului dinspre un „de unde” întunecos spre un „încotro” plin de lumină, transcendent. Şi pentru că aşa stau lucrurile, canonul budist nu se încheie cu o revelaţie profetică a sfârşitului lumii (Apocalipsă 19, 10), aşa cum o prezintă în creştinism Apocalipsa Sfântului Ioan.”179

Acestea din urmă sunt posibile datorită legăturii cu un Dumnezeu personal, spre care nădăjduim; având o singură finalitate, şi anume ajungerea în comuniune cu El în împărăţia Sa.

Vedem astfel o diferenţiere netă între cele două concepţii despre eshatologie, în general, şi despre mântuire sau desăvârşire, în special. De aceea pentru a ajunge la o înţelegere clară asupra acestor două doctrine este necesar să facem o evaluare din perspectivă creştină.

177 Nicolae Achimescu, art. cit., p. 49178 Rus Remus, art. cit., p. 834179 Nicolae Achimescu, Budism si creştinism, p. 264

61

Page 58: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

III.5. Evaluarea ortodoxă

Concepţia lui Buddha despre religie era pur etică: preocuparea sa principală era comportarea de zi cu zi a omului, nu ritualul, adorarea, metafizica sau teologia. ... a respins obiceiurile religioase care erau respectate doar convenţional180. Buddha însuşi îşi delimitează clar sfera preocupărilor sale:

„Naşterea este suferinţă, degradarea este suferinţă, boala este suferinţă, moartea este suferinţă, asocierea cu ceea ce nu este plăcut este suferinţă, separarea de ceea ce este plăcut este suferinţă, a nu obţine ceea ce doreşti este suferinţă.”181

Buddha vorbeşte de suferinţă, care trebuie corect înţeleasă, care trebuie eliminată. El se concentrează astfel asupra condiţiei umane şi încearcă să-i dea o rezolvare practică. N-a fost aşadar o religie, va deveni însă o religie cu pretenţii universale. Această transformare a budismului într-o religie a fost posibilă datorită faptului că în fiecare om este întipărită o atracţie spre absolut spre ceva care ne depăşeşte, care este dincolo de noi şi spre care tindem. Simţim că nu aici se sfârşeşte totul, şi aceasta pentru că este întipărită în om dorinţa după nemurire.

Problema eshatologică, adică credinţa în nemurire, se întâlneşte în toate religiile, dar felul în care este concepută această nemurire diferă de la o religie la alta. Aceste diferenţe nu sunt altceva decât consecinţele ideii pe care fiecare religie şi-o face despre Absolutul spre care tinde.

Dacă budismul s-a născut ca o soluţie la problemele suferinţei umane, creştinismul se întemeiază pe viaţa, învăţăturile, faptele, jertfa, moartea şi învierea Domnului nostru Iisus Hristos, care ne-a adus mântuirea şi posibilitatea desăvârşirii întregului univers. Prin întruparea Sa Hristos ne-a făcut accesibilă comuniunea cu Sine ca Dumnezeu deschizându-ne astfel calea spre deplina noastră umanizare. „Numai Hristos ne-a dat puterea să ieşim deplin din egoismul păcatului, din închisoarea în limitele naturii ca sistem al proceselor de compunere şi descompunere.”182

180 Hajime Nakamura, op. cit, p. 225181 Mohan Wijayaratna, op. cit, p. 105-106

62

Page 59: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Hristos nu rămâne închis într-o transcendenţă inaccesibilă ci umple cu prezenţa Sa atât Biserica , cât şi universul.

Însăşi aspiraţia omului după desăvârşire îşi are rădăcinile în faptul creării şi structurării materiei în aşa fel încât să poată fi atinsă şi să intre în contact cu Duhul lui Dumnezeu. „Prin energiile Sale Duhul pătrunde materia, devine interior acesteia şi îi imprimă un ritm, conferă calităţi capabile să ofere posibilitatea modelării în ea, îi să un sens mişcării ei şi o însoţeşte în mişcarea spre împlinire.”183

Evitând noţiunea de divinitate şi de suflet etern, budiştii concep starea eshatologică, fie ca posibilitate de veşnică reîntoarcere în lumea empirică şi de aceasta pentru a explica continuitatea vieţii în lume, fiind o depăşire a tot ceea ce este trecător şi ca o revenire la o stare de fiinţialitate pură în care accidentele fenomenale încetează. Pentru a reda această stare în toată puritatea ei o consideră ca Nirvana; ceea ce este fiinţă în nefiinţă, concept de altfel prezent în tradiţia hindusă, din care s-a separat budismul.

În gândire budistă, concepţia de persoană, de individ este considerată ca stare inferioară desăvârşirii, stare în care domină necunoaşterea. Omul nu este decât o sumă de cinci elemente constitutive, care sunt nepermanente şi într-o continuă schimbare.

Altfel spus, omul este un fluid viu, supus unei curgeri şi transformări determinate de un şir de 12 cauze. Existenţa apare astfel ca neavând nici un substrat ontologic. Substratul acestei existenţe, ca de altfel al întregii lumi nefiind altceva decât avydia, necunoaşterea. Această necunoaştere face ca budistul să perceapă în mod eronat adevărata realitate şi în consecinţă să se comporte ca atare. Apar astfel dorinţele, impulsurile de a realiza ceva, care în fond sunt supuse schimbării. Toate acestea îl leagă pe om de existenţa empirică, a cărei condiţie fundamentală este suferinţa.

Aceste acte inconştient săvârşite sunt decisive pentru formarea de karma, care este suma tuturor faptelor unei fiinţe, şi

182 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1997, p.22183 Paul Evdochimov, Prezenţa Duhului Sfânt în Tradiţia Ortodoxă, editura Anastasia, Bucureşti, 1995, p. 9

63

Page 60: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

cea care cauzează reîncarnarea ei şi cea care trece în existenţa ulterioară. Budismul, prin faptele vieţii prezente sunt legaţi de trecut şi de viitor. Istoria unui individ uman nu începe cu naşterea lui, ci într-o perioadă de timp anterioară, oamenii sunt legaţi într-un lung lanţ de cauze şi efecte.

„Prin doctrina karma, budismul a căutat să suplinească lipsa ideii de suflet.”184 Mai mult decât atât, fiinţele vii sunt rezultatul propriilor karma. Ele au karma ca judecători. Karma le orânduiesc în aşa fel încât ajung să fie inferioare sau superioare.

Prof. Univ. Rus Remus spune că în religiile orientale, persoana umană nu este o realitate obiectivă. Întreaga existenţă are ca punct de referire, un şir nesfârşit de vieţi anterioare. Pentru a nu-l lega pe om de un substrat ontologic veşnic (ca în concepţia hinduistă, din care s-a născut budismul), Buddha îl consideră ca pe un accident karmic. „Substratul infinit din om nu este fiinţialitatea, ci fapta. Omul nu există pentru că în el subzistă eul etern, ci pentru că el acţionează în baza necunoaşterii fiintiale. Trăirea sa fiintială este experienţa suferinţei ceea ce înseamnă supunerea faţă de legea nepermanenţei. Strădaniile omului trebuie să fie îndreptate spre înlăturarea nepermanentului şi intrarea în acea stare fiintială.”185

Individualitatea nu este astfel decât o stare instabilă. Scopul vieţii este de a pune capăt acestei individualităţi, neexistentă în realitate şi aceasta pentru că ea nu are o existenţă permanentă. „Trupul nu este sufletul etern, căci tinde spre distrugere. La fel nici sentimentele , nici percepţia, dispoziţia şi inteligenţa nu constituie un suflet etern, căci dacă nu ar fi fost aşa conştiinţa nu ar tinde spre distrugere ... Iar ceea ce este supus schimbării nu poate fi etern.”186

Conform karmei nu există iertare pentru greşelile din trecut, ci doar o acumulare de datorie karmică, urmată de suportarea consecinţelor ei în vieţile următoare. Datorită legii impersonale cauzei şi efectului, fiecare suflet se reîncarnează fiind

184 Magistrand Emil A. Roman, învăţătura despre „karma” în cugetarea religioasă indiană si rolul faptelor bune în mântuirea subiectivă după învăţătura ortodoxă, în „Ortodoxia”, XVII (1965), nr. 4, p. 555185 Rus Remus, art. cit, p. 861186 Ibidem, p. 835

64

Page 61: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

pedepsit sau răsplătit în mod echitabile, calitativ şi cantitativ, pentru faptele sale din vieţile anterioare.

Datorită faptului că datoria karmică acumulată în trecut este considerabilă, o singură viaţă nu este suficientă pentru a se consuma. Pentru a avea şansa de a ajunge la eliberare, a trăi mai multe vieţi devine o necesitate. În lipsa unui Dumnezeu personal, omul este singur pe acest lung drum. Prin asceză şi meditaţie el luptă singur, sau mai degrabă suportă singur, ceea ce karma lui personală o impune.

Personalitatea însă, după părerea budistă, după reincarnare, încetează să mai existe. Între personalitatea lui şi cea a individului generat în prima reincarnare nu există nici un fel de continuitate. Această nouă personalitate nu trebuie să ştie de ce trebuie să îndure chinurile la care este supusă, nu ştie că trebuie să plătească o karma. O logică care nu se poate susţine este că, de ce personalitatea individului, singura care trebuie să sufere consecinţa actelor sale, a fost dizolvată o dată cu moartea sa fizică, în timp ce alte personalităţi, cu totul străine plătesc consecinţele actelor sale?

Este interesantă părerea lui W. Martin care vede problema astfel: „Este foarte interesant că adepţii reîncarnării nu spun că renaştem în mod ciclic, şi că suferim în aceste vieţi pentru ispăşirea păcatelor noastre. Dar este ciudat că nimeni nu-şi aminteşte viaţa anterioară cu suficiente detalii pentru a profita de pe urma ei. Aşa că nu ştim pentru ce suntem pedepsiţi. Dacă nu ştim pentru ce suntem pedepsiţi, suntem în pericol de a repeta mereu aceleaşi greşeli. Dacă reîncarnarea este, conform karmei sau legii dreptăţii, «ceea ce semeni, vei secera», de ce nu protejează persoana? De ce nu-i dă o viziune deplină asupra a ceea ce a fost înainte, cu toate minusurile de rigoare, astfel încât să poată fi făcute necesare?” Memoria acţionează numai între limitele vieţii fizice şi se anulează imediat după moarte. Dacă n-ar fi fost aşa, dacă ar fi putut trece în existenţele următoare, memoria ar avea valoare ontologică, ceea ce este absurd, datorită faptului că e doar o funcţie a individului.

Urmând o logică ciudată, A. Popescu - Bălceşti afirma că, nu mai amintim greşelile din vieţile trecute, tocmai pentru a ni le putea îndrepta: „Dacă sufletul reîncarnat şi-ar cunoaşte exact existenţa sa anterioară, nu ar fi decât un spectator pasiv în noua sa

65

Page 62: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

viaţă pământească. Această uitare este absolut indispensabilă pe a asigura evoluţia într-o nouă existenţă de viaţă.”

O altă demonstraţie pentru a infirma iraţionalitatea doctrinei reîncarnării este aceea că ea alungă orice motivaţie pentru moralitate. De exemplu, ce motivaţie poate da această lege pentru salvarea unui copil de la înec? O gândire consecventă cu legea karmei ar spune într-o asemenea situaţie că ea este urmarea unui fapt petrecut într-o viaţă anterioară, mai exact o pedeapsă pentru un rău făcut în acea viaţă. Copilul trebuie să-şi primească pedeapsa pentru că nimic nu scapă de controlul karmei. Aşadar copilul trebuie lăsat să se înece. Deoarece este o lege impersonală şi mecanică, karma nu dă socoteală pentru starea de lucru în care se găseşte la un moment dat individul. Cu alte cuvinte omul nu poate comunica în nici un fel cu karma sa. Ea nu face decât să-l forţeze să intre în şablonul prestabilit, fără a-i comunica „datoriile” pe care le are de plătit, într-un fel sau altul, din vieţile anterioare. Războaiele, calamităţile naturale, epidemiile şi alte catastrofe trebuie privite cu detaşare, fiind chiar utile pentru plătirea datoriei karmice a celor care le cad victime. Dacă reîncarnarea este adevărată, dispare motivaţia pentru a ne mângâia reciproc atunci când ne lovesc nenorocirile vieţii.

Consecinţele acestei doctrine nu sunt doar ilogice, ci se opun însăşi aspiraţiilor fiinţei umane spre comuniune, spre într-ajutorare reciprocă şi mai ales spre iubire. Pentru budişti nu există speranţă, nu există iertare, nu există iubire, nu există înţelegere. Nimic din toate acestea nu există pentru că nu te poţi opune legii karmei, fiind o lege impersonală. Singurul sentiment pe care-l încerci datorită acestei legi este cel de resemnare, de supunere oarbă, ducând astfel la scopul declarat al budismului, acela de a ieşi din acest cerc în care este târât fără voie, pentru ca în cele din urmă să intre în Nirvana.

Nirvana nu este însă ieşirea din această lume (neexistând un „dincolo” cu care să comunice) ci doar ieşirea din „imperiul ignoranţei” şi descoperirea adevăratei realităţi, realitate care nu ţine de lumea fenomenală.

„Intrarea în Nirvana reprezintă anihilarea individualităţii, căci Nirvana nu este nimic altceva decât stingerea vieţii aşa cum o cunoaştem noi după atribute. Pentru a fi mai precişi putem spune

66

Page 63: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

că Nirvana este anularea accidentelor empirice care cauzează cunoaşterea relativă, lăsând esenţa vieţii să se întoarcă la starea originală, dinainte de apariţia dorinţei, a setei de viaţă.”187

În creştinism, persoana şi lumea înconjurătoare nu sunt accidente. Mai mult, ele sunt însele realităţi având un substrat spiritual. Ele sunt astfel capabile să întreţină un dialog etern cu Creatorul lor. De aici vine şi originalitatea creştinismului, religia în care Dumnezeu s-a descoperit ca Persoană.

Creat după chipul lui Dumnezeu în Treime, omul nu poate exista decât în comuniune. „Nu există fiinţă adevărată fără comuniune. Nimic nu este «individual», inteligibil şi existent prin sine însuşi. Comuniunea este o categorie ontologică.”188 Celebrul teolog Homniakov a afirmat că omul, când cade, cade singur dar, de ridicat nu se mai poate ridica singur ci numai împreună cu alţii.

Fiinţa noastră tinde spre comuniune: „Valorile, fie spirituale, fie materiale, ne depăşesc mereu fiinţa şi ne cheamă către ele. Ne stau în faţă întocmai ca o vocaţie, ca un ideal de realizat. Fiecare din noi recunoaşte în el un dar şi se simte chemat la o misiune, care-l lansează înainte şi în sus. Şi nimeni nu poate trăi închizându-se în sine, limitat la propria lui «fire», fără un ideal care îl transcende, fără o chemare.”189

Chiar şi viaţa lui Dumnezeu este veşnică pentru că este personală, pentru că se realizează ca expresie a comuniunii libere, ca iubire.190 La fel omul, fiind „chip al lui Dumnezeu”, scopul său este să ajungă la asemănarea cu Creatorul său, adică să se realizeze pe sine ca persoană, să fie cu adevărat, adică o existenţă a comuniunii prin iubire. Astfel, prin noţiunea de îndumnezeire nu se înţelege altceva decât participarea umanului la viaţa personală a lui Dumnezeu în Treime. În consecinţă, „mântuirea se identifică cu realizarea persoanei în om.”191

187 Rus Remus, op. cit, p. 880188 Ioannis Zizioulas, Fiinţa eclezială, Editura Bizantină, Bucureşti, 1996, p. 10189 Pr. Constantin Galeriu, Jertfă şi răscumpărare, editura Harisma, Bucureşti, 1991, p. 149190 Ioannis Zizioulas, op. cit, p. 45191 Ibidem, p. 46

67

Page 64: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

În concluzie, omul, „creat după chipul lui Dumnezeu” reprezintă reflectarea Sfintei Treimi; astfel se asigură făpturii posibilitatea participării la Dumnezeu, iar această posibilitate se întemeiază şi pe tendinţa spre comuniune, proprii fiinţelor libere şi raţionale create după chipul Sfintei Treimi. Prin comuniune se ajunge la unitate în diversitate şi în iubire care sunt identificate desăvârşit în Sfânta Treime. Acest model trinitar de unitate a devenit accesibil oamenilor printr-un alt model de unitate: unitatea (ipostatică) în Hristos. „Hristos se întrupează pentru a aduce lumii modelul şi forţa unităţii - comunitatea din sânul Treimii.”192

Taina Sfintei Treimi are importanţă absolută nu doar pentru teologie, ci şi pentru oameni şi pentru întreaga creaţie, căci datorită lucrării în comuniune a Sfintei Treimi în lume, oamenii se ridică la asemănarea cu Dumnezeu în Treime, şi prin oameni se ridică întreaga creaţie.

Creaţia ca operă a înţelepciunii şi frumuseţii relevă o persoană creatoare. Această Persoană este Dumnezeu. Acest act creator este liber, nu din necesitate (nu datorită vreunei legi impersonale şi neschimbabilă). Dumnezeu este Treime şi nu solitar. Creaţia este opera Treimii şi poartă pecetea Treimii.

Creaţia omului este o chemare şi un dar; un dar special, corespunzător chemării lui.193 Aceasta este vocaţia noastră. Fiind creaţi după chipul lui Dumnezeu suntem chemaţi să devenim asemenea lui Dumnezeu după har.

O persoană umană este cu totul altceva decât o fiinţă individuală. Ea nu este parte dintr-un întreg ci, într-un anumit sens, conţine, în mod virtual întregul. Este un ipostas al întregului cosmos creat, un microcosmos.

Şi pentru că umanul e înrădăcinat în cosmos, includem în această armonie şi cosmosul. Nimic din creaţie nu se pierde în Dumnezeu, ci totul se îndumnezeieşte şi se desăvârşeşte.

Astfel, natura în tensiunea şi mişcarea ei normală nu vrea ceva contrar lui Dumnezeu. Nimic din cele ale naturii, precum nici natura însăşi, nu se opune vreodată Cauzatorului naturii Omul

192 Ibidem, p. 59193 Părintele Galeriu, op. cit, p. 60

68

Page 65: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

devine cu atât mai mult el însuşi, cu cât înaintează mai mult în Dumnezeu.

Orice creatură este o realitate dinamică, care atunci când se mişcă conform cu ea însăşi, se mişcă spre ţinta ei, spre împlinirea ei în Dumnezeu. Creatura tinde spre Dumnezeu prin natură.

Cu alte cuvinte, unitatea fiinţială eshatologică nu se restrânge doar la natura umană. Ea înglobează întreg universul: „căci făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să se bucure de libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu.” (Romani 7, 21). Universul se desăvârşeşte odată cu omul. Aceasta duce inevitabil la o responsabilitate faţă de aceasta. În acest sens a şi fost pus stăpânul lumii. (Facere 1, 28). Responsabilitatea faţă de lumea înconjurătoare, se răsfrânge implicit şi într-o responsabilitate faţă de o persoană supremă, care a creat natura şi oamenii.

Astfel, dacă realitatea ultimă în budism este de natură impersonală, în creştinism lucrurile stau cu torul altfel: realitatea ultimă este un Dumnezeu Trinitar şi personal.

Creştinismul este singura religie ce are la bază credinţa în Dumnezeu, unul în fiinţă şi întreit în persoane. Credinţa în Sfânta Treime delimitează învăţătura creştină despre Dumnezeu de alte învăţături şi concepţii, în sensul că, numai o astfel de dumnezeire e singura mântuitoare, singura care se manifestă ca bază a comunităţii de iubire cu noi în veşnicie. Ea ne fereşte de a confunda pe Dumnezeu cu lumea, cum face panteismul

Modelul relaţiilor dintre Persoanele Sfintei Treimi determină gradul de implicare al dumnezeirii în lume. Astfel, în creştinism, Dumnezeu nu este văzut ca transcendent, ca despărţit de lumea care se mişcă după legi dinainte stabilite ca o maşinărie. Între lumea imanentă şi Dumnezeu cel transcendent începe o legătură încă de la crearea lumii, şi această legătură este continuă. „Fiul - spune părintele Ştefan Buchiu - s-a putut întrupa datorită faptului că a creat o lume capabilă de relaţia cu El, capabilă să participe la lucrarea lui Dumnezeu, capabilă să-l cuprindă pe Dumnezeu.”194

194 Pr. Ştefan Buchiu, întrupare si unitate. Restaurarea cosmulului în Hristos, editura Libra, Bucureşti, 1997, p. 17

69

Page 66: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Datorită fundamentului spiritual al creaţiei se poate păstra legătura cu Dumnezeu, reprezentând şi „întemeierea relaţiei dinamice şi energetice a lui Dumnezeu cu întreaga creaţie.”195

În creştinism, datorită structurilor spirituale ale creaţiei şi existenţa unor structuri spirituale trinitare la nivelul creaţiei oferă posibilitatea unei complementari dintre natură şi har.

Prin întruparea Fiului, Dumnezeu se apropie la maximum de oameni, pentru a le da posibilitatea de a urca la cer, adică de a ajunge în comuniune cu El. În întrupare, începe reîmpăcarea omului cu Dumnezeu, Răscumpărarea. Dumnezeu se dăruieşte total (fiind un Dumnezeu al iubirii). Această unire a lui Dumnezeu cu creaţia înseamnă un nou început în creaţie. După întrupare înţelegem clar sensul „asemănării”, al „ascensiunii” noastre.

Este imposibilă astfel realizarea comuniunii dintre om şi Dumnezeu şi între semeni fără o lucrare prealabilă de spiritualizare a omului atât asupra sa însuşi, cât şi asupra lucrurilor care îl înconjoară şi care îi pot servi în dialogul său cu ceilalţi semeni. Lipsit de spiritualitate nu e capabil nici de comuniune, iar prin aceasta e incapabil de a se elibera în oarecare măsură de legile naturii, care se repetă automat.

Acesta este cazul budismului, care fiind un sistem de auto-mântuire prin propriile puteri, fără vreun ajutor din exterior (în afară de credinţele populare), neexistând „dincolo” o persoană cu care să intre în relaţie, budiştii vor căuta să se depersonalizeze, diminuându-şi, mai exact negându-şi caracterul de persoană sau caracterul comunitar al fiinţei sale.

Celebrul dicton latin: „Omul este măsura tuturor lucrurilor”, budiştii îl duc la extremă, susţinând că omul este cauza propriei existenţe, şi astfel omul, în calitate de unitate individuală, are dreptul de control asupra propriului său destin, datorită neexistenţei unui Altcineva care l-a creat şi care are o deosebită grijă faţă de creaturile Sale. Şi ca o consecinţă a acestui fapt nu există început absolut pentru nici un individ şi nici un fenomen, fie el interior sau exterior, însemnând totodată că fiecare dintre acestea are la bază totalitatea Universului.

195 Ibidem, p. 21

70

Page 67: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

„Cât despre ceea ce a precedat orice manifestare a Universului, şi care trebuia „să fie”, înaintea acestei prime manifestări, ei bine, acel ceva nu trebuie căutat în afara universului şi dincolo; el se află înăuntrul lui. Este însăşi materia, din sânul căreia mişcarea iniţială, provocată de acţiunea unei cauze ... a făcut să apară şi va facă să apară tot ce a fost, tot ce este şi tot ce va fi....Materie, spaţiu, mişcare, durată, constituie singura şi aceeaşi substanţă eternă a universului.

Fiind singurul principiu fix al acestui univers, el vede totul murind, totul schimbându-se, totul trecând şi, în imensitatea spaţiului, prin infinitul mişcării, el vede, într-o zi, tot ce a pornit din el, cufundându-se în el, pentru a se hrăni din eternitatea duratei sale. Aşadar, totul este materie şi, în afara ei, nu există nimic.”196

Datorită acestei concepţii panteiste, budismul prezintă o învăţătură cu totul proprie despre desăvârşirea omului.

În principiu, diferenţa şi marea deosebire între cele două spiritualităţi constă în divergenţa între o spiritualitate cu caracter impersonalist şi una cu caracter personalist.

Astfel, în budism se înlocuieşte Persoana cu factori impersonali. Este de ajuns următoarea afirmaţie: „Fatalitate, Destin, Forţă necunoscută atotputernică, nu are importanţă numele tău! Tu eşti cea care ai aruncat în lume această fiinţă numită om; tu eşti cea care îl grăbeşti, îl împingi înainte; tu eşti cea care îl călăuzeşti în această viaţă atât de întunecată a omenirii.”197

Aceasta reprezintă însă, aşa cum am văzut contrariul doctrinei creştine. Dacă în budism transcenderea porneşte şi este realizată mai mult de om, care caută să iasă din cercul factorilor impersonali, ajungând până la urmă într-un „Absolut”, care, în realitate este inexistent, în creştinism, se pune problema sfinţeniei, care este un proces de umanizare, prin îndumnezeire, prin faptul împărtăşirii de harul care vine de la o Persoană absolută care îl ajută şi care-l atrage la iubirea şi viaţa Sa veşnică.

În concepţia ortodoxă omul urcă necontenit spre îndumnezeire prin încordarea continuă a voinţei şi cu ajutorul harului divin, fără de care omul ar rămâne suspendat, deci contrar

196 A. P. Sinett, op. cit, p. 164-165197 Ibidem, p. 61

71

Page 68: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

concepţiei budismului, în care omul este înfăţişat ca o persoană însingurată, care vrea să ajungă la eliberare şi mântuire de tot ce este trecător.

Budismul aduce în istoria religiozităţii un dinamism extrem de fertil, dar efortul personal al omului nu este susţinut de ajutorul harului divin sau prin participarea unei revelaţii divine, deci lipseşte Dumnezeul personal. Pentru spiritualitatea budistă urmarea este tragică: omul nu poate să fie fericit sau liber.

În creştinism, nu se poate distinge între efortul propriu al omului şi harul lui Dumnezeu, care îl atrage şi îl ajută. Folosirea puterilor naturii potrivit raţiunii ei produce prin împărtăşirea de Dumnezeu, virtutea. Astfel virtutea este rodul folosirii drepte a puterilor naturii şi al harului. Armonia firii umane în ea însăşi nu constă numai în armonia individului cu sine, ci în armonia lui cu ceilalţi oameni. Propriu-zis acestea două nu se pot separa, nu poate fi omul împăcat cu sine, până ce lucrează împotriva altora. Această unitate, care nu e niciodată pur pasivă, e rodul comun al naturii şi al harului, pentru că corespunde legii omeneşti şi legii dumnezeieşti.

Virtutea poate fi considerată ca forţa unificatoare a firii. El ajunge asemenea lui Hristos care s-a întrupat pentru a transfigura şi a reunifica creaţia. De aceea, prin structurile spirituale creaţia tinde necontenit spre Logosul divin, ca spre centrul ei de unitate şi existenţă. Omul trebuie să reunească prin har două naturi în ipostasul său creat: să devină un „dumnezeu creat” şi un „dumnezeu prin har”. Pentru aceasta are nevoie de o perihoreză a două voinţe: cea divină îndumnezeitoare, care dă harul şi voinţa omenească care trebuie supusă lui Dumnezeu, pentru a putea primi harul198.

Prin fiecare virtute omul se depăşeşte într-un anumit fel pe sine. Dar prin iubire se depăşeşte în toate privinţele. Treapta cea mai înaltă o ating virtuţile în iubire. Iubirea este virtutea prin excelenţă. În iubire capacitatea înclinării bilaterale a voinţei a biruit cu totul înclinarea spre ceea ce e contrar firii sau unităţii ei. Iubirea este forţa armoniei universale. Prin orice virtute Dumnezeu ia chip în om.

198 Pr. Ştefan Buchiu, p. 32

72

Page 69: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Dar omul se imprimă deplin de chipul lui Dumnezeu prin iubire, în care culminează toate virtuţile.

Astfel, prin îndumnezeirea credinciosului, sau unirea lui cu Dumnezeu prin harul necreat, izvorât din Fiinţa divină, spiritualitatea creştină afirmă o cunoaştere directă şi duhovnicească a lui Dumnezeu. Pentru atingerea acestui ideal şi creştinii folosesc unele metode şi tehnici în parte asemănătoare celor budiste (ne referim aici la tehnica meditaţiei budiste şi cea a contemplaţiei creştine), dar cu un scop mult mai înalt.

Scopul meditaţiei budiste este un „proces de transformare, de transcendere, în urma căruia devenim conştienţi de prezent, de puterile şi de posibilităţile nelimitate ale minţii, cu scopul de a ajunge stăpâni pe destinul nostru cultivând acele calităţi care duc la realizarea naturii noastre atemporale: altfel spus, la iluminare.”199

„În creştinism, organul contemplaţiei este mintea, dar poate să fie şi inima. Contemplaţia este o cunoaştere, o gnoză, dar o cunoaştere spirituală care presupune virtuţi. Astfel, în sens creştin dragostea şi cunoaşterea sunt strâns legate. Ele se unesc în persoana umană şi la omul perfect colaborează armonios. Şi în creştinism se recunoaşte necesitatea unui ghid pentru o viaţă sfântă; după cum spun Sfinţii Părinţi, singur eşti în pericol de deviere şi rătăcire de la adevărata cale. Adevărata viaţă creştină este viaţa în har, iar harul nu distruge libertatea noastră. În opera mântuirii harul şi libertatea sunt inseparabile. Cei ce au în ei harul şi lucrarea lui dumnezeiască, n-o au numai pentru ei, ci o împărtăşesc şi altora, fără ca ea să se împuţineze. Curăţia şi pacea sufletului nu se dobândesc meditând, ci împlinind continuu poruncile lui Dumnezeu.

În tehnicile yoghine pe care Ie-a împrumutat şi budismul, un rol important îl deţine poziţia corpului. Se concep astfel poziţii relaxante ale corpului pentru ca „în sentimentul relaxării totale a corpului, yoghinul uită, de fapt, că trupul acesta mic este al său. Conştiinţa sa proprie se lărgeşte şi se extinde până la dimensiunea de conştiinţă a lumii, devine globală, cosmică şi impersonală. În contrast cu acest mod de meditaţie, misticul ortodox nu se

199 Lama Anagarika Govinda op. cit, p. 123

73

Page 70: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

interiorizează pentru a renunţa la conştiinţa propriului eu, ci pentru a-l descoperi în interiorul său pe Iisus Hristos, pe care L-a primit deja prin harul Botezului.”200

Bineînţeles că ambele concepţii, atât budistă cât şi creştină, stau în strânsă legătura cu doctrina fiecărei credinţe despre nemurire, mântuire şi posibilitatea de a ajunge la aceasta.

Dacă pe parcursul aceste lucrări am dezvoltat concepţiile budiste despre drumul, eliberarea şi starea fiinţelor după moarte, în cele ce urmează vom prezenta pe scurt posibilitatea mântuirii şi starea după moarte în creştinism.

În primul rând, aşa cum am văzut, realitatea ultimă în creştinism este o Persoană, şi astfel, aducerea noastră la existenţă este în acelaşi timp o chemare la un dialog etern cu Ea. Tot pentru aceasta ne-a înzestrat şi cu raţiune, pentru a înţelege şi descoperi raţiunile lucrurilor create pentru ca prin aceasta să ajungă la concluzia că nimic nu este impersonal şi iraţional, ci că totul este subzistent în Dumnezeu. Astfel, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae se exprimă astfel: „Fără originea lumii într-o Persoană supremă, fără înţelegerea ei în scopul acestui dialog şi acord al nostru cu ea, toată raţionalitatea creaţiei ar fi neînţeleasă, ar fi o frântură de raţionalitate fără rost, o raţionalitate ce s-ar mişca în întuneric.”201

Însă, din cauza păcatului săvârşit de primii oameni, acest dialog între Dumnezeu şi oameni a fost slăbit, omul ieşind din comuniunea cu Dumnezeu, iar ca o consecinţă a acestui lucru a fost aceea a degradării continue a caracterului personal, ducând prin om şi la afectarea întregii creaţii. (Romani 8, 21-24)

În doctrina creştină, moartea apare astfel ca o consecinţă a păcatului însă prin jertfa Mântuitorului, moartea capătă profunzime şi măreţie. Moartea Mântuitorului fiind urmată de învierea Sa, a făcut posibilă învierea omului şi transfigurarea întregii lumi.

„Iisus nu este numai ins al speţei umane, el este Noul Adam, este Hristosul. ... Astfel, fiecare dintre noi poate să vadă în Iisus nu numai un frate după omenitate, ci şi un Model al chipului

200 Nicolae Achimescu, Budism si creştinism,p. 209201 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică.... op. cit, p. 9

74

Page 71: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

după care am fost creaţi ... În Hristos se găseşte însăşi rădăcina a adevăratei noastre existenţe. Noţiunea biblică de creaţie nouă este astfel caracterizată prin faptul că modelul dumnezeiesc nu este exterior noii creaţii, care este enipostaziată în el.”202

Iisus Hristos, prin asumarea firii umane se apropie de noi, intră în relaţie personală, mai strânsă cu fiecare dintre noi, moartea putând fi învinsă şi de către oameni de acum înainte prin restabilirea comuniunii cu Dumnezeu, prin credinţa în Hristos. „Astfel, toată mântuirea are marca unor relaţii personale între Hristos şi prin El, între Sfânta Treime şi oameni. Creştinismul este personalist; el înseamnă mântuirea persoanei umane prin Persoana supremă. El crede în valoarea netrecătoare a persoanei”203

Această mântuire, a fost realizată obiectiv de Iisus Hristos însă, ea trebuie împropriată nu doar prin credinţa în Hristos ci şi lucrând noi înşine pentru propria mântuire. Astfel, toată natura umană a fost salvată de Hristos însă depinde însă de voinţa fiecăruia de a-l primi.

În concluzie, starea eshatologică în religiile teiste reprezintă momentul culminant al relaţiei dintre Dumnezeu şi om, manifestată ca răsplată sau pedeapsă. Aceasta presupune însă, aşa cum am văzut, liber arbitru, ori în doctrina budistă nu poate fi vorba de aşa ceva.

În concepţia acestora din urmă, nu există liber arbitru absolut. Ceea ce poate fi acceptat este doar o libertate de exprimare a voinţei, în contrast cu reacţia mecanică ce urmează unei legi generale. Pentru a înţelege mai bine se dă următorul exemplu: „Putem compara voinţa noastră individuală cu o locomotivă, iar legea generală cu o reţea de căi ferate. Locomotiva poate să aleagă linia pe care doreşte să meargă, dar pe urmă nu o mai poate schimba.”204

Astfel, datorită faptului că nu există liber arbitru indivizii sunt reduşi la simple automate, trăind într-o lume de legi, care restrâng libertatea. Nu se pot schimba legile cauzalităţii. Singura

202 John Meyendorff, Hristos în gândirea creştină răsăriteană, editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1997, p. 171203 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit, p. 74204 Lama Anagrika Govida, op. cit, p. 288

75

Page 72: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

acţiune care se mai poate face, este să se decidă între mai multe direcţii. Alegerea odată făcută, eşti obligat să urmezi cursul evenimentelor decis de primul pas. Liberul arbitru este astfel un termen relativ, semnificând raportul dintre un individ conştient şi mediul său înconjurător.

Legea karmei goleşte de conţinut noţiunea de libertate individuală. În creştinism, libertatea este bunul cel mai de preţ pe cu care Creatorul l-a înzestrat pe el. Mai mult decât atât, dacă în budism săvârşeşti fapte care se opun legii karmei, fiind o lege impersonală nu poţi decât să te supui orbeşte consecinţelor faptelor tale, ducând doar la resemnare. În creştinism însă ceea ce îţi judecă faptele nu este o lege, ci o Persoană. Datorită acestui lucru omul poate comunica cu Ea, poate da socoteală Acesteia, existând chiar posibilitatea iertării anumitor fapte contrare cu scopul spre care trebuie să tindem.

Libertatea este constitutivă fiinţei noastre. Este o premisă a vocaţiei noastre de „a stăpâni pământul” (Facere 1, 28). Este „o premisă a acestei stăpâniri în sensul ieşirii omului de sub «acoperămintele firii», de sub servitutea naturii, a necesităţii oarbe, şi a înălţării în lumea valorilor spirituale, adevărurilor firii”205. Nu este resemnare - ca în budism. Mai mult decât atât, această concepţie este ilogică, fiindcă în natura firii umane există setea de nemurire, conştiinţa superiorităţii faţă de lume prin relaţia sa specială cu Dumnezeu.

„Libertatea e asociată cu harul, e opera harului şi puterea dată omului de a se menţine în har, deasupra lumii şi de a nu cădea sub lume.”206 Se înţelege astfel neputinţa budistă de a ieşi din lanţurile cauzalităţii şi de a transcende total lumea, în cel mai fericit caz se poate identifica cu un Absolut impersonal, care transcende universul, dar care, în cele din urmă este sunyata, golul.

În acest înţeles, nu se poate vorbi din punct de vedere budist despre un eshaton în înţelesul nostru creştin.

Eshatologia creştină este înţeleasă ca împărăţia lui Dumnezeu. Astfel, finalitatea existenţei umane constă în desăvârşirea comuniunii noastre cu Dumnezeu. Aceasta dă sens

205 Părintele Galeriu, p. 69206 Ibidem, p. 70

76

Page 73: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

însăşi vieţii pământeşti. Moartea, în această înţelegere, nu este o distrugere, ci pragul care ne trece de aici la Dumnezeu. Dobândind acest sens pozitiv, „moartea a devenit în cei uniţi cu Hristos, din trecere la o definitivare în viaţa de necomuniune cu Dumnezeu , trecere la plenitudinea comuniunii cu El şi deci la plenitudinea vieţii. ... Omul se pregăteşte în cursul întregii vieţi pământeşti prin întărirea în comuniunea cu Hristos, pentru ca moartea sa să fie trecerea lui la plenitudinea comuniunii cu Dumnezeu şi cu semenii.”207

Implicând astfel ideea de comuniune, nemurirea are un caracter personal, fiind o comuniune eternă, în care viaţa personală a lui Dumnezeu în Treime este realizată şi în sânul existenţei umane. În consecinţă, mântuirea se identifică cu realizarea persoanei în om.208

În această înţelegere a existenţei şi implicit a stării de după moarte, contradicţia dintre budism şi creştinism devine tot mai mare. Altfel, dacă în creştinism, starea de eshaton se identifică cu realizarea persoanei, prin comuniune, iubire şi libertate, în budism, intrarea în Nirvana echivalează cu depersonalizarea, cu anularea propriului eu, a propriei persoane, a propriei conştiinţe. Omul se „goleşte” pe sine sub toate aspectele, devine vacuum, devine sunyata, devine una cu Universul.

Pentru a fi mai precişi, menţionăm încă o dată că, datorită faptului că budiştii confundând pe Creator cu creatura şi considerând că lumea este tot atât de eternă ca şi Divinitatea („curgere eternă”), Nirvana nu este altceva decât samsara, lumea fenomenală, lipsită însă de concepte iluzorii specific umane.

Astfel, panteismul necunoscând ideea de creare a lumii, Divinitatea se confundă cu lumea, având deci un caracter impersonal. După Părintele Profesor Dumitru Popescu, trăsăturile specifice religiilor panteiste sunt următoarele:

1. Întrucât, Divinitatea este concepută în termeni impersonali, scopul vieţii religioase nu mai constă în afirmarea omului ca persoană, ci în dizolvarea persoanei umane, în realitatea Marelui Tot, cunoscută şi sub numele de Nirvana.

207 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit, vol. III, p. 149208 Ioannis Zizioulas, op. cit, p. 46

77

Page 74: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

2. Religiile panteiste rămân ostile faţă de progres din cauza teoriei reîncarnării, care obligă omul să-şi accepte cu resemnare situaţia mizerabilă în care se găseşte, în speranţa unei vieţi mai bune la care se ajunge prin reincarnare.

3. Reîncarnarea este expresia neputinţei în care se găsesc religiile panteiste de a rezolva problema nemuririi trupului, omul fiind obligat să treacă prin reîncarnări succesive, din cauză că trupul moare de fiecare dată şi nu mai învie aşa cum a înviat Hristos

4. Îl închide pe om în imanenţa lumii şi-l transformă în rotiţa unui uriaş angrenaj care îi distruge orice aspiraţie către libertate. Omul rămâne sclavul legilor naturale.

În continuare Părintele Profesor arată că aceste trăsături au trei consecinţe nefaste asupra fiinţei umane, şi anume: îi anulează identitatea personală din cauza ideii reîncarnărilor succesive; face ca omul să rămână pasiv şi neputincios în faţa naturii şi îi răpeşte omului bunul său cel mai de preţ, care îl face să fie asemenea Creatorului său, adică libertatea209.

III.6. Sectele hinduse şi neo-hinduse. Conştiinţa lui Krişna

Dacă există vreun grup de origine indiană, care să se distingă în acelaşi timp prin activismul său misionar şi prin grija de a restrânge, pe cât posibil, adaptările la contextul occidental, acesta este Asociaţia internaţională pentru conştiinţa lui Krişna. Alături de credincioşii şi simpatizanţii săi ce nu trăiesc în comunitate, ea numără doar câteva mii de membri în lume, angajaţi total, care însă nu trec neobservaţi când dansează pe străzi cântând neobosiţi numele lui Dumnezeu: „Hare Krişna, Hare Krişna, Krişna, Krişna, Hare Hare, Hare Rama, Hare Rama, Rama, Rama, Hare, Hare”. În numeroase tradiţii religioase, repetarea invariabilă a formulelor sacre este prescrisă pentru a ajuta pe credincios să înainteze pe

209 Dumitru Popescu, Ortodoxie şi contemporaneitate, editura Diogene, Bucureşti, 1996, p. 184

78

Page 75: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

calea desăvârşirii spirituale: deci, oricât de ciudată i-ar putea părea omului modern, o asemenea practică nu este unică210.

„Născut la Calcutta, în anul 1896, sub numele de Abhay Charan De, fondatorul mişcării şi-a încheiat în 1920 studiile de engleză, filosofie şi economie, pentru ca în anul 1922 să-1 întâlnească pentru prima oară pe maestrul său de mai târziu Srila Bhaktisiddhanta Sarasvati Gosvami. Încă de pe atunci, a fost mandatat să facă publicitate prin intermediul radioului izvoarelor şi învăţăturii vedice. In anii următori, a scris chiar un comentariu la Bhagauadgita, despre care nu se ştie cu exactitate dacă este identic în totalitate sau doar parţial cu cel publicat în 1968. În anul 1933, a primit iniţierea formală din partea maestrului, iar în 1936, cu puţin înainte de moartea mentorului său, a fost însărcinat să răspândească în Occident principiile lui Krishna. După ce a fondat revista „Back to Godhead” (1944), în anul 1947 a primit titlul onorific de „Bhaktivedanta”. Din punct de vedere profesional, acesta a avansat până la rangul de director al unei întreprinderi industriale, după care şi-a părăsit familia în anul 1950, iar din 1954 a devenit „pustnic” (vanaprastha) în Vrindavan, centrul pentru adorarea lui Krishna. În anul 1959, a depus legământul monahal, pentru ca în anii următori să ia hotărârea de a emigra în Occident, lucru pe care 1-a şi făcut în 1965. Ajungând în S.U.A., în anul 1966, întemeiază ISKCON-ul la New York. În acelaşi an, dovedind multă consecvenţă, deschide centre ale noii mişcări la New York, San Francisco, iar apoi la Montreal şi Boston. Acţiunea sa nu se opreşte, însă, aici: în continuare, el fondează aşezământul aşa-numit „Noul Vrindavan” din West Virginia (1968), Şcoala Gurukula pentru copiii adepţilor ISKCON din Dallas (Texas) şi Trustul de carte „Bhaktivedanta”, profilat pe tipărirea şi distribuţia cărţilor maestrului”211.

Această sectă hindusă se situează în cadrul curentului spiritual al devoţiunii (Bhakti-Yoga). Ea este legată de tradiţia

210 Jean Francois Mayer, Sectele. Neconformisme creştine şi noi religii, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 75-76211 Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, Editura Limes, Cluj – Napoca, 2002, p. 139

79

Page 76: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Vedelor, a căror puritate afirmă că o păstrează prin tradiţia Bengalului. Se poate vorbi în special de o legătură cu predica lui Saitanya (1486-1533), considerat ca o manifestare (un “avatar”) a lui Krishna coborât pe acest pământ pentru a-i învăţa pe oameni calea devoţiunii: a se abandona cu totul lui Dumnezeu prin iubirea pură212.

Mesajul Societăţii pentru Conştiinţa lui Krishna a pătruns şi în Europa, mai precis când Svami Bhaktivedanta, în anul 1968, 1-a trimis în Anglia pe americanul Samuel Greer, cunoscut sub numele său de călugăr Shiuananda Prabhu. Totuşi, abia după ce ajunge in Germania, acesta reuşeşte să câştige prozeliţi. Primele centre ale noii mişcări au apărut, aici, în Berlin şi Hamburg, după care au mai fost fondate şi altele. În prezent, în Germania, centrul cel mai important al mişcării se află în Heidelberg şi poartă denumirea de Center for Vedic Studies” („Centrul pentru Studii Vedice”) 213.

a) Doctrină şi practici

"În ceea ce priveşte baza doctrinară a acestei mişcări, pot afirma că ea încearcă să ofere o combinaţie între un sistem religios, de nuanţă orientală, şi elemente preluate din fizica nucleară şi din cunoştinţele ufolatrice. Mai precis, este vorba despre teoria antiprotonului (descoperit în 1959), pe baza căreia antimateria ar fi natura sufletului nostru. “Când particula antimaterială se separă de corpul material, acesta devine de prisos. De aceea particula antimaterială, fără îndoială, e superioară energiei materiale”214. Dumnezeu este, de asemenea, un element al lumii antimateriale, ceea ce nu-l ridică, după părerea mea, din cadrele unei polarizări de genul «materie - antimaterie»”215.

212 Jean Vernette, Sectele, p. 77213 Back to Godhead, ed. germană, 18, 1973, p. 22 sq apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 139214 Mila Sa Divină, A.C. Bhaktivedanta Swami Prabhupada, Călătorie spre alte planete, Edit. “The Bhaktivedanta Book Trust”, Zielberg, (Germania), 1991, p. 11; Emil Jurcan, Maestrul oriental şi duhovnicul creştin, p. 103215 “Corpul material este distructibil şi de aceea e schimbător şi temporar. La fel şi lumea materială. Însă forţa vie anti materială (n.n. Divinul) e indestructibilă şi, prin urmare, ea e permanentă”, A.C. Bhaktivedanta Swami Prabhupada, Călătorie spre

80

Page 77: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

„Ori această comparaţie egalizatoare între cele două elemente, înseamnă o imanentizare a lui Dumnezeu, ceea ce pentru o teologie creştin-ortodoxă înseamnă o profanare”.Este drept că pentru un hindus, un dumnezeu, care nu se ridică din cadrele acestei lumi, fie ea materială sau antimaterială, nu este un lucru iritabil, ci dimpotrivă, confortabil, deoarece teoria panteismului argumentează această afirmaţie. Dar pentru un creştin, Dumnezeu nu poate fi decât o Fiinţă absolut superioară întregii ordini creaţionale, fie că se numeşte materie sau energie, cuantă sau lume subatomică, etc”.216

Doctrina se sprijină pe textele sacre ale Vedelor (în special pe Upanişade şi pe Bhagavad-Gita) şi se alimentează din luxurianta mitologie a hinduismului. Dar, spre deosebire de hinduismul tradiţional, AICK afirmă despre Krishna că este zeul suprem şi unic, o zeitate personală (nu doar un avatar al lui Vishnu). Omul trebuie să folosească fiecare moment al existenţei sale pentru a trăi în “Conştiinţa lui Krishna”, gândindu-se la el, închinându-i hrana de toate zilele, slăvind acele murti (icoane ale divinităţilor hinduse, considerate a fi manifestări formale ale acestora) şi în special dansând ori recitând (japa) după nişte mătănii având câte 108 mărgele, de câte 16 ori, mantra cu cele 16 cuvinte care îl invocă pe Hare (forţa fericirii Domnului), Krishna (cel infinit de fascinant), Rama (sursa nesecată a tuturor bucuri-ilor). Aceasta ar fi modalitatea privilegiată de a traversa oceanul de confuzie în care am intrat (neagra eră a lui Kali)217.

Scopul spiritual al adepţilor lui Hare Krishna este să scape de naşterea în lumea materială şi să se întoarcă la Divinitate. Datorită contaminării materiale, sufletul este forţat să îşi asume o succesiune continuă de renaşteri. Pentru a scăpa de legile Karmice şi a rupe ciclul reîncarnărilor, adepţii caută să îşi perfecţioneze viaţa spirituală prin controlarea simţurilor. Acestea sunt făcute sub îndrumarea unui profesor spiritual, sau guru. Procesul Bhakti Yoga implică o serie de practici

alte planete, p. 12; Emil Jurcan, Maestrul oriental şi duhovnicul creştin, p. 103216 Emil Jurcan, Maestrul oriental şi duhovnicul creştin, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, p. 102-103217 Jean Vernette, Sectele, p. 78

81

Page 78: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

religioase în vederea purificării sufletului. În centrul acestui proces de realizare a sinelui este incantaţia mantrei Hare Krishna: Hare Krishna, Hare Krishna, Krishna Krishna, Hare Hare, Hare Rama, Hare Rama, Rama Rama, Hare Hare. În momentul iniţierii de către guru, adepţii se angajează să invoce mantra Hare Krishna de 16 ori în fiecare zi, ca o succesiune de japa sau pe mărgele de rugăciune218.

Manualul de bază este Bhagavat-Gita. Secta încearcă justificarea concepţiilor sale cu argumente „ştiinţifice”, după lucrarea lui Prabhupada. Se porneşte de la descoperirea de către oamenii de ştiinţă a antimateriei, ceea ce presupune şi existenţa unei antilumi, compusă din elemente atomice având orbitele inversate faţă de cele ale lumii noastre. În acest context, antimateria este identificată cu „sufletul”, care este o antimaterie imaginară (transcendentă - sic!), indestructibilă şi indivizibilă.

Prabhupada arată că în textele Bhagavad-Gita şi Vedanta, sutra-sufletul apare ca o particulă infinitezimală de energie spirituală, rezidând în corpul material. Sufletul se opune materiei, fiind prin natura sa etern şi intrând în conflict cu materia. Totodată, se afirmă că prin Astanga-Yoga, oamenii pot fi transmutaţi pe planete cu antimaterie, adică în lumea spirituală, dar şi pe alte planete ale universului. E interesant modul în care autorul vede această transmutaţie: Sufletul este purtat de cele cinci feluri de aer subtil care circulă în corp... Prin practicarea Astanga-Yoga se poate aduce sufletul - prin intermediul acestor curenţi de aer - din regiunea ombilicului la abdomen, apoi în regiunea inimii şi a claviculei, între sprâncene şi în cele din urmă la craniu... În acest moment, yoghinul adept se poate „proiecta” pe planeta aleasă219.

„Krishna apare, în viziunea acestei mişcări, drept „Dumnezeul personal suprem”. Spre deosebire de doctrina predominantă în hinduism, potrivit căreia Krishna nu este decât o reîncarnare a zeului Vishnu, aici Vishnu nu este

218 Timothy Miller, America's Alternative Religious, State University of New York, 1995, p. 216219 Timothy Miller, America's Alternative Religious, p. 224

82

Page 79: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

altceva decât o simplă manifestare a lui Krishna, Dumnezeul personal suprem”220.

Cea de-a doua sectă hindusă majoră este Hare Krishna, o şcoală modernă a hinduismului vishnuist, care s-a dezvoltat având la bază învăţăturile din secolul al XV-lea ale unui bărbat cu numele de Chaitanya, care, împotriva închinării locale preponderente înaintea zeului Shiva, a instituit închinarea înaintea lui Vishnu, în calitate de Dumnezeu. Conform învăţăturii lui Chaitanya, Krishna este personalitatea supremă din Dumnezeire221.

„Promotorii mişcării susţin că doctrina lor îşi are originile în revelaţia vedică, în care s-ar regăsi principiile generale ale oricărei religii, obligatorii de altfel pentru toată lumea. Totuşi, cea mai importantă scriere sacră a ISKCON-ului este Bhagavad-Gita, „Cântecul Fericitului”, care nu este altceva decât o parte din marea epopee hindusă (200000 versuri), Mahabharata. În această lucrare, aşa cum reiese din dialogul dintre Arjuna şi Krishna, apar trei căi spre mântuire: „calea faptei” (karma-marga), „calea cunoaşterii” (jnana-marga) şi „calea iubirii devoţionale” (bhakti-marga), respectiv faţă de Krishna”222.

Hristos. Pentru Hare Krishna, Iisus Hristos este Fiul lui Krishna, fără însă a ocupa o poziţie unică faţă de Dumnezeu, nu mai privilegiată decât cea pe care orice om s-ar putea strădui să o dobândească. Prin urmare, pentru Hare Krishna Iisus Hristos nu este unicul Fiu al lui Dumnezeu, Dumnezeu manifestat în trup. El nu este o încarnare a lui Krishna223.

„In comentariile sale la scrierile vedice, Prabhupada s-a străduit să-1 prezinte pe Krishna în mod special ca pe un Dumnezeu transcendent, personal şi fără absolut nici o legătură cu materia. In concepţia sa, credinţa în materie, ataşamentul faţă

220 Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 139221 Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, Editura Cartea creştină, Oradea, 2001, p. 457222 Bhagavad-Gita, XVIII, 65 sq apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 140223 Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 458

83

Page 80: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

de aceasta apare datorită ignoranţei (avidyd). Această ignoranţă este fundamentul iluziei (mayd), pentru că inoculează sentimentul că fericirea (ananda) ar putea fi realizată prin progresul în planul cunoaşterii materiale şi prin satisfacerea treptată a simţurilor. In realitate, această iluzie produce doar suferinţă, îl constrânge pe om să devină sclavul propriilor sale fapte (karman) şi îl încătuşează în ciclul neîntrerupt al reîncarnărilor (samsara).

Tocmai de aceea, eliberarea poate fi atinsă exclusiv prin cunoaştere (vidya). Cunoaşterea poate fi realizată, însă, doar prin Krishna, care se descoperă celui ce-1 caută în calitatea sa de singurul Dumnezeu personal. La această cunoaştere se ajunge, în primul rând, prin iubire devoţională (bhakti). Pe această cale, se realizează conştiinţa lui Krishna, singura care poate întrerupe ciclul reîncarnărilor. În sfârşit, acum, sufletul, adevăratul sine se eliberează şi se detaşează de materie şi va trăi în veşnicie în comuniune cu Dumnezeu cel personal”224.

a) Dumnezeu. Deşi cea mai mare parte a scripturii hinduse este panteistă (totul face parte din Dumnezeu), anumite părţi din ea, mai ales Bhagavad Gita, sunt prezentări fundamental monoteiste ale hinduismului. Hinduismul, căutând să fie o sinteză a unei mari diversităţi de forme ale gândirii şi credinţei indiene, conţine în cadrul vastei lui tradiţii scrise o diversitate de credinţe despre Dumnezeu, chiar dacă aceste credinţe se contrazic unele pe altele. De vreme ce Bhagavad-Gita, care conţine o formă de monoteism, este cea mai sacră scriere pentru Hare Krishna, găsim că credinţa Hare Krishna în Dumnezeu este în esenţă monoteistă, şi Krishna este considerat personalitatea supremă din Dumnezeire. Orice încarnare a singurului Dumnezeu este o încarnare a lui Krishna: „TOATE listele de încarnări ale Dumnezeirii sunt fie expansiuni plenare, fie părţi ale expansiunilor plenare ale Domnului, însă Domnul Sri Krsna este personalitatea iniţială a Dumnezeirii înseşi.”225

224 H. Reller, M. Kiessig (Hrsg.), Handbuch..., p. 544 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 141

84

Page 81: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

„În Manifestul raţiunii sociale (1981), conducătorii acestei mişcări îşi expun propria concepţie despre om şi societate, prezentând şi metodele cu ajutorul cărora aceasta poate fi pusă în aplicare. Ei pretind chiar necesitatea constituirii unui sistem de caste (varnasrama) pentru „Occident”226. Fără să ţină seama de principiile fundamentale ale oricărei democraţii, ei susţin instituirea unei societăţi teocratice, cu o administraţie de stat legitimată exclusiv religios. Motivaţia în acest sens, în viziunea lor, o reprezintă faptul că oamenii nedesăvârşiţi aleg pe alţii la fel de nedesăvârşiţi, iar persoanele nedesăvârşite alese conduc societatea într-un mod necorespunzător.”227

„Ca şi alte credinţe de inspiraţie orientală, Hare Krishna îmbină expunerea ideilor vedice cu argumente din ştiinţele moderne pentru a fi crezuţi. Spre exemplu, descoperirea antiprotonului (Premiul Nobel, 1959) sau teoriile despre antimaterie sunt continuate de Swami Prabhupada, în sensul că „noţiunea savanţilor contemporani despre antimaterie trebuie să fie, în realitate, antimaterie spirituală”. Iar adevărul despre aceste afirmaţii este dovedit „în lumina sacrelor scrieri autentice şi originale. Vedele sunt cele mai folosite scrieri sacre”. Teologia creştină a rezolvat ecuaţia „antimaterie” prin lumina Taborului şi realitatea-efect: energiile necreate”228.

„O societate cu adevărat umană nu poate fi realizată decât pe baza unei conştiinţe corecte din punct de vedere spiritual. Toate formele de societate de până acum sunt evaluate negativ de adepţii mişcării, întrucât n-au reuşit să-i conducă pe oameni spre acel nivel de cunoaştere şi activitate superioară229. În acelaşi manifest amintit, Visnupada apreciază negativ pe toţi

225 Siddha Swarup Ananda Goswami, Jesus Loves KRSNA, Vedic Christian Committee and Life Force, Krsan Yoga Viewpoint, 1975, p. 14 apud Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 457226

U. Muller, A-M. Leimkuhler, Zwischen Allmacht und Ohnmacht, Regensburg, Roderer, 1992, p. 247 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 141227 Ibidem, p. 249 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 141228 Ibidem, p. 227-228229 Ibidem, p. 250 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 141

85

Page 82: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

membrii societăţii şi toate grupările sociale, afirmând că, în măsura în care omul îşi neglijează complet nevoile sale spirituale, alunecă de fapt tot mai mult spre domeniul lumii animale, în care predominantă este conştiinţa corporală”230.

b) Mântuirea. În Hare Krishna, mântuirea se obţine prin înlăturarea datoriei karmice a individului, cu ajutorul devoţiunii faţă de Krishna şi a faptelor bune de-a lungul încarnărilor multiple: „Toţi cei care procedează astfel, care cunosc semnificaţia sacrificiului, devin curăţiţi de reacţiile păcătoase şi, după ce au gustat nectarul a ceea ce a rămas în urma unor astfel de sacrificii, se îndreaptă spre atmosfera eternă supremă.”231 Hare Krishna afirmă de asemenea că: „Din trupul oricărei persoane care bate din palme şi dansează înaintea Divinităţii, manifestând extazul, toate păsările faptelor păcătoase pleacă zburând în sus.”232

„Cel mai indicat mijloc pentru eliberarea de materie şi dobândirea conştiinţei lui Krishna este recitarea (cântarea) numelui sfânt al lui Dumnezeu. Întrucât Dumnezeu nu este distinct de numele său, ci este prezent în acesta, prin invocarea sau cântarea numelui său sfânt se poate intra în legătură directă cu acesta. Se pretinde chiar că invocarea corectă doar o singură dată a numelui lui Krishna poate conduce la eliberarea de mai multe păcate decât ar putea cineva săvârşi vreodată”233.

„Acest lucru poate fi realizat prin recitarea unei mantra mari (mahamantra), respectiv „Hare Krishna, Hare Krishna, Krishna, Krishna, Hare, Hare, Hare Rama, Rama, Rama, Hare, Hare”.

Cuvântul „Hare” se referă la energia zeului Krishna, respectiv zeiţa Radha234, iar noţiunile „Krishna” sau „Rama” sunt

230 Ibidem, p. 253 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 141231 A. C. Bhaktivedanta Swami Prabhupada, Bkagavad-Gita As it is, New York, The Bhaktivedanta Book Trust. 1968, p. 81 apud Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 458232 Prabhupada, The Nectar of Devotion, New York: The Bhaktivedanta Book Trust, 1970, p. 75 apud Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 458233 A.C. Bhaktivedanta, Sri Isopanis ad, BBT, 1971, p. 122 sq apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 142234 Cf. J.S. Judah, Hare Krishna and the Counter Culture, New York, 1974, p. 96 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 142

86

Page 83: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

forme de invocare şi înseamnă ceva în genul „bucuria supremă”. Prin această cântare se urmăreşte revigorarea relaţiei de iubire faţă de Krishna, relaţie pervertită de senzualitate şi materialism. Principiile fundamentale ale moralei acestei mişcări sunt în număr de patru şi vizează abstinenţa totală de la consumul de carne, tutun-alcool, jocuri de noroc şi relaţii extraconjugale. „Maestrul spiritual” are autoritate absolută asupra discipolului”235.

„Respectarea acestor patru principii fundamentale este absolut obligatorie cel puţin pentru perioada celor şase luni de iniţiere. Cel ce se iniţiază trebuie să dovedească ascultare necondiţionată faţă de „maestrul” său, el primeşte un nume sanscrit, care în general se termină cu Das „rob”, „slujitor”) şi este iniţiat în formula cântată: „Hare Krishna...”. Etapa următoare o reprezintă iniţierea brahmanică, când îi este oferit „cordonul sfânt”, ca simbol al apartenenţei sale la o nouă „castă” spirituală”236.

„În ceea ce priveşte călătoria pe alte planete, Swami Prabhupada face o catalogare a lumilor, fără a altă bază, decât propria sa interpretare. “Conform literaturii vedice, există multe sisteme planetare. Sistemul planetar, în care trăim noi, se numeşte Bhurloka. Mai sus de acest sistem se află Bhuvarloka. Mai sus de acesta se află Svarloka (luna face parte din acest sistem). Mai sus de Svarloka se află Maharloka; mai sus de acesta este Jnanaloka; mai sus - Satyaloka. Tot astfel există şi sisteme planetare inferioare. Astfel, există 14 tipuri de sisteme planetare în acest univers, şi soarele este planeta principală”237. îmi pun fireasca întrebare: de unde a găsit Prabhupada resursele lingvistice să dea nume acestor sisteme inventate, pe care se mută spiritele oamenilor după descătuşarea de trup?”238

235 Cf. H. Gasper, J. Miiller, Fr. Valentin (Hrsg.), Lexikon der Sekten, Sondergruppen und eltanschauungen, Freiburg i. Br., 1990, p. 499 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 142236 Cf. W. Eidlitz, Bhakta. Eine indische Odyssee, Hamburg, 1951, p. 122 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 143237 A.C. Bhaktivedanta Swami Prabhupada, Călătorie spre alte planete, p. 41; Emil Jurcan, Maestrul oriental şi duhovnicul creştin, p. 105238 Emil Jurcan, Maestrul oriental şi duhovnicul creştin, p. 104-105

87

Page 84: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

„Secta, din lipsă de catehizare evanghelică a Bisericii, s-a răspândit în aproape 50 de ţări.

Adepţii umblă îmbrăcaţi în veşmântul tradiţional budist-indian, culoare galben-alb şi adepţii sunt raşi pe cap sau cu păr în coadă (cal, veveriţă, pupăză) şi vopsit în „curcubeu”... Ce au înăuntru, exprimă în afară!...

Secta are adepţi, mai ales tineri, bărbaţi, dar există şi o asociaţie de fete a Conştiinţei Krişna (CK). Mulţi dintre membrii sectei studiază în universităţile engleze şi franceze. Unii tineri americani „copleşiţi” de misterele Indiei au îmbrăţişat secta.

Tinerii care au aderat la familia CK, în corporaţii, în grupuri, pe străzi, parcuri, sau în ganguri sunt îndemnaţi să cânte vocal şi instrumental în cinstea lui Krişna. Ei sunt îndemnaţi să se întoarcă la valorile meditaţiei de tip oriental şi ale ascezei (în faţa lumii), să ducă o viaţă comunitară, în rugăciuni şi cântece sacre.

Se pot identifica uşor pe străzile marilor oraşe occidentale, acum şi la noi, ca nişte nomazi, rupţi, murdari, goi, cu copiii comunităţii după ei sau purtându-i pe spinare, având în fruntea grupului „ţipi” după chipul şi asemănarea lui Budha. Ei vând reviste de tot felul (inclusiv porno) şi discuri; recită imnuri „sacre” şi adesea, acompaniaţi de tobe, ţambale şi chitare, dansează şi cântă obligatoriul imn „mantra” - formulă magică, compus din 16 cuvinte: Hare Krishna, Hare, Krishna; Krishna-Krishna, Hare-Hare, Hare-Raina, Hare-Rama, Rama-Rama, Hare-Hare... care, din iniţiativa marxist-atee post revoluţionară, a pătruns şi în muzica uşoară!239

Acei adepţi ai lui Krişna ce trăiesc în comunitate duc o viaţă austeră. Treziţi la o oră foarte matinală pentru a cânta numele lui Krişna şi a participa la vii ceremonii pline de culoare, celebrate în templu, ei sunt strict vegetarieni şi se străduiesc să-şi orienteze toate faptele şi preocupările în funcţie de Krişna. Mişcarea le oferă un cadru adecvat: un proiect de societate foarte elaborat, alcătuit pe principiile vedice (Vedele sunt foarte vechi Scripturi sacre ale Indiei), comunităţi rurale tinzând spre autarhie, un sistem de învăţământ propriu etc.

239 Timothy Miller, America's Alternative Religious, p. 224-225

88

Page 85: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Într-adevăr, unii maeştri spirituali au adoptat o comportare mai mult decât îndoielnică în privinţa eticii mişcării însăşi: unul se complăcea în opulenţă şi a fugit lăsând un mare gol în buget; alţi doi au fost demişi de egalii lor din cauza gravelor abateri de la morala sexuală strictă, pe care trebuiau s-o respecte şi s-o predice. Tinerii americani, provenind adesea din „subcultură”, nu erau cu nimic pregătiţi pentru a putea ajunge în câţiva ani la statutul de maeştri spirituali, care se bucura de atâta stimă: cum să ne mai mire atunci că această funcţiune a sucit capul unora, mai ales când aveau în faţă discipoli ce aprobau orbeşte faptele şi hotărârile lor? Supunerea faţă de maestrul spiritual este o componentă autentică a majorităţii tradiţiilor religioase, dar nu totdeauna este uşor să păstrezi măsura.

În martie 1987, organul suprem al A.I.C.K. a adoptat o serie de hotărâri, a eliberat din funcţie câţiva maeştri spirituali, a redus din onorurile liturgice acordate celorlalţi şi a reamintit propriile reguli, pentru a evita încălcările viitoare240.

„Omul, arată doctrina sectei, nu se identifică cu corpul său ci este suflet spiritual etern. Omul este parte din fiinţa lui Dumnezeu însuşi, şi de aceea el este nemuritor. Toţi oamenii sunt fraţi. Această realitate însă nu se poate experia şi cunoaşte decât prin credinţa că Krishna este Tatăl comun al tuturor. De aceea pentru a ajunge la Conştiinţa lui Krishna mai este necesară şi renunţarea la cele “patru obişnuinţe” ale vieţii materialiste: a) carne, peşte, ouă, b) droguri, ceai, cafea, ţigări, c) viaţă extraconjugală d) jocuri sportive, dansuri”241.

„De asemenea secta impune adepţilor un regim sever, strict, constând în câteva reguli de viaţă: scularea la orele 3-4 dimineaţa, baia sacră, mâncarea prasadan - mâncare oferită lui Krishna - o hrană vegetariană, menajul la maestru, cântarea pe stradă a mantrei clasice şi difuzarea revistei sectei. Adeptul care împlineşte aceste reguli de viaţă se va purifica, va simţi iubirea lui

240 Jean Francois Mayer, Sectele, p. 76-77241 W. Haack, Des sectes pour lesjeunes, traduit d'allemand par Francois Vial, Mame, 1980, p. 18; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, Editura Trinitas, Iaşi, 2000, p. 268

89

Page 86: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Dumnezeu şi va descoperi “fericirea transcendentală”.242 Această fericire poate fi percepută, susţin adepţii sectei, după următoarele 8 semne: 1) rugăciunea fără cuvinte 2) transpiraţia abundentă 3) zbârlirea părului 4) întreruperea vocii, a graiului articulat 5) tremuratul 6) leşinul, pierderea conştiinţei 7) plânsul 8) transa. De fapt această pretinsă stare de fericire este mai curând una de şoc emoţional, de inhibare şi de strivire a personalităţii, stare indusă de către guru pentru a stăpâni pe membrii sectei, iar consecinţele sunt nefaste în plan psihic, familial şi social. La programul de activităţi al sectei, constând din şase ore de devoţiune, unsprezece ore de muncă, două pentru masă, abluţiunile rituale şi cinci de odihnă, într-un ritm ce devine infernal datorită periodicităţii stricte, individul cedează psihic. Şi copiii, despărţiţi în general de părinţi sunt supuşi unui regim ce face din ei prizonierii sectei”243.

„În ceea ce priveşte organizarea sectei, aceasta are sediul central la Los Angeles şi este condusă după moartea lui Prabhupada de către 9 guru americani şi europeni ce au putere şi autoritate absolută în jurisdicţia lor, comunităţile - ashram - fiind la rândul lor conduse de către preşedinţi. Secta posedă numeroase proprietăţi în Europa şi America, este antrenată şi în scandaluri financiare dar a critica secta este în viziunea liderilor acesteia o tentativă demonică”244.

„În România secta este prezentă şi are sediul central la Timişoara, adepţii practicând ritualurile sectei şi editând cărţile lui Prabhupada. Teoriile acestuia sunt un amestec de religie indiană şi ştiinţă modernă, pentru a concilia ceea ce este spiritual cu materialul, respectiv materia cu antimateria”245.

„În Europa Occidentală, capul „înţelepţilor”, maestrul maeştrilor spirituali îşi are reşedinţa în Emenonville şi se numeşte Vyshyambara (Lueien Dupuy). Secta este cunoscută şi sub iniţialele AICK şi ia amploare în Occident, mulţi adepţi părăsind

242 Ibidem, p. 16; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 269243 Roger Ikor, Les sectes: etat d'urgence, Albin Michel, Paris, 1995, p. 136; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 269244 W. Haack, Des sectes pour lesjeunes, p. 23; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 269245 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 268-269

90

Page 87: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

concepţiile iniţiale ale maestrului Prabhupada şi-au creat filiale şi noi „înţelepţi”-guru!

Credincioşii Hare Krishna veniţi din America şi Europa au făcut, începând din 1990, expuneri în diferite oraşe din ţara noastră. Adepţii s-au îmbrăcat în costumaţia portocalie a călugărilor hinduşi, şi-au ras capul, păstrând doar o şuviţă subţire de păr în creştet, au început să cutreiere oraşele, cântând „mahamantra”, răspândesc scrieri despre Krishna, vând obiecte sacre folosite în ritual, adună bani. Centrul ISKCON din Timişoara practică periodic ritualuri, şi difuzează cărţile scrise de „Mila sa divină”. Editura „Humanitas” le-a întins mâna!” 246

III.7. Meditaţia transcedentală

Meditaţia transcendentală este o practică spirituală sau yoga, prezentată pentru prima dată lumii occidentale de către întemeietorul ei, Maharishi Mahesh Yogi, ca fiind un exerciţiu religios sau o filozofie. Lovindu-se de scepticism din partea occidentalilor nereligioşi, Maharishi şi-a restructurat programul meditaţiei transcendentale. În anii 70 el şi-a promovat mişcarea ca exerciţiu psihologic nereligios, corect din punct de vedere ştiinţific, fiind destinat să îndepărteze stresul, să aducă pacea omului interior, având prin aceasta un efect pozitiv asupra societăţii, şi să dea posibilitatea practicantului avansat să participe la proiecţii astrale (sufletul lui părăsindu-i trupul) şi să realizeze levitaţia.

În zilele noastre meditaţia transcendentală continuă să-şi pună eticheta seculară pe tot ceea ce promovează, şi majoritatea occidentalilor nu sunt conştienţi de natura şi implicaţiile ei religioase247.

„Definiţia, prin care ea se oferă omului stresat al secolului nostru, este următoarea: “Mişcarea Transcendentală este o tehnică simplă, lipsită de efort şi ale cărei efecte sunt imediate. Aceasta nu este o religie, nici politică. Este o procedură mintală uşoară şi plăcută, care se practică de două ori

246 Ibidem, p. 225-226247 Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 458

91

Page 88: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

pe zi şi care nu necesită adoptarea unei credinţe şi a unui stil de viaţă”248. Este o definiţie, ce se putea citi la vremea respectivă pe un afiş lipit pe un zid. Percepută astfel, această mişcare guruistă, care oferea omului un remediu de recuperare fizică era tentantă, fapt care a făcut ca numărul adepţilor ei să crească vertiginos, în circa 25 de ani la aproximativ 5 milioane de adepţi”249.

„Mişcarea a fost iniţiată de către Mahadesh Yohi care propovăduia doctrina sa mai ales prin titlurile lucrărilor sale. Prima sa lucrare fundamentală, apărută în 1963 în ediţie indiană şi în 1966 într-o ediţie engleză revizuită, ne arată intenţia sa clară de a detaşa această practică de încărcătura sa religioasă şi de a o prezenta şi interpreta în contextul mai larg, secularizat-ştiinţific al gândirii apusene. Această tendinţă a fost urmată de fondarea, în anul 1965, a „Students International Meditation Society” („Societatea de Meditaţie Internaţională a Studenţilor”), care nu face altceva decât să reflecte succesul acestei mişcări de pe la mijlocul anilor '60 în rândul universităţilor americane. Prin toate măsurile întreprinse de către promotorii ei, mişcarea Meditaţiei transcendentale a încercat să se adapteze, de fapt, necesităţilor şi metodelor occidentale, fiind reco-mandată ca antidot împotriva stresului şi dinamicii aproape insuportabile din societatea apuseană250. Fireşte, cursurile de iniţiere erau predate în schimbul unor taxe, conform uzanţelor din această societate. Pe aceeaşi linie, în anul 1966, s-a desfăşurat primul curs de iniţiere şi formare a maeştrilor în Meditaţia transcendentală, care a avut loc în recent întemeiata Academie de Meditaţie de la Shankarcharya Nagar (Rishikesh), de la poalele munţilor Himalaya”251.

Părăsind cariera ştiinţifică s-a dedicat învăţăturii spirituale a maestrului său - guru Dev - care l-ar fi însărcinat să

248 Ernest Valea, Creştinismul şi spiritualitatea indiană, Editura Ariel, Timişoara, 1996, p. 42-43; Emil Jurcan, Maestrul oriental şi duhovnicul creştin, p. 108249 Emil Jurcan, Maestrul oriental şi duhovnicul creştin, p. 107-108250 Fr. W. Haack, Th. Gandow, Transzendentale Meditation. Maharishi Mahesh Yogi, Maharishi Veda, Munchen, 1992, p. 40 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 126251 Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 127

92

Page 89: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

răspândească în lume o metodă de meditaţie pentru a se atinge starea de Nirvana. În 1958 întemeiază “Mişcarea mondială pentru regenerarea spirituală a umanităţii” cu sediul în India însă cu activităţi în America şi Europa Occidentală.

„Secta are drept scop răspândirea tehnicii de meditaţie pe care o practică adepţii săi: maeştrii inteligenţei creatoare. Această sectă apărută în SUA, (1959), nu poate fi considerată o manifestare religioasă propriu-zisă, ea avându-şi obârşia în tradiţia hindusă practicând o tehnică ce are mai curând efecte psihice decât religioase. Este o metodă de odihnă spirituală la îndemâna oricui şi care a cunoscut o largă răspândire, în special în Statele Unite, îndeletnicirea meditaţiei este predată în multe şcoli şi Universităţi, printre care şi la Academia militară de la West Point. Mai mult, chiar, tehnica meditaţiei acestei secte a fost adoptată şi în unele seminarii şi mănăstiri apusene. Maharischi Mahesh Yogi afirmă că a învăţat tehnica meditaţiei de la un gura (Swami Bramananda Saraswati), ajungând la concluzia: pentru ca umanitatea să cunoască o epocă de prosperitate, pentru că oamenii să fie fortificaţi psihic în faţa solicitărilor vieţii şi pentru instaurarea unei păci de durată în tulburata epocă contemporană. Este suficient ca, de două ori pe zi, toţi oamenii să mediteze, căutând să se cufunde în eul lor profund şi de acolo până la Absolut, spiritul având posibilitatea de a se elibera, de a transcende prin meditaţie. Pentru această transcendere, adeptul este obligat să predea instructorului o sumă de bani pentru fiecare rugăciune de iniţiere (16 Rugăciuni). Centrul mondial al instructajului este în America şi are peste zece mii de instructori trimişi pe toate continentele, înzestraţi cu toată „aparatura” necesară convertirii”252.

„Totuşi Maharishi reuşeşte să reformeze mişcarea după cerinţele “pieţei” şi să o prezinte în termeni seculari, mai puţin ca o religie, cât mai ales ca o şansă de dezvoltare a personalităţii umane253. Afişele de publicitate promiteau printre altele

252 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 235253 Maharishi este considerat, în paginile de internet la site-ul “Maharishi”, ca fiind “paznicul tuturor naţiunilor” (guardian of all nations). De fapt, el este prezentat în aceste pagini de internet, ca un maestru cu 15.000 de ore de înregistrare pe casete audio sau video, iar mişcarea lui ar număra 1200 de centre MT în 108 ţări (Emil

93

Page 90: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

creativitate şi abilitate în recepţionarea informaţiei, performanţe în afaceri, sănătate, echilibrare psiho-fizică, etc254. Ori, cine nu şi-ar dori astfel de H performanţe, mai ales atunci când viaţa începe să coboare pe panta senectuţii? De aceea, Meditaţia Transcendentală a redevenit un punct de atracţie pentru omul occidental, obosit şi stresat de viaţa cotidiană”255.

„În America s-a întemeiat “Maharishi International University” cu sediul la Fairfield-Iowa, iar în Europa “Maharishi European Research University” (MERU) cu sediul în Elveţia. În 1978 s-a întemeiat “Asociaţia Guvernului mondial al Epocii Iluminării”, Ferdinand şi Imelda Marcos ai Filipinelor fiind chemaţi să fie “tatăl şi mama” fondatori”256.

„S-au înfiinţat asociaţii cu scopul “dezvoltării potenţialului divin, înfăptuirea idealurilor superioare ale educaţiei, ameliorarea criminalităţii şi a formelor de comportament generatoare de nefericire, asigurarea îndeplinirii aspiraţiilor economice ale indivizilor şi ale societăţii, utilizarea inteligentă a mediului, etc.”257. Publicaţiile acestei mişcări susţin că Meditaţia Transcendentală ar fi “cea mai avansată învăţătură din epoca noastră”258, deoarece este singura care l-ar oferi omului şansa de a elimina “noxele spirituale”, care se acumulează în şinele uman, prin bagajul karmic. Ba mai mult decât atât, “dacă 1% dintr-un grup ar practica Meditaţia Transcendentală, efectele pozitive s-ar manifesta asupra întregii comunităţi”259 şi chiar asupra întregii lumi. Mie mi se pare aici o notă similară cu ceea ce Biserica

Jurcan, Maestrul oriental şi duhovnicul creştin, p. 110)254 Ernest Valea, Creştinismul şi spiritualitatea indiană, p. 44; Emil Jurcan, Maestrul oriental şi duhovnicul creştin, p. 111255 Mesajul lui Maharishi este prezentat astfel pe site-urile internetului: “el poate fi experimentat zilnic, indiferent de vârstă, cultură sau credinţă. Experienţa fericii aduce multe beneficii practice pentru oricine. Ai nevoie doar de o procedură simplă şi fără efort. Nu este nevoie de încordare, de suferinţă sau să renunţi la lume pentru a realiza creşterea spirituală” (Emil Jurcan, Maestrul oriental şi duhovnicul creştin, p. 111).256 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 269-270257 Constantin Cuciuc, Religii noi în România, Editura Gnosis, Bucureşti, 1996, p. 106; Emil Jurcan, Maestrul oriental şi duhovnicul creştin, p. 111258 Constantin Cuciuc, Religii noi în România, p. 107; Emil Jurcan, Maestrul oriental şi duhovnicul creştin, p. 111

94

Page 91: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Ortodoxă condamna, sub numele de Teoria meritelor prisositoare, în baza cărora faptele bune ale unor sfinţi, care depăşesc necesarul pentru dobândirea mântuirii acelui sfânt, pot trece şi asupra altora, care au fapte mai puţine. Deci un fel de transfer de sacralitate la cei care nu prea au de a face cu ea. Ori concepţia autentică este că fiecare este responsabil de propria sa mântuire iar în cazul celor de lângă noi, avem datoria de a-i conştientiza de necesitatea conlucrării lor cu harul lui Dumnezeu, pentru a dobândi mântuirea. Dar în nici un caz eu nu pot să transfer din desăvârşirea mea altora”260.

a) Doctrină

„În ceea ce priveşte doctrina acestei mişcări, deşi ea se vrea o tehnică a-religioasă, care nu se implică în problemele confesionale sau inter-religioase, totuşi ea nu se poate dezminţi de provenienţa ei hinduistă. Medicina Ajur-Veda, pe care o promovează în al său “World Plan for Perfect Healt (Planul mondial pentru o sănătate perfectă)261, este una din multiplele conexiuni cu hinduismul fără să mai facem referire la permanenta trimitere a lui Maharishi la Rig-Veda sau la Bhagavad-Gita, cărţile de căpătâi a oricărui hinduist. În anul 1981 el conduce lucrările lui The First International Vedic Science Course în New Delhi. Şi atunci îmi pun fireasca întrebare: cum se împacă aceasta cu pretenţia lui Maharishi de a nu atenta la integritatea altor religii, ci de a oferi doar căi practice facile de atingere a desăvârşirii spirituale? Sub masca acestor afirmaţii se ascunde pe mai departe prozelitismul maeştrilor hinduşi, veniţi în America pentru a racola noi adepţi”262.

„Meditaţia transcendentală este termenul prin care se defineşte secta, şi desemnează metoda de meditaţie a mantrei,

259 Constantin Cuciuc, Religii noi în România, p. 107; Emil Jurcan, Maestrul oriental şi duhovnicul creştin, p. 111260 Emil Jurcan, Maestrul oriental şi duhovnicul creştin, p. 111-112261 Acesta ar fi apărut la scurt timp după înfiinţarea Age of Enlightenment (1975); Emil Jurcan, Maestrul oriental şi duhovnicul creştin, p. 113262 Emil Jurcan, Maestrul oriental şi duhovnicul creştin, p. 112-113

95

Page 92: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

vulgarizată de M. M. Yogi, printr-o tehnică care îşi propune realizarea “divinului”. Secta îşi propune să fie calea universală ce prin cunoaştere şi meditaţie va crea o lume nouă din care va dispare suferinţa”263.

„După cum arată Charles F. Lutes în lucrarea sa “Maharishi Mahesh Yogi. La science de la vie et l'art de Vetre”, Meditaţia transcendentală în forma sa esenţială vrea să ajute pe toţi oamenii din toate timpurile să abolească suferinţa, să depăşească ignoranţa şi limitele lor. Ea vrea să favorizeze dezvoltarea umanităţii pentru a o conduce la o eră nouă în care vor fi înfloritoare valorile vieţii (psihice, fizice, mentale, spirituale, materiale). Ea vrea să facă pe om capabil de a duce o viaţă total împlinită, ferm ancorată în libertatea eternă a conştiinţei divine. Pacea şi bunăstarea oamenilor ar fi pretutindeni asigurate. O conştiinţă mai înaltă va conduce destinul umanităţii. Toate se vor întemeia pe valorile reale ale vieţii. Se vor face lucruri noi în familie, în societate, în naţiune, în lume. Omul va trăi în mod natural într-o creştere din generaţie în generaţie”264.

„Dincolo însă de acest utopism şi de caracterul neo-hindus al sectei ce propune unirea adeptului cu Brahma şi realizarea celei de a patra stări - turiya - dincolo de cele de veghe, somn şi vis, Meditaţia transcendentală prin cele şapte obiective pe care le vizează - viaţa individuală, politica, educaţia, societatea, mediul, economia, viaţa spirituală - este, aşa cum o caracterizează W. Haack iluminism şi ambiţie politică totalitară, organizaţie esoterică, orgoliu spiritual, control al gândurilor, o concepţie elitistă hindusă despre lume, fascistă”265.

„Pentru a reuşi să se infiltreze în societăţile seculare occidentale şi pentru ca mişcarea să nu fie considerată ca religioasă, deşi aceasta reprezintă o reactualizare a panteismului Vedantei, Mahesh foloseşte pentru divinitate expresia de Inteligenţă creativă sau Conştiinţă pură. Adeptul mişcării realizează cu această Inteligenţă creativă o unitate ontologică prin

263 W. Haack, Des sectes pour lesjeunes, p. 81; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 270264 Ibidem, p. 82; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 270265 Ibidem, p. 94; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 271

96

Page 93: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

tehnica transcenderii dualismului, tehnică ce constă în repetarea mantrelor. Mantrele sunt de fapt invocaţii către zeităţile panteonului indian prin care adeptul comunică cu forţa divină pentru a o interioriza şi a se identifica cu ea. Cele mai uzitate mantre care se murmură, ele acţionând ca un medicament ce face să izbucnească forţele ascunse ale naturii sunt HRIM şi SRIM. Aceste mantre sunt de fapt invocaţii către Bhuvanesvari - zeiţa ce personifică energia feminină a stelelor şi Kali-bija, forţa personificată a creaţiei şi eliberării. Din perspectivă teologică creştină, aderarea la oricare din aceste mişcări religioase este apostazie de la Hristos, de la Dumnezeul Treimic “singurul, adevăratul Dumnezeu” (Ioan 17,3) şi o alunecare inconştientă în dimensiunea tenebroasă, demonică de care ne eliberează Hristos în Biserica Sa. De aceea şi adepţii sectei, deşi invitaţi la a regăsi pacea şi fericirea, relaxarea şi armonia interioară, manifestă tulburări neuro-vegetative, încetinirea dezvoltării personalităţii, dependenţa totală de guru, anxietate, confuzie, comportament antisocial”266.

„Gândirea lui Mahesh Yogi se fundamentează pe problema legată de monismul indian, de relaţia existentă între Absolut şi relativ, între unitatea şi varietatea existenţei. Mergând pe linia filosofiei vedantine nondualiste, el porneşte de la premisa că Absolutul şi relativul reprezintă aceeaşi realitate unică, Brahman. De fapt, ambele nu sunt altceva decât două aspecte ale Existenţei absolute, „care, deşi se manifestă în natura sa interioară, se manifestă ca o creaţie relativă”267. Încercând să răspundă logic la această antinomie, respectiv cum poate fi această Existenţă simultan absolută şi relativă, el o face într-un mod foarte simplu: Un procent de 100% din Absolut şi 100% din existenţa relativă se unifică într-o proporţie de 100% viaţă în creaţie”268.

„Această afirmaţie contravine unei tradiţii aproape dominante în tradiţia indiană, potrivit căreia relativul este

266 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 270-271267 Maharishi Mahesh Yogi, Die Wissenschaft vom Sein und die Kunst des Lebens, London, 1967, p. 39 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 128268 Ibidem, p. 45 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 128

97

Page 94: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

minimalizat în raportul său cu Absolutul. Din acest punct de vedere, concepţia lui Maharishi se înscrie pe linia generală a neohinduismului”269.

Asemenea impactului Analizei Tranzacţionale a Doctorului Berne asupra psihoterapiei, a fost impactul Meditaţiei Transcedentale a lui Maharishi Mahesh Yogi asupra spiritualităţii. Principiile de baza ale lui Berne au derivat dintr-o cercetare ştiinţifică complexă a naturii umane. A atras idei/ intuiţii din teoriile lui Sigmund Freud, Alfred Alder şi Harry Stalk Sullivan; s-a folosit de unele din ideile esenţiale şi le-a exprimat în moduri atrăgătoare şi uşor de înţeles. Rezultatul a fost o revoluţie în cultura populara. Tehnicile efective pentru analiza psihologica păreau suficient de simple pentru că aproape oricine să le poate pune în practica şi să beneficieze de ele. Analiza Tranzactionala a lui Berne a devenit chiar un moft pentru o perioadă de câţiva ani, dar a persistat de-a lungul timpului şi rămâne o mişcare creativa şi în zilele noastre. De fapt, cei mai mulţi dintre autodidacţii recunoscuţi care au venit de-a lungul timpului după el – preocupaţi de hrănirea copilului interior, învăţarea alinierii coordonatelor interioare, şi recuperarea din dependente prin realizarea stării de adult independent pe care o avem din naştere - au împrumutat puterea lui Berne. Meditaţia Transcedentală a lui Maharishi este similară Analizei Tranzactională a lui Berne prin faptul că utilizarea câtorva principii din învăţătura Hindusă şi folosirea unor tehnici simple, a fost un moft pentru o perioada de timp, şi continua să fie predate în zilele noastre de o mişcare care caută să confirme eficienţa tehnicilor sale prin măsurători ştiinţifice270.

b) Dumnezeu

Walter Martin spune că Meditaţia transcendentală se concentrează asupra acelor scrieri hinduse care prezintă un punct de vedere panteist despre Dumnezeu. Din acest motiv, în meditaţia transcendentală Dumnezeu este panteist, iar scopul

269 Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 128270 Timothy Miller, America's Alternative Religious, p. 193

98

Page 95: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

individului este să-şi piardă propria personalitate în unitatea lui Dumnezeu. Acest fapt, bineînţeles, fură din personalitatea unică şi distinctă a lui Dumnezeu: „Fiinţarea este prezenţa vie a lui Dumnezeu, realitatea vieţii. Este adevărul etern. Este absolutul în libertate eternă.”271

„Apariţia lumii fenomenale este descrisă de către Mahesh Yogi în termenii cosmologiei Samkhya, în sensul că Existenţa absolută se manifestă pentru început în forme subtile, astfel se ajunge la apariţia spiritului, a eului, a conştiinţei, a simţurilor, a sistemului nervos şi, în cele din urmă, a trupului şi materiei, în ordinea amintită. Drept consecinţă a acţiunii „legii cosmice”, se ajunge la un ciclu constând din apariţie, conservare, evoluţie şi distrugere. Hotărâtor pentru conservarea şi evoluţia creaţiei este armonia celor trei aspecte sau „calităţi” (gun as) ale naturii (prakriti), aşa cum învaţă filosofia Sămkhya. Baza unei vieţi corecte este tocmai libertatea faţă de aceste „calităţi”, nu o atitudine negativă faţă de acestea, faţă de efectele „naturii” în general”272.

„În acest context, problema cea mai importantă pentru Mahesh Yogi o reprezintă tranziţia dinspre Absolut spre relativ, dinspre liniştea Existenţei pure spre procesul creaţiei şi evoluţiei. Răspunsul la aceasta îl reprezintă suportul vieţii (prana) şi fapta (karma)273. Desemnată chiar în speculaţiile upanişadice ca element fundamental şi ultimă Realitate, Maharishi se arată interesat de prana tocmai datorită posibilităţii acesteia de a se transpune în vibraţii. El o defineşte drept Existenţa pură tocmai din acest motiv. O altă cauză a procesului evoluţionist o reprezintă karma: conlucrând cu prana, karma face posibilă apariţia spiritului şi raţiunii individuale şi, în cele din urmă, a întregii existenţe manifestate,

271 Maharishi Mahesh Yogi, The Science of Being and the Art of Living, New York, The New American Library, 1968, p. 22 apud Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 458272 Maharishi Mahesh Yogi, On the Bhagavad Gita. A new Translation and Commentary with Sanskrit Text, II, 45, Middlesex, 1969, p. 384 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 129273 Idem, Die Wissenschaft..., p. 44 sq apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 129

99

Page 96: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

create. Însă, întrucât, în succesiunea reîncarnărilor, karma trebuie considerată, de asemenea, şi invers un produs al actelor anterioare şi, implicit, al spiritului individual, Mahesh Yogi îşi pune pe drept cuvânt întrebarea dacă mai întâi a existat oul sau găina, trăgând concluzia că nici unul din cele două n-are prioritate, ci ciclul creaţiei şi eliberării trebuie considerat etern” 274.

„Problema cunoaşterii lui Dumnezeu capătă în cadrul acestei mişcări expresii noi, deşi realitatea este aceeaşi, ca şi în întregul sistem vedantin. Divinul este înlocuit în această ideologie cu o altă sintagmă, care să poată trece neobservată de către cei care mai ţineau la valorile credinţei creştine, şi anume: INTELIGENŢA CREATIVĂ. Ea este definită, ca fiind “forţa vitală, care se manifestă în procesul evolutiv prin creaţia unei noi forme şi noi relaţii în Univers. Întregul univers este o expresie a acestei inteligenţe, care nu reprezintă altceva decât o re-definire a lui Brahman, divinul prin excelenţă în hinduismul clasic. Există aşadar, după afirmaţiile maestrului doar două realităţi: pe de o parte Inteligenţa Creativă, alias Divinul, iar pe de altă parte Karma, care este văzută ca “forţa vântului, care creează valuri pe oceanul Fiinţei nemanifestate (Inteligenţa Creativă)”275. Lumea nu este deci o realitate, ci cel mult o “mithya”, o existenţă fenomenală. A conferi realitate lumii materiale sau personalităţii noastre este un produs al ignoranţei”276.

c) Iisus Hristos

Meditaţia transcendentală îl ignoră pe Iisus Hristos aproape în întregime, deşi Maharishi învaţă că oricine poate deveni la fel de iluminat ca Iisus Hristos prin aplicarea tehnicilor meditaţiei transcendentale. Din neglijarea lui Iisus Hristos de către Maharishi şi din concepţia lui despre lume este limpede că el nu-L consideră pe

274 J. Gonda, Die Religionen Indiens, Bd. I, Stuttgart, 1960, p. 52, 200 sq apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 129275 Maharishi Mahesh, The Science of Being and the Art of Livinq, International SRM Publication, Londra, 1996, p.42; Emil Jurcan, Maestrul oriental şi duhovnicul creştin, p. 114276 Ernest Valea, Creştinismul şi spiritualitatea indiană, p. 45; Emil Jurcan, Maestrul oriental şi duhovnicul creştin, p. 113-114

100

Page 97: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Iisus Hristos drept unicul Fiu al lui Dumnezeu, Dumnezeu manifestat în carne (vezi, de exemplu, Maharishi Mahesh Yogi, Meditation of Maharishi Mahesh Yogi, pag. 123, 124)277.

În 1975 mişcarea a atins apogeul în America, cu aproape 40.000 de cursanţi în fiecare lună şi cu peste 600.000 de simpatizanţi. în toţi aceşti ani ea s-a folosit intens în cadrul armatei, în învăţământul de stat, în închisori, spitale, anumite grupuri religioase, şi chiar în interiorul unor parohii ale Arhiepiscopiei greceşti din America, fiind considerată o formă neutră de „terapie mintală”, compatibilă cu orice practică sau credinţă religioasă.

Cursurile Meditaţie Transcedentale sunt numite „cursuri despre cum să fii fericit fără să încerci cu adevărat”. Maharishi însuşi le numeşte tehnici care sunt foarte uşoare, fiind aspru criticat de alţi yoghini hinduşi pe motivul că vulgarizează vechea tradiţie indiană Yoga şi că pune la îndemâna maselor, pentru bani, practici ezoterice milenare. în scopurile, premisele şi rezultatele sale, Meditaţia Transcedentală nu diferă semnificativ de „Yoga creştină” sau de „Zen-ul creştin”, ci diferă doar printr-o simplificare extremă a tehnicilor şi a întregii sale filosofii, prin uşurinţa cu care se ajunge la rezultatele dorite278.

d) Practici

„Adepţii mişcării susţin că Meditaţia transcendentală ar fi o metodă naturală, ştiinţifică, care îşi propune eliminarea stresului şi stărilor de nervozitate, înlăturarea afecţiunilor psihosomatice şi insomniilor, îngrijirea sănătăţii, dezvoltarea bunei dispoziţii şi a inteligenţei creative. De asemenea, ei promit diminuarea ratei criminalităţii din societate, reducerea costurilor ridicate pentru programul de educaţie şi sănătate, ca şi realizarea unei ordini sociale paradisiace. În plus, spun aceştia, metoda utilizată este uşor de deprins şi nu necesită decât doar 15-20 de minute zilnic.

Cele două comunicări „Fă mai puţin, dobândeşte mai mult - a acţiona în conformitate cu natura” şi „Mecanismele evoluţiei

277 Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 459278 Arhimandrit Cleopa Ilie, Călăuză în credinţa ortodoxă, Editura Episcopiei Romanului, Roman , 2000, p. 81

101

Page 98: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

spirituale” sunt opera lui Mahesh Yogi şi sunt reproduse întocmai de către referent; ocazional, ele sunt prezentate şi ca material didactic cu caracter ştiinţific despre „meditaţie” în cadrul unor şcoli populare, secţii ale Universităţii şi unor fundaţii popular-ştiinţifice. În realitate, cele două comunicări se constituie într-o parte integrantă a programului de iniţiere în şapte trepte în această formă de meditaţie. Dacă prima comunicare are mai mult un caracter publicitar, cea de-a doua în schimb îşi propune mai degrabă o introducere în concepţia despre lume a acestei doctrine şi practici”279.

„În cadrul ritualului de iniţiere, maestrul îngenunchează în faţa altarului, invitându-1 şi pe novice să se aşeze lângă el. Prosternându-se împreună în faţa altarului consacrat lui Guru Dev, maestrul îi încredinţează discipolului „mantra”, respectiv silaba asupra căreia va trebui să mediteze de acum înainte. Mai departe, maestrul îi cere celui ce se iniţiază să reproducă de vreo 2-3 ori mantra comunicată, pentru a verifica dacă pronunţia ei este cea corectă. După aceea, cel iniţiat începe deja să mediteze asupra mantrei respective. El are, însă, obligaţia de a nu o face cunoscută vreodată cuiva, pentru că acest lucru ar avea consecinţe deosebit de negative asupra sa şi a celui căruia i-a comunicat-o în plan spiritual şi în alte planuri. In fiecare zi, înainte de micul dejun şi înainte de cină, respectivul trebuie să-şi rezerve cea. 15-20 minute de meditaţie, timp în care va rosti doar în gând mantra încredinţată. Oricum, dincolo de orice, iniţierea în ritualul puja nu este receptată în acelaşi fel de către toţi novicii; pentru unii, această iniţiere este chiar foarte incomodă”280.

„O altă problemă, pe care o ridică această mişcare şi care mi se pare ambiguă, este problema realităţii lumii: dacă lumea şi omul este, în gândirea lui Maharishi, doar o aparenţă fenomenală281, de ce se preocupă maestru atât de mult pentru confortul ei, deoarece ştim din

279 D. Seibert, Vorbereitender Vortrag, SIMS Philadelphia, 11/70, p. 5 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 131280 Fr. Haack, Th. Gandow, op.cit., p. 25-26 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 133281 “Actuala lume fenomenală a existenţei este lipsită de semnificaţie permanentă”, spunea Maharishi, în, Bhagavad Gita. Penguin Books; Middlesex, (Anglia) 1969, p. 105; Emil Jurcan, Maestrul oriental şi duhovnicul creştin, p. 115

102

Page 99: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

reclama acestei mişcări că ea îşi propune să realizeze o stare de sănătate optimă, succes în afaceri, etc? Ori mie mi se pare că aceste două lucruri nu au nimic de a face unul cu celălalt. Pe de o parte lumea este iluzorie deoarece aceasta este linia hinduistă, pe care apucă maestrul, pe de altă parte, Maharishi îşi propunea să realizeze o monopolizare a lumii din punct de vedere religios, ajutat şi de cei de la sediul O.N.U. unde îşi are mulţi adepţi. Reiese aici tema “religiei Noii Ere”, care presupune o credinţă sincretistă universală, care să poată fi condusă, ca şi restul sectoarelor (politică, economie, sociologie, demografie, etc.) de la sediul O.N.U. din Geneva”282.

„O altă problemă, pe care o ridică această mişcare şi care mi se pare ambiguă, este problema realităţii lumii: dacă lumea şi omul este, în gândirea lui Maharishi, doar o aparenţă fenomenală283, de ce se preocupă maestru atât de mult pentru confortul ei, deoarece ştim din reclama acestei mişcări că ea îşi propune să realizeze o stare de sănătate optimă, succes în afaceri, etc? Ori mie mi se pare că aceste două lucruri nu au nimic de a face unul cu celălalt. Pe de o parte lumea este iluzorie deoarece aceasta este linia hinduistă, pe care apucă maestrul, pe de altă parte, Maharishi îşi propunea să realizeze o monopolizare a lumii din punct de vedere religios, ajutat şi de cei de la sediul O.N.U. unde îşi are mulţi adepţi. Reiese aici tema “religiei Noii Ere”, care presupune o credinţă sincretistă universală, care să poată fi condusă, ca şi restul sectoarelor (politică, economie, sociologie, demografie, etc.) de la sediul O.N.U. din Geneva”284.

e) Mântuirea

În meditaţia transcendentală mântuirea se realizează prin înţelegerea faptului că omul este în unitate cu Inteligenţa creatoare: „Răspunsul la orice problemă este că nu există probleme. Lăsaţi ca omul să perceapă 1 acest adevăr şi atunci el nu va mai avea probleme.”

282 Emil Jurcan, Maestrul oriental şi duhovnicul creştin, p. 115-116283 “Actuala lume fenomenală a existenţei este lipsită de semnificaţie permanentă”, spunea Maharishi, în, Bhagavad Gita. Penguin Books; Middlesex, (Anglia) 1969, p. 105; Emil Jurcan, Maestrul oriental şi duhovnicul creştin, p. 115284 Emil Jurcan, Maestrul oriental şi duhovnicul creştin, p. 115-116

103

Page 100: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Omul ajunge la această înţelegere practicând meditaţia transcendentală: „...un munte uriaş de păcate, ce se întinde pe o suprafaţă kilometrică este distrus prin Unirea înfăptuită cu : ajutorul meditaţiei transcendentale, fără de care nu există cale de ieşire.”285 Mântuirea aproape că este un termen impropriu, de vreme ce omul nu este cu adevărat un păcătos, ci uită numai unitatea lui cu divinul286.

Tehnica meditaţiei transcendentale (MT) constă în alegerea unei „mantra” (formulă incantatorie), asupra căreia omul trebuie să mediteze timp de 20 de minute, dimineaţa şi seara. Mantra, zic sectanţii, are calităţi vibratorii deosebite, care influenţează spiritul, reduce tensiunea cerebrală şi înlătură stress-ul.

Secta s-a răspândit sub diferite forme (MERII), în întreaga lume şi a pătruns în mai multe universităţi apusene, practică prozelitismul pe cale publicitară, prin televiziune şi presă. Meditaţia Transcedentală este practicată de aproape cinci milioane de oameni. Şi cum orice „dereglat” străin pare „rabi” în România, secta a fost acceptată de „elitişti” de diferite categorii287.

Odată iniţiat, practicantul Meditaţia Transcedentală meditează zilnic un anumit timp, lăsându-şi mintea să se desfăşoare liber şi repetând „mantra” cât mai des consideră el necesar; experienţele care apar fiind supuse frecvent controlului maestrului.

Hinduşii având pretenţia că Meditaţia Transcedentală nu înlocuieşte alte religii, ci „le întăreşte” pe cele care există deja, indiferent de credinţa practicanţilor, mulţi pseudo-creştini s-au lăsat înşelaţi de această practică demonică, gândind că Meditaţia Transcedentală le adânceşte propria religie şi o îmbunătăţeşte cu noi înţelesuri.

Meditaţia Transcedentală este o fază a interesului pentru ocultism din societatea umană în a doua parte a secolului XX. Iar rezultatele acestui interes sunt şi ele grăitoare. Deşi în reclamele şi publicaţiile lor se arată mereu instructori şi practicanţi zâmbind cu gura până la urechi şi plesnind de sănătate, s-au dat publicităţii nenumărate cazuri de instructori şi discipoli Meditaţiei Transcedentale, care au fost

285 Maharishi Mahesh Yogi, Maharishi Mahesh Yogi on the Bhagavad-Gita, New York, Penguin Books, 1967, p. 257 apud Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 459286 Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 459

104

Page 101: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

loviţi de maladiile obişnuite ale celor care se ocupă cu practici oculte: boli mintale şi nervoase, sinucideri, tentative de crimă, posedări de natură demonică.

În 1978, Curtea Federală a Statelor Unite a luat până la urmă hotărârea că Meditaţia Transcedentală este într-adevăr de natură religioasă şi deci predarea ei în şcoli este interzisă. Această decizie va limita fără îndoială şi mai mult influenţa Meditaţiei Transcedentale în care mulţi vor continua poate să vadă o formă de meditaţie compatibilă cu creştinismul; atitudine care, din păcate, există şi constituie şi ea un trist semn al vremilor288.

Un doctor de la institutul Stanford din California, care a cercetat fenomenul, a arătat că „nu există nici o diferenţă în encefalograme, frecvenţa undelor alfa, ritmul cardiac şi respirator, presiunea sanguină, temperatura pielii şi indici de personalitate între practicanţii Meditaţiei Transcendentale şi : un grup non-meditativ de referinţă (...) Mulţi practicanţi au ; reclamat efecte adverse care au continuat şi după întreruperea meditaţiei. Câţiva au declarat că se simt dependenţi de Meditaţia Transcedentală. Întreruperea practicării le-a înrăutăţit simptomele, aşa că au reluat-o pentru a nu se simţi mai rău. Unii aveau câţiva ani vechime în meditaţie înainte de apariţia simptomelor; ele n-au dispărut nici după întreruperea practicii (...) Unii au comparat-o cu dependenţa de droguri şi se simt prinşi ca într-o capcană; nu vor să mai continue, dar nu se pot opri”.

Mult mai grave decât tulburările trupeşti sunt cele de ordin duhovnicesc. Golirea minţii produsă de Meditaţia Transcedentală sporeşte riscul posesiunii demonice. Maharishi însuşi a avertizat asupra acestui, pericol, dar a prezentat demonizarea numai ca rezultat al unui eşec pe calea practicării meditaţiei. Dar demonizarea nu are loc întâmplător. Dimpotrivă, întreaga practică a Meditaţiei Transcedentale nu face altceva decât să invoce duhurile marilor zeităţi hinduse care, după cum arată învăţătura Bisericii, sunt diavoli.

Practicantul Meditaţiei Transcedentale intră în legătură cu aceste zeităţi rostindu-le mantra specifică, cuvântul magic care face prezentă puterea acestor duhuri. Din fragedă copilărie, de la vârsta de 3 ani şi până la 24 de ani, discipolii o invocă pe zeiţa Saraswati, apoi

287 Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 235-236288 Arhimandrit Cleopa Ilie, Călăuză în credinţa ortodoxă, p. 82-83

105

Page 102: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

până la 35 de ani pe zeiţa Lakshmi şi până la 45 de ani pe distrugătorul zeu Shiva. De la această vârstă şi până la sfârşitul vieţii este invocată Kali, zeiţa morţii.

Un fost practicant mărturisea ce a simţit la un curs de pregătire specială, când medita între 3 şi 10 ore zilnic pentru a deveni sub îndrumarea lui Maharishi instructor în Meditaţia Transcedentală: „Acolo am avut o experienţă reală de agresiune demonică. Noaptea mă trezeam cuprins de frică, simţind presiunea unui demon ce vroia să intre în mine, exercitându-se fizic asupra capului şi a corpului meu. I-am poruncit să plece şi am rezistat până a plecat”289.

f) Evaluare ortodoxă

Ca organizare Mahesh conduce un guvern mondial al sectei ce are o Constituţie proprie, având sediul central la Seelisberg în Elveţia cu reprezentare în peste 140 de ţări. Există 3,5 milioane de adepţi ai Meditaţiei transcendentale, dintre care 1 milion în S.U.A. Pentru iniţiere se plăteşte un sfert din salariul lunar. Se plătesc sume enorme pentru alte cursuri ceea ce explică veniturile exorbitante ale sectei şi bogăţia clanului Mahesh ce deţine canal de televiziune la Los Angeles, editură, hoteluri în Elveţia, Anglia, Franţa. În România mişcarea este prezentă încă din anii '80 însă membrii au fost sever sancţionaţi de regimul comunist, continuând să existe însă în cadrul cercurilor de gimnastică yoga din Bucureşti sau alte centre din ţară.

Este înregistrată oficial în 1992 la Cluj cu titlul “Asociaţia din România a Societăţii Internaţionale de meditaţie Maharishi”290.

„Propovăduitorii acestei practici zic că „Meditaţia Transcedentală nu necesită nici un fel de convingeri, capacitate de înţelegere sau coduri morale şi nici măcar să fii de acord cu

289 Danion Vasile; Pr. Ilarion Olaru, Dărâmarea idolilor şi apostazia New Age, Editura Credinţa noastră, Bucureşti, 2001, p. 96-98290 Constantin Cuciuc, Religii noi în România, Editura Gnosis, Bucureşti, 1996, p. 106; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 271

106

Page 103: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

filosofia sau ideile sale”. Şi că „ea este pur şi simplu o tehnică, care se bazează pe tendinţa naturală a minţii de a căuta fericirea şi plăcerea... În timpul meditaţiei transcendentale mintea cursantului trebuie să urmărească exact lucrul care i se pare mai firesc şi mai plăcut în acel moment”. Totodată ei pun accent pe faptul că este esenţial ca la început persoana să nu-şi folosească deloc capacitatea de gândire intelectuală.

Tehnica concepută de Maharishi este aceeaşi în toate centrele Meditaţiei Transcedentale din lume: După două cursuri introductive, persoana plăteşte taxa şi apoi merge la „iniţiere”. În „camera de iniţiere”, după ceremonie (care este în limba hindusă), i se cere să se închine de mai multe ori portretului guru-lui lui Maharishi.

Traducerea ceremoniei nu este niciodată dezvăluită celor ce se iniţiază; ea este cunoscută doar de învăţători şi de cei care sunt ei înşişi iniţiatori.

Această ceremonie nu este nimic altceva decât tradiţionalul ritual hindus de închinare la zei (puja), în care se includ guru-ul zeificat al lui Maharishi şi întregul şir de „maeştri” prin care el însuşi şi-a primit iniţierea.

Şi iată cum este introdus agnosticul modern, de cele mai multe ori pe nesimţite, în sfera practicilor hinduiste; el este condus spre a executa un gest la care strămoşii săi creştini nu ar fi consimţit niciodată, preferând să fie mai curând ucişi în cele mai sângeroase torturi. Acest gest se numeşte închinare la idoli, în plan spiritual, explicaţia succesului spectaculos al meditaţiei transcendentale constă în „simpla” comitere a acestui păcat capital şi nu neapărat în respectarea tehnicii psihice în sine.

In prefaţa cărţii lui Mahesh Yogi, Ştiinţa despre existenţă şi arta vieţii, Meditaţia transcendentală este definită ca „învăţătura lui Dumnezeu”, iar Mahesh Yogi ca o „atingere a Absolutului aici pe pământ”, ca unul care a făcut accesibilă ascensiunea omului spre Absolut. Însuşi Mahesh Yogi afirmă în această carte că Meditaţia transcendentală ar reprezenta „calea mecanică spre îndumnezeire”291.

291 Maharishi Mahesh Yogi, Die Wissenshaft..., p. 340 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 136

107

Page 104: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

„Intr-o viziune tipic hinduistă, el susţine că acest drum „conduce spiritul spre existenţa transcendentală, spre existenţa absolută”, că îl conduce pe om spre starea în care se identifică cu Dumnezeu”292.

„MT se prezintă în publicaţiile sale ca fiind „cea mai avansată învăţătură din epoca noastră” şi „nici un guvern demn de numele său nu ar putea lipsi cetăţenii săi de beneficiile practice imense” ale acestei învăţături. O sinteză după 430 de studii realizate în 160 de universităţi şi institute de cercetare din 27 de ţări, între 1974-1990 garantează că MT îmbogăţeşte şi ameliorează viaţa psiho-fizică a individului, precum şi comportamentul şi sistemul relaţiilor sociale.

„Efectul Maharishi” prezice că dacă rădăcina pătrată dintr-un procent de populaţie (pentru 5 miliarde, cam 7000 de persoane) practică MT, se manifestă un „efect de câmp” care are consecinţe şi efecte asupra comunităţilor: reduce conflictele, infracţionalitatea, terorismul, îmbunătăţeşte situaţia economică, sporeşte randamentul în domeniul educaţiei, întăreşte coeziunea grupurilor sociale ş.a. Stresul din conştiinţa colectivă (care poate fi eliminat prin MT), tulbură echilibrul şi legile sociale şi naturale, stânjeneşte evoluţia progresivă, activitatea guvernamentală şi deciziile organelor politice. Dacă 1% dintr-un grup practică MT, efectele pozitive se manifestă la nivelul întregii comunităţi.

Expunerile introductive făcute de organizatori atrag insistent atenţia asupra faptului că MT nu este o religie, nici o ideologie sau filosofie, ci o practică naturală prin care este eliminat stresul şi prin care se relaxează sistemul nervos. Prin această tehnică de meditaţie se realizează o transcendere (ne întoarcem spre sursa gândurilor, trecem dincolo de gândire). În toate domeniile (chimie, fizică, sfera socială ş.a.), aprofundarea cunoaşterii tinde să ajungă la un nivel unificator, acea entitate („câmpul unificat”) care conţine întreaga informaţie pentru domeniul respectiv. Spre exemplu, ADN-ul este sămânţa întregii persoane; omul este unitatea de bază a societăţii etc.

În mod similar, prin tehnica MT se încearcă întoarcerea în interior până se ajunge la izvoarele gândurilor (trecând la gânduri tot mai abstracte, mai lipsite de particular şi calităţi, obţinând o relaxare deplină, eliminarea oboselii şi stresului. Prin această relaxare (15-20 minute de 2 ori pe zi), mai profundă decât somnul obişnuit, organismul se regenerează psihic şi chiar

292 Ibidem, p. 339 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 136

108

Page 105: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

fizic, se ameliorează unele boli, este încetinit procesul de îmbătrânire, creşte longevitatea. Este îmbunătăţit chiar climatul social: relaţiile dintre oameni devin mai calme şi mai armonioase, oamenii iradiază bucurie, sunt mai fericiţi. MT acţionează ca o maşină de spălat sistemul nervos, creând posibilitatea utilizării mai complete a capacităţilor psihice ale omului. Pentru înlăturarea stres-ului individual şi optimizarea relaţiilor sociale, MT a fost introdusă şi este folosită în închisori, în şcoli, în poliţie, în întreprinderi şi instituţii din diverse ţări.

Ideea „câmpului unic” este generalizată de teoreticienii MT şi în domeniul social-politic. Se apreciază că dacă va exista pe pământ un anumit procent de adepţi ai MT, care impun liniştea şi buna convieţuire, se va asigura pacea lumii, vor fi înlăturate războaiele. În aceeaşi intenţie, a tendinţei unificatoare, se propune crearea unei organizaţii administrative şi a unei conduceri politice unice pentru întregul glob, deja 10 ministere activează în acest sens. Toate sectele propun şi doresc acest lucru.

În România, din 1981, au început să adere la ideile şi tehnicile MT mai ales intelectualii. În 1982 aceste cercuri, care erau considerate subversive au fost desfiinţate şi membrii pedepsiţi cu severitate. Însă ideile şi practicile MT au fost cultivate şi răspândite în continuare, fie clandestin, fie prin cercurile de gimnastică yoga existente în Bucureşti, dar şi în alte localităţi. Din 1983, unii practicanţi yoga au început să-i regrupeze pe foştii membri ai cercurilor MT... Se cunoaşte „dosarul” trans. 1985-1986.

După 1990 MT este practicată liber în România, atât în cadrul asociaţiilor spirituale şi sportive de inspiraţie hindo-budistă, precum şi prin instructori şi organizatori proprii.

Secta nu prinde la credincioşii stabili şi cunoscători ai istoriei şi evlaviei străbune”293.

III.8. Ananda Marga

„Organizaţia a apărut în anul 1955, în statul Bihar din India întemeietorul acesteia este Prabhat Ranjana Sarkar (1921-1990), venerat de adepţii săi ca „Shri Shri Anandamurti” şi numit, de cele mai multe ori, ca „Baba” „Tatăl”). După ce a urmat un colegiu în Calcutta şi a activat pentru o scurtă perioadă de timp ca jurnalist, Ranjana a devenit contabil în cadrul

293 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 236-239

109

Page 106: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Administraţiei Căilor Ferate Indiene. Deşi nu s-a confirmat niciodată, Sarkar pretinde că ar fi fost nepotul naţionalistului indian S.C. Bose, care l-ar fi iniţiat în doctrina tantrică. Din anul 1955, Sarkar însuşi a început să prezinte în faţa prietenilor şi colegilor săi un sistem de practici meditaţionale. Caracteristica doctrinei sale o reprezintă corelaţia pe care el încearcă să o facă între spiritualitatea pe care o propune şi un nou program privind ordinea vieţii sociale. Ca nouă structură organizatorică, în anul 1962 Ananda Marga (,,Calea spre fericire”), aşa cum pretinde fondatorul acesteia, număra deja în India 2000000 de adepţi. Curând după aceea a fost creată o organizaţie locală cu caracter politic, cunoscută sub numele PROUT („Teoria utilizării progresive”). Chiar dacă a reuşit să găsească o anume aderenţă în rândul oamenilor de cultură şi funcţionarilor, participând în calitate de candidat inclusiv la alegerile din India din acea perioadă, totuşi n-a repurtat un succes de luat în seamă. Organizaţia a început să desfăşoare şi alte activităţi sub denumirea generală de „Renaşterea universală” (RU), fiind vorba de o secţie care avea în vizor editarea unor reviste, fondarea unor instituţii educaţionale, între care şcoli şi diferite organizaţii de binefacere, ca şi crearea unei Asociaţii a artiştilor şi scriitorilor. În plan politic, scopul activităţilor desfăşurate era, în cele din urmă, desfiinţarea sistemelor politice actuale şi dominaţia aşa-numiţilor sadvipras („moraliştii”). Prin ideile sale social-politice, mişcarea Ananda Marga a atras atât opoziţia comuniştilor, pentru că o parte a electoratului lor a trecut de partea acestei mişcări, cât şi a cercurilor conservatoare. Întrucât, din lipsa unor argumente intelectuale de tip paşnic nu s-a putut impune în plan politic, apelând la agresivitate, Ananda Marga a trebuit să se confrunte cu o reacţie dură din partea guvernului indian. Astfel, în 1969, guvernul indian a interzis apartenenţa angajaţilor săi la această organizaţie, pentru ca în anul 1975 să dispună dizolvarea şi interzicerea ei. interdicţia mişcării avea să fie anulată abia după căderea guvernului Gandhi (1977)”294.

294 H. Reller, M. Kiessig (Hrsg.), Handbuch..., p. 558 sq apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 147

110

Page 107: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

„Ranjana Sarkar a fost arestat deja în 1971, sub acuzaţia de a fi prilejuit moartea a 14 lideri din acea vreme ai organizaţiei pe care o conducea. Procesul s-a derulat în condiţiile stării de necesitate decretate de guvernul indian în anii 1975/1976. Soţia lui Sarkar şi alţi câţiva membri ai organizaţiei l-au acuzat pe lider foarte dur în cadrul procesului. Sentinţa dată în urma procesului a fost condamnarea la închisoare pe viaţă a lui Sarkar şi a încă patru colaboratori ai săi. După aceea, procesul a fost revizuit şi sa încheiat în anul 1978 prin eliberarea acestora din lipsă de probe”295.

„Răspândirea mişcării şi ideilor sale în Occident începe - mai mult sau mai puţin întâmplător - odată cu declanşarea disputelor în jurul acesteia în India. Ananda Marga şi-a început activitatea mai întâi în S.U.A. (1967), unde se află cartierul general al mişcării în Denver (Colorado); în continuare, încep să apară şi în Europa primii misionari, mai precis în Berlinul de Vest, unde îşi câştigă primii adepţi din rândul dependenţilor de droguri. În consecinţă, apar şi primele centre de terapie, în care sunt instruiţi primii adepţi în privinţa utilizării metodelor de terapie naturistă. În acelaşi timp, se constituie şi primele comunităţi (jagriti), cu un program de viaţă şi meditaţie în comun. De asemenea, Ananda Marga va reuşi să câştige pe mai departe adepţi inclusiv în Africa şi în alte ţări asiatice decât India (Kenya, Taiwan, Filipine etc.). Conform propriilor date statistice, numărul adepţilor ar fi de 2,3 milioane, dintre care 300000 în străinătate296. După căderea vechiului regim comunist, mişcarea a câştigat aderenţi în tot spaţiul est-european, inclusiv în România, unde au înfiinţat unele şcoli şi grădiniţe”297.

„Secta are un Regulament, care trebuie respectat cu stricteţe toată viaţa. Între alte obligaţii comunitare, adeptul trebuie să-şi schimbe numele, să poarte îmbrăcăminte de culoare oranj, precum şi obligaţii sacre de cedare a 2% din venituri. O dată cu

295 B. Durholt, I. Kroll (Hg.), Streifzug durch den religiosen Supermarkt, Munchen, 1996, p. 20 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 147296 R. Hummel, IndischeMission..., p. 83 sq apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 147297 B. Durholt, I. KrolI (Hg.), op.cit., p. 21 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 148

111

Page 108: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

întărirea „căii”, au început luptele pentru cel dintâi la „fotoliu”, soldându-se cu asasinate. Aleşii şi-au dat foc, iar „fericiţii” rămaşi au organizat atacuri teroriste. Pentru integritatea comunităţii „mesianice”, adepţii scăpătaţi au declarat că aşa a fost voia Celui de sus şi că acţiunile respective sunt o formă de protest împotriva descompunerii morale a omenirii. Şi pentru a se pune capăt unui asemenea fenomen, secta a făcut apel la toţi adepţii, indiferent de simţămintele intime, ca să se înregimenteze în rândurile ei, evident, tot pentru a participa la aceeaşi cale cu scopul de a deveni striviţi întru domnul”298.

a) Doctrină şi practici

„Ranjana Sarkar se consideră un adept al tantrismului, deşi în filosofia sa tantrică se regăsesc integrate principii ale misticii bhakti şi o doctrină socială influenţată de diferite elemente tradiţionale indiene şi marxiste. Influenţe şaktiste sunt greu perceptibile în doctrina sa, având în vedere că lipseşte venerarea oricărei energii shakti sub chipul vreuneia sau mai multor divinităţi feminine. In concepţia sa, noţiunea centrală este Parampurusha, personificat de cele mai multe ori ca „Părinte suprem” şi reprezentat ca obiect al iubirii devoţionale. Parampurusha este spiritul suprem, singura Fiinţă existentă realmente, însă el a evoluat prin intermediul materiei eterne (prakriti), respectiv maya (iluzia) sau shakti (energia feminină), transformându-se într-o materie grosieră”299.

„Asemenea tantricilor în general, Anandamurti este adeptul doctrinei non-dualiste. Acest lucru îi oferă posibilitatea să vorbească despre atotprezenţa divinului în fiecare om şi în întregul cosmos şi, în consecinţă, după cum se va vedea, să prezinte unele concluzii social-etice, aşa cum a făcut-o neohinduismul în general. Calea spre unirea cu

298 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 231-232299 S.S. Anandamurti, Baba's Grace. Vortrăge von S.S. Anandamurti, Mainz, Kastel, 1976, p. 5 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 148

112

Page 109: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Absolutul este, ca în tantrism în general, Yoga-kun-dalini300. Însă, atât teoretic cât şi practic, această cale rămâne undeva în plan secundar faţă de mistica bhakti.

Calea iubirii devoţionale (bhakti-yoga) este predominantă faţă de celelalte două, respectiv calea înţelepciunii (jnana-yoga) şi calea faptei (karma-yoga). Bhakti se concretizează şi în iubirea devoţională faţă de guru. Venerarea divinităţilor hinduiste este mai puţin importantă decât iubirea devoţională faţă de guru”301.

„Doctrina mişcării combină într-un sistem sincretist tradiţia vedică şi alte religii cu elemente ale civilizaţiei occidentale precum evoluţionismul şi progresul economic. În centrul învăţăturii se află diverse mijloace pentru ca omul să ajungă la realitatea ultimă - Brahman - adică la starea eliberată de determinismul cosmic, bucurându-se de o suverană stăpânire asupra corpului sau dar şi a naturii înconjurătoare.

Spre deosebire de hinduism ce proclamă ieşirea din corp şi lumea ca iluzie, secta propune o “coborâre în materie” spre a se ajunge la conştiinţa celulară, supramentală, loc unde lumea fizică şi lumea spiritului fac una, fuzionează302. Din această regiune se va naşte o lume nouă fără lege, boală sau moarte. Calea de a realiza aceasta este yoga integrală, o sinteză a tuturor proiectelor yoga, prin care omul ajunge la cunoaşterea de sine şi a lui Dumnezeu, sursa armoniei ultime”303.

„Însă oamenii au tendinţa de a se abate de la normele divine ale vieţii şi de aceea la câteva mii de ani apare pe pământ câte un mare reformator religios spre a le arăta calea şi a-i readuce la adevăr.

Acesta este şi sensul mişcării Ananda Marga şi a liderilor ei care propun că pentru salvarea umanităţii de la

300 Gopi Krishna, Kundalini. Erweckung der geistigen Kraft im Menschen, Weilheim, 1968, p. 57 sq p. 148301 S.S. Anandamurti, Baba's Grace..., p. 42 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 148302 Richard Bergeron, Le cotege des fou de Dieu. Un chretien scrute les nouvelles religions, Editions Paulines, Apostolat des Editions, Montreal, Paris, 1990, p. 117; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 272303 Ibidem; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 272

113

Page 110: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

dezastrul spre care se îndreaptă este necesară părăsirea credinţelor religioase minore - în Iisus Hristos, Mahomed etc. - şi unirea tuturor oamenilor pe baza unei singure credinţe.

Această nouă şi unică credinţă este Ananda Marga ai cărei lideri – dada = frate şi didi = soră - sunt călugări budişti îmbrăcaţi în haine portocalii, asceţi care la rândul lor recomandă discipolilor o cale spirituală ce constă din lungi meditaţii îmbinate cu cântece şi dansuri rituale ce au loc în săli, de obicei închiriate, unde sunt scrise pe planşe afişate pe pereţi rugăciuni şi texte sacre din sanscrită”304.

„Liderii (dada=frate, didi=som) sunt călugări budişti veniţi fie din Orient (Filipine), fie din Occident (Germania, America), îmbrăcaţi în portocaliu, cu capul înfăşurat, adepţii povestind legende interesante despre puritatea, sfinţenia şi viaţa lor de asceţi încercaţi!

Prin conferinţe, aceşti dada, care se prezintă ca fiind medici, oameni de ştiinţă, specialişti în informatică, în metode modeme de calcul, explică şi adaptează în spirit hindo-budist, ca profeţii împlinite cele mai recente descoperiri din domeniul biologiei, matematicii, astronomiei, vieţii sociale. Spre exemplu, în conferinţa: „Microvita, o teorie instituţională despre originea cosmică a vieţii”, ţinută de dada Rainjitananda din Germania, la sfârşitul lunii aprilie 1991, a fost expusă concepţia lui Sachar despre forţele din univers şi consecinţele dezechilibrului acestora. Elementul de bază din care s-a format întregul univers a fost conştiinţa. In anumite condiţii optime, forţele din univers au generat „microvita”, o formă primitivă de viaţă din care nu poate fi văzută nici la microscop, dar îi putem constata efectele (ca vântul, spre exemplu). „Microvita” face legătura între fizic şi psihic. Prin ea, noi suntem în interiorul universului, iar conştiinţa rămâne factor etern. Corpul uman, după „fratele” gurii este un univers în miniatură. Printre cele şapte centre energetice (chakre), fiinţa omului este legată cu energia cosmică...

Teoria despre „microvite” oferă o viziune nouă asupra realităţii. Religia şi ştiinţa sunt ca două extreme ale unei frânghii, trasă când într-o parte, când în cealaltă. Teoria „microvitei”

304 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 272

114

Page 111: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

înlătură extremele şi limitele care sunt doar mentale, lumea este una singură şi noi suntem parte a acesteia. Când oamenii vor abandona aceste bariere dintre ştiinţă şi religie şi vor ajunge la conştiinţa cosmică, vor fi fericiţi. Prin practicile „ananda marga”, în primul rând prin meditaţie, este atrasă „microvita” pozitivă care înviorează, şi are rol terapeutic. Când este pierdut complet echilibrul între conştiinţă şi corp, intervine moartea, conştiinţa cosmică se separă şi caută un alt mediu (corp) în care se va reîncarna după o vreme, formând un alt echilibru”305.

„Cosmologia prezintă similitudini cu cea specifică filosofiei Samkhya306, însă interpretează dualismul acesteia, Purusha -prakriti („Spirit - materie”), într-o accepţiune tantrică, adică monistă. Astfel, Brahman, constituit din Shiva şi Shakti, reprezintă Realitatea unică, cea care penetrează întreg universul, iar Purusha (respectiv Shiva) este cauza materială a existenţei cosmice. In comentariile sale, Anandamurti foloseşte multe noţiuni din filosofie şi din ştiinţele naturii (evoluţie, telepatie, vibraţii etc.), încercând să confere doctrinei sale un caracter ştiinţific. El denumeşte procesul autoevoluţiei „naturii” (prakriti) spre lumea materială sancara, iar procesul reîntoarcerii spre origini, spre starea primordială, ca pratisancara. Intr-o manieră similară interpreţilor moderni ai filosofiei Samkhya, el utilizează noţiunea de „evoluţie” pentru procesul în întregul său, însă alteori doar pentru cea de-a doua parte a acestuia, respectiv pentru reîntoarcerea spre origini.

Doctrina socială este prezentată pe larg de către Anandamurti în capitolul al V-lea al lucrării sale Ananda Sutram”307.

„In acest sistem social există cinci grupe care joacă un rol important, şi anume, pe de o parte, cele patru caste principale (varna), care se află într-o succesiune permanentă,

305 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 232-234306 Cf. pe larg N. Achimescu, India. Religie şi filosofie, Iaşi, Ed. Tehnopress, 2001, p. 127; Idem, Noile mişcări religioase, p. 149307 S.S. Anandamurti, Ananda Sutram, Anandangar (West Bengal), 1967; cf. R. Hummel, Weltverbesserung und Idealgesellschaft. Zum Verstăndnis indischer Meditationsbewegungen im Westen, în: ZRGG 30, 1978, p. 142 sq apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 149

115

Page 112: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

de la o epocă la alta, la conducerea societăţii, iar pe de altă parte elita spirituală, acei sadvipra, socotiţi adevăraţii brahmani sau adevăraţii intelectuali. El ignoră succesiunea clasică a castelor — shudra, vaishya, kshatriya, brahmani - socotind că perioada primitiv-anarhică a castei shudra este urmată de dominaţia feudală a kshatriya, apoi era „intelectualilor” sau brahmanilor, care în cele din urmă este înlocuită de o a patra fază, cea a domniei vaishya. Regăsim aici, de fapt, în această structură a istoriei, o înclinaţie spre viziunea marxistă modernă: capitalismul castei vaishya reprezintă ultima fază după perioada de dominaţie feudală şi ecleziastică. Tot o influenţă marxistă este şi ideea că epoca capitalismului este încheiată în urma unei revoluţii a castei shudra. Desigur, Anandamurti îşi ancorează ideile sale marxiste în gândirea ciclică a vechii tradiţii indiene: revoluţia shudra încheie o întreagă tranziţie a „ciclului social” (samaja chakra), dar nu conduce automat la o dominaţie definitivă a proletariatului, ci inaugurează următorul ciclu, care va readuce aceeaşi succesiune de perioade. Anandamurti explică doctrina sa despre ciclul social cu ajutorul dialecticii marxiste: atunci când o epocă de dominaţie degenerează într-o fază de exploatare, ea conduce mai devreme sau mai târziu la consti -tuirea unei antiteze.

Un accent deosebit se pune pe dezvoltarea celor „şapte chakra” care, în viziunea Ananda Marga, controlează forţele psihice ale omului şi se află în diferite puncte ale trupului. Pentru a le dezvolta şi stăpâni, adeptul învaţă să parcurgă „calea Yoga în opt trepte”. In acest scop, a fost schiţat un sistem de exerciţii în lecţii şi reguli precise, pe care trebuie să le urmeze fiecare adept. Prin acestea se reglementează atât viaţa comunităţii în sine cât şi viaţa particulară, sub un control absolut.

Viaţa cotidiană este dirijată printr-un sistem amplu constituit din diferite reguli de comportament, urmate necondiţionat de fiecare membru, şi controlată cu ajutorul unei „carte în 16 puncte”. Această cartă este, de asemenea, baza pentru statutul şi accesul în ierarhia comunităţii.

„O problemă centrală în cadrul celor „16 puncte” o reprezintă realizarea fără compromis a idealurilor mişcării

116

Page 113: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Ananda Marga. Esenţial este idealul personal, finalitatea vieţii personale, iubirea devoţională faţă de Absolut, prin care omul urmăreşte să se detaşeze de propriul ego, fapt în urma căruia să devină capabil de a sacrifica totul în favoarea ideologiei Ananda Marga”308.

„Adepţilor li se recomandă o viaţă naturistă, vegetarian». Secta încearcă să creeze un sistem de gândire în care fuzionează vechi concepte religioase orientale cu cele mai noi teorii ştiinţifice. O mostră a acestei “alianţe” este conceptul de “microvita”, o formă primitivă de viaţă ce face legătura între fizic şi psihic. Prin “microvita” omul este în interiorul universului. Conştiinţa sa este un element etern în corpul uman, este universul în miniatură. Corpul uman prin cele şapte chakre comunică cu energia cosmică. Prin aceasta se încearcă o depăşire a dualismului spirit-materie şi a conflictului religie-ştiinţă pentru ca omul să ajungă la Conştiinţa Cosmică ce asigură fericirea.

Aceasta se realizează prin practicile recomandate de Ananda Marga care atrag “microvita” pozitivă şi armonizează persoana umană prin echilibrul conştiinţă-corp. Când acesta nu se produce intervine moartea, conştiinţa cosmică se separă şi caută alt corp pentru a se reîncarna, spre a realiza echilibrul 309. Pentru Ananda Marga deşi aparent totul este fericire, iubire, dincolo de acest paravan se ascund interese foarte pământeşti, dorinţa de îmbogăţire, iar ocrotirea copiilor, activitate a sectei şi în România, unde s-a infiltrat începând din 1990, vizează scopuri mai extinse şi mai oculte decât cele declarate, asociate chiar terorismului310. În România secta este prezentă sub numele AMURT şi racolează copii părăsiţi spre a-i îndoctrina şi aservi

308 Cf. pe larg S.S. Anandamurti, 16 Punkte zur Selbstverwirklichung, 2 Aufl., Mainz, 1977 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 151309 Constantin Cuciuc, Religii noi în România, p. 1 14; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 273310Diac. Petre L David, Călăuza creştină pentru cunoaşterea şi apărarea dreptei credinţe în faţa prozelitismului sectant, Editura Arhiepiscopiei Aradului, Bucureşti, 1987, p. 105; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 273

117

Page 114: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

intereselor sectei. Astfel secta a înfiinţat un leagăn-grădiniţă în Bucureşti şi o casă de copii la Pănătau-Buzău”311.

III.9. Bhagwan (Osho)

Osho poate fi considerat unul dintre cei mai prolifici autori, unul dintre liderii spirituali cu cei mai numeroşi discipoli, unul dintre cei mai bine vânduţi şi citiţi autori din întreaga lume.

În 1931, în Kuchwara, un oraş situat în partea centrală a Indiei se naşte Osho. Până la 9 ani nu a mers la şcoală, dar după ce a învăţat să citească a devorat toate cele 3000 de cărţi din biblioteca sătucului în care locuia. Osho a trăit prima stare de „samadhi” - iluminare la vârsta de 21 de ani (în 21 martie 1953). A obţinut masteratul în filozofie la Universitatea din Saugar şi timp de 9 ani a predat filozofia la Universitatea din Jabalpur. În 1966 a renunţat la postul de profesor, dedicându-şi viaţa ghidării spirituale cerute de numeroşii lui discipoli. Viaţa lui este fascinantă. Osho poate fi considerat unul dintre cei mai prolifici autori, posesorul uneia dintre cele mai mari biblioteci personale (conţinând cărţi citite, nu doar colecţionate), unul dintre liderii spirituali cu cei mai numeroşi discipoli, unul dintre cei mai bine vânduţi şi citiţi autori din întreaga lume şi lista cu superlative poate continua...312

Această mişcare a fost fondată în anul 1974 de către indianul Rajneesh Chandra Mohan (1931-1990), cunoscut de adepţi sub numele de „Bhagwan” („fiinţă divină”). Cu o jumătate de an înainte de moarte, acesta şi-a atribuit un nume nou, şi anume acela de Osho („maestru”), nume transferat ulterior de urmaşii săi asupra mişcării.

Cu prilejul aniversării a 75 de ani de la naşterea lui Osho (s-a născut la 11 decembrie 1931) şi pentru a înţelege mai bine cărţile ce conţin discursurile lui Osho, remarcăm câteva aspecte pe care nu toată lumea le cunoaşte despre viaţa şi activitatea lui Osho. Cunoscând aceste aspecte (greutăţile şi momentele dificile prin care a trecut, datorită faptului ca a urmărit constant să le

311 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 272-273312 http://wapedia.mobi/ro/Osho site citat la 28.04.2009

118

Page 115: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

vorbească oamenilor despre Dumnezeu, despre decondiţionarea conştiinţei şi despre faptul că oamenii pot, şi trebuie, să abordeze practica spirituală) puteţi să înţelegeţi mai bine, şi să apreciaţi mai mult, învăţăturile lui Osho313.

„R.Ch. Mohan s-a născut la 11 decembrie 1931, în Kuchwada (India), în familia unui mic om de afaceri. Era cel mai mare dintre cei şase fraţi şi cinci surori ale sale. Familia sa aparţinea religiei jainiste, o religie apărută în urma unei mişcări de reformă în cadrul hinduismului. O biografie a sa vorbeşte despre diferite experienţe religioase din anii copilăriei şi despre o aşa-numită „iluminare” pe care ar fi avut-o pe când erajstudent la Filosofie, la 21 martie 1953, fiind în vârstă de 21 de ani. În următorii şapte ani, Mohan a rămas în lumea academică. A studiat filosofia la Universitatea din provincia Jabal-pur, iar din 1957 a predat filosofia la Colegiul sanscrit din Rajpur şi la Universitatea din Jabalpur, aşa cum susţin anumite biografii editate de fundaţia Bhagwan.

Cert este că, în această perioadă, R.Ch. Mohan a lucrat şi ca jurnalist şi fotograf. De asemenea, în aceşti ani, el a călătorit foarte mult prin toată India. Biograful său oficial, R.C. Prasad, îl prezintă în primul rând ca un critic radical al culturii, ca un protestatar împotriva tabuurilor politice şi religioase din India, ca pe un rebel izolat şi iluminat”314.

Manipulator de suflete sau metafizician genial? A alimentat în numeroase reprize cronicile spiritualo-mondene ale presei de senzaţie, mult mai interesată de a-şi mări tirajul decât de a oferi nişte informaţii fondate şi autentice. El este maestrul neo-tantric! Ascetul cu şaptezeci de Rolls Royce-uri este tot el!... Dar, dincolo de aparenţe şi polemici inutile, cine este Bhagwan Sri Rajneesh?

Acest maestru spiritual s-a născut pe 11 septembrie 1931 la Kuchwara, un mic sat în centrul Indiei. Este primul născut dintr-o familie cu doisprezece copii, tatăl lui fiind negustor, de religie jainistă. Încă din primii ani ai copilăriei şi adolescenţei

313 http://wapedia.mobi/ro/Osho site citat la 28.04.2009314 Cf. H. Reller, M. Kiessig (Hrsg.), Handbuch..., p. 574 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 155

119

Page 116: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

sale petrecute în India, Osho se dovedea a fi un spirit independent şi rebel care se opunea acceptării tradiţiilor sociale, politice şi religioase ale lumii în care trăia, fiind orientat întotdeauna către experimentarea proprie a Adevărului şi nu către dobândirea de cunoştinţe pur intelectuale.

La vârsta de douăzeci şi unu de ani, pe data de 21 martie 1953, a atins starea de iluminare. După acest eveniment extraordinar el se autodefinea, astfel: „Eu nu mai doresc şi nu mai caut nimic. Existenţa şi-a deschis porţile pentru mine. Nu mai pot spune că aparţin existenţei pentru că acum sunt, de fapt, părticică din ea. Când o floare înfloreşte, eu înfloresc odată cu ea. Când Soarele răsare, eu răsar odată cu el. Ego-ul, care face ca oamenii să se simtă individualităţi separate, nu mai există. Trupul meu este o părticică din natură, fiinţa mea este o parte din întreg, Eu nu mai sunt o entitate separată.”

Osho a absolvit studiile de filozofie la Universitatea din Sagar, cu cea mai mare medie. După nouă ani de profesorat în filozofie la Universitatea din Jabalpur, a început să ţină conferinţe în întreaga Indie despre religie, lovind în concepţiile, tradiţiile şi prejudecăţile societăţii indiene, provocându-i pe liderii religioşi la discuţii publice.

În întreaga sa activitate spirituală, Osho a vorbit discipolilor săi despre toate nivelurile conştiinţei umane şi despre toate sistemele filozofice şi toate religiile. De la Sigmund Freud la Chuang Tzu, de la George Gurdjieff la Gautama Buddha, de la Iisus Christos la Rabindranath Tagore... el a urmărit să extragă esenţa tuturor acestor învăţături, străduindu-se să le ofere cât mai pe înţelesul omului modern, bazându-se nu pe o înţelegere intelectuală, ci pe propria sa experienţă spirituală. El nu aparţine nici unei tradiţii. „Eu sunt începutul unei noi conştiinţe religioase”, spunea Osho. „Vă rog să nu-mi legaţi învăţătura de vreo religie a trecutului.”

Discuţiile pe care le-a avut cu discipolii săi din întreaga lume au fost publicate în mai mult de şase sute cinzeci de volume şi au fost traduse în peste treizeci de limbi. El spunea: „Mesajul meu nu este o doctrină, o filozofie. Mesajul meu este o alchimie, o ştiinţă a transformării, aşa că numai cei care-mi vor permite să le distrug fiinţa ignorantă şi limitată pentru a putea renaşte

120

Page 117: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

spiritual - numai aceşti oameni curajoşi să vină să mă asculte, deoarece pentru ceilalţi, ceea ce voi spune eu va fi foarte periculos. Ascultându-mă, faceţi primul pas către renaşterea spirituală. Nu este o filozofie la adăpostul căreia să vă simţiţi mai în siguranţă; nu este o doctrină în care să vă găsiţi consolarea. Mesajul meu nu este o simplă comunicare verbală. Este mult mai periculos decât atât. Este moarte şi renaştere spirituală.”

În martie 1974 Osho părăseşte Bombay-ul pentru a se stabili la Poona. Grupul de discipoli ce l-au însoţit pun bazele unui ashram situat în zona parcului Koregon. Acest ashram s-a dezvoltat foarte mult în anii care au urmat, mii de occidentali fascinaţi de discursurile lui Osho perindându-se pe aici.

În 1981, la insistenţele discipolilor săi occidentali, părăseşte India pentru a se stabili în Statele Unite, unde în statul Oregon înfiinţează Rajneeshpouram (oraşul lui Rajneesh). Mesajul său a avut mare succes în rândul occidentalilor pentru că el nu a impus nici o disciplină, nu a cerut nici un efort personal explicând că omul este o fiinţă perfectă şi că nu trebuie decât aici şi acum să devină conştientă de aceasta.

„Maestrul spiritual”, spunea Osho „nu trebuie să aibă atitudini autoritare. Un maestru vine doar că să ajute. El este prezent doar pentru a arăta calea. Şi această cale nu trebuie indicată în funcţie de un sistem rigid. Calea trebuie indicată în funcţie de fiecare individ în parte. Un maestru te ascultă, te observă, te învăluie cu dragostea sa şi te ajută să devii tu însuţi.”

În loc de a convinge bărbaţii şi femeile să se izoleze în mănăstiri pentru a medita, el susţinea că plăcerea şi fericirea pe care ţi-o oferă această lume, trăite plenar şi integrate în mod divin, te pot conduce spre cunoaşterea de sine, fapt pentru care a urmărit să-i determine pe oameni să-şi trezească libertatea interioară, să înveţe să trăiască din plin momentul prezent. Devenit indezirabil pentru autorităţile americane la sfârşitul anilor ’80, se reîntoarce în India, la Poona moment din care nu va mai fi văzut în public în afara zilelor sale de naştere.

Osho şi-a părăsit trupul pe 19 ianuarie 1990. Cu câteva săptămâni înainte de moartea sa, a fost întrebat ce se va întâmpla cu tot ceea ce a dăruit el din punct de vedere spiritual după ce nu va mai fi. El a spus: „Încrederea mea în existenţă este absolută.

121

Page 118: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Dacă există măcar un adevăr în ceea ce spun, acela va supravieţui... cei ce vor rămâne interesaţi de munca mea vor conduce în continuare torţa, dar fără să impună aceste adevăruri celorlalţi.

Eu voi rămâne întotdeauna sursă de inspiraţie, de lumină pentru discipolii mei şi sunt sigur că ei vor simţi aceasta şi când eu nu voi mai fi. Doresc ca ei să dezvolte munca mea şi să emane în jurul lor dragoste, puritate, înţelepciune, luciditate, calităţi care nu sunt monopolul nimănui, care nu sunt dependente de nici un sistem filozofic sau religios. Doresc ca oamenii să devină proprii lor stăpâni, să nu mai fie dominaţi şi controlaţi de alte persoane.”

Comunitatea care s-a dezvoltat în jurul lui există şi acum în Poona, India, aici adunându-se în fiecare an mii de discipoli din toate colţurile lumii pentru a participa la activitatea culturală şi spirituală iniţiată de Osho, urmărind să descopere picătura divină din fiinţele lor315.

„El a studiat în diferite universităţi psihologia şi oratoria. Fiind un „rajhai” şi nefăcând parte din „paria” a putut să-şi creeze o şcoală naţională, dar vestea despre el a cucerit apusul. Sute de studenţi occidentali, cercetători şi turişti treceau pe la înţeleptul de lângă Bombay. Poona devenise, în închipuirea multor tineri occidentali, un loc sinonim cu paradisul Dezamăgiţi de lumea în care s-au născut, de lipsa unor perspective spirituale într-o societate ermetic-tehnicistă, veneau cu miile aici, în speranţa lecuirii de frustrări, angoase şi alienare, cu iluzia - intens susţinută de publicitatea pe care managerii sectei o făceau - a unei alte vieţi şi a regăsirii propriei identităţi...

Înţeleptul, fiind psiholog, dădea impresia fiecărui adept că primeşte o uşurare, încât grupuri-grupuri de tineri din întreaga lume se îndreptau spre India. Unii dintre ei mai bogaţi au rămas aici, în schimbul unei frumoase sume oferită şefului; aşa s-a organizat Asociaţia Ashran (Comunitate)”316.

Oamenii informaţi constată cu uşurinţă ca în contemporaneitate, pe plan mondial, se vizează distrugerea mişcărilor spirituale autentice sau măcar distrugerea imaginii lor.

315 http://wapedia.mobi/ro/Osho site citat la 28.04.2009316 Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 244-245

122

Page 119: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Întrucât astfel de mişcări îndeamnă oamenii să îşi utilizeze liberul arbitru şi trezesc conştiinţele, sunt considerate peste tot periculoase (pentru cei care deţin supremaţia politică şi economică la ora actuală). Mecanismele utilizate pentru a le distruge credibilitatea şi a crea o imagine falsă despre ele sunt identice cu cele utilizate în România în cazul M.I.S.A.

Studiind diferite cazuri observăm că sunt vizate cu precădere mişcări spirituale şi maeştri spirituali care au cel puţin două caracteristici în comun: - au o abordare integratoare, reunind tehnici şi concepte din diferite căi şi religii în timp ce guvernanţii lumii fac mari eforturi pentru a adânci diferenţele religioase din care se nasc conflicte şi chiar războaie (pe principiul divide et impera, dezbină şi stăpâneşte)317.

Ca „religie”, această mişcare s-a organizat abia după anul 1982, mai precis după ce R.Ch. Mohan a părăsit Poona (1981) şi s-a stabilit în Oregon (S.U.A.). După desfiinţarea ashram-ulw din I Poona, mulţi dintre adepţii săi s-au reîntors în ţările lor de origine şi au întemeiat acolo centre Bhagwan. In aceeaşi perioadă, se constituie Fundaţia Internaţională Rajneesh, care va deschide în multe ţări diferite afaceri şi întreprinderi (restaurante, discoteci, firme de construcţii etc.), ca şi cunoscuta „mare comună” (Rajneeshpuram) în Oregon (S.U.A.), care va fi desfiinţată, însă, în anul 1985. După expulzarea sa din S.U.A., R.Ch. Mohan a călătorit prin mai multe ţări în încercarea de a se stabili acolo, pentru ca în cele din urmă să revină în Poona, în anul 1987.

De-a lungul timpului, mişcarea a cunoscut diverse schimbări atât în ceea ce priveşte conţinutul doctrinei sale, cât şi în plan organizatoric.

„Există oameni care sunt cu înverşunare împotriva mea. Nu m-au văzut vreodată, nu au citit nici o carte de-a mea, nu m-au ascultat niciodată, nu ştiu ce fac şi totuşi sunt cu înverşunare împotriva mea. Uneori este surprinzător. Chiar şi pentru a fi împotrivă trebuie ca mai întâi să fii aproape, să cunoşti, să priveşti, să observi. Ei nu m-au văzut vreodată. Dacă ne-am întâlni pe stradă ar trece pe lângă mine deşi mă urăsc de moarte.(…)Este un

317 http://wapedia.mobi/ro/Osho site citat la 28.04.2009

123

Page 120: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

fenomen extrem de rar că sunt condamnat de creştini, hinduşi, mahomedani, jainişti, evrei, de toată lumea. Sunt condamnat de aşa zişii religioşi, de politicieni, de jurnalişti, de oamenii de cultură, de scriitori, de critici, de toţi cei care fac parte din CONSPIRAŢIA ÎMPOTRIVA OMULUI”. (Osho)

Bhagwan Sri Rajneesh, cunoscut şi sub numele de Osho, este un maestru spiritual indian contemporan (1931-1990) care este deopotrivă foarte cunoscut prin lucrările sale şi apreciat de foarte mulţi oameni, dar şi virulent criticat şi atacat de către presă şi autorităţi. Ceea ce este specific şi definitoriu pentru învăţăturile spirituale propagate de Osho este distrugerea condiţionărilor mentale. O foarte importantă latură a mesajului său se referă la faptul că practica spirituală şi evoluţia spirituală nu necesită fuga sau ieşirea din lume, prin izolare, şi nu necesită nici măcar abstinenţa sexuală.

Probabil că nu o să vă surprindă că încă din timpul activităţii din India, Osho a fost numit de presă: „Gurul oamenilor bogaţi”, „Gurul Rolls-Royce-urilor”, „Gurul sexului liber...”. Aceleaşi calomnii legate de sexualitate, prostituţie, spălare de creiere, averi uriaşe, manipulare şi control absolut asupra discipolilor. Cum nu este nimic nou sub soare, avem de-a face cu aceleaşi fotografii trucate, cu aceleaşi minciuni, exagerări şi cu aceeaşi înverşunare din partea unor oameni care niciodată nu intraseră în Poona Ashram sau niciodată nu vorbiseră cu Osho dar vorbeau despre el de parcă ar fi cunoscut totul în cele mai mici detalii.

A izbucnit un mare scandal în presă când Eva Renzi, o actriţă germană care a vizitat Poona Ashram, a organizat o conferinţă de presă chiar pe aeroportul din Bombay în care a declarat că a fost bătută, violată şi dacă nu ar fi fugit ar fi fost omorâtă de Osho şi oamenii lui. Ceea ce presa însă nu a relatat era faptul că această actriţă se află într-o etapă descendentă a carierei sale şi s-a folosit de popularitatea lui Osho pentru a reintra în atenţia presei. Şi a reuşit să îşi recâştige celebritatea pierdută cu aceste minciuni scornite de o minte bolnavă. Nici măcar soţul ei nu a crezut-o, din moment ce i-a scris lui Osho o scrisoare în care îi spunea că întoarsă acasă ea continuă să povestească în fiecare zi

124

Page 121: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

noi şi noi versiuni ale evenimentelor din India şi că el personal nu crede o iotă din minciunile ei.

Iată ce scrie Osho despre calomniile din presă: „Aşa funcţionează mintea. Dacă ceva este scris oamenii îl cred imediat. Cuvântul scris sau tipărit are o putere hipnotică. Dacă ceva este împotriva scripturilor veniţi imediat la mine şi îmi spuneţi că nu este scris în Biblie, ca şi cum scriind ceva, acel lucru devine adevărat. Şi dacă nu este scris în Biblie, ce? Înseamnă doar că nu este scris în Biblie, iar Biblia poate fi completată, scrieţi-l voi! La fel este şi cu ziarele. Oamenii cred toate prostiile scrise de ziare gândind că dacă este scris trebuie să fie adevărat.

Zilele trecute citeam un ziar german. Scria acolo că am două soţii, una indiancă, cealaltă occidentală. Părea foarte real, din moment ce eu vorbesc adesea despre apropierea Orientului şi Occidentului. Cel mai uimitor era că în fotografia aleasă pentru a le ilustra pe cele două soţii ale mele una dintre ele era… Shiva (personificarea principiului universal masculin n.n.). Shiva are părul lung iar poza este luată din spate deci trebuie să fi fost soţia mea indiancă. Un alt ziar scria că eu zbor cu elicopterul. Eu, care nu mi-am părăsit până acum camera. E adevărat, zbor uneori, dar fără elicopter. Am mai descoperit tot aici că nu mănânc decât ouă, carne şi raci! În altă parte un reporter relatează că a venit la ashram devreme dimineaţa la ora 5:30. A bătut la uşă şi i-a deschis o femeie goală care l-a îmbrăţişat şi a i-a dat un fruct dintr-un pom, care semăna cu un măr, spunându-i: „Mănâncă, îţi va revigora energia sexuală”. Veţi fi surprinşi, dar după ce acest articol a apărut, oamenii au început să îmi trimită scrisori. Cineva din Austria mi-a scris: „Am 60 de ani şi o nevastă tânără. Te rog, Osho, ajută-mă, vreau să vin în India să îmi dai şi mie din acel fruct”.

Ce lucruri ciudate spun şi cred unii despre mine. Nu numai în India ci şi peste tot în lume. Chiar ieri am citit un articol publicat la Londra. Se spunea acolo că spăl creierul oamenilor şi când au creierul cu totul spălat îi trimit pe bărbaţi să facă munci ilegale şi pe femei să se prostitueze. Aşa că feriţi-vă, cel care scrie acest articol ştie exact ce fac eu! Ieri am primi veşti din Bombay. Un sannyasin dăduse peste nişte fotografii într-un studio şi în ele era cineva care semăna foarte bine cu mine la o primă privire.

125

Page 122: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Dacă te uitai mai atent vedeai că există doar anumite similarităţi. Am aflat că îl plătiseră pe acel bărbat să stea dezbrăcat printre femei goale şi îl fotografiaseră pentru a publica imaginile în întreaga lume. Excelentă idee. Chiar au imaginaţie. Aşa fac de fiecare dată. Şi nu spun că o fac cu rea intenţie. Poate că se gândesc că aduc un mare serviciu umanităţii pentru că îi avertizează pe oameni asupra „pericolului” pe care eu îl reprezint”.

Un jurnalist bine cunoscut de la un ziar german, Stern Magazine, a venit la Poona Ashram pentru a scrie din interior un reportaj. A rămas timp de mai multe săptămâni şi s-a bucurat de meditaţii şi conferinţe, astfel că a adunat foarte mult material. S-a întors bucuros în Germania că va putea scrie un articol de mare succes care va răsturna tot ceea ce se ştia până atunci despre Osho. Dovada era chiar el, care locuise acolo timp de trei săptămâni şi văzuse totul cu ochii lui. Spre marea lui uimire colegii lui i-au spus că este hiponitizat, că este alt om, că nu mai ştie ce face şi că are creierul spălat!!! Deşi el s-a luptat din răsputeri ca articolul să fie publicat aşa cum îl scrisese, doar o şesime din el a rămas aşa cum era, iar restul a fost complet distorsionat de cei de la ziar, care nu fuseseră în viaţa lor la Poona Ashram şi nu aveau de unde să ştie cum stau lucrurile, dar erau convinşi că ei ştiu cel mai bine despre ce e vorba acolo...

„Da, sunt un guru al oamenilor bogaţi, pentru că doar cei bogaţi vin la mine. Când vin aici au un serviciu bun, o casă, maşină şi tot ce şi-au dorit. Şi deodată îşi dau seama că nimic din toate acestea nu îi împlineşte. Atunci începe căutarea lui Dumnezeu.(...) Veniţi la mine pentru că sunteţi frustraţi de banii voştri, de succesul vostru, de viaţa voastră. De-abia când nevoile corpului vostru sunt împlinite apar nevoile psihologice. Când şi acestea sunt împlinite, dar golul interior persistă sunt resimţite necesităţile spirituale: nevoia de a medita, dorinţa de a te ruga, „foamea” de Dumnezeu şi de Adevăr”.

Când şi-a cumpărat primul Rolls-Royce, maşină despre care se ştie că este printre cele mai rezistente şi mai performante în lume, toată lumea s-a năpustit asupra lui Osho, acuzându-l că un asemenea comportament este dubios pentru o persoană ce are o activitate spirituală. În viziunea lor exista o totală incompatibilitate între spiritualitate şi bunăstarea materială.

126

Page 123: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Iată ce a spus Osho: „Am lucrat în India timp de 20 de ani. Mii de oameni s-au transformat, milioane au ascultat conferinţele mele şi încă şi mai mulţi au citit ceea ce am scris. Times Of India, cel mai mare ziar din India şi totodată cel mai britanic şi conservator, nu a publicat în tot acest timp nici măcar un articol despre mine sau despre activitatea mea. În ziua în care am cumpărat o maşină a apărut un articol mare... despre maşină, nu despre mine! Ce fel de oameni sunt aceştia? Nu-i interesează de mine, de meditaţii, de oamenii care vin aici, habar nu au de ce se petrece aici, dar se interesează de o maşină. Au venit mai mulţi şi au întrebat: „Putem vedea maşina? „. Li s-a răspuns: „Veniţi la conferinţa de dimineaţă şi apoi puteţi vedea şi maşina” aşa că a trebuit, sărmanii de ei, să asculte conferinţa de 90 de minute doar pentru a vedea maşina! (...) După ei, dacă cineva vrea să devină sfânt trebuie să trăiască în sărăcie totală. Este ca un fel de masochism. Cu cât cineva se torturează mai tare, cu atât oamenii se gândesc că este mai spiritual.

Unii vin aici şi spun: „Ce rost are un ashram atât de mare?” Şi-ar dori să fie ceva murdar, sărăcăcios, pentru că aşa trebuie în viziunea lor să fie un ashram. Nu pot concepe că ashramul poate fi curat, frumos, confortabil. (...) Mi s-a spus că sunt ipocrit pentru că trăiesc într-o casă frumoasă, mă deplasez cu o maşină bună, trăiesc ca un rege. Ar trebui să înţelegeţi ce înseamnă ipocrizie. Trăiesc conform cu ceea ce îi învăţ pe ceilalţi: să trăiască cât mai frumos şi să aleagă calitatea. Aţi putea să îl numiţi ipocrit pe preşedintele acestei ţări (India) care, deşi propovăduieşte concepţia lui Gandhi şi non violenţa, continuă să mănânce carne”.

„Nu am cum să fiu un guru al sexului pentru că prin conferinţele şi cărţile mele m-am străduit să îi învăţ pe oameni să îşi transforme energia sexuală în energie spirituală. Sunt împotriva reprimării energiei sexuale pentru că reprimând-o, şansa de creştere spirituală este anulată318.

a) Doctrină

318 http://wapedia.mobi/ro/Osho site citat la 28.04.2009

127

Page 124: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

„În general în doctrina Bhagwan se pot distinge trei aspecte fundamentale. În primul rând, mişcarea este una psiho-religioasă, în cadrul căreia regăsim elemente din religia orientală şi forme de terapie occidentală.

R.Ch. Mohan porneşte de la premisa că occidentalul de astăzi s-ar fi înstrăinat, chipurile, de adevăratul său sine, de fiinţa sa originară. În acest sens, experienţele de tip meditativ şi terapeutic n-au alt scop decât acela de a descătuşa energiile blocate, de a elibera agresiunile şi problemele de sexualitate acumulate şi, prin aceasta, de a facilita accesul spre experienţa sinelui şi extensiunea conştiinţei proprii. Totuşi, omul ar trebui să se accepte, în primul rând, aşa cum „este”. Conştiinţa negativă, a răului, păcatul şi necesitatea iertării, în viziunea Bhagwan, n-ar fi decât principii impuse de societate, care trebuie depăşite. În consecinţă, „eul” ar trebui anihilat, în sensul dependenţei sale de anumite prejudecăţi, care ţin mai mult sau mai puţin de ceea ce gândeşte. În măsura în care omul încetează să se lase dirijat de experienţele trecutului şi de grijile viitorului, devine liber şi poate avea o viaţă pe deplin conştientă, legată exclusiv de ceea ce se întâmplă aici şi acum”319.

„In concepţia Bhagwan, „eul” întruchipează răul însuşi, pentru că îl subjugă pe individ, îl face prizonierul lumii în care trăieşte, ba chiar propriul său prizonier. Aceasta, pentru că „eul” nu este realitate, ci dorinţă, nu este existenţă, ci gândire; el nu este viaţă autentică, ci iluzie, amăgire.

Bhagwan pretinde că lumea occidentală cultivă preponderent eul; din acest motiv, tânăra generaţie din Apus protestează permanent împotriva a tot ceea ce-i oferă societatea în care trăieşte. Pe de altă parte, această revoltă nu este o invenţie a tinerei generaţii, ci rezultatul doctrinelor lui Freud, Jung, Adler etc, care au pregătit terenul în această perspectivă. Societatea occidentală este o societate prea competitivă, o societate care încurajează lupta pe toate planurile existentei umane, fapt ce conduce la cultivarea eului, a individualităţii. In schimb, Orientul promovează o altă

319 Vezi H. Reller, M. Kiessig (Hrsg.), Handbuch..., p. 577 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 157

128

Page 125: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

atitudine în această privinţă: el se contrapune unei asemenea tendinţe, susţinând că nu există nici un fel de eu, nici un fel de individualitate, nici un fel de competiţie”320.

„Foarte multe idei împărtăşite de mişcarea Bhagwan corespund principiilor promovate de către diferitele şcoli ale aşa-numitei „psihologii umaniste” (W. Reich, Al. Lowen, F. Perls, A. Janov etc). Cu toate acestea, R.Ch. Mohan se plasează pe o linie influenţată esenţialmente de tantrism şi budismul Zen: ceea ce se experimentează „aici şi acum” nu este altceva decât fluxul energiei cosmice (identică cu Dumnezeu). Această energie porneşte din domeniul sexualităţii, în viziunea Bhagwan, şi urcă spre acela al Divinului, pentru că sexualitatea şi spiritualitatea sunt cele două finalităţi ale aceleiaşi energii. Tocmai de aceea, sexualitatea n-ar trebui sucombată, ci transcendată, transformată în divinitate”321.

„De asemenea, mişcarea Bhagwan trebuie privită ca un cult guruist de tip sincretist. R.Ch. Mohan se consideră un „maestru iluminat” în relaţia sa cu toţi ceilalţi guru activi din Occident. El crede că, în urma dobândirii „iluminării”, la 21 martie 1953, s-ar fi detaşat definitiv de propriul „eu” şi ar fi devenit una cu Divinul. Din acel moment, el ar fi liber de toate barierele acestei existenţe şi n-ar mai „reacţiona” ca persoană. De atunci el acţionează, în opinia sa, ca o simplă „oglindă” pură sau ca ecran de proiecţie, ajutând în acest mod discipolilor săi să devină conştienţi de adevăratul lor sine. Din acest motiv, mulţi dintre adepţii săi pretind că vocea lor nu este altceva decât vocea lui Bhagwan, că experienţele lor se identifică cu acelea ale maestrului lor. Încrederea deplină în „maestrul” lor determină în mod absolut atmosfera în centrele şi grupările respective”322.

„În al treilea rând, această mişcare poate fi considerată o şcoală esoterică a maeştrilor, în cadrul căreia sunt instruiţi noi „maeştri”. R.Ch. Mohan este adeptul legii karmice şi al

320 Cf. M. Mildenberger, Die religiose Revolte..., p. 173 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 158321 Vezi H. Reller, M. Kiessig (Hrsg.), Handbuch..., p. 577 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 158322 H. Reller, M. Kiessig (Hrsg.), Handbuch..., p. 578 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 160

129

Page 126: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

reîncarnării. El însuşi pretinde că ar fi trăit în urmă cu cea. 700 de ani ca maestru tibetan şi că, în prezent, n-ar face altceva decât să-şi regrupeze în jurul său ucenicii de odinioară, pentru a-şi duce lucrarea de atunci la îndeplinire”323.

„Punctul central al vieţii „spirituale” îl constituie şedinţele colective de meditaţie dinamică în cursul cărora energia insuflată de maestru ia la adepţi forma delirului, a extazului, după 18 ore de exerciţii, faţă în faţă. Se ajunge la depersonalizare. Membrii devin nişte instrumente docile, strivite de influenţa tiranului. În schimb, „smeritul” arc la dispoziţie o armată de eunuci, fameni şi fani care programează vizitele „surorilor” la înţelept, sau pregătesc baia odihnitoare a trupului stăpânului, după atâta trudă”324.

b) Practici

„Calea spre „iluminare” propusă de mişcarea Bhagwan se doreşte a fi una cu caracter absolut terapeutic. In acest sens, R.Ch. Mohan încearcă, în fond, o sinteză a psihoterapiei umaniste occidentale şi a unor vechi tehnici de meditaţie asiatică. Premisa de la care porneşte fondatorul mişcării este aceea că numai ceea ce este experimentat poate fi transcendat; ignorarea sau subminarea unor realităţi nu reprezintă niciodată calea corectă. O transformare radicală nu poate surveni decât prin cunoaştere, iar cunoaşterea reală este rezultatul exclusiv al experienţei. Acest lucru 1-a determinat pe Bhagwan să afirme în faţa discipolilor săi: „Vă ofer o libertate deplină, şi anume să trăiţi tot ceea ce trupul şi mintea voastră vor să experimenteze, însă cu o singură condiţie: să fiţi atenţi, vigilenţi şi conştienţi”. In acest mod, susţine Bhagwan, vor dispare toate frustrările din plan fizic şi psihic;

323 H. Reller, M. Kiessig (Hrsg.), Handbuch..., p. 578 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 160324 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 245

130

Page 127: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

după ce au fost deblocate, toate energiile vor inunda toate nivelele existenţei proprii, fizice, emoţionale şi spirituale”325.

„Împrumutând un termen din hinduism, Bhagwan susţine că cel iniţiat în practicile mişcării este un sannyasin326. Accesul spre această treaptă se realizează prin conferirea de către R.Ch. Mohan celui ce se iniţiază a aşa-numitei „mala” şi a unui nou nume. „Mala” este un colier compus din 108 perle din lemn şi un medalion cu imaginea lui R.Ch. Mohan. În plus, sannya-sin-ul trebuie să poarte o îmbrăcăminte de culoare portocalie sau, cel puţin, de o culoare asemănătoare acesteia. Cu toate acestea, Bhagwan pretinde că toate acestea n-au nimic de a face cu o anumită disciplină a mişcării: Acestea nu înseamnă nici o disciplină! Disciplină găseşti atunci când mergi într-o mănăstire creştină”327.

„Chiar dacă evită să dea o definiţie exactă a stării de sannyasin, R.Ch Mohanp face, totuşi, atunci când descrie cele nouă „însuşiri” ale acestuia. Între altele, el afirmă că sannyas nu este un program. Este o cercetare, nu un program. Când devii un sannyasin, te iniţiezi în cele ale libertăţii şi în nimic altceva...

Sannyas înseamnă lipsă de caracter. Nu este morală. Nu este imoral, ci amoral. Sau, el are o morală superioară, care nu vine din exterior, ci din interior...”328

Când a ajuns în S.U.A. în 1981 Osho (Bhagwan Shree Rajneesh) nu se afla la începutul activităţii sale de trezire şi elevare a conştiinţelor. Ţinuse deja multe conferinţe în India pe diferite subiecte de spiritualitate, inclusiv despre integrarea sexualităţii în spiritualitate. La Poona Ashram (centrul înfiinţat de el în India)

325 Cf. M. Mildenberger, Die religiose Revolte..., p. 175 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 160326 Statutul de sannyasin presupune renunţarea totală la ceea ce ai fost până în acel moment. Este vorba de o ruptură definitivă a omului cu ceea ce reprezenta el până atunci. Se întâmplă uneori zilnic în India ca oameni care până atunci au ocupat posturi de înalţi demnitari în stat, s-au bucurat de cele mai înalte onoruri sau au fost mari bogătaşi, brusc să-şi redirecţioneze viaţa în acest fel, să devină sannyasin-i, sihastri. Cf. pe larg N. Achimescu, India. Religie şi filosofie, p. 114 sq apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 161327 Rajneesh, „Newsletter”, Deutsche Ausgabe 18, p. 6-7 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 162328 Was ist Sannyas? Rajneesh „Newsletter", Deutsche Ausgabe 20, p. 2 sq. apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 162

131

Page 128: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

veneau în fiecare an tot mai mulţi europeni şi americani aflaţi în căutare de Sine, dar şi foarte mulţi psihologi, psihoterapeuţi şi medici care se întorceau apoi în ţările lor şi aplicau cele învăţate în procesul de vindecare al pacienţilor cu care lucrau. În scurtă vreme Poona Ashram şi-a câştigat reputaţia celui mai bun centru de terapie şi creştere personală din acea epocă.

Încă din India Osho a propagat concepţia tantrică conform căreia angrenarea pe calea spirituală nu implică deloc renunţarea la lume. Osho spunea că nu la lumea materială este necesar să renunţăm, ci la trecut şi la condiţionările acestuia, la sistemul de convingeri greşite care ne înlănţuie şi pe care fiecare generaţie îl impune celor următoare.

Este uşor să ne dăm seama că o astfel de concepţie eliberatoare a conştiinţelor, propagată de Osho, nu a fost deloc privită cu ochi buni de cei ce se străduiau (şi se străduieşte şi acum) să menţină un sistem de condiţionare a fiinţelor umane pentru a-i face mai uşor de controlat şi de manipulat. Deja activitatea lui din India era mult persecutată (au existat situaţii în care discipolii veniţi din întreaga lume erau agresaţi de populaţie, autorităţile le făceau mari greutăţi pentru obţinerea vizelor). Venirea lui Rajneesh în S.U.A. a încins şi mai mult spiritele. Ajuns în Oregon, el a întemeiat Rajneeshpuram care s-a dezvoltat rapid ca un orăşel prosper de 5.000 de locuitori acolo unde altădată era doar deşertul pustiu. Atacurile din partea guvernului Reagan nu au întârziat să apară.

Preşedinţii anteriori lui Reagan, inclusiv Kennedy, păstraseră o distanţă considerabilă între guvern şi biserică. În guvernul Reagan toţi au privit apropierea bisericii ca pe o necesitate imediată, ca o dovadă de netăgăduit a convingerilor lor anti-comuniste într-o epocă în care Uniunea Sovietică era principalul adversar. Astfel că era necesară o apropiere neîntârziată a preşedintelui proaspăt ales de Papa Ioan Paul II, lucru ce a fost facilitat de consilierul pe probleme de securitate Zbigniew Brzezinski, care era polonez de origine. Şeful C.I.A. a început să se întâlnească tot mai frecvent cu Papa şi îi raporta direct lui Reagan despre aceste întâlniri. Toate acestea au culminat cu vizita în iunie1982 a lui Reagan la Vatican, cu ocazia căreia a avut loc o lungă discuţie între patru ochi între el şi Suveranul Pontif.

132

Page 129: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Am făcut această paranteză pentru a arăta cât de strânsă era colaborarea dintre Papă şi preşedintele S.U.A. Întrucât există mărturii ale mai multor persoane ce atestă că acţiunile declanşate împotriva lui Osho au fost cerute de cardinalul Joseph Ratzinger, şeful Congregaţiei pentru Doctrină şi credinţă din Vatican şi al doilea om după Papă. Trebuie spus că Osho criticase în repetate rânduri în conferinţele sale instituţia papală şi vorbise despre faptul că creştinismul de astăzi nu mai are nimic în comun cu Iisus. Din aceste motive Osho era de multă vreme pe lista autorilor interzişi de Vatican, numită Index Librorum Prohibitorum329.

III.10. Misiunea lumii divine

„Mişcarea Divine Light Mission a fost fondată în anul 1960 la New Dehli şi înregistrată la Patra (India). In principiu, ea prezintă două ramuri sau direcţii principale: una indiană, care este opera lui Shri Hans, decedat în 1966, şi una occidentală organizată de către fiul său, după 1970, cunoscut sub numele de guru Maharaj Ji. Ulterior, ramura occidentală va rămâne sub conducerea lui Maharaj Ji, pe când cea indiană va fi preluată de către restul familiei, şi anume de mama văduvă a părintelui „maestru” şi cei trei fii mai mari ai acestuia”330.

„Ca mişcare religioasă, Divine Light Mission este rezultatul dialecticii dintre hinduismul reformator şi cel tradiţional-con-servator, ca şi al islamului din nord-vestul Indiei, inclusiv Pakistanul de astăzi. In plan doctrinar, Shri Hans se detaşează de hinduismul conservator prin ignorarea regimului castelor, condamnarea ritualismului, prin acceptarea femeilor pentru a fi iniţiate în practicile mişcării şi absenţa obligativităţii unei cunoaşteri a limbii sanscrite, apoi de mişcarea Arya Samaj C, corn unita tea arienilor”)331 prin pledoaria

329 http://wapedia.mobi/ro/Osho site citat la 28.04.2009330 Satgurudev Shri Hans Ji Maharaj, Dehli, 1970; C. Cameron, Who is Guru Maharaj Ji?, New York, 1973 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 166331 Vezi N. Achimescu, India. Religie şi filosofie, p. 182 sq apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 166

133

Page 130: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

sa pentru credinţa în avatar-uri şi cultul faţă de guru, ca şi prin atitudinea sa irenică faţă de islam”332.

„Guru Maharaj Ji s-a născut la 10 decembrie 1957 în Hardwar (India). Înainte de a părăsi India şi a veni în Occident, se pâre că a frecventat Academia „Sf. Iosif, o şcoală creştină din Dehra Dun (India). După ce tatăl său a decedat, în 1966, fiul său pe atunci în vârstă de doar opt ani şi „maestrul” de mai târziu, Maharaj Ji, jievine succesorul său.

Şi, într-adevăr, în anul 1971, Maharaj Ji şi-a început activitatea sa misionară în Occident. În acelaşi an, ajunge la Londra, după care călătoreşte în S.U.A., Canada, Europa, Africa de Sud, America Latină şi în Extremul Orient. În aceste călătorii misionare îl vor însoţi permanent mama şi cei trei fraţi ai săi, formând împreună; aşa-numita „sfântă familie”.

Maharaj Ji se prezintă drept Stăpânul perfect şi „mesia” care a venit pentru a aduce lumii o nouă cunoaştere, salvând-o astfel din starea de suferinţă în care se găseşte. Maharaj Ji spune că el aduce aceleaşi „învăţături” care au fost date la timpul lor de Krishna, Buda şi Iisus. Principalul document al sectei este lucrarea: Celebrarea vrerii, dragostei şi luminii, apărută în 1974 la Copenhaga. Aici se arată, printre altele că, într-adevăr cunoştinţa este o experienţă ce ne permite să auzim, să vedem, să gustăm şi să simţim energia vitală în noi înşine; iar această cunoştinţă, revelată de Maestrul perfect (identificat cu Maharaj Ji), se obţine prin experienţa a patru meditaţii:

- Cuvântul vibraţie, care a creat, care susţine tot universul şi ne permite să trăim;

- Lumina - lumea interioară, infinită şi fără formă, în care poate fi relevat tot misterul creaţiei;

- Muzica celestă - armonia universului produsă de creator şi care poate fi auzită lăuntric;

- Nectarul - apa interioară capabilă să sature setea tuturor dorinţelor noastre...

Se afirmă că „energia”, prezentă în toate fiinţele omeneşti, poate fi folosită numai urmând „învăţăturile” lui

332 R. Hummel, Indische Mission..., p. 74 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 166

134

Page 131: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Maharaj Ji despre întreaga lume. Datorită „libertăţii” şi la unii români indiferenţi în cele spirituale, secta a „prins” ca fenomen de dans sau mişcarea corpului, şi de ce nu la cei în nesimţire: netunşi, murdari, neglijenţi, nebărbieriţi, plini de bube dar „vioi” în elanul vital!”333

Doctrină şi practici

„„Misiunea Luminii divine” întemeiată de Shri Hans-Ji în 1960 în India şi predând conducerea mişcării fiului său Maharaj-Ji propune atingerea eliberării ultime prin devoţiune - bhakti. Maharaj-Ji se instalează la Denver (S.U.A) şi se prezintă ca maestru perfect venit în lumea angoasată a timpului nostru, aşa cum au mai venit la vremea lor Buda, Krishna sau Iisus, pentru a restabili lumea în adevăr, şi a elibera de suferinţă prin meditaţie spirituală. Programul sectei are ca scop de a face cunoscută lumii “Lumina divină” personificată de Guru. La această lumină se poate ajunge prin patru tehnici de meditaţie. Aceste tehnici sunt cunoaştere şi lumină şi duc la cunoaştere şi lumină. Astfel cunoaşterea este cuvântul lui Dumnezeu, Dumnezeu care este energie. Forma cuvântului este Lumina, lumină ce nu poate fi văzută cu ochii materiali pentru că este o lumină interioară. Pentru vederea luminii este necesar un al treilea ochi, ochiul spiritual care este deschis de Stăpânul perfect - Maharaj-Ji, Domnul Universului. Acesta descoperă vechea cunoaştere a adevărului care a fost revelat oricărui om ca numele sfânt al lui Dumnezeu, cunoscut drept Cuvântul în creştinism sau Energia pură a vieţii, origine a întregii vieţi, conştiinţa pură de Dumnezeu. Nici un limbaj din lume nu poate pronunţa acest cuvânt, căci el este originea însăşi a Limbajului. Cuvântul este odihna veşnică şi Izvorul fericirii. El este ascuns în orice om şi aşteaptă să fie trezit. Lumina divină eternă este muzica celestă. Vibraţia Cuvântului poate fi percepută ca un zgomot interior. Guru Maharajah-Ji deschide urechea interioară a adepţilor săi pentru ca aceştia să audă această muzică ce răsună în noi zi şi noapte fără ajutorul vreunui muzician sau al

333 Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 246-247

135

Page 132: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

vreunui instrument. Ea este sursa oricărei muzici şi oricărei melodii. Cunoaşterea este nectar, esenţa oricărei savori pe care o căutăm în hrana exterioară, şi este ascunsă în noi. Cel care bea din această apă vie va potoli setea sa pentru totdeauna şi va fi plin de pace”334.

„Singurul care poate mijloci experienţa „adevăratei religii” este, adevăratul „stăpân al universului”, respectiv maestrul Maharaj Ji. In acest scop, acesta propune patru forme de meditaţie, cele patru „kriyas”, pe care Shri Hans le-a învăţat de la Svanii Sarupanand335. Iniţierea în aceste tehnici este făcută fie de „maestru”, fie de anumiţi iniţiatori, cunoscuţi sub numele de „mahatma”. Obiectul în sine al acestor tehnici de meditaţie este „cuvântul”, „lumina”, „sunetul” şi „nectarul”, care reprezintă laolaltă adevărata „cunoaştere”, respectiv cunoaşterea lui Brahman (brahmavidya)”336.

„Guru Maharaj Ji pretinde că, prin intermediul acestor tehnici, se poate descoperi cunoaşterea primordială a adevărului, care se manifestă în fiecare om ca nume sacru al lui Dumnezeu. In Biblie, acest nume sacru este desemnat ca Logos sau Cuvântul lui Dumnezeu. Însă, acest Logos nu este un simplu cuvânt, rostit cu gura, ci o energie de viaţă pură, izvorul întregii vieţi, conştiinţa pură a lui Dumnezeu. Nici o limbă din lume nu poate denumi acest Cuvânt, care este izvorul tuturor limbilor. Cuvântul este liniştea veşnică şi izvorul fericirii. Este ascuns în fiecare din noi şi aşteaptă să fie descoperit. Înainte de orice, acest Cuvânt există şi se manifestă sub forma Luminii, care străluceşte în fiecare om. Este izvorul oricărei lumini exterioare care vine de la soare, de la foc şi de la lumina electrică, dar noi nu o putem observa cu cei

334 W. Haack, Des sectes pour lesjeunes, p. 47; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 274-275335 Cf. M. Pakleppa, Divine Light Mission - Ein Modellfall. Entwicklung, Organisation und psychische Wirkungen einer hinduistischen Heilslehre im Westen, în: Materialdienst der EZW 38, 1975, p. 98; cf. V. Mangalwadi, The World ofGurus, New Dehli, 1977, p. 195 sq apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 168336 Satgurudev Shri Hans Ji Maharaj, p. 47 sq apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 168

136

Page 133: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

doi ochi ai noştri. Pentru a o putea observa, avem nevoie de un al treilea ochi, interior, şi acest ochi ne poate fi deschis de maestrul desăvârşit. Cunoaşterea Cuvântului şi a Luminii reprezintă, în concepţia acestei mişcări, ştiinţa tuturor ştiinţelor, pentru că are un caracter experimental.

Este evident, după cum se observă, că ceea ce ne propune Maharaj Ji nu este o doctrină, ci o „experienţă directă”, pentru că, în concepţia sa, tot ceea ce percep cele cinci simţuri ale noastre nu reprezintă adevărul, întrucât ele sunt limitate şi limitative, în vreme ce adevărul este infinit. Acest adevăr nu se poate identifica cu vreo doctrină sau cu vreo dogmă; el este o experienţă personală, care nu are o valoare pur descriptivă, ci una trăită şi incomunicabilă. De aceea, această experienţă a adevărului nu trebuie căutata în scrieri, în tratate, ci în noi înşine, după principiul budist: „Vino şi vezi”. Cunoaşterea intelectuală şi gândirea de tip discursiv nu fac altceva decât să alimenteze eul omului şi să-1 facă prizonierul permanent al propriilor sale iluzii şi suferinţe”337.

„Organizaţi în ashram, “comunităţi ale celor ce iubesc”, membrii “Misiunii Luminii divine” îşi au centrul la Denver, dar la conducerea fiecărei ţări există un “manager comercial divin”338. Adepţii practică meditaţia în diferite situaţii; capul acoperit cu un văl, braţele întinse şi alte practici ce antrenează organele anatomice ale corpului uman la indicaţiile unui guru spre a descoperi “lumina divină”. Mama şi fraţii lui Maharaj-Ji sunt „sfânta familie”. Mama sa este mama creaţiei întregi.

Cultul sectei constă în principal în practica meditaţiei iar sărbătoarea principală este Hans Jajanti, toamna, în onoarea tatălui guru-lui. La sfârşitul acestei sărbători are loc o întâlnire a adepţilor faţă către faţă cu guru-ul - Darshan. Adepţii se prosternează în faţa lui, îl îmbrăţişează şi depun un dar. Această întâlnire semnifică „unirea” cu Dumnezeu, pe care adepţii au ocazia să-l vadă faţă către faţă”339.

337 Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 169338 W. Haack, Des sectes pour lesjeunes, p. 47; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 275339 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 275

137

Page 134: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

„Secta are o apreciată putere financiară. Maharaj Ji mărturiseşte că a fost „botezat” creştin şi a studiat Biblia, dar pentru a înţelege sensul acestor scrieri, fiecare trebuie să trăiască „personal” o experienţă practică divină.

Din 1971 întreprinde turnee în America şi Europa, atrăgând repede un număr impresionant de credincioşi, proveniţi mai ales din rândul tinerilor. S-a instalat în Colorado, trăind o viaţă luxoasă, veniturile fabuloase adunându-se din donaţiile credincioşilor, precum şi din munca acestora.

La început, cu fraţii şi mama sa formau o asociaţie foarte solidă, câştigând sume imense.

Din 1974 s-a produs o ruptură între gura şi mama acestuia, ivindu-se două grupări rivale. Secta are o putere economică apreciabilă”340.

III.11. Shri Chinmoy

„Mişcarea este întemeiată de Chinmoy Kumar Ghose, născut în 1931 la Skalpura – Bengal, iniţiat de către Sri Aurobindo şi investit de acesta cu autoritatea de a “salva Occidentul de profunda decădere spirituală”341. Mişcarea este acceptată să funcţioneze pe lângă ONU ca grup de meditaţie în 1975, iar din 1983 se intitulează “The Peace Meditation at the United Nations”, organizând în diferite părţi ale lumii marşuri pentru pace”342.

„Fondatorul mişcării este Chinmoy Kumar Gosh, cunoscut de marele public sub numele de Shri Chinmoy, care s-a născut la 27 august 1931, la Shakpura, un mic sat din statul Bengal (India). El pretinde că, pe la vârsta de 12 ani, ar fi reuşit să atingă o stare superioară a conştiinţei (nirvikalpa samadhi). Un an mai târziu, după moartea părinţilor săi, s-a mutat la Pondichery, în sudul Indiei, fiind luat sub protecţie împreună cu fraţii săi de către cunoscutul Shri

340 Ibidem, p. 247341 Roger Ikor, Les sectes, p. 263; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 277342 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 277

138

Page 135: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Aurobindo, în ashram-ul său. Aici va rămâne pentru următorii 20 de ani din viaţă, preluând esenţa doctrinei sale de mai târziu din învăţătura acestui maestru spiritual. Urmând unei „chemări interioare”, aşa cum el însuşi pretinde, în anul 1964 pleacă în S.U.A. unde, într-o primă fază, lucrează în cadrul Consulatului Indiei de la New York. Trei ani mai târziu îşi începe acţiunea de racolare a unor discipoli americani pentru iniţierea noii sale mişcări spirituale. Pe la mijlocul anilor '70 au apărut deja primele centre în Europa de Vest (Elveţia, Germania), iar imediat după evenimentele din 1989 mişcarea a pătruns inclusiv în Europa de Est. Centrul mondial al mişcării se află la New York”343.

a) Doctrină şi practici

„Gruparea se vrea o practicantă în modernitate a unei “yoga integrale” prin devoţiune faţă de Brahma şi prin realizarea de sine pe “calea inimii”, a iubirii. Doctrina mişcării este o expresie a monismului Vedantei, adeptul trebuind să realizeze “şinele” pe calea meditaţiei. Prin meditaţie el se identifică cu “Sinele Suprem -Brahma” - prin exerciţii clasice de yoga şi repetarea rapidă a cuvântului “Suprem - Brahma” de 20 de ori, fixând cu privirea un punct desenat pe perete la înălţimea ochilor. Totuşi Sri Chinmoy propune realizarea unirii cu el însuşi, identificat cu Brahma. De aceea adepţii sunt sfătuiţi să folosească o fotografie transcendentală344 a lui Sri Chinmoy. “Concentraţi-vă asupra acestei fotografii şi intraţi în mine prin frunte unde este al treilea ochi al meu, ochiul vederii interioare”345 recomandă gurul adepţilor săi, asigurându-i că vor deveni una cu

343 Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 171344 Roger Ikor, Les sectes, p. 265; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 277345 Ibidem; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 277

139

Page 136: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

divinitatea şi cu adevărul subzistent în el însuşi. Adeptul ajunge la idolatrie, adorând de fapt pe Sri Chinmoy căruia i s-a fabricat şi o biografie fabuloasă cu realizări spectaculoase în plan literar, artistic şi sportiv; scrierea a 750 de cărţi ce cuprind poeme, piese de teatru, eseuri filosofice, 140.000 de picturi şi 6.000 de piese muzicale şi performanţe atletice în decatlon şi maraton. La această publicaţie se adaugă şi pretenţia sa că ar fi fost guru oficial al ONU. De fapt mişcarea reprezintă o formă de Bhakti - yoga, o cale a iubirii - spre a se ajunge la iubire şi unitatea omenirii prin depăşirea stărilor mentale particulare ce aduc confuzie şi durere”346.

„În plan doctrinar, mişcarea porneşte de la premisa „unităţii dintre tot ceea ce există şi fundamentul întregii existenţe”, Absolutul, Brahman. Omul este imatur din punct de vedere spiritual, motiv pentru care nu poate percepe această unitate fiinţială. De fapt, omul este prizonierul propriilor sale iluzii, al propriului său „eu”, fapt confirmat de nenumăratele sale instincte carnale şi de multele necesităţi cărora trebuie să se supună. Adevăratul sine al omului se află dincolo de „eul” senzorial, iar trecerea “de la „eu” spre adevăratul „sine” se poate realiza prin meditaţie. După aceea, Dumnezeu, Absolutul se identifică cu fiinţa iluminată a omului.

În centrul doctrinei despre eliberare sau mântuire se găseşte, totuşi, „maestrul” şi guru Shri Chinmoy însuşi. Legătura dintre guru şi discipol în cadrul mişcării este fundamentală. Adepţii îi conferă acestuia însuşiri divine, supranaturale. Ei cred că el posedă o „conştiinţă universală”, care i-ar permite accesul spre toate nivelele superioare de conştiinţă. Eliberarea de karma, evoluţia spre o conştiinţă superioară şi, în fine, iluminarea nu sunt posibile, în viziunea mişcării, decât prin unirea cu guru şi prin respectarea întocmai a îndrumărilor sale”347.

„Mântuirea în concepţia lui Sri Chinmoy se realizează în primul rând prin bunăvoinţa sa348, deci orice încercare de autonomie sau de căutare a altei căi, chiar rămânându-se în

346 Ibidem, p. 264; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 277347 Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 173

140

Page 137: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

contextul mişcării respective, este foarte sever pedepsită. Deci “iubirea” infinită a lui guru se poate transforma în pedeapsă foarte dură. “Atunci când însă în interiorul dulcii şi micii noastre familii apare o rebeliune, nu o pot suporta, zicea Sri Chinmoy. Aşa că am rugat doi colegi să părăsească centrul. Mi se rupe inima, însă trebuie să fac voia Supremului. Nu am alte mijloace de a proceda cu aceşti oameni. Poate că mâine urmaţi voi dacă nu mă ascultaţi. Pe baza unităţii fiinţei mele cu Supremul, trebuie să fiu foarte strict cu voi. Aici nu există nici tată, nici mamă, nici frate nici soră, nici fiu. Când vă cer să faceţi ceva şi nu faceţi, mâine vă aşteaptă aceeaşi soartă”349. Avem în faţă o metodă de presiune asupra discipolilor şi în acelaşi timp o rupere de familie (nu mai aveţi tată, mamă, fraţi, etc), ceea ce mi se pare o manipulare a conştiinţelor oamenilor, care trebuie să uite că mai au datorii de sânge. Totul trebuie centrat pe acest guru, care dispune cum vrea de sufletele sincere ale oamenilor”350.

„Adepţii şi-au însuşit tehnica meditaţiei al cărei obiect este mai ales o fotografie a gurului. Meditaţia se realizează în trei şedinţe zilnice, dimineaţa şi seara jumătate de oră iar la prânz cinci-zece minute. Se recomandă lumânări, tămâie, se citesc din operele gurului şi se cântă imnurile sale. Mantrele folosite sunt cele cu numele gurului şi se recomandă repetarea numelui Chinmoy de cel puţin 500 de ori pe zi. Regimul alimentar este vegetarian. Sediul grupării este la New-York”351.

III.12. Sokka Gakkai

348 “Deşi efortul personal al practicantului este necesar - zice Ernest Valea - rolul pe care şi-l atribuie Sri Chinmoy înprogresul spiritual al discipolilor săi este fundamental. În ultimă instanţă doar prin bunăvoinţa sa se ajunge la descătuşarea din karma trecutului şi se poate experimenta eliberarea. La fel ca şi în cazul mişcării Sahaja Yoga, caracterul idolatru al practici este evident. Nimeni nu trebuie să pună la îndoială adevărul pretenţiilor de auto-glonficare ale gurului” (Ernest Valea, Creştinismul şi spiritualitatea indiană, p. 110); Emil Jurcan, Maestrul oriental şi duhovnicul creştin, p. 96349 Emil Jurcan, Maestrul oriental şi duhovnicul creştin, p. 96350 Emil Jurcan, Maestrul oriental şi duhovnicul creştin, p. 96351 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 278

141

Page 138: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

– “Societate creatoare de valoare” – traducerea denumirii sectei;

– Este o mişcare religioasă nouă, o diviziune a sectei budiste Nichiren;

– Secta a fost formată pe data de 18 noiembrie1930 deTsunesaburo Makiguchi şi colegul său Josei Toda, sub denumirea de Soka Kyoiku Gakkai (“Societate educativă – creatoare de valoare”);

Machiguchi dorea să reformeze sistemul învăţământului rigid al acelei vremi, cu unul mai uman care ar fi putut ajuta la dezvoltarea potenţialului tinerilor japonezi. Ideile sale referitoare la educaţie şi „crearea valorilor” (soka) sunt expuse în cartea Teoria Pedagogiei Creeri de Valori (Soka Kyoikugaku Taikei). În budismul Nichiren Soshu el a descoperit o filosofie care reflectă teoriile sale despre educaţie şi care a dus la formarea organizaţiei Soka Kyoiku Gakkai. Machiguchi a ajuns la concluzia că practicarea budismului Nichiren Soshu ar permite fiecărui discipol să-şi dezvolte potenţialul să urmeze calea lui Buda.

Când Guvernul a impus shintoismul ca religie naţională prin decretul din 1939, Legea Organizaţiilor Religioase, o mişcare prin care se dorea un control strict asupra religiilor, le-a cerut tuturor japonezilor să aibă în case talismane shintoiste. Machiguchi, Toda şi alţi membrii ai sectei Soka Kyoiku Gakkai au refuzat să se supună ordinului. Se considera că teoriile lui Machiguchi şi Toda intrau în conflict cu ţelurile statului japonez şi, din cauza nesupunerii, au fost închişi352.

Toda a fost eliberat din închisoare şi după cel de-al Doilea Război Mondial, a refăcut organizaţia, numind-o Soka Gakkai. După câţiva secta a cunoscut o înflorire rapidă pe teritoriul Japoniei. Pe 13 octombrie 1960 în America a fost fondata secta Nichiren Soshu, separat de Soka Gakkai, iar în 1975 a fost înfiinţată Soka Gakkai Internaţional.

După al Doilea Război Mondial, când religia a devenit liberă, Soka Gakkai a început să propovăduiască Budismul Nichiren Soshu, mai întâi pe teritoriul Japoniei, iar apoi la nivel

352 www.sokanet.jp site citat la 28.04.2009

142

Page 139: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

internaţional. Asta şi datorită membrilor sectei care erau rezidenţi străini şi care s-au întors în ţările natale şi au propovăduit mai departe învăţăturile. Soka Gakkai a pus la punct un proiect de cooptare internaţională de membri. În 1960 Daisaku Ikeda, al treilea preşedinte al sectei, a călătorit din Japonia în Statele Unite, Brazilia şi Canada. În timpul acestor călătorii misionare a cunoscut mulţi practicanţii ai religiei şi, după câţiva ani, a pus bazele fundaţiei Soka Gakkai Internaţional.

Treptat, cele două organizaţii, Soka Gakkai şi Soka Gakkai Internaţional, au adoptat poziţii diferite. Ikeda, fost discipol al lui Toda, a devenit un personaj destul de controversat. Era acuzat de unii lideri ai Soka Gakkai Internaţional că învăţăturile sale ,de exemplu cartea Revoluţia Umana, nu sunt altceva decât o transpunere contemporană a gasho (scrierile Marelui Sfânt Nichien).

Provocarea preotului sectei Nichiren Soshu în ceea ce priveşte doctrinele celor două organizaţii, a fost considerat un act de erezie. În 1979 Ikeda se vede nevoit să demisioneze. Unii membri au considerat că demisia lui Ikeda reprezintă fuga de responsabilitate, deoarece el crease ruptura între membrii sectei. Însă, la scurt timp, Ikeda devine preşedinte de onoare al sectei353.

Soka Gakkai este foarte legat de budism — nu oricare formă a budismului: cea predicată de Nichiren Shoshu, ramura cea mai rigidă a curentului, ce urcă în timp până la Nichiren (1222—1282), care considera că esenţa mesajului lui Buddha se află în Sutra Lotusului şi propovăduia un budism exclusivist, considerându-şi interpretarea drept singura corectă.

Principala practică prescrisă de Nichiren: repetarea lui „Nam Myoho Renge Kyo”, o formulă ce exprimă adoraţia faţă de Sutra Lotusului şi are efecte nu numai spirituale, ci şi pământeşti în viaţa credinciosului (sănătate, muncă etc.).

Creată în 1930, Soka Gakkai era până de curând o organizaţie laică, afiliată la Nichiren Shoshu, însă neînţelegerile dintre conducătorii lui Nichiren Shoshu şi Daisaku Dceda (născut în 1928), şeful lui Soka Gakkai, au provocat până la urmă o

353 http://ja.wikipedia.org/wiki/%E5%89%B5%E4%BE%A1%E5%AD%A6%E4%BC%9A site citat la 28.04.2009

143

Page 140: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

despărţire între ei, în 1991. Ea numără milioane de membri în Japonia (unde reprezintă cea mai importantă „nouă mişcare religioasă”) şi alte sute de mii în lumea întreagă.

a) Doctrină

Nichiren(日蓮 -1222-1282) a fost un călugăr budist care după ce a studiat toate învăţăturile lui Shakyamuni Buda şi scrierile tuturor învăţaţilor budişti ai acelor vremi a declarat că Sutra Lotusului (Myoho-Renge-Kyo) este învăţătura finală a lui Shakyamuni şi, aşa cum menţiona Shakyamuni, adevărata învăţătură. Nichiren afirmă că titulul Myoho-Renge-Kyo înglobează esenţa sutrei, iar incantaţia Nan myoho renge kyo îi dă putere practicantului să îmbrăţişeze totalitatea învăţăturilor şi, astfel, să-şi trăiască viaţa pe calea lui Buda. Un pasaj cheie din Sutra Lotusului explică faptul că fiecărui individ are în el „natura” budistă latentă.

Învăţătura de căpătâi a Marelui Sfânt Nichiren spune că atât bărbaţii cât şi femeile, indiferent de statutul social, sunt înzestraţi cu „natura” budistă, şi pot să urmeze calea lui Buda. Nichiren este numele pe care şi l-a ales când a început să propovăduiască învăţăturile, pe 28 aprilie 1253.

- Numele lui ar putea fi tradus ca „Lotusul soarelui”;

- Nichiren spunea oricine incantează Nan myoho renge kyo Gohonzonzon-ului (obiect de cult, aici statuia lui Buda), pe care gravase în chineză şi sanscrită detalii despre viaţa iluminată a Adevăratului Buda, scoate la iveală „natura” lui budistă şi poate cunoaşte iluminarea354.

- Învăţăturile Marelui Sfânt Nichiren spun că Buda nu reprezintă o stare existenţială statică, ci el există în alte obiecte ale altor stări existenţiale (se face referire la cele zece

354 http://ja.wikipedia.org/wiki/%E5%89%B5%E4%BE%A1%E5%AD%A6%E4%BC%9A site citat la 28.04.2009

144

Page 141: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

lumi). Conceptul este cunoscut sub numele de ichinen sazen (trei mii de lucruri într-o singură clipă). De aceea, adepţii consideră că budismul nu trebuie practicat într-o stare sau într-un spaţiu mistic, ci oriunde şi oricând. Astfel, el reuşeşte să ajungă la starea de fericire, caracterizată prin pace, înţelepciune şi compasiune, care se vor transpune în viaţa cotidiană.

- Esho fumi – concept budist referitor la unicitatea unei persoane şi a mediului înconjurător. Fiecare individ are puterea să influenţeze în mod pozitiv tot ce-l înconjoară. Procesul acesta este numit de Soka Gakkai Internaţional revoluţie umană – Nichiren susţinea că în momentul în care un credincios va asimila toate învăţăturile sale, pacea care se va instaura în interiorul lui, în cele din urmă, va fi reflectată, mai întâi în mediul înconjurător şi apoi în întreaga societate355.

„Concepţia sectei se bazează pe un budism extremist, concentrat în jurul sutrei Lotusului. Se recită „daimoku” (adorarea sutrei) şi se cinsteşte mandala - ruloul pe care este înscrisă invocaţia.

Caracterul pronunţat social reiese şi din împrejurarea că, în anul 1965, secta a devenit al treilea partid politic, ca importanţă, din Japonia. Organizaţia are o universitate proprie şi numără peste şapte milioane de adepţi, având ca scop şi instaurarea unei păci generale. Este o grupare pacifistă apropiată: de creştinismul social-democrat (protestant).

Metodele de îndoctrinare sunt diverse. Adepţii recurg deseori la nonviolenţă manifestată prin greve, la ieşiri şi proteste de stradă şi chiar atacuri publice. Secta religioasă KG (mai bine-zis politico-ideologică) este o reacţie niponă la Mişcarea şi prozelitismul sectei Moon.

Societatea „creatoare” de valori cunoaşte un oarecare succes şi în, afara hotarelor Japoniei, în SUA, în Europa Apuseană şi la mulţi admiratori ai civilizaţiei nipone”356.

Spre deosebire de înrădăcinarea specific budistă a sectei Soka Gakkai, multe alte grupuri japoneze au la origine o nouă revelaţie primită de fondatorul lor, câteodată; după trecerea

355 www.sokanet.jp site citat la 28.04.2009356 Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 269-270

145

Page 142: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

acestuia — sau acesteia — prin grele încercări. Adesea, vedem urmându-i unul dintre descendenţii săi: acest aspect „dinastic” îi inspiră lui Fredrik Spier, specialist în religii japoneze, ideea că este vorba de o imitaţie (conştientă sau nu) a familiei imperiale357.

„Astăzi lider al grupării este Daisaku Ikeda, născut în 1928, iar scopul acesteia este unul politico-religios susţinând că orice om, nu doar monahii, poate accede la starea de buda, la iluminare, la cunoaşterea principiul etern şi universal ce stă la baza tuturor lucrurilor. Aşa cum susţin liderii mişcării, ce se mai intitulează şi “Societatea creatoare de valori”, aceasta “este o religie pentru un timp de criză”358. Este criza Japoniei, traumatizată de experienţa distrugerii nucleare, de americanizarea ţării şi pierderea sensului tradiţiei, context ce presupune, cu necesitate, apariţia unei direcţii care să ofere un ideal spiritual. Această direcţie este dată de Sokka Gakkai, o religie ancorată în spiritualitatea tradiţională cu idealul ei de înţelepciune şi cu o pondere mistică ce umple golul modernităţii tehnice. Mişcarea se vrea “a treia civilizaţie”,359 după materialism şi creştinism, iar argumente în favoarea acestei pretenţii sunt modelul industrial japonez şi expansionismul planetar al produselor japoneze. Secta se consideră “Soarele Japoniei, speranţa lumii, adevărata religie”360

şi aduce omenirii “valorile reale” materiale şi spirituale, pacea universală prin unificarea societăţii în numele idealului religios al budismului”361.

„După un an de probă, încununată de o ceremonie de primire în grupare, aspirantul devine pentru Sokka Gakkai un convertit care respectă practica religioasă ce constă din a recita seara şi dimineaţa timp de o oră gongyo şi daimoku în faţa Gohonzon.

357 Jean Francois Mayer, Sectele, p. 84-85358 Jean Vernette, Les Sectes, P.U.F., Paris, 1990, p. 109; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 279359 Ibidem; cf. Roger Ikor, Les sectes, p. 257; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 279360 Ibidem; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 279361 Roger Ikor, Les sectes, p. 257; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 279

146

Page 143: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Dezvoltând o versiune naţionalistă şi ascetică a budismului (abstinenţă, rugăciune, adorarea fanatică a florii de lotus), nichireniştii nu sunt recunoscuţi de toate asociaţiile budiste, iar în Japonia, pentru opoziţia faţă de cultul tradiţional shintoist au fost arestaţi în anumite perioade. Sprijinindu-se pe Komeito (partid politic centrist din Japonia) îşi susţin candidaţii pentru cameră şi parlament, participă la viaţa politică internă şi internaţională, au şcoli şi institute proprii, personalităţi politice şi culturale europene şi americane primind titlul onorific de doctor al Universităţii Soka.

Se autointitulează „Societatea creatoare de valori”, exprimându-se că nu e sectă religioasă, ci o asociaţie care promovează învăţătura lui Nichiren. În intenţie, îşi propune să instituie pacea şi bunăstarea în lume, conducătorii societăţii desfăşurând o intensă activitate în acest sens prin publicaţii, conferinţe, prezenţa în diferite organisme internaţionale. Practică o îndoctrinare severă, cere membrilor supunere absolută, îi controlează permanent, le pretinde sume mari, face prozelitism activ şi insistent. Arc o structură organizatorică rigidă, se infiltrează în viaţa economică, politică şi culturală, fiind atenţionată de justiţie şi poliţie pentru abaterile de la legislaţia ţărilor unde este autorizată”362.

„Organizarea este după modelul militar, familia fiind unitatea de bază, apoi celula alcătuită din 15 familii, compania din şapte celule, regimentul din 10 companii, armata din 30 de regimente. Au cartierul general la Tokyo. Astăzi sunt peste 17.000.000 de adepţi, dintre care 7.000.000 în afara Japoniei”363.

III.13. AUM

„Dacă Sokka Gakkai are în vedere structurarea unei civilizaţii, secta AUM, o sectă teroristă japoneză, doreşte distrugerea civilizaţiei actuale şi înlocuirea ei cu o “lume nouă”, a supravieţuitorilor celui de-al treilea război mondial, pe care întemeietorul Shoko Asahara, în “călătoria sa în viitor” a prevăzut-o. Secta AUM Shinri Kyo, Adevărul suprem AUM, a fost

362 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 268-269363 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 279-280

147

Page 144: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

întemeiată în 1981 de către Asahara împreună cu soţia şi câţiva prieteni. Provenind dintr-o familie săracă şi infirm, Asahara pleacă în Himalaya unde se iniţiază în budism şi ajunge la “iluminare” considerându-se reîncarnarea lui Buda şi a lui Iisus Hristos. Torturat psihic de idei apocaliptice prevesteşte sfârşitul lumii pentru anul 1997. Reuşind să atragă numeroşi specialişti din producţia de armament, chimişti pentru producţia de substanţe toxice, el experimentează planul diabolic pe nevinovaţii călători cu metroul din Tokyo unde în 1995 împrăştie gazul sarin ce a făcut numeroase victime. Ca şi alte grupări aşa-zis religioase dar care fac apoteoza distrugerii şi a morţii, AUM, cu ramificaţii importante în Rusia, dar cu simpatizanţi şi în România, a fost scoasă în Japonia în afara legii, iar liderul şi membrii marcanţi ai sectei “locotenenţii”364 şi aproape o sută de adepţi fanatici au fost arestaţi, procesul judiciar fiind în curs de desfăşurare”365.

Secta Aum Shinrikyo, cunoscută sub numele de Aleph, este o nouă mişcare religioasă japoneză. În anul 1984 gruparea religioasă a fost fondată de Shoko Asahara. În 1995 organizaţia a devenit cunoscută ca autoarea atacului cu gaz sarin de la metroul din Tokio.

Numele de Aum derivă din silaba sanscrită AUM, care reprezintă universul, iar Shirikyo, înseamnă în japoneză religia adevărului. În alte limbi traducerea sectei este următoarea: Adevărul Suprem. În ianuarie 2000 organizaţia şi-a schimbat numele în Aleph, făcând referire la prima literă a alfabetului ebraic.

Doctrina Aum conţine un amalgam de credinţe, interpretate de Asahara, culese din mai multe religii: Yoga cu faţete ale Budismului şi Creştinismului, chiar şi scrierile lui Nostradamus.

Cei care studiază noile mişcări religioase afirmă ca doctrina Aum este o pastişă din diverse tradiţii, astfel putând să invoce diverse motive pentru a-şi justifica faptele. Zeitatea originară slăvită de Aum este Shiva, zeu hinduist, care

364 Constantin Cuciuc, Religii noi în România, p.123; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 280365 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 280

148

Page 145: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

simbolizează puterea distrugerii. Această zeitate este, probabil, argumentul cel mai viabil. Domnul Shiva Aleph (Samantabhara, Kuntu-Zangopo sau Adi-Buda) asemănat cu Vajrayana Tibetan, nu are nicio legătură cu Shiva hinduist.

Concepţia lui Asahara referitoare la doctrina adevărului era controversată, el susţinând că „Budismul şi şcolile yoghine au acelaşi scop, dar urmează căi diferite, iar scopul rămâne acelaşi”, asta însemnând că toatele religiile lumii sunt asemănătoare. Din punctul lui de vedere „adevărata religie” nu ar trebui să ofere numai calea, ci şi să te conducă la destinaţia finală prin cale specifică, care diferă considerabil în funcţie de ci care o urmează. În acest fel, o religie de Japonia modernă, va fi diferită de o religie din Japonia antică. Cu cât religia este mai adaptată la ascultătorii ei, cu atât ea devine mai eficace, spunea Asahara. Adăugând că, odată ce un discipol îţi alege gurul de la care doreşte să înveţe, trebuie să se concentreze pe calea lui, pentru a nu fi tulburat de contradicţiile care apar între „căi”, până la destinaţia finală, iluminarea. Asahara numea figuri religioase tibetane şi indiene pentru a-şi susţine ideea366.

Influenţe budiste. Conform Aum drumul către Îndeplinirea Definitivă (Sakiamuni Buda: „starea în care ai dobândit totul şi nu mai trebuie să înfăptuieşti nimic”) determină o serie de iluminări „mici”, fiecare dezvoltând conştiinţa practicantului la un nivel mai înalt, făcându-l mai inteligent şi mai bun, apropiindu-l din ce în ce mai mult de „adevăratul eu” (atam), deoarece Asahara consideră că budismul deţine calea cea mai eficientă, a ales predici originale din Sakiamuni Buda ca fundament pentru doctrina Aum. De altfel, a folosit elemente din alte tradiţii cum ar fi gimnastică chinezească, care se spune că îmbunătăţeşte sănătatea fizică sau asane yoghine (exerciţii de pregătire pentru menţinerea poziţie de meditaţie).

A tradus multe dintre terminaţiile budiste în japoneza modernă, apoi a adaptat cuvintele, pentru a face termenii mai puţin confuzi, mai uşor de memorat şi de înţeles. Şi-a apărat invenţiile, făcând referire la Sakiamuni, care a ales limba pali, în locul

366 http://www.religionnewsblog.com/23348/aum-shinrikyo-28 site citat la 28.04.2009

149

Page 146: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

sanscritei, pentru a face predicile accesibile şi oamenilor de rând, care nu înţelegeau vechea limbă indiană a elitelor.

În concepţia lui Asahra, aum cuprindea cele trei secte budiste importante: Teravada (ţintea iluminarea personală), Mahayana („marele vehicul”, ajutorarea celorlalţi), şi Vajrayana tantric („vehiculul de diamant”, care implica iniţieri tainice, mantre secrete şi meditaţie ezoterică avansată”), în cartea lui Iniţierea compară stadiile de iluminare în concordanţă cu Yoga Sutra, de Patanjali cu Nobila Cărare în Opt, (Hasshodo) carte budistă, susţinând că cele două dezbat exact aceeaşi experienţă, dar sub o altă formulare. Asahara a scris mai multe cărţi, cea mai cunoscută fiind Dincolo de viaţă şi moarte şi Mahayana Sutra. Cărţile explică procesul atingerii diverselor stadii de iluminare prevăzute în scripturile antice şi le compară cu experienţele sale şi ale adepţilor săi. A mai publicat şi comentarii referitoare la scripturile vechi. Ba chiar, discursurile lui Asahara pe anumite teme (de la metode corecte de menţinere a poziţiei de meditaţie, până la metode de creştere a unul copil sănătos) erau studiate de membrii sectei Aum. Unele dintre ele erau scrise în cuvinte simple, care abordau probleme cotidiene, cum ar fi nefericirea provenită in relaţiile umane, iar astfel în termeni elevaţi, în care discuta subiecte mai interesante pentru cei iniţiaţi. Credincioşii mai învăţaţi studiau discursurile din perspective mai „avansate”, pe când adepţii laici se concentrau mai mult pe tratarea temelor comune. Pentru a menţine şi a îmbunătăţi abilităţile creierului, Asahara sugera ca adepţii să de abţină de la consumarea de informaţii de o calitate îndoielnică, din surse cum ar fi revistele şi spectacolele comice, sfătuindu-i să citească literatură ştiinţifică367.

Influenţe creştine. În 1992 Asahara a publicat o carte în care se declară „Cristos”, singurul maestru iluminat al Japoniei şi „Mielul lui Dumnezeu”. Misiunea lui este să ia asupra lui păcatele lumii. Susţinea că poate să se transpună în spiritul adepţilor lui şi să le ia păcatele şi karma rea asupra lui. Spunea că peste tot sunt conspiraţii ale evreilor, masonilor şi a altor religii rivale din Japonia împotriva lui.

367 http://english.aleph.to/ site citat la 28.04.2009

150

Page 147: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Vorbea chiar despre Yiua Judecăţii de Apoi sau Al Treilea Război Mondial, care culmina cu Armageddon nuclear, Asaharo folosind chiar acest cuvânt. Umanitatea avea să dispară, mai puţin elitele. Aceştia fiind cei convertiţi la secta Aum. Menirea Aum nu era doar salvarea, dar şi învăţare supravieţuirii în ultimele zile ale lumii. Armagedoon avea să aibă loc în 1997.

Asahara ataca constant evreii, ba chiar familia regală din Anglia, numindu-i conspiratori368.

Influenţe budiste. Aum aplica metodologii specifice şi adapta studiile doctrinale în concordanţă cu sistemul de învăţare japonez gogaku. În acest sistem treci la nivelul următor, doar dacă ai luat punctaj satisfăcător la examinarea anterioară, imitând paradigma examenelor japoneze. Practicarea meditaţiei este combinată şi bazată pe studii teoretice. Studiile teoretice, susţinea Asahara, nu au niciun rezultat, dacă experienţa practică, nu este dobândită. De aceea îi sfătuia să nu explice nimic din ceea ce nu fusese experimentat de cel în cauză şi sugera că ar fi bine să citească lecturile Aum.

Adepţii era împărţiţi în două grupuri: practicanţii laici şi samana (cuvânt pali folosit pentru călugări, care includea şi călugăriţele), care cuprindea şi sangha (ordin monastic). Primii locuiau cu familiile lor, ceilalţi duceau o viaţă ascetică, de obicei în grupuri.

Conform clasificării Aum, un credincios putea atinge următoarele stadii: Raja Yoga, Kundalini Yoga, Mahamudra (uneori numit şi Jnana Yoga), Mahayana Yoga, Astral Yoga, Causal Yoga şi ultimul fiind Îndeplinirea Definitivă.

Aum a împrumutat din tradiţiile esoterice yoga indiene Shaktipatul, menţionate în textele Mahayana Buda. Prin shaktipat se spune că se putea transmite energia spirituală de la lider la discipol. Practică folosită de Asahara şi de adepţii sectei369.

Istorie. Mişcarea a fost fondată de Shoko Asahara în Tokio anului 1984 în garsoniera proprie din cartierul Shibuya,

368http://ja.wikipedia.org/wiki/%E3%82%AA%E3%82%A6%E3%83%A0%E7%9C%9F%E7%90%86%E6%95%99 site citat la 28.04.2009369 http://en.wikipedia.org/wiki/Aum_Shinrikyo site citat la 28.04.2009

151

Page 148: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

începând cu o reuniune de meditaţie yoga, cunoscută sub numele de Aum-no-kai (Asociaţia Aum). În 1989 a obţinut statutul oficial de organizaţia religioasă. A atras un număr considerabil de proaspeţi absolvenţi din facultăţile de elită, încât fusese numită “religie pentru elite”. Asahara a călătorit în străinătate cu diferite ocazii, cunoscând multe figuri religioase yoghine şi budiste, cum ar fi Dalai Lama al 14-lea, Kaliu Rinpache (patriarh al şcolii tibetane kagyupa). Activităţile Aum de popularizare a textelor budiste au fost notate de guvernele din Sri Lankla, Butan şi Guvernul Tibetan în Exil, India. Pe când în Japonia, Aum era o sectă controversată. Asahara primea din străinătate texte budiste rare şi chiar rămăşiţe din Shakyamuni Buda370.

Aum s-a folosit de faptul că în Japonia benzile desenate (manga) şi desenele animate (anime) sunt foarte populare la orice vârstă şi a introdus în manga şi anime teme precum: misiuni în spaţiu, marme de distrugere în masă, conspiraţii mondiale şi dobândirea adevărului absolut.

Membrii nu erau încurajaţi să citească publicaţiile Aum care erau destinate lumii din afară. Cea mai interesantă publicaţie referitoare la ninja, în care urmărea originea artelor marţiale. Asahara susţinea că puterile supranaturale ale luptătorilor ninja erau datorate practicării religiei spirituale, demonstrând că adevăraţii ninja. Erau interesaţi de menţinerea păcii, chiar şi în timpul conflictelor militare.

Aum a început ca un grup liniştit interesat de meditaţia yoghină, transformându-se într-o organizaţie cu totul diferită. Conform spuselor lui Asahara, trebuia să-şi „demonstreze carisma” şi să atragă publicul modern. Aum a suferit o schimbare radicală, cum şi-a dorit Asahara371.

Noua sectă Aum părea mai de grabă o organizaţie menită să atragă cât mai mulţi adepţi, decât un grup de elite interesat de meditaţie.

Secta era intens mediatizată pentru a recruta cât mai mulţi oameni. „Planul Aum de Mântuire” includea vindecarea bolilor

370 http://www.religionnewsblog.com/23348/aum-shinrikyo-28 site citat la 28.04.2009371 http://english.aleph.to/ site citat la 28.04.2009

152

Page 149: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

fizice prin tehnici de yoga pentru însănătoşire, realizând scopurile din viţă prin dezvoltarea inteligenţei şi gândirii pozitive, concentrându-se pe avansarea spirituală. Acestea aveau să fie desăvârşite practicând învăţăturile străvechi, traduse cu precizie din sutrele pali originale372.

Practicile religioase ale sectei sunt învăluite în mister. În ritualurile de iniţiere erau folosite adesea halucinogene, cum ar fi LSD (un drog puternic). Unele practici ascetice erau foarte dure: erau atârnaţi de tavan cu capul în jos.

Deoarece în secta Aum erau mulţi tineri absolvenţi ai facultăţilor de top din Japonia, „departamentele” din Aum au fost redenumite. „Departamentul medical”, a devenit „Ministerul Sănătăţii”, „Grupul Ştiinţific”, „Ministerul de Ştiinţe”, iar cei care cunoşteau artele marţiale sau aveau experienţă în armată au fost organizaţi în „Ministerul Inteligenţei”. Femeile adepţi care aveau grijă de copii aparţineau „Ministerului Educaţiei”.

Pe data de 10 octombrie 1995 Aum Shinrikyo îşi pierde statul oficial de „persoană juridică religioasă), iar în 1996 secta a fot declarată falimentară. Gruparea a continuat să existe datorită dreptului constituţional de libertate la religie. În februarie 2000 reapar sub numele de Aleph. S-a anunţat o schimbare în ceea ce priveşte doctrina Vajrayana Buda, crimele justificate. Grupul îşi cere în mod public scuze victimelor atacului cu gaz sarin de la metrou şi chiar fac un fond special de despăgubiri373.

III.14. Mahikari

Sukyo Mahikari sau Sekai Mahikari Bunmei Kyodan, sau „Organizaţia pentru realizarea unei Noi Civilizaţii prin intermediul Luminii Adevărului”, este o religie tămăduitoare şi milenaristă japoneză, care se află într-o puternică expansiune în Europa, în Africa şi în Insulele Pacificului374.

372http://ja.wikipedia.org/wiki/%E3%82%AA%E3%82%A6%E3%83%A0%E7%9C%9F%E7%90%86%E6%95%99 site citat la 28.04.2009373 http://en.wikipedia.org/wiki/Aum_Shinrikyo site citat la 28.04.2009374 Jean Vernette, Sectele, p. 79

153

Page 150: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Secta Mahikari a fost fondată în 1963 de Yoshikazu Okada. Mahikari înseamnă „adevărata lumină” şi este cunoscută sub numele de Sekai Mahikari („adevărata lumină a lumii”). Mahikari a împrumut cosmologia şi valorile unei alte religii noi, Sekai Kyuseikyo, care la rândul ei a fost influenţată de Omotoko, una dintre cele mai vechi „noi” mişcări religioase japoneze. Pentru aceste religii sunt definitorii următoarele elemente:

1. Şintoiste: Puritate; Referire la zei; Veneraţia împăratului;2. Budiste: Credinţa în karma; Credinţa în reîncarnare;3. Şamaniste: Originea divină a liderului; Vindecările miraculoase375.Organizaţiile Mahikari 1959 – Yokoshi Tomo no Kai (Compania

Copiilor Soarelui) ; 1963 – Sekai Mahikari Bunmei Kyodan

(Organizaţia Luminii Divine a Lumii); 1974 – Shin Yu Gen Kyu Sei Mahikari Kyodan; 1978 – Sukyo Mahikari (Japonia); 1978-1979 – Centrul Luminii (Belgia); 1980 – Suhikari Koha Sekai Shindan 1984 – Yokoshi Tomo No Kai (Singapore)

Yoshikazu Okada este cunoscut sub numele de Ryodo, Kotama; seigyoku sau Seio376.

Sachiko Inoue a fost adoptată de Okada, adultă fiind, şi-a schimbat numele în Okada şi în sectă era cunoscută sub numele de Keiju, Keishu, Seishu. A plecat din secta lui Okada pentru a-şi înfiinţa propria sectă Sukyo Mahikari în 1978.

375http://ja.wikipedia.org/wiki/%E7%9C%9F%E5%85%89%E7%B3%BB%E8%AB%B8%E6%95%99%E5%9B%A3 site citat la 28.04.2009376 http://ruliruli.web.fc2.com/ site citat la 28.04.2009

154

Page 151: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

În 1949, Yoshikazu Okada a devenit preot la biserica Sekai Kyusei-kyo (Biserica Mesianităţii Lumii), afiliată bisericii Hauai. În 1953 Okada a părăsit biserica, dar a continuat o legătură strânsă cu membrii ei.

Pe data de 2 februarie 1959 Okada susţine că ar fi avut o revelaţie: era bolnav şi avea febră foarte mare. Atunci a călătorit într-o a spiritelor divine, unde a văzut un zeu cu părul alb, care stătea pe un nor alb frumos şi spăla haine într-o cadă de aur.

Mai târziu Okada avea să le spună adepţilor sectei că acelea fusese un semn divin, referitor la misiunea pe care avea să o îndeplinească el pe pământ, şi anume aceea de purifica lumea şi omenirea. Având ca scop cele menţionate mai sus, Okada a înfiinţat o organizaţie religioasă numită Yokoshi Tomo no Kai (Compania Copiilor Soarelui) şi a început să recruteze membri. În 1963 organizaţia a fost înregistrată sub numele de Sekai Mahikari Bunmei Kyodan (Organizaţia Luminii Divine a Lumii).

Okada susţinea că avusese parte de acea revelaţie datorită unei zeităţi numite Mioya Motosu Mahikari Omikami (Părintele Originar, Domnul, Zeul Adevăratei Lumini) sau, prescurtat Su, adică Domnul. Pretindea că acest zeu este creatorul suprem al tuturor lucrurile. Rolul lui Okada era să inaugureze o nouă eră, asemenea unui prooroc (sukuinushi) pentru acest zeu, iar el trebuia să-i iniţieze pe adepţi în Mahikari no waza, o „tehnică” prin care să atragă adevărata lumină (mahikari), care ar putea elimina cauzele nenorocirilor, sărăciei şi conflictelor din lume377.

Okada (1901-1974), fost ofiţer japonez apoi industriaş ajuns în pragul falimentului, aderase anterior la două mişcări religioase (Seiho No Ie şi Sekai Kyusei Kyo), în care se regăsesc învăţăturile sale cu privire la practica purificării (Johrei sau “Lumina Divină”). Om cucernic, el a primit la data de 27 februarie 1959 prima din cele 22 de revelaţii ale Zeului Su (Creatorul), pe care le consemnează în Goseigen şi Norigoto, cărţi sacre ale mişcării: “Fă-te cunoscut, arată umanităţii calea cea bună; din acest moment vei purta numele Kotama (sfera luminii). Ridică mâna şi purifică întreaga lume (...) Viaţa va deveni cu fiecare zi mai grea pentru umanitate”. Constituirea mişcării a avut loc la data

377 http://members.ozemail.com.au/~skyaxe/mahikari.htm site citat la 28.04.2009

155

Page 152: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

de 18 august 1960, după care aceasta a cunoscut o expansiune mondială. La moartea lui M. Okada (23 iunie 1974), s-a produs o scindare în două succesiuni: cea a lui Sekigutchi, succesor desemnat de către fondator, recunoscută în mod legal, şi cea a fiicei fondatorului, Keiju Okada, răspândită în Europa şi în Africa (Oshie Nushi Sama)378.

Okada era convins că lumea avea să înfrunte o catastrofă, mai exact botezul prin foc (hi no senrei), iar lumea va intra în această perioadă de pe 1 ianuarie 1962. Energia spirituală a focului va aduce pământul şi omenirea la starea originară, pură, va recrea armonia cu Creatorul. Okada explica mai amănunţit ce avea să se întâmple în perioada botezului prin foc: grupuri de spirite conduse de o ură îngrozitoare care vor să presare neliniştea în lume se vor reîncarna şi vor veni pe pământ. Aceste spirite luptaseră în războiul termo-nuclear dintre continentele mitice Mu şi Atlantida. Susţinea faptul că mai avuseseră loc lupte şi între planetele Venus şi romanii din lumea această.

Misiunea lui Okada şi a membrilor sectei era aceea de a-i ajuta pe oameni să supravieţuiască botezului prin foc. Okada spunea că prin Mahikari no waza va reuşi să domine spiritele sufletelor legate de pământ, spiritele predecesorilor pot fi purificate, pot fi iluminate379.

Deoarece va creşte numărul energiilor purificatoare, medicamentaţia nu va mai fi la fel de eficientă, din cauza nevoii de eliminare a impurităţilor din spirit, minte şi corp. De asemenea fungicidele, pesticidele şi erbicidele trebuie să fie mult mai puternice pentru a putea face faţă impurităţilor care vor ieşi la suprafaţa pământului. În această perioadă vor avea loc multe fenomene împotriva voinţei divine, până când noaptea va deveni zi şi toate se vor lumina. Vor apărea entităţi care până atunci se împotriviseră Raiului, vor fi admonestate şi, până la urmă, se vor lumina şi vor deveni buni.

Calea lui Mahikari cuprinde o serie de învăţături şi de practici. La început este suficient ca viitorul adept să accepte “primirea luminii” şi acţiunea sa terapeutică.

378 Jean Vernette, Sectele, p. 79-80379 http://members.ozemail.com.au/~skyaxe/ site citat la 28.04.2009

156

Page 153: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Învăţătura spirituală constă din următoarele: - Kotama este “Mesia pionier”, ce a primit misiunea de a unifica toate religiile şi de “a îndeplini opera lui Dumnezeu, de a corecta şi a reconstrui lumea” la apropierea apocalipsei - marcată de “botezul focului” -, din care Dumnezeu va da naştere unei “civilizaţii noi”, spirituale şi unui paradis pe pământ. Mahikari, deşi panteist, nu îşi propune constituirea unei noi religii, ci doar să aducă Ken (sănătate perfectă), Wa (armonie), Fu (bogăţie),

Su este Zeul suprem, energia cosmică de la care emană o multitudine de alţi zei;

Omul este compus din corpurile: spiritual (scânteia divină), astral şi fizic. El este predestinat să se bucure de o fericire firească pe pământ, cu condiţia practicării lui Seiho, legea dreptăţii;

La moarte, corpul spiritual migrează în aşteptarea unei alte reincarnări (la capătul a 2 sau 3 secole);

Dumnezeu a îndrumat umanitatea prin mesagerii săi: Moise, Sakyamuni, Ioan, Iisus, Mohamed şi, în sfârşit, dar la un nivel superior şi unic, Okada. Iisus nu este decât un om, fondator al unei religii. Adevăratul mântuitor al umanităţii este Okada, Sukui Nushi Sama (SNS)380.

Scrierile lui Okada conţin o carte numită Goseigen (Scrieri sfinte), o colecţie de poeme numite Norigotoshu (Cântece de rugăciune) şi o carte Kamimuki Sanji Kaisetsu (Explicaţii de preţuire a lui Dumnezeu), în crez este prezentate sistematic învăţăturile sale fundamentale.

Se considera ca Mahikari nu este o religie sau o simplă sectă, ci o supra religie, resurecţia religiei originale, din care toate celelalte religii au izvorât.

Okada susţinea în învăţăturile sale că religiile de până atunci generaseră din istorii false şi majoritatea fuseseră bazate pe minciuni. Zeul suprem i-a acordat lui rolul de corecta aceste decepţii şi de a aduce omenirea înapoi la origini. El se considera un fel de Mesia, nu Iisus, un Mesia reîntors, el pregătindu-şi adepţii pentru sfârşitul lumii. Doar cei care erau purificaţi, puteau să supravieţuiască. Okada considera toate celelalte religii

380 Jean Vernette, Sectele, p. 80-81

157

Page 154: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

inferioare. Mahikari era religia supremă, deoarece el, Okada, era singurul în contact direct cu Dumnezeu, prin care avea revelaţii şi i-a spus că Mahikari este singura credinţă a lui Dumnezeu381.

Ce este lumina lui Dumnezeu?Un fel de magie, unde oamenii sunt condiţionat să

răspundă la stimulii unei pardigme proiectată şi susţinută de sectă. Orice lucru bun sau rău este primit de la lumină dacă un adept se simte mai bine, asta înseamnă că lumina funcţionează; daca un membru se simte rău, asta este din cauză că lumina topeşte toxinele, care circulă prin tot corpul, şi se creează această stare neplăcută. Dacă toxinele nu sunt topite, se solidifică în corp şi se ajunge la moarte. Dacă nu simt nimic deosebit, să aibă răbdare, deoarece sunt mai multe etape prin care trebuie să treacă.

Okada susţine că Iehova era, de fapt, un zeu japonez Kuniyorozu Tsukurinushi sama, iar potirul de aur inscripţionat în ebraică EU SUNT CEL CE SUNT din Chivotul Legii, luat după distrugerea templului lui Solomon, a fost adus în Japonia şi este pus în racla templului şintoist Ise. Doar împăratului Japoniei îi este permis să-l vadă. Oricine altcineva l-ar vedea, ar trebui să fie omorât. Mai devreme sau mai târziu, o să vină timpul când toţi oamenii din lume, începând cu Papa, vor vizita şi vor venera templul Ise. Altfel, ziua judecăţii lui Dumnezeu va fi îngrozitoare382.

Moise, când a dispărut de pe Muntele Sinai, a călătorit în Japonia unde a fost instruit de preoţii şintoişti. Aici preoţii iau dat poruncile şi Steaua lui David să le ducă înapoi în Israel.

Toate celelalte limbi îşi au originea în japoneză. Se foloseşte de Biblie pentru a-şi susţine teoria. „La început era cuvântul şi cuvântul era Dumnezeu.” Okada spune că „începutul” este în Japonia, iar „cuvântul” face referire la limba japoneză, limba începuturilor.

Moise, Iisus şi Buda sunt descendenţi japonezi, toţi s-au întors în Japonia şi sunt îngropaţi acolo.

381http://ja.wikipedia.org/wiki/%E7%9C%9F%E5%85%89%E7%B3%BB%E8%AB%B8%E6%95%99%E5%9B%A3 site citat la 28.04.2009382 http://ruliruli.web.fc2.com/ site citat la 28.04.2009

158

Page 155: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Grădina raiului este pe teritoriul Japoniei, iar Adam şi Eva sunt nu sunt primii oameni, de fapt Adam-Eva era numele unui împărat foarte influent.

În Mahikari pot fi experimentate mai multe niveluri. La nivel superficial, oamenii obişnuişi fac un curs de iniţiere de trei zile pentru care plătesc şi primesc un pandantiv „divin” omitama. Când poartă acest pandantiv, care fusese atins de Dumnezeu prin liderul sectei Mahikari, Okada. Lumina circulă prin pandantiv spre lume. Dacă se întâmplă ceva cu el, atunci adevărata lumină a lui Dumnezeu va dispărea, iar omenirea nu va mai fi salvată mai mult, această legătură cu puterea lui Dumnezeu va dispărea. Adepţii sectei nici nu puteau să-şi închipui aşa ceva. De aceea, vieţile celor care acceptau să rămână în sectă după primul curs de iniţiere, urma să se învârtă în jurul sectei Mahikari383.

Adepţii Mahikari nu au voie să conţinutul pandantivului omitama. Sunt avertizaţi că daca o vor face, legătura dintre ei şi Dumnezeu se va distruge, vor fi privaţi de puterea divină. Unii dintre foştii au deschis pandantivele şi au găsit o hârtie în interior pe care era inscripţionat numele liderului lor Yoshikazu Okada.

Adepţilor li se spunea că pandantivul este mai preţios decât propria viaţă. Deschiderea lui în mod deliberat, udarea, pătrunderea razelor X prin ea rupea legătura cu Dumnezeu spirite malefice vor apărea, iar ei şi familiile lor vor fi urmărite de ghinioane. În unele circumstanţe, pandantivul poate fi sacrificat pentru a salva viaţa purtătorului, doar într-o situaţie pe viaţă şi moarte. Dacă un membru devin destul de „superior” încă să poată să-şi facă propriul altar Goshintai, în propria casă, regulile deveneau mai stricte. Dacă cineva se urca pe acoperişul casei, deasupra altarului, acea persoană putea muri.

Prin respectarea regulilor impuse de ei, membrii sectei puteau fi salvaţi.

În ultimii treizeci de ani numărul membrilor sectei din toată lumea a crescut, ajungând de la aproximativ o suta cincizeci de mii la trei sute cincizeci de mii în 2007. Banii pe care îi dau adepţii sectei se numesc donaţii, deci nu se plătesc impozite, la fel ca şi numeroasele posesiuni imobiliare din întreaga lume. Mahikari

383 http://members.ozemail.com.au/~skyaxe/mahikari.htm site citat la 28.04.2009

159

Page 156: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

îi consideră pe cei care au dubii referitoare la eficienţa acestor bani din cadrul sectei ca fiind posedaţi de spirite rele. Okada îi avertizează pe aceştia să fie atenţi la astfel de „perturbări spirituale” mai ales în primele trei zile de iniţiere, avertisment care va fi constant reamintit cât timp vor fi implicaţi în sectă384.

“Arta purificării spirituale” permite unui iniţiat (Yokoshi) să primească de la zeul Su (Okiyome) Lumina sa purificatoare şi să o transmită prin simpla ridicare a palmei, căci el însuşi devine “canal de energie spirituală”. El poate purifica totul: începând cu corpul spiritual, corpul astral, apoi nivelul fizic, animalele, plantele, obiectele. El “diminuează rapid datoriile spirituale sau karmice”. De aici transformarea profundă a psihismelor perturbate şi chiar (după topirea şi eliminarea toxinelor şi transformarea spiritelor rele, posesive, în spirite bune), vindecarea bolnavilor.

În Africa, Mahikari cunoaşte un mare succes, datorită faptului că reuneşte tradiţii culturale ancestrale.

Iniţierea este progresivă. La primul nivel, în termen de trei zile de studiu, devii Kumite, prin învăţarea în special a formulelor de rugăciune (în japoneză) cu vibraţii favorabile. Iniţiatul trebuie atunci să poarte în permanenţă un medalion sacru aflat în directă legătură cu zeul Su, medalion pe care sunt înscrise simbolurile acestuia: Omitama. Practicile mişcării au suscitat, pe de altă parte, anumite rezerve din partea unor observatori385.

DonaţiilePe măsură ce se implicau mai mult în cadrul sectei,

trebuia ca adepţii să facă donaţii (numai cash), în funcţie de mai multe categorii. Unii donau dacă aveau probleme de acomodare; să-io ceară iertare lui Dumnezeu că au atât de multe păcate şi imperfecţii; cu cât problema era mai serioasă, cu atât donaţia era mai mare. De altfel, donaţiile se dădeau şi când persoanei respective i se întâmpla ceva bun. Pentru a-ţi arăta recunoştinţa. Membrii ştiau că banii sunt ai lui Dumnezeu oricum şi că, în momentul în care ei dau aceşti bani, de fapt, îi înapoiază lui Dumnezeu. Cel mai bine este să donezi bancnote noi-nouţe sau să

384 http://members.ozemail.com.au/~skyaxe/ site citat la 28.04.2009385 Jean Vernette, Sectele, p. 81-82

160

Page 157: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

foloseşti un fier încins ca să îndepărtezi încreţiturile de pe bancnotă, în semn de respect faţă de Dumnezeu.

Conform învăţăturilor, doar adepţii sectei Mahikari sunt adevăraţii leviţi. Okada le spunea că evreii au pierdut legătura cu Dumnezeu când au lăsat ca templul regelui Solomon să fie distrus şi, de aceea, au suferit atât de mult de-a lungul istoriei. Dumnezeu nu i-a distrus pe evrei de tot, doar a separat un grup pe care i-a numit leviţi. Okada pretindea că acela era un trib japonez. Leviţii deţineau toate bunurile sfinte ale evreilor şi era tribul cel mai iubit de Dumnezeu. Membrii Mahikari sunt sufletele reîncarnate ale leviţilor şi, deoarece ei au avut grijă de lucrurile sfinte, sunt poporul ales al lui Dumnezeu386.

În 1984 Sukyo Mahikari a construit un templu mare numit Suza, despre care se spunea că este noul templu al lui Solomon şi ultima şansă a omenirii de a rămâne cei doriţi de Dumnezeu. De asemenea, era numit şi Arca lui Noe a secolului 21387.

III.15. Oomoto

În 1982 a apărut o nouă mişcare religioasă japoneză numită Oomoto, (semnificaţia cuvântului este “remarcabila origine”), cunoscută şi sub numele de Oomoto-kyo, care îşi are originea în shinto. Deguchi Nao (1836-1918) este numele fondatorului (kaiso). Liderii spirituali ai acestei au fost cu preponderenţă femei. Deguchi Onisaburo (1871-1948) a fost considerat unul dintre cei mai importanți lideri spirituali ai sectei. Din 2001 gruparea religioasă este condusă de cel de-al cincilea lider Kurenai Deguchi.

Deguchi Nao, o gospodină dintr-un mic orăşel, susţine că ar fi avut un vis revelator de Anul Nou în 1892 şi că de atunci este posedată (kamigakari) de Ushitora no Kojin, care vorbeşte prin ea (Conform Fudesaki, în epoca divină, zeul Ushitora era temut de alţi zei datorită puterii, de aceea a abdicat şi a suferit milioane de

386http://ja.wikipedia.org/wiki/%E7%9C%9F%E5%85%89%E7%B3%BB%E8%AB%B8%E6%95%99%E5%9B%A3 site citat la 28.04.2009387 http://ruliruli.web.fc2.com/

161

Page 158: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

ani pe teritoriul Japoniei, situat în nord-estul (ushitora) lumii. În această perioadă a prevenit în secret distrugerea lumii. De aici îţi şi provine numele Zeul Ushitora.

În timp ce Zeul acesta şi-a acceptat exilul, lumea de pe pământ era distrusă de violenţă şi invidie. Ţinând cont de faptul că nu numai rasa umană, ci şi toate vietăţile vor dispărea, dacă vor rămâne în starea din prezent, zeul a reapărut în 1892 prin trupul doamnei Deghichi Nao, în calitate de conducător a-l lumii divine de pe pământ. )

Conform bibliografiei personale Deguchi, ea provenea dintr-o familie săracă care a amanetat aproape toate bunurile familiei pentru a-şi hrăni copiii şi soţul invalid. După 1985 Deguchi a devenit profesoară de religie Konkokyo, care avea parte de mulţi adepţi. În 1898 l-a cunoscut pe Ueda Kisaburo care studiase despre cei posedaţi de spirite (kamigakari). În 1899 înfiinţează Kinmeikai (Asociaţia Luminii Aurii), care un an mai târziu a devenit Kinmei Reigakkai (Asociaţia Luminii Aurii pentru Studii Spirituale). În 1900 Kisaburo se căsătoreşte cu Sumi, a cincea fiică a lui Nao, şi a adoptat numele de Deguchi Onisaburo. Secta Omoto se bazează pe scrierile automate (ofudesaki – este scrisul care se presupune că ar fi comandat de un spirit sau de către subconştient) şi pe tehnicile spirituale ale lui Onisaburo.

Din 1908 gruparea a avut mai multe nume Dai Nihon Shuseikai, Taihonkyo (1913) şi Kodo Omoto (1916). Mai târziu din Kodo Omoto s-a păstrat doar Omoto388.

În 1916 Asano Wasaburo, profesor la Colegiul Naval Japonez, a atras mulţi intelectuali şi oficiali militari înalţi în grad,. În 1920 gruparea avea propriul ziar Taishō nichinichi shinbun şi au început să se extindă şi pe plan internaţional.

După al Doilea Război Mondial a reapărut organizaţia sub numele de Aizenen (Grădina Dragostei şi Virtuţilor), o mişcare care invoca pacea mondială, şi în 1946 a fost înregistrată cu scopul acesta în Ordonanţa Corporaţiilor Religioase.

În 1949 Omoto s-a alăturat Mişcării Federaliste Mondiale şi campaniei pentru pacea mondială. În 1952 grupul s-a întors la

388 http://ja.wikipedia.org/wiki/%E5%A4%A7%E6%9C%AC site citat la 28.04.2009

162

Page 159: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

vechiul nume, devenind corporaţia religioasă Omoto, conform Legii Corporaţiilor Religioase. În prezent sediul central se află în Kyoto şi are aproximativ o sută şaptezeci de mii de adepţi. În Ayabe este un templu al sectei, de altfel au şi birouri, şcoli, editură şi sanctuare Kameoka.

Konkokyo, Ko-shinto (religie shinto veche) a avut o influenţă puternică asupra Omotokyo, în ceea ce priveşte tradiţiile divine şi spirituale. De asemenea, conţine învăţături kokugaku (studii naţionale) şi idei moderne despre armonie şi pace, creând o nouă doctrină. Ca şi în Konkokyo, Omoto crede în bunăvoinţa lui Konjin, care fusese considerat un spirit malefic, şi Spiritualitatea umană cuprinde un spirit şi patru suflete. Spiritul acela se numeşte naohi (spirit direct). Naohi poate fi înţeles ca cel mai simplu, pur, profund aspect al spiritului uman, întruchipând supremul bunătăţii şi frumuseţea absolută.

Dumnezeu înzestrează fiecare fiinţă umană cu naohi şi, de aceea, El oferă fiecărui suflet uman puteri limitate. De aceea trupul şi sufletul, celor în care naohi funcţionează, strălucesc cu o lumină deosebită. Naohi este puterea care pune în mişcare, activează sufletul supus oboselii şi epuizării.

Din vremea lui Onisaburo Deguchi limba esperento (cea mai răspândită limbă artificială) a jucat un rol important în religia Omoto. Din 1924, în numele acestei religii au fost publicate cărţi şi reviste în Esperanto şi încă se mai publică. Aproape patruzeci şi cinci de mii de adepţi ai sectei au studiat această limbă şi o mie o vorbesc fluent.

Din 1925 până în 1933 Omoto a avut misiune în Paris. De acolo misionarii au călătorit prin Europa, spunând că Onisaburo Deguchi este Mesia sau Buda Maitreya, care va unifica lumea389.

Temple şi birouri ale sectei Omoto au fost construite şi în Brasil.

Conceptul Omoto despre divinitate include elemente din toate cele trei tipuri de religii (monoteiste, politeiste şi panteiste). Acest lucru este caracteristic religiei Omoto.

Monoteism – Omoto divinizează Spiritul originar al întregului univers, ca primul şi singurul Dumnezeu, fără limite şi

389 www.oomoto.jp site citat la 28.04.2009

163

Page 160: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

absolut, fără început şi fără sfârşit. Dumnezeul acesta poartă numele de AMENOMINAKANUSHI.

În acelaşi timp, divinitatea (înţelepciunea şi dragostea divină) acestui Dumnezeu absolut umple în mod iminent tot universul şi toate începuturile sunt văzute ca manifestări ale lui Dumnezeu, ca în panteism390.

Omoto spune că fiecare fiinţă este în sânul lui Dumnezeu, dar nu fiecare este văzut ca un Dumnezeu. Mai mult, deşi toate fiinţele sunt înzestrate cu natură dumnezeiască, divinitatea lor nu este omogenă, deoarece Dumnezeu îi înzestrează pe oameni cu un grad de spiritualitate mai mare decât pe animale, iar vegetalele şi mineralele sunt înzestrate cu şi mai puţin spiritualitate.

Există patru principii fundamentate ale Planului Din (Construirea Regatului Divin pe Pământ) care pot fi aplicate de oameni în timpul vieţii.

Reguli de bază pentru ca oamenii să conduce în viaţă:1. Aliniere Armonioasă Cu Viaţa Universului;2. Revelarea Adevărului Celest şi Învăţăturile lui;3. Modele înnăscute de Comportament Uman, Social

şi Cosmic;4. Putere creativ-instinctivă.Cele patru principii:1. Puritate, purificarea minţii şi corpului;2. Optimism, credinţă în Bunăvoinţa Divină;3. Progresivitate, cale pentru dezvoltarea socială;4. Unificare, reconcilierea tuturor dihotomiilor.Aceste principii sunt văzute prin univers. Acestea sunt

regulile universului şi tot ce este din natură creşte şi trăieşte după aceste reguli. Omul poate să trăiască violând aceste reguli şi de aici porneşte toată durerea.

Urmând aceste principii omul poate trăi în armonie cu universul şi să ducă o viaţă fizică şi spirituală divină391.

390 http://ja.wikipedia.org/wiki/%E5%A4%A7%E6%9C%AC site citat la 28.04.2009391 www.oomoto.jp site citat la 28.04.2009

164

Page 161: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

III.16. Baha’i

Încă de la începuturile sale, acum un secol şi jumătate, credinţa Baha'i a susţinut idei revoluţionare pentru acea epocă: eliminarea oricăror prejudecăţi, egalitatea completă a sexelor, recunoaşterea unităţii marilor religii, eliminarea sărăciei şi bogăţiei extreme, educaţia universală, armonia între ştiinţa şi religie, echilibrul susţinut între natură şi tehnologie, stabilirea unui sistem federativ mondial bazat pe siguranţa colectivă şi unitatea umanităţii, relativitatea adevărului (inclusiv a celui religios), unicitatea fiinţei umane. Credinţa Baha'i este azi una din religiile mondiale de mare creştere şi atracţie spirituală.

Originar din oraşul iranian Shiraz, primul său lider religios, Ali-Muhammad Shirazi (1819-1850), supranumit „Bab” („poartă”, aluzie la poarta deschisă spre o nouă era), declară ca este „Mihdi” („Cel condus de Dumnezeu”), încarnarea speranţelor eschatologice ale musulmanilor shiiţi. Acuzat de deviere religioasă, a fost arestat la Tabriz (Iran) în 1848. Noua credinţă progresistă ameninţa întreaga tradiţie apărată de integrismul islamic, motiv pentru care au urmat represalii sângeroase din partea autorităţilor religioase şi politice ale ţării: adepţii masacraţi, Ali-Muhammad Shirazi împuşcat etc.

În acel moment, ştafeta a fost preluată de Mirza Husayn-Ali (1817-1892), care şi-a luat numele de Baha'u'llah („Gloria Domnului”). Fiu al unor nobili din Teheran, a ales o viaţă plină de privaţiuni, fiind, din cauza credinţei sale, exilat la Bagdad (Irak), apoi la Constantinopol şi, în final, în Palestina. Declarând că este „cel prin care se manifestă spiritul lui Dumnezeu”, el relansează noua credinţă, numărul adepţilor crescând. Biografia lui prezintă un marcant paralelism cu vieţile lui Krishna, Zoroastru, Buddha, Abraham, Moise, Iisus şi Mohammed, marii întemeietori ai religiilor mondiale. În timpul şederii sale la Bagdad, începe redactarea unor texte care vor constitui baza credinţei Baha'i. Una dintre primele sale lucrări („Cartea certitudinii”, 1853), expune concepţia Baha'i referitoare la relativitatea şi evoluţia fenomenului religios de-a

165

Page 162: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

ale religiilor mozaice, creştine şi musulmane, Baha'u'llah oferă o noua interpretare a vieţii colective a umanităţii, o interpretare opusă oricărui fel de absolutism sau integrism religios. Credinţa Baha'i va fi din acest moment percepută ca o sfidare, nu numai de către fundamentaliştii musulmani, ci de toţi integriştii, indiferent de religie.

Conform concepţiei lui Baha'u'llah, menirea religiei, care nu trebuie să fie înţeleasă ca o credinţă, ca o ideologie, este aceea de a crea raporturi de adevărată fraternitate între toţi oamenii. De asemenea, aşa cum o teorie ştiinţifică este apreciată după rezultatele sale cuantificabile, tot aşa o religie, care nu este un scop în sine, trebuie judecată după capacitatea ei de a promova iubirea şi unitatea între credincioşi. Ea reprezintă, pe de o parte, o relaţie autentică între Dumnezeu şi om şi, pe de altă parte, între toate fiinţele umane. În acest cadru, fanatismul nu are loc: o crimă rămâne o crimă, indiferent dacă a fost făcută în numele Domnului sau nu. Baha'u'llah a interzis, de altfel, orice recurgere la forţă pentru impunerea doctrinei Baha'i, apreciind că tocmai crimele comise în numele unui ideal suprem reprezintă contradicţia internă fundamentală a istoriei umanităţii392.

Răspândirea credinţei Baha'i în Occident a început în 1911, după călătoria în Europa şi USA a celui de-al treilea mare reprezentant al ei, Abdu'l-Baha („Servitorul lui Dumnezeu”, 1844-1921), fiul lui Baha'u'llah. El participă la conferinţe şi dezbateri, unde subliniază universalitatea şi umanismul credinţei Baha'i, caracterul său nesectar şi neideologic. Se formează mici comunităţi de credincioşi, dar apar şi represalii, mai ales în Germania nazistă. După 1917, bolşevicii critică marea comunitate Baha'i din Ashabad, ca şi pe cea din Moscova sau Leningrad, sfârşind prin interzicerea acestei religii considerate antirevoluţionare. De precizat că Baha'i împărtăşeşte anumite idealuri umaniste ale marxismului, dar, datorită fundamentului sau spiritual şi religios, se află în contradicţie cu teza materialistă asupra lumii.

392 http://www.geocities.com/athens/delphi/5647/rel54.htm site citat la 28.04.2009

166

Page 163: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Astăzi, credinţa Baha'i are aproximativ 6 milioane de adepţi în peste 235 de state şi teritorii dependente de pe întreg cuprinsul globului, textele sale fiind traduse, cel puţin în parte, în peste 800 de limbi. Bahaii trăiesc în peste 116.000 localităţi din toată lumea. Din 1948, comunitatea internaţională Baha'i a fost acreditată la ONU ca organizaţie neguvernamentală. Conform statisticilor, această religie este, după creştinism, cea mai răspândită din lume din punct de vedere geografic. În unele state, cum ar fi Brazilia, guvernul a salutat contribuţia Baha'i la evoluţia societăţii, dar în cea mai mare parte a ţărilor musulmane adepţii acestei credinţe sunt încă defavorizaţi. Caracterul global al credinţei Baha'i se reflectă în compoziţia membrilor ei. Bahaii constituie un microcosmos în care sunt reprezentate, practic, toate naţiunile, grupurile etnice, culturile, profesiunile şi clasele sociale. Aproape 2100 grupuri etnice şi tribale formează rândurile sale şi constituie entitatea organizată cea mai diversă şi extinsă din lume.

Mesajul fundamental proclamat de Baha'u'llah: nu există decât un singur Dumnezeu, o singură rasa umană, iar diversele religii ale lumii au constituit etape în revelarea planului divin. În această epocă modernă, afirmă el, umanitatea a ajuns aproape la maturitate colectiva. Aşa cum promiteau scripturile tuturor religiilor, a sosit ora în care popoarele lumii trebuie să se integreze paşnic într-o societate globala. Pământul este numai o ţară şi umanitatea cetăţenii săi. Cu crearea unei reţele unificate de consilii locale, naţionale şi internaţionale, discipolii Baha'i au reuşit să formeze o comunitate mondială diversă şi foarte extinsă, posesoare a unui tipar de viaţă proprie, capabil să ofere societăţii un model optimist de colaborare, armonie şi activitate socială.

Haifa (Israel) este centrul mondial al credinţei Baha'i şi reşedinţa Parcului cu acelaşi nume. Decizia ca sediul mondial al Baha'i-ului să fie la Haifa a fost luată ca urmare a faptului că nici o alta tara din acea zona geografică nu a oferit o libertate mai mare de desfăşurare a activităţii religioase a acestei promiţătoare credinţe393.

393 http://www.geocities.com/athens/delphi/5647/rel54.htm site citat la 28.04.2009

167

Page 164: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

În America acest curent a fost adus de un adept Baha's, Ibrahim Keiralla şi s-a consolidat prin venirea succesorului lui Baha'u'llah, Abdul Baha. Acesta pune bazele unui templu la Wilmette, Illinois a cărui structură demonstra semnificaţia cifrei 9 (simbolul unităţii). Doctrina lor de bază este unitate adevărurilor revelate în diferite epoci. Revelaţia lui Baha'u'llah este cea mai recentă şi se referă la unitatea rasei umane, a religiilor, necesitatea adoptării unei limbi universale şi a egalizării sociale.394 În Statele Unite organismul central de conducere este National Spiritual Assembly,395 Wilmette care conduce două case de presă şi o misiune activă în toată lumea în 1997 raportau 133.000 de membrii în SUA şi 5 milioane în 230 de ţări.396

„Mirza Ali Mahomed, la vârsta de 25 de ani, susţinea că „Dumnezeu 1-a ales pentru menirea de Bab”397. De acum înainte, el a început să se considere ca „poartă” prin care se făcea cunoscută oamenilor doctrina imamului ascuns (Mahdi). Bab susţinea că ar fi cel care, la sfârşitul primului mileniu, s-a arătat ca noul Mahdi, ca revelaţia spiritului universal, ca dreptatea cea mai înaltă, care în el ar fi primit o formă corporală. El ar fi cel în care au apărut din nou Moişe şi Iisus, fiind încarnarea tuturor profeţilor.

În învăţătura sa, exerciţiile islamului şi legile curăţeniei rituale au pierdut din însemnătatea lor, iar judecata dumnezeiască, raiul, iadul şi învierea islamică au primit un alt sens. Ceea ce încerca el, însă, nu era doar o reformă pe tărâm religios, ci şi de înnoire în plan social. Astfel, el susţinea fraternizarea tuturor oamenilor, scoaterea femeilor, prin egalizare, din situaţia josnică în care se aflau, desfiinţarea obligativităţii voalurilor cu care femeile îşi acopereau faţa, refuzul concepţiei tradiţionale grosolane a căsătoriei etc.

394 M,. Perkins, The Bahai's Faith, London, 1980, p. 60395 Sediul mondial al mişcării este la Haifa în Israel396 E n c y c l o p e d y . . . , p . 1 9 3 7397 F. Şandor, Curente înnoitoare în islamul contemporan, în: „Studii Teologice", nr. 9-10, 1963, p. 555 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 188

168

Page 165: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Alte învăţături babiste se referă la o nouă reglementare a moştenirii, prohibirea consumării vinului, abolirea circumciziunii. De asemenea, Bab cerea ca locurile sfinte de la Mecca să fie distruse şi înlocuite cu 19 sanctuare, simboluri ale lui Bab şi ale celor 18 discipoli ai săi. Întreaga sa învăţătură se află, de altfel, expusă într-o carte religioasă, Bayan, respectată ca sfântă şi socotită Coranul babismului.

Deşi îşi are fundamentele în babism, noul curent promovat de către Baha Ullah, cunoscut sub numele de bahaism, se înstrăinează mult de islam, întrucât fondatorul său nu şi-a propus doar o reformă a islamului, ci o transformare a acestuia într-o religie universală.

Când Bab îşi anunţa misiunea, în 1844, Baha Ullah era în vârstă de 28 de ani şi a devenit un mare apologet al învăţăturii celei noi, ajungând în curând cel mai convins şi mai îndrăzneţ dintre adepţii ei. A fost închis de două ori din pricina credinţei sale. In anul 1852 s-a petrecut, însă, o întâmplare care a avut pentru toţi membrii curentului cele mai grave consecinţe, şi anume: ideile lui Baha Ullah nu puteau fi pe placul guvernului turc, care l-a exilat. Aflat în exil, şi-a petrecut viaţa în simplitate şi seninătate, până când, în urma unor friguri, s-a stins din viaţă în ziua de 28 mai 1892, în Akka, în vârstă de 75 de ani”398.

Walter Martin vorbeşte şi el despre această sectă: “Credinţa Mondială Baha'i este un cult eretic necreştin de origine vădit străină, care a început în Iran în secolul al XIX-lea, printr-un tânăr şi religios om de afaceri iranian, cunoscut sub numele de Mirza' Ali Muhammad, care a ajuns să creadă că este o manifestare divină proiectată în lumea limitată în timp şi spaţiu în calitate de „Bab” (Poartă) ce deschide o nouă eră pentru omenire”399.

Aşadar, istoria Credinţei Mondiale Baha'i a început cu uimitoarele pretenţii ale unui tânăr iranian, pretenţii conform cărora „liderii religioşi ai lumii şi-au uitat originea comună... Moise, Iisus şi

398 F. Şandor, op.cit., p. 559 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 190399 Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 343

169

Page 166: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Mahomed au fost profeţi de acelaşi rang, reflectând gloria lui Dumnezeu, mesageri purtând amprenta Marelui Creator.”400

După cum se consemnează în istoria credinţei baha'i, Bab a fost condamnat la moarte şi executat în 8 iulie 1850, la Tabriz. În văzul a mii de oameni, după cum spun adepţii baha'i, 750 de soldaţi armeni şi-au ridicat carabinele şi au tras asupra profetului. Când fumul s-a ridicat, Babul nu numai că a apărut viu şi nevătămat după grindina de gloanţe ce se abătuse asupra lui, dar gloanţele mistuiseră funiile cu care fusese legat, astfel că el stătea dezlegat.401

Baha'ismul modern consideră că marea profeţie a Babului a fost împlinită de către Mirza Husayn' Aii, cunoscut mai bine iniţiaţilor drept „Baha'u'llah”, care, la moartea nefericitului său predecesor, a Babului, a succedat la tronul mesianic al baha'ismului.

În anul 1863, acelaşi Baha'u'llah s-a declarat pe sine drept cel profeţit de către Bab cu 13 ani în urmă, Cel care a fost „ales de Dumnezeu şi cel promis dintre toţi profeţii”402.

Adepţii baha'i au avut şi ei parte de persecuţie şi mai mult de nouă mii au fost ucişi între anii 1850-1860. Însă prin emigrarea lor în America prin persoana lui Abdu'l Baha, fiul lui Baha'u'llah, care a ajuns în Statele Unite în 1912, baha'ismul şi-a dobândit cu adevărat „un nou început în libertate”, iar astăzi îşi duce mai departe lucrarea în peste 100 de ţări, pretinzând un număr total de aproximativ şase milioane de membri în întreaga lume. Cu toate că nu se dau statistici actuale referitoare la numărul aderenţilor, se pare că în anul 1975 ei aveau aproximativ 5.500 de comunităţi în Statele Unite403.

Sediul mondial al Credinţei Mondiale Baha'i se află în Haifa, Israel, de unde sunt răspândite scrierile lui Baha’ullah şi ale lui Abdu’l Baha. După cum se spune, Baha’ullah a lăsat în urma lui peste 200 de cărţi şi carnete de notiţe, care, împreună cu scrierile

400 Richard Mathison, Faith, Cults and Sects in America, New York, Scribners, 1952, p. 105; Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 343401 Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 343-344402 J. E. Esslemont, Baha'u'llah and the New Era, Wilmette, IL, Baha'i Publishing Committee, 1951, p. 38; Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 344403 Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 345

170

Page 167: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

fiului său, constituie autoritatea finală în ceea ce priveşte credinţa şi călăuzirea religioasă pentru toţi membrii cultului404.

Aşa cum se ştie, noţiunea de aşteptare este puternică în tradiţia musulmană şiită, majoritară în Iran. Acest şiism este numit „duodeciman”, datorită credinţei într-o succesiune de doisprezece imami, urmaşi ai Profetului, la conducerea comunităţii musulmane. Ultimul dintre ei ar fi dispărut în secolul al IX-lea şi s-ar fi „ascuns mesianic”: dar se aşteaptă întoarcerea sa ca mahdi („cel călăuzit de Dumnezeu” şi care vine la sfârşitul lumii, pentru a instaura pe pământ ordinea şi dreptatea)405.

„Adepţii baha'i cred în principiul „revelaţiei progresive”: nici o revelaţie nu este încheiată, în fiecare epocă Dumnezeu trimite omenirii „învăţăturile ce corespund în acelaşi timp nevoilor şi posibilităţilor ei de înţelegere”. Pentru epoca noastră, Baha' Allah a venit deci să vestească cele trei principii fundamentale de unitate întru Dumnezeu, de unitate a omenirii („pământul nu este decât o singură ţară, iar toţi oamenii sunt cetăţenii ei”) şi de unitate a religiei, precum şi împăcarea între ştiinţă şi religie etc. — aspiraţii pe care le regăsim, de altfel, în multe alte religii apărute ulterior.

Spre deosebire de numeroasele religii noi ivite în secolul trecut, care se caracterizează prin declararea comunicării directe şi nemijlocite a credinciosului cu Dumnezeu, Aabdu’l-Baha se exprimă că „între om şi creator este nevoie de un mijlocitor...”. Dacă un om vrea să-1 cunoască pe Dumnezeu, el trebuie să-1 vadă într-o oglindă perfectă: creştinii îl văd în Iisus, baha’ii în Baha’u’llah. Dar ei exclud alţi intermediari, apreciind că în trecut poporul era ignorant, analfabet şi erau necesari preoţii care să citească şi să explice scrierile sfinte. Acum însă baha’ii nu recunosc preoţia şi viaţa monahală a credincioşilor izolaţi de lume. Ca în toate religiile, se atrage atenţia asupra spiritului. Trupul este precum coaja unui ou, este slujitorul sufletului. Trupul să nu ne preocupe în mod deosebit, să trăiască modest şi cumpătat. Carnea nu este interzisă, dar „hrana viitorului se va compune din fructe şi cereale”; sunt interzise drogurile, alcoolul, este impusă o igienă severă, nu din grija pentru trup, ci fiindcă are o mare influenţă asupra spiritului. Nu se exclude vindecarea trupului de

404 Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 345405 Jean Francois Mayer, Sectele, p. 68

171

Page 168: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

către medic, dar în caz de boală un rol însemnat are echilibrul spiritual, bogăţia vieţii sufleteşti la care se ajunge prin rugăciune”406.

Ca şi Krishna, Moise, Zoroastru, Buddha, Iisus sau Mahomed, Bab şi Baha'Allah sunt „Manifestări ale lui Dumnezeu”. Ele au toate aceeaşi natură şi însemnătate. Contrar oamenilor obişnuiţi, ele au existat în lumea spiritului, înainte de naşterea lor trupească. „Manifestarea nu este deci doar o persoană obişnuită, pe care Dumnezeu o alege într-un stadiu al existenţei ei pentru a-i fi mesager. Manifestarea, este mai degrabă, o fiinţă deosebită, având o legătură de excepţie cu Dumnezeu şi trimisă de el din lumea spiritului, ca instrument de revelaţie divină” (William S. Hatcher şi J. Douglas Martin). „Manifestările” sunt oglinzi în care se reflectă Dumnezeu, căruia îi putem astfel cunoaşte atributele şi calităţile, nu însă şi esenţa.

Islamul crede cu tărie în caracterul definitiv al revelaţiei aduse de Mahomed, „pecetea profeţilor”. Aceasta explică virulenţa reacţiei sale faţă de o religie ce s-a ridicat din sânul său, şi vom întâlni aceeaşi atitudine faţă de mişcarea Ahmadiyya407.

Un baha’i este cel care îl recunoaşte pe Baha’u’llah ca manifestarea lui Dumnezeu în era actuală pentru vremurile noastre şi se străduieşte să-i urmeze învăţăturile.

„Un recent credincios baha’i din ţara noastră exprima: „Despre religia baha’i am aflat, concret, după revoluţie şi am aderat fără ezitări, constatând că de fapt eram baha’i de peste 40 de ani fără să-mi dau seama”. Într-o convorbire la Londra, prin 1912, Abdu’1-Baha spunea că un om poate fi Baha’i chiar dacă n-a auzit niciodată de Baha’u’llah; „omul care duce o viaţă în conformitate cu învăţăturile lui Baha’u’llah este deja un baha’i...”. El cinsteşte, deopotrivă, pe Hristos, Muhammad şi ceilalţi profeţi, dar recunoaşte că purtătorul mesajului lui Dumnezeu pentru epoca în care trăim este Baha’u’llah. Noua conştiinţă care-i uneşte pe toţi Baha’i - fără deosebire de rasă, origine, formaţie intelectuală, sex, stare socială etc. - constă în faptul că Dumnezeu este unic pentru toţi şi pe întreaga planetă trebuie realizată unitatea de credinţă. „Ştiţi voi pentru ce aţi fost creaţi cu toţii din acelaşi colb?... Fiindcă, ... se cuvine să fiţi un

406 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 253-254407 Jean Francois Mayer, Sectele, p. 70

172

Page 169: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

singur suflet, să vă purtaţi la fel, să mâncaţi la fel şi să locuiţi în aceeaşi ţară, pentru ca din interiorul fiinţei voastre, prin faptele şi acţiunile voastre să devină vizibile semnele unităţii şi sensurile detaşării. Acesta este sfatul meu pentru voi, copiii lumii”. Una dintre revistele Comunităţii Internaţionale Baha’i este intitulată „One Country” şi are ca subtitlu: „Pământul nu este decât o singură ţară şi toţi oamenii sunt cetăţenii săi”. Toţi baha’ii să formeze „un singur suflet în mai multe trupuri”, acceptarea credinţei pentru ei este o „radioasă supunere”. Credinţa nu înseamnă să te supui orbeşte, ci să foloseşti şi cunoaşterea, darul raţiunii. Toţi oamenii fiind raţionali, pot răspunde chemării divine. Unitatea omenirii nu se referă doar la cei vii, ci la toate fiinţele umane existente sau dispărute. După moarte continuă viaţa spirituală, dar natura acelei vieţi, după moarte, este un mister”408.

a) Doctrină şi practici

„Conform doctrinei bahaiste, Dumnezeu este lumină şi iubire. În sine, el este inaccesibil lumii, dar din el iradiază voinţa primordială, lumea însăşi reprezentând o consecinţă a iradierii acestei voinţe primordiale divine. Prezenţa acţiunii lui Dumnezeu se resimte, etapizat, în întreaga lume, pornind de la regnul mineral, vegetal, animal şi uman până la lumea profeţilor. În accepţiunea bahaistă, omul se plasează la limita dintre lume şi Dumnezeu, pentru că, pe de o parte, acesta face parte integrantă din lume, iar pe de altă parte este purtător al voinţei primordiale divine şi are misiunea şi capacitatea de a dobândi mântuirea, prin eliberarea spiritului divin, „prizonier” al propriului trup. Dumnezeu 1-a creat pe om, pentru ca acesta să-1 cunoască şi să-1 iubească. Şi, întrucât toţi oamenii sunt creaţia lui Dumnezeu, fiecare dintre aceştia trebuie să iubească pe toţi semenii săi, fără nici o discriminare legată de naţiune, confesiune, clasă socială sau rasă. Nu există decât un singur Dumnezeu şi o singură familie umană; şi această familie va trebui i să trăiască în armonie şi pace universală”409.

408 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 252-253409 Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 192

173

Page 170: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

„J. E. Esslemont expune corect credinţa Baha’i (manuscrisul fusese citit şi apreciat de Abdu’1-Baha). El îşi începe astfel primul capitol: „Dacă studiem «evoluţia omului» aşa cum este relatată în paginile istoriei, vedem clar că factorul primordial al progresului uman este apariţia, din epocă în epocă a unor oameni care, depăşind ideile admise în epoca lor, dezvăluie şi fac cunoscute adevăruri ignorate până atunci de omenire”. Religia Baha’i afirmă că de-a lungul timpului, Dumnezeu a trimis oamenilor profeţi pentru a le dezvălui voinţa divină. Asemenea profeţi au fost Krishna, Moise, Iisus, Muhammad. Aceşti întemeietori de religii sunt principalii învăţători ai omenirii, iar spusele lor nu le aparţin, ci reprezintă o revelaţie, un mesaj divin. Ultimul profet a fost Baha’u’llah. Înţelepciunea celor care au fost mesagerii lui Dumnezeu şi cărţile sfinte ale tuturor religiilor nu se resping, ci se completează şi se împlinesc una prin cealaltă. „Învăţătura lui Moise a fost bobocul, aceea a lui Hristos, floarea, iar a lui Baha’u’llah este fructul. Cărţile sacre ale religiilor prevestesc „vremurile sfârşitului” şi venirea „tatălui etern”: acesta este Baha’u’llah, care „a luat cârmuirea pe umerii lui” pentru a aduce pacea pe pământ. Biblia, Coranul, profeţiile lui Isaia, Ieremia, Iezechiel, Zaharia, Iisus, Muhammad, toate anunţă venirea lui Baha’u’llah”410.

„Legile fundamentale pe baza cărora poate fi realizată viitoarea ordine mondială sunt cuprinse, în concepţia Bahai, în lucrarea Kitab Akdas. In acest „document pentru viitoarea civilizaţie mondială”, Baha Ullah apare ca judecător, legiuitor, unificator şi mântuitor al întregii lumi, el îi desemnează pe toţi regii lumii ca pe nişte vasali ai săi şi se autointitulează drept „regele regilor”. Idealurile lumii propuse de această mişcare sunt sintetizate în aşa-numitele „douăsprezece principii ale religiei universale Bahai”411: 1. Întreaga umanitate trebuie privită ca o unitate; 2. toţi oamenii trebuie să caute adevărul prin ei înşişi; 3. toate religiile au un

410 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 249-250411 Religia Bahai. O cale spre pace, Baha’I Verlag, Hofheim – Langenheim, 1990, p. 2 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 194

174

Page 171: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

fundament comun; 4. religia trebuie să fie izvorul unităţii între ; oameni; 5. religia trebuie să se pună în acord cu ştiinţa şi raţiunea; 6. bărbatul şi femeia au aceleaşi drepturi; 7. abţinerea de a judeca pe alţii; 8. realizarea păcii mondiale; 9. atât bărbaţii cât şi femeile trebuie să primească cea mai bună instrucţie şi educaţie spirituală şi intelectuală; 10. rezolvarea problemelor sociale; 11. promovarea unei limbi şi unei scrieri universale; 12. realizarea unui tribunal universal”412.

„La Congresul mondial Baha’i , din 1992, David Hoffman se exprima că acum toate rasele umane trăiesc cea mai mare criză spirituală din istoria omenirii: trec de la copilărie la perioada adultă. „Vestea bună” pe care mişcarea Baha’i o aduce întregii lumi este că „învăţătorul omenirii” a apărut şi cu el începe „era nouă”. Profetul Baha’u’llah este o „manifestare divină”, asemenea venirii primăverii. „Era” care se încheie n-a murit încă, dar „Soarele Dreptăţii”, „astrul strălucitor” luminează deja cerul şi pământul.

El începe făurirea unei noi religii. Multe prevederi din Coran sunt înlocuite, practica şi ritualurile islamice sunt reduse, prevederile juridice, sociale, referitoare la învăţământ, care erau cuprinse în cartea sacră au fost laicizate şi modernizate. Religiile existente (islamismul, creştinismul, mozaismul) ar trebui unificate pe baza unei toleranţe complete, fără conflicte confesionale.

Avertizează că nerespectarea acestor idei va duce la decăderea societăţii şi la declinul puterii politice. Bab se adresează credincioşilor, dar şi oamenilor politici, solicitându-i să aplice ideile sale pacifiste.

În 1848 s-au desprins complet de islam. Au fost înscenate unele mişcări politice şi atentate împotriva autorităţilor şi şahului, care au atras prigoana contra credincioşilor „babi”. În 1850 Marza Ali Muhammad a fost împuşcat, iar până în 1852 au fost masacraţi 20000 de adepţi”413.

Dacă revedem analiza pe care tocmai am făcut-o baha'ismului, putem; învăţa câteva lucruri despre acest ciudat cult eretic. În primul rând putem desluşi că, deşi are o origine islamică,

412 Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 194413 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 250-251

175

Page 172: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

baha'ismul s-a ascuns cu grijă în; spatele unei terminologii apusene, imitând în forme şi ceremonii creştinismul, oriunde acest lucru a fost posibil, cu scopul de a deveni atrăgător pentru; mintea occidentală.

În al doilea rând, baha'ismul este dornic să nu intre în conflict cu principiile fundamentale ale Evangheliei, aşa încât adepţii baha'i sunt întru totul - de acord ca creştinii să-şi păstreze formal credinţa, atâta timp cât îl recunosc pe Baha'u'llah şi principiile generale ale Credinţei Mondiale Baha'i.

În al treilea rând, baha'ismul subminează în mod deliberat doctrinele fundamentale ale credinţei creştine, fie tăgăduindu-le în mod făţiş, fie manipulând cu grijă terminologia aşa încât să „atenueze” dogmatismul doctrinar ce caracterizează creştinismul autentic.

Baha'ismul are prea puţin credit pentru a-i fi autentificate pretenţiile la supremaţia religioasă. Un adept baha'i onest va admite de bună voie că nu în puţine privinţe sistemul lor a fost copiat după multe dintre practicile islamului şi creştinismului414.

IV. Secte esoterico-oculte „Tradiţia paralelă”

IV.1. Preliminarii

a) Renaşterea gnozei. Ezoterismul şi ştiinţele oculte fac din nou obiectul unui viu interes. În paralel, o multitudine de grupuri şi de şcoli apar sub denumirile cele mai diverse, ca o renaştere a “gnozei” (gr. gnosis, cunoaştere). Ele se referă în special la o serie de maeştri spirituali care le-au repus în valoare de un secol încoace sub forma ezotero-ocultismului: Allan Kardec (1804-1869) şi spiritismul, Eliphas Leyi (1810-1875) şi ocultismul, Helena P. Blavatsky (1831-1891) şi Societatea teozofică. Fiecare mişcare, considerându-se deţinătoarea privilegiată a Cunoaşterii absolute, se prezintă ca noua religie mondială pentru Noua Eră ce va veni.

Există un număr de indicii care pun în evidenţă amploarea fenomenului. Literatura ezotero-gnostică cunoaşte o creştere

414 Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 352

176

Page 173: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

progresivă, în care compilaţiile laborioase apar alături de reeditările textelor sacre şi de scrierile clasice despre Calea ascunsă. Mai mult de un european din cinci crede în reincarnare: este o temă centrală a gnozei. În 1986, în Franţa, puteau fi numărate aproape 200 de grupuri şi şcoli iniţiatice, iar în Canada peste 500415.

b) Grupări foarte variate. Grupurile deja menţionate sunt numeroase şi nu trebuie amestecate. Dar mai tre-buie să cităm şi alte domenii influenţate de gnoză. Aceasta apare:

- în speculaţiile de ordin ştiinţific asupra secretului universului, cum este Gnoza de la Princeton;

- în domeniul ezoteric, prin redescoperirea civilizaţiilor, tradiţiilor şi secretelor pierdute sau prin literatura dedicată fenomenelor oculte şi ciudate;

- în speculaţiile religioase, despre “conţinutul autentic al mesajului lui Iisus”, o dată cu reeditarea evangheliilor apocrife;

- în domeniul psihologiei, prin speculaţiile privind structura religioasă a conştiinţei, o dată cu reînnoirea interesului pentru Cari Jung şi Victor Frankl416.

Gnoza este, aşadar, acţiunea unui “eu” în căutarea 1 “sinelui” real şi divin. El îşi va atinge scopul - afirmă aceste mişcări de dezvoltare a potenţialului uman şi a spaţiului interior - prin experimentarea diferitelor niveluri ale Conştiinţei: până la unirea cu Conştiinţa cosmică. Căci omul este un spirit pur prin natura sa. Cercetarea celui mai profund nivel al conştiinţei reprezintă unirea cu acea porţiune a divinului. Ea constă într-o experienţă de iluminare prin care iniţiatul descoperă, ca în hinduism, adevărul: “Eu sunt acela ce singur este”.

Între om şi divinitate ar exista o continuitate. Există o entitate unică: între microcosmos şi macro-cosmos există o corespondenţă strânsă. “Tot ceea ce există sus este identic cu ceea ce se află jos, şi tot ceea ce există jos este identic cu ceea ce se află sus”. Primordiale vor fi astfel trezirea spirituală, explorarea psihismului, considerat ca o scânteie de energie universală.

415 Jean Vernette, Sectele, p. 89-90416 Jean Vernette, Sectele, p. 91

177

Page 174: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Meditaţia transcendentală promite să atingă această stare printr-o “scufundare” de două ori pe zi, de douăzeci de minute, şi prin recitarea unei mantre alese în funcţie de propria “vibraţie”. Asociaţia Bunăvoinţei mondiale, Reţeaua Triunghiurilor, Şcoala Arcane,1 pun în practică această comuniune prin meditaţie cotidiană, la aceeaşi oră, indiferent de locul unde se găseşte fiecare, aceasta pentru a pregăti, conform concepţiei fostei teozoafe Alice Bailey, întoarcerea lui Christos, în ultimul său avatar, ce trebuie să se manifeste curând417.

IV.2. Spritismul

Spiritismul este pe departe cea mai veche formă de cult religios existent în prezent şi cu siguranţă una dintre cele mai fatale când este vorba de siguranţa judecăţii divine, fiind cunoscut adesea eronat, şi sub denumirea de „spiritualism”. Totuşi, atunci când se vorbeşte despre acest cult eretic, este uneori necesar să se folosească şi acest termen cu scopul de a comunica în limbajul zilelor noastre.

Mişcarea şi practica spiritistă reprezintă una dintre cele mai frământate probleme de ordin religios în societatea con-temporană. Deşi veche, îndeletnicirea spiritistă este desigur cea mai răspândită şi cea mai primejdioasă dintre doctrinele şi practicile ocultiste din zilele noastre.

Spiritismul şi-a mărit sfera în anumite epoci, ca de pildă după cel de-al doilea război mondial, când nenumărate familii, îndurerate de pierderea vreunui membru iubit al familiei lor, şi-au căutat mângâierea în aşa-zisele „convorbiri cu morţii” din şedinţele spiritiste.

Cea mai mare parte dintre corifeii spiritismului amestecă în doctrina lor o sumedenie de elemente creştine, pretinzându-se uneori a fi ei înşişi cei mai „buni” creştini. In felul acesta, ei izbutesc să aducă în rândurile lor numeroşi credincioşi ai Bisericii, îndeosebi tineri, care nu-şi dau seama în ce rătăcire, în ce primejdie şi în ce păcat alunecă atunci când se

417 Jean Vernette, Sectele, p. 93-94

178

Page 175: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

lasă atraşi de şedinţele spiritiste sau de alte practici. Numele şi-1 dau aşa - spiritişti - pentru faptul că pretind a comunica cu spiritele (sufletele) morţilor.

Originea, în timp şi în loc, a spiritiştilor este îndepărtată şi necunoscută. Despre un întemeietor de doctrină şi practică spiritistă nu se poate vorbi. Îndeletnicirea „spiritistă” sub o for-mă sau alta era cunoscută şi practicată aproape la toate popoa-rele din vechime, ca: egiptenii, babilonienii, chinezii, grecii, romanii, evreii şi alţii.

Vechiul Testament aminteşte de practici spiritiste, ca de pildă cazul lui Saul cu vrăjitoarea din Endor (1 Reg. XXVIII, 7, 20). Practicile erau însă interzise cu asprime de către Moise, ca fiind contrare descoperirii lui Dumnezeu (Deut. XVIII, 9-12).

In Noul Testament, sub o altă formă, spiritismul este cunoscut şi practicat în primele veacuri creştine, începând de la Simon Magul (Fapte VIII, 9), vrăjitorul Elima (Fapte XIII, 8) şi până la Apocalipsă. Practica spiritistă a existat la păgâni şi s-a transmis prin superstiţie până astăzi.

În 1949 dr. Charles Braden scria că în America liderii spiritişti „estimează i [că există] între 500.000 şi 700.000 de spiritişti în Statele Unite ale Americii! şi... 1.500.000 până la 2.000.000 în lume” (These Also Believe, New York; 1 Macmillan Company, 1960, pag. 356).

Această apreciere, în ceea ce priveşte Statele Unite, este foarte depăşită. Adunarea Generală Internaţională a Spiritiştilor, Alianţa Naţionalistă Spiritistă a Statelor Unite ale Americii şi Asociaţia Naţională Spiritistă a Bisericilor a raportat (ultimele date fiind din 1976) mai mult de 200 de biserici, cu un număr total de membri de peste 10.000 şi peste 200 de preoţi. Aceasta nu include şi statisticile altor state ale lumii, mai ales din Europa şi America de Sud, unde mişcarea este mult mai puternică decât în Statele Unite. Numai în America de Sud există peste 4.000.000 de spiritişti. Spiritismul cunoaşte un nou avânt tocmai într-o perioadă cunoscută drept epoca ştiinţifică a fizicii şi a mecanicii cuantice!

Dr. Marcus Bach, renumitul cercetător liberal, care a examinat foarte multe fenomene spiritiste, afirmă că, după părerea lui, „raţiunea de a fi a spiritismului este... demonstrarea

179

Page 176: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

şi verificarea continuităţii vieţii, cuplate cu asigurarea mângâietoare că viaţa este bună”.

Dr. Bach a continuat în acelaşi context să explice că a văzut într-o şedinţă reunirea evidentă a unei familii: „un fiu spunându-i mamei lui că viaţa de dincolo este doar o continuare a vieţii de pe pământ. Nu există nicidecum două lumi; există doar o singură lume, întrepătrunsă, interdependentă, îndeaproape întreţesută de memorie şi de dragostea de viaţă. Conştiinţa nu poate muri. Personalitatea nu poate fi distrusă. Spiritul unui om este cu adevărat etern.” Dr. Bach şi-a încheiat constatarea cu următoarea afirmaţie: Am părăsit camera copleşit de un ciudat torent de mângâiere în ceea ce priveşte viaţa şi moartea. Dacă toate acestea sunt adevărate, mi-am spus, nu va fi uşor să vorbeşti despre ele tară să fii cuprins de emoţie. Am crezut întotdeauna în viaţa după moarte. La fel biserica tradiţională. Spiritismul însă a mers un pas mai departe. Ne-a cerut să credem că spiritele sunt interesate şi active în preocupările omeneşti; că ele pot fi atinse, văzute şi că se poate comunica cu ele. Sentimentul de siguranţă şi mângâiere stăruia. Senzaţia că totul este autentic persista. Am trecut pe lângă grota din Chesterfield. Cineva se ruga în interiorul sanctuarului. Pentru cei ce cred, spiritismul duce la Dumnezeu418.

„Fondatorul şi precursorul mişcării spiritiste în România este, în mod indubitabil, academicianul Bogdan Petriceicu Haşdeu (1834-1907), originar din Cristineşti, judeţul Hotin. Provine dintr-o veche familie moldovenească, ale cărei urme se regăsesc în hrisoavele de prin 1597, care pomenesc despre un Gavrilă Haşdeu.

Studiile universitare le-a făcut la Universitatea din Harcov, unde s-a specializat în domeniul juridic, iar ca autodidact a acumulat vaste cunoştinţe istorice, filosofice şi lingvistice. Fost ofiţer în garda ţaristă şi membru al Academiei imperiale din Petersburg, din cauză că, în urma Tratatului de la Paris, a optat pentru cetăţenia de origine, i s-au confiscat toate moşiile părinteşti, după care s-a stabilit ca magistrat la

418 Marcus Bach, They Have Found a Faith, New York, Bobbs-Merrill, 1946, p. 116, 121 apud Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 290

180

Page 177: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Cahul, pentru ca din 1858 să ajungă la Iaşi, unde este numit profesor la Academia Mihăileană.

În general, Haşdeu a studiat trecutul sub toate aspectele sale: filosofia istoriei, istoria dreptului, istoria limbii, istoria obiceiurilor şi datinilor, etimologia, folclorul etc.

În ultimii ani de viaţă, moartea unicei sale fiice, geniala poetă, Iulia Haşdeu, avea să-i schimbe, dacă nu destinul, cel puţin preocupările de până atunci. Fără a gândi că în spiritism ar putea găsi vreo mângâiere, probabil chiar fără să-şi dorească acest lucru, el pretinde că a primit o comunicare spiritistă, prin scriere automată, de la spiritul propriei fiice decedate. Este, de fapt, momentul convertirii sale la spiritism”419.

„În prezent, în lume, pot fi distinse patru forme de spiritism:

a) „Spiritismul vulgar”, respectiv acea formă de spiritism în cadrul căreia pot fi contactaţi cei decedaţi prin intermediul levitaţiilor (ridicarea meselor, paharelor sau altor obiecte etc.)420.

b) Aşa-numitul „spiritism revelaţional”, provocat de mediumi aflaţi în transă, care intră în legătură cu cetele îngereşti superioare sau cu însuşi Dumnezeu Tatăl421.

c) Un spiritism cu o coloratură religios-morală, cunoscut în lumea creştină sub numele de „spiritualism”, iar în America Latină întâlnit ca un surogat religios”422.

„Aşa-numitul „spiritism ştiinţific”, detaşat în mod absolut de orice premise religioase, preocupat preponderent de problema existenţei unui suflet independent de trup. Ceea ce îşi propune o anume ramură a ştiinţei, în această privinţă, este să demonstreze că există o separaţie tranzitorie a sufletului de

419 Vezi B.P. Haşdeu, Sic Cogito, Bucureşti, 1990, p. 305; cf. P. Ştefanescu, Spiritismul, Bucureşti, 1994, p, 61 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 101420 Cf. H.-J. Ruppert, Okkultismus. Geisterwelt oder neuer Weltgeist?, Wiesbaden, 1990, p. 71 sq apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 101421 Ibidem, p. 84 sq apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 101422 Ibidem, p. 108 sq apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 101

181

Page 178: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

trup; altfel spus, este vorba de o distincţie clară între cerceta-rea lumii de dincoace şi de dincolo de mormânt”423.

De la Primul Război Mondial încoace, orizontul religios al globului pământesc a fost martorul ascensiunii rapide a mai multe forme de spiritism, o religie unică prin faptul că oferă contactul cu fiinţe de dincolo de mormânt .şi informaţii de la ele. O mare parte din practicile spiritiste contemporane au fost demascate de către specialiştii competenţi ca fiind făcute prin înşelăciune424.

Dar nu toate fenomenele metafizice sau spiritiste pot fi demascate ca fiind făcute prin înşelăciune. Există o dimensiune spirituală care nu poate fi ignorată. Spiritiştii autentici îşi trag puterea din acela pe care Biblia îl numeşte „un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită” (1 Petru 5:8) şi care este Satan. Spiritismul, aşa după cum vom vedea, contrazice Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. În aceeaşi măsură în care constituie ceva înrudit cu înşelătoria publică, spiritismul constituie şi o erezie biblică425.

Începând plastic cu Exodul, Scriptura declară că egiptenii antici practicau vrăjitoria şi necromanţia, practici utilizate şi de către preoţii zeilor demonici ai Egiptului pentru a dubla minunile făcute de Moise când acesta s-a prezentat înaintea lui Faraon cu porunca divină (Exodul 7:11, 22; 8:18).

Atitudinea lui Dumnezeu faţă de cei care practică păcatul interzis este conturată şi ea în mod limpede în Scriptură. Domnul a ordonat pedeapsa cu moartea pentru toţi vrăjitorii, după cum este consemnat în Exodul 22:18 şi Leviticul 20:27, ca să cităm doar două exemple concrete. Vechiul Testament afirmă de asemenea că cei care se întovărăşesc cu „cei care cheamă morţii” şi cu „vrăjitorii”, în limbajul nostru cu demonii şi mediile, sunt blestemaţi de Dumnezeu (Leviticul 19:31 şi 20:6).

Pe lângă aceşti violatori ai poruncii divine, profetul Daniel vorbeşte adeseori despre magicieni, descântători, ghicitori, astrologi (Daniel 1:20; 2:2,27; , 4:7 şi 5:7), care împreună cu chaldeenii erau specializaţi în arta interpretării viselor şi vedeniilor. Profetul Isaia

423 H.J. Ruppert, op.cit., p. 101 sq apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 101424 Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 290-291425 Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 291

182

Page 179: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

vorbeşte şi el despre spiritiştii antici, care rosteau descântece asupra lui Israel (Isaia 8:19; 19:3; 47:9), iar împăratul Saul, înainte de apostazia lui, sub porunca lui Dumnezeu a alungat astfel de practicanţi din Israel (1 Samuel 28:3, 9), aşa cum a făcut şi dreptul împărat Iosia după el (2 împăraţi 23:24, 25).

Mai mult decât atât, Scripturile mărturisesc că prăbuşirea lui Mânase s-a datorat adâncirii lui în spiritism (2 împăraţi 21:6; 2 Cronici 33:6) şi idolatriei rezultate de aici, în pofida poruncii lui Dumnezeu. Prin urmare, Biblia prezintă un rezumat copleşitor al dorinţei interzise a omului de a dezvălui misterele spirituale ascunse ale universului, chiar dacă pentru promovarea căutării lui păgâne omul trebuie să se îndeletnicească cu vrăjitoria, divinaţia sau descântecele. Scripturile ne spun că egiptenii, babilonienii, caldeenii şi canaaniţii, au practicat cu toţii spiritismul, practică ce a continuat într-un fel sau altul de-a lungul secolelor. Renaşterea modernă a spiritismului a avut loc în anul 1848, la Hydesville, New York, prin Kate şi Margaret Fox, două dintre cele mai renumite iniţiatoare ale spiritismului în secolul al XIX-lea426.

a) Doctrina

Cele „Şapte Principii” ale ei au fost stabilite după cum urmează:

I. Paternitatea lui DumnezeuII. Fraternitatea omuluiIII. Existenţa neîntreruptăIV. Comuniunea spiritelor şi slujirea îngerilorV. Responsabilitatea personalăVI. Recompensa şi pedeapsa în viaţa de apoi pentru

binele şi răul făcut pe pământ VII. O cale a progresului infinitSpiritismul reprezintă Ştiinţa, Filozofia şi Religia ce

propovăduiesc o viaţă neîntreruptă, bazată pe adevărul demonstrat al unei comunicări, cu ajutorul mediilor, cu cei care trăiesc în lumea spiritelor.

Spiritistul este cel care crede, ca bază a religiei lui, în comunicarea dinte lumea aceasta şi cea a spiritelor cu ajutorul mediilor

426 Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 291-292

183

Page 180: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

şi care se străduieşte să-şi modeleze caracterul şi conduita în conformitate cu cele mai înalte învăţături derivate dintr-o astfel de comuniune427.

Că fiecare suflet va progresa de-a lungul veacurilor spre înălţimi sublime şi glorioase, unde Dumnezeu este dragoste şi dragostea este Dumnezeu. „What Spiritualism is and Does”, Spiritualist Manual, 1940

Omul este o fiinţă spirituală, evoluată din formele inferioare de viaţă, prin faza conştientă, spre stadiul facultăţilor morale şi spirituale superioare, ce supravieţuiesc neafectate, în pofida descompunerii trupului fizic.

Faptele bune, izvorâte dintr-o inimă bună, au o forţă creatoare capabilă de a construi locuinţe plăcute în viaţa spiritului şi, invers, cei păcătoşi îşi creează propriile locuinţe nefericite. Cei răi trebuie să plătească pentru faptele lor rele, aici sau pe lumea cealaltă şi să ajungă la o stare de dreptate înainte de a fi pregătiţi să păşească pe calea ce duce la fericirea şi progresul spiritual.

Spiritismul este o revărsare a spiritului asupra umanităţii, o revelaţie divină din sferele de lumină. Este mesajul suprem al adevărului pe care am ajuns deocamdată doar să îl intuim, dar un mesaj a cărui profunzime, frumuseţe şi semnificaţie grandioasă le înţelegem încă în mod imperfect.

Spiritismul este educatorul îngăduitor, marele răscumpărător, emancipatorul care eliberează sufletele umane de sub sclavia superstiţiei şi ignoranţei, care ridică vălurile erorii ce au învăluit atâta timp lumea şi luminează caracterul ascuns al materialităţii lumii428.

b) Hristos, profetul Revelaţiei.

Cu privire la ideea de Dumnezeu, trebuie să menţionăm faptul important că, pentru spiritişti, Mântuitorul Iisus Hristos nu este Dumnezeu, ci numai Profetul prin care s-a făcut a doua Revelaţie a Legii lui Dumnezeu, primul Profet fiind Moise, iar cea din urmă revelaţie fiind făcută prin spiritism. Iisus Hristos n-ar fi decât un iniţiat, sau chiar mediu spiritist. In orice caz, pentru spiritişti, Iisus Hristos este

427 Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 305428 Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 306

184

Page 181: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

un om superior, neobişnuit, dar om. Mai mult chiar, spiritiştii, care îi acordă cu generozitate lui Iisus Hristos funcţia şi misiunea de mediu, îl socotesc, ca pe orice mediu, supus greşelii, „capabil să se înşele”.

După unii spiritişti, funcţiunea profetică a lui Iisus Hristos n-ar fi încetat, deoarece El revine pe pământ ca Spirit. Noul Testament, revăzut şi corelat de spirite şi folosit în cultul spiritist din America, începe cu următoarea declaraţie: Eu, Iisus, am apărut ca spirit în 1861, şi afirm şi declar solemn lumii că a început o nouă eră, o nouă iconomie, numită venirea lui Hristos... Ea a început în 1847, adică atunci când familia Fox ar fi trebuit să primească primele mesaje la Hydesville. La aceeaşi dată apar şi calculele advente!429

„Spiritismul nu abordează problema mântuirii în Hristos,430

esenţială creştinismului şi de aceea Biserica respinge o astfel de practică. Mai mult, cercetătorii nu ezită în a apropia spiritismul de satanism, practicile spiritiste fiind o consecinţă a secularizării gândirii şi pierderii credinţei în Dumnezeu.

Iisus Hristos nu a adus mântuirea, ne „încredinţează” spiritiştii, fiecare om trebuie să-şi ispăşească singur păcatele sale, după dreptate sau după legea talionului. Dacă El ne-a învăţat să iertăm, a făcut-o în favoarea victimei, pentru ca aceasta să nu mai caute într-o altă viaţă răzbunarea cuvenită.

Învăţătura lui Iisus Hristos a fost schimbată de ierarhie. De aceea, Iisus a hotărât să-şi descopere şi să restabilească adevărul, prin intermediari (medii) spiritişti. Acesta este rostul apariţiei spiritismului pe pământ... ”431

Iisus - Dumnezeul solar. Există şi providenţă divină, dar tot indirectă. Iisus Hristos constituie un spirit superior şi este dumnezeul solar al nostru. La această treaptă a ajuns şi el prin evoluţie. S-a întrupat pe planeta noastră pentru a ne grăbi evoluţia. El se va întrupa şi pe alte planete, ca şi celelalte spirite ca el. Întruparea din când în când a acestora este obligatorie.

429 Diac. Prof. Dr. Petru I. David, Invazia sectelor, vol 1, p. 328-329430 Gheorghe Petraru, op.cit., p. 289; Kurt Hutten, op.cit., p. 737431 Gheorghe Petraru, op.cit., p. 289; Handbuch der Religiose Gemeinschaften. Frei Kirchen, Sondergemainschaften, Sekten, Weltanschaugen, Missionierende Religionem des Ostens; Neureligionem, Psychoorganisationen, Gutersloher Verlaghaus, Gutersloh, 1993, p. 515

185

Page 182: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Fiecare spirit este înconjurat de o materie fluidă: spiritul mineral, de un fluid mineral, iar cel plantai şi cel animal, de un perispirit. În timpul somnului, spiritul animal, ca şi cel uman, iese din corp şi absoarbe din spaţiu fluid planetar animal, respectiv uman, necesar perispiritului.

Spiritele evoluează prin reîncarnări şi apoi prin evoluţie spirituală, cum evoluează îngerii, până când vor ajunge dumnezei. Pe toate corpurile cereşti există spirite, pe unele mai evoluate, iar pe altele mai puţin evoluate. Spiritele superioare se pot reîntrupa în oameni, pentru a grăbi evoluţia acestora.

Există patru universuri. Ele se învârtesc în jurul sferei divine centrale, formând în jurul ei o cruce. Sunt despărţite între ele printr-o materie fluidă. Ele sunt create de Dumnezeu, din substanţă preexistentă sau din el însuşi. Dumnezeu creează şi azi, însă nu direct, ci prin mijlocirea spiritelor superioare. Iar când creează suferă şi El, pentru că nu există creaţie fără durere432.

La baza spiritismului ca şi a ocultismului modern în general stau cele două principii formulate astfel de către Aleister Crowley:

1. Nu există nici un Dumnezeu în afară de om şi omul este Dumnezeu, şi făcea ce vrei şi aceea va fi toată legea.

Spiritismul este cunoscut în SUA încă din secolul al XVII-lea sub formă de şedinţe conduse de un medium, ale cărui puteri făceau legătura cu entităţi superioare. Astăzi în Statele Unite sunt afirmate secte spiritualiste cu credinţe dintre cele mai paradoxale.

c) „Spiritualismul creştin”

„Deşi doctrina spiritistă are prea puţine lucruri în comun cu învăţătura creştină, totuşi reprezentanţii spiritismului au evitat şi evită o ruptură cu creştinismul. Motivul principal îl reprezintă, în primul rând, credinţa comună în existenţa unei vieţi după moartea fizică. In plus, trebuie subliniat faptul că, pe parcursul timpului s-au constituit tot felul de asociaţii şi „Biserici” care încearcă să promoveze un aşa-numit „spiritualism creştin”, străduindu-se să demonstreze că multe texte biblice ar conţine învăţături spiritiste, că multe Biserici

432 Diac. Prof. Dr. Petru I. David, Invazia sectelor, vol 1, p. 329-330

186

Page 183: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

creştine s-ar fi detaşat de asemenea concepte şi, în consecinţă, n-ar mai avea acces la o interpretare exactă a Bibliei. Teoriile moderne în domeniul teologiei, începând cu demitologizarea şi până la aceea ce s-a numit „teologia viitorului”, sunt privite de către spiritişti ca nişte consecinţe ale diminuării credinţei în existenţa unei lumi de dincolo şi ca o capitulare a creştinismului în faţa secularismului şi a ştiinţelor materialiste”433.

După părerea celor mai mulţi istorici ai bisericii, spiritismul modern s-a născut la 31 martie 1848. La acea dată, doamna John Fox din Hydesville, New York, a auzit nişte zgomote ciudate în camerele de la etaj şi în beciul locuinţei sale. Margaret şi Kate Fox păreau a fi deosebit de sensibile la aceste zgomote şi, datorită acestei sensibilităţi, ele au devenit cu timpul medii, iar comunicările lor au ajuns cunoscute drept „răpirile de la Rochester”.

Se spune că la scurt timp după aceea, surorile Fox au afirmat că zgomotele proveneau de la faptul că ele făceau să le pocnească încheieturile degetelor, însă spiritiştii zilelor noastre dispreţuiesc această explicaţie, iar astăzi în Lilydale, New York, reşedinţa surorilor Fox, a devenit un sanctuar spiritist, purtând înscris pe o mare placă comemorativă, „Nu există moarte”, reafirmând astfel practicile antice ale celor pe care Dumnezeu i-a condamnat ca făcători de urâciuni (Deuteronom 18:9-12)434.

Este interesant de observat că spiritismul i-a atras în cea mai mare măsură : pe aceia care au suferit pierderi mari şi după fiecare război însemnat, în urma j morţii celor dragi, s-ar părea că spiritismul este întotdeauna în ascensiune.

Unul dintre cei dintâi mari profeţi ai spiritismului contemporan a fost Andrew Jackson Davis, cu o educaţie modestă, dar un discipol foarte zelos al comunicării spiritului.

În 1847, Davis şi-a publicat lucrarea Principles of Nature, her Divine Revelations and a Voice to Mankind, care a devenit celebră prin faptul că s-a vândut în peste cincizeci de ediţii în Statele Unite. Până în ziua de azi Davis este venerat de către spiritiştii moderni ca fiind unul dintre marii profeţi ai mişcării. În

433 Ibidem, pp. 454-455 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 107434 Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 292

187

Page 184: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

1852 spiritismul a fost introdus în Anglia, iar în Germania existau în anul 1856 spectacole sau aşa-zise „Scrieri spiritiste sau automate”.

Alte medii renumite au fost Daniel Douglas Home, William Stainton Moses şi Leonora Piper. În special prin intermediul lucrărilor acestor oameni, Sir William Crooks, celebrul om de ştiinţă englez, a acceptat spiritismul ca fiind o realitate, iar mărturia lui 1-a influenţat la rândul ei pe dr. William James, renumitul filozof şi psiholog de la Harvard.

The American Mercury a prezentat în detaliu una din verificările exhaustive efectuate de James asupra fenomenelor spiritiste, verificare ce se păstrează astăzi ca o confirmare ştiinţifică a activităţii supranaturale şi ca o dovadă empirică a unei existenţe ce transcende moartea trupului. Iată un citat mai cuprinzător din acest articol435.

„Revenind la „spiritualismul creştin”, menţionăm că, în S.U.A., există sute de asociaţii cu un caracter spiritualist-creştin, constituite în mai multe mari uniuni436. Tot la fel, în Anglia, există aproximativ 900 de comunităţi spirituale, dintre care 100 doar în Londra. De asemenea, Biserica Anglicană a fondat în 1954 o comunitate de lucru a Bisericii în vederea cercetării spiritismului: „Societatea Bisericii pentru studii fizice şi spirituale” (C.F.P.S.S.).

Şi în spaţiul de limbă germană au apărut şi s-au răspândit anumite comunităţi spiritiste şi spiritualiste cum ar fi: „Biserica ioaneică”, „Loja spirituală din Zurich Pro Beatrice”, Ordinul „Fiat Lux”, „Uniunea mihaelică”, „Comunitatea în Iisus Hristos”, „Şcoala din Bieberau”, Comunitatea „Izvorul prieteniei”, Viaţa universală” 437.

V. „Noua gândire”

435 Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 293436 J. Gordon Melton, The Encyclopedia of American Religions, voi. II, Wilmington, p. 96 sq apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 108437 Cf. Esotera. Neue Dimensionen des Bewusstseins, 77, 1966, p. 607 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 108

188

Page 185: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

„Noua Gândire, este un curent ocultist modern ce îşi propune să înveţe “legile puterii creatoare a gândirii”438. Inteligenţa este fundamentul lumii fizice şi cauza reală a evenimentelor ci antrenează împliniri majore. Astfel gândul la sănătate aduce celui bolnav vindecarea, gândul la succes aduce reuşita, gândul la bogăţie aduce în cele din urmă bogăţie. Pe lângă inteligenţa umană există o inteligenţă cosmică. Această inteligenţă este “cauză a universului şi izvor al vieţii numită de “Noua Gândire” “Unul Mental”, “Spiritul Totului” sau “Conştientul infinit” care de altfel este unicul agent creator în întregul univers”439.

„Dumnezeu reprezintă manifestarea legilor cosmice ce se află în echilibru şi armonie, trecând de la ceea ce este inferior la ceea ce este superior, respectiv de la regnul vegetal la cel animal şi în cele din urmă la om. Dumnezeu este unica inteligenţă iar inteligenţa umană este o scânteie din inteligenţa divină unică. Astfel omul este de natură divină, este divin şi Dumnezeu şi omul se identifică, sunt una. În om, Dumnezeu devine conştient de Sine, Inteligenţa cea una se cunoaşte pe Sine şi îşi produce efectele benefice în lume prin activarea gândirii omului care este o emanaţie din Dumnezeu.

Omul este aşadar suprema realitate şi de aceea el este responsabil pentru destinul său şi prin el însuşi realizează eliberarea psihică, mentală, spirituală conştientizând energia cosmică prezentă în sine. Prin conştientizarea de sine, prin faptul că înţelege că este divin, omul devine hristic, hristificat. Realizarea de sine, care este eliberare, constă în a sesiza unitatea ontologică dintre inteligenţa umană şi Inteligenţa divină cosmică. Aceasta îi dă posibilitatea omului de a împlini tot ceea ce doreşte: vindecare fizică, eliberare psihică, dezvoltare spirituală, succes în viaţă şi reuşită în afaceri, chiar dacă ajunge la astfel de rezultate după o succesiune de reîncarnări”440.

„Despre Mântuitorul Iisus Hristos “gândirea nouă” consideră că El este cel mai mare psiholog, cunoscător perfect al

438 Richard Bergeron, Le cotege des fou de Dieu, p. 149; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 289439 Ibidem; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 289440 Ibidem, p. 150-151; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 290

189

Page 186: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Inteligenţei cosmice pe care a utilizat-o pentru a crea armonie în jurul Său. Minunile, vindecările Sale sunt un exemplu de canalizare a energiei universale pentru a o pune la dispoziţia oamenilor prin iubire. Hristos este însuşi modul nou de gândire”441.

„Biblia pentru “noua gândire” este o “sumă de psihologie spirituală dinamică, un manual de creativitate psiho-spirituală”442 însă doar iniţiaţii îi cunosc mesajul esoteric, codul secret”443.

V.1. Ştiinţa creştină

„Ştiinţa creştină, un model de gândire panteistă, îşi are rădăcinile în filosofia lui Hegel, însă „părintele” mişcării în dimensiunea ei religioasă este considerat Phinear P. Quimby (1806-1866) care a avut ideea de a regăsi puterea vindecării prin Evanghelie444. Pentru Quimby, preocupat de vindecarea bolilor, acestea îşi aveau cauzele în gândire, în inteligenţă şi în spatele fiecărei boli se ascunde o idee falsă. Secretara lui Quimby, Mary Baker Eddy, care a considerat că s-a vindecat pe această cale, a întemeiat “Biserica lui Hristos, Scinteist” (omul de ştiinţă)”445.

„Timp de decenii, Ştiinţa Creştină a fost matriarhul familiei „ştiinţelor minţii”. Cu o comunitate mare şi în continuă creştere, respectată din punct de vedere secular şi religios şi deţinând o mare avere, „Biserica Mamă” (Mother Church) a deţinut o poziţie predominantă în mişcarea „ştiinţelor minţii”, fiind mai importantă în aproape toate privinţele decât Şcoala Creştină a Unităţii, Ştiinţa Minţii, Ştiinţa Religioasă, Ştiinţa Divină şi alte organizaţii înrudite lor. Cu toate acestea, în cursul anilor '60 a devenit vizibilă o anumită orientare. Ştiinţa Creştină era într-o pierdere constantă şi semnificativă de membri şi venit. Pe la mijlocul anilor '70, membrii Ştiinţei Creştine, şi chiar şi marele

441 Ibidem, p. 152; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 290442 Ibidem, p. 152; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 290443 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 289-291444 Kurt Hutten, op.cit., p. 406; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 291445 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 291

190

Page 187: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

public, au conştientizat faptul că declinul este sigur şi de durată. În anul 1976 „Biserica Mamă” a fost zguduită de un scandal public; s-au adus acuzaţii de corupţie financiară, lipsă de moralitate şi de spiritualitate între conducătorii de frunte ai bisericii. În prezent, la începutul anilor '80, Ştiinţa Creştină şi-a regrupat forţele. Membrii disidenţi au fost eliminaţi, pierderile financiare au fost reduse, iar cultul eretic prezintă lumii o înfăţişare liniştită. Următoarele două decenii ne vor arăta dacă Ştiinţa Creştină este în stare să supravieţuiască. Forţele ei sunt mult diminuate faţă de ceea ce au fost odată. Doar timpul ne poate spune dacă micul nucleu de membri credincioşi va supravieţui şi va impulsiona mai degrabă dezvoltarea decât degradarea organizaţiei”446.

Dintre toate persoanele din secolul al XIX-lea destinate a fi proeminente şi pline de succes în domeniul religios, nici una nu a eclipsat-o pe Mary Ann Morse Baker - cunoscută mai bine în cadrul grupului de adepţi ai Ştiinţei Creştine drept Mary Baker Eddy, „Mamă” şi Conducător, „Descoperitoarea şi întemeietoarea” Ştiinţei Creştine.

Dar nu putem prezenta adevărata istorie a Ştiinţei Creştine fără să acordăm atenţia cuvenită şi unui oarecare P. P. Quimby din Portland, Mâine, întrucât istoria ne spune că aşa cum doamna Eddy a fost mama Ştiinţei Creştine, tot aşa Phineas Parkhurst Quimby a fost fără îndoială tatăl ei. Spre sfârşitul anilor 1850, „dr.” Quimby şi-a intitulat sistemul lui de vindecare mintală „Ştiinţa Omului” („The Science of Man”), şi a folosit denumirile de „Ştiinţa lui Cristos” („The Science of Christ”) şi Ştiinţa Creştină cu câtva timp înainte ca doamna Eddy să-şi fi însuşit în mod arbitrar terminologia ca fiind a ei proprie, un lucru pe care nu a îndrăznit să-1 facă atâta vreme cât bătrânul domn era încă în viaţă şi relaţia ei cu el era cunoscută de toată lumea.

Lidera, unicat, a avut o copilărie bolnăvicioasă, dar şi o fire orgolioasă, trecând prin crize care o epuizau pentru multe zile. După eşecul câtorva căsătorii îi sporesc preocupările mistico-religioase. Mulţi ani a fost paralizată în pat dar în 1866 se vindecă miraculos şi instantaneu... Era vizitată de un fost ceasornicar care proslăvea „ştiinţa creştină”, convins că prin credinţă se vindecă

446 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 291

191

Page 188: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

orice. înainte de a muri, ceasornicarul îi lasă 10 volume în care îşi consemnase doctrina. Mary le completează şi le publică. După eşecul unei alte căsătorii, se consacră definitiv activităţii „misionare”, dovedindu-se unul dintre cei mai temerari şi eficienţi oameni de afaceri ai vremii447.

În 1873, fondează la Boston prima „biserică” şi universitate proprie. Răspândeşte în oraşele americane noua credinţă provenită din „revelaţiile” sale, fiind singura femeie-în sectă - care a fost „divinizată” încă din timpul vieţii.

„Papesa din Boston”, cum i s-a spus, îi învăţa pe adepţi că boala, foamea, sărăcia nu există decât în mintea noastră. Dacă reuşim să le alungăm din minte, vom simţi numai binele (chiar dacă am fi în mijlocul unui incendiu sau în groapa cu lei).

Nu există taine, Iisus nu este Dumnezeu, ci un om pe care numai Mary 1-a înţeles, îl poate explica şi-i foloseşte metodele pentru vindecare. Practicienii „Ştiinţei creştine” îi vindecă pe adepţi, convingându-i că nu există răul, percepându-l le în acelaşi timp taxe foarte mari, până la vindecarea totală!448

Experienţa culturală a cetăţenilor Americani care au trăit în secolul 19 nu era decât sprijinită. De fapt, viaţa de zi cu zi în California, adesea, părea tot atât de fracturată, ruptă şi instabilă.

Mişcarea urmărea convertirea unor oameni în scopul vindecării lor, fiindcă mulţi erau bolnavi psihic (ca şi astăzi de fapt). Secta a apărut ca o reacţie împotriva spiritismului de nuanţă american, Miss Mary, posedată de isterism, practicase spiritismul449.

Deşi toate religiile, concretizează o cercetare spirituală pentru permanenţă într-o lume care se schimbă în mod constant, descrierea d-nei Eddy a unei realităţi metafizice „susţinute”, a găsit o audienţă „pregătită deja” în credincioşii care îşi pierduseră credinţa într-o cosmologie creştină tradiţională provocată de revoluţii ştiinţifice şi sociale.

447 Diac. Prof. Petru I. David, Invazia sectelor, vol II, Editura “Europolis”, Constanţa, 1999, p. 277448 Diac. Prof. Petru I. David, Invazia sectelor, vol II, p. 278449 Diac. Prof. Petru I. David, Invazia sectelor, p. 277

192

Page 189: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

În acest subcapitol vom explora relaţia dintre Ştiinţa Creştină şi cultura americană urmărind cronologic modul cum a apărut şi dezvoltarea mişcării450.

Backgroud Teologic şi Filosofic

„Cartea de bază a sectei este lucrarea lui Baker Eddy „Ştiinţă şi sănătatea cu cheia Scripturilor”, un amalgam ciudat de elemente din filosofia lui Hegel şi Berkeley şi de terapie mentală din Franz Mesmer şi Quimby. Ştiinţa creştină propune o viziune monistă şi emanaţionistă despre existenţă. Astfel Dumnezeu este totul în toate, El este bun iar Binele este Spirit; pentru că Spiritul, Dumnezeu este totul, nu există materie iar Viaţa, Dumnezeu, Binele atotputernic, elimină, neagă moartea, răul, păcatul, boala care sunt iluzorii, proiecţii ale unei conştiinţe eronate”451.

În timp ce membrii, din trecut şi prezent, ai mişcării ştiinţei creştine susţin adevărurile d-nei Eddy ca fiind parte a unei revelaţii unice şi finale, majoritatea observatorilor din afară (externi) plasează Ştiinţa Creştină în familia metafizică a organizaţiilor religioase cu rădăcini „atât în filosofia idealistă a secolului 19, cât şi în cercetarea (cântarea) mijloacelor alternative de vindecare într-un timp (perioadă) în care artele vindecării erau încă într-un stadiu primitiv”452.

Potrivit unei relatări autorizate, publicate de către Christian Science Publishing Society din Boston, în urma unei căzături pe un trotuar alunecos, la 1 februarie 1866, doamna Eddy a fost declarată „incurabilă” de către medicul care o trata (dr. Alvin M. Cushing) şi i s-a spus că mai are de trăit doar trei zile. În cea de-a treia zi, care se credea că va fi ultima ei zi pe pământ, doamna Eddy, susţine relatarea, ar fi cerut în scris să i se aducă o

450 Timothy Miller, American’s Alternative Religious, State University of New York Press, 1995, p. 61451 Kurt Hutten, op.cit., p. 388; R. Bergeron, op. cit., p. 152-153; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 291452 Timothy Miller, op.cit., p. 62

193

Page 190: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Biblie, ar fi citit Matei 9, 2 şi s-ar fi ridicat complet vindecată. În relatare se afirmă că astfel „a descoperit ea” Ştiinţa Creştină453.

Termenul descriptiv „metafizic” nu este folosit într-o manieră specifică filosofului. În schimb, ea denotă întâietatea minţii ca factor de control al experienţei umane (supremaţia).

La baza perspectivei metafizice stă afirmaţia teologică/ontologică că Dumnezeu este Mintea perfectă şi fiinţele umane, în realitate, există într-o stare de eternă manifestare a Minţii Divine. Implicaţiile acestui tip de perfecţionism metafizic sunt frumos rezumate în „Afirmaţia ştiinţifică de a fi”.

Nu există viaţă, adevăr, inteligenţă, nici substanţă în materie. Totul este Minte infinită şi manifestare a ei infinită, pentru că Dumnezeu este Tot-în-Toate.

Spiritul este adevăr nemuritor; materia este eroare mortală. Spiritul este real şi etern, iar materia este ireală şi temporală. Spiritul este Dumnezeu, iar omul este imaginea şi asemănarea Lui. De aceea, omul nu este material, el este spiritual454.

Filozofia Ştiinţei Creştine este esenţialmente silogistică, întruchipând toate labirinturile logice prin care a rătăcit mintea confuză şi neinstruită a doamnei Eddy. Din punct de vedere teoretic, doamna Eddy a fost o idealistă absolută, care nega cu desăvârşire existenţa materiei, de la cea mai neînsemnată gânganie până la stelele gigantice din galaxiile celeste. Vorbind însă din punct de vedere practic, doamna Eddy a fost o materialistă calculată, o persoană care s-a bucurat din plin de tot confortul material derivat tocmai din negarea lui. Sute de mii de adepţi credincioşi ai Ştiinţei Creştine i-au furnizat „conducătoarei” lor tot ceea ce se putea obţine cu bani şi orice avantaj material accesibil, şi cu toate acestea doamna Eddy afirma în permanenţă inexistenţa acestor binecuvântări materiale, propovăduind de fapt că ele nu există cu adevărat pentru a te putea bucura de ele - ele sunt „iluzii ale minţii muritoare”, spunea ea. După filozofia doamnei Eddy, tot ceea ce există este „Minte” (Dumnezeu) şi „Ea” este „Binele”; materia nu are nicidecum o existenţă „reală”. Trebuie menţionat

453 Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 170454 Timothy Miller, op.cit., p. 61

194

Page 191: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

aici că doamna Eddy nu a definit niciodată materia, spre satisfacţia oricărui logician competent; aşa că trebuie să se presupună că ea înţelegea prin materie acele elemente recognoscibile prin cele cinci simţuri ale omului etc.

În orice caz, loialitatea metafizică etalată de doamna Eddy faţă de această pretinsă regulă se spulberă neputincioasă sub loviturile necruţătoare ale principiilor logicii sănătoase. Să vedem dacă regula inversiunii este întotdeauna valabilă atunci când este aplicată unor construcţii similare455.

Dacă Dumnezeu e Minte şi substanţa fiinţei este Spirit, atunci oamenii, ca reflecţie sau expresie perfectă a Minţii, pot fi, trebuie să fie tot atât de perfecţi ca Dumnezeu. Contrar ortodoxiei Protestante, nu există păcat original care să cauzeze (aducă) omului experienţa suferinţei, a insecurităţii, pierderii, bolii şi a morţii ci o profundă eroare în gândire.

Acestea sunt calităţi ale expresiei neschimbătoare a lui Dumnezeu pe care fiinţele umane le vor reflecta, experimenta în mod invariabil odată ce se vor îndepărta de gândirea greşită, limitată, morală.

Doctrina sectei - care porneşte de la dorinţa de a găsi mijloace de vindecare fizică – se bazează pe studiul „mesmcrismului şi magnetismului” animal, credinţa în progres: „teologia” bunăvoinţei şi optimismul universal. Potrivit acestei teorii, există numai un Dumnezeu – Spirit universal. Omul „nu există din punct de vedere material”, ci numai spiritual, după cum nu există material nici binele şi nici răul. Curată formă de materialism şi zoroastrism! Omul, fiind numai spirit, se bucură de aceleaşi atribute ca şi Dumnezeu, fiind perfect, nemuritor fără a putea suferi ori greşi456.

Dumnezeu, ca Principiu Divin, poate fi demonstrat, ştiinţific, de oricine ştie şi afirmă acest principiu al existenţei. Infinitul, într-adevăr este susţinut, aşa cum calea spre mântuire devine presărată cu gânduri materiale.

455 Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 181456 Diac. Prof. Petru I. David, Invazia sectelor, vol II, p. 278

195

Page 192: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Doctrina despre Trinitate şi despre divinitatea lui Hristos

1. „Teoria celor trei persoane într-un singur Dumnezeu (adică o Trinitate sau o Triunitate personală) sugerează mai degrabă politeismul decât pe singurul şi omniprezentul EU SUNT”457.

2. „Creştinul care crede în Cea dintâi poruncă este un monoteist. Astfel el se uneşte efectiv cu credinţa iudaică într-un singur Dumnezeu şi recunoaşte că Isus Cristos nu este Dumnezeu, aşa cum a declarat însuşi Isus, ci este Fiul lui Dumnezeu”458.

3. „Cristosul spiritual era infailibil; Isus, ca natură umană materială, nu a fost Cristos”459.

Doctrina despre Dumnezeu şi despre Duhul Sfânt

1. „Iehova triburilor lui Iuda era un Dumnezeu - proiecţie a minţii omeneşti, predispus la mânie, pocăinţă şi nestatornicie omenească”460.

2. „Dumnezeu. Marele EU SUNT; cel atotştiutor, atotvăzător, atotfăcător, atotînţelept, atotubitor şi etern; Principiul; Mintea; Sufletul; Spiritul; Viaţa; Adevărul; Dragostea; toată substanţa; inteligenţa”461.

3. „1. Dumnezeu este Totul-în-toate. 2. Dumnezeu este bun. Binele este Mintea 3. Dumnezeu, Spiritul, fiind totul, nimic nu este materie... DUMNEZEU: Principiu Divin, Viaţă, Adevăr, Dragoste, Suflet, Spirit,Minte”462.

457 Mary Baker Eddy, Science and Health with Key to the Scriptures, Boston, Trustees under the Will of Mary Baker G. Eddy, 1934, p. 256458 Mary Baker Eddy, Science and Health, p. 361459 Mary Baker Eddy, Miscellaneous Writings, 1883-1896, p. 84460 Mary Baker Eddy, Science and Health, p. 140461 Mary Baker Eddy, Science and Health, p. 587462 Mary Baker Eddy, Science and Health, p. 113, 115

196

Page 193: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Naşterea din fecioară a lui Hristos

1. „O parte din Dumnezeu nu putea să intre în om; şi nici plinătatea lui Dumnezeu nu putea fi reflectată de către un singur om, altfel Dumnezeu ar fi fost în mod evident finit, ar fi pierdut caracterul divin şi ar fi devenit ceva mai puţin decât Dumnezeu”463.

2. „Isus, Profetul galilean, a fost născut din gândurile spirituale ale Fecioarei Maria, gânduri ale Vieţii şi ale manifestării ei”464.

Ispăşirea lui Isus Hristos

1. „Sângele material al lui Isus nu a fost mai eficace pentru curăţirea păcatelor atunci când a fost vărsat pe «lemnul blestemat» decât atunci când curgea în venele lui, în timp ce făcea zilnic lucrările Tatălui Său”465.

2. „Este necesar să se înţeleagă adevărata ispăşire - atât de infinit de departe de concepţia păgână, conform căreia Dumnezeu pretinde sânge omenesc pentru a-Şi împăca dreptatea şi a-Şi revărsa îndurarea”466.

Moartea şi învierea lui Isus Hristos1. „Ucenicii lui Isus, nefiind suficient de avansaţi

pentru a înţelege pe deplin triumful învăţătorului lor, nu au săvârşit multe lucrări miraculoase până ce nu l-au văzut după răstignire şi şi-au dat seama că nu murise”467.

2. „Ucenicii lui Isus au crezut că el este mort, în timp ce el era ascuns în mormânt, fiind de fapt viu, demonstrând în interiorul strâmtului mormânt puterea Spiritului de a stăpâni peste simţul muritor şi material”468.

463 Mary Baker Eddy, Science and Health., p. 336464 The First Church of Christ Scientist and Miscellany, 1913, 1941, p. 261465 Mary Baker Eddy, Science and Health, p. 25466 Mary Baker Eddy, No and Yes, Boston, USA, Falmouth and St. Paul Streets, p. 34467 Mary Baker Eddy, Science and Health, p. 45, 46468 Mary Baker Eddy, Science and Health, p. 44

197

Page 194: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Înălţarea şi a doua venire a lui Cristos

1. „...până când el însuşi s-a înălţat - sau, cu alte cuvinte, a crescut mai mult în înţelegerea Spiritului, Dumnezeu... Condiţia fizică neschimbată a lui Isus în urma a ceea ce se păruse a fi moarte a fost urmată de ridicarea lui deasupra oricărei condiţii materiale; şi această ridicare explică înălţarea lui... În demonstraţia lui finală, numită înălţare, care încheie consemnarea vieţii pământeşti a lui Isus, el s-a ridicat deasupra cunoaşterii fizice a ucenicilor săi, iar simţurile materiale nu l-au mai perceput”469.

Satan şi existenţa răului

1. „...Prin urmare, răul nu este decât o iluzie şi nu are nici o bază reală. Răul este o credinţă falsă. Dumnezeu nu este autorul lui. Părintele ipotetic al răului este o minciună”470.

2. „Toate aceste fantezii sunt în contradicţie cu sistemul de metafizică ce se bazează pe Dumnezeu ca Unul şi Totul şi care neagă existenţa reală atât a materiei, cât şi a răului... Nu a existat niciodată un moment în care răul să fi fost real”471.

Deşi atacatorii doamnei Eddy, şi au existat mulţi, au luat în râs teologia ei, susţinând că este iraţională, periculoasă şi impracticabilă, ea a continuat să accentueze natura practică a „ştiinţei” ei. S-a dovedit în provocările de zi cu zi, în experienţa de viaţă că ştiinţa creştină a demonstrat că „infinitudinea şi omnipotenţa lui Dumnezeu conduce (stă la baza) legitimitatea, permanenţa şi substanţialitatea oricărui lucru contrar naturii lui Dumnezeu ca Principiu, Minte, Spirit, Suflet, Viaţă, Adevăr, şi Iubire. Astfel, vindecarea, atât a păcatului cât şi a bolii, devine o

469 Mary Baker Eddy, Science and Health, p. 46470 Mary Baker Eddy, Science and Health, p. 480471 Mary Baker Eddy, No and Yes, p. 24; Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 177-180

198

Page 195: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

ţintă (scop) al religiei. O manifestare practică a schimbării în gândire de la material la spiritual472.

În problema RĂULUI Dna. Eddy pleacă de la mai multe interpretări găsite în alte religii metafizice ale perioadei, însumate sub titlul de Noua Gândire. Probabil influenţată de calvinismul ei strict, dna. Eddy păstrează o grijă intensă, adesea sufocată în ceea ce priveşte RĂUL - nu ca o realitate a creaţiei perfecte a lui Dumnezeu, ci ca o prezenţă definită şi periculoase a minţii muritoare. „Mintea muritoare” sau „magnetismul animalic maliţios” au fost termeni cu ajutorul cărora ea obişnuia să descrie greşeala minţii care era conştiinţa colectivă a tuturor fiinţelor omeneşti care percepuseră încă optica ei asupra umanităţii ca pe o reflecţie perfectă atotcuprinzătoare a Minţii Divine.

M. B. Eddy îndeamnă omul să lupte împotriva „magnetismului animal răufăcător”. Pentru a se apăra împotriva magnetismului, adepţii sectei sunt îndemnaţi să facă zilnic o gimnastică mentală ce constă în a repeta că „eroarea este neputincioasă, iar adevărul şi bunătatea vor învinge”... În cazul în care omul nu este conştient de eroarea provocată de simţuri, greşeala poate părea reală; iar prin aceasta îşi fac loc păcatul, bolile, moartea!473

Şi, în mâinile sau minţile magnetismului animal maliţios poate fi manipulat pentru a cauza de fapt un alt rău. De exemplu, în 1882 ea a pretins în mod public că ultimul ei soţ a murit de „asasinare mentală”, acuzând un fost elev că a trădată, unul pe nume Edward J. Arens. Într-un alt caz celebru (1878) care i-a adus multă publicitate negativă, ea a acuzat un alt elev, Daniel H. Spofford, susţinând că acesta practica în mod deliberat mesmerismul maliţios pe unul din pacienţii ei nevindecaţi, Lucreţia Brown.

Mary Baker-Eddy arată că existenţa oamenilor bolnavi, muritori etc. se explică prin acţiunea nefastă a materiei, care acţionează împotriva omului spiritual. Ea se manifestă datorită faptului că omul nu poate înţelege puritatea sa absolută, fiind înşelat de simţurile ce îi ascund adevărul pe care numai „ştiinţa

472 Timothy Miller, op.cit., p. 61473 Diac. Prof. Petru I. David, Invazia sectelor, vol II, p. 279

199

Page 196: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

creştină” i-l poate descoperi, - aceasta fiind Mângâietorul promis de Hristos şi confundat până în prezent de Biserică cu Sfântul Duh... învaţă Mary!474

În 1872 după despărţirea de principalul ei elev, Richard Kennedy, ea a ajuns să creadă că el folosea (mal)practica mentală pentru a submina practica Ştiinţei ei Creştine şi a ordonat elevilor ei să stea în faţa dormitorului ei spre a o proteja de Kennedy.

Atâta timp cât niciun om de ştiinţă creştină n-ar echivala „mintea muritoare” cu diavolul Credinţei ortodoxe, este greu să nu vezi nişte similarităţi (o paralelă) cu dualismul ontologic al educaţiei congregaţionale a lui Mrs. Eddy.

Elementul „creştin” în Ştiinţa Creştină constă în învăţătura că Iisus a fost ultimul „Om de Ştiinţă creştin” (Om al Ştiinţei Creştine) care a învins păcatul, boala şi moartea prin percepţia Lui superioară asupra totalităţii (întregimii) Spiritului şi a nimicului materiei.

Iisus nu era văzut chiar ca un Salvator unic care să-l ridice pe om din păcat aşa cum învăţa creştinismul tradiţional, dar şi ca prima fiinţă umană care a înţeles şi a exprimat complet Mintea Divină.

Cea mai importantă pretenţie a doamnei Eddy şi a Ştiinţei Creştine este că ea a „restituit” creştinismului puterea vindecării, „pierdută” încă din zilele Bisericii primare. Se reiterează permanent în literatura acestui cult eretic că, prin intermediul Ştiinţei Divine, conducătoarea lor a făcut vindecări aşa cum a făcut şi Isus. Dar aceasta nu a fost totul, doamna Eddy însăşi a susţinut cu îndrăzneală că a vindecat toate tipurile de boli, inclusiv cancerul, tuberculoza şi difteria.

Aceasta nu este deloc atitudinea la care ne-am aştepta din partea pretinsului „succesor al lui Isus Cristos”. Ceea ce am spus mai înainte este doar unul dintre multele exemple ce dovedesc dincolo de orice îndoială că doamna Eddy nu a făcut vindecări aşa cum pretinde că a făcut. În cursul îndelungatei sale vieţi, doamna Eddy a îngăduit propriei sale nepoţele, soţiei fratelui ei iubit, Samuel, şi prietenului ei apropiat, Joseph Armstrong, să moară în chinuri cumplite, bolnavi de cancer, respectiv pneumonie şi

474 Diac. Prof. Petru I. David, Invazia sectelor, vol II, p. 278

200

Page 197: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

pleurezie, fără a fi ridicat niciodată măcar mâna ei „tămăduitoare” pentru a-i salva, neexistând nici o dovadă în sens contrar. În schimb, ea a recomandat în toate aceste trei cazuri un „tratament prin absenţă”, care consta din citirea cărţii ei Science and Health şi concentrarea asupra respingerii mintale a deteriorării organice. Doamna Eddy ar fi putut cel puţin să le facă o scurtă vizită şi, dacă pretenţiile ar fi fost adevărate, să-i fi vindecat „în cadrul unei singure vizite”, însă ea nu a făcut-o, fiindcă nu putea să o facă şi nimeni nu ştia acest lucru mai bine decât Mary Baker Eddy475.

După cum observa Stephen Gottschalk, Ştiinţa Creştină cere o „reinterpretare radicală a înţelesului evangheliei”.

Adevărata învăţătura a evangheliilor îl arată pe Iisus ca exemplar – o persoană care a atins conştiinţa lui Cristos şi atunci a fost capabil să demonstreze, în mod ştiinţific, stăpânirea păcatului, bolii şi morţii. În timp ce ortodoxia descrie lucrarea lui Iisus ca „interpretarea supranaturală a legii şi procesului natural”, Ştiinţa Creştină nu vede miracole; scurta propovăduire a lui Hristos dovedeşte baza ontologică a principiului spiritual476.

În lucrarea sa Baker-Eddy arată că: „Orice realitate e în Dumnezeu şi creaţia Sa, armonioasă şi eternă. Tot ceea ce El creează e bun, şi El face tot ceea ce e sănătos. în consecinţă, singura realitate a păcatului, bolii, ori a morţii constă în faptul că acestea par reale credinţei umane eronate, până când Dumnezeu le smulge masca! Ele nu sunt adevărate pentru că nu provin de la Dumnezeu”.

Dochetismul în floare. Boala - arată M. B. Eddy e „credinţă” care trebuie anihilată de înţelepciunea divină477.

Poate că nimeni nu a avut o influenţă mai mare asupra dnei. Eddy ca P.P. Quimby (1802-1866). Quimby era fiul unui fierar născut în Lebanin, New Hamphi care mai târziu a devenit un faimos ceasornicar în Belfast, Maine. În 1838, în timp ce asista la un curs al mesmerismului francez Charles Polen, Quimby a avut prima lui revelaţie „extaziatică” şi a renunţat la cariera de ceasornicar pentru a deveni un mesmerist de succes şi vindecător.

475 Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 205-207476 Timothy Miller, op.cit., p. 62477 Diac. Prof. Petru I. David, Invazia sectelor, vol II, p. 279

201

Page 198: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

În timp Quimby a început să suspecteze că vindecările pe care le făcea erau cauzate de mai mult decât manipularea fluidelor magnetice. Doar magnetismul animal(ic), singur, n-ar fi contat în succesul lui enorm de a vindeca (de vindecător) (pag. 63). Într-o sclipire lăuntrică el s-a convins că nu era deloc un simplu proces fizic, ci credinţa (încrederea) pe acre vindecătorul o inspira pacientului şi dorinţa de vindecare a acestuia – cu alte cuvinte, Mintea deasupra condiţiilor materiale.

Atunci Quimby a lansat o „slujbă” (met. preoţească) completă de vindecare bazată pe importanţa gândirii ştiinţifice şi pe învăţătura creştină.

Quimby a fost primul care a lansat pentru Dumnezeu denumirea de „Gândire / Minte Divină”.

El a continuat să înveţe (predea) că Cristos este spiritul lui Dumnezeu în toate fiinţele omeneşti şi un canal care permite omului să se conecteze la emanaţiile sănătăţii, fericirii, prosperităţii şi abundenţei. Gândirea materială produce experienţa limitată; gândul spiritual produce abundenţă.

O controversă apare astăzi în ceea ce priveşte întrebarea dacă Quimby ar fi considerat pe drept fondatorul Ştiinţei Creştine şi, astfel, sursa intelectuală şi spirituală a mişcării metafizice.

Mulţi au acuzat-o pe dna. Eddy cum că şi-ar fi însuşit învăţătura lui Quimby pretinzând că-i aparţine, ca revelaţie proprie. Oricum Quimby nu a fost educat în mod formal şi nu a lăsat scrieri inteligibile (de înţeles) asupra filosofiei lui.

De fapt ea va inspira câţiva scriitori prolifici, cum ar fi Warren Felt, Julius Dresser, şi fiul său Horatio Dresser pentru a populariza învăţătura lui Quimby478.

Cronologic vorbind despre apariţia Ştiinţei Creştine, ce este cel mai important despre Quimby este că în Octombrie 1862 el a inspirat o tânără care mai târziu a fondat Prima Biserică a lui Cristos – Mary Baker Eddy.

Povestea vieţii lui Eddy şi extraordinara ei îndemânare în a sculpta o organizaţie religioasă de durată, într-o lume dominată de rău, este bine documentată.

478 Timothy Miller, op.cit., p. 64

202

Page 199: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Deşi nu este necesar a repovesti fascinanta sa urcare în carieră, câteva elemente cheie trebuie totuşi notate.

Născută într-o fermă în Bow Township, lângă Concord, New Hampshire, acest copil plin de imaginaţie dar emotiv a crescut în compania adulţilor şi a cunoscut mizeria-boala, căsnicii proaste şi destrămate şi tulburările emoţionale care au transformat viaţa ei într-o căutare neîncetată a sănătăţii mentale şi fizice. Un clasic „nervos American” ea a fost atât obsedată cât şi chinuită de „teologia Calvinistă fără pată” pe care ea a învăţat-o la Vedue Biserica Nordică din Concord. Citindu-l pe Sydney Ahlstrom „tot ce ştim despre primii ei ani îi fac să fie un preludiu uşor de înţeles al unei vieţi de adult în căutarea neîncetată a sănătăţii, siguranţei religioase şi comuniunii cu Dumnezeu pe de o parte şi a faimei şi atenţiei pe de altă parte”479.

În decembrie 1843, la vârsta de 22 de ani, viitoarea doamnă Eddy s-a căsătorit cu George W. Glover, un om de afaceri din împrejurimi, a cărui moarte prematură de friguri galbene, în Wilmington, Carolina de Sud, la vreo şapte luni mai târziu, a transformat-o pe soţia lui, gravidă la acea dată, într-un om handicapat şi cât se poate de instabil din punct de vedere emoţional, care a urmat din când în când pe tot parcursul vieţii ei un tratament pe bază de morfină480.

Negreşit, nimeni în cunoştinţă de cauză nu crede că doamna Eddy a fost o „toxicomană”, însă există multe dovezi, din surse incontestabile, care atestă fără urmă de îndoială că de-a lungul vieţii ei, doamna Eddy a făcut de repetate ori uz de acest drog481.

Au trecut zece ani din viaţa doamnei Glover, ani în care a avut parte de multe încercări, ca apoi, la 21 iunie 1853, să se căsătorească cu dr. Daniel M. Patterson, un stomatolog care, contrar sfatului venit chiar din partea tatălui doamnei Glover,

479 Timothy Miller, op.cit., p. 64480 New York World, 30 octombrie 1906; Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 161481 Ernest Sutherland Bates şi John V. Dittemore, Mary Baker Eddy: The Truth and the Tradition, New York, Knopf, 1932, pag. 41, 42, 151, 445; Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 161

203

Page 200: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Mark Baker, a luat-o de soţie pe Mary Baker, care era cât se poate de instabilă din punct de vedere emoţional.

Sfatul lui Mark Baker s-a dovedit a fi într-adevăr înfricoşător de exact, deoarece câţiva ani mai târziu doamna Eddy a divorţat de dr. Patterson, care, după cum a pretins ea, ar fi abandonat-o; şi astfel cea de a doua tentativă matrimonială a ei s-a soldat cu un dezastru zdrobitor.

Cea de a treia şi ultima căsătorie a lui Mary Baker Glover Patterson a fost cu un anume Asa G. Eddy, când doamna Eddy avea deja 56 de ani. Decesul lui Asa Eddy în urma unei tromboze coronariene a îndemnat-o pe doamna Eddy să comită o greşeală aproape fatală în ceea ce priveşte Ştiinţa Creştină. Ea a contestat raportul de autopsie, iar medicul ales de ea a confirmat convin-gerea ei că Asa ar fi decedat în urma unei „otrăviri cu arseniu pe cale mintală”482. Un raport atât de radical a atras după sine o cercetare a pregătirii profesionale a medicului doamnei Eddy, dr. C. J. Eastman, decan la Bellvue Medical College, aflat în afara Bostonului. A ieşit la iveală că „doctorul” Eastman era implicat în conducerea unei afaceri care se ocupa cu comiterea de avorturi şi că nu avea nici un fel de diplomă care să-i justifice titlul de doctor, în urma vinovăţiei lui, el a fost condamnat la zece ani închisoare, iar Bellvue Medical College închis. Doamna Eddy şi-a contrazis propriul sfat în ceea ce priveşte autopsiile483. Şi ar fi fost mult mai bine dacă în acest caz ar fi pus în practică ceea ce predicase în alte împrejurări şi ar fi clasat problema rămăşiţelor pământeşti ale lui Asa în categoria „eşecuri” în urma unui tratament mintal greşit, însă eroarea a fost realmente imposibil de evitat, deoarece doamna Eddy nu accepta să fie depăşită de către nici un doctor în medicină. Ea era un tămăduitor fără egal, după cum a mărturisit chiar ea; prin urmare, autopsia a fost inevitabilă484.

Relaţia între apariţia Ştiinţei Creştine şi cultura americană

482 The Boston Post, 5 iunie 1882; Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 161483 Mary Baker Eddy, Science and Health, p. 196; Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 162484 Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 161-162

204

Page 201: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Timothy Miller are foarte multe de spus referitor la acest subiect. A trăi în ultimele decenii ale secolului XIX a însemnat a trăi într-o perioadă de schimbări culturale radicale, adesea înspăimântătoare. Războiul civil a lăsat naţiunea într-o stare de durere şi căinţă şi bisericile erau chemate să furnizeze noi viziuni, noi alegeri pentru cetăţenii americani.

Dar care ar fi fost aceste alegeri? Stabilitatea socială a unei naţiuni proaspăt trecută printr-un război zguduitor era ameninţată de forţe foarte puternice generate de două revoluţii furtunoase: o revoluţie intelectuală şi o enormă schimbare socio-economică.

Revoluţia intelectuală ataca orientarea biblică prin propria înţelegere a destinului Americii pe două fronturi: Mai întâi, gândirea, scrierile şi cercetările lui ch. Darwin, Sigmund Freud şi Karl Marx subminau complet noţiunea biblică convenţională a unui Dumnezeu transcendent, moral, care, aşa cum era comun acceptat, alesese America şi poporul American pentru un scop special. Şi, ca şi când, nu era suficient, Biblia însăşi părea să cedeze atacului oamenilor de ştiinţă care, pentru prima dată examinau cartea nu ac pe un text sacru, ci ca pe un conţinut literar-istoric care ar fi putut fi examinat dintr-un punct de vedere obiectiv, critic. Pentru mulţi, acest Înalt Criticism Biblic, cum a fost numit, submina autoritatea Bibliei şi astfel apărea întrebarea despre natura şi înţelesul vieţii.

În timp ce problema teologică, intelectuală şi culturală a naţiunii era atacată, societatea suferea schimbări masive. Industrializarea, imigraţia şi urbanizarea împingeau America într-un complex labirint socio-cultural fără o hartă pentru globalizare sau lideri care să posede calităţile intuitive necesare pentru o călătorie de succes în labirint.

Simplitatea valorilor agrare din oraşele mici-cooperare voluntară, individualismul aspru temperat de spiritul comunităţii, implicit acceptat de percepte moralei Protestante cum ar fi sobrietatea, modestia, munca grea şi onestitatea – părea a fi un dezavantaj în jungla urbană explozivă caracterizată de mahalale, crime, munca la negru, corupţie politică şi exploatare capitalistă.

205

Page 202: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Mai mult decât atât, imigraţia celor care nu erau de origine Anglo-Saxonă, a non-vorbitorilor de engleză, a popoarelor non-protestante într-o astfel de societate omogenă au cauzat o severă criză a identităţii sociale.

Contemporanii D-nei Eddy, conducători religioşi şi civili, au profitat de ocazie oferind o varietate largă de soluţii pentru aceste „dureri” culturale485.

Evangheliştii Sociali, Darwiniştii Reformişti, Progresivi, Fundamentaliştii, Penticostali ai Sfinţeniei, Adventişti, Noii Gânditori, Postmilenarişti şi Premilenarişti toţi au răspuns chemării prin nume notabile ca: Dwight Moody, Washington Gladden, Lester Ward, Emma Curtis Hopkins, John Dewey, Billy Sunday, Richard Ely. Şi, bineînţeles, Marry Baker Eddy a oferit ideea infinitului Minţii Divine ca pe un balsam spiritual pentru înălţarea culturală.

Dacă o persoană înţelege că toată vâltoarea socială era pur şi simplul falsul testament al minţii muritoare, o eroare a percepţiei ontologice, atunci Ştiinţa Creştină era, într-adevăr, remediul pentru toate bolile, sociale sau de altă natură. Mesajul ei era clar: schimbă-ţi modul de a gândi şi schimbă-ţi realitatea. Astfel, numeroşi americani i-au îmbrăţişat mesajul şi s-au alăturat mişcării Ştiinţei Creştine486.

Ştiinţa Creştină: Creştere şi Dezvoltare

Referitor la acest subiect Timothy Miller spune că pentru M.B. Eddym anii începând cu 1875 şi până la sfârşitul secolului au fost petrecuţi construind ceea ce va deveni o organizaţie religioasă controlată fără rival în rigiditatea constrângerilor sale asupra bisericii şi membrilor ei.

Deşi la începutul mişcării ei dna. Eddy nu optase pentru o instituţie formală, a devenit nesatisfăcută de această direcţie şi s-a răzgândit. Prima structură a bisericii a avut la bază Biserica lui Cristos, Omul de Ştiinţă (1879), Colegiul Metafizic din

485 Timothy Miller, op.cit., p. 65486 Timothy Miller, op.cit., p. 65

206

Page 203: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Massachusetts (1881) şi Asociaţia Ştiinţifică Creştină Naţională (1886).

Când în 1892 ea a reorganizat mişcarea Ştiinţa Creştină în jurul Mamei Biserici din Boston, motivaţia sa ar fi trebuit să creeze o instituţie fixă şi de durată care să nu se abată niciodată de la problematica ei eclesiologică487.

De exemplu, toţi membrii erau îndemnaţi să se alăture Mamei Biserici... Alte biserici se reduceau la statutul de „biserici ramuri”, sateliţi care se învârteau în jurul soarelui (controlat) condus de ea. Nu existau preoţi (slujitori) în organizaţie care să se lupte pentru putere. Serviciile religioase erau conduse de Cititori care citeau doar din Biblie şi „Ştiinţă şi Sănătate” şi doar din cursuri publicate de Biserica Mamă.

Toate regulile şi regulamentele care guvernează mişcarea Ştiinţă Creştină sunt cuprinse în „Manualul Mamei Biserici”. La cererea d-nei Eddy, prima codificare a fost întreprinsă în 1895 de un comitet şi a trecut prin 89 de ediţii înaintea reluărilor întrerupte (recapitulărilor) de moartea ei pe 3 decembrie 1910. de atunci schimbări nu au mai putut fi făcute, fără aprobarea ei, structura bisericii şi activitatea liturgică au rămas la fel până astăzi.

Biserica Ştiinţifică Creştină a fost în mod remarcabil ferită de schismă. În deceniul de după moartea d-nei Eddy, o luptă legală, cunoscută în interiorul mişcării ca Marele Litigiu, s-a dat pentru cine va conduce biserica. În 1921, s-a decis ca un grup format din 5 persoane, conform interpretărilor legale din Manualul Mamei Biserici. Au mai existat lupte de atunci dar nici una nu a avut ca rezultat o nouă organizaţie a Ştiinţei Creştine.

Singura mişcare sectară legală care s-a dezvoltat din organizaţia originală a fost începută de Annie Bill în deceniului de după moartea lui Bill, care a trecut prin variate permutări organizaţionale şi spirituale s-a destrămat după o generaţie.

Tendinţa înăuntru organizaţiei a fost pentru membrii care dintr-un motiv sau altul au părăsit biserica pentru a rămâne independenţi, chiar excomunicaţi, Ştiinţei Creştine.

487 Timothy Miller, op.cit., p. 65

207

Page 204: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

De fapt, Stephen Gattschalk a pretins că 350 000 – 450 000 aparţinând Ştiinţei Creştine, majoritatea nu au legături formale cu denumirea488.

Din 1950 mişcarea Ştiinţa Creştină a intrat în declin. Între timp analiştii dădeau vina pe coborârea în spirală mişcării către o organizare care lăsa de dorit datorată a tot ce însemna nou: de la invenţia penicilinei şi până la secularizarea societăţii şi, în mod ironic, pe cultura americană însăşi care a fost cauza majoră a „morţii” grupului.

În timp ce Manualul lui Eddy a îngrădit biserica într-o crustă, esenţa mesajului ei a fost cooptat de conducătorii principalelor biserici protestante şi de cultura americană însuşi489.

Walter Martin spune că este important să ne amintim că doamna Eddy nu a crezut niciodată într-un Dumnezeu personal, lucru valabil pentru oricare adept fidel al Ştiinţei Creştine din zilele noastre. Ultimele cuvinte ale doamnei Eddy, pe care le-a mâzgălit cu o mână tremurândă pe o bucată de hârtie cu puţin timp înainte de a muri, „Dumnezeu este viaţa mea”, pot fi la fel de bine interpretate: „Principiul, Dragostea, Duhul sau Inteligenţa este viaţa mea”. Pentru mintea ei extrem de confuză, Dumnezeul Bibliei nu exista; pentru ea Dumnezeu nu era personal în nici o privinţă, deoarece teologia ei limitată nu îngăduia decât existenţa unei noţiuni abstracte, care este „totul în toate”. Pe lângă faptul că adoră această divinitate panteistă, impersonală, doamna Eddy, şi prin urmare toţi practicanţii Ştiinţei Creştine din zilele noastre, prezintă acest principiu ca fiind soluţia supremă la întreaga nefericire umană. Totuşi, în mod paradoxal, adepţii Ştiinţei Creştine tăgăduiesc în primul rând existenţa nefericirii, însă nu ostenesc niciodată în încercarea lor de a convinge pe oricine vrea să-i asculte, în schimbul unui onorariu însemnat, că Ştiinţa Creştină poate înlătura prin „rugăciune” această „eroare a minţii muritoare”, în treacăt fie spus, moto-ul Ştiinţei Creştine este cuvântul „rugăciune”, şi ei nu încetează niciodată să amintească auditoriului lor că se roagă întotdeauna lui „Dumnezeu” pentru vindecare. Este însă vorba într-adevăr de rugăciune? Scripturile ne

488 Timothy Miller, op.cit., p. 66489 Timothy Miller, op.cit., p. 66

208

Page 205: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

învaţă că rugăciunea este cererea cuiva adresată unui Dumnezeu personal, care vede nevoile noastre şi le împlineşte (Filipeni 4:6,7). Nu la fel este şi în cazul Ştiinţei Creştine. Doamna Eddy a afirmat în repetate rânduri convingerea ei că rugăciunea adresată unui Dumnezeu personal este un impediment, şi nu un ajutor. Pentru ea şi pentru Ştiinţa Creştină singura rugăciune adevărată este afirmarea caracterului atotcuprinzător al Principiului şi identificarea sinelui cu acest Principiu panteist. În această eroare majoră îşi are originea iluzia bunătăţii inerente a omului şi negarea ideii „eronate” că răul, sau la drept vorbind materia, păcatul, suferinţa boala sau chiar moartea, sunt reale. Cu această concepţie despre viaţă este uşor de înţeles cum anume poate adeptul Ştiinţei Creştine să se arate atât de ostentativ fericit şi atât de orb la îngrijorările zilnice. Ori de câte ori întâlnesc răul, ei îi neagă realitatea; ori de câte ori văd nefericirea, ei îi afirmă inexistenţa;

Şi chiar şi atunci când moartea loveşte în cei dragi ai lor, ei susţin pur şi simplu că aceasta este o „iluzie”, deoarece Principiul (Dumnezeu) este Totul, şi că „El” [Principiul] este bun490.

În consecinţă, este important să ne amintim că doamna Eddy nu a crezut niciodată într-un Dumnezeu personal, lucru valabil pentru oricare adept fidel al Ştiinţei Creştine din zilele noastre. Ultimele cuvinte ale doamnei Eddy, pe care le-a mâzgălit cu o mână tremurândă pe o bucată de hârtie cu puţin timp înainte de a muri, „Dumnezeu este viaţa mea”, pot fi la fel de bine interpretate: „Principiul, Dragostea, Duhul sau Inteligenţa este viaţa mea”. Pentru mintea ei extrem de confuză, Dumnezeul Bibliei nu exista; pentru ea Dumnezeu nu era personal în nici o privinţă, deoarece teologia ei limitată nu îngăduia decât existenţa unei noţiuni abstracte, care este „totul în toate”. Pe lângă faptul că adoră această divinitate panteistă, impersonală, doamna Eddy, şi prin urmare toţi practicanţii Ştiinţei Creştine din zilele noastre, prezintă acest principiu ca fiind soluţia supremă la întreaga nefericire umană. Totuşi, în mod paradoxal, adepţii Ştiinţei Creştine tăgăduiesc în primul rând existenţa nefericirii, însă nu ostenesc niciodată în încercarea lor de a convinge pe oricine vrea

490 Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 209-210

209

Page 206: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

să-i asculte, în schimbul unui onorariu însemnat, că Ştiinţa Creştină poate înlătura prin „rugăciune” această „eroare a minţii muritoare”, în treacăt fie spus, moto-ul Ştiinţei Creştine este cuvântul „rugăciune”, şi ei nu încetează niciodată să amintească auditoriului lor că se roagă întotdeauna lui „Dumnezeu” pentru vindecare. Este însă vorba într-adevăr de rugăciune? Scripturile ne învaţă că rugăciunea este cererea cuiva adresată unui Dumnezeu personal, care vede nevoile noastre şi le împlineşte (Filipeni 4:6,7). Nu la fel este şi în cazul Ştiinţei Creştine. Doamna Eddy a afirmat în repetate rânduri convingerea ei că rugăciunea adresată unui Dumnezeu personal este un impediment, şi nu un ajutor. Pentru ea şi pentru Ştiinţa Creştină singura rugăciune adevărată este afirmarea caracterului atotcuprinzător al Principiului şi identificarea sinelui cu acest Principiu panteist. În această eroare majoră îşi are originea iluzia bunătăţii inerente a omului şi negarea ideii „eronate” că răul, sau la drept vorbind materia, păcatul, suferinţa boala sau chiar moartea, sunt reale. Cu această concepţie despre viaţă este uşor de înţeles cum anume poate adeptul Ştiinţei Creştine să se arate atât de ostentativ fericit şi atât de orb la îngrijorările zilnice. Ori de câte ori întâlnesc răul, ei îi neagă realitatea; ori de câte ori văd nefericirea, ei îi afirmă inexistenţa;

Şi chiar şi atunci când moartea loveşte în cei dragi ai lor, ei susţin pur şi simplu că aceasta este o „iluzie”, deoarece Principiul (Dumnezeu) este Totul, şi că „El” [Principiul] este bun491.

Ideile prezentate în „descoperirea” de o sută de ani a d-nei Eddy au fost absorbite şi reexprimate în termeni care au rezonat cu cultura populară în America. De exemplu, sloganuri comerciale cum ar fi „Doar fă-o!” (Nike), „Fii tot ce poţi fi” (U.S. Armed Forces) sau „A nu cunoaşte graniţele” (Merri//Lyndr) sugerează că fiinţa umană are capacitatea de a crea propria ei realitate „perfectibilă” prin controlul şi atitudinea minţii.

Principiile metafizice învechite saturează totul de la populara psihologie la filosofia modernă (New Age) deoarece suntem îndemnaţi să ne depăşim limitele şi să căutăm sănătate, bogăţie şi fericire prin propria conştiinţă.

491 Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 209-210

210

Page 207: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Dacă mişcarea Ştiinţa Creştină urmează calea dinozaurului nu e din cauza eşecului d-nei Eddy – propria ei înţelegere intuitivă a imaginaţiei religioase Americane a fost pur şi simplu înaintea timpurilor respective492.

M. B. Eddy a lăsat „testament” unui reprezentant al sectei, Adam Dickey, ca la moartea ei, acesta să declare că ea a fost „asasinată mental”... Secta are mulţi adepţi, răspândiţi în toată lumea. Unii dintre cercetătorii psihiatri grăbiţi au recunoscut „meritele” acestei secte şi locul ei în primele rânduri ale „ştiinţei” paranormalului!493

V.2. Ştiinţa divina

„Ştiinţa creştină, un model de gândire panteistă, îşi are rădăcinile în filosofia lui Hegel, însă “părintele” mişcării în dimensiunea ei religioasă este considerat Phinear P. Quimby (1806-1866) care a avut ideea de a regăsi puterea vindecării prin Evanghelie.494 Pentru Quimby, preocupat de vindecarea bolilor, acestea îşi aveau cauzele în gândire, în inteligenţă şi în spatele fiecărei boli se ascunde o idee falsă. Secretara lui Quimby, Mary Baker Eddy, care a considerat că s-a vindecat pe această cale, a întemeiat “Biserica lui Hristos, Scinteist” (omul de ştiinţă).

Cu “Ştiinţa divină” se înregistrează un proces de “descreştinare” a Noii Gândiri” 495.

„Secta este întemeiată de Emmet Fox, mare admirator al lui A. Kardec şi el însuşi la rândul său rosacrucian, spiritist şi lider al unui templu al Ştiinţei creştine. Accentuarea ideii de reîncarnare este esenţială în doctrina sectei”496.

492 Timothy Miller, op.cit., p. 67493 Diac. Prof. Petru I. David, Invazia sectelor, vol II, p. 279494 Kurt Hutten, Seher, Grubler, Enthusiasten. Das Buch der traditionellen Sekten und religiosen Sonderbewegungen, Quell Verlag, Stuttgart, 1989, p. 406; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 291495 Richard Bergeron, Le cotege des fou de Dieu, p. 154; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 291496 Ibidem; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 291

211

Page 208: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

În ultimii ani ai secolului trecut, trei surori – Aletha Brooks Small, Fannie Brooks James şi Nona Lovell Brooks din Denver – şi Malinda E. Cramer din San Francisco, independente una de alta, au elaborat principiile şi practicile Ştiinţei Divine. Când s-au întâlnit şi şi-au unit forţele în 1898, au constituit Colegiul Ştiinţei Divine şi biserica lor – prima Biserică a Ştiinţei Divine din Denver – a fost organizată. Centrul învăţăturii sale este principiul gândirii atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu:

Dumnezeu este omniprezent, Prezenţa Universală, Viaţă, Iubire, Inteligenţă şi Esenţă; omul, un copil al lui Dumnezeu, este din Dumnezeu, este ca Dumnezeu; cunoaşterea acestui adevăr îi dă libertatea omului de a cunoaşte un concept mai larg despre Dumnezeu şi de a înţelege natura superioară a omului; practica prezenţei lui Dumnezeu în viaţa de zi cu zi constă în atitudinea corectă a omului vizavi de gândirea negativă; evoluţia este modul lui Dumnezeu de împlinire şi dragostea, uniunea voită, sunt împlinirea legii.

Toţi fondatorii au trăit experienţa vindecării divine şi accentul pe vindecarea naturală persistă. Vindecarea vine printr-o înţelegere a naturii lui Dumnezeu şi a Legii Universale şi reprezintă „curăţarea omului în interior de ceea ce nu este ca Dumnezeu.” Ştiinţa Divină nu neagă existenţa materiei, dar interpretează forma şi substanţa ca manifestări ale lui Dumnezeu.

Ştiinţa Divină susţine: (1) Dumnezeu este Viaţă Omniprezentă, Iubire, Inteligenţă şi înţelepciune; (2) „frăţia” rasei umane; (3) unitatea a tot ce e viaţă; (4) gândirea superioară a ştiinţei, filozofiei şi religiei; (5) conştiinţa legăturii omenirii cu Dumnezeu exprimată în fiecare viaţă individuală, a moştenirii noastre divine - sănătate, belşug, pace şi putere; (6) şi transcendenţa şi permanenţa lui Dumnezeu manifestate în toate lucrurile Creaţiei.

Timp de mulţi ani, bisericile locale şi colegiile Ştiinţei Divine au fost independente unele de altele. In 1957 unii dintre preoţii şi muncitorii de seamă s-au întâlnit şi au organizat Federaţia Internaţională a Ştiinţei Divine. Această organizaţie deserveşte bisericile membre şi centrele şi colaborează cu Şcoala Brooks Divinity, care pregăteşte preoţi, profesori şi profesionişti. Bisericile, centrele şi grupurile de studiu se găsesc în principalele

212

Page 209: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

oraşe din S.U.A. şi de peste hotare; sediul central se găseşte în Denver, Colorado497.

V.3. Ştiinţa religioasă

„Ştiinţa religioasă sau “Biserica ştiinţei Mentalului” prin unul dintre liderii săi, Ernest Holmes de la Los Angeles, prezintă doctrina “Gândirii noi” pe baze “ştiinţifice”498 încât oricine, oriunde s-ar afla şi indiferent de convingerile sale religioase, utilizând legea mentalului universal obţine rezultate infailibile, “ştiinţa religioasă” mai este cunoscută şi sub numele de “psihosinteza spirituală practică”499 după denumirea dată de francezul August Berg.

Evident acest curent este unul de îndoctrinare a celor creduli, ce confundă în naivitatea lor realul cu imaginarul. Prin anestezierea energiilor creatoare ale omului, prin panteismul şi gnosticismul lor aceste viziuni sunt incompatibile cu credinţa Bisericii”500.

VI. Grupurile „sofiologice”

„Prin acest curent ocultist sunt desemnate o familie de grupuri care “vor să aducă o înţelepciune de viaţă capabilă de a satisface aspiraţiile cele mai intime ale sufletului contemporan” prin respingerea materialismului pozitivist al societăţii de astăzi şi prin stabilirea unei joncţiuni între ştiinţă şi religie”501.

„Caracteristică pentru aceste grupuri este conştiinţa unei superiorităţi date de procedeul iniţierii prin care adeptul realizează “intrarea într-o stare psihică mai perfectă, într-o lume superioară,

497 Frank S. Mead, Handbook of Denomination in the Unites States, p. 127498 Richard Bergeron, Le cotege des fou de Dieu, p. 155; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 292499 Ibidem; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 292500 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 291-292501 Richard Bergeron, Le cotege des fou de Dieu, p. 157; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 292

213

Page 210: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

rezervată doar celor aleşi”502. Adeptul poate accede la o cunoaştere perfectă, supraraţională, fiind în relaţie cu “Marea lojă albă” alcătuită din indivizi evoluaţi, sau din marile personalităţi ale trecutului, “marii iniţiaţi” ce creează o sinteză între Orient şi Occident. Aceştia sunt maeştrii tibetani Kuthumi şi Morya de tradiţie budistă, Loliad de tradiţie atlantida, Serapis de tradiţie egipteană, Hilarion de tradiţie neo-platonică, Iisus de tradiţie ebraică, Paracelsus şi Contele de Saint-Germain de tradiţie creştină. Adepţii ajung la stări paranormale, de supraconştiinţă, de fapt false stări realizate printr-un flux informaţional indus fie în stare de hipnoză a adepţilor, fie prin procedee psihologice ce anulează personalitatea care astfel acceptă necritic orice mesaj. Aceste stări sunt numite cu emfază “conştiinţă cosmică”, “conştiinţă hristică”, “conştiinţă budică”, “conştiinţă universală”, “conştiinţă divină”, “supraconştiinţă”. Realitatea se reduce la conştiinţă şi suntem în faţa unui nou idealism subiectiv de natură pseudo-religioasă ce acţionează după deviza “dacă vrei să te schimbi şi să schimbi lumea, schimbă-ţi conştiinţa”. Mişcarea vizează manipularea psiho-mentală, scopuri de dominaţie peste grupuri de populaţii. De asemenea aceste grupuri ce se autodefinesc mai exact ca “grupuri de cercetare” şi nu religioase, consideră că lumea actuală a ajuns la o perioadă de degradare şi de întuneric, din care se vor ivi zorii unei noi epoci, a unei noi ere numită după caz, “Era Vărsătorului”, Vârsta de Aur, Noua Epocă (New-Age), Epoca Iluminării, întoarcerea lui Hristos, Milenium, Epoca Apocalipsei”503.

„Sectologii împart grupurile sofiologice după schema următoare:

- tipul teosofic,- tipul iniţiatic,- tipul psihosofic,- tipul ştiinţei cosmice.Grupările de tip teosofic se prezintă ca reprezentante ale

religiozităţii interioare ce resping modelul teologic şi spiritual al Bisericii ca mediatoare a mântuirii. Doctrina acestor grupuri se

502 Ibidem; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 292503 Ibidem, p. 159-160; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 293

214

Page 211: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

caracterizează prin intelectualism, cu o viziune eclectică şi sincretistă despre lume, dezvoltând o cosmologie şi o antropologie inspirate din astrologie în care determinant este numărul 7 după numărul celor şapte planete ale vechii cosmologii, transpusă din domeniul cosmic în cel uman. Astfel teosofii, antroposofii sau Frăţia albă pe lângă trihotomismul - spirit, perispirit şi corp - propun o “corporalitate septuplă”504 care cu mici diferenţe este următoarea: 1) corp fizic, 2) corp astral (eteric), 3) corp mental (astral), 4) corp eristic (budic, formă a eului), 5) corp spiritual (atmic), 6) corp monadic (spirit vital), 7) omul-spirit (corp al spiritului pur)”505.

VI.1. Teosofia

Mişcările spirituale pot fi identificate într-un număr aproape infinit de etape trecute şi theosofia nu face excepţie de la acestea. Secţiunea principală a Înţelepciunii Antice, conţinând materiale din neoplatonicism, kabbala şi surse orientale, a devenit mama multor lucruri care au apărut mai târziu. Dar teosofia a fost în schimb fiica a mult mai mult decât acestea. Punând deoparte pentru moment esenţa surselor sale primordiale, învăţăturile asociate societăţii anilor 1875, a fost o sinteza a curentelor oculte – lucru de la sine cunoscut – împreună cu noi învăţături care au venit din est ce s-au adăugat câţiva ani mai târziu506.

Ca orice doctrină în evoluţie, ca orice practică ocultă - în numele sau pe seama religiei - spiritismul a dat naştere unor curente şi direcţii noi, fie din exagerări, fie din contestări. Şi rezultatul unor asemenea exagerări este si teozofia sau cunoaşterea „desăvârşită” a înţelepciunii divine. Dacă spiritismul a angajat în susţinerea lui practici şi mijloace empirice, teozofia sau esenţa spiritismului renunţă la invocarea spiritelor şi foloseşte „cugetarea” în explicarea legăturii „reale” între om şi Dumnezeu, între muritorii pământeni şi între vieţuitorii cereşti...

504 Ibidem, p. 257; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 293505 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 292-293506 Timothy Miller, America's Alternative Religious, p. 315

215

Page 212: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Ca toate sistemele sincretiste, ca orice panteism religios, teozofia îşi are originea în Orient, în vechea cugetare indiană permanent căutătoare de divinitate, de iluminare pe calea naturii. Nu-i nimic rău în căutare, dar este grav când se înlocuiesc datele Revelaţiei cu încercări de mistificare a acesteia. Or, teozofia, aşa cum vom vedea, este o asemenea aberaţie care a chinuit Europa după perioada „budomaniei”. A făcut o pauză, pentru Răsăritul sovietizat, şi a apărut în anii '90 cu o violenţă ne mai întâlnită507.

Spiritualiştii, rivalii Teosofilor, puneau la cale ceva foarte important, lucru dovedit de această comunicare aparentă. Cel puţin au arătat că fiinţele umane au o componentă spirituală (din punct de vedere tehnic, material ultra rafinat) şi în consecinţă o origine şi un destin mult mai importante decât viaţa lor muritoare prezentă. Dar, potrivit Teosofilor, credinţa mediu-mică posedă doar informaţii superficiale în ceea ce priveşte natura celorlalte lumi şi planuri; Spiritualiştii confundă frecvent simpla fragmentare a entităţilor descarnate cu persoane decedate şi aflându-se în necesitatea unei profunzimi introspective, ei ar putea deprinde aceasta de la înţelepţii tuturor timpurilor, inclusiv de la cei din zilele noastre. Totuşi spiritualismul a fost un început care i-a trezit pe mulţi din amorţeala lor dogmatică508.

„Operele întemeietoarei mişcării, “Isis dezvăluită” şi “Doctrina secretă” sunt un amalgam de învăţături şi practici preluate din budism şi hinduism, kabbala, alchimie, hermetismul grec, înţelepciunea egipteană, ezoterismul creştin.

Teosofia - înţelepciunea divină - este de fapt un sistem cosmogonic articulat la trei adevăruri fundamentale ale mişcării: a) existenţa unui Dumnezeu impersonal a cărui energie penetrează universul şi a cărui raţiune asigură armonia diverselor planuri, b) omul este de esenţă divină, el provine dintr-un trecut imemorabil şi primordial şi este deschis spre un viitor fără limită, c) legea justei compensaţii după care omul este propriul său judecător, arbitrul propriei sale vieţi, împărţindu-şi el însuşi sieşi glorie sau întuneric, recompensă sau pedeapsă”.509

507 Diac. Prof. Dr. Petru I. David, Invazia sectelor, vol 1, p. 347-348508 Timothy Miller, America's Alternative Religious, p. 316509 Gheorghe Petraru, op.cit., p. 294; Richard Bergeron, op.cit., p. 161-162

216

Page 213: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

„Teosofia pretinde a fi religia viitorului. Ea propune un creştinism teosofic prin care “toată lumea trebuie să devină o împărăţie a lui Dumnezeu în care să strălucească Soarele înţelepciunii”.510 În acest sistem emanaţionist Iisus Hristos este prima emanaţie a lui Dumnezeu. El este Atma, Logosul, Fiul Unul-Născut al lui Dumnezeu. Teosofia împarte membrii ei în “maeştri” - Mahatmas - marile suflete - şi adepţi. Ea consideră pe Iisus unul dintre aceştia din urmă, un om rar care a ajuns la conştiinţa personală de sine. El a avut cunoaşterea de Dumnezeu şi conştiinţă de Dumnezeu. Ceea ce se spune în Biblie care este o carte a ştiinţelor oculte, şi nu cuprinde revelaţia lui Dumnezeu dar conţine adevărurile cele mai înalte ale filosofiei religiei despre naşterea, patima, moartea şi învierea Sa sunt alegorii pentru naşterea spirituală a omului. De aceea Moartea şi învierea lui Hristos nu au putere de justificare şi de mântuire”.511

Walter Martin spune că Teosofia ca sistem de cult eretic îşi derivă numele din termenul grec . theosophia, care înseamnă literal înţelepciune divină. Şi, conform lui J. H. Fussell, învăţăturile ei sunt în acelaşi timp religioase, filozofice şi ştiinţifice, (postulând) un principiu etern, imuabil, atotcuprinzător, sursa oricărei manifestări. Din această singură existenţă se naşte periodic întregul univers, manifestând cele două aspecte ale spiritului şi materiei, ale vieţii şi formei, cel pozitiv şi cel negativ, „cei doi poli ai naturii, între care este ţesut întregul univers”. Aceste două aspecte sunt unite în mod inseparabil; astfel, toată materia este însufleţită de viaţă, în timp ce întreaga viaţă caută să se exprime prin forme. Întreaga viaţă fiind fundamental una cu viaţa Existenţei Supreme, ea conţine în germene toate caracteristicile sursei ei, iar evoluţia este doar desfăşurarea acestor potenţialităţi divine, aduse Ia existenţă de condiţiile oferite în variatele regnuri ale naturii. Universul invizibil este doar o mică parte a acestei sfere de dezvoltare512.

510 Gheorghe Petraru, op.cit., p. 294; Handbuch der Religiose Gemeinschaften, p. 409511 Gheorghe Petraru, op.cit., p. 294; Handbuch der Religiose Gemeinschaften, p. 409512 J. H. Russell, în „Theosophy”, The New Shaff-Herzog Encyclopedia of Religious Knowledge, Grand Rapids, MI, Baker Book House, 1977 (retipărită), vol

217

Page 214: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Prin urmare, teozofia poate fi recunoscută la începuturile ei ca o formă panteistă a gnosticismului antic, care încearcă să reunească adevărurile religioase, filozofice şi ştiinţifice, aşa cum se găsesc ele în toate sursele religio-filozofice.

După părerea teozofilor, societatea lor „este un sistem de gândire în dezvoltare, rezultatul unui studiu şi al unei cercetări atente” şi în plus „nu este nimic altceva decât temelia solidă pe care se întemeiază toate fazele gândirii şi activităţii lumii”513.

Acest ideal înnobilat visează la o frăţie a tuturor credinţelor sau, dacă ne este permis să ne exprimăm astfel, un tip de religie omogenizată în care toţi oamenii vor accepta, într-o măsură sau alta, doctrinele cardinale ale teozofiei. Din acest punct de vedere, ea este înrudită cu spiritismul, rosicrucianismul, baha'ismul şi cultele eretice Marele Eu Sunt.

Este interesant că teozofia vorbeşte în termeni entuziaşti despre cultul antic al gnosticismului, care a înflorit în primele trei secole ale erei creştine şi care aproape că a reuşit să aducă pagube ireparabile credinţei creştine istorice. Epistola lui Pavel către Coloseni şi întâia Epistolă a lui Ioan sunt recunoscute de către toţi cercetătorii biblici a fi o apologie directă împotriva acestui cult eretic care a spiritualizat Vechiul Testament, a redefinit terminologia creştină contemporană, a postulat un Dumnezeu impersonal în locul Dumnezeului revelaţiei şi L-a redus pe Iisus Hristos la starea de semizeu sau de emanaţie panteistă din incogniscibila esenţă divină. Cu toate acestea, renumitul scriitor teozof, L. W. Rogers, desconsideră sfatul Duhului Sfânt, ca să nu mai menţionăm avertismentele apostolilor Pavel şi Ioan, atunci când afirmă:

Antagonismul dintre gândirea ştiinţifică şi cea religioasă a fost cauza marilor controverse care au apărut în lumea intelectuală la sfârşitul secolului al XIX-lea. Dacă nu s-ar fi pierdut învăţătura primară a Bisericii creştine, conflictul acesta nu putea să apară. Filozofii gnostici, care constituiau raţiunea şi inima Bisericii, aveau o cunoaştere atât de adevărată asupra naturii, încât nu era

11, p. 407; Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 312513 Irving S. Cooper, Theosophy Simplified, Wheaton, IL, The Theosophical Press, 1964 (ed. 7), p. 22, 23; Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 312

218

Page 215: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

posibil ca ea să intre în conflict cu vreo realitate a ştiinţei; însă, din nefericire, ei au fost întrecuţi ca număr de cei ignoranţi, iar autoritatea a trecut în întregime în mâna acestora din urmă. Această neînţelegere a urmat în mod inevitabil514.

Aşadar teozofii sunt mari admiratori ai gnosticismului, şi acest fapt nu este deloc surprinzător, de vreme ce ei au adoptat o mare parte din terminologia şi vocabularul gnosticismului antic, care privea cu desconsiderare caracteristicile materiale atât ale lumii, cât şi ale omului, care L-a depersonalizat pe Dumnezeu şi a creat diferite niveluri de ascensiune spirituală, care culminează cu mântuirea universală şi reconcilierea prin reîncarnare şi cu conceptul cercurilor ascensionale, împrumutat cu neruşinare de la budism. Teozofia nu ezită să declare că: Dumnezeu şi omul sunt cele două faze ale unei singure vieţi şi conştiinţe eterne ce constituie universul nostru! Ideea imanenţei lui Dumnezeu se referă la faptul că El este universul; deşi El este în acelaşi timp mai mult decât atât; că sistemul solar este emanaţia Fiinţei supreme, la fel cum norii sunt o emanaţie a mării. Această concepţie îl face pe om o parte din Dumnezeu, având în interiorul lui în mod potenţial toate atributele şi puterile Fiinţei supreme. Este ideea că nimic nu există cu excepţia lui Dumnezeu şi că omenirea este o porţiune din El - o fază a Fiinţei Lui.”515

În teologia teozofiei există şapte niveluri distincte în univers. Cel fizic este cel mai dens dintre aceste niveluri; cel care îi succede este denumit nivelul Astral, iar deasupra lui este cel Mintal. Mai există încă patru niveluri superioare, dar acestea sunt deocamdată pentru toţi oamenii, cu excepţia iniţiaţilor, nişte „simple nume”. Omul, bineînţeles, are un trup fizic, un trup mintal şi un trup astral. Însă în acest stadiu particular al evoluţiei cosmice, aşa-zisele trupuri spirituale superioare, cu doar câteva excepţii, sunt încă în aşteptarea alcătuirii516.

514 L. W. Rogers, Elementary Theosophy, Wheaton, IL, The Theosophicals Press, 1956, p. 22; Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 313515 Ibidem, pag. 23 apud Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 314516 H. P. Blavatsky, Theosophical Glossary, Los Angeles, CA, The Theosophy Company, 1892, 1973 apud Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 314

219

Page 216: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

„J. Frohnmeyer517 distinge patru faze sau etape în evoluţia generală a mişcării teosofice: teosofia sub impactul spiritismului, budismului, hinduismului şi, în fine, sub acela al ştiinţei occidentale. Prima etapă este legată de numele E. Blavatskaia, care după trei luni de căsătorie îşi părăseşte soţul, călătorind în continuare prin diferite ţări şi manifestând o predilecţie deosebită faţă de tot felul de practici oculte şi spiritiste. Se pretinde că, în anul 1851, l-ar fi întâlnit pe „maestrul” Kut Humi, un membru rezident în Tibet al „Marii Frăţii Albe”, care a anunţat-o că va deveni fondatoarea unei Societăţi universale. Cu toate acestea, J.N. Fahrquhar518 lua atitudine împotriva unei asemenea pretenţii chiar în anul 1915 şi atrăgea atenţia asupra faptului că, în prima lucrare a E. Blavatskaia, Isis dezvăluită, apărută în 1877, nu este vorba de maeştri tibetani, ci de anumite spirite ale unor decedaţi, dar în special al unui anume „John King”. În fapt, lucrarea Isis dezvăluită îşi are originile în tradiţiile ocultismului, iar aşa-numiţii „maeştri” (mahatma) vor apare în prim plan abia după stabilirea E. Blavatskaia şi a colonelului Olcott în India şi în lucrarea Doctrina secretă, apărută în anul 1888. In perioada premergătoare stabilirii celor doi în India, se constată la aceştia o predilecţie pentru magie şi demonic, ca şi un efort susţinut în promovarea vechilor religii şi tradiţiilor oculte, în detrimentul Bisericilor creştine. Deşi pretindeau că Societatea teosofică îşi propune realizarea unui dialog între religii, acest lucru nu corespunde realităţii, pentru că, în fapt, promotorii teosofiei urmăreau reabilitarea ocultismului şi spiritismului, care primiseră de multă vreme anatema din partea creştinismului.

A doua etapă, sub impactul budismului, începe cu prezenţa E. Blavatskaia şi a colonelului Olcott în India, ca şi cu speranţa lor într-o conlucrare şi contopire a Societăţii teosofice şi a mişcării Arya Samaj, lucru care nu se va întâmpla niciodată”519.\

517 J. Frohnmeyer, Die theosophische Bewegung, ihre Geschichte, Darstellung und Beurteilung, Stuttgart, 1923, p. 7 sq apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 59518 J.N. Fahrquhar, Modern Religious Movements in India, New York, 1915, p. 220, 227 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 60519 C.S. Braden, These Also Believe: A Study of Modern American Cults and Minority Religious Movements, New York, 1949, p. 235 sq apud Nicolae

220

Page 217: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

„Repulsia comună faţă de creştinism n-a fost niciodată, în acest sens, suficientă. Anii de activitate intensă în India şi Ceylon au culminat cu stabilirea sediului Societăţii teosofice în cartierul principal Adyar din Madras şi cu părăsirea Indiei de către E. Blavatskaia în anul 1884520. După cum am amintit, contactele cu budismul ceylonez au condus la convertirea la budism a d-nei Blavatskaia şi a colonelului Olcott. De remarcat, ar fi şi faptul că Ch.W Leadbeater, preot anglican şi adept al Societăţii teosofice din anul 1883, după ce a sosit în India şi a luat contact cu budismul, n-a ezitat să se lase consacrat drept lider al unei secţiuni esoterice şi, în acelaşi timp, episcop regional al Bisericii catolice liberale521. Doctrinele oculte teosofice au fost descrise sub titlul de „budism esoteric”522”.

„După sosirea E. Blavatskaia şi a colonelului Olcott în India, asistăm la dezvoltarea conceptului de „Marea Frăţie Albă”, respectiv a acelor spirite desăvârşite, eliberate din imperiul ciclului reîncarnărilor care guvernează lumea şi, prin intermediul unor „iluminaţi” precum d-na Blavatskaia, transmit umanităţii înţelepciunea lor. Cele mai multe dintre aceste pretinse „revelaţii” le găsim în lucrarea Doctrina secretă a E. Blavatskaia. Din aceasta rezultă în mod evident faptul că d-na Blavatskaia îşi propunea să preia şi să adapteze situaţiei prezente anumite concepte din filosofia şi spiritualitatea indiană.

A treia etapă, sub semnul hinduismului, este legată de persoana şi opera fiicei unui medic din Anglia, A. Besant, născută în anul 1847. Deşi prezintă multe trăsături diferite de caracter, se remarcă unele asemănări biografice ale acesteia cu E. Blavatskaia. Între altele, căsătoria d-nei A. Besant cu un preot anglican va eşua, fapt ce atrage după sine consecinţe negative în planul educaţiei

Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 60520 Cf. J.N. Fahrquhar, op.cit, p. 233 sq apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 60521 Vezi M. Lutyens, Krishnamurti. The Years of Awakening, London, 1975, p. 12 sq., 140 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 60522 J.N. Fahrquhar, op.cit, p. 267 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 61

221

Page 218: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

religioase primite în familie, pe care le şi descrie, de altfel, în cartea sa Calea mea spre ateism”523.

„Însă, cea mai mare influenţă asupra sa a exercitat-o lecturarea cărţii Doctrina secretă şi întâlnirea cu autoarea acesteia, E.P. Blavatskaia, în anul 1888. La trei ani după moartea d-nei Blavatskaia, A. Besant s-a deplasat în India, ajungând o mare apologetă a conceptelor hinduiste şi indiene în general; s-a evidenţiat în mod special prin faptul că a fondat, în anul 1898, Central Hindu College, din care avea să apară Benares Hindu University, iar în 1907 a devenit succesoarea colonelului Olcott la preşedinţia Societăţii teosofice. Între multe altele, fondează în anul 1911 „Ordinul Steaua Orientului”, care avea să-l proclame pe Jiddu Krishnamurti drept viitorul „învăţător universal”, după care, în pofida multor eforturi, nu reuşeşte să reformeze regimul castelor din India. În anul 1914, A. Besant intră în politică, în 1918 este aleasă chiar preşedinte al Congresului Naţional Indian, pentru ca în cele din urmă să piardă orice posibilitate de influenţă politică asupra lui Mahatma Gandhi”524.

„Deşi şi-a adus contribuţia la popularizarea hinduismului, mai ales prin traducerea şi răspândirea scrierilor hinduiste, nu se poate afirma, totuşi, că A. Besant ar fi contribuit la hinduizarea profundă a doctrinei teosofice.

Ultima etapă istorică a Societăţii teosofice îl are în centru pe Rudolf Steiner, care s-a detaşat de aceasta în anul 1913 şi a întemeiat Societatea antroposofică, asupra căreia îşi va pune o puternică amprentă. Sub influenţa sa, multe dintre trăsăturile ocultist-indiene, care se regăsesc în doctrina teosofică, vor dispare, deşi el însuşi a cultivat concepte importante de această natură, cum ar fi legea karmică şi doctrina despre ciclul reîncarnărilor”525.

523 J. Frohnmeyer, op.cit., p. 18 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 61 524 Vezi D.S. Sarma, op.cit., p. 115 sq.; J. Frohnmeyer, op.cit., p. 17 sq apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 61525 J.W. Hauer, Werden und Wesen der Anthroposophie. Eine Wertung und eine Kritik, Stuttgart, 1922, p. 116 sq apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 62

222

Page 219: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Walter Martin afirmă că Termenul „teozofie” a fost introdus, după câte ştiu cercetătorii care se bucură de o reputaţie bună, în secolul al III-lea de către un filozof de seamă,

Ammonius Saccas, învăţătorul lui Plotinus, marele filozof roman. Totuşi, teozofia are un trecut îndepărtat, care poate fi urmărit direct până în Orient, mai ales în India, unde Upanişadele şi Vedele, sau Scripturile hinduse, formează temelia unei părţi însemnate a doctrinei. Scrierile lui Gautama Buddha şi ale celor dintâi gnostici creştini au influenţat de asemenea în mare măsură formularea doctrinelor teozofice526.

„Natura umană constă din trupul grosier şi încă alte şase principii, de reţinut fiind faptul că, în această ecuaţie, materia se transfigurează totdeauna de jos în sus, respectiv dinspre exterior spre interior. Astfel, trupul eteric, ca model al trupului fizic, este purtătorul sau suportul forţei de viaţă (prana). Karma, trupul astral sau trupul mental este sediul gândirii concrete şi, împreună cu cele trei principii inferioare, constituie personalitatea omului, eul inferior. Buddhi-manas sau trupul cauzal, ca purtător al raţiunii, al gândirii abstracte şi al sufletului uman, este principiul etern în om, este individualitatea sa. Orice om are îndatorirea de a recunoaşte şi de a lăsa să domnească în sine cele două principii superioare, buddhi şi atma abia atunci va reuşi să atingă cunoaşterea unităţii sale fiinţiale cu Absolutul.

Mai devreme sau mai târziu, orice fiinţă va ajunge la eliberare, respectiv la cunoaşterea propriului sine, a adevăratului său eu, şi anume prin legea karmică şi reîncarnare. Omul îşi predetermină propriul destin, în sensul că produce karma prin gândurile sale, exprimate prin voinţa şi actele sale, karma care la rândul ei se va materializa într-una dintre reîncarnările sale viitoare. În acest fel, omul este autorul propriului său destin, dat fiind faptul că reîncarnarea sa imediată reprezintă rezultatul actelor sale anterioare. Depozitarul şi purtătorul acestor acte este individualitatea omului, respectiv buddhimanas. Potrivit legii cauzalităţii, actele săvârşite pe parcursul unei vieţi sunt asimilate şi valorificate într-o nouă reîncarnare, în cadrul căreia naţionalitatea, mediul şi noii părinţi fizici vor corespunde întocmai noilor karma

526 Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 315

223

Page 220: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

ce vor fi săvârşite. De asemenea, orice epidemii, catastrofe naturale şi războaie sunt exact rezultatul acelor acte sau karma colective. Toate fiinţele, dar şi sistemele planetare şi solare, se subordonează legii karmice; animalele şi plantele, care încă nu posedă individualitate, urmând să devină sau să se reîncarneze şi ele cândva ca oameni, au de asemenea un fel de karma comună.

Teosofi încearcă să respingă acuzaţia potrivit căreia această lege a cauzalităţii l-ar conduce pe om la fatalism, la pasivitate şi resemnare. Ei afirmă că cel fatalist se predă în mâinile propriului destin, pe când cel înţelept îşi foloseşte toate forţele pe care i le transferă acest destin. Dacă cineva este bolnav datorită unor acte săvârşite într-o existenţă anterioară şi găseşte mijloacele pentru a-şi recăpăta sănătatea, atunci este tot rezultatul propriilor sale fapte să folosească aceleaşi mijloace, pentru că altfel nu le-ar fi descoperit”527.

Potrivit literaturii cultului eretic teozofic, ai cărei reprezentanţi de seamă sunt doamna Blavatsky, doamna Besant, I. C. Cooper, A. P. Sinnett, L. W. Rogers şi C. W. Leadbeater, există o mare frăţie de „Mahatmas” sau „maeştri”, care sunt nişte exemple foarte evoluate de reîncarnare avansată, a căror reşedinţă este undeva în regiunile greu accesibile ale îndepărtatului Tibet.

Aceste fiinţe divine au posedat-o pe doamna Blavatsky şi s-au folosit de serviciile ei pentru a ajunge la generaţiile care trăiesc acum pe pământ şi pentru a le oferi adevărurile restaurate ale marilor religii ale lumii, care fuseseră pervertite de omenire. La această imagine extrem de fantezistă, teozofii adaugă şapte niveluri ascensionale, pe care le-am menţionat în prealabil, prin care sufletele oamenilor trebuie să înainteze în drumul lor spre „raiul” teozofilor, Devachan.

În concordanţă cu concepţia teozofilor despre rai este în ultimă instanţă Nirvana budismului, unde absorbţia personalităţii sau a sufletului într-un fel de suflet universal nimiceşte în cele din urmă cunoaşterea personală - dar teozofii îşi au şi iadul lor, care, în mod destul de ciudat, seamănă cu purgatoriul romano-catolic, cu torturi indescriptibile şi diferite trepte de degradare. Denumirea

527 F. Hartmann, Die weisse und schwarze Magie, 1894, p. 82 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 64

224

Page 221: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

acestei stări intermediare de existenţă, unde sufletele răposate suferă pentru păcatele lor trecute, în timp ce aşteaptă reîncarnarea sau şansa de a începe să trăiască într-un nou trup este Kamaloka, unde atmosfera este „... lugubră, apăsătoare, jalnică, nespus de deprimantă... omul plin de patimi rele priveşte la toate acestea; pofte bestiale dau forme bestiale trupului astral, iar chipuri de animale respingătoare constituie un înveliş adecvat pentru sufletele omeneşti îndobitocite. Nici un om nu poate fi ipocrit în lumea astrală şi să ascundă gânduri murdare sub vălul unei aparenţe virtuoase; aşa cum este omul, aşa apare el a fi şi în forma şi înfăţişarea lui exterioară, strălucitor în frumuseţe, dacă mintea lui este nobilă; respingător în hidoşenie, dacă natura lui este necinstită”528.

„Creştinism teosofic”: o interpretare bizară a învăţăturii creştine

Doctrina teosofică nu-1 exclude nici pe Iisus Hristos, dar îl interp”retează într-o manieră cu totul bizară. Astfel, prima emanaţie a lui Dumnezeu este Atma, Logos-ul, „Fiul lui Dumnezeu întrupat”, care este de aceeaşi fiinţă cu Dumnezeu şi, totuşi, obiect. În ipoteza în care a avut o existenţă istorică, susţin teosofii, el a fost cu siguranţă un adept, un Buddha, un om, a cărui conştiinţă personală a fost pătrunsă de conştiinţa Logos-ului şi s-a contopit cu aceasta529. În urma detaşării de principiile inferioare, s-a născut în Iisus cunoaşterea şi conştiinţa divină, care l-au ajutat să-şi amintească de existenţele anterioare, între altele din Egipt (cf. Ioan 8,58; 10,30).

Incapacitatea iudeilor de a distinge între conştiinţa divină şi cea personală, afirmă teosofii, avea să-1 conducă pe Iisus la crucificare. Naşterea, patimile şi învierea sunt simple alegorii pentru renaşterea spirituală a omului şi nu au nici o putere

528 Annie Besant, The Ancient Wisdom: An Outline of Theosophical Theachings, Londra, Theosophical Publishing Society, 1897, p. 92, 93 apud Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 318529 F. Hartmann, Symbole und magisch wirkwnde Krafte, 1902, p. 113 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 65

225

Page 222: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

justificativă şi mântuitoare, întrucât pentru om nu există „nici o altă mântuire decât propria cunoaştere”530. După aceea, Biserica a făcut din Iisus Hristos un fel de „mijlocitor”, de „ţap ispăşitor”, asupra căruia păcătoşii şi-au transferat toate păcatele”531.

„Oricum, în accepţiunea teosofică, credinţa în Iisus Hristos, ca Mântuitor istoric, nu este inutilă, dacă persoana sa este privită ca ideal, pentru că dragostea faţă de ideal conduce la realizarea lui în noi înşine532. In acest sens, învăţătura lui Iisus poate fi un ajutor pentru om, întrucât tot ceea ce a propovăduit el „a fost dominat de o singură idee: omule, cunoaşte-te pe tine însuţi””533.

Biblia nu este decât un manual de ştiinţă ocultă, fără nici o legătură cu vreo revelaţie divină, dar care conţine adevărurile supreme în materie de filosofie a religiilor. Biserica este acuzată că ar fi falsificat Biblia. În aceeaşi opinie a teosofilor, Bisericile şi confesiunile, datorită credinţei şi clericalismului lor, se află foarte apropiate de magia neagră. Ele sunt acceptate de teosofie doar în măsura în care se dovedesc a fi un fel de „cârjă pentru subdezvoltaţi”, „călăuză” spre o religie universală.

În esenţa divină, puterea latentă şi spiritualitatea lui potenţială, omul este un chip al lui Dumnezeu, întrucât el face parte din El. Aceeaşi idee este formulată în mod mai direct în psalmi, prin afirmaţia „sunteţi dumnezei”. Dacă ideea imanenţei lui Dumnezeu este corectă, atunci omul este literalmente un fragment al conştientei Fiinţei Supreme, este un dumnezeu-embrion, fiind destinat să-şi dezvolte în cele din urmă puterile latente într-o expresie perfectă. Unicitatea vieţii a fost explicit afirmată de către Iisus... Este un adevăr absolut că umanitatea este o parte din Dumnezeu aşa cum frunzele sunt o parte din copac; ele nu sunt o creaţie a copacului, în sensul în care omul creează o

530 Idem, Jehoshua, der Prophet von Nazareth, 1897, p. 14 sq apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 66531 Idem, Mysterien..., p. 59 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 66532 Idem, Die weisse..., p. 180 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 66533 Idem, Jehoshua..., p. 110 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 66

226

Page 223: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

maşină, ci o emanaţie a copacului şi o parte vie din el. În felul acesta 1-a făcut Dumnezeu pe om. Umanitatea este o creştere, o dezvoltare, o emanaţie, o expresie evolutivă a Fiinţei Supreme... Este cât se poate de simplu dacă ne gândim că sistemul solar este doar o emanaţie a Fiinţei supreme, ceva generat dintr-o viaţă centrală, o expresie a vieţii care dă naştere în interiorul ei polilor pe care îi cunoaştem drept conştiinţă şi materie. Sufletul uman este un fragment individualizat al acestei vieţi divine... este literalmente o scânteie din focul divin şi în interiorul lui se găsesc în stare latentă caracteristicile luminii centrale din care îşi trage originea. În concepţia teozofică, sufletul este în sensul propriu al cuvântului o emanaţie din Dumnezeu şi, de vreme ce este din propria Lui esenţă, devine limpede de ce teozofii susţin că omul este un dumnezeu în devenire.”534

Teozofia face aceeaşi eroare gravă pe care o fac toate cultele gnostice; ea face diferenţa între Iisus şi Hristos, considerându-L pe Iisus ca fiind doar omul fizic, iar pe Hristos ca fiind o conştiinţă divină imanentă în El şi în toţi oamenii, într-o măsură mai mare sau mai mică. Pentru teozofi, Iisus nu este Hristosul revelaţiei divine, diferit de Hristosul care este imanent în toţi ) oamenii. Ei nu înţeleg că termenul Hristos (Christos în greacă) este un titlu ce corespunde lui Messiah din ebraică. Nu este o forţă, o esenţă sau o scânteie divină, fapt care poate fi văzut imediat la orice studiere atentă a unui bun lexicon grec. În capitolul 16 al Evangheliei după Matei apostolul Petru a afirmat acest adevăr, accentuând în mărturisirea lui de credinţă: „Tu eşti Hristosul, , Fiul Dumnezeului celui viu” (Matei 16:16). Şi Ioan ne reaminteşte că: „Cine ; este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Iisus este Hristosul? Acela este : Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul” (I Ioan 2:22)535.

VI.2. Antroposofia

534 Rogers, op. cit., p. 22-25, 19, 20 apud Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p.319535 Walter Martin, Înpărăţia cultelor eretice, p. 322

227

Page 224: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Antropozofia este culmea teozofiei, forma spiritismului şi adaptării lui în secolul nostru. Începutul de reformă este de fapt destrămarea sistemului şi concepţiei originale, o nouă direcţie a teozofiei. Explicarea înţelepciunii divine a preocupat filosofia Orientului, filosofia greacă şi latină, a fost preluată de iluminişti şi folosită de mistica arabă (Avemes), de alchimie şi de scolastică. La gânditorii antichităţii, teozofia indica sensul „nevinovat” de înţelepciune străveche: „S-a spus de demult”, aşa cum se indică în Talmud şi în Cabala iudaică. Termenul, ca entitate numerică, este folosit de Pitagora, iar Platon îl consideră „nimerit” pentru substituirea unor concepte divine. Bine încadrează Mircea Eliade toate aceste concepte în teoria „eternei reveniri”536.

„Societatea antroposofică”, întemeiată în anul 1913, este foarte strâns legată, în apariţia şi evoluţia ei, de viaţa şi opera lui Rudolf Steiner.

„R. Steiner s-a născut la 27 februarie 1861 în orăşelul Kraljevec de la graniţa Imperiului austro-ungar din vremea aceea. Trei sunt trăsăturile principale care l-au marcat pe tânărul Steiner încă din anii copilăriei sale. În primul rând, acesta manifesta multe trăiri cu un caracter ocult, ca şi relaţii cu spirite ale celor decedaţi şi ale naturii. În al doilea rând, se remarcă atracţia sa foarte puternică faţă de catolicism, dar mai ales faţă de limba latină cultică şi cult în general537. O a treia trăsătură esenţială a constituit-o interesul său mare faţă de ştiinţele naturii şi tehnică. Astfel, el considera că geometria reprezintă argumentul şi justificarea acelor „lucruri invizibile”, întrucât „cu ajutorul geometriei se poate cunoaşte tot ceea ce doar sufletul experimentează, prin propriile sale forţe şi capacităţi” prin intermediul ei, spune el mai departe, se simte îndreptăţit să vorbească în aceeaşi măsură despre lumea spirituală trăită de el însuşi şi de lumea materială, simţuală538. De altfel, încă din perioada anilor de şcoală R. Steiner s-a străduit să demonstreze unitatea acestor două lumi. In acest sens, el pretinde

536 Diac. Prof. Dr. Petru I. David, Invazia sectelor, vol 1, p. 358-359537 R. Steiner, Mein Lebensgang, mit einem Nachwort hrsg. von Marie Steiner, Dornach, 1983, pp. 21-22 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 68538 Ibidem, p. 17 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 68

228

Page 225: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

că i-au fost de mare ajutor mai ales operele lui Kant, Hegel, Fichte şi scrierile morfologice ale lui Goethe.

Pentru a putea edita întreaga operă a lui Goethe în domeniul ştiinţelor naturii, în anul 1890, R. Steiner se mută de la Viena la Weimar, unde va începe un nou capitol în viaţa sa. Aici are posibilitatea de a cunoaşte o serie de personalităţi foarte influente din sfera vieţii sociale şi ştiinţifice. În acelaşi an, la Facultatea de filosofie a Universităţii din Rostock, îşi depune teza de doctorat şi devine doctor în filosofie cu o lucrare având ca temă teoria cunoaşterii. Lucrarea a fost după aceea publicată sub titlul Adevăr şi ştiinţă (1892).

Urmează în continuare primele sale contacte cu teosofia, când o cunoaşte pe Marie von Sivers, căsătoria sa trecând într-un plan secundar. Marie devine cea mai apropiată colaboratoare şi confidentă a sa, iar după ce Anna Eunike (Steiner) moare în anul 1911, în 1914 se va căsători cu aceasta. Încă înainte de această a doua căsătorie, are loc convertirea sa la teosofie, fapt absolut surprinzător pentru toţi prietenii şi colaboratorii săi. În urma câtorva prelegeri ţinute în casa contelui Brockdorf şi a altor câteva contacte ulterioare, R. Steiner acceptă funcţia de secretar general al nou-înfiinţatei secţii germane a Societăţii teosofice. Această misiune o preia împreună cu Marie von Sivers. Totuşi, nu după multă vreme, datorită încercărilor sale de a transfera accentul de pe moştenirea hinduisto-budistă, agreată de A. Bessant, pe o hristosofie sui generis, despre care vom vorbi puţin mai încolo, este exclus din Societatea teosofică în anul 1913. În acelaşi an întemeiază Societatea antroposofică, fiind urmat de cei mai mulţi dintre teosofii germani.

În paralel cu ridicarea noii clădiri a centrului mondial al antroposofiei, se constată o anumită sectarizare a Societăţii antroposofice, evidentă până astăzi. Sub impactul prăbuşirii societăţii secolului al XIX-lea într-un război cu urmări imprevizibile mai înainte, R. Steiner dezvoltă sau schiţează conceptul unui nou tip de societate. În viziunea sa, contradicţiile de genul capitalism-socialism trebuie depăşite. Astfel, el pledează pentru instituirea unei „structuri tridimensionale”, aşa încât cele trei domenii, politica, economia şi cultura să devină independente. Deşi fondează o „Mişcare pentru structura tridimensională”,

229

Page 226: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

aceasta nu găseşte totuşi suficientă rezonanţă, datorită hăţişurilor revoluţionare de după 1919. Mai târziu, anumite fundaţii antroposofice, cum ar fi Şcolile Waldorf, cămine etc, vor încerca să pună în practică acest tip de structură.

Imediat după sfârşitul primului război mondial, în 1919, R. Steiner fondează prima Şcoală Waldorf, finanţată de către adeptul său Emil Molt, proprietarul fabricii de tutun Waldorf din Stuttgart. Iniţial, aceasta a fost întemeiată pentru copiii angajaţilor fabricii. Asemenea tuturor şcolilor Waldorf până astăzi, această şcoală aplică o pedagogie dezvoltată de însuşi R. Steiner, structurată pe conceptul acestuia despre evoluţia omului.

Datorită conflictelor interne apărute între membrii comunităţii antroposofice, R. Steiner se vede obligat să desfiinţeze Societatea antroposofică şi, în anul 1923, să întemeieze o nouă societate, şi anume „Societatea generală antroposofică”, pe care o va conduce el însuşi. In pofida acestui fapt, după moartea sa, survenită la 30 martie 1925 la Dornach, vor continua toate aceste dispute interne în interiorul comunităţii. Nu se cunoaşte nici astăzi cauza morţii sale, deşi anumiţi adepţi susţin că ar fi fost otrăvit”539.

„Succesorul lui R. Steiner la conducerea Societăţii antroposofice a fost numit Albert Steffen. In Germania, între anii 1935-1945, antroposofia a fost interzisă. In prezent, alături de Dornach, centrul antroposofiei este considerat oraşul Stuttgart. De prin anul 1970, mai ales în rândul tinerilor antroposofi, a apărut un fel de „antroposofie alternativă”. Pornind de la premisa acelei „structuri tridimensionale sociale” a lui Steiner, aceste cercuri juvenile, aflate parţial în competiţie, îşi desfăşoară activitatea în special în domeniul politico-social-ecologic”540.

a) Doctrina antropologică

539 Vezi J. Badewien, Anthroposophie. Eine kritische Darstellung, Konstanz, 1988, pp. 30-31 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 71540 H. Reller, M. Kiessig (Hrsg.), Handbuch. Religiose Gemeinschaften, Freikirchen, Sondergemeinschaften, Sekten, Weltanschauungen, Missionnierende Religionen des Ostens, Neureligionen, Gutersloh, 1985, p. 390 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 71

230

Page 227: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

„Antroposofia este în viziunea adepţilor un sistem al “ştiinţei spirituale” ce vrea să integreze totalitatea cunoaşterii: arta, ştiinţa şi religia”.541

„Antroposofia s-a constituit ca o reacţie la sistemul teosofic ce se îndepărta de principiile spirituale occidentale propunând ca alternativă la deviaţia orientalistă a Annei Bessant o viziune a lumii fundamentată pe “lectura esoterică a actului Golgotei care este misterul iniţiatic prin excelenţă”.542 De aceea în centrul operei lui R. Steiner se află Hristos. Insă Steiner formulează o hristologie esoterică impregnată de spiritul evoluţionist al gândirii ştiinţifice - influenţa lui E. Haeckel - în contextul mai larg al evoluţiei cosmosului şi umanităţii. În ierarhia lui Steiner, Hristos este cea mai înaltă esenţă spirituală”.543

„Începând cu 1909 Steiner învaţă despre existenţa a doi copii Iisus, născuţi la Betleem, care aveau ca părinţi pe Măria şi pe Iosif. Un Iisus este prezentat în Evanghelia lui Matei pe care Steiner îl înţelege ca “Iisus Solomonic sau regesc” şi unul în Evanghelia Luca înţeles ca “Iisus profetic”. În “Iisus Solomonic” s-a încarnat Zoroastru iar în cel “profetic” Buda. Acest fapt explică înţelepciunea antică şi căldura spirituală născută din iubire şi compasiune specifică spaţiului indic, de care a dat dovadă Iisus Hristos în timpul vieţii Sale.

Steiner expune această doctrină esoterică, gnostică, mai ales în lucrarea sa “Evanghelia a cincea” şi această abordare a creştinismului doar ca împlinire a “misterelor antichităţii” este, aşa cum arată K. Hutten, expresia unei “situaţii de criză” şi un răspuns la secularizarea lumii occidentale”.544

1) Dumnezeu confundat cu zidirea.

În ceea ce priveşte concepţia lui Steiner despre Dumnezeu, putem afirma că, pe de o parte, el a fost influenţat de

541 Gheorghe Petraru, op.cit., p. 295; Richard Bergeron, op.cit., p. 162542 Ibidem543 Pr. Dr. Gheorghe Petraru, op.cit., p. 295; Handbuch der Religiose Gemeinschaften, p. 454544 Gheorghe Petraru, op.cit., p. 296; Kurt Hutten, op.cit., p. 712

231

Page 228: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

concepţia teozofilor de unde s-a desprins, care considerau divinitatea ca un „unic universal şi absolut, din care iese totul şi în care se absoarbe totul”, iar pe de altă parte de concepţia evoluţionistă a lui Darwin, care considera „întâmplarea” - naşterea spontanee - ca punct de plecare special...

În „cercetările” sale, R. Steiner, folosindu-se de ambele concepţii menţionate mai sus, a elaborat teoria existenţei unui spirit universal, cosmic şi etern, care a creat totul, punând o ordine deosebită în univers. De aici şi definiţia Divinităţii: „Omul, zice el, numeşte divinitate ceea ce este mai înalt, spre care poate să-şi ridice privirea. Şi, într-un fel oarecare, el trebuie, în cugetul său să pună în legătură menirea sa cea mai înaltă, cu această Divinitate. Din această cauză, înţelepciunea, care depăşeşte cele sensibile şi care dezvăluie omului fiinţa sa, şi deci menirea sa, poate fi numită «înţelepciunea divină» sau «teozofie»... Înţelepciunea nu este decât în Adevăr.” Spune, oare, altfel cugetătorul „creştin” rus Berdiaev?

Adevărul are pentru Steiner valoare eternă şi nu depinde de nici o trăire interioară a vreunei fiinţe. El este independent şi are valoarea sa proprie prin sine însuşi. Spre această valoare sunt atraşi toţi oamenii, adevărul fiind ţelul lor suprem. Acest adevăr nici nu se naşte şi nici nu piere. El este veşnic prin sine însuşi.

După cum reiese din cele expuse, ereticul Steiner caută, ca şi arienii primelor veacuri, pe Dumnezeu numai cu raţiunea prin înţelepciunea omenească sau, cum o numeşte el, „înţelepciunea divină” sau „teozofie”, reuşind să creeze pentru el şi pentru adepţi o „divinitate” inteligibilă...

Or, se ştie, în creştinism, Dumnezeu este persoană, după cum am arătat mai sus. El vrea să se descopere oamenilor şi, pentru că prin înţelepciunea omului nu s-a putut spune nimic despre Dumnezeu, atunci El s-a descoperit omului prin Fiul Său, prin întrupare: Iisus Hristos545.

„Antropologia şi cosmologia antroposofică se află într-o relaţie de interdependenţă, dată fiind convergenţa existentă a macrocosmosului şi microcosmosului. Sferelor cosmice le corespund diferitele învelişuri corporale care, la fel ca în

545 Diac. Prof. Dr. Petru I. David, Invazia sectelor, vol 1, p. 362-363

232

Page 229: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

antropologia indiană, înfăşoară nucleul sau esenţa personală (atma). Terminologia antroposofică este similară celei teosofice, care şi-a însuşit o parte dintre denumirile indiene, în vreme ce alte noţiuni au primit o semnificaţie proprie. Totuşi, R. Steiner nu vorbeşte despre atma. Rămânând consecvent conceptului apusean de supraevaluare a individualităţii omului, el se contrapune conceptului budist de dezindividualizare. În concepţia sa despre o „viaţă pământească ciclică”, trei sunt învelişurile corporale care înfăşoară eul spre exterior. Este vorba, mai întâi, de trupul astral, aşa-numitul sediu al poftelor şi patimilor, deasupra căruia se plasează trupul eteric, care cuprinde în sine temperamentele şi trăsăturile de caracter, şi în cele din urmă trupul fizic. Această concepţie îşi lasă amprenta asupra modului în care trebuie educat copilul şi asupra pedagogiei în general: în primii şapte ani de viaţă, se configurează trupul fizic, de la 7 până la 14 ani temperamentul şi caracterul (trupul eteric), iar între 14-21 ani poftele şi patimile (trupul astral). Finalitatea vieţii omului nu se reduce, însă, la aceasta, ci constă în evoluţia eului şi a dimensiunilor spirituale superioare”546.

„În viziunea lui Steiner, trupul fizic face legătura dintre om şi domeniul mineralic; el este tot ceea ce apare ca vizibil, perceptibil şi cuantificabil în om. El nu se poate conserva, nu poate supravieţui fără o legătură cu alte domenii sau structuri fiinţiale superioare. Tocmai de aceea, când acestea îl părăsesc, la moarte, el se dezintegrează.

Trupul eteric ar putea fi definit şi ca trup al vieţii, întrucât aici îşi au sediul funcţiile vitale, cum ar fi metabolismul, respiraţia etc. Acesta îl leagă pe om de domeniul vegetal.

Următoarea structură superioară a fiinţei umane o reprezintă, după cum am spus, trupul astral sau trupul sufletesc, care-1 pune pe om în legătură cu domeniul animal. Aici, conştiinţa este asemănătoare unui somn plin de vise, o stare în care apar imagini, dar nu imagini ale unor obiecte, ci simboluri. Foarte prezente în această structură sunt diferitele afecte, precum iubirea

546 Cf. R. Steiner, Die Theosophie des Rosenkreuzers, Dornach, 1962, p. 30 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 72

233

Page 230: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

şi ura, mânia, teama şi groaza, ca şi instincte şi impulsuri interioare”547.

2) Cosmologia şi evoluţia omului

„R. Steiner refuză să atribuie lumii un început548. De aceea, o eventuală întrebare privind problema creaţiei devine inutilă. De asemenea, cosmogonia lui Steiner nu cunoaşte nici un sfârşit. Astfel, lumea nu parcurge un traseu dinspre început spre un sfârşit, determinat de Dumnezeu Creatorul, aşa cum se întâmplă în creştinism. Cosmologia lui Steiner este similară mai degrabă unei spirale, în cadrul căreia, în permanenţă, se dezvoltă noi lumi, care se contopesc, se separă şi însumează în ele însele fiinţe spirituale aflate pe nivele şi trepte dintre cele mai diferite, acţionând în direcţia unei evoluţii etapizate.

Dumnezeu este asimilat spiritualului care acţionează în această lume, care stimulează evoluţia, el este parte a întregului cosmos, fiind simultan materie şi spirit; pentru el, materia vizibilă reprezintă un înveliş, asemenea trupului fizic pentru omul spiritual. În acest sens, el priveşte aştrii ca pe „o manifestaţie spirituală a astralului cosmic”, prin care forţele spirituale acţionează asupra pământului”549.

„Aceste faze distincte în evoluţia cosmosului reprezintă, în viziunea lui Steiner, încarnări diferite ale pământului550. Pe parcursul aceleiaşi evoluţii, pământul devine planeta Jupiter, Venus şi, în cele din urmă, Vulcan. De asemenea, R. Steiner subliniază că, între aceste etape de evoluţie, ar exista lungi „întreruperi, care ar putea fi comparate cu noaptea aflată totdeauna între două zile”551. In realitate, aceste stări intermediare nu sunt

547 Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 72548 Vezi K Prange, Erziehung zur Anthroposophie. Darstellung und Kritik der Waldorfpădagogik, Bad Heilbrunn, 1985, p. 21 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 74549 J. Badewien, Anthroposiphie..., p. 68sq.; 116 sq apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 74550 R. Steiner, Aus der Akasha - Chronik, Dornach, 1979, p. 159 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 75551 Ibidem, p. 109 sq apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 75

234

Page 231: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

decât corespondentul stărilor intermediare din cosmogonia hindusă, desemnate ca pralaya”552.

„Evoluţia omului nu începe pe planeta Pământ, ci pe Saturn. Strămoşii omului terestru erau nişte fiinţe cu o conştiinţă confuză. Omul saturnal se caracterizează prin faptul că posedă un trup fizic, apropiat de sfera mineralului. Următoarea treaptă de evoluţie este „viaţa pe planeta Soare”, unde omul primeşte trupul său eteric, simţurile, apropiindu-se de sfera vegetalului”553.

„Cea de-a treia etapă a conştiinţei este desemnată de către R. Steiner drept „viaţa pe lună”, când conştiinţa omului este similară unui „semn încărcat de vise”, când omul este pus în legătură cu domeniul animal”554.

„In concluzie, antroposofia îl prezintă pe om într-o schiţă evoluţionistă cosmică, în cadrul căreia acesta porneşte de la statutul de element mineral şi ajunge până la treapta de serafim, având atât deasupra sa cât şi mai jos de el alte fiinţe, toate aflate într-un du-te-vino ciclic. Lumea spirituală apare, în acest context, ca un univers structurat foarte complex, în cadrul căruia toate ierarhiile acţionează în acelaşi sens: spre desăvârşire. Din această perspectivă, lumea vizibilă, fizică reprezintă doar un segment, o părticică din acest întreg, însufleţită şi străbătută de toate fiinţele spirituale. In acest fel, sistemul propus de către R. Steiner nu se dovedeşte a fi altceva decât un fel de metafizică clasică, avându-şi rădăcinile într-o multitudine de filosofii”555.

3) Hristosofia sau cei doi „Hristoşi Iisus”

„Afirmaţiile lui R Steiner despre Dumnezeu sunt pe cât de numeroase, pe atât de derutante. In general, el vorbeşte foarte puţin despre Dumnezeu, preferând să facă tot felul de speculaţii

552 Ibidem apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 75553 Cf. N. Achimescu, India. Religie şi filosofie, Tehnopress, Iaşi, 2000, p. 101554 R. Steiner, Aus der Akasha-Chronik, p. 135 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 75555 J. Badewien, Anthroposophie..., pp. 47-48 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 77

235

Page 232: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

despre „Dumnezeu”, despre „divin”, „divino-spiritual”, despre „marele Dumnezeu solar”, despre „Dumnezeu lumină” etc.

Hristos, în calitatea Sa de „Dumnezeu solar”, ca Fiinţă su-premă, ca sumă a acelor „Elohim”, se plasează, prin urmare, în concepţia antroposofică, mai presus de Iahve, care este perceput ca pregătitor sau ca reflector al „Luminii” hristice. În acest punct, antroposofia ne aminteşte de doctrina gnostică despre Demiurg, despre Dumnezeul inferior al creaţiei şi materiei, înlocuit aici de Hristos ca Dumnezeu al iubirii. După cum se ştie, Biserica primară a respins această concepţie gnostică din primele secole şi a făcut cunoscută unitatea dintre Dumnezeul vechi-testamentar şi cel nou-testamentar. Alături de Iahve apar alte numeroase fiinţe spirituale, îngeri şi forţe spirituale, într-o structură ierarhică bizară, fiecare având însuşiri şi misiuni speciale. R. Steiner se referă în mod deosebit la arhangheli, pe care îi prezintă ca „Dumnezei superiori” şi despre care ar dori să fie informaţi toţi cei care frecventează cursurile şcolilor Waldorf”556.

„Pentru a-şi justifica propriile concepţii esoterice, R. Steiner acordă o semnificaţie limitată şi limitativă Bibliei şi, în special, celor patru Evanghelii, cărora le contrapune o aşa-numită „a cincea Evanghelie”, respectiv o „nouă revelaţie”557. De fapt, o relativizare a Bibliei se resimte în întreaga operă a lui Steiner558. De fiecare dată, este subliniată distincţia dintre Biblie şi „noua revelaţie” ca absolut necesară: Dacă Hristos trebuie să trăiască astăzi împreună cu noi, atunci avem nevoie de o nouă formă, de o formă actuală a revelaţiei sale”559.

„Când se referă la Iisus Hristos, R. Steiner vorbeşte de regulă de „Hristosul Iisus”, prin folosirea acestei forme articulate a numelui dorind să scoată în evidenţă separaţia între Iisus şi

556 E.A. Karl Stockmeyer, Rudolf Steiners Lehrplan fur die Waldorfschule. Versuch einer Zusammenschau seiner Angaben, Stuttgart, 1976, p. 350 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 80557 R. Steiner, Das Lukas-Evangelium, Dornach, 1968, p. 20; cf. idem, Bibel und Weisheit, Dornach, 1943, p. 11 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 80558 Vezi H.E. Lauer, Die Anthroposophie und die Zukunft des Christentums, Stuttgart, 1966, p. 37 sq apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 80559 Ibidem, p. 40 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 80

236

Page 233: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Hristos, Hristosul întrupat în Iisus. Când doreşte să sublinieze semnificaţia lui Iisus Hristos, Steiner utilizează cu predilecţie foarte vaga denumire de „mister al Golgotei” sau „impulsul hristic”, preferând aceste noţiuni abstracte în locul numelui Persoanei care acţionează.

In realitate, antroposofii îl scindează pe Iisus Hristos în Iisus şi Hristos. Astfel, Iisus din Nazaret reprezintă, în concepţia steineriană, doar o temă marginală, înţelegerea acestuia este numai un prestadiu al adevăratei cunoaşteri, acumulate în timp”560. „În opinia sa, din Evanghelii ar reieşi că nu s-ar fi născut doar un copil Iisus, ci doi asemenea copii Iisus. Despre neamul şi naşterea unuia vorbeşte, spune Steiner, evanghelistul Matei, iar despre cel de-al doilea vorbeşte Luca. Primul este „Iisus solomonic” şi al doilea „Iisus natanic”, în funcţie de genealogia care porneşte de la cei doi fii ai lui David, Solomon şi Natan”561.

„Ambii Iisus au drept părinţi o Maria şi un Iosif. Iisus prezentat în Evanghelia lui Matei este o întrupare a lui Zarathustra, pe când cel descris de Luca o întrupare a lui Buddha562. Cei doi copii Iisus s-au născut la un interval de câteva unul de celălalt. Dacă cel din Evanghelia lui Matei era unic la părinţi, celălalt avea mai mulţi fraţi şi mai multe surori563. Cei doi copii şi-au petrecut copilăria împreună, date fiind mai ales relaţiile de prietenie între părinţii lor564. Până la vârsta de 12 ani nu se produce nimic special în viaţa lor. La această vârstă, părinţii din Evanghelia lui Luca îşi iau fiul şi se duc la Ierusalim. Acolo, copilul pleacă de lângă părinţi, fiind găsit de către aceştia în mijlocul învăţaţilor şi discutând cu ei. După ce-1 regăsesc, spune Steiner, părinţii nu-1 mai recunosc şi nu mai înţelegeau despre ce vorbeşte565. In urma acestui eveniment, apar lucruri deosebite în ambele familii: după

560 R. Steiner, Weihnachtsfeier, Dornach, 1977, p. 12 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 80561 Cf. II Regi 5,14 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 80562 R. Steiner, Weihnachtsfeier, p. 34 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 81563 Idem, Das Lukas-Evanghelium, p. 97 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 81564 Ibidem, p. 109 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 81565 Ibidem, p. 110 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 81

237

Page 234: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

ce tatăl său murise cu mai mult timp în urmă, moare acum şi „Iisus solomonic”; murind şi mama celuilalt, părinţii rămaşi în viaţă ai celor doi se căsătoresc apărând astfel familia „singurului” Iisus pe care-1 întâlnim în evanghelii: o familie compusă din Iosif, Măria, Iisus şi fraţii săi, care însă nu sunt copiii trupeşti ai Măriei rămase încă în viaţă.

Evangheliile nu mai amintesc nimic despre cele întâmplate în viaţa lui Iisus în intervalul de viaţă dintre 12-30 ani, când Iisus ; primeşte botezul lui Ioan, motiv pentru care R. Steiner ne propune ca izvor de inspiraţie propria sa „revelaţie”, „Cronica akasha”. Aici, Steiner susţine că, între 12-18 ani, Iisus trăieşte în interiorul său o luptă dificilă cu tot felul de idei măreţe şi impulsuri morale. În aceeaşi perioadă, între altele, Iisus călătoreşte mult în interiorul şi exteriorul Palestinei566, fiind iniţiat, de asemenea, în cultul mithraic. În anii următori, până la botezul lui Ioan, se va integra şi iniţia în ordinul esenienilor, când se va întâlni şi cu Buddha şi Sf. Ilie”567.

VI.3. AMORC

„A.M.O.R.C - Antiquus mysticus or do rosae cruciş - sau Ordinul rosacrucian reprezintă o continuare a societăţii secrete a Rozacrucienilor şi este fondat de H. Spencer-Lewis (1883-1939) în 1909. Acesta ar fi primit misiunea de a reînvia Fraternitatea rozacruciană începând din S.U.A. Doctrina sectei confidenţială şi privată, este o filosofie iniţiatică vie şi practică, ducând la armonie cosmică şi stăpânirea sinelui datorită cunoaşterii legilor secrete ale macrocosmosului şi microcosmosului”568.

„Despre Hristos, AMORC consideră că este “Marele Maestru Iisus” născut din Fecioara, dar El nu este primul mare maestru, Avatar sau Fiu al lui Dumnezeu. Pe lângă el există numeroşi fii ai lui Dumnezeu precum Krishna, Buda, Zoroastru,

566 R. Steiner, Aus der Akasha-Chronik. Das fiinfte Evangelium, Dornach, 1975, p. 60 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 81567 Ibidem, p. 69 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 81568 Richard Bergeron, Le cotege des fou de Dieu, p. 167; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 297

238

Page 235: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Lao-Tse, Platon, Apolonius din Tayna, Pitagora. Pentru a justifica înţelepciunea şi cunoştinţele lui Hristos, AMORC învaţă că Acesta a urmat un periplu iniţiatic în marile centre spirituale începând cu muntele Cârmei, în Egipt, India, Tibet, Grecia. Astfel, El a desăvârşit “branşarea” la “spiritul cosmic al conştiinţei divine”569. Negând moartea şi învierea lui Iisus, AMORC creează un Iisus gnostic, “scânteie divină a conştiinţei cosmice care, datorită cunoaşterii şi iluminării interioare, a regăsit Calea divinizării”570, devenit Hristos. Centrul mondial este la San Jose în California, AMORC numărând astăzi câteva milioane de adepţi ce se adună în temple, amintind de arhitectura templelor egiptene având în frunte marea lojă”571.

VI.4. Frăţia albă universală

„Frăţia albă universală are ca întemeietor pe macedoneanul Omraam Michael Aivanov (1899-1986). Mişcarea a luat fiinţă în 1947, la Paris, şi se prezintă ca o şcoală de iniţiere cu o doctrină sincretistă ce cuprinde adevăruri ascunse, secrete, ce nu pot fi descoperite decât prin iniţiere. Aivanov pretinde că a dobândit ştiinţa secretă de la un maestru tibetan. În realitate, opera sa este o compilaţie inspirată din scrierile bogomiliste, din teosofie şi ocultism în general. Mişcarea se vrea o lojă a marilor iniţiaţi condusă de Aivanov, “maestrul desemnat de cer”, un mare iniţiat cu putere de “esenţă ierarhică”, cu autoritate divină. Gruparea dezvoltă teoria unei religii solare pentru că soarele aduce înţelegerea lumii şi puterea divină. Razele soarelui sunt mici particole inteligente care pătrund în creierul uman şi-1 ajută pe om să înţeleagă creaţia şi creaturile. Soarele este simbolul unei noi religii universale al cărei promotor este Aivanov, al 19-lea mare maestru al umanităţii, care va aduce lumii o viaţă nouă, de sănătate, pace, armonie, bogăţie, creativitate, în “Regatul lui

569 Jean Vernette, Les Sectes, p. 163; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 297570 Ibidem, p. 168-169; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 297571 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 296-297

239

Page 236: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Dumnezeu şi al Epocii de Aur”572. Hristos este “un spirit solar”, prezent în tot universul în calitate de principiu cosmic şi de Fiu al lui Dumnezeu, iar pentru noi oamenii El îşi face simţită prezenţa prin soare.

Membrii sectei practică contemplaţia şi yoga soarelui (Sarya-yoga) dimineaţa la răsăritul soarelui pentru a primi energia acestuia, lecturi din opera lui Aivanov, iar hrana este vegetariană. Centrul mişcării este la Sevres-Paris”573.

VI.5. Eckankar

Fondatorul şi organizatorul a fost Paul Twitchell („Paulji”) care s-a proclamat ca fiind al 971-lea Maestru Eck în viaţă – oracolul viu al lui Dumnezeu („Sugmad”)- „Mahanta” pentru vârsta lui. Twitchell a fost un amator al lucrurilor mistice şi oculte, fost Scientologist, iniţiat în Kirpal Singh al lui Ruhani Satsang, ramura a tradiţiei Radhasoami din India, şi excomunicat din Biserica Revelării Sinelui a lui Swami Premananda, mlădiţa din Self Realization Fellowship (Asociaţia Realizării Sinelui)574.

„Această mişcare sincretistă se înscrie pe linia teosofic-ocultistă, fiind fondată în anul 1965 de către americanul Paul Twitchell, după care s-a răspândit în multe ţări europene. Mai toate prezentările critice ale doctrinei mişcării subliniază legăturile ei cu teosofia, dar şi multe similitudini cu tradiţiile doctrinare orientale, cunoscute sub numele de Radhasoami Satsang”575.

572 Roger Ikor, Les sectes, p. 106-107; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 297573 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 297-298574 Timothy Miller, America's Alternative Religious, p. 363575

Tradiţia doctrinară Radhasoami şi-a adus o contribuţie importantă în răspândirea religiozităţii indiene în Occident. Fundamentele sale reprezintă întâlnirea hinduismului şi islamismului în India de Nord. În sensul strict al cuvântului, ca orice altă mişcare hinduistă reformatoare, Radhasoami Satsang se plasează în afara hinduismului, pentru că supralicitează revelaţia vedică, nu recunoaşte sistemul castelor şi, în plus, se apropie foarte mult de sikhism. Revelaţia lui Radhasoami, ca nume al divinităţii supreme, este opera fondatorului Shiv Dayal Singh (1818-1878) din Agra (nordul Indiei), care este venerat ca Soamiji Maharaj. El provenea din atmosfera religioasă din nordul Indiei, unde influenţele monoteiste islamice se intersectează cu mistica ninduisto-vişnuistă bhakti, promovată de un

240

Page 237: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

„In anul 1965, P. Twitchell a fost ridicat la rangul de cel de-al 971-lea „maestru Eck în viaţă”, serie care a început, chipurile, cu Gakko, primul Eck, în urmă cu 6 milioane de ani, care a învăţat pe oameni ştiinţa călătoriei sufletului spre împărăţia lui Dumnezeu. După moartea acestuia, în anul 1971, „sceptrul puterii” a fost predat unui alt maestru, denumit Mahanta, respectiv Darwin Gross, care va avea pe mai departe misiunea de a ajuta la eliberarea sufletelor prizoniere, conducându-le spre împărăţia lui Dumnezeu.

Reprezentanţii acestei mişcări pretind că Eckankar-i n-ar fi nici filosofie, nici metafizică, nici un sistem ocult, ci pur şi simplu un mod de viaţă, o ştiinţă a conştiinţei totale, realizată prin dobândirea libertăţii absolute, în urma călătoriei sufletului spre împărăţia lui Dumnezeu. Criticii mişcării afirmă, însă, că mişcarea ar reprezenta mai degrabă un amalgam de concepţii ocultiste, de psihotehnici sugestive şi programe de asistenţă socială”576.

„Eckankar este o mişcare ocultă situată în linia teosofiei, întemeiată de Paul Twitchell în 1964, care se considera cel de-al 971-lea “maestru Eck-viu”, serie ce începe cu Gakko, primul Eck, acum 6 milioane de ani care a învăţat pe oameni “ştiinţa călătoriei sufletului”577. Învăţătura Eckankar, proclamată astăzi de către urmaşul lui Twitchell, Darwin Gross, ajută la eliberarea sufletelor prizoniere şi la conducerea lor spre realizarea de sine în împărăţia lui Dumnezeu.

Conducătorul mişcării “Eck viu”, “omul-Dumnezeu”, “fiul lui Dumnezeu” este singurul care prin învăţătura sa ajută pe oameni să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Aceasta este formată din 11 sfere (6 celeste şi 5 demonice) pe care sufletul le străbate prin 10 iniţieri. Sufletul depăşeşte zonele inferioare ale universului

număr mare de poeţi prin secolul al XV-lea; cf. P.H. Ashby, Modern Trends in Hinduism, New-York, London, 19H p. 75; J. Gonda, Die Religionen Indiens, II, Stuttgart, 1960-1963, p. 170 sq apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 119576 Cf. W. Schmidt, Materialdienst aus der Ev. Zentralstelle fur Weltanschauungsfragen, 11/1978, p. 292 sq apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 120577 Jean Vernette, Les Sectes, p.186; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 298

241

Page 238: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

(minerală, plantară, animală) spre a ajunge în cele din urmă, prin reîncarnări succesive, în milioane de ani, la iluminare. De fapt prin această metodă guru-1 se adresează unor adepţi dezorientaţi şi inadaptabili social şi comunitar care încearcă să scape de condiţionările nefaste ale timpului, de spaţiu şi de materie, inducându-le o aşa-zisă stare de conştiinţă totală”578.

„Trupul spiritual este adevăratul trup al omului şi singurul care se plasează dincolo de timp, spaţiu şi materie, singurul care poate dobândi desăvârşirea, singurul care este în permanenţă real şi liber. Pe de altă parte, sufletul este adevăratul actor. Conform legii karmice şi a reîncarnării, el este prizonierul lumilor materiale generate de iluzie, acumulând totuşi noi experienţe pe parcursul succesiunii karmice a existenţelor. In fapt, năzuinţele omului după noi experienţe nu reprezintă decât expresia predispoziţiei fireşti a sufletului de a accede, în cele din urmă, în sfera sau la nivelul spiritual primordial. Toate sentimentele, gândurile şi faptele nu sunt decât expresii ale acestei năzuinţe a spiritului uman. Pe parcursul „călătoriei spiritului” vor fi eliminate toate experienţele acumulate nu doar în această viaţă, ci şi în cele anterioare, până când va dispare orice insatisfacţie, indiferent de felul ei, şi până ce sufletul va realiza libertatea absolută”579.

„O întrebare inevitabilă este, însă, cum poate fi pusă în practică această artă a „călătoriei sufletului” spre lumea spirituală şi spre libertatea absolută. In viziunea Eckankar-ului, este nevoie de asistenţa unui Mahanta, a unui maestru-Eck. Cu ajutorul maestrului, cel iniţiat se deprinde cu existenţa în aceste lumi spirituale superioare, plasându-şi toate activităţile sale inferioare în lumile inferioare, pentru ca, în cele din urmă, să ajungă să trăiască o stare de conştiinţă cu mult superioară celei trăite de către semenii săi. In această stare, iniţiatul îşi desfăşoară activitatea într-o atmosferă de încredere deplină, de linişte interioară şi de armonie cu toate lucrurile şi fiinţele. El se află într-o stare de libertate

578 Richard Bergeron, Le cotege des fou de Dieu, p. 165; cf. Constantin Cuciuc, Religii noi în România,p. 129; Jean Vernette, Les Sectes, p. 271; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 298579 M. Mildenberger, Die religiose Revolte, p. 194 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 121

242

Page 239: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

totală, de eliberare şi de luciditate absolută. De aici rezultă faptul că el trăieşte în această lume, dar nu îi aparţine acesteia. In cele din urmă, susţin adepţii acestei doctrine, iniţiatul învaţă să descopere tainele existenţei şi să se detaşeze, implacabil, de efectele legii karmice, să le privească cu resemnare şi indiferenţă.

După cum foarte uşor se poate observa, doctrina acestei mişcări se constituie dintr-o serie de elemente preluate din diferite alte tradiţii doctrinare. Astfel, din tradiţia Radhasoami, Eckankar-ul preia concepţia despre forţa negativă (Kal Niranjan), pe care sufletul trebuie s-o biruiască în urcuşul său spre lumile spirituale superioare. Tot la fel, cosmologia este influenţată atât de Radhasoami cât şi de teosofie, mai ales în ceea ce priveşte ordinea şi denumirea diferitelor sfere spirituale. Apropierea de tradiţia Radhasoami şi detaşarea de cea teosofică se resimte, în principal, în accentul pus pe necesitatea unui maestru în actul iniţierii, spre a accede spre lumile superioare. Din această cauză, A. Besant nu este socotită ca aparţinând sistemului „călătoriei sufletului”, ci „intelectualismului”580. Totuşi, şi în acest caz, P. Twitchell recurge la un compromis cu doctrina teosofică, afirmând că sufletul, după ce a atins cea de-a cincea sferă spirituală, nu mai are nevoie de ajutorul vreunui îndrumător, ci accede singur spre sferele cosmice”581.

Cosmologia Eckankar , aşa cum o descrie Twitchel, este o paralelă apropiată a tradiţiei Radhasoami a Indiei. Ceea ce Twitchell a numit „ECK” sau „Lumina şi Sunetul lui Dumnezeu” a fost descris aproape identic ca Surat Shabda Mauj în Radhasoami Satsang, „sunetul spiritual curent” şi „fluxul de viaţă audibil” emanate din picioarele Fiinţei Supreme. Conform lui Twitchell şi ECKANKAR, totul este o formă a „curentului ECK” şi prin urmare o emanaţie a lui Sugmad, termenul folosit de ei pentru Fiinţa Supremă, Oceanul de Lumină şi Iubire. Sufletul uman este o emanaţie sau o scânteie a Sufletului Însuşi – un alt termen folosit

580 K. Singh, Die Krone des Lebens. Die Yogalehren und der Weg der Meister-Heiligen, Stuttgart, 1974, p. 250 sq apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 122581 . R. Hummel, Indische Mission und neue Frommigkeit im Westen. Religiose Bevjegungen Indiens in westlichen Kulturen, Stuttgart ş.a., 1980, p. 194 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 122

243

Page 240: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

pentru curentul ECK. Iluminarea, realizarea sinelui şi în final realizarea lui Dumnezeu vin prin ascultarea sunetelor Curentului Divin şi vederea luminii lui582.

„Tot în învăţătura Eckankar-nlui se regăsesc, de asemenea, elemente din gândirea chineză. Astfel, sub cea de-a cincea sferă spirituală se află sfera dualităţii, ale cărei caracteristici sunt descrise de către P. Twitchell cu ajutorul concepţiei chineze despre polaritatea celor două principii oponente: feminin (yin) şi masculin (yang). Inspirată din doctrina androginică, antropologia Eckankar-ului susţine că fiecare om este simultan masculin şi feminin; adevărata existenţă umană constă în armonizarea celor două principii. Acest proces este denumit „împerecherea sufletelor”. P. Twitchell priveşte sub acest aspect inclusiv relaţia dintre bărbat şi femeie; căsătoria nu este altceva decât restabilirea unităţii primordiale a celor două elemente şi transcenderea dualităţii. Fără ajutorul sufletului masculin, cel feminin nu are acces spre împărăţia lui Dumnezeu. Abia prin unirea cu elementul masculin, cel feminin va avea posibilitatea să se reîntoarcă în cea de-a cincea) regiune spirituală, cea divină. Doar armonizarea şi balanţa între cele două suflete face posibilă depăşirea dualităţii şi dă sens căsătoriei”583.

VI.6 Mişcarea Graal

„Această mişcare religioasă a fost fondată în anul 1924 de către Oskar Ernst Bernhardt (1875-1941), cunoscut sub pseudonimul Abd-ru-shin, care în arabă înseamnă „Fiul luminii”. Se vorbeşte, în general, de o dublă întrupare a lui Abd-ru-shin, şi anume ca Parsifal şi, mai recent, ca O.E. Bernhardt, născut la 18 aprilie în Bishofswerda, Saxonia. El avea să părăsească încă de tânăr locul său de naştere, întreprinzând nenumărate călătorii prin Germania, Elveţia, Anglia, S.U.A. şi Orient. În timpul lungilor sale călătorii se recomanda a fi „scriitor”, atribuindu-şi o serie de romane, opere dramatice şi jurnale de călătorie. În anul 1897, se căsătoreşte în Dresda cu Martha Bernhardt. După ce a fost, în mai

582 Timothy Miller, America's Alternative Religious, p. 365583 Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 122

244

Page 241: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

multe rânduri, condamnat la închisoare, în timpul primului război mondial avea să fie internat în Anglia până în anul 1919, perioadă în care va manifesta un interes deosebit faţă de problemele filosofice şi religioase. îşi câştigă primii adepţi abia după ce scrie primele lucrări cu caracter religios şi după ce pretinde că ar fi un trimis al lui Dumnezeu, că ar fi chiar „voinţa întrupată a lui Dumnezeu”, „Duhul Sfânt întrupat”, „Emanuel”, un nume cu care îşi va semna şi o mare parte din corespondenţa sa. După ce a divorţat de prima soţie, în anul 1924 se va căsători cu Măria Kauffer, după care, în anul 1928, se va stabili în Vomperberg, Tirol. Deşi a refuzat să preia conducerea directă a adepţilor săi, totuşi, sub impactul ideilor sale, aceştia s-au grupat în mai multe „asociaţii libere”, având un caracter local şi purtând mai multe nume, între care ordinul „Graal” (în Stuttgart).

Această nouă mişcare religioasă, cu un caracter esoteric, poartă numele „Graal”, pentru că O.E. Bernhardt se autoproclama posesor al unei vechi cunoaşteri al cărei simbol este Graalul. Potrivit unui mit foarte popular în lumea anglo-saxonă, Graalul este vasul, cupa săpată într-un smarald uriaş, folosită de Iisus Hristos la Cina cea de Taină. Este vorba de cupa în care losif din Arimateea a colectat sângele ce a curs de pe crucea Golgotei în timpul răstignirii Mântuitorului. În versiuna aceluiaşi mit, această cupă cu sânge a fost ascunsă, dar a fost recuperată în Evul Mediu de către Cavalerul Parsifal. Mitul în sine a fost cultivat atât de către unii poeţi ai Evului Mediu, cât şi prin romanele medievale despre regele Arthur şi Cavalerii Mesei Rotunde. De altfel, motivul Parsifal va deveni simbolul educaţiei cavalereşti în Germania, iar R. Wagner se va inspira din legenda Graalului în operele sale Lohengrin şi Parsifal”.584

a) Doctrină: cosmologia şi antropologia

„Promotorii mişcării Graal îşi propun să ne prezinte o doctrină complexă despre univers, despre apariţia sa şi legile după care se conduce, despre om şi locul său în univers, despre scopul

584 Gh. Petraru, Ortodoxie si prozelitism, Iasi, 2000, p. 298 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 113

245

Page 242: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

vieţii sale, ca şi despre drumul pe care trebuie să-1 parcurgă pentru a se reîntoarce în paradis.

Mişcarea Graal-ului este întemeiată în 1924 de Oskar Ernst Bernhardt (1875-1941) care şi-a luat numele de Abd-Ru-Shin, prezentându-se drept Fiul omului anunţat de Iisus Hristos. O. E. Bernhardt se proclamă deţinător al unei vechi cunoaşteri al cărei simbol este Graalul.

Graalul este, potrivit mitului ce a cunoscut o extensiune deosebită în lumea anglo-saxonă, vasul, cupa săpată într-un smarald uriaş, folosită de Iisus Hristos la Cina cea de Taină, cupă în care Iosif din Arimateia, a adunat sângele ce a curs de pe crucea Golgotei în timpul calvarului. Vasul cu sânge a fost ascuns dar el a fost redescoperit în Evul Mediu de către Cavalerul Parsifal. Cei care menţionează acest mit în Evul Mediu sunt poeţii Chretien de Troyes, Robert de Boron, Wolfram von Eschenbarh şi romanele medievale despre regele Arthur şi Cavalerii Mesei Rotunde. De altfel Robert de Boron, pe la 1200, creştinează tema lui Parsifal şi a Graalului şi face din acesta cupa de care s-a servit Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taină. În această cupă apoi a fost adunat sângele Său în timpul răstignirii. Motivul Parsifal va deveni simbolul educaţiei cavalereşti în Germania iar R. Wagner se va inspira din legenda Graalului în operele sale Lohengrin şi Parsifal. Prin “Mişcarea internaţională a Graalului” acest motiv mitic, literar dobândeşte o conotaţie nouă şi anume că existenţa şi influenţa exercitată de el nu se reduc doar la imaginar ci este proba vie că o realitate luminoasă trebuie să existe undeva, o realitate din care noi nu mai reţinem decât frânturi şi din care nu mai captăm decât câteva reflexe prin văluri groase”585.

„Astfel fundamentul energetic al întregii existenţe este Sfântul Graal, Fiul Omului sau Parsifal, care iradiază cu putere şi căldură întreaga ordine cosmică şi umană. Toţi oamenii participă la Energia Cosmică, căci tot ceea ce există este viu, spiritual şi divin. Cosmosul este unul şi nu este separaţie între fiinţe, toate fiind într-o interdependenţă universală. Prin Sfântul Graal se realizează unirea Creatorului cu creaţia. Graal este mediatorul şi

585 Jean Vernette, Les Sectes, p. 181; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 299

246

Page 243: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

nu Iisus Hristos. Astfel mişcarea Graalului oferă o interpretare esoterică a lui Hristos şi a Sf. Duh ca energie cosmică, fiind o grupare ce prin doctrina sa creează confuzie şi, mai mult, se apropie de panteism. Prin accentuarea rolului cunoaşterii în dezvoltarea spirituală accesibilă doar iniţiaţilor, mişcarea Graalului este o formă de neo-gnosticism iar doctrina reîncarnării defineşte şi caracterul sincretist al acestui grup ocultist”586.

„În concepţia acestei mişcări, la început exista doar Dumnezeu, care este identificat cu lumina, cu ceea ce este imaterial. Desemnarea lui Dumnezeu ca ceva fără substanţă nu vrea altceva decât să sublinieze independenţa şi libertatea sa absolută faţă de tot ceea ce există. Tronul său este păzit de patru animale: vulturul, leul, taurul şi berbecul. Locul cel mai important între aceste animale îl ocupă berbecul, pentru că acesta are figură de om şi poartă în sine ceea ce este spiritual în om. De asemenea, cele patru animale ascund în ele însele toate radiaţiile necesare pentru creaturi în general şi pentru evoluţia lor. Dumnezeu reprezintă, însă, sursa primordială a tuturor radiaţiilor şi energiilor. Razele se împrăştie în spaţii foarte largi, însă cu cât se îndepărtează tot mai mult de centrul de iradiere, ele îşi pierd tot mai puternic din forţa lor de penetraţie. In cele din urmă, linia lor dreaptă începe să se transforme într-o mişcare ondulatorie. De fapt, aici, în acest spaţiu încă divin, în viziunea acestor două doctrine, se plasează aşa-numita cetate a Graalului”587.

„În străfundurile sale, omul este spirit. Spiritul său îşi are originile în sfera substanţei spirituale. Aici îşi duc viaţa, în stare inconştientă, nucleele spirituale. Pentru a deveni conştiente, acestea trebuie să regreseze, adică să se materializeze, să ajungă în lumea materială. Misiunea omului este aceea de a determina şi a aduce acest nucleu spiritual într-o stare perfect conştientă. Totdeauna, el trebuie să acţioneze conform legilor creaţiei, să înveţe să se maturizeze şi să se reîntoarcă progresiv, din treaptă în treaptă, spre punctul său de plecare588. Însă, acest lucru nu-1 va mai realiza ca spirit inconştient, ci ca unul perfect conştient.

586 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 198-299587 R. Reller, M. Kiessig (Hrsg.), op.cit., p. 283 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 114

247

Page 244: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

În ceea ce priveşte căderea în păcat a omului, adepţii mişcării Graal susţin că vinovatul este Lucifer. El este acela care a convins spiritele conştiente că raţiunea este mai presus de spirite”589.

„Potrivit doctrinei Graalului, raţiunea nu are nimic în comun cu spiritul, întrucât ea provine din materia grosieră şi are o valoare inferioară. Raţiunea ţine de dimensiunea terestră a omului, ea este legată de spaţiu şi timp. Deşi omul ar trebui să fie condus de către spirit, raţiunea se opune în acest demers. Relaţia între spirit şi raţiune a fost deteriorată în urma căderii în păcat, când raţiunea a preluat conducerea. Este momentul în care a dispărut legătura cu „cetatea Graalului”. Acum, omul şi-a pierdut capacitatea de a înţelege şi a experimenta ceea ce există dincolo de timp şi spaţiu.

Tot ceea ce este rău, pe parcursul vieţii, se însumează în ceea ce reprezintă karma. Aceasta acţionează asupra omului ca o povară, care îl trage în jos. Karma nu poate fi eliminată prin iertarea venită din partea vreunui Dumnezeu sau vreunui om. Ea trebuie consumată. Acest lucru nu poate fi realizat de nimeni în această viaţă, ci doar în cea de dincolo”590.

b) Hristologia: eşecul lui Hristos şi întruparea „Fiului Omului” în Abd-ru-shin

„Procesul de degenerare şiinvoluţie a lumii a fost contracarat, susţine mişcarea Graalului, de întruparea „Luminii” divine în Iisus Hristos. Acest lucru s-a întâmplat în momentul în care întunericul ajunsese să domine întreaga creaţie. Creatorul a trimis pe pământ un „fragment”, o „părticică” din lumea Divinului, pentru a aduce lumină celor rătăciţi. Naşterea Fiului lui Dumnezeu a reprezentat un act al iubirii lui Dumnezeu. Scopul întrupării n-a

588 Abd-ru-shin, în lumina adevărului, Stuttgart, 1992, p. 78 sq apud Nicolae

Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 115589 lbidem, p. 19 sq apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 115590 R. Reller, M. Kiessig (Hrsg.), op.cit., p. 284 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 116

248

Page 245: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

fost altul decât de a-i arăta omului cum să trăiască în conformitate cu legile fundamentale ale creaţiei.

Însă, datorită faptului că adevărul făcut cunoscut de El a devenit incomod pentru conducătorii religioşi din acea vreme şi le-a diminuat sferele de influenţă, a intrat în conflict cu aceştia. Nefiind pregătit pentru o asemenea confruntare, Fiul lui Dumnezeu va nimeri pe drumul care conduce spre materia grosieră, va cădea şi va fi biruit în urma contactului şi luptei cu umanitatea”591.

„De fapt, misiunea sa a fost un eşec, datorat în primul rând imaturităţii spirituale a omului, căruia nu i-a putut transmite tot ceea ce dorea să-i transmită. Însă, chiar înainte de întrupare, El ştia că Dumnezeu pregătise deja trimiterea altcuiva spre omenire, respectiv pe Fiul Omului”592.

„Mişcarea Graal vorbeşte mai mult despre „Fiul Omului” decât despre Iisus Hristos. Acesta ocupă aceeaşi poziţie în faţa lui Dumnezeu ca şi Hristos, însă în vreme ce Hristos este iubirea lui Dumnezeu, „Fiul Omului” este voinţa Sa, fiind numit „Emanuel”. Prin el a fost făcută lumea, el este legea cea vie, mijlocitorul între Dumnezeu şi creaţie, el este suportul universului, prin el au devenit oamenii conştienţi de propria lor existenţă. Când omenirea a căzut în păcat, Emanuel a intrat în acţiune prin Parsifal. El 1-a trimis pe Abd-ru-shin prin toată lumea pentru a se experimenta şi a cunoaşte toate slăbiciunile umane. Intrând în contact şi suportând întunericul din lumea eterică şi grosieră, a reuşit să devină înţelept şi puternic. După eşecul lui Hristos, Emanuel a fost pregătit îndelung pentru a da o ultimă lovitură lui Lucifer. Această pregătire a durat multe mii de ani. După aceea, el avea să se nască dintr-o femeie spirituală primordială, Tereza, care va lua locul Fecioarei Maria.

Dar, din punct de vedere istoric, cine este acest „Fiu al Omului”, acest Emanuel întrupat, în cele din urmă, în Abd-ru-shin? Nu este altul decât Oskar Bernhardt, care în calitatea sa de doctrinar al mişcării Graalului nu şi-a mai semnat lucrările cu

591 R. Reller, M. Kiessig (Hrsg.), op.cit., p. 285 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 117592 R. Reller, M. Kiessig (Hrsg.), op.cit., p. 286 apud Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 118

249

Page 246: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

numele său propriu-zis, ci cu acela de trAbd-ru-shin” („Fiul Luminii”)”593.

VI.7. Scientologia

„În cadrul şi în cotextul proliferării sectelor în secolul trecut, s-a observat apariţia unei noi direcţii: secte scientologice. Aceste grupări sunt deosebit de periculoase deoarece se adresează omului post – modern al secolului XX şi îi propune obiective dintre cele mai atrăgătoare:

1) Depăşirea opoziţiei dintre ştiinţă şi credinţă, combaterea în special a scientismului precum şi a influenţelor ideologice atee şi materialiste cu privire la ştiinţă;

2) Apariţia unei grupări terapeutice care „reuşeşte” să „rezolve” şi să „vindece” toate problemele, frustrările şi neputinţele omului contemporan în contextul suferinţei cvasi – generale sufleteşti şi trupeşti şi a lipsei dramatice a reperelor valorice;

3) Oferirea unui „produs religios” ambalat într-un limbaj accesibil omului desacralizat de tip science – fiction, cu o doctrină şi anumite practici ce mimează atât religiozitatea cât şi demersul ştiinţific.

Între grupările scientologice, la loc de frunte se află „Scientologia” lui Lafayette Ronald Hubbard.

Scientologia nu constituie încă un subiect care preocupă literatura teologică, psihologică sau sociologică din România, deşi lucrările lui La Fayette Ron Hubbard, fondatorul mişcării, au început să fie traduse în română, iar „Biserica scientologică” şi-a deschis propriile centre la Bucureşti, Odorheiu Secuiesc şi Iaşi. Studiile referitoare la „Biserica scientologică” sunt, în marea lor majoritate, prezentări sumare, incluse în lucrările generale despre noile mişcări religioase apărute în România după 1990”594.

593 Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, p. 118594 Constantin Cuciuc, Religii noi în România, Ed. Gnosis, 1996, pp. 146-147; F.M.Florescu, „Politica americană şi sectele necreştine”, în: Biserica şi problemele vremii, nr. 2 (1998), p. 8; Maria Emilia Sorescu, Fenomenul sectant în România, Ed. Beladi, Craiova, 1999, pp. 101-104; Diac. prof. dr. Petre I. David, Sectologie sau apărarea dreptei credinţe, Constanţa, 1999, p. 260 apud Lect. Dr. Radu Petre

250

Page 247: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

„O excepţie fericită o constituie prezentarea Pr. prof. dr. Nicolae Achimescu în lucrarea Noile Mişcări Religioase (Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2002, pp. 201-229), structurată în patru părţi: istoricul şi organizarea scientologiei, doctrina, metode şi practici şi o evaluare din perspectivă ortodoxă”595.

„Gândită a fi un fel de „religie a secolului al – XX -lea”, nici o altă grupare existentă n-a atras asupra sa mai multe critici decât aceasta. Majoritatea criticilor o consideră o iluzie izvorâtă dintr-o lume science-fiction, mai ales datorită faptului că doctrina promovată de ea este opera unui autor de science-fiction.

Este îndeobşte cunoscut faptul că grupurile religioase se servesc uneori de cercetători şi specialişti consacraţi pentru a conferi un plus de legitimitate credinţelor şi practicilor lor, mai ales dacă este vorba de grupuri controversate, iar scientologia nu face excepţie. Studiile pe care le-am invocat sunt, fără îndoială, doar o parte a rapoartelor care au fost elaborate la cererea „Bisericii scientologice”, aşa cum recunosc majoritatea autorilor, iar alţii o admit în mod implicit”596.

„Noţiunea de „scientologie”, din punct de vedere etimologic, derivă din verbul latinesc scire-a cunoaşte, şi din substantivul grecesc logos - cuvânt, învăţătură, având semnificaţia de învăţătura despre cunoaştere”597.

Caracterul ambiguu al acestei doctrine rezultă chiar din pretenţiile fondatorului ei, care susţine uneori că ar fi vorba despre

Mureşan, Scientologia : Religie sau ştiinţă?, în Studii teologice, Nr. 1, 2007, p. 101-131, p. 2595 Lect. Dr. Radu Petre Mureşan, art cit., p. 102596

„Mi s-a cerut părerea, în calitate de specialist în domeniul religiilor, să răspund la două întrebări: dacă scientologia este o religie şi dacă bisericile scientologice au locuri de rugăciune” (Darrol M. Briant, Scientology – A New Religion, Freedon Publishing, Los Angeles, Californa, 2008, p. 7); „Ca profesor de Drept public, am fost consultat de Biserica scientologică să mă pronunţ dacă ea se constituie ca o religie în adevăratul sens al cuvântului şi dacă, în această calitate, se găseşte sub protecţia legislaţiei franceze referitoare la libertatea religioasă” (Jacques Robert, La scientologie – une réligion, Publie par l’Association Spirituelle de l’Eglise de Scientologie d’Ile de France, 2006, p. 5)597 Lafayette Ronald Hubbard, Scientology, die Grandlagen des Denkens, Kopenhagen, 1973, p.89 apud N. Achimescu, Noile mişcări religioase, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2002, p.201.

251

Page 248: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

o simplă filozofie, alteori ca având de-a face cu o religie sau, cu o formă de amalgamare sincretică a ambelor.

Scientologia a fost fondată în 1954. Fondatorul şi conducătorul pentru multă vreme a fost Lafayette R. Hubbard din California, născut în 1911, fost ofiţer de marină. În anul 1954 s-a născut scientologia, separată de Dianetică, care se ocupa nu numai cu studiul minţii, dar şi cu natura spirituală a omului. Primul centru scientologic a funcţionat în Marea Britanie până în anul 1968, când lui Hubbard şi adepţilor lui le-a fost interzis accesul în această ţară şi în toate teritoriile Coroanei britanice. Încă din 1966, Hubbard demisionase din funcţia de director executiv al „Bisericii scientologice” pentru a se dedica „găsirii unor nivele mai înalte de spiritualitate”. El a format ceea ce s-a numit Sea Organization, care, asemenea frăţiilor din alte religii, era formată dintr-un grup de membri complet devotaţi „Bisericii scientologice”. Din 1975, coordonarea activităţilor „Bisericii scientologice” se face din Clearwater-Florida, sediul Flag Service Organization, care furnizează auditing avansat în mai multe limbi şi o instruire (training) la cel mai înalt nivel. Hubbard s-a retras din viaţa publică în anii ’80 şi a rămas în umbra mişcării pe care a fondat-o, până la moartea sa (1986)598. Alături de Flag Service Organization, managementul „Bisericii scientologice” este asigurat din centrul de la Los Angeles, prin intermediul unui colegiu format din 12 membri, numiţi senior executive officers.

Secta a cunoscut mare răspândire prin practicarea prozelitismului prin mijloace publicitare, cât şi prin abordarea directă a oamenilor pe stradă. Aplică diverse pedepse nesupuşilor, fiind încurajate supravegherea reciprocă şi denunţul pentru abaterile de la regulă.599

598 Încă din 1980, când Hubbard dispăruse deja din viaţa publică, existau zvonuri despre moartea lui. Primul fiu al acestuia, Ronald Dewolf, care îşi luase numele de fată al mamei pentru a marca dezacordul cu tatăl său, a cerut punerea sub tutelă a bunurilor acestuia care se ridicau la peste 100 de mil. de dolari şi i-a acuzat pe înalţii responsabili ai „Bisericii scientologice” că şi-au însuşit bijuterii şi bani din averea tatălui său. Vezi J.Darcondo, Voyage au centre de la secte, Editions du Trident, France, 1988, pp. 291-292.599 Diac. Petre I. David, Invazia sectelor, vol.II, Ed. Europolis, Constanţa, 1999, p.275.

252

Page 249: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

„Biografia sa oficială îl prezintă ca explorator, scriitor de science fiction, pilot, fotograf, horticultor, artist şi marinar, şi enumerarea ar putea continua. Încă din adolescenţă, Hubbard fusese fascinat de psihanaliza lui Freud, de filosofia orientală şi de studierea vechilor culturi. Datorită faptului că tatăl său era militar al armatei americane, el susţine că a avut posibilitatea să călătorească în locuri exotice şi îndepărtate ca Java, India, Filipine, Japonia sau China şi să se familiarizeze cu cultura acelor popoare şi civilizaţii. În anul 1930 a început să studieze ştiinţele Matematicii şi Fizicii la George Washington University, fără să obţină vreun grad academic. În anii celui de-al doilea război mondial a servit în marina Statelor Unite şi a fost rănit”600.

„The Church of Scientology isi datorează existenta lui Ron L. Hubbard a fost un cunoscut prozator de acţiuni si ficţiune din anii “40, preocupat de imbunatatirea performantelor umane si de psihicul uman; in acest scop a adunat un mic grup de oameni in jurul sau, si odată cu înmulţirea adepţilor, publica Dianetica, manifestul fundamental al scientologiei, care a fost un succes, vanzandu-se in mai mult de 15 milioane de exemplare”601.

„Totuşi Hubbard, la ora respectiva nu avea intenţia de a fonda o noua religie602 ci, mai degrabă, se voia un deschizător de drumuri in psihologie, scop cu care isi prezintă cercetările in fata liderilor Asociaţiei Americane de Psihologie, care, insa, le resping si recomanda specialiştilor evitarea punerii lor in practica.

Există însă multe inadvertenţe între aceste date oficiale şi cele rezultate din analiza critică a surselor. Ele se referă la pretinsele studii universitare ale lui Lafayette Ron Hubbard, la călătoriile sale exotice şi mai cu seamă la legăturile sale cu neosatanismul şi Francmasoneria. Imediat după război, Hubbard a

600 Lect. Dr. Radu Petre Mureşan, art cit., p. 103601 Dianetics, the Modern Science of Mental Health, Hermitage House, New York, 1950 ; diverse case de editura din Statele Unite o plaseazaprihtre cele mai bine vindute 5 carti ale anilor '80602 M. Reze, Ralph Bowen, Introduction a la vie americaine, Masson, Paris,1991,pag.93; legislatia si climatul social american favorizează apariţia de noi grupări religioase; in general ele sunt de mica anvergura (cel pulin in faza de debut) si cu pretenţia intemeicrii unei „noi religii”pe baza unei revelaţii divine către întemeietor, a descoperirii unor vechi vestigii s.a.m.d.

253

Page 250: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

intrat în contact cu ideile promovate de Ordo Templi Orientis (OTO), o organizaţie secretă fondată la începutul sec. al XX-lea de francmasonul german Karl Gellner, al cărei motto era „Lege înseamnă să faci ceea ce doreşti!”, apoi a aderat la Ordinul iniţiatic Eckankar, de tradiţie tibetană”603.

„După război, Hubbard a legat o prietenie trainică cu John Campbell, redactorul unei reviste foarte populare, Astounding Science Fiction. Pe baza cunoştinţelor sumare dobândite în anii studenţiei, în special de fizică nucleară, el a dezvoltat o teorie centrată pe puterea minţii umane. Hubbard susţine că această teorie şi tehnică şi-a aplicat-o lui prima dată şi că l-a ajutat în mod miraculos să-şi vindece „grava invaliditate” pe care pretindea că a dobândit-o în război (orbire şi paralizie)604. Iniţial, el a încercat să sensibilizeze lumea ştiinţifică arătând importanţa descoperirilor sale, însă articolele trimise la periodice prestigioase ca Journal of the American Medical Association sau American Journal of Psychiatry nu au fost acceptate”605.

603 J. Darcondo prezintă dovezi că Hubard a aderat la Ordo Templi Orientis, condus pe atunci de un celebru ocultist, Alister Crowley, fiind recrutat de şeful lojii din California, Jack Persons, care îi era prieten apropiat. Peste puţin timp, Hubbard a părăsit mişcarea, fugind cu prietena lui Persons şi cu banii organizaţiei (J.Darcondo, Voyage au centre de la secte..., pp. 271-273). A se vedea şi dovezile prezentate de Walter Martin, Împărăţia cultelor eretice, Ed. Cartea Creştină, Oradea, 2001, pp. 436-443 şi Pr. prof. dr. Nicolae Achimescu, Noile Mişcări religioase (Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2002, p. 203) care subliniază legăturile lui Hubbard cu Francmasoneria, pe baza surselor germane citate. În ceea ce priveşte studiile universitare, s-a demonstrat că nu a frecventat decât un an cursurile, după care a fost nevoit să renunţe deoarece a picat examenele (conform sentinţei publicate în Daily Mail din 24.07.1984 apud J. Darcondo, Voyage au centre de la secte..., p. 270).604 Există multe publicaţii ale vremii care pun la îndoială nu numai faptul că Hubbard a fost rănit, dar şi participarea lui efectivă la luptă: „Hubbard nu a văzut niciodată bătălia. După ce a fost demobilizat din marină în 1946, i s-a acordat o pensie de invaliditate pentru artrită şi conjunctivită. El a continuat să ia aceşti bani mult timp după ce a pretins că a descoperit secretul vindecării acestui gen de boli” (apud J. Darcondo, Voyage au centre de la secte..., p. 277).605 Roy Wallis, The road to total freedom. A sociological analysis of Scientology, Columbia University Press, New York, 1977, p. 23. Vezi şi Roy Wallis, Peter Morley, „Dianetics: a marginal psychotherapy?”, în: Marginal medicine, Peter Owen, London, 1976 (seria „Perspectives on culture and society”, vol. 1), 166 pp.

254

Page 251: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

„Hubbard îşi continuă cercetările, imprimându-le o nota din ce in ce mai sporita de spiritualitate, pana ce in 1954, întemeiază o “biserica” cu titlul “The Church of Scientology in California” in Los Angeles, a cărei doctrina se baza, in principal pe perceptele « Dianeticii» .

Circa 15-20 de ani după apariţie, Hubbard si “biserica” sa, au traversat o perioada destul de tulburata, adepţii numind-o “persecuţie”. Odată cu declararea “non-grata” a ideologiei dianetice, scientologia a fost monitorizata de diverse agenţii guvernamentale americane; liderii apar des in ziar, sunt intentate procese, percheziţii, arestări, raiduri in sedii, care i-au conferit o nota defavorabila in ochii opiniei publice.

Dianetica - ştiinţa modernă a sănătăţii mentale, cartea fundamentală a sectei expune doctrina scientologiei care se defineşte ca fiind „religia sec. al-XX-lea”. Doctrina este de fapt asemenea unui „coşmar ieşit din science-fiction” prin practicile ei care supun pe adepţi unei adevărate proceduri inchizitoriale”.606

„Toate aspectele privitoare la doctrina scientologică constituie punctul fierbinte al acestei lucrări şi vor fi expuse în continuarea ei.

Hubbard acorda o importanţă deosebită puterii minţii umane (mind). El susţinea că mintea este structurată pe trei nivele: somatic, analitic, reactiv. Mintea somatică este cea care reglează toate mecanismele de bază care susţin viaţa organismului. Mintea analitică este sediul inteligenţei şi de aceea este infailibilă. Ea lucrează cu percepţii, cu imaginaţia şi cu o „bancă de date” standard. Mintea analitică primeşte, de la naştere şi până la moarte, informaţiile transmise de simţuri (senzoriale), pe care ea le arhivează şi le aranjează în diverse fişiere. Mintea analitică, aşa cum o defineşte Hubbard, este asemenea unui procesor infailibil care nu provoacă nicio dezordine psihică şi fizică607. În perioadele

606 Pr. Gheorghe Petrariu, Ortodoxie şi prozelitism, Ed. Trinitas, 2000, p.300.607

„Consideraţi mintea analitică drept o maşină de calcul. Aceasta este o analogie pentru că mintea analitică, comportându-se ca o maşină de calcul, are totuşi capacităţi mai mari decât orice maşină de calcul construită vreodată şi infinit mai elaborată... Mintea analitică este incapabilă de eroare...”, L.F.R. Hubbard, Dianetica..., pp. 57, 58. Pentru dianetică şi anumite consideraţii pe marginea acesteia, vezi Pr. prof. dr. N. Achimescu, Noile Mişcări religioase, pp. 207-210;

255

Page 252: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

de stress, mintea analitică devine inoperantă şi cea care câştigă preponderenţă este mintea reactivă. Aceasta este răspunzătoare pentru rememorarea evenimentelor traumatice din trecut, numite „engrame” (engrams). În momentul în care acestea apar în mintea reactivă, ele fac ca o persoană să răspundă într-o manieră emoţională şi iraţională la orice produce o asociere cu acele experienţe traumatice (sunete, mirosuri, senzaţii tactile etc). Ele inhibă exprimarea liberă a potenţialului unui adult şi sunt analoage cu „dorinţele reprimate” ale lui Freud sau cu „complexele” lui Jung. Ele împiedică indivizii să se adapteze lumii din jurul lor într-o manieră proprie şi naturală. Conform terminologiei folosite de Hubbard, subiectul este aberant”608.

Obiectivul

„Obiectivul urmărit de scientologi este acela de a-i ajuta pe oameni să devină nişte făpturi „fericite şi împlinite”. Se promite adepţilor ameliorarea aptitudinii de comunicare şi comportament adecvat în mediul social, alinarea suferinţelor şi construirea unei lumi mai bune. Terapeutica mentală propusă de Dianetică se va dezvolta într-o filozofie religioasă aplicată, iar mai apoi într-o religie(în Franţa primeşte un nume nou: Biserica Noii Înţelegeri)”.609

„Trecerea de la dianetică la scientologie s-a făcut relativ repede, între 1952 şi 1954, şi nu este străină de ostilitatea cu care mediile ştiinţific şi medical au primit teoria lui Hubbard610. După ce Hubbard Dianetic Research Foundation a dat faliment, el a înfiinţat Hubbard Association of Scientology în Poenix, Arizona, iar în 1954 a deschis prima „Biserică scientologică”. În broşura

Gordon J. Melton, La Chiesa di Scientology, Elledici, 1998, pp. 38-45 apud Lect. Dr. Radu Petre Mureşan, art cit., p. 105608 „Ce face această minte? Ea se închide la auzul aducerii aminte. Ea plasează circuite vocale în minte. Ea face oamenii surzi la tonalităţi. Ea face oamenii să se bâlbâie. Ea face orice şi tot ce se poate găsi în orice listă de boli mintale” (L.F.R. Hubbard, Dianetica..., p. 67) apud Lect. Dr. Radu Petre Mureşan, art cit., p. 105609 Pr. Dr. Gheorghe Istodor, Aspecte psihosociale ale fenomenului sectar, Ed. Gurada-Art şi Vasiliana '98, Chişinău-Iaşi, 2006, p.60.610 Regis Dericquebourg, Religions de guerison, Cerf, 1988, pp. 90-91.

256

Page 253: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

What is Scientology? întâlnim următoarea definiţie: „Scientologia este studiul... cunoştinţelor despre om şi despre viaţă, lucru vital pentru fiecare persoană, dacă ea doreşte să fie fericită şi împlinită... Aplicarea principiilor scientologiei poate îmbunătăţi încrederea unei persoane, inteligenţa, abilităţile sale...”. Acest lucru poate fi obţinut fie căutând rădăcinile tulburărilor din vieţile anterioare, fie făcând adeptul să iasă din propriul corp pentru a-i arăta că este o fiinţă mai presus de timp, spaţiu, materie, energie”611.

Pretenţiile sistemului depăşesc mult efectele pe care le poţi aştepta de la o terapeutică şi pătrund în domeniul tradiţional al religiilor.

Membrii scientologi afirmă că această terapeutică îţi permite să ajungi la „starea de libertate spirituală totală, pentru a ieşi din ciclul fară de sfârşit al naşterii şi morţii, pentru a ajunge la propria nemurire cu o aptitudine şi conştiinţă spirituale depline, independente de trup”.612

De-a lungul anilor Scientologia a dezvoltat o organizaţie extrem de diversificată cuprinzând către reabilitare a narcomanilor ( vestitele Narconon ), organizaţii civice ( Comisia Cetăţenilor pentru Drepturile Omului, Asociaţia Cetăţenilor pentru un Guvernământ Echitabil), centre educaţionale ( Applied Scholastics), organizaţii medicale (Comitetul pentru Sănătate Publica ) s.a.m.d. si mai ales organizaţii economico-financiare.

Doctrina

Sincretismul scientologic

611What is Scientology? The comprehensive reference on the world's fastest

growing religion, Church of Scientology, Bridge Publications/Los Angeles, New Era/Copenhagen, 1992, 833 pp. Despre principiile scientologiei, a se vedea: Regis Dericquebourg, Religions de guerison, Cerf, 1988, pp. 91-94; Melton J. Gordon, La Chiesa di Scientology, Elledici, 1998, pp. 45-50.612 Jean Francois Mayer, Sectele, Ed. Enciclopedică, ediţia a-II-a, traducere de Ruxana Pitea, Bucureşti, 1998, p.96.

257

Page 254: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Dianetica este descrisa ca fiind ştiinţa care detectează toate sursele neputinţelor şi suferinţelor psihosomatice. Hubbard afirma ca raţiunea umană are doua aspecte: mintea analitică, care percepe, gândeşte şi îşi aminteşte, şi mintea reactivă care doar înregistrează engramele (impresii psihice detaliate ale percepţiilor, prezente sau trecute, unor momente de suferinţa sau inconştienta)613.

„Engramele se imprimă în fetus, încă dinaintea naşterii, atunci când mama este expusa suferinţelor, traumelor sau stresului. Dianetica oferă mijloacele detectării şi eliminării acestor engrame Persoana care si-a eliminat engramele se numeşte “purificat” (clear). Pentru a atinge purificarea este necesară expunerea la o serie de practici precum cursuri de descoperire de sine şi mai ales, auditing care consta într-o serie de tehnici psihofizice.

Engramele sunt răspunzătoare pentru toate tulburările psiho-somatice din organism, iar în cazuri extreme predispun la boală, o declanşează şi o întreţin. Ele nu numai că slăbesc organismul, dar se perpetuează prin procesul de diviziune celulară. De aceea, ele trebuie şterse, curăţate, pentru ca individul să ajungă la starea de clear (clar, luminat):

„Clear-ul este ţelul terapiei dianetice... Orice persoană poate fi adusă la starea de clear, în afară de cazul unui nefericit căruia i-a fost îndepărtată o mare parte din creier sau s-a născut cu o structură nervoasă grav deformată. Raţionalitatea, aşa cum este ea opusă aberaţiei, poate fi studiată numai la o persoană adusă la starea de clear”614.

„Scopul final al Scientologiei, aşa cum îi prezintă Hubbard615, este de a izola şi dezvolta personalitatea umana ( spiritul ), care in concepţia lor este diferit de trup şi minte. Aceasta personalitate (de fapt şi “fiinţa însăşi” ) este numita

613 Ibidem614 L.F.R. Hubbard, Dianetica..., p. 23. Hubbard adaugă faptul că „clear-ul constituie o deplină imaginaţie vizuală în culori, sonoră, tactilă, olfactivă, ritmică, cinestetică, termică şi organică. Rugat să se închipuie într-o trăsură de patru cai, el «vede» echipajul în mişcare, toate culorile, «aud» toate zgomotele care ar trebui să fie, «miroase» mirosurile care ar trebui să existe acolo...” (L.F.R. Hubbard, Dianetica..., pp. 21-22) apud Lect. Dr. Radu Petre Mureşan, art cit., p. 105615 Ibidem

258

Page 255: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

“tetan”, de la litera grecească teta; thetan are puterea de a crea MEST: materia (matter), energia (energy), spaţiu (space) şi timp (time), elementele fundamentale ale existentei.

Marea „descoperire” a scientologiei este că toate fiinţele umane sunt de fapt tetani nemuritori şi că deţin un potenţial creativ infinit. Tetanii nu sunt o parte a universului fizic, format din energie, spaţiu, timp, dar au posibilitatea să-l controleze. Ei sunt fiinţe nemateriale, care existau înainte de naşterea universului, nemuritoare şi capabile să creeze orice lucru. Pentru a se distra, aceste fiinţe au decis să creeze universul şi, asemenea zeilor greci, s-au amestecat apoi cu oamenii. În acest proces de experimentare a omenescului, ei au pierdut contactul cu originile lor şi au rămas în corpurile persoanelor muritoare ca într-o capcană. Apoi s-au mutat dintr-un corp în altul, trecând prin vieţi succesive fără să-şi amintească starea lor originară. Din cauza acestei amnezii, tetanii au ajuns să accepte iluzia că nu sunt altceva decât corpuri fizice”616.

„Un thetan are capacitatea de a-si continua existenta pe durata mai multor vieţi. Aceste concepţii sunt aplicate foarte interesant in economia “botezului” scientolog, care urmăreşte captarea si orientarea thetanului spre un nou trup.

Scientologia învaţă de asemenea că universul este pus în mişcare de impulsul supravieţuirii, care favorizează tenacitatea individului în viaţă. El nu este altceva decât aptitudinea unei persoane, a unui grup, a unei rase de a rezolva problemele legate de supravieţuire617. Impulsul supravieţuirii la un om normal, „neaberant” se poate vedea, susţin scientologii, pe opt paliere sau niveluri, aşa numitele „dinamici de supravieţuire”, din care primele patru se raportează la dianetică, în timp ce celelalte au fost adăugate după 1950 şi ţin de scientologie. În primul rând este

616 Lect. Dr. Radu Petre Mureşan, art cit., p. 106617 „Nu este o concepţie nouă faptul că omul supravieţuieşte. O concepţie nouă este că omul este motivat numai prin supravieţuire” (L. Ron. Hubbard, Dianetica…, p. 26). Despre cele 8 dinamici, Scientology. The Fundamentals of Thoughts..., pp. 39-42; What is Scientology..., pp. 147-148; The Scientology Handbook..., pp. 53-77. apud Lect. Dr. Radu Petre Mureşan, art cit., p. 106

259

Page 256: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

vorba de dinamica de sine, acel impuls de a supravieţui ca individ, de a căuta plăcerea şi a evita durerea”618.

„Ea se referă la alimentaţie, îmbrăcăminte, ambiţii personale etc. În al doilea rând, dinamica de sex este cea care asigură procreaţia; urmează dinamica de grup care guvernează domeniul vieţii sociale, iar dinamica umanităţii se referă la supravieţuirea speciei. A cincea este dinamica vieţii care împinge un individ să muncească, a şasea este dinamica universului fizic, a şaptea este dinamica gândirii, iar a opta este dinamica gândirii universale.

La capătul acestor niveluri de dinamică a universului, scientologii pot admite existenţa lui Dumnezeu ca potenţial infinit, însă „Biserica scientologică” nu este consecventă în ceea ce priveşte învăţătura despre divinitate. Hubbard spunea că, după ani de cercetări, investigaţiile lui au invalidat existenţa unei Fiinţe Supreme, dar nu excludea posibilitatea ca viitorul să-l contrazică în această privinţă. De altfel, scientologia nu pune accent pe natura lui Dumnezeu cât pe posibilitatea fiinţelor umane de a fi dumnezei”619.

„Specialişti în domeniul istoriei religiilor au fost tentaţi să identifice sursele dianeticii şi scientologiei. Dintre toate influenţele posibile, religiile orientale sunt cele pe care Hubbard însuşi le invocă frecvent. În lucrarea The Hymn of Asia el afirmă că este Maytrei, viitorul Budda, despre care Budda însuşi a vorbit620. Mulţi specialişti au acordat credit afirmaţiilor lui, ca de exemplu sociologul Roy Wallis, care a realizat una dintre primele monografii despre Biserica scientologică”621.

618 „Omul în afinitate cu omul supravieţuieşte şi această supravieţuire este plăcere” (L.F.R. Hubbard, Dianetica..., p. 41). apud Lect. Dr. Radu Petre Mureşan, art cit., p. 106619 „Ţelul absolut al supravieţuirii este nemurirea sau supravieţuirea la infinit” (L.F.R. Hubbard, Dianetica..., p. 51) apud Lect. Dr. Radu Petre Mureşan, art cit., p. 106620 Hymn of Asia. An Eastern poem, Church of Scientology of California, Publications Organization, Los Angeles, 1974, 250 pp. apud Lect. Dr. Radu Petre Mureşan, art cit., p. 107621 „În mod sigur, pe baza scrierilor lui Eliade despre Yoga, pot fi puse în lumină similarităţi impresionante între acestea şi teoria ori practica Scientologiei şi Dianeticii” (R. Wallis, The Road..., p. 113). Sociologul şi psihologul Jon Atack,

260

Page 257: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

„Posibilele paralele între hinduism şi scientologie ar putea fi, grosso modo: conceptul că faptele omului au consecinţă pentru vieţile viitoare, că prin fapte bune, meditaţie şi alte exerciţii se pot şterge experienţe nefaste din vieţile anterioare, că sufletul trebuie eliberat pentru a se întoarce la starea lui iniţială.

Într-adevăr, afirmaţiile lui Hubbard despre pretinsele asemănări între scientologie şi religiile orientale au fost făcute în perioadele când încerca să contracareze măsurile guvernamentale îndreptate împotriva lui pentru practicarea fără licenţă a medicinei. În Dianetica, Hubbard afirmase că mintea reactivă este răspunzătoare pentru producerea tuturor bolilor psiho-somatice, artrită, alergii, sinuzite, tulburări coronariene etc şi că, prin dianetică, toate acestea se vindecă, fără a folosi niciun alt tratament: „Descărcaţi conţinutul băncii din mintea lui şi artrita dispare, miopia se ameliorează, boala de inimă scade, astmul dispare, stomacul funcţionează corect şi întreg catalogul de boli se ameliorează”622 sau „Clear-ii nu răcesc. Răceala vine de obicei dintr-un engram, care o cere şi este confirmată de un mucus real prezent într-un alt engram"623. Pentru afirmaţii de acest gen, Hubbard a fost acuzat de practicarea ilegală a medicinei, mulţi adepţi au fost arestaţi, iar electrometrele confiscate.

În timpul acestor tulburări, Hubbard a început să afirme că scientologia are legături spirituale strânse cu religiile orientale „ortodoxe” (budismul, taoismul, hinduismul). Aceste afirmaţii au fost dezvoltate ori de câte ori scientologia era chestionată de diverse instituţii ale Statului în legătură cu practicile ei”624.

„Doctrina scientologică este un amalgam de idei preluate din diferite spaţii religioase si culturale şi urmăreşte un control al

unul din cei mai mari critici ai scientologiei, admitea şi el: „Cursul de comunicare al Bisericii este în parte similar cu meditaţia” (Jon Atack, A piece of blue sky: Scientology and L. Ron Hubbard exposed, New York, 1990, p. 14) apud Lect. Dr. Radu Petre Mureşan, art cit., p. 107622 L.F.R. Hubbard, Dianetica..., p. 119. Vezi cartea a doua a Dianeticii, intitulată „Singura sursă a tuturor bolilor mintale, neorganice şi psihosomatice organice” apud Lect. Dr. Radu Petre Mureşan, art cit., p. 107623 L.F.R. Hubbard, Dianetica..., p. 119 apud Lect. Dr. Radu Petre Mureşan, art cit., p. 107624 Lect. Dr. Radu Petre Mureşan, art cit., p. 107

261

Page 258: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

membrilor mişcării, o controlare a amintirilor pentru a stăpâni subconştientul şi o ,,masă mentală” – engramele - pentru ca fiecare om să devină clar, responsabil. Mişcarea este astfel foarte aproape prin programul său de spiritualul şi simbolismul hinduismului care compară palierele succesive ale corpului uman, jaloanele evoluţiei individuale cu chakrele. Însuşi crucea scientologilor cu opt braţe evocă în viziunea lor cele opt dinamici ale existenţei:

a) supravieţuirea;b) cuplul şi procreaţia;c) grupul şi comunicarea;d) umanitatea, extensia grupului la umanitate;e) natura – ecologia;f) materia şi energia în spaţio-temporalitate,

aspecte ale aceleaşi realităţi;g) fiinţa supremă în sens deist.”625

Doctrina hubbardiană

„În concepţia lui L. R. Hubbard, omul este format din trup, minte(mind) înţeleasă ca raţiune, spirit sau simţire, şi thetan(un fel de spirit al sufletului). Acest thetan este veşnic şi parcurge un lung şir de reîncarnări. De asemenea, el se poate separa de trup. Hubbard susţine chiar că poate dovedi ştiinţific acest lucru, motiv pentru care revendică dianetica drept o adevărată ştiinţă: Cea mai mare descoperire a scientologiei şi contribuţia ei eficace în domeniul cunoaşterii omului a reprezentat-o cunoaşterea sufletului uman în sine, definirea şi recunoaşterea sa... „626

„În viziunea hubbardiană, mind(mintea) este alcătuită din trei părţi principale: un mind analitic, unul reactiv, şi în fine, unul somatic. Cel analitic este pozitiv, iar cel reactiv este negativ.

Mind-ul reactiv este un fel de mecanism de supravieţuire a trupului, a structurii celulare. Hubbard îl priveşte ca pe un ,răufăcător primordial al sufletului uman. În cel analitic se află

625 Pr. Gheorghe Petrariu, Op. cit., p.300-301.626 L. R. Hubbard, Grundlagen des Denkens, Frankfurt, 1976, p.36 apud N. Achimescu, Noile mişcări religioase, Ed. Limes, Cluj, 2002, p.207.

262

Page 259: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

unitatea de comandă a individului, care este persoana ,,propriu-zisă”. Ea controlează gândirea analitică, dar face acest lucru nu pentru că i-ar fi fost atribuit vreun mandat de cineva în această privinţă, ci fiindcă are această funcţiune de la natură. Ea se identifică în mod absolut cu ,,eul”, cu sinele nostru”627.

„Mai târziu, Hubbard numeşte această unitate de comandă thetan. Cu ajutorul ştiinţei dianeticii şi a unei metode denumite de el ,,auditing”(audiere), Hubbard încearcă înainte de orice să readucă ,,eul” într-o stare, chipurile normală, o stare numită de el ,,clear”. În această stare , pentru cel eliberat nu mai există nici un fel de ,,mind” reactiv. Respectivul clear devine liber de psihoze, nevroze, constrângeri şi presiuni, definite de el cu noţiunea generală de ,,aberaţii”.

Potrivit lui Hubbard, thetan-ul poate fi regăsit în următoarele 4 stări principale:

a) nu se află în nici un trup, nici în preajma vreunuia, ci într-un alt univers;

b) deşi se află în afara oricărui trup, dirijează totuşi trupul în mod conştient;

c) el sălăşluieşte în trup şi anume în cap;d) el nu se află în trupul pe care a trebuit să-l

părăsească prin constrângere. Dacă ar avea un trup, starea a doua ar fi cea mai bună

pentru el. Prin scientologie se încearcă realizarea acestei stări de exteriorizare a thetanului.

În concepţia scientologilor, toate ,,aberaţiile” pe care le manifestă un individ şi care ţin, în general, de orice tip de comportament iraţional sunt cauzate de aşa numitele ,,engrame”, înregistrări de durere şi percepţii. Engrama este singura sursă a tuturor aberaţiilor şi suferinţelor psihosomatice individuale. Singurele momente în care se pot dobândi aceste engrame sunt acele momente de ,,inconştienţă”, momente în care simţul analitic se diminuează sau anulează.

Simţul sau mintea analitică nu poate stăpâni sau manipula aceste engrame, întrucât în momentul apariţiei lor, el era deja

627 Idem, Dianetik – Die moderne Wissenschaft der geistigen Gesundheit, Kopenhagen, 1974, p.60 apud N. Achimescu, op. cit., p.207.

263

Page 260: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

deconectat într-o oarecare măsură sau în totalitate. Aşa cum mintea analitică îşi are propria ,,bancă de date”, în care sunt memorate toate impresiile de această natură, tot la fel şi mintea reactivă posedă o bancă în care se află înregistrate aceste engrame.

Dianeticienii pretind că metoda lor terapeutică este îndreptată tocmai împotriva acestor engrame. Acel ,,auditing” nu-şi propune altceva decât să le anihileze treptat. În acelaşi timp, dianetica urmăreşte, spun practicanţii ei, să-l transforme pe cel ce este ,,prizonier” al acestor engrame, într-un individ liber, eliberat de orice suferinţe psihosomatice şi boli spirituale, numit ,clear”.628

„Scopul terapiei dianetice este ca individul să obţină nivelul de „luminat” (clear). „Luminaţii” sunt cei care au fost curăţaţi de amintirea experienţelor traumatice din trecut şi, din această cauză, au mai mult succes în viaţa de zi cu zi, sunt mai sănătoşi şi au mai multe abilităţi de comunicare. Dianetica a mai fost numită şi „psihologie teoretică aplicată”629. Scopul terapiei scientologice este ca individul să devină conştient de tetanul care-l locuieşte. Atingerea acestor scopuri se realizează prin intermediul unor practici care sunt caracteristice scientologiei”630.

Învăţături

Dumnezeu

Scientologia afirmă: ,,Există dumnezei deasupra celorlalţi dumnezei, şi dumnezei dincolo de dumnezeii universurilor.”631

628 Cf. Scientology Kirke Deutschland, Scientology – Eine Religion, Munchen, 1973, p.66 apud N. Achimescu, Noile mişcări religioase, Ed. Limes, Cluj, 2002, p. 207.629 „Ea descrie funcţionarea normală şi anormală a psihismului, căruia ea pretinde să-i remedieze anomaliile, printr-o formă de psihoterapie, care are loc numai printr-o relaţie interpersonală” (Regis Dericquebourg, Religions de guerison, Cerf, 1988, p. 80).630 Despre aceste practici, a se vedea Pr. prof. dr. N. Achimescu, Noile Mişcări religioase, pp. 210-217.631 L. R. Hubbard, Scientology 8 – 8008, Los Angeles, C. A. Publications, Organization, 1953, 1967, p. 73 apud Walter Martin, Împărăţia cultelor eretice, Ed. Cartea creştină, Oradea, 2001, p. 440.

264

Page 261: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Biblia afirmă: ,,Voi sunteţi martorii Mei – zice Domnul – voi şi Robul Meu pe care L-am ales, ca să ştiţi, ca să Mă credeţi, şi să înţelegeţi că Eu sunt: înainte de Mine n-a fost nici un dumnezeu şi după Mine nu va fi, Eu sunt Domnul şi afară de Mine nu este nici un Mântuitor”(Isaia 43,10-11).

Iisus Hristos

Scientologia afirmă: ,,Veţi întâlni crucea ca simbol peste tot în univers, şi LEGENDA LUI CRISTOS ca implant în precleari, ca existând cu un milion de ani în urmă.”632

Biblia afirmă: ,,În adevăr, v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Iisus Cristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine cu ochii noştri mărirea Lui.”(II Petru 1,16; Ioan 20,19-20; 24-28;).

Scientologia afrmă: ,,Potrivit dovezilor nici domnul Budha şi nici Isus Cristos nu a fost TO (tethani operanţi, nivelul scientologic cel mai înalt). Ei erau doar o nuanţă deasupra clearilor”.633

Biblia afirmă: ,,El (Cristos) este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi născut decât toată zidirea. Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în cer şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El” (Coloseni 1,15-17; Evrei 1,13).

Păcatul şi mântuirea

632 L. R. Hubbard, Professional Auditor's, foaie volantă apud Walter Martin, Împărăţia cultelor eretice, Ed. Cartea creştină, Oradea, 2001, p. 440. 633 Idem, Certainty Magazine, Los Angeles, C. A. Publications Organization, vol.5, nr.10, nd., apud Walter Martin, Împărăţia cultelor eretice, Ed. Cartea creştină, Oradea, 2001, p. 441.

265

Page 262: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Scientologia afirmă: ,,Este un fapt condamnabil şi o ocară cât se poate de josnică să spui unui om că trebuie să se pocăiască, că este rău”.634

Biblia afirmă: ,,Iisus când a auzit acest lucru le-a zis: Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei drepţi ci pe cei păcătoşi”(Marcu 2,17; Luca 19,10).

Pedeapsa veşnică (Iadul)

După aceasta succinta prezentare a Scientologiei, vom proceda la descrierea diverselor tehnici utilizate în procesul “progresului spiritual” al adeptului cu directa referire la studiile manipulării expuse mai înainte. Aceste tehnici sunt descrise in diversele broşuri şi publicaţii pe care gruparea le difuzează, dar totuşi este dificil de stabilit legaturi precise intre stadiile condiţionării. Cele prezentate in materialele scrise are insa adesea sensuri care pot scapă neinitiatului si deci o evaluare exacta a intreguluî spectru scientology se poate face doar printr-o angajare practica, lucru care de asemenea comporta numeroase riscuri.

Punctul de plecare (momeala) în recrutare este reprezentat de adeziunea la o filosofie simplista: drepturile omului, lupta contra discriminării, accesul la un nivel superior de calm fizic şi psihic, realizare personală, reuşita socială. Acestea sunt vehiculate de asociaţii de tip civic şi altruist: Asociaţii pentru drepturile omului, Ligi pentru un mediu sănătos, Şcoli de meditaţie etc.635. O alta importanta momeala este testul de personalitate Oxford ( Oxford Capacity Test ), de fapt o contrafacere, o denaturare a adevăratului test Oxford (condamnată ca atare de psihologi)6366 care caută evidenţierea punctelor slabe ale subiectului, dar de fapt permite stabilirea unei punţi de legătura cu acesta. Propus gratuit pe strada sau aiurea, el este perceput de viitorul adept ca un dar dezinteresat al sectei. Daca astfel convingerea subiectului nu este

634 Idem, Professional…apud Walter Martin, Împărăţia cultelor eretice, Ed. Cartea creştină, Oradea, 2001, p. 441. 635 Drandov, A., Scientologie, ceux qui se soni fait ovoir, in„Politis”, 28 iunie 1990636 Abgrall, Jean-Marie, La mecanique des secte, Payot, Paris, 1996. pag. 238

266

Page 263: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

atinsa, atunci este adus ca argument solid, puternicul sprijin de care se bucura secta în diverse medii şi mai ales în lumea starurilor show-biz-ului.637

După faza persuasiunii “intelectuale”, subiectului i se propun o serie de cursuri pentru a-i îmbunătăţi performantele personale ( lucru făcut, de asemenea, de mai sus menţionatele vedete), moment din care incepe manipularea.

Manipularea este aplicata atât membrilor staffului cat si adepţilor; apartenenţa la staff accentuează presiunea mentală si fizica asupra subiectului. După epuizarea resurselor financiare, prin plătirea cursurilor de iniţiere, care au permis un început de manipulare, recruţii sunt tentaţi sa părăsească secta. Atunci li se propune o slujba in cadrul staffului, contra unei sume derizorii, care oricum se întoarce la secta, si adeptul este nevoit sa semneze un contract de angajare, care ii pune la discreţia grupului “Subsemnatul ,prin prezenta ma angajez la Sea Organization, cu deplina conştiinţa înţeleg si sunt de acord sa urmez telurile ei, care sunt de a repune la locul cuvenit etica, pe aceasta planeta şi in univers, şi subscriu fără rezerve la disciplina, la morala şi la celelalte regulamente ale acestei asociaţii si promit sa le respect. Prin prezenta, ma angajez la Sea Organization pentru următorul milliard de ani”638.

În continuare adeptului i se vor prezenta avantajele vieţii comunitare din secta ca singur remediu la situaţia precară socială şi financiară, şi astfel capcana se închide.

Neolimbajul

Deprinderea unui vocabular propriu sectei are doua funcţiuni principale: prima este de a marca ruperea subiectului de legaturile sociale de dinainte si izolarea in sânul unei comunităţi cu un limbaj propriu, iar a doua este de a permite distorsiunea

637 Asa numitele „celebrity-centers”, puternic mediatizate, cuprinzând vedele internaţionale; Chick Corea. John Travolta, Tom Cruise, Priscilla Beaulieau-Presley, Kirstin Alley s.a. , vezi articolul „G. Ciooncy : cauza despărţirii dintre Nicole Kidman si Tom Cruise ?” in „NationaF”, 6 februarie 2001638 Abgrall, Jean-Marie, op. cit., pag. 229; contract standard al asociaţiei Sea Organization

267

Page 264: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

progresiva a sensului cuvintelor facilitând astfel, de-a lungul, procesului manipulării, alunecarea iminenta a raţiunii către un sens prestabilit. Engleza este desemnată ca limba de lucru; aplicată indivizilor neanglofoni, ea facilitează şi mai mult pierderea identităţii; cat despre anglofoni ei sunt constrânşi să înveţe cuvinte noi, care fac parte dintr-un limbaj “al iniţiaţilor”, permiţând identificarea, fără riscul de a fi descoperit, în afara sectei. Progresul în deprinderea limbajului echivalează cu ascensiunea în structură.

Culpabilizarea

Aplicarea stricta a regulamentului in cadrul Scientologiei are drept consecinţa definirea inamicilor sectei, zişi “supresivi” ( orice persoana ale cărei acte aduc prejudicii sectei ).De asemenea orice atitudine opozanta a unui adept este catalogata “supresiva” (orice persoană ale cărei acte aduc prejudicii sectei ).De asemenea orice atitudine opozanta a unui adept este catalogata “supresiva” si supusa unei reeducări pe bază de autocritică, confesiune sau auditing. Daca greşeala este prea “grava” şi nu poate fi îndreptată prin strădaniile “ofiţerului de etica” (cel care aplica auditingul), subiectul este pasibil de sancţiune Astfel exista 36 de niveluri de “acţiuni disciplinare »639, care merg de la blam la excludere. Delaţiunea şi denunţarea sunt reguli; ele sunt disculpate căci nu este vorba de a scuza pe cineva ci de acontracara acţiuni care atentează la integritatea grupului Numai actele ce aduc prejudiciu sectei sunt condamnabile, toate celelalte sunt tolerate.

Procedurile de delaţiune si autoacuzare sunt scrise, accesibile oricui ele sunt dovada definitive a conformităţii adeptului cu organizaţia. Ele sunt supuse audientei publicului, ceea ce privează adeptul de orice intimitate, şi prin aceste de orice identitate. Astfel se creează un patrimoniu mental comun care se substituie memoriei personale a individului.

639 Ibidem, pag. 232

268

Page 265: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Scientologia afirmă: ,,... iadul este un mit absolut, o invenţie care are doar scopul de a-i face pe oameni nefericiţi; este de asemenea o minciună răutăcioasă”.640

Biblia afirmă: ,,Apoi va zice celor de la stânga Lui: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost pregătit diavolilor şi îngerilor lui”(Matei 25,41). ,,Şi aceştia vor merge în pedepsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică”(Matei 25,46).

Auditing

,,Auditing” (de la verbul latinesc audire – a asculta) reprezintă un exerciţiu de bază în practica scientologică, în cadrul căruia cel iniţiat îşi mărturiseşte, prin repetare continuă, în faţa unui aşa numit ,,auditor”, experienţele sale dureroase(engramele) acumulate dea lungul timpului. Repetarea prin confesiune, a unor asemenea fapte se face până în momentul în care însuşi pacientul, din cauza suprasolicitării nervoase, ajunge să râdă şi să-şi ridiculizeze propriile acte. Scientologii consideră că în acest mod toate experienţele trăite anterior, au fost eradicate.

Auditing şi training. „Practica cea mai importantă în scientologie se numeşte

auditing, prin intermediul căreia se identifică engramele din mintea reactivă a unui preclar (fiinţă care este stăpânită de mentalul reactiv), observând reacţia lui la anumite cuvinte-cheie. Acest lucru se realizează în urma unor şedinţe în care subiecţii sunt supuşi unor exerciţii (training). De exemplu, ei sunt puşi unul în faţa celuilalt, să se privească în ochi, timp de două ore („confruntare”). Alt exerciţiu pune subiecţii în faţa unor situaţii care provoacă râs, furie sau alte reacţii emoţionale pentru a observa care sunt stimulii la care ei reacţionează („confruntare cu hărţuire” sau bullbaiting)”641.

640 L. R. Hubbard, Professional Auditor's, apud Walter Martin, Împărăţia cultelor eretice, Ed. Cartea creştină, Oradea, 2001, p. 441.

269

Page 266: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

„Scopul „auditing-ului” este eliminarea engramelor, astfel încât indivizii să poată relata experienţele lor mai degrabă în mod direct decât prin filtrul minţii reactive. Scopul ultim al auditorului este de a face subiectul să rememoreze prima engramă, primită imediat după concepere. Aceasta poate fi o tentativă de avort care a rănit embrionul sau o stare de rău pe care a avut-o mama când era însărcinată. La stadiile superioare ale auditing-ului un individ ajunge să devină conştient de vieţile sale trecute, ca tetan în alte corpuri pe acest pământ şi chiar pe alte planete”642.

De exemplu, o persoană care este asmatică poate descoperi în cursul auditingului, susţin scientologii, că a fost ştrangulată într-o viaţă anterioară. Persoana care se angajează pe

641 „«Training-ul zero» învaţă oamenii «să se confunte», adică să stea faţă în faţă

fără să se eschiveze, oricare ar fi împrejurările. Cei doi adepţi stau unul în faţa celuilalt şi se privesc în ochi. Cu toţii am făcut asta în tinereţe, pentru a face pe cineva să coboare privirea. Dar nu este vorba aici să fie influenţat celălalt. Trebuie pur şi simplu «să fii acolo», fără să cobori ochii, fără să râzi; să înveţi să ocupi natural spaţiul, pentru a fi în măsură să faci faţă la toate situaţiile... O variantă a acestui exerciţiu se face «cu hărţuire». Studentul care face exerciţiul trebuie «să se confrunte» cu celălalt care, aşezat în faţa lui, încearcă prin toate mijloacele verbale sau gestuale să-l scoată din sărite” (Julia Darcondo, Voyage au centre de la secte, Editions du Trident, 1988, p. 24). Despre trainingul zero şi despre faptul că „hărţuirea” poate merge până la atingeri sexuale, vezi şi relatarea lui Didier în De l’esperance à l’esclavage. Personnes victimes de sectes, travail effectué dans le cadre de la formation ESTS prèsenté par Hussy François, Neupriz Mireille, Genève, 1997, p. 10 apud Lect. Dr. Radu Petre Mureşan, art cit., p. 112642

Foştii adepţi se referă pe larg la redescoperirea vieţilor anterioare, în cadrul auditing-ului. „La o audiţie, am retrăit un moment în care eram în război. Eram rănit într-un tranşeu şi un tanc venea peste mine. Este curios, pentru că trăieşti realmente aceste lucruri... Vedeam că soseşte tancul şi, pe măsură ce tancul avansa, respiram din ce în ce mai greu. Apoi totul a devenit negru” (De l’esperance à l’esclavage. Personnes victimes de sectes, travail effectué dans le cadre de la formation ESTS présenté par Hussy François, Neupriz Mireille, Genève, 1997, p. 18). Julia Darcondo îşi aminteşte că i s-a cerut să localizeze un incident care i-a cauzat o lovitură dureroasă la cap. Ea şi-a amintit de o căzătură la vârsta de 16 ani. I s-a cerut apoi să-şi amintească de un alt moment şi i-a venit în minte un incident din copilărie. Apoi şi-a amintit de o întâmplare petrecută în 1868 când se afla în alt corp. Era marinar pe un vapor şi a fost lovit în cap în timpul unei revolte. Ea relatează că în cursul unei şedinţe „un lanţ mai lung decât altele m-a făcut să intru într-un trecut mai îndepărtat într-o existenţă pe altă planetă” (J. Darcondo, Voyage au centre de la secte..., pp. 116-123) apud Lect. Dr. Radu Petre Mureşan, art cit., p. 112

270

Page 267: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

acest drum de eliberare este numită tetan operaţional (OT). El parcurge etape succesive de iniţiere de la nivelul OT I, până ajunge la nivelul OT IX. Auditing-ul are două scopuri: să convingă adeptul că el este un spirit atotputernic şi să-l conducă la starea de clear, prin ştergerea tuturor engramelor. Într-o oarecare măsură, auditing-ul este „o formă de instrumentalizare a vieţii religioase”, aşa cum se întâlneşte în anumite practici yoga. Este interesant că scientologia nu consideră că indivizii ar fi responsabili pentru engramele lor, deoarece acestea sunt rezultatul unor evenimente traumatice. Numai în momentul în care vin în contact cu scientologia, ei sunt responsabili pentru eliberarea tetanilor care îi locuiesc.

Oricine se supune unui asemenea tip de ,,confesiune”, trebuie să respecte în prealabil, o mulţime de prescripţii între care:

- trebuie să facă cunoscute examinatorului vizitele medicale la care s-a supus şi ,,drogurile”(medicamentele) prescrise de acesta;

- să nu mănânce nimic din ceea ce nu-i place;- să bea zilnic cel puţin 8-9 pahare cu lichide; - să doarmă cel puţin 7-8 ore pe noapte;- să nu consume alcool; - drogurile sub orice formă sunt inzerzise, chiar şi

medicamente de ar fi;- este interzisă discuţia privitoare la terapie cu

persoane străine;- sunt interzise meditaţia, yoga, etc.;Procedeul terapeutic în sine se realizează cu ajutorul

unui ,,electrometru”(un fel de detector de minciuni), instrument inventat chiar de Hubbard.

Piesa de rezistenta a constrângerii exercitata de scientologie asupra membrilor este tehnica co-auditingului sau auditingului . Ea îmbracă forma unei confesiuni, în prezenta unui ofiţer de etica, care o conduce si o consemnează în scris sau pe banda magnetica, şi este o preţioasă sursă de informaţii, care este adesea folosita în scopuri santajiste643

643 Ex-adeptii confirma existenta unor arhive, formata din aceste scrisori de confesiune, autentificate prin semnătura olografa a emitentului

271

Page 268: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Tehnica auditingului este investita cu virtuţi, cvasi-magice: “Audiţia dianetică ajută la vindecarea şi eliminarea durerilor şi senzaţiilor de rău fizic, care provin din mentalul reactive. Dianetica operează la nivelul umanului si se adresează in principal asupra corpului si asupra mentalului. Produsul final al dianeticii [prin intermediul auditingului], este o flinta umana sănătoasa si cu un IQ ridicat”.644

Tehnica coauditingului presupune două persoane: adeptul (subiectu ) şi scientologul, care administrează tehnica (“coach”).Ea poate avea loc oriunde, cu condiţia ca locul să fie calm, izolat fonic şi iluminat mediu.645

Coach-ul nu are nevoie de o pregătire prealabila speciala pentru a aplica ceasta tehnica; după Hubbard progresia spirituala se poate obţine fie primind fie aplicând auditing-ul646.

Iată cum se desfăşoară o şedinţa de auditing: subiectul şi coach-ul se aseaza fata in fata, la o distanta confortabila, coach-ul ii descrie, in mare, “procedeele” şedinţei, fiecare “procedeu” constând de fapt in studierea unei anumite etape din viata subiectului. Urmează apoi un preambul rostit de coach, care urmăreşte inducerea unei stări hipnotice: “Priveşte plafonul, voi număra pana la şapte şi ochii ţi se vor inchide; dar vei fi perfect conştient de tot ce se întâmpla în starea astfel creata subiectului i se pun întrebări despre evenimente trăite, susceptibile ca ar fi creat traume, descriind momente diverse, uneori de o jenantă intimitate, la care adeptul răspunde fără ocolişuri, părţile semnificative fiind consemnate in scris. La finele şedinţei subiectul este scos din această stare pseudo-hipnotica, într-un mod abrupt, ceea ce mai târziu poate produce traume647.

Metoda coaditingului se poate completa cu folosirea electrometrului. Electrometrul este un aparat asemănător poligrafului, care măsoară variaţiunile de încărcare electrica ale

644 Hubbard, L.R., BuIIetins techique “, vol XII, New Era Editions. Paris, 1996, pag.73645 Ibidem, p.68646 Cours Hubbard d”audition, New Era Editions, Paris, 1988, pag. 16647 Abgrall, Jean-Marie, op. cit., pag.235; informaţiile sunt obţinute de la ex-adepţii, trataţi de acest medic psihiatru

272

Page 269: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

corpului, care are ca funcţiune evidenţierea variaţiilor încărcăturii, care corespunde evocării amintirilor dureroase (engramele); orice mişcare a acului este reflexul unei “mobilizări”, a unei “engrame dureroase”, provocate de rememorarea unor întâmplări, evocate de chestionarul coach-ului. Aceasta practica este pseudo-stiintifica si a fost condamnata ca atare de organele de competenta”.648

Auditingul poate fi aplicat şi de unul singur, de către subiect; este vorba de autochestionare, care este practicat doar de iniţiaţi, la care nu mai este necesara un conţinu control al gândurilor. Şi in acest caz, părţile esenţiale sunt fixate în scris, şi apoi sunt raportate unui supervisor, care determina natura şedinţei următoare.

Auditingul, care aparent, este o banala conversaţie intre doua persoane, constituie un real instrument de dominaţie a scientologiei. Auditingul poate declanşa la subiect tulburări affective si crize emoţionale, mai mult sau mai puţin reversibile, si chiar tulburări halucinogene, stări delirante care duc uneori la sinucidere, fie din convingere mistica (“Sunt un spirit pur” ), fie din dorinţa de a scapă unei angoase ieşite de sub control. Deşi este utilizata pe scara larga de scientolog, totuşi, in ultimul timp adepţii sunt din ce in ce mai refractari la utilizarea acestei tehnici.

Purificările

Rundown-ul de purificare este alt punct de referinţa in manipularea exercitata de scientologie asupra membrilor ei. Este vorba de un ansamblu de trei etape: sauna, effort fizic, hipernitaminizare care urmăresc crearea unei farmaco-dependente in plan fizic. Purificarea conduce la un laminaj corporal al individului, care este epuizat fizic, pentru o mai optima eficacitate a tehnicilor psihice.

Purificarea. În acelaşi timp în care îşi „clarifică” mentalul, individul trebuie să-şi purifice corpul aşa cum întâlnim în anumite practici religioase orientale, mai ales ascezele hinduiste (post, spălarea tubului digestiv, eliminarea toxinelor prin diferite cure). Dacă luăm în considerare faptul că pentru Hubbard boala are trei faze: predispoziţia, precipitarea şi perpetuarea, atunci

648 Ibidem, pag. 237

273

Page 270: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

engrama primită predispune la boală o parte din corp. Ori de câte ori este restimulată, ea declanşează, precipită boala. În final, cum ea este continuu restimulată din cauza durerii, boala se perpetuează. Eliminarea engramelor are ca rezultat, susţin ei, creşterea forţei vitale, o capacitate mai mare de supravieţuire, conştientizarea puterii care rezidă în fiecare şi o eficacitate crescută în toate domeniile de activitate. De aceea scientologia recurge la programe de purificare, care au ca scop să elimine din corp toate toxinele rezultate din utilizarea medicamentelor sau a drogurilor, din expunerea la radiaţiile nucleare etc.649. Acest program constă în şedinţe de saună însoţite de exerciţii fizice şi consumarea de vitamine. Scientologii consumă frecvent vitamine (pastile) şi un amestec de calciu cu magneziu pentru a obţine „o bună funcţionare psihologică”.

Justificarea purificării este de natura spirituala si se integrează unui demers, presupus initiatic: Un spirit sănătos intr-un corp sănătos, iată un principiu ragasit in majoritatea religiilor. Elaborat in 1980, acest program frundown-ul de purificare] a fost aplicat la mai mult de 100.000 de persoane, obtinandu-se o extraordinara ameliorare spirituala650. De asemenea Hubbard justifica medical aceasta practica, ilustrandu-i eficacitatea prin succesul obţinut in urma aplicării in clinicîle de dezintoxicare, administrate de scientologie.

Protocolul purificării recurge, simultan sau succesiv, la trei tehnici:

Sauna, adepţii care accepta sa treacă prin procedurile de purificare651 sunt supuşi in prealabil unui program de sauna, timp de aproximativ doua ore pe săptămâna, la temperaturi de 60-80 grade Celsius, afirmând că se conformează recomandărilor societăţii finlandeze şi suedeze de sauna {liderii mondiali), or, aceasta este o minciuna pe faţă căci aceste societăţi limitează expunerile la maxim 1,5 ore pe săptămâna, la temperaturi de 60-80

649 Vezi L. Ron Hubbard, Tout sur les radiations, Copenhaga, 1984.650 Hubbard, L.R. .Op. cit., pag. 105651 Abgrall, Jean-Marie. op.cit., pag.244.Bineinlcles, inaintedea incepe procedura de purificare, adeptul este insuficient informat, mai degrabă dezinformat, despre aceste practici, organizatiafiind interesata din punct de vedere doctrinar dar si pecuniar in a atrage cat mai mulţi adepţi

274

Page 271: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

grade Celsius, dar cu un nivel redus de umiditate, care este depăşit de scientologi; aceste supradimensionări antrenează o serie intreaga de modificări biochimice, tulburări cardiace cu un risc foarte ridicat pentru sănătate

Monitorizarea. O altă practică importantă în cadrul procesului de auditing este monitorizarea unui individ cu ajutorul unui electrometru (e-meter), un aparat inventat de Hubbard, asemănător cu galvanometrul folosit în fizioterapie652. El raportează toate impulsurile electrice transmise de piele. Auditorii pun întrebări şi observă fluctuaţia acului, ceea ce pentru scientologi semnifică schimbările electrice datorate engramelor din mintea reactivă. Când o încărcătură emoţională (engramă) este identificată şi discutată suficient, nu va mai produce un răspuns emoţional la un nou stimul, deoarece a fost curăţată653.

Efortul fizic, este vorba de banalele alergări, pe care cel supus rundown-ului de purificare trebuie sa le alterneze cu sauna, timp de minim 30 minute pe zi; ce poate fi suspect intr-o banala alergare?; În principiu nimic, insa specialiştii au observat ca deshidratatia intra şi extra celulara, cauzata de alergări poate antrena tulburări mai importante ale sistemului cardio-vascular; ingemanarea alergării cu sauna, facilitează apariţia unor tulburări de nutriţie la nivel cerebral, care conduc la leşinuri si chiar stări delirante654.

652 Este vorba de o cutie care are un cadran şi butoane de reglaj legate la doi electrozi în formă de cilindri care se ţin în fiecare mână câte unul. Din punct de vedere tehnic, el serveşte la măsurarea rezistenţei sau a conductibilităţii fluxului electric, deoarece, aşa cum se ştie, corpul uman nu este un foarte bun conducător de electricitate. Pornind de la aceste detalii tehnice, s-a constatat că această rezistenţă nu este constantă şi că ea variază în funcţie de stările emotive ale subiectului. De exempu, când un individ care ţine electrozii este înţepat, acul se mişcă. Ori de cîte ori i se cere apoi să-şi amintească înţepătura, acul tremură. Acest experiment este familiar studenţilor în psihologie şi psihiatrie care folosesc un galvanometru asemănător în lucrările lor practice. Despre electrometru şi funcţiile lui, a se vedea: Regis Dericquebourg, Religions de guérison, Cerf, 1988, pp. 94-96.653

„Este imposibil să scapi de electrometru. Mai întîi pentru că, pe plan tehnic, este un instrument fiabil şi apoi pentru că operatorul este as în tehnicile repetative... Dacă refuzaţi să răspundeţi, el nu vă va lăsa înainte de a fi repetat aceleaşi întrebări, fără încetare, ore întregi dacă este necesar” (J. Darcondo, Voyage au centre de la secte..., p. 81). 654 Ibidem, p.246

275

Page 272: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Hipervitaminoza, precedentele doua etape sunt finalizate prin administrarea, in doze ridicate de vitamine, in special calciu, vitamina D si o polivitamina, Niacin, deşi oficial ele ţintesc fortificarea finala a fizicului, ele, de asemenea, antrenează importante tulburări, care nu-I sunt necunoscute nici lui Hubbard: Efectele pot fi neplăcute. Administrarea supradozelor de vitamine este totuşi necesara, ca si a Niacinului, deşi, după cum spuneam pot apare efecte nedorite655.

Administrarea in doze ridicate a Niacinului poate distruge celulele hepatice si produce voma cu sânge, care in plan psihic se traduc prin confuzie si agitaţie. Cat despre calciu si vitamina D, ele antrenează o autointoxicare a organismului.

Efectul cel mai important este, insa, scăderea globala a vigilentei si apariţia confuziei mentale, care facilitează dependenta, declanşează halucinaţii si deliruri, care sunt unterpretate intr-un context paranormal.

Auditing-ul si rundown-ul de purificare sunt coordonatele de baza ale sistemului manipulative pus la punct de scientologie , folosind toate mijloacele tehnice si medicale ce favorizează o condiţionare mentala eficace si permanenta. Paradoxal, aceste practici sunt tratate cu o nonşalanta indiferenta, ceea ce nu poate conduce decât la o proliferară masiva a acestor practici. Din informaţiile noastre, “The Church of Scientology” nu a pătruns încă in România, dar este evident ca nu va mai trece mult timp şi state accidentale, cu un sistem juridic mult mai eficace nu prea reuşesc mare lucru, este evident succesul scientologiei pe pământ odată ce vor fi create condiţiile necesare656 .

„Biserica scientologică recutează membrii într-o varietate de moduri: anunţuri în presă, invitaţii trimise prin poştă sau teste de personalitate care se oferă uneori gratuit pe stradă”657.

655 Hubbard, L.R., op. cit., pag. 117656

Totuşi scientologia acţionează in tari cu un nivel economic mult mai ridicat decât al României (U.S.A., Marea Britanie, Australia, Franţa, s.a.) ceea ce ne fereşte de o contaminare scientologica; 657 A se vedea: Regis Dericqouebourg, Religions de guérison, Cerf, 1988, pp. 98-102 („Le recrutement de la scientologie”); Lect. Dr. Radu Petre Mureşan, art cit., p. 115

276

Page 273: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

„Acestea din urmă, cunoscute drept unele dintre cele mai eficiente mijloace de recrutare, au ca scop evidenţierea anumitor slăbiciuni ale celui intervievat, după care el este invitat să le remedieze prin intermediul unui auditing. Mulţi din potenţialii convertiţi ajung în scientologie prin organizaţiile de care am amintit, cum sunt foştii dependenţi de droguri sau criminali. Familia şi prietenii constituie o altă sursă importantă de convertiţi, mai mult de jumătate din scientologii practicanţi fiind introduşi în „Biserica scientologică” de un prieten, de un partener de afaceri sau un membru al familiei. Nu în ultimul rând, „Biserica scientologică” îşi face reclamă cu vedete cunoscute ca Tom Cruise sau John Travolta”658.

„Conform studiilor sociologice, 2/3 din adepţii „Bisericii scientologice” sunt bărbaţi, majoritatea au între 20 şi 40 de ani, sunt căsătoriţi, au unul sau doi copii. În general ei sunt născuţi sau au trăit într-o zonă urbană, au un nivel profesional înalt, mai ales în domeniile media, financiar, tehnic, comercial sau juridic. Roy Wallis a arătat că există trei tipuri de potenţiali adepţi, interesaţi de dianetică: tipul orientat spre carieră, tipul care caută adevărul, tipul care caută să-şi rezolve unele probleme”659.

„Uneori aceste trei aspiraţii se pot combina. Odată intraţi în mişcare, adepţii rămân pentru a-şi dezvolta capacităţile creatoare, pentru a progresa din punct de vedere spiritual, pentru a-şi ameliora relaţiile cu alţii şi pentru a lucra la edificarea unei societăţi mai juste.

Cei care plătesc serviciile scientologice sunt numiţi membri ordinari. Cursurile de instruire în scientologie sunt foarte scumpe, mai ales la nivelurile superioare. O altă categorie este formată din aceia care lucrează pentru „Biserica scientologică”. Ei semnează un contract pe 5 ani sau mai puţin şi primesc servicii şi instruire la preţuri reduse. Majoritatea convertiţilor spun că scientologia le-a adus un plus de încredere, control, sens şi scop

658 Anne Fournier şi Catherine Picard vorbeşte de „Le Star System” prin care

Scientologia îşi face publicitate cu vedetele sale şi cu Celebrity Center (Sectes, démocratie et mondialisation, Presses Universitaires de France, 2002, p. 91) ; Lect. Dr. Radu Petre Mureşan, art cit., p. 115659 R. Wallis, The Road..., p. 62; Lect. Dr. Radu Petre Mureşan, art cit., p. 115

277

Page 274: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

vieţii, cu alte cuvinte ei au simţit rezultate tangibile în existenţa lor.

Se ştie că în societatea urbană industrială identitatea personală şi cea colectivă au mult de suferit. Mobilitatea socială şi geografică produce confuzie în ceea ce priveşte localizarea propriului statut social, ceea ce s-a numit „lipsa apartenenţei”. Dianetica a fost privită ca o cale de a atinge anumite niveluri de aspiraţie. Ea oferea o explicaţie pentru eşecul social, profesional sau personal, făcând apel la nişte incidente traumatice, care s-au petrecut contrar voinţei unei persoane şi care o eliberau de responsabilitatea nereuşitei în viaţă. Şi mai important, Dianetica pretindea că elimină cauzele eşecului şi că oferă căi de înţelegere nu doar a propriei personalităţi, ci şi a persoanelor din jur şi a societăţii în general”660.

Grupările scientologice

Acestea însumează în total 45 de secte. Dintre toate, cea mai cunoscută este aşa-numita Church of Scientology, fondată în 1954 de Hubbard. Cartea sa a fost vândută – după mărturiile lor – în peste 15 milioane de exemplare. În ciuda criticilor formate de American Association, Hubbard a înfiinţat un institut de cercetare care a stat la baza Bisericii scientologice.

În 1992, mişcarea avea 1.100 de biserici, misiuni sau grupuri afiliate locale în peste 80 de state cu aproximativ 8 milioane de membri, iar cartea lui Hubbard a fost tradusă în peste 31 de limbi.661

Biserica scientologică are propriile sale ceremonii ,,religioase”: căsătorii, înmormântări, hirotonisiri, cu cărţi de rugăciune şi predici înregistrate ale fondatorului. Însă acest

660 R. Wallis, The Road..., p. 65. Thomas Luckman, Petre Berger, „Social Mobility and Personal Identity”, în: European Journal of Sociology, 5/1964, pp. 331-343; Lect. Dr. Radu Petre Mureşan, art cit., p. 116661 Pr. Dr. Gheorghe Istodor, Coordonatele religiozităţii americane.Prozelitism,destructurare şi fundamentalism., Ed. Gurada – Art şi Vasiliana '98, Chişinău – Iaşi, 2006, p. 27.

278

Page 275: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

caracter ,,religios” este viu contestat de către adversarii săi, şi uneori, puţin agreat de anumiţi scientologi.662

Concluzii

„Revenind la rapoartele pe care le-am invocat în debutul prezentului studiu, ne propunem să formulăm câteva aprecieri finale. Scientologia ocupă un loc unic în câmpul Noilor Mişcări Religioase, acolo unde o plasează de regulă sociologii. Pentru ei, scientologia este greu de definit ca sectă (din punct de vedere sociologic), în măsura în care nu este exclusivă şi adeptul poate, cel puţin teoretic, să frecventeze altă religie.

Termenul care este frecvent utilizat pentru a defini scientologia este cel de quasi-religie, adică un grup care are un caracter atât non-religios, cât şi religios, cum este cazul mişcării New Age sau al Meditaţiei Transcedentale. Acestea conţin, în mod implicit sau explicit, şi anumite elemente religioase în credinţele şi practicile lor. Cel mai frapant lucru este că, deşi adepţii ei cred într-o Fiinţă Supremă – cel puţin aşa declară majoritatea – ei nu îşi structurează credinţele şi practicile în raport cu Aceasta”663.

„Din punctul nostru de vedere, scientologia este greu de definit drept quasi-religie, cu toate că, în ultima vreme, documentele interne ale „Bisericii scientologice” vorbesc de

662 Jean Verette, Sectele, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1996, p. 100.663

Printre sociologii care au demonstrat caracterul quasi-religios al scientologiei, se numără: William W. Zellner, Countercultures: a sociological analysis, St. Martin's Press, New York, 1995, 205 pp.; Rodney Stark, William Sims Bainbridge, A theory of religion, Lang, New York, 1987, 386 pp.; Bent Corydon, L. Ron Hubbard Jr., L. Ron Hubbard, messiah or madman?, Lyle Stuart, Secaucus/N.J, 1987, 402 pp.; Russell Miller, Bare-faced Messiah: the true story of L. Ron Hubbard, London: Joseph, 1987, 390 pp.; Jon Atack, A piece of blue sky: Scientology, Dianetics, and L. Ron Hubbard exposed, Carol Pub. Group, New York, 1990, 428 pp.; St. A. Kent, International society control by the Church of Scientology (1992); St. A. Kent, „Scientology's relationship with eastern religious traditions”, în: Journal of Contemporary Religion, 1/1996, pp. 21-36; Stephen A. Kent, Scientology - Is this a religion? Unpublished Mss 1997; Stephen A. Kent, The Globalization of Scientology: Influence, Control, and Opposition in Transnational Markets. Unpublished Mss. 1997, 56 pp; Lect. Dr. Radu Petre Mureşan, art cit., p. 119

279

Page 276: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

credicioşi şi de fraternitate religioasă, de slujire pastorală, de opere caritabile, de parohii. Însuşi Hubbard afirma că „scientologia este o filosofie, prin filosofie înţelegând năzuinţa spre cunoaşterea cauzelor şi a legii tuturor lucrurilor”. Cunoaşterea promovată de scientologie, susţin ei, poate fi aplicată practic şi în totalitate în viaţă. Întrucât scientologia se adresează fiinţei umane ca atare şi, în acest mod, extinde libertatea personală şi capacităţile fiinţei umane, ea este o filosofie religioasă aplicată. Ea nu este o practică religioasă”664.

„Parcurgând Dianetica, se poate observa foarte uşor lipsa oricărei dimensiuni religioase665. Dumnezeu este absent în discursul lui Lafayette Ron Hubbard, iar în „Crezul” „Bisericii scientologice” nu este pomenit decât de două ori. După ce sunt prezentate drepturile inalienabile ale persoanei, se spune că „nimeni în afară de Dumnezeu nu are puterea de a suspenda sau de a lăsa la o parte aceste drepturi”. Mai departe se spune că „legile lui Dumnezeu” interzic omului să se angajeze în manifestări distructive faţă de fiinţele umane. Astfel, deşi se admite că există o „Fiinţă Supremă”, nu există o dogmă, o doctrină, ci doar credinţa că fiecare persoană poate atinge a 8-a dinamică, şi, atunci, adevărata natură a lui Dumnezeu va fi revelată fiecăruia în mod personal. Din toate acestea se poate vedea că „Biserica scientologică” nu are un sistem doctrinar coerent. De asemenea, clerul şi ceremoniile care au loc în mod normal în „Biserică” nu sunt indispensabile pentru scientologi, iar rolul lor nu constă în adorarea lui Dumnezeu.

Deşi poartă povara acestei ambiguităţi de tip science-fiction, scientologia are totuşi succes, în contextul în care expansiunea terapiei, ca industrie care să ofere soluţii la

664 Pasajul este redat de Pr. prof. dr. N. Achimescu, Noile Mişcări religioase, p. 201; Lect. Dr. Radu Petre Mureşan, art cit., p. 119665 Astfel, sunt relevante afirmaţiile de genul, „dacă ar fi existat vreodată diavol, el ar fi proiectat mintea reactivă” (L.F.R. Hubbard, Dianetica..., p. 66), „Dacă cineva ar căuta cum sunt demonii într-o minte umană, i-ar găsi foarte uşor... Numai că ei nu sunt demoni, sunt circuite de trecere de la banca de engrame. Ce rugăciuni şi predici s-au utilizat împotriva acestor circuite de trecere!” (L.F.R. Hubbard, Dianetica..., p. 68); „a găsi demoni bântuindu-l pe omul civilizat este descumpănitor” (L.F.R. Hubbard, Dianetica..., p. 109) ; Lect. Dr. Radu Petre Mureşan, art cit., p. 119

280

Page 277: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

problemele personale şi interpersonale, este extraordinară. Pentru mulţi, scientologia se prezintă ca o „biserică modernă” şi se adresează în mod particular celor dezamăgiţi din societatea contemporană, fricilor omului de azi, generate de războaie, pericol nuclear, poluare, eşec profesional şi personal etc. Mişcarea are succes pentru că „dezvoltarea psihică de sine prelungeşte dezvoltarea economică de sine, ca un nou debuşeu, atunci când se atinge un anumit nivel de satisfacţie economică, de saturaţie financiară”. Aceasta explică, poate, adeziunea vedetelor, scriitorilor şi oamenilor de afaceri, în general a persoanelor cu o situaţie financiară foarte bună”666.

„Scientologia, ca „filosofie religioasă aplicată”, reia valorile şi idealurile societăţii în care trăim: reuşita individuală, credinţa în om şi în capacităţile lui, armonia posibilă între scopurile individuale şi cele ale civilizaţiei. Omul poate regăsi omniscienţa şi omnipotenţa zeilor care se presupune că au trăit înainte de crearea lumii şi poate edifica o umanitate asemănătoare lumii originale. „Filosofia religioasă aplicată” face apel la responsabilitatea oamenilor, propunându-le alegerea între o societate sălbatică, dacă ei nu o schimbă, şi o societate puternică, fără războaie şi violenţă, dacă ei consimt să-şi remedieze aberaţiile. În concluzie, se poate spune că Hubbard propune o etică a responsabilităţii, a dezvoltării personale care nu este străină de filosofia iluministă.

În scrierile lui Hubbard sunt puţine elemente care să îndreptăţească aşezarea „Bisericii scientologice” în cadrul mişcărilor cu caracter religios. Studiul nostru a arătat că, din păcate, mediul academic şi universitar este cel care furnizează argumentele de care „Biserica scientologică” are nevoie pentru a fi recunoscută ca religie în societate. Ele vor fi utilizate de „Biserica scientologică” în tribunale sau în lupta cu instituţiile Statului, pentru recunoaştere religioasă. Fără îndoială, aceste argumente au o anumită greutate atunci când au girul unor

666 Brunno Etienne, La France face aux sectes, p. 193; Bruno Etienne, Heureux comme dieu en France? La république face aux religions, Bayard, Paris, 2005, 123 pp.; Georges Fenech, Face aux sectes: politique, justice, Etat, Presses universitaires de France, Paris, 1999, 207 pp.; Jean Pierre van Geirt, La France aux cent sectes, Vauvenargues, 1997, 383 pp; Lect. Dr. Radu Petre Mureşan, art cit., p. 120

281

Page 278: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

specialişti renumiţi în domeniul Istoriei, Filosofiei şi Sociologiei religiilor. Dar cum ele nu se pot sprijini pe sursele interne ale „Bisericii”, respectiv scrierile întemeietorului, demonstraţiile sunt lipsite de logică, uneori chiar puerile (hilare).

Pentru marele sociolog englez Bryan Wilson, nicio practică a „Bisericii scientologice” nu este neliniştitoare. Testele de personalitate prin intermediul cărora scientologia recrutează adepţi constituie „un ajutor oferit oamenilor în termenii cu care ei sunt familiarizaţi”; practica de a se infiltra în societate prin organisme subordonate nu este cu nimic diferită de ceea ce a făcut şi face Biserica Romano-Catolică, care a exercitat o influenţă asupra activităţii economice şi politice şi care încearcă să-şi impună propriile valori prin intermediul instituţiilor sociale; faptul că „Biserica scientologică” are pretenţii financiare exorbitante nu este un lucru rău în sine, deoarece nu trebuie pierdute din vedere două lucruri: una din caracteristicile marilor religii, şi în special a creştinismului, este faptul că ele asociază virtutea cu faptul de a abandona totul pentru credinţă: bunurile, nivelul de viaţă şi chiar, în cazul ordinelor monastice, libertatea (se impune ascultarea, castitatea, sărăcia); în al doilea rând, nu este uşor pentru un observator exterior şi chiar pentru o comisie, să determine valoarea cunoaşterii religioase pentru o persoană; pentru mulţi, chiar merită să te îndatorezi”667.

- exclusivismul scientologic în privinţa adevărului şi mântuirii, afirmând că tot ceea ce este în afara doctrinei este fals, neadevărat.

- în spatele acestui paravan numit ,,Biserică” se află doar interese de ordin material cum mărturisesc persoane ce au avut tangenţă cu sistemul, precum şi sumele exorbitante percepute pentru terapie.

- ,,auditing-ul” nu corespunde sub nici o formă standardelor bisericeşti obişnuite, fiind nepotrivit şi superficial pentru eliminarea suferinţelor.

667 Bryan Wilson, „La Scientologie et le raport”, în: Pour en finir avec les sectes, Massimo Introvigne and Gordon Melton, Paris, pp. 279, 285-286; Lect. Dr. Radu Petre Mureşan, art cit., p. 120

282

Page 279: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

- consideră că dobândind cunoştinţă perfectă în chip raţional, pot exercita comportament perfect.

- nici vorbă de pocăinţă din partea omului, nu e necesară.- orice act înfăptuit de om poate fi justificat prin aşa-

numitul comportament ,,iraţional”, datorat engramelor.Având în vedere toate cele expuse putem să înţelegem că

Scientologia lui Hubbard nu are de a face nici cu ştiinţa, nici cu religia. Gruparea se prezintă în mod interesant ca „religie” pentru beneficiile acordate de statul american cultelor religioase. Pe lângă fonduri primite, secta poate susţine prozelitismul agresiv mai ales în mediile extrem de bogate dar superficiale cum ar fi industria cinematografică, poate folosi tehnicile de manipulare mentală şi socială caracteristice tuturor sectelor occidentale şi nu în cele din urmă poate să prezinte sincretismul religios şi ştiinţific ca model de vieţuire şi de succes într-o societate secularizată. Cu toate acestea, există state occidentale care nu au fost înşelate, ci au scos în afara legii această grupare.

De asemenea, secta se prezintă ca „ştiinţă” pentru a da credibilitate demersurilor fanteziste şi periculoase promovate cu insistenţă de conducători şi membrii deopotrivă. Orice evaluare profundă şi serioasă a „dovezilor” ştiinţifice ale lui Hubbard elucidează caracterul mincinos şi pueril al acestei grupări.

La toate acestea se mai poate adăuga un pericol: toţi cei ce promovează un sincer şi competent dialog între ştiinţă şi teologie să fie catalogaţi ca fiind scientologi, din ignoranţă sau rea – voinţă. De aceea cunoaşterea fenomenului scientologic este pe cât de necesar pe atât de folositor.

VI.8. Ufolatrii

Mişcarea modernă UFO a început în 24 Iunie 1947, când Kenneth Arnold, un pilot civil din Boise, Idaho, zburând deasupra Cascadei din vestul Washingtonului în căutarea unui transportor marin C-46 dispărut, a raportat observarea a nouă obiecte strălucitoare aşezate în forma de”lanţ”, deplasându-se cu o viteza de aproximativ 1600 mile/ oră.”Zburau”, a spus Arnold, „ca o farfurioară pe care ai arunca-o de-a lungul apei”. Incitata de

283

Page 280: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

termenul de „farfurie zburatoare”, media a cules povestea şi a fost publicată în toata lumea. Aici a început mitul modern al farfuriilor zburătoare şi al UFO. Deşi comentatorii academici au comparat apariţia cu „luptătorii foo” ai celui de-al doilea Razboi Mondial, aeronave misterioase au fost raportate pe scara larga în America anilor 1896, şi chiar mai devreme s-au descifrat fenomene aeriene din perioada medievală, clasică şi din sursele Vedice, astfel ca relatarea lui Arnold a lansat multiple observaţii668.

„Ufolatrii sunt adepţii tipului de religiozitate nouă care încearcă să integreze dimensiunea ştiinţifică ce marchează esenţial timpul nostru într-o viziune despre lume în care cerul, altă dată sediul lui Dumnezeu şi al lumii îngerilor, demitologizat de modernitate este remitologizat într-un spirit secularizat669. Astfel cerurile nu mai sunt locuite de lumile angelice nesfârşite ci de fiinţe mai evoluate decât oamenii, de civilizaţii extraterestre care îşi trimit mesagerii spre Terra pentru a ajuta pe oamenii de astăzi să depăşească crizele multiple cu care se confruntă. Observarea obiectelor zburătoare neidentificate OZN, (U.F.O.) începând mai ales cu cazul Roswell, în 1947, a dat naştere la diferite interpretări şi la apariţia ufolatrilor. Aceştia se împart în trei categorii mai largi şi anume:

- prima categorie include acele persoane, profesionişti şi amatori, care încearcă o abordare ştiinţifică a fenomenului O.Z.N. plecând de la datele ce pot fi verificate.

- a doua categorie o constituie cei care încearcă să integreze fenomenul OZN într-un model religios, fiinţele extraterestre ce intră în contact cu omenirea aparţinând unei lumi superioare ce va salva pe cei aleşi de pe pământ, acesta urmând să fie nimicit.

- a treia categorie sunt cei care deja structurează o nouă religie în urma aşa-ziselor contacte cu extratereştrii. Cei de pe pământ contactaţi de către extratereştri sunt fiinţe intermediare între divinitate şi umanitate.

668 Timothy Miller, America's Alternative Religious, p. 393669 Jean-Francois Mayer, Les Sectes, p. 112; Kurt Hutten, Seher, Griibler, Enthusiasten, p.761-795; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 301

284

Page 281: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Grupări ufolatre reprezentative ca “religii de înlocuire pentru oamenii atraşi de ceea ce este straniu sau pierduţi în lumea prea rece şi raţionalizată”670 sunt Iso-Zen şi mişcarea raeliană”671.

Observarea obiectelor zburătoare neidentificate (O.Z.N.) — numite „farfurii zburătoare” în limbaj curent — n-a încetat, din 1947 încoace, să dea prilej la speculaţii de tot felul. Nimic extraordinar dacă ele au intersectat şi domeniul religios — cu atât mai mult cu cât aceste misterioase obiecte vin după toate aparenţele... din cer!

Autori foarte citiţi, precum Erich von Daniken, afirmă că extraterestrii au creat omul „după chipul şi asemănarea lor”, prin modificarea genetică a unei celule hominide, şi susţin că această interpretare are avantajul că nu contrazice nici schema evoluţionistă, nici datele religioase tradiţionale... Pe asemenea temeiuri, nimic mai uşor decât să continui, reinterpretând la iuţeală „miturile” religioase: arca lui Noe? O navă interplanetară; şi de ce oare steaua ce călăuzea magii spre Betleem n-ar fi fost o farfurie zburătoare? Cât despre apariţiile Fecioarei şi alte manifestări „supranaturale” de acelaşi gen, vom descoperi repede în ele intervenţia fiinţelor din spaţiu672.

Astfel, pentru a-i vedea pe extraterestri, trebuie să fii vrednic, s-o meriţi. Spiritul lui Eugenio Siragusa (născut în 1919) ar fi fost pregătit pentru marea clipă a întâlnirii cu „Fraţii Spaţiului” din 1952 până în 1962. De asemenea, a trebuit să petreacă singur o lună într-o grotă de pe versanţii Etnei, amintindu-ne inevitabil de şederea lui Moise pe Sinai. „Unul dintre extraterestri a îndreptat spre mine o rază de lumină verde, proiectată de un obiect pe care-1 ţinea în mână, şi pe loc m-am simţit străbătut de o ciudată senzaţie ce m-a liniştit imediat, dându-mi o seninătate de nedescris.” Prima frază rostită de extraterestri a fost: „Pacea fie cu tine.”

„Contactaţii” sunt „mediatori între om şi divinitate”, explică Siragusa, care declară că este reîncarnarea apos toiului

670 Jean Vernette, Les Sectes, p. 190; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 302671 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 301-302672 Jean Francois Mayer, Sectele, p. 99-100

285

Page 282: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Ioan, a lui Cagliostro şi a lui Rasputin (printre alţii). El vesteşte că Noul Ierusalim din Apocalipsă va fi „un imens oraş zburător”, „noul Templu, noul Oraş sfânt”, „o serie de nave legate de o navă centrală sau rachetă mamă”.

De câţiva ani, activitatea lui Eugenio Siragusa s-a întregit şi a luat un nou avânt prin intrarea în scenă a unuia dintre tinerii săi discipoli, tot de origine siciliana, Giorgio Bongiovanni (născut în 1963), care prezintă la mâini şi la picioare fenomene sanghinolente despre care declară că ar fi stigmatele răstignirii lui Hristos, şi care face turnee în întreaga lume pentru a propovădui un mesaj ce leagă tema „celei de-a treia taine a Fatimei” de comunicările cu extratereştrii., Iisus şi Sfânta Fecioară nu sunt extratereştri, ci conducătorii extratereştrilor, adică fac parte din Puterile Cereşti, ce se folosesc de oamenii de pe alte planete care au obţinut iertarea.”673

„Se naşte încă din secolul trecut, când o serie de persoane pretind că au fost vizitate de locuitori de pe alte planete. Prima relatare modernă în acest sens datează din 1947 când o persoană susţine că a văzut în statul New York „farfurii zburătoare”. Afirmaţia a fost preluată de mass-media şi amplificată continuu de astfel de mărturii. Mesajul acestor vizitatori este asemănător: sunt fiinţe care vin în ajutorul pământenilor, exprimând o îngrijorare despre soarta umanităţii care se îndreaptă spre distrugere. UFO-logii au ajuns chiar să legitimeze biblic existenţa lor: profeţia lui Iezechil, îngerii ca vizitatori tereştrii, etc,. Una din cele 56 grupări de acest gen este Aetherius Society, fondată în 1954 de George King, medium şi student în ocultism şi Yoga care a primit mesaje de la Aetherius şi entitatea Isus. Membri societăţii declară că operează cu energii spirituale pentru a ajuta „ ierarhia spaţială să ducă un război împotriva magicienilor negrii. Cea mai importantă dată a lor este 8 iulie când serbează vizitarea pământului de către o navă spaţială uriaşă. Conform credinţei lor, există un Parlament interplanetar care acţionează ca un tribunal al sistemului solar”674.

673 Jean Francois Mayer, Sectele, p. 100674 Pr. Dr. Gheorghe Istodor, Coordonatele religiozităţii americane: prozelitism, destructurare, fundamentalism, Editura Garuda – Art, Vasiliana ’98, Chişinău – Iaşi, 2006, p. 25

286

Page 283: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Pentru cei contactaţi şi pentru cei ce cred în ei, mişcarea UFO poseda cu certitudine o semnificatie revelatoare, care poate fi denumită numai religios. Aşa cum am observat, în timp ce UFO a făcut obiectul investigaţiilor, ştiinţifice şi cvasi-ştiinţifice, unii au găsit în UFO un rol religios bine rezumat în fraza lui Carl Jung: „îngerii tehnologici”. Se poate observa o schismă similară între răspunsurile „ştiinţifice” şi „religioase” la un fenomen identic în Spiritualismul din secolul nouăsprezece. Pentru interpretarea religioasă a fenomenelor de clarviziune şi de mediumitate, unii căuta în biserica Spiritualistă şi în planurile ei paralele; pentru o inspectare ştiinţifică a aceluiaşi fenomen , alţii caută în parapsihologie şi cercetări ale fizicii. Aceasta duce la o singura concluzie: şi anume ca Spiritualismul secolului nouăsprezece şi UFO-ismul secolului douăzeci aparţin aceleiaşi categorii675.

VI.9. Grupul Iso-Zeu

„Grupul Iso-Zen sau Appel a fost fondat la Paris în 1970 de Jean Paul Appel “o fiinţă programată cosmic”676. Printr-o revelaţie particulară, anume o rază de lumină venind din cer şi străbătând creierul lui Appel la vârsta de 12 ani, acesta a fost desemnat ca să aducă oamenilor armonia cosmică. Prin armonia cosmică oamenii depăşind corporalitatea limitată experiază “întinderea infinită a lumii energiei, substanţa primordială vibratorie”, de fapt un misticism al “sentimentului oceanic” descris de R. Rolland şi analizat de S. Freud677. Grupul este expresia unui neognosticism , a unui maniheism modern ce crează diferenţe între “cei aleşi” şi ceilalţi. De asemenea în mişcarea ufolatră are loc un proces de depersonalizare printr-un transfer de sine în totalitatea sa mentală, psihică şi substanţială într-un continuum energetic678

obţinut printr-o supunere oarbă, necondiţionată maestrului”679.

675 Timothy Miller, America's Alternative Religious, p. 394676 Jean Vernette, Les Sectes, p. 191; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 302677 Ibidem; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 302678 Ibidem, p. 192-193; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 302679 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 302

287

Page 284: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

VI.10. Mişcarea raeliană

„Mişcare raeliană a fost fondată de către Claude Vorilhon, născut în 1946 în Franţa, ales la 13 decembrie 1973 de către extraterestrii care l-au contactat într-un masiv vulcanic din Auvergne, aproape de Clermont-Ferrand când i s-a dat numele de Rael - lumina lui Dumnezeu - spre a fi trimisul extraterestrilor. El este ultimul profet.

Pentru Rael, Elohim-ii sunt extraterestrii care au creat pe om în laborator. Buda, Moise, Iisus, Mahomed sunt trimişi ai Elohim-ilor extraterestri. Cu Rael omenirea, în apropierea anului 2000 intră în era Revelaţiei depline, ultime. Însă religia aceasta este una a contopirii tuturor plăcerilor, “o religie senzuală”680. Pe lângă acest aspect mişcarea raeliană propune, ca alternativă, la modelul socio-politic actual, geniocraţia. Geniile trebuie să preia puterea pentru că aşa cum arată Rael în cartea sa - Geniul la putere, 1977 - ele pot să reconstruiască lumea, să aducă epoca de aur prin suprimarea frontierelor şi introducerea unui guvern mondial, a unei singure monede şi a unei singure limbi. Toate aceste utopii sunt expesia unei gândiri maladive ce are priză la unii oameni lipsiţi de cultura religioasă capabilă să accepte “parodiile religoase cele mai nemiloase”681 prin care se erodează în lumea consumistă sensurile profunde, esenţiale pentru viaţa omului ale învăţăturii creştine”682.

Fără îndoială, trebuie să atribuim originii siciliene a lui Eugenio Siragusa această impregnare creştină a mesajului său (în care ghicim şi alte contribuţii, în special cea a unei literaturi „esoterice”). Nu la fel stau însă lucrurile cu toţi „contactaţii”: Mişcarea raeliană, înfiinţată de ziaristul francez Claude Vorilhon (născut în 1946), citează din belşug Biblia pentru a extrage argumente în favoarea mişcării „farfuriilor zburătoare”, însă

680 Roger Ikor, Les sectes, p. 177; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 303681 Jean Vernette, Les Sectes, p. 197; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 303682 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 302-302

288

Page 285: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

universul său nu mai este deloc creştin. împingând până la capăt logica unei creaţii a extraterestrilor, Mişcarea raeliană îl elimină hotărât pe Dumnezeu şi se prezintă drept o „religie atee” („religie” în sensul etimologic de „ceea ce leagă”— de extraterestri în cazul de faţă).683

Probabil că la scară internaţională, Mişcarea raeliană este cercul cel mai activ de adepţi ai „farfuriilor zburătoare”. Are grupuri locale din Japonia până în Canada, trecând prin mai multe ţări europene. Scrierile lui Claude Vorilhon sunt în curs de publicare în mai multe limbi.

Să profităm de acest exemplu pentru a preciza că nu trebuie să ne imaginăm o ceată de vizionari nebuni şi extravaganţi. Acesta poate fi portretul adepţilor câtorva mici grupuri, dar nu al raelienilor, atraşi din contră de caracterul foarte „raţional” al mesajului lui Claude Vorilhon: nici vorbă de supranatural, totul se explică „ştiinţific”. Atât i în privinţa raţionamentului, cât şi în cea a integrării socio-profesionale, raelienii sunt desigur, în medie, la fel de „normali” ca şi credincioşii obişnuiţi al unei parohii catolice sau protestante. Această observaţie este valabilă şi pentru alte mişcări ale căror credinţe ne uimesc...

Cu invazia O.Z.N.-urilor, cerul a fost „reabilitat”, subliniază Kurt Hutten. „Considerat odinioară drept locaşul lui Dumnezeu şi al lumii îngerilor”, el fusese demitizat. „Cei ce cred în OZ.N.-uri l-au remitizat”, însă în spiritul lumii moderne, laicizate. Nu mai este locuit de entităţi divine, ci de fiinţe de tip uman, foarte evoluate. Iar acestea vin să aducă o soluţie problemelor contemporane, în ceasul în care viitorul omenirii ne îngrijorează: dezvoltarea mitului farfuriilor zburătoare în anii ce au urmat Hiroşimei nu este o simplă coincidenţă de cronologie, cu atât mai mult cu cât s-au înmulţit foarte repede interpretările ce asociază invazia extraterestră cu un avertisment asupra pericolelor autodistrugerii speciei umane684.

VII. Grupurile „potenţialului uman”

683 Jean Francois Mayer, Sectele, p. 100-101

289

Page 286: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

„Mişcarea potenţialului uman este reprezentată de acele grupuri care prin diferite tehnici de sensibilizare corporală, terapie, meditaţie de tip oriental ce acoperă nivelele fizic, psihic şi spiritual ale fiinţei umane, se consideră forţa de dezvoltare a capacităţilor latente existente în om, utilizate doar într-o proporţie minoră. Mişcarea nu urmăreşte o reformă a structurilor socio-politice şi înlocuirea lor cu altele ci se adresează doar individului în mod particular pentru a-1 transforma spre a se autodepăşi şi a dobândi cunoaştere de sine superioară. Omul are nevoie de o armonie interioară care să copleşească şi să anuleze tensiunile ambientului, de o stăpânire a funcţiilor corporale şi relaţii interumane mai afective. Mişcarea vizează apariţia şi structurarea unei conştiinţe spirituale superioare printr-o experienţă de fuziune cu cosmosul întreg prin experienţe transpersonale şi contactul direct cu Unul transcendental”685.

„Aşa cum arată programul lor, aceste grupări vizează “creşterea integrală a fiinţei umane”686 la toate nivelele acesteia, fizic, social, moral, psihic, spiritual. La nivel fizic adeptului i se permite dobândirea puterii de a-şi controla durerile şi de a se autovindeca, ameliorându-şi vederea şi auzul prin pierderea din greutatea corporală. La nivel social omului i se permite ieşirea din starea de izolare şi marginalizare, extinderea relaţiilor personale şi amplificarea posibilităţilor de comunicare, eficienţă sporită şi reuşită în afaceri. La nivel moral adeptul este invitat să părăsească vicii precum alcoolul, fumatul, drogurile spre a dobândi pacea interioară şi a transforma atitudinile şi emoţiile negative în unele pozitive, trăind clipa prezentă în toată amploarea ei, cu optimism, liniştit şi echilibrat, în fericire şi creativitate. La nivel psihic adeptul descoperă zonele latente ale personalităţii sale printr-o energizare a întregii fiinţe în contactul cu viaţa în plinătatea ei, eliminând tensiunile şi acumulările de stres şi energie negativă, deblocând energia psihică propice din imobilismul ce cuprinde în general pe om. La nivel spiritual mişcările potenţialului uman

684 Jean Francois Mayer, Sectele, p. 101-102685 Richard Bergeron, Le cotege des fou de Dieu, p.181-182; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 303686 Ibidem, p. 182; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 303

290

Page 287: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

propun experienţele transpersonale prin care individul în actul comunicării şi al dialogului ce implică o “ieşire din sine”, emoţională, trece într-o relaţie deosebită cu cosmosul şi ia contact cu Divinitatea. Divinitatea desigur este înţeleasă la un mod impersonal, panteist. Această depersonalizare şi activare a conştiinţei este însă o stare de spirit ce se experiază la nivelul eului manipulat şi asupra căruia se exercită un puternic brain-storming prin care omul conştientizează evenimente şi experienţe trecute ce favorizează emergenţa unei experienţe complete, a unei imagini globale, a unui peisaj mental totalizator, dincolo de simpla cunoaştere raţională”687.

„Starea aceasta este analogică experienţei spirituale extrem-orienţale care implică un salt interior în real, direct, non-cognitiv şi non-evaluator, o sesizare a fluxului prezent şi o identificare mentală cu clipa care trece, un proces simplu şi controlat prin care eul se înţelege şi se experiază pe sine mai profund, viu, într-o ambianţă cosmică, vie.

Aceste experienţe ale dilatării conştiinţei sunt structurate într-un sistem de gândire, într-o “ideologie subiacentă”688 aşa cum arată R. Bergeron şi care poate fi sintetizată după câteva principii.

a) În fiecare fiinţă umană există un potenţial neexploatat şi de aceea omul este un “subdezvoltat ce utilizează doar 3-4% din spiritul său” aşa cum afirmă şruparea “Silva Mind Control Method” ce are ca deviză următoarele: In ceea ce priveşte ştiinţa până la care puteţi avea acces, nu există limită faţă de ceea ce puteţi face pentru că puterea mentalului vostru nu cunoaşte limită689.

b) În ideologia grupărilor potenţialului uman sufletul şi trupul sunt “valori pozitive” ce trebuie puse în serviciul eului profund, autentic al omului, într-o “sinergie armonioasă” prin care se promovează experienţa transpersonală, corpul având chiar o valoare mai mare decât sufletul pentru că el este “instrumentul prin care individul se armonizează cu cosmosul şi canalul prin care

687 Ibidem, p. 184; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 304688 Ibidem, p. 185; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 304689 Ibidem, p. 186; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 304

291

Page 288: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

el receptează energia cosmică690. Foarte importante sunt pentru adepţii acestei mişcări chakrele, punctele de energie al corpului uman, ceea ce demonstrează afinităţile cu religiozitatea asiatică a acestor grupări.

c) O altă caracteristică este monismul ideologiei religioase a acestor mişcări. Teza fundamentală a ideologiei potenţialului uman susţine că nu există decât o singură energie universală care este ţesătura ultimă a universului iar omul în fiinţa sa este un punct de emergenţă al acestei energii creatoare care este cauză explicativă a tuturor lucrurilor.

Cu alte cuvinte, în om divinul ajunge la conştiinţa de sine, el nu există decât cu omul şi prin acesta, care este un “fragment divin”. Prin dinamica de grup omul elimină blocajele inconştientului său eliberându-se, devenind el însuşi singurul dumnezeu691. Există o unitate esenţială a tuturor celor ce există în univers şi este necesară “o fuziune a omului cu sufletul lumii” şi o comuniune experienţială cu şinele global şi latent care se identifică cu şinele universal sau, conştiinţa universală”692.

d) Aceste mişcări reduc totul la conştiinţă. Pentru a se ajunge la conştiinţa autentică de sine este necesară eliberarea energiilor latenţe ce conduc la expansiunea acesteia, şi prin aceasta la libertate şi la armonia universală. Atingerea stării de conştiinţă autentică este sensul evoluţiei umanităţii. Aceasta va produce o “stare noosferică a conştiinţei în care spiritul va fi eliberat pentru totdeauna de materie”693. Se va ajunge la o supraconştiinţă a unui grup elitist, ceea ce demonstrează că aceste grupări sunt expresia recurenţei vechilor utopii milenariste şi a celor alchimice de mutaţie psihică”694.

Poate că ar trebui să vedem în această căutare o manifestare modernă a conştiinţei religioase, a noii religiozităţi. In

690 Ibidem; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 304691 Jean Vernette, Les Sectes, p. 78; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 305692 Richard Bergeron, Le cotege des fou de Dieu, p. 187; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 305693 Ibidem, p. 188; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 305694 Ibidem; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 303-306

292

Page 289: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

acest caz ea s-ar caracteriza prin preocuparea pentru cunoaşterea directă şi intuitivă a lumii de dincolo, la început prin căutarea unei eliberări interioare, psihice şi psiho-corporale, care capătă uneori forma unei aspiraţii spre acea “eliberare” - apropiată de ceea ce se înţelege prin Mântuire religioasă. De aici folosirea curentă a tehnicilor orientale Zen, Yoga şi occidentale, de către grupurile de terapie.

Când aceste tehnici funcţionează ca religii înlocuitoare, li se pot descoperi cu uşurinţă înrudiri strânse cu demersul gnostic:

- ideea că un fragment divin (“Potenţialul uman”) este prizonier al blqcajelor subconştientului, iar practica grupului i-ar reda libertatea;

- clasarea oamenilor în “perfecţi” şi “imperfecţi” (Scientologia vorbeşte de “iluminaţi” şi “preiluminaţi”; convingerea că mântuirea se găseşte în profunzimea conştiinţei şi că psihoterapeutul poate juca rolul celui ce efectuează “trezirea”, al intermediarului, preot şi medic deopotrivă. De aici şi actuala înflorire a” grupurilor de psihoterapie şi de terapie corporală. Şi, cum ele întreţin legături cu grupurile de explorare şi de lărgire a “spaţiului interior”, unele capătă aspectul unor noi religii695.

„Pe lângă ideologia acestor mişcări este important de a aminti şi disciplinele şi tehnicile la care recurg maeştrii şi adepţii lor. În primul rând trebuie menţionată practica şi tehnica meditaţiei orientale prin care omul se interiorizează, concetrându-se asupra unei părţi a corpului, a unui aspect al existenţei sale, asupra unui act precis săvârşit în trecut. Prin aceasta atenţia, mentalul sunt concentrate asupra vieţii fiziologice şi psihice, realizându-se o stare de detaşare senină şi lucidă de fluxul devenirii şi o ancorare desigur mentală, închipuită, în esenţa vieţii prin regăsirea eului profund şi “trezirea” acestuia la realitatea însăşi. Modificările fiziologice produse de concentrare şi de poziţiile corporale crează o stare individuală de flux-reflux ce se articulează la un ritm cosmic. Aceasta creează la nivel individual o stare de armonie, de calm. Se folosesc practicile yoga, artele marţiale japoneze (judo, karate, aikido), masajele, acupunctura, bioenergie. La acestea, grupurile potenţialului uman adaugă practica “psihologiei

695 Jean Vernette, Sectele, p. 94-95

293

Page 290: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

umaniste” de tip Maslow şi mai ales terapia gestalt prin care indivizii sunt ajutaţi să-şi regăsească viaţa în totalitatea ei, şinele, responsabilitatea faţă de grupul social fără a modifica structura socială conformându-se doar axiomei de tip gestalt: “realitatea este ceea ce este şi eu nu am putere decât asupra mea”696. Cu toate acestea, în aceste grupuri cel mai important este maestrul, guru. În faţa acestuia ucenicul trebuie să adopte o atitudine de încredere totală, de non-rezistenţă pentru ca ceea ce se spune să se întâmple, să fie vizualizat.

Astfel ucenicul trebuie să fie pătruns de dorinţa ca evenimentul imaginat să se producă cu adevărat, să creadă că acesta se va desfăşura exact după spusele maestrului, şi prin concentrare şi voinţă deja să-1 vadă, să-1 vizualizeze. Tot ceea ce se întâmplă trebuie pus în relaţie cu doctrina maestrului despre energia cosmică, universală. De fapt prin aceste practici indivizii sunt manipulaţi psihic, ceea ce este imaginar ei cred că este realitate. Asupra lor se exercită o puternică presiune exterioară ce merge până la depersonalizare. Toate acestea însă se fac prin plăţi care sunt în general foarte consistente”697.

„Mişcarea potenţialului uman a început să se cristalizeze prin anii 70 ai secolului nostru în S.U.A. şi printre aceste grupări cele mai importante sunt Silva Mind Control, întemeiată de Jose Silva, Asociaţia pentru psihologia umanistă (în S.U.A.), Centrele de psihosinteză, Centrele de parapsihologie”698.

VII.1. New-Age

Există în modernitate mai multe mişcări ce se doresc a fi spirituale şi chiar religioase şi care iau forme organizate şi instituţionalizate, deşi se autodelimitează de religiile tradiţionale.

696 Richard Bergeron, Le cotege des fou de Dieu, p. 192; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 306697 Ibidem, p. 192-195; vezi Dave Hunt, T.A. McMahon, Seducerea creştinătăţii,traducere de Olimpiu Cornea, Editura Agape, 1996; Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 306698 Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism, p. 306-307

294

Page 291: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Majoritatea acestor mişcări sunt reunite sub un singur nume: New Age (Noua Eră).

Se pare că omul modern super-civilizat nu a fost, până la urmă, satisfăcut de noua sa condiţie de fiinţă raţională şi raţionalizantă. Lumea religiei şi a mitologiei de care sa dezis considerând-o doar un rezultat al ignoranţei şi al lipsei de cunoaştere ştiinţifică (infailibilă), la „invadat” împotriva voinţei sale. Nevoit să-şi reconsidere viziunea despre sine şi despre lume, nu se întoarce totuşi la vechile religii pe care le socoteşte perimate; dorindu-se, dintr-o dată, religios, dar fără a renunţa ta autonomie, omul modern crede că are suficiente resurse pentru a fi el însuşi creatorul unei noi religii: „Avem nevoie de o religie universală pentru Noua Eră: pentru că toţi oamenii din lume au devenit interdependenţi; pentru că tehnologia şi cunoaşterea se dezvoltă din ce în ce mai rapid; pentru că religiile actuale nu au fost în stare să asigure o valorificare omenească a cunoştinţelor disponibile şi nici să aducă pace şi bucurie popoarelor lumii.”699

Transcedentalismul. Unul dintre primii şi cei mai importanţi factori a fost Transcedentalismul secolului 19. Exponentul cel mai însemnat al acestuia a fost Ralph Waldo Emerson (1803-1882). Emerson şi transcedentaliştii au fost cei ce au pus bazele apariţiei şi formării mişcării New Age. Intuiţia este mai presus decât simţurile, în descoperirea adevărului, iar Dumnezeu se poate revela omului prin intuiţia sa. Scopul religiei este o unire conştientă a umanităţii cu Dumnezeu.

Teozofia. Un al doilea factor a fost Teozofia. La aceasta şi-a adus o majoră contribuţie Societatea Teozofică fondată de Helena P. Blavatsky în anul 1875. Termenul Teozofie înseamnă „înţelepciune divină”. Următoarele idei ale New Age-ului au fost susţinute teozofic: - Maeştrii iluminaţi ghidează evoluţia spirituală a omenirii. Aceştia sunt persoane care în trecut şi-au încheiat evoluţiile lor pământeşti prin reîncarnări repetate, iar acum îşi continuă evoluţia pe un plan superior al existenţei lor (printre aceştia se numără Lao-Tze, Buddha, Hermes Trismegistos, Pitagora, Zoroastru, Moise, Iisus, Mohamed şi alţii). În timp ce

699 Lola A. Davis, Toward a World Religion for the New Age, Farmingdale, N. Y.:

Coleman, 1983, p. 26

295

Page 292: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Maeştrii iluminaţi îşi continuă propria lor evoluţie spre TOT CEEA CE ESTE (spre Dumnezeire), ei ajuta periodic în mod voluntar fiinţe umane, mai puţin luminate, să ajungă la nivelul maeştrilor. De asemenea, ei oferă revelaţii acelor fiinţe umane ce sunt acordate spiritual.

H.P. Blavatsky a primit revelaţiile ei de la Maeştrii iluminaţi şi aceste comunicări din cealaltă lume sunt cele ce au marcat începutul Epocii Acvariene (devenit un sinonim al New Age-ului).

Antropozofia. Ramură a Teozofiei, ea a fost înfiinţată în anul 1912 de către Rudolf Steiner. Termenul Antropozofie înseamnă „înţelepciunea omului” şi a fost propus pentru a reaminti oamenilor că poseda întregul adevăr şi întreaga înţelepciune universală în sinea lor. R. Steiner a susţinut că acest adevăr lăuntric se poate descoperi folosind ştiinţe aparte, care îl pot face pe om să cunoască o percepţie hipersensibilă faţă de lumile spirituale, imperceptibile organelor de simţ omeneşti sau aparatelor moderne.

Şcoala Arcana. Arcana, o alta ramură a Teozofiei, a fost fondată în anul 1923 de către Alice şi Foster Bailey. Multe din doctrinele acestei şcoli de gândire sunt similare celor ale Teozofiei, incluzându-le şi pe cele privitoare la Maeştrii iluminaţi. Alice Bailey a fost purtătoarea de cuvânt a unui Maestru cu numele de „Tibetanul”. În acest rol, ea a scris 19 cărţi dictate de către acest Maestru. Doua dintre cele mai bune cărţi sunt „The Externalisation of the Hierarchy” („Exteriorizarea Ierarhiei”) şi „The Reappearance of Christ” („Reapariţia lui Hristos”).

Mişcarea Eu Sunt. Mişcarea Eu sunt, tot o ramura a Teozofiei, a fost fondată prin anii 30 ai secolului 20 de către Guy şi Edna Ballard. Scopul revelaţiilor primite de ei este de a pregăti omenirea în vederea venirii Epocii lui Acvarius şi a răspândirii la scara planetară a Conştiinţei lui Hristos.

Spiritismul. Spiritismul se poate defini ca fiind practica de încercare a stabilirii comunicării cu spirite umane plecate din aceasta viaţă, sau cu spirite inteligente imateriale (niciodată încarnate pe pământ), prin intermediul unui medium omenesc, cu

296

Page 293: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

scopul de a obţine informaţii despre alte sfere de existenta imateriale700.

Pe scurt, fenomenul New Age este un amalgam de reprezentări care se vor atât religioase cât şi ştiinţifice, un nou „curent” care combate înclinarea materialistă şi raţionalistă a actualului sistem de civilizaţie şi predică, în sens milenarist, intrarea omenirii într-o eră nouă: „Era Vărsătorului” — triumful spiritului asupra materiei, realcătuirea omului şi apariţia unei conştiinţe planetare701.

Entuziasmul ştiinţificităţii mecaniciste sa dovedit neîntemeiat. Departe de a reuşi să explice toate tainele vieţii (aşa cum şi-a propus), vechia paradigmă702 raţionalistă n-a făcut decât să ducă la deteriorarea ecosistemului terestru şi la alienarea omului. De aceea, susţin adepţii New Age, trebuie să se facă „pace” între religie şi ştiinţă şi să se demoleze „zidul” care separă lumea seculară de divinitate, materialul de spiritual703.

Mesajul New Age a măturat prin rândurile acordate transcedental/sufletesc în acelaşi mod în care carismatică mişcare a făcut-o, în acelaşi timp, în rândurile creştinilor evanghelişti. Mai întâi articulata în grupuri mici, ca Wrekin Trust în Marea Britanie, mişcarea New Age a ajuns rapid pe continent şi în America de Nord. Grupurile Teosofice numeroase au preluat uşor rolul în reţeaua de lumina. Pana la sfârşitul anilor 1960, o mişcare internaţională era pe poziţii şi evengheliştii călători, precum Anthony Brooke, înfiinţau noi centre peste tot704.

După părerea lui Bruno Wurtz, originile mişcării şi spiritualităţii New Age sunt dificil de identificat; „sublimează din structurile în criză ale societăţii mondiale actuale, şi anume,

700 http://www.rcrwebsite.com/newage1.htm site citat la 28.04.2009701 Lucian Boia, Sfârşitul lumii — o istorie fără sfârşit, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 232702

Definiţia „paradigmei” după Bruno Wurtz: „... un model în cadrul căruia se acceptă concepţiile, convingerile, reprezentările axiologice, tehnicile oamenilor de ştiinţă constituiţi în marea comunitate a unei anumite epoci care declară general valabile anumite teze fundamentale” (Bruno Wurtz, New Age. Paradigma holistă sau Revrăjirea Vărsătorului, Editura de vest, Timişoara, 1994, p. 40703 Lola A. Davis, op. cit, p. 8704 Timothy Miller, America's Alternative Religious, p. 349

297

Page 294: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

spontan, concomitent de pretutindeni şi «în proporţii de masă».”705

Oricum, vom încerca să schiţăm profilul doctrinal al mişcării, şi nu neapărat istoricul ei.

Termenul „New Age” nu este singurul nume sub care este cunoscută. Diversitatea sa de conţinut face posibilă mai multe denumiri, dintre care Bruno Wurtz aminteşte: Era Nouă, Era Solară, Era Ecologică, Era de Aur, Era Experienţialităţii, Era Răspântiei, Era Principiului Yin (în opoziţie cu principiul Yang), Era Androgină (în opoziţie cu patriarhatul de până acum), Era Ioaneică (în opoziţie cu mileniile pauline), Era Aquarius, Era Vărsătorului, Era holistică, Era Păcii, Unităţii şi Armoniei Universale706. Intenţia tuturor denumirilor este de a caracteriza lumea viitoare, la al cărei prag ne-am afla astăzi. Denumirea „New Age” are caracter de provizorat, până când noua realitate mult profeţită şi aşteptată va căpăta contururi mai precise.

Până atunci, „Era Nouă” se legitimează ştiinţific prin explicaţii astronomico-astrologice. În literatura de specialitate se vorbeşte despre „marele an cosmic” de 2100 de ani, timp de care soarele are nevoie pentru a parcurge o constelaţie zodiacală. În „momentul primăverii”, la 21 martie, se mută în constelaţia următoare. Se spune că în vremea noastră ar avea loc tocmai o asemenea strămutare: se trece din constelaţia Peştilor în constelaţia Vărsătorului. În ceea ce priveşte data exactă a începutului noii ere a Vărsătorului, există mai multe păreri. Nu ne interesează aici rigurozitatea şi nici valabilitatea ştiinţifică a acestor teorii. Este important, în schimb, să aflăm care este diferenţa între cele două epoci, în ce constă marea mutaţie. New-age-iştii proclamă schimbare (şi încă una radicală) pe toate planurile. Vom vedea ceva mai încolo în ce fel. Spiritualitatea New Age lasă impresia de eterogenitate şi nu pare să aibă un nucleu, un principiu de bază. Probabil că oricine poate porni de oriunde, în funcţie de punctul său de vedere. Ni se pare util pentru natura cercetării de faţă, să subliniem o anumită trăsătură ca principală. În „era creştină a Peştelui” (să nu uităm că peştele este un simbol al lui Iisus Hristos), omul avea încredere în Dumnezeu. În noua „eră a

705 Bruno Wurtz, op. cit ,p. 14706 Ibidem, p. 37-38

298

Page 295: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Vărsătorului”, omul (aşa se susţine din interiorul mişcării) va deveni el însuşi dumnezeu, dar nu dumnezeu după har, aşa cum învaţă creştinismul, ci prin descoperirea şi folosirea puterilor sale încă necunoscute până acum: „Vărsătorul” toarnă potopul uriaş al cunoştinţelor spirituale pe pământ707. Iată ce ne spune Alain the Astrologer: „Dumnezeu e mort [...] Divinul este cel care îşi face acum apariţia în toate lucrurile.”708

Mişcarea New Age şi-a câştigat locul în comunitatea religiilor alternative. Religiile metafizice şi oculte au dezvoltat un nou vocabular şi o nouă respectabilitate. Viziunea alternativă, holistică asupra vieţii a mişcării New Age este proeminentă pe piaţa ideilor. New Age-ul s-ar putea sa nu fie capabil să transforme o cultură întreagă, dar este gata sa lucreze asupra micilor lui părţi ale lumii709.

Herman Schulze Berndt a formulat cinci trăsături definitorii pentru spiritualitatea New Age: 1)depersonalizarea lui Dumnezeu; 2) divinizarea panteistă a omului; 3) derealizarea lumii; realizarea obiectivă este declarată iluzie şi loc vremelnic de „joacă” a spiritului pur; 4) propovăduirea mântuirii, de fapt a automântuirii prin diferite tehnici şi ritualuri de dobândire a stării de iluminare; 5) identificarea răului cu starea de neiluminare spirituală.710 Desigur, şi alte caracteristici pot fi subliniate, schematizarea poate fi structurată altfel. Cele menţionate sunt însă suficiente pentru a observa că spiritualitatea New Age este un neognosticism „mascat” sub diverse denumiri: teosofie, antroposofie, mişcarea Gral-ului, scientologie, Divine light mission ş.a. În legătură cu această observaţie, un autor menţionat de Bruno Wurtz formulează ipoteza conform căreia „gnosticismul nu a fost o erezie a antichităţii, ci este un fenomen peren sau cel puţin recurent al istoriei gândirii, un fenomen care se manifestă în periodice puse sub forma unei religii a automântuirii.”711 Chiar aşa stând lucrurile, New Age are, desigur, particularităţile sale.

707 Lothar Gassmann, New Age, Ed. Stephanus, Bucureşti, 1996, p. 11708 ibidem709 Timothy Miller, America's Alternative Religious, p. 351710 Bruno Wurtz, op. cit, p. 12711 Hans-Jurgen Ruppert, apud Ibidem, p. 12

299

Page 296: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

În ceea ce priveşte conţinutul spiritualităţii New Age, se poate spune că este o sinteză între ştiinţificitatea occidentală şi înţelepciunea orientală. La constituirea acestei „noi evanghelii” au participat, având fiecare un rol decisiv, întregul eşichier al disciplinelor ştiinţifice, de la psihologie până la fizica nucleară, alături de doctrinele oculte şi religiile orientale, mişcarea Hippie şi psihedelismul consumului de droguri (ultimele valorizate în generarea experienţei transpersonale a „lărgirii de conştiinţă”).712

Pentru a avea o imagine mai plastică asupra eterogenităţii spiritualităţii New Age, spicuim din lista de curente, metode, ştiinţe, religii din care mişcarea sa „servit”; lista este citată la Lothar Gassmann, din „Animalul neterminat” de Theodore Roszak. Începem: renaştere indeo-creştină; noua credinţă penticostală, comunităţi şi secte Iisus, adunări harismatice în cadrul marilor biserici; religii orientale: zen, budism tibetan, tantrism, yoga, sufism, bahai; guru individuali, precum şi mişcări de masă: conştiinţa Krishna, Yoga totală, Yoga Ananda Marga, Sri Aurobindo, Guru Bawa; ştiinţe şi grupuri ezoterice: ştiinţa religioasă comparativă, teozofie, antropozofie, cabalism, astrologie, alchimie, magie, vrăjitorie, istorie ocultă; terapii eupsihice: psihiatria Yung, psihosinteză, terapie primară, psihologie umanistică, psihologie transpersonală, dinamică spirituală; vindecare spirituală: acupunctura, autogeneză, homeopatie, hipnoterapie, chirurgie cerebrală, interpretarea curcubeului, electronică, botanică, introspectivă, astrologie medicală; terapii corporale: recepţie senzorială, bioenergetică, munca fizică, masaj, meditaţie orientală, atletism terapeutic; neoprimitivism şi păgânism: mitologie filosofică, cult magic, primitivism ales voluntar ca stil de viaţă, acomodare la ştiinţa primitivă şi ritualuri primitive; organicism: misticism ecologic, alimentaţie naturală, bioritm, alimentaţie vegetariană; ştiinţa „sălbatică”: stări modificate de conştiinţă, cercetatea viselor, psihometrie, cercetare psihedelică, hipnoza călătoriei în timp, fizica vizionară (universul-conştiinţă), sisteme psihoenergetice, tanatologie; psihologi, spiritişti. grupuri oculte: Edgar Cayce, Uri Geller, Echankar, „One World Family”, „Cea mai înaltă casă

712 Bruno Wurtz, op. cit, p. 33

300

Page 297: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

luminoasă”, cercetarea piramidelor, Gnostica (revistă ocultă); psihotronică: cibernetică neurală (conducerea nervoasă a organismului), manipularea creierului prin droguri şi electronică; cultura pop: science-fiction, grupuri de studii OZN, punk rock, light showuri şi spectacole multimedia, fascinaţia filmelor, droguri şi lărgirea necontrolată a conştiinţei713.

Majoritatea exegeţilor mişcării găsesc bazele gândirii New Age în Societatea Teosofică întemeiată de Helena Petrovna Blavatsky (1831-1891). Fără să aprobăm sau să dezaprobăm identificarea teozofiei cu originile New Age, vom menţiona cele trei obiective ale acestei Societăţi (care se regăsesc întru totul în doctrina noii ere) ca punct de pornire în prezentarea noastră. În programul Societăţii Teosofice se află următoarele ţeluri:

a) „Formarea unui nucleu al fraternităţii generale a omenirii, fără deosebire de rasă, religie, sex, castă sau culoare.”

b) „Să promoveze studiul comparativ al religiilor, al filosofiilor şi al ştiinţelor.”

c) „Să cerceteze legile naturii, până acum inexplicabile, şi forţele latente ascunse ale omului.”714

d) Sincretismul religios Mişcarea New Age este sincretistă, adică combină şi sintetizează învăţături şi principii religioase valoroase şi plauzibile. Culege din învăţăturile tuturor religiilor lumii ceea ce e bun, adevărat şi valoros, şi le redefineşte sub forma unei noi concepţii despre lume şi viaţă: „Noi onorăm adevărul şi frumuseţea tuturor religiilor lumii şi credem că fiecare din ele conţine o parte din Dumnezeu, un sâmbure al adevărului care să ne unească pe toţi”. New Age nu oferă un devotament exclusiv unei forte supranaturale invizibile şi inaccesibile, unui învăţător sau unei învăţături anume. Dimpotrivă, cred ca TOT CEEA CE ESTE (DUMNEZEU) s-a revelat pe sine (printre alţii) în Iisus, dar şi în mulţi alţi maeştrii înălţaţi, cum ar fi Lao-Tze, Buddha, Hermes Trismegistos, Pitagora, Zoroastru, Moise, Mohammed etc. Prin urmare, Biblia nu poate face nici o pretenţie de a fi singura revelaţie a lui Dumnezeu făcută omenirii, ci numai una din multele sale revelaţii.

713 Lothar Gassmann, op. cit, p. 43-48714 Cit la Ibidem, p. 16-17

301

Page 298: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

e) Divinizarea umanităţii. Afirmaţia fundamentală, extrem de pozitivă, a New Age este divinizarea reală a omului, a tuturor creaţiilor din univers. Daca TOTUL ESTE UNA (MONISM) şi TOTUL ESTE DUMNEZEU (PANTEISM), atunci şi noi oamenii, precum şi toate creaţiilor materiale ale giganticului Univers, sunt în ultimă instanţă părţi intrinsece ale lui Dumnezeu, sunt Dumnezeu. Odată ce noi începem să pricepem că toţi suntem Dumnezeu, că toţi avem atributele sale, întreg scopul vieţii devine redescoperirea măreţiei divine din noi, a iubirii, a înţelepciunii, a înţelegerii şi a inteligenţei perfecte.

f) Transformarea. Doua aspecte ale transformării se remarca în New Age: transformarea personala şi transformarea planetara.

g) Transformarea personală reprezintă corespondentul naşterii din nou din creştinism, bazându-se pe recunoaşterea personală a contopirii cu Dumnezeirea, cu umanitatea, cu universul. Aceasta recunoaştere este descrisă ca iluminare, armonizare, acordare, realizarea sinelui, realizarea lui Dumnezeu sau actualizarea de sine. Este absolut nevoie de o asemenea iluminare, deoarece noi, oamenii, am acceptat minciuna (sau am cedat iluziei) limitării omeneşti şi mărginirii omului. Pentru că am uitat în cursul evoluţiei multimilenare, nu totdeauna fericita, adevărata noastră identitate divina. Doar printr-o transformare a conştiinţei noastre putem scăpa de aceasta minciuna şi putem redescoperi adevăratul nostru potenţial minunat divin.

h) Transformarea planetară se spera a se realiza prin atingerea unei mase critice suficiente de oameni, ce au fost ei înşişi personal transformaţi, şi care îşi asuma răspunderea socio-politica pentru întreaga umanitate.

i) Unitatea guvernării. Idea politică a New Age este bazată pe încrederea optimistă şi generoasă avută în potenţialul uman şi nu în dependenţa omenirii de călăuzirea unui Dumnezeu personal inexistent, aflat în afara propriilor sale creaţii. Omniprezentul Hristos cosmic este cel ce-l umple pe om cu acest potenţial. Hristosul cosmic a operat în multe din perioadele istorice trecute în vieţile diferitelor personalităţi religioase şi prin intermediul lor s-au produs schimbări deosebit de spectaculoase şi

302

Page 299: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

pozitive în lumea noastră (mutaţii genetice psihologice la scara de masă). Masele trebuie să înveţe sa nu se mai vadă ca indivizi izolaţi şi neajutoraţi, ci ca parte a unui întreg mai mare, a unui grup, a unei comunităţi, a planetei, a universului715.

Unul din principiile de bază ale noii paradigme este rezultatul unei răsturnări ontologice şi gnoseologice ce se vrea dincolo de orice dualism. Este vorba despre un monism cosmologic care spune că totul se află în conexiune şi în raport de premisă reciprocă, totul formează o unitate fără polaritate subiect-obiect; realitatea primordială este totalitatea, holonul care generează partea, iar partea conţine întregul univers în stare „înfăşurată” 716. În noul curent de gândire ştiinţifică şi-a făcut apariţia ceea ce se numeşte „paradigma virbratorie”: universul este un complex de vibraţii. Noua paradigmă consideră că o descriere unitară a naturii e posibilă numai prin deplasarea accentului de la structură la ritm. Obiectele fizice, organismele, spiritul sunt, de la natură, dinamice, iar formele lor vizibile sunt manifestări stabile ale unor procese care le stau la bază. Structurile ritmice sunt un fenomen universal. Până şi identitatea persoanei umane este identitatea unui ritm. Ritmicitatea caracterizează nu numai autoorganizarea şi exprimarea de sine, ci şi percepţia senzorială şi comunicarea. Teza după care cogniţia reflectă obiectul în chip fotografic nu mai este valabilă. Imaginile de obiecte separate există numai în lumea noastră lăuntrică a simbolurilor, a reprezentărilor şi a ideilor. Realitatea din jurul nostru e cu totul altfel: un neîntrerupt „dans ritmic” din care simţurile noastre traduc unele game de vibraţii, transformându-le în structuri vibratorii care, la rândul lor, sunt prelucrate de creier. Toate acestea impun necesitatea înlocuirii modelului fotografic cu cel holografic: raportul subiect-obiect se substituie cu identitatea holonimică a celor doi termeni; opoziţiile nu sunt exterioare, ci se cuprind în unitate.

În configurarea noii viziuni asupra lumii pe care spiritualitatea New Age îşi bazează filosofia, s-a făcut un pas

715 http://bisericasecreta.wordpress.com/category/secte-culte-miscari/new-age/ site citat la 28.04.2009716 Despre „noua paradigmă”, cf. Bruno Wurtz, op, cit,, p. 167-184

303

Page 300: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

important: la limitele fizicii s-a descoperit conştiinţa. Pierre Teilhard de Chardin, autorul primei încercări de depăşire a dualismului prin unirea într-o sinteză a ştiinţelor naturii cu religia, este cel care vorbeşte despre o evoluţie a conştiinţei: Omul se află în evoluţie către stadiul de supraom. Omenirea tinde spre unitate şi spre o stare superioară a conştiinţei, spre punctul OMEGA, în care se va realiza unitatea în Hristos. O posibilă pustiire a ecosistemului cosmic nu l-ar mai afecta.717

Am amintit de Hristos; vom vedea ceva mai încolo ce loc ocupă în spiritualitatea New Age. Desigur, noua paradigmă impune schimbarea viziunii şi în ceea ce priveşte religia, având în vedere că, aşa cum am precizat, nu ignoră nimic şi integrează totul. Noua concepţie despre religie este cuprinsă într-un demers mai larg. New Age vrea să instaureze un imperiu unitar mondial care să aibă un sistem unitar al economiei mondiale şi o religie unitară mondială.

Alice Ann Bailey (1880-194-9) a avut una din cele mai importante contribuţii în această direcţie. Conform lui Lothar Gassmann, ea a făcut planuri pentru o nouă ordine mondială a lumii, un sistem universal de cărţi de credit şi împărţire de alimente în toată lumea; a dezvoltat o teologie pentru o nouă religie universală şi a pretins distrugerea tuturor religiilor care nu sunt de acord să renunţe la pretenţia lor absolută.718

Johann Quanier, o altă personalitate importantă pentru mişcarea New Age, a editat şi redactat „primul jurnal social-politic din lume”: ”New Humanity”. Înainte de aceasta, el a condus un grup de lucru „spiritual-politic.” Quanier susţine că New Age va avea o formă politică de natură „pneumatocratică” (politică spirituală sau spiritualitate politică).719

Robert Muller, un adept al Aliciei Bailey, fost vicesecretar general al O.N.U. şi unul din cei mai activi new-age-işti, a vestit că, într-o bună zi, lumea va cunoaşte „democraţia

717 Bruno Wurtz, op. cit, p. 19718 Lothar Gasmann, op. cit, p. 19719 Bruno Wurtz, op. cit, p. 60

304

Page 301: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

spirituală globală”. O.N.U. ar urma să preia conducerea democraţiei mondiale ca unitate statal-politică a lumii.720

În ceea ce priveşte religiozitatea New Age, am citat mai devreme o afirmaţie emblematică ce îi aparţine iui Alaln the Astrologer. Prin clişeul „Dumnezeu e mort” vrea să spună că reprezentările despre un singur Dumnezeu care se revelează o singură dată, într-o singură ţară (Yehova la evrei, Iisus la creştini), nu mai funcţionează. „Divinul” trăieşte şi se manifestă pretutindeni. Era Vărsătorului va însemna sfârşitul angoasei, al „fricii de Dumnezeu.” Omul însuşi se va îndumnezei şi se va sluji după plac de energia divină disponibilă pretutindeni. Era Vărsătorului va aduce cu sine reunirea nemijlocită şi definitivă a sinelui cu universul, cu energia cosmică.721

Revenim la Alice Ann Balley722, cea care a vestit începutul Erei Vărsătorului în care va avea loc epifania „Hristosului”, căpetenia Ierarhiei Spirituale, în vederea instaurării guvernării mondiale. Hristosul profeţit de Bailey nu este acelaşi cu întemeietorul creştinismului. El îi iubeşte pe adepţii cinstiţi ai diferitelor culte, ai tuturor religiilor şi confesiunilor, „Hristosul” e doar un avatar, un „învăţător” al lumii printre alţi învăţători. Criticii creştini ai lui Bailey susţin că este vorba de o stratagemă vicleană: sub pretextul că se face exegeză creştină, se dezvoltă o eonologie păgână. Mai mult, aceştia susţin că Hristosul new-age-lst este Anticristul; mântuirea prin har şl îndurare promisă de creştinism, este incompatibilă cu automântulrea umană, larg dezvoltată în sistemele oculte. Prin Integrarea lui Hristos în „Ierarhia Spirituală”, A. A. Bailey a intenţionat o fuziune a gândirii occidentale cu gândirea orientală. Această integrare a creştinismului în spiritualitatea New Age ar trebui (după cum susţin adepţii mişcării) să fie necontradictorie, iar reinterpretarea — universalist religioasă. Marile şi micile religii, de la cele monoteiste şi panteiste până la cele animiste, de la creştinism până la şamanism, trebuie să fie „dezbrăcate” de exclusivismul lor autosuficient şi rediscutate până la compatibilitatea reciprocă.

720 Ibidem, p. 63721 Ibidem, p. 108722 Cf. Ibidem, p. 66-68; 128-134

305

Page 302: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Având în vedere contradicţiile flagrante care se ivesc între reinterpretări şi religii autentice, ca cea menţionată mai sus, reuşita acestui demers este cel puţin îndoielnică.

Continuându-şi „exegeza” într-un limbaj astrologie, Alice Bailey susţine că Iisus Hristos, învăţătorul erei Peştilor, avea în vedere şi opera sa viitoare, cea pe care intenţiona s-o efectueze în era lui Aquarius. Bailey identifică simbolul Vărsătorului chiar în Evanghelia creştină. Este vorba despre omul ce purta un vas cu apă, pe care ucenicii trebuiau să-l întâlnească şt să-l urmeze pentru a pregăti la el masa comună a praznicului Paştilor. Comuniunea euharistică ar simboliza evenimentele viitoare, adică Era Vărsătorului, în care va domni pacea omenirii, pacea cosmică. Pregătirile pentru acea „masă comună” de prăznuire a procesului evolutiv sunt astăzi în toi. Ucenicii (a se înţelege new-age-iştii) îl urmează deja pe Aquarius, omul cu vasul de apă. Textual, reinterpretarea creştinismului de către A. A. Bailey se exprimă astfel: „Cu aceste trei cuvinte: lumină, iubire, putere, se descriu energiile celor trei aliaţi ai săi (marele triunghi de forţă, ce stă grandios în fundal): lumina, energia lui Buddha, căci lumina vine întotdeauna de la răsărit; iubirea, energia duhului păcii, care creează relaţii umane drepte; puterea (sau forţa), energia avatarului sintezei care înfăptuieşte celelalte două energii, lumina şi iubirea. În centrul acestui triunghi stă Hristos; din acest punct el şi-a început lucrarea sa în era Vărsătorului şi această lucrare va dăinui două mii cinci sute de ani.”723 Menţionăm că, în general, în doctrina New Age „Hristosul” cosmic e separat de Iisus Nazarineanul în vederea construirii unei soteriologii unice a tuturor marilor confesiuni.

Procesul de reinterpretare a creştinismului nu se reduce la simple enunţuri Apar noi evanghelii.724 Bruno Wurtz îl aminteşte pe Dr. Levi H. Dowling care a scris o „Evanghelie aquariană despre Iisus, Hristosul Erei Peştilor”. Lucrarea sa începe cu naşterea Măriei şi se încheie cu predica de Rusalii a lui Petru. Acordând o importanţă fantezistă „anilor pierduţi” şi perioadelor obscure din viaţa lui Iisus (pentru care, pentru a se documenta, a

723 Bruno Wurtz, op. cit, p. 131724 Ibidem, p. 134-137

306

Page 303: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

utilizat surse apocrife şi extrascripturistice mai recente), Dowling susţine că Iisus ar fi asimilat multă doctrină religioasă orientală şi egipteană. În Egipt, el s-ar fi alăturat unei „sacre frăţii” unde a trecut printr-un proces de instruire, promovând diferite trepte sau grade, până la cel de „Hristos”, stadiu în care a putut să se identifice cu fiinţa supremă şi universală: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine”. (Ioan, 24, 6) Dacă Hristos al Bisericii este o persoană, „Hristosul” lui Levi Dowling e o sinteză, un holon. Primul a coborât din cer, al doilea caută să se ridice la cer prin instruire. Evanghelia new-ageistă este o răsturnare faţă de cea creştină; ea susţine că numai prin integrare holistă în fiinţă (fiinţa-creatură) ajungem la mântuire. Dacă există un creator transcedent, fiinţa sa nu e accesibilă decât de jos în sus, pe calea automântuirii. Deşi spiritualitatea new-ageistă doreşte eliminarea prejudecăţii domniei raţiunii, neo-religia sa se dovedeşte a fi, până la urmă, o strădanie raţionalistă şi o expresie a neputinţei de a crede.

O altă dată a creştinismului care se schimbă o dată cu integrarea sa în New Age, este eshatologia. De fapt, momentul eshatologic este depăşit în doctrina Noii Ere. Eshatotogii creştini cred că lumea nu poate fi salvată fără înnoirea lăuntrică a omului. Această înnoire poate avea loc numai ca miracol, în sensul unei „naşteri din nou”, din „apă” şi din „duh” (adică prin botez şi prin credinţă). Cum însă în lumea actuală naşterea din nou a omului este din ce în ce mai puţin probabilă, sfârşitul devine din ce în ce mai sigur. Bruno Wurtz susţine că întreaga spiritualitate New Age se conturează ca anticreştinism în primul rând din cauza răsturnării acestei expectaţii. În Noua Eră transformarea omului e posibilă (autotransformarea!) şi planeta are viitor. A. Bailey este o antieshatologică înfocată. Ea susţine că nu există nici un sfârşit apocaliptic. Omenirea, în ciuda actualei fărâmiţări în egoisme individuale, naţionale, de grup şi de tabere, tinde cu toată fiinţa ei lăuntrică spre unitate, spre cooperare armonioasă şi distribuire echitabilă.725

Nu putem încheia discuţia despre noua religie new-ageistă fără să amintim de Anton Szandor La Vey, un personaj

725 Ibidem, p. 15-17;131

307

Page 304: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

deosebit de pitoresc. El este autorul Bibliei Satanice. Aici, Anton La Vey aminteşte diferite nume ale personajului la care se închină practicanţii magiei albe, adepţi ai mişcării New Age: Lucifer, Kali, Litith, Pan, Shiva — nume ce par sinonime cu Satan. Acelaşi Anton Szandor La Vey a întemeiat ta San Francisco prima biserică satanistă oficială, „First Church of Satan”. Satanismul se răspândeşte astăzi în diferite forme ale culturii şi artei contemporane, Anton La Vey nefiind decât unul din promotorii săi. Satanismul, apărut în cadrul magiei negre europene este cuprins sub formă travestită în antroposofie, în teosofie, sub pretext că Lucifer, îngerul Luminii, nu ar fi identic cu Satan. În legătură cu acest aspect al New Age, Bruno Wurtz observă un paradox: tocmai cei ce pretind că vor să depăşească dualismul recidivează în forma sa cea mai crasă, cea parsist-maniheistă, faţă de care creştinismul este un monism, pentru că, în doctrina sa, dualismul moral se limitează la temporalitatea creaturii, dincolo de care domneşte comuniunea, unitatea în împărăţia lui Dumnezeu.726

Revenind la sfera politicului şi economicului, trebuie să spunem câteva cuvinte despre mişcarea ecologistă, mai exact să enumerăm câteva date ale acestui fenomen. Lothar Gassmann îl desemnează pe Fritjof Capra doctrinarul ecologiei new age-iste. El spune că best-seller-ul lui Capra, „Timpul Reîntoarcerii”, are tendinţa de a deveni o adevărată carte de cult a mişcării New Age. Hans Jurgen Peters, citat de Gassmann, caracterizează această lucrare numind-o „cap de pod al mişcărilor pacifiste, ecologice, unitare şi feministe care până acum au mers paralel, nucleu de cristalizare a verzilor (ecologiştilor), antiautoritarilor, adepţilor lui Jung, revoluţionarilor, [...], antropozofilor”.727 Capra vorbeşte despre necesitatea răsturnării polarităţilor valorice în vederea constituirii unei noi viziuni despre realitate. El susţine că sensul schimbării trebuie să fie de la mecanism spre ecologism, de la parţialitate şi unilateralitate superficială spre totalitatea şi profunzimea spiritual-holistică. El este autorul „viziunii sistemice” new age-iste, al concepţiei despre coincidenţa dintre fizica atomică modernă şi vechile concepţii mistice despre lume.

726 Ibidem, p. 73727 Lothar Gassmann, op. cit, p. 21

308

Page 305: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Proliferarea militantismului ecologist728 se bazează, în mare, pe criza ecologică, pe eşecul puterii guvernamentale în diferite domenii şi pe teama de izbucnirea unui nou război (mai ales atomic). Ca principiu general de lucru, mişcarea ecologistă îşi propune reintegrarea omului cu natura terestră. Ecologiştii susţin că, decât un viitor cu energie nucleară din abundenţă (considerată total antiecologică, ostilă vieţii şi distructivă a codului genetic) dar pentru monştrii, este de preferat un viitor fără energie nucleară pentru o omenire cu un confort tehnologic mai mic, dar sănătoasă. Totuşi, ecologismul nu era împotriva progresului; el avansa alternativele „blânde” care puteau evita criza de energie.

Transformarea lumii în paradis nu poate fi realizată fără transformarea omului. Spiritualitatea New Age dezvoltă o adevărată soteriologie antropocentrică ce stipulează că fiecare individ uman trebuie să treacă printr-o înnoire de conştiinţă, să-şi lărgească conştiinţa până la identificare cu cosmosul. Metodele de transformare a conştiinţei ar fi: practicarea psihotehnicii dezindividualizante şi inducerea experienţei transpersonale, solicitarea funcţiilor emisferei cerebrale drepte (prea mult neglijată), activarea şi capacitarea acestora până la înfăptuirea învăţăturii permanente şi a cunoaşterii directe, extrasenzoriale, creierul fiind conceput ca hologramă, dinspre care desfăşurăm universul, ca atare, el fiind un izvor inepuizabil de cunoaştere cu acces direct la întreaga informaţie a ordinii universale înfăşurate.

Această enumerare ne oferă, deja, o imagine asupra principalelor elemente ale noii paradigme antropologice. Lothar Gassmann citează dintr-un program de lărgire a conştiinţei (p.l.c.) unde regăsim datele de mai sus, completate cu altele: „În cadrul programului nostru de lărgire a conştiinţei, vrem săi indicăm fiecărui om, independent de o anumită direcţie religioasă, calea spre propria lui persoană, spre originea sa. Scopul este eliberarea scânteii dumnezeieşti ascunse în om.[...] În p.l.c. puteţi avea încredere, căci p.l.c. nu este o invenţie obscură, ci «ştiinţa secretă» descoperită [...]. În cadrul lărgirii noastre de conştiinţă câteva principii etice şi morale vor trebui schimbate, unele vor fi excluse, altele acceptate. Astfel se va forma o nouă imagine despre lume,

728 Bruno Wurtz, op. cit, p. 142-164

309

Page 306: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

care nu va mai fi însoţită de lipsuri şi limitări; vor fi înţelese legăturile intense din cosmosul nostru şi chiar şi din afara lui, trecând la un nivel superior. Prin intermediul p.l.c.-ului, participantului la program îi vor sta la dispoziţie forţe puternice. Administrarea acestor forţe necesită fireşte un corespunzător comportament etic de bază. Cei iniţiaţi fac distincţie între magia neagră şi cea albă.”729

Acest program de lărgire a conştiinţei este pus în aplicare de psihologia transpersonală730 ce îşi propune ca destinaţie impunerea unei noi filosofii a vieţii, substituind religia şi conţinând noi sisteme valorice şi un nou program de viaţă. Bruno Wurtz sistematizează obiectivele psihologiei transpersonale, obeservând legătura evidentă care există între aceasta şi conştiinţa New Age. Este vorba despre: 1) principiul sintetic, înlesnind gândirea universală de ansamblu; 2)conştienţa de grup ca maturizare supremă a persoanei individuale; 3) un nou principiu călăuzitor, caracterizat de „autoilminare” şi orientare după legităţi „spirituale”; 4) transcendenţa, dar întemeiată numai pe experienţă proprie, acordând încredere numai acesteia; 5) conştiinţa globală care sistează distrugerea lumii şi promovează un program mondial de automântuire umană.

Psihologia transpersonală este o continuare a psihologiei umaniste care urmărea „desfăşurarea potentelor naturale ale omului” ce aveau să împlinească maxima nevoie a omului, realizarea de sine. Dar, pentru că psihologia umanistă părea deficitară de profunzime intrapersonală şi lipsită de expansivitate cosmic-universală, s-a adăugat la „realizarea de sine” experienţa unităţii solidare cu cosmosul. Astfel sa născut psihoterapia transpersonală — un proces de totalizare, integralizare, vindecare prin reunirea cu sine, cu ambianţa, cu omenirea, cu universul (probabil că Nirvana a servit drept model). Omul ducea o existenţă înstrăinată şi dezbinată de şinele său cel mai profund şi era nevoie de o reintegrare.

Terapia psihologiei transpersonale conţine întregul spectru al comportamentului new-age-ist în vederea reintegrării

729 Lothar Gassmann, op. cit, p. 13730 Bruno Wurtz, op. cit, p. 185-253

310

Page 307: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

omului în câmpurile de forţă ale cosmosului. Obiectivul este „creşterea” (evoluţia, transformarea) care duce la identitatea cosmică a individului. Acesta trebuie să devină din nou el însuşi. Dar, cum cosmosul nu este finit, identitatea cu el va fi la fel de dezindividualizantă ca şi starea anterioară. Psihologia transpersonală pare să spună că „persoana”, „eul”, rezultatul individuaţiei umane sunt anomalii ce trebuie revocate. A creşte spre totalitatea cosmică înseamnă a creşte dincolo de conşienţa universală, spre infinit, ceea ce s-ar putea să însemne o nouă formă de depersonalizare.

Psihologia transpersonală se întemeiază pe convingerea că destinul omului e influenţat de forţe şi legităţi para-naturale, aceasta datorită faptului că această disciplină cu pretenţii de ştiinţificitate a reuşit să realizeze confluenţa cu sfera „spiritualităţii”, şi mai exact cu religia. Fără veriga intermediară a psihologiei transpersonale cu poziţia ei radical schimbată faţă de religie, nu s-ar fi putut constitui o spiritualitate New Age de amploare sincretică. Religia e deci integrată în universul de reprezentări şi trăiri ale new-age-ismului ca sincretism şi reliefată de noua psihologie dar şi de fizica modernă.

Cum era de aşteptat, şi în domeniul psihiatriei se produc schimbări radicale. Noua definiţie a ceea ce este normal sau patologic nu mai pleacă de la conţinuturi, nici de la modul experienţei proprii, ci de la modul în care sunt manipulate aceste experienţe de către individ. Cu alte cuvinte nebunia poate fi dominată, iar individul care îşi domină propria nebunie trebuie considerat normal. Important este comportamentul, şi nu ce se întâmplă în interiorul conştiinţei. Noua paradigmă: integrarea „experienţei neobişnuite” într-un comportament fizic şi într-o viziune generală despre lume, este un obiectiv al întregii mişcări şi spiritualităţi din Era Vărsătorului. Din acest punct de vedere, „spiritualitatea New Age reprezintă psihoterapia comprehensivă generală pentru marele bolnav psihic al istoriei care este omul actual, paradigmatic decompensat.”731

Preocuparea fata de potenţialul uman. Mişcarea potenţialului uman este rezultanta naturală a concepţiei New Age,

731 Ibidem, p. 203

311

Page 308: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

îndeosebi aceea a ideii că TOTUL ESTE UNA şi că Dumnezeu este TOTUL, sau că întreaga omenire este divină. Seminariile potenţialului uman învaţă că, „Tu eşti propriul tău Dumnezeu” şi ca, „Tu îţi creezi în fiecare clipa propria ta realitate”.

Puterile mintii şi potenţialul uman. Împuternicirea este un secret care le oferă oamenilor capacitatea de a-şi crea propria lor realitate prin intermediul puterii minţii. Aceasta se poate atinge prin utilizarea efectiva a afirmaţiilor (deci, nu a negaţiilor), a formării unei exprimări strict pozitive şi vizualizare (formarea mentala a imaginilor lucrurile pe care doreşti să le creezi).

Influenţa mişcării asupra moralei1.Privitor la deosebirile dintre bine şi rău. Pentru ca

TOTUL ESTE UNA nu există nici o deosebire între bine şi rău. Nu exista nici un fel de absoluturi morale. Totul este relativ. Morala mişcării New Age nu este bazata pe un concept dualist de bine şi de rău. Până ce umanitatea nu înţelege ca în adevăr nu exista nici un bine, sau nici un rău, nu va fi pace.

2.Implicatiile morale ale crezului ca omul este divin. Fiindcă fiinţele omeneşti sunt Dumnezeu ele îşi creează în fiecare moment propria lor realitate. Lucrul acesta înseamnă ca oamenii trăiesc într-o lume făurită de ei înşişi, o lume care include tot ceea ce-si fac singuri, cât şi ceea ce li se face lor de către alţii. Daca oamenii divinizaţi îşi creează propria lor realitate, atunci ei nu pot sa-i condamne pe cei ce le fac rău altora. Faptele lui Stalin şi Hitler nu pot fi condamnate ca fiind greşite din punct de vedere moral, devreme ce ei au fost doar o parte a realităţii pe care oamenii înşişi, într-o anumită etapă istorică, au creat-o.

3. Privitor la reîncarcare şi karma. Reîncarnarea reprezintă procesul de naşteri continue, până ce sufletul atinge o stare de perfecţiune şi se contopeşte din nou cu sursa lui (Dumnezeu, Sufletul Universal). Karma se refera la datoria acumulată de un suflet datorită faptelor comise în timpul vieţii actuale sau a vieţilor trecute. O karma buna va conduce la reîncarnare într-o stare mai fericită, iar o karma rea va conduce la reîncarnare într-o stare mai nefericita. Astfel, mulţi oameni explica şi înfruntă existenţa răului din lume strict în lumina karmei. Nu ar

312

Page 309: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

trebui sa emitem o judecată atunci când oamenii suferă, deoarece noi nu ştim ce anume se vindecă prin karma în aceste suferinţe732.

Influenta mişcării asupra educaţiei1.Programa şcolară. În programa educaţională a New

Age-ului se pune accentul pe stările modificate de conştiinţă, pe meditaţie, relaxare, yoga şi biofeedback. Programa educaţionala a New Age-ului pune de asemenea un accent deosebit asupra autonomiei personale a individului. De exemplu, copiii sunt învăţaţi să se opună într-un mod cuvenit-limitat împotriva principiilor mărginite sau învechite ale părinţilor. Uneori lucrul acesta înseamnă a îndemna la o rebeliune sănătoasă, potrivită, nu la conformism dăunător.

2.Educatia transpersonala. Educaţia transpersonală se concentrează pe ceea ce este dincolo de tărâmul realităţii obiective. Învăţarea cu partea dreaptă a creierului guvernează capacităţile umane creative şi intuitive. Printre aceste tehnici ale învăţării cu partea dreapta a creierului se număra yoga, meditaţia, invocările şi vizualizarea. Prin includerea acestor tehnici ale învăţării cu partea dreapta a creierului în programele şcolare, speră să se ajungă la învăţarea integrală a creierului, spre deosebire de învăţarea strictă numai cu partea stânga a creierului, ca până acum. Imaginaţia stimulată (vizualizarea) este adesea recomandată pentru a se descoperi ajutorul interior, ghidul spiritual („îngerul păzitor” al religiilor clasice) sau Eul Suprem. Educaţia confluenţa (teorie înrădăcinată în concepţia panteistă despre lume) caută să-i facă pe oameni în stare să-şi recunoască divinitatea lăuntrică şi să acţioneze conform ei. Un aspect-cheie al meditaţiei reprezintă capacitatea sporită de a contacta şi de a învăţa, de la sursa înţelepciunii, dragostei şi inteligentei din noi (sinele suprem, Dumnezeu, spirit înţelept universal, conştiinţa). Clarificarea valorilor caută să-i ajute pe oameni să-şi descopere propriile lor valori. Ideea de plecare presupune ca valorile şi caracterele individuale ale fiecărui om nu pot fi impuse din afara (cum ar fi, din Biblie sau de către părinţi), ci trebuie descoperite interior. Educaţia globala constă în educarea oamenilor să gândească şi să

732 http://www.geocities.com/athens/delphi/5647/newage.htm site citat la 28.04.2009

313

Page 310: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

acţioneze ca cetăţeni planetari. Educaţia globala răspândeşte noţiuni ca frăţia omului, sincretismul religios şi conducerea unica mondiala. New Age îi învaţă pe oameni o serie de noţiuni extrem de valoroase, cum ar fi:

- Tu eşti propriul tău Dumnezeu;- Tu îţi creezi propria ta realitate;- Tu ai un potenţial nelimitat733.Psihoterapia new-age-iştilor nu vizează doar „pacientul”;

întreaga omenire, fiind bolnavă, are nevoie de transformare soteriologică, iar economia, societatea, la rândul lor, au nevoie de un om transformat pentru a putea salva ecosistemul terestru.

Desigur că în procesul transformării există nişte etape. Marylin Ferguson descrie patru734: Mai întâi are loc intrarea individului în procesul transformării. Aceasta se întâmplă în general accidental. Din curiozitate, din plictiseală sau din nevoie personală, cineva se înscrie la un curs de „meditaţie”, cumpără o carte care nul interesa până atunci, sau consumă un drog psihedelic. Pentru cei mai mulţi, asemenea momente pot declanşa o experienţă spontană, mistică sau psihică, greu de explicat şi de integrat cu restul sistemului de cunoaştere. Individul a aflat că poate descoperi ceva nou şi valoros şi trece la treapta a doua, cercetarea. Cel în cauză doreşte să afle cât mai multe despre experienţa trăită. Citeşte despre meditaţia esoterică, despre misticismul oriental şi despre ce mai găseşte. Crisparea psihică scade în rezistenţă, întregul teritoriu lăuntric se destinde şi devine din ce în ce mai prielnic pentru „cultura holistică”. Cel ce caută atinge a treia etapă, integrarea în sistemul New Age. Ajunge să trăiască în interiorul acestuia, „în epicentrul tainei”, după cum afirmă Ferguson. Adoptând anumite metode şi învăţând de la mari dascăli, omul ajunge până la urmă să se încreadă într-un „guru interior”. Dacă pe prima treaptă a aflat de existenţa noilor căi pentru dobândirea de cunoştinţe, pe treapta a doua — de existenţa metodelor, acum el învaţă că există alte posibilităţi de finanţare. Ajunge, în sfârşit pe ultima treaptă: asocierea sau conspiraţia (conspiraţie: „respirare împreună”, în reţea circumterestră), în care

733 http://www.rcrwebsite.com/newage1.htm site citat la 28.04.2009734 Lothar Gassmann, op. cit p. 26-28

314

Page 311: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

se urmăreşte înlesnirea transformării pentru cei ce o doresc. Cum transformarea nu e un fenomen izolat, ci unul de masă, „ucenicul” devine acum militant, pentru a atrage şi pe alţii în propriul său sistem. Transformarea societăţii mondiale va fi înfăptuită de jos în sus, prin transformarea individului şi a relaţiilor dintre indivizi.

Într-adevăr, nu se poate contesta că există o conspiraţie de proporţii mondiale. Numărul cercurilor oculte este în continuă creştere; apar din ce în ce mai multe publicaţii esoterice, se scriu noi scripturi, întreaga cultură „modernă” este impregnată de spiritul New Age. Această mişcare se pătrunde cu o viteză uimitoare în numeroase domenii, astfel încât influenţa ei nu mai poate fi detectată.

VII.2. Satanismul

Istoricul bisericilor satanice este surprinzător de scurt. Au apărut în decadele contra-culturale ale anilor 1960 şi 1970 şi au înflorit repede de-a lungul acestor ani. Au jucat la scară largă rebeliunea şi hedonismul acelei perioade. Ca multe alte potenţiale umane comune şi grupuri New Age ale epocii, popularitatea lor a scăzut pe măsură ce perioada contra-culturala a decăzut şi căutătorii din supermarketul spiritualităţii au descoperit căi şi produse alternative. Interesul public în Satanism a întinerit în 1980 odată cu apariţia panicii morale internaţionale asupra cultelor satanice. Aceasta panică morala a postulat o noua forma de Satanism şi a legat în mod explicit bisericile satanice de presupusă conspiraţie satanică. Deşi nu există nici o dovadă credibilă a unei conspiraţii aparţinând vreunui cult satanic, şi prin urmare nici o dovadă legată de un comportament abject al bisericilor satanice, curentul panicii morale a întinerit în opinia publică şi a reconfigurat concepţiile despre satanism735.

În cercetarea satanismului postmodern, subiect încă „tabu” pentru mulţi cercetători ai postmodernităţii şi cu atât mai mult pentru „profani”, plecăm cu un capital important de idei preconcepute. Credem că satanismul postmodern e tot una cu lupta făţişă împotriva adevăratului Dumnezeu şi că sataniştii sunt într-o

735 Timothy Miller, America's Alternative Religious, p. 407-408

315

Page 312: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

continuă legătură cu demonii şi aceştia li se supun lor. Avem aşadar o imagine „pitorească” despre satanism, un fel de satanism al imaginarului creştin, în care demonii sunt realităţi personale foarte distructive şi nu subiecte de delectare. Însă, la o cunoaştere la propriu a fenomenului satanist, suntem şocaţi să observăm, că fondatorii acestor mişcări ideologice, care socotesc uneori o „religie” organizaţia lor, nu sunt deloc nişte ignoranţi şi mai ales nişte figuri care nu fascinează, iar Bisericile lor sunt comunităţi foarte selecte şi chiar filosofice. Proiecţiile noastre despre satanism sunt puerile tocmai pentru că facem câteva greşeli regretabile în înţelegerea fenomenului. Pe de o parte confundăm satanismul cu magia neagră736 iar pe de altă parte dăm un credit prea mare satanismului ca mişcare anti-teistă, fără a percepe cadrul teluric, ideologic, al satanismului postmodern, cu toate punctele lui spiritualiste evidente.

Andreea Porcarelii iniţiază discuţia despre satanismul postmodern cu un nume marcant al fenomenului ca atare şi anume: Aleister Crowley (1875-1947)737, chiar dacă el iese, temporal vorbind, din spaţiul postmodernităţii. Despre acesta, autoarea noastră spune următoarele: „Aleister Crowley, fără îndoială inspiratorul multor autori satanişti contemporani, a făcut explicită legătura dintre exaltarea omului şi războiul împotriva lui Dumnezeu, când a înfiinţat o sectă fundamentalistă. „Nu există lege”, a scris Crowley în cartea sa „Liber legis”, „cu excepţia aceleia de a face ce vrei…Omule, fii puternic! Bucură-te şi te veseleşte de toate simţurile şi de extazul lor şi nu te teme, căci nici un Dumnezeu nu-ţi va respinge acest lucru. Orice bărbat şi orice femeie sunt o stea, dacă ei găsesc în ei înşişi adevărata voinţă.

736 Paul Ştefănescu, „Magia Neagră”, ed. Saeculum vizual, Buc., 2003, p. 5. Autorul nostru, spune tot în această pagină, că „magia este ştiinţa tradiţională a secretelor naturii care ne vine de la magii Orientului. Prin intermediul acestei ştiinţe, adeptul este investit cu un fel de atotputere relativă putând să acţioneze într-un mod suprauman, adică depăşind dimensiunea comună a oamenilor”, pe când vrăjitoria nu e declarată o ştiinţă, diferenţa dintre magie şi vrăjitorie fiind aceea, că magia e ştiinţa care comandă forţelor Răului, pe când vrăjitoria, încearcă doar să stăpânească aceste forţe malefice, cu o iniţiere în micile mistere, în comparaţie cu magia care e o iniţiere în marele mistere, cf. Idem., p. 8. 737

Andrea Porcarelli, „An anthropological view of Satanism”, in "L'Osservatore Romano", from February 5, 1997, cf. http: / www.cin.org/

316

Page 313: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Altfel sunt doar un sclav şi o sclavă care vor trebui să slujească. Lasă la o parte mila. Ea trebuie să fie exclusă din noi şi toţi cei care vor avea compasiune faţă de cineva vor fi pedepsiţi. Omoară şi torturează, nu cruţa pe nimeni!”„738.

Fundamentul satanismului primar cu alte cuvinte este antropologic. Antropologia satanistă este antrenată de starea de frondă vizavi de Divinitate, care nu seamănă cu Dumnezeul Ortodoxiei nicidecum. Motivaţiile lui Crowley sunt filosofice şi imperativele sale vor să scoată umanitatea dintr-un conformism care să o propage „înainte”. Este interesant de observat că ideea „eliberării interioare”, în satanismul predicat de Crowley, este una anarhică şi libertină, chiar cu tente ucigaşe.

„Despre primul „cult satanic din Europa”, adică despre mişcarea satanistă a lui Crowley, profesorul Jurcan scria într-un articol al său, că el căuta „obţinerea eliberării printr-un tantrism de stânga”739, adică eliberarea nu era adusă de Satana, ci de o sexualitate ritualică. Aleister Crowley, după ce toată viaţa sa învăţase „pan-satanismul”740 şi că „ adevăratul dumnezeu este omul”741, moare în 1947 fiind sărac şi narcoman, cu un chip trist, în urma acestei lupte epuizante cu Dumnezeu”.742

Autoarea de origine italiană citată anterior, propune ca un al doilea nume marcant al satanismului şi ca iniţiator al satanismului postmodern, pe Anton Szandor La Vey, născut în 1930.743 Părintele Profesor Petru I. David propunea pe Szandor, cu probabilitate, ca fiind un „maghiar din Transilvania”744, lucru pe care îl afirmă tangenţial şi John Godwin, care măreşte spectrul său etnic în mod considerabil : „whose exotic names derive from

738 Ibidem. 739 Prof. Drd. Emil Jurcan, „Mişcarea satanistă şi influenţa ei în societatea contemporană”, în „Studii Teologice” XLV ( 1993), nr. 5-6, p. 103. 740 Pan-satanismul lui Crowley nu însemna nimic altceva, decât ideea că oamenii şi demonii trăiesc într-o simbioză inextricabilă. 741 Ibidem. 742 Idem., p .104 743 Andrea Porcarelli, „An anthropological view of Satanism”, art. web, cit. supra. 744Diac .P. I. David, „Invazia sectelor.„Proorocii” timpului, Dascăli mincinoşi, Antihrişti, Evanghelizatori”, vol. II, Ed. Europolis, Constanţa, 1999, p. 325.

317

Page 314: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Romanian, Alsatian and Georgian ancestry”.745 Pentru faptul că La Vey a avut cumva şi sânge românesc în vene, ar trebui să se constituie într-un punct de reflecţie pentru noi şi mai ales motivaţiile sale, care au o anume legătură cu filosofia comunist-ateistă de până la 1989, după cum vom arăta pe larg în secţiunea următoare.

Satanismul este o „religie” bazată pe Biblia Satanică şi filozofia Bisericii lui Satan, fondată de Anton Szandor LaVey. În această religie Satan devine un simbol pozitiv, arhetip al sinelui şi al egoismului. Deşi este asociată în cultura populară cu ritualuri ce au în prim plan violenţa şi cruzimea, filozofia Bisericii Satanice are la bază următoarele caracteristici:

Individualismul fundamental, bazat pe conceptul nietzschean că individul este singurul responsabil pentru viaţa sa şi că trebuie să se ridice peste perceputa conformitate a maselor pentru a găsi o cale în viaţă. În acest sens, satanismul fiind influenţat de libertariansm, LaVey declară că „sataniştii sunt născuţi nu făcuţi... au o boală numită independenţă”. De asemenea, sataniştii desconsideră religiile ce au o „servilitate” spre un zeu (precum creştinismul, islamul, iudaismul etc.).

Simbolul Satan – în religia satanistă nu este zeu, ci doar un simbol pentru dumnezeu, care la rândul lui este performat şi satisfăcut de satanistul însuşi. LaVey propune că toţi zeii sunt creaţii ale credincioşilor şi că în acest fel veneraţia zeilor este prin extensie, veneraţia creatorului acestor zei (credinciosul). O dogmă a satanismului este: „Eu sunt dumnezeul meu”. Cel mai important eveniment din calendarul satanic este ziua de naştere a credinciosului, aceasta reprezentând şi naşterea dumnezeului său. Un fapt surprinzător despre satanism este că Satan, perceput ca „diavol” în cultura populară, nu este venerat, fiind considerat doar un arhetip literar care este un exemplu de opoziţie la umilinţă şi credinţă. În religia satanistă, cultul „diavolului” este văzut ca fiind doar o inversare prost-înţeleasă a creştinismului746.

745 John Godwin, „Occult America”, Doubleday & Company, 1972., cf. http: / www. churchofsatan. com./Pages/ Navigate.html. 746 http://ro.wikipedia.org/wiki/Satanism site citat la 28.04.2009

318

Page 315: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

La Vey fondează Biserica Satanei747 în data de 30 aprilie (Walpurgisnacht) 1966, în oraşul San Francisco.748 Pentru această Biserică el va scrie câteva cărţi, în care va detalia filosofia satanistă pe care o susţine. Cele mai importante cărţi ale sale sunt The Satanic Bible, Avon Books, USA, 1969, The Compleat Witch, Lancer Books, USA, 1971, The Satanic Rituals, Avon Books, USA, 1972 şi The Satanic Which, Feral House Books, USA, 1989.

Cea mai importantă organizaţie satanista, cu sediul la San Francisco, o constituie „The Church of Satan” întemeiată de Anton Szandor la Vey.

La Vey şi Keneth Anger au pus la început bazele unor întâlniri, în noaptea zilelor de vineri, în care se discutau fenomenele oculte. Numit „Cercul Magic” acest grup a început să atragă atenţia. Înfiinţarea „Bisericii lui Satan” poate fi considerată ziua de 30 aprilie 1966, când la Vey şi-a ras părul de pe cap, şi-a pus o robă neagră şi s-a autointitulat „Papa întunericului”, numind acea zi „Wolpurgis nacht”. (anul 1966 devine anul I al erei satanice)749.

Însă Kristiansen, în erudita sa lucrare citată anterior, spune într-o notă de început, că materiale privitoare la istoria şi practicile rituale ale CoS găsim şi în The Secret Life of a Satanist , Feral House, USA, 1990 şi în The Church of Satan, Hell's Kitchen Productions, fără an de publicare, scrise de Blanche Barton, secretarul lui La Vey şi administratorul actual al CoS.750

În „Handbook for Chaplains” a armatei americane, se specifică faptul, că rădăcinile istorice ale CoS sunt următoarele:

747 Titulatura oficială este „The Church of Satan”. Pentru o citaţie mai fluidă vom apela la următoarea abreviere: CoS. 748 Ph. D. Roald E. Kristiansen, „Satan in Cyberspace”, A Study of Satanism on the Internet in the 1990’s, prepared for the Lomonosov Conference in Archangelsk, Russia, November 1995, cf. http: / www.love.is/ roald/ english.html. O altă versiune a acestui articol a fost publicat în „Religion, Church, and Education in the Barents Region”, ed. by Roald E. Kristiansen and Nikolay M. Terebikhin. Arkhangelsk, Russia: Pomor University Publishing House, 1997.749 Pr. Lect. Dr. Gheorghe Istodor, “Misiunea creştină ca activitate permanent şi practică a Bisericii, Ed. Sigma, Bucureşti, 2006, p. 221750 Ibidem.

319

Page 316: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

„Biserica Satanei este o construcţie eclectică751, ce are la bază mai multe linii directoare: practicile clasice voodoo, atmosfera existentă în clubul „Flăcările Iadului” din Londra secolului al XIX-lea, ritualurile magice ale lui Aleister Crowley şi practicile „Ordinului negru” din Germania, ce a funcţionat între 1920-1930. Dar îi desparte de predecesorii lor următoarele două lucruri: organizarea lor într-o Biserică şi deschiderea spre eforturi magice”752.

Kristiansen vorbeşte de un număr între 10.000 şi 20.000 de satanişti în anul 1978.753 CoS vede în Satana o personificare a iluminării, dar el nu este o fiinţă antropomorfică, ci reprezintă forţa naturii.754 La Vey, dând un interviu lui Eugene Robinson, a declarat că el nu crede nici în Dumnezeu şi nici în Satana, ca fiinţe supranaturale, pentru că, îi spune el lui Robinson: „dacă vrei de la mine o definiţie a demonului, eu ţi-o voi da: e ceea ce nu te face să te simţi bine, care te doare, te răneşte, care te găseşte abraziv (care te atinge cu uşurinţă cu alte cuvinte n.n.), pe care îl găseşti neplăcut. Dumnezeu este cea ce simţi că e bun.”755 Răul este agentul depreciativ al fiinţei umane cu alte cuvinte – răul având conotaţia binelui pe care îl promovează credinţa ortodoxă – pe când binele este ceea ce te face puternic şi te face să îi domini pe

751 Trebuie să remarcăm de la bun început că satanismul postmodern, prin eclectismul său non-discriminativ se înscrie extraordinar de bine în sistemul de gândire postmodernist şi este unul din promotorii postmodernismului anarhist şi aneantizator. Fără încadrarea satanismului în postmodernitate înţelegerea lui devine una trunchiată şi satanismul va rămâne un fals „tabu”, atâta timp cât el a devenit mai mult decât un cult sau o religie anarhistă şi anti-teistă, ci o stare de spirit mondială, pe care nu o rejectăm decât foarte puţini, în spaţiul nostru interior. Formele complexe ale satanismului postmodern nu trebuie să fie minimalizate, pentru că fără cunoaşterea lor nu vom putea discuta în cunoştinţă de cauză despre traiectoria spirituală a umanităţii din acest moment. 752Citatul e luat dintr-un pamflet numit „Religious Requirements and Practices of Certain Selected Groups”, Headquarters, Department of the Army, April 1978, cf.http://www.marshall.edu/~allen12/pamp.html. 753

Ph. D. Roald E. Kristiansen, „Satan in Cyberspace”, art. web, cit. ant. 754

Ibidem. 755

Birth of Tragedy”, Special Anniversary Edition The God Issue, in „Issue”, No. 4, November ’86 – January ’87 ( one interview of Anton La Vey by Eugene Robinson), cf. http: / www. churchofsatan. com./Pages/ Navigate.html.

320

Page 317: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

alţii şi nu binele ca atare. De aceea el se confesează lui Robinson, spunându-i: „Când eu am admis afilierea satanică, numai atunci am înţeles cât de greu trebuie să fie…şi să realizezi, ceea ce în mod semantic termenul o reclamă”.756

Kristiansen evaluează CoS-ul (Biserica Satanei) ca pe o „religie”, după cum ea însăşi se declară: „ Satanismul este o religie, care implică faptul de a avea un sistem stabil de credinţă şi un anume set de valori specifice. Principiile etice subliniate de el se substituie conceptului de dreptate, dar o dreptate în contextul negării drepturilor egale pentru toţi. În loc de a accepta o listă detaliată de reguli comportamentale, sataniştii afirmă că e nevoie de un sistem politic elitist, care să promoveze darwinismul social ca ideologie normativă. Oricine discerne doctrina lor, înţelege că satanismul este un protest împotriva tuturor religiilor care prevalează în Occident şi a normelor politice ale vestului. Dar creştinismul este cel mai mare adversar al său”.757

Kristiansen surprinde foarte bine realitatea reacţionară a satanismului promovat de Biserica Satanei. Idealul capitalist nu e conform cu ideologia satanistă, pentru că societatea democratică are nevoie de putere ca să fie condusă, indiferent dacă cei de la putere o simt sau nu în ei şi oamenii îşi aleg liderii prin vot, fără a căuta neapărat elite absolute care să-i reprezinte. Satanismul reacţionează împotriva lumii democrate tocmai pentru „unidimensionala” sa atenţie faţă de oameni. Iubirea şi mila sunt „periculoase” pentru satanism pentru că distrug omul „natural” şi în acelaşi timp distrug forţa naţiunii clădită pe omul „natural”, în care numai cel puternic trebuie să conducă. Satanismul promovat de CoS poate fi considerat o ideologie socială darwiniană pentru că vrea să promoveze ca buni numai pe cei puternici, care pot să domine pe cei slabi, fiindcă aceasta este calea prin care umanitatea poate avansa ca specie biologică şi ea trebuie – în concepţia CoS – să îşi asume, rolul de a se răspândi social şi de a evolua.

„Păcatele” pe care le ia în derâdere satanismul şi le condamnă sunt: prostia, pretenţiozitatea, solipsismul, sinuciderea,

756 Ibidem.

757 Ph. D. Roald E. Kristiansen, „Satan in Cyberspace”, în http://www.marshall.edu/~allen12/pamp.html

321

Page 318: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

conformitatea de turmă, lipsa de perspectivă, iertarea pentru starea trecută de bine, mândria neproductivă, lipsa de partea estetică.758

Pentru La Vey, satanismul este reprezentat, în Lex Satanicus, de cei care merg după „legea junglei”759 şi care nu trebuie să dea răspunsuri dacă nu sunt întrebaţi, să nu-şi spună problemele proprii altora fără ca cineva să vrea să le audă, să nu viziteze oameni care nu pot fi respectaţi, să nu facă avansuri sexuale dacă nu li se dă mai înainte un semn, să nu se plângă de ceva de care nu au nevoie ei înşişi, să nu dăuneze cu ceva copiilor, să nu ucidă animale non-umane, dacă nu au nevoie să mănânce sau dacă acelea nu îi atacă, să nu necăjească pe nimeni. Această latură „pozitivă” a satanismului îi face pe satanişti să îi ajute pe alţii când aceia le-o cer sau să strice orice ceartă, pentru că puterile magice odată cunoscute te fac să stai departe de lucrurile care nu îţi aduc nici un folos.760 Despre această „pozitivitate” care a uimit pe mulţi, atunci când au luat contact cu La Vey, vom vorbi ceva mai departe.

Mulţi consideră însă, aşa cum am mai spus, că în satanism e vorba de o închinare reală în faţa Satanei. Însă slujirea diavolului nu este principalul scop în activitatea satanistă a CoS-ului, după cum spune Gilmore: „nu există elemente de slujire a diavolului în Biserica Satanei. Astfel de practici se pot vedea în cadrul ereziilor creştine (…) Sataniştii nu cred în supranatural, fie că e vorba de Dumnezeu sau de Satana. Satanistul îşi este propriul său Dumnezeu. Satana este un simbol al vieţii omului, care se exprimă prin mândria şi dicteurile naturii sale carnale. Realitatea care stă în spatele Satanei este pur şi simplu forţa întunecată a evoluţiei, care pătrunde toate componentele naturii şi furnizează energie, pentru supravieţuirea şi perpetuarea înnăscută a tuturor lucrurilor vii. Astfel Satana nu este o entitate conştientă căreia să i se aducă venerare, ci mai degrabă un rezervor de putere situat în interiorul omului, care se deschide prin intermediul voinţei”.761

758 Cf. http://www.prairienet.org/~xx052/Sin.html. 759 Cf. http://www.paririenet.org/~xx052/Eleven.html. 760 Ph. D. Roald E. Kristiansen, „Satan in Cyberspace”, art. web, cit. ant. 761

: „There are no elements of Devil worship in the Church of Satan. Such practices are looked upon as being Christian heresies [...] Satanists do not believe in the supernatural, in either God or the Devil. To the Satanist, he is his own God.

322

Page 319: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Satanismul este împărţit în trei categorii principale: Satanismul Tradiţional care afirmă că rădăcinile

satanismului se trag din Egiptul Antic. Satanismul Rebel care spune că Satan are nevoie

de o pisica moartă, un mormânt profanat, o tăietură pe mâna tinerei de 17 ani sau un ritual perfect realizat în nişte condiţii groteşti.

Satanismul Modern care promovează individul şi nu faptul că omul este nesemnificativ, slab şi dependent de supranatural. Ei consideră că apartenenţa de supranatural şi implicit de o Biserică, presupune mult prea multă bătaie de cap având în vedere că „Nimic nu este real (Totul este permis)” (Phil Hine, Magia Haosului). Satanistul Modern nu neagă munca strămoşilor noştri precum face un fanatic, ci el îmbrăţişează fiecare idee valoroasă, cultura şi magia, dar refuză să fie condus de legile unui „preistoric” (ex. Iisus).

Valorile satanismului sunt în satanist drept pentru care ritualurile sataniste afirmă puterea simbolului satanic în inteligenţa, isteţimea şi cultura individului762.

Satanizarea nu e o problemă uşoară pentru La Vey şi el nu se încrede în rezultatele de moment, ale noilor convertiţi la satanism. Trebuie să se renunţe definitiv la „greşelile” creştinismului : iubirea necondiţionată şi mila sau compasiunea. Astfel se pronunţa Peter H. Gilmore, mare preot în CoS şi creatorul Cyberspace-ului pentru această „biserică”, diferenţiind satanismul de creştinism: „satanismul este o religie brutală a elitismului şi un socialism darwinian care caută să stabilească domnia sa peste toţi cei care sunt apţi de a fi idioţi, care vrea să facă justiţia imediată să devină injustiţie, şi care respinge pe de-a-ntregul egalitarismul ca un mit, care a făcut invalidă rasa umană timp de 2000 de ani”763. Despre situaţia de fapt a satanismului

Satan is a symbol of Man living as his prideful, carnal nature dictates. The reality behind Satan is simply the dark evolutionary force that permeates all of nature and provides the drive for survival and propagation inherent in all living things. Thus Satan is not a conscious entity to be worshipped, rather a reservoir of power inside each human to be tapped at will.” Textul e preluat de la adresa: http://www.prairienet.org/~xx052/Sin.html. 762 http://www.churchofsatan.com/ site citat la 28.04.2009763 Cf. http://www.prairienet.org/~xx052/SATAN.html.

323

Page 320: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

individualizat de la CoS, Kristiansen spune următoarele: „ individul însuşi este cea mai mare întrupare a vieţii umane şi este considerat sacru prin sine însuşi. Din această cauză satanismul poate fi definit ca o mişcare de susţinere a potenţialului uman iar membrii săi sunt liberi să-şi dezvolte şi să exceleze în orice capacitate pe care şi-o doresc, ascensiune condiţionată numai de interesul raţional de sine”.764

Andreea Porcarelli duce mai departe această idee: „Negarea rolului lui Dumnezeu este însăşi condiţia satanică de împlinire a omului. Şi în acest sens, satanistul nu are nevoie de plecăciuni ale capului ca înainte, ci trebuie să îşi găsească în el toate resursele necesare de a-şi crea propria sa fericire pe pământ. „Toate religiile care compun natura spirituală a lumii”, scrie La Vey „sunt invenţii ale omului”, un fel de proiecţie în infinit a propriilor lui dorinţe frustrate şi a tuturor acelora care au vrut să facă ceva şi nu au putut. Însă satanismul e dimpotrivă altceva: „satanistul crede în completa gratificare a propriului său ego”; el trăieşte acum „asemenea unei sărbători”, fără să aibă sfârşit orice fel de satisfacţie de sine şi fără a cultiva vreun fel de dragoste pentru vreun om, care pentru un satanist este imposibil şi absurd de trăit: „Noi nu putem iubi pe toţi; este ridicol să credem că se poate întâmpla aşa ceva. Dacă noi iubim pe cineva sau ceva pierdem capacitatea noastră naturală pentru selecţie. Dragostea este unul dintre cele mai intense emoţii experiate de către un om, când urăşte pe altul. Atingerea experienţei dragostei nediscriminative este foarte a-natural. Dacă noi nu suntem în stare să experiem una din aceste emoţii, nici voi nu aveţi succes deplin în experienţe de alt fel.”

Satanismul reprezintă venerarea lui Satan?

Venerarea lui Satan nu este o parte esenţială în satanism. Nu trebuie să îl venerezi pe Satan pentru a fi un satanist. Ideea din spatele satanismului este să devii cât mai bun şi să faci ceea ce te face fericit şi te binedispune. Atât timp cât urmezi calea satanistă în viaţă, te poţi numi satanist.

764 Ph. D. Roald E. Kristiansen, „Satan in Cyberspace”, art. web, cit. ant.

324

Page 321: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Satanismul este venerarea propriei persoane. Termenul „satanist” a fost prima dată atribuit în Evul Mediu tuturor oamenilor care aveau o religie diferită de cea catolică. Era un termen folosit pentru descrierea celor care venerau un alt zeu, a celor care venerau pământul, natura, pe ei înşişi sau orice nu era creştin.

Satan a fost creat de celelalte religii pentru a da o definiţie a tot cea ce este „rău”. Acest „diavol” a fost creat pentru a reprezenta aşa-zisele păcate ale oamenilor. Conform acestor religii, Satan reprezintă distrugerea.

Pe de altă parte, este un alt ego al lui Satan, numit Dumnezeu. Ca şi Satan, Dumnezeu are multe nume, depinde de religie şi perioadă. Acest Dumnezeu reprezintă tot ceea ce este bun în oameni, toate lucrurile bune pe care le pot face pentru alţii. Acest Dumnezeu ar trebui să reprezinte creaţia.

Pentru un satanist, Satan nu este altceva decât o forţă a naturii. Satan nu este considerat o zeitate. Această forţă este considerată partea întunecată a naturii. Această „parte întunecată” nu reprezintă neapărat răul, ci doar o parte neexplorată a naturii. Satanismul nu cere venerarea lui Satan, nu îţi cere nici măcar să crezi într-o deitate. Depinde de individ să aleagă ce nivel i se potriveşte cel mai bine765.

Poziţia materialistă a CoS-ului însă nu e de dată recentă. La Vey susţinea şi el că omul nu e decât un animal printre celelalte animale. Pentru o prezentare explicită a umanităţii evoluţioniste predicată de La Vey, cele nouă porunci satanice din Biblia Satanică sunt cel mai bun exemplu de prezentare succintă a realităţii umane „pure”:

1. Satana cere imoralitatea în locul abstinenţei!2. Satana cere existenţa de zi cu zi, în locul pipei cu vise

spirituale! 3. Satana cere înţelepciunea nepângărită766, în locul

prefăcătoriei ipocrite!

765 http://ro.wikipedia.org/wiki/Satanism site citat la 28.04.2009766 Adevărata înţelepciune satanistă o reprezintă tocmai a face ceea ce vrei şi a nu-ţi ascunde deloc patimile.

325

Page 322: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

4. Satana cere bunătatea celor care îi slujesc lui, în locul dragostei risipite a celor afabili!

5. Satana cere răzbunarea, în locul întoarcerii şi a celuilalt obraz!

6. Satana cere responsabilitatea celor responsabili, în locul grijii pentru vampirii mentali!

7. Satana cere omului să fie doar un alt animal, câteodată mai bun, dar de cele mai multe ori fiind mai rău decât cei care merg în patru labe, care, din cauza „dezvoltării sale intelectuale şi a spiritului său divin”, a devenit cel mai vicios animal dintre toate!

8. Satana cere tot ceea ce se numeşte „păcate”, fiindcă ele conduc psihicul, mentalul sau emoţiile gratificate!

9. Satana a fost cel mai bun prieten al bisericilor dintotdeauna şi a ţinut în mâna toate afacerile de până acum!767

Omul ideologiei sataniste a lui La Vey este omul materialismului dialectic, omul darwinian sau care va apare ca o extrapolare a filosofiei lui Charles Darwin. Astfel, conform cu datele de mai sus, satanismul reprezentat de CoS apare ca o formă radicală de ateism social darwinian, care vede în creştinism primul dintre duşmanii săi şi singurul în care „satanismul” are sens.

În „Biserica lui Satan” sexul este considerat natural şi încurajat, fiind considerat al doilea instinct primar al omului, după cel de auto-apărare.768 Drogurile nu sunt acceptate, deoarece ele constituie căi de evadare din real venind astfel în contradicţie cu realismul predicat de La Vey. Violenţa este interzisă în mod

767 cf. Anton LaVey, The Satanic Bible, Avon Books, 1969, p. 25. Textual: 1. Satan represents indulgence, instead of abstinence! 2. Satan represents vital existence, instead of spiritual pipe dreams! 3. Satan represents undefiled wisdom, instead of hypocritical self-deceit! 4. Satan represents kindness to those who deserve it, instead of love wasted on ingrates! 5. Satan represents vengeance, instead of turning the other cheek! 6. Satan represents responsibility to the responsible, instead of concern for psychic vampires! 7. Satan represents man as just another animal, sometimes better, more often worse than those that walk on all fours, who, because of his "divine spiritual and intellectual development," has become the most vicious animal of all! 8. Satan represents all of the so-called sins, as they all lead to physical, mental, or emotional gratification! 9. Satan has been the best friend the church has ever had, as he has kept it in business all these years!768 Potrivit lui Sigmund Freud diavolul nu este altceva decât întruparea impulsurilor erotice anale refulate; (Fernnand Comte, „Dictionar de crestinism”, trad.Elena Bitu si Lucian Nicolae, ed.Niculescu, 1999,p.272)

326

Page 323: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

express şi încălcarea unei reguli a „Bisericii” sau statului constituie cauze pentru excomunicare (observăm schimbări majore din viclenie).

„Locaşurile de cult satanice sunt numite „grote”. Pe la mijlocul anilor’ 70, existau asemenea „grote” în toate marile oraşe. Sunt trei mari categorii de ritualuri:

a) ritualuri semnale (de îndeplinire a unei dorinţe);b) ritualuri compasionale (de ajutorare);c) ritualuri destructive (de manifestare a urii)”.769

La Vey nu vrea o interacţiune cu supranaturalul, pe care, de altfel, îl exclude din principiu770, ci o dezvoltare a abilităţilor omeneşti pervertite. În măsura în care îţi poţi folosi în mod eficient forţa personală rea, bagajul rezidual de frustrări, de răutate, de ambiţie egoistă, de perversitate şi câştigi în lupta personală pentru supravieţuire, atunci ai reuşit să fii puternic. Iar dacă cineva nu a avut succes e lăsat să piară de unul singur.771

Se observă că miza existenţei umane nu se judecă valoric ci la nivelul unui pragmatism furibund şi meschin. Nu contează cine eşti sau ce faci, adică devenirea ta ca persoană, ci decadenţa ca un efort asumat, faptul de a putea să faci, prin toate acţiunile tale, să se discrediteze şi să fie umiliţi şi oprimaţi ceilalţi; să îţi poţi distruge adversarii, numai pentru ca tu să fii singurul învingător. Această mentalitate, numai este de câteva decenii numai un avatar al ideologiei sataniste a CoS-ului, ci ea a devenit parfumul înăbuşitor al societăţii postcapitaliste.

769 Pr. Prof. Dr. N. Achimescu, Satanismul în România organizare şi ritualuri, în Biserica şi problemele vremii. Periodic de gândire creştină, nr. 3, 1998,p.10 şi urm. ; Pr. Lect. Dr. Gheorghe Istodor, op.cit., p. 221-222770

La Vey îi mărturisea lui Robinson: „Eu nu m-am prezentat pe mine niciodată vorbind cu Satana sau cu Dumnezeu sau cu oricine altcineva sau că aş fi în legătură cu vreun fel de divinitate sau că aş avea un mandat special de putere şi de influenţă. Eu doar simt că trebuie să fac ceea ce fac, fiindcă e o parte din natura mea”; „Şi de asemenea eu mă simt ca omul care dormind pe podea, nu mi-e teamă să nu cad jos pe podea. Eu am dormit pe podea oricând. Eu nu am pretenţii că viaţa mea este cumva sacră sau că e o venă sfântă sau ceva oracular. Dacă aceste lucruri se vor întâmpla din cauza magiei mele cu atât mai bine. Eu nu pot da vina pe cineva că a încercat”, cf. „Birth of Tragedy”, Special Anniversary Edition The God Issue”…, art. web., cit. supra. 771 Ph. D. Roald E. Kristiansen, „Satan in Cyberspace”, art. web, cit. ant.

327

Page 324: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Satanismul CoS-ului e mână în mână cu filosofia darwiniană şi cu ideile de bază ale democraţiei furibunde. Lupta pentru existenţă a lui Darwin e tot la fel de satanistă ca şi lupta pentru concurenţă a investitorilor democraţi. Iar satanismul transmută problema individului şi la nivelul societăţilor, a culturilor şi a naţiunilor: cine nu poate să reziste, să piară. Cel slab trebuie să dispară.

Şi tocmai de aceea La Vey are dreptate când spune – deoarece societatea postcapitalistă este infuzată masiv de mentalitatea satanistă – că „noi îmbrăţişăm realitatea şi nu încercăm să o transformăm într-o utopie, lucru care ar fi contrar cu ceea ce fabrică existenţa în dinamica ei”.772

La Vey s-a bazat pe tendinţele lumii sale. El a promovat mai întâi de toate imoralitatea, pentru că, „ pe altarul diavolului este decăderea, plăcerea este un chin, întunecimea este lumină, sclavia este libertate şi nebunia este sănătate. Camera ritualică satanică este locul ideal al ospitalităţii gândurilor nespuse sau locul adevărat al perversităţii”773. Dacă altarul satanist este locul suprem al perversităţii, atunci a îngădui perversitatea şi destrăbălarea şi a o practica nu înseamnă, decât a face o „faptă bună”.774

Despre alte două tendinţe ale satanismului predicat de CoS, Steve Higginbotham, spune următoarele: „A doua tendinţă satanică este relativismul moral. Satanismul înceţoşează distincţia dintre bine şi rău, dintre ce este drept şi ceea ce este greşit. În satanism nu există nici o indicaţie morală. Ce este drept şi ce nu, rămâne la latitudinea fiecăruia în parte. Aceasta explică multe acte fără conştiinţă, care sunt făcute de către membrii satanişti. Pe când a treia tendinţă este respingerea creştinismului. Multe din ritualurile satanice şi din simbolurile satanice nu reprezintă decât o satirizare a credinţei creştine. Crucea întoarsă este un simbol

772 Cf. http://www.prairienet.org/~xx052/Sin.html.

773 Ad litteram: „On the altar of the Devil up is down, pleasure is pain, darkness is

light, slavery is freedom, and madness is sanity. The Satanic ritual chamber is the ideal setting for the entertainment of unspoken thoughts or a veritable palace of perversity”, cf. Anton Szandor LaVey, „The Satanic Rituals”, Avon Books, 1972, p. 1. 774 Art. „Satanic Ritualism”, delivered by Steve Higginbotham at the 1995 Freed-Hardeman Lectures., cf. http://biphome.spray.se/d.scot/Rituals/Ritualshtml.

328

Page 325: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

satanic comun şi recitarea de rugăciuni către Dumnezeu devine anti-rugăciune în ritualurile satanice. La Vey face atacuri vehemente împotriva creştinismului. Pentru el sataniştii „ nu încearcă să blasfemieze mai mult decât se poate declara prin termenul „indignare diabolică”775.

Iluzia divinizării de sine a omului, prin intermediul războiului împotriva lui Dumnezeu este cultivat şi la nivel ritualistic. Principala sărbătoare a membrilor Bisericii Satanei este propria lor zi de naştere (dată de ideea că „fiecare om este Dumnezeu”) şi totalitatea ritualurilor satanice sunt prezentate ca o serie de psihodrame776, menite să-i elibereze pe iniţiaţi de nesocotita moştenire creştină, pe care o au membrii acesteia în general şi în mod particular din mediul catolic ( cf. The Satanic Rituals, New York, 1972).

Blasfemiile, pline de profanări ale slujbelor creştine, sunt făcute în mare parte, în contextul unui ritual care cheamă deopotrivă la acte heterosexuale şi homosexuale, referitor la care La Vey a spus în mod naiv că reprezintă gratificări sexuale, care sunt o bucurie fără îndoială, dar care nu pot fi urmărite, „decât de dragul lor”. Şi, deşi La Vey a subliniat de nenumărate ori că aceste ritualuri au caracter psihodramatic, ele rămân fără îndoială o

775 Anton LaVey, „The Satanic Bible”, Avon Books, 1969, p.29; Art. „Satanic Ritualism”, delivered by Steve Higginbotham, cit. supra776 Pentru o mai bună înţelegere a ritualurilor satanice, vom reda aici, pentru început, calendarul satanic al CoS-ului, rămânând ca mai apoi să vorbim despre modul cum este conceput un ritual satanic şi obiectele necesare pentru un ritual satanic. Calendarul satanist anual al Bisericii Satanei este următorul:7 ianuarie, Ziua Sfântului vin chel ( ritual cu sânge); 17 ianuarie, Orgiile satanice ( ritual sexual); 2 februarie, Orgiile satanice ( ritual sexual); 25 februarie, Sfânta zi a Walpurgiei ( ritual cu sânge); 1 martie, Ziua Sfântului Eichadat ( ritual cu sânge); 20 martie, Sărbătoarea echinocţiului ( ritual sexual); 1 mai-26 aprilie, Marea culme ( ritual cu sânge); 21 iunie, Sărbătoarea solstiţiului ( ritual sexual) ; 1 iulie, Orgiile satanice ( ritual cu sânge); 3 august, Orgiile satanice ( ritual sexual); 7 sep, Căsătoria celor mai buni (ritual sexual); 20 septembrie, Gazda de la miezul nopţii ( ritual cu sânge); 22 sept, Sărbătoarea echinocţiului (ritual sexual); 29 oct, Ajunul tuturor Sfinţilor (ritual cu sânge), 1 noiembrie Halloween-ul (Sărbătoarea tuturor Sfinţilor din catolicism), ritual sexual; 4 noiembrie, Orgiile satanice (ritual sexual); 22 decembrie, Sărbătoarea solstiţiului (ritual sexual); 24 dec, Cea mai înaltă culme (ritual cu sânge). Calendarul ne-a fost furnizat de art. „Satanic Ritualism”,delivered by Steve Higginbotham at the 1995 Freed-Hardeman Lectures., cf. http://biphome.spray.se/d.scot/Rituals/Ritualshtml.

329

Page 326: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

ambiguitate tipică satanismului. Pe de o parte, credinţa în Dumnezeu, în Iisus Hristos, în Biserică, în Taine şi în valoarea lor mântuitoare este negată, dar pe de altă parte lui Dumnezeu I se adresează totul în mod direct ( deşi se afirmă că El nu există), care este Iisus Hristos ( cu scopul de a-L jigni) şi I se consacră ostii care sunt folosite spre profanare în timpul ritualurilor lor. Astfel se manifestă toate aceste contradicţii cu referire la „războiul împotriva credinţei”, în care negarea lui Dumnezeu poate fi considerată o simplă, dar concretă formă de ură satanică îndreptată împotriva Lui şi nu viceversa.”777

Dar pentru a înţelege mai bine ce se petrece în interiorul comunităţilor sataniste, trebuie să descriem ritualurile satanice şi obiectele care se folosesc în acest context, cât şi semnificaţiile lor.

Steve Higginbotham ne dă informaţii concentrate despre vrăji, sacrificii satanice, cărţi şi obiecte satanice.778 Spune Higginbotham că sunt trei feluri de vrăji: 1. vrăji de dragoste, cu intenţia de a inculca dorinţa sexuală într-o persoană; 2. vrăji de profit: sănătate, finanţe, fericire şi succese materiale; 3. vrăji de distrugere a cuiva. Fiecare satanist învaţă să facă vrăjile din cele două cărţi principale ale lui La Vey, Biblia Satanică şi Ritualurile satanice.

Sacrificiile satanice sunt şi ele de patru tipuri şi La Vey afirmă în Biblia satanică, că ritualurile satanice nu implică crima propriu-zisă.779 Dar J.R.Lewis spune dimpotrivă: „În anii 80-90 au început să se tortureze copii la ritualurile satanice. Deşi Biblia Satanică spune că nu acceptă crima rituală, anumite pasaje din ea instigă la crimă, cum nu instigă Sfânta Scriptură, deşi şi aici se prezintă anumite crime oribile.”780. Deşi, nu se stie în ce măsură sacrificiile rituale sunt sau nu simbolice, Steve Higginbotham

777 Andrea Porcarelli, „An anthropological view of Satanism”, art. web, cit. supra. 778 Art. „Satanic Ritualism”, delivered by Steve Higginbotham, art. web, cit. supra. 779 La Vey afirmă ad litteram: „Sub nici un motiv un satanist nu trebuie să omoare un animal sau un prunc!”, cf. Anton LaVey, The Satanic Bible, Avon Books, 1969, p. 89. 780

James R. Lewis, „The Satanic Bible: Quasi-Scripture/ Counter-Scripture”, an article from at The 2002 CESNUR International Conference „Minority Religions, Social Change, and Freedom of Conscience”, Salt Lake City and Provo ( Utah), June 20-23, 2002.

330

Page 327: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

vorbeşte de următoarele patru tipuri, după cum am mai spus, de sacrificii satanice : 1. sacrificiul de sine, 2. sacrificiul durerii (mutilarea unei părţi a corpului), 3. sacrificiul unei părţi a corpului, 4. sacrificiul format din unele lucruri. Şi cu tot simbolismul ritualic expus cu emfază în multe interviuri de La Vey781, acesta socoteşte că sacrificiul ideal este acela în care omori pe cel ce te-a provocat.782 În acest context afirmaţia lui J.R.Lewis şi mărturiile sale devin foarte concludente, că satanismul instigă la violenţă, viol, discriminare şi crimă.

Simbolurile satanice cele mai evidente sunt steaua în cinci colţuri întoarsă, Baphomet înscris în stea, numărul 666, crucea întoarsă, semnul anarhiei ( un A înscris în cerc).783

Abdul al-Hazred, în celebra sa carte „Necronomicon” din secolul al VIII-lea, ne surprinde în capitolul intitulat „Diferite semne”, cu detalierea unor simboluri sataniste străvechi, practicate însă astăzi decontextualizat. Domnul Paul Ştefănescu redă în întregime cartea lui Abdul, un arab din Damasc, care a scris-o pe la anul 730 d. Hr., ca un apendice al cărţii sale „Magia Neagră”, citată la începutul acestui capitol.784

Abdul afirmă că semnele pe care le va descrie în acest capitol sunt „foarte puternice” şi că ele trebuie să fie „formate cu mâna stângă”785. Primul semn transmis de Abdul este semnul Voor, care nu e altul decât cel pe care cântăreţii de muzică rock îl fac pe scenă în faţa fanilor dar şi fanii deopotrivă, în care degetul mijlociu şi arătătorul sunt aduse în palmă şi ţinute în această poziţie de către degetul mare iar arătătorul şi inelarul reprezintă

781 Ca spre exemplu: Reverend Bob Johnson, „Dinner with the Devil: An evening

with Anton Szandor La Vey, the High Priest of the Church of Satan”, in magazine „High Society”, August, 1994. , cf. http: / www. churchofsatan. com./Pages/ Navigate.html. 782 cf. Anton LaVey, The Satanic Bible, op. cit., p. 89-90. 783 Art. „Satanic Ritualism”, delivered by Steve Higginbotham, cit. supra. 784

Abdul al-Hazred, „Necronomicon”, în Paul Ştefănescu, „Magia Neagră”, op. cit., p. 151-171. 785 Idem., p. 156. Aluzia la Sfânta Scriptură este evidentă. Dacă cei damnaţi sunt cei din stânga, atunci mâna stângă trebuie să fie partea corpului care trebuie să exprime împotrivirea noastră faţă de Dumnezeu şi slujirea adusă Satanei.

331

Page 328: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

coarnele Satanei, fiind ţinute drepte.786 Abdul numeşte semnul Voor „adevăratul simbol al celor vechi.”787 El trebuie făcut „când doriţi să-i rugaţi pe aceia care aşteaptă îndărătul pragului”788. Semnul Kish este un alt simbol contemporan decontextualizat aproape deplin de bagajul său magic şi anume celebrul „Fuck you” ultrafolosit, concretizat în ridicarea degetului mijlociu şi îndoirea degetului mic, a inelarului şi arătătorului în palmă, pe când degetul mare formează litera V cu restul celorlalte degete.789 Semnul Kish „doboară toate barierele şi deschide uşile planurilor celor mai îndepărtate”.790

Semnul Koth şi semnul Zeilor precedenţi şi-au pierdut din întrebuinţare, de aceea nu le mai descriu, însă apare la sfârşitul capitolului Marele Semn al străvechilor zei, care e o stea în cinci colţuri înscrisă într-un inel791, actualul Baphomet înscris în stea al CoS-ului.

Pe site-ul Bisericii Satanei, Baphomet înscris în stea este de culoare mov, steaua e neagră iar numele CoS e scris cu roşu aprins, pe fond roşu deschis. Baphomet nu e nimic altceva decât un ţap, cu urechi mari lăsate, cu două coarne în formă de V şi cu barbişon. Baphomet-ul satanist însă diferă de Baphomet-ul de pe coperta uneia din cărţile lui Eliphas Lévi din 1896, numită „Magia transcendentală” şi pe care Paul Ştefănescu l-a redat pe coperta cărţii sale.

El este mult mai schematic decât cel prezentat de Eliphas Lévi. La Eliphas, Baphomet este negru, pictat pe fondul unei nopţi negre dar totuşi cu un sfert de lună albă în partea dreaptă, care îşi

786 Decontextualizarea ritualurilor satanice constă în aceea, că la concertele de muzică rock, se face acest semn cu ambele mâini şi fără semnificaţia primară din cadrul experienţelor magiei negre. 787 Abdul al-Hazred, „Necronomicon”, în Paul Ştefănescu, „Magia Neagră”, op. cit., p. 156. 788 Ibidem. 789 În mesajul obscen al zilei el indică organul sexual masculin în stare de potenţă. De aceea el nu mai are nimic de-a face cu caracterul magic al semnului Kish, decât într-un mod foarte larg. 790 Abdul al-Hazred, „Necronomicon”, în Paul Ştefănescu, „Magia Neagră”, op. cit., p. 156. 791 Idem., p. 157.

332

Page 329: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

împrăştie lumina în mod difuz pe trupul său. Baphomet are trup de bărbat de înălţime medie, nu viguros, cap de ţap, cu ochi mari, negrii, cu urechi întinse, paralele cu umerii, cu două coarne gigant în comparaţie cu capul păros şi cu un sceptru ieşit din mijlocul capului, ca o coroană; pe spatele lui tronează două aripi mari, negre, de înger căzut, barba îi curge între cei doi sâni de femeie, are păr pe burtă, nu şi pe mâini; pe mâna stângă scrie, cu litere romane, „Coacula” iar pe mâna dreaptă „Soive”, stă pe un tron care e aşezat pe globul pământesc. Picioarele îi sunt aşezate „turceşte”, în partea stângă a piciorului său este un alt sfert de lună – de astă dată de culoare neagră – e îmbrăcat în şalvari şi din sexul său răsare un sceptru format din doi şerpi încolăciţi, înscrişi în cerc.

Întorcându-mă la Steve Higginbotham, acesta admite drept cărţi principale ale satanismului postmodern, următoarele cărţi: „777”, „The Book Of The Law”, „The Black Arts” şi „The Satanic Mass” ale lui Aleister Crowley, „The Satanic Bible” şi „The Satanic Rituals” ale lui Anton LaVey, alături de „The Book Of Shadows”.792 Ultima dintre cărţi, spune el, „reprezintă agenda unui satanist cu date despre ritualuri şi vrăji. Multe lucruri din ea sunt scrise de mână şi câteva sunt scrise cu sânge. Despre această carte se spune că are puteri magice şi este păstrată foarte atent.”793

Despre obiectele folosite de CoS în ritualurile sale, Higginbotham spune următoarele: „Obiectele satanice folosite la ritualuri sunt: robele negre, de preferabil cu glugă, bijuterii cu simboluri satanice, altarul satanist, lumânări negre, un clopot, un potir sau un pahar, o sabie sau o cârjă, tămâie şi ulei.”794

Dar fără o prezentare a unui ritual în sine sau a unei „drame” sataniste, cum o numeşte La Vey, nu putem percepe prea bine atmosfera interioară a unui ritual satanic. John Godwin, în cuprinzătoarea sa lucrare despre America ocultă, ne dă următoarea descriere fidelă a ritualului de vineri seara: „Vineri noaptea e ziua cea mai mare pentru satanişti, noaptea înaltă ( şi nu cea neagră) a missei satanice. Ea se deschide cu o lungă ceremonie în camera

792Art. „Satanic Ritualism”, delivered by Steve Higginbotham, art. web cit. 793 Ibidem. 794 Ibidem.

333

Page 330: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

ritualică, condusă de însuşi La Vey în ţinută regală, întreţinută de un acoperământ pentru cap din mătase, din care ies două coarne. Se cântă la orgă şi din gură, cu accente melodice gregoriene, punctate de exclamaţia „Shemhamforash!” şi „Hail Satan!”, care sunt repetate de către toţi.

Pe altarul gol stă întinsă o fată, care stă confortabil pe o carpetă din blană de animal. După ce La Vey termină potirul ( cu un conţinut la alegere) el pune potirul pe pântecele fetei sau în regiunea pubisului ei, unde stă până la ultima parte a ritualului. Urmează partea de închinare a serii, dar aceasta este o expoziţie ritualică care mişcă spre orgii sexuale. Membrii vin şi îşi aduc cererile lor înaintea Satanei…. Cer dragoste, plăceri senzuale, triumf în societate. La Vey îi atinge pe ei cu sabia sa şi îi numeşte „nopţi”, pe când congregaţia se adună într-o serviabilă împlinire, vocile lor strigând cu putere: „Salut, Satana!”; mesaj care îi însoţeşte până acasă.

Câteodată au loc şi psihodrame elaborate, în care un membru întruchipează pe cineva, bărbat sau femeie, pe care îl detestă. El poate fi un şef, un rival în dragoste sau – cel mai frecvent – un tată sau o mamă. Actorul face acest lucru cu bucurie: perorând, citind, scoţând nechezări din cele mai urâte, şi prezentând cele mai ridicole defecte ale acestuia. La Vey interpretează pe judecătorul, congregaţia reprezintă juraţii şi ei privesc spre acesta ca spre un obiect duşmănos. Dacă verdictul lor este „vinovat”, ei pot cere o pedeapsă pentru cel care este adevăratul autor şi pe care unul dintr-ai lor îl interpretează. La sfârşitul serii participanţii sunt motivaţi emoţional din plin, încălziţi de mirosuri şi relaxaţi în mod plăcut.”795

Dar Godwin nu a prezentat şi ritualurile sexuale. Kristiansen denumeşte ritualul sexual „sex magic” şi îl prezintă ca o masturbare în grup.796 Dar el este mai mult decât atât: este o orgie sexuală în care nu se ţine nici o logică şi în care fiecare face sex cu cine vrea şi cum vrea.

Kristiansen se pronunţă realist în ceea ce priveşte CoS-ul: „Datorită ideologiei lor pragmatice şi utilitariste, în primul rând

795 John Godwin, „Occult America”, art. web, cit. ant. 796

Ph. D. Roald E. Kristiansen, „Satan in Cyberspace”, art. web, cit. ant.

334

Page 331: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

orientată spre interesul raţional personal, libertinaj şi proslăvirea trupului şi a materiei, ei au captat un public larg.”797 Şi mai ales, liderul Bisericii Satanei a lăsat o amprentă surprinzătoare asupra celor care l-au cunoscut.

Ceea ce spune John Godwin în acest sens e foarte edificator: „Înainte de a-l întâlni pe La Vey, eram înclinat să cred că am să găsesc un american în versiunea lui Aleister Crowley, a gentelmenului din Leamington (Anglia), care se auto-intitula Marea Fiară, îmbibat din plin de heroină pe fiecare zi …(cu alte cuvinte): un monstru. O singură dată am întâlnit un corespondent la Reuters, care îl cunoscuse pe Crowley puţin înainte de moartea sa, survenită în 1947. Acesta îşi intitulase articolul său: „Cel mai rău om din lume”: „Crowley a fost un fin alpinist şi un foarte bun jucător de şah, dar ca satanist s-a prăbuşit de atâta plictiseală. Poţi vedea peste tot, de la el, numai lucruri de mâna a doua. Chiar şi motoul său: „Tot ce vrei tu este întreaga lege”, era o remarcă a lui Rabelais”. Întorcându-mă la La Vey, el nu se aseamănă cu Crowley. El nu este plictisitor. Biserica Satanei este o structură victoriană pictată în negru de o urâţenie memorabilă. Tipul de casă rampă, este firesc în districtul Bayswater din Londra, dar e găsit rar în San Francisco. Pe placa de deasupra uşii stă scris: „Să nu tulburi, dacă nu ai o întâlnire” şi deasupra ei, ca bun venit, era o pisică neagră Manx. Oricum, eu aveam o întâlnire. Am fost întâmpinat la domnul La Vey de un zâmbet, reieşit de la o fetiţă blondă primitoare798, cu un păr lung şi ochelari rafinaţi. „Luaţi loc”, îmi spune ea. „Anton va veni aici în câteva minute”. Ea mi-a ţinut companie, dar a refuzat să fie intervievată. „Acesta e departamentul lui Anton”. Faţa confidentei mele mirosea asemenea unei doamne din antichitate, fie din cauza mirosului ce emana din ziduri sau din ferestrele ce nu se deschid niciodată. Am stat lângă o piatră tombală, unde am servit o cafea şi de unde am putut admira decorurile. Exista acolo un scaun stomatologic obişnuit, o masă de operaţie, un schelet spânzurat, o bucată dintr-un om mort şi o carte masivă cu următoarea atenţionare: „Oricine

797 Ph. D. Roald E. Kristiansen, „Satan in Cyberspace”, art. web, cit. ant. 798 Fetiţa care pe atunci avea 7 ani era Zeena, fiica lui La Vey. La Vey a fost căsătorit.

335

Page 332: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

schimbă cărţile din propria-i dorinţă, i se vor tăia mâinile”. Telefonul era decorat cu o pecete satanică, cu o altă notă plictisitoare: „Nu sunaţi de la acest telefon”. Astfel Biserica părea drept o mulţime de note. La Vey şi-a făcut o intrare bună. Este un om masiv, de 6 picioare înălţime, îmbrăcat complet în negru, purtând un guler clerical şi o pentagramă ca medalion din argint, împrejurul gâtului. Capul său e pe de-a-ntregul ras, o modă a Tartarului şi poartă o bărbie neagră a la Ivan cel Groaznic. E un om în putere, cu o voce calmă, cu un amiabil şi surprinzător umor şi cu o precaută atenţie la răspunsurile care trebuie să le dea întrebărilor care i se pun, fără îndoială, întrebări pe care le-a auzit de sute de ori înainte.”799

Abilitatea lui La Vey de a da un aer de pozitivitate şi chiar de a părea admirabil a dat un mare câştig de cauză satanismului. Satanismul CoS-ului nu a intrat în polemică şi nici măcar nu a avut simţ apologetic. S-au bazat pe un pragmatism elaborat cu grijă, dar fără ostentaţie şi au câştigat foarte mult.

Organizaţiile sataniste internaţionale recomandate de CoS sunt: „Ordinul căii mâinii stângi” ( din Europa şi Noua Zeelandă), „Ordinul celor 9 îngeri” ( Anglia) şi „Fraternitatea lui Baelder” (Anglia).800

În anii ’70 Biserica Satanei era singura mişcare satanistă oficială, care îşi putea boteza, căsătorii şi înmormânta adepţii801. Satanismul postmodern este descentralizat după moartea lui La Vey802. Biserica Satanei s-a dizolvat pe de-a-ntregul în 1975, moment după care a urmat o explozie pe internet a satanismului

799 John Godwin, „Occult America”, Doubleday & Company, 1972., cf. http: /

www. churchofsatan. com./Pages/ Navigate.html. 800 Cf. http://prarienet.org/~xx052/. 801 Art. „Satanic Ritualism”, delivered by Steve Higginbotham, art. web cit. 802

John Godwin, ne dă următoarea schiţă biografică a lui La Vey: „El şi-a început cariera ca dresor de lei, tigri şi leoparzi, la „Clyde Beatty Circus”. Şi-a făcut apoi o formaţie de muzică. A învăţat singur să cânte la pian şi orgă şi a cântat la oboi în San Francisco, la „Ballet Symphony Orchestra”. De când era la circ s-a iniţiat în hipnoză şi magie. A devenit fotograf în departamentul de criminologie a poliţiei din San Francisco. Aici a stat trei ani. Din această cauză Biserica Satanei este unul din cele mai apărate stabilimente din oraş. S-a iniţiat în astrologie şi ESP şi a lecturat multe cărţi de hipnoză şi magie neagră. A fost medium.” , cf. John Godwin, „Occult America”, art. web, cit. ant.

336

Page 333: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

promovat de o aripă a CoS-ului, la jumătatea anilor ’90. Spiritul satanist promovat de CoS se transmite în prezent prin Biblia Satanică care se editează mereu, atât legal dar şi ilegal.803

James R. Lewis, în studiul său referitor la Biblia Satanică a lui La Vey, ajunge la constatarea că influenţa ei a fost hotărâtoare pentru liderii satanişti ce i-au urmat.804 Anton La Vey prezisese acest lucru. Spunea el: „până acum oamenii nu au fost şocaţi intelectual prea mult dar va veni un moment când ei vor gândi şi se vor îndoi… Cred că Biblia satanică este acum mai actuală ca niciodată”.805

Următorul pasaj din lucrarea lui Lewis este grăitor, în ceea ce priveşte influenţa lui La Vey asupra celorlalţi lideri de Biserici sataniste: „Religia satanistă însă este cu atât mai interesantă, cu cât mediile academice o ignoră în mare parte. Dar studiind fenomenul, vedem că avem de-a face mai degrabă cu un fenomen trivial decât cu o religie serioasă. Însă satanismul e mai mult decât o luptă a tinerilor împotriva părinţilor lor, cum se crede adesea.

Relevant pentru cercetarea noastră este un studiu ce s-a efectuat pe date demografice. Este vorba de două chestionare la care s-a răspuns în 5-10 minute. Primul la începutul lunii august 2000 iar al doilea la sfârşitul lui februarie 2001, la care au răspuns 140 de persoane. Din cei 140 de inşi intervievaţi, 110 persoane erau din America de Nord, adică 80% dintre ei. Satanismul european este un fenomen diferit. În căutările pe internet se descoperă faptul că Anton La Vey a fost o figură controversată între sataniştii contemporani. La Vey a promovat o imagine pozitivă a diavolului, fascinantă. Biblia satanică e încă singurul mare document care influenţează mişcarea satanistă contemporană. Prin aceasta el a vrut să facă din satanism o religie, iar el este figura cea mai reprezentativă a acestei religii. În cultura şi tradiţia vestică, demonul reprezintă ceva mai mult decât răul absolut. Din

803 James R. Lewis, „The Satanic Bible: Quasi-Scripture/ Counter-Scripture”, art.

web, cit. supra. 804 Ibidem. 805

Gavin Baddeley, „Lucifer Rising: Sin, Devil Worship and Rock’n’Roll”, in Plexus, London, 1999, p. 75.

337

Page 334: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

păcate, el a devenit o întrupare a celor mai atractive însuşiri. Spre exemplu, pentru că tradiţia creştină a fost anti-senzualistă, Satana a fost asociat cu sexualitatea. Dacă tradiţia creştină a condamnat mândria, răzbunarea şi avariţia, celor care s-au aliat acestui statut, el le-a promis conformitate şi abundenta. Satanismul celebrează viciile ca virtuţi. Avem de-a face aici cu un neopăgânism. În prezent satanismul s-a dezvoltat într-o direcţie diferită decât satanismul lui La Vey din anii ’60. Tot mai muţi satanişti contemporani văd în Satana o fiinţă conştientă. Şi e interesant de observat că umanismul lui La Vey a fost înlocuit cu un spiritualism satanic, care se bazează pe răspunsul direct. Astfel, 20% dintre intervievaţi au răspuns că nu „Biblia satanică” este mobilul important care i-a atras la satanism. Mulţi dintre ei vin din rândul creştinilor, care cunoşteau atmosfera unei confesiuni creştine. În convertirile satanice putem găsi multe exemple, în care cei în cauză au devenit satanişti fiind influenţaţi de Biblia satanistă a lui La Vey. Populara carte „Învierea lui Lucifer”, ne relatează cum Martin Lamers, fondatorul Bisericii Sataniste din Olanda, co-afiliată cu cea din Los Angeles, a fost inspirat de cartea lui La Vey.806

Autorul aceleiaşi cărţi „Lucifer Rising” (Învierea lui Lucifer), nota că „Biserica satanică a eliberării a apărut în ianuarie 1986, după ce fondatorul ei, Paul Douglas Valentine, a fost inspirat de citirea Bibliei Satanice”.807

Alte istorisiri de convertiri directe pe baza Bibliei satanice găsim la Michael A. Aquino, în „The Church of Satan”, 4 th ed. Self-published, 1999, unde se relatează că Robert de Cecco, care va deveni ulterior un Stăpân al Templului,808 şi Lilith Sinclair, ce v-a deveni preoteasă şi soţia lui Aquino809, „au fost convertiţi datorită Bibliei satanice.”810

806 Idem., p. 104. 807 Idem., p. 153. 808

Michael A. Aquino, în „The Church of Satan”, 4th ed. Self-published, 1999, p. 69. 809 Idem., p. 82. 810

James R. Lewis, „The Satanic Bible: Quasi-Scripture/ Counter-Scripture”, art. web, cit. supra.

338

Page 335: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Ultimul lider de referinţă la care ne vom referi este Michael A. Aquino, iniţiatorul cultului „The Temple of Set”.811

Referinţele despre Aquino şi organizaţia satanistă înfiinţată de el, le vom lua din articolul foarte elaborat al lui Kristiansen. El ne furnizează următoarele date: „Templul lui Set, numit aşa după zeul egiptean Set, zeul nopţii812, a luat fiinţă în 1975, după ce Anton La Vey a jignit pe mulţi dintre membrii săi813, care au plecat din Biserica Satanei şi s-au conformat propriei expresii a lui Aquino.

În 1969, La Vey l-a întâlnit pe Aquino, l-a ridicat rapid în ierarhia satanică. În 1975 Aquino l-a acuzat pe La Vey că vinde preoţia şi ca s-a depărtat de la ţelul iniţial satanic. Împreună cu conducătorii mai multor grote, M.A. a înfiinţat „Templul lui Set”. Filosofia lui Aquino era că universul este un mediu inconştient şi că alături de acest univers există entitatea Set, zeul egiptean al întunericului, cunoscut mai mult prin intermediul tradiţiei iudaice, pe care îl numeşte „Satan”; Set nu este considerat ca o entitate malefică şi nici teologia Templului nu este o tentativă declarată de a respinge toate celelalte Biserici. „Templul lui Set” este o religie cu orientare intelectuală, încurajând studiul unor subiecte ca: Egiptul antic, religiile antice şi contemporane, ocultismul, psihologia şi ştiinţele experimentale.814

În Templul lui Set conducerea o avea Marele Preot Michael Aquino. Templul a fost legalizat în California, ca o Biserică no-profit în 1975 şi a primit deopotrivă statutul şi cunoaşterea legală, cu exceptarea de la taxe faţă de stat. Din această cauză membrii Templului lui Set se consideră pe ei înşişi singura religie satanică, care posedă statut legal. Istoria Templului lui Set însă este detaliată într-un document numit: „The General Information and Admissions Policies Letter”.815 De aici aflăm, că Templul îşi trasează originile dintr-o civilizaţie dispărută a rasei

811 Vom prescurta această siglă sub această formă : ToS. 812 Cf. http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/history_set. 813 După cele spuse de Peter Gilmore, numărul celor care s-au disociat de La Vey este de 30, cf. http://www.marshall.edu/~allen12/pretend.txt. 814 Pr. Lect. Dr. Gheorghe Istodor, op.cit., p. 222815 Cf. http://www.xeper.org/pub/tos/infoadms.htmlşi http://www.xeper.org/pub/tos/xepera.html.

339

Page 336: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

umane, când oamenii se dezvoltau în sensul conştiinţei de sine, şi care a jucat un rol aparte în istorie, mai presus de toate celelalte. Dar umanitatea a reacţionat la această dezvoltare în două moduri. Câtorva le-a fost frică de conştiinţa de sine şi au promovat întoarcerea la Eden, la statutul de natură în care cineva nu are responsabilitate pentru deciziile şi acţiunile sale, fiindcă se cerea totala ascultate şi loialitate, pe când altă parte a omenirii a promovat conştiinţa de sine şi a privit viaţa în mod invers decât ceilalţi, impunându-se prin forţa naturală şi exercitând ideea că omul va fi puternic.

Tradiţia iudeo-creştină a urmat prima cale, pe când tradiţia egipteană şi grecească, în special lumea misterelor şi a ocultismului a mers pe a doua. Aderenţii Templului lui Set merg pe cea din urmă. Numele „Set” este legat etimologic de un cuvânt ebraic „Satana” iar el este legat de simbolurile dinăuntrul grupării, două la număr: „a fi mai mult” şi „conştiinţa de sine”. Ei resping ideea creştină cum că Satana e tot cel ce se împotriveşte lui Dumnezeu şi e fiinţă spirituală căzută. Pentru ei acest amănunt este o erezie creştină.”816

Filosofia lor de viaţă este fascinantă, mai ales prin spiritualismul ei categoric. Dar acum, apelând tot la Kristiansen, vom prezenta alcătuirea interioară a Templului şi viaţa de aici, pentru o perspectivă de ansamblu: „Templul lui Set e condus de Consiliul celor 9, care determină idealurile, alături de Marele preot al Lui Set şi directorul executiv. Există 6 grade de iniţiere pentru membrii (Setian I*, Adepts II*, Priests III*, Magisters IV*, Magi V*, Ipsissimi VI*), cu mai multe ordine şi fiecare este supervizat de magiştrii iniţiaţi de Marele Maestru.817 Un ordin este un grup de membrii, care manifestă un interes special pentru istorie, filozofie, geografie sau psihologie, care să fie conform cu credinţele totale ale Templului şi se poate introduce prin acestea în procedurile rituale. Marele Maestru are deplina autoritate asupra oricărui ordin în parte. Un iniţiat poate fi numai într-un ordin. Câteva ordine ale Templului: „The Order of the Trapezoid”, „The Order of the Scarab, „The Order of the Vampyre”, „The Order of Shuti” şi „The

816 Ph. D. Roald E. Kristiansen, „Satan in Cyberspace”, art. web, cit. ant. 817 Cf. http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/orders.

340

Page 337: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Order of Leviathan”.818 Munca activă a ordinelor e făcută mai ales de II* şi IV*. Iniţiaţii V* sunt cei care stăpânesc magia neagră şi sunt membrii marcanţi ai Templului. Preoţii sunt responsabili cu integritatea Templului pe de-a-ntregul şi au autoritatea de a evalua iniţiaţii. Celor primiţi în Templu li se dă o copie după Crystal Tablet of Set819, care conţine materiale cu conţinut de magie neagră, filozofie magică, o listă cu activităţile şi ţelurile unui iniţiat, informaţii despre membrii comunităţii, informaţii despre numeroasele ordine ale Templului, o listă a oficialilor curenţi ai Templului, o listă de cărţi pentru citit820821 şi o bogată literatură scrisă de M. Aquino.202 După doi ani novicele este calificat ca adept. Dacă nu evoluează e respins. Cel care este aprobat primeşte un medalion roşu şi e declarat ca nou afiliat al unui ordin al Templului şi se specializează într-un studiu după propria lui alegere. Templul are baze de date computerizate şi un buletin de informaţie computerizat numit Glinda.

Cei care vor să devină membrii sunt chestionaţi dacă nu cumva au fost criminali sau au intenţii non-etice şi pentru această încorporare în Templu, plătesc 60 de dolari la început iar anual 50 de dolari.822 Membrii trebuie să aibă peste 18 ani. Templul nu se ocupă de copii, pentru că fundamentele Templului doresc fiinţe exclusiv raţionale, pregătite şi educate, pentru a putea primi

818 Pentru o iniţiere în problematica acestor ordine ale Templului lui Set există

următoarele adrese web: pentru Ordinul leviatanilor: http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/ol-stm.set; pentru Ordinul Shuti: http://www.textfiles.com/occult/oshutiset.occ; pentru Ordinul vampirilor: http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/Vamp.set . Ultima adresă cuprinde şi o liturghie pentru Mesa neagră. O explicare a tuturor acestor ordine găsim la adresa http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/fascism_debunked.gz . 819 Această lucrare poate fi găsită la adresa: http:/ www. satanist. net/ satan/Satanism/Tos/ Tdoc.1html. 820 Cf. http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/Reading_lst/tsrl01 şi -/tsrl24.821

Cf. http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/crystal_tablet. 822

Însă nu numai în ToS se cotizează financiar. Cf. http://www.prarienet.org/~xx052/cosmem.html, pentru a intră cineva în CoS trebuie să plătească 40 de dolari la început şi 100 de dolari anual, e chestionat şi i se imprimă „destinul satanic”.

341

Page 338: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

filosofia şi credinţa pe care o vor. Relaţiile dintre Biserica Satanei şi Templul lui Set sunt încordate. O sursă spune: „a existat un război de cuvinte furios între Templul lui Set şi Biserica Satanei în ultimii douăzeci de ani”.823 Însă niciodată Michael Aquino nu s-a referit la Anton LaVey cu un respect planificat şi în acelaşi timp criticele lui LaVey au fost tăioase numai cu privire la compromiterea satanismului şi a „bisericii”. Ideologic, Templul lui Set a văzut Biserica Satanei doar o formă temporară de afiliere, la ceea ce înseamnă eonul satanic.824„825

La polul opus ideologiei CoS-ului, Templul lui Set are o ideologie spiritualistă, bazată pe concreteţea personală a lui Set sau Satana. Kristiansen spune despre ideologia setiană următoarele: „Pentru ei, „Set” reprezintă premisa dezvoltării capacităţii umane de a fi conştientă de sine şi de a dori să aibă putere. Templul lui Set defineşte astfel satanismul: „credinţa în existenţa Satanei ca fiinţă sensibilă sau spirit al universului şi închinarea Satanei şi ascultarea de el înseamnă principiul, standardul şi idealul nostru. Astfel Satana este o fiinţă metafizică, dracul sau arhanghelul, şi credem în el pentru că acest lucru constituie o religie şi este mai mult decât o filozofie raţională sau o doctrină ideologică”.826 Însă „Setnakt”, un preot al Templului lui Set, şi-a exprimat o poziţie diferită: „Majoritatea celor care formează Templul cred în existenţa unei entităţi şi anume a lui Set, dar această credinţă nu e cerută de la nici un membru. Set este privit ca cel mai bun model al iniţierii… o putere vastă, dar o fiinţă finită”.827

Satanistul este cineva care crede în Satan, după cum creştinul crede în Iisus Hristos, budistul crede în Buddha iar musulmanul în Mahomed. Dacă existenţa lui Satana este negată, atunci acea persoană este ateistă şi nu satanistă.”828

823 Cf. Peter Gilmore, "Pretenders to the Throne: Regarding the Temple of Set" at

http://www. marshall.edu/~allen12/pretend. txt. 824

Cf. cu The Book of Coming Forth by Night, on alt.satanism, aug. 1994.825 Ph. D. Roald E. Kristiansen, „Satan in Cyberspace”, art. web, cit. ant. 826 Cf. http://ftp.netcom.com/pub/jy/jyouril/infoadms.txt. 827

Cf. http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/%20religion/satanism/ToS/Setnakt.gz. 828 Ph. D. Roald E. Kristiansen, „Satan in Cyberspace”, art. web, cit. ant.

342

Page 339: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Dacă în ceea ce priveşte CoS-ul, accentele polemice vizavi de celelalte grupări sataniste nu ocupă o poziţie privilegiată în atitudinea lor cultică, ToS-ul (Templul lui Set) este mereu în polemică cu Biserica Satanei. Pentru Templul lui Set, sataniştii ca cei din CoS sunt ateişti şi nu satanişti, pentru că nu văd în Satana o fiinţă personală. Putem numi din această cauză Templul lui Set o religie satanistă în comparaţie cu ideologia satanistă predicată de CoS. Însă dacă privim cu atenţie modul de manifestare al ToS-ului, vom vedea că e mai mult o ideologie în practică decât o religie satanistă.

Kristiansen se va ocupa de filosofia setiană şi de dezvoltarea ei istorică. El spune următoarele: „Această „concepţie religioasă” satanistă era foarte naturală, în special între 1966-1975, a cărei explorare se chema „Calea mâinii stângi”, fiind recunoscută terminologia iudeo-creştină, tocmai ca o aversiune faţă de idealurile creştine. Din cauza imaginii lui Satana din religiile teiste, în care acesta este răul ultim, sataniştii subliniază atribute ca totala independenţă, antinomismul moral, ceremonialul artistic şi dezvoltarea intelectuală. Setienii privesc această formă de satanism ca fiind doar un singur pas al unui drum foarte lung, care în sens pedagogic s-ar defini, ca libertate de sine, fără a intra în colivia de referinţe iudeo-creştine, ci fiind vorba de un univers vast, al libertăţii de gândire şi de transmitere a ideilor. Acest ideal e o dezvoltare completamente diferită de creştinism, în care „înaltul satanism”, privit ca ceva pozitiv, e prezentat ce ceva care stă prin sine însuşi, fiind o alternativă viabilă, pentru oricine este interesat.

Începând cu anii ’80 însă, societatea şi-a lărgit problematica sa cu ideile dezvoltate de satanism, fapt pentru care curentul satanist a devenit tolerat şi încurajat de societate. Noile grupuri religioase au devenit victimele unei propagande duşmănoase, iar satanismul în mod evident a început să fie acuzat de diferite crime: sacrificii umane şi animale, canibalism, răpiri, abuzuri sexuale, crime etc.829

829 Pentru informaţii diverse referitoare la abuzurile sataniste, indicăm următoarele adrese: http://www.kosone.com/people/ocrt/sra.html. http://parc.power.net/users/aia. http://www.user.aol.com/doughskept/witchhunt_links.html. http://www.ra-info.org/;http://www.tardis.ed.ac.uk/~feorag/sram/srindex.html.

343

Page 340: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

S-a cheltuit multă energie pentru a se răspunde diverselor acuzaţii şi apărările au fost pe drept cuvânt, luări de poziţii de dragul acestei soluţii. S-a complicat însă relieful grupurilor tinerilor alienaţi şi a elementelor antisociale, care doreau să ofenseze societatea prin intermediul muzicii şi a activităţilor criminale. Templul lui Set însă respinge încercările de a prezenta satanismul drept un anti-creştinism prin slujirea răului şi subliniază faptul, că a deveni un setian nu este ceva ce ar însemna instabilitate, imaturitate sau vreo slăbiciune emoţională şi intelectuală a unor oameni.

Setienii se diferenţiază de o etichetă deşănţată a satanismului, declarând că Templul nu este un „mântuitor al maselor”, ci mai degrabă încurajează şi ajută pe indivizi să-şi dezvolte propria lor divinitate, să facă din ei regi ai filosofilor, care sunt capabili să mişte lumea după cum vor ei.”830

Dacă cei din CoS erau materialişti care cereau socializarea slăbiciunii şi promovarea sexualităţii şi a răutăţii, membrii ToS sunt angajaţi în lupta pentru elitism, dobândit prin sprititualizare satanică şi filosofie.

După M. Aquino, satanismul are două mari principii:1. individul uman este un agent liber care se distinge de

non-conştiinţa forţei naturale. 2. acest lucru înseamnă de fapt ceea ce mulţi numesc

„demonizare” sau înăbuşă influenţa ei.831

Individul setian nu este rodul unui proces al evoluţiei, dar nici nu se exprimă într-un mod anume apariţia omului. Problema genezei omului nu e importantă pentru setieni, ci mult mai importantă e dezvoltarea umanităţii spre adâncirea conştiinţei de sine. Omul după CoS este un animal evoluat, pe când pentru ToS el este o fiinţă conştientă, care urmăreşte cu orice preţ individualizarea sa excesivă. Pentru această individualizare, setianul apelează la magia neagră.

Magia neagră pe care o practică ToS este exprimată ca „ o rafinare a înţelegerii, prin care cineva poate să dezvolte

http://www.religioustolerance.org/sra.htm.830 Ph. D. Roald E. Kristiansen, „Satan in Cyberspace”, art. web, cit. ant. 831 http://ftp.netcom.com/pub/jy/jyouri/bonewit1.txt.

344

Page 341: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

capacităţile AND ale puterii de a controla influenţele832, care afectează direct existenţele umane, puterea de a simţi o relaţie proprie cu aceste influenţe şi a balansa în mod necesar aceste schimbări, în propria-ţi favoare”.833

Prin magie el doreşte să trăiască, să experieze şi să continue să fie nehotărât. În al doilea rând, adevăratul setian este unul care crede în conştiinţa psihică, ce desemnează propria sa divinitate, prin care în mod deliberat îşi exersează inteligenţa şi voinţa sa. Acest lucru e văzut ca un proces de devenire, de devenire întru fiinţă, după exemplul expus de Platon şi nuanţat de Nietzsche. Slujirea de la Templu duce la afirmarea individualităţii. Individualizarea e privită drept acceptarea tuturor dorinţelor trupeşti şi ale egoului, după cum era şi în Biserica Satanei. Individualismul devine ţelul însuşi al vieţii şi el e văzut ca o dobândire a unui „sine înalt”, după cum spunea A. Crowley. Setienii numesc acest proces Xeper sau Kheffer, după o hieroglifă egipteană ce înseamnă „ a deveni”. Acest „a deveni” se traduce pe scurt prin a deveni o fiinţă prin magie. Aceasta produce schimbarea pe măsura voinţei pe care o ai.834

Filozofia Templului lui Set proclamă că universul este un mediu fără conştiinţă înzestrat cu o consistenta mecanică. În contrast cu universul, şi ocazional încălcându-i legile, se afla Set. Set este zeul Egiptean al nopţii, de fapt o fiinţa metafizică, cunoscută în trecut sub denumirea ebraică greşita de „Satan”. De-a lungul mileniilor, Set a modificat genetic fiinţa umană pentru a crea o specie îmbunătăţită, cu o inteligenţă supranaturala. Aquino pretinde că l-a invocat pe Set într-un ritual în 21 Iunie 1975 şi ca în acea noapte, în patru ore a scris conversaţia avuta cu el în cartea sa „Cartea ce vine de departe în noapte”. Conform spuselor lui Aquino, Set l-a hirotonit pe el şi astfel Templul lui Set a urmat lui LaVey şi Bisericii lui Satan. Conform membrilor Templului, Set nu este văzut ca o zeitate dedicată răului şi nici nu este teologia templului să respingă oricare altă religie convenţionala. În fapt,

832 Aici trebuie să citim: demonii. 833

Cf. http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/made_me_do_it . 834

Cf. http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/word.set. şi Ph. D. Roald E. Kristiansen, „Satan in Cyberspace”, art. web, cit. ant.

345

Page 342: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Templul lui Set este mai degrabă o religie orientată intelectual. De exemplu, Aquino îşi încurajează adepţii să studieze materiale dintr-o vasta bibliografie adnotată, care include subiecte ca Egiptul antic, religiile antice şi contemporane, ocultism, psihologie, şi ştiinţe experimentale.835

Ideologia satanistă a ToS-ului nu poate fi înţeleasă în conţinutul său filosofic fără o evidenţiere a metodelor filosofice de lucru ale adepţilor şi fără libertatea care o au în a acţiona. Kristiansen spune următoarele amănunte despre aceste două aspecte: „ În filosofia setiană viaţa este văzută ca un proces, în care psihicul uman poate deveni conştient de sine şi poate depăşi toate limitările conştiinţei. Există multe metode de a obţine o astfel de conştiinţă de sine. Individul însă trebuie să aleagă calea pe care şi-o doreşte şi ea nu este dictată de Templu. Datoria Templului e numai aceea de produce o atmosferă şi de a fi o gazdă propice acestor ţeluri, ce trebuie continuate şi comunicate.”836

Însă Templul recomandă trei metode particulare: 1. reducţionismul socratic ( întrebarea aduce un rezultat

credibil care elimină falsitatea)2. folosirea logicii corecte ( idei eclectice şi sintetice

creatoare, prin care să percepem legătura dintre noi şi univers) 3. intuiţia noetică ( prin care putem înţelege propria

noastră divinitate şi putem folosi magia neagră).837 Dar toate aceste principii se transformă în nişte sofisme

axiologice în practică. Metoda interogaţiei este înţeleasă nu ca o tindere continuă spre adevăr ci ca o absolutizare a puterii de a alege la nivel individual. Autonomia gândirii e subliniată şi de al doilea principiu, în care eclectismul filosofic al ToS-ului urmăreşte o disoluţie a ideii de bine şi de rău pe de o parte iar pe de altă parte susţine o manieră pseudo-intelectualistă în felul de a percepe moralitatea ca antimorală. Intuiţia noetică nu e nimic altceva decât o adulare a propriei persoane, în care magia are rolul de a spori

835 Timothy Miller, America's Alternative Religious, p. 403836

Ph. D. Roald E. Kristiansen, „Satan in Cyberspace”, art. web, cit. ant. 837

Cf. http://www.lysator.liu.se/ftp/pub/religion/satanism/ToS/Setnakt.gz .

346

Page 343: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

încrederea în tine şi valenţele individuale. Templul lui Set urmăreşte să înfăptuiască supraomul lui Nietzsche, fapt pentru care sprijină o cultură şi o spiritualitate care să proslăvească forţa de autodeterminare personală.

Dar atât Biserica Satanei cât şi Templul lui Set sunt forme extreme de individualism, în care societatea şi realitatea politică este obscurizată, datorită dorinţei de a dezvolta o minte strict individualistă, în context personal. Pericolul care vine de la CoS este acela că îmbrăţişează idealul social al darwinismului, care respinge egalitatea dintre persoane, pe când din partea ToS-ului, cel mai mare pericol este susţinerea filosofiei de viaţă a nazismului.

Având în vedere toate acestea, consideram pe Aleister Crowley, ca punct de inspiraţie pentru satanismului postmodern, şi pentru promotorii principali ai satanismului postmodern, Anton Szandor La Vey şi Michael A. Aquino, au schimbat în mod considerabil atmosfera exterioară şi interioară a lumii postmoderne. Satanismul lor a depăşit graniţele primare şi a contaminat din abundenţă nivelul estetic şi comportamental al omului postmodern. Reprezentarea omului ca funcţie a răului, noul look al diavolului în lumea postmodernă ca o fiinţă „drăguţă”, „amuzantă”, care „ajută” pe om să devină ceea ce vrea el, spiritul individualist şi acaparator care defineşte postcapitalismul şi democraţia de astăzi, promovarea plăcerii şi a anarhismului de opinie şi acţiune, nu sunt decât rezultate foarte palpabile ale influenţei satanismului în lumea noastră. Fără a face prea mult tam-tam, satanismul s-a extins prin cultura internetului, prin producţiile de film ale Hollywood-ului, prin jocurile PC şi reclamele publicitare. Cred că pe viitor vom privi cu mai multă atenţie teritoriul satanismului, atâta timp cât influenţa lui nu este o problemă minoră.

Concluzia articolului lui Kristiansen va fi şi concluzia noastră : „Morala satanică are trei mari directive: mândrie, înţelepciune şi individualism. Mândria constă în a nu te conforma cu idealurile maselor şi a urmări să îţi gratifici dorinţele. Înţelepciunea desemnează controlul asupra propriului tău destin, prin cunoaştere şi putere. Individualismul este înţeles ca puterea trupului, a minţii şi a voinţei, prin care stai deasupra oamenilor

347

Page 344: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

comuni şi deasupra mentalităţii lor. A-ţi exersa capacităţile proprii se traduce prin a fi cel mai în măsură să îţi satisfaci dorinţele trupeşti, mentale şi emoţionale. Persoana care a actualizat acest ideal poate fi considerată „a avea întruparea celei mai mari vieţi”. Biserica Satanei se scufundă în lascivitate pentru a se împlini la nivel individual, pe când Templul lui Set vede în viaţa mentală aspectul cel mai de seamă al omului, prin care poate obţine adevărata cunoaştere, prin care e capabil să-şi controleze propria sa viaţă şi destinul. Conflictul dintre cele două Biserici este reiterarea vechiului conflict aparent dintre trup şi minte. Împlinirea nu este socială ci individuală. Ei au respins pe cei slabi şi anume pe copii, evrei, ţigani, negrii, homosexuali etc. din rândurile lor. Datorită influenţei pe care o deţin, cel mai bun lucru este să iniţiem discuţii serioase cu sataniştii, pentru că deja au o activitate înfloritoare de treizeci de ani”838.

Dincolo de tendinţele ideologice, satanismul rămâne punctul culminant al dezumanizării, o „perfecţionare” a tuturor ideologiilor, filosofiilor sau manifestărilor seculare, aflate în afară iubirii şi voii lui Dumnezeu şi a Bisericii Sale.

VIII. Etapele prozelitiste de recrutare a celor vulnerabili

Recrutarea unui adept trece prin trei faze succesive, care determină progresiv adeziunea la sectă, în acelaşi timp apărând şi o formă de dependenţă intelectuală şi afectivă. Rând pe rând, neofitul va fi sedus, persuadat şi, în sfârşit, fascinat.

VIII.1. Seducţia

Contactul şi seducţia sunt fazele premergătoare, preludiul procesului de îndoctrinare, căci nu poate exista recrutare dacă atenţia subiectului nu este, în prealabil, atrasă prin diverse manifestări. Modalităţile de intrare în contact cu o sectă, sunt aproape nelimitate în prezent: o scrisoare, un afiş, un articol bine

838 Ph. D. Roald E. Kristiansen, „Satan in Cyberspace”, art. web, cit. ant.

348

Page 345: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

“alcătuit”, contacte interumane, schimb informaţional facilitat de ultimile tehnologii... posibilităţile sunt extrem de numeroase. Eficienţa acestor mici « clinciuri », cu ajutorul cărora sunt momiţi subiecţii, nu stă atât în preponderenţa lor cantitativă, cât în atracţia pe care o suscită, căci a seduce înseamnă înainte de toate a place şi a deturna atenţia spre direcţia dorită de persoana interesată839. Strategia noilor “misionari” constă în a regiza o utopie învăluitoare, ca alternativă la monotonia şi fadul unei existenţe cotidiene de care ne lovim toţi; sunt propuse răspunsuri simple interogaţiilor complexe, se subjugă prin bunăvoinţă aparentă (pentru a crea iluzia unui schimb afectiv), morbiditatea inerentă realului este pusă în contrapondere cu dragostea idilică care domneşte în sânul comunităţii sectare etc. Este vorba în mare măsură, de contact de la individ la individ, pregătit în prealabil de un subtil demers publicitar (conferinţe, mailing etc.).

Acest contact iniţial demarează procesul de identificare între recrutat şi recrutator, între vânător şi victimă; se determină suscitarea unei admiraţii comparative la victimă, acesta fiind rolul „dezinteresatelor” vizite în familie ale Martorilor lui Iehova sau întâlnirilor „ca între prieteni” a tinerilor mormoni.

Subiectele sunt adaptate în funcţie de câmpul de aplicare: într-un mediu literat se va propune soluţia angoasei existenţiale, economiştilor li se detaliază strategiile pentru maximizarea potenţialului dinamic al organismului, istoricilor li se propune studiul civilizaţiei egiptene, etc.

În instrucţiunile interne de recrutare ale sectelor se precizează uneori până şi locul unde urmează a avea loc recrutarea: sunt preferate arterele circulate, pieţele, campusurile, ieşirile din sălile de spectacol. În mod invariabil se recomandă apropierea acestor locuri de sediul sectei pentru ca potenţialul adept să nu fie descurajat de distanţa fizică. Martorilor lui Iehova li se recomandă: Mergeţi în oraşe şi lăsaţi pe catolici să evanghelizeze junglele şi cătunele; nu e scris în Noul Testament că trebuie să facem aceasta. Planul Bisericii este să trimită

839 Jean-Marie Abgrall, op.cit, p.107

349

Page 346: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

misionarii în principalele centre populate unde au acces la mase840.

Tehnica recrutării se bazează prioritar pe postulatul „posibilei identificări”: ceea ce este bun pentru mine este bun pentru tine, dacă eu pot şi tu poţi. În esenţă se caută o punte de legătură faptică între interlocutori care permite orientarea discursului către numitorul comun (bineînţeles impus de recrutator). Odată acest pasaj stabilit recrutorul dezvoltă o empatie emoţională841 a cărei finalitate este identificarea comportamentală, altfel spus adeziunea.

Scientologia a dezvoltat o veritabilă sistematică a atitudinilor de adoptat în timpul recrutării adepţilor, numită scara tonurilor842: spre exemplu în cazul unei victime triste se adoptă o atitudine compătimitoare etc.

Sun Myung Moon zicea: Trebuie să fim psihologi, să ştim să citim pe un chip. Trebuie să impresionăm oamenii prin calm, siguranţă, concentrare ....Trebuie să avem o încredere absolută în ceea ce spunem. Imprimaţi chipului dumneavoastră, în special privirii şi gurii o expresie particulară care poate impresiona plăcut. Ştim bine că suntem superiori celorlalţi, totuşi trebuie păstrată o atitudine umilă. Trebuie ca oamenii să aibă impresia că au de câştigat dacă ne asculta, trebuie că în urma discuţiei să aibă chef să vină la noi843.

Moise David, fondatorul «Copiilor lui Dumnezeu» (sectă organizată în 1969 în SUA, reprezentând un avatar al mişcării multiforme a hipioţilor; liderul David Berg, alias Moise sau Mo, fost pastor fundamentalist a strâns în jurul său adepţi în majoritate tineri, reglementând un regim de viaţă comunitară, alimentată de profeţiile sale despre apropiatul război atomic declanşat de marile

840 M. Galanter, Charismatic Religious Sects and Psychiatry în “American Journal of Psychiatry”, no. 139, 12 decembrie 1982, p. 12841 Le grand dictionnaire de la psychologie, sous la direction de Henriette Bloch, Roland Chemana, Alain Gallo, Pierre Leconte, Jean-Francois Le Ny, Jacques Posatei, Serge Moscovici, Maurice Ruchlin, Eliane Vurpillot, Larousse, Paris, 1991; Empatie-modalitate de cunoaştere intuitiva a celuilalt care se bazează pe capacitatea celuilalt de a împărţi şi chiar de a încerca sentimentele altuia842 R.L Hubbard., Buletins techniques, vol XII, New Era Editions, Paris, 1996, p.52843 Discurs din 1977 apud Jean-Marie Abgrall, op.cit., p. 109-110

350

Page 347: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

puteri în urma căruia vor supravieţui doar săracii, ce se vor reuni într-o nouă viaţă, de tip paradisiac sub conducerea lor)844 normează pentru misionarii săi, pe post de metodă misionară, „flirty fishing”-ul; este vorba de o întreagă suită de comportamente libertine, cu bătaie spre agresiune sexuală, care vizează momirea prin orice mijloace a individului.

Într-o serie de scrisori din 1974, M. David precizează discipolilor „tehnica racolajului misionar”, catalogând persoanele de sex feminin drept momelii cu sporită eficienţă; iată ce le recomandă adeptelor: De fiecare dată în care mergeţi cu un bărbat la un hotel, aveţi grijă să daţi ceva recepţionerului pentru a evita eventualele intruziuni. Acceptaţi orice propunere, orice comportament bizar sau anormal... totul e permis în virtutea unui scop nobil.845

Seducţia vizează glorificarea sectei prin reprezentantul său. Acesta va fi cu atât mai atrăgător cu cât societatea va fi descrisă drept un mediu agresiv, indiferentă preocupărilor celor mai intime ale recrutabilului. Vom regăsi această opoziţie interior-exterior, în toate etapele condiţionării sectare.

VIII.2. Persuasiunea

Persuasiunea, etapa următoare, presupune deja relaţionare celor doi factori puşi în discuţie: recrutatorul şi recrutabilul, emiţătorul şi receptorul. Ei stabilesc o relaţie particulară al cărei suport este mesajul. Emiţătorul (adeptul convins), care are vechime şi credit în sânul structurii, este cel care manipulează ; receptorul este ţinta, adeptul potenţial; cât despre mesaj el este inclus în discursul vehiculat de emiţător.

Pentru ca persuasiunea să fie eficientă, aceste trei elemente trebuie să răspundă unor cerinţe particulare căci scopul emiţătorului este de a obţine adeziunea receptorului la o propunere conţinută în mesaj.

844 Jean Seguy, Sectes et societes, în Enciclopedia Universalis, corpus 20, Editeur a Paris, Paris, 1992, p.798845 M. Galanter, art.cit, p.14

351

Page 348: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Procesul comportă mai multe etape: atenţia, înţelegerea, integrarea în formă, integrarea în mesaj, acceptarea mesajului, schimbarea atitudinii.846

Ansamblul poartă în psihologie denumirea de ELM: elaboration likehood model. El este de fapt radiografia unui mesaj bine structurat, care foloseşte două căi de atingere a ţintei: prin canale periferice şi/sau canale directe.

Canalul direct constă în comunicarea directă a mesajului propriu-zis; prin canale periferice mesajul central este îmbinat într-o ambianţă generală, şi sensul lui este determinat prin intermediul aspiraţiilor receptorului şi scopurilor emiţătorului. Mesajul transmis pe canalul direct poate fi receptat nemijlocit, este accesibil pe cale raţională. Cel transmis prin canalele periferice este supraîncărcat de factori afectivi, emoţionali, şi bineînţeles de trucuri regizate de emiţător. Dacă adeziunea adeptului este catalogată drept facil de obţinut, se foloseşte canalul direct; dimpotrivă când ţinta manifestă adversităţi şi convingeri ferme, manipularea se va realiza prin calea disimulată a canalurilor periferice.

Receptorul este elementul cel mai variabil în acest proces. De el depind în cea mai mare măsură, reuşita sau eşecul persuasiunii, dar mai ales el este cel care determină natura mesajului şi canalele utilizabile pentru transmiterea lui. Cu cât capacitatea sa de analiza va fi mai importantă cu atât mesajul va urma calea canalelor periferice şi va evita incoerenţa canalului central, supus în mai mare măsură capacităţii de raţionalizare; dimpotrivă., credulitatea receptorului determina utilizarea canalului central.

Unele secte substituie emiţătorul cu un grup mai numeros, care, în anumite cazuri, poate avea o mai mare credibilitate. Astfel scientologia a organizat aşa numitele „celebrity centers”; acestea nu sunt altceva decât regrupări de personalităţi ale vieţii publice, în special ale show-biz-ului, care fac propagandă sectei, exercitând o deosebită putere de atracţie în societăţile occidentale847.

846 Jean-Marie Abgrall, op.cit., p. 111847 http://www.scientology.org

352

Page 349: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Cel care exercită persuasiunea îmbracă un dublu statut: el este oratorul-sofist care convinge printr-un discurs echivoc care ţine loc de răspuns şi de demonstraţie, şi de asemenea este mistificatorul care propune utopia iluziei colective. El îşi fundamentează discursul nu pe raţiune şi logică, ci pe afectivitate şi sentiment. El nu demonstrează: el bulversează; el nu răspunde, el emite848.

Întreaga sa strategie urmăreşte să mascheze obiectivul central: îndoctrinarea849. Aşadar el pune în scenă o continuă „fabulă” care eludează realul şi-1 invadează progresiv, scopul fiind obţinerea asentimentului ţintei-viitorului adept (este vorba de primă etapă reală a manipulării). Una din subtilităţile acestei manevre constă în a determina ţinta să creadă ca adeziunea este un act de concordanţă cu propriul său interes .

Aceste persoane sunt bine documentate, folosind o întreagă gamă de tehnici de comunicare persuasivă, cu un grad ridicat de eficacitate, care, de altfel, sunt utilizate pe scară largă de specialiştii în publicitate şi advertising. Iată unele din punctele comune ale mesajelor puse în practică de noii „misionari”:

- comunicarea cu celalalt dându-i impresia unui real interes pentru persoana sa;

- privirea insistentă în ochi pe durata discuţiei;- exteriorizarea discursului (prin gesturi, mimică, etc.);- crearea unei iluzii de sinceritate şi de coincidenţă a

obiectivelor discursului cu cele ale interlocutorului;- nu se retractează, nu se emit îndoieli cu privire la mesaj,

tot timpul se atacă;- emiterea întotdeauna a două raţionamente pentru a

obţine consimţirea cu măcar unul din ele850.Astfel se ajunge la ceea ce un ex-adept al lui Moon

numea „încercuirea”: Intram intr-un univers în care totul este controlat, oamenii, informaţiile până şi clădirile. Eram persoana cea mai importantă din lume. Mă copleşea bucuria de a fi acceptat

848 Roger Ikor, La tete dupoisson, Albin Michel, Paris, 1983., p.78849 Jean-Marie Abgrall, op.cit., p. 112850 Ibidem, p. 90-93

353

Page 350: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

pentru ceea ce eram. Anturajul era extrem de agreabil şi nu eram capabil să fac nimic în opoziţie cu el851.

VIII.3. Fascinaţia

Fascinaţia este elementul motor al adeziunii, este cea care „câştigă partida”. După o perioadă de îndoială noul adept este definitiv convins de justeţea „bunei sale alegeri”, odată ce este pus faţa în faţă cu piesa de rezistenţă sectei: confruntarea cu guru care îi împrăştie ultimele reticenţe.

Începe astfel o noua etapa a procesului de îndoctrinare, care introduce un caracter magic în relaţia dintre viitorul adept şi grupul sectar. Această relaţie se detaşează încetul cu încetul de realitate pentru a se stabili într-un univers simbolic al sacrului şi divinului. Acum se răpeşte subiectului orice veleitate de a se sustrage influenţei sectei şi membrilor ei în acelaşi timp adăugându-se o cerinţă de angajament total: Aţi descoperit un grup care vrea să construiască o lume mai bună, mai pură, mai frumoasă. Ştiţi că liderul grupului este un lider formidabil care vă revelează viitorul umanităţii. Liderul şi grupul au nevoie de dumneavoastră pentru a duce la bun sfârşit nobila misiune. Deci îndrăzniţi şi aveţi curajul angajării pentru o cauză atât de măreaţă852.

Fascinaţia adeptului se fondează pe proiecţia simbolică asupra liderului, care este investit cu putere supranaturală, care interferează cu divinul. In acest stadiu liberul arbitru al victimei începe să se altereze faţă în faţă cu presiunea doctrinară exercitată asupra lui. Conversiunea sa definitivă va depinde de echilibrul care se va stabili între forţa coerciţiei, exercitată de sectă, şi puterea legăturilor prin care subiectul era mai înainte încadrat în societate.

Procesul fascinaţiei este comparabil, într-un grad mai redus cu cel al hipnozei. Apariţia sa este semnalul preeminenţei relaţiei empatice faţă de analiza raţională853, cu alte cuvinte el semnează actul final al subjugării subiectului.

851 Ibidem, p. 115852 Ibidem, p. 295853 M. Galanter, art.cit,. p.16

354

Page 351: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

VIII.4. Victimologie (profilul viitorului sectar)

Sociologul Ernst Troeltsch spunea că sectele apar în rândul claselor mai sărace care şi-ar compensa precaritatea existenţei prin comunitatea iubirii oferită de sectă854. Astăzi această afirmaţie nu mai este valabilă, căci ultima sută de ani a arătat că sectele nu au proliferat în general în ţările sau regiunile cele mai sărace ale lumii, nici în interiorul unei anumite societăţi şi nu neapărat în rândul păturilor sărace, chiar dacă într-o vreme componenţa sectelor era majoritară din oameni săraci.

Astăzi, opinia aportului situaţiei materiale în convertirea sectara fiind depăşită, nu putem să nu subliniem eficienţa sporită a tehnicilor de recrutare, care totuşi în practică nu sunt active decât asupra unei anumite categorii de oameni având o personalitate receptivă.

În general puţine analize sistematice au fost realizate în practică, adică printre adepţii sectari. Rarele tentative de definire ale profilurilor psihologice ale adepţilor sectari au avut un câmp de aplicare destul de limitat, întrucât specialiştii se lovesc de refuzul oricărei cooperări. Studiile efectuate, de regulă pe adepţi implicaţi în procese penale, pe ex-adepţi, pe voluntari propuşi de sectă sau pe cei în curs de tratament psihiatric (deci cu un grad de revelare aproximativă) au arătat că în general vârsta optimă de recrutare este între 18 şi 35.

Un studiu recent efectuat în San Francisco, pe un eşantion reprezentativ de tineri, având vârste între 18 şi 30 de ani, a arătat că 50% dintre ei erau dispuşi să dea curs unei invitaţii de a participa la întâlnirile unei secte, pe când 3% dintre ei erau efectiv membrii activi ai unei secte855. În general practicanţii mai în vârstă au o practică sectară mai îndelungată, convertirea producându-se în tinereţe.

854 Joachim Wach, op.cit, p.132855 Jean-Marie Abgrall, op.cit., p.213

355

Page 352: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

În rândul celor mai tineri, recrutarea se aplică mai ales în rândul studenţilor anilor terminali sau începători şi este însoţită deseori de renunţarea la studii.

Se pare că noile mişcări de tip sectar din ţările occidentale, şi în special cele care-şi au originea în Orient sau care reprezintă o variantă a unei tradiţii religioase orientale, au o caracteristică distinctivă care le deosebeşte cel puţin de majoritatea sectelor din interiorul creştinismului, şi anume atracţia evidentă pe care o exercită faţă de o categorie de vârstă aparte-tineretul. Apărute ulterior mişcării dizidente sub-culturale hippie, care propovăduia un stil de viaţă deviant şi hedonist, aceste secte s-au prezentat ca alternative la cultura hippie, oferită în principal celor dezamăgiţi de aspectele deviante şi infracţionale ale scenei hippie. Atracţia pe care aceste mişcări au exercitat-o asupra tineretului ţine de faptul că ele nu se pretau la o asociere pe categorii sociale mai vârstnice şi nici cu atitudinile de cenzură şi de interdicţie ale sectarismului creştin856.

Adeziunea sectară determină conflicte familiale şi sociale; grupul sectar reprezintă pentru tânărul în curs de căutare a identităţii un adăpost împotriva „agresiunii” societăţii şi furnizează o cale de rezolvare a conflictului familial, catalogată satisfăcătoare de către adept.

Recurgerea la înregimentarea sectară este uneori o cale de rezolvare a unor situaţii critice: divorţ, pierderea slujbei, decese familiale, ş.a.m.d., sau reprezintă un hiatus faţă de realitatea anterioară, familială sau personală. Specialiştii sunt de părere că actul de adeziune la o sectă răspunde unor nevoi psiho-terapeutice care nu urmează calea normală ci sunt deturnate în urma acestui act857.

Pentru secte adepţii-ţintă ideali sunt reprezentaţi de tineri depresivi sau în faza de ruptură sociofamilială la care sentimentul inadaptării suscită o căutare a unei soluţii de substituire.

Anumite etape ale existenţei sunt mai propice contaminării sectare: perioadele conflictuale, eşecurile şcolare, universitare sau profesionale, separaţia parentală, dificultăţi

856 Bryan Wilson, op.cit., p.133857 Jean-Marie Abgrall, op.cit, p. 119

356

Page 353: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

financiare, şomajul, maladiile, stările conflictuale ale societăţii, anomiile morale, ş.a.

Un studiu de specialitate arată că numai anumiţi oameni sunt efectiv „sectarizabili”, cu predilecţie următoarele categorii:

- componenţii claselor mijlocii, cu un statut financiar şi social satisfăcător şi mai rar din clasele de jos;

- persoane cu studii gimnaziale sau liceale;- persoane confruntate cu conflicte sociale sau familiale,

pentru care secta devine o formă de răspuns la o cerinţă socială de autonomie, care apare din adolescenţă; adeptul trece de la structura protectoare a familiei, la structura sectară care îi oferă un refugiu şi îi dă sentimentul renaşterii în sânul unei noi comunităţi;

- persoanele care au dificultăţi în accederea la statutul de adult social înregimentarea sectară devenind o formă mult mai lejeră de a-1 atinge;

- hiperemotivi şi hipersensibili;- depresivi, care au un sentiment de inadecvare, a se

înţelege revoltă; pentru anumiţi specialişti aceştia reprezintă 60 % din subiecţii «sectarizaţi»;

- naivii şi idealiştii;- persoane care suferă se stress ;- caracterele extravertite, excesiv se încrezătoare şi cele

uşor deziluzionabile ;- indivizii care trăiesc un sentiment de frustare relativă,

fie pentru că nu au reuşit în viaţă atât de bine pe cât se aşteptau, fie pentru că nu au avut aceleaşi realizări asemenea indivizilor din grupul de referinţă pe care l-au ales drept termen de comparaţie; frustrările pot ţine şi de starea sănătăţii, averea personală, statutul social ş.a858.

- persoanele atinse de singurătate sunt o ţintă predilectă a sectelor; acest sentiment are o deosebită rezonanţă din jurul vârstei de 25-30 ani şi de asemenea 50-60.

Existenţa sau apariţia unui simptom asemănător celor descrise mai sus nu înseamnă o iminentă convertire în rândul unei

858 Bryan Wilson, op.cit., p.135

357

Page 354: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

secte; caracterul ineluctabil unei înregimentări sectare apare odată cu aplicarea procedeelor de persuasiune859.

Odată adus în sectă, manipularea nu înseamnă decât aprofundarea şi permanentizarea stării atinse în timpul recrutării, obiective ce vor fi atinse prin intermediul unor tehnici de manipulare atent elaborate şi aplicate.

IX. Concluzii

În acestă cercetare ne-am propus să analizăm şi să evaluăm fenomenul secar necreştin, plecând de la date şi informaţii de „primă mână”, furnizate de specialişti sectologi din străinătate, dar şi români.

Fără a putea fi considerată ca fatalitate – din păcate pentru unitatea Bisericii lui Hristos – am arătat că disoluţia sectară, anunţată chiar de Mântuitorul prin vestitele „sminteli ce trebuie să vină”, se înfăţişează ca un fenomen inevitabil. De asemenea, diversitatea fenomenului sectar este atât de mare, încât să ne dăm seama de complexitatea şi totodată periculozitatea acestuia.

Am insistat asupra cauzelor fenomenului sectar, pentru a înţelege funcţionarea acestui „mecanism” nociv uriaş. Cauzele trebuie cunoscute, pentru cele ţin de „diagnosticarea” fenomenului sectar (general şi particular), astfel nu am putea aplica reacţia potrivită şi eficientă. Cauzele sunt religioase, sociale, morale, culturale şi psiho-maladive. La acestea se adaugă criza sau neputinţele Bisericii (ale slujitorilor), revanşa victimelor persecuţiilor religioase din trecut (în Europa Ocidentală), apropierea şi accentuarea sfârşitului lumii, precum şi dorinţa unor instabili, mintal şi emoţional, de a avea un lider charismatic.

Am insistat asupra concepţiilor orientale infiltrate adânc în conştiinţa creştinului contemporan şi am încercat să arătăm pericolul acestora. Karma, samsara, avatarul, maya, precum şi nirvana sunt toate de o periculozitate excesivă şi duc la o decreştinare totală a creştinului.

Sectele hinduse, neo-hinduse, budiste şi neo-budiste precum Hare Krishna, Meditaţia Transcedentală, Ananda Marga,

859 Ibidem, p. 125

358

Page 355: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Bhagwan, Misiunea lumii divine sau Sri Chinmoy reprezintă un pericol uriaş pentru occidentalul secularizat şi indiferent religios. De aceea, am insistat asupra particularităţilor acestor grupări pentru a putea veni în ajutorul celor vulnerabili la atacurile sectare. Mirajul Orientului se împleteşte cu exotismul sectelor extrem-orientale cum ar fi: Sokka Gakkai, AUM, Oomoto sau Mahikari, cu precizarea că acestea din urmă valorizează tendinţele extremist – fanatice ale culturii necreştine japoneze şi o prezintă ca pe un model de urmat pentru occidental. Şi islamul îşi aduce „prinosul” la zestrea sectară prin secta Baha’i.

Sectele esoterico – oculte reliefează tendinţa dominantă a invaziei neo-păgâne din societatea contemporană. Complexitatea acestor grupări, varietatea tendinţelor păgâne ilustrează forţa dar şi nocivitatea acestora. „Tradiţia paralelă” cu cele două dimensiuni (renaşterea gnozei şi spiritismul) reprezintă apetenţa şi pericolul pentru oferirea de alternative la viaţa creştină. „Noua gândire” cu manifestările sale scientologice (ştiinţa creştină, divină şi religioasă) arată mutaţiile mentale şi structurale suferite de omul zilelor noastre precum şi apetenţa spre grupări de tip terapeutic – taumaturgic.

Grupările „sofiologice” cu cele patru tipuri ale lor (teosofic, inţiatic, psihosofic şi al ştiinţei cosmice) ilustrează alternativele la înţelepciunea divino – umană, dăruită nouă de Dumnezeu – Omul Iisus Hristos. În acest registru îşi „fac de cap” teosofia, antroposofia, AMORC, Frăţia albă universală, Eckankar, Mişcarea Graal, Scientologia (grupare de o periculozitate extremă), Ufolatrii, grupul Iso-Zen şi raelienii. Iată o „ofertă” diversificată precum produsele de supermarket al societăţii de consum.

Sectele potenţialului uman reprezintă o altă dimensiune în „creuzetul” de tip secar; acestea încearcă să valorizeze paranormalul din noi într-o abordare schizoidă. Aici New-Age-ul (adevărat panaceu universal) precum şi satanismul (culme a dezumanizării şi decreştinării umane) joacă rolurile cele mai importante.

Am încheiat cercetarea noastră cu etapele prozelitiste de recrutare a celor vulnerabili pentru a familiariza pe cei neinstruiţi cu realitatea acestor tehnici de racolare. Seducţia, persuasiunea

359

Page 356: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

(care-şi propune în final schimbarea minţii şi atitudinii pentru cel racolat), fascinaţia de tip secar, precum şi victimologia (identificarea profilului viitorului sectar) reprezintă etape bine gândite ale unui plan diabolic de racolare a celor naivi sau neputincioşi dintre noi. Efortul nostru este didactic-catehetic, dar şi practic-experimental, profilactic dar şi combativ totodată.

În ultimii 40-50 de ani asistăm la o serie de schimbări structurale ale societăţii determinate de prefacerile tehnice; epoca lucrătorului industrial a trecut, tendinţa generală este a unei tehnicităţi foarte avansate, care permite individului o reconsiderare a propriei existenţe, ceea ce-l determină să se aplece cu mai multă stăruinţă asupra trăirii religioase, pe care civilizaţia industrială a standardizat-o şi a sterilizat-o.

Secretul sectelor e simplu: au înţeles nevoia de comunitate, de structură şi de sens a omului modern şi o exploatează în folos propriu. Celor însinguraţi sectele le oferă, la început căldura unei prietenii nediscriminatorii. Iată ce spune un reprezentant al Bisericii Unificării: “Când vedem că cineva e singur, ne ducem şi stăm de vorba cu el. Există în mijlocul nostru o mulţime de oameni însinguraţi”. Gratitudinea pe care o simt membrii cultelor pentru această căldură este atât de mare, încât sunt dispuşi ca în schimbul lor să rupă contactul cu familiile lor şi cu prietenii de până atunci, să doneze sectei toată agoniseala lor de o viaţă, să abandoneze stupefiantele sau chiar viaţa sexuală.860

Societatea industrială suprasolicită individul şi-l suprasaturează cu informaţii încât acesta nu mai este capabil să discernă, aruncându-l practic în ghearele sectelor, care-i oferă o structură, un sens, o coerenţă, care nu mai obligă pe individ să fie tot timpul “cu garda sus”, îl scutesc să mai gândească, toată povara decizională fiind lăsată la latitudinea liderului, i se oferă o comunitate, o familie. În schimbul acestora secta pretinde un preţ foarte ridicat: sacrificarea oarbă a eului861, care pentru unii este singura alternativă la dezintegrarea personalităţii.

Toate repercusiunile determinate de civilizaţia industrială au stimulat pentru început o secularizare apoi o revitalizare şi

860 Ibidem, p. 505-506.861 Ibidem, p. 507.

360

Page 357: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

revalorizare a sentimentului religios însă fără o normă veritabilă şi cu adevărat valoroasă, ceea ce a stimulat apariţia puzderiei de secte care astăzi îşi fac simţită prezenţa peste tot în societate.

Având în vedere toate aceste realităţi, trebuie să încercăm prin educaţie, cunoaşterea temeinică a fenomenului sectare a fenomenului sectar şi responsabilitate în misiunea noastră ortodoxă, să punem bazele unei instruiri eficace a creştinului ortodox de azi, care să conducă, în primul rând, la o profilaxie necesară în faţa prozelitismului sectar, apoi la o combatere competentă a fenomenului şi, nu în ultimul rând, la o reintegrare a celor racolaţi în „trupul tainic” al lui Hristos care este Biserica.

Bibliografie

1. A Sunskrit-English Dictionary. Etymologically and Philologically arranged with special referenec to Cognate Indo-European Languages, by Sir Monier Monier-Williams. New edition greatly enlarged and improved wilh collaboration of Prof. E. Lfumann and Prof. C. Cappeller, Motilal Banarsidass Publishers. Private limited, New Delhi, 1997

2. Abd-ru-shin, În lumina adevărului, Stuttgart, 1992

3. Abgrall, Jean-Marie, La mecanique des secte, Payot, Paris, 1996

4. Achimescu, Pr. Prof. Dr. Nicolae, India. Religie şi filosofie, Editura Tehnopress, Iaşi, 2001

5. Idem, Atitudini mai noi cu privire la interpretarea conceptului de Nirvana. Concluzii în perspectiva unui dialog interreligios, în: Mitropolia Banatului, Nr. 1, 1989

6. Idem, Budism si creştinism, Editura Junimea şi Tehnopress, Iaşi, 1999

361

Page 358: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

7. Idem, Noile Mişcări Religioase, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2002

8. Idem, Satanismul în România organizare şi ritualuri, în Biserica şi problemele vremii. Periodic de gândire creştină, nr. 3, 1998

9. Adams, Arlin M.; Emmerich. Charles J., A Nation Dedicated to Religious Liberty. The Constitutional Heritage of Religious Clauses, University of Pennsylvania Press, Philadelphia, 1990

10. Aldunade, Carlos, Les phenomenes paranormaux, Fidelite, Namur, 1993

11. Anandamurti, S.S., Ananda Sutram, Anandangar (West Bengal), 1967

12. Idem, Baba's Grace. Vortrage von S.S. Anandamurti, Mainz, Kastel, 1976

13. Aquino, Michael A., The Church of Satan, 4th ed. Self-published, 1999

14. Argeşanu, Gheorghe, Final de secol american. Statele Unite ale Americii-schiţă de profil, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 1999

15. Atack, Jon, A piece of blue sky: Scientology, Dianetics, and L. Ron Hubbard exposed, Carol Pub. Group, New York, 1990

16. Babeş, Alexandru, Drama religioasă a omului, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975

17. Bach, Marcus, They Have Found a Faith, New York, Bobbs-Merrill, 1946

18. Baddeley, Gavin, Lucifer Rising: Sin, Devil Worship and Rock’n’Roll, in Plexus, London, 1999

19. Badewien, J., Anthroposophie. Eine kritische Darstellung, Konstanz, 1988

20. Bates, Ernest Sutherland; Dittemore, John V., Mary Baker Eddy: The Truth and the Tradition, New York, Knopf, 1932

21. Bent Corydon, L. Ron Hubbard Jr., L. Ron Hubbard, messiah or madman?, Lyle Stuart, Secaucus/N.J, 1987

362

Page 359: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

22. Bergeron, Richard, Le cotege des fou de Dieu. Un chretien scrute les nouvelles religions, Editions Paulines, Apostolat des Editions, Montreal, Paris, 1990

23. Berstein, Serge; Milza, Pierre, Istoria Europei. Volumul 5: secolul XX ( din 1919 până în zilele noastre), Institutul European, Bucureşti, 1998

24. Besant, Annie, The Ancient Wisdom: An Outline of Theosophical Theachings, Londra, Theosophical Publishing Society, 1897

25. Idem, Is Theosophy Anti-Christian?, Londra, Theosophical Publishing Society, 1901

26. Idem, Man's Life in Three Worlds, Londra, Theosophical Publishing Society, 1899

27. Bhaktivedanta, A.C., Sri Isopanis ad, BBT, 1971

28. Blaga, Lucian, Curs de filozofia religiei, Ed. Fronde, Alba-Iulia – Paris, 1994

29. Blavatsky, H. P., Theosophical Glossary, Los Angeles, CA, The Theosophy Company, 1892, 1973

30. Boia, Lucian, Sfârşitul lumii — o istorie fără sfârşit, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1999

31. Breck, Preot Prof. dr. John, Darul sacru al vieţii, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2001

32. Buchiu, Pr. Ştefan, Întrupare si unitate. Restaurarea cosmulului în Hristos, Editura Libra, Bucureşti, 1997

33. C.S., Braden, These Also Believe: A Study of Modern American Cults and Minority Religious Movements, New York, 1949

34. Calnev, M.A., Metodica misionară, Editura secţiei culturale a Consiliului Eparhial, Chişinău, 1931

35. Cameron, C., Who is Guru Maharaj Ji?, New York, 1973

36. Carrithers, Michael, Buddha, Editura Humanitas, 1998, Bucureşti

37. Carrol, Anne, Dictionar de istorie a secolului XX, Editura All, Colecţia ESENTIALL, Bucureşti, 2001

363

Page 360: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

38. Carrol, Anne, Garrigues, Jean; Ivernel, Martin, Dictionnaire d’histoire du XX siecle, Hatier, Paris, 1993

39. Chan, Wing-Tsit, An Encilopedia of Reliqion. New York citat de Mohan Wijayaratna, Sermon du Buddha. Les editions du Cerf, 1988

40. Chircev Anatol, Psihologia atitudinilor religioase cu privire specială la români, Editura Institutului Pedagogic, Sibiu, 1941

41. Comte, Fernnand, Dictionar de crestinism, trad.Elena Bitu si Lucian Nicolae, ed.Niculescu, 1999

42. Constantinescu, Al.N., Sectologie, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1943

43. Conze, E., Buddhist Thought in India. Three Phases of Buddhist Philosophy, London, 1962

44. Cooper, Irving S., Theosophy Simplified, Wheaton, IL, The Theosophical Press, 1964 (ed. 7)

45. Cours Hubbard d”audition, New Era Editions, Paris, 1988

46. Crepon, Pierre, Les fleurs de Bouddha. Une anthologie du bouddhisme, Editions Albin Michael, Paris, 1991

47. Cristian, Flaviu, Mesajul lui Buddha, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1999

48. Cuciuc, C. şi Dupu, C., Introducere în sociologia religiilor, Gnosis, Bucureşti, 1998

49. Cuciuc, Constantin, Religii noi în România, Editura Gnosis, Bucureşti, 1996

50. Culianu, Ioan Petru, Eros si magie în Renaştere 1484, traducere de Dan Petrescu, traducerea textelor din limba latină de Ana Cojan şi Ion Acsan, prefaţă de Mircea Eliade, postfaţă de Sorin Antohi, Editura Nemira, Bucureşti, 1994

51. Dave, Hunt, McMahon, T.A., Seducerea creştinătăţii, traducere de Olimpiu Cornea, Editura Agape, 1996

52. David, Diac. Prof. Petru I., Călăuza creştină pentru cunoaşterea şi apărarea dreptei credinţe în faţa prozelitismului sectant, Editura Arhiepiscopiei Aradului, Bucureşti, 1987

53. Idem, Sectologie sau apărarea dreptei credinţe, Constanţa, 1999

364

Page 361: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

54. Idem, Invazia sectelor, vol I, Editura Chirst, Bucureşti, 1997

55. Idem, Invazia sectelor, vol II, Editura “Europolis”, Constanţa, 1999

56. Idem, Invazia sectelor. Coarnele fiarei apocaliptice în mileniul III, vol.I, De la erezii vechi la secte religioase ale timpului nostru, Editura Crist-1, Bucureşti, 1997

57. Idem, Călăuza creştină-sectologia-pentru cunoaşterea şi apărarea dreptei credinţe în faţa Prozelitismului sectant, Editura Episcopiei Argeşului, Curtea de Argeş, 1994

58. Davis, T.W. Rhys; Stede, W., The Pali TextSociety's Pali-English Dictionary, London, 1921-1925

59. de la Valee Poussin, Louis, Le dogme et la philosophie du bouddhisme, Paris, 1930

60. Idem, Nirvana, în: Indian Historical Quarterly, 4, 1928

61. Deheleanu, Pr. dr. Petre, Manual de sectologie, Tipografia Diecezană, Arad, 1948

62. Delumeau, Jean, Religiile lumii, Editura Humanitas, Bucureşti, 1996

63. Dericquebourg, Regis, Religions de guerison, Cerf, 1988

64. Dianetics, the Modern Science of Mental Health, Hermitage House, New York, 1950

65. Dictionnaire de la Langue Francaise, abrege du dictionnaire de Emile Littre par A.Beujean, vol.III, Editions de l'Erable, Paris, 1967

66. Dicţionar de sociologie, coordonatori: Cătălin Zamfir, Lazăr Vlăsceanu; secretar Alfred Bulai, Babei, Bucureşti, 1993

67. Dicţionar Enciclopedic Român, vol.IV, Editura Politică, Bucureşti, 1996

68. Drandov, A., Scientologie, ceux qui se soni fait ovoir, in”Politis”, 28 iunie 1990

69. Durholt, B., Kroll, I. (Hg.), Streifzug durch den religiosen Supermarkt, Munchen, 1996

365

Page 362: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

70. Durkheim, Emile, Formele elementare ale vieţii religioase, tradusă în româneşte de Magda Jeanrenaud şi Silvia Lupescu, Iaşi, Polirom, 1995

71. Edgar, Morin, Sociologie, Fayard, Paris, 198472. Eidlitz, W., Bhakta. Eine indische Odyssee,

Hamburg, 195173. Eliade, Mircea, Istoria credinţelor si ideilor

religioase. De la Guatama Buddha până la triumful creştinismului, Editura Universitas, Chişinău, 1994

74. Idem, Istoria ideilor şi credinţelor religioase, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucureşti, 1986

75. Idem, Ocultism, vrăjitorie fi mode culturale. Eseuri de religie comparată, traducere din engleză de Elena Bortă, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997

76. Esslemont, J. E., Baha'u'llah and the New Era, Wilmette, IL, Baha'i Publishing Committee, 1951

77. Etienne, Bruno, Heureux comme dieu en France? La république face aux religions, Bayard, Paris, 2005

78. Evdochimov, Paul, Prezenţa Duhului Sfânt în Tradiţia Ortodoxă, Editura Anastasia, Bucureşti, 1995

79. Fahrquhar, J.N., Modern Religious Movements in India, New York, 1915

80. Felea, Ilarion V., Religia culturii, Editura Episcopiei Române a Aradului, Arad, 1994

81. Fenech, Georges, Face aux sectes: politique, justice, Etat, Presses universitaires de France, Paris, 1999

82. Fillipi-Codacioni, A.M., Frangard, M., Gauthier, Y., Histoire de 20 siecle, Bordas, Paris, 1991

83. Flood, Gavin, An Introducţion to Hinduism, Cambridge University Press, 1998

84. Florescu, F.M., Politica americană şi sectele necreştine, în: Biserica şi problemele vremii, nr. 2 (1998)

85. Frauwallner, E., Philosophie des Buddhismus, Berlin, 1956

86. Frohnmeyer, J., Die theosophische Bewegung, ihre Geschichte, Darstellung und Beurteilung, Stuttgart, 1923

366

Page 363: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

87. Galanter, M., Charismatic Religious Sects and Psychiatry în “American Journal of Psychiatry”, no. 139, 12 decembrie 1982

88. Galeriu, Pr. Constantin, Jertfă şi răscumpărare, Editura Harisma, Bucureşti, 1991

89. Gardet, Louis, Etudes de philosophie et de mystique comparee, Paris, 1972

90. Gasper, H., Muller, J., Valentin, Fr. (Hrsg.), Lexikon der Sekten, Sondergruppen und eltanschauungen, Freiburg. Br., 1990

91. Gavriluţă, Nicu, Mişcări religioase orientale. O perspectivă socio-antropologică asupra globalizării practicilor yoga, Editura Provopress, Cluj-Napoca, 2006

92. George, Sergiu, Filosofia indiană în texte, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971

93. Godwin, John, Occult America, Doubleday & Company, 1972

94. Gonda, J., Die Religionen Indiens, II, Stuttgart, 1960-1963

95. Gordon, Melton J., La Chiesa di Scientology, Elledici, 1998

96. Goswami, Siddha Swarup Ananda, Jesus Loves KRSNA, Vedic Christian Committee and Life

97. Govinda, Lama Anagarika, Meditaţia creatoare sau conştiinţa multidimensională, Editura Herald, Bucureşti, 2001

98. Greschat, H. J., Die Religion der Buddhisten, Munchen - Basel: E. Reinhardt, 1980

99. Grimm, G., Die Lehre des Buddha. Die Religion der Vernunft und der Meditation, Baden-Baden, 1957

100. Haack, W., Des sectes pour lesjeunes, traduit d'allemand par Francois Vial, Mame, 1980

101. Haack, W., Gandow, Th., Transzendentale Meditation. Maharishi Mahesh Yogi, Maharishi Veda, Munchen, 1992

102. Handbuch der Religiose Gemeinschaften. Frei Kirchen, Sondergemainschaften, Sekten, Weltanschaugen,

367

Page 364: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Missionierende Religionem des Ostens; Neureligionem, Psychoorganisationen, Gutersloher Verlaghaus, Gutersloh, 1993

103. Hartmann, F., Die weisse und schwarze Magie, Leipzig, 1894

104. Idem, Symbole und magisch wirkwnde Krafte, 1902

105. Haşdeu, B.P., Sic Cogito, Bucureşti, 1990106. Hauer, J.W., Werden und Wesen der

Anthroposophie. Eine Wertung und eine Kritik, Stuttgart, 1922107. Hecker, H., Das buddhistiscke Nirvana. Mit

einer stellenlese aus den Pali, Hamburg, 1971108. Hoeckema, Anthony A., Created in God's

Image, William B. Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, 1986

109. Hopkins, E.W., Modifications of the Karma Doctrine, în “J.R.A.S.”, 1906

110. Hubbard, L. R., Certainty Magazine, Los Angeles, C. A. Publications Organization, vol.5, nr.10

111. Idem, Dianetik – Die moderne Wissenschaft der geistigen Gesundheit, Kopenhagen, 1974

112. Idem, Grundlagen des Denkens, Frankfurt, 1976

113. Idem, Scientology 8 – 8008, Los Angeles, C. A. Publications, Organization, 1953, 1967

114. Idem, Tout sur les radiations, Copenhaga, 1984115. Idem, Bulletins techique, vol XII, New Era

Editions. Paris, 1996116. Idem, Scientology, die Grandlagen des Denkens,

Kopenhagen, 1973117. Idem, Buletins techniques, vol XII, New Era

Editions, Paris, 1996118. Hummel, R., Indische Mission und neue

Frommigkeit im Westen. Religiose Bevjegungen Indiens in westlichen Kulturen, Stuttgart ş.a., 1980

119. Idem, Weltverbesserung und Idealgesellschaft. Zum Verstăndnis indischer Meditationsbewegungen im Westen, în: ZRGG 30, 1978

368

Page 365: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

120. Hutten, Kurt, Seher, Grubler, Enthusiasten. Das Buch der traditionellen Sekten und religiosen Sonderbewegungen, Quell Verlag, Stuttgart, 1989

121. Ikor, Roger, Les sectes: etat d'urgence, Albin Michel, Paris, 1995

122. Ilie, Arhimandrit Cleopa, Călăuză în credinţa ortodoxă, Editura Episcopiei Romanului, Roman, 2000

123. Istodor, Pr. Dr. Gheorghe, Aspecte psihosociale ale fenomenului sectar, Ed. Gurada-Art şi Vasiliana '98, Chişinău-Iaşi, 2006

124. Idem, Coordonatele religiozităţii americane.Prozelitism,destructurare şi fundamentalism, Ed. Gurada – Art şi Vasiliana '98, Chişinău – Iaşi, 2006

125. Idem, M.I.S.A. şi Yoga în lumina Ortodoxiei, Ed. Sigma, Bucureşti, 2006

126. Idem, Misiunea creştină ca activitate permanentă şi practică a Bisericii, Ed. Sigma, Bucureşti, 2006

127. Îndrumări misionare, coordonator Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 1986

128. Judah, J.S., Hare Krishna and the Counter Culture, New York, 1974

129. Jurcan, Prof. Drd. Emil, Mişcarea satanistă şi influenţa ei în societatea contemporană, în „Studii Teologice” XLV ( 1993), nr. 5-6

130. K. Nishitani, Was ist Religion?, Ubers. von D. Fischer-Barnicol, Frankfurta. M., 1982

131. King, L. W., Buddhism and Christianity, Some bridges of understanding, London, 1963

132. Knott, Kim, Hiunduismul. Foarte scurtă introducere, trad. de Gabriela Inea şi Florin Şlapac, Bucureşti, Editura Alfa, 2002

133. Krishna, Gopi, Kundalini. Erweckung der geistigen Kraft im Menschen, Weilheim, 1968

134. Kristiansen, Ph. D. Roald E., Satan in Cyberspace, A Study of Satanism on the Internet in the 1990’s, prepared for the Lomonosov Conference in Archangelsk, Russia, November 1995

369

Page 366: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

135. L. R. Hubbard, Professional Auditor's, foaie volantă apud Walter Martin, Împărăţia cultelor eretice, Ed. Cartea creştină, Oradea, 2001, p. 440.

136. La Vey, Anton Szandor, The Satanic Bible, Avon Books, 1969

137. Idem, The Satanic Rituals, Avon Books, 1972 138. Lardeur, Thomas, Eglise de Scientologie, în:

Les sectes dans l’entreprise, Editions d’Organisation, 1999139. Lauer, H.E., Die Anthroposophie und die

Zukunft des Christentums, Stuttgart, 1966140. Le Dictionaire Essentiel. Dictionnaire

Encyclopedique Mustre, Hachette, Paris, 1992141. Le grand dictionnaire de la psychologie, sous

la direction de Henriette Bloch, Roland Chemana, Alain Gallo, Pierre Leconte, Jean-Francois Le Ny, Jacques Posatei, Serge Moscovici, Maurice Ruchlin, Eliane Vurpillot, Larousse, Paris, 1991

142. Le Maxidico-Dictionnaire Encyclopedique de la Langue Francaise, Editions de la Connaissance, Paris, 1997

143. Le petit Larousse, Librairie Larousse, Paris, 1994

144. Lewis, James R., The Satanic Bible: Quasi-Scripture/ Counter-Scripture, an article from at The 2002 CESNUR International Conference „Minority Religions, Social Change, and Freedom of Conscience”, Salt Lake City and Provo ( Utah), June 20-23, 2002

145. Lutyens, M., Krishnamurti. The Years of Awakening, London, 1975

146. Mangalwadi, V., The World of Gurus, New Dehli, 1977

147. Martink, Walter, Înpărăţia cultelor eretice, Editura Cartea creştină, Oradea, 2001

148. Mathison, Richard, Faith, Cults and Sects in America, New York, Scribners, 1952

149. Mayer, Jean Francois, Sectele. Neconformisme creştine şi noi religii, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998

150. Melton, Gordon J., Encyclopedia of American Religions, sixth edition, Gale, Detroit, 1998

370

Page 367: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

151. Idem, La Chiesa di Scientology, Elledici, 1998152. Idem, Encyclopediar of American Religions,

sixth editions, Gale, Detroit, 1999153. Idem, The Encyclopedia of American

Religions, vol. II, Wilmington154. Memoire du XX-e siecle:1960-1969, SEED

Encyclopedies Bordas, Paris,1989155. Mensching, G., Buddha und Christus - Ein

Vergleich, Stuttgart: Deutsche Verlags-Anstalt, 1978156. Meyendorff, John, Hristos în gândirea creştină

răsăriteană, editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1997

157. Miller, Timothy, America's Alternative Religious, State University of New York, 1995

158. Morin, Edgar, Le paradigme perdu: la nature humaine, Editura Seuil, 1979

159. Muller, U.; Leimkuhler, A-M., Zwischen Allmacht und Ohnmacht, Regensburg, Roderer, 1992

160. Mureşan, Lect. Dr. Radu Petre, Scientologia : Religie sau ştiinţă?, în Studii teologice, Nr. 1, 2007

161. Murti, T.R.V., The Central Philosophy of Buddhism. A Study of the Madhyamika System, London: Allen/Unwin, 1970

162. Nacu, Asist. Dr. Nicuşor, Avatar şi Întrupare, în „Anuarul Facultăţii de teologie Ortodoxă Universitatea Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2001

163. Nakamura, Hajime, Die Grundlehren des Buddhismus. Ihre Wurzeln in Geschichte und Tradition, in: Dumoulin, H. (Hrsg.), Buddhismus der Gegenwart, Freiburgi.Br. (ş.a.):Herder, 1970

164. Idem, Orient şi Occident: o istorie comparată a ideilor, Editura Humanitas, 1998, Bucureşti

165. Narinsky, Judy, Q&A Brainwashed: Rick Ross talk about deprogramming members of religious cults, în “Wilamette Week”, Portland, Oregon, 1 noiembrie 1995

166. Nikhilnda, Swami, The Gospel of Sri Rmakrishna, New York, 1942, vol. IV

371

Page 368: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

167. Olinescu, Radu, Ştiinţă contra paranormal?, Editura Amalteia, Bucureşti, 2003

168. Oxford Dictionary, Darsling Kindersley Limited and Oxford University Press, London, 1998

169. Pakleppa, M., Divine Light Mission - Ein Modellfall. Entwicklung, Organisation und psychische Wirkungen einer hinduistischen Heilslehre im Westen, în: Materialdienst der EZW 38, 1975

170. Pasquini, Xavier, Encyclopedie des sectes dans le monde, Editura H. Veyrier, Paris, 1984

171. Idem, Les sectes-un mal de civilsation, Jacques Grancher, Paris, 1993

172. Perkins, M., The Bahai's Faith, London, 1980173. Petraru, Pr. Gheorghe, Ortodoxie şi

prozelitism, Editura Trinitas, Iaşi, 2000174. Popescu, Dumitru, Ortodoxie şi

contemporaneitate, Editura Diogene, Bucureşti, 1996175. Porcarelli, Andrea, An anthropological view of

Satanism, in „L'Osservatore Romano”, from February 5, 1997176. Prabhupada, A. C. Bhaktivedanta Swami,

Bkagavad-Gita As it is, New York, The Bhaktivedanta Book Trust, 1968

177. Idem, The Nectar of Devotion, New York: The Bhaktivedanta Book Trust, 1970

178. Prange, K., Erziehung zur Anthroposophie. Darstellung und Kritik der Waldorfpadagogik, Bad Heilbrunn, 1985

179. Rahula, Walpola, L' enseiqnemente du Bouddha d' apres les textes les plus anciens. Editions du Seuil, 1978

180. Răducă, Pr.conf.dr. Vasile, Curs de Teologie Morală, anul IV, semestrul II

181. Regis Dericqouebourg Religions de guérison, Cerf, 1988

182. Religia Bahai. O cale spre pace, Baha’I Verlag, Hofheim – Langenheim, 1990

183. Religion, Church, and Education in the Barents Region, ed. by Roald E. Kristiansen and Nikolay M.

372

Page 369: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

Terebikhin. Arkhangelsk, Russia: Pomor University Publishing House, 1997

184. Reller, H.; Kiessig, M. (Hrsg.), Handbuch. Religiose Gemeinschaften, Freikirchen, Sondergemeinschaften, Sekten, Weltanschauungen, Missionnierende Religionen des Ostens, Neureligionen, Gutersloh, 1985

185. Remus, Rus, Concepţia despre om în marile religii, în „Glasul Bisericii”, XXXVII (1978), nr. 7-8

186. Reze, Michel; Bowen, Ralph, Introduction a la vie americaine, Masson, Paris, 1991

187. Ries, Jean, Salut et liberation dans le bouddhisme et theologţes de la liberation, Louvain - La Neure, 1979

188. Rodney Stark, William Sims Bainbridge, A theory of religion, Lang, New York, 1987

189. Rogers, L. W., Elementary Theosophy, Wheaton, IL, The Theosophicals Press, 1956

190. Roman, Magistrand Emil A., Învăţătura despre „karma” în cugetarea religioasă indiană si rolul faptelor bune în mântuirea subiectivă după învăţătura ortodoxă, în „Ortodoxia”, XVII (1965), nr. 4

191. Rudolph, Otto, Sacrul (Despre elementul iraţional din ideea divinului şi despre relaţia lui cu iraţionalul), în româneşte de Ion Milea, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1996

192. Ruppert, H.J., Okkultismus. Geisterwelt oder neuer Weltgeist?, Wiesbaden, 1990

193. Rus, Prof. Dr. Remus, Concepţia despre om în marile religii, în Glasul Bisericii, nr 7-8, 1978

194. Russell Miller, Bare-faced Messiah: the true story of L. Ron Hubbard, London: Joseph, 1987

195. Russell, J. H., Theosophy, The New Shaff-Herzog Encyclopedia of Religious Knowledge, Grand Rapids, MI, Baker Book House, 1977 (retipărită), vol II

196. Satgurudev Shri Hans Ji Maharaj, Dehli, 1970

197. Schmidt, W., Materialdienst aus der Ev. Zentralstelle fur Weltanschauungsfragen, 11/1978

373

Page 370: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

198. Schnetzler, J.P., La meditation bouddhique. Bases theoriques et techniques, Paris: Dervy, 1979

199. Schumann, H.W., Buddhismus. Philosophie zur Erlbsung. Die grossen Denksysteme des Hinayana und Mahayana, Berlin-Miinchen: Francke, 1963

200. Scientology Kirke Deutschland, Scientology – Eine Religion, Munchen, 1973

201. Scvoznicov, pr.Al., Psihologia sectelor religioase- studiu analitic asupra cauzelor şi fondului mişcării sectare, Tipografia Eparhială, Chişinău, 1939

202. Seguy, Jean, Sectes et societes, în Enciclopedia Universalis, corpus 20, Editeur a Paris, Paris, 1992

203. Shupe, Anson D., Six Perspectives on New Religious: A Case Study Aproach, Edwin Mellen, Press, New York, 1981

204. Sinett, A. P., Budismul esoteric sau pozitivismul hindus, Editura Herald, Bucureşti, 1997

205. Sorescu, Maria Emilia, Fenomenul sectant în România, Editura Beladi, Craiova, 1999

206. Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, vol.I, Editura Cristal, Bucureşti, 1995

207. Idem, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1997

208. Stcherbatsky, T., Indian Philosophy, London, 1923

209. Idem, Die drei Richtungen in der Philosophie des Buddhismus, în: Rocznik Orientalistyczny, 10, 1934

210. Idem, The conception of buddhist nirvana, London, 1965

211. Steiner ,R., Mein Lebensgang, mit einem Nachwort hrsg. von Marie Steiner, Dornach, 1983

212. Idem, Aus der Akasha - Chronik, Dornach, 1979

213. Idem, Bibel und Weisheit, Dornach, 1943214. Idem, Das Lukas-Evangelium, Dornach, 1968

374

Page 371: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

215. Idem, Die Theosophie des Rosenkreuzers, Dornach, 1962

216. Idem, Weihnachtsfeier, Dornach, 1977217. Stephen, A. Kent, Scientology - Is this a

religion? Unpublished Mss 1997218. Idem, The Globalization of Scientology:

Influence, Control, and Opposition in Transnational Markets, Unpublished Mss, 1997

219. Stockmeyer, E.A. Karl, Rudolf Steiners Lehrplan fur die Waldorfschule. Versuch einer Zusammenschau seiner Angaben, Stuttgart, 1976

220. Streng, Fr., Emptiness. A Study in Religious Meaning, Nashville-New York, 1967, p. 75

221. Şandor, F., Curente înnoitoare în islamul contemporan, în: „Studii Teologice”, nr. 9-10, 1963

222. Ştefănescu, Paul, Spiritismul, Bucureşti, 1994223. Idem, Magia Neagră, Editura Saeculum vizual,

Buc., 2003224. Tertulian, Despre prescripţia contra ereticilor,

în volumul Apologeţi de limbă latină, colecţia P.S.B., nr.3, Bucureşti, 1981

225. The New Webster Encyclopedic Dictionary of the English Language, Grammercy Books, New York, 1997

226. Tia, Arhimandrit Teofîl, Reîncrestinarea Europei? Teologia religiei în pastorala si misiologia occidentală contemporană, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2003

227. Toffler, Alvin, Al treilea val, Editura politica, Bucureşti,1983

228. Idem, Şocul viitorului,Editura Politică, Bucureşti, 1980

229. van Geirt, Jean Pierre, La France aux cent sectes, Vauvenargues, 1997

230. Vernette, Jean, Des chercheurs de Dieu “hors frontiers”. Sectes et nouvelles religions, Desclee de Brouwer, Paris, 1979

231. Idem, Les Sectes, P.U.F., Paris, 1990

375

Page 372: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

232. Idem, Secolul XXI va fi mistic sau nu va fi deloc, traducere de Cristina Jinga, prefaţă de Zoe Petre, postfaţă de Adrian Ene, Editura Corint, Bucureşti, 2003

233. Idem, Sectele, trad. De Cleopatra Sava, Editura Meridiane, Bucureşti, 1996

234. Idem, Les sectes et l’Eglise catholique, Paris, 1986

235. von Glasenapp, Helmut, Der Buddhismus - Eine atheistische Religion, Munchen, 1966

236. Idem, Brahma et Buddha, Payot, Paris, 1937237. Wach, Joachim, Sociologia religiei, Polirom,

Iaşi, 1998238. Waldenfels, E., Absolutes Nichts. Zur

Grundlage des Dialogs zwischen Buddhismus und Christentum, Freiburgi. Br. (ş.a.): Herder, 1980

239. Wallis, Roy, Morley, Peter, Dianetics: a marginal psychotherapy?, în: Marginal medicine, Peter Owen, London, 1976

240. Wallis, Roy, The road to total freedom. A sociological analysis of Scientology, Columbia University Press, New York, 1977

241. Watts, Allan, Calea Zen, Humanitas, Bucureşti, 1997

242. Welbon, G. Richard, On Understanding the BuddhistNirvana, în: History of Religions, 5, Chicago, 1965

243. Idem, The Buddhist Nirvana and its western interpreters, Chicago-London, 1968

244. What is Scientology? The comprehensive reference on the world's fastest growing religion, Church of Scientology, Bridge Publications/Los Angeles, New Era/Copenhagen, 1992

245. Wijayaratna, Mohan, Sermon du Buddha, Les editions du Cerf, 1988

246. William W. Zellner, Countercultures: a sociological analysis, St. Martin's Press, New York, 1995

247. Wilson, Bryan, Les sects religieuses, Editura Hachette, Paris, 1970

376

Page 373: Carte Fenomenul Sectar Necrestin

248. Idem, Religia din perspectivă sociologică, traducere din limba engleză de Dana Măria Străinu, Bucureşti, Editura Trei, 2000

249. Wurtz, Bruno, New Age. Paradigma holistă sau Revrăjirea Vărsătorului, Editura de vest, Timişoara, 1994

250. Yogi, Maharishi Mahesh, Die Wissenschaft vom Sein und die Kunst des Lebens, London, 1967

251. Idem, Maharishi Mahesh Yogi on the Bhagavad-Gita, New York, Penguin Books, 1967

252. Idem, On the Bhagavad Gita. A new Translation and Commentary with Sanskrit Text, II, 45, Middlesex, 1969

253. Idem, The Science of Being and the Art of Living, New York, The New American Library, 1968

254. Zimmer, Heinrich, Filozofiile Indiei, trad. S. Marculescu, Humanitas, Bucureşti, 1997

255. Idem, Mituri fi simboluri in civilizaţia indiană, trad. Sorin Mărculcscu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994

256. Zizioulas, Ioannis, Fiinţa eclezială, Editura Bizantină, Bucureşti, 1996

377