fazele conflictului

8/12/2019 fazele conflictului

http://slidepdf.com/reader/full/fazele-conflictului 1/4

1

În funcţie de internsitate, conflictul cuprinde mai multe etape: Disconfortul este forma cea mai uşoară a conflictului. Individul are sentimentul că

anumite aspecte nu sunt aşa cum şi-ar dori, dar nu poate indica precis ce anume. Un rolimportant în conştientizarea stării de disconfort îl are intuiţia persoanei.

I ncidentul se referă la fapte cu caracter minor care irită sau întristează individul pentruo perioadă de timp, după care este uitat. Un incident este, în sine, o problemă simplă, dar dacăeste prost perceput, poate fi escaladat.

Neînţelegerea se produce, de regulă, din cauza unei comunicări defectuoase, careconduce la apariţia unei discrepanţe între sensul transmis şi cel receptat. Fiecare îl vede pecelălalt răspunzător de alterarea comunicării. Uneori, neînţelegerea survine, pentru că situaţia provoacă irascibilitate unei persoane.

Tensiunea distorsionează percepţia asupra altei persoane şi aproape toate acţiunileacesteia. Relaţia este afectată de atitudini negative şi opinii fixe. Sentimentele se înrăutăţesc, iar

relaţia devine o sursă de stres şi îngrijorare. Criza este manifestarea cea mai evidentă a conflictului. Este o perioadă de tensiune, de

tulburare, comportamentul scapă de sub controlul raţional şi, uneori, se săvârşesc actenecugetate. Indiciul crizei sunt actele de violenţă verbală sau fizică.

1.1.1. Viaţa conflictului

Conflictele sunt alcătuite din faze specifice. În faza premergătoare, sunt sesizateconflictele latente sau deja manifeste, fără a fi însă evaluate (încă) drept negative. În faza de

escaladare, se parcurg mai multe etape, caracterizate prin diverse acţiuni sau inacţiuni careaccentuează conflictul. În faza de lămurire, părţile se concentrează pe redefinirea şireorganizarea relaţiilor. Toate aceste faze mai sunt cunoscute şi sub numele de ,,arc alconflictului".

În literatura de specialitate, acest „arc al conflictului” a fost asimilat conceptului de „viaţăa conflictului”, care, ca orice fenomen social, parcurge mai multe etape:

• pre-conflict – probabilitatea apariţiei conflictului este determinată de faptul că oameniiau nevoi, valori sau interese diferite;

• confruntare - conflictul nu devine evident, până când nu apare un „evenimentdeclanşator” care duce la manifestarea exterioară a conflictului şi, posibil, la confruntări;

• criză - descrie punctul culminant al conflictului, în care tensiunea sau violenţa semanifestă cu intensitate maximă; comunicarea normală între părţile implicate a încetat, probabil;

• rezultat - criza trebuie să ajungă la un deznodământ, într -un fel sau altul; în aceastăfază, nivelele tensiunii, confruntării şi violenţei scad, deschizând calea spre soluţionare;



2

• post-conflict - în final, situaţia se rezolvă într -un mod care pune capăt tuturorconfruntărilor violente, duce la scăderea tensiunilor şi la normalizarea relaţiilor între părţileimplicate.

Modelul prezentat este unul ideal mai mult la nivel teoretic. În viaţa reală, conflictele, d eregulă, nu urmează o traiectorie liniară. Acestea evoluează, într -un ritm alert, parcurgând

momente alternative de progres şi de regres, pană când se ajunge la soluţionare. În absenţa uneievoluţii liniare, conflictul pare să fie nerezolvabil.

1.2.3. Escaladarea conflictului

Conflictul are un caracter dinamic, situaţia conflictuală fiind în continuă modificare.

Aceste schimbări se referă la: modul de comunicare - aceasta nu este deschisă şi sinceră, informaţiile sunt

insuficiente sau înşelătoare. percepţie - diferenţele de interese, opinii şi convingeri valorice sunt afirmate, în

detrimentul elementelor de legătură dintre părţi; atitudine – neîncrederea în cealaltă parte creşte, scade disponibilitatea de a

acorda ajutor; modul de raportare la sarcini - acestea nu mai sunt recunoscute de părţi ca fiind

o responsabilitate comună privind contribuţia individuală la îndeplinirea obiectivului general. Escaladarea reprezintă creşterea în intensitate a conflictului şi presupune îmbunătăţirea

tacticilor utilizate. Este influenţată de schimbări ce afectează fiecare parte implicată, de noi tiparede interacţiune ce apar între părţi şi de implicarea în conflict a unor persoane noi. Cândconflictele escaladează, tot mai multe persoane ajung să fie implicate. Efectele escaladăriiconflictelor sunt negative, deoarece:

- conflictele pot scăpa de sub control; - părţile au la dispoziţie tot mai puţine variante de acţiune; - violenţa capătă caracter dominant; - în prim-plan nu mai stau soluţiile comune, ci victoria personală şi/sau

înfrângerea adversarului;- are loc o personificare a conflictului;- emoţiile negative devin mai importante decât raţiunea; - distrugerea devine scopul principal al acţiunii.

După Friedrich Glasl1, escaladarea conflictului presupune parcurgerea a nouă etape.

1 Friedrich Glasl, Konfliktmanagement. Ein Handbuch für Führungskräfte und Berater . 2. Aufl., Bern/Stuttgart, 1992



3

1. Înăsprire - Punctele de vedere sunt tot mai divergente. Anticiparea tensiunilorviitoare duce la încrâncenare. Cu toate acestea, există convingerea că tensiunile pot fi rezolvatela masa discuţiilor. Nu s-au format încă părţi sau tabere rigide.

2. Dezbatere – În urma discuţiilor dintre părţi, apare gândirea pe criterii ,,alb -negru"şi atitudinea de ,,superioritate-inferioritate".

3. Acţiuni - Ideea că ,,nu mai ajută nici un fel de discuţii” determină implementareaunei strategii bazate pe acţiuni prezente şi viitoare. Nu mai există empatia cu ,,celălalt” se pierde,creşte pericolul interpretărilor greşite.

4. Coaliţii - ,,Bursa zvonurilor” stă la baza denaturării informaţiilor, se construiescstereotipuri şi clişee. Părţile îşi atribuie reciproc rol negativ şi se combat. Are loc campania decooptare a susţinătorilor.

5. Pierderea bunului renume - Se ajunge la atacuri publice şi directe (interzise), carevizează pierderea bunului renume de către adversar.

6. Strategii de ameninţare - Ameninţările reciproce iau amploare. Se dau

ultimatumuri, ceea ce determină amplificarea conflictului. 7. Distrugeri limitate - Adversarul nu mai este văzut ca entitate umană. Se întreprindunele acţiuni de distrugere limitată, iar efectele acestora sunt considerate deja a fi câştiguri.

8. Disipare - Distrugerea sistemului inamic constituie scopul principal.9. Împreună în prăpastie - Se ajunge la o confruntare totală, fără cale de întoarcere.

Este acceptată distrugerea adversarului chiar cu preţul autodistrugerii.

Modelul „aisbergului” al dinamicii conflictelor

Dinamica conflictelor a fost comparată de multe ori cu un aisberg . Modelul „aisbergului”

evidenţiază ideea că doar o mică parte a conflictelor este vizibilă la suprafaţă. Şase şeptimi dintr -un aisberg se află sub apă, fiind invizibile şi sunt cele care determină dimensiunea şicomportamentul aisbergului.

Nivelul obiectual are în vedere temele formulate, comportamentul sesizabil şi fapteleevidente. Acesta este vârful ,,obiectual” al aisbergului.

Nivelul psihosocial se referă la temeri, nesiguranţe, dorinţe, sentimente, tabuuri etc., carenu pot fi observate în mod direct, cu toate că sunt semnificativ prezente. De cele mai multe ori,toate acestea rămân neexprimate, acţionând astfel în „zona ascunsă”.

Este importantă conştientizare diferitelor nivele de escaladare deoarece acest proces poate, intr-o situaţie dată să contribuie la adoptarea unor acţiuni constructive. De asemeni,conştientizarea va permite identificarea consecinţelor negative ale unui anumit comportamentsau ale unei acţiuni întreprinse.

În aceeaşi accepţiune, s-a conturat o structură a conflictului pe trei componente: - Componenta cognitivă (gândirea, percepţia stării conflictuale); - Componenta afectivă (emoţiile şi sentimentele);



4

- Componenta comportamentală (acţiunile, inclusiv comunicarea).

fazele conflictului

Documents