Octombrie n 1

Farmacologie

n 2013 Octombrie2

Farmacologie

Octombrie n 3

O.P. 55,C.P. 21,

n 2013 Octombrie4

Comitetul ştiinţific al revistei GALENUS:Prof. Dr. Dumitru Lupuliasa

Preşedinte al Colegiului Farmaciştilor din România -

Director onorificProf. Dr. Ana Carata

Preşedinte al Societăţii Române de Istoria FarmacieiDr. Cătălina Monica Pena

Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan”

Dr.Bogdan Păltineanu, M.D.Ph.D.-Manager INGG „Ana Aslan”

Conf.Dr. Gabriel Ioan Prada, M.D.Ph.D. UMF „Carol Davila“ Director Medical INGG „Ana Aslan”

Dr. Farm. Speranţa Prada, B.SC.Ph.D.INGG „Ana Aslan“Dr. Flory Revnic, BSc (KCl Univ. of London) Ph.D Cercetător ştiinţific gradul I. Specialist în Biologie

Celulară şi moleculară INGG „Ana Aslan” Dr. Dinu Gabriel Ovidiu M.D. Ph. D, Floreasca

Emergency HospitalConf. Dr. biochim. Daniela Grădinaru

Conf. Dr. Valentina SoroceanuDr. Cristian Revnic, Dr. Marcela Covic

Dr. Ileana RăducanuDr. med. spec. Carolina Negrei

Cercet. şt. Claudia BorşaBiolog Cristina Ionescu,

Biolog Simona OprişConf. Dr. Doina Miere Facultatea de Farmacie

UMF „Iuliu Haţieganu“, Cluj-NapocaConf. Dr. Adriana-Elena Tăerel

Şef lucrări Dr. Farm. Denisa Margină, Facultatea de Farmacie UMF „Carol Davila“, Bucureşti

Dr. Farm. Radu GeorgeDr. Mariana Răchită

Dr. Biolog Gabriela DiaconeasaŞef lucrări UMF Dr. Camelia Diaconu

Trustul de presă GALENUS

Coordonator ştiinţific revista Galenus:Farm. Mihai GHERGHICEANU

Editor coordonator revista Galenus: Cătălina BUZDUN

Colaboratori: Dr. Mădălina GEANTĂ, Dr. Corina-Aurelia ZUGRAVU

Producţie, DTP:Dragoş DOBRESCU

Corectură:Oana ANGHEL

Director general: Otilia OSTROŢKIDirector DTP: Dan IVĂNESCU

Distribuţie: Marius PARASCHIVFoto: Shutterstock

Ne puteţi contacta la:Strada Islaz, Nr. 3, sector 1, Bucureşti;

Tel.: 021 207 9136, int. 131fax: (021) 207 9141.

Corespondenţă: O.P. 55, C.P. 21, Bucureşti;e-mail: office@e-galenus.ro;

Concept & creaţie: TONICA GROUPEditor revistă: S.C. GALENUS SRL

Notă copyright: Drepturile de autor pentru conţinutul şi forma revistei GALENUS aparţin în exclusivitate S.C. GALENUS

SRL. Este interzisă reproducerea parţială sau totală a materialelor cuprinse în această revistă.

S.C. GALENUS SRL nu răspunde pentru conţinutul materialelor publicitare.

Galenus este marcă înregistrată a S.C. GALENUS SRL.

ISSN: 1842-1970Tipar: MegaPress S.A.

Următoarea apariţie: Noiembrie 2013

Recomandări pentru potenţialii colaboratori

În vederea acreditării revistei Galenus de către CNCS în anul 2013, autorii sunt rugaţi să trimită, odată cu

materialele, şi un rezumat amplu, într-o limbă de circulaţie internaţională.

l Vor fi trimise două exemplare tehnoredactate A4, corectate, cu margini libere S/D de 3 cm, fontul utilizat fiind Cheltenham R, min. 10 pct, precum şi CD-ul corespunzător cu documentul salvat sau pe e-mail la adresa office@e-galenus.ro. l Articolul nu va depăşi

3 pagini pentru referate generale, 2 pagini pentru studii şi cercetări şi o pagină pentru tehnici de laborator etc.l Articolele pot fi scrise în

limba română sau într-o limbă de circulaţie internaţională. Cele în limba română vor fi însoţite de un rezumat într-o limbă de circulaţie internaţională.l Titlul va fi concis şi va

avea maxim 50 de caractere (inclusiv spaţiere, se acceptă abatere ±5%). Autorii, în ordinea aportului, vor fi nominalizaţi astfel: numele va fi precedat de iniţiala prenumelui, iar pentru autoare numele precedat de prenumele scris în întregime, precizând instituţia/unitatea unde îşi au locul de muncă fiecare autor şi colaboratorii.l Textul va fi redactat

în sistemul internaţional: introducere (stadiul actual

al problemei, premisele şi scopul studiului); materialele şi metodele de lucru; rezultatele obţinute; discuţii; concluzii. Utilizarea iniţialelor se face numai după o primă prezentare a întregii denumiri, urmată în paranteză de iniţiale. Este de dorit ca rezultatele să fie redate în unităţi de măsură convenţionale.l Iconografia: Tabele -

numerotate prin cifre latine şi grafice, scheme, fotografii şi figuri - numerotate prin cifre arabe (dimensiunea maximă fiind de 13/18 cm). Iconografia va fi inserată în textul lucrării imediat sub alineatul în care se face referire la ea.l Bibliografia va fi selectivă

şi exclusiv cea cercetată în mod nemijlocit şi se menţionează în text prin indici numerici în paranteze mari, ex. [1] sau [2-4].l Recenziile de cărţi,

referatele despre articole şi informaţiile despre manifestările ştiinţifice nu trebuie să depăşească o pagină.l Responsabilitatea

privind modul de exprimare şi structura articolelor ştiinţifice aparţine autorilor.

Transmiterea articolelorLucrările propuse pentru publicare vor fi trimise pe adresa

str. Islaz, Nr. 3, sector 1, Bucureşti; e-mail: office@e-galenus.ro. Autorii sunt rugaţi să transmită, de asemenea, şi o adresă de e-mail pentru comunicări operative referitoare la lucrare. După analiza lucrărilor în comitetul ştiinţific şi admiterea lor pentru publicare, redacţia îşi rezervă dreptul de a solicita autorilor unele modificări ale articolelor în scopul rezolvării problemelor legate de tehnoredactare.

Publicaţie supervizată CNCS - categoria Ştiinţific Medicală(CONSILIUL NAŢIONAL AL CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE).

Octombrie n 5

SUMAR8

32

1418

2225

26

28

34

3847

526066

Tendințe în mortalitatea cauzată de bolile coronariene

TROPONINS-PROGNOSTIC PERFORMANCE

CORYLUS AVELLANA L. (alun)

„Investiţiile în actualizarea

listei de medicamente aduc beneficii

majore bugetului

statului“

„Refacerea corectă a tensiunii ligamentare este principalul

secret al reuşitei unei artroplastii de genunchi”

REGULATION SIGNALING PATHWAYS INTO THE

CONTROL OF BONE REMODELLING

„Prin corecţia trupului reuşeşti să vindeci sufletul”

NEW TRENDS IN CELLULAR AND MOLECULAR MECHANISMS OF

ERYPTOSIS

LAPTELE ŞI PRODUSELE LACTATE-

nutrienți plastici și funcționali de înaltă calitate

ÎNDULCITORII ŞI UTILITATEA LOR

PROBLEMA TUSEI. SOLUȚIILE

FARMACISTULUI

Hernia de disc lombară (HDL): diagnostic și tratament actual

MOLECULAR MECHANISMS OF THE INTERACTION BETWEEN INFLUENZA

VIRUS HAs AND SIALOGLYCAN RECEPTORS

ENDOMETRIOZA

n 2013 Octombrie6

Practică medicală

Diabetul zaharat, în ansamblul său, este vârful de lance al patologiei metabolice care mai cuprinde obezitatea, sindromul metabolic, ficatul gras non-alcoolic, toate fiind prezente, într-o configuraţie diferită, la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2.

Diabetul zaharat de tip 2 mai este caracterizat ca fiind o boală cardiovasculară. Acest lucru se datorează frecvenţei mari a celor mai variate manifestări cardiovasculare, începând cu accidentul vascular cerebral şi infarctul miocardic silenţios (două importante cauze de mortalitate atât la pacienţii diabetici cât şi în populaţia generală), dar şi arteriopatia periferică, foarte ades unilaterală, care poate conduce la apariţia unei gangrene ischemice. Dacă revascularizarea unui asemenea picior nu este făcută la timp, sfârşitul unui lanţ de evenimente intermediare este reprezentat de amputarea, de regulă deasupra genunchiului, a

membrului inferior. Să menţionăm că jumătate din amputaţiile netraumatice care se practică în lume se datorează diabetului zaharat.

În 1975 am demarat un program amplu de identificare a complicaţiilor cardiovasculare şi de altă natură la pacienţii diabetici nou descoperiţi, constatând că un procent important dintre aceştia prezentau deja în momentul diagnosticării complicaţii cardiovasculare, hepatice, neurologice sau de altă natură. Datele au fost publicate în anul 1980. (1)

Într-un studiu mai recent (2) efectuat de către medicii de familie pe o populaţie daneză de 1137 de pacienţi cu tip 2 de diabet nou diagnosticat, la o analiză atentă s-a constatat că 89% dintre pacienţi prezentaseră anterior una sau mai multe simptome sugerând hiperglicemia (sete, poliurie, pierdere ponderală, stomatite, tulburări vizuale, oboseala, etc.) sugerând că la aceşti bolnavi instalarea diabetului a avut

loc lent şi progresiv, unele dintre simptome fiind oarecum nespecifice şi atribuite altor cauze.

Aceste date, dar şi ale altor autori (3-6), sugerează că prezenţa unor complicaţii cronice în momentul diagnosticării diabetului indică existenţa unei perioade prediagnostice lungi, datorită fie caracterului nespecific al unora dintre manifestările clinice, destul de bine tolerate, dar şi a absenţei unui screening activ al pacienţilor după vârsta de 50 de ani, care în mod obişnuit poate identifica mult mai precoce cazurile noi de diabet (5).

O altă explicaţie este aceea că diagnosticul diabetului zaharat bazat pe identificarea hiperglicemiei este inadecvată, hiperglicemia reprezentând în mod evident doar epifenomenul tardiv al unui fenomen (disfuncţia β-celulară) care operează cu ani sau decenii înaintea decompensării reglării glicemice. Aceasta explică de ce la momentul

Complicaţiile cardiovasculare ale diabetului zaharat de tip 2

Prof. C. Ionescu-TîrgovișteInstitutul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice “N. C. Paulescu”

Octombrie n 7

FarmacologiePractică medicală

apariţiei hiperglicemiei pacientul diabetic prezintă deja complicaţii metabolice, de regulă cardiovasculare, multiple. De altfel, un procent important de cazuri nou diagnosticate sunt detectate în serviciile de neurologie sau cardiologie unde pacientul se internează fie pentru un accident vascular cerebral, fie pentru un infarct miocardic acut (1).

În aceste condiţii am propus în repetate rânduri (7-16) modificarea definiţiei diabetului zaharat, renunţând la hiperglicemie ca unic criteriu de diagnostic şi apelând la investigaţii, în prezent posibil de efectuat, prin care diagnosticul să poată fi pus în momentul în care disfuncţia β-celulară este prezentă, exprimând un “diabet pre-hiperglicemic”, care are aceleaşi efecte negative asupra vaselor ca şi diabetul hiperglicemic. Criteriul diagnostic propus de noi este cel al creşterii proinsulinei plasmatice sau a raportului proinsulină/insulină, ambele fiind crescute cu multă vreme înaintea apariţiei hiperglicemiei şi, în consecinţă, a diagnosticului clinic de diabet (7-16). Un test încă şi mai sensibil (dar şi mai costisitor) ar fi acela al determinării raportului proinsulină/adiponectină. Acesta din urmă are avantajul că poate oferi informaţii patogenetice care se referă atât la disfuncţia β-celulară cât şi la disfuncţia adipocitară. Menţionăm că în tipul 2 de diabet, asocierea acestuia cu obezitatea este foarte frecventă (1), fiind întâlnită în circa 90% din cazuri.

La întrebarea dacă sistemul de sănătate ar putea suporta costurile

unui diagnostic precoce, răspunsul meu, cel puţin pentru ţările dezvoltate din America de Nord şi Europa, este pozitiv. Mă întreb dacă costurile determinării glicemiei, insulinei şi proinsulinei plasmatice sunt mai mari decât era determinarea unei glicemii cu 100 de ani în urmă, când valoarea banilor era alta decât cea de azi.

Încheiem prin a spune că prevenţia unei boli trebuie precedată de o predicţie bună a ei şi mai ales de o depistare precoce a bolii, înainte ca aceasta să ajungă în etapa ireversibilă, aşa cum este diabetul caracterizat astăzi ca fiind o “boală nevindecabilă”. Se dovedeşte încă o dată că observaţia lui Hipocrate, aceea că “prevenţia este

Bibliografie:

1. Mincu I, Ionescu-Tirgoviste C, Dumitrescu C, Mironescu V, Cheta D, Popa E, Stanescu J. Chronic degenerative complications in newly detected diabetes mellitus. Study on 10 000 cases. Acta Diabetologica 5, 1980

2. Drivsholm T., N. de Fine Olivarius, A. B. S. Nielsen. Symptoms, signs and complications in newly diagnosed type 2 diabetic patients, and their relationship to glycaemia, blood pressure and weight, Diabetologia 48: 210-214, 2005

3. Ruige JB, de Neeling JN, Kostense PJ, Bouter L M, Heine RJ. Performance of an NIDDM screening questionnaire based on symptoms and risk factors. Diabetes care 20: 491-496, 1997

4. Cox DJ, Frederick LG, Pohl S et al. Symptoms and blood glucose levels in diabetics. JAMA 253:1558, 1985

5. Singh BM, Jackson DM, Wills R, Davies J, Wise PH. Delayed diagnosis in non-insulin dependent diabetes mellitus. BMJ 304: 1154-1155, 1992

6. Sheldon E. Litwin, Diabetes and the Heart: Is there objective evidence of a human diabetic cardiomyopathy? Diabetes 62: 3329-3330, 2013

7. Ionescu-Tirgoviste C, Guja C, Ioacara S, Vladica M. Plasma proinsulin could be a marker of beta-cell dysfunction in both type 2 and type 1 diabetes. Poster la The 19th World Diabetes Congress (IDF Congress), Cape Town, South Africa, 3-7 Decembrie 2006. Diabetic Medicine 23(Supll. 4):66-67, 2006.

8. Ionescu-Tirgoviste C., Ioacara S., Guja C., Sabau S. et al. A pathophysiological approach to metabolic syndrome using factor analysis in an adult Romanian population. Archives of Physiology and Biochemistry 112(3): 182-188, 2006

9. C. Ionescu-Tîrgovişte. The project „Newly diagnosed Diabetes Mellitus: 2007 COHORT”, Acta Diabetol Rom 33: 133-134, 2007

10. Ionescu-Tirgoviste C., Guja C. Proinsulin, proamylin and the beta cell endoplasmic reticulum: The key for the pathogenesis of different diabetes phenotypes. Proc. Rom. Acad., Series B, 2, p. 113–139, 2007

11. Licaroiu D., Dospinoiu L. Tautu O., Ungurasu E., Ionescu-Tirgoviste C. Complicatiile cronice ale DZ tip 1 si 2 nou descoperit – Cohorta 2007. Journal of Experimental Medical & Surgical Research Suppl 1-2:37-73, 2008

12. Ionescu-Tirgoviste C. Prolegomenon to the European Constitution Book of Diabetes Mellitus. Proc. Rom. Acad., Series B, 3:179–213, 2008

13. Ionescu-Tîrgovişte C. Proinsulin As The Possible Key In The Pathogenesis Of Type 1 Diabetes. Acta Endocrinologica 5:233-249, 2009.

14. Ionescu-Tirgoviste C. For a new paradigm of diabetes. Rom J Intern Med 45:3-15, 2007

15. Ionescu-Tîrgovişte C. Insulin Resistance - What is Myth and What is Reality? Acta Endocrinologica (Buc) 7:123-146, 2011

16. Ionescu-Tîrgovişte C. Proposal for a new classification of diabetes mellitus. Rev Roum Med Int 36: 121-134, 1998.

mai bună decât tratamentul”, este actuală şi azi.

În conluzie, în vederea prevenirii extinderii patologiei metabolice şi cardiovasculare, sunt necesare programe naţionale de prevenţie care să vizeze educarea în vederea adoptării unui stil de viaţă sănătos, începând cu grădiniţele, şcolile, universităţile, instituţiile de stat, utilizând mass-media şi toate modalităţile de constientizare a populaţiei generale privind riscurile pe care le implică stilul modern de viaţă, caracterizat prin creşterea aportului caloric/lipidic în contextul scăderii drastice a gradului de activitate fizică. n

n 2013 Octombrie8

Farmacologie

Xylitolul este un poli-alcool (alditol) care poate forma complexuri ionice cu diferiţi cationi precum Ca, Cu şi Fe. El se regăseşte în ciclul de metabolizare al carbohidraţilor în grupul de pentozo-fosfaţi (molecule cu 5 atomi de carbon), care pot fi metabolizaţi în organism, eliberând o cantitate mică de energie (sub 50%. comparativ cu cea eliberată de glucoză). Prin metabolizare, Xylitolul produce o mare cantitate de NADH şi NADPH, compuşi care modifică potenţialul redox al celulelor. Prin metabolizare, 1 g de Xylitol produce aproximativ 2.4 kcal, ceea ce reprezintă cu aproximativ 40% mai puţin decât aceeaşi cantitate de glucoză sau de zahăr. În plus, indicele glicemic al xylitolului este extrem de scăzut (aproximativ 7), comparativ cu cel al zahărului (care este de aproximativ 70-80) sau al glucozei (care este de 100). Acesta este motivul pentru care, de câteva decenii, s-au căutat soluţii de obţinere a lui ca îndulcitor natural şi o alternativă a zahărului.

Xylitolul este un produs natural care se găseşte în concentraţii mici în fibrele multor legume şi fructe

iar în concentraţii ceva mai mari în coceanul de porumb, în scoarţa unor copaci, sau în cojile de nuci sau de alune. El a fost descoperit aproape simultan în Germania şi Franţa la sfârşitul secolului al XIX-lea, dar vreme de peste 60 de ani nu a avut nici o întrebuinţare.

Datorită conţinutului său scăzut în calorii, xylitolul are un efect pozitiv în menţinerea greutăţii normale, putând fi utilizat ca îndulcitor de către pacienţii diabetici, evident în cantităţi rezonabile. Datorită indexului glicemic scăzut, la pacienţii diabetici xylitolul are avantajul de a determina creşteri postprandiale ale glicemiei reduse ca amplitudine prin comparaţie cu zahărul sau glucoza. Beneficiile sunt certe, existând multiple studii care arată faptul că hiperglicemia post-prandială determină stres oxidativ acut, reprezentând un factor determinant în apariţia complicaţiilor cronice ale diabetului zaharat, în special a celor cardiovasculare. În plus, datorită conţinutului caloric mai redus, xylitolul are efecte benefice la pacienţii cu sindrom metabolic, limitând creşterea ponderală excesivă şi putând preveni evoluţia acestor pacienţi către diabet zaharat.

Spre deosebire de zahăr care conţine un număr mai mare de calorii dar care reprezintă şi un bun mediu de cultură a germenilor în cavitatea bucală (provocând carii dentare), xylitolul, care este un zahar/alcool nefermentabil, favorizează transportul calciului şi remineralizarea smalţului dentar, scăzând incidenţa cariilor. Astfel, el a fost denumit „un prieten” al dintelui, motiv pentru care este utilizat şi în unele paste de dinţi şi unele produse (gume de mestecat, bomboane,

drajeuri tip mintsuri, ape şi spray-uri de gură) care au un efect de protecţie a dintelui. De asemenea, prin rolul antibacterian, xylitolul aduce beneficii în afecţiunile O.R.L., prevenind dezvoltarea bacteriilor în trompa lui Eustachio şi scăzând riscul de otite. De aceea, el este folosit şi în produse naturale de decongestie nazală, care pot ajuta la tratarea alergiilor (la polen, poluare), a rinitelor, a sinuzitelor ş.a.m.d.

Spre deosebire de alţi îndulcitori sintetici care au dezavantajele lor, xylitolul ca produs natural poate juca un rol de agent preventiv al patologiei metabolice. Xylitolul poate fi folosit, fără a le schimba gustul, la prepararea alimentelor (dulciurilor), inclusiv pentru îndulcirea băuturilor reci sau calde. Este importantă identificarea în piaţă a produselor ce conţin Xylitol obţinut natural prin fermentaţie (nu prin sinteză) şi care să nu provină din organisme modificate genetic. Este important ca magazinele să comercializeze numai astfel de produse naturale. n

Xylitolul şi efectele sale metabolice

Dr. Loreta Guja, Medic Specialist Endocrinolog Lotus Medical Center, Bucureşti

Octombrie n 9

Farmacologie

Tilia platyphyllos Scop. este o specie lemnoasă din genul Tilia, familia Tiliaceae, ordinul Parietales, seria Thalamyflorae, subclasa Dialypetalae, clasa Dicotyledonatae răspândită în Europa.

Este un arbore foios, cu scoarţă cenuşie, netedă, frunze simple, alterne, cordate, uşor pubescente pe faţa inferioară, flori hermafrodite, galbene, grupate câte 3-9 în cime pendente, cu bractee glabră, caliciu dialisepal, 5 petale gălbui, 15 - 40 stamine fără staminodii, gineceu superior pentacarpelat, nucule globuloase, pubescente, cu 4 - 5 coaste proeminente, seminţe globuloase, cu suprafaţă netedă şi culoare brună.

Caracterele anatomice ale seminţei sunt endosperm cu granule de aleuronă, picături de ulei gras şi rare granule de amidon.

Cercetările chimice anterioare atestă un conţinut de ulei gras al seminţelor de 8,90 %. Uleiul gras este un lichid uleios, limpede, galben-auriu, cu miros şi gust caracteristice, este stabil, râncezeşte greu şi depune un reziduu slab-gălbui. Constantele fizice sunt apropiate de cele ale uleiurilor comestibile, cu excepţia vâscozităţii care are valoare puţin mai mare: densitate relativă - 0,9180, indice de refracţie - 1,4763, vâscozitate - 11,80 0 Engler.

Valorile constantelor chimice se încadrează în limite normale pentru uleiurile grase: indice de aciditate - 8,22 mg KOH/1g ulei, indice de saponificare – 88 mg KOH/1g ulei, indice de iod - 119,10 g iod/100 g ulei, indice de esterificare -179,78 mg KOH/1g ulei. Uleiul conţine acizi graşi saturaţi (53,94 %), nesaturaţi (46,06 %), gliceride (90,15 %) şi tocoferoli (960 mg %). Profilul acizilor graşi: caproic (7,30 %), caprilic (3,83 %), caprinic (0,12 %), lauric (0,40 %), miristic (0,80 %), palmitic (18,00 %),

palmitoleic (1,40 %), oleic (32,10 %), linoleic (11,56 %). Proporţiile aproape egale de acizi saturaţi şi nesaturaţi explică gradul mare de stabilitate al uleiului.

În seminţe s-au identificat fraxozid, fraxetol liber, aminoacizi (acid glutamic, aspartic, serină, leucină, izoleucină, cisteină, lizină, histidină, tirozină), monozaharide (glucoză, galactoză, arabinoză, xiloză), lignină (54,75 %), siringaldehidă (0,38 %), acizi ciclopropenoidici (3,3 %), tocoferoli totali (850 mg %).

Florile conţin mucilagii, ulei volatil (0,04 - 0,07 %) bogat în farnesol, cvercetrină, izocvercetină, rutozid, tilirozidă, gume, taninuri galice şi catehice (acid protocatehic şi elagic), fraxozidă, esculozidă, colină, acetilcolină, iar scoarţa, fluoroglucinol, taninuri catehice, galice, fraxozidă şi esculozidă [1]. Cercetările farmacologice anterioare au semnalat acţiunea favorabilă a uleiurilor de Arachis hypogea, Corylus avellana, Tilia cordata în unele forme de hemofilie.

A fost stabilită toxicitatea acută a uleiului la şobolani (14,30 mL /kg corp).

Înjectat intramuscular, uleiul produce o reacţie alergică (este contraindicată din acest motiv administrarea i.m.). Uleiul a prezentat in vitro o acţiune antispastică la doza de 0,1 mL/Kg corp, iar in vivo are acţiune de creştere a activităţii intestinale. Uleiul scade colesterolemia la şobolanii normali, însă nesemnificativ statistic. Prezintă acţiune cicatrizantă, keratoplastică, coleretică şi colagogă slabă.

În privinţa importanţei economice şi medicinale menţionez că florile şi scoarţa sunt recomandate în medicina umană şi veterinară conţinând principii active cu proprietăţi sudorifice, antitermice, emoliente, expectorante, sedative, decongestive, antiinflamatoare, antispastice, diuretice; intern în tuse, insomnie, afecţiuni reumatice, hepatobiliare şi extern în faringite, tratarea ridurilor şi a cearcănelor [2,4].

Lignanii conţinuţi de o altă specie de Tilia, T. amurensis, au dovedit proprietăţi antiinflamatoare şi antitumorale [3].

Flavonele prezente în flori au activitate antiproliferativă, antioxidantă, imunostimulatoare [5,6, 7, 8, 9, 10, 11, 12].

De asemenea, a fost demonstrat şi un efect neuroprotector al extractelor obţinute din Tilia americana [13].

Este o specie meliferă cu pondere economico-apicolă mare (producţie de miere de 400 - 800 kg/ha), iar florile au şi proprietăţi tinctoriale. n

RezumatTilia platyphyllos Scop. este o

specie meliferă şi medicinală cu proprietăţi antitermice, emoliente, expectorante, sedative, decongestive, antiinflamatoare, antispastice şi diuretice.

AbstractTilia platyphyllos Scop. is a

melliferous and medicinal species with antipyretic, emollient, expectorant, sedative, decongestant, anti-inflammatory, antispasmodic and diuretic properties.

TILIA PLATYPHYLLOS SCOP (tei cu frunza mare)

Bibliografie:1. Istudor V. Farmacognozie.Fitochimie.Fitoterapie, vol.II, Ed. Medicală, Bucureşti, 20012. Sarris J, McIntyre E, Camfield A. Plant-based medicines for anxiety disorders, Part 1: a review of preclinical studies.DACNS Drugs. 2013 Mar;27(3):207-19. 3. Kim KH, Moon E, Kim SY, Choi SU, Lee KR. Lignan constituents of Tilia amurensis and their biological evaluation on antitumor and anti-inflammatory activities. Food Chem Toxicol. 2012 Oct;50(10):3680-6.4. Umezu T. Evaluation of the effects of plant-derived essential oils on central nervous system function using discrete shuttle-type conditioned avoidance response in mice. Phytother Res. 2012 Jun;26(6):884-91. 5. Marrassini C, Anesini C, Ferraro G. HPLC fingerprint of a flower extract of Tilia × viridis and correlation with antiproliferative and antioxidant activity. Phytother Res. 2011 Oct;25(10):1466-71.6. Davicino R, Micucci P, Zettler G, Ferraro G, Anesini C. “In vivo” murine macrophages activation by a dichloromethane extract of Tilia x viridis. Immunopharmacol Immunotoxicol. 2010 Sep;32(3):473-80.7. Kečkeš S, Gašić U, Veličković TĆ, Milojković-Opsenica D, Natić M, Tešić Ž.The determination of phenolic profiles of Serbian unifloral honeys using ultra-high-performance liquid chromatography/high resolution accurate mass spectrometry.Food Chem. 2013 May 1;138(1):32-40.8. Dezmirean GI, Mărghitaş LA, Bobiş O, Dezmirean DS, Bonta V, Erler S. Botanical origin causes changes in nutritional profile and antioxidant activity of fermented products obtained from honey. J Agric Food Chem. 2012 Aug 15;60(32):8028-35. 9. Calderón-Montaño JM, Burgos-Morón E, Pérez-Guerrero C, López-Lázaro M. A review on the dietary flavonoid kaempferol.Mini Rev Med Chem. 2011 Apr;11(4):298-344.10. Caffarra A, Donnelly A. The ecological significance of phenology in four different tree species: effects of light and temperature on bud burst. Int J Biometeorol. 2011 Sep;55(5):711-21.11. Davicino R, Zettler G, Brizi MR, Marrassini C, Ferraro G, Filip R, Anesini C. In Vivo Immunomodulatory Effect of Tilia x viridis Extracts on Normal Lymphocyte Proliferation: A Direct and an Indirect Action. Phytother Res. 2011 Feb 17. 288-300.12. Boğa M, Hacıbekiroğlu I, Kolak U. Antioxidant and anticholinesterase activities of eleven edible plants. Pharm Biol. 2011 Mar;49(3):290-5. 13. Angeles-López GE, González-Trujano ME, Déciga-Campos M, Ventura-Martínez R.Neuroprotective evaluation of Tilia americana and Annona diversifolia in the neuronal damage induced by intestinal ischemia. Neurochem Res. 2013 Aug;38(8):1632-40.

n 2013 Octombrie10

Practică medicală

INTRODUCERESpeciile oxigen reactive (ROS) sunt

continuu generate ca produşi finali ai respirației celulare normale. Alături de ROS, oxidul nitric (NO) este un alt radical liber biologic important, sintetizat în numeroase celule [1], care joacă un rol important ca mesager celular, agent antiinfecțios şi mai recent recunoscut de antioxidant [2].

NO este implicat într-o serie întreagă de boli incluzând tulburări neurodegenerative, boli cardiovasculare, inflamații cronice şi boli autoimune, cancer, ischemie-reperfuzie şi şoc septic. Unul dintre cele mai interesante aspecte ale biologiei NO este abilitatea NO şi a derivaților săi de a activa sau a inhiba activitatea multor proteine şi enzime importante (guanilat ciclază, ribonucleotid reductază, componente ale lanțului respirator şi ale glicolizei, factorul transcripțional NFkB, proteine citP-450–like, proteinele canalelor ionice etc.), la nivelele de transcripție şi translație.

Metabolismul NO duce la o serie de compuşi-specii nitrogen reactive (RNS), care posedă caracteristici biologice unice.

Imediat după descoperirea NO, a devenit evident că anumite boli ca insuficiența cardiacă, diabetul, hipertensiunea arterială [3], bolile coronariene [4,5], ateroscleroza [6] sunt asociate cu diminuarea vasorelaxării dependente endotelial [7]. În aproape toate aceste boli, există o pierdere a producției endoteliale şi/sau biodisponibilității NO. S-a demonstrat că, în anumite boli, nu producția de NO este alterată, ci biodisponibilitatea acestuia, datorită inactivării oxidative prin producerea excesivă de superoxid (O2

-·) în peretele vascular.

Numeroase studii experimentale şi clinice au arătat rolul stresului oxidativ în patogeneza insuficienței cardiace [8]. Principalele componente care sunt relevante pentru patogeneza insuficienței cardiace sunt: citokinele, moleculele de

MODIFICĂRILE NIVELURILOR DE OXID NITRIC LA PACIENȚII SENESCENȚI CU

INSUFICIENȚĂ CARDIACĂBiochim. pr., cerc.șt.III, Simona Opriș

Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie “Ana Aslan”, București

Rezumat:Natura disfuncției endoteliale legată de îmbătrânire este neclară și poate implica numeroase procese. În aceste condiții, ne-am propus să studiem influența stresului oxidativ în insuficiența cardiacă, asupra nivelurilor plasmatice de oxid nitric (NO), cât și variația cu vârsta. S-au luat în studiu subiecți de sex masculin, repartizați în 2 grupe de vârstă 45-59 ani și 60-75 ani, cu insuficiență cardiacă, față de loturile control (fără insuficiență cardiacă). S-a determinat concentrația plasmatică de NO prin detecție spectrofotometrică la 540 nm. Datele noastre au evidențiat pentru lotul 45-59 ani o creștere nesemnificativă statistic a concentrației plasmatice de NO la grupul cu insuficiență cardiacă față de grupul control (22,66±3,34 vs. 21,18±2,39 µmol/L; p

Octombrie n 11

Practică medicală

în insuficiența cardiacă, asupra nivelurilor plasmatice de oxid nitric total. Totodată, am luat în studiu şi modificările ce pot apărea odată cu vârsta.

SELECȚIA PACIENȚILOR ŞI PRELUCRAREA PROBELOR

S-au luat în studiu subiecți de sex masculin (am exclus sexul feminin având în vedere incidența crescută a bolilor cardiovasculare la bărbați), constituiți în 2 grupe de vârstă, repartizate astfel:l lot 45-59 ani:

o control – fără insuficiență cardiacă

o cu insuficiență cardiacă l lot 60-75 ani:

o control cu insuficiență cardiacă

Subiecții au fost selectați din I.N.G.G. “Ana Aslan”, Institutul Clinic Fundeni (Secția de Cardiologie) şi Spitalul Clinic de Urgență. Majoritatea pacienților cu insuficiență cardiacă au fost analizați înainte de operație, de by-pass etc.

Sângele uman venos, recoltat pe C6H5O7Na3 x 5,6 H2O 3,8 %, s-a centrifugat timp de 10 minute la 1000x g pentru colectarea plasmei. Plasma obținută s-a diluat de 2 ori cu tampon reactiv. După diluție, probele au fost ultrafiltrate timp de 40 minute la 9000 r.m.p. prin unități

de filtrare Ultrafree-MC tip Millipore cu membrană polisulfonică PTGC de 10,000 NMWL, pentru eliminarea proteinelor. Probele ultrafiltrate s-au stocat apoi la –700C, în vederea determinării oxidului nitric total.

Determinarea NO total se bazează pe conversia enzimatică a nitratului la nitrit de către nitrat reductază, fiind urmată de o detecție colorimetrică a nitritului, ca produs azo al reacției Griess. Reacția Griess este bazată pe o reacție de diazotare în două trepte, în care nitritul acidifiat formează un agent de nitrozare care reacționează cu acidul sulfanilic dând un ion diazoniu. Acest ion se cuplează apoi cu N-(1-naftil)-etilendiamina (NED) pentru a forma un cromofor azoderivat care absoarbe la 540 nm.

Valorile rezultate din experiment au fost prezentate ca medii ± S.D. Analiza statistică a fost efectuată cu testul “t” Student, iar valori ale lui p

n 2013 Octombrie12

Practică medicalăFarmacoterapieNoutăţiPractică medicalăPractică medicală

nitric sintazei inductibile-iNOS, Ca-independentă în endotoxemie). În prezența hipoxiei, datorată unei stenoze coronariene, reducerea consumului de oxigen şi generării de ATP este potențată de prezența tonică a NO format inițial în endoteliu cât şi în cardiomiocite. Rămâne de văzut în ce măsură NO contribuie la controlul consumului de oxigen în condiții fiziologice, prin blocarea directă a respirației mitocondriale. De asemenea, este necesar de stabilit legătura funcționala a oxid nitric sintazei (NOS) mitocondriale în contextul reglării fosforilării oxidative miocardice.

Datele din literatură nu sunt convergente; unii autori arată o creştere a concentrațiilor plasmatice de NO la pacienții cu boli coronariene, în timp ce alții susțin că boala coronariană şi insuficiența cardiacă congestivă sunt asociate cu o reducere în eliberarea de NO sau a biodisponibilității acestuia din endoteliul vascular.

Datele noastre au evidențiat o uşoară creştere, nesemnificativă statistic, a concentrației plasmatice de NO la grupul cu insuficiență cardiacă, față de grupul control, pentru lotul 45-59 ani. În schimb, la lotul de 60-75 ani, s-a evidențiat o creştere semnificativă a concentrației plasmatice de NO la grupul cu insuficiență cardiacă (p

Octombrie n 13

Practică medicală

Bibliografie:1. TSAN-ZON, L., STERN, A. Assessment of the Role of

Oxidative Stress in Human Diseases. J. Biomed. Lab. Sci. 1998, 10,1, p.12-28.

2. PATEL, R.P., MCANDREW, J., SELLAK, H., WHITE, C.R., JO, H., FREEMAN, B.A., DARLEY-USMAR, V.M. Biological aspects of reactive nitrogen species. Biochim. Biophys. Acta, 1999,1411, p.385-400.

3. GROVES, J.T. Peroxynitrite: reactive, invasive and enigmatic. Current Opinion in Chemical Biology, 1999, 3, p.226-235.

4. GHAFOURIFAR, P., RICHTER, C. Nitric oxide synthase activity in mitochondria. FEBS Lett., 1997, 418, p.291–296.

5. RICHTER, C. Reactive oxygen and nitrogen species regulate mitochondrial Ca2+ homeostasis and respiration. Biosci. Rep., 1997, 17, p.53–66.

6. POLYAK, K., XIA, Y., ZWEIER, J.L., KINZLER, K.W., VOGELSTEIN,B.A. Model for p53-induced apoptosis. Nature, 1997, 389, p.300–305.

7. KOJDA, G., HARRISON, D. Interactions between NO and reactive oxygen species: pathophysiological importance in atherosclerosis, hypertension, diabetes and heart failure. Cardiovasc. Res., 1999, 43, 3, p.562-571. SINGAL, P.K., KHAPER, N., FARAHMAND, F., BELLÓ-KLEIN, A. Oxidative Stress in Congestive Heart Failure. Curr. Cardiol. Rep., Epidemiology and Pathophysiology of Heart Failure , 2000, 2, 3.

8. SHARMA, R., COATS, A.J.S., ANKER, S.D. The role of inflammatory mediators in chronic heart failure: cytokines,nitric oxide, and endothelin-1. Intern. J. Cardiol., 2000, 72, p.175–186.

9. SHIGENAGA, M.K., HAGEN, T.M., AMES, B.N. Oxidative damage and mitochondrial decay in aging. Proc. Natl. Acad. Sci. USA., 1994, 91, p.10771-10778.

10. RECKELHOFF, J.F., KELLUM, J.A., BLANCHARD, E.J., BACON, E.E., WESLEY, A.J., KRUCKEBERG, W.C. Changes in nitric oxide precursor, L-arginine, and metabolites, nitrate and nitrite, with aging. Life Sci., 1994, 55, p.1895-1902.

11. BARTON, M., COSENTINO, F., BRANDES, R.P., MOREAU, P., SHAW, S., LÜSCHER, T.F. Anatomic Heterogeneity of Vascular Aging Role of Nitric Oxide and Endothelin. Hypertension, 1997, 30, p.817-824.

12. YOON, Y., SONG, J., HONG, S.H., KIM, J.Q. Plasma Nitric Oxide Concentrations and Nitric Oxide Synthase Gene Polymorphisms in Coronary Artery Disease. Clin. Chem., 2000, 46, p.1626-1630.

13. DIAZ, J., SERRANO, E., ACOSTA, F., CARBONELL, L.F. Reference Intervals for Four Biochemistry Analytes in Plasma for Evaluating Oxidative Stress and Lipid Peroxidation in Human Plasma. Clin. Chem., 1998, 44, p.2215-2217.

14. MARUTHY, K.N., GUPTA, R. Determination of nitrate concentration in serum as an index of nitric oxide (no)synthetase activity in healthyindian male subjects. Bombay Hospital Journal, 2000, 4204

15. STOCLET, J.C., MULLER, B., ANDRIANTSITOHAINA, R., KLESCHYOV, A. REVIEW: Overproduction of Nitric Oxide in Pathophysiology of Blood Vessels. Biochem.(Moscow), 1998, 63, 7, p.826-976.

Organismul omului modern, solicitat con-stant de regimul de viaţă agresiv şi alert, are nevoie de perioade de relaxare şi de curăţire. Metoda Holford pentru detoxifie-rea organismului în doar nouă zile vă oferă soluţia perfectă, bine ţintită şi uşor de apli-cat, pornind de la cele mai recente desco-periri în domeniul medicinei. Rezultatele sunt garantate: pierdere în greutate, mai multă energie, un ten mai luminos, dar şi o minte mai limpede, şi nu în ultimul rând, o stare generală excelentă, atât la nivel fizic, cât şi psihic.Metoda este simplă şi foarte eficientă: renunţaţi la cele cinci obiceiuri proaste, adoptaţi alte cinci obiceiuri bune şi urmaţi o dietă de nouă zile, cu mese uşoare, dar

gustoase. În finalul cărţii veţi găsi şi reţete recomandate de autori pentru cele nouă zile, alături de suplimente speciale care pot contribui la detoxifiere.Patrick Holford, unul dintre cei mai cunos-cuţi nutriţionişti din Marea Britanie, a fon-dat în 1984 Institute for Optimum Nutrition din Londra. Cărţile lui, 22 la număr, s-au vândut în peste un milion de exemplare în 30 de ţări. Printre cele mai cunoscute se numără New Optimum Nutrition Bible şi The Holford Low-GL Diet.Fiona McDonald Joyce este terapeut nu-triţionist şi consultant gastronomic. Îm-preună cu Patrick Holford a publicat The Holford Low-GL Diet Cookbook şi Smart Food for Smart Kids.

Detoxifierea ficatului in 9 zile

Câştigătorii din ediţia trecută sunt:

1. Petre Maria - Bucureşti2. Vasiliu Ioana - Braşov3. Tănase Marilena - Bucureşti4. Preda Gabriela - Cluj

Litera – Detoxifierea ficatului in 9 zile

CONCURSRevista GALENUS împreună cu Editura LITERA oferă 10 premii constând în cărţi cu

titlul „Spune NU cancerului” Primii 15 abonaţi care vor

suna la redacţie până pe data de 10 noiembrie 2013 vor primi câte o carte cu acest

titlu.

Carte disponibilă pe www.litera.ro

5. Mihaiescu Carmen - Cluj 6. Popescu Ioana - Ploieşti7. Dumitrescu Elena - Bucureşti8. Mocanu Loredana - Arad9. Ştefan Maria - Constanţa10. Simion Alina - Bucureşti

n 2013 Octombrie14

Practică medicală

INTRODUCTIONDiabetes and its complications have

become a major public health problem. It is well known that diabetes increases the risk of coronary heart disease by 2–3 fold in men and by 3–4 fold in women. It also increases the risk of stroke by 1.5–4 fold and accounts for 35–45% of cases of end-stage renal failure. Several risk equations based on lifestyle factors, classic clinical risk factors and genetic factors have been proposed and tested for the prediction of diabetes. The performance of these equations is fairly good but none has been established for general use. Several novel biomarkers have been proposed both to improve clinical prediction and to gain better insight into the pathogenesis of type 2 diabetes. These have produced promising results but the inferences have been limited by modest sample sizes, testing of one biomarker at a time and the lack of independent validation.

Glucose screening is the current investigative standard for type 2 diabetes mellitus (DZ2) patients, but it’s difficult to diagnose patients at risk using only this because it is not as sensitive as it could be. Finding a test that indicates who is at risk at an early stage would be valuable, as it would enable preventive treatment to be put in

Rezumat:A fost identificat un marker sanguin care relevă riscul de diabet zaharat, cu mulți ani înainte ca boala să fie diagnosticată. Testul ar putea prezice boala și ar permite un tratament preventiv. Celulele diabetice au avut nivele semnificativ crescute de secreted frizzled-related protein 4 (SFRP4), care joacă un rol în procesele inflamatorii. Un grup de gene coexpressed, îmbogățite pentru genele interleukina-1-legată, a fost asociată cu diabetul zaharat tip 2 (DZ2) și secreția redusă de insulină. SFRP4 oferă astfel o legătură între inflamație și secreția redusă de insulină. Mai mult decât atât, nivelele serice de proteină au fost crescute la pacienții cu DZ2 cu mulți ani înainte de diagnostic, sugerând că SFRP4 ar putea fi un potențial biomarker pentru DZ2.

Abstract:A blood marker has been identified that reveals diabetes risk in advance, many years before the disease is diagnosed. The test could predict diabetes and would enable preventive treatment. Diabetic cells had significantly higher levels of the secreted frizzled-related protein 4 (SFRP4), which plays a role in inflammatory processes. A group of coexpressed genes, enriched for interleukin-1-related genes, was associated with type 2 diabetes mellitus (DZ2) and reduced insulin secretion. The protein SFRP4 thus provides a link between islet inflammation and impaired insulin secretion. Moreover, the protein was increased in serum from DZ2 patients several years before the diagnosis, suggesting that SFRP4 could be a potential biomarker for DZ2.

SECRETED FRIZZLED-

RELATED PROTEIN 4 POTENTIAL

BIOMARKER FOR TYPE 2 DIABETES

Biochim. pr., cerc.st.III, Simona OprișInstitutul Național de Gerontologie și Geriatrie

“Ana Aslan”, București

Octombrie n 1515

Farmacologie

place.Researchers at Lund University

[1] have now identified a promising candidate for a test of this kind and shown that individuals who above-average levels of a protein have called secreted frizzled-related protein 4 (SFRP4) in the blood are five times more likely to develop diabetes in the next few years than those with below-average levels.

Rosengren and his colleagues are hopeful that the SFRP4 biomarker could be used in parallel with standard glucose testing methods to increase their sharpness as a diagnostic tool.

SFRP 4 PROTEINSFRP4 is a member of the SFRP

family that contains a cysteine-rich domain homologous to the putative Wnt-binding site of Frizzled proteins. SFRPs act as soluble modulators of Wnt signalling [2,3].

The SFRP4 gene spans 10.99 kb on the short arm of chromosome 7 and is transcribed from the minus strand in the centromere-to-telomere orientation. The gene is encoded by six exons with the translation initiation codon in the first exon.

Transcription The SFRP4 mRNA transcript is 2974 bp, 1041 bp are coding sequence. Ensembl data predicts a second transcript from the SFRP4 gene, lacking the 81 bp exon 2, although this has not been demonstrated.

Diagram illustrates the full length SFRP4 protein which contains a signal peptide sequence of 20-30 amino acids, a cysteine-rich domain (CRD) of approximately 120 amino acids, and a netrin-related motif (NTR) domain. Conserved cysteines of the CRD are indicated by *.

SFRP4 protein is comprised of 346 amino acids with a predicted molecular weight of 39.9 kDa and an actual molecular weight of approximately 50-55 kDa.

SFRP4 belongs to a family of five SFRPs; these proteins fold into two independent domains. The N-terminus contains a secretion signal peptide followed by a ~120 amino acid cysteine-rich domain (CRD). The CRD is 30-50% identical to the extracellular putative Wnt-binding domain of frizzled (Fzd) receptors and is characterized by the presence of ten cysteine residues at conserved positions. These cysteines form a pattern of disulfide bridges. The C-terminal portion of the SFRP protein is characterized by segments of positively charged residues that appear to confer heparin-binding properties in at least two SFRPs (SFRP1 and SFRP3) and contains a netrin-related motif (NTR) with six cysteine residues that most likely form three disulfide bridges. NTR domains with similar features are found in a wide range of unrelated proteins, including Netrin-1, tissue inhibitors of metallo-proteinases

(TIMPs), complement proteins and type I procollagen C-proteinase enhancer proteins (PCOLCEs). The six conserved cysteines in the NTR of SFRP4 share a similar spacing to SFRP3, whereas those of the SFRP1/SFRP2/SFRP5 subgroup are distinctively different, indicating a disparity in disulfide bond formation. Uniquely, SFRP4 contains two additional cysteine residues. The overall function of the NTR is unknown, yet there is some evidence that the NTR may also play a role in Wnt binding. This implies that multiple Wnt binding sites may exist on SFRP molecules and/or that SFRPs exhibit differential affinities for Wnt ligands according to the different SFRP conformational and post-translational modifications [2,3].

SFRP4 is expressed in various normal tissues including endometrium (specifically stromal cells with higher expression during proliferative phase of menstrual cycle), ovary, kidney, heart, brain,

mammary gland, cervix, pancreas, stomach, colon, lung, skeletal muscle, testis, eye, bone, prostate, and liver.

Since SFRPs share a similar CRD with the Fzd family of receptors; it is believed that SFRPs may act as soluble modulators that compete with Fzd to bind the Wnt ligands, thereby altering the Wnt signal. Individual SFRPs also have distinct binding specificity for distinct Wnt ligands. Reports have demonstrated that SFRP4 binds Wnt7a and there is conflicting data for SFRP4 binding to Wnt3a. SFRP4 expression is regulated by estrogen and progesterone and may act as a regulator of adult uterine morphology and function [4]. SFRP4 has been shown to increase apoptosis during ovulation [5]. Transgenic studies have found that SFRP4 decreases bone formation and inhibits osteoblast proliferation [6,7] by attenuating canonical/beta-catenin-Wnt signaling. SFRP4 reportedly exhibits phosphaturic effects by specifically inhibiting sodium-dependent phosphate uptake [8].

l Expression of SFRP4 in cardiomyocytes correlates with apoptosis related gene expression.l Exposure of keratinocytes to

exogenous sFRP4 promotes cell death by apoptosis and expression of the terminal differentiation marker Involucrin. l FRP4 is a negative regulator

of peak bone mineral density in senescence-accelerated SAMP6 mice. In part, this is due to the inhibition of osteoblast proliferation through the antagonistic effect of sFRP4 on Wnt signaling. l FRP4 inhibits proliferation and the

metastatic potential in prostate cancer. FRP4 regulates two Wnt-7a signaling pathways and inhibits proliferation in endometrial cancer cells sFRP4 is a potent inhibitor of angiogenesis [9]. l FRP4 inhibits endothelial cell

migration and the development of sprouts and pseudopodia as well as disrupts the stability of endothelial rings in addition to inhibiting proliferation.lExpression of SFRP4 is

decreased in both low-grade

n 2013 Octombrie16

INTERVIU

endometrial stromal sarcoma and undifferentiated endometrial sarcoma.l SFRP4 promoter is frequently

methylated in malignant pleural mesothelioma leading to inhibition of expression and is associated with abnormal growth; restoration of SFRP4 results in growth suppression and apoptosis in mesothelioma cell lines.l SFRP4 is highly expressed in

tumor-induced osteomalacia [7] (in which there is an increase in renal phosphate excretion and a reduction in serum phosphate levels leading to hyperphosphaturia, hypophosphatemia and rickets) and function as a circulating phosphaturic factor that

antagonizes renal Wnt-signaling.l The SFRP4 was highly methylated

in gastric carcinoma samples with greater instance in H. pylori positive patients.l SFRP4 is overexpressed in

prostate cancers and functions to inhibit cell proliferation and metastatic potential. Increased expression of membranous SFRP4 is associated with a good prognosis in human localized androgen-dependent prostate cancer, suggesting a role for sFRP4 in early stage disease.l SFRP4 was found to be frequently

methylated and downregulated in B-cell chronic lymphocytic

leukemia samples.l SFRP4 mRNA and

protein expression were significantly decreased

due to hypermethylation in esophageal adenocarcinoma and Barrett’s esophagus patients [10].l Hypermethylation and aberrant expression of SFRP genes are common in pancreatic cancer, which may be involved in pancreatic carcinogenesis [11].

SFRP4 is a hub gene in a DZ2-associated

gene coexpression module in human islets, and reduces glucose-induced insulin secretion through decreased β-cell exocytosis. Expression and release of SFRP4 from islets is enhanced by interleukin-1β.

For many years it has been suggested that there might be a link between inflammation of the beta cells and DZ2. Low-grade chronic inflammation could weaken the insulin-secreting beta cells to the point where they were no longer able to make enough of the glucose-regulating hormone. A group of coexpressed genes (module), enriched for interleukin-1-related genes, was associated with DZ2 and reduced insulin secretion. One of the module genes that were highly overexpressed in islets from DZ2 patients is SFRP4, which encodes

secreted frizzled-related protein 4. SFRP4 expression correlated with inflammatory markers, and its release from islets was stimulated by interleukin-1β. Elevated systemic SFRP4 caused reduced glucose tolerance through decreased islet expression of Ca2+ channels and suppressed insulin exocytosis. SFRP4 thus provides a link between islet inflammation and impaired insulin secretion [12].

The findings, reported in the Cell Press journal Cell Metabolism [1], suggest that SFRP4 is a potential candidate marker for a test to predict diabetes risk. The level of the protein SFRP4 in the blood of non-diabetics was measured three times at intervals of three years. 37% of those who had higher than average levels developed diabetes during the period of the study. Among those with a lower than average level, only 9% developed the condition.

CONCLUSIONSSFRP4 could be a strong risk

marker that is present several years before diagnosis who reflects not only an increased risk, but also an ongoing disease process. The aim is to use the SFRP4 test as biomarker both for predicting and diagnosing the disease and as a target for a specific treatment. l SFRP4 is a hub gene in a DZ2-

associated gene coexpression module in human islets SFRP4 reduces glucose-induced insulin secretion through decreased β cell exocytosis. l Expression and release of SFRP4

from islets is enhanced by interleukin-1β l SFRP4 is elevated in serum several

years before clinical diagnosis of DZ2 l Is independent of diabetes risk

factors such as obesity and age, but indicates an ongoing disease process.l Predicting risk of DZ2 up to ten

years before the disease develops SFRP4 can enhance prevention.l Possibility of new methods for

treating DZ2 by developing ways of blocking the protein SFRP4 in the insulin-producing beta cells and reducing inflammation. n

Octombrie n 17

INTERVIU

Bibliografie:

1. Mahdi T, Hänzelmann S, Salehi A., Rosengren AH. Secreted Frizzled-Related Protein 4 Reduces Insulin Secretion and Is Overexpressed in Type 2 Diabetes. Cell Metab, 2012, 16 (5), 625–633.

2. Dennis S, Aikawa M, Szeto W, d’Amore PA, Papkoff J: A secreted frizzled related protein, FrzA, selectively associates with Wnt-1 protein and regulates wnt-1 signaling. J Cell Sci 112 : 3815– 3820, 1999.

3. Uren A, Reichsman F, Anest V, Taylor WG, Muraiso K, Bottaro DP, Cumberledge S, Rubin JS.Secreted frizzled-related protein-1 binds directly to Wingless and is a biphasic modulator of Wnt signaling.J Biol Chem. 2000 Feb 11;275(6):4374-82.

4. Abu-Jawdeh G, Comella N, Tomita Y et al. Differential expression of frpHE: a novel human stromal protein of the secreted frizzled gene family, during the endometrial cycle and malignancy. Lab Invest 1999, 79 (4): 439–47.

5. Lacher, M.D., Siegenthaler, A., Jäger, R., et al. Role of DDC-4/sFRP-4, a secreted frizzled-related protein, at the onset of apoptosis in mammary involution. Cell Death Differ. (2003)

6. Nakanishi R, Akiyama H, Kimura H, Otsuki B, Shimizu M, Tsuboyama T, Nakamura T. Osteoblast-targeted expression of Sfrp4 in mice results in low bone mass. J Bone Miner Res. 2008 Feb;23(2):271-7.

7. Kumar, R New insights into phosphate homeostasis: fibroblast growth factor 23 and frizzled-related protein-4 are phosphaturic factors derived from tumors associated with osteomalacia. . Curr. Opin. Nephrol. Hypertens. (2002)

8. White, K.E., Larsson, T.E., Econs, M.J. The roles of specific genes implicated as circulating factors involved in normal and disordered phosphate homeostasis: frizzled related protein-4, matrix extracellular phosphoglycoprotein, and fibroblast growth factor 23. Endocr. Rev. (2006)

9. Carmon KS, Loose DS.Secreted frizzled-related protein 4 regulates two Wnt7a signaling pathways and inhibits proliferation in endometrial cancer cells. Mol Cancer Res. 2008 Jun;6(6):1017-28.

10. Zou H, Molina JR, Harrington JJ, Osborn NK, Klatt KK, Romero Y, Burgart LJ, Ahlquist DA.Aberrant methylation of secreted frizzled-related protein genes in esophageal adenocarcinoma and Barrett’s esophagus.Int J Cancer. 2005 Sep 10;116(4):584-91.

11. Bu XM, Zhao CH, Zhang N, Gao F, Lin S, Dai XW.Hypermethylation and aberrant expression of secreted frizzled-related protein genes in pancreatic cancer.World J Gastroenterol. 2008 Jun 7;14(21):3421-4.

12. Wilson C. Diabetes: SFRP4—a biomarker for islet dysfunction? Nature Reviews Endocrinology 9, 65, 2013.

n 2013 Octombrie18

INTERVIU

Una dintre vitaminele grupului B, niacina sau vitamina PP (vitamina B3), este o vitamină hidrosolubilă care este utilizată de corpul uman sub forma enzimelor niacinice, nicotin adenine dinucleoticd (NAD) şi nictonamid adenin dinucleotid fosfat (NADP). E de menționat că, în ciuda numelui, niciuna dintre acest substanțe nu este înrudită cu nicotina din tutun. Niacina provine din alimente sau poate fi sintetizată, cu un randament scăzut, din aminoacidul triptofan.

Reacțiile în care intervin enzimele niacinice sunt multiple şi rolurile lor în metabolism, foarte importante:

- reacții redox: Peste 400 de enzime folosesc coenzimele niacinice pentru donarea şi acceptarea de electroni în cadrul reacțiilor redox. NAD intervine mai ales în reacții eliberatoare de energie, energie ce rezultă din catabolismul carbohidraților, proteinelor, lipidelor şi alcoolului. NADP, pe de alta parte, intervine în reacții anabolice, cum ar fi sinteza unor macromolecule de tipul acizilor graşi şi colesterolului.

- reacții diverse (non-redox): NAD este substratul a patru clase de enzime: mono ADP-ribozil-transferazele,

poli-ADP-ribozil-polimerazele, ADP- ribozil-ciclazele şi sirtuinele. Sirtuinele sunt o clasă enzimatică ce se bucură astăzi de larg interes. Sunt enzime de-acetilazice NAD-dependente, care deplasează grupurile acetil de pe reziduurile de lizină acetilată din proteine-țintă. În timpul procesului de deacetilare, o ADP-riboză este adăugată la grupul acetil, obținându-se O-acetil-ADP-riboza. Atât acetilarea, cât şi ADP-ribozilarea sunt modificări post-translaționale care afectează activitatea proteinelor. Interesul referitor la sirtuine a început după descoperirea faptului că activitatea lor poate mima restricția calorică, care, la rândul ei, poate creşte durata de viață a organismelor inferioare. Un rol similar nu este clar dovedit la mamifere, deşi sirtuinele sunt reglatori energetici implicați în căi de semnalizare care ar putea juca un rol important în declanşarea unor boli legate de senescență (boli cardiovasculare, cancer, demență, artrită). (1)

Dincolo de aceste detalii biochimice, este de amintit că niacina poate fi deficitară în diverse circumstanțe, cea mai simplă fiind, evident, aportul alimentar necorespunzător. O dietă normală

conține suficientă niacină fără nicio urmă de dubiu, dar un regim sărac în produse de origine animală sau în leguminoase, bogat în produse pe bază de porumb şi, eventual, în alcool, poate conduce la carențe serioase. Carența clasică severă, astăzi rar întâlnită, poartă numele de pelagră. Numeroase țări au fost victime istorice ale endemiilor de pelagră declanşate de sărăcie, România numărându-se printre ele. Această problemă, însă, este de mult rezolvată. Pelagra este o maladie care are o evoluție cronică, cu perioade de acutizare declanşate de venirea primăverii şi expunerea la soare. Pelagra zilelor noastre este determinată mai frecvent de alte afecțiuni ce provoacă malabsorbție. Alcoolismul este ades o circumstanță care se asociază cu pelagra, ca şi infecția cu HIV, prezența unui neoplasm sau dializarea. Dacă în trecut pelagra a fost o problemă serioasă în anumite regiuni ale

Niacina, de la pelagră la factor protector în boli cronice contemporane

Rezumat: Niacina și coenzimele sale sunt elemente de bază în metabolismul uman. Cercetări recente arată că ele sunt esențiale și în tratametul și profilaxia unor boli cronice extrem de frecvente în ziua de astăzi. În articolul de față ne vom referi la câteva dintre cele mai noi beneficii ale aportului adecvat de niacină.Abstract: Niacin and niacinic coenzymes are cardinal elements in human metabolism. Recent research drove attention to the importance of these substances in the prophylaxis and treatment of some very frequent non-communicable diseases. In the following article, we will present some of the newest benefits of the optimal intake of niacin.

Melanie Nichols, Nick Townsend, Peter Scarborough, and Mike RaynerBritish Heart Foundation Health Promotion Research Group, Department of Public

Health, University of Oxford, Oxford OX3 7LF, UK; and WHO Collaborating Centre for Obesity Prevention, Faculty of Health, Deakin University, Geelong, Australia

Octombrie n 19

Advertorial

României, astăzi o regăsim la indivizii malnutriți, la cei afectați de sindroame de malabsorbție (în boala Crohn, în megaduoden) (2,3). Pelagra poate apărea şi în maladia Hartnup, o boală ereditară care împiedică absorbția triptofanului, aminoacid din care organismul uman sintetizează niacina. Sindromul carcinoid poate conduce la pelagră, prin folosirea triptofanului pentru sinteza de serotonină, în locul sintezei de niacină. Există şi pelagra iatrogenă, dată de prescrierea unor produse medicamentoase: izoniazida (un tuberculostatic), azatioprina, 6-mercaptopurina (imunosupresoare), 5-fluorouracil (anticanceros) sau carbidopa (un antiparkinsonian).

Studiile din ultimii ani au arătat că niacina poate fi utilizată ca agent profilactic şi chiar curativ în anumite afecțiuni cronice, din categoria celor cu care omul modern se confruntă foarte frecvent. În această situație, o vitamină care părea ieşită din cărțile de istorie a medicinei revine în atenția lumii ştiințifice contemporane.

Dintre circumstanțele în care niacina este utilă, vom trece în revistă cancerul, diabetul şi bolile cardiovasculare.

Cancerul:Studiile făcute pe culturi celulare

au arătat că încărcătura de NAD este un factor de influență asupra mecanismelor care mențin stabilitatea genomică. Astăzi se consideră că pierderea acestei stabilități, manifestată printr-un nivel crescut al leziunilor pe ADN şi cromozomi, este o caracteristică a cancerului. În carența de niacină, nivelul de NAD scade, enzimele ce consumă NAD fiind afectate într-o măsură mai mare decât alte procese în care intervine niacina. În rândul reacțiilor consumatoare de NAD, ADP-poli-ribozilările, catalizate de enzimele PARP, sunt critice pentru răspunsul celulei la lezarea ADN-ului. După lezarea ADN, enzimele PARP sunt activate, determinându-se ADP-poli-ribozilări ale unui număr de molecule semnalizante şi structurale, ceea ce facilitează reparațiile la nivelul ADN-ului. Depleția celulară de NAD scade nivelurile proteinei supresoare tumorale p53, o țintă a ADN-poliribozilărilor, în țesuturi precum glanda mamară, piele, plămân. (4) Expresia proteinei p53 este alterată în

celulele măduvei osoase la şobolan, dacă există o carență niacinică. (5) Se consideră că împiedicarea reparațiilor ADN-ului din cadrul deficienței de niacină poate duce la instabilitate genomică şi la dezvoltarea de tumori la modele animale (6). Alte cercetări au legat enzimele PARP şi sirtuinele de întreținerea heterocromatinei, un domeniu cromozomial asociat cu stabilitatea genomului, cu integritatea telomerilor şi cu segregarea cromozomilor în decursul diviziunilor celulare. (7,8) Încă nu s-au determinat nivelurile necesare de NAD celular sau de aport dietetic de niacină şi triptofan, necesare optimizării răspunsurilor protective care să asigure repararea ADN-ului lezat, dar oamenii de ştiință sunt de părere că aceste niveluri sunt superioare celor necesare doar pentru simpla protecție împotriva pelagrei.

Diabetul zaharat insulino-dependent

Forma insulino-dependentă, denumită şi diabet de tip 1, se declanşează în urma distrucției celulelor beta-pancreatice cel mai probabil printr-un mecanism autoimun. Înainte de instalarea simptomelor, anticorpi specifici (anticorpi anti-insulari) sunt detectați la indivizii cu risc ridicat. Experimentele in vitro au arătat că un nivel ridicat de nicotinamidă protejează celulele insulare în fața toxicelor de natură chimică, inflamațiilor sau a agresiunii speciilor reactive de oxigen. În diabet, s-a încercat folosirea dozelor de 3 g/zi pentru a proteja pacienții imediat după declanşarea afecțiunii. Cinci studii placebo-controlate au constatat că celulele beta-pancreatice şi-au ameliorat funcționarea după un an de administrare de niacină.(9)

Studiile multicentrice care au urmărit efectele pe termen lung ale administrării de niacină nu au reuşit să găsească, la pacienții pozitivi la anti-corpi anti-insulari, o scădere a riscului de a dezvolta diabet zaharat manifest. (10,11) Actualmente se urmăresc efectele asocierii nicotinamidei cu acetil-L-carnitina. În schimb, resvera-trolul, un agonist al sirtuinelor, a fost mai puternic decât nicotinamida în prevenirea diabetului indus chimic la şobolani. (11)

Afecțiunile cardiovasculare și hipercolesterolemia

Este un domeniu în care nicotinamida s-a folosit mult timp, în scopul reducerii colesterolemiei (12). De regulă, nicotinamida se asociază cu alte substanțe hipocolesterolemiante. Studiul Coronary Drug Project (CDP), la care au participat 8000 de bărbați cu un infarct miocardic în antecedente (12), timp de 6 ani, a urmărit efectele niacinei asupra unei serii de constante biologice şi asupra evenimentelor cardiovasculare. Grupului de lucru i s-au administrat 3 g de niacină zilnic şi s-au constatat următoarele modificări, în comparație cu grupul la care s-a administrat doar placebo: o reducere cu 10% a colesterolului total, cu 26% a trigliceridelor, cu 27% a recurențelor de infarct în formă non-fatală şi cu 26% a evenimentelor cerebrovasculare (stroke şi atacuri ischemice pasagere). În timpul studiului, niacina nu a determinat reducerea numărului total de decese sau a deceselor de cauze cardiovasculare, totuşi o evaluare la 9 ani de la terminarea studiului a arătat existența unei reduceri cu 10% a deceselor de diferite cauze, la persoanele cărora li se administrase niacină. Alte studii au arătat că niacina, în combinație cu alte medicamente, aduce beneficii statistic semnificative în sănătatea cardiovasculară, atât femeilor, cât şi bărbaților. (13) Acțiunile majore sunt creşterea HDL-colesterolului, scăderea concentrațiilor Lp(a) (lipoproteinei a) şi transformarea particulelor mici şi dense de LDL colesterol, în particule mari. Toate modificările enumerate au rol cardioprotector, nivelurile mici de HDL fiind un factor major de risc pentru boala cardiovasculară, iar creşterea HDL fiind asociată cu reducerea acestui risc. (14)

Nivelurile mari de niacină ridică însă problema unor efecte adverse, de aceea niacina se foloseşte în doze mai mici şi asociată cu alte hipocolesterolemiante. Printre cele mai frecvente asocieri, amintim cea cu simvastatină. Studiul randomizat, efectuat pe 3 ani, “HDL-Atherosclerosis Treatment Study” (HATS) (15), a avut ca subiecți 160 de pacienți cu boală cardiacă şi niveluri reduse de HDL. Combinația de simvastatină şi niacină (2-3 g/zi) a crescut nivelurile HDL, a inhibat progresia stenozării arterelor coronare, a scăzut frecvența

20

Practică medicală

n 2013 Octombrie

evenimentelor cardiovasculare (inclusiv a accidentelor vasculare cerebrale şi a infarctelor de miocard).

O problemă frecvent întâlnită în administrarea de niacină este cea a modificărilor glicoreglării, cu scăderea toleranței la glucoză, probabil prin diminuarea sensibilității la insulină. Acest lucru este cu atât mai pregnant cu cât mulți pacienți cu probleme cardiovasculare au deja sindrom metabolic. Sindromul metabolic are şi o componentă de rezistență la insulină, care creşte riscul de diabet de tip 2. În studiul HATS, totuşi, grupul cu sindrom metabolic a manifestat doar o uşoară alterare a metabolismuluui glucozei şi a insulinei. Valorile au revenit însă la normal după tratament şi dietă specifice (16). Beneficiile cardiovasculare pe termen lung ale administrării de niacină la pacienții din studiul CDP au fost cu mult mai importante decât creşterea uşoară a riscului de diabet de tip 2. (17)

Un alt studiu de anvergură în domeniu a fost “The Arterial Biology for the Investigation of the Treatment Effects of Reducing Cholesterol (ARBITER) 2 study”, care a investigat creşterea efectelor, determinate de adăugarea niacinei (câte un gram pe zi) la terapia cu statine, pe 167 pacienți cu afectare cardiovasculară şi niveluri scăzute de HDL, asupra grosimii intimei/mediei arterei carotide (un parametru foarte important pentru evaluarea dezvoltării ateriosclerozei). Adăugarea niacinei la simvastatină a fost benefică, prevenind îngroşarea arterială. Analiza post-hoc a datelor studiului a arătat că stoparea procesului de aterioscleroză a fost legată de creşterea nivelului HDL-colesterolului la pacienții cu status glicemic normal. Dar în prezența unor factori de risc supra-adăugați, cum este diabetul zaharat, creşterea HDL nu a fost un indicator predictiv pentru reducerea grosimii peretelui carotidian

şi pentru întârzierea proceselor ateriosclerotice.(18)

Studiile în domeniu continua. La acest moment, ştim că efectele nia-cinei sunt dependente de doză şi că efectele hipolipemiante apar la doze mai mari de 1g/zi. Un studiu placebo-controlat, efectuat pe 39 de pacienți care luau statine (atrovastatină, cerivastatină, simvastatină) a arătat că doze foarte mici de niacină (100 mg/zi) cresc nesemnificativ HDL-coleste-rolul (aproximativ cu 2,1 mg/dl) şi că efectele pe LDL-colesterol, colesterol total şi trigliceride sunt, practic, inexi-stente la dozele amintite. (19)

Pentru a obține efecte semnifica-tive, niacina trebuie folosită în doze farmacologice şi nu mai poate fi în niciun caz considerată nutrient. Admi-nistrarea niacinei pentru modificarea profilului lipidic se face sub îndruma-rea personalului medical, astfel încât eventualele efecte adverse să fie mini-malizate.

Bibliografie:1. Morris BJ. Seven sirtuins for seven deadly diseases of

aging. Free Radic Biol Med. 2013;56:133-1712. Rosmaninho A, Sanches M, Fernandes IC, et al. Letter:

Pellagra as the initial presentation of Crohn disease. Dermatol Online J. 2012;18(4):12.

3. Zaraa I, Belghith I, El Euch D, et al. A case of pellagra associated with megaduodenum in a young woman. Nutr Clin Pract. 2013;28(2):218-222.

4. Jacobson EL, Shieh WM, Huang AC. Mapping the role of NAD metabolism in prevention and treatment of carcinogenesis. Mol Cell Biochem. 1999;193(1-2):69-74.

5. Spronck JC, Nickerson JL, Kirkland JB. Niacin deficiency alters p53 expression and impairs etoposide-induced cell cycle arrest and apoptosis in rat bone marrow cells. Nutr Cancer. 2007;57(1):88-99.

6. Kostecki LM, Thomas M, Linford G, et al. Niacin deficiency delays DNA excision repair and increases spontaneous and nitrosourea-induced chromosomal instability in rat bone marrow. Mutat Res. 2007;625(1-2):50-61.

7. Dantzer F, Santoro R. The expanding role of PARPs in the establishment and maintenance of heterochromatin. FEBS J. 2013;280(15):3508-3518.

8. El Ramy R, Magroun N, Messadecq N, et al. Functional interplay between Parp-1 and SirT1 in genome integrity and chromatin-based processes. Cell Mol Life Sci. 2009;66(19):3219-3234.

9. Lampeter EF, Klinghammer A, Scherbaum WA, et al. The Deutsche Nicotinamide Intervention Study: an attempt to prevent type 1 diabetes. DENIS Group. Diabetes. 1998;47(6):980-984.

10. Gale EA, Bingley PJ, Emmett CL, Collier T, European Nicotinamide Diabetes Intervention Trial Group. European Nicotinamide Diabetes Intervention Trial (ENDIT): a randomised controlled trial of intervention before the onset of type 1 diabetes. Lancet. 2004;363(9413):925-931

11. Ku CR, Lee HJ, Kim SK, Lee EY, Lee MK, Lee EJ.

Resveratrol prevents streptozotocin-induced diabetes by inhibiting the apoptosis of pancreatic beta-cell and the cleavage of poly (ADP-ribose) polymerase. Endocr J. 2012;59(2):103-109.

12. Canner PL, Berge KG, Wenger NK, et al. Fifteen year mortality in Coronary Drug Project patients: long-term benefit with niacin. J Am Coll Cardiol. 1986;8(6):1245-1255.

13. Guyton JR, Capuzzi DM. Treatment of hyperlipidemia with combined niacin-statin regimens. Am J Cardiol. 1998;82(12A):82U-84U; discussion 85-86U

14. Bays HE, Shah A, Lin J, Sisk CM, Dong Q, Maccubbin D. Consistency of extended-release niacin/laropiprant effects on Lp(a), ApoB, non-HDL-C, Apo A1, and ApoB/ApoA1 ratio across patient subgroups. Am J Cardiovasc Drugs. 2012;12(3):197-206.

15. Brown BG, Zhao XQ, Chait A, et al. Simvastatin and niacin, antioxidant vitamins, or the combination for the prevention of coronary disease. N Engl J Med. 2001;345(22):1583-1592

16. Zhao XQ, Morse JS, Dowdy AA, et al. Safety and tolerability of simvastatin plus niacin in patients with coronary artery disease and low high-density lipoprotein cholesterol (The HDL Atherosclerosis Treatment Study). Am J Cardiol. 2004;93(3):307-312

17. Sazonov V, Maccubbin D, Sisk CM, Canner PL. Effects of niacin on the incidence of new onset diabetes and cardiovascular events in patients with normoglycaemia and impaired fasting glucose. Int J Clin Pract. 2013;67(4):297-302.

18. Taylor AJ, Zhu D, Sullenberger LE, Lee HJ, Lee JK, Grace KA. Relationship between glycemic status and progression of carotid intima-media thickness during treatment with combined statin and extended-release niacin in ARBITER 2. Vasc Health Risk Manag. 2007;3(1):159-164.

19. Wink J, Giacoppe G, King J. Effect of very-low-dose niacin on high-density lipoprotein in patients undergoing long-term statin therapy. Am Heart J. 2002;143(3):514-518.

Octombrie n 21

Practică medicală

n 2013 Octombrie22

Practică medicală

Bună ziua. Cum aţi ajuns să fiţi unul dintre cei mai reputaţi chirurgi plasticieni din România? Ce sacrificii aţi făcut pentru a ajunge aici?

A fi medic, în special într-o specialitate chirurgicală, cere multe sacrificii: începând cu faptul că niciodată perioada de învăţare nu se termină, că mereu există situaţii şi lucruri inedite, continuând cu faptul că această ramură presupune

Doctor Cristian Niţescu, medic primar Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă, doctor în Ştiinţe Medicale, este unul dintre cei mai reputaţi chirurgi plasticieni din România şi a avut amabilitatea de a ne răspunde la o serie de întrebări referitoare la ce implică meseria de chirurg plastician, cele mai comune operaţii estetice la care apelează femeile, motivele pentru care unui pacient îi poate fi refuzată o intervenţie chirurgicală, dar şi nivelul la care a ajuns România în chirurgia plastică faţă de alte ţări cu tradiţie.

„Estetica este, practic, conform definiţiei ştiinţa care se ocupă cu

studiul frumuseţii în artă”

timp mult petrecut la serviciu, ore de gardă, operaţii de lungă durată, stres fizic si psihic, timp liber limitat, deci puţin timp cu familia, puţin timp pentru sine… etc.

Sunteţi medic primar chirurgie plastică şi doctor în ştiinţe medicale. De unde vine dragostea pentru estetică?

Estetica este, practic, conform definiţiei ştiinţa care se ocupă cu

studiul frumuseţii în artă. Chirurgia estetică este, de fapt, tot o formă de artă, este fracţiunea din chirurgia plastică ce înfrumuseţează omul, îl ajută să îşi atingă visurile, să fie mai aproape de idealul său fizic, să se simtă bine în propria piele, să aibă mai multă încredere în sine. Aceste aspecte mă fac să mă simt foarte apropiat de estetică.

Dat fiind că aceste operaţii se fac la cererea clientului, care este cheia succesului în relaţia doctor-pacient?

Cheia succesului cred eu că este aceeaşi ca în orice relaţie interumană: respectul reciproc şi capacitatea de a face mici compromisuri. Dacă pacienţii vin cu idei preconcepute şi nu sunt dispuşi să avem o colaborare, să discutăm şi să ia în considerare şi recomandările mele, bazate pe experienţă, nu cred că putem avea o relaţie medic-pacient “sănătoasă”.

Aţi întâlnit pănă acum persoane obsedate de perfecţiune (a se citi persoanele care apelează în exces la chirurgia plastică)? Ce parere aveţi despre aceste persoane?

Octombrie n 23

Farmacoterapie

Da, există persoane perfecţioniste, care cred că intervenţiile estetice le pot schimba viaţa sau le pot aduce fericirea mult dorită. O intervenţie estetică poate scăpa o persoană de complexele privind aspectul fizic, de exemplu sâni prea mici sau nas coroiat etc., poate creşte astfel încrederea persoanei în forţele proprii, în propria persoană, o poate face mai relaxată şi mai încrezătoare, mai atrăgătoare, dar nu aduce succes garantat în plan profesional sau emoţional. Unii pacienţi vin cu aşteptări nerealiste, nu au succesul scontat după operaţie şi ajung să creadă că acest lucru poate fi remediat prin alte operaţii, ajung să dorească perfecţiunea fizică. Cred însă că aceste persoane au o problema psihologică, sunt veşnic nemulţumite fie de propria persoană, fie de cei apropiaţi. Aceşti oameni ar trebui să ştie că intervenţiile estetice nu sunt soluţia pentru problemele lor, că perfecţiunea nu există în chirurgie şi nu poate fi atinsă decât întamplător, că aspectul fizic ideal nu aduce garantat şi fericirea acelei persoane.

Aţi fost pus, până în momentul de faţă, în postura de a refuza un pacient? Care au fost cele mai neobişnuite cazuri cu care v-aţi confruntat?

Eu nu practic operaţii cu care nu sunt de acord: adica fie cele care nu sunt etice, fie cele care au rezultate inestetice din punctul meu de vedere. Organismul uman are nişte proporţii, estetica are nişte norme, nişte limite, orice depăşeşte aceste limite intră în sfera urâtului sau a penibilului. Astfel, eu nu sunt de acord să îi fac cuiva buzele excesiv de mari sau sânii imenşi, motiv pentru care, dacă pacientele solicită aşa ceva, sunt pus în situaţia de a refuza. Cazuri neobişnuite există nenumarate: de la paciente anorexice care solicită liposucţie la pacienţi ce doresc să îşi introducă bile metalice în penis.

Care credeţi ca este motivul pentru care cea mai mare parte a persoanelor care apelează la

serviciile unei clinici de chirurgie plastică sunt cele de sex feminin? Cred că, în lumea în care trăim, femeile sunt mult mai mult catalogate după aspectul fizic decât bărbaţii. De multe ori, femeile trebuie să lupte mult mai mult şi să muncească mai mult decât bărbaţii pentru a se afirma. În plus, datorita mediei (TV, reviste etc) s-a propagat idealul 90-60-90 şi din ce în ce mai multe femei doresc să îl atingă.

Ce tratamente pentru reîntinerirea facială le recomandaţi femeilor trecute de 35-40 de ani?

După 30-35 de ani este bine să înceapă să beneficieze periodic de tratamente cosmetice profesionale, asociate cu injectarea de toxina botulinică şi/sau acid hialuronic, de la caz la caz, pentru a-şi menţine elasticitatea şi luminozitatea tenului pentru a atenua sau a şterge ridurile fine şi cele de expresie. În anumite cazuri, se recomandă şi efectuarea de peelinguri chimice, pentru a redobândi un ten curat, proaspăt. Un punct-cheie însă este şi să evite fumatul, ce are efecte devastatoare asupra pielii în general şi tenului în special.

Tot mai multe femei sunt interesate de tot felul de intervenţii care presupun eliminarea grăsimii. În ce constau aceste operaţii? Puteţi să ne daţi mai multe detalii?

Operaţiile de eliminare a grăsimii

sunt în general de 2 feluri: fie presupun liposucţia – adică absorbţia grăsimii, fie excizia de anumite porţiuni – cum sunt abdominoplastia sau lipectomiile. Ele nu sunt însă o metodă de a slăbi, ci se pot realiza doar după ce o persoană a ajuns la o greutate stabilă, dar nu mai poate elimina grăsimea din anumite zone.

Exista o teorie cum că, dacă faci o liposucţie, indiferent de zonă, grăsimea nu se va mai depune în acel loc. Cum comentaţi acest lucru?

Este adevărat. Numărul de celule grase din organism este relativ fix, adică după ce sunt eliminate celulele grase din zonele respective, ele nu se mai înmulţesc, dar, din păcate, pacienţii trebuie să ştie că se pot îngraşa în 2 moduri: fie în zonele adiacente, unde nu s-a făcut liposucţie, fie chiar şi în zonele operate, prin balonizare adică, creşterea în volum a celulelor existente (nu se pot elimina prin liposucţie toate celulele adipoase şi nici nu este indicat, câteva rămân, este fiziologic să existe un strat adipos subţire).

Care este ultimul trend în chirurgia estetică?

Nu cred că se poate vorbi de vreun trend. Cred însă ca de ultimă oră sunt intervenţiile minim invazive, cu cicatrici minime.

Text: Andreea Popescu

La ce nivel a ajuns chirurgia plastică în România comparativ cu cea din alte ţări cu tradiţie?

Chirurgia plastică din România este cam la acelaşi nivel cu cea din alte ţări. Eu însumi utilizez doar tratate sau articole din străinătate pentru a fi mereu la curent cu ultimele tehnici, iar la congresele de specialitate din ţară, am constatat că se discută aceleaşi lucruri cu cele care se dezbat la conferinţele de mare anvergură din străinătate.

n 2013 Octombrie24

Practică medicală

INTRODUCERECocaina este un drog natural, energizant, euforizant, originar din

America de Sud, fiind unul dintre cele mai răspândite droguri care produce o puternică dependenţă psihică utilizatorului.

Nivelul consumul actual a stârnit o mare îngrijorare datorită potenţialului ridicat de a induce modificări de personalitate, alterări cognitive şi fenomene psihotice. Din aceste motive, legislația națională şi internațională incriminează consumul acestei substanțe, stabilind pedepse care încep de la privare de libertate câțiva ani, până la pedeapsa capitală în țări precum China sau Filipine.

Denumiri : Coke, Zăpadă, Alba, Base, Crack, Regina Albă, Rocas, Praf de stele, Fulg, Piatra.

DEFINIȚIE Cocaina (benzoică-metil-ecgonină) este un alcaloid tropanic

cristalin, care se obține din frunzele arbustului de coca (Eritroxylon coca). Este un stupefiant cu efect stimulant puternic al sistemului nervos central.[4][5][9][12]

CONSIDERAȚII ISTORICE Proprietățile cocainei sunt cunoscute din cele mai vechi timpuri, ea

fiind extrasă din planta de coca numită şi „ Arborele divin”. Încă dinainte de inventarea metodelor de extracție, frunzele acestei plante erau

INCURSIUNI ÎN LUMEA NARCOTICELOR. De la faza euforică la dependențe

Marilena Teodor1, Emil Ștefănescu21 – farmacist în cadrul Dexter Invest SRL

2 – asistent univ.dr.farm.sp. la Facultatea de Farmacie din cadrul UMF Carol Davila București

REZUMATConsumul de droguri reprezintă una din cele mai mari probleme ale secolului nostru deoarece pune în pericol însăși integritatea societății. Prin alterarea comportamentului și a personalității indivizilor, sunt perturbate raporturile sociale dintre aceștia creându-se premisele instalării haosului si anarhiei. Pe de altă parte, dependența de droguri, îi face pe consumatori vulnerabili la abuzuri și exploatare fizică din partea elementelor infractoare specializate în acest sens. Cocaina este una din cele mai vechi și mai folosite substanțe stupefiante. Cunoașterea contextului istoric în care s-a dezvoltat utilizarea ei, a mecanismului de acțiune farmacologic, a manifestărilor caracteristice dependenței precum și a riscurilor, constituie elemente esențiale pentru reușita măsurilor de prevenție.

ABSTRACTDrug consumption represents one of the greatest problems of our century because it endangers the integrity of Society itself. By altering the behavior and personality of individuals, it disrupts the social relationship among them, crating the right conditions for chaos and anarchy. On the other hand, drug addiction makes users vulnerable to physical exploitation and abuse from other criminal groups. Cocaine is one of the oldest and most used drugs.Knowing the historical background of cocaine use, the pharmacological mechanism of action, the specific manifestations and risks of using this drug, are fundamental elements for the success of prevention measures.

Octombrie n 25

Practică medicală

mestecate de către populațiile originare din America de Sud. [8][10]

Momentul de debut al folosirii acestei plante este puțin cunoscut, dar urmele de natură organică identificate în recipientele ceramice din America de Sud demonstrează faptul că mestecarea frunzelor de coca era un obicei cultural larg răspândit încă dinaintea întemeierii Imperiului Incaş şi că efectele asupra tonusului psiho-afectiv şi asupra comportamentului erau foarte apreciate de către poporul amerindian.[8][10]

Potrivit unei legende locale, planta a fost inmânată poporului sărac de către copiii Soarelui, ajungând să fie folosită în timpul ritualurilor religioase funerare cu scopul de a facilita comunicarea dintre om si divinitate. Debarcarea spaniolilor, în secolul al XV-lea a găsit Imperiul Incaş în plin declin. În timpul acela frunzele de coca mai erau folosite doar de către elitele conducătoare din punct de vedere politic şi de către reprezentanții structurilor clericale. La început conquistadorii au interzis folosirea acestora considerându-le o barieră în calea convertirii la creştinism, dar de-a lungul timpului, spaniolii încep să înțeleagă potențialul noii plante, ceea ce duce la folosirea ei drept recompensă a băştinaşilor pentru munca acestora prestată în condiții precare şi ca monedă de schimb pentru asigurarea stabilității sociale. [8][10]

Folosirea arbustului se extinde în Europa începând cu anii 1750, secolul al XVI –lea, odată cu aducerea primilor arbuşti pe continent de către exploratori alături de ceai, cafea, tutun dar spre deosebire de acestea, popularitatea frunzelor de coca a evoluat mai lent datorită dificultăților de conservare pe perioada transportului ceea ce ducea adesea la alterarea frunzelor si implicit la scăderea eficacității lor.[8][10]

În1859 farmacistul german Albert Neimann reuşeşte să izoleze componenții activi din frunzele de coca, drept consecință în următoarele decenii cocaina ajunge să fie extrem de prețuită fiind recunoscută ca un simbol al medicinii moderne. În secolul al XIX-lea chimistul Angelo Mariani creează „Vinul Bordeaux”, băutură realizată pe baza vinului Bordeaux clasic îmbogățit cu extract de coca, acesta având un succes colosal, drept urmare primind medalia de aur din partea Vaticanului. Figuri proeminente ale momentului cum erau Suveranul Pontiful Leon al XII-lea, scriitorul Jules Verne, părintele psihanalizei Sigmund Freud şi inventatorul Thomas Edison recomandau utilizarea terapeutică a

cocainei si aprobarea acesteia ca şi componentă a băuturii Coca-Cola (inventată de către farmacistul John Pemberton) ce se promova singură ca fiind „băutura care înlătură oboseala” (Între timp Coca – Cola a înlocuit cocaina cu cafeina). [8][10][14]

Din anul 1879 cocaina este folosită în mod empiric la tratamentul pacienților dependenți de morfină. În acelaşi an Vassili von Anrep din Würzburg descoperă efectul analgezic al cocainei. Cocaina pură a fost izolată în München în anul 1923 de laureatul premiului Nobel Richard Willstätter.

In 1884 Sigmund Freud a publicat un articol referitor la calitățile de potențial anestezic local ale cocainei, bazându-se pe informațiile din prospectele firmelor farmaceutice în care se afirma că drogul poate fi folosit în tratarea dependenței de morfină şi alcool. Studiile secolului următor au confirmat ipoteza lui Freud. Acesta nu credea că şi cocaina poate provoca dependență. Deşi drogul era bine văzut la vremea aceea, de la sfârşitul secolului, a inceput să devină tot mai clar faptul că folosirea lui poate avea urmări extrem de nocive. Freud însuşi a încercat să pună în valoare valențele terapeutice ale cocainei, tratându-şi cu ea un prieten morfinoman şi ajungând chiar el în pragul dependenței ireversibile de cocaină. In mai puțin de un an, prietenul a început să resimtă manifestările intoxicație şi la scurt timp a murit. Freud nu a putut renunța la consumul de cocaină timp de câțiva ani, dar a început să publice constatările personale cu privire la efectele negative ale consumului de droguri.[5] [14]

Lista afecțiunilor considerate a fi vindecabile cu ajutorul cocainei, listă alcătuită de personalități medicale ale deceniilor opt şi nouă ale secolului al XIX-lea, este cu adevărat impresionantă şi lasă a se întelege faptul că planta de coca este un drog miraculos care poate vindeca orice, inclusiv sifilisul.

Anumite cercetări experimentale au evidențiat faptul că planta de coca putea fi un bun anestezic, în special în cazurile de chirurgie oculară, dar efectele secundare erau atât de nocive şi imprevizibile încât folosirea sa a fost scoasă în afara legii de către majoritatea guvernelor lumii. [8][10][14]

Anterior anului 1960, cocaina nu era intens folosită în Statele Unite, utilizarea drogului fiind interzisă, atât în domeniul medical, cât si în scop recreativ încă din anul 1914. În ultima jumătate a secolului XX, pe fondul răspândirii curentului hippie, evoluția consumul de droguri a

căpătat proporții explozive, în special în SUA şi Europa de Vest.[10][17]

Locuitorii din munții Anzi folosesc şi în prezent frunzele de coca pentru efectul stimulant. Ei le amestecă frecvent cu var sau cenuşă şi se spune că pot merge zile întregi fără să le fie foame sau să se simtă obosiți.

MECANISM DE ACȚIUNEPentru a resimți o senzație cum ar

fi cea de durere, informația nociceptivă este preluată de receptori, condusă pe căile aferente de la un nerv la altul sub formă de impulsuri până la creier, unde este procesată şi interpretată cores