FALSIFICAREA PRODUSELOR APICOLE PE

PIAŢA ROMÂNEASCĂ

 

                Mileniul al III-lea aduce provocări în toate domeniile, iar domeniul alimentar este unul din cele mai controversate, consumatorul tinzând spre o alimentaţie naturală, sănătoasă, pe când producătorul, în dorinţa de a realiza produse cu un preţ de desfacere cât mai accesibil şi un profit cât mai mare, înlocuieşte produsele alimentare tradiţionale cu produse prelucrate, uneori chiar artificiale sau, în cel mai rău caz, falsificate.

Produsele apicole ocupă un loc secundar în satisfacerea trebuinţelor de hrană sau de altă natură ale omului şi de aceea în literatura de specialitate din ţara noastră sunt relativ puţine informaţii din domeniul respectiv. Totuşi acestea, ca şi în cazul celorlalte produse, sunt în atenţia celor care apelează la metodele de falsificare, tot mai diverse în ultimul timp.

Ne vom opri în cele ce urmează la câteva produse apicole supuse procedeului de falsificare.

Mierea face parte din categoria produselor susceptibile la o gamă largă de falsificări prin substituiri sau adaosuri nepermise.

Din numeroasele substanţe ce pot fi folosite ca agenţi de falsificare un loc particular îl ocupă substanţele dulci din categoria zaharurilor şi a substanţelor îndulcitoare sintetice. Acestea duc la modificarea compoziţiei şi însuşirilor fizico-chimice naturale şi uneori la modificarea caracteristicilor organoleptice. Falsificatorii rutinaţi recurg şi la adăugarea de alte substanţe pentru mascarea efectelor falsificării propriu-zise, adică substanţe adăugate în scopul corectării aspectului şi consistenţei, aromei şi gustului, spectrului polinic şi chiar pentru corectarea unor parametri chimici (aciditatea). În această categorie se încadrează şi adăugarea de substanţe conservante pentru prevenirea fermentării care se poate instala ca urmare a practicilor nepermise.

De multe ori falsificarea este atât de bine realizată încât nu poate fi depistată prin examinare organoleptică, recurgându-se la analize de laborator care vor preciza şi tipul de falsificare.

Tehnicile şi metodele de laborator permit decelarea sigură a tuturor tipurilor de falsificare semnalate până în prezent. Pentru fiecare caz în parte trebuie executată o gamă largă de analize, rezultatul fiind condiţionat de coroborarea rezultatelor cu interpretarea corectă.

Falsificările în cazul mierei de albine se pot realiza: cu sirop de zahăr; cu sirop de zahăr invertit pe cale chimică;  prin hrănirea intensivă a albinelor cu sirop de zahăr;  cu melasă; cu sirop de porumb sau alt hidrolizat enzimatic.

Primele patru tipuri de falsificări au intrat în practică atunci când preţul zahărului alimentar a coborât cu mult sub preţul mierii.

Criteriile organoleptice, fizico-chimice şi microscopice asigură evidenţierea uşoară a acestor tipuri de fasificare.

Cuceririle ştiinţifice din ultimile decenii ale tehnologiei enzimatice au permis industriei să obţină glucoză în stare pură din amidon, cu ajutorul unui complex de enzime (printre acestea numărându-se amilaza şi maltaza) şi în continuare să convertească o parte din glucoză în fructoză cu ajutorul altor enzime din categoria izomerazelor, obţinându-se siropuri concentrate edulcolante, în care proporţia celor două zaharuri (glucoza şi fructoza) este asemănătoare cu cea din mierea de albine. Ca sursă de amidon se foloseşte aproape în exclusivitate porumbul, din care cauză produsul este cunoscut sub denumirea de sirop de porumb cu conţinut ridicat de fructoză (High Fructose Corn Syrup - HCFS).

Preţul scăzut, natura şi gradul de puritate asemănătoare cu mierea atât din punct de vedere organoleptic cât şi fizico-chimic, fac din siropul de porumb un potenţial agent de falsificare foarte greu de dedectat prin tehnicile obişnuite, mai ales în cazul falsificărilor parţiale.

Cu toate acestea, cel mai purificat sirop de porumb conţine cantităţi foarte mici de hidraţi de carbon cu masă moleculară mare şi malto-dextrine cu masă moleculară variabilă, substanţe ce nu sunt prezente în mierea de albine. Decelarea acestora este posibilă prin metoda cromatografică pe strat subţire, care permite depistarea fraudelor, chiar când substituirea s-a făcut în proporţii foarte mici, de 5% [4].

În afara falsificărilor menţionate, se mai folosesc şi alte substanţe care se pot adăuga în diferite scopuri:

- amidon, gelatină, clei – pentru corectarea consistenţei;

- substanţe îndulcitoare sintetice (zaharină sau ciclamat) – pentru corectarea gustului;

- caramel, culori de anilină – pentru corectarea culorii;

- acid salicilic, boric, benzoic sau săruri ale acestora – pentru conservare.

Pentru fiecare din substanţele menţionate există reacţii specifice de identificare şi deci decelarea falsificării este sigură.

Indiferent de natura falsificării, produsele obţinute astfel nu pot fi valorificate sub denumirea " miere de albine".

În multe ţări, printre care şi România, se valorifică siropuri concentrate cu caractere organoleptice asemănătoare cu cele ale mierii, sub denumirea "miere artificială". Acestea se obţin dintr-o soluţie de zaharoză invertită cu acizi organici (citric, tartric, lactic), cu adaos de substanţe aromatice şi de alte substanţe care intră în compoziţia mierii naturale. Mierea artificială se deosebeşte de cea naturală prin aroma mai slabă, prin lipsa enzimelor, vitaminelor şi a polenului. Valorificarea mierii artificiale sub denumirea de miere de albine constituie fraudă şi trebuie tratată ca atare.

Ceara de albine este de asemenea susceptibilă la o gamă largă de falsificări, prin substituiri totale sau parţiale. Agenţii de falsificare fac parte din diverse grupe ca:

- alte ceruri: de origine vegetală (ceara de Montana, de Carnauba – care nu prezintă interes pentru ţara noastră, din cel puţin două motive: fie nu sunt accesibile falsificatorilor, fie au preţul mai mare decât al cerii de albine) şi de origine animală (cetaceum, lanolină).

- grăsimi animale sau derivate – cele mai folosite fiind seul şi stearina;

- răşinile şi colofoniu;

- hidrocarburi petroliere – parafina, cerezina şi smoala.

Toţi agenţii de falsificare au caracteristicile fizico-chimice specifice, care le diferenţiează categoric de cele ale cerii şi deci examenul de laborator decelează cu uşurinţă falsificările.

Tabelul de mai jos redă valorile parametrilor fizico-chimici ai principalilor agenţi de falsificare a cerii de albine comparativ cu produsul autentic [5].

 

Produs Punct de topire ºC

Indice de aciditate,mg KOH/g

Indice de saponificare,

mg KOH/g

Indicele de esteri,mg KOH/g

Indicele de raport

Ceara de albine

62-66 17,0 – 21,4 84 - 102 68 - 83 3,5 – 4,5

Seu 40 - 50 < 2 192 - 200 190 - 198 95 - 98Stearină 56 - 70 200 - 210 200 - 210 0 0Colofoniu 110 - 135 150 - 180 165 - 197 15 - 17 < 1Parafină 56 < 7 < 7 0 0Cerezină 70 - 80 < 7 < 7 0 0Smoală > 80 < 7 < 7 0 0

   

  Lăptişorul de matcă concentrează la un înalt nivel toţi factorii nutritivi şi biologic activi care asigură creşterea, dezvoltarea şi înmulţirea albinelor într-un ritm impresionant. Aceste particularităţi l-au făcut pe om să recolteze şi să utilizeze  lăptişorul de matcă pentru trebuinţele proprii, deşi problema cea mai dificilă ce se ridică este conservarea acestuia.

                Agenţii de falsificare pot imita din punct de vedere organoleptic produsul natural, dar nu şi compoziţia lui chimică, fapt ce se poate decela prin compararea produsului suspect cu cel natural.

                Agenţii de falsificare şi modificările care se depisteză prin procedee de laborator pot fi:

- adaosul de triturat de larve de albine – duce la: conţinut de apă peste limita maximală; conţinut de proteine sub limita minimală; pH peste 4,5; apariţia de fragmente de epitelii larvare depistate la examenul microscopic;

- adaosul de amidon sau făină de cereale – urmăreşte: corectarea consistenţei ca urmare a falsificărilor cu apă, reacţia cu iod fiind pozitivă, iar la examenul microscopic în lumină polarizată se observă granulele de amidon;

- adaosul de ou integral sau gălbenuş – duce la: conţinut de grăsime peste limita maximală; pH mai mare de 4,5;

- alcoolul sau alţi conservanţi.

Propolisul este produsul apicol cu cele mai largi utilizări în terapeutică. Produsele cu care poate fi falsificat acesta sunt:

- ceara de albine – când aceasta depăşeşte limita la recoltare de 30%;

- răşinile de conifere – care dau un miros pronunţat de terebentină, iar uleiul de terebentină, absent din produsul natural, este uşor de identificat;

- colofoniul – substanţă obţinută din răşina de conifere, după îndepărtarea uleiului de terebentină – care modifică caracteristicile organoleptice şi valoarea punctului de topire, precum şi conţinutul în substanţe solubile în alcool şi de ceară.

Veninul de albine are utilizare exclusiv terapeutică şi de aceea el trebuie să întrunească toate condiţiile care se cer pentru prepararea medicamentelor, în special condiţiile de puritate şi de păstrare a principiilor biologic active.

Veninul de albine poate fi falsificat cu orice pulbere de culoare albă solubilă în apă şi deci depistarea  agenţilor de falsificare necesită executarea unui număr mare de teste de laborator.

Cel mai adesea, pentru falsificarea veninului de albine se recurge la:

- albuşul de ou. Decelarea este uşoară şi sigură, pentru că: soluţia apoasă 1% are tentă opalescentă; prin încălzirea soluţiei se formează flocoane; pH-ul este mai mare de 7 (veninul are pH maxim 5,5)

- laptele praf. Decelarea indică: soluţie apoasă pronunţat opalescentă; prin adăugarea câtorva picături de acid clorhidric soluţie 30% şi încălzire se formează flocoane care tind apoi să se aglomereze; pH mai mare de 5,5.

- făina de cereale sau amidonul ca atare folosite pentru falsificarea veninului. Se depistează: la încercarea cu soluţie de iod (apare culoarea albastră); la examenul microscopic al sedimentului, în lumină polarizată (apar granule de amidon).

- carbonatul, bicarbonatul de sodiu sau altă pulbere alcalină  sunt recunoscute datorită pH-ului mai mare de 8;

- clorura de sodiu – pusă în evidenţă cu ajutorul azotatului de argint;

- zaharuri diverse care se evidenţiează, pe lângă alte metode, atunci când prin topirea câtorva cristale de venin la flacără apare aspectul şi mirosul de caramel.

Deoarece veninul de albine are o valoare foarte  mare, probele pentru examenul de laborator sunt de cel mult 500mg, cantitate suficientă pentru determinarea pH-ului prin metode colorimetrice, a reacţiilor de identificare sau a celorlalte reacţii pentru decelarea agenţilor de falsificare şi pentru a se lua decizia corectă privind produsul în cauză.