facultatea-titu-maiorescu-3.pdf

4
Denumire : Universitate TITU MAIORESCU Bucuresti Anul Infiintarii : Universitatea Titu Maiorescu a fost infiintata la data de 20 septembrie 1990. În 23 aprilie 2002 odată cu schimbarea legislației cu privire la învățământul superior din România, instituția își schimbă numele Universitatea Titu Maiorescu. Statutul: Universitatea Titu Maiorescu este o instituție de învățământ superior particulară din București. Numar de studenti -Licenta : 50 Denumirea Facultatii la care se regaseste programul EM, EA , EAM : - Facultatea de Drept si Stiinte Economice din Targu-Jiu – Specializare Economia Mediului Scopul / Misiunea programului de studiu : Facultatea de Drept și Ştiinţe Economice îşi asumă misiunea de a promova la nivel de excelenţă dezvoltarea de competenţe culturale, educaţionale şi de specialitate, bazate pe cunoaştere inovatoare, învăţare permanentă şi interculturalitate. Realitatea a dovedit că specializările Facultăţii de Drept și Ştiinţe Economice sunt imperios necesare ţinând cont de faptul că relansarea economicã românească şi integrarea României în Uniunea Europeană necesită specialiști în drept și științe economice pregătiţi la cerinţele actuale ale pieţei muncii, capabili să presteze lucrări de calitate în domeniile amintite.

Upload: adriana-enache

Post on 30-Jan-2016

213 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: FACULTATEA-TITU-MAIORESCU-3.pdf

Denumire : Universitate TITU MAIORESCU Bucuresti

Anul Infiintarii : Universitatea Titu Maiorescu a fost infiintata la data de 20 septembrie 1990. În 23 aprilie 2002 odată cu schimbarea legislației cu privire la învățământul superior din România, instituția își schimbă numele Universitatea Titu Maiorescu.

Statutul: Universitatea Titu Maiorescu este o instituție de învățământ superior particulară din București.

Numar de studenti -Licenta : 50

Denumirea Facultatii la care se regaseste programul EM, EA , EAM :

- Facultatea de Drept si Stiinte Economice din Targu-Jiu – Specializare Economia Mediului

Scopul / Misiunea programului de studiu :

Facultatea de Drept și Ştiinţe Economice îşi asumă misiunea de a promova la nivel de excelenţă dezvoltarea de competenţe culturale, educaţionale şi de specialitate, bazate pe cunoaştere inovatoare, învăţare permanentă şi interculturalitate. Realitatea a dovedit că specializările Facultăţii de Drept și Ştiinţe Economice sunt imperios necesare ţinând cont de faptul că relansarea economicã românească şi integrarea României în Uniunea Europeană necesită specialiști în drept și științe economice pregătiţi la cerinţele actuale ale pieţei muncii, capabili să presteze lucrări de calitate în domeniile amintite.

Page 2: FACULTATEA-TITU-MAIORESCU-3.pdf

Numar de studenti :

Taxa de scolarizare:

*Euro

Plan de invatamant :

Page 3: FACULTATEA-TITU-MAIORESCU-3.pdf

Anul 1

Anul 2

Page 4: FACULTATEA-TITU-MAIORESCU-3.pdf

Anul 3