factori psihologici Şi dezvoltarea comportamentelor infractorului recidivist

5
Factori psihologici şi dezvoltarea comportamentelor infractorului recidivist. Infractorul apare ca o persoană cu o insuficientă maturizare intelectuală şi socială ce intră în conflict cu cerinţele morale, culturale şi ale sistemului valorico-normativ. Factorii psihologici acţionează prin “filtrul particularităţilor sale individuale, specificităţi ale căror rădăcini se află în mică măsură în elementele innăscute ale personalităţii şi în cea mai mare măsură în antecedentele sale, în istoria personal.” Infractorul are o personalitate deformată ceea ce îi permite comiterea unor acţiuni atipice cu cartacter antisocial. Imaturitatea intelectuală “Imaturitatea intelectuală constă în incapacitatea infractorului de a prevedea rezultatele actului infracţional pe care l-a săvârşit. Arbuthnot (1987) subliniază faptul că recidivistul este axat pe prezent şi nu diferenţiază delincvenţa de nondelincvenţă. Delincvenţi sunt de obicei deficitari într-o serie de abilităţi sociocognitive, cum sunt: reflexibilitatea redusă (aceasta include o lipsă de prevedere cu privire la consecinţe); capacitatea empatică mai săracă; raţionament sociomoral imatur (o viziune îngustă asupra lumii. nu reuşeşte să cuprindă în mod adecvat perspectivele şi experienţele conduitei sociale); gândire distorsionată care angajează strategii de neutralizare de a refuza sau pentru a minimiza prejudiciu real făcut de alţii. Imaturitatea intelectuală este rezultatul “capacităţii reduse de a stabili un raport raţional între pierderi şi câştiguri în proiectarea şi efectuarea unui act

Upload: ana-carp

Post on 10-Nov-2015

12 views

Category:

Documents


4 download

DESCRIPTION

.

TRANSCRIPT

Factori psihologici i dezvoltarea comportamentelor infractorului recidivist.

Infractorul apare ca o persoan cu o insuficient maturizare intelectual i social ce intr n conflict cu cerinele morale, culturale i ale sistemului valorico-normativ. Factorii psihologici acioneaz prin filtrul particularitilor sale individuale, specificiti ale cror rdcini se afl n mic msur n elementele innscute ale personalitii i n cea mai mare msur n antecedentele sale, n istoria personal. Infractorul are o personalitate deformat ceea ce i permite comiterea unor aciuni atipice cu cartacter antisocial.Imaturitatea intelectualImaturitatea intelectual const n incapacitatea infractorului de a prevedea rezultatele actului infracional pe care l-a svrit.Arbuthnot (1987) subliniaz faptul c recidivistul este axat pe prezent i nu difereniaz delincvena de nondelincven. Delincveni sunt de obicei deficitari ntr-o serie de abiliti sociocognitive, cum sunt: reflexibilitatea redus (aceasta include o lips de prevedere cu privire la consecine); capacitatea empatic mai srac; raionament sociomoral imatur (o viziune ngust asupra lumii. nu reuete s cuprind n mod adecvat perspectivele i experienele conduitei sociale); gndire distorsionat care angajeaz strategii de neutralizare de a refuza sau pentru a minimiza prejudiciu real fcut de alii. Imaturitatea intelectual este rezultatul capacitii reduse de a stabili un raport raional ntre pierderi i ctiguri n proiectarea i efectuarea unui act infracional, ce se face n condiii de pruden minima.Imaturitatea afectivImaturitatea afectiv, din cauza dezechilibrului psiho-afectiv, duce la o rigiditate psihic, recurgnd la comportamaente infantile pentru a obinte plceri nesemnificative.Nu percepe m mod real problemele concrete i este lipsit de o poziie critic i autocritic autentic.Imaturitatea afectiv nsoit de imaturitatea intelectual i de cea emoional predispune infractorul la manifestri antisociale. Imaturitatea emoional are la baz urmtoarele trsturi: schimbri de comportament ( ip, rupe lucrurile, lovete alte persoane); incapacitatea de a accepta critica; gelozie extrem; refuzul de a ierta; fluctuaii imprevizibile de stri. n studiulPsihologiapersonalitii(2007), Mihaela Corina uu nu consider c exist numai personaliti unitare i armonios dezvoltate, ci i personaliti instabile, dedublate, accentuate. Corespondena structural i tipologic dintre personalitate i Eu evideniaz i mai pregnant interdependena lor. Pe aceast baz vom nelege c dac o personalitate este instabil aceasta se datoreaz faptului c nucleul ei adicEul- esteinstabi.. Infractorul se caracterizeaz prin lipsa de inhibiie pe linie social, iar dorina de a obine interese personale duce la o epuizare a resurselir fizice i psihice. Indiferena afectiv red strile de inhibare emoional ce se dezvolt la vrste timpurii. Aceast latur a personalitii infractorului este cauza nivelului sczut de socializare, un rol important l are sistemul educaional i familia. Incapacitatea de a aprecia sistemul de valori, infractorul i manifest dispreul fa de munc i atitudinea negativ fa de cei care desfoar o munc organizat. Lipsa unui ideal n via i provoac o stare de nelinite, de nemulumire de sine, de irascibilitate ceea ce favorizeaz aciunea infracional. Statutul socio-economic i familia interacioneaz la fel n producerea delincvenei pentru sexul masculin i feminin. Copiii ce provin din familii tradiionale au un risc mai mic de delincven dect copiii crescui n structuri familiale alternative. Cu toate acestea, multe studii au ignorat efectul de concubinaj parental privind dezvoltarea delincvent. Un numr mare de cercettori sugereaz c un concubinaj (chiar i n rndul prinilor biologici) pot fi duntoare pentru copii. Acest studiu relev c un concubinaj este n general asociat cu un risc crescut de comportament inadecvat (dei efectele difer n funcie de tipul de delincven).Lipsa unui microclimat afectiv, a unor valori etice spre care s tind l fac pe infractor indiferent fa de viitor, i imprumut o atitudine de total nepsare fa de propria-i soart. Egoismul este trstura de baz care anihilizeaz compasiunea, determinndu-l s svreasc acte de mare cruzime.Complexul de inferioritateAnaliznd nivelul de recidiv, Metron propune teoria ncordrii bazat pe inegalitate i srcie care poate determina individul s svreasc fapte criminatorii. La interviurile luate deinuilor care au revenit n penitenciar, acetia au explicat c, datorit strii de omaj, lipsa material, pierderea stimei sociale au determinat o marginalizare a lor. Metron arat c, datorit lipsei unor mijloace legitime de a-i atinge scopurile acceptate de ctre societate (bani, proprietate, statut, munc interesant), unele persoane obin aceste valori prin mijloace nelegitime. Starea infracional nsoit de o suprastructur cultural, care promoveaz justificri mpotriva inegalitii, este determinat de tensiunea dintre individ i societate. Merton arat c pot exista cinci reacii diferite la inegalitatea social. (tabelul 1.1.)Tabelul 1.1. Reacii la inegalitatea socialNr. crt.Moduri de adaptareScopuriMijloace

1Conformismul++

2Inovaia+-

3Ritualismul-+

4Retragerea--

5Revolta

Conformistulaccept scopurile culturale i mijloacele institutionalizate pentru atingerea acestor scopuri.Inovatiaare loc atunci cnd o persoan accept scopurile, dar nu accept mijloacele sociale pentru atingerea acestor scopuri .Ritualismulindic persoanele care accept mijloacele, dar refuz scopurile.Retreatismuldescrie persoana care a abandonat scopurile i mijloacele aprobate cultural, a individului care este n societate bolnavi mintal, lunatici, paria, exilai, rtcitori, vagabonzi, ceretori, beivi cronici, drogai. Revoltaeste un mod de adaptare prin care persoana respinge scopurile i mijloacele aprobate cultural dar le inlocuiete cu alte scopuri i mijloace alternative, deseori radicale.Aspctul motivaional al recidivei i are punctul de plecare n nite infirmiti reale sau imaginare fiind potenate i de dispreul, dezaprobarea tacit sau experimentat a celorlali.