expoziȚie cu vÂnzare organizatĂ În scop caritabil la ucb brĂila

3
EXPOZIȚIE CU VÂNZARE ORGANIZATĂ ÎN SCOP CARITABIL LA UCB BRĂILA În luna cadourilor, sediul Universității ”Constantin Brâncoveanu” din Brăila a fost gazda unei acțiuni cu scop caritabil. Fundația Lumina din Brăila a expus o colecție de mărțișoare, felicitări, lumânări parfumate și alte produse specifice sărbătorilor lunii Martie, iar studenții și profesorii le-au admirat și le-au cumpărat din dorința de a-i ajuta pe cei care au mare nevoie de sprijin. Înființată la Brăila în anul 1997, Fundația Lumina se implică în integrarea socio-profesională a tinerilor crescuți în centrele de plasament precum și a vârstnicilor singuri cu nevoi materiale severe. Despre organizarea expoziției și scopul acesteia ne-a vorbit Leonard Catica, voluntar al Fundației Lumina. ”Fundația găzduiește tineri proveniți din centrele de plasament, avem un număr de 31 de beneficiari proveniți din centrele de plasament pentru care fundația asigură condiții decente de găzduire și sprijin pentru integrare socio-profesională, stimulându-le abilitățile practice și de auto- gospodărire. În centrul social, avem un atelier ocupațional, atelierul

Upload: nicoleta-ciacu

Post on 25-Nov-2015

7 views

Category:

Documents


2 download

TRANSCRIPT

EXPOZIIE CU VNZARE ORGANIZAT N SCOP CARITABIL LA UCB BRILA

n luna cadourilor, sediul Universitii Constantin Brncoveanu din Brila a fost gazda unei aciuni cu scop caritabil. Fundaia Lumina din Brila a expus o colecie de mrioare, felicitri, lumnri parfumate i alte produse specifice srbtorilor lunii Martie, iar studenii i profesorii le-au admirat i le-au cumprat din dorina de a-i ajuta pe cei care au mare nevoie de sprijin. nfiinat la Brila n anul 1997, Fundaia Lumina se implic n integrarea socio-profesional a tinerilor crescui n centrele de plasament precum i a vrstnicilor singuri cu nevoi materiale severe. Despre organizarea expoziiei i scopul acesteia ne-a vorbit Leonard Catica, voluntar al Fundaiei Lumina. Fundaia gzduiete tineri provenii din centrele de plasament, avem un numr de 31 de beneficiari provenii din centrele de plasament pentru care fundaia asigur condiii decente de gzduire i sprijin pentru integrare socio-profesional, stimulndu-le abilitile practice i de auto-gospodrire. n centrul social, avem un atelier ocupaional, atelierul Luminia unde, cu mult druire i talent, trei dintre tinerele asistate de fundaie confecioneaz produse textile precum fee de mas, lenjerii de pat, steaguri, oruri de buctrie dar i diverse produse hand-made, decoraiuni specifice srbtorilor, lumnri parfumate, mrioase, felicitri sau bjuterii. Majoritatea tinerilor asistai de fundaie sunt ncadrai ntr-un grad de handicap accentuat ns mare parte dintre ei lucreaz i sprijin astfel aciunile demarate de fundaie. Drghiciu Mariana, asistent social n cadrul Fundaiei Lumina a adugat: Am nfiinat atelierul ocupaional cu scopul de a obine autonomie financiar. O parte din profitul obinut din comercializarea produselor realizate de atlier va fi direcionat ctre susinerea serviciilor sociale. Fundaia Lumina deruleaz pe lng proiectul destinat tinerilor i un proiect pentru 40 de persoane vrstnice cu situaie material i familial precar. Fundaia ofer vrstnicilor servicii de ngrijire la domiciliu, este vorba de vrstnicii abandonai de familie, persoane singure cu un venit pn n 400 de lei i au o stare de sntate precar, unii fiind semi-deplasabili i nedeplasabili. Fundaia le ofer servicii de menaj, de spltorie, le faciliteaz accesul la medicul de familie i achiziionarea de medicamente i i ajut n obinerea unor drepturi sociale. Tinerii care provin din centrele de plasament sunt consiliai i ajutai s i formeze deprinderi pentru o via independent. Aceste servicii sunt realizate cu scopul de a face trecerea de la viaa de instituie la viaa independent. Prezena Fundaiei la expoziiile cu vnzare se datoreaz astfel dorinei de obinere a autonomiei financiare n contextul n care bugetul alocat pe domeniul social s-a subiat de la an la an.

Expoziia cu vnzare a fost deschis timp de trei zile, n care standul fundaiei a fost principalul element de atracie n pauzele dintre cursuri att pentru studeni ct i pentru profesorii Universitii Constantin Brncoveanu. Ca i n alte ocazii, cu toii s-au artat dornici s ajute printr-un gest mic pe cei aflai n nevoi. Ajutarea celor mai btrni sau mai bolnavi sau pur i simplu mai defavorizai dect noi nu ine doar de caritate, ci i are i un efect curativ, ne face s ne simim mplinii.Asist. univ. drd. Nicoleta Ciacu