expertiza judiciara

3
1.Noţiunea de expertiză judiciară, constarare tehnico-ştiinţifică şi medico-legală. Raspuns : Expertiza este un mijloc de proba utilizat in rezolvarea unor cauze care necesita cunostinte de stricta specialitate din partea unor persoane care au calitatea de expert contabil. Constarea tehnico stiintifica si medico legala este o activitate efectuata de catre specialist in cadrul actiunii procesuale sau de sine statator pentru explicarea unor fapte sau circumstante ale cauzei cercetate. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi medico-legală se efectuează la ordonarea organului de urmărire penală, a instanţei judecătoreşti, a organului împuternicit să examineze cazurile cu privire la contravenţiile administrative, precum şi la cererea persoanei fizice şi juridice. 2.Cum se efectuează controlul corectitudinii documentare şi contabile a operaţiilor economice în expertiza judiciaro-contabilă? 3.Temeiurile pentru dispunerea şi efectuarea expertizei judiciare, constararii tehnico- ştiinţifică şi medico-legală. Legislaţia privind activitatea în domeniul expertizei judiciare. (1) Expertiza judiciară, constatarea tehnico-ştiinţifică şi medico-legală se dispun în cazurile în care, pentru stabilirea circumstanţelor ce pot avea importanţă probatorie în cauza penală, în cauza civilă, în cazurile cu privire la contravenţiile administrative sau în alte situaţii de litigiu, sînt necesare cunoştinţe speciale în domeniul ştiinţei, tehnicii, medicinei, artei sau în alte domenii ale activităţii umane. (2) La efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi medico- legale se aplică aceleaşi reguli şi metodici şi se utilizează aceleaşi utilaje ca şi la efectuarea expertizei judiciare, iar rezultatele acestora au aceeaşi valoare juridică."

Upload: cristiandior

Post on 28-Jun-2015

192 views

Category:

Documents


8 download

TRANSCRIPT

Page 1: expertiza judiciara

1. Noţiunea de expertiză judiciară, constarare tehnico-ştiinţifică şi medico-legală.

Raspuns :Expertiza este un mijloc de proba utilizat in rezolvarea unor cauze care necesita cunostinte de stricta specialitate din partea unor persoane care au calitatea de expert contabil.

Constarea tehnico stiintifica si medico legala este o activitate efectuata de catre specialist in cadrul actiunii procesuale sau de sine statator pentru explicarea unor fapte sau circumstante ale cauzei cercetate. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi medico-legală se efectuează la ordonarea organului de urmărire penală, a instanţei judecătoreşti, a organului împuternicit să examineze cazurile cu privire la contravenţiile administrative, precum şi la cererea persoanei fizice şi juridice.

2. Cum se efectuează controlul corectitudinii documentare şi contabile a operaţiilor economice în expertiza judiciaro-contabilă?

3. Temeiurile pentru dispunerea şi efectuarea expertizei judiciare, constararii tehnico-ştiinţifică şi medico-legală. Legislaţia privind activitatea în domeniul expertizei judiciare.

(1) Expertiza judiciară, constatarea tehnico-ştiinţifică şi medico-legală se dispun în cazurile în care, pentru stabilirea circumstanţelor ce pot avea importanţă probatorie în cauza penală, în cauza civilă, în cazurile cu privire la contravenţiile administrative sau în alte situaţii de litigiu, sînt necesare cunoştinţe speciale în domeniul ştiinţei, tehnicii, medicinei, artei sau în alte domenii ale activităţii umane.

(2) La efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi medico-legale se aplică aceleaşi reguli şi metodici şi se utilizează aceleaşi utilaje ca şi la efectuarea expertizei judiciare, iar rezultatele acestora au aceeaşi valoare juridică."

4. Cum se clasifică obiectivele de cercetare în expertiza judiciaro-contabilă?Obiectivele care se dau spre rezolvare expertului se stabilesc si se consemneaza in scris in ordonanta de organul de urmarire penala sau prin incheieri de instante de judecata.Aceste obiective sunt stabilite de organele care au dispus efectuarea expertizei sau de partile in litigiu sau din oficiu.

1. Principiile de activitate în domeniul expertizei judiciare. Cine poate fi expert contabil în sens de procedură?. Principiile de activitate in domeniul expertizei judiciare   Activitatea in domeniul expertizei judiciare se desfasoara in baza principiilor legalitatii, independentei, obiectivitatii si plenitudinii cercetarilor efectuate.

   Articolul 4. Independenta expertului judiciar

   (1) Expertul judiciar nu se poate afla in dependenta, directa sau indirecta, de ordonatorul expertizei, de parti si de alte persoane interesate in rezultatul cauzei.

   (2) Este interzisa influentarea expertului de catre ordonatorul expertizei judiciare, autoritati

Page 2: expertiza judiciara

publice sau persoane particulare in scopul intocmirii raportului de expertiza in favoarea unuia dintre participantii la proces sau in interesul altor persoane.

   (3) Persoanele vinovate de influentarea expertului poarta raspundere conform legislatiei.

   Articolul 5. Obiectivitatea si plenitudinea cercetarilor   Expertul judiciar efectueaza cercetarile in baza unor aprecieri obiective, complete si sub toate aspectele a obiectelor materiale, a organismului uman, a diverselor fenomene si procese, aplicind realizarile stiintei si tehnicii, precum si metodele adecvate cercetarii.

Expertiza contabila poate fi efectuata numai de catre persoanele care au dobandit calitatea de expert contabil in conditiile legii, fiind inscrise , cu viza la zi, in partea active a Tabloului expertilor contabili, actualizat anual de catre CECCAR.