Existențialism

Existențialismul - variantă distinctă a filozofiei existen-țiale - este o doctrină filozofică și de acțiune caracteri-zată printr-o accentuare a individualității, propagarea li-bertății individuale și a subiectivității. Existențialismulîși are originea în lucrările lui Kierkegaard, este dezvoltatde contribuțiile lui Husserl și Heidegger, devenind faimosdupă sfârșitul celui de-al doilea război mondial prin lucră-rile lui Jean-Paul Sartre și ale autorilor grupați în Franțaîn jurul revistei “Les Temps Modernes”, Simone de Beau-voir, Maurice Merleau-Ponty. Existențialismul cuprindedeopotrivă un sistem ideatic, o morală și o doctrină deacțiune.

1 12 teme principale ale gândiriiexistențialiste

(după E. Mounier, Introduction aux existentialismes, éd.Gallimard, 1962.

• Contingența ființei umane Ființa umană nu este oființă necesară; fiecare dintre noi ar putea la fel debine să nu fie. Omul există, pur și simplu, este oființă de prisos.

• Neputința rațiunii. Rațiunea nu îi este de ajunsomului pentru a-și lumina destinul.

• Devenirea ființei umane. Existențialismul nu es-te o filozofie a chietudinii; el îl invită pe om să-șiconstruiască viața prin efort, printr-o transcenderede fiecare clipă a stării sale prezente.

• Fragilitatea ființei umane. Sunt mereu expus pro-priului meu sfârșit, distrugerii mele ca ființă uma-nă, deoarece eu nu exist ca atare decât prin efortulmeu. De aici sentimentul de angoasă care ne înso-țește existența.

• Alienarea. Omul în perspectiva sfârșitului este în-străinat de el însuși, nu mai are nici stăpânirea, niciposesiunea sinelui.

• Finitudinea și urgența morții. Filozofii existenți-aliști reacționează hotărât împotriva tendinței noas-tre de a ne ascunde acest adevăr fundamental, căexistența noastră e finită și se îndreaptă către moar-te.

• Singurătatea și secretul. Fiecare ființă umană sesimte solitară, impenetrabilă celorlalți.

• Neantul. Existențialiștii atei subliniază ideea căomul este o ființă-a-neantului, el survine din neantși se îndreaptă către el.

• Devenirea personală. Omul nu trebuie să-și trăi-ască viața de pe o zi pe alta, în inconștiență față dedestinul propriu, ci trebuie să acceadă la o viață cuadevărat personală și conștientă.

• Angajarea. Omul înseamnă libertate; pentru a-șiconstrui viața, el trebuie să opteze, să aleagă în per-manență, să se angajeze în raport cu destinul său șicu al celorlalți. Alegerea fiind o necesitate (faptulde a nu alege constituie, de asemenea, o alegere),este preferabilă alegerea conștientă, angajarea într-un destin personal alături de ceilalți.

• Celălalt. Omul constată că în realitate nu este sin-gur: el este o ființă alături de cei cu care e nevoitsă existe; ființa umană este ființa-împreună (Mitsein,cf. Heidegger).

• Viața expusă. Omul trebuie să acționeze, să îndrăz-nească, să-și pună în joc viața - sub permanenta pri-vire și judecata inevitabilă a celorlalți.

2 Introducere

Simone de Beauvoir

În Franța, Kierkegaard nu a avut la început influența unuirevoluționar al gândirii. El apăruse mai mult ca un fel de

1

2 3 FENOMENOLOGIA EXISTENȚIALĂ

continuator romantic al lui Maine de Biran. Husserl șiHeidegger erau puțin cunoscuți chiar publicului speciali-zat. Jean-Paul Sartre a asigurat cel dintâi fenomenologieio largă audiență, la început prin romanul La Nausée(“Greața”, 1938), apoi prin lucrarea monumentală L'Êtreet le Néant (“Ființa și neantul”, 1943). Această carte ma-sivă nu este ușor comprehensibilă, dar cititorii care nus-au lăsat descurajați vorbesc despre această încercare deontologie fenomenologică cu entuziasmul pe care altă ge-nerație îl manifestase față de “Les Nourritures terrestres”a lui André Gide. Dacă Sartre nu este descoperitorulfenomenologiei, el o reînoiește și o îmbogățește trasându-i liniile distinctive, cu precădere datorită metodei pentrua atinge rădăcina ontologică a fenomenelor psihologice.S-a afirmat că Marcel Proust, dacă ar fi trăit, n-ar mai fiputut să scrie după Sartre așa cum a scris după Bergson,iar observația nu privește doar influența asupra epocii ciși contribuția conceptuală și de viziune generală pe caregândirea lui Sartre a lăsat-o.

3 Fenomenologia existențială

Maurice Merleau-Ponty

Fenomenologia a dat noțiunilor de intenție, de lipsă, dedorință o importanță preponderentă. Revizuind “cogi-to”-ul cartezian, Husserl afirmă că a spune “gândesc” nuare nici un sens. Ar trebui spus “gândesc aceasta”, pen-tru că principala caracteristică a conștiinței este de a serăsfrânge asupra altui lucru decât asupra ei înseși, de aavea un conținut: ea este astfel “intențională", este conști-

ința a ceva. Această teză a fost reluată de Merleau-Pontyîn Phénoménologie de la perception (“Fenomenologia per-cepției”, 1945).

3.1 Ontologia existențială

În filozofia sa, Sartre reconsideră noțiunea tradițională deființă, preluând distincția fundamentală hegeliană întreîn-sine și pentru-sine. Clasic se afirma: există ceea ceeste!, nu se găsea în în-sine nici cel mai mic germen dedualitate, aceasta fiind ființa tuturor fenomenelor, adică atuturor aparițiilor care au loc în lumea interioară și exte-rioară, și unele și altele perfect obiective. Dar dacă eu măabsorb într-o credință, pot eu spune că această credință amea se identifică cu conștiința mea? Nu, deoarece con-știința mea nu este credința mea, ea este conștiința cre-dinței. Se regăsește aici principiul intenționalității con-științei postulat de Edmund Husserl. Ființa conștiinței nueste deci în sine ci pentru-sine. Conștiința nu există de-cât în măsura în care ea nu coincide cu ea însăși. Astfelrealitatea umană este o lipsă (un manque), ea este totdea-una în urmărirea unui ideal care îi este ontologic interzis.Ea aspiră către o sinteză imposibilă: în-sine-pentru-sine,sau conștiința devenită substanță, substanța devenită ca-uza sa proprie, o imposibilitate; în alți termeni, omul-dumnezeu. Astfel, se poate spune că ceea ce redă pro-iectul relei-credințe în realitatea umană este ideea coin-cidenței om-dumnezeu.Astfel, plecat de la principiul “intenționalității” luiHusserl, constatând că omul este o lipsă, Sartre a trebuitsă ajungă la concluzia că această carență e aceea a infi-nitului: "Omul este o pasiune inutilă". Între aspirație șidumnezeire este vidul absolut, “neantul”. De aceea, so-luția este ca omul să se construiască pe sine în fiece clipă.Libertatea umană este o evidență: acțiunea este prinesență intențională. Libertatea este neantizarea în-sinelui. Suntem liberi în fiece clipă, deoarece avem înorice moment posibilitatea alegerii. Când nu alegem, în-seamnă deopotrivă că am ales să nu alegem. (Chiar șicel care este chemat la război are întotdeauna de ales în-tre a merge să ucida, a dezerta sau a se sinucide. Este lafel în orice altă situație umană: avem întotdeauna în fațanoastră cel puțin două opțiuni alternative, de unde evi-dența că suntem perfect responsabili - nu putem învinuipe nimeni - de fiecare situație în care suntem, și că totce se întâmplă, se întâmplă nu din exterior, nici din vreoobscură “voință" a destinului sau a celorlalți - acesta estepunctul de vedere al relei-credințe -, ci totdeauna cu con-simțământul și responsabilitatea noastră.) Libertatea nuadmite nici o determinare anterioară. Trecutul nu poateservi drept motivație a unui act: actul liber este gratuit.Omul e un ansamblu de proiecte, el face (acționează) șise face (se construiește pe sine), el nefiind altceva decâtceea ce face din el. Omul nu este o potențialitate, o sumăde rezerve (“cu mai mult noroc, aș fi putut ajunge...”), ciexact ceea ce este.

3

Celălalt: nu sunt doar realitate umană privilegiată de sin-gularitatea sa ireductibilă (Dasein), ci și o ființă alături deceilalți, o ființă-împreună (Mitsein, cf. Heidegger). A trăiconștient de o lume bântuită de aproapele meu înseamnăa mă angaja într-un univers ale cărui complexe-ustensilepot avea o semnificație pe care proiectul meu liber nu aprevăzut-o. Moartea mea este evenimentul vieții meleumane. Moartea are un caracter absurd; ea nu conferăun sens al vieții: sensul nu poate veni decât din subiec-tivitatea însăși, (Jean-Paul Sartre, Ființa și neantul), însăfiecare acțiune și fiecare proiect al vieții mele îi afecteazădeopotrivă pe toți ceilalți.După Heidegger, Sartre reia pe seama sa postulatul luiHusserl, după care “fenomen este tot ceea ce - într-unfel oarecare - se manifestă". Pentru a fi manifest, unfenomen nu trebuie neapărat să fie “public": stările me-le de conștiință se manifestă doar mie însumi, ele sunt -chiar prin excelență - materie cu descriere fenomenolo-gică. Fenomenul nu este expresia deformată a unui lu-cru ascuns, nu mai este “fenomenul” kantian opus “nu-menului” său. În ontologia existențială a lui Sartre, ființaunui obiect existent nu mai este decât ceea ce apare. Numai există “ființă" la modul absolut (precum esența laKant), ci două modalități de ființă, ireductibile una laalta: ființa-în-sine, sau ființa apariției, și ființa-pentru-sine, sau ființa conștiinței în care s-a produs această apa-riție.

3.2 “Existența precede Esența”

În termeni filozofici, orice obiect are o esență (ansamblulconstant al proprietăților lui) și o existență (o anumităprezență efectivă în lume). La un anumit gen de obiecteesența precede existența, de ex. o casă sau un scaun. Ase-menea obiecte le putem proiecta în minte după ansam-blul proprietăților știute și apoi, construite sau fabricate,se realizează prezența lor în lume, existența lor. Dupăprincipiul conform căruia un obiect nu există decât co-respunzător esenței sale, s-a încercat să se extrapolezeacest principiu asupra omului (ca reminiscență religioa-să: omul a fost creat conform unei anumite reprezentări).În tradiția filosofilor sec. XVII și XVIII, s-a vorbit despreașa zisă “natură umană", esență comună tuturor oame-nilor. Existențialismul dimpotrivă afirmă că la om - șinumai la om - existența precede esența. Aceasta în-seamnă că omul mai întâi este și doar după aceea esteîntr-un fel sau altul. Într-un cuvânt, omul își creeazăpropria esență (nu poate face altfel), aruncându-se în lu-me, suferind acolo, luptând ca să se definească puțin câtepuțin, și definiția rămâne totdeauna deschisă: nu se poatespune ce este acest om înainte de moartea sa, nici ce esteumanitatea înaine ca ea să fi dispărut. Existențialismulrefuză să dea omului o natură fixată pentru totdeauna.

4 Angoasă și Acțiune

Angoasa (die Angst - anxietate, teamă nedeterminată)ocupă un loc dominant în filozofia lui Heidegger, căci prinea se descoperă neantul care caracterizează ființa umanăîn fondul său. Omul este abandonat lumii fără un sens alexistenței sale acolo, este suspendat în spaima contingen-ței absurde a destinului său. În existențialismul lui Sartre,omul este considerat într-o permanentă activitate de defi-nire de sine. Omul nu poate decât să acționeze, gândurilelui sunt proiecte și angajări, sentimentele lui sunt între-prinderi în sensul în care viața este unitatea conduitei sa-le. Atunci de unde provine angoasa (l'angoisse)? Dacăomul nu este ci se face și făcându-se își asumă respon-sabilitatea întregei specii, dacă nu există nici valoare,nici morală care să fie date a priori, dacă în fieca-re caz noi trebuie să decidem singuri, fără punct desprijin, fără ghid și totuși pentru toți, “condamnațide a fi liberi” (Sartre), cum am putea să nu resimțimspaima unui asemenea destin? La aceasta se adaugăconștiința tragică a faptului că noi nu supraviețuimdecât prin propriul nostru efort (fie și numai acela dea respira, sau de a ne câștiga existența). Fiecare dinactele noastre pune în joc sensul lumii și locul omu-lui în univers; prin fiecare din acțiunile noastre, chiarcând nu o vrem, noi constituim o scară de valori, curesponsabilitățile lor. Ponge afirmă că omul este vi-itorul omului. Acest viitor nu este însă dat, hotărât.Fiecare din gesturile noastre contribuie la desenareaacestui viitor. Angoasa însă, departe de a fi un obsta-col în calea acțiunii, îi este chiar condiția de existență.Ea devine una cu sensul acestei redutabile responsa-bilități a oricăruia în fața tuturor.

În privința disperării, este adevărat că omul aredreptul să spere; dar speranța este de fapt cea maimare piedică în calea acțiunii. Sperând, nu avem alt-ceva de făcut decât să așteptăm cu brațele încruci-șate. Omul nu poate voi decât dacă a înțeles că nupoate conta pe nimeni altul în afara lui însuși, că estesingur pe pământ în mijlocul responsabilităților sa-le infinite, fără ajutor, nici salvare posibilă, fără altscop decât acela pe care și-l va da el însuși, fără altdestin decât acela care și-l va crea singur. Această cu-noștință intuitivă a situației sale este ceea ce numescexistențialiștii disperare: conștiința seacă și lucidă acondiției umane. Tot astfel cum angoasa nu se distin-ge de sensul responsabilității, disperarea devine unacu voința de acțiune. Cu disperarea începe adevăra-tul optimism, acela al omului care nu așteaptă nimic,care știe că nu are niciun drept și nimic nu-i este înda-torat, și care se bucură astfel de a conta numai pe elînsuși, acționând în același timp pentru toată uma-nitatea. În viața socială și politică, existențialismuleste o doctrină a libertății, a reflecției radicale și aacțiunii.

4 7 LEGĂTURI EXTERNE

5 Programul literar

Programul literar a fost expus (vezi Jean-Paul Sar-tre, Les Temps modernes, Prezentare, editorial) înmanifestul revistei “Les Temps Modernes” apărută în1945, creată de un grup de scriitori în jurul lui Jean-Paul Sartre, Simone deBeauvoir șiMauriceMerleau-Ponty. Corespunzând filozofiei existențialiste, ideeafundamentală este aceea a responsabilității scriitoru-lui față de societatea căreia îi aparține. Scopul înde-părtat ar fi eliberarea scriitorului de complexul inu-tilității artei sale și, indirect, eliberarea omenirii dedisperarea în fața destinului său. Se preconizează unom total, “total angajat și total liber”, pentru ca înorice circumstanță el să poată alege viața, angajarea,responsabilitatea.

6 Trăsături “existențialiste” în fi-lozofia românească

• Petru P. Ionescu

Pornind de la Heidegger și de la Kierkegaard, fa-ce “filozofie existențială", interesându-se de “esența”trăirii imediate, determinând destinul omului și re-levând frica originară (Angst), tragica “goliciune” aindividului (în Ontologia umană și cunoașterea).

• Mircea Eliade

Este interesat mai mult de “trăire”, de asimilare șicreștere. Trăirea, în înțelesul înalt al cuvântului, esteo funcție a personalității, fugind de scheme și de oricedependență a unui moment atins. Unul din sensurile“existenței” este de “a o epuiza conștient și glorios,de a o împlini continuu...” (în Soliloquii)

• D.D. Roșca

În “Existența tragică" face procesul cunoașterii știin-țifice și metafizice, ajunge la un agnosticism total șila pesimism.

• Emil Cioran

Gânditorul alege eseul și aforismul ca forme privile-giate de exprimare a ideilor sale. Condamnați la osingularitate contingentă, “singuri pe lume”, cu su-fletul tânjind intuitiv după absolut, luciditatea noas-tră ne livrează pe “culmile disperării”. Soluția nueste investigația (“mă miră faptul că unii se mai preo-cupă de teoria cunoașterii”), ci trăirea intensă și luci-dă. “Trăirismul” - variantă românească a unui exis-tențialism de nuanță creștină și mistică - îl recunoaș-te în perioada interbelică drept unul din cei mai no-tabili reprezentanți ai săi. Ieșirea din condiția tra-gică a omului ar fi cu putință prin două atitudini

fundamentale: “cea naivă și cea eroică" (în Pe cul-mile disperării, 1934). Stabilit din 1937 în Franța,abandonează “trăirismul” cu nuanțe radical mistice,abhorând angajarea în secol și orice acțiune ca pe onefericire; importantă rămâne doar contemplația lu-cidă. Reușita, ca și eșecul, reprezintă forme modernedemanifestare a Neantului. Viața nu are nici o valoa-re, este numai o soluție de necesitate pentru cei ce nugăsesc altă ieșire din impasul trăirii (De l'incovenientd'être né, 1973). Contemplarea, luciditatea, detașa-rea și o stare permanentă de hiper-conștiință ar puteaatenua într-o viață, pentru om, dramatismul provo-cat de conștiința neantului său și al lumii (vezi art.Emil Cioran).

7 Legături externe• en The Basics of Philosophy: Existentialism

5

8 Text and image sources, contributors, and licenses

8.1 Text• Existențialism Source: http://ro.wikipedia.org/wiki/Existen%C8%9Bialism?oldid=8715608 Contributors: Robbot, Moby Dick, Laurap,BerndGehrmann, Medenagan, YurikBot, Palica, Arado, Zwobot, Vlad, RobotQuistnix, Mayuma, SCriBu, FlaBot, Strainubot, GEO, Thi-js!bot, JAnDbot, CommonsDelinker, VolkovBot, TXiKiBoT, Ommiy-Pangaeus, SieBot, Synthebot, Rad Urs, Loveless, Tgeorgescu, Al-leborgoBot, RadufanBot, EmilyBot, DragonBot, Nicolae Coman, Numbo3-bot, Luckas-bot, ArthurBot, Xqbot, Ionutzmovie, TobeBot,EmausBot, MerlIwBot, Addbot și Anonymous: 11

8.2 Images• Fișier:Maurice_Merleau-Ponty.jpg Source: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/98/Maurice_Merleau-Ponty.jpgLicense: CC BY 3.0 Contributors: http://www.philosophical-investigations.org/Users/PerigGouanvic/Merleau-Ponty_and_the_Post-Modern_Non-Self Original artist: http://www.philosophical-investigations.org/Users/PerigGouanvic

• Fișier:Simone_De_Beuvoir.jpg Source: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/b1/Simone_De_Beuvoir.jpg License: CCBY-SA 2.0 Contributors: originally posted to Flickr as Simone De Beuvoir Original artist: Loura Conerney

8.3 Content license• Creative Commons Attribution-Share Alike 3.0