evolutia si formele contenciosului administrativ roman

5/16/2018 Evolutia Si Formele Contenciosului Administrativ Roman - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/evolutia-si-formele-contenciosului-administrativ-roman

EVOLUTIA SI FORMELE CONTENCIOSULUI

ADMINISTRATIV ROMAN

1. Caracterizarea generala a contenciosului administrativ

In dreptul burghez activitatea administrativa este supusa, in general,

unui control jurisdictional. Acest control infaptuit fie de instante speciale

jurisdictionale, fie de instante judecatoresti de drept comun, cu ocazia

solutionarii litigiilor generate de activitatea administratiei, poarta denumirea

de contencios administrativ.1

Cuvantul contecios vine de la adjectivul latin contentiosus, care

inseamna contestat, litigios si care provine la randul sau din verbul latin

contendere, care inseamna a lupta. Astfel termenul contencios exprima

conflictul de interese, contradictiorialitatea intereselor. Prin contencios

administrativ intelegem in sensul general totalitatea litigiilor juridice in carese afla administratia publica cu cei administrati, indiferent de natura juridica

a acestora de drept comun sau de drept public.2

In prezent, in Romania, activitatea de contencios administrativ este

realizata de sectiile de contencios administrativ, infiintate, in temeiul art.17

din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, astfel cum a fost

modificata prin Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura

civila, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 si

a Legii nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi, la

____________________________________________________________

1. Ilie Iovanas – Dreptul administrativ si elemente ale stiintei administratiei, EDP 1977, pag. 288

2. Ioan Alexandru – Drept administrativ, Omnia 1999, pag. 630

1



tribunalele judetene si al municipiului Bucuresti, la curtile de apel si la

Curtea Suprema de Justitie – organe ce fac parte din sistemul organelor

puterii judecatoresti.

Din punct de vedere formal, se cunosc trei mari sisteme de contencios

administrativ:

♦ sistemul administratorului judecator;1

♦ sistemul francez al jurisdictiei speciale administrative(tribunale

administrative si Consiliul de Stat);

♦ sistemul anglo-saxon al instantelor de drept comun competente in materia

contenciosului administrativ.

2

In final elementele care conduc la definirea notiunii de

contencios administrativ este aceea de a solutiona, cu putere de adevar legal,

un conflict juridic in care, cel putin una din parti este un serviciu public

administrativ, organele care infaptuiesc aceasta activitate fac parte din

sistemul organelor judecatoresti, iar obiectul actiunii de contencios

administrativ il constituie: anularea ori modificarea unui act administrativ de

autoritate; obligarea autoritatii administrative la rezolvarea unei cereri

referitoare la un drept recunoscut de lege si repararea pagubei ce a fost

cauzata prin emiterea actului administrativ de autoritate ori prin refuzul de a

rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.

_____________________________________________________________

1. Dupa cum se arata constant in literatura de specialitate, acest sistem era dominat in majoritatea

statelor pana la revolutia burgheza din Franta, deoarece jurisdictia administrativa se identifica cu

administratia activa: „a judeca administratia este tot a administra”(Chevallier, L’elaboration

historique du principe de separation de la juridiction administrative et de l’administration active,

L.G.D.J., Paris. 1970, pag. 34)

2. Antonie Iorgovan – Tratat de drept administrativ, Volumul II, Editia a III-a, All Beck 2002

2



2. Istoricul contenciosului administrativ roman

Procedura contenciosului administrativ a fost instituita pentru prima data

in tara noastra prin Legea pentru infiintarea Consiliului de Stat din 11

februarie 1864. Contenciosul administrativ a fost realizat de Consiliul de

Stat care, asa cum este mentionat in legea sus mentionata, “se afla pe langa

puterea executiva pentru a prepara proiectele de legi ce guvernul va avea sa

prezinte Adunarii Elective si regulamentele administrative relative la

punerea in lucrare a legilor. Consiliul de Stat exercita si atributii

contencioase care i se dau de legi in materie administrativa si nu areatributiuni legislative. Atributiile contencioase se exercitau in contra

hotararilor ministrilor, date cu exces de putere sau cu calcarea legilor si

regulamentelor in fiinta, in contra hotararilor sau actelor de executare ale

prefectilor sau altor agenti administrativi, in contra comisiunilor de lucrari

publice, precum si in toate cazurile de natura contencioasa administrativa ce

i se vor atribui printr-o anume lege.

In 12 iulie 1866 Consiliul de Stat a fost desfiintat prin Legea pentru

impartirea diferitelor atributiuni ale Consiliilor de Stat. Prin aceasta lege,

atributiile referitoare la contenciosul administrativ au fost impartite , dupa

caz, intre curtile de apel si instantele judecatoresti de drept comun.

In 1 iulie 1905 Sectiunea a III-a a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a

devenit competenta sa judece recursurile in contra unor categorii de acte

administrative.

Prin Legea Curtii de Casatie si Justitie din 25 martie 1910, denumita si

Legea Toma Stelian, sistemul contenciosului administrativ instituit prin

legea din 1905 a fost desfiintat, iar cauzele de aceasta natura urmau sa fie

rezolvate de catre tribunalele de judet. Articolul 74 al acestei legi prevedea

3



ca “pricinile dintre particulari si stat, judete si comune sau alte autoritati

publice, pentru vatamarea drepturilor particularilor din acte administrative

de autoritate, venite inaintea instantelor judecatoresti, conform principiilor

generale ale dreptului, de vor judeca de urgenta si cu precadere asupra

tuturor celorlalte afaceri.”

Totusi, desi sistemul nu mai exista cu numele, ideea lui de baza s-a

pastrat iar tribunalele romanesti din vremea aceea pastrasera principiul

contenciosului administrativ.

Abia doi ani mai tarziu, in 17 februarie 1912, Legea Cantacuzino privind

reorganizarea Curtii de Casatie si Justitie preciza ca atributiile privindcontenciosul administrativ se atribuie din nou Sectiunii a III-a a Inaltei Curti

de Casatie si Justitie. Conform noii legi, Sectiunea a III-a judeca recursurile

acelor care s-ar pretinde vatamati in drepturile lor, printr-un act administrativ

de autoritate facut cu calcarea legii, precum si recursurile in contra refuzului

autoritatilor administrative de a rezolva o cerere relativa la un asemea drept.

Exceptie faceau doar actele de guvernamant, in a caror categorie intrau:

declararea starii de asediu, faptele de razboi care ar rezulta dintr-o forta

majora sau din necesitatile imediate ale luptei, executarea si interpretarea

tratatelor si conventiilor diplomatice cu statele straine, masurile impotriva

epidemiilor, inundatiilor, foametei, expulzarea si altele de aceeasi natura.

In 1923, Constitutia adoptata preciza in articolul 99 ca “orice parte

vatamata de un decret sau o dispozitie semnata sau contrasemnata care

violeaza un text expres al Constitutiei sau al unei legi poate cere statului, in

conformitate cu dreptul comun, despagubiri banesti pentru prejudiciul

cauzat.” Legea mai prevede si ca ministrul in cauza “poate fi chemat, dupa

cererea statului, in urma votului unuia din corpurile legiuitoare, inaintea

4



instantelor ordinare, la raspunderea civila pentru dauna pretinsa sau suferita

de stat”

In data de 9 iulie 1948 este emis Decretul 128, prin care se desfiinteaza

contenciosul administrativ si curtile administrative. Toate procesele care se

aflau in curs de judecata la data intrarii in vigoare a Decretului se considera

stinse, iar toate hotararile judecatoresti date in aceasta materie si neduse la

indeplinire pana la aceeasi data se considera nule. Totusi, in Codul de

procedura civila a fost introdusa o noua procedura, numita “Plangerea”, care

spunea ca in cazurile in care legea prevede dreptul de a cere reformarea sau

desfiintarea de catre instantele judecatoresti a unei decizii sau dispozitii datede un organ al administratiei de stat, persoanele interesate vor putea face

plangere la tribunalele populare in termen de 15 zile de la comunicarea

deciziei sau dispozitiei.

In perioada 1 septembrie 1967 – 8 decembie 1990 contenciosul

administrativ in Romania a fost infaptuit in temeiul Legii nr.1/1967 cu

privire la judecata de catre tribunale a cererilor celor vatamati in drepturile

lor prin acte administrative ilegale. Potrivit prevederilor acestei legi, cel

vatamat intr-un drept al sau printr-un act administrativ ilegal poate cere

instantei judecatoresti competente in conditiile prezentei legi, anularea

actului sau obligarea organului administrativ chemat in judecata sa ia masura

corespunzatoare pentru inlaturarea incalcarii dreptului sau, precum si

repararea pagubei.

Dupa Revolutie, prin Legea nr 29/1990 s-a instituit in Romania un

contencios administrativ de plina jurisdictie. In baza acestei caracteristici,

instanta de contencios administrativ ( tribunalele judetene si al municipiului

Bucuresti, precum si curtile de apel), solutionand actiunea in contencios, va

putea, in cazul in care gaseste intemeiata, sa anuleze in tot sau in parte actul

5



administrativ de autoritate emis cu nerespectarea legii, sa oblige autoritatea

administrativa sa emita actul la care reclamantul avea dreptul, iar atunci

cand, prin actul emis ori prin refuzul administratiei de a emite, i s-au cauzat

prejudicii reclamantului, sa oblige autoritatea administrativa la acoperirea

daunelor materiale si morale cauzate acestuia.

3. Categoriile de contencios administrativ

Intalnim doua categorii de contencios administrativ, determinate de

competenta instantelor de contencios administrativ , adica dupa cum instantade contencios administrativ este competenta, potrivit legii, sa anuleze ori sa

modifice un act administrativ de autoritate adoptat sau emis de un serviciu

public administrativ, sa oblige autoritatea administrativa sa rezolve o cerere

referitoare la un drept recunoscut de lege si sa oblige serviciul public

administrativ de autoritate, fie prin refuzul de a rezolva o cerere referitoare

la un drept recunoscut de lege.1

Din acest punct de vedere, se deosebesc doua categorii de contencios

administrativ si anume:

a) contencios administrativ de anulare;

b) contencios administrativ de plina jurisdictie.

Contenciosul administrativ de anulare este acela in care instanta de

contencios administrativ este competenta sa anuleze sau sa modifice un act

administrativ de autoritate adoptat ori emis cu nerespectarea legii sau sa

oblige serviciul public administrativ sa rezolve o cerere la un drept

recunoscut de lege.

1 C. G. Rarincescu, Contenciosul administrativ român , Bucureşti, 1936, pag. 36-37 şi 44-47.

6



In cadrul acestui contencios administrativ, instanta de contencios nu

este competenta sa rezolve si problema repararii daunelor. Aceasta problema

se rezolva, in cadrul unui litigiu separat, de catre instantele de drept comun.

Aceasta categorie de contencios administrativ a fost reglementata, in

tara noastra, prin Legea pentru infiintarea Consiliului de Stat din 11

februarie 1864, care, in art. 33, care prevedea ca, „ in materie contencioasa,

cand se atinge interesul unui particular sau persoane juridice, hotararea

Consiliului de Stat nu inchide drumul jurisdictiunii tribunalelor ordinare,

decat in cazurile care anume se vor determina de lege, sau in cazul cand

partile vor da inscrisa multumire de hotararea Consiliului”. Tot uncontencios de anulare a fost si cel instituit prin Legea pentru reorganizarea

Inaltei Curti de Casatie si Justitie din 1 iulie 1905.

Contenciosul administrativ de plina jurisdictie este acela in care

instanta de contencios administrativ este competenta, potrivit legii, sa

anuleze ori sa modifice actul administrativ de autoritate atacat, sa oblige

serviciul public administrativ sa rezolve o cerere referitoare la un drept

recunoscut de lege si sa acorde daunele cauzate, de serviciul public

administrativ, particularului (persoana fizica sau juridica), prin actul

administrativ de autoritate adoptat sau emis ori prin refuzul de a rezolva o

cerere referitoare la un drept recunoscut de lege. Cererea pentru despagubiri

se poate formula, fie in cadrul actiunii initiale, fie separat, dupa cum, la data

introducerii actiunii, ii era sau nu cunoscuta paguba sau intinderea ei.

Fata de acestea, se considera un contencios de plina jurisdictie in

cazurile in care instanta de contencios administrativ este competenta sa:

a. anuleze actul administrativ de autoritate prin care un reclamant a fost

vatamat intr-un drept al sau recunoscut de lege;

b. modifice un act administrativ de autoritate;

7



c. oblige serviciul public administrativ sa rezolve cererea unui reclamant,

referitoare la un drept al sau recunoscut de lege;

d. oblige serviciul public administrativ la repararea pagubei ce i-a fost

cauzata reclamantului prin actul administrativ de autoritate emis ori prin

refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege.

Continutul contencios administrativ de plina jurisdictie este prevazut

in art.11 din Legea contenciosului administrativ nr.29/1990, potrivit carora,

instanta, solutionand actiunea, poate, dupa caz, sa anuleze, in tot sau in parte

actul administrativ, sa oblige autoritatea administrativa sa emita un act

administrativ ori sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt inscris.In cazul admiterii cererii – prevede alin.2 al aceluiasi articol – instanta va

hotari si asupra daunelor materiale si morale cerure.

4. Partile in litigiile de contencios administrativ

Calitatea reclamantului in litigiile de contencios administrativ, potrivit art. 1

din Legea nr. 29/1990, este conditionata in primul rand, de capacitatea

acestuia de a putea sta in justitie.1 Aceasta lege prevede ca “orice persoana

fizica sau juridica, daca se considera vatamata in drepturile sale, recunoscute

de lege, printr-un act administrativ, sau prin refuzul nejustificat al unei

autoritati administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept

recunoscut de lege, se poate adresa instantei judecatoresti competente,

pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei

ce i-a fost cauzata”.

_____________________________________________________________

1. Ioan Alexandru – Drept administrativ, Omnia 1999, pag. 630

8



Astfel, calitatea de reclamant o poate avea orice persoana fizica sau

juridica, romana sau straina care “se considera vatamata in drepturile sale

recunoscute de lege” printr-un act administrativ emis sau care i-a fost refuzat

de o autoritate administrativa romana. Cu privire la precizarea ca persoanele

fizice sau juridice reclamante pot introduce actiuni in contencios

administrativ, daca se considera vatamate in drepturile lor “ recunoscute de

lege”, dreptul la care se refera trebuie sa fie prevazut in lege in favoarea

pesoanelor fizice sau juridice care invoca incalcarea unui drept.

Din acestea rezulta ca, potrivit art. 41 alin. (1) din Constitutie, pentru

cetatenii romani “dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului,sunt garantate”, iar in cazul in care printr-un act administrative se incalca un

drept de proprietate asupra unui teren, persoana fizica, de cetatenie romana,

poate cere instantei de contencios administrativ anularea actului si acordarea

de despagubiri, daca prin executarea actului i s-ar cauza anumite prejudicii.

Acest lucru insa, nu-l va putea face un cetatean strain sau apatrid,

pentru ca, dupa cum prevede art.41 alin. (2), cetatenii straini si apartizii nu

pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor si ca urmare cetatenii

straini si apatrizii nu pot introduce actiuni in contencios administrativ, iar

daca le introduc, acestea vor fi respinse pentru lipsa calitatii procesuale.

In ceea ce priveste calitatea de reclamant putem concluziona ca ea

poate fi indeplinita de: 1.orice persoana fizica sau juridica de drept privat,

romana ori straina; 2. care se considera vatamata, 3. intr-un drept al sau, 4.

recunoscut de lege.

Calitatea de parat, in litigiile de contencios administrativ o poate avea,

dupa cum a stabilit Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 97/1997 in

concordanta cu prevederile art.48 alin. (1) din Constitutie, orice autoritate

publica, daca prin actele administrative pe care le emite/adopta vatama in

9



drepturile sale, recunoscute de lege, o persoana fizica sau juridica, ori prin

refuzul unei autoritati publice de a rezolva cererea referitoare la un drept

recunosut de lege.

Luand aceste lucruri in considerare in litigiile de contencios

administrativ , calitatea de parat o pot avea organele administrative publice

centrale si locale. De asemenea, nu poate avea calitatea de parat Colegiul

Medicilor si nici camerele de comert, industrie si agricultura judetene.

5. Obiectul actiunii in contencios administrativ

Obiectul acestor actiuni il poate constituii anularea unui act

administrativ sau obligarea unei autoritati administrative care refuza sa

rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege, precum si

repararea pagubei ce i-a fost cauzata prin acestea (actul administrativ ilegal

sau refuzul nejustificat). Ilegalitatea actului este numai prezunmata, ea

devenind certa numai daca este constatata in hotarare judecatoreasca.1

Cu privire la actul administrativ ce poate forma obiectul unei actiuni in

contencios administrativ, este de precizat ca acesta trebuie sa fie un act

administrativ de autoritate, emis cu nesocotirea prevederilor legii. Desi legea

nu face precizare nu pot fi atacate in justitie – pe calea contenciosului

administrativ, actele de gestiune si actele administrative cu caracter

jurisdictional precum nici cele pentru care legea prevede o alta procedura

judiciara. Cu alte cuvinte, este necesar ca actul administrativ prin care o

persoana fizica sau juridica se considera vatamata in drepturile ei, sa fie: a)

un act administrativ de autoritate; b) un act pentru care legea speciala sa nu

____________________________________________________________

1. D. Brezoianu - Contenciosul administrativ,Bucuresti 2001 pag. 22

10



2. prevada o alta procedura judiciara de atac.

Astfel, unele acte normative, ca de exemplu Art. 32 Alin(2) din

Ordonanta Guvernului Nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

prevede ca, sunt de competenta judecatoriilor solutionarea plangerilor

impotriva proceselor – verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor.

De altfel, in acelasi sens este si practica constanta a instantelor noastre de

contencios administrativ. Intr-o cauza, reclamantul, persoana fizica a

solicitat obligarea Guvernului sa-i raspunda la un memoriu. Instanta de

contencios administrativ de fond are respins actiunea ca nefondata iar

instanta suprema a respins recursul formulat, retinand pe de o parte, ca paratul nu a emis un act administrativ de autoritate, iar, pe de alta parte,

reclamantul nu se afla in fata unui refuz nejustificat al autoritatii parate, de

natura sa-i provoace o vatamare a drepturilor sale recunoscute de lege, a

respins recursul, ca nefondat.

Pot fi atacate la instantele de contencios administrativ, numai actele

administrative de autoritate. Din acest punct de vederea, apreciem ca sunt de

competenta imstantelor de contencios administrativ numai actiunile

impotriva actelor administrative de autoritate adoptate sau emise de

serviciile publice administrative fara deosebirea ca aceste servicii

functioneaza ca organe ale administratiei publice, ca institutii publice, ori ca

regii autonome de interes public.

In legatura cu refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a

rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege ca obiect al

actiunilor in contencios administrativ, vom observa legiuitorul, prin alin.2 al

aceluias art.1, arata ca “se considera refuz nejustificat de rezolvare a cererii

referitoare la un drept recunoscut de lege si faptul de a nu raspunde

11



petitionarului in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii respective,

daca prin lege nu se prevede un alt termen”.1

In cadrul acestui obiect actiunea in contencios administrativ trebuie sa

cuprinda cererea ca instanta de contencios sa oblige autoritatea

administrativa sa emita un act administrativ, ori sa elibereze un certificat, o

adeverinta sau orice alt inscris la care reclamantul avea dreptul recunoscut

de lege, precum, si faptul de a nu rezolva aceste cereri in termen de 30 de

zile de la inregistrarea lor.

Tot acte administrative sunt si acordurile si avizele care odata date, nu

mai pot fi retrase, iar daca un organ al administratiei publice refuza sa dea unaviz, el nu poate fi obligat la aceasta. Refuzul de a da avizul va fi analizat in

cadrul litigiului de competenta instantelor de contencios administrativ sa

adopte/emita actul administrativ de autoritate, act producator de efecte

juridice.

Actele pregatitoare nu produc prin ele insele efecte juridice si, ca

atare, ele nu pot fi supuse controlului instantelor de contencios administrativ.

Tot in competenta instantelor de contencios administrativ sunt si

actiunile ce au ca obiect obligarea autoritatilor administrative competente sa

elibereze autorizatiile de realizare sau de desfintare a unor constructii

reglementate de Legea Nr.50/1991 privind autorizarea executarii

constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor.

Obiectul actiunilor in contencios administrativ poate cuprinde si

cererea de reparare a pagubelor materiale si morale ce i-au fost cauzate

reclamantului, fie printr-un act administrativ de a rezolva o cerere referitoare

la un drept recunoscut de lege, precum si prin faptul de a nu raspunde

_____________________________________________________________

1. T. Pavelescu, G. Moinescu – Drept administrativ Roman, Ed. Tritonic, Bucuresti 2004, pag. 293

12



petitionarului in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii

respective,daca aceasta se refera la emiterea unui act administrativ ori la

eliberarea uni certificat, a unei adeverinte sau a oricarui alt inscris.

Repararea pagubei poate fi solicitata, atat prin actiunea in care se cere

anularea unui act administrativ de autoritate emis ilegal sau obligarea la

rezolvarea unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege, cat si printr-

o actiune separata.

6. Fazele procedurii contenciosului administrativ

Procedura contenciosului administrativ trebuie privita sub forma a

doua faze dupa cum urmeaza:

a)procedura prealabila sesizarii instantei de contencios administrativ

competenta

b)procedura in fata instantei de contencios administrativ

Procedura prealabila se caracterizeaza prin aceea ca legea (art. 5 din

legea nr 29/1990) cere ca, inainte de a sesiza instanta de contencios

competenta, reclamantul va trebui mai intai sa se adreseze in termen de 30

de zile de la data la care i s-a comunicat actul administrativ prin care se

considera vatamat, autoritatii administrative emitente care este obligata sa

rezolve reclamatia in termen de 30 de zile de la aceasta. Aceeasi conditie se

cere si in cazurile in care autoritatile administrative au refuzat sa rezolve o

cerere referitoare la un drept recunoscut de lege si faptul de a nu se raspunde

petitionarului in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii respective,

daca prin lege nu se prevede alt termen – mai mic sau mai mare.

Potrivit prevederilor alin. 2 al aceluiasi articol, „in cazul in care cel

care se cnsidera vatamat nu este multumit de solutia data reclamatiei sale, el

13



poate sesiza instanta in termen de 30 de zile de la comunicarea solutiei”, iar,

conform alin. 3, daca cel care se considera vatamat in dreptul sau s-a adresat

cu reclamatie si autoritatii administrative ierarhic superioare celei care a

emis actul, termenul de 30 de zile, prevazut in alineatul 2 al art. 5, se

calculeaza de la comunicarea de catre acea autoritate a solutiei date

reclamatiei. In sfarsit, potrivit alineatului 4 al aceluiasi articol, sesizarea

instantei se va putea face si in cazul in care autoritatea administrativa

emitenta sau autoritatea ierarhic superioara nu rezolva reclamatia in

termenul prevazut la alineatul 1 (30 de zile de cand i s-a comunicat

raspunsul sau trebuia sa i se comunice acest raspuns).Plangerea prealabila in cazul actelor administrative unilaterale se

poate introduce, pentru motive temeinice, si peste termenul prevazut la alin.

(1), dar nu mai tarziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni

este termen de prescriptie.

Instanta de contencios administrativ va putea fi sesizata numai dupa ce

reclamantul s-a adresat autoritatii administrative emitente sau care trebuia sa

emita un act administrativ de autoritate; mai mult, sesizarea instantei nu se

va putea face decat inainte de a expira termenul de 30 de zile de la data la

care autoritatea administrativa emitenta sau care trebuia sa emita, i-a

comunicat solutia ori de la implinirea termenului de 30 de zile in care era

obligata sa emita actul administrativ de autoritate.

Actiunea administrativa prealabila, din punctul de vedere al dreptului

administrativ este pur si simplu inutila, pentru ca este de principiu admis

dreptul de revocare, conform caruia organul emitent poate oricand sa-si

retraga sau sa-si modifice actul, ceea ce o poate face si la sesizare. Din acest

punct de vedere, actiunea administrativa prealabila ne apare ca o sesizare si

atentionare a administratiei fara sa-i incube acesteia vreo obligatie. 1

14



Procedura in fata instantei de contencios administrativ incepe cu

introducerea actiunii in contencios administrativ. Inainte de expirarea

termenului de 30 de zile, prevazut in alin.2 din acelasi articol, dar cu

respectarea prevederilor ultimului alineat al aceluiasi art.5 potrivit caruia „ in

toate cazurile, introducerea cererii la instanta nu se va putea face mai tarziu

de un an de la data comunicarii actului administrativ a carei anulare se cere”.

Din coroborarea celor doua texte (alin.2, si ultim ale art.5), rezulta ca, acest

termen de un an este un termen de decadere. Dupa expirarea acestuia nu se

mai poate cere anularea unui act administrativ ilegal si nici obligarea uneiautoritati administrative de a-i rezolva o cerere referitoare la un drept

recunoscut de lege, termenul de 30 de zile de sesizare a instantei nu are

aceeasi sanctiune, in caz de nerespectare , pentru ca acesta este un termen de

prescriptie.

Potrivit prevederilor art.8, reclamantul va depune, o data cu actiunea, actul

administrativ pe care il ataca sau, dupa caz, raspunsul autoritatii

administrative prin care i se comunica refuzul rezolvarii cererii sale privind

un drept recunoscut de lege. In situatia in care reclamantul nu a primit nici

un raspuns in legatura cu cererea sa, va depune la dosar copia cererii,

certificata pentru conformitate cu originalul. Cu alte cuvinte, actiunea va

trebui sa cuprinda elemente de identificare a partilor conflictului juridic

(precum denumirea reclamantului, denumirea paratului si obiectul cererii) ,

anularea unui act, obligarea la rezolvarea unei cereri si plata de despagubiri.

Alaturi de cerere se vor anexa urmatoarele:

a)actul administrativ al carei anulare se cere

_____________________________________________________________

1. T. Pavelescu, G. Moinescu – Drept administrativ Roman, Ed. Tritonic, Bucuresti 2004, pag. 296

15



b)refuzul autoritatii administrative de a rezolva o cerere referitoare la

un drept, iar in cazul in care nu a primit acest refuz - raspunsul negativ- va

anexa o copie a cererii, pe care a adresat-o autoritatii administrative,

certificata de reclamant pentru conformitate cu originalul

c)dovada daunelor materiale cauzate prin actul emis ori refuzul

rezolvarii cererii.

In legatura cu sesizarea instantelor de contencios administrativ se

constata o practica, realizata, chiar, si de instanta noastra suprema, potrivit

careia, instantele de contencios administrativ pot fi sesizate si prin declinarede competenta.

Aceasta declinare de competenta ca mod de sesizare a instantelor de

contencios administrativ poate avea loc numai in cazurile in care isi declina,

una celeilalte, competenta de solutionare, doua instante de contencios

administrativ si nu de catre o judecatorie sau prin regulator de competenta,

cand instanta mai intai sesizata este o judecatorie.

Daca o instanta de fond si-a declinat competenta de a judeca o afacere,

acea instanta nu poate trimite afacerea spre a fi judecata de Curtea de Casatie

si Justitie sub motiv ca aceasta ar fi competenta o asemenea trimitere nu

poate fi facuta in virtutea art.108 din Codul de procedura civila, decat tot

inaintea unei instante ordinare.

Actiunile introduse in temeiul acestei legi sunt supuse taxelor de

timbru prevazute de lege, pentru actiunile cu caracter nepatrimonial sau

patrimonial de drept comun.

In cazuri bine justificate si pentru a preveni producerea unei pagube

iminente, reclamantul poate cere instantei –potrivit art.9 alin.1 din aceeasi

lege- prin actiune s-au separat, dar concomitent cu aceasta, instantei sa

16



dispuna suspendarea executarii actului administrativ pana la solutionarea

actiunii. In cazul actiunilor introduse de prefectul judetului actul

administrativ atacat este suspendat de drept.

Primind actiunea instanta va dispune- potrivit prevederilor art.10

alin.1 citarea partilor si va putea cere autoritatii administrative al carei act

este atacat sa-i comunice de urgenta acel act, impreuna cu intreaga

documentatie care a stat la baza emiterii lui, precum si orice alte lucrari

necesare pentru solutionarea cauzei.

Daca autoritatea administrativa- prevede alin.3- nu trimite, in termenul

stabilit de instanta, lucrarile cerute, conducatorul acesteia va fi obligat sa plateasca statului o amenda pentru fiecare zi de intarziere nejustificata.

Judecarea acestor actiuni se poate face:a) de urgenta, b)in sedinta publica, c)

in complet, stabilit de lege- de doi judecatori.

Solutionand actiunea, conform art.11, instanta poate, dupa caz:

a) sa anuleze, in tot sau in parte, actul administrativ al carui anulare s-

a cerut prin actiune, iar anularea, in parte, nefiind altceva decat o

modificare a actului administrativ de autoritate, poate sa modifice

actul administrativ de autoritate. In orice caz, sa nu se dea mai mult

decat s-a cerut, pentru ca si in litigiile de contencios administrativ

pot interveni situatii de plus petita.

b) Sa oblige autoritatea administrativa sa emita un act administrativ,

ori sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt inscris.

c) Sa hotarasca asupra daunelor materiale si morale cerute, in cazul

admiterii actiunii.

Astfel aceasta competenta a instantelor de contencios administrativ e

caracterizata ca fiind una de plina jurisdictie.

17



Desi contenciosul nostru administrativ este unul de plina jurisdictie,

(conform art.12), in cazul in care cel vatamat a cerut numai anularea actului

administrativ, fara a cere in acelasi timp, prin aceeasi actiune, si despagubiri

(pentru ca intinderea pagubei nu-i era cunoscuta la data judecarii actiunii)

reclamantul va avea dreptul la o actiune separata. In acest caz termenul de

prescriptie curge de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit sa cunoasca

intinderea pagubei.

In legatura cu aceasta prevedere legala se pune problema instantei

competente de a solutiona actiunea separata pentru despagubiri. Deoarece

este vorba de o latura a actiunii de contencios administrativ, aceasta va ficompetenta in rezolvarea actiunii, dar problema poate fi solutionata si de o

instanta de drept comun. Termenul de prescriptie care trebuie respectat

pentru introducerea acestor actiuni este de 3 ani, conform art.3 din Decetul

nr.167/1958 privitor la prescriptia extinctiva.

Deoarece actiunile in contencios administrativ pot fi formulate si

personal impotriva functionarului public al autoritatii administrative parate,

acest functionar poate fi obligat de instanta la plata daunelor, solidar cu

autoritatea administrativa. Totusi, ramane la libera apreciere a autoritatii

respective sa-l oblige sau nu, la plata daunelor cuvenite reclamantului,

solidar cu autoritatea administrativa al carui functionar public este.

Insa, aceasta obligare trebuie sa fie facultativa, pentru ca activitatea

autoritatilor administrative e realizata de functionari publici incadrati in

aceste autoritati. De modul in care acestia inteleg sa-si exercite atributiile ce

le revin, depinde legalitatea actelor administrative adoptate sau emise,

precum si rezolvarea, in termenul prevazut de lege, a cererilor referitoare la

un drept recunoscut de lege.

18



Bibliografie

1. Ilie Iovanas – Dreptul administrativ si elemente ale stiintei

administratiei, EDP 1977

2. Ioan Alexandru – Drept administrativ, Omnia 1999

3. Antonie Iorgovan – Tratat de drept administrativ, Volumul II, Editia a

III-a, All Beck 2002

4. Dumitru Brezoianu - Contenciosul administrativ, Bucuresti 2001

5. Constantin Rarincescu - Contenciosul administrativ român, Bucureşti,

19366. Tiberiu Pavelescu, Gabriel Moinescu – Drept administrativ Roman,

Ed. Tritonic, Bucuresti 2004

7. Valentin I. Prisăcaru - Contenciosul administrativ român , Editura All,

Bucureşti, 1994

8. Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990;

9. Codul de procedură civilă;

19

evolutia si formele contenciosului administrativ roman

Documents