evenimente realizate de cĂtre misiunile diplomatice Și ... · pe un ecran, au fost difuzate...

19
EVENIMENTE REALIZATE DE CĂTRE MISIUNILE DIPLOMATICE ȘI OFICIILE CONSULARE ALE ROMÂNIEI ÎN STRĂINĂTATE CU OCAZIA ZILEI EUROPEI 2018 REPUBLICA ISLAMICĂ AFGANISTAN Ziua Europei a fost marcată la Kabul printr-un eveniment organizat la data de 9 mai, în grădina din incinta campului Delegației UE. Pe parcursul acestuia, Ambasadorul UE Pierre Mayaudon și șefii de misiuni ai statelor membre UE au avut un dialog deschis cu un grup de studenți și de tineri jurnaliști afgani. REPUBLICA ALBANIA În perioada 2-12 mai 2018, ambasada României la Tirana s-a alăturat seriei de evenimente dedicate marcării Zilei Europei în Albania, intitulată O călătorie prin patrimoniul cultural și minunile naturale ale Albaniei . Organizate de Delegația Uniunii Europene la Tirana, cu sprijinul, după caz, al Biroului Prim-ministrului, Ministerului pentru Europa și Afaceri Externe (MEFA) și al primăriilor locale, acestea s-au desfășurat sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural 2018. În cadrul evenimentelor desfășurate pentru sărbătorirea Zilei Europei, reprezentanții ambasadei României la Tirana și consulul onorific al României la Korcea au participat, alături de reprezentanți ai Delegației UE la Tirana, la un forum dedicat integrării europene, organizat la sediul Primăriei orașului Patos, care găzduiește o comunitate mare de aromâni. La 2 mai, prim-colaboratorul ambasadei a fost prezentă la lansarea de către ministrul afacerilor externe, Ditmir Bushati și ministrul culturii, Mirela Kumbaro, a celei de-a patra ediții a concursului #ColoursofAlbania, o campanie națională și o competiție fotografică desfășurată pe rețelele de social media pentru promovarea Albaniei (Instagram, Facebook, Twitter, Web), sub motto-ul "Patrimoniul cultural și apartența europeană". La 4 mai, șeful misiunii a participat la lansarea unei expoziții de documente de arhivă, eveniment organizat de biroul Prim-ministrului Edi Rama, urmat de o cină oferită de premier șefilor misiunilor UE acreditate la Tirana. În seara de 7 mai, șeful misiunii s-a alăturat, în Șkodra, echipei Delegației UE și ambasadorilor SE, IT, SI, HR, FR, EL și ES, care au participat a doua zi la două evenimente de promovare a valorilor europene, unul sportiv și un forum pe teme europene cu studenții Universității din Șkodra, cu titlul Schimb de vederi cu privire la Albania și Uniunea Europeană.

Upload: others

Post on 05-Sep-2019

5 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: EVENIMENTE REALIZATE DE CĂTRE MISIUNILE DIPLOMATICE ȘI ... · Pe un ecran, au fost difuzate imagini din filmul Războiul de Independență, precum și colaje foto cu reproduceri

EVENIMENTE REALIZATE DE CĂTRE MISIUNILE DIPLOMATICE ȘI OFICIILE CONSULARE ALE ROMÂNIEI ÎN STRĂINĂTATE CU OCAZIA

ZILEI EUROPEI 2018

REPUBLICA ISLAMICĂ AFGANISTAN

Ziua Europei a fost marcată la Kabul printr-un eveniment organizat la data de 9 mai, în grădina din incinta campului Delegației UE. Pe parcursul acestuia, Ambasadorul UE Pierre Mayaudon și șefii de misiuni ai statelor membre UE au avut un dialog deschis cu un grup de studenți și de tineri jurnaliști afgani.

REPUBLICA ALBANIA

În perioada 2-12 mai 2018, ambasada României la

Tirana s-a alăturat seriei de evenimente dedicate

marcării Zilei Europei în Albania, intitulată O călătorie

prin patrimoniul cultural și minunile naturale ale Albaniei.

Organizate de Delegația Uniunii Europene la Tirana, cu

sprijinul, după caz, al Biroului Prim-ministrului,

Ministerului pentru Europa și Afaceri Externe (MEFA) și

al primăriilor locale, acestea s-au desfășurat sub egida

Anului European al Patrimoniului Cultural 2018.

În cadrul evenimentelor desfășurate pentru sărbătorirea Zilei Europei, reprezentanții ambasadei

României la Tirana și consulul onorific al României la Korcea au participat, alături de

reprezentanți ai Delegației UE la Tirana, la un forum dedicat integrării europene, organizat la

sediul Primăriei orașului Patos, care găzduiește o comunitate mare de aromâni.

La 2 mai, prim-colaboratorul ambasadei a fost prezentă la lansarea de către ministrul afacerilor externe, Ditmir Bushati și ministrul culturii, Mirela Kumbaro, a celei de-a patra ediții a concursului #ColoursofAlbania, o campanie națională și o competiție fotografică desfășurată pe rețelele de social media pentru promovarea Albaniei (Instagram, Facebook, Twitter, Web), sub motto-ul "Patrimoniul cultural și apartența europeană". La 4 mai, șeful misiunii a participat la lansarea unei expoziții de documente de arhivă, eveniment organizat de biroul Prim-ministrului Edi Rama, urmat de o cină oferită de premier șefilor misiunilor UE acreditate la Tirana. În seara de 7 mai, șeful misiunii s-a alăturat, în Șkodra, echipei Delegației UE și ambasadorilor SE, IT, SI, HR, FR, EL și ES, care au participat a doua zi la două evenimente de promovare a valorilor europene, unul sportiv și un forum pe teme europene cu studenții Universității din Șkodra, cu titlul Schimb de vederi cu privire la Albania și Uniunea Europeană.

Page 2: EVENIMENTE REALIZATE DE CĂTRE MISIUNILE DIPLOMATICE ȘI ... · Pe un ecran, au fost difuzate imagini din filmul Războiul de Independență, precum și colaje foto cu reproduceri

La 8 mai, prim-colaboratorul ambasadei, alături de consulul onorific al României la Korcea și adjuncta șefei Delegației UE, Monika Bylaite, au participat în orașul Patos, la un forum cetățenesc, organizat de Centrul de Informare UE și de Primăria orașului.

La 9 mai, Ambasada României la Tirana a participat la

evenimentul dedicat Zilei Europei, organizat de Delegația

Uniunii Europene la Tirana, împreună cu Primăria Capitalei.

România a participat la eveniment cu un stand național.

Tot pentru a marca această ocazie, ambasadorii UE au plantat copaci lângă statuia liderului național, George Skanderbeg, în “Parcul copacilor europeni”, aflat în Piața Centrală a Tiranei. Ambasadorul român a plantat un stejar.

La 11 mai, șeful misiunii însoțit de consulul onorific al României la Korcea, Elvis Toci, s-a alăturat șefei DEL și ambasadorilor UE la Pogradeț unde a avut loc un forum de discuții cu cetățenii și mediul de afaceri pe tema dezvoltării potențialului turistic și cultural al Lacului Ohrid. Acesta a avut loc în prezența ministrului culturii, Mirela Kumbaro și a primarului orașului Pogradec, Eduard Kapri. La 12 mai, la Korcea, consulul onorific al României la Korcea a participat la evenimentele organizate de Delegația UE și de Primăria orașului, cu motto-ul Patrimoniul Cultural: o șansă pentru Albania! Patrimoniul albanez, motorul creșterii economice și al creării de locuri de muncă, care s-au desfășurat în prezența ministrului culturii, Mirela Kumbaro.

REPUBLICA ARGENTINA

Pentru celebrarea Zilei Europei, Ambasada României la Buenos Aires a participat la 2 mai, la deschiderea oficială a Festivalului de Film European, în cadrul căreia a prezentat filmul românesc Fixeur, amintind de proiecțiile sale anterioare la Buenos Aires (Festivalul BAFICI 2017, Ciclul de film francofon 2018), în contextul interesului manifestat de publicul argentinian față de filmul românesc contemporan și a subliniat actualitatea subiectului abordat pentru tema festivalului, “Europa astăzi”. Filmul Fixeur a fost proiectat, în cadrul festivalului, la data de 7 mai. La data de 9 mai, a avut loc cocktail-ul în formatul SMUE, organizat la sediul Delegației Uniunii Europene în Argentina, fiind un eveniment care a evidențiat unitatea de grup a UE. Participarea la aceste evenimente a contribuit la evidențierea profilului României, ca reprezentant al unui stat membru al Uniunii Europene care va prelua în curând Președinția Consiliului UE și ca membru al clusterului EUNIC, construit pe scena diplomatică și culturală din Buenos Aires.

Page 3: EVENIMENTE REALIZATE DE CĂTRE MISIUNILE DIPLOMATICE ȘI ... · Pe un ecran, au fost difuzate imagini din filmul Războiul de Independență, precum și colaje foto cu reproduceri

REGATUL BELGIEI

La 5 mai, Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană a participat la evenimentul dedicat marcării Zilei Europei la Bruxelles – Ziua Europeană la Porților Deschise. România a avut un stand de prezentare construit în jurul marcării Centenarului Marii Uniri.

BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA

Ziua Europei a fost marcată de Ambasada României la Sarajevo printr-un eveniment cultural organizat de către Delegația UE de la Sarajevo, la Jajce, în Bosnia și Herțegovina. Evenimentul de la Jajce a presupus desfășurarea unui festival gastronomic, concerte și spectacole muzicale și coregrafice, discuții și alocuțiunii, precum și efectuarea de tururi ghidate pentru a vizita principalele obiective turistice din zonă, toate

sub auspiciile Anului european al patrimoniului cultural. Ambasada României a avut un stand de prezentare a țării noastre și a participat la eveniment prin prezența în cadrul festivalului gastronomic a chefului Constantin Turculeț, la secțiunea „Celebrity chef”, acesta pregătind o rețetă tradițională românească.

REPUBLICA CEHĂ

În contextul celebrării Zilei Europei, la 9 mai, ambasada României la Praga a participat la Festivalul în aer liber intitulat “Den Evropy 2018 Moje Evropa Můj život”, desfăşurat pe insula Střelecký din Praga. Manifestarea a fost organizată de Reprezentanța Comisiei Europene în Republica Cehă în cooperare cu Oficiul Primului Ministru al Republicii Cehe, Ministerul ceh al Dezvoltării

Regionale și Biroul de Informare al Parlamentului European. Ambasada României la Praga a participat cu un stand de prezentare a României sub aspect turistic, cultural și economic, alături de alte misiuni diplomatice ale statelor membre ale UE, Biroul de Informare al Națiunilor Unite, Oficiul Băncii Europene de Investiții, Agenţia Europeană pentru Sisteme Globale de

Page 4: EVENIMENTE REALIZATE DE CĂTRE MISIUNILE DIPLOMATICE ȘI ... · Pe un ecran, au fost difuzate imagini din filmul Războiul de Independență, precum și colaje foto cu reproduceri

Navigație prin Satelit de la Praga, Ministerului ceh al Afacerilor Interne, Prague City Tourism și Biblioteca “Václav Havel”.

REPUBLICA CHILE

Ambasada României la Santiago de Chile, împreună cu Delegația Uniunii Europene și cu celelalte 17 ambasade ale SM UE acreditate la Santiago, a organizat un eveniment de diplomație publică și culturală de anvergură, împletind conceptul de rafinament, eleganța și bunul gust pentru a promova patrimoniul cultural european regăsit în societatea chiliană, cu ocazia Zilei Europei. Misiunea diplomatică română a realizat pentru

salonul “Aromele Europei” un stand pentru a promova

ciocolata românească, produsă în Chile de o familie de români de peste 70 de ani, după rețetele autentice din România de la începutul secolului al XX-lea și înregistrate în 1923. Cu acest prilej, ambasada României la Santiago de Chile a diseminat materiale promoționale cu Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2021, ca destinație unică și multiculturală, sub sloganul Shine your light in Europe.

R. P. CHINEZĂ La data de 9 mai, Ambasada României la Beijing a participat la evenimentul de aniversare a Zilei Europei, care a avut loc la sediul Delegației Uniunii Europene la Beijing, cu participarea tuturor statelor membre, cu un stand de produse tradiționale românești, pliante și broșuri de promovare culturală și turistică a țării noastre. Cei peste 1200 de oaspeți prezenți (membri ai corpului diplomatic, autorități locale, oameni de afaceri, artă și cultură) au apreciat preparatele prezentate și au solicitat informații despre destinații turistice și tradiții românești.

În cursul serii aceleiași zile, la sediul Ambasadei a fost organizată, sub egida Centenarului Marii Uniri, o Serată Culturală pentru marcarea Zilei Intendenței de Stat a României. Acțiunea s-a dorit să marcheze și lansarea unei serii de manifestări consacrate marcării a 140 de ani

de la recunoașterea Independenței de Stat și a 50 de ani de la înființarea Serviciului de Limbă Română al Radio China Internațional (RCI). Cei peste 130 de oaspeți (ambasadori, membri ai corpului diplomatic, oficiali locali, oameni de artă și cultură și reprezentanți ai comunității românești) s-au delectat cu un concert de muzică tradițională românească în interpretare clasică, susținut de instrumentiștii Rafael

Page 5: EVENIMENTE REALIZATE DE CĂTRE MISIUNILE DIPLOMATICE ȘI ... · Pe un ecran, au fost difuzate imagini din filmul Războiul de Independență, precum și colaje foto cu reproduceri

Butaru (vioară) și Bogdan Mihăilescu (chitară clasică), prezenți la Beijing în cadrul unor programe organizate de Institutul Cultural Român. Concertul a fost precedat de vernisajul expoziției de fotografie și al lansării albumului foto Timpul Chinei realizat de către jurnalistul Dan Tomozei, redactor al secției de limba română din cadrul RCI. Pe un ecran, au fost difuzate imagini din filmul Războiul de Independență, precum și colaje foto cu reproduceri ale unor imagini care redau momentele importante ale procesului dobândirii independenței.

Consulul general al României la Shanghai a participat, la 9 mai, la recepția organizată de filiala Shanghai a Camerei de Comerț a UE în colaborare cu consulatele

generale ale SM UE, pentru marcarea Zilei Europei. În discuțiile cu invitații, consulul român a subliniat convingerea că unitatea și diversitatea SM UE reprezintă principala forță motrice a UE iar abordarea constructivă a provocărilor este cea mai bună cale de depășire a acestora.

REPUBLICA CUBA La 8 mai, pentru marcarea Zilei Europei, ambasadorul României la Havana a participat la deschiderea expoziției Reînnoiri perpetue: privire asupra a 28 de situri exemplare ale patrimoniului european, organizată de Delegația UE în Cuba, în colaborare cu misiunile statelor membre acreditate. Expoziția cuprinde 28 de

planșe în format mare,

reprezentând proiecte de restaurare din cele 28 de state membre, care au primit Premiul „Europa Nostra”, premiul Uniunii Europene pentru conservarea patrimoniului cultural. Din România a fost selectată Mânăstirea Dragomirna, singurul proiect de restaurare românesc distins cu Marele Premiu și cu Premiul de popularitate din partea publicului.

CONFEDERAŢIA ELVEŢIANĂ Ambasada României la Berna a marcat Ziua Europei prin participarea la un proiect anual desfășurat de Delegația UE, respectiv realizarea de vizite în școli, și discuții deschise cu elevii, pe teme europene. La 9 mai, ambasadorul român a participat, la Școala cantonală din Zug, la o întâlnire cu un grup de circa 30 de elevi ai acesteia (clasa a XI-a, profil economic) cărora le-a prezentat informații despre România și despre UE, precum și oportunitățile și perspectivele de care beneficiază tinerii din României în urma aderării țării noastre la UE. De asemenea, ambasadorul român a realizat o scurtă prezentare a istoriei poporului român insistând asupra Centenarului Marii Uniri, a unor informații politice, economice și culturale de actualitate și a evidențiat faptul că, România, care va exercita Președinția Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019, va avea de gestionat dosare dificile: finalizarea negocierilor

Page 6: EVENIMENTE REALIZATE DE CĂTRE MISIUNILE DIPLOMATICE ȘI ... · Pe un ecran, au fost difuzate imagini din filmul Războiul de Independență, precum și colaje foto cu reproduceri

privind Brexit și a cadrului financiar multianual, precum și organizarea chiar de Ziua Europei, la Sibiu, a unui summit extraordinar, dedicat viitorului UE.

EMIRATELE ARABE UNITE Consulatul General al României în Dubai a marcat Ziua Europei prin participarea la evenimentul de celebrare a Zilei Europei, la data de 9 Mai, care a avut loc la centrul ”Af Fakher Heritage Neighborhood” din Dubai, fiind inaugurată cu acest prilej, expoziţia de artă fotografică cu tema Emiratele Arabe Unite – Anul Zayed, în viziunea unor artişti emiratezi şi europeni.

REPUBLICA ESTONIA Ambasada României a sărbătorit, în Piața Independenței din Tallin, Ziua Europei împreună cu celelalte misiuni diplomatice ale statelor membre ale UE acreditate în Republica Estonia, manifestările având o semnificație deosebită, atât prin prisma celebrării de către țara noastră a Centenarului Marii Uniri, cât și pentru Estonia și pentru alte state care marchează anul acesta Centenarul

Independenței. Misiunea diplomatică a participat cu un stand de promovare a României. În cadrul manifestărilor, Europe Day Passport Game, un concurs interactiv de orientare care a presupus parcurgerea unor trasee prestabilite și a unor chestionare care au cuprins întrebări despre statele membre UE, s-a bucurat de succes în rândul tinerilor estonieni.

REPUBLICA FINLANDA Ziua Europei a fost marcată la Helsinki de către Mișcarea Europeană. Principalele partide politice din Finlanda și Asociațiile de prietenie Finlanda – România, Finlanda Germania și Finlanda – Franța au organizat standuri de prezentare în zona centrală a orașului Helsinki. Ambasadorul României și președintele Asociației de Prietenie au avut scurte intervenții prin care au fost salutați participanții și s-a subliniat faptul că în anul 2019 România și Finlanda vor exercita împreună Președinția Consiliului Uniunii Europene.

REPUBLICA FRANCEZĂ Ambasada României la Paris a participat la evenimentele pentru marcarea Zilei Europei organizate de Primăria Parisului. În cadrul proiectului ”Satul european” (Village européen), care a inclus standuri cu informații despre cele două state de onoare din 2018 (Austria și Bulgaria, care asigură pe rând președinția Consiliului UE în acest an) și programe pentru copii și adulți și concerte, la 13 mai, România a fost prezentă cu un stand de prezentare a aplicației gratuite pentru telefoane mobile CelebRO. Această aplicație permite geolocalizarea în Paris a adreselor și locurilor prin care au trecut personalităţi româneşti.

Page 7: EVENIMENTE REALIZATE DE CĂTRE MISIUNILE DIPLOMATICE ȘI ... · Pe un ecran, au fost difuzate imagini din filmul Războiul de Independență, precum și colaje foto cu reproduceri

Tot în acest context, România a mai fost prezentă la 13 mai la proiectul ”Promenadelor europene”, organizate cu sprijinul EUNIC, în cadrul cărora au fost organizate o serie de tururi culturale în care au fost prezentate locuri semnificative pentru diverși artiști europeni care au trăit la Paris. Artistul român prezentat a fost Constantin Brâncuși, iar locul ales a fost Atelierul Brâncuși.

Consulatul General al României la Lyon a organizat, la 14 mai, în sala Consiliului Primăriei arondismentului 7 din Lyon, în colaborare cu vice-președinta Metropolei Lyon, Myriam Picot, primar al acestui arondisment, o seară literară al cărui protagonist a fost scriitorul româno-francez Radu Bata, ca parte a acțiunilor pentru marcarea Zilei Europei și a Centenarului Marii Uniri. Dezbaterile literare au fost mediate și animate de prof. dr Jean-Pierre Longre, fost cadru universitar la Universitatea „Jean Moulin – Lyon 3”, Dan Daia, expert în comunicare, bucurându-se de prezența și unanima apreciere a unei asistențe de peste 100 invitați, între care, oficiali francezi, consuli acreditați la Lyon, vice-președinta Uniunii Scriitorilor din regiunea Auvergne-Rhône-Alpes, Jean Poncet, traducătorul volumelor lui Lucian Blaga, Jacques André, editorul francez al unora dintre volumele lui Radu Bata, președinta Asociației Şcoala Românească din Lyon/EROL, reprezentanți ai Asociațiilor de prietenie România-Franța, ziariști și membri ai comunității române din regiune.

Pentru marcarea Zilei Europei, la 9 mai, Consulul General al României la Marsilia a participat la ceremonia prilejuită de cea de-a 12-a ediţie - partea a doua a Concursului european interşcoli, organizată de Preşedintele Consiliului Departamental Bouches-du-Rhône, prim-vice-preşedintele Consiliului Departamental, Consilierul departamental, adjunctul primarului Marsiliei, de reprezentanţii Maison de l'Europe de Provence, precum şi de Consulatul General al României, alături de Asociaţia „Amitié Franco-Roumaine”. La competiție au fost premiaţi - pe lângă elevi din Cipru, Malta, Spania, Franţa - 24 elevi români din România (de la liceele Mihai Eminescu din Cluj - Napoca, Ecaterina Teodoroiu din Târgu-Jiu şi Constantin Brâncoveanu din Horezu), toți laureați cu premiile I, II şi II la categoria lor de vârstă, pentru lucrări (compuneri, desene/picturi etc.), toate având ca temă Europa.

La Aix-en-Provence (Departamentul Bouches-du-Rhône) a fost organizat evenimentul intitulat Sărbătoarea Europei şi a cetăţenilor săi!, cu sprijinul Consulatului General al României, al Consiliului Departamental, precum şi al Reprezentanţei Comisiei europene la Marsilia, la care au participat 12 ţări şi 23 de asociaţii, în cadrul căruia consulul general al României a prezentat relevanța acestei zile aniversare

pentru România.

În orașul La Destrousse, Asociaţiile „Amitié Franco-Roumaine” şi „Casa Românească” - împreună cu CG Marsilia, au organizat, în sala „La Pléiade”, o serată folclorică românească, la care au participat : grupul de dansuri folclorice „Muguraşul din Craiova”, corul elevilor de la liceul „Mihai Eminescu” din Cluj-Napoca, corul copiilor de la „Casa Românească”, sub conducerea lui Mircea Porţan, interpreta de muzică populară Dana,

Page 8: EVENIMENTE REALIZATE DE CĂTRE MISIUNILE DIPLOMATICE ȘI ... · Pe un ecran, au fost difuzate imagini din filmul Războiul de Independență, precum și colaje foto cu reproduceri

Grupul „Lei JANINAMISTA” de la La Destrousse și membri ai comunității românești rezidente.

Pentru marcarea Zilei Europei, la 9 mai, consulul general al României la Strasbourg a participat la manifestările comemorative organizate la ”Lieu de l’Europe” și a fost prezent, alături de alți consuli, la ”Marșul pentru Europa” organizat la 10 mai de către Comitetul ”En Marche Strasbourg”. Evenimentele de la Strasbourg sunt organizate sub egida celei de-a 15-a ediții a ”Fête de l’Europe”, care durează, la Strasbourg, până în luna iunie., majoritatea manifestărilor fiind prevăzute a avea loc la ”Lieu de l’Europe”, un spațiu dedicat organizării de acțiuni în domeniul educației și cetățeniei europene.

GEORGIA Ambasada României în Georgia a marcat Ziua Europei prin participarea, alături de misiunile statelor membre ale UE, la evenimentul Delegația UE la Tbilisi, organizat, sub sloganul Our Colorful Europe!, în Parcul Rike din capitala

georgiană. La standul României a fost prezentată o expoziție fotografică cu imagini pitorești și obiective turistice din România, broșuri cu obiective culturale și destinații turistice din țara noastră precum, spoturi video de promovare a culturii și tradițiilor românești, iar vizitatorii au

avut posibilitatea de a degusta produse de patiserie-cofetărie românești.

REGATUL HAȘEMIT AL IORDANIEI

La data de 6 mai, pentru marcarea Zilei Europei, Ambasada României la Amman a participat la recepția dedicată acestei aniversări, organizată de Delegația Uniunii Europene la Amman.

IRLANDA La 9 mai, pentru celebrarea Zilei Europei, ambasadorul României în Irlanda a participat la sesiunea finală a procesului de consultare a rezidenților irlandezi pe tema viitorului UE - National Citizens’ Dialogue on the Future of Europe. Manifestarea a fost găzduită de „Royal Kilmainham Hospital”, clădire cu profunde semnificații istorice din Dublin. În cadrul evenimentului a avut loc un panel-dezbatere cu tema European Voices, cu participarea câte unui reprezentant al fiecărei comunități importante originare din alte state membre UE (Polonia, Lituania, România și Letonia).

Page 9: EVENIMENTE REALIZATE DE CĂTRE MISIUNILE DIPLOMATICE ȘI ... · Pe un ecran, au fost difuzate imagini din filmul Războiul de Independență, precum și colaje foto cu reproduceri

REPUBLICA ISLANDA în data de 4 mai, Ambasada României la Copenhaga a organizat la Reykjavik un eveniment de promovare a Românie în calitate de membru al UE, în colaborare cu consulul onorific Jafet Olafsson și asociația românească ”Dacia” din Islanda/IS. Inițiativa a vizat organizarea unui stand de prezentare a produselor culinare tradiționale, obiecte de artizanat, broșuri și materiale informative privind oportunitățile economice și turistice și patrimoniul cultural românesc. Acțiunea s-a înscris într-un proiect mai amplu (”Ziua Schuman la Reykjavik”), coordonat local de

Reprezentanța Permanentă a UE în capitala Islandei și care a inclus inițiative similare ale altor state membre ale Uniunii. Proiectul a fost demarat pentru marcarea Zilei Europei la Reykjavik și a intrării în vigoare a două acorduri în domeniul comerțului în sectorul agricol între UE și IS (1 mai 2018). Organizarea standului românesc de către Ambasadă s-a înscris în registrul de măsuri de creștere a vizibilității României în spațiul public islandez în acest an de importanță istorică pentru ambele țări (Centenarul suveranității islandeze și al Marii Uniri a statului român).

STATUL ISRAEL Ambasada României şi Institutul Cultural Român din Tel Aviv au participat la manifestările dedicate celebrării Zilei Europei în Israel, organizate la Universitățile din Ierusalim, Beer Sheva și Haifa, în perioada 7–14 mai. România a fost prezentă la aceste activități printr-un stand de informare, unde au fost oferite materiale informative de interes general, au fost aduse în atenţia studenţilor israelieni oportunităţile de studiu în România, precum şi programul lectoratului de limbă română de la Universitatea din Tel Aviv. La stand au fost prezentate, de asemenea, activităţile şi evenimentele organizate de ICR Tel Aviv, alături de cursurile de limba română. Au fost distribuite materiale de promovare, precum și materiale turistice, fiind promovată Timișoara – Capitală Culturală Europeană în anul 2021.

La 7 mai, la Universitatea Ebraică din Ierusalim, a avut loc evenimentul Eurofest, organizat anual de Forumul European, care a reunit studenţi şi profesori pentru „o celebrare festivă a Europei” în ideea familiarizării publicului tânăr israelian cu istoria şi cultura Europei unite, în cadrul căruia fiecare stat participant a fost reprezentat de un stand naţional și a fost organizat un panel internațional cu tema Open Skys, la care au participat ambasadori ai statelor membre ale Uniunii Europene.

La 9 Mai, la Universitatea din Haifa, a avut loc evenimentul European Market, care a reunit reprezentanți ai statelor membre UE, care vor prezenta oportunitățile culturale, turistice și educaționale din țările respective, urmat de conferinţă academică internaţională, Parallel Societies in multi-ethnic and multi-identiarian societies. Living together, living apart in Germany, Europe and Israel. România a fost reprezentantă de un stand național.

În data de 14 mai, la Universitatea Ben Gurion din Beer Sheva, în cadrul “Europe Day Fair”, eveniment dedicat celebrării Zilei Europei, a avut loc târgul dedicat studenților. În cadrul evenimentului fiecare stat european participant a fost reprezentat de un stand naţional. Standul României a fost organizat de către ICR Tel Aviv în colaborare cu ambasada României în Israel.

Page 10: EVENIMENTE REALIZATE DE CĂTRE MISIUNILE DIPLOMATICE ȘI ... · Pe un ecran, au fost difuzate imagini din filmul Războiul de Independență, precum și colaje foto cu reproduceri

REPUBLICA ITALIANĂ Cu ocazia Zilei Europei și a Centenarului Marii Uniri, Accademia di Romania in Roma, Ambasada României în Republica Italiană, Conservatorul de Muzică “Santa Cecilia” din Roma, în parteneriat cu Villa Medici – Accademia di Francia a Roma, Asociația Culturală PROPATRIA din Roma și Radio România, au organizat concertul Europa in Musica. Concertul susținut de violonista Clara Cernat și de pianistul francez Thierry Huillet, pe scena Conservatorul de Muzică “Santa Cecilia” din Roma (Via dei Greci 18 – Roma), a acoperit o paletă europeană de compozitori, și anume piese de: Paul Dukas, Ciprian Porumbescu („Balada”, armonizare pentru vioară și orchestră de Thierry Huiilet), Ioan Scărlătescu („Bagatela”), George Enescu (Fragmente în stil românesc pentru vioară solo), Isaac Albeniz („Asturias”, transcriere pentru vioară solo de Xavier Turrul), Claude Debussy („Ondine”, pentru pian solo), Lili Boulanger, fost bursier la Academia franceză din Roma şi alţii. Una dintre piesele din program a fost executată în avanpremieră mondială și anume varianta lui Turrul la „Asturias”, iar o alta a fost executată cu această ocazie în primă audiție mondială, fiind vorba despre Variațiunile pe teme din opera Carmen de Colliard.

În deschiderea evenimentului, șeful misiunii diplomatice a adus în atenție semnificația sărbătoririi Zilei Europei prin muzică, aceasta din urmă simbolizând pacea și armonia, în același fel în care Uniunea Europeană a contribuit la consolidarea păcii, a unității și a coeziunii pe continentul european. Tot în cursul zilei de 9 Mai, ambasadorul român a participat la evenimentul organizat de Primăria Romei,

găzduit în sala Iulius Cezar, cu tema Tinerii și Europa: un viitor de construit împreună, realizat cu ocazia Zilei Europei de către Reprezentanța Comisiei Europene și de Biroul de legătură al Parlamentul European în Italia, la care a participat și comisarul european român Corina Crețu.

Totodată, Ambasada României la Roma a participat la o inițiativă online organizată împreună cu Reprezentanța Comisiei Europene și celelalte ambasade UE acreditate la Roma, prin care toate evenimentele organizate în Italia cu acest prilej au fost promovate în mediul online (Facebook și Twitter) prin hashtag-ul #EuropeDayItalia. Ziua Europei a fost marcată de Consulatul General al României la Torino, prin printr-un spectacolul intitulat Un secol de dor susținut de artistul Grigore Leșe și de grupul „Șezătoarea” al Asociației San Lorenzo dei Romeni, care a avut loc în data de 6 mai, în sala Teatrului San Giuseppe. La eveniment au luat parte peste 400 de români.

Page 11: EVENIMENTE REALIZATE DE CĂTRE MISIUNILE DIPLOMATICE ȘI ... · Pe un ecran, au fost difuzate imagini din filmul Războiul de Independență, precum și colaje foto cu reproduceri

În data de 7 mai, cu sprijinul Consulatului General al României la Torino, a fost organizat de Muzeul Emigrației Regional al Emigrației Piemontezilor în lume și de Asociația Italienilor din România, sub patronajul Consiliului Regional Piemonte, evenimentul intitulat „Dall’immigrazione all’integrazione” („De la emigrare la integrare”), o ilustrare fotografică a istoriei italienilor emigrați în România la sfârșitul secolului

al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Evenimentul s-a bucurat de prezența, din partea italiană, a vicepreședintelui Consiliului Regional, doamna Angela Motta, asesorului pe probleme de Egalitate de Șanse și Emigrare, Monica Cerutti, președintele Comitetului de Gestiune a Muzeului Regional al Emigrației, Giorgio d’Aleo. JAPONIA

Ambasada României la Tokyo a marcat Ziua Europei, la 14 mai, printr-un eveniment de prezentare pentru un grup de 24 elevi (clasa a IX-a) de la liceul “Ikeda” din prefectura Ibaraki, care a avut loc la sediul Ambasadei. Prezentarea, susţinută în limba japoneză, a inclus informaţii generale despre țara noastră precum caracteristici geografice, istorie, cultură, tradiții,

obiective turistice și din patrimoniul mondial UNESCO, precum și explicații despre Uniunea Europeană, rolul acesteia și semnificația zilei de 9 mai pentru statele membre. Totodată, a fost amintită și aniversarea a 100 de ani de la făurirea statului național unitar român și importanța acestui moment istoric pentru români. Elevii au putut admira obiecte tradiționale românești, albume cu fotografii și au primit pliante informative despre România.

STATUL KUWEIT Ca parte a manifestărilor pentru marcarea Zilei Europei, Ambasada României la Kuweit a participat la evenimentele organizate de Bulgaria, stat deținător al Președinției Consiliului UE, în colaborare cu misiunile diplomatice ale statelor membre ale UE.

Astfel, în cadrul Expoziţiei de fotografii cu patrimoniul UNESCO din spaţiul UE, au fost prezentate fotografii cu mănăstirea Voroneţ și cu ansamblul de la Viscri. În cadrul spectacolului de muzică și dansuri populare, România a fost reprezentantă prin dansul căluşarilor şi muzică de nai.

Page 12: EVENIMENTE REALIZATE DE CĂTRE MISIUNILE DIPLOMATICE ȘI ... · Pe un ecran, au fost difuzate imagini din filmul Războiul de Independență, precum și colaje foto cu reproduceri

MARELE DUCAT AL LUXEMBURGULUI

La 9 mai, Ambasada României în Luxemburg a organizat standul României, în cadrul ediţiei din 2018 a manifestării Fête de l’Europe, eveniment desfăşurat în Place d’Armes şi în Place Jan Palach, în centrul Luxembourg-Ville. Evenimentul a fost organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene în Luxemburg şi a reunit standuri ale ţărilor (organizate de

ambasadele acreditate în Luxemburg) şi ale diverselor instituţii europene. Standul României a fost organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român, al Ministerului Turismului şi al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, fiind o ocazie deosebită de a familiariza publicul din Luxemburg cu tradiţiile, bucătăria şi atracţiile turistice româneşti. Vizitatorii au putut să admire costume populare, măști, ustensile lucrate manual în lemn şi alte artefacte tradiţionale româneşti și au putut încerca diverse mâncăruri și băuturi specifice tradiționale românești. Standul României a fost vizitat şi de oficialii luxemburghezi prezenţi la Fête de l’Europe, dintre care prim-ministrul Xavier Bettel, domnul Marc Angel, preşedintele Comisiei de politică externă şi afaceri europene din Camera Deputaţilor a Luxemburgului, ambasadori ai SM acreditate în Luxemburg.

R.A.S. MACAO Consulatul General al României la Hong Kong, acreditat și în Regiunea Administrativă Specială Macao a Republicii Populare Chineze, a organizat, împreună cu oficiile consulare ale statelor membre UE acreditate la Hong Kong și Macao, precum și cu Biroul Delegației UE la Hong Kong și Macao, o recepție pentru marcarea Zilei Europei. Totodată, pentru marcarea Anului de turism UE – China 2018, cu sprijinul Guvernului RAS Macao, a fost organizat evenimentul „EU DAY 2018, EU-MACAO BRIDGE OF LIGHT, 2018 EU CHINA YEAR OF TOURISM”. MALAYSIA Ambasada României în Malaysia a participat la sărbătorirea Zilei Europei, la 11 mai, împreună

cu statele membre UE. Evenimentul a avut loc la hotelul Marriot din Kuala Llumpur. Ambasada

României a prezentat un stand cu mâncăruri tradiționale, precum și prezentări ale unor

universități din România. La eveniment au participat și persoane din comunitatea românească

din Malaysia.

Page 13: EVENIMENTE REALIZATE DE CĂTRE MISIUNILE DIPLOMATICE ȘI ... · Pe un ecran, au fost difuzate imagini din filmul Războiul de Independență, precum și colaje foto cu reproduceri

REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD

La 9 Mai, Consulatul General al României la Edinburgh a marcat Ziua Europei printr-un eveniment la Glasgow, la care au participat, cu standuri de promovare, toate statele membre UE.

REPUBLICA MOLDOVA Ambasada României la Chișinău s-a alăturat evenimentelor organizate de Delegația UE în Republica Moldova, în contextul marcării Zilei Europei. Astfel, la 10 mai, reprezentanții ambasadei au participat la tradiționala recepție dedicată Zilei Europei organizată de Delegația UE. La eveniment au participat reprezentanți ai instituțiilor din Republica Moldova, ai corpului diplomatic acreditat, ai mediului academic, mass media. La 12 mai, în cadrul evenimentului Orășelul European, organizat în Grădina Publică ”Ștefan cel Mare și Sfânt”, ambasada a participat cu un stand de prezentare a României și a susținut participarea ansamblului ”Alunelul” al Liceului Teoretic din Rîbnița pe scena principală amenajată în Grădina Publică. În data de 13 mai, la Chișinău, a început Festivalul Cultural European, care a cuprins un concert la Filarmonica Națională ”Serghei Lunchevici”, un concert de jazz și debutul festivalului de film european. La ediția din acest an, Ambasada României și Institutul Cultural Român ”Mihai Eminescu” au pus la dispoziție filmul Octav, care a deschis evenimentul. La 11 mai, în Piaţa „Vasile Alecsandri” – Aleea Clasicilor – din Bălţi s-a desfăşurat o manifestare dedicată Zilei Europei. Organizatori au fost Consulatul General al României la Bălţi, Agenţia de Dezvoltare Nord (ADR Nord), Universitatea „Alecu Russo” şi Centrul „Pro – Europa” Bălţi. Au participat: domnul Marco Gemmer – şef adjunct al Secţiei Operaţiuni al Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Excelenţa Sa Bartlomiej Zdaniuk, ambasadorul Republicii Polone, doamna Natalia Gaşiţoi, rectorul Universității „Alecu

Russo” şi doamna Lilia Sava, viceprimar al municipiului Bălţi. În aceeași zi a avut loc recepţia organizată de Consulatul General al României la Bălţi în onoarea Zilei Europei, a Centenarului Unirii românilor şi a Independenţei de Stat a României. Au participat invitaţi din toate instituţiile importante şi domeniile economico-sociale din Bălţi şi zona

de nord a Republicii Moldova: sănătate, educaţie, administraţie, poliţie, justiţie, etc. La 7 mai, cu sprijinul Consulatului General al României la Cahul şi al Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galaţi a fost inaugurată, la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Cahul, expoziţia „România în imagini”. La 8 mai, Universitatea de Stat „B.P. Haşdeu” din Cahul, în parteneriat cu Consulatul General al României la Cahul, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi şi Euroclubul Studenţilor din cadrul Universităţii „B.P. Haşdeu”, a organizat masa rotundă „Semnificaţia istorică a datelor 9-

Page 14: EVENIMENTE REALIZATE DE CĂTRE MISIUNILE DIPLOMATICE ȘI ... · Pe un ecran, au fost difuzate imagini din filmul Războiul de Independență, precum și colaje foto cu reproduceri

10 Mai. Ce sărbătorim?”. Cu această ocazie s-a evidenţiat semnificaţia multiplă a acestor date în istoria contemporană a Europei (Ziua Victoriei, Ziua Europei), subliniindu-se rolul deosebit jucat de Uniunea Europeană în dezvoltarea şi evoluţia continentului european după constituirea acesteia (1950). La toate manifestări, Consulatul General al României la Cahul, împreună cu Consiliul Judeţean Galaţi şi Centrul Cultural „Dunărea de Jos” din Galaţi, au oferit o serie de materiale publicitare („12 lecţii despre Europa”, „Eu şi UE”, „România – evoluţie”, „Grădiniţe construite în Rep. Moldova cu sprijin financiar din partea Guvernului României” ş.a.). REGATUL NORVEGIEI Pentru marcarea Zilei Europei și în contextul acțiunilor de

celebrare a Centenarului Marii Uniri, Ambasada României

în Regatul Norvegiei, cu sprijinul ICR Stockholm, în

parteneriat cu Academia de Muzică a Norvegiei, a

organizat, la Oslo, în seara zilei de 8 mai, concertul

aniversar Centenarul României - o întâlnire muzicală în

fiordurile norvegiene.

Evenimentul s-a desfășurat pe scena amfiteatrului Academiei de Muzică a Norvegiei și a avut protagoniști tineri și talentați muzicieni români (pianistul Dragoş Cantea și violonista Anamaria Trifanov) şi norvegieni (soprana Benedikte Sofie Ribe și chitaristul Sondre Høymer), care au interpretat lucrări de referință ale compozitorilor români Constantin Silvestri, Ion Voicu, Paul Constantinescu, Ciprian Porumbescu, Grigoraș Dinicu și norvegieni Edvard Grieg, Eyvind Alnæs și Øistein Sommerfeldt.

La eveniment au participat peste 300 de invitați, reprezentând MAE norvegian, ministere, instituții și organizații guvernamentale partenere în cadrul Granturilor SEE și norvegiene, ambasadori (aprox. 40 de ambasadori și șefi de misiune, inclusiv majoritatea ambasadorilor UE, ambasadorii Rusiei, Chinei, Japoniei etc.) și membri ai corpului diplomatic acreditat la Oslo, precum și exponenți ai mediului cultural, artistic, academic și de afaceri norvegian. Totodată, a participat un grup numeros de români stabiliți în Norvegia.

STATUL QATAR

Ambasada României la Doha a participat, pentru marcarea Zilei Europei, la evenimentele care au avut ca temă centrală Anul european al patrimoniului cultural 2018, organizate de Ambasadele SM UE la Doha, în parteneriat cu Clusterul EUNIC Doha și Biblioteca Națională a Statului Qatar. Evenimentul s-a constituit într-o dezbatere de grup privind conservarea patrimoniului cultural, însoțită de o expoziție a GIF-urilor din colecțiile bibliotecilor europene.

Page 15: EVENIMENTE REALIZATE DE CĂTRE MISIUNILE DIPLOMATICE ȘI ... · Pe un ecran, au fost difuzate imagini din filmul Războiul de Independență, precum și colaje foto cu reproduceri

REPUBLICA ISLAMICĂ PAKISTAN Ambasada României la Islamabad a participat la evenimentul organizat de către Delegația Uniunii Europene la Islamabad, alături de state membre ale Uniunii Europene pentru marcarea Zilei Europei printr-un program cultural intitulat Eurovillage – 2018, desfășurat în incinta sediului Consiliul Național Pakistanez al Artelor din Islamabad. Evenimentul a fost organizat sub egida 2018 - Anul European al Patrimoniului Cultural, fiind concentrat pe promovarea pluralismului, multiculturalismului și dialogului intercultural. La eveniment au participat ambasadele Austriei, Belgiei, Bulgariei, Republicii Cehe, Danemarcei, Franței, Germaniei, Greciei, Ungariei, Italiei, Olandei, Poloniei, Portugaliei, României, Spaniei, Suediei și Marii Britanii.

Sub egida Centenarului Marii Uniri și a candidaturii României la Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, Ambasada României la Islamabad a participat cu un stand prin care au fost promovate diverse materiale promoționale și au fost oferite invitaților produse culinare tradiționale românești. Ca fundal sonor, au putut fi ascultate melodii românești. Au fost derulate scurt metraje cu tema Centenarului Marii Uniri și de promovare a potențialului turistic al României.

STATUL PALESTINA La 7 mai, Reprezentanța Uniunii Europene în Palestina, în colaborare cu o parte dintre misiunile diplomatice din SM-UE acreditate la Ierusalim/Ramallah, a organizat în piața centrală din Bethlehem, în proximitatea Catedralei Nativității, manifestarea EU Village, dedicată celebrării Zilei Europei în Palestina. Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah, în colaborare cu reprezentanți ai comunității româno-palestiniene din întreaga regiune, a organizat evenimentul central al manifestării, Parada Iei românești, în cadrul căruia peste 40 de persoane au prezentat ii din regiuni diferite ale țării, pe fondul muzical al melodiei Ciuleandra, în interpretarea Mariei Tănase.

La standul românesc publicul a primit informații despre România (materiale promoționale, flyere explicative, hărți), a admirat o minicolecție de ii expuse și a degustat produsele tradiționale. Artista Mirela Oprea, artist plastic independent, rezident în Ierusalim, a prezentat la stand o expoziție de pictură tradițională românească realizată pe suport de lemn. Întreaga prezență românească la manifestarea publică dedicată Zilei Europei s-a derulat sub semnul Centenarului României Moderne.

REPUBLICA PARAGUAY

În data de 9 mai, Consulul Onorific al României la Asunción a participat la recepția oferită de Șeful Delegației Uniunii Europene în Paraguay, Paolo Berizzi, cu ocazia sărbătoririi Zilei Europei. La acest eveniment a fost prezent ministrul de externe al Republicii Paraguay, Eladio Loizaga, împreună cu alte autorități oficiale, printre care ambasadorii Franței, Italiei și Rusiei.

Page 16: EVENIMENTE REALIZATE DE CĂTRE MISIUNILE DIPLOMATICE ȘI ... · Pe un ecran, au fost difuzate imagini din filmul Războiul de Independență, precum și colaje foto cu reproduceri

REPUBLICA SLOVACĂ Ziua Europei a fost sărbătorită la Bratislava printr-un târg de prezentare a statelor membre UE şi a ofertei turistice a acestora, organizat în piaţa centrală a capitalei slovace. Cu acest prilej, misiunile diplomatice acreditate participante la acţiune au expus broşuri şi materiale de promovare turistică a ţărilor reprezentate. Programul evenimentului a inclus, de asemenea, momente culturale, fiind prezenţi atât interpreţi şi ansambluri slovace, cât şi artişti din SM UE participante. La eveniment au fost prezente 17 misiuni diplomatice, printre care şi ambasada României la Bratislava, care a participat cu un stand propriu, oferind publicului broşuri cu obiectivele turistice din România. REGATUL SPANIEI Ambasada României în Regatul Spaniei a sărbătorit, la 8 mai, Ziua Europei împreună cu elevii cursului de limbă, cultură şi civilizaţie românească (LCCR) de la Colegiul "Severo Ochoa" din Madrid. La 9 mai, consulul României la Ciudad Real a participat la evenimentul de marcare a Zilei Europei, organizat de Colegiul Public „José María Del Moral” din localitatea Tomelloso, provincia Ciudad Real. Manifestarea a debutat cu intonarea imnului Uniunii Europene, urmată de intonarea imnului de stat al României. Sărbătoarea a inclus prezentări succinte ale tuturor statelor membre ale Uniunii Europene realizate de elevii colegiului, completate de colaje reprezentând cele mai relevante repere istorice, geografice şi culinare ale fiecărei țări. Liceul public „José María Del Moral din Tomelloso” este cea mai mare instituție de învățământ din provincia Ciudad Real, în cadrul căreia studiază numeroși elevi cetățeni români și unde se desfășoară un curs opțional de limbă, cultură și civilizație română.

La invitația primarului Municipiului Zaragoza, consulul

României la Zaragoza a participat miercuri, 9 Mai, la

ceremonia de decernare a premiului “Steaua Europei”,

premiu oferit tradițional de acest oraș organizațiilor sau

persoanelor care au dovedit atașament față de valorile

promovate de Uniunea Europeană.

Page 17: EVENIMENTE REALIZATE DE CĂTRE MISIUNILE DIPLOMATICE ȘI ... · Pe un ecran, au fost difuzate imagini din filmul Războiul de Independență, precum și colaje foto cu reproduceri

STATELE UNITE ALE AMERICII

Ambasada României la Washington a marcat Ziua

Europei, la data de 12 mai, prin participarea la

evenimentul Ziua Porţilor Deschise (EU Open House),

organizat în cooperare cu Delegația Uniunii Europene în

SUA. Cu această ocazie, ambasadele statelor Uniunii

Europene și Delegația Uniunii Europene în SUA și-au

deschis ușile pentru publicul american, oferind

vizitatorilor o privire în interiorul misiunilor și oportunitatea

de a cunoaște

patrimoniul

cultural și tradițiile naționale ale statelor membre.

Ambasada României a avut peste 4.000 de vizitatori.

Tot cu această ocazie, în seria evenimentelor de

sărbătorire a Centenarului Marii Uniri, a fost vernisată

expoziția de fotografie România: Evoluţie - 100 ani

realizată de Agenția Națională de Presă Agerpres. De

asemenea, au fost organizate spectacole de muzică și

dansuri populare tradiționale românești susținute de

trupa “Folclor”.

La data de 8 mai, la Daley Plaza Chicago, cu susținerea Consulatului General al României la Chicago, a avut loc un eveniment artistic special, dedicat celebrării Zilei Europei, organizat de Biserica Ortodoxă Româneasca “Nașterea Domnului” din Chicago, în parteneriat cu Primăria Chicago. Evenimentul a debutat cu intonarea imnului național și a fost susținut de artiști din zona bănățeană și de ansambluri de dansuri folclorice de amatori din rândul comunităților românești, bucurându-se de prezența a numeroși participanți din zona metropolitană Chicago.

Pentru sărbătorirea Zilei Europei și pentru a marca Ziua Independenței României, Consulatul

General de la Los Angeles a participat, alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene,

la Festivalul de Film European „Starring Europe” și a organizat Seara României în cadrul

festivalului, în încheierea acestuia, în data de 9 mai. Festivalul „Starring Europe” a durat șapte

zile (3 mai-9 mai 2018), perioadă în care s-au proiectat filme de scurt și de lung metraj produse

în statele membre U.E.. Corpul consular acreditat la Los Angeles, împreună cu reprezentanții

autorităților americane și ai mediului de afaceri american au fost alături de România, în data de

9 Mai, când, pe lângă proiectarea filmului de lung metraj Pororoca propus de România, a avut

loc recepția dedicată sărbătoririi Zilei Independenței României în Anul Centenar al Marii Uniri,

eveniment care a avut și o componentă de program cultural cu implicații de promovare a

antreprenorilor români, care a constat într-un spectacol de prezentare de modă oferit de

companii de profil din România. Evenimentul s-a bucurat de un succes deosebit, printre cei

aproape 400 de participanți regăsindu-se reprezentanții autorităților americane locale și

regionale, antreprenori americani și români între care și Garry Toeben, președintele Chamber of

Page 18: EVENIMENTE REALIZATE DE CĂTRE MISIUNILE DIPLOMATICE ȘI ... · Pe un ecran, au fost difuzate imagini din filmul Războiul de Independență, precum și colaje foto cu reproduceri

Commerce of Los Angeles Area, membrii corpului consular acreditat la Los Angeles și

reprezentanți ai comunității româno-americane din sudul Californiei.

REPUBLICA SUDAN Pe 9 Mai, ambasada României la Khartoum a participat la recepţia organizată de către Delegaţia UE cu un stand de materiale promoţionale şi de informare. Cotidianul „Sudan Vision” a publicat, în 10 mai 2018, documentarul ambasadei consacrat sărbătoririi Zilei Europei şi contextul evenimentelor aniversare ale României din acest an şi din 2019.

REPUBLICA TURCIA

România a fost prezentă la două evenimente de mare amploare dedicate sărbătoririi Zilei Europei la Istanbul, cu sprijinul Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul și cu participarea clusterului EUNIC Turcia.

Literatura română contemporană pentru copii a fost promovată în cadrul Festivalul Internaţional de Literatură Istanbul (ITEF) prin intermediul scriitoarei Victoria Pătrașcu, iar grupul „Trei Parale” a interpretat muzică veche românească atât la festivitatea de încheiere a ITEF, cât și pe scena Festivalului Art Dialogues, organizat de Primăria Beyoğlu Istanbul. Cu ocazia celor 10 ani de existență, Festivalul Internațional de Literatură din Istanbul a ales să se desfășoare în contextul marcării Zilei Europei în Turcia între 4 și 10 mai 2018.

Luni 7 mai, 45 de elevi aflați la Biblioteca Muzeului Literaturii „Ahmet Hamdi Tanpınar” au ascultat în limbile română și turcă povestea personificată a somnului. A doua zi, în același loc, peste 30 de copii au luat parte la lectura publică urmărind cu fascinație și bucurie ilustrațiile lui Agnes Keszeg derulate pe ecranul de proiecție al sălii. Elevii claselor a IV-a ai unei școli din districtul Beyoğlu, Istanbul, au pășit, de asemenea, în lumea poveștilor contemporane românești.

UCRAINA

Consulatul General al României la Odesa a participat, alături de celelalte consulate generale

sau onorifice, la manifestările pentru marcarea Zilei Europei, organizate de primăria orașului,

care a încercat să pună în valoare multietnicitatea orașului, prin punerea la dispoziție a unor

locuri diverse pentru statele participante. Consulatul General al României a organizat, împreună

cu Biblioteca Centrală "Ivan Franko" din Odesa, în cel mai atractiv punct turistic al oraşului -

Piața orășenească (GORSAD), o expoziție de tablouri realizate de artiști localnici, inclusiv de

etnici români, intitulată România văzută prin ochii artiștilor din regiunea Odesa. Au fost

prezentate cărți, albume reviste și pliante românești și despre România. Totodată, pe scena

Parcului s-a cântat și s-a dansat muzică românească. Sub patronajul Consulatului General,

acțiunea a mai inclus o paradă a modei cu prezentarea de ii cusute de participante din Odesa,

recitarea de versuri din autori români și ucraineni, dansuri interpretate de elevi ai Liceului

Juridic, precum și dansuri internaționale europene în interpretarea "Studioului odesit de dansuri

de epocă".

Page 19: EVENIMENTE REALIZATE DE CĂTRE MISIUNILE DIPLOMATICE ȘI ... · Pe un ecran, au fost difuzate imagini din filmul Războiul de Independență, precum și colaje foto cu reproduceri

De asemenea, conducerea și reprezentanții Consulatului General au participat, alături de ceilalți

reprezentanți diplomatici din Odesa, la ceremoniile organizate de autoritățile locale.

UNGARIA

Institutul Cultural Român de la Budapesta a sărbătorit Ziua Europei la 10 mai, prin organizarea unui concert la Opus Jazz Club, cu participarea formației româno-finlandeze „Elena Mîndru Finnection”. Partenerii evenimentului au fost Budapest Music Center și Institutul Finlandez prin programul TelepArt. Elena Mîndru este una dintre cele mai valoroase reprezentante a jazz-ului românesc și a celui european. La Opus Jazz Club, „Elena Mîndru Finnection” a purtat publicul într-o călătorie exotică în lumea muzicii de jazz clasic și modern, condimentată cu elemente din muzica tradițională românească, prin interpretarea unor piese de pe albumul intitulat Evening in Romania. Cântăreața a urcat pe scenă împreună cu un cvartet de jazz acustic, în care vioara joacă un rol important.

R.S. VIETNAM Pentru marcarea Zilei Europei și a aniversării a 68 de ani de relații diplomatice româno-vietnameze, în data de 5 mai, la hotelul Melia, a avut loc un eveniment de degustare a produselor tradiționale, la care au participat membri ai corpului diplomatic acreditat la Hanoi, reprezentanți ai MAE vietnamez, ai Camerei de Comerț pentru Estul și Centrul Europei din Vietnam, ai autorităților locale, ai mediului de afaceri, ai presei vietnameze specializate și ai comunității vietnameze care a studiat în România.

Sub auspiciile Zilei Europei, la Centrul de conferințe White Palace din orasul Ho Chi Minh a avut loc, in perioada 18-20 mai, expoziția The European Art of Living, consacrată promovării stilului de viață european reflectat în domenii diverse, organizată de Camera de Comerț a Uniunii Europene din Vietnam în colaborare cu Delegația UE in Vietnam și misiunile diplomatice ale statelor membre. Romania a fost reprezentata de o casă de modă din Timișoara, care s-a bucurat de succes în rândul publicului, fiind invitată de principalul organizator vietnamez, Trang Le, să participe la Salonul de modă din luna noiembrie 2018 din Hanoi.

(Ultima actualizare: 22.05.2018)