eti morala m

7/23/2019 Eti Morala M

http://slidepdf.com/reader/full/eti-morala-m 1/40

Introducere

Din cele mai vechi timpuri s-a pus problema acţiunilor umane (,,praxis”) şi a diferitelor opinii asupra lor, opiniiasupra acţiunilor ,,drepte” sau păreri ,,juste” asupra acţiunilor, păreri asupra valorilor care trebuie urmărite.nţelepţii au pus anumite probleme referitoare la ceea ce trebuie să facă omul, probleme cărora trebuie să li sedea răspuns.!ocrates a făcut afirmaţia că ,,este mai bine să suferi răul dec"t să-l #nfăptuieşti”, el ale$"nd moartea pentru a nuintra #n conflict cu conştiinţa sa.%ristotel şi-a pus #ntrebarea ,,care este binele curajului, dacă poate să mă ducă la ruină şi la moarte”.&ui 'aiafa i se atribuie următoarea #ntrebare ,,oare nu este mai bine să fie omor"tă o persoană nevinovată,dec"t să piară un popor #ntre$”.*un, rău, drept, nedrept cate$orii naturale +xistă ele #n mod obiectiv sau sunt subiective sau simple convenţii!f. avel a făcut următoarea afirmaţie #n una din scrisorile sale către romani ,,u trebuie făcut rău #n numele binelui”. altă #ntrebare majoră pusă din cele mai vechi timpuri este cea referitoare la sensul propriei vieţi ,,oare trăiescdoar pentru experienţe plăcute” .

+tica este acea parte a filosofiei care s-a străduit să $ăsească răspunsul la #ntrebări de felul celor de mai sus, pentru ca omul să ştie ,,ce trebuie să facă”, cum trebuie să acţione/e #n situaţiile diferite #n care ajun$e #n timpulvieţii.n momentul de faţă, #ntr-o lume lipsită de fundamente, totul anunţă o re#ntoarcere la o filosofie etică, problemadatoriei pun"ndu-se #n toate sectoarele de activitate ale omului.aradoxal, #n societăţile democratice avansate există şi multe inechităţi şi #n plus, datorită pro$reselor ştiinţei şitehnicii #ntr-un mediu tot mai cuprin/ător, se pun #n mod dramatic noi #ntrebări foarte $rave relative lasupravieţuirea speciei umane.*ioetica, etica afacerilor, voinţa de morali/are a vieţii publice şi politice, banul, toate conduc la considerarea pre/entului ca ultimul moment al re#nnoirii etice şi morale, ca ultimul reper al unei societăţi avansate, paradoxul fiind #n societăţile postmoderniste 0 faptul că etica nu pare să-şi $ăsească fundamentele. #n ciudaunor necesităţi imperioase. !e constată o distanţă foarte mare #ntre necesitatea eticii şi punerea noilor ei ba/e 0$ăsirea unor repere drepte şi universale, #narmarea cu principii de #nţele$ere şi raţiuni de a exista şi acţiona.

După 1.. %ppel

2

, ştiinţa şi tehnica duc la unificarea #ntr-o societate $lobală, mondiali/ată, de aici re/ult"ndnevoia unei responsabilităţi sporite. 3iitorul #ntre$ii planete este pus, datorită pro$reselor tehnicii, sub semnul#ntrebării, necesit"nd o renaştere etică, morala particulară ce re/ultă dintr-un $rup restr"ns neput"nd re/olva problemele ample ale economiei şi tehnicii la nivel mondial.

2 L’étique à l’age de la science, resses 4niversitaires de &ille, 2567, p. 89

2



Etica si morala

+tica este teoria care caută determinarea sensurilor, scopurilor adevărate ale vieţii omului, teoria raţionalăasupra valorilor.:orala este ştiinţa binelui, a re$ulilor acţiunilor umane, fiind morale numai acele acte care sunt expresia unui principiu raţional #nfăptuit #n mod voluntar. ormele morale 0 re$uli care să $hide/e comportarea oamenilor,

acţiunile lor #n societate - sunt foarte importante pentru viaţa socială.+timolo$ic termenii etică şi morală conduc le noţiuni foarte apropiate ,,ethos;; - #n $reaca veche - obişnuinţele #n comportament ale unei persoane, unui $rup uman, societate sau popor, corespun/"nd in france/ă cuv"ntului ,,moeurs;;<,,mores;; - #n latină - mod de a acţiona, practică fundamentată de obişnuinţă, care se transmite din $eneraţie #n$eneraţie. De aici vine şi Dreptul cutumelor - norme stabilite din obiceiuri.+tica este considerată mai teoretică dec"t morala, fiind orientată către o reflectare asupra fundamentelormoralei.+a este o filosofie asupra moralei, a binelui, a datoriei, av"nd ca scop reflectarea şi $enerali/area lumiiconcrete a moralităţii pentru o direcţionare conştientă ulterioară, pe ba/a elaborării unor norme.+tica #ncearcă o deconstruire a moralei, a re$ulilor de conduită ce o compun pe aceasta, judecăţile asupra binelui şi răului conţinute #n acestea.+tica demontea/ă edificiul moralei, desfăc"ndu-i structurile şi deconstruind re$ulile de comportare, #ncearcă săcoboare p"nă la fundamentarea obli$aţiilor < ea este deci mai #nt"i deconstructoare pentru a fi apoi fondatoare, pentru a enunţa principii şi fundamente.+tica deţine primatul #n raport cu morala, căut"nd rădăcinile, fiind mai teoretică, pun"nd ba/ele teoretice ale prescripţiilor morale. +tica este parte a filosofiei, o ,,metamorală;;, o doctrină fondatoare, care enunţă principii.n terminolo$ia actuală se vorbeşte şi despre etici practice, #n domenii de activitate particulare - etica afacerilor,a jurnalisticii, bioetica stabilind re$uli apropiate de deontolo$ie pentru domeniile respective.+tică #n sensul actual are deci o dublă semnificaţie

• teorie raţională asupra binelui şi răului 0 eticile ,,co$nitive”• imperativ ipotetic, de ,,etică aplicată;;, ca #n ca/ul bioeticii, a cărei coerenţă conceptuală trebuie

examinată.

:orala este dinamică, există simultan o ,,morală făcută” şi o =morală care se face”. :orala este ,,proversivă =>

0 anticip"nd stările viitoare - conform aspiraţiilor sale, omul se #ndreaptă spre un viitor ideal, dar momentannedeterminat, spre deosebire de ştiinţă, care este =retroversivă”, ea cercet"nd ceva existent, căut"nd să-i$ăsească le$ile.Deşi multe sisteme filosofice sunt #nsoţite şi de o +tică proprie, $"ndirea etică a reflectat #n timp realitateamorală, fără a face apel la mijloace ştiinţifice. u puţini au fost aceia care au contestat eticii caracterul deştiinţă. +tica aparţine filosofiei, care #i pune ba/ele 0 problematica binelui şi a răului, sensul vieţii, fericirea,libertatea şi opţiunile morale. n acelaşi timp, etica face apel şi la ştiinţe particulare ca sociolo$ia, psiholo$ia,antropolo$ia, de la care #mprumută metode.+tica ştiinţă a realităţii morale, are două ramuri distincte şi aparent foarte diferite

2. ,,etici” de sistem, cu accentul pus pe momentul valoric-normativ<>. ,,etici” co$nitive, #n care este prioritar momentul descriptiv şi explicativ.

4nitatea celor doua ramificaţii at"t de etero$ene este dată de scopul comun 0 cunoaşterea realităţii morale.+xistă o sin$ură ,,etică”, una dintre ramuri put"nd predomina 0 de exemplu latura normativă #n ca/ul eticii platoniciene, #n care totuşi există şi un palier descriptiv, dar relativ redus.n decursul timpului, valorile fundamentale care au stat la ba/a $"ndirii etice au fost

- binele şi virtutea (eticile binelui şi ale virtuţii din antichitate, #n care scopul final al omului #lconstituie fericirea)<

- datoria (eticile datoriei din timpurile moderne, acţiunile omului fiind dictate de datorie)<

Virtutea poate fi de două feluri- dianoetică, care se naşte şi se de/voltă prin #nvăţătură, necesit"nd deci experienţă şi timp<- etică, care se dob"ndeşte prin formarea deprinderilor.

> *elot, ?., ,,+tudes de morale positive”, aris, @elix %lcan, 25>2.

>



3irtutea etică nu apare #n mod natural ci omul se naşte cu aptitudinea de a o primi, pentru a o perfecţiona, #ntimp, prin deprinderi.%ristotel9 a arătat că actele din copilărie au mare importanţă #n formarea deprinderilor, căci acestea semodelea/ă #n mod diferit, după calitatea actelor #ndeplinite. n acţiunile cu ceilalţi oameni, unii devin buni, alţiirăi, prin modul de a reacţiona la pericole, unii se obişnuiesc să se teamă, devenind fricoşi, alţii să cute/e,devenind curajoşi.

An epoca postmoderna, /$uduită de nihilism şi de individualism, de pierderea oricăror repere fundamentale, secaută noi valori care să stea la ba/a $"ndirii etice, eventual arunc"ndu-se punţi de le$ătură #ntre eticile binelui şivirtuţii, pe de o parte şi ale datoriei şi drepturilor , pe de altă parte. :ulţi eticieni consideră că responsabilitateaşi comunicarea ar putea fi noi principii pe care să se fundamente/e eticile moderne..+tica teleolo$ică este o etică a scopurilor spre deosebire de etica deontolo$ică care este o etică a datoriei. +ticaare practic ambele aceste atribute. e ba/a cerinţelor raţiunii practice, a obli$aţiilor, este implicată urmărireaformelor de ba/ă ale bunului uman.Dar binele, fericirea sunt vă/ute #n mod diferit de $"nditori aparţin"nd nu numai unor epoci diferite ci chiartrăind #n acelaşi timp.

9 %ristotel, ,, Etica Nicomahică” (+.!.+. *ucureşti, 2566, pp. 9>-99)

9



Etica si modernitatea

entru a anali/a modificările din domeniul etic şi cel moral, trebuie ţinut cont de mai mulţi factori care auintervenit mai ales in secolul BB dar chiar şi mai #nainte

a) pierderea oricărui sens, vidul etic, nihilismul <

b) moartea ideolo$iilor, a utopiilor <c) individualismul <d) tehnolo$iile noi.

a) Pierderea oricarui sens, vidul etic, nihilismul

Ceperele tradiţionale au dispărut, etica modernă, at"t cea pură c"t şi cea aplicată, form"ndu-se #ntr-un vidabsolut, fără ba/ele tradiţionale ontolo$ice, metafi/ice sau reli$ioase.'ri/a fundamentelor este certă at"t #n ştiinţă, c"t şi #n drept, filosofie, etică.n momentul #n care existenţa #nsă şi a omenirii este pusă #n pericol de marile descoperiri din ştiinţă şi tehnică,

fundamentele eticii şi moralei au dispărut, omul fiind scufundat #ntr-un ,,nihilism;; profeti/at şi anali/at de iet/sche #n secolul BAB. ihilismul #nseamnă exact dispariţia reperelor şi normelor, deprecierea valorilorsuperioare, fenomenul spiritual le$at de ,,moartea;; lui Dumne/eu şi a idealurilor suprasensibile.Dispariţia vechilor credinţe, ba/ate pe suprasensibil, deprecierea valorilor superioare deschid spaţii noi $"ndirii. iet/sche (2688-25) a demolat filosofia de p"nă la el, contest"nd caracterul ştiinţific al lucrărilor filosofilorantici, l-a numit pe !ocrate ,,acest monstru lo$ic”, a criticat at"t pe !pino/a, Descartes c"t şi pe 1ant, afirm"ndinexistenţa unor standarde morale universale, uniformi/atoare ale individului, a criticat şi morala creştină (,,asclavilor”)8, care duce la de$enerarea rasei umane. +l a considerat ,,3oinţa de putere”, drept o caracteristică aoricărei fiinţe umane 0 afirmarea puternică a capacităţilor biolo$ice, intelectuale, umane, put"nd sta la ba/a unei,,morale a stăp"nilor”, care va #ntrona dominaţia celor puternici, cru/imea, ine$alităţile, curajul, ,,3oinţa deră/boi”, idealul uman fiind !upraomulE. După Fitt$enstein (2665-25E2), considerat ca unul dintre filosofii cei mai importanţi ai secolului BB, filosofia

nu poate adău$a nimic la cunoaşterea ştiinţifică a lumii, sin$ura metodă corectă #n filo/ofie fiind ,,a nu spunedec"t ceea ce se lasă spus, adică propo/iţiile ştiinţelor naturii, - ceva care, #n consecinţă, nu are nici o le$ăturăcu filosofia 0 apoi, c"nd cineva vrea să spună ceva metafi/ic, să i se demonstre/e că a omis, #n propo/iţiile sale,să dea o semnificaţie anumitor semneG”H .Iot aici el considera că filosofia ,,nu este o teorie ci o activitate”, căea nu are obiect sau metodă proprie, utilitatea filosofiei const"nd #n clarificarea $"ndurilor proprii, #n eliminarea propo/iţii metafi/ice ce re/ultă din folosirea aberantă a limbajului, făc"nd #n final afirmaţia ,,despre ceea ce nu putem vorbi, trebuie să păstrăm tăcerea”.n ,,Anvesti$aţii filosofice”(25E>), lucrare apărută postum, Fitt$enstein nu mai caută să substituie o doctrină cualta ci renunţă la chiar ideea de teorie, consider"nd că nu există un principiu prim. @ilosofia ,,trebuie să lupte cumijloacele limbajului, #mpotriva vrăjii resimţite de intelect”(J 25).%celaşi punct de vedere pra$matic este privile$iat de Fitt$enstein, #n activitatea sa de lo$ician şi #n lo$ică,filosofia matematicii sau a limbajului.n Tractatus el a ajuns la conclu/ii asemănătoare despre lipsa fundamentelor şi #n lo$ică, şi #n matematică,l

refu/"nd linia @re$e-Cussel de a reduce matematica la lo$ică(deoarece nu există o cunoaştere transcendentală pe care să se fundamente/e lo$ica), respin$"nd şi abordarea ,,formalistă” a matematicii a lui Kilbert, #ntruc"tcaracterul necontradictoriu 0 coerenţa nu pot fi stabilite #n cadrul sistemului respectiv ci numai din exterior şiva respin$e #n final şi a treia cale 0 cea ,,intuiţionistă”, a lui *roLer,din cau/a implicaţiilor psiholo$ice, tre/ind#ndoieli puternice şi asupra principiului terţiului exclus.:atematica după Fitt$enstein trebuie să-şi $ăsească #n ea #nsăşi raţiunea de a exista, propo/iţiile matematice put"nd fi clarificate dar nu #ntemeiate ca şi #n ca/ul filosofiei. ropo/iţiile matematice, dacă sunt respectatere$ulile de #nlănţuire a lor şi dacă duc la ceva folosibil practic, au sens, dar acesta nu poate fi spus ci doar arătat.'onclu/iile lui Fitt$enstein au fost validate şi #ntărite ulterior de ?Mdel şi 'ohen, cum se va arăta mai t"r/iu.:atematica şi-a pierdut deci şi ea temeliile, fiind cobor"tă de pe piedestalul de ştiinţă exactă, perfect#ntemeiată, devenind o ştiinţă empirică, Fitt$enstein adopt"nd şi aici o po/iţie pra$matică, de a folosi partea

8 iet/sche, @riedrich, ,,Omenete! prea omenete;; (2676 " şi ,, Dincolo de bine i de rău;; (266H)E iet/sche, @riedrich - ,, #a grăit$a %arathustra;;(2669-266E)H Fitt$enstein, &udLi$, ,,Tractatus logicus$philosophicus’’ , H.E9, după Delecampa$ne, 'hristian, ,, &storia 'ilo(o)iei *n +ecolul ,, ;;.

8



,,sănătoasă”, care nu este contestabilă a matematicii, urm"nd să se decidă enunţurile ce trebuie tratate ca fiindne#ntemeiate, pe măsura apariţiei lor.

!entimentul fundamental al omului lui !artre este $reaţa, de/$ustul fundamental 7faţă de absurditateaevenimentelor, a existenţei.entru %lbert 'amus(2529-25H), filosof şi scriitor, laureat al premiului obel, viaţa este absurdă, inteli$enţăumană este neputincioasă #n faţă evenimentelor totul duc"nd #n final la moarte - inevitabilul sf"rşit al omului.

!pre deosebire de !artre, lumii absurde la 'amus i se opune un om #ncre/ător #n el #nsuşi şi doritor de promovarea valorilor morale şi spirituale cele mai elevate.Ni filosoful Kans Oonas sublinia/ă vidul etic, absenţa a oricărui fundament ,,%cum tremurăm #n faţa unui nihilism #n care ce mai mare putere se cuplea/ă cu cel mai mare vid 6;;.+tica se află #n faţa unui nou punct de plecare , , #n acest moment #n care valorile şi actele nu mai aufundamentare. 'are sunt $reşelile, care este binele, ce prescripţii trebuie să existe sunt #ntrebări care #şi aşteaptărăspunsul”.

b) Moartea ideologiilor

răbuşirea marilor sinte/e care au dominat ultimele secole - doctrinele secolului B3AAA referitoare laemanciparea cetăţeanului, $"ndirea &uminilor, care vedea istoria ca o teleolo$ie raţională, teoria lui Ke$el

referitoare la formarea !piritului #n lume, marxismul care dorea să cree/e o societate fără clase necesită oreor$ani/are a principiilor etice ale modernităţii, trebuind fie să se fundamente/e noi norme, fie să se $"ndeascănoile fundamente. !ecolul BB a fost secolul a două confla$raţii mondiale, #n care au murit pe c"mpurile deluptă /eci de milioane de oameni, dar pe l"n$ă ei, au fost exterminaţi sistematic, cu s"n$e rece, din considerenteetnice, reli$ioase sau de clasă, alte multe milioane. amenii au fost măcelăriţi folosindu-se ultimele cuceriri alechimiei, fi/icii, medicinii, $a/ele de luptă de la 3erdun, ale primului ră/boi mondial, apoi la o scară mult maimare, camerele de $a/are din la$ărele de la %uschLit/ sau *uchenLald, experienţele doctorului :en$ele, bombele atomice de la Kiroşima şi a$asaPi #nsemn"nd tot at"tea orori, clipe foarte ruşinoase din istoriaomenirii. rorile au continuat chiar şi #n timp de pace, ?ula$urile fiind mărturiile acestei afirmaţii. !istemul socialist, speranţa ţărilor sărace de pretutindeni s-a prefăcut #n ţăndări, #n frunte cu portdrapelul său,Cusia !ovietică, lăs"nd #n urmă numai sărăcie, mi/erie, vid moral. 4ltimul deceniu al secolului BB a vă/ut dinnou ororile masacrelor etnice #n convulsiile prăbuşirii fostei Qu$oslavii, stat artificial apărut #n urma primuluiră/boi mondial. Ni asta #n chiar centrul +uropei, continentul considerat ,,cel mai civili/at”, pentru a nu vorbi şi

de toate ororile din celelalte continente.!-a prăbuşit at"t concepţia unei istorii #n pro$res c"t şi aceea a proletariatului eliberator. Adeolo$iile ba/ate peaceste concepţii, #n ciuda marilor speranţe ce s-au pus #n ele, au dus la re/ultate sociale catastrofale. 4nde aufost re$ulile de comportare #ntre oameni şi #ntre state 'um au fost aplicate ele+tica contemporană şi noi re$uli de conduită trebuie să se nască pe ba/ele acestui vid.

c) Individualismul

oile re$uli de comportare trebuie să se nască pe fondul unui pronunţat individualism contemporan, pre/is de iet/sche la sf"rşitul sec. BAB. răbuşirea discursurilor $lobali/ante, respin$erea transcendentului şi ateleolo$iilor determină un individ privile$iat #n raport cu societatea.Andividualismul sec. BAB este vă/ut ca o victorie #n faţa unor constr"n$eri, ca o #ntărire a formelor de putere şi

ale participării sociale.Andividualismul modern, realitate a democraţiilor existente #nseamnă apariţia unor indivi/i lipsiţi de oricedisciplină, nesupuşi re$ulilor sau constr"n$erilor, refractari la #nre$imentare. !unt vi/ibile aici mai de$rabă plăcerile narcisismului, dec"t necesitatea autonomiei, explo/ia hedonistă mai de$rabă dec"t cucerirea libertăţii.!ocietatea devine atomi/ată #n o mulţime de ,,arcişi;;. +ste epoca valorilor hedoniste, permisive, psiholo$iste,a decontractării, de/voltării idiosincra/iilor, #ncrederea #n ideolo$ii fiind sfăr"mată, idealurile mesianice fiindterminate.An realitatea democraţiilor existente eticianul postmodern trebuie este să $ăsească factorul universali/ator.'ivili/aţia individualistă şi narcisistă dă un sens principiului comunicării ca un eventual principiu cu valoareuniversală.Irebuie creată o macro-etică (%ppel, Kabermas) şi o etică a responsabilităţii (Oonas), fondate astfel #nc"t să poată stăp"ni pe deplin formele culturale contemporane. lec"nd de la existent - compartimentare, particular,subiectiv trebuie să se $ăsească, prin etica contemporană, imperativul universali/ării.

7 !artre, Oean-aul, ,,-reaţa;; !2596 şi ,, Drumurile libertăţii;; ! ./01$./0/2 6 Oonas, Kans - ,, Le principe de la responsabilité;;, 'erf, p.8E.

E



d) Tehnologiile noi

'uceririle ştiinţei şi ale tehnicii au dus paradoxal la mari pericole pentru existenţa speciei umane şi pentru totmediul #nconjurător, exist"nd #n plus noul context, individualist. mul capătă puteri nemăsurate at"t ca subiectc"t şi ca obiect. +ner$ia nucleară, chiar folosită numai #n scopuri paşnice, tehnolo$iile biolo$ice inclusiv cele$enetice, comunicaţiile sunt mari pro$rese care #nseamnă #n acelaşi timp mari pericole, acţiunile oamenilor put"nd duce la distru$eri ireversibile (Oonas), fiind deci imperios necesară apariţia unei etici noi care să ducă

fără #nt"r/iere la morale operaţionale.,,De-morali/area;; omului, datorită lipsei de repere, trebuie să se termine, crearea de fundamente etice noi fiindo ur$enţă, #n condiţiile #n care tehnica s-a transformat, dintr-un instrument, prelun$ire a m"inii umane, #ntr-ununivers, o lume #n sine, av"nd loc o ,,abandonare depărtată a @iinţei;;(Keide$$er). +ste necesară deci o teorienouă a responsabilităţii, o reformulare a eticii #n aceste noi condiţii.

H



Repere pentru o noua etica

dată cu nihilismul, cu moartea ideolo$iilor, cu explo/ia individualismului şi a tehnolo$iilor noi,nemaiexist"nd presupuse armonii sau teleolo$ii şi nici un Dumne/eu universal care să dea un fundament etic,#n epoca vidului, etica contemporană trebuie să apară intr-un dublu caracter, de ansamblu de re$uli deontolo$icedar şi ca metamorală, care să se situe/e deasupra enunţurilor morale particulare, deci nu numai ca etica practică

ci şi $"ndire teoretică.%ceste evidenţe ur$ente au fost semnalate #n mod dramatic nu numai de către filosofi ci şi de către oamenii deştiinţă responsabili.De exemplu OacRues :onod, laureat al premiului obel a afirmat #ntr-o conferinţă ţinută la @undaţia obel ,,ici o societate nu poate supravieţui fără un cod moral fondat pe valori #nţelese, acceptate şi respectate demajoritatea membrilor săi. u mai există nimic din toate acestea. !ocietăţile moderne vor putea oare stăp"ni lainfinit puterile fantastice care le-au fost date de ştiinţă pe criteriul unui umanism va$ pictat cu un fel dehedonism optimist şi materialist 3or putea fi re/olvate, pe aceste ba/e, tensiunile acestea intolerabile 4ndese vor prăbuşi ;;5.!e observă semnalul de alarmă tras de un om de ştiinţă care se consideră responsabil de soarta semenilor săi, deviitorul planetei. $"ndire etică actuală, reflectarea asupra unui cod moral, fondarea unei metamorale şi a uneiaxiolo$ii inedite sunt priorităţi pentru a asi$ura supravieţuirea #ntr-o societate dominate de un vid etic sau de unva$ hedonism umanist. Ceformularea eticii, #n condiţii adaptate contemporaneităţii este un imperativ, destinat adepăşi nenumăratele tensiuni existente.!unt necesare şi reflecţiile asupra coerenţei eticilor aplicate, de exemplu a bioeticii. :etaetica trebuie sa seintero$he/e asupra semnificaţiei formulărilor ambi$ue, a $rupurilor de prejudecăţi, de deontolo$ii şi de păreri binevoitoare.Deşi etica contemporană evoluea/ă #n condiţii noi, trebuind să parcur$ă căi proprii, ea se referă şi la marifilosofi care i-au dat unele repere $lobale şi principii.%stfel !pino/a furni/ea/ă at"t o vi/iune a lumii, afirm"nd unitatea !ubstanţei infinite, c"t şi o metamoralăfoarte actuală, afirm"nd ca #nţelepciunea adevărată constă #n #nţele$erea ordinii din natură, permiţ"ndu-se astfel plenitudinea unei bucurii veşnice.1ant, marea referinţă etică a timpului nostru, a stabilit raţiunea practică, care conţine re$ula moralităţii, ca fiindindependentă de raţiunea teoretică. %ceastă raţiune practică stabileşte ca principiu ,,a priori;; al activităţiimorale - ,,imperativul cate$oric;; ,,ascultă de le$ea universală;;. Caţiunea poate stabili principiile morale şideci ceea ce trebuie făcut, independent de orice speculaţie teoretică sau metafi/ică. Caţiunea practică a fost preluată #n eticile actuale de %ppel şi Kabermas. n acelaşi timp, formaţia universalistă a lui 1ant stă şi la ba/a reflecţiilor contemporane, ba/ate pe articularea limbajului, comunitate universală a comunicaţiilor cu ,,tutrebuie;;, teme care se de/voltă #n etica /ilelor noastre. iet/sche a pus dia$nosticul nihilismului ca boală a timpurilor noastre dar prin apelurile la dorinţe creatoare, la3oinţa de putere, a pus ba/ele, deseori diver$ente şi contradictorii ale modernităţii.

Fitt$enstein, #n prima din operele sale fundamentale, ,,Iractatus lo$icus-philosophicus;;(25>2), lucrare concisăcu o numerotare a propo/iţiilor după modelul pre/entării axiomelor din ,,rincipia :athematica” a lui *ertrandCussel, a reactuali/at o altă idee importantă din $"ndirea antică - le$ătura puternică #ntre etic şi estetic, spun"ndcă ,,etica şi estetica sunt tot una;;2. +l afirma că orice $reşeală relativă la $ust este un păcat contra spiritului, unatac la moralitate. +l afirmă că omul trebuie să dea un sens existenţei sale mai de$rabă prin comportament dec"t prin cuvinte, că ,,&umea omului fericit este o altă lume dec"t a omului nefericit”(Iractatus, H.89) şi că ,,:oarteanu este un eveniment al vieţii. u trăim moartea”(Iractatus, H.8922), deci nu se poate vorbi despre moarte. IotFitt$enstein, #n ,,Anvesti$aţii filosofice;;(25E>), opera sa mai t"r/ie, apărută postum, dar la care a lucrat mai bine de /ece ani, a părăsit limbajul ideal, pun"nd accentul pe comunicarea activă, pe practicile de limbaj careascultă de re$uli cum ar fi ,,a cere, a ordona, a mulţumi;;. %ceastă parte a activităţii lui Fitt$enstein este numităFitt$enstein al doilea. @ilosofia #n ultima accepţie a lui Fitt$enstein trebuie să elabore/e lo$ica limbajuluiuman şi să elimine enunţurile fără sens. +l a constatat, cit"nd opera ,,'rean$a de aur” a etnolo$ului Oames@ra/er că există etici le$itime foarte deosebite de etica noastră, justificarea lor nefiind speculativă dată numaide simplul fapt că funcţionea/ă 0un mod practic, pra$matic de a privi lucrurile venind din partea unui marefilosof.rin reunificarea eticii cu estetica şi prin reconsiderarea limbajului obişnuit, real ca instrument al comunicării,Fitt$enstein a deschis noi căi pentru $"ndirea etică contemporană. căi continuate de %ustin, pentru care ,,aspune #nseamnă a face”, de Kabermas, pentru care limbajul /ilnic, obişnuit, care acţionea/ă #ntr-un anumitcontext şi care este folosit #n #ndeplinirea acţiunilor va fi folosit ca o matrice a practicii universale. Kabermas

5 :onod, OacRues, #n ,, La science et ses valeurs;; din ,, 4our une éthique de la connaissance’’ , &a Decouverte, p.28H.2 Fitt$enstein, &udLi$, ,,Tractatus logicus$philosophicus’’ , H.8>2, după Delecampa$ne, 'hristian, ,,Astoria @ilo/ofiei #n !ecolul BB

7



continu"nd pe 1ant, ca şi pe Fitt$enstein, %ustin, !earle, va studia idea consensului ba/at pe forţa neviolentă aunui discurs ar$umentativ, consider"nd limbajul drept ,,comunitate universală a comunicaţiilor;;.Keide$$er, consider"nd tehnica drept un final al metafi/icii occidentale, aflate şi ea departe de @iinţă, aminteşte#n ,,+seuri şi conferinţe;; că ,,omul rătăceşte a/i prin deşerturile unui păm"nt /$uduit;;. Denunţ"nd pericoleletehnicii, ,,această or$ani/aţie a lipsei @iinţei;;, #ntr-o lume care a abandonat @iinţa, lume total lipsită de sens,Keide$$er #l continuă pe iet/sche, formul"nd şi el noi #ntrebări.Ioţi aceşti $"nditori au stat la ba/a unor #ntrebări şi concepte la care se poate referi etica contemporană.

Irebuie stabilite fundamentele acestei $"ndiri etice noi, principiile ce trebuie să stea la ba/a ei.rice anali/ă trebuie să aibă un punct de plecare, pe un principiu (,,principium;; #n latină #nseamnă ,,#nceput;;),una sau mai multe ipote/e de plecare. %cest principiu este pus de $"ndire, #n anali/a făcută, la ba/a procesuluide edificare a edificiului raţional ce se construieşte pas cu pas.+tica contemporană, #n calitatea ei dublă de metamorală fondatoare şi de etică aplicată, are c"teva paradi$me şi principii, unele din ele preluate, eventual cu modificări, din etica clasică .

1. Modelul subiectului autonom

%ceastă este o paradi$mă tradiţională #n etică şi morală, subiectul fiind considerat responsabil, d"ndu-şisin$ur le$i proprii, fără a face referinţă la o autoritate exterioară. !ubiectul răspunde #n #ntre$ime de actele sale,fiind totalmente liber, autonom.

%ceasta este tema eticii clasice, a unui sistem moral unitar şi coerent, de la Descartes la 1ant şi la!artre.

Descartes lăsa $enero/itatea să se exprime ca sentiment de a dispune liber de voinţa proprie, cu condiţiade a fi folosită bine.

&a 1ant, voinţa #şi dă sin$ură le$ea morală, deci le$ea căreia i se supune voinţa morală emană chiar dinvoinţă.

&a !artre, #n doctrina sa existenţială, omul este #n #ntre$ime responsabil, indiferent de circumstanţe,neav"nd nici o scu/ă pentru a se sustra$e acestei responsabilităţi. entru sinele conferă sens oricărei situaţii #ncare se poate afla omul, care #şi asumă determinismele care pot apăsa asupra sa, el fiind ,,absolut liber şi absolutresponsabil de situaţie”22

'ontrar lui 1irPe$aard2>, la omul lui !artre29 ,,existenţa precede esenţa”, individul devenind persoanacare este #n urma unei succesiuni de ale$eri şi nu potrivit unui destin.

ncep"nd cu anii cinci/eci, filosofia structuralistă o #nlocuieşte treptat pe cea existenţialistă, a subiectului

liber şi responsabil. !tructuralismul consideră prioritară structura faţă de subiect, ordinea este dată de sisteme,re$uli, relaţii, cărora li se supun toţi subiecţii.

ornit de la scriitorul elveţian @erdinand de !aussure 28, structuralismul consideră limba drept un sistemde semne, articulate #ntre ele după re$uli specifice. limbă nu este deci o colecţie haotică de cuvinte, ci ototalitate autonomă, care #şi are o structură proprie şi face trimiteri numai la ea #nsăşi.

Adeile structuralismului vor fi de/voltate de OaPobson, 1oSrT, &TvS-!trauss şi :ichel @oucault 2E la careapare tema ,,morţii omului;;, #n sensul de/inte$rării subiectului liber şi care dă sens, #n sens fenomenolo$ic, #nştiinţele omului, structuralismul fiind o filosofie de sistem şi concepte, #n care se estompea/ă subiectul teoreticşi practic.

n una din ultimele lucrări ale lui @oucault, ,,&e !ouci de soi;; filosoful se #ntoarce la ,,sine;; la un subiectal antichităţii, care poate să-şi stăp"nească pasiunile şi să servească drept inspiraţie modernităţii.

:odelul subiectului autonom deci s-a estompat dar nu a dispărut total din etica contemporană.

2. Reînnoirea principiilor clasice

rincipiile clasice continuă să stea la ba/a eticii contemporane, desi$ur adaptate contextului modern.+ste deci o continuitate a i/voarelor etice, care se fundamentea/ă pe principiul reli$ios, pe cel al forţei

afirmative, pe principiile realităţii, responsabilităţii, culturii estetice a sinelui. :emoria şi tradiţia asi$urăcontinuitatea #n timp a vechilor ba/e #n contextul etic contemporan.

22 !artre, Oean-aul, ,, 'iinţa i neantul 5!25892> *%C*4 >8, >E->729 %!D@?28 !aussure, @erdinand de, ,,6urs de lingvistică generală’’ , 252H.2E @oucault, :ichel, ,, Les 7ots et les choses! une archeologie des sciences humaines’’ (25HH)

6



a) Principiul religios

%cest principiu nu poate fi fondator al unei etici, al unei metamorale dictate de raţiune, deşi este un cadrutradiţional al binelui şi răului, al sistemelor de valori din societate. +tica prin esenţa ei nu este reli$ioasă, ea ba/"ndu-se pe raţiune, lo$os, inteli$ibil, #nsă principiul divin poate furni/a metamoralei teme de reflecţie,

form"ndu-se astfel, peste prăpastia ce separă etica de reli$ie, punţi de le$ătură.+tica nu se subordonea/ă doctrinelor reli$ioase, ea nu are ba/e reli$ioase, fiind o teorie raţională a valorilor, dar reli$ia, după 1ant, poate fi morală sau etică. Caţiunea practică a lui 1ant nu este #n nici un fel fundamentatăreli$ios.An secolul BB, $"nditori ca Co/en/Lei$ sau +. &evinas se inspiră din biblie sau talmud, ultimul #ntr-o abordarefenomenolo$ică, ba/ată pe ,,fenomenolo$ia feţei;;, care impune o depărtare mare de violenţă 2H. +tica nu sesprijină deloc pe sacru, deşi după el, ,,Dumne/eu vorbeşte #n om;;, cuv"ntul său fiind #nscris pe faţa aproapelui.

b) Principiul fortei afirmative

+ste un principiu considerat de !pino/a şi de atunci de alţi $"nditori ca av"nd un rol decisiv #n etica clasică. +l

#nseamnă un i/vor de putere şi acţiune, o facultate dinamică, activă, creatoare, o afirmare a vieţii, o afirmaredinamică a fiinţei care pot $hida teoria raţională a valorii.&a !pino/a, acest principiu al puterii afirmative este un $hid pentru ,,+tică;;, aceasta plec"nd de la Dumne/euladevărat, imanent #n lume.+tica, ştiinţă a binelui şi a răului ia ca punct de plecare puterea vieţii şi a dorinţei, a bucuriei substanţiale şiactive şi nu pasiunile triste, resentimentele, ura.,, +tica adevărată;; a lui iet/sche, drumul socotit de el ca duc"nd la noi valori este de fapt re$lată de forţaafirmativă, de 3oinţa de putere, vă/ute ca ener$ii dominante, cuceritoare, ca voinţă a unui surplus de forţăactivă şi dinamică, ca facultate creatoare şi ca desăv"rşire a sufletului.n /ilele noastre, acest principiu, luat ca model de +picur, !pino/a, iet/sche este considerat punct de plecarede :israhi şi Deleu/e27. +i definesc o doctrină a bucuriei, a puterii, depărtată de pesimismele ambiante, deorice proiecte utopice care plasea/ă idealurile şi valorile #ntr-o lume inaccesibilă, depărtată şi de speranţa carerefulea/ă bucuriile #n favoarea unor promisiuni #ndepărtate. !unt ba/e depărtate de orice transcendenţă, de

sacru, de orice filosofii pesimiste.rincipiul forţei afirmative este vă/ut de $"nditorii actuali ca model ce poate conduce activitatea şi care să poată norma etica. *ucuria, puterea corpului şi a vieţii, puterea de acţiune pot constitui fundamente ale eticii.

c) Principiul realitatii

!chopenhauer consideră că pe fondul unei realităţi dureroase, amare, durerea #nlocuieşte bucuria, #n cadrulexistenţei. !atisfacţiile sunt efemere trebuind deci să se admită unele aspecte dure ale existenţei.!e introduce ,,principiul realităţii;;, av"nd ca punct de plecare condiţiile efective ale vieţii şi existenţei.rincipiul cere luciditate, considerarea realului aşa cum este, fără ilu/ii, #n considerarea posibilităţilor celor mairele. !chopenhauer #ndepărtea/ă ilu/iile, cer"nd să se ia realitatea aşa cum este, put"nd $usta bucuriile, darconsider"nd că #n orice moment ele se pot transforma #n tristeţi. formă a acestui principiu este ,,principiul cru/imii;; enunţat de '. Cosset. +l consideră realul ca neiertător,crud, aceste atribute netrebuind să fie ascunse sau #nfrumuseţate. !pre deosebire de alţi eticieni, care #ncearcă săse depărte/e de real, !chopenhauer, iet/sche şi mai recent :arcel 'onche, Cosset şi alţi $"nditori ceracceptarea realităţii, dureroasă, aşa cum este, nu $uvernată de !pirit, +senţă, Adee.

d) Principiul responsabilitatii

lec"nd de la laton, care #n ,,+r %rmeanul;; din ,,Cepublica;;, cartea B, arată că fiecare este responsabil deale$erea sa, divinitatea fiind scoasă din cau/ă. u Dumne/eu este vinovat iar prin ale$erile sale, omul #şicroieşte #n #ntre$ime destinul.rincipiul responsabilităţii care a $uvernat toată etica clasică, plec"nd de la antici, ajun$"nd la $"ndirea

existenţială se re$ăseşte transformat #n contemporaneitate. e l"n$ă vi/iunea clasică, a asumării responsabilităţii

2H &evinas, +., ,, Ethique et in)ini’’ , &e livre de poche, *iblio essais, p. E8.27 C+D% >5, 9-9E

5



pentru faptele trecutului şi pentru ale viitorului imediat, Kans Oonas 26obli$ă la o $"ndire foarte #ndepărtată,anticipativă a consecinţelor actelor omeneşti, scopul fiind supravieţuirea umanităţii.!pre deosebire de laton, la care responsabilitatea este orientată #n ad"ncime, către fiinţa transcendentă, cătreeternitate, #n principiul contemporan al responsabilităţii, Oonas o vede ca referindu-se la timp. Iot la timp sereferea şi 1ant, dar el introducea transcendenţa, prin speranţa #n credinţă şi prin principiul raţiunii practice. Nila Ke$el şi :arx responsabilitatea este temporală, dar ba/ele sunt teleolo$ice responsabilitatea este #ndreptatăcătre o cunoaştere prealabilă a scopurilor, condusă de o finalitate raţională - de/voltarea Adeii, la Ke$el sau

dispariţia luptei de clasă, la :arx.%cestor scopuri ale unei umanităţi care trebuie să se desăv"rşească, Oonas le substituie o umanitate ameninţatămereu de puterile omului, o umanitate fra$ilă, perisabilă, omul devenind periculos pentru el #nsuşi.mul are responsabilitatea vieţii #ntr-un viitor foarte #ndepărtat.După ?illes &ipovetsPS, principiul responsabilităţii este sufletul culturii postmoraliste, epoca actuală #ncerc"nd#mpăcarea #ntre valori şi interese, fără a cere renunţarea la sine #n numele unor idealuri superioare25

e) Principiile de egalitate si libertate

+ste vorba de prelun$irea vechiului principiu ,,fiecare persoană are un drept e$al la ansamblul cel mai #ntins allibertăţilor fundamentale < libertăţile sunt e$ale pentru toţi.;;+ste vorba aici de libertăţile fundamentale, aşa cum au fost enunţate #ncep"nd cu !pino/a, #n ,,Iratatul

teolo$ico-politic;;(2H7) , care asocia/ă raţionalismul reli$ios cu liberalismul politic, justiţia trebuind săconsidere persoanele ca e$ale şi să păstre/e e$ale drepturile fiecăruia, de Cousseau, care in ,,'ontractulsocial;;(27H>) afirmă ideea participării e$ale la drepturile fundamentale, sub acţiune contractului şi acomunităţii, de :ontesRuieu. şi mai ales de ,,Declaraţia de independenţă”(277H) americană, de ,,Declaraţiadrepturilor omului şi cetăţeanului”(2765) 0 @ranţa şi de ,,Declaraţia universală a drepturilor omului”, adoptatăşi proclamată de %dunarea ?enerală a ..4. #n 2586..n epoca noastră, O. CaLls reformulea/ă principiul fundamental al justiţiei>, prin care libertatea politică, cea deexpresie, de $"ndire, de conştiinţă, de libertate a persoanei trebuie să forme/e un ansamblu e$al pentru toţi.Ieoria justiţiei ca echitate porneşte de la concepţia că la ba/a democraţiilor occidentale stau principii admiseintuitiv de toţi. !ocietatea liberală a lui CaLls este un sistem de cooperare #ntre persoane libere şi a$ale, av"ndca scop avantajul mutual, fiind o formulă de cooperare socială #n interesul tuturor, nu numai #n interesulmajorităţii.CaLls, #n concordanţă cu marea tradiţie americană, nu separă eticul de politic, justiţia fiind şi morală şi

politică.

f) Principiul diferentei

rincipiul e$alităţii trebuie asociat cu principiul diferenţei, prin care se cere acceptarea diferenţelor, aine$alităţilor sociale şi economice, cu condiţia să se asi$ure celor mai defavori/aţi o po/iţie satisfăcătoare,CaLls afirm"nd de fapt că unele ine$alităţi sunt admisibile, dacă aduc un beneficiu şi celor defavori/aţi, oformă de a asocia principiile liberaliste, care favori/ea/ă spiritul #ntreprin/ător şi jocul economic cu principiilesocialiste. &e$ile care admit diferenţele trebuie săa nule/e sau să atenue/e apriori efectele ine$alităţilor deşansă, ele trebuind alcătuite ,,sub un val de i$noranţă”, presupun"ndu-se neimportanţă ,,situaţia ori$inară” 0naţionalitatea, sexul, reli$ia, po/iţia socială, situaţia familială, averea, sănătatea.

+ o $rijă etică pentru corectarea ine$alităţilor - o referinţă şi la %ristotel care #ncearcă #n ,,+tica icomahică” săadapte/e decretele la unele circumstanţe particulare.

g) Principiul cultivarii estetice a sinelui

rincipiu foarte vechi, cu rădăcini #n antichitatea $reacă, #n care etica şi estetica erau considerate acelaşi lucru, bunul şi frumosul fiind unite, produc"ndu-se reciprocentru societatea noastră, principiul estetic oferă problematici interesante, fără a pretinde a oferi soluţii. mulmodern nu doreşte un sistem le$al care să intervină #n viaţa personală, intimă şi morală.

26 %&+B%DC+!'4 >2>, 8>25 &ipovetsPS, ?illes, ,, Le 6répuscule du devoir’’ , ?allimard , 2559, p. >2E> CaLls, Oohn, ,, 4olitical liberalism”, 'olumbia 4niversitS ress, eL QorP, 255H, pp. 8-E

2



h) Principiul autodeterminarii si respectului vietii

rincipii şi ele vechi, luate ca puncte de plecare de bioetică.rincipiul autodeterminării subiectului, care pe ba/a cunoaşterii raţiunilor şi motivelor, poate să afirme, #ndomeniul medical, un consimţăm"nt lucid este de fapt o formă a principiului autonomiei - o formă alrespectului persoanei. '"teodată principiul se opune tentaţiei birocratice care pre/intă *ios-ul, viaţa ca principiu director.

Cespectul vieţii, un alt principiu de ba/ă #n bioetică, presupune şi a ţine cont de calitatea vieţii, respectulcorpului.Doctorul şi biolo$ul trebuie să se $hide/e după ,,ersoană;;, superioară ,,*ios-ului;; - re$ăsindu-se idea de,,!cop #n sine;;. %cţionea/ă astfel #nc"t ordinul persoanei să-şi subordone/e *ios-ul, este imperativul unei bioetici eliberate de birocratism.Oonas, &evinas, @oucault, CaLls au #ncorporat vechi principii #ntr-o optică inedită, prelu"ndu-le ca o moştenireculturală - punct de plecare pentru o nouă $"ndire etică.

i) Un principiu nou: activitatea comunicationala

+ste un principiu nou, lansat de Kabermas, filosof al celei de a doua $eneraţii a şcolii din @rancfurt, care deşi

are ba/ele de raţionalitate şi de discurs de/voltate de la Fitt$enstein - doi -la %ustin, depinde mult mai puţin detradiţia clasică.'omunicarea presupune schimburi de semne, mesaje #ntre persoane sau #ntre $rupuri de persoane. % $"ndi#nseamnă a comunica, a face apel la principiul comunicării şi la limbaj.Kabermas se va re$ăsi pe tăr"mul etic prin principiul comunicării, prin limbă şi #n inter#nţele$ere, ocomunicare transparentă fiind o paradi$mă pentru o moralitate a reciprocităţii #n absenţa violenţei.Caţionalitatea comunicaţională care caută #nţele$erea subiecţilor este punctul de plecare care trebuie să $hide/eetica.*a/a de lucru o pot constitui semnele lin$vistice.Cădăcinile se pot $ăsi la @re$e, care a acordat o prioritate limbajului #n faţa $"ndirii, la ,,Fitt$enstein doi ;;#n ,,Anvesti$aţii filosofice;;unde cercet"nd jocurile de limbaj, $ăseşte #n exerciţiul lin$vistic matricea oricăreiraţionalităţi şi la %ustin, care a repus exerciţiul lin$vistic #n contextul acţiunii.După %ustin, repre/entantul cel mai de seamă al Ncolii de la xford (deceniul 3 al sec. BB), filosoful trebuie

să facă o anali/ă minuţioasă a ceea ce vor să transmită fra/ele, trebuindu-i numai un dicţionar bun şi nicidecumcunoştinţe lo$ico-matematice sau istorice. n final este necesară verificarea dacă folosirea respectivă a limbiieste acceptată unanim. 'ontrar teoriilor neopo/itiviste ale limbajului, limbajul nu are, #n $eneral, funcţia de adescrie stări de lucruri prin enunţuri ,,constatative” ci are cu preponderenţă funcţia de a #ndeplini o acţiune 0enunţuri ,,performative”, prin care se autori/ea/ă, se cere sau se promite ceva. einteres"nd adevărul saufalsitatea acestor enunţuri, ele pot avea un efect, #n funcţie de cel care le emite şi de cel căruia #i sunt adresate>2.e ba/a tuturor acestor principii se pot edifica eticile noi 0ale imanenţei, teorii raţionale ale valorilor, alemetamoralelor care #ncearcă să se menţină #n chiar c"mpul lumii noastre.3alorile trebuie căutate nu #ntr-un univers ideal ci exact #n ceea ce ne este dat ,,hic et nunc;;, renunţ"ndu-se laorice transcendenţă.

>2 Delacampa$ne, 'hristian, !!&storia 'ilo(o)iei *n +ecolul ,, ;;, pp.225-2>.

22



Metoda

Cepre/intă ansamblul de procedee care conduc spiritul la un mod de a proceda determinat, #n soluţionarea uneianumite probleme>>.+timolo$ic cuv"ntul metodă derivă din cuvintele $receştimeta #nsemn"nd spre şi

odos #nsemn"nd cale , deci o cale ce trebuie urmată, #nlănţuirea de experienţe sau de raţionamente ce trebuieefectuate pentru a se ajun$e la demonstrarea adevărului unei afirmaţii.Descartes>9 av"nd certitudinea că un spirit bine condus poate să ajun$ă să cunoască adevărul, a enunţat re$uliledupă care trebuie condusă o cercetare, fie ea filosofică, fie ştiinţifică. Caţionalismul său deduce toate lucrurile, prin $"ndire, printr-o #nlănţuire de raţionamente care pleacă de la principiile prime.Raţionamentul este o succesiune lo$ică de judecăţi care conduc la o conclu/ie.Judecata este, conform lui %ristotel, ,,un enunţ care afirmă sau nea$ă un lucru despre alt lucru”>8, deci o propo/iţie, o activitate a $"ndirii prin care ceva este afirmat sau ne$at.După 1ant judecăţile sunt analitice şi sintetice.Oudecăţile lo$ice, analitice, #n care predicatul este conţinut #n subiect, nu contribuie cu mult la #mbo$ăţireacunoaşterii, #n timp ce cele de realitate, sintetice, #n care predicatul aduce subiectului ceva nou, provenit dinexperienţă sunt bo$ate #n conţinut. entru 1ant judecata sintetică lea$ă un concept de o experienţă.,repre/ent"nd afirmarea sau ne$area unui fapt particular dar cu tendinţa de a trece la $eneral. Oudecăţile

matematice sunt pentru 1ant judecăţi sintetice ,,a priori”, prin care conceptele, cate$orii $enerale ale spirituluisunt aplicate la intuiţie 0 spaţiul şi timpul.:er$"nd re$resiv, din aproape #n aproape, printr-o #nlănţuire de judecăţi de tipul ,,efectul % este produs decau/a %, la r"ndul ei produsă de cau/a *, etc., se ajun$e la #nceputul lanţului, la cau/a tuturor celorlalte cau/e,la ,,principiul prim”.biect al lo$icii aristotelice aşa cum a fost pre/entată #n ,,Organon”, $"ndirea are două moduri de a #nlănţui judecăţile, de a raţiona lo$ic foarte $enerale

- deducţia, prin care se tra$e o conclu/ie ri$uros exactă #ntr-un ca/ particular, pornind de la un principiu $eneral<

- inducţia, prin care se stabileşte adevărul unei afirmaţii, $enerali/"nd conclu/iile dintr-unul saumai multe fapte particulare.

n timp, s-a adău$at ca o sinte/ă a celor două moduri precedente

-raţionamentul matematic, considerat de lo$icianul po/itivist +. ?oblot drept ,,inducţieri$uroasă” şi ,,deducţie constructivă”<

4n alt procedeu al $"ndirii, studiat mai puţin de lo$icieni este- analogia

Deducţia 0, modul de a raţiona cel mai ri$uros, este un raţionament care pornind de la principiul sau principiile$enerale, de la premise(ipote/a), stabileşte conclu/ia 0 o nouă propo/iţie adevărată. 'u alte cuvinte, adevărulconclu/iei re/ultă ca o consecinţă imediată, necesar lo$ică a premiselor.Deducţia are la r"ndul ei două forme, după felul necesităţii lo$ice 0 deducţia analitică şi cea sintetică.2. deducţia analitică 0 #n care conclu/ia se $ăseşte #n mod implicit #n premise, ca/ #n care raţionamentul

este ,,sărac”, este ,,formal”, conclu/ia neaduc"nd de fapt nimic nou conţinutului $"ndirii, ci subliniindnumai, cu un anumit scop, un aspect 0 deja cunoscut. 4n exemplu de deducţie analitică este silogismul 0 o#nlănţuire de trei propo/iţii, din care două constituie premise şi una conclu/ia. 4n exemplu de silo$ism a. Ioate mamiferele nasc pui vii< b. isica este un mamifer< c. isica naşte deci pui vii.

>. deducţia sintetică 0 #n care conclu/ia este o propo/iţie nouă, construită pe ba/a principiilor< deducţiasintetică 0 sinte/a este o deducţie constructivă, de $enul demonstraţiilor teoremelor $eometrice, #n care pe ba/a premiselor din ipote/ă (şi implicit a tuturor celorlalte propo/iţii considerate ca adevărate ce se află la ba/a ,,edificiului” 0 axiome, postulate, definiţii), re/ultă ca necesar lo$ic adevărul unei noi propo/iţii 0 ceadin conclu/ie. %devărul noii propo/iţii, al conclu/iei, nu este deci conţinut #n ipote/ă ci se construieşte #mpreună cu ipote/a.

Inducţia 0 celălalt procedeu al $"ndirii, folosit de lo$icieni, #n ştiinţele aplicate 0 fi/ică, chimie, biolo$ie darsub forma modificată a principiului inducţiei complete şi #n matematică, porneşte de la fapte, de la experienţă particulară, pentru a stabili o le$e $enerală. Anducţia este mai mult dec"t un raţionament, fiind de fapt un

>> 'uvillier, %rmand, ,,6ours de 4hilosophie”, t. 2, %rmand 'olin, 25E8, pp.9>-9H.>9 Descartes, CenT, ,, Discurs asupra metodei8! 2H972>8 %ristotel, ,,%nalitica”, 2,2,8.

2>



ansamblu de procedee empirice (măsurători, constatări) sau lo$ice. rocedeul inductiv este foarte contestat,deoarece tra$e conclu/ii $enerale dintr-un număr mic sau #n orice ca/ finit de experimente, deoarece trece de la particular la $eneral.Anducţia este un procedeu str"ns le$at de experienţă 0 de a $ăsi #n mod sistematic le$i de tipul ,,cau/ă-efect” pe ba/a observaţiilor experimentale.entru a stabili experimental cau/ele unui anumit fenomen se parcur$ următorii paşia. observarea fenomenului care poate fi #nt"mplătoare sau sistematică, #n ca/ul experimentelor conduse<

b. emiterea ipote/ei 0 anticiparea cau/elor posibile ale fenomenului observat<c. experimentarea 0 verificarea pe diferite căi a ipote/ei emise.

'ei trei paşi ar fi #n mod schematici explicaţi ca observarea (iniţial #nt"mplătoare apoi sistematică a unuifenomen, emiterea unei idei pentru a explica fenomenul şi apoi revenirea la fapte, pentru a valida idea emisă,fiind de fapt un du-te vino continuu #ntre fapte-idee(raţiune) şi idee-fapte.După 'laude *ernard, care sublinia/ă rolul practicii(de laborator, #n ca/ul său) dar atribuie un mare rol şispiritului 0 ideii anticipate, ipote/ei, inducţia nu diferă #n mod esenţial de deducţie, spiritul omului funcţion"ndasemănător, doar că la inducţie conclu/ia este provi/orie şi trebuie validată de experienţă>E.Ni alţi filosofi (Dorolle, &alande) au păreri asemănătoare, afirm"nd complexitatea procesului de trecere de ladatele experienţei la idei, la procesul de $"ndire.%stă/i este acceptată unanim valabilitatea principiului inducţiei complete (matematice), care se ba/ea/ă pe proprietăţile şirului numerelor naturale, pe afirmarea unei proprietăţi a spiritului, care poate să-şi #nchipuie

repetarea aceluiaşi act de un număr nedefinit de ori. +ste admisă şi valabilitatea principiului inducţiei #nenunţarea le$ilor de tip ,,cau/ă-efect” #n mecanica clasică sau #n alte domenii #n care există o #nlănţuire linearăşi ireversibilă de cau/e şi efecte, dar nu şi #n situaţii mai complexe, ordinea universală fiind #n afara noastră.rincipiul inducţiei nu este aplicabil la complexitatea fenomenelor biolo$ice, #n mecanica cuantică sau #nştiinţele sociale, unde trebuie aplicate metod de tip probabilist.&a ba/a raţionamentelor stau principiile raţionale, strict necesare pentru construcţie lo$ică.rincipiile admise sunt

principiul identităţii; principiul noncontradicţiei; principiul terţiului exclus; principiul cauzalităţii; principiul finalităţii.

Principiul identităţii cu un enunţ banal ,,'eea ce este, este” sau ,,% este %” este considerat principiul esenţial,apărut ca necesitate a coerenţei lo$ice 0 cerinţă esenţială a raţiunii. dată definit un concept, pentru ca $"ndireasă răm"nă de acord cu ea #nsăşi, #n toate referirile la acel concept se menţine definiţia dată iniţial (sau una,,identică”, ,,echivalentă” cu ea). :ulte raţionamente din matematică sau din ştiinţele experimentale se terminăc"nd s-a ajuns la concepte bine cunoscute.Principiul noncontradicţiei, considerat ca derivat din cel al identităţii, a fost utili/at chiar de %ristotel, careconsider"nd un atribut dihotomic(contradictoriu 0 % sau non %) al unui obiect, acel obiect nu se va putea aflasimultan #n ambele stări<Principiul terţiului exclus, asemănător cu cel anterior, consideră că obiectul cu atributul contradictoriu se aflăobli$atoriu sau #ntr-o stare sau #n opusa ei, o a treia alternativă fiind exclusă.Principiul caualităţii, prin care ,,orice efect are o cau/ă” şi ,,#n aceleaşi condiţii, o aceeaşi cau/ă producetotdeauna acelaşi efect”. Desi$ur, efectul poate fi cau/ă pentru un alt efect şi aşa mai departe, pentru a se ajun$ela efectul final. Anteresantă este pentru filosofie şi parcur$erea #n sens invers, de la efect la cau/a

sa(antecedenta), apoi la cau/a cau/ei, etc, pentru a se ajun$e la cau/a primă, cau/a tuturor celorlalte cau/e 0identificată deseori cu Dumne/eu. După Descartes acest principiu al caualităţii s-a transformat #n principiuldeterminismului, căut"ndu-se le$ităţile, raporturile constante #ntre fenomene, care duc la totala predictibilitatea unui fenomen, căruia i se cunoaşte le$ea de variaţie.Principiul finalităţii, de importanţă mai mare #n filosofie dec"t #n ştiinţele exacte, conform căruia diferitele părţi ale unui #ntre$ conlucrea/ă #n mod ordonat pentru un ţel final.

>E *ernard, 'laude, ,, &ntroduction à l’étude de la 7édecine e9périmentale8! 26HE, p. 2.

29



Rationalism si empirismDe raţiune ţin şi cate$oriile de #nţele$ere, concepte foarte $enerale, cadre lo$ice ale $"ndirii, #n număr de /ecedupă %ristotel, de douăspre/ece după 1ant(la care $rupurile mari sunt calitatea, cantitatea, relaţia şimodalitatea).Caţionalismul clasic a identificat raţiunea cu sistemul de principii şi cate$orii. otrivit lui Descartes Caţiuneaeste universală şi eternă, aceeaşi pentru toţi oamenii, fără a se schimba, fără a evolua. rice om are #n mod

natural #n suflet ,,seminţe de adevăr” divine, idei virtuale #nnăscute, precum ideile de infinit, #ntindere, noţiunimatematice.După :alebranche, ideile sunt esenţe eterne şi imuabile pe care le vedem #n Dumne/eu.După 1ant, care lasă un loc mai mare pentru experienţă, spiritul este constituit din forme ,,a priori” 0 spaţiul şitimpul(formele a priori ale sensibilităţii), cele douăspre/ece cate$orii ale #nţele$erii şi cele trei idei aleCaţiunii(+u, lumea, Dumne/eu). %ceste forme sunt un fel de şabloane $oale, ele căpăt"nd valoare de cunoaştere prin conţinut 0 prin materia introdusă de experienţă.După empirişti ca Oohn &ocPe(2H9>-278), David Kume (2722-277H), Oohn !tuart :ill(26-2679) sau Kerbert!pencer(26>-259) nu există nici un principiu ,,a priori” ci toate cunoştinţele sunt ,,a posteriori”, fiind percepute prin simţuri, Caţiunea fiind ,,un ansamblu de obiceiuri (habits! customs"” imprimate treptat sauchiar ,,credinţă” subiectivă, dată de repetarea(poate #nt"mplătoare) a unor aceleaşi fapte, #n timpul experienţelor.'ert, at"t Caţionalismul c"t şi +mpirismul, considerate #n mod do$matic, sunt totalmente opuse dar de fapt, prin1ant, raţionalist care a admis că experienţa este absolut necesară pentru a avea cunoştinţe efective şi respectiv prin !pencer, care a admis că datorită experienţei ancestrale, eredităţii, spiritul omenesc nu porneşte de la /ero,au avut #n final tendinţa de a se apropia.Irebuie #nsă ca raţiunea să fie considerată #n mod evolutiv, ca ceea ce la un moment dat să pară ,,iraţional”, decide neconceput, de ne$"ndit, de nedemonstrat, să devină perfect raţional #ntr-un moment ulterior, eventual mai#ndepărtat.După ?. *achelard, ,,Ntiinţa simplifică realul şi complică raţiunea”>H

După %. &alande (26H7-25H9) , există o ,, :aţiune constituită”, aşa cum este la un moment dat şi o ,, :aţiuneconstituantă”>7.,foarte suplă, raţiunea #nsăşi care are tendinţă activă, este dinamică, ,,dialectică”, inventivă.Caţiunea est :etodă

>H 'uvillier, %rmand, ,,6ours de 4hilosophie”, t. 2, %rmand 'olin, 25E8, pp9E8, citat din după*achelard,?., ,, Le rationalisme appliqué”, .4.@., 2585.>7 Adem, p. 9EE.,citat din &alande, %. ,, La raison et les normes”, Kachette, 2586.

28



MATEMATICILE

'onform clasificărilor actuale ale ştiinţelor, pornindu-se de la criteriile de $eneralitate şi complexitate stabilitede %u$uste 'omte(2756-26E7), pot fi enumerate următoarele mari $rupe de Ntiinţe>6

2. :atematicile<>. Ntiinţele fi/ice şi ale materiei<

9. *iolo$ia şi ansamblul Ntiinţelor vieţii<8. !ociolo$ia şi $rupul Ntiinţelor sociale<E. siholo$ia #mpreună cu 'aracterolo$ia.

:atematicile>5 sunt aşe/ate pe prima po/iţie, datorită $radului lor mare de $eneralitate şi de aplicabilitate #ntoate celelalte $rupe, le$ile acestora căpăt"nd de cele mai multe ori o formă matematică.e l"n$ă caracteristicile obişnuite ale spiritului ştiinţific, curio/itate, spirit analitic, spirit po/itiv, idei clare, bine preci/ate, spirit critic, obiectivitate, relativitatea, liberul examen, matematicianul are nevoie şi de spirit dededucţie, de abstracti/are, de intuiţie obiectele studiate nefiind accesibile prin simţuri.+lementele citate se reduc, #n alte formulări, la valori morale ca dragostea de adevăr! cura;ul moral!

sinceritatea faţă de sine, probitatea intelectuală. +xistă deci o ,,morală a ştiinţei” la care matematicienii aderătotal.

n momentul de faţă se consideră că matematicile se ocupă de mărime, cantitate şi ordine. u este uşor de dat o definiţie a obiectului matematicilor, căci de fapt, #n spatele acestui nume, se ascunde ovarietate mare de ramuri. Definiţia obişnuită foarte multă vreme ,,:atematica este ştiinţa mărimilor;;, este pede o parte prea lar$ă, nu toate mărimile fiind măsurabile, pe de altă parte este prea str"mtă, exist"nd ramuri caIopolo$ia, care nu se referă la noţiunea de mărime ci la noţiunea de ordine.Definiţia s-ar aplica, după %u$uste ':I+, 7atematicilor concrete, cealaltă parte a matematicilor fiindcompusă din 7atematicile pure sau abstracte, care se ocupă de aspectele cantitative, acestor două ramuriadău$"ndu-li-se #ncep"nd din secolul BAB şi 7atematicile ordinii iar mai nou şi 7atematicile ha(ardului2

Obiectele studiate de Matematici

1. Matematicile concrete – stiinte ale marimilor

:atematicile concrete se ocupă de două mărimi uşor de măsurat, spaţiul i timpul! , lăs"nd alte mărimi, căldura,temperatura, intensitatea luminoasă sau a curentului electric, #n sarcina fi/icii. mărime este ceva susceptibil de mai mult sau mai puţin.!paţiul şi timpul sunt cele două mărimi ce constituie obiectul matematicii, ele fiind uşor de măsurat.

• pentru spaţiu se pot defini uşor at"t unitatea (de lun$ime - metrul) c"t şi e$alitatea a două mărimi(mărimile e$ale coincid prin suprapunere). % măsura deci o mărime #nseamnă a o exprima #ntermeni de unitate spaţială.

• timpul este mult mai $reu de măsurat, trebuind a fi introduse convenţii relative at"t la unitatea detimp - secunda, c"t şi la intervalele e$ale(fracţiuni de timp #n care se petrec fenomene identice #ncondiţii identice).

"eometria, studiind spaţiul, a fost prima ramură a matematicii ridicată prin +uclid la ran$ de ştiinţă.:işcarea, care repre/intă o deplasare spaţială #n funcţie de timp este studiată de#ecanică, av"nd următoarele ramuri

• !tatica - teoria echilibrului9<• Dinamica - teoria mişcării sub acţiunea forţelor 92<• $inematica - teoria mişcării pure9>, independente de forţele ce o produc<

>6 %rmand '43A&&A+C!, 6ours de 4hilosophie! &ibrairie %rmand 'olin, 25E8, tome 2, p. 967.>5,Abidem, pp. 957-8>> .9 se constituie #ncep"nd cu %rhimede.92 !e constituie #ncep"nd cu ?alilei.9> !e constituie #ncep"nd cu %mpTre.

2E



!e remarcă apariţia mult mai t"r/ie a Dinamicii şi a 'inematicii, datorită dependenţei temporale a mărimilorstudiate.

:ărimile spaţiale - lun$imea, suprafaţa, volumul ca şi cele mecanice - forţa, vite/a, acceleraţia sunt destul deconcrete.Irebuie subliniat faptul că nu orice mărime este direct măsurabilă, cit"nd aici

• valorile sau mărimile axiologice (un tablou poate fi mai mult sau mai puţin frumos, un act moral

mai mult sau mai puţin meritoriu)<• valorile intensive ale stărilor conştiinţei (sen/aţii sau emoţii mai puternice sau mai slabe)

2 Matematicile pure - stiinte ale cantitatii.

:atematicile pure se ocupă de cantitatea, aceasta fiind exprimată prin număr. umerele sunt abstracţii, cantităţi, care se pot pre/enta sub formele

• cantităţi cu variaţie discretă, av"nd un pas fix de variaţie, cum ar fi şirul de numere #ntre$i sau <alfracţiilor de tipul 2U9, >U9, 9U9,.....

• cantităţi cu variaţie continuă<Camurile matematicii care studia/ă cantităţile cu variaţie discretă sunt

•

%ritmetica• %lgebra elementară99.

'antităţile cu variaţie continuă, considerate a varia cu cantităţi infinit mici au $enerat• "eometria analitică98, care exprim"nd curbele prin ecuaţiile lor al$ebrice, traduce formele

$eometrice #ntr-un limbaj al$ebric, reali/"nd o sinte/ă a spaţiul continuu cu numericul discontinuu <• $alculul infiniteimal (%nalia matematică)9E, care introduce variaţia continuă a cantităţilor, ca

#n ca/ul mărimilor fi/ice(vite/a unui corp care cade) <$alculul probabilităţilor9H, aplică #n teoriaşanselor calculul infinite/imal.

• &eoria mulţimilor'(, care extinde la infinit noţiunea de colecţie finită de obiecte - ca de exemplumulţimea numerelor #ntre$i.

3 Matematicile - stiinte ale ordinii

ramură foarte importantă, vă/ută de unii matematician şi filo/ofi ca partea cea mai importantă amatematicilor. u se face nici o referinţă la obiectul mărime ci contea/ă numai po/iţia fi$urilor, #ncadrarea lor.@ac parte din aceste matematici

• &eoria grupurilor96, ba/ată pe le$i de compo/iţie a simbolurilor, #n care termenii sunt ordonaţi şifiecare termen se poate deduce din precedentul, pe ba/a unei le$i precise <

• &opologia95

• &eoria categoriilor.

!e"ordinea si matematica

De/ordinea şi-a făcut tot mai mult loc #n ştiinţele experimentale 0 fi/ica $a/elor, mecanică cuantică, biolo$ie.Kaosul pătrunde şi #n matematică sub forma ha/ardului 0 formă de de/ordine care nu permite dec"t pronosticuristatistice, ha/ard care nu este o apariţie provi/orie ci constituie un element cvasi-structural al realului. u estevorba de teoria probabilităţilor sau statistică, care după unii matematicieni nu aparţin matematicii ci folosescmatematica ci este vorba de apariţia ha/ardului la nivel de fundamente.

99 #ntrevă/ută de Diofante, perfecţionată de arabi, constituită de 3iVte(2E52).98 'reată de Descartes(2H97).9E creată independent de &eibni/ şi eLton(cca. 2H7).9H #ntrevă/ută de ascal şi de @ermat, creată de *ernoulli(2729)97 creată de 'antor (2669)96 creată #n 2692 de ?alois (268E-2526)95 creată #n 26E2de Ciemann (26>H-26HH).

2H



%stfel pe la mijlocul deceniului şase ?re$orS O. 'haitin8, matematician 0 cercetător la compania A.*.:. ,studiind teoria al$oritmică a informaţiei, a construit o ecuaţie diofantică exponenţială (av"nd ca operaţiiadunări, #nmulţiri, exponenţieri) cu un parametru natural , cu coeficienţi naturali şi cu circa 27.necunoscute naturale, ajun$"nd la conclu/ia că pentru orice valoare a parametrului ecuaţia admite un numărfinit sau infinit de liste de soluţii diferite0 eveniment aleatoriu analo$ datului cu banul.*enoit :andelbrot, ocup"ndu-se de obiectele naturale de formă nere$ulată 0 de $enul coastelor marine saureţelei fluviale, a creat $eometria fractală, afirm"nd că ,,#ntre domnia haosului incontrolabil şi ordinea excesivă

a lui +uclid există de acum #nainte o /onă nouă a ordinii fractale.biectele create de el, pe ba/a sistemati/ării unor lucrări ale lui cantor şi eano folosesc fi$uri intermediare#ntre punct şi linie 0 de fapt pure creaţii ale spiritului, ,,monştri matematici” după :andelbrot, av"nd proprietăţiremarcabile

- la orice scară sunt considerate răm"n asemenea lor #nsele<- li se poate atribui o dimensiune fracţionară 0 măsură a nere$ularităţii.- ?eometria fractală va fi abordată şi de 'laude &TvS-!trauss, dar din punct de vedere estetic.

Empirism si rationalism în matematica

Ni #n matematică s-au făcut simţite cele două curente 0 empirismul şi raţionalismul.+vident că primele preocupări matematice din :esopotamia, +$ipt, ?recia, după cum sublinia/ă O.!. :ill eraustr"ns le$ate de concret, de forma terenurilor, de taxele pe terenurile a$ricole ce trebuiau plătite fiind fapterau ,,reţete” de re/olvare a unor probleme foarte concrete. După :ill, abstracţiunile matematice sunt ,,copii parţiale” ale sensibilului.Ni după marele matematician france/ K. oincarT, ,,dacă #n natură n-ar fi existat corpuri solide, nu ar fi existatnici $eometria”82.După raţionalişti noţiunile matematice există ,,a priori”, #n afara oricărei experienţe, #n natură neexist"ndelemente $eometrice pure, ideale 0 puncte fără dimensiune, linii fără lăţime, plan fără $rosime, triun$hi, cercsau dreptun$hi perfecte.entru laton ,,fiinţele matematice” sunt aşe/ate #ntre lumea formelor ideale, a Adeilor şi lumea aparenţelorsensibile, iar !f"ntul %u$ustin, constat"nd că raporturile #ntre numere şi fi$urile matematice este neschimbat, leconsideră forme ale esenţei eterne #n #nţele$erea divină.:alebranche a unificat $"ndirea !f"ntului %u$ustin cu a lui Descartes (pentru care ideile erau ,,#nnăscute”,seminţe de adevăr existente #n mod natural #n noi) afirm"nd că omul vede #n Dumne/eu #ntinderea inteli$ibilăcare este arhetipul corpurilor. +l a afirmat că :atematicile ,,sunt cea mai pură aplicaţie a spiritului divin, ceamai perfectă de care suntem capabili #nţele$em prin asta că $"ndirea matematică manifestă capacitateaspiritului uman de a se detaşa de sensibil pentru a se ridica prin Caţiune la inteli$ibilul pur”8>.1ant a făcut din spaţiu o necesitate pură a spiritului nostru, ,,o formă a priori a sensibilităţii” iar din numărschema unei cate$orii a #nţele$erii umane 0 cea a cantităţii.&o$icianul @re$e #n chiar secolul BB afirma că ,,există o lume inteli$ibilă reală, populată de fiinţe lo$ico-matematice”.%devărul este că nici #n :atematică raţiunea nu se poate separa de experiment. ornind de la real, de laexperienţă, de la cunoştinţele date de simţuri, matematicianul are tendinţă să abstracti/e/e, să se depărte/e dince #n ce mai mult de real, construind obiecte din ce #n ce mai complexe, care sunt dotate cu o viaţă proprie.După marele matematician 'harles Kermite(26>>-252) după crearea unor astfel de obiecte ,,ele se impunspiritului matematicianului cu acelaşi caracter de necesitate ca şi lucrurile realităţii obiective”.89

:atematicianul abstracti/ea/ă, se situea/ă deasupra calităţilor sensibile ale obiectelor. +l construieşte pas cu pas, fiecare nouă construcţie fiind o $enerali/are care va include vechile eşafodaje drept ca/uri particulare. umerele naturale au fost o primă formă, foarte importantă de abstracti/are, permiţ"nd compararea numerică aunor mulţimi cu obiecte de naturi foarte diferite.4rmătoarea treaptă, naturală, a fost introducerea numerelor fracţionare cu numărător unitar (necesitate i/vor"tă printre altele şi din necesitatea #mpărţirii unor terenuri), apoi s-a trecut la noţiunea mai $enerală de fracţieordinară, av"nd ca numărător şi numitor numere naturale, numărul natural devenind un ca/ particular 0 cel #ncare numitorul este unitar.

8 'haitin, O. ?re$orS, ,,&e hasard des nombres”, #n ,,&a Cecherche nr. >9>, mai 2552, articolul ,,&a science dudTsordre”, pp. H22, H28-H2E .82 'uvillier, %rmand, ,,6ours de 4hilosophie”, t. 2, %rmand 'olin, 25E8 p.8>, citat din oincarT, KenrS, ,, La+cience et L’<=poth>se”, @lammarion, 25>.8> Adem. p. 8989 'uvillier, %rmand, ,,6ours de 4hilosophie”, t. 2, %rmand 'olin, 25E8 p.89

27



De la ita$ora 0 dia$onala unui pătrat nu putea fi măsurată cu preci/ie, apăr"nd noţiunea de numere,,iraţionale”, treapta următoare a edificiului numerelor fiind introducerea numerelor ne$ative, apoi anumerelor ,,ima$inare”, foarte mult aplicate #n %l$ebră, numită de eLton ,,%ritmetică universală”.&a fiecare $enerali/are, vechile noţiuni deveneau ca/uri particulare ale celor noi.%pare din c"nd #n c"nd şi o nouă ramură a matematicii, mai $enerală. %l$ebra se ocupă de relaţii abstracte şi$enerale. %par apoi teoria mulţimilor, a $rupurilor, a cate$oriilor, topolo$ia fiecare lucr"nd cu obiecte maiabstracte, mai complexe dec"t precedenta. Iopolo$ia nu se mai ocupă cu cantitatea ca orice ramură clasică a

matematicii ci cu ordinea.:atematicile sunt dificil de #nţeles, ocup"ndu-se cu obiecte abstracte. Dificultăţile se pot datori unor cau/ediferite caa. adaptare $rea la $"ndirea abstractă, antrenament insuficient< b. familiari/are insuficientă cu noţiunile de manipulat, cu definiţiile lor<c. dificultăţi de $"ndire sintetică, pentru a putea asambla diferitele noţiuni #nsuşite<d. #n ca/ul $eometriei #n spaţiu 0 dificultatea de a-şi ima$ina fi$urile spaţiale din repre/entările lor #n plan.

Dificultăţile enumerate aparţin at"t $"ndirii concrete c"t şi celei abstracte.!imilar, #n ca/ul invenţiilor din matematică, dificultăţile ţin de ambele moduri de $"ndire.Dacă #n $eometrie este nevoie de o intuiţie #n domeniul sensibilului, după oincarT =instrumentul cel maiobişnuit”, ,,analiştii sunt luminaţi şi conduşi de intuiţia numărului pur, de cea a formelor lo$ice pure care le permite nu numai să demonstre/e ci să şi invente/e”88.

Rationamente matematice

Principii

n matematică a afirma sau a descoperi nu este suficient, fiind necesară demonstraţia 0 dovada adevăruluiafirmaţiei făcute.Demonstraţiile sunt raţionamente matematice #nlănţuite, care pleacă de la principiile matematicii 0 judecăţi carenu sunt demonstrabile.n mod clasic sunt folosite trei tipuri de principii1. axiomele;

2. postulatele;9. definiţiile.

%xiomele după &e$endre sunt ,,propo/iţii evidente prin ele #nsele”, care se aplică unor mărimi sau cantităţioarecare.'a exemple de axiome

- două cantităţi e$ale cu o a treia sunt e$ale #ntre ele(axioma identităţii)<- dacă la cantităţi e$ale se adună sau scad cantităţi e$ale se obţin cantităţi e$ale<- partea este mai mică dec"t #ntre$ul.

După &eibni/ acestea sunt ,,noţiuni primare”, adevăruri ale ,,raţiunii pure”, cu conţinut relativ sărac dar careservesc ca le$ătură lo$ică #ntre diferitele părţi ale unui raţionament, analo$ principiilor Caţiunii.

Postulatele sunt propo/iţii deloc evidente, pe care matematicianul neput"nd a le demonstra, ,,postulea/ă” (cere)

să fie recunoscute ca adevărate, fiind indispensabile #n demonstraţiile ulterioare.?eometria clasică, euclidiană, recunoaşte implicit o serie de postulate 0 referitoare la spaţiu, admis ca infinit,omo$en, av"nd trei dimensiuni, fără curbură.:ecanica clasică, neLtoniană, admite ca postulate principiul inerţiei, principiul independenţei mişcărilor(suprapunerii efectelor), principiul acţiunii şi reacţiunii, constanţa masei.+xemple de postulate folosite explicit #n $eometrie

- prin două puncte trece o dreaptă şi numai una<- cel mai scurt drum #ntre două puncte este o dreaptă<- printr-un punct exterior unei drepte se poate duce o sin$ură dreaptă paralelă cu dreapta dată

(postulatul lui +uclid).

Definiţiile enumeră caracterele esenţiale ale unui obiect, pentru a-i fixa sensul.'onform lo$icii clasice definirea unui obiect se face indic"ndu-se ,,$enul proxim” şi ,,diferenţa specifică”, ca

de exemplu ,,rombul este un paralelo$ram cu toate laturile e$ale”.

88 Adem, p.8H, citat din oincare, Kenri, ,, La 3aleur de la +cience, @lammarion, 25H.

26



n matematică se foloseşte des şi definirea obiectelor prin $enerare, din aproape #n aproape, definiţiilematematice fiind considerate ca raţionale sau ,,a priori”, definiţia indic"nd le$ea ideală de construcţie dată deCaţiune prin resurse proprii, le$ea fiind şi absolută, universală, imuabilă, la fel ca Caţiunea. +ste de observat cădefiniţiile date de +uclid #n ?eometrie nu s-au schimbat #n timp, #n timp ce definiţiile din ştiinţele nematematiceau fost mult modificate cu trecerea timpului.:atematicienii #nţele$ astă/i prin axiomă orice propo/iţie pusă la #nceputul unei deducţii, fără a fi fost dedusă#n prealabil din alte propo/iţii, căci s-a observat o mare asemănare #ntre postulate şi definiţii şi #n plus multe

dintre aceste principii devin re$uli operaţionale.+i #şi stabilesc arbitrar, prin acte ale spiritului, un sistem de axiome 0 cu ajutorul cărora se clădeşte un sistem de propo/iţii coerent.

#ipuri de rationament matematic

n matematică sunt folosite mai multe tipuri de raţionamente

2. deducţia constructivă<>. raţionamentul prin recurenţă<9. raţionamente re$resive<

8. raţionamente prin reducere la absurd<E. raţionamente asistate de calculator.

)* Deducţia constructivă

Deducţia matematică este o activitate a spiritului care porneşte de la premise ipotetice 0 axiomele admise şiipote/ele de lucru 0 #ntr-o problemă nouă care trebuie re/olvată.+a nu este un silo$ism, căci ba/ele de pornire sunt ipotetice. Dacă silo$ismul pleacă de la $eneral pentru aafirma ceva #ntr-un ca/ particular, #ntr-un raţionament matematic se pleacă de la particular şi se $enerali/ea/ă.După oincarT8E, ,,silo$ismul este incapabil să adau$e ceva datelor ce i se furni/ea/ă”, #n timp ce raţionamentulmatematic are #n sine ,,o virtute creatoare”. ?"ndirea matematicianului, pleacă de la fapte simple, pe care le$enerali/ea/ă, complic"ndu-le.Dacă se porneşte de la faptul simplu că suma măsurilor un$hiurilor unui triun$hi este e$ală cu suma măsurilor a

două un$hiuri drepte, prin #mpărţirea unui poli$on convex cu ,,n” laturi #n ,,n” #n triun$hiuri, se poate calculasuma un$hiurilor acelui poli$on.%cest raţionament este o deducţie, conclu/ia $enerali/ată re/ult"nd dintr-o necesitate lo$ică, dar necesitatea nueste analitică, ca #n ca/ul silo$ismelor, conclu/ia nefiind conţinută #n premise, ci este o necesitate sintetică,conclu/ia construindu-se pe ba/a premiselor. e aflăm deci #n faţa unei deducţii constructive. Deducţiamatematică este simultan şi re)le9ivă, spiritul ima$in"ndu-şi fi$uri sau operaţii mentale (translaţii, rotaţii,suprapuneri), matematicianul lucr"nd numai cu premisele pe care şi le-a stabilit 0 axiomele şi ipote/a problemeirespective, ajun$"nd la constatări lo$ice, care nu sunt deloc empirice.Ni după 1ant, #n ,,6ritica raţiunii pure”, judecăţile aritmetice sunt judecăţi sintetice ,,a priori”, care conţin #nele necesitatea care nu poate fi scoasă din experienţă.+ste admis a/i că deducţia matematică este sintetică (constructivă) şi reflexivă.

+* Raţionamentul prin recurenţă

+ste un raţionament #n care se $enerali/ea/ă un re/ultat al unei demonstraţii dintr-un ca/ particular, $enerali/areadmisă ca valabilă pe ba/a ,,principiului inducţiei matematice”.rocedeul recurenţei presupune $ăsirea unei formule valabile pentru un număr #ntre$ ,,n”, dacă se admiteformula care depinde de numărul mai mic cu o unitate - ,,n-2”. ?ăsindu-se această formulă, se poate alcătui unlanţ de silo$ismedacă afirmaţia este adevărată pentru nW2, ea este adevărată şi pentru nW><dacă afirmaţia este adevărată pentru nW>, ea este adevărată şi pentru nW9<dacă afirmaţia este adevărată pentru nW92, ea este adevărată şi pentru nW8<etcGG..@ormula $ăsită se demonstrea/ă pe ba/a principiului inducţiei matematice , numită de oincarT ,,inducţiecompletă”, care permite extinderea la infinit a lanţului de silo$isme.

@oarte contestat #n ştiinţele experimentale, unde se #ncearcă $enerali/area conclu/iilor particulare re/ultatedintr-un număr redus de experienţe, experienţe ce se petrec #n natură, #ntr-un mediu nesi$ur #ntruc"t depinde de

8E oincarT, Kenri, ,, La +cience et l’<=poth>se”, @lammarion, 25>

25



o mulţime de factori care scapă de sub control, inducţia completă este considerată ,,apodictică”, fiind o proprietate a spiritului, care este capabil să-şi #nchipuie repetarea de o infinitate de ori a aceluiaşi act, odată ceacesta a fost #nfăptuit o dată. De fapt procedeul este validat, după oincarT8H din #nsu-şi modul de definirerecurent al şirului de numere #ntre$i, inducţia matematică ba/"ndu-se pe ,,intuiţia numărului pur”, peconstruirea din aproape #n aproape a mulţimii infinite a numerelor #ntre$i.

'* Raţionamente regresive

!e fac #n sens invers deducţiei, adică coboară pas cu pas, de la conclu/ie către premise.+u un raţionament de tipul,,conclu/ia ' este adevărată, dacă există premisele ”< ,,- utili/at ca o nouă conclu/ie, este adevărat dacă există premisele 2”<etcG p"nă se ajun$e la principii.%ceastă metodă este lar$ folosită #n al$ebră, #n care se lucrea/ă cu o cantitate necunoscută ca şi c"nd ar ficunoscută.+ste o metodă ajutătoare, folosită c"nd matematicianul nu are ,,intuiţia” premiselor pe care trebuie să sesprijine.

* Raţionamente prin reducere la absurd

!unt demonstraţii re$resive dar indirecte, #n sensul că nu se pleacă de la conclu/ie ci de contrara ei, cobor"ndu-se apoi pas cu pas, p"nă la premise care se dovedesc lo$ic imposibile. !e tra$e conclu/ia imposibilităţii,,,absurdului” punctului de plecare #n lanţul re$resiv al demonstraţiei şi deci, pe ba/a principiului ,,terţiuluiexclus”, se admite conclu/ia iniţială.:atematicienii intuiţionişti afirmă că principiul ,,terţiului exclus” este inaplicabil #n matematică. De fapt el este perfect aplicabil #n ca/urile #n care trebuie să se alea$ă #ntre două alternative, sin$urele posibile, fiindinaplicabil #n această formă, #n ca/ul posibilităţilor multiple de ale$ere.n ca/ul necesităţii de a ale$e o cale din trei posibile, principiul ,,terţiului exclus” trebuie transformat #n principiul ,,cuadruplului exclus”.

8H oincarT, Kenri, ,, Derni>res 4ensées”, @lammarion, 2529.

>



Raţionamente asistate de calculator

:arele matematician şi om de cultură rom"n ?ri$ore '. :oisil, vi/ionar al utili/ărilor calculatoarelor #n toateaspectele vieţii, iniţiator al #nvăţăm"ntului rom"nesc de informatică, a afirmat că ,,matematicile moderne vor fi#nlocuite #n viitor, prin matematicile ultramoderne, $enerate de interacţiunea ştiinţei cu calculatoarele”87.'alculatorul a potenţat a instrumentelor de lucru ale matematicianului, put"nd fi utili/at #n toate etapelecercetării, devenind un partener activ al oamenilor de ştiinţă. +l este util at"t #n re/olvarea problemelor #n care

intervin sisteme şi procese foarte complexe, put"nd eventual să le ,,simule/e” pe ba/a unui model lo$ico-matematic implementat, c"t şi tratarea mai ri$uroasă a teoriilor, c"t şi tratarea unor ramuri binecunoscute,lin$vistica, retorica, anali/a semantică, cărora li se ataşea/ă aspecte noi.%ctivitatea creatoare, inventica au fost şi ele stimulate, fie numai şi prin preluarea sarcinilor de calcule banaledar numeroase.+l #nsuşi un re/ultat al cercetărilor interdisciplinare(lo$ica bivalentă, matematică, fi/ica, electronica), utili/areacalculatoarelor duce la de/voltarea cercetărilor interdisciplinare, fiind foarte folosit, datorită penatrăriisale #ntoate domeniile, ca factor inte$rator al unor domenii diferite.Dar nu numai aceste erau anticipate de profesorul :oisil #n citatul de mai sus, ci la faptul că ele influenţea/ămodul de $"ndire al oamenilor de ştiinţă contemporani, restructur"nd toate metodolo$iile existente.+l mai afirma şi că ,,sub influenţa calculatoarelor, matematicile vor suferi o ,,schimbare cate$orială”,comparabilă cu aceea reali/ată prin trecerea de la matematica clasică(cantitativă) la matematica structurilor 86”.n 257H %ppel, KaPen şi 1och au folosit calculatorul #n chiar demonstrarea ,,netrivială a problemei numită a

,,celor patru culori”.+nunţul problemei era simplu !unt suficiente patru culori, astfel #nc"t, la colorarea unei hărţi, două ţărialăturate să nu fie colorate cu aceeaşi culoare.Demonstraţia nu a fost, după %ppel, de tip tradiţional85, ea av"nd drept caractere distinctive

- folosea experimente computaţionale pentru elaborarea şi perfecţionarea unei idei importante<- corectitudinea demonstraţiei, fiind foarte laborioasă, se făcea tot cu ajutorul calculatorului<- #n toate aspectele demonstraţiei intervenea combinarea aspectelor teoretice cu cele computaţionale

% fost o demonstraţie de tip nou, totalmente neclasică, cu o structură lo$ică neomo$enă, lun$ă, care a reuşitacolo unde abordarea clasică, pur teoretică, dăduse $reş.

Fundamentarea matematicilor

n afara discuţiilor neelucidate complet nici p"nă #n /ilele noastre, #ntre empirişti şi raţionalişti, astă/i suntcontroverse majore privind fundamentele şi natura matematicilor.!unt acceptate trei mari curente fundaţioniste, fiecare folosind alt $en de obiecte şi alte metode

1. logicismul;2. formalismul;9. intuiţionismul matematic.

1. $ogicismulncep"nd cu &eibni/ (2H8H-272H) care a vă/ut #n matematică o prelun$ire a lo$icii, lo$icieni ca @re$e(2686-252E), eano (26E6-259>), Fhitehead (26H2-2587) sau *ertrand Cussell (267>-257), 'arnap, Xuine auconsiderat $"ndirea matematică drept o subclasă a $"ndirii lo$ice, reduc"nd-o la concepte de natură lo$ică.&eibni/ afirma că numai pe ba/a principiului identităţii, sin$ur, se poate demonstra toată %ritmetica şi toată?eometria.@ilosofic lo$icismul este le$at de realismul matematic 0 consider"nd obiectele matematice ca entităţi ne-spaţiale, ne-mentale, ne-lin$vistice şi atemporale, care pot fi cunoscute de mintea umană, constituind obiectulunei intuiţii neempiriceE. :atematicienii trebuie să descopere aceste obiecte şi să urmărească relaţiile lo$icedintre ele. biectele sunt descrise prin formule matematice iar propo/iţiile despre ele pot fi adevărate sau false.

87 :oisil, ?ri$ore '., ,,?tiinţă i umanism” ! Ounimea, Aaşi, 2575, p. >69 286 Abidem.85 %ppel, 1., KaPen, F., ,,The 'our$6olor 4roblem”, #n &.%.!tern(editor), ,, 7athematics Toda=2 T@elve

&n)ormal Essa=s”, eL QorP, Keidelber$, *erlin, !prin$er verla$, 2575, p. 2E9 .E "rvu, Alie, ,, &ntroducere *n Epistemologie” ! olirom, 2556, p2882

>2



&o$iciştii au #ncercat să evidenţie/e locul matematicii #n toate ştiinţele aplicate, Cussell şi 'arnap av"ndapreciate #ncercări constructiviste.De fapt, lo$iciştii secolelor BAB şi BB au fundamentat matematica nu numai pe lo$ică ci şi pe teoriamulţimilor, teorie care nu dispune de evidenţa lo$icii.

După #ncercările lui Kusserl şi CussellE2 de a an$aja filosofia pe calea si$ură a ştiinţei şi după eşecurile lor,savanţi de formaţii şi de opinii foarte diferite, reuniţi #n ,,al doilea cerc de la 3iena” au căutat să pună #n

limbajul lo$icii, al matematicii şi al ştiinţelor experimentale acele #ntrebări la care metafi/ica nu poaterăspunde, deoarece, după ei, metafi/ica nu este şi nu va deveni o ştiinţă. 'ercul a devenit nucleul,,neopo/itivismului”, numit şi ,,po/itivism lo$ic” sau ,,empirism lo$ic” şi a avut ca repre/entanţi principali pe'arnap, !chlicP, Kahn şi eurath.@oarte deosebiţi, membrii cercului erau uniţi prin interesul deosebit acordat lo$icii şi prin empirismul lorradical.+i urmăreau să $ăsească o metodă ştiinţifică de $"ndire, respect"nd at"t le$ile lo$icii c"t şi constr"n$erileexperienţei, metodă care să #nlocuiască speculaţia filosofică.Dorinţa lor era să elabore/e un limbaj universal, #n care să se traducă orice #ntrebare, pentru a se obţine fie unrăspuns adecvat, fie afirmaţia că problema pusă este falsă 0 vis mai vechi, al lui &eibni/ şi apoi *ol/ano. +icontinuă anali/a lo$ică a limbajului, pornită de @re$e, Cussell şi :oore, fiind convinşi că acest limbaj universaltrebuie să aparţină ştiinţelor po/itive.n domeniul ştiinţelor empirice, neopo/itiviştii s-au #ndepărtat de #ncercarea lui 1ant de a #ntemeia ştiinţa pe o

ba/ă fermă, ei respin$"nd orice termen care nu putea avea o semnificaţie empirică şi au preluat ,,sen/ualismul”lui :ach, care vedea #n obiectul ştiinţelor abstracţii construite de cercetător, pe ba/a complexelor de sen/aţii 0deriv"nd astfel conceptele tuturor ştiinţelor empirice dintr-o sursă unică.Dorinţa neopo/itiviştilor era să plase/e şi ştiinţele spiritului ca o prelun$ire directă a ştiinţelor naturii.rimul cerc de la 3iena (257-252>) a reunit pe matematicianul Kahn, pe , fi/icianul @ranP şi pe economistul şisociolo$ul eurath, oameni de preocupări diferite dar preocupaţi de filosofia ştiinţelor.De la ei au preluat după primul ră/boi mondial, #ncep"nd din 25>>, membrii celui de al doilea cerc de la 3ienate/a după care propo/iţiile de ba/ă ale teoriilor ştiinţifice, alese printr-o deci/ie a savantului, pot fi revi/uitedacă se consideră că este ca/ul.n 25>5, #n urma numeroaselor discuţii avute #n cadrul cercului, Cudolf 'arnap (2652-257) publică o lucrareambiţioasă şi foarte controversată -,,%ufbau”E>, #n care continuă idea #ntrevă/ută de Cussell, de a ,,derivaexplicaţia ştiinţifică a lumii fi/ice, pornind de la experienţa sen/orială, prin construcţie lo$ică”E9

'arnap a #ncercat să #mbine ,,sen/ualismul” lui :ach cu instrumentele formale din ,,rincipia :athematica” a

lui Cussell, #ncerc"nd să reconstruiască pe ba/ă de re$uli simple, ansamblul obiectelor lumii susceptibile de adeveni obiecte ale ştiinţei, pentru a unifica edificiul cunoaşterii.'arnap construieşte cele mai simple obiecte fi/ice, pornind de la ,,elemente de ba/ă”, pe care le combină #ntreele conform unor re$uli - ,,relaţiile de ba/ă”.+lementele de ba/ă sunt sen/aţii, trăiri elementare- experienţa $lobală şi instantanee care afectea/ăsubiectivitatea la perceperea unui obiect. +lementele acestea sunt deci subiective, ,,autopsiholo$ice”Celaţia de ba/ă este ,,asemănarea memorială” sau ,,amintirea asemănării”, capabilă să or$ani/e/e raporturistructurate #ntre trăirile elementare. Iot aici se utili/ea/ă şi ansamblul limbajului formal al lo$icii moderne.!unt construite pas cu pas

- #ntr-o primă etapă obiectele ,,autopsiholo$ice”, care constituie subiectivitatea, pornind de laenunţuri elementare care introduc conţinutul experienţelor sen/oriale<

- #n etapa a doua datele sensibile sunt combinate lo$ic, re/ult"nd obiectele fi/ice<- #n etapa a treia sunt construite obiectele ,,heteropsiholo$ice” 0 celelalte persoane, lumea

intersubiectivă<- #n etapa a patra sunt construite obiectele culturale (etice, estetice, politice).

Deşi efortul principal este pus pe construirea ba/ei autopsiholo$ice, celelalte etaje fiind abia schiţate, lucrarea aoferit un vast pro$ram ,,lo$ic” de lucru, care părea că va clarifica problemele metafi/ice despre naturarealităţii , sau despre limitele #n cunoaşterea lumii. u au fost desi$ur puţine nici criticile care se #ndoiau de oconstrucţie at"t de complicată pe o ba/ă strict sen/ualistă.n 25>5 membrii cercului publică #n colectiv ,,:anifestul 'ercului de la 3iena”, iar #n 2592'arnap publică ceeace s-a considerat un al doilea manifest al 'ercului - ,,Depăşirea metafi/icii prin anali/a lo$ică a limbajului”,text antiheide$$erian şi antimetafi/icist.. Deja Fitt$enstein declarase ca lipsite de sens ,,majoritatea propo/iţiilor şi problemelor moştenite prin tradiţia filosofică”(Iractatus, 8.9), iar 'arnap afirmase că at"t

E2 Cussell, *ertrand şi Fhitehead, %lfred ., ,, 4rincipia 7athematica”, 252-2529E> 'arnap, Cudolf, ,,6onstrucţia logică a lumii”, 3iena, 25>6.E9 Xuine, F.3., ,, Le combat positiviste de 6arnap” #n ,, Le 6ercle de 3ienne! doctrines et controverses”, aris,:Tridiens-1lincPsiecP, 256H, p. 27.

>>



realismul c"t şi idealismul se ba/ea/ă pe ,,pseudoenunţuri”, care nu pot fi nici confirmate, nici respinse #n modempiric, deci constituie ,,o pseudoproblemă”E8.'arnap arată existenţa a două tipuri de propo/iţii lipsite de sens

- cele $reşite $ramatical, uşor depistabile deci, nepericuloase<- cele corecte $ramatical dar cu vicii ascunse de lo$ică, care sunt periculoase, $reu de depistat.

ropo/iţiile cu vicii ascunse pot avea vicii semantice şi sintactice.

'ele cu vicii semantice conţin cel puţin un termen fără referinţă empirică, termen ce trebuie respins.ropo/iţiile cu vicii sintactice folosesc cuvinte care luate individual au #nţeles, sunt le$ate $ramatical aparentcorect #ntre ele, dar $reşită este sintaxa lo$ică - se lea$ă #ntre ele prin cuvinte noţiuni care nu au #n mod lo$icnici o le$ătură #ntre ele. ?ramaticile limbajelor naturale nu au posibilitatea prevenirii unor construcţii detipul ,,'e/ar este un număr prim”EE, construcţie care #ntr-o limbă ideală, conformă re$ulilor lo$icii, nu ar puteaexista.'it"nd din Keide$$er, din conferinţa din 25>6 ,,'e este metafi/ica” de la @reibur$, 'arnap arată că afirmaţii detipul ,,eantul el #nsuşi se aneanenti/ea/ă” este o pseudopropo/iţie care e ireconciliabilă cu un mod ştiinţificde $"ndire.'arnap condamnă orice pre/entare a unei noţiuni la care cunoaşterea empirică nu are acces.Dacă Keide$$er vede, #n conferinţă citată, depăşirea metafi/icii printr-o $"ndire mai veridică, prin ,,$"ndireafiinţei”, după 'arnap, metafi/ica este terminată, depăşită, respinsă, eliminată, trebuind să fie #nlocuită de,,sintaxa lo$ică a limbajului ştiinţei”, o metodă ştiinţifică de anali/ă lo$ică.

Iot 'arnap aşea/ă metafi/ica l"n$ă artă, pentru a justifica preocupărilemetafi/ice ale spiritelor celor maistrălucite ale lumii, dar tot el afirmă, despre metafi/icieni că sunt ,,nişte mu/icieni fără talent”EH

%ceastă abordare, preluată imediat de sovietici, a fost foarte criticată chiar #n cadrul 'ercului, de către eurathşi !chlicP, iar pentru a le răspunde 'arnap a făcut apel la formalismul metamatematic al lui Kilbert, care a fostdovedit #n final ca lipsit de fundamente, #n urma lucrărilor lui ?odell.'hiar 'arnap recunoaşte că ,,formali/area cere o serie infinită de limbaje din ce #n ce mai bo$ate”, lucruimposibil de obţinut #n practica.4n atac puternic al neopo/itivismului vine din parte lui 1arl Caimund opper (25>-2558). Deşi pasionat delo$ica ştiinţei, el nu aderă nici la ideile lui Fitt$enstein, nici la cele ale lui 'arnap, eurath, !chlicP.+l critică principiul verificabilităţii practice, care nu putea fi aplicat de exemplu #n mecanica cuantică, #n plusverificabilitatea presupun"nd ade/iunea la principiul inducţiei, a cărui aplicare #n ştiinţele empirice a fostcriticată puternic şi justificat de Kume.n locul folosirii inducţiei, el #ncearcă sistematic $ăsirea de contraexemple #n defavoarea unei afirmaţii. +l

propune #nlocuirea principiului ,,verificabilităţii” prin principiul ,,falsificabilităţii”, put"ndu-se face experienţe#n care să se falsifice ipote/elor şi să se studie/e re/ultatele. Dacă aceste se vădesc a fi aceleaşi şi #n ca/ulipote/elor falsificate şi #n a acelora considerate adevărate, teoria trebuie respinsă.opper respin$e şi corecţia adusă de eurath - ,,principiul confirmabilităţii”, ca fiind ba/at tot pe metodainducţiei şi nea$ă orice posibilitate de construire a unui limbaj artificial care să reconstruiască ansamblulştiinţei, aceasta pe ba/a teroremelor lui ?Mdel, care au lipsit de fundamente aritmetica elementară şi a lucrărilorlui IarsPi, #n care se arată că metalimbajul care exprimă lo$ica unui limbaj nu poate fi descris #n #ntre$imenumai #n interiorul acelui limbaj.opper s-a considerat ,,uci$aşul po/itivismului lo$ic”E7.rientarea pra$matică a filosofiei americane a facilitat răsp"ndirea po/itivismului lo$ic, care se va numi,,empirism lo$ic”.După pra$maticii DeLeS şi &eLis, cel mai important repre/entant al empirismului lo$ica american este Filliam3an rman Xuine (n. 256).

+l #ncearcă să corecte/e empirismul lui 'arnap. %devărurile pur analitice nu există pentru Xuine, elconsider"nd că nu există o deosebire fundamentală #ntre adevărurile analitice şi cele sintetice, #ntre limbaj şifaptă. +l combate şi aspectul reducţionist carnapian, susţin"nd că nu orice enunţ ştiinţific se poate verifica printr-o experienţă imediată şi eleborea/ă ,,holismul”, doctrină aplicabilă ansamblului ştiinţelor, inclusiv fi/ica,lo$ica şi matematica. +nunţurile luate separat nu pot fi verificate, doar ştiinţa, #n totalitatea ei, poate ficonfruntată cu totalitatea experienţei umane, pe care #ncearcă să o reconstruiască , pe ba/a unui limbaj $eneratde structurile mentale umane. Kolismul are două consecinţe importante2. existenţa mai multor teorii diferite care pot explica satisfăcător aceleaşi fapte experimentale<

E8 'arnap, Cudolf, ,, 4seudoprobleme *n )iloso)ie”, 25>6.EE Delacampa$ne, 'hristian, ,, &storie 'iloso)iei *n +ecolul ,, ”, p. 25 .EH 'arnap, Cudolf, ,, Le dépassement de la métaph=sique par l’anal=se logique du langage”, trad. fr. #n ,,

'arnap, Cudolf, ,, Le 7ani)este de cercle de 3ienne et autres ecrits”,, p. 277E7 opper, 1arl, ,, La AuBte inachevée”, cap. 27, ,,Aui a tué le positivisme logique”,din De 3ienne a 6ambridgeC l’héritage du positivisme logique! de ./1 à nos ;ours”, texte reunite de ierre Oacob,aris, ?allimard, 256, p. 225.

>9



>. principiul de indeterminare a traducerii, un enunţ oarecare dintr-o limbă neav"nd o traducere fixă #n altălimbă, traducerea depin/"nd de setul de re$uli, revi/uibile, alese de lin$vistul traducător.

!pre deosebire de 'arnap, Xuine crede că filosofia nu şi-a #ncheiat misiunea, , el afirm"nd că ontolo$ia poate fitratată ri$uros, ca şi etica, ambele put"nd pro$resa pe ba/a anali/ei lo$ice.Davidson(n. 2527) are concepţia unei realităţi obiective, pe care structura limbajului o de/văluie #n trăsăturile eicele mai $enerale. Iot el a considerat că filosofia nu este situată chiar #mpreună cu restul ştiinţelor, re/erv"ndu-irolul de a se ocupa de problemele nere/olvate de ştiinţe.

!pre deosebire de filo/ofii analitici en$le/i, empiriştii americani nu au rupt complet punţile de le$ătură cufilosofia continentală.

-druncinarea fundamentelor logico.matematicen paralel cu edificarea construcţiei lo$iciste se producea şi dăr"marea temeliilor construcţiilor lo$ico-matematice, datorită mai multor fapte

- a. apariţia $eometriilor neeuclidiene.- b. :odificarea unor definiţii<- c. Anvalidarea, #n anumite condiţii, a unor axiome (de exemplu că ,,partea este mai mică dec"t

#ntre$ul” 0 invalidată #n teoria mulţimilor cu un număr infinit de obiecte, sau contestarea principiului raţional al terţiului exclus)

- d. paradoxul @re$e-Cussell<- e. lo$ica matematică nu este reductibilă strict la lo$ica formală a ,,identităţii.

"eometriile neeuclidiene au apărut prin modificarea postulatului lui +uclid.&obacevschi (275H-26EH) şi *olSai (26>-26H) au schimbat postulatul paralelei, consider"nd #n 269>, separatunul de celălălt, că printr-un punct exterior unei drepte se pot duce la acea dreaptă mai multe paralele, obţin"ndo $eometrie coerentă lo$ic, #n care suma un$hiurilor unui triun$hi este mai mică dec"t două un$hiuri drepte.Ciemann(26>H-26HH) a schimbat acelaşi postulat consider"nd că printr-un punct exterior dreptei nu se poateduce nici o paralelă la acea dreaptă, obţin"nd $eometria sferică, #n care suma un$hiurilor unui triun$hi este maimare dec"t două un$hiuri drepte.!unt deci posibile mai multe $eometrii, fiecare perfect lo$ic-coerentă, perfect fundamentate axiomatic, prinschimbarea numai a unui sin$ur postulat. @iecare este adevărată, cea sferică de exemplu #n studiul 4niversului 0 spaţiu curb, trebuind utili/ată, după oincarT, $eometria care este mai comodă, mai uşor de utili/at #ncondiţiile concrete existente.

n mecanică, cu descoperirile din mecanica ondulatorie, s-a observat că masa varia/ă odată vite/a, nefiind deciconstantă conform principiului admis implicit.

#odificarea unor definiţii multe definiţii au evoluat, s-au moderni/at, părăsind aspectul static pe care #l aveau#n $eometria clasică. %stă/i, de exemplu tan$enta este definită ca un ca/ limită al secantei, #n timp ce #n$eometria euclidiană clasică erau două entităţi diferite.

Invalidarea unor axiome 0 de exemplu mulţimea numerelor impare este la fel de numeroasă (e o mulţimenumărabilă) ca şi mulţime numerelor #ntre$i.%pariţia lo$icilor polivalente a dus şi la contestarea, #n anumite ca/uri, a principiului ,,terţiului exclus”.

Paradoxul /rege.Russell@re$e, folosind teoria mulţimilor, aşe/ase lo$ica la temelia aritmeticii şi reuşise să cree/e un sistem simbolic, #n

care #nlănţuia etapele unui raţionament deductiv, p"nă la conclu/ie, prin aplicarea mecanică a unor re$uli precise. +l afirma a fi $ăsit o metodă $enerală pentru a re/olva orice problemă demonstrabilă, adică ori sădemonstre/e adevărul ei, ori să afirme că este nedemonstrabilă. +l a folosit cuantificatorii #naintea lui eirce,utili/"ndu-i #n calculul predicatelor şi a de/voltat axiomatic calculul propo/iţional, ne$lijat din antichitate.n 25> Cussell i-a comunicat un paradox, referitor la ansamblul claselor cu proprietatea că sunt membre ale lor #nsele, care ducea la contradicţii. @re$e a recunoscut cri/a, care a devenit o cri/ă majoră a fundamentelormatematicii, care s-a vă/ut lipsită de temelie.

>8



2. %ormalismul

David Kilbert (26H>-2589), considerat părintele formalismului nu a fost interesat de obiectul matematic ci deanali/a limbajului matematic. entru el, existenţa matematică se reduce la limbaj, la semne #n confi$uraţiifinite, reluare a soluţiei filosofice nominaliste..Kilbert a urmărit să stabilească definitiv certitudinea metodelor matematice, fără a fi foarte deranjat de

paradoxurile din teoria mulţimilor.n mare, pro$ramul său urmărea două puncte2. expunerea #ntre$ii matematici clasice #n formă axiomatică, sub formă de calcule, #n cadrul unui limbaj

formal<>. demonstrarea consistenţei matematicii astfel formali/ate 0 evitarea circularităţilor şi a nonconcordanţelor ,

folosind exi$enţe constructive tari.

După Kilbert mie/ul real al matematicii ,,nu depinde de nici un fel de lo$ică şi de aceeaGnu poate avea cafundament numai lo$ica”E6, şi aliniindu-se lui 1ant, consideră că nucleul matematic este dat #n repre/entare,,sub forma unor obiecte extralo$ice, concrete, care există intuitiv ca trăire nemijlocită #nainte de orice $"ndire”.nţele$erea şi comunicarea se fac prin semne, Kilbert fiind adeptul formalismului, deci obiectul real almatematicii #l constituie confi$uraţii finite de semne concrete.Ceferitor la infinit, Kilbert, adept al punctului de vedere finitist, arată că a fost introdus #n raţionamentele

matematice ,,prin intermediul unui proces intelectual”E5, pentru claritate şi ele$anţă, dar că nu există #n realitate,fiind o idee, ,,un concept al raţiunii care depăşeşte #ntrea$a experienţă şi #ntre$eşte concretul ca totalitate”H. Caţionamentele matematice ca şi enunţurile $enerale sau cele existenţiale sunt reduse #n formalismul hilbertiannumai la valori finite.Domeniului real al matematicii clasice, constituit din obiecte intuitive concrete i se adau$ă, pentru $eneralitateale$ilor lo$ice aplicate, un domeniu ,,ideal” de $enul elementului ideal ,,i” din al$ebră. sau al extinderii la infinit,acest domeniu ideal av"nd numai rol operaţional, $enerali/"nd prin extensie teoria.Kilbert a aşe/at la ba/a $eometriei un sistem simplu, complet, necontradictoriu de axiome, construind deductiv, pe ba/a lor, at"t $eometria euclidiană c"t şi orice altă $eometrie posibilă, variind una sau mai multe axiome. +la stabilit următoarele $rupe de axiomeH2

- a. axiome de asociere (#n număr de şapte)<- b. axiome de ordine sau de distribuţie (cinci)<- c. axioma paralelelor (una 0 postulatul lui +uclid)<

- d. axiome de con$ruenţă sau de deplasare (şase)<- e. axiomă de continuitatea(una-axioma lui %rhimede).

biectele empirice #şi pierd importanţa intuitivă, sistemul demonstr"nd teoremele strict pe ba/a ipote/elor(sistem ipotetico-deductiv), fără a avea nevoie de fi$uri ajutătoare, sin$ura $rijă fiind păstrarea coerenţei lo$ice.roblemele $eometrice sunt re/olvate prin aplicarea unor formule al$ebrice, elimin"ndu-se orice apel la intuiţie.% fost stabilit un formalism lo$ic ri$uros, dar obiectul $eometric este $reu de #ntrevă/ut.După Kilbert, orice teorie formală

- are la ba/ă un stoc de simboluri şi de re$uli ce conduc combinarea lor<- re$ulile 0 pleacă de la formulele iniţiale, implic"nd simbolurile, axiomele, re$ulile de inferenţă

specifice, pentru a se putea obţine alte construcţii corecte<- demonstraţiile se fac prin secvenţe finite de formule , fiecare fiind sau o axiomă, sau fiind obţinută

prin aplicarea re$ulilor de inferenţă, din formulele anterioare<

- ultima formulă din secvenţă este prin definiţie o teoremă.

Demonstraţia repre/intă un calcul pur formal 0 o manipulare mecanică a unor simboluri #n ca/uri concrete.Oohn 3on eumann afirma referitor la matematica axiomatică a lui Kilbert ,,trebuie să privim matematicaclasică ca pe un joc combinatorial cu simboluri”.:arele matematician icolas *ourbaPi, continuatorul din @ranţa al operei lui Kilbert, liderul $rupului,,burbaPist” afirmă ca ,,%xiomatica urmăreşte #nţele$erea profundă a :atematicilor”.*ertrand Cussell a afirmat că o astfel de matematică ,,este o ştiinţă #n care nu se ştie nici despre ce se vorbeşte,nici dacă ce se spune este adevărat”.+vident, matematicianul ştie bine despre ce vorbeşte, el fiind cel care a stabilit, #n mod arbitrar, axiomele.

E6 Kilbert, David, *ernaSs. , ,, a(ele 7atematicii” ! vol. 2, *erlin, 2598, p. 9H2 .E5 Kilbert, David, ,,On the &n)inite” ! p. 28>2

H Kilbert, David, ,,On the &n)inite”, p. 28> ..H2 Kilbert, David, ,,*a/ele ?eometriei”, 2655.

>E



Din păcate, axiomele se ba/ea/ă pe noncontradicţia teoriei mulţimilor care la r"ndul ei era fundamentată pearitmetică. Kilbert a evitat cu ele$anţă această capcană, introduc"nd acea parte ,,ideală”, ajutătoare, folositănumai pentru $enerali/ări. !-a citat prima lovitură dată teoriei mulţimilor, prin paradoxul @re$e-Cussell din25>, care $ăsise o contradicţie #n sistemul construit de @re$e, ba/at pe consistenţa teoriei mulţimilor,consistenţă care la r"ndul ei depindea de consistenţă aritmeticii. :atematicienii nedescoperind #n aritmeticăcontradicţii, #n decurs de milenii, au considerat aritmetica drept necontradictorie, consistentă, presupun"nd cădemonstraţia va veni c"ndva. n 2592 au fost enunţate ?Mdel două teoreme care au dat peste cap toate

eşafodajele ba/ate pe aritmetică.n prima din teoreme numită ,,de incompletitudine” ?Mdel, arată că #n c"mpul aritmetic, presupus consistent,există propo/iţii adevărate nedecidabile, adică nu pot fi demonstrate nici ele, nici contrarele lor.Ieorema a doua, ,,de consistenţă” a lui ?Mdel stabileşte imposibilitatea dovedirii consistenţei oricărui sistemformal ce conţine aritmetica, numai prin mijloace proprii acelui sistem, proba de consistenţă devenind posibilădoar la ieşirea din c"mpul respectiv. 'u alte cuvinte aceasta arată că nici o formali/are nu se #nchide #n ea#nsăşi.Iot ?Mdel, #n 258, a publicat o nouă teoremă asupra axiomei ale$erii şi a ipote/ei continuului. 'a urmare alucrărilor de axiomati/are şi formali/are a teoriei mulţimilor, aceasta era pusă la ba/a tuturor matematicilor,#mpreună cu un sistem de axiome numit Yermelo-@raenPel. &a acest sistem se adău$aseră şi cele două axiomecitate mai sus, pe ele ba/"ndu-se un mare număr de demonstraţii matematice. ?Mdel afirmă că sistemulYermelo-@raenPel este consistent şi cu şi fără cele două axiome, ele put"nd sau neput"nd fi folosite #ndemonstraţii, după dorinţa matematicianului. .n 25H9 aul 'ohen demonstrea/ă at"t independenţa completă a

celor două axiome faţă de sistemul Yermelo-@raenPel, c"t şi independenţa celor două axiome #ntre ele, deci estetot at"t de le$itim a fi folosite am"ndouă, numai una sau nici una, sistemele de axiome obţinute fiind consistente#n fiecare ca/.Adea matematicilor unice şi absolute a dispărut, exist"nd mai multe matematici, toate la fel de le$itime.

3. &ntutionismul matematic

+xistă matematicieniH> care au tratat matematica drept un capitol de fi/ică experimentală, construcţiileabstracte ,,fiind coerente $raţie fundamentului intuitiv”, chiar sistemele ipotetico-deductive fiind su$erate demodele reale.Iermenul de #atematică intuiţionistă are un cu totul alt sens, *rouLer (256) şi Kettin$ (259) fond"ndmatematica pe construcţii operatoriale ce permit derivarea obiectelor matematice, pornind de la un mic număr

de date intuitive. 'onstrucţiile sunt intuitive şi nu se mai ba/ea/ă pe vechiul principiu ,,al terţiului exclus”,admis de pe timpul lui %ristotel, admiţ"ndu-se deci că #n matematică pot exista propo/iţii nedecidabile, care nu pot fi afirmate la momentul respectiv nici ca adevărate, nici ca false, de tipul teoremei lui @ermatentru *roLer ca şi pentru o #ntrea$ă pleiadă de matematicieni anteriori Feierstrass, &ebes$ue, *orel, oincarTmatematica este o activitate perfect autonomă, independentă şi primară faţă de limbaj şi de lo$ică, fiind#ntemeiată pe o intuiţie ori$inară extralin$vistică.H9 .%. KeStin$, delimit"ndu-se net de formalismul lui Kilbert, consideră că pentru matematicianul intuiţionist,,,practicarea matematicii este o funcţie naturală a intelectului, ca o activitate liberă, vie a $"ndirii”H8, limbajul,fie cel obişnuit, fie cel formalist servind numai pentru comunicare. Antuiţioniştii afirmă şi primordialitateamatematicii faţă de lo$ică.După *rouLer, stadiile matematicii ar fi următoarele, numai primul repre/ent"nd #nsă activitate matematicăautentică

2. creaţia matematică intuitivă<>. ,,paralela lin$vistică a matematicii”-limbajul, vorbirea, scrierea matematica<9. cercetarea matematică a limbajului<8. lo$ica matematică neformali/ată, care este ,,sistem matematic de ordinul doi”<E. introducerea limbajului simbolic #n $"ndirea matematică - ,,stadiul simbolic al matematicii de ordinul

doi” 0corespun/"nd notaţiilor eano, Cussell<H. studiul matematica al limbajului simbolic corespun/"nd formalismului lui Kilbert.

%ctivitatea matematică este o activitate mentală, ,,o construcţie mentală intuitivă” HE.'onstrucţiile matematice intuitive sunt le$itime prin ele #nsele, se autovalidea/ă, limbajul şi lo$ica intervenindulterior.

H> v. *ouli$and, ?., ,, Les aspects intuiti)s de la 7athématique” ! ?allimard, 2588 .H9 "rvu, Alie, ,, &ntroducere *n Epistemologie”, olirom, 2556, p. 2E2.H8 Abidem, citat din KeStin$, %., ,, a(ele intuiţioniste ale matematicii”, +rPenntnis, *and >, 2592.HE *rouLer, &.+.O., ,,On the 'oundations o) 7athematics”, #n 6ollected ForGs! vol. 2, - 4hilosoph= and

'oundations o) 7athematics”, %msterdam, orth-Kolland, 257E

>H



%devărurile matematice, adevăruri ,,reale” se află numai #n realitate, #n experienţele actuale sau trecute aleconştiinţei obţin"ndu-se prin construcţii intuitive imediate sau mediate, #n timp ce falsurile nu pot fi obţinute prin construcţii, ele fiind de fapt o necorelare #ntre exprimarea lin$vistică şi activitatea intuitivă.

Oean DieudonnT, membru fondator al $rupului *ourbaPi, adept de seamă al formalismului, recunoaşte rolulintuiţiei #n matematicăHH. +l afirmă că ,,obiectele matematice nu au repre/entare #n universul nostru sensibil, dar se combină după leme, formule, teoreme, corolare care se #nlănţuie după re$uli lo$ice implacabile.

:atematicienilor mai vechi li se pare că matematicienii noi care navi$hea/ă #ntr-un ocean de abstracţiuni, audevenit maşini care manipulea/ă formule, fără a #ncerca să le #nţelea$ă. u e aşaZ &ucrea/ă ,,intuiţia”, cuv"nt care trebuie luat #n alt sens. :atematicianul numeşte intuiţie o experienţă psiholo$ică foarte personală, aproape necomunicabilă şi se poate crede că intuiţiile a doi matematicieni suntdeseori foarte diferite”. Antuiţionismul foloseşte construcţii operatoriale , pe ba/a unor re$uli lo$ice, corectitudinea eliminării principiului ,,terţiului exclus” afirmată puternic de *rouLer nefiind deci evidentă.

Irebuie remarcat că #n ciuda pierderii fundamentelor, matematica #şi continuă, pe mai multe direcţii, edificiul,dar, matematicile pure au o tendinţă din ce #n ce mai pronunţată de a ,,se #nchide #n sine”, de a stabili numaire/ultate teoretice, fără măcar a se #ntrevedea o şansă ca acele re/ultate să servească la ceva.După :orris 1lineH7, ,,:atematicile sunt ca o comunitate #nchisă #n sine. Deoarece comunitatea matematicăfurni/ea/ă matematici pure, cele mai bune lucrări de matematică aplicată aparţin oamenilor de ştiinţă din

in$ineria electrică, informatică, biolo$ie, fi/ică, chimie, astronomie.'a şi ?ulliver #n călătoria sa #n &aputa, matematicienii purişti trăiesc pe o insulă suspendată undeva deasupra păm"ntului, problemele societăţii fiind lăsate celor de pe păm"nt.+i vor mai trăi un timp #n atmosfera $enerată de cei dinaintea lor, dar, #n ultimă instanţă, vor muri #n vid”.?ri$ore '. :oisilH6 vede altfel lucrurile, constat"nd că cele mai abstracte teorii mai vechi, cit"nd lo$ica booleană şi lo$ica matematică şi-au $ăsit aplicaţii, odată cu pro$resul $eneral al ştiinţei.,,+xistă domenii inaplicabile ale matematicilor u ştiu nici măcar dacă există domenii #n care nu s-au aplicat#ncă.Ni dacă ar apare domenii ale matematicilor despre care să nu ştiu #ncă unde se vor aplică u putem să nu pre$ătim o matematică a/i inaplicabilă. %vem nevoie de ea m"ine.%şa ne #nvaţă istoria”.

HH DieudonnT, Oean, ,, 4our l’<onneur de l’ésprit humain”, luriel-Kachette, 2567, pp. 27H sR.H7 1line, :orris, ,, 7athématiques! la )in de la certitude” ! +d. 'hristian *our$eois, 256-65, pp. EE2-EEE2H6 :oisil, ?ri$ore '., ,, Hndoieli i certitudini” ! +d.enciclopedică rom"nă, *ucureşti, 2572, p.96.

>7



Metode aplicate în etica

+tica foloseşte diferite metode calitative pentru a stabili norme de comportament.+a preia şi metode din ştiinţele sociale cu care se #nrudeşte, sociolo$ie, psiholo$ie, antropolo$ie.!e vor enumera c"teva din metodele folosite de etică #mpreună cu trăsăturile lor principale

fundaţionismul<coerentismul<derivaţionismul<intuiţionismul raţionalist<constructivismul moral Pantianmetoda exemplelor morale<metoda dialo$ului (!ocrate)<metoda anchetei<introducerea măsurii.

%undationismul

Ieoriile morale sunt derivate din studiul teoreti/ării morale a activităţii de /i cu /i, a practicii morale obişnuite,ele nefiind folosite pentru a lua deci/iile curente morale. %cestea sunt re/olvate de ,,eul” nostru. Ieoreti/areaeste #n acest ca/ eclectică şi acumulatică, #n loc să fie sistematică. 'hiar şi #n aceste condiţii teoreticienii aucăutat construirea de teorii explicite şi universale, pe ba/a unor principii. %bordările teoretice principale dinetică au preluat din epistemolo$ie sau modelul fundaţionalist, sau pe cel coerentist.:odelul fundaţionalist porneşte de la credinţe care sau sunt evidente, sau sunt justificate prin ele #nsele,neav"nd deci nevoie de justificare. 'u ajutorul lor şi al unor relaţii lo$ice #ntre elementele de ba/ă, relaţii carenecesită demonstraţii, se pot stabili sisteme de credinţe justificate.%stfel, un fapt sau o credinţă este justificată pe ba/a relaţiei #n care se află cu alt fapt sau credinţă, care la r"ndullor se justifică pe altă credinţă şi tot aşa, #n lanţ, p"nă se coboară la o credinţă care este evidentă şi nu mai aredeci nevoia de a fi justificată.

%stfel un om crede că nu e bine să omoare vecinul, #ntruc"t şi acesta este om şi există principiul evident că nueste bine să uci/i un om fără motiv.4nii teoreticieni dau ca exemplu de astfel de credinţe ce nu necesită justificare faptul că omul uneori acţionea/ăliber sau existenţa unei lumi exterioare, ambele afirmaţii aparţin"nd ,,simţului comun”.+xistă şi teoreticieni care nea$ă existenţă unor astfel de credinţă şi atunci tot ce s-a construit pornind de la eleeste fals.%devărurile lo$ice de tipul ,,toţi lupii sunt lupi” sunt evidente de la sine dar sunt sărace #n conţinut, iar existenţaaltor tipuri de adevăruri evidente sau justificate, pe ba/a cărora să se derive/e teorii morale este foartecontroversată, sau se afirmă că astfel de adevăruri nu pot fi recunoscute.rintre alţi filosofi, Xuine şi Fitt$enstein au criticat #ncercările de construire a lumii pornind de la datele datede simţuri, problemă amplificată de faptul că #n etică nu e clar stabilit cine joacă rolul datelor transmise desimţuri, #n stabilirea binelui sau răului.

'oerentismul

!pre deosebire de fundaţionalism, coerentismul nu porneşte de la unele credinţe evidente sau justificate prin ele#nsele, ci justifică credinţele numai pe ba/a relaţiei lor cu alte credinţe. versiune utili/ată de coerentism este metoda ,,echilibrului reflectat” a lui CaLls. %ceastă metodă presupune pornirea de la un set de credinţe, formularea unor principii $enerale care ,,să dea seama” de acele credinţe,anali/a apoi a tuturor implicaţiilor acestor principii şi credinţe, revi/uirea unora #n funcţie de celelalte, p"nă seatin$e o stare de echilibru.*randt, Kare, !in$er şi alţi filosofi au ne$at forţa probativă a credinţelor avute #n vedere, o problemă dificilă #nacest ca/ fiind şi faptul că pot fi stabilite o infinitate de astfel de seturi de credinţe #n echilibru reflectat.Kolm$ren a #ncercat să combine echilibrul reflectat cu folosirea #n mod obli$atoriu a adevărurilor morale

obiective, iar CaLls a introdus noi criterii de evaluare a judecăţilor şi a punctelor de vedere morale avute #nvedere, apăr"nd de această dată problema validităţii acestor teste.

>6



!erivationismul

+ste un alt puncte de vedere, susţinut de *rand sau ?authier, care ,,derivea/ă” pe ba/a altor credinţe, pe care#nsă nu le socotesc evidente sau justificate prin ele #nsele, ca #n ca/ul fundaţionismului.

$iberalismul politic

Oohn CaLls (n. 25>2) studia/ă societatea, pun"ndu-şi #ntrebări despre libertate, dreptate, echitate.&a problema persistenţei #n timp a unei societăţi drepte şi stabile de cetăţeni liberi şi e$ali, care sunt #nsă profund divi/aţi de doctrine raţionale reli$ioase, filosofice şi morale, el dă răspuns sub forma a două principiiH5

2. ,,rice persoană are o cerinţă e$ală la totalitatea drepturilor şi libertăţilor de ba/ă e$ale, care suntaceleaşi pentru toţi< #n această schemă, libertăţilor politice e$ale şi numai lor li se va asi$ura valoareaechitabilă”.

>. ,,inechităţile sociale şi politice vor satisface două condiţiia. vor fi le$ate de po/iţii deschise tuturor #n condiţii e$alitate echitabilă a şanselor.<

b. ele vor fi #n cel mai mare folos al membrilor celor mai puţin avantajaţi ai societăţii”.'ele două principii, #n condiţii de prioritate acordată primului asupra celui de al doilea re$lea/ă după CaLls at"tdrepturile de ba/ă, libertăţile şi posibilităţile, #n condiţii de e$alitate, caracteristice democraţiilor constituţionale,c"t şi instituţiile care reali/ea/ă aceste valori. !ocietatea trebuie să asi$ure #n mod efectiv aceste posibilităţi,d"nd fiecăruia posibilitatea să urmărească #n condiţii de echitate bunul $eneral.%ceste principii statuea/ă o formă de liberalism e$alitarian, referitor la următoarele elemente

2. asi$urarea ca libertăţile politice să nu fie formale<>. e$alitatea echitabilă şi neformală a posibilităţilor<9. principiul ,,diferenţei” 0 ine$alităţile economice şi sociale le$ate de po/iţia #n societate trebuie

ajustate astfel #nc"t, oric"t ar fi de mari sau de mici, să aducă beneficiul maxim membrilor cei maide/avantajaţi ai societăţii.

Iot CaLls vede societatea ca sistem al unei cooperări corecte, at"t pe moment c"t şi #ntre $eneraţii şi considerăcetăţenii ca nevă/"nd #n ordinea socială ceva natural fixat, ierarhiile pe ba/e reli$ioase sau aristocratice nefiind justificate. 'ooperarea trebuie să fie corectă, pe ba/e de reciprocitate, după re$uli şi proceduri raţionaleacceptate de fiecare, fără a fi nevoie de o ordine instaurată de autoritatea centrală

&ntuitionismul rational

@ormă a realismului moral, $ăsită #n tradiţia en$le/ă.Antuiţionismul raţional, ai cărui principali repre/entanţi sunt 'larPe, rice, !id$LicP şi Coss este caracteri/at de patru trăsături7

2. rimele principii şi judecăţi morale, atunci c"nd sunt corecte, sunt judecăţi adevărate despre

ordinea independentă a valorilor morale, ordine ce nu se explică prin vreo activitate raţională.rdinea valorilor morale re/ultă din raţiunea divină şi dirijea/ă voinţa divină.

>. rimele principii morale sunt cunoscute datorită unor raţiuni teoretice. 'unoaşterea morală seobţine parţial prin un fel de percepţie şi intuiţie, or$ani/ate de reflecţii pe ba/a primelor principii,asemănător cu cunoaşterea matematică din $eometrie şi aritmetică.

9. Cecunoaşterea ca adevărate a primelor principii provoacă #n omul capabil să le #nţelea$ă dorinţade a acţiona, conform cu ele. %ceastă dorinţă are deci ca ori$ine cunoaşterea intuitivă a primelor principii.

8. Antuiţionismul raţional vede adevărul #n mod tradiţional, judecăţile morale fiind adevărate c"ndsunt at"t despre c"t şi conforme ordinii independenta a valorilor morale, #n ca/ contrar fiind false.

H5 CaLls, Oohn, ,, 4olitical liberalism”, 'olumbia 4niversitS ress, eL QorP, 255H, pp. 8-E.7CaLls, Oohn, op. citată, pp. 52-58 şi !chneeLind, O.*., ,, 7oral 4hilosophi )rom 7ontaigne to Iant ”, > vol., 'ambrid$e 4niversitS ress, 255<vol. 2, pp. >5E-9H.

>5



'onstructivism moral la (ant

Cealismului transcendental moral i se opune idealismul transcendental al lui 1ant, pentru care raţiunea practicăstabileşte ordinea valorilor morale şi politice. rdinea acestor valori nu este dată de intuiţie.1ant stabileşte că raţiunea, teoretică sau practică, este coerentă cu ea #nsăşi. Caţiunea este instanţa supremă şinumai ea se poate intero$a asupra limitelor autorităţii sale.Oudecăţile corecte - ce se fac pornind de la principiile prime, aplic"nd corect procedurile corecte date de

imperativul cate$oric care cere maximele raţionale să fie date numai de raţiunea practică.'onstrucţiile corecte vor fi lanţuri de propo/iţii sintetice ,,a priori”.entru 1ant le$ile morale sunt universal valabile 0 le$i de conduită valabile pentru oricare fiinţă ce raţionea/ă,iar acţiunea este morală numai dacă respectă le$ea morală, numai dacă este făcută din datorie. &e$ea morală nueste subiectivă, deşi este un produs al raţiunii, obiectivitatea venind din universalitatea ei.!in$ura autoritate morală recunoscută este raţiunea(autonomia fiinţei), sentimentele, dorinţele fiind #n afaramoralei(ri$orism).&e$ea trebuie respectată, indiferent de consecinţele ei, care la limită pot fi foarte proaste(formalism)<'onstructivismul Pantian se poate aplica at"t #n morală şi politică, dar şi #n construirea obiectelor matematice.ornind de la unitate 0 numărul unu 0o procedură de $enerare va da naştere şirului infinit al numerelornaturale. ornind de la proprietăţile numerelor din acest şir, numerele naturale fiind deosebite de po/iţia lor, sestabilesc fapte, pe ba/a cărora se pot construi (deriva) propo/iţii corecte.'onstrucţia corectă se face pe ba/a unei #nlănţuiri de adevăruri sintetice a ,,priori”.

Metoda eemplelor morale

+xemplele au fost folosite de filosofi din cele mai vechi timpuri, pentru a-şi expune şi clarifica teoriile.+xemplele din teoreti/area morală pot fi literare, reale, ipotetice sau ima$inare.+xemplele literare sunt ,,fabricate”, fiind des folosite #n unele perioade.+xemplele reale sunt luate din viaţă, de exemplu dilemele morale cărora trebuie să le facă faţă soldaţii puşi #nfaţă unor ordine de masacrare a unei populaţii(Că/boiul din 3ietnam, Cevoluţia rom"nă).+xemplele ipotetice sunt foarte folosite, trebuind să se facă ale$erea #ntre fapte care pot avea loc sau au avut loc#n condiţiile universului nostru, #n timp ce exemplele ima$inare presupun ale$erea #ntre situaţii, fapte ce potexista #n afara lumii noastre, deci #n nişte condiţii $reu de cunoscut, $reu de ima$inat #n toate amănuntele,

lumea ima$inară fiind deseori descrisă #n mod schematic.% omor# o pisică care a fost injectată cu o substanţă care i-ar da posibilitatea creierului ei să evolue/e ca uncreier uman (procesul de transformare #n persoană nedemar"nd #nsă) este oare mai $rav dec"t a omor# o pisicăobişnuită72

'um ar fi evoluat pisica vorbitoare 0 ar fi avut sentimente, i-ar fi plăcut frumosul?reu de dat un răspuns pe ba/a căruia să se stabilească norme de comportare.

Probleme referitoare la metode

@undaţionalismul şi coerentismul pre/intă evident mari deosebiri principiale dar şi mari asemănări referitoare lare/ultate sau caracteristici.%mbele metode caută să identifice şi să fixe/e ,,intuiţiile”, setul uşor de susţinut de credinţe morale, convin$eri,

dispo/iţii şi scopuriNi #n problema revi/uirii teoriilor morale, coerentismul şi fundaţionalismul se aseamănă.ntruc"t coerentismul pleacă de la credinţele morale, unii filosofi au socotit că s-ar putea le$ifera ,,simţulcomun”, amestecul de prejudecăţi, obiceiuri, raţionamente afişate şi respectate de oamenii ce aparţin unei clasesociale sau unei culturi. @undaţionaliştii socotesc că promovarea pro$resului moral sau schimbarea prejudecăţilor se face modific"nd credinţele iniţiale.%t"t coerentismul c"t şi fundaţionalismul trebuie să fie consistente, să nu conţină credinţe nedeterminate, să nu poată implica orice. n plus, teoriile morale trebuie să fie complete, să se poată pronunţa #n toate ca/urileimplic"nd probleme morale, lucru dificil, mai ales #n unele ca/uri limită 'um poate fi privile$iată o anumită credinţă a noastră faţă de credinţele de/voltate de o teorie morală !au poate că acea credinţă, i/vor"tă pe ba/e coerentiste sau fundaţionaliste trebuie revi/uită. 'um se re/olvă deciconflictele #ntre credinţele noastre şi cele de/voltate de o teorie morală, de exemplu ,,utilitarismul”Căspunsurile nu sunt deloc evidente.Ceferitor la constructivismul Pantian, acesta se poate aplica #n morală, politică sau chiar şi #n matematică.

72 după IooleS, :ichael, ,,%vort şi infanticid”, p. 252.

9



Metoda dialogului *+ocrate)

!ocrate nu a ajuns la noi prin scrierile sale, el consider"nd cartea ca neput"nd #nlocui un dialo$ veritabil şi, deşinu a lăsat nici un r"nd scris, este foarte bine cunoscut mai ales din scrierile lui laton - ,,Dialo$urile”, şi,,%polo$ia lui !ocrate”, ca şi din scrierile rămase de la Benophon şi Dio$enes &aertios.:etoda sa de a ajun$e la cunoaşterea adevărului pe cale raţională era dialo$ul cu interlocutorul, !ocrate discutanefăc"nd pe cunoscătorul domeniului, după modelul sofiştilor, ci dimpotrivă, auto-ironi/"ndu-se, simul"nd

neştiinţa absolută #n problema discutată şi afirm"nd dorinţa de a cunoaşte adevărul. &a #ntrebări aparent naivedar de fapt foarte incitante puse de !ocrate, care ştiind de fapt bine unde vrea să ajun$ă, conducea dialo$ul$ener"nd o idee din alta, interlocutorul era obli$at să reflecte/e şi să $ăsească slăbiciunile propriilor cunoştinţe.as cu pas adevărul era scos la iveală, ,,era moşit”, !ocrate, a cărui maximă era ,,'unoaşte-te pe tine #nsu-ţi”,consider"nd că adevărul, posibilitatea de a distin$e #ntre bine şi rău se $ăseşte #n raţiunea omului. Dialo$ulsocratic construia ideile din aproape #n aproape, $ener"nd dintr-o problemă o alta nouă ambii participanţi ladialo$ descoperind #n propria conştiinţă adevăruri de care p"nă atunci nu #şi dădeau seama.4n procedeu des folosit era inducţia, care pornind de la ca/uri particulare, reflecta asupra principiului ultim,explicativ, care pe ba/a ade/iunii universale să ducă la un adevăr fără dubiu. prin reflecţie de la o acţiuneconcretă, particulară, se urca la idea care era condiţia acţiunii, utili/"nd şi adevăruri #n $eneral admise. Dialo$ullui !ocrate s-ar numi a/i metoda ,,brain-stormin$”, metodă foarte folosită #n cercetarea ştiinţifică modernă.Aronia lui !ocrate este o formă de exerciţiu a conştiinţei, prin care-l obli$a pe interlocutor să reflecte/e maiad"nc la chiar chestiunile #n care se pretindea cunoscător. ndoiala era strecurată #n conştiinţa interlocutorului,

pentru a-l obli$a să nu considere ca adevărat dec"t ceea ce trece prin filtrul raţiunii.@olosind această metodă, !ocrate şi-a răsp"ndit propriile păreri filosofice. mul prin reflecţie sistematică obţineautonomia interioară, devenind stăp"nul propriului destin şi căpăt"nd conştiinţa responsabilităţilor avute.Cealitatea interioară a omului a fost socotită de !ocrate drept valoarea cea mai #naltă, valoare ,,divină”,imperativele ei av"nd un caracter absolut. Ntiinţa despre realitatea exterioară repre/enta ,,foarte puţin, aproapenimic” #n comparaţie cu realitatea interioară.entru !ocrate ştiinţa şi #nţelepciunea ca şi cunoaşterea adevărată şi acţiunea erau str"ns le$ate. % cunoaşteadevărul, binele este suficient şi pentru a-l #nfăptui. mul #n toate acţiunile sale trebuie să se ba/e/e pecunoaşterea adevărului, el neput"nd să se ba/e/e pe ha/ard, pe instinct ci numai pe raţiune.

92



Metoda anchetei

n sens restr"ns, ancheta constă #n chestionarea orală sau scrisă a unui $rup de subiecţi 0 persoane alese pentru arăspunde la #ntrebări care urmăresc cule$erea datelor referitoare la problema cercetată.n sens lar$, ancheta este un mod de abordare empirică ce presupune chestionarul, interviul, studiuldocumentelor, observaţiile şi experimentul7>.

%ncheta este o metodă #mprumutată de eticieni din sociolo$ie, datele culese şi apoi prelucrate reflect"ndrăspunsurile la #ntrebări puse subiecţilor, folosind chestionare, #ntrebări la motivarea unor acte sau la păreriasupra unor norme de comportare.%ncheta se face asupra unui $rup de subiecţi aleşi 0 eşantionul de studiu, presupus repre/entativ, $rup formatnumai dintr-o parte din $rupul ale cărui păreri sunt cercetate, conclu/iile trase fiind extinse #n final la nivelul#ntre$ului $rup. n mod evident, o ale$erea corectă a eşantionului poate duce la re/ultate apropiate de realitate pe c"nd o ale$ere incorectă poate duce la re/ultate false atunci c"nd se face extinderea la nivelul #ntre$ii populaţii de studiat.Dacă ancheta se desfăşoară pe ba/a unui formular scris este folosită procedeul chestionarului iar dacăintero$ările sunt orale, puse de anchetator 0 cel care conduce investi$aţiile şi notea/ă răspunsurile, procedeul senumeşte interviu. %mbele procedee servesc la cule$erea datelor empirice #n vederea interpretării lor ulterioare.Dacă ancheta este repetată, decalat #n timp, asupra aceluiaşi $rup, pentru a se studia persistenţa #n timp a unuicomportament, se spune că este folosită tehnica panel.

%ncheta efectuată pe un eşantion repre/entativ, la un anumit moment, pentru a se tra$e conclu/ii asupracomportamentului #ntre$ii populaţii de studiat la moment ulterior se numeşte sondaj de opinie.Datele culese #n etapa de anchetă sunt prelucrate statistic, pentru a se tra$e informaţiile cantitative 0 valorimaxime, minime, medii, mărimi corelate, pentru ca apoi cercetătorul să tra$ă conclu/iile calitative.

$onceperea chestionarului

&a conceperea formularului trebuie să se ţină seamă de necesitatea testării ipote/elor stabilite.ntruc"t relaţia #ntre indicator şi obiectul studiat nu este o certitudine ci este de tip probabilist, ,,este obli$atoriusă se utili/e/e, pe c"t se poate, un număr mare de indicatori”79.'olectarea datelor cu ajutorul chestionarului trebuie2. să fie validă, instrumentul de măsurat utili/at să măsoare bine obiectul de studiu<>. să fie fidelă, repetarea măsurătorilor să ducă la aceleaşi re/ultate sau la re/ultate asemănătoare.

'hestionarul trebuie să cuprindă două părţi una referitoare direct la obiectul studiului şi una referitoare lafactorii ce pot determina un anumit comportament- de exemplu factorii sociali.După +mile DurPheim, #ntemeietorul sociolo$iei france/e ştiinţifice moderne, cu c"t o activitate este observatămai ,,din exterior”, mai la rece, cu at"t este mai ,,obiectivată”78.. 'el care interpretea/ă răspunsurile trebuie să poată distin$e şi elimina exa$erările valori/ante care pot interveni #n răspunsuri. dar evident, #ncerc"nd săelimine subiectivitatea răspunsului, el poate introduce propria sa subiectivitate.ntrebările ce se pun #n chestionar pot fi2. #nchise 0 cel chestionat poate ale$e dintr-un număr limitat de răspunsuri posibile cuprinse #n formular< este

bine ca răspunsurile privitoare la atitudini, opinii, să aibă şi posibilităţi de ale$ere #ntre extreme , de tipul,,foarte rău, rău, nici bine nici rău, bine, foarte bine”.

>. deschise 0 cel intero$at dă ce răspuns socoteşte potrivit, anchetatorul tră$"nd conclu/iile #n momentulevaluării chestionarului.

9. !e preferă, din motive de economie de spaţiu #n chestionare , #ntrebările #nchise, fiind #nsă totdeauna util săse lase un răspuns de $enul ,,nu am părere” sau ,,nici unul din răspunsurile anterioare”.

ntrebările mai pot fi2. de opinie - ,,3ă place să citiţi”<>. referitoare la fapte - ,,'"t aţi citit s"mbătă”.

biectivarea preferă #ntrebările referitoare la fapte, dar unii cercetători pot tra$e conclu/ii din lo$icarăspunsurilor la #ntrebările de opinie. re$ulă importantă este ca #ntrebarea, prin modul #n care este pusă, să nu su$ere/e răspunsul, de exemplu dinconsiderente emoţionale, datorită unor cuvinte cu mare forţă afectivă. !e mai ştie că răspunsurile po/itive,

7> 3lăsceanu, &a/ăr, ,, 7etodologia cercetării sociale”, +ditura ştiinţifică şi enciclopedică, *ucureşti, 256H, p.

288 .79 &a/arfeld, aul şi *oudon, CaSmond 0 +ditori, ,, Des concepts au9 indices empiriques”, #n ,, Le vocabulairedes sciences sociales”, :outon, aris, 25HE, pp. >7-9H .78 DurPheim, +mil, ,, Le 7étier de sociologue8! reeditare, :outon-*ordas, aris, 25H6.

9>



afirmative sunt #n mod natural mai uşor de dat, psiholo$ic omul fiind mai de$rabă tentat să accepte dec"t săne$e, deci #ntrebările trebuie să ţină cont de acest lucru.@ormularea #ntrebărilor trebuie să evite dubla ne$aţie 0 pentru a fi uşor de priceput.De asemenea trebuie evitată punerea mai multor #ntrebări sub forma uneia sin$ure< uneori ordinea unor#ntrebări poate influenţa răspunsurile, ca/ ce se poate evita prin metoda ,,split ballot” 0 chestionare ce au#ntrebările puse #n altă ordine şi care se dau ulterior aceloraşi subiecţi sau se intero$hea/ă subiecţi dintr-uneşantion asemănător. Irebuie ţinut cont că #ntrebările se adresea/ă unor oameni cu pre$ătire diferită, deci ele

trebuie să fie uşor de #nţeles şi să nu fa că apel prea mult la memoria subiecţilor cercetaţi.%legerea eşantionuluiDesi$ur, re/ultatele absolut certe s-ar obţine doar dacă ar fi chestionată #ntrea$a populaţie de studiat, acest lucrufiind practic imposibil #n ca/ul populaţiilor foarte mari.ractic se folosesc datele ce se obţin prin chestionarea unui sub$rup din $rupul de studiat, aşa numitul eşantion,re/ultatele obţinute după prelucrarea statistică fiind considerate adevărate statistic, #ntre anumite limite, pentru populaţia din #ntre$ul $rup. n mod evident ale$erea eşantionului care va fi intero$at nu se poate face la#nt"mplare, dacă se doreşte extinderea conclu/iilor la nivelul $rupului. n funcţie de obiectivele de cercetat, deinstrumentele de investi$are ce se preconi/ea/ă a fi folosite ca şi de tehnicile de prelucrare a datelor, se poateopta pentru unul din modelele următoare de eşantionare

2. model probabilistic atomist<>. modelul randomi/at<

9. modelul interactiv neprobabilist<2. #odelul probabilistic atomist

!e presupune că populaţia de investi$at este clar definită şi că există o listă a tuturor unităţilor primare(indivi/ilor) din $rupul ce face obiectul cercetării. Din acest $rup mare trebuie selectat eşantionul de studiu 0 $rupul de indivi/i ce va fi chestionat. entru a se evita deviaţia estimatorilor de la valoarea parametrilor,#n ca/ul unei distribuţii presupuse normale, pentru ca media populaţiei să fie aceeaşi cu a distribuţieinormale, pentru a nu apare şi alte erori dec"t cele fireşti le$ate de eroarea de eşantionare se consideră căeşantionul minim trebuie să fie de 2 de unităţi. 'u c"t eşantionul de studiu este mai mare, cu at"testimaţia va fi mai ,,consistentă”, se va apropia mai mult de valoarea reală a parametrului. Desi$ur uneşantion mare duce la o anchetă cu un cost mai ridicat, dar acesta este preţul ce trebuie plătit pentru a seobţine estimaţii c"t mai precise ale valorii reale, estimaţii #ncadrate #ntre nişte limite statistice de#ncredere(confidenţă) prestabilite. Dacă populaţia este etero$enă din punctul de vedere al parametrului

studiat, eşantionul trebuie să respecte această diversitate. Dacă populaţia ar fi fost omo$enă, toţi subiecţiiintero$aţi s-ar comporta practic la fel, deci eşantionul nu ar fi trebuit să fie mare, la limită put"nd ficonstituit dintr-un sin$ur individ. Dar populaţia este neomo$enă şi trebuie avută #n vedere ca sub$rupeleeşantionului, straturile - să reflecte c"t mai fidel proporţiile sub$rupelor din $rupul real.Dimensiunea eşantionului aleator depinde, #n conclu/ie, de etero$enitatea populaţiei şi de intervalul de#ncredere dorit pentru estimarea parametrilor.%cestor supo/iţii li se mai adau$ă cerinţa ca oricare din unităţi să aibă o şansă e$ală de a fi inclusă #ntr-uneşantion de dimensiune prestabilită, put"nd apoi aplica pentru stabilirea indivi/ilor din eşantion oricemetodă de ale$ere aleatoare din $rupul mare. Dacă de exemplu populaţia cercetată aparţine mai multorsate, din fiecare sat se va ale$e, pentru crearea eşantionului, un $rup de o mărime proporţională cu numărullocuitorilor satului respectiv, faţă de totalul locuitorilor /onei.

+* #odelul randomiatDacă se doreşte studiul unei populaţii #n funcţie de valorile unui anumit parametru, se vor alcătui $rupe

(eşantioane) omo$ene faţă de valoarea acelui parametru #n interiorul fiecărui $rup respect"nd proporţiile potrivit unui număr (mic) de alţi parametri.Candomi/area7E (aleatori/area) constă deci #n introducerea aleatoare a subiecţilor #n $rupuri de experimentare şiale$erea apoi la #nt"mplare a valorii parametrului de studiu pentru fiecare $rup o. ?rupurile vor fi deciechivalente, referitor la valorile reale ale unor atribute, dar se vor diferenţia #n funcţie de un sin$ur criteriu,considerat esenţial, #n ca/ul problemei studiate, criteriu faţă de care se vor tra$e conclu/iile experimentului.'* #odelul interactiv neprobabilist:odelele precedente au fost probabiliste, valabilitatea formulelor de calcul ce li se aplică fiind dependentă derespectarea presupunerilor referitoare la preci/ia şi consistenţa estimărilor. %numite formule nu se aplică decidec"t #n anumite contexte.n toate ca/urile precedente informaţia obţinută de la o unitate statistică (individ) nu este tratată separat, ci estea$re$ată cu informaţia tuturor celorlalte unităţi.n ca/ul modelului interactiv neprobabilist, ancheta se face pe ba/ă de interviu, iar eşantionul se construieşte

interactiv, anchetatorul intuind din răspunsurile celui anchetat ce alt individ va fi (sau din ce $rup trebuie săfacă parte) următorul anchetat.

7E @isher, Conald, ,,The design o) e9periment8, Kofner, eL QorP, 25E2, p. 22 şi urm.

99



+şantionul se $enerea/ă #n acest ca/ #n timpul procesului de investi$are, informaţia obţinută fiind una calitativă,scopul fiind a intero$a persoane din straturi c"t mai diferite.!e pot aplica şi metode de eşantionare combinate, #n doi paşi 0 selecţie probabilistă #n primul pas şi selecţiealeatoare neprobabilistă #n pasul al doilea.

&ntroducerea masurii

+tica trebuie să ţină cont #n metodolo$ie de ambele aspecte - filosofic şi ştiinţific ale teoriei măsurii. %spectul filosofic

ita$oricienii acordau numărului re/ultat din măsurători rolul de abstracţie cantitativă a calităţii obiectuluimăsurat. laton, %ristotel au atins problema numerelor, apoi Descartes, &eibni/ şi materialiştii france/i au avutcontribuţii filo/ofice #n privinţa tratării numărului ca o abstracti/are a calităţilor reale ale unui fenomen sau proces.Ke$el, #n ?tiinţa lo$icii şi #n prima parte a Enciclopediei a sinteti/at preocupările anterioare şi a stabilit rolulmăsurii, al numerelor, al c"timilor şi proporţiilor, ca unităţi de măsură ale $"ndirii abstracte. După Ke$el,măsura este treapta a treia a fiinţei, după calitate şi cantitate. umărul exprimă unitatea dintre cantitate şicalitate 0 idee foarte veche - de la ita$ora. :ăsura, după Ke$el, nu este numai exprimarea cantităţii, cieste ,,o c"time cu semnificaţie calitativă”7H.+l susţine existenţa unei măsuri pentru tot ceea ce există, cantitatea re/ultată #n urma măsurării devenind olimită a calităţii. 4n fenomen sau relaţie #şi schimbă calitatea dacă sunt traversate anumite pra$uri limită.. +ste sarcina fiecărei ştiinţe particulare să stabilească #n ce mod, #n sfera lor, cantitate şi calitatea sunt reunite prin măsură. @enomenele morale sau cele le$ate de ele au #n $eneral o calitate abstractă formată din trei paliereconcrete

2. calitate #n lipsă<>. calitate concretă<9. exces al calităţii.

ormal este numai palierul din mijloc, care corespunde pre/enţei calităţii respective, celelalte două fiindne$ative, desi$ur #n ca/ul unei acţiuni po/itive.Ke$el a arătat şi că măsura trebuie să ducă le descoperirea le$ii (,,n măsură re/idă deja idea esenţei”)

%spectul ştiinţific 0 1tiinţa măsurii

!emnificaţia sociolo$ică a conceptului de măsură se referă numai la aspectul cantitativ, diferind de semnificaţiafilo/ofică #n care măsura este ,,o c"time calitativă”.Ntiinţa a de/voltat cu precădere aspectele cantitative, interes"nd punctul de vedere sociolo$ic.:ăsura este necesară pentru formularea precisă a le$ilor cantitative ca şi pentru condensarea fenomenelorindividuale, iar #n ca/ul utili/ării metodelor statistice, #n ca/ul fenomenelor de masă, aleatoare, măsurareatrebuie să reţină numai partea specifică a datelor, exclu/"nd partea accesorie a informaţiei.:orala lucrea/ă cu acest din urmă tip de date, studiind comportamente individuale, reduc"nd informaţiileneesenţiale pentru a stabili comportamentul colectiv sau direcţia tendinţelor de $rup, fără a ne$lija climatulmoral dominant al domeniului studiat.

:ăsura apare aici ca )recvenţă J numărul de ca/uri #n care a apărut calitatea studiată. umerele re/ultate dindiferite experimente se pot compara.:atematic 0 procesul măsurării are o #ntemeiere aritmetică simplă sau una mai complicată, ba/ată pe teoriamulţimilor.!-au construit scale sau scări de măsură care să se aplice diferitelor tipuri de relaţii cantitative dintrefenomenele empirice, metodolo$ia şi criteriile de utili/are fiind date de statistică, de calculul probabilităţilor saude psiholo$ia socială.

2. +cări nominale, #n care numerele diferite simboli/ea/ă elemente distincte.Două elemente % şi * pot fi #n una din următoarele situaţii% W * sau % [ * u se pune problema ordonării elementelor ci numai cea de a exista un criteriu empiric pentru astabili că elementele sunt identice sau distincte.

>. +cări ordinale, #n care apare şi relaţia de ordine, pe l"n$ă cea de identitate sau de neidentitate afenomenelor sau lucrurilor.

7H Ke$el, ?.F.@., ?tiinţa logicii! +d. %cademiei, 25HH, p. 927.

98



9. +cări de interval , #n care pe l"n$ă proprietăţile 2 şi > apare şi posibilitatea stabilirii dacă diferenţaa două numere este sau nu e$ală cu diferenţa altor două numere.

8. +cări de rapoarte! prin care se poate stabili e$alitatea sau nee$alitatea a două rapoarte.

+tica se foloseşte #n special scările nominale.

,alori de ba"a si principii intermediare

Valori de baă@innis aduce ar$umente77 pentru stabilirea unei liste cu şapte aspecte de ba/ă ale existenţei umane2. viaţa omului<>. cunoaşterea<9. jocul<8. experienţa estetică<E. sociabilitatea (prietenia)<H. raţiunea practică<7. reli$ia

+l consideră această listă drept completă, exhaustivă, şi că 4 există o ierarhie obiectivă intre cele şapte

bunuri de ba/ă umane, că toate sunt #n mod fundamental e$ale.&imbajul folosit #n noţiunile de ,,valorii” umane sau ,,#nţele$erea” oportunităţilor, bunurilor, implinirii- se ba/ea/ă pe #nţele$erea practică şi raţiune. +ste necesară studierea atentă at"t a #nclinaţiilor c"t şi a #ntre$ii $amede posibilităţi(oportunităţi) ce se deschid individului.rintr-o introspecţie (nu e intuiţie, căci se ba/ea/ă pe date şi nici deducţie) se pot #nţele$e unele #nclinaţii ca#nclinaţii către obiecte ,,de dorit” iar unele posibilităţi ca reale oportunităţi(nu drumuri #nchise). Antruc"t din#nţele$erea bunurilor umane fac parte şi dorinţele, sentimentele, #nclinaţiile, procesul poate fi prost #nţeles.Antrebarea ,,De ce” #n aceste ca/uri va trebui totdeauna interpretată #ntotdeauna ca ,,An ce scop”Kobbes şi alţi empiricişti reduc bunurile la obiecte ale simţurilor.&e va fi $reu să combată de exemplu bunurile - cunoaştere şi raţiune practică. Caţiunea practică este uncomplex 0 activitate, autenticitate individuală, identitate, contact viu cu realitatea.!cepticilor care nea$ă obiectivitatea #n etică li se poate răspunde #n contextul ,,cerinţelor raţiunii practice”.

Principii intermediare

rincipiile morale curente despre crimă, furt, respectarea unei promisiuni, calomnie, etc. pot fi deduse cuar$umente derivate din unul sau mai multe principii intermediare. %ceste principii intermediare sunt cerinţelede ba/ă ale raţiunii practice.rimele trei principii76 răspund mulţimii de bunuri de ba/ă, oportunităţilor de a participa la ele, a persoanelorcare pot participa la ele

2. să ai un set armonios de orientări, scopuri, obli$aţii<>. să nu fie lăsat #n afară, dar nici să nu fie nesocotit sau exe$erat #n mod arbitrar oricare dintre bunurile de

ba/ă<9. să nu fie lăsat #n afară, dar nici să nu fie nesocotit sau exa$erat #n mod arbitrar, bunul participării altora #n

reali/area bunului uman<

4rmătoarele două principii răspund forţei emoţionale a unui entu/iasm uni direcţionat sau a apatiei, inerţiei saulenei

8. să nu se atribuie unui proiect particular amploarea şi semnificaţia necondiţionată cerută numai de un bunuman de ba/ă sau de o an$ajare totală<

E. să se urmărească an$ajamentul $eneral #n mod creator şi să nu fie abandonat cu lejeritate<

4rmătorul principiu cere mai mult dec"t intenţii bune sau bune #nţele$eri

H. să nu piardă oportunităţile folosindu-se metode ineficiente şi să nu se piardă din vedere consecinţeleale$erilor proaste<

4rmătorul principiu este cel cerut de !f. avel şi de 1ant, #n formularea a doua a imperativului cate$oric

77 Oohn @AA! Natural La@ and Natural :ights ('larendon ress, 256)76 Oohn @AA! Natural La@ and Natural :ights ('larendon ress, 256), cap.E

9E



7. să nu ale$i niciodată #mpotriva oricăruia din bunurile umane de ba/ă<

4rmătoarul principiu sublinia/ă că bunurile umane sunt reali/ate şi protejate #n $rup

6. #mpărtăşeşte bunurile comune ale comunităţii din care faci parte<

4ltimul principiu răspunde problemei extinderii judecăţii raţionale la o ale$ere raţională, #n ciuda unor tentaţii5. u acţiona contrar conştiinţei proprii, adică #mpotriva judecăţilor tale cele mai bune despre implicaţiile #n

acţiunile tale ale acestor cerinţe de raţiune practică şi despre principiile morale pe care ele le $enerea/ă şi le justifică.

!e poate adău$a şi un al /ecelea principiu, su$erat de reflectarea asupra maşinii pentru experienţe

2. nu ale$e bunuri aparente, ştiind că sunt numai simulări ale bunurilor reale, chiar dacă simulările producemoţii, satisfacţii sau experienţe reale.

+ste evident că totdeauna trebuie respectat cel mai $eneral principiu moral - să răm"i deschis implinirii umaneinte$rale. +ste evident de asemenea că există anumite suprapuneri #ntre principii şi că ar putea fi de/voltate şi

alte seturi de astfel de principii intermediare.@olosind aceste principii se poate răspunde celui de al doilea ar$ument principal din morala scepticilor-ar$umentul marilor variaţii istorice, $eo$rafice, antropolo$ice ale culturilor şi re$ulilor morale- variaţia ,,#nspaţiu şi timp a codurilor morale ca şi diferenţele din credinţele morale #ntre clasele sau $rupurile uneicomunităţi complexe”75.%cest ar$ument a fost foarte discutat şi #n antichitatea t"r/ie. atenţie corespun/ătoare acordată datelor istorice şi antropolo$ice arată că formele de ba/ă ale bunului umanca şi principiile practice care le corespund sunt recunoscute de oameni, at"t #n $"nduri c"t şi #n fapte, #n oriceloc sau epocă istorică, cu o universalitate virtuală6. reflectare atentă asupra structurii complexe a raţiunii practice, cu o mare varietate de principii intermediare#ntre principiile de ba/ă şi normele morale specifice 0 duce la variaţii culturale #n formularea şi recunoaştereanormelor morale, lucru de altfel perfect normal.

Desi$ur este mai $reu sa fii raţional sau obiectiv #n etică (sau alte discipline practice), dec"t #n ştiinţele exacte 0matematica sau lo$ica.Caţionamentul etic fiind el #nsuşi practic, inteli$enţa care va duce la conclu/ii etice va opera #n condiţiileexistenţei unor dorinţe, impulsuri, aversiuni, ceea ce constituie o sursă de raţionament $reşit.Dar nici nu se poate afirma că se $reşeşte #ntotdeauna şi că deci obiectivitatea ar fi imposibilă. !cepticul mer$e pe ideea !!totul sau nimic8 dar dacă o problemă nu are o unică soluţie corectă- ca/ul problemelor morale, atuncinici o soluţie nu poate fi apreciată ca obiectiv bună (sau rea). @aptul că o soluţie este bună sau rea nu trebuie săconducă la ideea că se ajun$e la ea printr-o sin$ură ale$ere- care să fie sin$ura bună. :ulte ale$eri individualesau sociale depind de nişte an$ajamente(obli$aţii), care nu depindeau de nici una din cerinţele raţiunii practice,dar odată asumate, determină o formă specifică acestor obli$aţii, pentru normele morale, standarde şi obli$aţiiulterioare.

Metode utilitariste consecintionaliste proportionaliste

Dacă scepticismul a apărut #ncă din antichitate, \utilitarismul;, \consecinţionalismul;, \proporţionalismul; auapărut mult mai recent.

) 2tilitarismul

3ine de le utilitariştii en$le/i(*entham, O.!. :ill 0 care afirmau că actul drept este cel care produce starea de\plăcere;, satisfacere; sau \fericire; maximă. !e stabilea bunul uman ce trebuia atins şi se căuta actul caremaximi/a acel bun, declar"ndu-l ca actul cel mai potrivit.Kedonismul şi eudemonismul(care include epicureismul) erau de fapt tot forme de utilitarism.

75 O.&. :%'1A+, EthicsC&nventing :ight and Frong (en$uin, KarmondsLorth,2577), p.9H6 O.@AA!, 'undamentals o) Ethics, p. 7H.

9H



+le se opun moralei lui 1ant, pentru care binele moral veritabil constă in meritarea fericirii, nu #n fericirea#nţeleasă de utilitarişti. După 1ant valoarea morală a acţiunii se măsoară 4 după reuşita sa (consecinţele sale)ci după intenţia care o animă- după principiul ce a călău/it-o.ra$matiştii (Filliam Oames - #n %merica şi *ertrand Cussel #n %n$lia) propun urmărirea a \orice se doreşte; decătre orice persoană, urmărindu-se satisfacerea acestor dorinţe, toate av"nd un drept e$al de a fi satisfăcute. Dar e normal să nu se urmăresacă \orice dorinţă” ci trebuie \maximi/ată satisfacerea preferinţelor” (adică ale$erilor raţionale).

+ $onsecinţionalismul

?.+.:. %nscombe62 nu urmăreşte maximi/area maximandului ci a consecinţelor, căci cel care ale$e esteresponsabil de toate consecinţele, prevă/ute sau neprevă/ute, intenţionate sau neintenţionate. !e va urmări deci\maximi/area; (optimi/area- termen mai potrivit) acestor consecinţe 0 ca principiu $eneral al eticii valabil #ntoate ca/urile ,,dificile”(dure). +xistă totdeauna #nsă mari dificultăţi de măsurare, de evaluare a tuturor consecinţelor.4tilitarismul este o formă a consecvenţialismului.

3tica teleologică

+tica teleolo$ică este o etică a scopurilor spre deosebire de etica deontolo$ică care este o etică a datoriei.

+tica are practic ambele aceste etichete. e ba/a cerinţelor raţiunii practice, a obli$aţiilor, este implicatăurmărirea formelor de ba/ă ale bunului uman.+ticheta de ,,teleolo$ică” se poate referi mai de$rabă la #n$lobarea eticilor utilitariste şi consecinţionaliste.

Proporţionalismul

+ste o ;etichetă; introdusă recent de teolo$i, pentru a avea o continuitate istorică a metodolo$iilor utilitariste sauconsecinţionaliste cu ,,principiul proporţionalităţii” folosit de secole de teoriile etice ale biseriii catolice.roporţionalitatea a fost introdusă de !f. Ioma D;%Ruino, care distin$ea #ntre crimă şi autoapărare prinar$umentul ,,efectului dublu”. ,,4n act făcut cu intenţii bune poate fi considerat ca fiind moralmente rău, dacăeste disproporţionat faţă de scopurile sale”, sau altfel spus- ,,mijloace potrivite pentru un scop specific”.Oudecata nu trebuie să depindă de o judecată morală precedentă.

$ritica formelor de utilitarism

:ai bun, mai puţin bun, mai rău, etc. presupun toate măsurători, asupra unor bunuri diferite.'hiar dacă s-ar introduce ponderi - #nseamnă să se ordone/e pe o scală bunurile urmărite.'icero a formulat principiul ,,să ale$i cel mai mic dintre rele”, dar nu trebuie tratat ca un principiu proporţionalist, ci dacă nu poţi evita să ale$i răul (a face, a produce), restr"n$e-l pe c"t se poate.rincipiul se poate aplica foarte bine #n economie.%le$erea obli$aţiilor de ba/ă trebuie făcută potrivit cerinţelor raţiunii practice. bli$aţiile alese trebuie să fieconsistente, stabile, armonioase, urmărindu-se a nu se da prioritate unui anumit bun, aşa cum re/ultă dinutilitarism.!e mai presupune ca totdeauna se urmăreşte sin$urul răspuns (etic).corect posibil, ceea ce este do$matic.

Metode de aplicare a principiilor antiene

Proporţionalismul şi principiul lui Pavel

rincipiul intermediar de a 4 ale$e niciodată #mpotriva unei valori umane se re$ăseşte #n cel puţin treiformulări celebre

2. ,,+ste mai bine să suferi răul dec"t să-l faci”.>. ,,u se poate face rău #n numele binelui”.9. ,,Iratea/ă omul ca scop, nu-l trata niciodată drept mijloc”

rima formulare a fost a lui Democrit din %bdera, dar este numită ,,a lui !ocrate”, căci conform lui laton,

!ocrates nu numai că a răsp"ndit-o dar a şi trăit-o.% doua formulare este din scrisoarea !f. avel către Comani.

62 ?.+.:. %nscombe, 7odern 7oral 4hilosoph=’! ./1K 99 hilosophS)

97



%ceste două principii pot fi folosite ca ar$umente puternice #n critica proporţionalismului.%l treilea principiu este o reformulare a imperativului cate$oric al lui 1ant,,u trata niciodată umanitatea, nici#n persoana ta nici #n altă persoană, drept un mijloc”.Ioate aceste formulări ar putea fi rdeduse la o altă formulare cunoscută ,,!copul nu justifică mijloacele”, luatădesi$ur nu #n sensul propriu. formulare mai lipsită de ambi$uitate ar fi ,,%cest mijloc nu este justificat deacest scop” sau şi mai precis ,,+xistă unele acte care nu pot fi justificate de nici un scop”.%ceste chestiuni au fost puse şi de teolo$ii creştini timpurii, ca de exemplu #n +van$helia !f. Aoan, unde nici un

cuv"nt nu este pus la #nt"mplare, #ntrebarea lui 'aiafa ,,u este mai bine să fie omor"tă o sin$ură persoanănevinovată, dec"t să piară un #ntre$ popor” - este pusă #n două pasa$e diferite.+a este astfel amplasată pentru a-l face pe cititorul credincios să fie de acord cu răspunsul ,,4Z”, sau #nlimbajul teolo$iei mai t"r/ii ,,revelaţia confirmă şi iluminea/ă le$ea naturală”.!f. avel trebuia să combată unele sofisme eretice 0 cum că este tolerabil sau chiar recomandabil să faci rău, pentru a-i permite Domnului #nfăptuire acţiunii sale !alvatoare, să-şi demonstre/e *unătatea, !finţia.!f. avel răspunde #nsă că aceasta ar fi echivalent cu ,,@ă rău ca un mijloc către bine”roporţionalismul, cu toate formele sale propune ca $hidare a ale$rii - ,,obţinerea unui bun atotcuprin/ător maimare şi a unui rău mai mic, #n totalitate şi pe o perioadă mare”.%ceasta, combinată cu providenţa, ar duce la ,,Dacă te #ndoieşti, fă ceva, fă oriceZ rice faci, poţi fi si$ur că #ntotalitate şi pe o perioadă #ndelun$ată va fi cel mai bine< şi pentru ca fapta pe care ai făcut-o a fost cea aleasă, poţi fi si$ur că ale$erea a fost bună”.Dar de fapt unde a fost ale$erea +ste ceva #nt"mplător. oţi de fapt să ale$i deschis, liber, răul, reali/"nd astfel

un păcat intenţionat şi intr"nd astfel #n contradicţie cu afirmaţiile iudeo-creştine.Caţiunea practică nu poate concepe #n care o astfel de lume.rincipiul !f. avel poate fi reformulat şi astfel ,,u face răul, nici chiar de dra$ul binelui”.roportionaliştii ne$lijea/ă aceste formulări, #nlocuindu-le cu ,,un rău poate fi făcut, de dra$ul unui bun maimare”. Deci, după ei, este permis să faci un rău moral, să ale$i răul #n cunoştinţă deplină, să păcătuieşti. +i nuspun că ,,a face răul este c"teodată ale$erea bună”. Antroduc o terminolo$ie confu/ă, ca ,,acte rele” sau ,,acteimperfecte”. formulare ca =o amputare a unui picior, pentru a salva viaţa este un act imperfect”. Dar 4 afost făcut nici un rău moral.

Proporţionalismul şi principiul lui !ocrate

laton #n ,,%polo$ia” lui !ocrate #l pune pe acesta să relatea/e povestea ale$erii făcute #n ca/ul lui &eon din!alamis. !ocrate #mpreună cu alţi patru oameni au fost chemaţi de 'onsiliul celor trei/eci, ordon"ndu-li-se să

mear$ă la !alamis şi să-l ucidă pe &eon. 'onsiliul dorea astfel implicarea a c"t mai mulţi oameni #n acestasasinat. lec"nd din 'onsiliu, !ocrates s-a dus acasă, #n timp ce ceilalţi s-au dus la !alamis pentru a-l ucide pe&eon.!ocrates şi-a pus viaţa #n pericol, ale$"nd să sufere răul, #n loc de a-l face. +ste un principiu fundamentalactualmente #n sistemul de idei pe care-l numim acum etică sau moralitate.laton a tratat acest exemplu #n ,,Cepublica”, iar %ristotel, #n ,,+tica icomahică”, #l tratea/ă ca pe un principiu evident şi fundamental al ideii de justiţie, de drept şi nedrept (virtute şi viciu, raţiune practică).'rima, avortul, sinuciderea, ne$oţul cu sclavi sunt socotite de al Doilea 'onsiliu al 3aticanului drept ofenseaduse omului care #l de$radea/ă pe cel care le face mai mult dec"t pe cel care suferă răul6>.roporţionaliştii ale$ drept criteriu al ale$erii - ieşirile aşteptate, stările care re/ultă #n urma ale$erii. 4nii chiarvor să evalue/e acţiunea ca şi consecinţele ei. Dar această evaluare #nseamnă altă stare, alt eveniment, alături dealte stări catre ar forma ieşirile posibile #n urma ale$erii.%nselm :uller 69 va demonstra că această abordare contra/ice principiul lui !ocrate. ornind de la etica

evenimentelor(eventistică) se poate ajun$e la conclu/ii contradictorii de $enul

2. x suferind răul din partea lui S este o stare mai bună dec"t S făc"ndu-i rău lui x<>. S suferind răul din partea lui x este o stare mai bună dec"t S făc"ndu-i rău lui x.

Anterpret"nd cele două afirmaţii, aceeaşi stare esete o dată proporţional mai bună şi apoi proporţional mai proastă, lucru intolerabil #n activităţile inteli$ente,raţionale, deci şi #n etică.Deci această abordare prin evenimente nu $ăseşte loc pentru principiul lui !ocrates.+ventiştii socotesc cele două afirmaţii ca echivalente, dar nu judecă din punctul de vedere al lui a, să spunem,care care nu poate ale$e să facă răul, chiar dacă prin asta, #n final, se produce un rău mai mare- rele produse#nsă de alţii.Irebuie avute #n vedere şi următoarele două aspecte

6> 'onstituxxxa astoral a *isericii n &umea :odern, 25HE69 %nselm F. :uller, :adical+ub;ectivit=C 7oralit= versus Mtilitarism! 2577

96



2. #n ca/urile de autoapărare sau de pedepsire justă(justificată), este permisă producerea unui rău, dar#ndreptat asupra celui care a făcut răul, de către persoane autori/ate (#n ca/ul pedepsei), nefiind permis aface un rău intenţionat unui nevinovat.

>. 'e contea/ă #n judecata unei persoane este de a nu săv"rşi răul, chiar dacă această ale$ere a sa ar duce la unrău mai mare, săv"rşit #nsă de altă persoană.

Deci este evident faptul că etica este raţiune practică, o căutare a persoanei a ce trebuie să facă.%bordarea ba/ată pe evenimente #ncearcă să se situe/e obiectiv, să arunce o privire din afară şi să facă ale$erea

din afară, conform valorii estimate. u ţine cont #nsă de subiect- de cel care trebuie să facă răul. &a !ocrates-mai bun nu #nseamnă altceva dec"t mai raţional, nu #nseamnă măsurarea celor două stări.

,,&rateaă omul ca scop, nu.l trata niciodată drept mi4loc5

1ant era conştient de faptul că proporţionalismul nu era dec"t o raţionali/are.% ale$e #n mod raţional #nseamnă să acţione/i conform unui scop dar #n nici un ca/ nu se face o ale$ere dupăcompararea stărilor care se obţin- una să fie mai bună dec"t cealaltă.entru el raţiunea practică este principiul suprem, iar cele trei versiuni ale imperativului cate$oric suntformulări diferite ale unei le$i morale universale 0 ale principiul fundamental al raţionamentelor etice 0 potrivitcăruia ,,ale$erea trebuie să fie deschisă #mplinirii umane”.rima formulare ,,%cţionea/ă totdeauna conform maximei de a dori ca #n acelaşi timp să devină o le$euniversală” urmăreşte să excludă preferinţele personale #n urmărirea scopurilor, .

% doua formulare ,,%cţionea/ă astfel #nc"t să trate/i umanitatea, at"t #n persoana ta c"t şi a altuia, #ntotdeaunaca un scop şi niciodată mai mult ca un mijloc” 0 cere ca umanitatea să fie respectată #n orice acţiune. %sta presupune a nu-i folosi pe ceilalţi #n scop personal sau s-ar putea enunţa şi proverbul ,,'e ţie nu-ţi place, altuianu-i face”. a treia formulare ,,%cţionea/ă totdeauna conform maximei care armoni/ea/ă un domeniu posibil de scopurica şi cu domeniul naturii”, prin domeniu #nţele$"nd o comunitate (uniune sistematică) de fiinţe raţionale le$ate prin le$i obişnuite. %sta presupune ca scopurile să fie căutate şi $"ndite #n comunitate şi deci ca scopurileraţionale ale unei persoane să fie tratate ca scopuri ale oricărei alte persoane din comunitate.1ant consideră că a doua formulare este condiţia limitativă supremă #n ale$erea mijloacelor, o translatare a principiului lui aul şi principalul ar$ument şn combaterea postulatului proporţionalist 0 cum că acţiuneadreapă este aceea care duce la starea cea mai bună - proporţional.%ceastă a doua formulare este foarte frecvent folosită de 1ant #n discutarea problemelor morale, identific"ndat"t datorii po/itive de autoperfecţionare şi bunăvoinţă dar şi acţiuni care nu trebuie #nfăptuite niciodată.

+ste de discutat şi formularea lui 1ant ,,Iratea/ă umanitatea #ntotdeauna ca un scop şi niciodată mai mult caun mijloc”, care ar putea fi spusă şi astfel ,,Cespectă fiecare bun uman #n fiecare din actele tale” sau ,,u ale$eniciodată #mpotriva vreunui bun uman”.%ctualmente se preferă formulările ultime, căci pentru 1ant Mmanitatea este ,,natură raţională”, adică putereade a stabili scopuri, adică voinţa liberă, autonomia 0 exact ceea ce %ristotel spunea că este trăsătura ce-ldeosebeşte pe om de celelalte vieţuitoare. %stă/i #nsă, prin umanitate se #nţele$ toate aspectele #mplinirii umane,această interpretare făc"nd mai corecte ultimele formulări.După 1ant, imperativul cate$oric corespunde unui scop care este #n acelaşi timp o datorie, un scop obiectivdeci, identific"nd două astfel de scopuri- autoperfecţionarea şi- fericirea celorlalţi(căci fericirea proprie este un ,,impuls natural”- un scop pentru mine.rin fericire 1ant #nţele$e ,,satisfacerea condiţiei proprii, cu certitudinea continuării acestei satisfaceri” ceea ces-ar aplica şi scufundării #n maşina de experienţe, iar prin perfecţionare #nţele$e cultivarea puterii (capacităţii

naturale) şi a voinţei (dispo/iţiei morale ) de a satisface necesităţile datoriei #n $eneral

Respectul tuturor valorilor umane 6n fiecare acţiune

!unt culturi care au acceptat principiile utilitariste - proporţionaliste.%cest lucru duce #n final la #ncălcarea unuia din bunurile umane ale celorlalţi.%le$erile sunt inconsistente cu acest principiu, fiind făcute de cineva care ar trebui să stea #n afara seturilor deales(un demiur$) şi #n plus, ar trebui ierarhi/ate bunurile umane, pe care a/i le socotim e$ale.1ant ridicase raţiunea practică peste toate celelalte bunuri, pe care el le socotea ca obiecte ale #nclinaţiilor,empirice.

95



Metode aplicate în matematici

:etodele utili/ate #n matematici respectă modul de fundare al obiectelor respective ca şi caracterul lor raţionalsau empiric ca şi tipurile de raţionament matematic.%stfel, lo$icismul şi intuiţionismul, aşa cum s-a vă/ut, sunt metode constructiviste, #n care se construieşte, lo$icsau pe ba/ă de intuiţie obiectul matematic, real pentru matematician dar exist"nd de fapt numai #n minte,operaţiile fiind operaţii ale spirituui, chiar dacă se mai folosesc fi$uri ajutătoare. Caţionamentele sunt de tipulcelor studiate, predomin"nd cele deductiv sintetice constructive şi reflexive şi respectă re$ulile lo$icii,constructivismul Pantian folosindu-se şi aici ca de altfel şi fundaţionismul sau coerentismul, exact cusemnificaţiile deja enunţate.@ormalismul manipulea/ă formule, obiectul de studiu fiind foarte abstracti/at, chiar #n ca/ul obiectelor simple$eometrice, de tipul triun$hi sau cerc. Ce$ulile de calcul sunt cele ale al$ebrei şi anali/ei matematice,combinate cu re$uli lo$ice.!e vor aminti aici separat numai :etodele statistice, care deşi după matematicieni nu fac parte din matematică,utili/ea/ă matematica, obţin"ndu-se #nsă nu re/ultate certe, ci probabile, cu o aproximaţie c"t de bună sedoreşte. :etodele statistice sunt cele care transformă observaţiile calitative individuale #n informaţie cantitativăreferitoare la un $rup studiat, ele folosindu-se foarte mult #n Ntiinţele sociale şi evident #n etică.

Metode statistice

eti morala m

Documents