Ce este şi cum se întocmeşte un eseu?

Prof Horaţiu D. Boloşiu În sensul utilizat în educaţie, eseul (referat, dizertaţie) este o formă complexă de evaluare a învăţării care constă dintr-o producţie scrisă, cu caracter continuu şi dimensiuni între 500 – 5000 de cuvinte şi care tratează un subiect dat „cu cartea deschisă”, adică accesând diverse surse. Scrierea unui eseu aduce autorului său mai multe avantaje:

• diversificarea ideilor, • organizarea modului de gândire, • dezvoltarea punctului de vedere propriu, • aderenţa la idei şi experienţe noi, • cunoaşterea nivelului de înţelegere atins si • revizuirea materialului parcurs.

Unul dintre cele mai profitabile rămâne însă posibilitatea de a obţine din partea evaluatorului a feed-back-ului educaţional, nu numai în termeni cantitativi ci şi sub aspectul capacităţii de a comunica şi identifica punctele forte şi slabe ale învăţării, pentru a şti în ce direcţie trebuie concetrate eforturile ulterioare. Între comunicarea verbală şi scrisă a ideilor există diferenţe notabile şi acestea trebuie valorificate într-un eseu. Mai întâi, cuvintele trebuie alese cu grijă având în vedere înţelesul lor clar, pentru că evaluatorul nu se găseşte la îndemână pentru a primi explicaţii în legătură cu punctele obscure. Eseul pretinde o succesiune logică a ideilor, care să poată fi urmărită de cititor, precum şi o concizie mai mare decât a unui discurs. În sfârşit, multe dintre calităţile eseului depind de utilizarea corectă a semnelor de punctuaţie şi a artificiilor grafice, acolo unde acestea din urmă sunt îngăduite. Spre deosebire de majoritatea lucrărilor scrise tradiţionale, eseul are veleitatea de a pretinde tratarea sintetică a subiectului. Acest deziderat trebuie să reiasă în mod clar din formularea titlului, care va cuprinde cuvinte-cheie adecvate. Termeni mai frecvent utilizaţi în întrebările-eseu sunt redate mai jos: Cuvântul-cheie Scopul urmărit

Compară Evidenţiază similitudinile şi diferenţele, pentru a conchide asupra celor preferabile

Contrapune Aşează în opoziţie, cu scopul de a scoate în evidenţă diferenţele Critică Emite judecăţi despre meritul teoriilor sau opinii în legătură cu

veridicitatea faptelor Defineşte Stabileşte sensul exact al unor cuvinte sau fraze, examinează şi alte

posibilităţi de definire Descrie Explică în detaliu sau cu ilustraţii Discută Examinează prin argumentare, selectează şi dezbate, utilizează

argumentele pro şi contra, explorează implicaţiile Evaluează Apreciază valoarea în lumina adevărului şi a utilităţii, include într-o

oareacare măsură opinia personală

Explică Expune limpede, interpretează şi descrie, oferă explicaţii Ilustrează Utilizează figuri şi/sau diagrame pentru a explica sau clarifica, dă

exemple concrete Interpretează Scoate în evidenţă înţelesurile, clarifică şi explicitează utilizând

inclusiv argumentele personale Justifică Arată argumentele de bază pentru concluzii sau decizii, evidenţiază

principalele argumente împotrivă Subliniază Prezintă principalele caracteristici sau principii generale pentru un

subiect, omiţând detaliile minore şi prezentând structura şi argumentul

Relatează a. Narează (de obicei pentru examen) b. Arată cum se leagă lucrurile unul de altul, în ce măsură sunt

asemănătoare şi cum se influenţează Revezi Trece în revistă subiectul, cu toate amănuntele Stabileşte Prezintă într-o formă scurtă, clară Rezumă Prezintă o date de seamă concisă asupra principalelor probleme, fără

detalii sau exemplificări Trasează Urmăreşte dezvoltarea istorică a unui subiect de la un anumit punct Odată recepţionat titlul eseului, candidatul poate cere informaţii suplimentare despre ce ar urma să trateze. Etapa imediat următoare este cercetarea surselor, acţiune la care tutorul poate sau nu să participe. Alegerea şi răsfoirea unui set de cărţi, ales fără discernământ, va altera serior structura eseului transformându-l înntr-un colaj. Dimpotrivă, lecturile orientate, sistematice sunt în măsură să clarifice obiectivele şi să deschidă altele noi, din ce în ce mai specifice. Sursele pentru întocmirea unui bun eseu sunt:

• cărţile indicate de tutor , • bibliografia acestora şi, dacă este cazul, sursele supliemntare sugerate acolo, • enciclopedii şi dicţionare, • reviste medicale, • instrucţiuni guvernamentale, • propriile note, • discuţiile cu alte persoane şi chiar • mass-media

Ideile recoltate vor fi înscrise în caietul de note sau mai bine pe fişe. Conţinutul unui eseu se etalează în următoarele trei părţi:

• Introducerea (5-10%) cuprinde un scurt comentariu despre subiect din care să reiasă în mod clar ceea ce va urma. Definirea temei, aspectele care urmează să fie tratate (nu exhaustivitate!) şi selectarea argumentelor sunt bine-venite în această secţiune.

• Conţinutul eseului (75-85%) reia fiecare temă propusă pentru a o dezvolta cu exemplificări şi cu ilustraţii.

• Concluziile (10-15%) trebuie să rezume ideile principale sau cel puţin să reprezinte o încercare fermă de a răspunde întrebărilor. Unul sau mai multe aspecte pot fi alese pentru a sugera implicaţiile mai largi sau tendinţele, cu gândul că cititorul ar putea să le dezvolte.

Punctele de vedere personale, bazate pe argumentele dezvoltate în conţinutul eseului, sunt de asemenea obligatorii.

În stilul redactării sale, un eseu trebuie să fie clar, concis şi coerent. Se vor evita cuvintele şi frazele obscure sau complexe în favoarea exprimării directe, care în scris este totuşi stilistic diferită de cea orală. Sunt recomandate frazele scurte, dar rarele alternări cu altele lungi reprezintă un artificiu stilistic dezirabil. Aici nu au căutare expresiile colocviale şi nici abrevierile. Un defect adesea observat în astfel de producţii sau în alte texte îl reprezintă cupura paragrafelor. Regula o idee (temă) – un paragraf este obligatorie. Totusi, o anumită temă poate fi alocată la două paragrafe dacă aceasta include dihotomii: cauză-efect, pozitiv-negativ, înainte-după etc. Prima frază a paragrafului îi defineşte conţinutul. Pentru a păstra continuitatea, legătura între paragrafe se induce prin cuvinte care să indice, de exemplu:

• contrastul: dar, totuşi, pe de altă parte, chiar • ilustrarea: de exemplu, de aceea • extinderea: de asemenea, mai mult decât atât, în completare • concluzionarea: deci, în consecinţă, ca rezultat al, prin urmare • continuarea: apoi, după aceea, în cele din urmă

Calitatea eseului are de câştigat dacă prima variantă, care poate fi un impur, este revăzută după o pauză de câteva zile. După încheierea formei definitive, revizuirea materialului pe baza unei „liste de verificare”, care să cuprindă punctual toate principiile şi regulile expuse mai sus poate să releve scăpări care încă pot fi corectate. Nu trebuie uitat că preluarea textuală a ideilor altora se face între semnele citării şi că bibliografia este obligatorie. Bibliografie Ashman S., Creme P., How to write essays. A guide to students, Blackwell’s, London, 1999 Boloşiu HD, Evaluarea cunoştinţelor în educaţia medicală, Bul CME 1998, 1, 8-11 Bowles LT, The evaluation of teaching, Med Educ, 2000, 22, 221-224 Brown GTL, The validity of examination essays in higher education, High Educ Quart 2010, 64: 276-291 Chur-Hansen A, Medical students essay-writing skills, Med Educ 2000, 34: 194-198