Cioacă Eliza CristinaGrupa 2, CRP

Vernisaj „CULORI”

De când m-am angajat, nu mai am foarte mult timp la dispoziție pentru activitați

culturale. Astfel că, într-o seară, după ce am plecat de la serviciu, trecând în drumul spre stația de

autobuz pe lângă o galerie de artă, am fost surprinsă să văd vernisajul expoziției „Culori”.

Curioasă, am decis să intru și să văd despre ce este vorba.

Sediul galeriei de artă este de fapt o cameră mai mare, încăpătoare, cu parchet dintr-un

lemn bej pal, zgâriat pe alocuri și uzat, dar care atunci strălucea de la cât de mult fusese probabil

frecat. Pentru a ajunge în sala cu exponate trebuie să treci printr-un micuț antreu, unde își are

paznicul masa. Când să trec dintr-un loc în celălalt, am lăsat privirea în jos și am văzut că pe

parchet și pe covorașul - pus acolo special - erau urme uscate de noroi. Am rămas puțin

surprinsă, dar mi-am adus aminte că în acea după-amiaza a fost cald și zăpada a început să se

topească, făcând din trotuare mocirle. Acum era însă din nou frig, și gheața devenise un

impediment în drumurile noastre.

De cum am intrat în sală, lăsându-mi hainele în curierul special adus pentru acest

eveniment, am auzit o muzică, foarte încet, venind din mai multe părți. Nu eram sigură dacă se

auzeau numai păsări, sau apă, sau vânt, dar era o melodie tipică de relaxare. Începutul era unul

bun. Deja zâmbeam și începusem să mă uit la tablourile atârnate în galerie, unele strânse ca într-

un mănunchi, alte în nișe special făcute, separate. Am observant mai mulți oameni strânși în fața

unei femei îmbrăcate într-o rochie lungă, neagră, strânsă pe mijloc și liberă în josul bustului. De

altfel, majoritatea purta culoarea negru; chiar și eu, venind de la muncă, eram îmbrăcată cu o

fustă neagră, creion, lungă până la genunchi, o cămașă albă și o curea colorată la mijloc, care

să înveselească puțin ținuta. Nu avea alte bijuterii în afara unor cercei mari, din sticlă roșie-

argintie de Murano, în formă de inimă, prinși într-un cerc de metal. Eu purtam la mâna stângă

un ceas cu pietre mici, din zirconiu, incrustate paralel pe brățara lui, care strălucea foarte frumos,

în funcție de cum îmi mișcam mâna.

Părea de vârstă mijlocie doamna și vorbea cu cei veniți la evenimentul ei – căci am dedus

că ea era artista – în momentul în care eu am intrat. Nu m-am dus să o ascult vorbind, mi s-ar fi

Cioacă Eliza CristinaGrupa 2, CRP

Vernisaj „CULORI”

părut lipsit de bun-simț să întrerup o conversație, al cărui început nu l-am prins, așa că am

început să admir tablourile.

Mi-a atras privirea o galerie mai în spate, nu foarte puternic luminată. M-am îndreptat

înspre ea, când trecând pe lângă un domn, am simțit foarte puternic un miros de țigară. Se pare

că dânsul e fumător înrăit, sau doar ce a venit dintr-un loc în care s-a fumat excesiv. Am trecut

mai departe, în continuare atrasă de acel separeu, uitat parcă.

O dată ce am ajuns acolo, am văzut ceea ce trebuia să fie un autoportret. Muzica în

surdină, cu toate acele sunete de pădure, lumina difuză, șușotelile conversației pictoriței – care

vorbea despre viziunea ei artistică și ajungeau la mine înfundat, dar mai ales, elementele care

însoțeau autoportretul ei – o semi-lună în mâna stângă și soarele în dreapta, culorile folosite,

toate m-au făcut să mă duc cu gândul la un timp de poveste.

Nu știu cât am stat în fața tabloului, contemplând și imaginîndu-mi noi lumi, dar la un

momentat dat am simțit cum îmi vibrează telefonul în mână. M-am uitat să văd ce e și primisem

un mesaj. L-am citit și mi-am dat seama că conținutul lui mă obliga să plec.

Mi-am luat haina de la cuier, am întors capul spre acea încăpere frumoasă o ultimă data,

am zâmbit și am ieșit în stradă, cu pas grăbit.

Urme de noroi – semn indicial, ce arată că o persoană doar a călcat pe acolo – semnalează

prezența ei

Miros de țigară – este un semn atât iconic, cât și indicial. O țigară nu este formată doar din

tutun, dar mirosul pe care îl lasă este specific acestei plante. Indicial pentru că mirosul

semnalează prezența unei persoanei care a fumat, înainte poate de o vedea fizic.

Mesaj text (pe telefon) – semn 100% simbolic. Limbajul este sistemul semiotic pur. Literele și

cuvintele din care e format acel mesaj sunt alese aleatoriu și au un anumit înțeles printr-o

convenție prestabilită și învățată.

Cioacă Eliza CristinaGrupa 2, CRP

Vernisaj „CULORI”

Muzică de relaxare (apă, păsări, sunetele pădurii) – semn iconic. Este evident că sunetele sunt

redate artificial, prin diferite tehnologii și redau sunetele dintr-o pădure amazoniană.

Negru (culoarea îmbrăcăminții) – semn simbolic. La început, semnificația lui era specifică

fiecărei culturi iar utilizarea lui în diferite modalități sau momente se făcea în funcție de

credințele acelei culturi. Astăzi, la nivel global utilizarea culorii negru pentru îmbrăcăminte la un

eveniment formal s-a propagate prin cultura de masă (faimoasă little black dress care a setat

culoarea negru ca fiind culoarea distincției și a eleganței, pe lângă toate celelalte conotații pe care

le are).

Autoportret – semn iconic. Redă într-un mod cât mai fidel fața artistului, deși poate conține

șialte elemente care luate separate și analizate, sunt simbolice și tranmit o altă idee.

Cercei în formă de inimă – semne simbolice. Desenul asociat cu inimii este un simbol,

reprezentarea anatomică corectă a acesteia fiind foarte diferită de liniile minimaliste și roșii ale

conceptului visual de inimă.