128

întlepãrteazä de trup, singura nädejde pentru retrezirea la viatá esteDumnezeu: "Fä sä ne culcäm, Doamne Dumnezeul nostru, în pu"", ji a"ou-Þ-ne, Împäratul nostru, spre via!á. Întinde peste noi cortul paóii rale, înde-párteazÁ-ne printr-un sfat bun din parte-li, çi ajutä-ne pentru Numele Täu.ocroteçte-ne çi înläturá de la noi: qãjmaç, ciumä, sabie, foamete çi mâhnire;înläturä ispititorul din urma noastrã, çi în umbra aripilor Tale adäposteste-ne.cäci ru, Atotputernicule, eçti pãzitorul çi mântuitorul nostru, cãci atoþuter-nic împãrat, milostiv çi îndurat eçti ru. Pãzeçte dar, ieçirea çi inharea noas-frä, ca sá fie spre via!ä çi pace de acum çipânä în veci. Läudat fii, Doamne,care päzeçti poporul Täu Israel întotdeauna". Acelaçi sim!ämânt de depen-den!ä fa!ä de Dumnezeu, dätãtorul päcii sufleteçti çi hupeçti se desprinde dintoate celelalte rugáciuni

Pr: prof. drd. Emil Nedelea Cãrãmizaru

GLASUL BISERICII

ßr. îéøzu,y- TrxA

I , /{O¡"dto ,nrc ffi ["*,,t¡tn ¡e&r.,t-,*ua,,) e4{

vI. BISERICA gI PROBLEMET_,E VREMIIfrrø,L"rltî) fn'"Å-t&. þ,. C"o(-.U

ætÌ\

EREZII HRISTOLOGICE fot ACTUALITATE

f Persoana Mântuitorului Hristos $i-a gäsit întotdeauna un loc prioritar înpreocupãrile celor care au voit sä facã "teologie,' în afara Revèlaçiei çi aBisericii, invocând irmätoarele motive: revelafia autpnticä nu este ceaprezentalâ ca atate, ci aka, rämasä necunoscutã sau cunoscutä foarte pulir¡din cavza intervenfiei Bisericii care nu a voit ca aceasta sa a¡unga'úconçtiinþle oamenilor, motivatã de interese meschine de grup, care vizau înspecial donnll de jominrye, prin_mijloace religioase. oe alci, nevoia impe-rioasä ca revelafia "autenticä" sä fie cunoscutÌi; acest deziderai are douä con-secinle fundamentale:

-oamenii ajung . în sfrrçit! - sá cunoascä adevärul,ascuns printr-o "conspira,tie" a Bisericii, iar dominarea spiritualã a acesteiáeste eliminatá. Pe aceste "coordonate logice" se înscrie çi cartea lui DanBrown intitulatÌi l'9gdyl lui Da vinci!', ftadusä în româneçte çi ripãritã deR.A. "Monitorul Oficial", în anul2004.

conform cärfii lui Brown, este total greçit4 deci nu corespunde ade-várului, prezentgrea de cätue Bisericã a lui Fhistos ca Dun¡rezeú çi om. Defapt, Hristos a fost un om ca toli oamenii, e drep! înzeshat cu niçte calitãlideosebite. El se îndrãggs^teçte -

9.a 1oÍi oamenii - de Maria Magdalen4 sä ¿cäsätoreçte cu acea,sta çi face copii. pentru susçinerea acestui adevã¡ "funda-mental'1, este invocat çi Leonardo Da vinci" care, pentru a tansmite acestmesaj, se foloseçte de mijloacele pe care le avea la îndemâná. în tabloul reli-gios "cina cea de Taináu, lângä.Mântuitorul lkistos, este pictatá MariaMagdalena, evident în forrne voalate, pentru a evita "agresiunéa " Bisericii.

Toate "documenteler '! referitoare la acest ,,caz,' aùfost distuse de Bise_ricä, cavalerilor templieri revenindu-le meritril de a recupera o parte din ele,pentru a fi ñcute cunoseute la un moment dat. în sfârçi{ Biseriìa a ini}iat oadeváratá cruciadá împotriva urmaçilor lui tlristos, cu scopul de a-i eliminafizic, pentru a se çterge astfel orice urmá "compromi,tãtoarè..

)

130

Dincolo de aspectul literar inevitabil, cartea lui Dan Brown reia çisusfine. o adeváratá obsesie näscutã din neacceptarea caracterului teandricspecifib persoanei Mântuitorului Hristos. In urma acestei neacceptäri,Hristos este vänt fie numai ca Dumnezeu, fie numai ca om, în nici trn cazaça cuin es.fe prezentat de Rçvelatie sau cum se prezintä El însuçi: în'egalämesur¿çiöuåir"""uçiorirli'i.,':,.,.l,.¡g- Din.cauZä faÞfulùi cä àceste idci \-ari rn:anìfestat cþiar dê;la îhcepriturile

Bisericii, amenin!ând integritatea Revelaliei çi lucrarezi lui Hristos în lume,transformându'o lnh-o speculalie periculoasã, cu efecte negative, din punctde vedere spiritual çi cultur4l, Färinfii'pu luptat gu þo.farâre îrnpotrivaolor,impunând învä!ätura de ciedin!ä àútenticã" cu efecte pozitive'zitât la riivelulpersoanei, cât çi la nivelul societälii. Aceastä abordare prin raportarea stouc-

turalä la Revelalie nu ignorä relalia omului cu cosmosul, ci, dimpotrivá îievidenliazä structurile logice çi finalitatea autenticá. Atacul asupra inte-.gritätii persoanci Mântuitorului Hristos çi a lucrárii Lui în lume a fost ftcutposibil de gnosticism, earacferizat prin apelul frecventla reprezentärile mito-logice, printr-o inteqpretare imaginativá a Scriptwii, prin^simbolistica nu-merelor çi prin atraclia fa!á de elementele apocaliptice. In egalä másurä,gnosticismul presupune "un esoterism fundamental care se traduce prin eli-tism, datoritã faptului cä gnosticul beneficiazá de revelarea unui secret re-zervat doar inilialilor; o atitudine anticosmicä çi antitrupeascä: lumea este

re4 pentru cá este produsul unei cäderi; din cauza acestui fapt, omul este pri-zonierul unui trup incapabil de mântuire, fapt care angaieazâ o interprefaredochetá a hristologiei: umanitatea lui llristos nu este decât o aparen!á çi Eln-a putut suferi pe cruce; o atitudine'antiistoricá: omul este prizonierul trupu-lui çi trebuie sä fie eliberat; o atitudine antinomicä sau dualistä:rlumea este

un amestec între douá naturi contrare çi inconciliabile (uminá çi tenebre);

gnosticul trebuie sá scape de lumea inferioará çi sá elibereze înrudirea sa

spiritualä cu lumea spiritual¿; în sfârçit o metafizicâbazalápe intennediari,cu ajutorul cärora gnosticul trebuie sä urce spre originea çi scopul sáu"I.

t'- Un exemplu concludent în acest sens îl constituie "doctrina" lui Basilide,Carpocrat si Cerint. Primul, "pentru a fi mai elevat si persuasiv" înva!ä cäprin emanalii succesive din Tatäl nenäscut, i.nærmediæii au creat p çi aldoilea cer, pentru ca în final sä se ajungä 1a365 de ceruri. Ingerii care ocupá

cerul cel mai de jos, cel pe care îl vedem çi noi, au fäcut totul ca sá izolezelumea çi sá împartä între ei pämântul çi nafiunile care îl locuiesc. $eful lor afost Duinnezeul evreilor çi a vrut sá supunä celelalte naliuni acestora, Dararhonlii s-au ridicat împotriva lui çi l-au combátut. Tatál nenäscut çi nenumit,vázãnd perversitatea arhanghelilor, l-a trimis pe Fiul säu, intelechrl numit

GLASUL BISERIAII BISERTCA fI PROBLEMELE VREMN

Hristos, sá elibereze din dominarea arhonlilor pe cei ce credeau în el. Acestas-a arátat naliunilor dominate de arhonli în chip de om, fãrá a suferi el însuçi =patima, ci Simon Cireneanul, pentru cá lisus, râzànd de cei ce au vru1 sä-lrästigneascä, s-a înällat la cer. "Acei care çtiu aceste lucruri au fost eliberafide tirania arhonfilor, çi nu cred în cel care a fost crucificat, ci în cel care avenit sub formá umanä, a pärut crucificat, a fost numit Iisus çi â-fost trimisde Tatäl sá distrugá, prin aceastä iconomie, faptele autorilor lumii. Dacäcineva crede în cel crucificat- zice Basilide - este încä sclavul celor care aufãcut trupurile, iar cei care îl neagá sunt eliberali çi cunosc iconomia Tatälui

l. Histoire tles dogmes, sous la direction dé Bernard Sesboud, vol. I, Desclde, 1994, p.35

nenäscut"2.

*- $i la Carpocrat gãsim aceeaçi distinclie între Tatál nenäscut çi îngeriicreatori ai lumii. Iisus, deçi om, era superior în ceea ce priveçte sufletul sáu,

care apästrat amintirea celor väzute in sfera Tatälui nenäscut. De altfel, pen-tru acest motiv, a çi fost himis în lume. Deçi a fost educat în conformitate cudatinile evreieçti , le-a dispreçuit, din acest motiv primind puteri cu ajutorulcãrora a distrus patimile care tulburau oamenii, ca pedeapsá. Sufletul careidupä modelul sufletului lui lisus, este capabil sä dispreþiascä pe arhonfiicreatori ai lumii, primeçte o fortã care îi permite sá sävârçeascä toate câte afäcut llristos. Din aceastã cauzä, unii se'considerau'egali cu Fhistos sausuperiori acestuia, în cel mai nefericit caz,-superiori apostolilor. Binele çiräul nu arutá decàt simple päreri omeneçti, fiecare adept putánd comite fãräfricá de pedeapsá tot ceea ce îndeobçte este numit împietate sau sacrilegiu.Reîncamärile succesive sunt un prilej de experimentare a tuturor moda-litálilor de a trái çi de a acfiona çi cu cât toate posibilitãçile sunt experimen-tate mai repede, cu atât se limiteaza oiclul reîncarnärilor. Atunci când toateposibilitälile au fost epuizate, sufletul, devenit liber, se va înälla spre

Dumnezeu, depäçind fãrä nici o dificultate "granila" impusä de îngerii cre-atori ai lumi3.

g( In f1pe, dupá Cerint, Iisus s-a náscut ca tofi ceilalli oameni, dar i-adepäçit pe toli prin dreptate, pruden!ä çi lnlelepciune. Dupä botez, Hristos,venind din sfera puterii supreme, a coborât asupra lui Iisus, sub forma unuiporumbel, si l-a vestit pe Tâtál necunoscut, ñcând çi minuni, pentru ca laifirçit sá-l päráseascá pe lisus. Iisus a murit çi a înviat, dar [histos a rämas

imposibil datoritá faptului cä era "pnevmatic'\4.Cu toate cá gnosticismul ca erezie s-a conturat in secolul II çi a atins

"maturitatea" in secolul III, încá din primul secol creçtin, idei gnostice încer-

cau un pïoces de infilfare în comunitalile creçtine în forma¡e. Ne oferä mãr-

131

2. Iréné de Lyon,Contre les hérésies, livre 1- er, tome 2, Les Editions du Cef, Paris,1979,p.3293. Ibidem, p.339 - 3434. Ibidem p'.345 - 347

132 GLASUL BISERICII

turii în acest sens epistolele Sf. Ap. Pavel, în special cele pastorale, ca çi epis-tolele Apostolilor Petru çi luda, epistolele çi Apocalipsa Sfrntului Ioan.r( "Luali aminte sä nu vä fure cineva minfile cu filozofia çi cu deçartaînlelepciune din predania omeneascã, dupá înlelesurile cele slabe ale lumi çinu dupä [Iristos" (Colos. II, 8), atrågea atenlia Apostolul Pavel. $i pentru cäobservase tendinla de a suprapune "îngerii" (eonii) Mântuitorului'Hristos,acelaçi apostol îndeamnä: "Nimeni sä nu vá smulgã biruinfa prinft-o preñ-cutä smerenie çi printr-o fälarnica închinare la îngerir'încercând sã pátrundäîn cele ce n-a vãzut çi îngâmfându-se zadarnic cu închipuirea lor trupeasca"(v.18). Mântuitorul este chipul lui Dumnezeu celui neváztt mai întâi näscutdecât toatã fäptura. Pentru cá "în El au fost ñcute toate, cele din ceruri çi celede pe pämânt, cele väzute çi cele neväzute, fie tronuri, fie domnii, fie incepá-torii, fie stãpâniri. Toate prin El s-au fäcut çi pentru El. El este mai înaintedecât toate çi toate prin El sunt açezate ' (Col.I, ß -I7).ì'- In I Timotei I,20 sunt amintifi agitatorii Imeneu çi Alexandru, pe carE

Apostolul îi dä Satanei, "ca sä învele sá nu huleascä". Aceastä mäsurädeosebit de asprä içi are justificarea ei: "Cuvântul lor va roade ca o cangrenä.Dintre ei sunt Imeneu çi Filet ..." (II Tim II,I7). Datoritä acdstor falçi învátä-tori, unii dintre proaspe,tii creçtini vor fi ispitili sá-çi întoarcä'iauzul de laadevár çi se vor abate cätre basme" (II Timotei IV 4).

Toli aceçtia nu sunt altceva decãt râzvrâtili çi gräitori în deçert. Diriaceastã cauzä fuebuie sá li se închidá gura, pentr,u cá rãzwätesc "càse lntregi"',înväJâhdneadevärul,''pentrucäçtigurât''(TitI,10-ll).

f\ In ceea ce priveçte doctrina acestora, ea se limiteazä la "basme" çi "nelsfârçite înçiräri de neamuri" (II Tim. I,l4), to4te având caracter blasfemia,tor, pentru cä sunt fuivãfáturi ale demonilor (I Tim. I,20; IYl). Au pretenliacä îl cumosc pe Dumnezeu, dar prin faptele lor îl tiígãduiesc " (Iuda ,4)i'íPentru cä noi v-am adus la cunoçtin!ä puterea Domnului nostru Iisus Hristos'r

çi venirea Lui, nu luându-ne dupå basme mesieçugite, çi fiindcä am väzutslava Lui cu ochii noçtri" (II Petru I, 16). Pentru cá amägesc sufletele slabe

çi nestatornice, "sunt fii blestemului", comportându-se "ca niçte dobitoacefãrä de minte" (II Petru II,10 -14).

ß- Apostolul loan aminteçte çi el faptul apariÍiei "antihriçtilor", adicä acëlör care neagä diviiritatea Mântuitorului. Conform "învá!äturii" acestora,Mântuitorul n-ar fi decât un "spirit" superior, nu fiul lui Dumnezeu, iar trupulSäu n-a fost decât aparent. Dupá alfii, Iisus nu este decât un simplu om."Cine èste mincinosul, dacä nu cel ce tÌigáduieçte cä lisus este Hristosul?Acesta este antihristul, cel care ñgäduieçte pe Tatãl çi pe Fiul. Oricine tägä-duieçte pe Fiul, nu are nici pe Tatãl; cine märturiseçte pe Fiul, are çi pe Tatál.

BISERICAÍIPROBLEMELEVREMN T33

Deci, ceea ce a\i auz,rtde la început, în voi sä rämânä; de va rámâne în voi

ceea ce ali auzitde la început, veli rámâne çi voi în Fiul çi TatãI. $i aceasta

este fägäduinla pe care El ne-a fägäduit-o: viala veçnicä " (I Ioan 1I,22 - 25).

ï* Párinlii apostolici aprofundeazä datele nou-testamentale, o ma19 gatedin gândirea ior fiind orientatä spre ráscumpärare çi sple persoana divino -

u**¿ a Mântuitorului. Este afrmatâîn mod clat atâtdivinitatea çi consub-

starilialitatea cu Tatãl çi cu Duhul Sfânt, dar çi deplina Sa umalfate, naçterea

supranaturalä din Fecioara Maria, tealitatea frrii çi a trupului Säu omenesc,

ca çi lucrarea Sa mântuitoare, sávârçitá prin viafa" patimile çi moartea Sa pe

"*t", învierea çi înállarea cu trupul Sáu uman la cer în intimitatea Sfintei

Treimi. Avem în gândirea acestor párinfi aproape înteaga teologie creçtìná

"in nuce", elaboratÌi pe'baza Sfintei Scripturi, atât pentru zidireacontempo-

ranilor loç cât çi pentru a räspunde cu còmpetenþ atacurilor eretice-

Pentru "t çtioii adevärali, credinla în sfânta Treime, øeatoarea çi pro-

videnliatoarea universului, este indispensabilá. crealia întreagä este vãzutä

ca un "un templu al Tatãlui", iar creçtinii ca pietre "pregátite" P99tt" zidirea

acesteia. Ridióarea la înállimea templului se face cu "unealta lui Hristos, care

este crucea, folosindu-vá de Duhul Sfânt, ca de o funie"S'

Este evidentã - deci- strânsa legäturá între Dumnezeu, om çi crealie,

ideea enunlatã aici de sfântul lgnatie Teoforul strábãtând ca un fir roçu teolo-

eia crestiná autenticá, dezvoltatä ulterior în spirit'l revelafiei divine.- în Epistola atribuitã lui Barnaba, Mântuitorul nu este numit numai

,'Domnulì' sau "Fiul lui Dumnezeu", ci çi "Creatorul" tuturor lucrurilor, de

vïem€ ce i s-a zis la întemeierea lumii: "Sä facem om dupá chipul çi ase-

tn¿o*"u noastrá". În dezvoltarea sa ulterioarä, teologia ortodoxá va afirma

"¿ o*ur ¿ fost creat dupá chipul Fiului, pentru a aduna în sine raliunile exis-

tenlei, prin caie "Chipulu "a

dar originar se 'va dezvolta" tinTÂnd spre "ase-

;ä¡rarj'. Acest procês, în înteaga sá complexitate a fost "vestit", de profeçii

Vechiului Testament. Fiiod'"ctiutoru1", efa firesc ca Fiul sä fie în egalá

mäsurá çi "Räscumpãrätorul", în seqsul cá a suferit El, ca sá ne curäfim' spre

i*rt*""'p¿.atelor. Þentru acest motiv, "suntem datori sá mullumim Domt

nului, cine-a fäcut cunoscute cele trecute, cá n9 în[elep!"$f T cele prezente

;i;t;r suntem nepricepuli în cele viitoare''. Prin moartea Lui a biruit moar-

iea çi "a arâtnt, invier"å din mo4i, spre a îrnplini ñgáduinp d.at1pärinfiloa

p.nt o cá ne-a iubit, dar ne va çijudeca, prin aceasta descoperirrdu-se în ca-

iitut d. "Fiu al lui Dumnezeu"6.

--- ñr lgnatie Teoforul, Eprs tola cã,e Eleseni,ln Scriertle pãrinîilor Apostolic,f' (PsB D' ¡.d',

not. 9i indi.i ¿e il. O. pec¡or'¡'fá. ln"t¡t ttutui liittic çi de Misiune.al BOR' Bucureçti, 1979' p' 160

6. în oP.cit, c.V, P. 119

L34 GLASUL BISERICII

Este evident, în gândirea pärintilor apostolici existá o foarte strânsäintercondilionare între actul creator al lui Dumnezeu, lucrarea Sa mântu-itoare çi eshatologie. Invierea Mântuitorului Flristos se aflä la mijloc; ea jus-tificá actul creator, dar în acelaçi timp cere viala veçnic á, ca o împlinire nece- ."

sarä a creafiei. Mai mult, omul a fost fãcut pentru înviere, iar învierea frrâviafa veçnicá nu are sens. Din acest motiv, în gândirea párinfilor apostolici,învierea Mântuitorului este numitã ea însäçi "zitJa a opta", ca o anticipare a

eternitáfii, tráitä în ambianla implicitä a Dumnezeirii, nurnitã în sens propiu

"zltJa a opta çi ultimal'7

+ Sfântul Atanasie cel Mare socoteçte îndreptälitá o posibilá observalie a

cititorului: dacä scrie despre întruparea Cuvântului, ce rost are sá vorbeascá

despre crealie în general, despre crearea omului, în special? Explicatia este

simplä: crealia în general çi omul în special au fost motivul întrupãrii; deci

între creafie çi întrupare existã o foarte süânsä legaturá. Dumnezeu nu l-afäcut pe om ca aceasta sä moará; murind totuçi, din cauza päcatului neas-

cultãrii, el nu a rámas în sta¡ea în care l-a fãcut Dumnezeu. "Cäci cälcarea

poruncii i-a întors pe ei de la starea cea dupá fire, ca, aça cum, neexistând au

fost aduçi la existen!ä, sá suporte precum se cuvine çi stricáciunea spre nefi-in!ä în cursul timpului (din catza întreruperii comuniunii personale cu

Dumnezeu - in¡oral vie!ii). Câc| dacâ având odatä drept fire nefiinþ, prinprezenla çi iubirea de oameni a Cuvânhrlui au fost chemali la existen!á (prinintrarea în diatog cu El), în chip firesc, golindu-se de gândul la Dumnezeu çiîntorcându-se spre cele ce nu sunt - cáci cele rele sunt cele ce nu sunt, iar cele

bune sunt cele ce sunt (raportat la om, rául este nefiinþ grefatä pe fiin!ä,pentru cá omul, chiar în stare de pácat, existá totuçi) . od4tã ce s-au despárfit

de Dumnezeu, Cate este, s-au golit çi de existen!á. De acee4 desñcându-se,

rámân în moarte çi în stricäciune.-Cáci omul este dupá fire nemuritor, ca unul

ce a fost ñcut din cele ce nu sunt. Dar pentru asemänarea lui cu Cel ce este,

pe cafe ar fi putut-o pásta prin gândire la El, ar fi slábit stricáciunea dupä

fire çi ar fi ajuns nestricäcios"8.

¡( Iatã motivul pentru care Cuvântul se întrupeazä, "vine în latura noasfrã

nefiind departe nici înainte" çi ia trup care nu este sträin de trupul nostru,

fiind real, nu imaginar sau fantomatic.g Fapful întruparii; presupunE ideea cä legátura dintre Dumnezeu çi om

éxprimatã în conceptul biblic de I'chip çi asemánale" este indestructibilá.

Restaurarea creatiei este sinonimä cu "noua crealie", dar ea nu instaureazá o

BISERICA SI PROBLEMELE VREMN

nouä structurá, în ceea ce-l priveçte pe om, ciîlreaçazã'în mãrirea sa iniçialá

între fäpturi çi ráspunderea iui iniçiala pentru lume. Înnuparea reafirmä ideea

cä omul este eu adevâtat om numai atunci când participá la viala lui

Dumnezeu: ea afirmâ faptut cá omul nu este autonom, fie în relalia cu

Dumnezeu, fie în rela{ia cu lumea çi cä adeváratavialaumanä nu poate finiciodatã "profaná". În Iisus Flristos, Dumnezeu çi omul sunt una; în El, prin

urmafe, Dumnezeu devine accesibil nu prin copleçirea sau eliminareaaceea

ce este omenesc, ci pnnrcaluatea çi manifestarea umanitãlii în forma ei cea

mai autenticá çi mai Purá9-Fiul lui Durnnezeu, "fiind înfeg fiinþ depliná", în calitate de Dumnezeu

çi "înteg ipostas neçtirbit" în calitate de Fiu, coborându-se çi golindu-se, s-a

iäcut "sãmânçá" a propriului trup, prin întrupare "compunându-Se", adicá

fäcându-Se ipostas ãl trupului pe oare l-a luat. Astfel, alãturi de Taina Sfintei

Treimi, apare acgm o 1'Tainá nouá", taina unirii celor douä firi în ipostasul

Fiului, "p^rimind fãrá nici o lipsá toate raliunile naturale al cáror ipostas era"'

Aceastá-"Tainä nouá" ne aratácä Dumnezeu Se face om deplin, pentru ca în

aceastä calitate sá lucreze El însuçi mântuirea noastrá "printr-un trup activ

prin fire, însuflelit de minte çi de raliune. cáci e stabilit cá s-a ñcut cu ader

uarut o- în toate privinlelef' afarâde påcat (care nu are nici o raliune care sá

fi fost semänatÈi în fne), dar nu afarä de lucrarea naturalä a cãrei rafiune

defineçte ffea, caractenzând. în chip natwal pe toli cei care o au dupá

fiintá"10.Sfântul Atanasie cel Mare insistä asupra faptului cá Hristos nu S-a numit

"Întairrt Náscut" al crea{iei, ca Unul ""

at ft El Însuçi creat sau datoritã fap-

tului cá ar aveao înrudire oarecafe, prin fiin!ä, cu toatã uea\ia, ci datoritã

faphrlui cä în calitate de Creator zidind fãptÍrile, S-a coborât la cele fäcute'

pentru ca acestea sá poatã "deveni", prin întrupare, Pentru'cá cele-create n-ar

ã pu*, suporta "firða Lui, care este strálucirea nestäpânitä çi'pärinteascá",

dac¿ nu s-ar fi coborât la ele çi în calitate de om, "prinzânduJe çi susfinân-

ã;-i" çi astfel finându-le sá le ducä la fiinþ". Mai mult, prin acestä coborâre,

întreala creafie este "înfiatä" prin El, ca Sá se facá Întâiul - Náscut al ei între

toate,ãtât priî crearea ei, cât:çi prin räscumpárge'-]A¡tfel' :l 1t1: Fiul Unul

Näscut al Tatálui, pentru cä numai El este din Tatál; dar este Intâiul-Náscut

al creafiei pentru faptul înfrerii tuturor. Iar ca întâiul näscut lntre frafi, a çi în-

viat ca'pârga celor ãdormiçi: Dar pentru cä în acêst scop trebuia sä fie întâir¡l

7. idem; c. IX, p. 133

8. Despre întruparea cuvânlului, îi scrieri, partea I (PSB. t5) had. introd. çi note de Pr. Prof.

Dumitru StÌiniloae, Editura Institutului Biblic çi'de Misiune al BOR, Bucureçti, 1981' p' 94

135

9. John Meyendortr, Teologia bizantinã, trad' de Pr' Conf'

Institutului Biblic çi de Miiiune al BOR, Bucureçti, 1986, p' 204

10. Sf. Maxim fU¡tt"¡sitÀruf, CpiÉ tO¡, t á0. int od.-çi note de Pr. Prof. Durnitru Stániloae, Ed

Institutului Biblic çi de Misiune al B.O.R., Buc, 1983, p' 47 - 49

Dr. Alexandru I. StarL Editura

t36

în toate, de aceea se çi creeali 9a început al cäilor ca sä intre çi sá páçeascátoate pe aceste cäi prin El...ult.

Prin truparea sa, cuvîntul dumnezeiesc a conceput opera de adunare aomenirii în împäráfia dragostei. Facând ca un centu ipostatic al ei sä coin-cidä cu un centru ipostatic al dumnezeirii, lucrarea naturii omeneçti e repusäîn cadrul persoanei sale pe linia de manifestare a celei mai depline intimiø1icu Dumnezeu çi intenlionalitä1ii dupá comunicarea cu semenii. Ipostasuldivino - omenesc nu dirijeazä lucrarea naturii omeneçti decât aça cúm ar tre-bui sá çi-o dirijeze orice ipostas în comuniune desávârçitä cu bumnezeu çicu semenii. ca ipostas divino - uman, [Iristos expeiazÃ,la tot pasul çi liber-tatea sa ca om. Dar aceastã libertate se orienteazá cu totul prin voia sa caDumnezeu, aceasta fiind condilia deplinei libertãti omeneçti. Mântuitorul[Iristos este "veriga" prin care întreaga omenire este pusã într-o legäturä vir-tualä cu Dumnezeu, rämânând pe se¿rma fiecärui ins datoria de a conhibui laactivarea acestei fegäturi, pentru a stabili ipostasul propiu în rostul firesc alintenlionalitäfii depline dupä comuriunea cu Dumnezeu çi prin Dumnezeucu semeniil2.

¡ Dimensiunea cosmicá a întrupãrii Fir¡lui lui Dumnezeu este magistralexpusá de Sfântul Maxim Mãrturisitorul: "Cäci se cädea Fäcätorului atoate,ca fãcându-Se prin fte, potrivit iconomiei, ceea ce nu era, sä Se päsfreze peSine neschimbat, atât ca ceea ce era dupã f,re, cât çi ca ceea ce a devenit prinfire... Fiindcä nu se poate cugeta la Dumnezeu weo schimbare, precum nu sepoate cugeta peste tot vreo miçcare, care singurä face cu putinþ'schimbareála cele ce se miçcä. Aceasta este taina cea mare çi ascunsá. Aceasta este lintafericitã pentru care s-au întemeiat toate. Aceasta este scopul Dumnezeiescgândit mai înainte de începutul lucrurilor, pe care definindu-l spunem cá este

linta finalä mai înainte gânditä, pentru care sunt toate, iar ea pentru nici una.Spre acestã"[þtã finalä privind, Dumnezeu a adus la existenþ fiinlele lu-crurilor. Acé'Sta este cu adevãrat sfârçitul providenlei çi al celor providenfi-ate, când se vor readuna în Dumnezeu cele fäcute de El. Aceasta este tainacare circumscrie toate veacurile çi descoperä sfatul suprainfinit al luiDumnezeu... Iar vestitor ,al .çi S-a fãcut însuçi Cuvântul fiinlial al luiDumnezeu, devenit om. eãci Acesta a dezväluit ... însuçi adâncul cel maidinláuntr-u al bunãtälii pãrinteçti çi a arätat în Sine sfârçitul pentru care auprimit fäpturile începuhrl existenlei. Fiindcä pentru flristos sau pentru tainalui lhistos au primit toate veacurile çi cele aflätoare înláuntrul veacurilor

r37BISERICA SIPROBLEMELE

începutul existenlei çi sfârçitul în liristos. Cáci încä înainte de veacuri a fostcugetatã 9i rânduitä unirea hotarului (definitului) çi a nehotárniciei (indefini-tului), a mäsurii çi a lipsei de mäsurä, a margüüi çi a nerñarginirii, a crea-torului çi a creaturii, a stabilitälii çi a miçcärii. Ia¡ aceastìí tainä s-a înfäptuitîn Hristos ..., aducând prin ea împlinirea hotårârii de mai înainte a ruiDumnezeu. Aceasta, pentru ca cele ce se miçcä dupä fire sä gäseascä odihnáîn jurul Aceluia care este dupã fiinfä cu totul nemiçcat, ieçind din miçcarealor fa!ä de ele însele çi una fa!ä de alta; de asemenea, ca sä primeascá prinexperien|á cunoçtinla tráitá" a Aceluia în care s-au învrednicit sä se odih-neascá, cunoçtin!ä care le oferä posesiunea fericitä, neschimbatä çi constan-tä a Celui cunoscut de ele"13.

ìL Învä!ätura despre Dumne zeu,bazatápe Revelalie, nu poate fi separatä decrealie sau de lucrarea lui Dumnezeu în lume. Deci, teologia nu poate fi se-parutá. de iconomie. Atunci când învä!átura despre Dumnezeu a fost afectatäde erezie, consecinlele în plan creat nu s-au läsat prea mult açteptate. Dinacest motiv, Sfinlii Pärinli au legat învá!átura despre Dumnezeu de cea asu-pra creafiei, insistând ¿ìsupra pästrãrii în integralitate a mesajului revelat. Opercepere defectuoasá a Dumnezeirii atrage dupã sine consecinle nebänuiteîn concret, atãt la nivelul persoanei umane, cât la nivelul general al uma-nitátii çi al creafiei. Atât în cazul în care Dumnezeu este situat în afara lumiiçi în contradicfie cu ea, cãt çi în situalia în care Dumnezeu este redus la odimensiune umanä exclusivä, consecinla este instaurarea laxismului moralsau chiar absenþ moralitá1ii, de vreme ce nu mai existä o normä obiectivá lacare omul sä se poatä raporta. În ceea ce priveçte creali4aceásta este sesiza-tä ca o pradá, din care fiecare se stráduieçte sá rupä o bucatä cât mai mare,a$a cum spune Pãrintele StÈiniloae.

V-- Împotriva acestor erezTi, Biserica a afrmat çi a suslinut Epìpostaziereafirii omeneçti a Mântuitorului lIristos în persoana Sa divinfl "$i tocmai da-toritá acestei profunde legäturi spirituale dintre cele douá firi ale lui Ékistos,firea Sa umanä a fost transfiguratä çi îndumnezeitä de firea lui diviná, prinDuhul Sfânt dupä voia Tatãlui Ceresc. Lucrarea de îndumnezeire a,firiiumane a lui llristos s-arcalizat pe tot parcursul activitãlii Sale pämânteçti,începând de la întrupare çi pânä la Înillarea Sa la ceruri, astfel cä din trupvãzut s-a prefäcut în trup nevãrut, îndumnezeit la maximum, capabil sá frea-cä prin uçile încuiate, scoate în eviden!ä legätura intemä dintre omenitatea çidivinitatea Mântuitorului. Separarea dinfte cele douá flri în }histos estell. Trei cuvinte împotriva arienilor,în op.cit. p.303

12. Pr..hof. Dumitru Stãniloae, lisus Hristos sau restaurarea omului, ed. a II- 4 Ed. Omniscop,Craiov4 1993, p. 124 -125 13.înFilocalia, vol.III, p. 326- 327

138 GLASW BISERICII

rezultatul unei gândiri primitive, profund ralionaliste çi reprezintá cea maievidentá desconsiderare a Sfintei Scripturi" 1 4.

Atunci când El este sesizat mai mult ca om decât ca Dumnezeu, nu se

mai poate vorbi de dimensiunea cosmicä a mântuirii, ci, în cel mai fericitcaz, de o dimensiune personalä fragilä. Eliminându-se dimensiunea cosmicäa mântuirii, este impus implicit dispreful fa!á de materie çi fa!ä de trupuluman. "Cu toate cá se hränesc cu roadele pámântului, sectele nu se sfiesc sá

înfã1içeze lumea materialá ca profund alteratá çi pervertitã de päcat. Pe dealtá parte, tendinla sectelor de a vedea în Iisus pe Mântuitorul fiecärui cre-dincios arutá cá, în conceplia lor, mântuirea are un caracter indiv(ualist.Fiecare sectá îl vede pe Iisus altfel decât îl vád celelate secte, în virtutda unorconceplii çi ideologii care tansformá creçtinismul într-un autentic super-market religios, în care fiecare îçi alege produsul preferat. Dar fie cä este

vorba de absenfa dimensiunii cosmice a mântuirii, fie cã este vorba de mân-tuire conceputä în termeni idividualiçti, în ambele cazwi se încalcä princi-piul comuniunii omului cu Dumnezeu, cu semenii çi cu întreaga creafie, de

care ne vorbeçte Sfänta Scriptura de la început çi pânä la sfärçit"15.

Pentru a ilustra aceastä comuniune, Biserica a formulat învä!ätura despre

unirea ipostaticá, conform cáreia Mântuitorul Hristos este Dumnezeu ade-várat çi om adevärat, cu douä firi, dumnezeiascä çi omeneascä, într-o singuräpersoanä sau ipostas, Persoana lui Dumnezeu Cuvântul. Firea umanä a

Mântuitorului nu are o existen!á independentá çi nu rámâne exterioará lpos-tasului, ci se încadreazâînAcesta, devenind mediul Lui de manifestare vi-zibilá. "Rafionalitatea firii create face posibilá legátura interioarä dintre fireaomeneascä çi cea dumnezeiascá a Mântuitorului, în unitatea lpostasului Sáu

divin de Cuvânt al lui Dumneze:u"16. Prin unirea ipostaticä, Dumnezeu çiomul se unesc în persoana Mântuitorului Hristos, din aceastä unire decur-

rr;rgând atât împlinirea firii umane, cât çi a persoanelor, "prin faptul cá Logosuldevine ipostasul direct al firii umane çi ipostasul ultim al persoanelor ome-neçti. Ambele acestea îçi au corolarul în faptul cä cele douá firi sunt unite çiEl în mod neîmpárfit, nedespärlit, neschimbat çi neamestecat. Dintre adver-bele acestea, adverbul <neîmpárfit> se referä direct la persoana lui Hristos,dar în Ea vede firile. Adverbul wea sá spunä cá lpostasul cel unul al luiHristos, Acelaçi nãscut din Tatál din veci çi din Fecioara Maria în timp, nu

BISERICA S.I PROBLEMELE VREMN ßg

se împarte din cauzã câare douá firi, òi r¿mâne neâmpãrlit, cu toate cä firilerámase intacte nu se confundä çi nu se sehimbä în definifia lor, deci nici unanu înceteazä a rãmâne în El ceea ce este. Celelalte trei adverbe se referä înmod direct la firi, dar ele sunt valabile din cauza unitãlii persoanei. Firilèsunt nedespãrlite nu în sensul unei simple legäturi exterioare, ci în sensulunei interpenetrári pentru eternitate, daroritä unitãlii Ipostasului. Dar înacelaçi timp, interpenetrarea çi imprimarea uneia în alta nu le schimbäesenfa, nu le confirndá"17.( cu toate cá hristologia çi-a gãsit formularea oficialä çi definitivä prinsinoadele ecumenice, teologia Evului Mediu mutä centrul de greutate de peautoritatea acestora pe rafiune, transformând-o într-o chestiune speculativãsau teoreticá. Astfel, începând de la Sinodul din Frankfut (79a) çi pânä laToma de Aquino, problema unirii ipostatice a fost intens discut¿tá çi dispu-tatã, având urmätorul suport logic: de ce umanitatea asumatä de [kistos nueste o persoanä, çi, dacä nu eSte, care este constitutivul formal al persoanei?Care este gradul sau mãsura existenlialä a acestei umanitã1i?

q Toma de Aquino explicä asfel de ce umanitatea lui Hristos nu este nicisubiect (suppositum), nici persoanä: "Pentru ca o substan!á particulará sä fieipostas sau persoanã" trebuie ca aceasta sä fie desävârçitä prin sine, sã sub-ziste prin ea însáçi çi separat de alta. Astfel, mâna nu este un ipostas, pentrucä nu existä prin sine çi separat, ci într-un întreg superior ei. Acelaçi lucru seproduce çi cu umanitatea lui Hristos, care devine interioarä ipostasuluiCuvântului ..."18.

}.t Urmâhd aceeaçi "reflecfiemetaftzicá", se poate pune çi o altã problemá:umanitatea lui Hristos posedä sau nu existen!á distinctä de cea a Cuvântului?Unitatea de subzisten!ä a celor douä natwi presupune în mod necesar uni-tatea lor de existentã?l9.q Párintele Stäniloae precizeazá.cä Hristos este lpostasul ambelor firi çi cáîn acest Ipostas subzistã çi sunt activate însuçirile çi puterile ambelor firi."Datoritä ipostasului comun se menline açadar atât nemodificarea esenlialäa celor douä firi, cât çi comunicarea lor realá, prin care se evitä separarea lor.Dacá nu s-ar face aceastä comunicare, Ipostasul S-ar manifesta când ca purdumnezeiesc, când ca pur omenesc...De aceea, acestei Persoane îi putematribui, când O privim ca Dumnezeu, lucrãrile omeneçti, cäci nu sunt ale luiDumnezeu separat de umanitate çi nu e numai subiectul actelor durirne-zeieçtij çi tot acestei Persoane, când o privim ca Om çi O numim Om, îi pu-" 14. Pr.Piof. Dr. Dumitru Popescu, Principií care stau la baza forma\iunilor sectare, în Glasul

Bisericii LIII (1997), nr. 9 -12, p. 13515. ibidem, p. 13616. idem, Iisus Hristos Pentouator, Editura Institutului Biblic çi de Misiune al BOR., Bucureçti,

2005, p.207

17. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stäniloae, Tëologia Dogmaticã Ortodoxã, Vol.II, Buc. 1978, p. 5018. cf- Histoire des dogmes...,p.47219. ibidem

L4O GLASUL BISERICII

tem atlibui lucrärile dumnezeieçti, cäci nu sunt numai ale unui om separat, çinu e numai subiectul actelor omeneçti. La fel trebuie sä procedäm çi'cuînsuçirile"2o( Reforma induce çi ea separarea între divinitatea çi umanitatea Mân_tuitorului llristos. Astfel, dupä unii cercetätori, Luther iccentueazáîn modunilateral fie divinitatea, fie umanitatea Mântuitorului Hristos. o*pàtriu¿,calvin accentueazá, în mod excrusiv umanitatea Lui, unitatea firilor fiinddinamicä çi nu funcfionalä, motiv pentru care el respinge îndumnezeirea firiiomeneçti a Mântuitorului, socotitá drept "hristo latne,,lt .

E p.*tlgd haseul deja creat de scolasticä, începând cu sec. xv[I, "hris-tologia filozoficä" a occidentului supune unei critici severe "imaginóa dog_maticä" a lui Hristos, aça cum era aceasta prezentatá de Bisericä, voind J¿impunä o interpretarebazar"á.exclusiv pe raliune. "Iisus" este red.us la dimen_siuni exclusiv umane: El este un înfelèpt, un maestru al virtulii sau filosofulprin excelen!ä. "Grandoarea nu constá în divinitatea S4 ci în ins6lsç., ,.r-timentelor sale, în sublimul intenfiilor sale binevoitoare, în atitudinea safto_rrä, în înlelepciunea çi în virtutea pe care nici un muriior n-Ílr purca s-oegaleze weodatä>. Acest <om> nu mai apare ca al doilea Adam, Rär"rrmr*pärätorul care îl împacä pe om cu Dumnezeu; El nu mai este Miilocitorul siMarele Preot veçnic, ci <înteleptul din NazareÞ, <savantul popo.utui saut,<maestrul speciei umane), a cärui <prietenie, bunävoin1á çi amabilitate>,sunt în egalä mãsurá läudate, ca çi <grandoarea spiritului>, <seninätateasufletului>, <sentimentele umane de prietenie, inimâ sensibilã çi zelrú arzá-tor pentru binele oamenilor çi iluminunarea lo¡>.* El este maestrul unei <filo-.zofii practice veritabile>, ca çi profelii çi filozofii págâni; moare <mai nobil>decât socrat€, (cu privirea liniçtitá çi înleleaptÞ, pentru El neexistând taineçi nici füca în fata <abisului>...(.

- suferinla sa çi moartea sunt prezentate ca (sursá de perfecfionare pen-

tru lume), ca (un exemplu de virtute çi un model de moraiitat*'. em*it "d<martir al adevärului Ji al virtufii> adicä, în fapt, ca Luminãtor çi promotor

moral al unranitátä'z2.t În general, astázi, "hristologia filozof,rcä" este centratä pe Idea christi,adicä pe manifestarea Absolutului în contingenla istoriei. Flristos lämureçténoliunile cardinale ale filozofiei: subiectivitatea çi intersubiectivitatea, tran-scedentalul, temporalitatea, corporalitatea, conçtiinla çi moartea, pe care çile-a însuçit întrupându-Se23.

BISERICA SIPROBLEMELE VREMII I4L

¡- Ïncepând cu acelaçi secol al luminilor, hristologia devine obiect de cer-cetare çi pentru istorici. Aceçtia au început sä-çi manifeste îndoiala în ceea cepriveçte identitatea lui [Iristos, aça cum este ea prezentatá în Noul Testament.

ç Începutul îl face H.S. Reimarus (1778), care a afirmat cá învã!ätura luiIisus a fost falsificatã de cátre ucenicä dezanñgili de eçecul Acestuia înîndeplinirea mesianitä1ii Sale politice. Pentru acest motiv este necesarárescrierea biografiei lui lisus, fäcând abstraclie de datele evanghelice çiîmpotriva acestora. I se recunoaçte originea evreiascá, dar i se neagá calitateade "fondator al unei miçcäri noi". Aceste idei au fost preluate de urmaçii luiReimarus, fiind caractenzate de Bisericá, pe buná dreptate, subversive çiblasfematorii.

f-. Astfel, cercetarea ralionalistä face efortul sä elimine din Evangheliisupranaturalul çi este reprezentatá de H.E.G. Paulus (1828) çi F.D.Schleiermacher (1832). Curentul mitologic, reprezentat de D.F.Sfrauss (1835- 1836), L. Couchod (1924) çi F.C. Baur, vede realitatea istoricá a vielii luiIisus drept un produs mitologic, náscut din imaginarul religios al primilorcreçtini.

r( Cercetarea liberalä, începând cu jumátatea sec. XIX reafirmá umanitatealui Hristos, conceput ca o personalitate religioasá fascinantá, câreia îi este

necesarä reconstituirea evoluliei psihologice. Acum apar celebrele "Viefi ale

lui lisus", elaborate'de E. Renan (1863), A. Sabatier (1880), B. Weis (1882)

çi A. Reville (180t¡z+.

f\ Începând tot cu sec. XVIII se vorbeçte çi de o "hristologie politicá".Iisus va fi, "rând pe rând un legislator, un revolufionar, un garcnt al ordiniisociale, în virtutea supunerii Sale, un patriot, un sans-culotte, prietenulpoporului çi un iacobin, un monarhist, pentru a deveni în 1848 un republi-cian çi chiar un socialist"2l. - *rü

A Abordarea hristologiei nu numai din punct de vedere ralional, ci çi dinpunct de vedere istoric, prin ignorarea datelor Evangheliei, face începutul

opoziFei între "Iisusu-l istoriei" çi "Hristosul credinlei", care va domina

prima jumátate a secolului )C(.

A. Pentru a elimina ambiguitatea indusá de aceastá disociere arbitrarä

(Iisus-ul istoriei este altul decât llristosul credinJei), "miçcarea llistologicäcontemporaná", iniliatá în anul 1951, cu ocazia särbátoririi a 1500 de ani de20. cf.op.cit., p. 58

21. Jean-Yves Lacoste, Dictionnaire critique de théologíe, puF, eundrige, 2002,p.22522. Hßtoire des dogmes...p. 47723. JeanYves Lacostg op cít.,p.255

24. ibtdem, p. 60025. Histoíre de dogmes...p. 478

142 GLA:,SUL BISERICII

la sinodul de la Calcedon çi reprezentatã de R. Bultman çi K. RahnUr, pro.pune o nouá abordare a problematicii hristologice. Astfel, R. Bultman afir-mä cá nu se poate çti aproape nimic despre lisus, cu exep{ia faptului cä a exi-stat, cá a murit pe cruce çi cä se aflä la originea creçtinismului. Ceea ce con-teazánu este Hristosul dupä trup (2 Cor. 5,16), ci Iisus [kistos Domnul carene cheamä, Cel propoväduit de Bisericá. La rândul säu, K. Rahner propuneun program de înnoire a hristogiei, cu urmátoarele teme: raportul teologieiclasice cu mãrturisirea biblicã; necesitatea de a completa histologia ontolo-gicä printr-o hristologie existenfialä; o reanalizare a definiliei de la Calce-don, care hebuie consideratä ca un început çi nu ca un sfârçit; necesitatea

unei hristologii transcedentale sau a nevoii de [kistos înscrisä în constituliaspiritualá a olmuluize.

"Miçcarea hristologicä contemporanl' are urmátoarele caracteristici: I.nevoia de verificare: märturisirea de credin!á çi definiliile sinodale trebuiefondate pe istoria çi destinul lui lisus (W. Pannenberg, W. Kasper), adicáproblemele de teologie fundamentalä trebuie integrate în expozeul teologieidogmatice; 2. fh,tcfialia sau varialia hristologiei: in timp ce hristologia cla-sicá are punctul de plecare în întrupare, teologia contemporaná acordä prio- .,ritate "hristologiei de jos" sau ascendente, adicá considerarea omului Iisus

mãrturisit ca Domn, Hristos çi fiu al lui Dumnezeu (W.Pannenberg çi H.Kting), "hristologia de sus" sau descendentä ocupând locul doi; 3. reîn-toarcerea la Scripturã (E. Schillebeeckx), respectând distanla dintre hristolo-gia implicitä çi cea explicitä. Trebuie evitatá cantonarea în analiza dosarelor.

sinodale çi teologice. Flristologia îçi deplaseazä astfel cenhul de greutate de '

pe întrupare, pe lnviere (misterul pascal). Este luatä în considerare istoria luiIisus çi articulat raportul dintre istorie çi credin!á în lumina corespondenlei

între Iisus - ul terestru çi Hristosul glorifrcat (W. Thüsing, W. Kasper)27.

È Pãrintele Stãniloae nu introduce nici o disociere între "chþl evanghe- .

lic" çi "istoricitatea lui lisus Hristos ca Dumnezeu çi om", pornind de la fap-tul fundamental al invierii. "Experienfa învierii lui Hristos, întemeiatä pe

comuniunea cu El dupä Inviere, e baza <istoricÞ ce a dat ucenicilor posi-

bilitatea sá rectrnoascä <istoricitatea> Lui ca Dumnezeu-Om sä o descrie ca

atare. O teorie teologicä despre Iisus care face abstracfie de acestä experien!ä<istoricä) a Învierii lui Hristos va nega Dumnezeirea Persoanei Lui, chiar în

BISERICA SIPROBLEMELE VREMII T43

cazulcá va admite i.àri"itut.u Lui. Desigur însä cä aceastã istoricitate va finedeplinä; pentru cä va lipsi din ea Invierea Lui, ca unul din evenimentelefundamentale ale <istoriei> Lui. Ea va elimina din viaþ lui I{ristos tot cedepäçeçte posibilitälile unui om obiçnuit"28.

ß- Pentru acest motiv, toli cei care au voit sá elimine tot ceea ce depãçeçteomenescul în Hristos n-au reuçit sä contureze chipul Säu istoric, nu numaipentru faptul cä nu au avut la îndemânä alte intoare decât Noul Testament,ci çi pentru cä aceastá "performan!ä" n-a fost posibilá çi penhu ucenici.

Á- Apostolii "1u ayut lipsä de cheia invierii chiar çi numai ca sä poatä com-- þleta, înlelege deplin çi formula clar acest caracter dumnezeiesc al ïnvä!á-torului lor care le apärea încä înainte de înviere ca depäçind tot ceea ce încá-pea în másurile strict omeneçti... Chipul lui Iisus este un chip istoric; istoric,prin faptul cä conciliazä în autenticitatea lui profundá cu umanitatea ade-várafá, dar istoric çi prin faptul cä n-ar fi putut fi construit de weo fantezieîn aceastä adeväratá desävârçire aLui"Z9.

*- Pentru acest motiv, márturia Apostolilor privind chipul evanghelic çiistoricitatea lui Iisus Hristos ca Dumnezeu çi om, exclude orice artificiu sauentuziasm gratuit, expriminând în acelaçitimp o convingere fermä, bazatâpeo cunoaçtere realá, reînnoitá în timp çi certificatä de Inviere: "Ceea ce era dela început, ceea ce noi am avzit, ceea ce cu ochii ar.itvázttt,... ce am privit çimâinile noastre au pipäit despre Cuvântul vielii, aceea vá vestim. $i viaþ s-a

arãtat çi am vãzut-o çi märturisim çi vá vestim viala de veci care era Tatál çis.a arátat nouá. Ceea ce am väzut çi amalozit, acum vá vestim çi vouá, ca çivoi sä aveli împärtãçire cu noi. Iar împártãçirea noastrá este cu Tatãl çi FiulSáulisus Hristos" Q Ioan I,1-3).

K In contrapartidä, este interesant faptul cä presiunile exercitate de "hris-tologiile filosofice", ca çi de "cercetarea istoricilor", fie rafionalistá, liberalä,apocalipticä sau existenlialáau produs o schimbare de atitudine în teologiecatolicá: hotärârile sinoadelor ecumenice çi locale sunt produsul unor con-texte polemice çi culturale de care nu trebuie separate, condiçionarea loristoricä evidenliind limitele lor çi deschizãnd o perspectivá criticä. "Textelesinodale pierd astfel rolul de texte fondatoare çi de premise majore de jude-catá, carc le-a fost în mod greçit atribuit de teologia clasicá, de vreme ce

acestá fi.ncfie nu revine - pe bunä dreptate - decât textelor Scriptutii. Dar eleîçi regãsesc rolul de texte regulatoare, adicä de interpretäri eclesiale aleScripturii, rol recunoscut întotdeauna de traditie"30.

t!

I

i

I

I

;

J

i

i

I

I

jí

l

26. iden, p. 48327. JeanYves Lacoste, op. cit,, p. 228

28. Teologia Dogmaticã Ortodoxã, vol. II, p. 2329. idem, p.24,2930. Histoire des dogmes...,p.485

t44

"Codul lui Da Vinci" nu face altceva decât sä reitereze erczäle hristolo-gice, care au hrlburat Biserica chiar de la începuhrile ei. Privarea Mân-tuitorului Flristos fie de dumnezerea Sa, fie de umanitatea S4 este sinonimá

^

cu eliminarea fundamentului creçtinismului çi transfoÍnarea acestuia într-oideologie filosoficä sau politicá, de vreme ce Persoana Sa nu se mai regäseçte

în sistem. Pentru acest motiv, Biserica çi-a stabilit învä!ätura de credin!ä çi aapärat-o de rástãlmáciii prin hotãrârile sinoadelor ecumenice. Nu definiliiledogmatice swrt produsul "unor contexte polemice çi culturale", ci ereziile, prin-efortul de adaptare a revelaliei la acestea. Or, se çtie, Biserica a evitat cu fer-mitate adaptarea Revelaliei la nevoile "culturale çi spirituale" ale diverselorperioade istorice. Precizând învá!átura de credin!á, Biserica nu a ignorat çi nicinu a eludat Scriptura, ci dimpotrivã" S-a raportat cu hotãrâre çi în mod constant

la normã" la regulä sau la dreptarul credintei care este Revelafia.Prin dogmd hristologicá, învä!ätura creçtiná revelatá este optimistä prin

"-

chiar structura ei. Pentrua-l ridica pe om la demnitatea chipului dupá care a -

fost creat çi a face posibilä asemãnarea prin har, "Unul din Treime" se întru-peazá,pätimeçte, moare çi înviazá. Obstacolul ridicat între Dumnezeu çi omprin pácat este astfel anulat, în acelaçi timp oferindu-i-se omului çi mijloa-ðele necesare sfinlirii proprii. Mântuirea nu se referá doar la om, ci çi lacrealia întreagá. Din aceastá cavzá" învá!átura ortodoxá nu vorbeçte de dis-

trugerea lumii, ci de schimbarea sau prefacerea ei. Aceastá.prefacere se

datoreazamaximei apropieri a lui Dumnezeude lume, fãrã a se confunda cu

aceasta. El este cauza ultimá a consumärii lumii vechi çi a apariliei celei noi.Lumea creatâ a fost cuprinsä potenlial in Persoana dumnezeiascá neîntni-'.patá, pe când lumea transformatá e cuprinsä în Persoana Cuvântulli întrupat

çi înviat. Sfântul Maxim Märturisitorul spune cä dacä Mântuitorul Hristos ca

óm este pârga firii noastre ridicatä la Dumnezeu sau "aluatul întregii frámân-

t¿ituri", ca înlelegere a umanitãlii care în persoana Cuvântului n.a ieçit nicio-datä din stabilitatea în TatäI, sá nu ne îndoim cá vom fi çi noi, potrivit cu cer-

erea Lui cätre TatãI, acolo unde este El Însuçi31. Or, aceastá performan!ä

devine o imposibilitate logicä, atunci când persoana lui }lristos este recon-

ceputá dupä tþare care exclud Revelalia, blasfemiatoare prin structurg lorlogicá çi prin mesajul lor.

Obsesia "plãsmuitorilor de basme", bazatá. pe fascinalia pentru teoriaconspirafiei, este reactivatá, de data aceasta prin "Codul lui Da Vinci", înîncercarea deloc nouá de negare a creçtinismului.

r. Conf. Univ. Dr. Sterea Tache

-

31. Ambtgua...,p.243

Pl

')

GLASUL BISERICII

Vil. DOCUMBNTARE

ACORDT]L TEOLOGIC DINTRE BISERICILEORTODOXE $I BISERTCILE VECIil-ORJ3NTALE

\ $I IMPORTÁJ{TAACESTUIAPENTRU DIALOGUL ECT]MENIC

1. Actualul acord teologic în contextul dialogului ecumenic

În anul 7964 afost reluat dialogul dintre Bisericile Ortodoxe çi BisericileVechi Orientale. În aceeaçi perioadá Conciliul II Vatican promulga în anul 1964

Constituf;a Dogmaticä "Dei Verbum", care atenua o altìi separare majorã, cea

dinApus din anul 1530, prin aparilia Bisericilor Reformei. Aceste rãni în trupulBisericii Apostolice se datoresc çi faptului, cã Evanghelia a fost propováduitã încontexte diferite: în Rãsárit filosofia anticã, iar în Apus drephf roman.'In con-

secinçã" în urma hotãr"arii Reformei de a folosi Scriptura pentru a'corectaBiserica, febuia sã se arate, cá adevárul mântuirii se aflä înláunfrul literei, înspatele ei, odatã cu sublinierea unitã!ü Sfintei Scripturi; iar în Rãsärit, faptul cá

unirea firilor în ÉIristos ca adevár al Întruparii constituie rezultatul unei "naçteri

din femeie" (GaL.4,4), iar nu consecinla unor scheme, orieât de sofisticate çinecesare ar fi fost acestea. Aceste rezultate încurajatoare constituie aspecte, care

pot apropia çi Bisericile de Apus de cele din Rãsärit, cäci problematica apusea-

nä care dusese la separare înApus era nu doar terminologicã, ci una de fOnd.

Dar pentru apropierea dintre Bisericile Ortodoxe çi cele Vechi Orientale,

un mare rol îl are teologia Sfântului Chiril al Alexandriei çi rrariologia aces-

tuia, hotárâtoare pentru taina Întrupärii. Se mai pot evalua pentru dialog çiconcluziile disculiilor hristologice din Apus demarate dupä aniversarea a

1500 de ani de la Sinodul de la Calcedon. Disculiile hristologice dinApussunt importante çi pentru dialogul cu BisericileVechi-Orientale, deoarece

renunlarea prin astfel de dezbatei la un diofizism exfremist cu nuanle nesto-

riene ar aduce çi apropierea de hristologia Sfântrfui Chilil în Biserica

Romano-catolicá çi ar clarifica pentru Vechi-Orientali çi locul SfântuluiChiril în Biserica Ortodoxá,