epuizarea gl.suprarenale

8
Epuizarea suprarenalelor- simptome si remedii Am revenit cu un articol sintetic despre această problemă de sănătate, întrucât crește alarmant numărul celor care manifestă simptomele sale, medicina ”alopată” nu recunoaște simptomele acestei tulburări, pacienții sunt plimbați de la un medic la altul, de la cardiolog, la endocrinolog, de la internist la psihiatru – și sunt tratați inutil cu medicamente chimice – iar tulburările se accentuează și suferințele devin din ce în ce mai mari. Sunteți invitați să răspândiți informația la cât de multe persoane cunoașteți, întrucât puteți ajuta multă lume să recunoască ce se întâmplă și să ia măsurile necesare. Adulți și copii deopotrivă suferă de slăbiciune masivă de suprarenale. Este o afecțiune care nu se vede la nici o investigație, apar doar semne indirecte ale suferinței suprarenalelor pe analizele de laborator și semne clinice foarte clare – pentru cei care le înțeleg. Suprarenalele – sau glandele de stres, sunt glande care aparțin sistemului endocrin al corpului (considerat ”guvernul” corpului omenesc, sau sistemul de coordonare a activității tuturor celorlalte părți ale corpului). Aceste glande sunt de dimensiunea unor cireșe mai mari și sunt localizate în partea de sus a rinichilor (undeva în partea de jos a coastelor, în regiunea lombară). Sunt printre cele mai importante glande ale corpului, ocupându-se de adaptarea noastră la mediul înconjurător, cu toate stresurile sale. Funcțiile acestor glande vitale sunt: adaptarea la stres (prin secreția de adrenalină și noradrenalină) – de la stres fizic (efort fizic, alergare, muncă fizică etc), la cel emoțional sau mental (suprasolicitare intelectuală). După o ceartă de câteva minute, corpul are nevoie de 5-6 ore să elimine cantitatea de adrenalină eliberată. acțiune anti-inflamatorie și anti-alergică – suprarenalele eliberează cortisol, o substanță care ajută celulele corpului să neutralizeze acizii rezultați din diferite procese, care pot irita și răni celulele (le ”inflamează”) sau să neutralizeze diferitele substanțe toxice ce pot pătrunde în organism (polenuri, viruși, bacterii etc) – având contribuție importantă la imunitate. funcție esențială în utilizarea mineralelor (calciu, magneziu, fier etc) la nivel celular. Hormonii mineralocorticoizi eliberați de suprarenale sunt esențiali pentru folosirea mineralelor în corp (dacă ei nu funcționează bine, se iau degeaba toate suplimentele minerale sub formă de tablete, că tot nu pot fi folosite de către corp).

Upload: dobre-cristina

Post on 11-Sep-2015

219 views

Category:

Documents


4 download

DESCRIPTION

Epuizarea Gl.suprarenale

TRANSCRIPT

Epuizareasuprarenalelor- simptome si remediiAm revenit cu un articol sintetic despre aceast problem de sntate, ntruct crete alarmant numrul celor care manifest simptomele sale, medicina alopat nu recunoate simptomele acestei tulburri, pacienii sunt plimbai de la un medic la altul, de la cardiolog, la endocrinolog, de la internist la psihiatru i sunt tratai inutil cu medicamente chimice iar tulburrile se accentueaz i suferinele devin din ce n ce mai mari.Suntei invitai s rspndii informaia la ct de multe persoane cunoatei, ntruct putei ajuta mult lume s recunoasc ce se ntmpl i s ia msurile necesare.Aduli i copii deopotriv sufer de slbiciune masiv de suprarenale.Este o afeciune care nu se vede la nici o investigaie, apar doar semne indirecte ale suferinei suprarenalelor pe analizele de laborator i semne clinice foarte clare pentru cei care le neleg.Suprarenalele sau glandele de stres, sunt glande care aparin sistemului endocrin al corpului (considerat guvernul corpului omenesc, sau sistemul de coordonare a activitii tuturor celorlalte pri ale corpului). Aceste glande sunt de dimensiunea unor ciree mai mari i sunt localizate n partea de sus a rinichilor (undeva n partea de jos a coastelor, n regiunea lombar).Sunt printre cele mai importante glande ale corpului, ocupndu-se de adaptarea noastr la mediul nconjurtor, cu toate stresurile sale.Funciile acestor glande vitale sunt: adaptarea la stres (prin secreia de adrenalin i noradrenalin) de la stres fizic (efort fizic, alergare, munc fizic etc), la cel emoional sau mental (suprasolicitare intelectual). Dup o ceart de cteva minute, corpul are nevoie de 5-6 ore s elimine cantitatea de adrenalin eliberat. aciune anti-inflamatorie i anti-alergic suprarenalele elibereaz cortisol, o substan care ajut celulele corpului s neutralizeze acizii rezultai din diferite procese, care pot irita i rni celulele (le inflameaz) sau s neutralizeze diferitele substane toxice ce pot ptrunde n organism (polenuri, virui, bacterii etc) avnd contribuie important la imunitate. funcie esenial n utilizarea mineralelor (calciu, magneziu, fier etc) la nivel celular. Hormonii mineralocorticoizi eliberai de suprarenale sunt eseniali pentru folosirea mineralelor n corp (dac ei nu funcioneaz bine, se iau degeaba toate suplimentele minerale sub form de tablete, c tot nu pot fi folosite de ctre corp). reglarea glicemiei corpului prin hormonii glucocorticoizi (scderea glicemiei este ntotdeauna un semn al slbiciunii suprarenalelor iar hipoglicemia, cu simptomele tip gol n stomac, slbiciune, lein, tremur al minilor, transpiraii reci, ameliorat dac mnnc ceva dulce este o indicaie clar a problemelor suprarenalelor) reglarea funciilor sexuale prin hormonii sexosteroizi (suprarenalele sintetizeaz testosteron i progesteron la femei i la brbai, n cantiti diferite, desigur, contribuind la echilibrul funciilor sexuale la ambele sexe) reglarea presiunii arteriale a corpului (alturi de rinichi, suprarenalele contribuie majoritar la meninerea tensiunii arteriale, hipotensiunea fiind un semn clar al slbiciunii acestor glande) mpreun cu celelalte glande endocrine, suprarenalele menin conexiunea cu hipofiza (glanda ef a tuturor glandelor endocrine) i influeneaz funcia ntregului ax endocrin (n special a tiroidei, paratiroidelor, dar i a ovarelor, pancreasului, timusului, epifizei i desigur, hipofizei).Semnele clinice principale ale epuizrii suprarenalelor: stare de lips de energie, lips de putere, oboseal i lipsa forei vitale (ca i cum corpul fizic, dar i mintea, rmn fr baterie) ocazional, stri de ru intens, cu slbiciune, transpiraii i lein, ce pot fi nsoite de palpitaii i amoreli ale minilor (sau feei), ncletri ale minilor sau spasme (confundate cu lipsa de calciu de fapt, o proast folosire a calciului n esuturi, o acidoz intens la nivelul sistemului limfatic, care nu mai poate fi echilibrat de un organism din ce n ce mai slbit). Perfuziile cu sruri i injeciile cu calciu ajut aceste stri pentru c alcalinizeaz (echilibreaz, tamponeaz) acidoza existent. Dar NU vindec principala cauz a problemei acidoza limfatic, provocat de slbiciunea suprarenalelor i a rinichilor. n situaii de suprarsolicitare (fizic, emoional, intelectual la coal, nainte de examene, n situaia bolii sau decesului unor membrii ai familiei) apar crize de atacuri de panic (aa sunt denumite popular, ntruct nimeni nu explic simptomele aprute) de fapt, veritabile momente de epuizare de suprarenale palpitaii intense (hipotensiunea dat de slbiciunea suprarenalelor/rinichilor determin cordul s bat mai rapid, s poat duce sngele pn n periferie) cu stri de sufocare (de la nod n gt, pn la presiune pe piept i respiraie greoaie). Multe dintre crizele de astm bronic cu component spastic sunt reale crize de slbiciune a suprarenalelor de aceea prednisonul are efect benefic (pentru c suprareanele nu mai secret propriul cortisol, care are aciune calmant, anti-inflamatoare i antispastic). Senzaia persoanei este c este pe moarte, frica este intens (deja suprarenalele i-au epuizat secreiile de adrenalin i nu mai pot ajuta adaptarea la stres), apar tremur, slbiciunea corpului, transpiraie, chiar lein. Crizele tip atac de panic apar i dispar, de multe ori fr legtur cu stresurile aparente (mai ales cnd suprarenalele sunt foarte slbite) iar faptul c medicii la care merg pentru ajutor nu neleg ce li se ntmpl i determin pe pacieni s intre n stri de anxietate, chiar depresie. Pentru c apar treptat din ce n ce mai multe simptome, aparent nelegate ntre ele doar toate provenind din acest dezechilibru din ce n ce mai marcat al suprarenalelor. Tulburrile de somn apare destul de repede dificultatea de adormire seara, cu hiper-activitatea minii sau trezirea peste noapte, la orele 3-4 dimineaa fix i dificultatea de readormire, trezirea grea diminea, cu senzaia de oboseal (chiar dup un somn de 8-9 ore). Progresiv, aceste tulburri de somn se transform n insomnii severe, greu de tratat cu medicamente pentru c nici un sedativ sau tranchilizant nu se adreseaz de fapt, cauzei problemei slbiciunea suprarenalelor (cu staza limfatic n partea de sus a capului i blocarea activitii glandei epifize, responsabil de calitatea somnului). Blocajul epifizei/hipofizei, determinat de slbiciunea suprarenalelor duce i la dispariia bucuriei vieii, a viziunii optimiste asupra lumii, apare un vl de cea pe creier, persoana devine confuz, buimac, iritabil, nefericit, nemulumit caut consolare n aspecte materiale ale vieii (mncat, cumprturi, relaii), merge la specialiti (doctori, psihiatri, psihologi, terapeui, preoi) dar nimeni i nimic nu pare s o ajute. Apar probleme de atenie, de concentrare i de memorie (att la aduli, ct i la copiii), dificulti ale activitii intelectuale persoana ia decizii proaste la multe nivele i se simte din ce n ce mai vinovat de propria inadecvare. Scade ncrederea n propriile puteri, apare o auto-critic intens i se accentueaz i mai mult slbiciunea suprarenalelor (se intr ntr-un cerc vicios interior care se auto-ntreine i este greu de rupt).n planul fizic apar: probleme de vedere (vederea n cea la distan, probleme de citire, crete presiunea intra-ocular 80% dintre cazurile de glaucom se datoreaz slbiciunii suprarenalelor), dar i probleme precum orjelete (urcioare) care se tot repet, secreii lacrimale intense (lcrimare intens la vnt, lumin, praf), infecii repetate (conjunctivite) i tendina la a forma chistulee n pleoape. Un semn clar al slbiciunii suprarenalelor este umflarea n unghiul intern al ochilor, ntre rdcina nasului i colul interior al ochilor mult lume are pleoapele umflate acolo. Sau depunerea de colesterol (xanthelasmata) n acel unghi intern al ochilor (la cei cu slbiciunea suprarenalelor, care mnnc grsimi uleiuri, alune, semine, etc). Senzaia de ochi grei, de pleoape grele reprezint ale semne ale stagnrii limfatice n zona capului, determinat de slbiciunea suprarenalelor. Probleme cu nasul sinuzita este semn precoce al slbiciunii suprarenanelor, la fel i rinita alergic, sau mucusul nazal persistent (cu tras nasul n mod continuu, la copii sau aduli) sau suflat nasul continuu Probleme cu urechile senzaie de presiune n urechi, episoade frecvente de otite, dar mai ales iuituri n urechi persistente, ameeli i tulburri precum rul de micare sunt semne clare ale slbiciunii suprarenalelor/rinichilor i afectarea circulaiei sngelui n periferie. Probleme cu pielea feei erupii tip acnee, diferite dermatite, mtreaa capului, cderea prului sau ngrarea lui rapid, uscciunea pielii feei cu apariia ridurilor (aici, slbiciunea suprarenalelor este combinat cu cea a paratidroidelor, care se ocup de fermitatea esuturilor corpului), erupii precum herpesul i bubele dulci. Adolesceni cu suprarenalele slbite sunt dui la medici dermatologi i tratai cu medicamente toxine pentru problemele de piele, fr a identifica reala cauz a problemei cu care se confrunt (suprarenalele sunt foarte slbite n adolescen i pubertate, pentru c elibereaz i hormoni sexuali, necesari maturizrii i nu mai sunt n stare s menin i funciile anti-inflamatorii sau perfuzia sngelui n periferie. Iar stresul colii i al examenelor este un bonus pentru adolesceni). Probleme ale gurii ulceraii i afte frecvente, probleme ale gingiei (sngerri, abcese, slbiciune), distrucia smalului dentar (prin acidoza salivei) i apariia cariilor dentare Mrirea ganglionilor limfatici la nivelul gtului, a amigdalelor i polipilor i eliminri de secreii periodice la nivelul lor (inflamaii i infecii frecvente) Durerile de cap pulsatile sunt semne clare ale slbiciunii suprarenalelor multe migrene trecnd la consum de ap (3-4-5 pahare de ap, bute gur cu gur) ntruct ajut la funcionarea complexului rinichi/suprarenale. Probleme la nivelul gtului de la rou n gt cu sau fr rgueal, la uscciunea gtului i dresul constant al vocii, pn la diferite tuse uscate, spastice i persistente, la copiii i aduli toate sunt semne ale slbiciunii suprarenalelor. Legtura suprarenalelor cu tiroida/paratiroidele este vital i foarte important, de aceea afectarea suprarenalelor determin apariia multor dezechilibre la nivelul tiroidei i explic abundena cazurilor de tiroidite auto-imune i altor probleme (uor de echilibrat, cnd le nelegi, de fapt, cauza). Astmul bronic cu wheezing este un simptom clar al slbiciunii suprarenalelor i lipsei cortisolului propriu al corpului. La fel este i orice episod de sufocare sau dificultate de respiraie (persoane care nu pot s trag aer, nu le ajunge aerul, care simt o apsare pe piept sau o strngere n piept, ntre plmni). Toate simptomele se agraveaz n spaii nchise, cu mult lume, sau la cldur (n magazine, n autobuze etc) i la eforturi fizice sau intelectuale (dup exerciii de fitness la sal). Micarea fizic este bun, dar la o persoan cu suprarenalele epuizate accentueaz tulburrile de aceea muli se simt bine imediat dup micare (au mai stimulat un pic suprareanelele s produc adrenalin), dar foarte ru n zilele dup (datorit acidozei limfatice suplimentare create, pe care corpul nu o poate ndeprta la timp). Dureri tip nepturi la nivelul sternului, sau inimii, sau toracelui, sau snilor (la femei), probleme ale snilor (noduli, chisturi, dureri) la femei, uneori legate de ciclul menstrual sunt alte semne indirecte ale slbiciunii suprarenalelor. Orice fel de durere intens, ca o neptur sau arsur n corp este un semn de acidoz limfatic a acelei zone i ne indic deficiena funciei suprareanalelor. Probleme digestive cu dureri abdominale, distensie i gaze, bolboroseli i dificulti de eliminare a scaunului (constipaie cel mai adesea, dar i alternan diaree constipaie) sunt produse, indirect, de slbiciunea suprarenalelor i stagnarea limfatic din pereii intestinali. Plus o diet necorespunztoare pentru fiina uman. Probleme genitale multiple tip neregularitatea ciclului menstrual la femeie (regularitatea ciclului depinde de funcia suprareanelelor), pn la oprirea acestuia complet, indiferent de vrst, pn la tulburri de fertilitate la brbat i femeie sunt evident probleme ale slbiciunii suprarenalelor. Multe cupluri care nu pot procrea se confrunt la ambii parteneri cu suprarenale foarte slbite. Este suficient susinerea funciei lor i concepia apare! Dar femeia cu suprarenaele slbite are dificulti n meninerea sarcinii (multe dintre pierderile de sarcin sau sarcinile oprite n evoluie se datoreaz slbiciunii suprarenalelor femeii de aceea medicii prescriu Utrogrestan, Gravibinon i ali hormoni progesteronici pentru c suprarenalele femeii NU MAI PRODUC propriul progesteron, menit a ajuta corpul s pstreze i dezvolte sarcina). i apoi, dup natere multe femei se confrunt cu probleme tip depresie post-natal indus tot de proasta funcie de suprarenalelor i tiroidei/paratiroidelor iar tratamentul este de multe ori eronat un tratament cu sedative i tranchilizante, care nu se adreseaz cauzei problemei. Proasta funcie a suprareanelor afecteaz aparatul urinar, rinichii mai ales, care nu mai filtreaz, nu mai elimin reziduurile acide, ntregul sistem limfatic deasupra rinichilor se ncarc cu reziduuri acide, spatele devine nepenit, dureros i rigid (mai ales seara, dup o zi grea), apar probleme la nivelul coloanei vertebrale (n timp, ducnd la hernieri i alte degenerri), apar probleme la nivelul articulaiilor (primele articulaii care sufer cnd rinichii nu mai filtreaz bine sunt genunchii dup starea acestora putei evalua starea funcionrii rinichilor dv) i n timp, datorit acidozei, apar probleme la nivelul filetelor nervoase (nervii sunt iritai de acidoza din esuturi) cu amoreli, furnicturi, parestezii i uneori chiar paralizii. Scleroza multipl i toate celelalte afectri neurologice grave sunt rezultatul unei prelungite stagnri de reziduuri acide la nivelul vaselor limfatice ale corpului pornind iniial de la aceeai slbiciune a suprarenalelor. Multe alte probleme de sntate pot fi legate de slbiciunea suprareanelelor (de la problemele de circulaie periferic, de toate felurile, mini i picioare reci, i pn la vase sparte, i picioare umflate, picioare grele etc etc la crcei, tetanii, spasme i dureri intense musculare i pn la diferite boli ciudate diagnosticate de medici cu etichete i nume stranii).Dup cum ai observat deja majoritatea suferinelor omeneti pornesc din acelai izvor slbiciunea suprarenalelor (a sistemului endocrin al corpului) proasta filtrare a rinichilor i stagnarea reziduurilor acide n sistemul limfatic, cu acidoz limatic generalizat.Semne indirecte pe analize de laborator ale suferinei suprarenalelor i suferinei rinichilor: creterea colesterolului peste 200 glicemia sczut (inial, 60-70) apoi cu tedin de cretere (n jur de 90-100 este deja semn clar de slbiciune a suprarenalelor) creatinina crescut peste 0.6 este un semn c rinichiul sufer (la o valoare de 1 deja suferina este important) acidul uric peste 3.5 este semn important de acidoz limfatic pH-ul urinii sub 6 este semn de urin acid i suferin tip acidoz sideremia crescut/foarte sczut este un semn de mare slbiciune a suprarenalelor; la fel i calciul din snge foarte crescut/sczut este un semn de slbiciune a suprarenalelor cortisolul sanguin este o analiz care poate indica suprasolicitarea suprarenalelor (n multe cazuri de epuizare este foarte crescut n ncercarea corpului de compensare i supravieuire) dar poate fi i foarte sczut.Dac analizele de mai sus sunt bune (n limitele laboratoarelor) dar valorile sunt apropiate de cele maxime exist o indicaie clar ctre slbiciunea suprarenalelorSemne fizice evidente de slbiciune a suprarenalelor: pleoapele superioare umflate, mai ales dimineaa la trezire, mai ales n unghiul intern al ochilor, cu senzaie de ochi grei i uscai cearcne marcate, uneori albstrui/vineii (nainte de a se mbolnvi, copii au cearcne 1-2 zile, indicnd stagnarea acizilor i proasta funcie de eliminare a rinichilor/suprarenalelor) fa buhit, umflat, diminea la trezire, nas nfundat cu secreii, multe secreii oculare, chiar lipicioase (urdori) dimineaa, mucus din spatele gtului/nasului, vscos i greu de eliminat, urechi nfundate, cu mult cear/cerumen depozit gros, albicios-glbui-maroniu al limbii, dimineaa la trezire, cu miros neplcut al gurii i al gingiilor dureri lombare (dureri de ale) surde, ca nepeneala, dimineaa dar i n cursul zilei (uneori dureri intense, neptoare, njunghietoare) la eforturi dureri de spate, spate nepenit, ceaf nepenit, ameeli, dureri de cap, mai ales la nivelul regiunii occipitale, iuituri n urechi, cu sau fr ameeli nevoia marcat de dulce (suprarenalele cer dulce, pentru c nu mai pot regla glicemia), mai ales dulce concentrat (ciocolat, ngheat, prjituri, finos, patiserie). nevoia marcat de stimuleni (nu pot fr cafea, igar, ceai, energizant etc etc) nevoia de carne (nu pot fr carne) (aduce n corp neutrotransmitori de la animalele sacrificate), pete, condimente (ardei iute, piper, sare) foame dureroas dac nu mnnc, apar usturimi, dureri, arsuri de fapt, o acidoz gastric marcatRECUNOATEI n fiecare dintre dv gradul afectrii suprarenaleor.Nu se mai pune problema DAC v sunt afectate suprarenalele ci CT de afectate sunt i ct de mult avei de muncit pentru a le reface.Pentru c organismul minunat pe care l avem are mecanisme de refacere i regenerare pentru orice. n orice moment al vieii.Echilibrarea suprarenalelor este SIMPL att de simpl nct majoritatea oamenilor aproape c nu poate crede asta.DIETA SIMPLiODIHNAreprezint medicamentele pentru suprarenale.Somnul, relaxarea, odihna, refacerea, statul ntins n stare relaxat interioar, cu respiraia linitit, nu precipitat este principalul instrument de refacere al suprarenalelor.Dieta simpl, de detoxifiere, ajutat de suplimentele naturale pentru susinerea suprarenalelor despre care vorbesc n toate crile i articolele mele este al doilea instrument.Suprarenalele se echilibreaz SIMPLIFICND viaa complicat pe care o ducem.Primul pas RECUNOATEI i CONTIENTIZAI problema. ndeprtai frica necunoscutului i a bjbielii i nelegei cu ce v confruntai.Al doilea pas ncepei s luai msuri treptate, pas cu pas, ncetul cu ncetul, de reechilibrare, re-aezare a vieii, a dietei, a relaiilor, a tuturor aspectelor existenei i naintai ncet spre vindecare.Este posibil!