episcopul longhin să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm...

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte! 1

Episcopul LONGHIN

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

2 Episcopul LONGHIN

© Toate drepturile rezervate Mănăstirii Bănceni


Să stăm bine,

să stăm cu frică,

să luăm aminte!

Fragmente din scrierile Sfinţilor Părinţi

şi ale unor înflăcăraţi mărturisitori ai dreptei credinţe,

culese şi prezentate de

Episcopul LONGHIN

Mănăstirea Bănceni2015

4 Episcopul LONGHIN

„Har vouă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos,Cel ce S-a dat pe Sine pentru păcatele noas-tre, ca să ne scoată pe noi din acest veac răude acum, după voia lui Dumnezeu şi a Tată-lui nostru, Căruia fie slava în vecii vecilor.Amin!” (Galateni 1, 3-5).


PREFAŢĂ

Am socotit necesară apariţia acestei cărţi da-torită faptului că ne aflăm într-un moment greu,într-un moment de răscruce al credinţei celei ade-vărate şi, de fapt, al mântuirii noastre – a întregiicreştinătăţi ortodoxe de astăzi şi de mâine.

Cel rău vrea să ne distrugă sufletele, luptândsă nimicească orice urmă de credinţă din popor. Elîntotdeauna a căutat să ne despartă de Dumnezeulcel adevărat, dar astăzi urmăreşte să facă acest lu-cru prin ecumenism... mişcare în cadrul căreia,pentru anul 2016, se pregăteşte aşa-zisul al optuleaSinod Ecumenic (sau Sinod Panortodox). Se doreşteca acest sinod să se ţină la Constantinopol, în fostabiserică ortodoxă «Sfânta Irina», care acum estetransformată în moschee musulmană.

Îl rugăm pe Preamilostivul Dumnezeu să facăEl ca acest strigăt al nostru să fie auzit şi înţeles caun semnal de alarmă de către sufletul fiecăruidrept-măritor creştin. Căci dorim, prin aceste me-saje duhovniceşti culese aici din scrierile Sfinţilor

6 Episcopul LONGHIN

Părinţi, să aducem la cunoştinţă tuturor fiilor Bise-ricii noastre gravul pericol al lepădării de credinţăce ne ameninţă. Şi totodată vrem să transmitem tu-turor îndemnul să rămânem în învăţătura mântui-toare pe care am primit-o prin descoperire de la În-suşi Fiul lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos, în-văţătură care a fost dată sfinţilor „o dată şi pentrutotdeauna” (Iuda 3) şi care, prin Sfinţii Săi Apostolişi urmaşii lor, a ajuns până la noi. Aceasta estecredinţa în care ne-am născut şi în care ne-a educatBiserica noastră Ortodoxă, prin Sfinţii Părinţi.Pentru acest har pe care Dumnezeu ni l-a dat nouănevrednicilor şi netrebnicilor robi ai Săi, suntemdatori să-I aducem zi şi noapte mulţumiri neîncetateşi laudă nesfârşită marelui Său Nume.

Acum însă, chiar dacă va trebui cu preţul vieţiinoastre să ne apărăm această dreaptă credinţă, dacăva trebui să ne vărsăm sângele pentru ea sau dacă vatrebui să murim de o mie de ori şi să suferim pentruiubitul nostru Mântuitor, Îl rugăm pe El să ne umplede o sfântă putere în această luptă şi de un nebiruitcuraj de mărturisire a adevărului. Să ne dea înţelep-ciunea care vine de sus şi discernământul clar în faţaacestor provocări, pentru a nu deveni părtaşi cu tră-dătorii. Să nu schimbăm slava cerească şi fericireaveşnică pe o nevrednică slavă pământească, trecă-toare şi deşartă. Să rămânem creştini ortodocşi, săcredem şi să apărăm cu tărie ceea ce aparţine doar


unicei corăbii a mântuirii, care este Biserica Ortodo-xă, cea Una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.

Ne rugăm Domnului Dumnezeului nostru să neajute să înţelegem că pe primul loc în tot ceea ce în-seamnă credinţă şi viaţă a noastră trebuie să fie şi sărămână El şi nicidecum oamenii. Pentru că de multeori oamenii ne poruncesc împotriva poruncilor Sale şiajungem astfel în situaţia în care să ne întrebăm decine să ascultăm: de El sau de ei? Ferice va fi de noiatunci dacă ne vom putea da şi nouă, şi lor acelaşirăspuns hotărât pe care l-au dat Sfinţii Apostoli într-ostare asemănătoare: „Trebuie să ascultăm pe Dumne-zeu mai mult decât pe oameni!” (Fapte 5, 29). Căcioamenii, de cele mai multe ori, ascultă glasul demonical lui Lucifer, aşa cum l-au ascultat îngerii care, pen-tru această ascultare, au căzut odată cu el din cer.

Dorim din toată inima şi mărturisim cu cutre-mur că vrem să ne păstrăm credinţa ortodoxă pânăla sfârşit, curată, dreaptă şi netrădată, după cumam şi primit-o; că nu avem să schimbăm nimic dinsfintele canoane, nici din Sfânta Tradiţie şi nici dinmărturisirea pe care au făcut-o Sfinţii Părinţi, une-ori chiar cu preţul vieţii lor. Ci doar un singur lucrune-a mai rămas de împlinit: străduinţa de a neschimba viaţa. Să părăsim păcatul şi tot ceea ceeste rău şi murdar în noi, în fiecare, pentru ca, înpocăinţă şi cu o credinţă statornică, să aşteptăm zi-ua mult dorită a întâlnirii noastre cu Dumnezeu.

8 Episcopul LONGHIN

Am vrea ca, prin această carte, să adresăm ostăruitoare şi fierbinte rugăminte tuturor fiilor Biseri-cii noastre şi, mai ales, slujitorilor ei: să stea bine, să

stea cu frică, să ia aminte la învăţătura sănătoasă ca-re ne-a fost dată de Preabunul Dumnezeu. Noi, păsto-rii, să ne întoarcem şi să ne ţinem păstoriţii la păşu-nea cea adevărată, la izvorul sfintei noastre Ortodoxii.Şi să ne păzim cu toată teama şi grija de marea pri-mejdie ce se pregăteşte de către cei fără-de-lege, pen-tru a nu fi atraşi, prin acceptarea învăţăturilor minci-noase, în prăpastia înspăimântătoarei lepădări decredinţă şi în marea înşelăciune a acestui Sinod Pa-nortodox, care mai dinainte de a se ţine este denumit„Mare şi Sfânt”, când încă nici nu se cunosc toate te-mele pe care le va dezbate şi, mai ales, hotărârile pecare le va lua în privinţa viitorului Bisericii Ortodoxe.

Cerem mila şi binecuvântarea lui Dumnezeupeste toţi cei ce vor citi această carte şi Îl rugăm peMântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru rugăciunilePreacuratei Sale Maici şi ale tuturor Sfinţilor, să neajute, în aceste clipe grele de încercare, să rămâ-nem până la sfârşit mărturisitori ai sfintei noastrecredinţe ortodoxe.

Bănceni,la sărbătoarea Sf. Nicolae, 2015

† Episcopul Longhin


UNITATEA ÎN DUMNEZEU,PRIN IISUS HRISTOS

Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Fiullui Dumnezeu întrupat, prin preţul Jertfei Sale pe ca-re l-a plătit pentru noi pe Crucea de pe Golgota, ne-arăscumpărat de sub robia diavolului, a păcatului şi amorţii, pentru ca, întorcându-ne astfel de la întunericla lumină şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu, săprimim, prin credinţa în El, iertare de păcate şimoştenirea împreună cu cei sfinţiţi (Fapte 26, 18).

La sfârşitul activităţii Sale învăţătoreşti de pepământ, după ce El a împlinit lucrarea pe care oprimise de la Tatăl – aceea de propovăduire a Sfân-tului Său Cuvânt şi de chemare a tuturor oamenilorla mântuire –, după ce a mărturisit lumii tot mesajulEvangheliei, descoperindu-i acesteia, în toată lumi-na, calea spre viaţa veşnică, ştiind că I Se apropieceasul răstignirii şi al morţii, în seara Cinei celei detaină, i-a luat pe ucenicii Săi cu Sine, spre a le faceultimele tainice împărtăşiri. Şi spre a le da ultimelesfaturi şi îndemnuri, de care ei, fiecare, vor avea ne-

10 Episcopul LONGHIN

voie în misiunea de mărturisire a Numelui Său şi amântuirii prin Jertfa Sa, misiune pentru care au fostaleşi şi trimişi în lume.

Atunci, în acele momente dramatice din viaţaSa, Mântuitorul nostru S-a rugat Tatălui ceresc pen-tru ai Săi. Pentru cei care au crezut în dumnezeireaSa şi pentru toţi cei ce vor mai crede în ea, până lasfârşitul veacurilor, în urma mărturisirii făcute deSfinţii Săi Apostoli. S-a rugat îndurerat, S-a rugatprofund, S-a rugat stăruitor. Dar, dintre toate cere-rile pe care Fiul lui Dumnezeu I le face PărinteluiSău în această rugăciune, una dintre cele mai stăru-itoare este aceea pentru ca toţi ai Lui să fie una. ElS-a rugat astfel pentru că ştia bine că diavolul va că-uta să fărâmiţeze această unitate dintre ei nu numaipentru ca să le slăbească puterea, dar şi pentru calumea să nu mai creadă că El i-a trimis; şi, în felulacesta, respingând Vestea cea Bună, să nu primeascămesajul mântuirii, ca singura salvare a sufletelor dinosânda veşnică.

Rugăciunea aceasta a Domnului o găsim înEvanghelia după Ioan, la capitolul 17. Citind-o, pu-tem vedea de-acolo foarte clar principiul acesteiunităţi, din întreaga expunere pe care o face acestcapitol, dar mai ales din versetele 11, 21, 22, şi 23:„...să fie una, cum suntem şi Noi”. Astfel, modelul,prototipul unităţii dintre cei care cred în Iisus Hris-tos, dintre creştinii tuturor veacurilor, este unitatea


dintre El, ca Fiu al lui Dumnezeu, şi Tatăl: „Mă rogca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu înTine, ca şi ei să fie una în Noi...”. Acesta este singu-rul criteriu valabil al unităţii. Numai pe acest fun-dament constituită, unitatea dintre urmaşii lui Hris-tos (precum şi dintre toţi oamenii şi dintre toate fi-inţele create de Dumnezeu, în general) poate să du-reze şi să conducă la pace, la armonie, la viaţă şinemurire. Altfel nu!


O SCURTĂ PRIVIRE SPRE TRECUT

După întemeierea Bisericii lui Hristos, când S-apogorât Duhul Sfânt peste Sfinţii Apostoli şi pestetoţi cei ce erau adunaţi împreună cu ei în ziua Cinci-zecimii, diavolul, vrăjmaşul dintotdeauna al omului, acăutat într-adevăr, prin slujitorii săi văzuţi şi nevă-zuţi, să rupă unitatea de duh dintre credincioşii Dom-nului. A căutat continuu să-i despartă pe cei ce crezu-seră în El şi să-i împrăştie, să sfâşie cămaşa lui Hris-tos cea una, luptând astfel să zădărnicească tot planullui Dumnezeu de mântuire a lumii. Iar această fărâ-miţare a creştinilor a ştiut diavolul că o poate face celmai uşor prin învăţăturile străine pe care le va strecu-ra în învăţătura curată a Evangheliei lui Hristos, prinduhul falselor încredinţări pe care le vor primi cei ce,din cauza păcatului, nu vor asculta de glasul adevă-rului şi de duhul adevărului, ci, dimpotrivă, le vorduce şi le vor propovădui apoi şi altora.

Despre problema acestei unităţi de credinţă aîntregii lumi – şi mai ales a lumii creştine –, a înce-


put să se vorbească tot mai mult şi tot mai aprins,mai ales în ultimii zece, cincisprezece ani. Tocmaide aceea, la felul cum este înţeleasă această unitatede către toată populaţia lumii actuale şi la modul încare urmăresc să o rezolve cei responsabili de eavom căuta să ne referim în cele ce urmează.

Am spus mai sus că, încă din primii ei ani, Bise-rica creştină s-a confruntat cu tot felul de învăţăturifalse prin care Satana căuta să-i abată de la caleamântuirii pe cei ce primeau credinţa în Iisus Hristos.De multe ori, aceste erezii au fost răspândite în rân-durile credincioşilor în mod intenţionat şi bine cal-culat de către cei ce, fiind fii ai diavolului şi luptândcu toată ura lor împotriva lui Hristos, au reuşit să seinfiltreze printre creştini, dându-se drept fii ai luiDumnezeu. Aşa au apărut în sânul Bisericii, chiardin vremea Sfinţilor Apostoli, curente ale unor ere-zii care contestau şi contraziceau învăţătura ceadreaptă şi mântuitoare, cei antrenaţi de ele luptândcu toată înverşunarea împotriva acestei învăţături şia propovăduitorilor ei. Astfel, în primele secole, pelângă împotrivirile şi persecuţiile pe care le-a avutde suportat Biserica din partea împăraţilor păgâni şiidolatri (după cum se ştie), mari tulburări şi zguduirii-au produs ei aceste lupte din interior.

În anul 313, prin edictul de la Mediolan (Mi-lano) dat de împăratul Constantin cel Mare, credinţacreştină a fost recunoscută oficial ca legală, iar Bise-


rica a putut să se organizeze. După această dată,luptând să apere adevărurile de credinţă şi să contra-careze efectul devastator al acestor erezii care mereuapăreau în sânul Bisericii, ce se răspândeau şi săpaula temelia ei, Sfinţii Părinţi s-au întrunit în sinoade,pentru a decide asupra tuturor controverselor, pentrua separa adevărul de minciună şi a formula în con-cepte clare adevărurile de credinţă care trebuie ur-mate de către toţi cei ce-şi doresc mântuirea.

Nu ne vom opri acum să vorbim în mod specialdespre fiecare dintre ereziile care au frământat Bise-rica de-a lungul secolelor, nici despre Părinţii sausinoadele care au condamnat aceste rătăciri blas-femiatoare şi au stabilit dogmele şi canoanele ceformează structura de bază a dreptei credinţe. Vomspune doar că învăţătura ortodoxă de până în secolulal IX-lea a fost formulată în cadrul a şapte sinoadecare au fost considerate ulterior ecumenice. Dupăcum defineşte Sfântul Nectarie în cartea sa DespreSinoadele Ecumenice, apărută la Pireu în 1993:„Sinod Ecumenic este şi se numeşte sinodul convo-cat prin poruncă împărătească şi constituit din epis-copii Bisericii prezenţi personal sau prin reprezen-tanţii lor, care expune public definirea dogmatică acredinţei, dispune cu evlavie şi dreaptă credinţă, învirtutea Sfintelor Scripturi sau Sinoadelor Ecumeni-ce precedente, iar hotărârile sale sunt acceptate decătre toţi patriarhii şi arhiereii Bisericii soborniceşti


fie prin prezenţa lor personală, fie prin reprezentan-ţii lor, fie prin scrisorile semnate de ei”.

După toate tulburările, frământările şi luptele pecare le-au determinat aceste erezii în tot acest timpşi după toate prigoanele la care au fost adesea supuşiapărătorii dreptei credinţe – opresiuni ce căpătau nude puţine ori un aspect politic – Biserica a ieşit bi-ruitoare şi, păstrând adevărurile de credinţă, şi-apăstrat şi unitatea.

Însă la mijlocul secolului al XI-lea s-a produs ogravă ruptură între partea apuseană şi cea răsăritea-nă a creştinătăţii, ruptură care, cu trecerea timpului,în loc să se refacă, s-a tot adâncit şi nu s-a mai repa-rat nici până astăzi. Cauzele acestui dezastru declan-şat în anul 1054 au fost mult mai vechi. Multe eraude ordin politic, fiindcă încă de cu sute de ani îna-inte, rivalităţile şi resentimentele dintre partea de ră-sărit şi cea de apus a vechiului Imperiului Romanîncepuseră să-i şubrezească acestuia unitatea. Cau-zele religioase au fost de două feluri: doctrinare, darmai ales canonice. Dintre cele dintâi, cea mai gravăeste introducerea de către latini a adaosului filioque

în Simbolul de credinţă. Ei spun că Duhul Sfânt„...de la Tatăl şi de la Fiul purcede”. Apoi, de prinsecolele VIII-IX, au început să folosească azimă,pâine nedospită, la săvârşirea Sfintei Liturghii. Aumai adus, de asemenea, şi alte inovaţii în cult, con-damnate de Sinodul VI Ecumenic. Dar, mai presus


de diferenţele dogmatice şi cultice, motivul real alrupturii dintre Biserica de Răsărit şi cea de Apus afost pretenţia papilor la jurisdicţie universală, adi-că de a fi stăpânii întregii creştinătăţi. Or, aceastădorinţă a lor de a le fi recunoscută supremaţia pesteîntreaga creştinătate s-a izbit de refuzul neînduple-cat al grecilor. Urmarea a fost că reprezentanţii celordouă Biserici şi-au aruncat reciproc anateme şi astfels-a ajuns la această scindare cunoscută în istorie caMarea Schismă, care, iată, durează de o mie de aniîntre partea de apus şi cea de răsărit a creştinătăţii.

Numai că lucrurile nu s-au oprit aici. Papii Ro-mei, în dorinţa lor obsesivă de acaparare a puteriireligioase şi politice în lume, în secolele ce au ur-mat, au pornit acţiuni nimicitoare împotriva orto-docşilor „nesupuşi”.

Împăraţii bizantini, forţaţi de pericolul continuudin partea turcilor care ameninţau să subjuge Euro-pa, au căutat mereu şi mereu să refacă unitatea Bise-ricii, în speranţa primirii unui ajutor din partea apu-senilor. Dar s-au lovit la nesfârşit de pretenţiile pa-pilor, care, mai înainte de anularea oricăror diferenţedogmatice sau de cult faţă de răsăriteni, cereau să lise recunoască primatul papal. Aceasta a zădărnicitorice încercare de unire. Ba, mai mult, în această urăfaţă de bizantinii ortodocşi, sub pretextul eliberăriiLocurilor Sfinte de sub turci, apusenii au organizatcea de-a patra lor cruciadă şi au cucerit Constantino-


polul. După masacrarea populaţiei, precum şi a mul-tor călugări din Sfântul Munte şi după alungareapatriarhului şi a preoţilor ortodocşi, au instaurat aco-lo vreme de aproape şaizeci de ani un imperiu latin.

Tot o încercare de unire – făcută de către răsări-teni de data aceasta de teama războaielor de cucerirecu care îi ameninţa Apusul creştin – a avut loc în se-colul al XIII-lea, la Lyon. Dar chiar dacă aceastăunire a fost semnată, ea nu s-a putut realiza, căcipoporul grec a respins-o cu hotărâre.

După alte şi alte încercări de unire, făcute toatesub presiunea evenimentelor politice, în care orto-docşilor li se cerea mereu compromisuri, în 1438-1439 a avut loc ultimul sinod în vederea unirii, laFerrara-Florenţa. La acest sinod au fost luate în dis-cuţie următoarele puncte, care s-au numit de atunci„cele patru puncte florentine”, şi anume:

1. dogma purcederii Sfântului Duh sau „Fi-lioque”;

2. învăţătura despre purgatoriu;3. săvârşirea Sfintei Euharistii cu azimă;4. primatul papal.Chiar dacă, în cele din urmă, majoritatea repre-

zentanţilor ortodocşilor a acceptat într-o anumităformă aceste puncte, totuşi câţiva ortodocşi, înfrunte cu mitropolitul Marcu Eugenicu al Efesului,s-au împotrivit acestei trădări, nu au semnat decretulde unire şi au părăsit sinodul. Datorită acestui fapt,


unirea n-a putut fi socotită validă, cu toate acteleoficiale care enunţau realizarea ei şi cu toată bucuriade moment pentru această „biruinţă” a romano-ca-tolicilor.

„După căderea Constantinopolului, asemenea în-cercări de unire au devenit imposibile (...). Papali-tatea însă n-a încetat să-i atragă pe ortodocşi prinalte mijloace: propagandă, şcoli, ajutoare, diploma-ţie, constrângere politică, reuşind în secolele urmă-toare să-i atragă pe unii.”1 Astfel, prin viclene pro-misiuni, i-a amăgit să accepte această „uniaţie” întâipe ucraineni şi ruteni la 1596, apoi o parte a româ-nilor din Transilvania la 1700, pe unii vlahi şi sârbidin Croaţia şi Bosnia, şi o parte dintre membrii Bi-sericilor africane, care erau monofiziţi sau nesto-rieni. Această înşelătorie nu s-a făcut însă fără pro-testul celor ce au căutat să-şi ferească sufletul de vi-na trădării dreptei credinţe, lucru care a declanşatdin partea iezuiţilor catolici crunte prigoane împo-triva lor, soldate cu multe ucideri, bătăi crunte, în-temniţări, lipsirea ortodocşilor de episcopi şi preoţipe durata a zeci de ani, dărâmări cu tunul a unor sateîntregi şi a sute de biserici şi mănăstiri şi alte chinurisufleteşti şi trupeşti... în numele papalităţii şi al„creştinismului” lor romano-catolic.

1 Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria bisericească universală,

manual pentru Seminariile teologice, Ed. Institutului Biblic şi de Misiuneal BOR, Bucureşti, 2004, p. 294.


Iată deci că cel de-al doilea mileniu creştin înce-pe prin ruperea Bisericii creştine în două. Pentru caapoi, la începutul secolului al XVI-lea, să se produ-că o nouă ruptură în Biserica Apuseană, prin Refor-ma protestantă făcută de Luther, Zwingli şi Calvin,sciziune din care s-au născut pe urmă miile de secteneoprotestante de astăzi.

Dar toate aceste evenimente majore petrecuteîn era creştină, dacă sunt privite duhovniceşte, nudoar strict istoric, uşor putem să ne dăm seama că aufost rodul unor păcate ale mândriei şi trufiei diavo-leşti cuibărite în sufletele oamenilor. Că acelaşiLucifer care a făcut dezbinarea între îngeri în cer afăcut-o şi pe pământ, în istorie, în Biserica lui Hris-tos. Fiindcă nestăpânita dorinţă de întâietate şi duhuliubirii de stăpânire care au făcut mereu dezbinări înlume sunt manifestări ale trufiei celor ce au acceptatsă devină, din slujitorii lui Hristos, slugile diavolu-lui şi împreună lucrători cu el. Din această perspec-tivă, nici ruptura petrecută în anul 1054 şi mai apoiReforma şi celelalte desprinderi care au avut loc,toate, din catolicismul care a determinat aceastăruptură, nu au fost întâmplătoare. Prin toate acesteacţiuni s-a urmărit distrugerea Bisericii lui Hristos,căci toate aceste evenimente au fost provocate deorganizaţii oculte anticreştine. Pulverizarea ulterioa-ră a protestantismului în atâtea mii de secte, în aşa-zisele „biserici libere”, a fost de asemenea opera


francmasoneriei. „O Biserică puternică era greu dedistrus printr-o luptă făţişă. De aceea, întâi trebuiascindată Biserica cea una, prin deformarea unei părţia ei, urma apoi pulverizarea părţii reformate, iar dinfragmentele rezultate trebuind să se edifice o nouăunitate, mai tolerantă, mai democratică, mai deschi-să, adică mai ecumenistă.”2

Dacă la nivelul secolului al XV-lea, între Biseri-ca Ortodoxă şi cea Roamno-catolică au fost dife-renţele doctrinare şi jurisdicţionale de care am po-menit până acum, diferenţe care au dat naştere ladispute şi apoi au dus la schismă, de atunci încoacecatolicismul a adus şi mai multe inovaţii în materiede dogmă şi de cult, făcând ca astăzi să fie şi maiadâncă prăpastia dintre creştinismul răsăritean şi celapusean. Iată câteva puncte ale doctrinei BisericiiCatolice care o deosebeşte de cea a Bisericii Orto-doxe. Le redăm aici încă o dată şi pe cele dejaamintite, deoarece ierarhii şi preoţii ortodocşiecumenişti le ţin ascunse de masa mare a credincio-şilor, care poate nu toţi au cunoştinţă de ele.

1. Filioque. Catolicii susţin că Duhul Sfânt pur-cede şi de la Tatăl, şi de la Fiul. Această greşealădogmatică este cea mai grea. Sfântul Evanghelist

2 Ieromonah Agapit Popovici, Ecumenismul încotro?, 2003, p. 21.


Ioan spune limpede că Duhul Sfânt purcede de laTatăl şi este trimis în lume prin Fiul.

2. Supremaţia papală. Papa este considerat decatolici capul suprem al Bisericii creştine, adicălocţiitorul lui Hristos pe pământ, mai mare decât toţipatriarhii. Aşa ceva n-a făcut Biserica universală.Este o mândrie drăcească. Papa se numeşte urmaşulSfântului Petru.

3. Infailibilitatea papală. Ei zic că papa nu poategreşi în materie de credinţă, când este în exerciţiulfuncţiunii sale.

4. Purgatoriul. Învaţă că între rai şi iad ar fi unfoc mare unde sufletele, după moarte, stau câtevasute de ani, pentru a se curăţi, apoi trec în rai. ÎnSfânta Scriptură nu scrie nicăieri aşa ceva.

5. Azimile. Ei nu slujesc cu pâine dospită, ci cuazime, ca evreii.

6. Imaculata concepţie. Zic despre Maica Dom-nului că ar fi fost născută fără de păcatul strămoşesc.Dar acest lucru nu este adevărat. Ea s-a născut închip firesc, din dumnezeieştii părinţi Ioachim şiAna, ca rod al rugăciunii.

7. Substanţialitatea. La sfinţirea Sfintelor Daruri,catolicii nu fac rugăciunea de invocare a DuhuluiSfânt, cum se face în Biserica Ortodoxă la epicleză.Ei zic că Darurile se sfinţesc singure, când clericulslujitor pronunţă cuvintele: „Luaţi, mâncaţi...” şi ce-lelalte. Deci nu au rugăciune de pogorâre a DuhuluiSfânt peste Daruri.


8. Celibatul preoţilor. Preoţilor catolici nu li sepermite să se căsătorească, restricţie adoptată împo-triva Sinoadelor Ecumenice, care au hotărât ca pre-oţii de mir să aibă familie.

9. Indulgenţele papale. Această practică a Bise-ricii Catolice prevede într-un mod blasfemiator că,dacă-i plăteşti papei anumite sume de bani, poţi săsăvârşeşti oricâte păcate, că eşti iertat şi dezlegat deacestea.

10. Meritele prisositoare. Consideră că sfinţii lorau prea multe fapte bune, care le prisosesc, nu au cesă facă cu ele. În acest caz, ei le dau papei, care lepăstrează undeva ca într-un depozit, de unde le vin-de pe bani, spre iertarea păcatelor oamenilor care nuau suficiente fapte bune.

11. Mirungerea. Catolicii nu miruiesc copiiiimediat după Botez. Aceştia sunt miruiţi doar la vâr-sta de şapte ani şi numai de către un arhiereu.

În Biserica Ortodoxă se slujeşte Sfânta Liturghiea Sfântului Ioan Gură de Aur, a Sfântului Vasile celMare şi a Sfântului Grigore Dialogul, iar în BisericaCatolică, liturghia romană şi cea ambroziană.3

Datorită unor asemenea erezii pe care le mărtu-risesc catolicii, împotriva învăţăturii credinţei orto-doxe, ei sunt socotiţi eretici.

3 Fragmente preluate din cartea Ne vorbeşte părintele Cleopa, vol.

3, Ed. Episcopiei Romanului, p. 65.


VREMURILE DIN URMĂ

Noua Ordine Mondială4

La 1 mai 1776, sprijinit de câteva familii deevrei germani bogaţi din Bavaria (printre care Ma-yer Amschel Rothschild), evreul Adam Weishauptfondează în secret societatea „Ordinul iluminaţilor”.Doctrina lui, numită Novus Ordo Seclorum (NouaOrdine Mondială) a supravieţuit în timp şi, pusă înaplicare, a schimbat lumea în secolul XX. Ea conţi-ne planuri satanice de înrobire a întregii umanităţi,după planurile „stăpânitorului acestei lumi”, elabo-rate de aceşti colaboratori direcţi ai săi. Iată-le:

1. abolirea monarhiei şi a oricărei puteri ordonate2. abolirea proprietăţii private3. abolirea moştenitorilor4. abolirea patriotismului5. abolirea familiei (a căsniciei şi instruirea în

comun a copiilor)

4 http://acvilaortodoxă.wordpress.com


6. abolirea religiilor teisteNoua Ordine Mondială reprezintă faza finală a

unei revoluţii continue ce a început atunci şi care acuprins încet, încet toată omenirea. Iar această doc-trină va sta la baza guvernului mondial ce aşteaptăsă se instaureze.

Pentru realizarea acestui plan, a fost nevoie de omare revoluţie punctată în cursul istoriei de maimulte revoluţii mai mici: industrială, bolşevică, se-xuală etc. Aceste revoluţii au atras şi atrag după eleschimbarea din temelii a vechilor structuri statalepolitice, sociale, a tradiţiilor şi a concepţiilor desprelume şi viaţă.

New-Age5

New-Age (Era Nouă) este tot mai insistent pro-povăduită de noii „prooroci mincinoşi” (Matei 24,11; Marcu 13, 6) veniţi din SUA şi din Occident.Pentru că se cheamă „nouă”, presupunem desigur cătrebuie să-i ia locul celei vechi.

„Erele” la care se referă aceşti prooroci de sor-ginte ocultă, francmasonică şi teosofică sunt definitepe baza unor criterii astrologice. Ei spun că soarele,în mişcarea sa prin Univers pe traiectoria pe care se

5 Vezi: Pr. Dan Bădulescu, Împărăţia răului NEW AGE, Ed.Christiana, Bucureşti, 2001, pp. 54-57.


deplasează, face o rotaţie completă în aproximativ26.000 de ani. Acest cerc este împărţit imaginar îndouăsprezece sectoarele numite zodii, iar durata detimp în care soarele străbate distanţa de la o zodie laalta este în jur de 2160 de ani şi ea se numeşte eră.

Teoria New-Age susţine că acest parcurs al soa-relui are consecinţe majore, ce determină schimbăriîn mentalitatea, cultura şi chiar spiritualitatea ome-nirii. În vremea de acum, omenirea se află în punctultrecerii de la era Peştilor la cea a Vărsătorului, subsemnul căruia se va instala noua eră. Şi 2000 de anide-acum încolo, predică proorocii mincinoşi, omeni-rea se va bucura de armonie, de pace şi fericire înVărsător.

Ceea ce ne interesează însă în problema noii eresunt implicaţiile teologice prezente în aceste con-cepţii, efectul lor asupra credinţei şi învăţăturiicreştine. Căci, departe de a fi o simplă aberaţie as-tronomică şi măruntă superstiţie, mişcarea New-Agese conturează ca un periculos adversar al creştinis-mului la scară planetară, fiindcă de fapt ea anunţămascat nu altceva decât instaurarea Noii OrdiniMondiale, care promite acel paradis terestru în careumanitatea va avea o singură religie. Aceasta va fiuna sincretistă, care, căutând să-i împace pe toţi, vaacorda egală cinstire şi închinare şi lui Iisus, şi luiBuddha, şi lui Allah, dar şi lui Luther şi lui Arie, şituturor zeităţilor.


Adepţii New-Age, identificând era Peştilor cuera creştină, presupun că sfârşitul acestei ere va de-termina şi dispariţia creştinismului pe care îl propo-văduieşte astăzi Biserica cea „una, sfântă, soborni-cească şi apostolească”. Este aşadar uşor de presu-pus ce se prevede a apărea în locul erei creştine, înviziune necreştină: o repăgânizare a omenirii.

Astfel la efectul acestei degradări se ajunge şiprintr-o contaminare consimţită cu răul şi atuncitoată această descreştinare va fi posibilă şi se va pe-trece, deoarece, aşa cum prevede Sfântul Ioan Maxi-movici, în vremea din urmă „căutarea compromisu-lui va fi atitudinea caracteristică a oamenilor. Fer-mitatea mărturisirii va dispărea. Oamenii vor căutacu asiduitate să-şi motiveze căderea, iar răul, ca omoleşeală malignă, va susţine această stare generală.Oamenii vor avea obişnuinţa lepădării de dreptate, adulceţii compromisului şi a păcatului. (...) Când pri-vim la viaţa din jur, cei ce pot vedea văd că tot ce afost prezis despre sfârşitul lumii se împlineşte”.6

Mulţi oameni responsabili şi cu conştiinţa treazăsemnalează astăzi pericolul unei religii mondiale cese urmăreşte a fi instaurată de un viitor guvern mon-dial, ambele fiind încununarea acţiunii de secole alojilor francmasonice. Aceste loji sunt înfăţişate canişte înaintemergători ai lui Antihrist, lucru ce nu

6 Noi minuni ale Sfântului Ioan Maximovici, Ed. Egumeniţa, Ga-laţi, 2004, p. 99.


poate fi cu nimic exagerat, dacă avem în vedereadevăratele proorocii ale Sfintei Scripturi.

Chiar cu câteva sute de ani în urmă, organizaţiioculte care conduceau din umbră Europa Occiden-tală au început să pună în aplicare idei despre aşa-zisa renovatio, adică o reformă a gândirii culturaleşi mai ales religioase a întregii lumi creştine. Depildă, Renaşterea (care şi-a propus renaşterea pă-gânismului) sau umanismul şi socialismul de maitârziu au fost rodul acestor desacralizări şi înde-părtări de Dumnezeu. Astăzi aceste acţiuni, care n-au încetat de-atunci, sunt tot mai aproape de împli-nire. În orice domeniu al vieţii auzim vorbindu-setot mai mult de unitate, de globalizare la nivelmondial. Prin acest lucru, care înseamnă, de fapt,negarea şi dispariţia tuturor specificităţilor,„observăm că se urmăreşte:

• pe plan religios – unirea tuturor religiilor într-una singură;

• pe plan politic – crearea unui guvern mondial;• pe plan economic – crearea unei economii

unice mondiale şi emiterea unei monede unice, celmai probabil una virtuală;

• pe plan social – desfiinţarea graniţelor –amestecarea neamurilor;

• pe plan ştiinţific – marea unificare a forţelor.7

7 Ieromonah Agapit Popovici, op. cit., p. 39.


Toate acestea conduc spre anularea identităţii, învederea centralizării întregii vieţi şi subordonării în-tregii omeniri unui control unic, absolut şi totalitar.

„De aceea, tinzând să unească statele, [ocultamondială] visează să unească pe creştini cu toate ce-lelalte religii. Tocmai în acest scop ei au creat organi-zaţia laică «Uniunea creştină a tineretului» (Y.M.C.A.)pe care încearcă s-o implanteze şi în ţările ortodoxe,pentru a converti tineretul ortodox la credinţa intercon-fesională, rupându-l de la Ortodoxie. Într-adevăr, asi-milând concepţiile inter-confesionale, tineretul devineindiferent faţă de dogmele veşnice ale credinţei şi faţăde mărturisirea neschimbată a credinţei pe care avemporuncă s-o ţinem cu tărie (Ef. 4, 14), şi îşi pierde inte-resul pentru sfintele tradiţii ale Ortodoxiei, care sunttratate zeflemitor, drept «fanatism» mărginit.”8

Ecumenismul

Pentru împlinirea acestui plan, vrăjmaşul dintot-deauna al omenirii, în ura sa de moarte faţă deHristos şi faţă de cei ce cred în cuvântul EvanghelieiSale, la începutul secolului XX, a pus în acţiune onouă strategie a luptei lui de nimicire a sufletelor:ecumenismul.

8 Serafim Alexiev şi Serghie Jazadjiev, Esenţa anticreştină aecumenismului, www.angelfire.com


Iată „un pasaj din revista masonică franceză«Temple» (nr. 3 / 1946), în care înşişi francmasoniirecunosc că mişcarea ecumenică se află în sfera in-fluenţei lor: «Uneori suntem întrebaţi, de ce ne impli-căm în dispute de ordin religios; în ce măsură pro-blemele unirii Bisericilor, congresele ecumenice etc.pot să prezinte interes pentru francmasonerie? Ches-tiunea abordată în proiectul unirii Bisericilor ce măr-turisesc pe Hristos interesează îndeaproape franc-masoneria, deoarece cuprinde ca atare ideea univer-salismului. Să ne fie îngăduit să adăugăm că, în cazulîn care această unire este pe calea cea dreaptă, să seştie că e şi datorită Ordinului nostru. Nu se poate ne-ga că, la organizarea primelor congrese ecumenice,amestecul fraţilor noştri anglo-saxoni şi scandinavi afost determinat şi activitatea lor a fost canalizată con-tinuu în sensul organizării unităţii creştine».”9

Vorbind despre ecumenism, pentru a risipi oconfuzie care se face adesea, trebuie să spunem căînţelesul acestui termen nu este acelaşi cu al cuvân-tului ecumenic. În timp ce ecumenic înseamnă tota-litate şi se referă la toate Bisericile Ortodoxe Localecuprinse în marea Biserică Ortodoxă Universală, alcărei reprezentant este un patriarh numit, în acestsens, ecumenic, noţiunea ecumenist (sau ecume-nism) face trimitere la totalitatea confesiunilor, cul-

9 ibidem


telor, denominaţiunilor şi religiilor, chiar şi a celornecreştine.

Înainte de a face o descriere sau o definire aecumenismului, trebuie să arătăm că începutul său„este legat de Adunarea de le Edimburg (Scoţia) dinanul 1910, unde, în cadrul Conferinţei MisionareMondiale, s-au pus bazele unei mişcări ce dorea laînceput unirea tuturor sectelor protestante într-o sin-gură confederaţie. Organizatorul cheie al acesteimanifestări şi ulterior lider marcant a fost metodistulamerican John Mott (1865-1955), marxist şi masonnotoriu. În acest context, trebuie menţionat faptul cătot acest John Mott, după ce a înfiinţat şi alte consi-lii şi alianţe, în anul 1948 a iniţiat o organizaţie cuprecădere protestantă, numită Consiliul Mondial alBisericilor (CMB), cu sediul la Geneva.”10

Una dintre personalităţile care s-a preocupat deproblema ecumenismului şi a tratat-o din perspecti-va slujirii adevărate a lui Hristos şi a mântuirii celorce cred în El a fost Arhimandritul Iustin Popovici,un sfânt pe care l-a dat Biserica Ortodoxă Sârbă. Îndefinirea pe care o face acestei mişcări, el arată cutoată tăria că: „Ecumenismul e numele de obşte pen-tru creştinismele mincinoase, pentru bisericile min-cinoase ale Europei Apusene. În el se află cu inimalor toate umanismele europene, cu papismul în frun-

10 Ierom. Nil Arcaşu şi Ierom. Varvar Moroianu, Ecumenismul înîntrebări şi răspunsuri pe înţelesul tuturor, 2008, p. 13-14.


te; iar toate aceste creştinisme mincinoase, toateaceste biserici mincinoase, nu sînt nimic altceva de-cât erezie peste erezie. Numele lor evanghelic deobşte este acela de „a-tot-erezie” (panerezie). De ce?Fiindcă, de-a lungul istoriei, feluritele erezii tăgă-duiau sau sluţeau anume însuşiri ale Dumnezeu-Omului Domnului Hristos, în timp ce ereziile aces-tea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul înîntregime şi pun în locul Lui pe omul european. Înaceastă privinţă nu e nici o deosebire esenţială întrepapism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte,al căror nume este „legiune”.11

Iată un exemplu pentru a dovedi că aceste afir-maţii sunt adevărate şi că intenţia distrugerii creşti-nismului prin amestecarea învăţăturii Evangheliei cucea a religiilor păgâne nu este întâmplătoare, ci ur-mează un plan de mult pus la cale. Reproducem maijos un fragment din cuvântarea gurului hinduistVivekananda de la Prima Consfătuire a ReligiilorLumii, care a avut loc la Chicago încă în 1893, şi ca-re a fost locul unor manifestări programatice pentruceea ce avea să urmeze în anii următori. Referitor launitatea religiilor, el a spus:

„Dacă cineva din auditoriu speră că aceastăunitate va veni prin triumful unei religii, indife-

11 Sfântul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă şi ecumenismul, Mă-

năstirea Sfinţii Arhangheli, Petru Vodă, 2002, p. 111.


rent care ar fi ea, şi prin dispariţia celorlalte,acestuia nu am decât să-i spun: «Fratele meu, spe-ranţele tale vor fi dezminţite. Oare doresc eu ca

creştinii să devină hinduşi? Doamne fereşte! Oa-

re doresc eu ca hinduşii sau budiştii să devină

creştini? Doamne fereşte!... Creştinii nu trebuiesă devină hinduşi, nici budişti; nici ca aceştiadin urmă să devină creştini. Ci fiecare religie va

trebui să-şi asimileze spiritul celorlalte religii,

păstrând însuşirile lor, pentru a se dezvolta con-

form propriilor lor legi...»”.12 Iată aşadar con-ceptul de tip new-age, acela al „unităţii în di-versitate” pe care îl propagă spiritul religieimondiale sincretiste.

Astăzi papalitatea ar spune acelaşi lucru cagurul hinduist, doar cu alte cuvinte: „Nu trebuiesă schimbaţi nimic din dogme sau din cult, ci să mărecunoaşteţi pe mine ca supremul conducător spiri-tual al vostru”.

În secolul XX, primele implicaţii ale Ortodoxi-ei în ecumenism au avut loc la îndemnul PatriarhieiEcumenice, începând din 1923, şi s-au concretizatprintr-o serie de congrese şi conferinţe panortodoxecare s-au ţinut la Constantinopol, Moscova, Atena şimai ales la Rhodos.

12 Arsenios Vliangoftis, Ecumenism, Neoidolatrie şi New-Age, ed.

Parakatathiki, Tesalonic, 2006, p. 14, în www.cuvântul-ortodox din 06.05. 2009.


Activitatea Consiliului Mondial al Bisericilorse desfăşoară în cadrul adunărilor sale generale pecare le organizează în toate cele şase continente.

Dar în cadrul mişcării ecumenice, pe lângăConsiliul Mondial al Bisericilor, mai sunt şi alte in-stituţii, tot de factură masonică şi care urmărescacelaşi scop, cum ar fi: Consiliul Ecumenic al Tine-retului, Comisia Ecumenică Europeană pentru Bise-rică şi Societate, Federaţia Internaţională a Stu-denţilor Creştini, Conferinţa Bisericilor Europene şialtele.

Biserica Ortodoxă Română face parte din Con-siliul Mondial al Bisericilor din anul 1961.

Biserica Ortodoxă a Georgiei însă s-a retras dinConsiliului Mondial al Bisericilor în 1997 şi din ori-ce organizaţie cu caracter ecumenist; tot la fel şi Bi-serica Ortodoxă Bulgară, în 1998.

În ce-i priveşte pe ortodocşii care acceptă sauchiar militează pentru ecumenism, ei aduc ca moti-vaţie faptul că prin mişcarea ecumenică îi pot facecunoscuţi lumii întregi pe Sfinţii Părinţi şi, în gene-ral, Ortodoxia. Şi că, în urma acestei cunoaşteri, ete-rodocşii vor îmbrăţişa valorile Bisericii noastre şi sevor converti la dreapta credinţă. Dar în urma zecilorde ani de dialoguri, de conferinţe, de congrese şi demanifestări comune intercreştine şi interreligiose,orice conştiinţă cinstită trebuie să recunoască des-chis că Ortodoxia n-a câştigat, ci a pierdut şi pierde


mereu. Fiindcă, după cum arată şi arhimandriţii Se-rafim Alexiev şi Serghie Jazadjiev, „principalul scopsecret [al ecumenismului] e să nimicească credinţalui Hristos, punând în locul acesteia religia masoni-că anticreştină, precum şi să lichideze statele şi să-şiinstaureze propria putere absolută asupra omenirii«unificate».

Mulţi factori, în lumea contemporană, contri-buie la realizarea obiectivelor finale ale francmaso-neriei, în special a unirii tuturor popoarelor în fruntecu un guvern mondial unic. E vorba în primul rândde mijloacele tehnice moderne cu grandioasele lorperformanţe. Redactorul revistei americane «Satur-day Review» scrie: «Astăzi întreaga lume reprezintăun potenţial indivizibil: pe globul pământesc nuexistă loc la care nu ar putea ajunge vocea ome-nească. De aici rezultă că, în definitiv, îmbinareacuvântului cu electronica va face posibilă trecereala un guvern mondial».

Un astfel de guvern presupune un cap mondialunic. Cine va fi acesta, dacă nu antihristul, prevestitde Cuvântul lui Dumnezeu ca «omul nelegiuirii, fiulpierzării» (II Tesaloniceni 2, 3), care îşi va face apa-riţia la sfârşitul lumii ca unificator şi «binefăcător»al întregii omeniri?

Francmasoneria pregăteşte treptat omenireapentru a ridica, pe ruinele actualelor religii, care îidivizează pe oameni, o religie nouă, în stare să-i


unească pe toţi, despre care se scrie deschis în zilelenoastre”.13

Conştientizând această realitate, înţelegem că„ideologia ecumenistă este un fel de sectă extinsă lanivel global, ce caută să atragă cât mai mulţi catolicişi ortodocşi în lupta pentru uniformizarea creştinis-mului. Ecumenismul este o manifestare religioasă aunor ideologii politice, un unionism socialist cu faţăcreştină, un centru de comandă şi control al tuturorreligiilor, teologiilor şi grupărilor ce vorbesc despreHristos şi creştinism astăzi.”14

Dar la originea extinderii acestui rău în lumestă, în primul rând, tot păcatul. El este acela care afăcut posibile trădările şi lepădările de credinţă de-alungul veacurilor şi el este şi astăzi cauza care ducela orbirea minţii atâtor oameni care sunt puşi, defapt să vegheze la păstrarea nealterată a credinţei. Şine referim aici, mai ales, la ţările ortodoxe ale lumii.Căci s-a ajuns astăzi la situaţia că „panerezia ecume-nismului, care a chinuit şi a stricat din interior Bise-rica de-a lungul întregului secol XX şi a cărei puteredistrugătoare a atins punctul culminant în zilelenoastre – de vreme ce a reuşit să convertească unmare număr de clerici şi teologi – propovăduieşteprin legăturile sale intercreştine şi interreligioase că

13 Serafim Alexiev şi Serghie Jazadjiev, op. cit.14 Ierom. Nil Arcaşu şi Ierom. Varvar Moroianu, op. cit., p. 13-14.


nici Hristos, nici Biserica nu sunt singurele căi demântuire. Susţine (...) că oamenii se mântuiesc şi înalte religii: în iudaism, islam, budism, chiar şi prinidolatrie, dar şi în ereziile creştine ale papismului,protestantismului şi monofizitismului.”15

Dacă e să vorbim despre unitatea creştinilornu din perspectiva intenţiilor distructive ale oculteimondiale, ci efectiv de unirea lor într-o singurăturmă al cărui Păstor să fie Hristos, nu Antihristul,atunci trebuie să spunem că, atâta timp cât „ecume-nismul este asimilat unei forme de unitate, atunci eleste cea mai cruntă rătăcire de la adevăr, cea maimare erezie. Vom fi una atunci când vom mărturisiacelaşi Adevăr. (...) Nu forme de unitate trebuie, defapt, căutate, ci căi de a-L redescoperi pe Hristoscel adevărat. Nu unitatea trebuie căutată, ci Hris-tos.”16

Aşadar, privind acţiunile ecumeniste doar de laun nivel în jos, de la acela al purei dorinţe de împă-care dintre diferitele ramuri ale creştinismului – fărăa ţine cont că mai sus, în spatele acestor demersuri,sunt interesele ascunse ale politicii antihristice –,deci chiar privindu-le aşa, observăm că în cadrul

15 Mitropolitul Serafim de Pireu, Predici cu ocazia vizitei în Ro-

mânia, septembrie 2014, Editura Semne, p. 1116 Pr. Constantin Coman, Biblia în Biserică – eseuri pe teme bibli-

ce, Ed. Bizantină, Bucureşti, 1997, p. 70.


acestor acţiuni se creează adeseori un entuziasmconciliant, în virtutea căruia se propune să fie tre-cute cu vederea unele adevăruri de credinţă. Deasemenea, se creează şi o mentalitate diplomaticăconciliantă care crede că poate împăca, prin concesiireciproce, poziţii dogmatice sau stări de fapt maigenerale care ţin Bisericile despărţite. Acestea aratăo relativizare a valorilor unor articole de credinţă.Iar relativizarea aceasta oglindeşte însemnătateafoarte mică pe care unele grupări creştine o dau res-pectivelor articole. Legat de aceasta, ei propun, dinentuziasm sau dintr-o mentalitate diplomatică, anu-mite schimbări, tocmai pentru că nu au nimic depierdut din asta. Însă aceste compromisuri constituieo mare primejdie pentru Bisericile Ortodoxe, caredau o importanţă vitală articolelor de credinţă în ca-uză. Pentru aceste Biserici, propunerile unor astfelde târguri şi compromisuri sunt echivalente cu ata-cul pe faţă.17

Acesta însă este un punct de vedere doar aldreptei-credinţe. Fiindcă între catolicism, protestan-tism şi ortodoxie înţelegerea unităţii şi direcţiile încare se acţionează pentru înfăptuirea ei sunt diferite.Şi iată cum.

17 Pr. Dumitru Stăniloae, Pentru un ecumenism ortodox, în limba

greacă, Ed. Athos, Pireu, 1976, pp. 19-20, la Arhim. Gheorghe Kapsanis,Ortodoxia: nădejdea popoarelor Europei, Ed. Evanghelismos, Bucureşti,2006, pp. 12-13.


Biserica Catolică vede împlinirea unităţiicreştine doar când toată creştinătatea va recunoaşteca autoritate supremă a ei pe papa, chiar dacăaceastă recunoaştere se va face doar la modul for-mal, exterior.

Pe de altă parte, Bisericile şi confesiunile pro-testante susţin ideea de „unitate în diversitate”, fie-care păstrându-şi convingerile doctrinare şi reali-zând astfel „unitatea” doar printr-un fel de alăturarea lor pe baza unor minime elemente comune.Aceasta este şi politica pe care o promovează Con-siliul Mondial al Bisericilor.

Însă Biserica Ortodoxă nu concepe unitatea de-cât centrată în Hristos. În opoziţie cu gândirea cato-lică, ea refuză unitatea bazată pe un centru unic ceţine de aceasta lume, deci pe o persoană umană,deoarece un astfel de model de unitate ignoră naturaînsăşi a Bisericii, care depăşeşte limitele istoriei, alelumii acesteia, fiindcă Îl are drept cap pe Însuşi Fiullui Dumnezeu, Care este veşnic.18

Cât despre protestanţi şi neoprotestanţi, aceştiapropovăduiesc o unitate pentru realizarea căreia, înce-i priveşte pe închinători, e suficientă doar coinci-denţa spaţio-temporală a manifestării actului religiosal acestora. Or, o astfel de prezentare a unităţii as-cunde în ea un fals care creează confuzie şi derută,

18 ibidem


în sensul că, prefăcându-se că se referă la una, vor-beşte de fapt de alta. Prefăcându-se că se referă lacele de Sus, la suflet şi la lucrurile duhului, reducetotul la cele ce ţin doar de trup, de cele de jos. Căciactul religios, închinarea şi slăvirea lui Dumnezeuface trimitere în primul rând la conştiinţa unei per-soane, presupune o stare a duhului, nu în primulrând una a trupului. E o lucrare ce are în vedere maiîntâi sufletul omului, implică mai întâi duhul lui, şinumai în plan secundar trupul. Pentru că Dumnezeucere de la noi inima ca să locuiască în ea (Proverbe23, 26) şi abia apoi trupurile noastre devin templeale Duhului Sfânt (I Corinteni 6, 19). Însă percepţiaecumenistă despre unitate are în vedere doar planulfizic, nu cel duhovnicesc. Ca şi cum Dumnezeu nuar fi Duh! O astfel de prezentare a unităţii aruncăîntreaga înţelegere a slujirii şi laudei aduse luiDumnezeu în urmă cu două mii de ani, la mentali-tatea samaritenilor care, prin glasul femeii de lafântâna lui Iacov, întrebau: „Unde să ne închinăm,Doamne?... Aici ori acolo?”. Dacă „cel ce se alipeştede Domnul este un duh cu El” (I Corinteni 6, 17) şidacă „Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină tre-buie să I se închine în duh şi în adevăr (Ioan 4, 24),ecumeniştii spun că nu duhul şi adevărul trebuie săfie urmărite ca şi criterii ale închinării, ci prezenţatuturor trupurilor în acelaşi spaţiu, în momentuldestinat săvârşirii acestei slujiri. Dacă Hristos spune


că „astfel de închinători doreşte Tată”, adică în duhşi în adevăr, ecumeniştii spun că nu astfel de închi-nători doreşte.

În acest caz, nu mai rămâne decât fiecare să sehotărască pe cine vrea să asculte!

Biserica Ortodoxă doreşte şi se roagă pentruunirea creştinilor într-o singură Biserică. Însă înţe-lege că această Biserică trebuie să fie în mod obli-gatoriu una care „drept învaţă cuvântul adevărului”,una drept-slăvitoare a lui Dumnezeu. Ea doreşte şise roagă pentru întoarcerea la învăţăturile SfinţilorPărinţi a tuturor celor care le-au părăsit. Atunci cândşi catolicii, şi protestanţii, şi toţi eterodocşii se vorlepăda de toate crezurile eretice şi se vor întoarce lasingura credinţă mântuitoare, Dumnezeu va binecu-vânta această unitate, pentru că ea se va realiza înEl, nu în afara Sa şi prin ignorarea sau negarea Sa,căci doar pentru o astfel de unitate S-a rugat Dom-nul Iisus Hristos Tatălui când a zis: „...ca şi ei să fieuna în Noi”.

Poate şi alţii pretind că deţin adevărul... daradevărul învăţăturii mântuitoare păstrat în credinţaortodoxă e dovedit prin faptul că ea n-a impus cuforţa această credinţă nimănui şi n-a persecutat penimeni pentru primirea ei, împotriva Evangheliei,aşa cum au făcut alţii; ba dimpotrivă, pentru acestadevăr au fost în stare nenumăraţi mucenici să-şidea viaţa. Poate vor zice unii că şi pentru credinţa pe


care o urmează ei au fost oameni care, în cursul isto-riei, au fost gata să moară şi care sunt recunoscuţi camartiri. Dar multe din sfintele moaşte ale mucenici-lor şi mărturisitorilor credinţei celei mântuitoare sepăstrează şi astăzi şi ele izvorăsc bună mireasmă,arătând că lucrarea săvârşită de aceştia a fost primi-tă, binecuvântată şi sfinţită de Însuşi Dumnezeu, pecând rămăşiţele celorlalţi, dacă mai există... nu potsă facă această dovadă.

„În această viziune, Biserica-mamă înţelegesă-i primească pe toţi fraţii creştini care s-au înde-părtat de Biserica Ortodoxă, ca şi pe toţi necreştiniicare ar voi să se mântuiască şi să primească dreaptacredinţă.

Dar din păcate, mişcarea ecumenică este con-trară acestei viziuni de revenire la dreapta credinţămărturisită de cele şapte Sinoade Ecumenice. Ea do-reşte o unitate adogmatică, o unitate într-un creznou, potrivit pentru o nouă ordine mondială, o reli-gie sincretistă tolerantă, care să ajute la instituireaadorării lui Lucifer, ca religie a noii ere.”19

Ecumenismul, la suprafaţă, propovăduieşteideea de toleranţă, făcându-şi din această toleranţăun zeu. Dar asta se întâmplă numai când e vorba deaspecte care-i convin! Cere toleranţă numai pentrucei ce s-au îndepărtat ori s-au lepădat de adevărul de

19 Ieromonah Agapit Popovici, op. cit., p. 33-34.


credinţă, nu şi pentru cei ce se luptă să-l păstreze. Înacest caz, se ridică întrebarea: noi, ortodocşii, vom fioare fără vină dacă manifestăm „toleranţă” când nutrebuie, neavând astfel demnitatea de a pretinde săni se respecte credinţa?

„Ce moment greu trăim, dacă am ajuns, în aces-te momente, să ne cerem iertare, în timpul şedinţelorecumenice, pentru trecutul nostru aspru şi conser-vator? Aşadar, Părinţii şi naţiunea noastră au fost,datorită iubirii de Ortodoxie şi de Neam, lupii ceirăi, iar străinii au fost oile blânde, care mereu auplecat capul şi au suferit nenorociri şi obidiri. (...)Iată cum ne uităm demnitatea datorită păcatelor.Sinteza religiilor nu o face omul, ci Dumnezeu, prinlucrarea Sfântului Duh. (...) Să nu ne mai acuzeaceşti oameni, când vrem să ne vedem de credinţanoastră, că nu suntem toleranţi, căci noi nu am ridi-cat nici un deget asupra vreunui om; în acelaşi timp,hărţuiala lor prin ameninţări politice şi financiareeste de o intoleranţă crasă.”20

Se poate observa din toate cele expuse pânăacum că „ecumenismul face parte din planul pentruo nouă ordine mondială. Ecumenismul este dictat deinteresele politice pentru crearea unui guvern mon-dial.”21 Atunci se înţelege de ce sunt implicate forţe

20 Ieromonah Maxim Petrariu, Povara ecumenismului,

http://acvilaortodoxă.wordpress.com21 Ieromonah Agapit Popovici, op. cit., p. 34.


politice pentru atingerea acestui scop. Şi atunci estede aşteptat ca acei credincioşi care caută să apereadevărul de credinţă pentru ca să-şi mântuiască su-fletul să se trezească în opoziţie cu acest sistem careîi socoteşte pe ei cei mai mari adversari, primii caretrebuie să fie înlăturaţi şi reduşi la tăcere.

„Reacţiile şi acţiunile publice şi deschis „anti-ecumeniste”, după cum se vede, sunt resimţite dinplin de autorităţi care iau măsuri. Dacă astăzi nu maiare loc „junghierea” fizică a „ecumeniştilor” şi ere-ticilor, „anti-ecumeniştii” sunt totuşi ameninţaţi cu o„junghiere” social-politică: ei sunt declaraţi „tali-bani”, „extremişti”, „fanatici”, „fundamentalişti”, „bi-zantini medievali”, „incorect politici” şi „duşmaniiintereselor naţionale”, pentru a fi compromişi înochii opiniei publice. (...)

Dacă acest lucru nu este de ajuns, se poate tre-ce la sancţiuni mai concrete: mustrare, suspendare,concediere, caterisire, persecuţie, defăimare, acuza-ţie în consistoriu, internare în mănăstire, la ospiciu;şi dacă nici asta nu e de ajuns, atunci... mai sunt cu-noscute din istorie şi alte posibilităţi”22

Aflându-se în mijlocul frământărilor care auloc în ultimii ani în lumea credinţei, mitropolitulgrec Theoclit al Florinei şi Eordeei a afirmat pu-

22 Pr. Dan Bădulescu, Articole 2003-2008, pp. 161-162, pe

ftp://ftp.logos.md


blic că: „Trei erezii molipsesc Dreapta-slăvire:Papismul, Protestantismul şi pan-erezia ecume-nismului”.23

Cu părere de rău trebuie să spunem că în luptape care o duce astăzi ecumenismul pentru atingereascopurilor sale au consimţit să se angajeze foartemulţi dintre slujitorii Bisericii Ortodoxe, ierarhi,preoţi şi teologi. Ei fac o propagandă intensă ecu-menismului, învăţându-i pe credincioşi nu să aperecredinţa – apărându-şi în felul acesta sufletul –, ci săo negocieze. Când lucrurile au ajuns aici, în mod fi-resc apare întrebarea: Care este datoria noastră, atuturor, în această situaţie? Cum să reacţionăm învremea de şi mai mare criză care se întrevede?

În tot zbuciumul acesta, ceea ce-L poate îm-blânzi pe Dumnezeu este, întâi de toate, pocăinţanoastră. Poporul să se lase de păcate. Fiindcă în sta-rea în care se trăieşte astăzi, în acest întuneric, Du-hul Sfânt nu poate să ne lumineze, să cunoaştemvoia lui Dumnezeu. Dacă poporul va înţelege nece-sitatea grabnică a acestei întoarceri la Dumnezeu,atunci Duhul Sfânt va lucra cu putere, spre luminareşi izbăvire.

Totodată, slujitorii sfintelor altare care nu-şivor călca pe conştiinţă şi nu-şi vor da consimţă-mântul la această lepădare de credinţă va trebui să

23 www.cuvântul-ortodox.ro, din 17 oct. 2008.


înmulţească rugăciunea şi toată lucrarea liturgică. Şila fel să-i înveţe şi pe credincioşi să intensifice fie-care legătura lor cu Dumnezeu. Păstorii să stea devorbă cu poporul, să-i explice toate aceste lucrurigrave ce se pregătesc şi să-l încunoştinţeze asuprapericolului lepădării de credinţă ce se apropie. Să nufugim, laşi, din faţa lui, ci să înţelegem că, dacă nuvom avea suficientă grijă de turma lui Hristos, vompierde acum în această luptă care va veni.

Totuşi Dumnezeu niciodată nu ne va lăsa sin-guri. Să nu avem spaima că, în vremurile grele ce seanunţă, se va distruge total credinţa ortodoxă. Nici-odată Dumnezeu nu va lăsa Biserica lipsită de oa-meni cuvioşi, cum n-a lăsat-o nici în trecut. Chiar învremea Sfântului Ilie, când acest prooroc, plângând,zicea că a rămas singur, Dumnezeu i-a răspuns cămai are încă şapte mii de bărbaţi care I-au rămas Luicredincioşi. E adevărat, Sfinţii Părinţi spun că înacele vremuri va trebui să alergăm kilometri întregisă găsim un duhovnic la care să ne mărturisim pă-catele. Fiindcă dacă vor fi acceptate de către slujito-rii Bisericii aceste compromisuri grave – fie în modliber consimţit, fie prin impunere –, desigur, creşti-nii nu vor mai putea merge la bisericile lor. Unde vafi un astfel de preot ecumenist, nu va mai fi harulDuhului Sfânt. Aceştia vor face acolo numai un tea-tru. Dacă nu vom păstra învăţătura Bisericii, atuncivom pierde totul, căci Îl pierdem pe Hristos. Acum


Dumnezeu lucrează prin harul Duhului Sfânt. Dardacă noi ne vom lepăda de adevăr, să ştim şi să fimferm convinşi că nu se vor mai sfinţi nici Tainele, civor fi făcute toate ca într-un joc de copii.

Pentru ca atunci să fie foarte treji, credincioşiiacum trebuie să înveţe credinţa cea adevărată; săînveţe cum să ducă o viaţă de adevăraţi creştini şicum să-L iubească pe Dumnezeu. Iar atunci vor ştisă-i caute şi să-i găsească pe acei preoţi şi duhovnicicare îi vor îndruma şi mai departe în lupta păziriicredinţei până la capăt. Să nu deznădăjduim, căci,dacă noi nu-L vom părăsi pe Dumnezeu, nici El nune va părăsi pe noi, după cum ne-a promis!

Cât despre ortodocşii ecumenişti care, conşti-enţi sau nu, au făcut până acum jocurile acestor or-ganizaţii politico-religioase ecumeniste, activând încadrul lor, sprijinindu-le în vreun fel sau dându-şidoar binecuvântarea ori consimţământul la acţiunilelor, „se pot smeri într-un singur fel: lepădându-sehotărât şi curajos de ecumenism şi arătând tuturor căecumenismul este erezie şi totodată cea mai subtilăşi duşmănoasă adunare a oamenilor (şi nu numai alor) din câte au fost vreodată împotriva adevărului şia Domnului Iisus Hristos.”24

* * *

24 Conon Monahul, Ecumenismul în întrebări şi răspunsuri, p. 40-41, pe www.mirem.ro.


Tot în sensul celor expuse până acum, redămmai jos câteva mărturii ale unor Sfinţi Părinţi, du-hovnici şi teologi remarcabili despre ecumenism.

1. Canonul 10 al Sfinţilor Apostoli: „Dacă ci-neva s-ar ruga, chiar şi în casă cu cel afurisit (scosdin comuniune) acela să se afurisească.”

2. Canonul 45 al Sfinţilor Apostoli: „Epis-copul, presbiterul sau diaconul, dacă numai s-ar ru-ga împreună cu ereticii, să se afurisească, iar dacăle-a permis acestora să săvârşească ceva ca şi clerici(să săvârşească cele sfinte), să se caterisească.”

3. Canonul 46 al Sfinţilor Apostoli: „Episco-pul sau presbiterul care primesc botezul sau jertfaereticilor, poruncim să se caterisească. Căci ce înţe-legere poate să fie între Hristos şi Veliar? Sau ceparte are credinciosul cu necredinciosul?”

4. Canonul 64 al Sfinţilor Apostoli: „Dacăvreun cleric sau laic intră în sinagoga iudeilor sau aereticilor ca să se roage, să se caterisească şi să seafurisească.”

5. Canonul 6 al Sinodului V local de laLaodiceea (343): „Nu este îngăduit ereticilor a intraîn casa lui Dumnezeu dacă stăruie în eres.”

6. Canonul 32 al Sinodului V local de laLaodiceea: „Nu se cuvine a primi binecuvântărileereticilor, care sunt mai mult absurdităţi decât bine-cuvântări.”


7. Canonul 15 al Sinodului al Nouălea dinConstantinopol (861): „Cei ce propovăduiesc pu-blic eresul sau îl învaţă în Biserici, să fie îndepărtaţide comuniunea cu credincioşii şi afurisiţi, ca unii cefac schismă şi sfărâmă unitatea Bisericii.”

8. Din cuvântul Sinodului al VlI-lea Ecume-nic (Niceea, 787): „Să nu faceţi nici inovaţie, niciomitere în Predania pe care am păzit-o cu evlaviepână acum. Deoarece toţi câţi s-au păstrat înlăuntrulSfintei Biserici Universale nu au primit nici adao-suri, nici omiteri. Şi cu mare pedeapsă va fi con-damnat cel ce va face fie adăugiri, fie omiteri.”

9. Sinodul de la Constantinopol din anul 1724:„Cei care vor dezerta de la Ortodoxie şi vor părăsi pă-rinteştile şi dreptele dogme ale credinţei şi Predaniileobşteşti ale Bisericii şi vor decădea şi se vor îndepărtacu inovaţii şi cu credinţe absurde şi cu obiceiuri etero-doxe şi vor falsifica şi vor măslui adevărul Ortodoxiei,aceştia nici nu mai sunt, nici nu se mai numesc creştinicu adevărat, ci se taie şi se despart de totalitatea mă-dularelor Bisericii şi a creştinilor, ca nişte eterodocşi şiinovatori şi se izgonesc afară din sfântul staul ca nişteoi râioase şi mădulare putrede.”

10. Anatema împotriva ecumenismului a Sfân-tului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din afaraRusiei:

„Anatema celor ce atacă Biserica lui Hristosînvăţând că Biserica Sa este împărţită în aşa-zise


„ramificaţii” ce se deosebesc în doctrină şi în felulde viaţă, sau că Biserica nu există vizibil, ci va fiformată în viitor când toate „ramificaţiile” – sectele,denominaţiunile şi chiar religiile – vor fi unite într-un singur trup, şi care nu deosebesc Preoţia şi Tai-nele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că bote-zul şi euharistia ereticilor sunt eficace pentru mân-tuire, prin urmare, celor ce cu bună-ştiinţă sunt încomuniune cu aceşti eretici înainte-menţionaţi saucelor ce susţin, răspândesc sau păzesc erezia lorecumenistă sub pretextul dragostei frăţeşti sau al pre-supusei uniri a creştinilor despărţiţi, să fie Anatema!”

Dată de Sinodul Episcopilor Bisericii OrtodoxeRuse din diaspora, Vancouver – Canada, august1983, iscălită de toţi episcopii, spre a fi adăugată lasfârşitul anatemelor din Credinţa Ortodoxiei, şi po-menită mereu în prima Duminică a Postului Mare,Duminica Ortodoxiei.

11. Avva Pamvo, sec. V: „Că iată, îţi zic ţie,fiule, vor veni zile când vor strica creştinii cărţileSfintelor Evanghelii şi ale Sfinţilor Apostoli şi aledumnezeieştilor Prooroci, ştergând Sfintele Scripturişi scriind tropare şi cuvinte elineşti. Şi se va revărsamintea la acestea, iar de la acelea se va depărta.Pentru aceasta Părinţii noştri au zis: „Cei ce sunt înpustia aceasta să nu scrie vieţile şi cuvintele părin-ţilor pe pergament, ci pe hârtii, că va să şteargăneamul cel de pe urmă vieţile părinţilor şi să scrie


după voia lor, fiindcă mare este necazul ce va să vi-nă.” Şi i-a zis lui fratele: „Aşadar se vor schimbaobiceiurile şi aşezămintele creştinilor şi nu vor fipreoţi în biserică să facă acestea?” Şi a zis bătrânul:„În astfel de vremuri se va răci dragostea multora şiva fi necaz mult. Năpădirile păgânilor şi pornirilenoroadelor, neastâmpărul împăraţilor, desfătareapreoţilor, lenevirea călugărilor. Vor fi egumeni ne-băgând seama de mântuirea lor şi a turmei, osârdnicitoţi şi silitori la mese şi gâlcevitori, leneşi la rugăci-uni şi la clevetiri grabnici, gata spre a osândi vieţilebătrânilor şi cuvintele lor, nici urmându-le, niciauzindu-le, ci mai vârtos ocărându-le şi zicând: De-am fi fost şi noi în zilele lor ne-am fi nevoit şi noi.Iar episcopii în zilele acelea se vor sfii de feţele ce-lor puternici, judecând judecăţi cu daruri, ne-părtinind pe cel sărac la judecată, necăjind pe vădu-ve şi pe sărmani chinuindu-i. Va intra încă şi în no-rod necredinţă, curvie, urâciune, vrajbă, zavistie,întărâtări, furtişaguri şi beţie.” Şi a zis fratele: „Ceva face cineva în vremile şi anii aceia?” Şi a zis bă-trânul: „Fiule, în acele zile cel ce îşi mântuieşte su-fletul său mare se va chema în împărăţia cerurilor.”(Patericul Egiptean, pg. 209 cuv. 15)

12. Sfântul Preacuvios Isidor Pelusiotul (n.360): „Acei care cutează să scoată sau să adauge ce-va la, cuvintele inspirate de Dumnezeu, suferă de oboală sau alta: ori nu cred că Dumnezeiasca Scriptu-


ră a fost dictată de Duhul Sfânt, ceea ce îi arată ne-credincioşi, ori se cred mai înţelepţi decât SfântulDuh, şi asta înseamnă că sunt smintiţi”. (Migne 78 A)

13. Sfântul Efrem Sirul (†379): „Vai aceloracare se întinează cu blasfemiatorii eretici! Vai acelo-ra care batjocoresc Dumnezeieştile Scripturi! Vai decei câţi murdăresc sfânta credinţă cu eresuri sau în-cheie vreo înţelegere cu ereticii!

Atunci, la a doua venire a Domnului, se va cerede la fiecare din noi mărturisirea credinţei şi unireaBotezului. Şi dacă am păstrat credinţa curată de ori-ce eres şi pecetea neştearsă şi haina neîntinată... secuvine ca toţi cei ce se apropie de Dumnezeu şi vorsă se învrednicească vieţii celei veşnice, să păzeascămai înainte de toate Credinţa Ortodoxă neîntinată.Dar nu trebuie să fie trădată nepreţuita comoară acredinţei nici în schimbul dobândirii vreunei vredni-cii, nici pentru linguşirile ocârmuitorilor, nici pentrua evita frica de ei.”

„Cuvine-se deci, să dispreţuim orice ostenealăpentru dreapta mărturisire a Domnului nostru IisusHristos... Să fugi de purtarea familiară faţă de schis-matici şi eretici! Mai mult, să te fereşti de ereziaacelora care Îl despart în două pe unicul nostruDomn Iisus Hristos! Aceştia cred în chip contrarcelor 318 Sfinţi Părinţi care s-au întrunit la Niceea”

„Pe eretici, ca pe nişte blasfemiatori şi vrăjmaşiai lui Dumnezeu, Scriptura nu i-a numit oameni, ci


câini şi lupi şi porci şi antihrişti, după cum ziceDomnul: Nu daţi cele sfinte câinilor! (Matei 7, 6). ŞiIoan zice că mulţi antihrişti s-au arătat (I Ioan 2, 18).Pe aceştia deci, nu se cuvine să-i iubim, nici să neîntreţinem cu ei, nici să ne rugăm împreună cu ei,nici să mâncăm împreună, nici să-i primim în casă,nici să-i salutăm, ca să nu ne facem părtaşi faptelorlor celor viclene.”

„Păcatul fără iertare e fapta care se îndreaptăîmpotriva Duhului Sfânt şi păcatele tuturor eretici-lor, pentru că au blasfemiat şi blasfemiază pe DuhulSfânt. Acestora nu li se va ierta păcatul nici în viaţaaceasta, nici în viaţa ce va să fie, pentru că s-au opuslui Dumnezeu Însuşi, de la Care se dă izbăvirea.”

14. Sfântul Vasile cel Mare (†380): „Văditanecredinţă a ereticilor ne vatămă puţin. Cu toateacestea, cei ce poartă piele de oaie şi se prezintă pedinafară cu chip paşnic, sfâşie dinăuntru oile celeînţelegătoare ale lui Hristos şi vatămă mult,înşelându-i pe cei mai simpli. Aceştia sunt mai peri-culoşi şi greu se apară cineva de ei. Ce lucru îndrăz-neţ nu au făcut aceşti înnoitori? Din această pricină,i-a despărţit Biserica şi s-au rupt de ortodocşi şi aufăcut mincinoasa adunare... Totuşi, trebuie să cu-noaşteţi că, prin harul lui Dumnezeu, nu sunteţi sin-guri, ci aveţi pe mulţi împreună cu voi care apărăOrtodoxia Sfinţilor Părinţi, care au alcătuit la Niceeaevlavioasele dogme ale Credinţei.”


„Una este crima care se pedepseşte acum cuasprime: nepăzirea Predaniilor Părinţilor. Să ne lup-tăm până la sfârşit... nu pentru bani, nu pentru slavă,ci pentru a dobândi de obşte comoara credinţei să-nătoase şi să rămânem luptându-ne...”

15. Sfântul Grigorie Teologul (†389): „Undeeste evidentă necredinţa, trebuie să preferăm mai bi-ne focul şi sabia şi situaţiile critice şi mâinile tira-nilor – şi toate cu dăruire – decât să luăm parte laaluatul păcatului şi să ne unim cu cei care bolesc încredinţă. De mii de ori este mai bună dezbinarea ca-re se face pentru cuvintele bunei credinţe ortodoxedecât pacea, când aceasta este unită cu patimile.”

16. Sfântul Ioan Gură de Aur († 407): „Dacăcineva contraface măcar o mică parte a chipului re-gelui pe moneda regală, în felul acesta o falsifică; lafel şi în credinţa cea adevărată, acel care va schimbachiar cât de puţin în ea, o vatămă pe toată. Căci da-că, pe de o parte, dogma este răstălmăcită, şi îngerde ar fi, să nu-l credeţi. Nimic nu foloseşte viaţavirtuoasă, dacă credinţa nu este sănătoasă.”

„Dacă episcopul sau clericul este viclean închestiunile credinţei, atunci fugi şi leapădă-te de el,nu numai ca de un om, ci chiar şi înger din cer de-ar fi. Cel care doreşte mântuire personală, cel carevrea să fie un adevărat fiu al Bisericii Ortodoxe,acela caută la corabia lui Noe scăpare de potop. Celcare are teamă de trăsnetul straşnic al anatemei, ca-


re omoară sufletul şi trupul, acela să ia asupra-idulcele jug al dogmelor Bisericii lui Hristos, să-şiîmblânzească îndărătnicia cugetului său, cu ajuto-rul legilor bisericeşti şi să se supună în toate maiciisale – Biserica... După mine, pacea nu este aceeacare se ţine pe saluturile şi mesele comune fărărost, ci pacea întru Dumnezeu este cea care vine dela unirea duhovnicească. Mulţi distrug astăzi toc-mai această unire, când, dintr-o râvnă nechibzuită,neluând în seamă hotărârile noastre şi dând maimultă importanţă celor iudaice, socotesc pe iudeidrept învăţători care merită o încredere mai maredecât Părinţii noştri.”

17. Sfântul Chiril al Alexandriei (†444):„Dacă cineva schimbă ceva în sfintele şi dumneze-ieştile dogme patristice, acest lucru nu trebuie să-lluăm drept clarviziune, ci drept crimă şi abatere dela dogmă şi păcătuire împotriva lui Dumnezeu.”

„Atunci se măreşte numele păcii, când nu nevom împotrivi părerilor Sfinţilor, nici nu vom făptuiîmpotriva hotarelor acelora.” (Migne, PG 68-77)

18. Sfântul Maxim Mărturisitorul (†662): „Atăinui cuvântul adevărului înseamnă a te lepăda deel. Bine este să trăim în pace cu toţi, dar numai cuaceia care cugetă aceleaşi despre buna credinţă or-todoxă. Şi este mai bine să ne războim, atunci cândpacea lucrează conglăsuirea către rău.” (VieţileSfinţilor din greacă, 21 ianuarie)


19. Sfântul Ioan Damaschin (†749): „Să nepăzim cu toate puterile noastre să nu primim împăr-tăşire de la eretici, nici să le-o dăm acestora... ca sănu ne facem părtaşi relelor lor credinţe şi pentru anu fi condamnaţi împreună cu ei.”

„Auziţi popoare, seminţii, limbi, bărbaţi, femeişi copii, cei mai mari, cei mai tineri şi pruncii, sfân-tul neam al creştinilor! Dacă cineva va învăţa, înafara acestora pe care le-a primit Sfânta BisericăSobornicească, de la Sfinţii Apostoli, de la Părinţi şide la Sinoade, să nu-l ascultaţi, nici să primiţi sfatulşarpelui, după cum l-a primit Eva şi a cules moarte.Şi chiar dacă v-ar învăţa un înger sau un împărat înafara acestora pe care le-aţi primit, astupaţi-vă ure-chile.” (Stupul Ortodox, 1999)

20. Sfântul Tarasie, patriarhul Constantino-polului (†806): „Să aducem aici în mijloc cărţiledistinşilor Sfinţi Părinţi, ca să le ascultăm. Şi dinacestea să extragem şi să adăpăm fiecare dintre noiturma noastră., deoarece hotarele pe care le-au aşe-zat Părinţii noştri nu se mută; ci, după ce am învăţatPredania apostolică, să păzim Predaniile pe care le-am primit.”

21. Sfântul Teodor Studitul (†826): „Atuncicând Credinţa e primejduită, porunca Domnului estede a nu păstra tăcere. Dacă e vorba de Credinţă, ni-meni nu are dreptul să zică: „Dar cine sunt eu? Pre-ot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un


cârmuitor? Nici acesta nu doreşte să aibă vreunamestec. Sau un sărac care de-abia îşi câştigă exis-tenţa? Nu am nici cădere, nici vreun interes în ches-tiunea asta. Dacă voi veţi tăcea şi veţi rămâne nepă-sători, atunci pietrele vor striga, iar tu rămâi tăcut şidezinteresat?”

„Sinodul nu este aceasta: să se întruneascăsimplu ierarhi şi preoţi, chiar dacă ar fi mulţi; ci săse întrunească în numele Domnului, spre pace şispre păzirea canoanelor. Şi nici unuia dintre ierarhinu i s-a dat stăpânirea de a încălca canoanele, fărănumai să le aplice şi să se alăture celor predanisite,şi să urmeze pe Sfinţii Părinţi cei dinaintea noastră.Sf. Ioan Gură de Aur a spus deschis că duşmani ailui Hristos sunt nu numai ereticii, ci şi cei aflaţi încomuniune cu ei.”

„Avem poruncă de la însuşi Apostolul Pavel că,atunci când cineva învaţă ori ne sileşte să facem oricealt lucru decât am primit şi decât este scris de canoa-nele Sinoadelor ecumenice şi locale, acela urmează afi osândit, ca nefăcând parte din clerul sfinţit. Nici unsfânt nu a încălcat legea lui Dumnezeu; dar nici nu s-ar fi putut numi sfânt, dacă ar fi călcat-o.”

„Şi chiar dacă am fi păcătoşi în multe, totuşisuntem ortodocşi şi mădulare ale Bisericii Univer-sale, îndepărtându-ne de orice erezie şi urmând ori-cărui Sinod recunoscut ca ecumenic sau local. Şi nunumai acestora, ci şi hotărârilor pe care le-au luat şi


le-au propovăduit Sinoadele. Nici nu este ortodoxdesăvârşit, ci pe jumătate, cel care crede că aredreapta credinţă, dar nu se alătură dumnezeieştilorCanoane.” (Migne, PG Epistola II, 81)

22. Sfântul Nichifor Mărturisitorul, patriar-hul Constantinopolului (†828): „Şi chiar dacăfoarte puţini rămân înlăuntrul Ortodoxiei şi a buneicredinţe, aceştia sunt Biserica şi în mâinile lor se gă-seşte autoritatea şi apărarea aşezămintelor Bisericii.Şi dacă aceştia ar trebui să sufere pentru buna cre-dinţă, aceasta va fi veşnică laudă pentru ei şi li se vadărui mântuirea sufletului.” (Stupul Ortodox, 2000)

23. Sfântul Fotie cel Mare, Patriarh al Con-stantinopolului (sec. X): „Cea mai bună comuniuneeste comuniunea în credinţă şi în dragostea cea ade-vărată. Nu există nimic mai minunat decât Adevă-rul! Există doar o singură Biserică a lui Hristos,apostolească şi sobornicească. Nu mai multe, nicimăcar două. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ceviclenesc şi sinod al răzvrătiţilor. Noi, dreptcredin-cioşii creştini, acestea gândim, aşa credem, pe aces-tea le vestim. Este nevoie să păzeşti toate fără nici oexcepţie şi, mai presus de toate, cele ale credinţei.Pentru că dacă ai devia cât de puţin, păcătuieşti pă-cat de moarte. Şi acestea care au fost hotărâte la Si-noadele Ecumenice şi de obşte, trebuie ca toţi să lepăzească. Şi toţi câţi păzesc cele pe care fie unuldintre Părinţi le-a scris în chip particular, fie un si-


nod local le-a statornicit, au dreapta judecată. Darpentru cei care nu le primesc este înfiorătoare ne-glijenţa.” (Epistola I către papa Nicolae)

24. Sfântul Cuvios Teodosie de la Pecerska(†1073): „Păzeşte-te, fiule, de cei cu credinţă strâm-bă şi de toate discuţiile lor, căci şi pământul nostrus-a umplut de ei! Numai cel ce trăieşte în CredinţaOrtodoxă îşi va mântui sufletul. Fiindcă nu există oaltă credinţă mai bună, decât curata şi sfânta noastrăCredinţă Ortodoxă... De asemenea, fiule, nu se cadesă lauzi o credinţă străină. Cine laudă o credinţăstrăină face la fel ca şi cel care-şi huleşte propriacredinţă. Cine laudă credinţa sa şi pe cea străină eun făţarnic şi apropiat de erezie... Dacă cineva îţispune: «Credinţa noastră şi a voastră este de laDumnezeu», atunci, fiule, răspunde-i aşa: Făţarni-cule! Cum pot fi amândouă de la Dumnezeu? Nu ştiice spune Scriptura: «Este un singur Domn, o singurăCredinţă, un singur Botez» (Efeseni 4, 5).

Aşadar, fiule, fereşte-te de aceştia şi întotdeau-na apără-ţi credinţa ta! Nu te înfrăţi cu ei, ci fugi deei şi întăreşte-te în credinţa ta prin fapte bune! ... Fi-ule, chiar dacă va trebui să mori pentru credinţa tasfântă, du-te cu îndrăzneală la moarte! Aşa au muritşi sfinţii pentru Credinţă, iar acum vieţuiesc întruHristos.” (Patericul peşterilor de la Kiev, 1806)

25. Sfântul Grigorie Palama (†1340): „Cei cesunt în Biserica lui Hristos aparţin adevărului, iar


câţi nu aparţin adevărului, nu sunt nici în Bisericalui Hristos.”

26. Sfântul Marcu Eugenicul, MitropolitulEfesului (†1444): „Credinţa noastră este dreaptamărturisire a Părinţilor noştri. Cu ea, noi nădăjduimsă ne înfăţişăm înaintea Domnului şi să primim ierta-rea păcatelor; iar fără de ea, nu ştiu ce fel de cuvioşiene-ar putea izbăvi de chinul cel veşnic. Toţi Dascălii,toate Sinoadele şi toate dumnezeieştile Scripturi neîndeamnă să fugim de cei ce cugetă în mod diferit şisă ne îndepărtăm de împărtăşirea cu ei.”

„Învăţăturile dascălilor apuseni nici nu le cu-nosc, nici nu le primesc, încredinţat fiind că sunt în-şelătoare. În materie de credinţă ortodoxă nu existăconcesie. Distrugerea credinţei obşteşti este pierza-rea de obşte a tuturor. Chestiunile credinţei ortodoxenu admit iconomia. Niciodată nu s-au îndreptat celebisericeşti prin soluţii de mijloc. Între lumină şi în-tuneric poate cineva să spună că există ceva de mij-loc, numit înserare sau amurg; dar intermediere întreadevăr şi minciună nu poate nimeni să gândească,oricât s-ar strădui. Mijloc de împăcare între adevărşi minciună nu există! În problemele de credinţă nuîncape pogorământul şi iconomia, deoarece pogoră-mântul provoacă împuţinarea credinţei. Asta ar fiegal cu a spune: Taie-ţi capul şi du-te unde vrei.”

„Noi pentru nimic altceva nu ne-am despărţitde latini, decât pentru că sunt nu numai schismatici,


dar şi eretici. Pentru aceasta nu trebuie nicidecum săne unim cu ei!”

„Acela care îl pomeneşte pe papă ca arhiereuortodox este vinovat şi latino-cugetătorul trebuieconsiderat ca un trădător al credinţei. Prin urmare,fugiţi de ei, fraţilor, ca şi de împărtăşirea cu ei, pen-tru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucră-tori vicleni. Nu este altceva de mirare dacă şi ispiti-torii lui Satana se preschimbă în îngeri ai dreptăţii,al căror sfârşit va fi după faptele lor.”

„Îi rugam, şi ce nu le spuneam, care să poată săatragă chiar şi inimile de piatră: să revină la aceabună conglăsuire pe care o aveam mai înainte şi în-tre noi şi cu Părinţii noştri, când toţi spuneam ace-leaşi şi nu exista în mijlocul nostru schisma. Căcialtfel părem „a cânta în gol” sau „a coace pietre” sau„a semăna pe pământ pietros” sau „a scrie deasupraapei” sau câte altele spun proverbele despre celeimposibil de realizat.” (Scurta scrisoare)

27. „Nu voi face aceasta niciodată, orice s-arîntâmpla! Nu voi semna niciodată unirea, chiar dacăar trebui să-mi primejduiesc însăşi viaţa mea!” – arăspuns Sfântul Marcu împăratului Bizanţului carecăuta să-l înduplece a semna mincinoasa şi trădătoa-rea unire cu ereticii catolici la sinodul tâlhăresc de laFerrara-Florenţa, 1438-1439.

28. Declaraţiile papistaşe ale vremii, despremisiunea sfântului Visarion Sarai (†1701) în Ar-


deal: „La îndemnul lui, în multe locuri poporul numai merge la biserică, nu se serveşte de preoţii uniţi,morţii şi-i îngroapă fără prohod şi fără mângâieriduhovniceşti, copiii şi-i botează prin femei bătrâneşi se întâmplă şi alte pagube duhovniceşti de felulacesta.” (din Proloage, vol. I, ediţia din anul 1991,după care citatul a fost scos.)

29. Text din „Memoriul” din anul 1757 alcredincioşilor ortodocşi transilvăneni: „A venitvremea că ne-am dus la mormintele morţilor şi amzis: Ieşiţi morţi din gropi, să intrăm noi de vii, că numai putem răbda pedepsele ce ne vin de la popii uniţişi de la domnii ţării. Pe nime nu-i doare de noi, nicipe domnii cei săseşti, nici pe domnii cei nemţeşti,nici pe cei ungureşti. Că toate temniţele le-au umplutde noi pentru legea cea grecească (ortodoxă, n.n.) şiatâta ne-au prădat, venind cu cătane pe capul nostru,cât nu ştim cu ce o să plătim porţia împăratului.”

30. Sfântul Cuvios Mucenic Cosma Etolianul(†1779): „Eu, creştinii mei, mi-am cheltuit viaţastudiind timp de cincizeci de ani, am citit şi desprepreoţi şi despre necredincioşi, şi despre atei, şi des-pre eretici, am cercetat adâncurile înţelepciunii.Toate credinţele sunt mincinoase, calpe, toate suntale diavolului. Am înţeles şi acest lucru adevărat,dumnezeiesc, ceresc, desăvârşit şi pentru mine şipentru voi: numai credinţa creştinilor ortodocşibinecredincioşi e bună şi sfântă, ca să credem şi să


ne botezăm în numele Tatălui şi al Fiului şi alSfântului Duh. Aceasta v-o spun acum, la sfârşit, casă vă bucuraţi şi să vă veseliţi de mii de ori, că v-aţiînvrednicit să fiţi creştini ortodocşi, şi să plângeţi şisă vă tânguiţi pentru cei necinstitori de Dumnezeu,necredincioşi şi eretici, care umblă în întuneric, înmâinile diavolului.”

„Evreul îmi spune că Hristosul meu e un copildin flori şi Preasfânta Fecioara a mea e o desfrânată,iar Sfânta Evanghelie îmi spune că acest lucru e dela diavolul. Mai am acum ochi să mă uit la evreu?Dacă un om mă ocărăşte, îmi omoară mama, fraţii,copiii, după care îmi scoate ochii, ca şi creştin amdatoria să-l iert. Dar să-L ocărască ei pe Hristosulmeu şi pe Preacurata Fecioara a mea! Eu nu vreausă-i mai văd, dar domniile voastre cum vă rabdăinima şi mai faceţi afaceri şi tocmeli cu evreii?

De ce v-am spus acestea, creştinii mei? Nu casă-i omorâţi pe evrei şi să-i prigoniţi, nu, ci ca să-iplângeţi că L-au lăsat pe Dumnezeu şi s-au dus cudiavolul. V-am spus ca să ne căim acum până maiavem vreme, ca să nu se întâmple să se mânie Dum-nezeu pe voi şi să ne lase din mâna Lui şi să păţim şinoi ca evreii şi chiar mai rău.”

„Noi avem o poruncă ce spune să anatematizămpe oricine adaugă sau nu crede în ceva mic din celepe care le-au legiuit Părinţii Bisericii noastre.”(Stupul Ortodox, 1999)


31. Sfântul Paisie de la Neamţ (†1794): „Oareeretici sunt râmlenii (romano-catolicii) cu al lor pa-pa? Bine ştiu că vei zice că sunt eretici. Şi de vremece sunt eretici, precum şi cu adevărat sunt, atunciSfânta noastră Biserică îi afuriseşte pe dânşii. Şi pecare Sfânta Biserică îi afuriseşte şi eu, împreună cuBiserica, fiul ei fiind, îi afurisesc.”

„Iară preacuviosul, asupra tuturor celor ce ve-neau de sub stăpânirea papei, săvârşea această maretaină a Botezului, fără de nici o împiedicare sau în-doire, ca pe o prea mare nevoie la mântuirea omu-lui”; iar despre uniaţi: „Ca pentru alte rătăciri şi ere-zii râmleneşti, ce nu se cuvine de acum să-ţi maivorbim ca şi cu toate ereziile cele râmleneşti s-auamestecat şi cu ele se unesc şi uniaţii, precum su-fletul de trup. Şi cum le va fi lor nădejde de mântui-re? Nicidecum. Numai pentru Botez îţi voi vorbi ţiedin Scripturi, fără de care nu poate avea nimeni nă-dejde de mântuire.”

„Unia este o aşchie desprinsă de la Sfânta Bise-rică a Răsăritului şi unire cu necredincioasa, ca sănu-i zic biserică râmlenească. Unia este înşelăciuneadiavolului, ce-i vânează pe cei nesocotiţi întru pier-zanie. Unia este un lup răpitor de suflete în piele deoaie. Unia este veninul aducător de moarte, în chipde miere, ce pierde sufletele. Unia este mlădiţa îna-inte-mergătoare a antihristului, ce ademeneşte cumăgulire pe cei mai neştiutori, întru pierzanie. Unia


este prăpastia iadului pentru cei ce nu au parte decuget. Unia este Iuda, ce cu linguşitorul sărut a vân-dut Credinţa Pravoslavnică... Unia este ca şi râmle-nii eretici. Cum, dar, uniaţii nu sunt râmleni, cândtoate dogmele Credinţei Ortodoxe le-au călcat în pi-cioare şi pe cele râmleneşti le-au adoptat, zicând cuneruşinare, precum că Duhul Sfânt purcede şi de laFiul? Şi papei de la Roma, adevăratului eretic ...aceluia i se închină şi, în loc de Hristos, pe el de că-petenia bisericii îl au.” „Un asemenea jurământ, adi-că anatema, asupra celor ce se împotrivesc şi nu sesupun Soborniceştii Biserici, este pusă de patriarhiiRăsăritului soborniceşte, nu doar pentru o oarecarevreme, ci până la sfârşitul lumii va rămâne tare şineclătită şi nedezlegată, cu darul lui Hristos.”(Cuvinte şi scrisori duhovniceşti, vol. II, Chişinău,1999, p. 49)

32. Sfântul Nicodim Aghioritul (†1809): „Secuvine să ne îngrădim pe noi înşine şi să ne separămde episcopii care, în chip vădit, stăruie în greşealăprivitor la cele ce ţin de credinţă şi de adevăr, aşadarse vădesc a fi eretici sau nedrepţi.”

33. „Zice încă şi dumnezeiescul Hrisostom (învoroava cea de La început era Cuvântul) „Nu teamăgească pe tine, o, ascultătorule, adunările ereti-cilor, că au Botez, dar nu luminare, ci se botează cutrupul, iar cu sufletul nu se luminează.” Ci şi sfântulLeon în Epistolia cea către Nichita zice: „Nici un


eretic nu dă sfinţenie prin taine”. Iar Ambrosie, înCuvântul cel pentru cei ce se catehisesc, zice: „Bo-tezul celor rău cinstitori de Dumnezeu nu sfinţeşte”.(Tâlcuirea Canonului 46 Apostolic, Pidalionul de laNeamţ de la 1844)

34. Sfântul Ioan de Kronstadt (†1908): „Caredintre ortodocşi nu ar dori unirea cu toţi catolicii sauluteranii şi să fie una cu ei în Hristos, o singură Bi-serică, o singură obşte a celor credincioşi! Care însă,dintre aceste-zise biserici, mai ales dintre întâi-stătătorii numiţi papi, patriarhi, mitropoliţi, arhiepis-copi şi episcopi, xiondzi (numele polonez pentrupreot n.n.) sau pateri se va învoi să se lepede de ră-tăcirile sale? Nici unul. Iar noi nu putem să ne în-voim la învăţătura lor eretică fără să aducem vătă-mare mântuirii sufletului nostru. Oare se pot uni celede neunit – minciuna cu adevărul?

Iezuiţii catolici, în folosul papei şi al proprieilor vederi şi scopuri egoiste şi meschine, au pervertitlegea conştiinţei şi legea Evangheliei, afirmând căpentru atingerea scopurilor proprii sau a scopurilorreligioase, catolicii pot întrebuinţa toate mijloacelenelegiuite: adică şi ca să omoare şi ca să vicleneascăîn tot felul şi să prigonească credinţa ortodoxă, să onumească schismatică şi o credinţă de câini, şi să-iardă pe ruguri pe ortodocşi, ca pe Hus şi pe alţii.

Neîndoielnice sunt cuvintele Mântuitoruluinostru Iisus Hristos: «Cel ce nu este cu Mine, este


împotriva Mea» (Matei 12, 30). Catolicii, luteranii şireformaţii au apostaziat de la Biserica lui Hristos –ei nu sunt de un cuget cu noi, nutresc vrăjmăşie îm-potriva noastră, caută din răsputeri să ne omoare, nestrâmtorează în tot chipul pentru credinţa noastră, nebatjocoresc şi ne fac toate felurile de neplăceri maiales în aşezările lor cele mai însemnate, ei merg închip vădit împotriva lui Hristos şi a Bisericii Sale,nu cinstesc de viaţă făcătoarea Cruce, sfintele icoa-ne, sfintele moaşte, nu respectă posturile, strâmbădogmele credinţei celei mântuitoare. Ei nu sunt cunoi, ci împotriva noastră şi împotriva lui Hristos.Întoarce-i, Doamne, la adevărata Ta Biserică şimântuieşte-i! De greşita înţelegere de către catolici acuvintelor Mântuitorului: «Tu eşti Petru şi peaceastă piatră (pe Hristos, pe Care Petru L-a mărtu-risit Fiu al lui Dumnezeu) voi zidi Biserica Mea şiporţile iadului nu o vor birui» (Matei 16, 18), depindtoate rătăcirile catolicilor şi papilor şi mai ales pă-relnicul primat papal în Biserică şi părelnicul rang alpapilor de locţiitori ai lui Hristos. Ci uitaţi-vă câterătăciri sunt îngăduite în credinţa papei (iar nu a luiHristos), rătăciri ciudate, hulitoare de Dumnezeu –şi le veţi întoarce spatele cu nemulţumire şi groază!O, trufie omenească! O, trufie satanicească! Auzi,papa infailibil! O, iezuitism!”

„Catolicii recunoscându-l drept cap al bisericiipe papa, pe adevăratul Cap al Bisericii – Hristos –


L-au pierdut şi au rămas lipsiţi de Cap. Întreaga isto-rie a papismului dă mărturie că la catolici nu esteCap, fiindcă ei fac lucruri necuvioase, luptă împo-triva Bisericii Ortodoxe. Iar în învăţătura lor dog-matică – vai, câte erezii, inovaţii, abateri de la ade-văr! O, pierzător sistem papist! Singurul Cap al Bi-sericii cereşti, pământeşti şi din cele mai dedesubteste Hristos Dumnezeu!” (Spicul Viu, Ed. Sophia,Bucureşti, 2002)

35. Sfântul Lavrentie al Cernigovului (sec.XIX): „Vor veni aşa vremuri când vor umbla din ca-să-n casă ca lumea să semneze pentru acel singurîmpărat şi se va face un recensământ al populaţieifoarte drastic. Vine timpul, şi nu e departe, cândfoarte multe biserici şi mănăstiri se vor deschide şise vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru,ci şi pe dinafară. Vor auri acoperişurile atât ale bise-ricilor, cât şi ale clopotniţelor, dar preoţimea nu valucra la sufletul credinciosului, ci numai la cărămi-zile lui Faraon. Preotul nu va mai face şi misiune.Când vor termina lucrările, va veni vremea împără-ţiei lui Antihrist şi el va fi pus împărat. Toate biseri-cile vor fi într-o bunăstare imensă, pline de bogăţiica niciodată, dar să nu mergeţi în ele. Antihrist va fiîncununat ca împărat în marea biserică din Ierusa-lim, cu participarea clerului şi a patriarhilor. Intrareaşi ieşirea în Ierusalim vor fi libere pentru orice om,dar atunci să vă străduiţi să nu vă duceţi, căci totul


va fi spre a vă linguşi pe voi, ca să vă atragă în ispi-tă. Bisericile vor fi deschise, dar creştinul ortodoxtrăitor nu va putea intra în ele ca să se roage, căci înele nu se va mai aduce jertfa fără de sânge a lui IisusHristos. În ele va fi toată adunarea satanică.” (Ta-lanţii împărăţiei, Arhim. Arsenie Boca, p. 186)

36. Sfântul Nectarie de la Eghina (†1920):„Despărţirea Bisericilor a avut loc sub Fotie, dupăce Biserica Constantinopolului depăşise pericolul dea fi exclusă din Unica Biserică Sobornicească şiApostolească, iar Biserica Romană, sau mai bine zispapală, nu mai propovăduia dogmele Sfinţilor Apos-toli, ci ale papilor. Cei care nu s-au renăscut prin lu-crarea dumnezeiescului har în singura Una, Sfântă,Sobornicească şi Apostolească Biserică, în nici oalta biserică, nici văzută, nici nevăzută, nu o vor fa-ce. Atât timp cât cauzele principale ale despărţiriirămân aceleaşi... unirea este imposibilă.” (StupulOrtodox, 1999)

37. Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ (†1960):„Iar câţiva dintre slujitorii Sfântului Altar din ziua deazi defaimă aceste Sfinte Canoane, numindu-le barie-re ruginite. Canoanele sunt insuflate de Duhul Sfântprin Sf. Apostoli şi prin Sf. Părinţi ai celor şapteSfinte Soboare ecumenice şi ei zic: «Canoanele, demulta vechime pe care o au, au ruginit». Nu zic călor, de multă grăsime şi nefrică de Dumnezeu, li s-aîntunecat mintea şi au năpârlit, căzându-le şi părul, şi


barba, şi mustaţa, făcându-se ca femeile. Cum e chi-pul Domnului şi al Sfinţilor şi cum e chipul lor? Deaceea, Sfintele Canoane ale Sfinţilor ei le calcă în pi-cioare, dar predică sus şi tare că sunt ortodocşi.”(Hrană duhovnicească, Buc., 2000)

38. Sfântul Justin Popovici (†1979): „Con-form gândirii unitare a Părinţilor şi a Sinoadelor, Bi-serica este nu numai una, ci şi unica. Biserica esteuna şi unica, pentru că ea este trupul Unuia şi Uni-cului Hristos. Unde nu este Dumnezeul-Om, acolonu există Biserică, iar unde nu există Biserică, acolonici Euharistia nu există. În afara acestei identităţi,adică a Bisericii şi a Euharistiei, se află erezia, falsabiserică şi antibiserica. Biserica, prin dumnezeiascaEuharistie, este unitate sobornicească şi unirea luiHristos cu credincioşii şi a credincioşilor cu Hristos.Şi în Euharistie şi în Biserică, Dumnezeul-OmHristos este Unul şi, de asemenea, este toate şi întrutoţi (Coloseni 3, 11). Din unica şi nedespărţita Bise-rică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şis-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat săfie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost:romano-catolicii şi protestanţii şi uniţii şi toată cea-laltă legiune eretică şi schismatică. Ecumenismul enumele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele,pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el seaflă cu inima lor toate umanismele europene cu pa-pismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme,


toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altcevadecât erezie peste erezie. Numele lor evanghelic deobşte este acela de pan-erezie (erezie universală).De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgă-duiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumneze-ului-Om Hristos, în timp ce ereziile acestea europe-ne îndepărtează pe Dumnezeul-Om în întregime şipun în locul Lui pe omul european. În această pri-vinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism,protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al cărornume este legiune.

Prin dogma despre infailibilitatea papei, papa afost de fapt declarat drept Biserică şi el, un om, a lu-at locul Dumnezeului-Om. Acesta e triumful final alumanismului, dar este în acelaşi timp şi moartea adoua a papismului iar prin el şi cu el, a oricăruiumanism. Totuşi, înaintea Adevăratei Biserici a luiHristos care de la arătarea Dumnezeului-Om Hristosexistă în lumea noastră pământească ca Trup divino-uman, dogma despre infailibilitatea papei este nunumai erezie, ci o panerezie, fiindcă nici o erezie nus-a ridicat atât de radical şi atât de integral împotrivaDumnezeului-Om Hristos şi a Bisericii Lui, aşa cuma făcut papismul prin dogma despre infailibilitateapapei – om. Nu există nici o îndoială că dogmaaceasta este erezia ereziilor, chinul chinurilor, o răz-vrătire nemaivăzută împotriva Dumnezeului-OmHristos! Dogma aceasta este, vai, cea mai îngrozi-


toare surghiunire a Domnului nostru Iisus Hristos depe pământ, o nouă trădare a lui Hristos, o nouă răs-tignire a Domnului – numai că nu pe crucea cea delemn, ci pe crucea de aur a umanismului papist. Şitoate acestea sunt iad, iad, iad pentru sărmana fiinţăpământească ce se numeşte om. Acolo unde Îl înlo-cuiesc pe Dumnezeul-Om Hristos cu omul, fie şi cucel numit infailibil, acolo se desparte trupul de Cap.Şi după cum din această pricină Biserica dispare deacolo, tot aşa se pierde şi ierarhia apostolească divi-no-umană şi succesiunea apostolică sacramentală.”(Biserica Ortodoxă şi ecumenismul, 2002)

39. Cucernicul Părinte Dumitru Stăniloae(†1993): „Eu nu prea sunt pentru ecumenism; soco-tesc că ecumenismul este produsul masoneriei; ia-răşi vor să relativizeze credinţa adevărată. A avutdreptate Biserica zicând că nu prea suntem uniţi.Ecumenismul este pan-erezia timpului nostru. Bise-rica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă nu suntdouă surori. Nu există decât un singur Cap al Biseri-cii, Iisus Hristos. Nu poate exista decât un singurtrup, adică o singură Biserică. Deci noţiunea de Bi-serici surori este improprie.”

„Au venit odată şi aici, la un congres al ecu-meniştilor. Şi unul dintre reprezentanţii lor a susţi-nut ideile socialiste. Eu i-am combătut şi vorbeammereu de Hristos. Iar mă întrebau: «De ce tot vorbiţide Hristos? Aici este vorba de altceva, nu de Hris-


tos». S-au supărat teribil şi, după ce am plecat, m-aucriticat foarte tare pentru că vorbeam de Hristos şinu de probleme de-astea sociale. De ce să mai staude vorbă cu ei care au făcut femeile preoţi, sunt deacord cu homosexualii, nu se mai căsătoresc...”(interviu preluat din Ortodoxia şi internaţionalismulreligios, Ed. Scara, 1999)

„Lupta catolicismului n-a avut o bază spiritua-lă, creştină, aşa cum a fost cea din Rusia sau cea dela noi. Ne acuză Todea [cardinal greco-catolic n.n.]că suntem Biserica trădătoare. Două mii de preoţiortodocşi au stat în închisoare. Eu am fost în închi-soare şi n-am văzut nici un preot unit. Toţi s-au fă-cut ortodocşi sau au intrat în diferite întreprinderi încare făceau pe turnătorii.” (Omagii părintelui Du-mitru Stăniloae, Ed. MMB, 1994)

40. Părintele Cleopa Ilie de la M-rea Sihăstria(†1998): „Mi-au pus întrebări despre unitatea Bise-ricilor, că ei vor să unească Bisericile şi să facă, pre-cum a zis Mântuitorul, o turmă şi un păstor.«Domnule director, i-am zis, biserica dumneavoas-tră, protestantismul, este suspendat în aer. N-are te-melie!» «Dar de ce, părinte?» «Unde vi-i SfântaTradiţie? Unde-s Sfintele Canoane? Unde-i practicaBisericii de 2000 de ani? Aţi desfiinţat totul şi acumvreţi să vă apropiaţi de noi? Este imposibil!» (...)Protestanţii sunt la foarte mare distanţă de noi, aunumai două Taine, şi acelea nu ca taine, ci numai ca


simboluri: Botezul şi Cina Domnului. La Cina Dom-nului fac o masa comemorativă cu pâine şi cu vin încinstea lui Hristos, dar nu mai cred că se prefacepâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Domnului.”

„Aţi văzut la primii voievozi creştini ai româ-nilor, de când sunt cele trei ţări române, Moldova,Muntenia şi Ardealul, toţi au fost ortodocşi... Ştefancel Mare nu a fost baptist! Mircea cel Bătrân nu afost evanghelist sau adventist! Alexandru cel Bunnu a fost martorul lui Iehova; nebunii ăştia au venitacum. Nici o sectă nu exista în ţara noastră peatunci. Aceştia vin din străinătate, plătiţi de masoni,să ne strice dreapta credinţă şi originea noastră depopor ortodox (...). Să ţineţi credinţa care aţi supt-ode la piepturile maicilor voastre! Să ţineţi credinţape care o avem de două mii de ani! Nu vă luaţi dupăslugile satanei care vin din Apus cu milioane dedolari. Ei cumpără pe proşti şi pe nelămuriţi în cre-dinţă, să rupă unitatea în sufletul poporului român şivor să facă cele mai mari erezii şi nebunii în ţaraaceasta. Păziţi-vă de aceştia! Au case de rugăciuni,dar acolo e casa satanei.” (Ortodoxia şi internaţio-nalismul religios, Ed. Scara, 1999)

41. Părintele arhimandrit Arsenie Boca(†1989): „Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor.Căderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de toporale apusului. Numai putregaiul cade din BisericaOrtodoxă, fie ei: arhierei, preoţi de mir, călugări sau


mireni. Înapoi la Sfânta Tradiţie, la Dogmele şi Ca-noanele Sfinţilor Părinţi ale celor şapte SoboareEcumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot. FereascăDumnezeu!” (Talanţii împărăţiei, p. 197)

42. Arhimandit Gheorghios Kapsanis, egu-menul M-rii Grigoriu, Athos: „Ce este ecumenici-tatea? Bisericile Ortodoxe din întreaga lume suntorganizate, din punct de vedere administrativ, în Bi-serici locale sub conducerea unor sinoade locale,respectiv patriarhii. Toate bisericile locale sunt or-ganizate, la rândul lor, sub forma unui sinod ecume-nic din care fac parte reprezentanţi ai tuturor Biseri-cilor Ortodoxe locale. Ce este ecumenismul?Ecumenismul, în schimb, este o formă instituţionalăprin care, sub numele păcii şi al unităţii, sunt adu-nate la un loc toate religiile lumii, precum: evrei,musulmani, budişti, care nu cred în Iisus Hristos caFiu al lui Dumnezeu, şi unde se dezbat problemeeconomice, politice, sociale, culturale etc. Ecume-nismul caută prin toate acestea să se impună ca nouareligie a viitorului. Cu certitudine, Biserica Ortodo-xă este ecumenică adică sobornicească.

Una este însă ecumenicitatea şi alta este ecu-menismul. Biserica Ortodoxă este ecumenică, dar nuecumenistă. Ea rămâne ecumenică atâta vreme cât nucade în ispita ecumenismului. Ecumenicitatea consti-tuie expresia deplinătăţii Bisericii şi se propune şi ce-lorlalţi, fără să se împartă sau să se ajusteze după con-


cepţiile omeneşti. Aşadar Biserica noastră Ortodoxăeste ecumenică şi deoarece întreaga lume are nevoiecu adevărat de ecumenicitatea ei, este necesar ca ea săse menţină ecumenică şi să nu cadă în ecumenism. Iaraceasta nu numai pentru a-şi păstra ecumenicitatea ei,ci şi pentru a ajuta cu adevărat lumea.

Un rol important în mişcarea ecumenică îl areteoria ramificaţiilor care este o erezie eclesiologicăpromovată în cercurile teologice aşa-zis moderniste, acărei esenţă este că toate confesiunile creştine exis-tente în momentul actual sunt văzute ca ramuri egaleale unei singure Biserici a lui Hristos şi care deţin înmod egal harul Sfântului Duh şi Adevărul Divin. Labaza acestei învăţături eretice stă interpretarea inco-rectă a procedurilor canonice privind primirea în Bi-serică a ereticilor şi schismaticilor.” (Ortodoxia şiinternaţionalismul religios, ed. Scara, 1999)

43. Cucernicul Părinte Gheorghe Calciu:„Înţelegerea ecumenică de unire şi armonie a lumiieste de fapt o formă a mişcărilor internaţionaliste peplan religios, în care se încearcă desfiinţarea naţiu-nilor, instituirea unor guverne mondiale, pe care ni-meni nu le-a uns şi care urmăresc doar gloria lor,buna lor viaţă şi satisfacerea dorinţei de a conducepopoarele. Ecumenismul acesta este, în sine, o acţi-une diabolică şi sunt de acord cu unii teologi grecicare spun că ecumenismul este cea mai mare ereziea secolului nostru... Am sperat că România va fi ur-


mătoarea ţară care va ieşi din ecumenism.” («Ziua»de Bucureşti, 5 dec. 1998, p. 8)

44. Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos: „Poatefi spus că de este o mare erezie astăzi, este aşa-nu-mita erezie eclesiologică, care se confruntă mai alescu păstorii Bisericii. Este o mare confuzie astăzidespre ceea ce este Biserica şi care sunt adevăraţii eimembri. Se confundă identitatea Bisericii cu altetradiţii umaniste şi se gândeşte că Biserica estefragmentată şi despărţită, dar mai mult se ignorăsingura cale de mântuire a Bisericii.” „Papistaşii nuau preoţie, nici taine. Vaticanul nu este biserică, ciun sistem politico-economic situat în afara Bisericii,iar papa cu toţi clericii Vaticanului nu sunt urmaşi aiApostolilor, nu au predania şi succesiunea apostoli-că. Papistaşii sunt francolatini, iar pe deasupra şieretici. Papismul se află în afara Bisericii. Şi, pentrucă în afara Bisericii nu există Taine, pentru aceastaclericii papistaşilor şi însuşi papa, pentru noi ortodoc-şii, nu au preoţie, adică au fost tăiaţi de la succesiu-nea apostolică. Dacă se va pierde Credinţa Ortodoxă,atunci nu va mai exista nici Biserică, nici Dumneze-iasca Euharistie. Părinţii Bisericii din veacul al VIII-lea observaseră că papismul, sub influenţa francilor, aschimbat teologia ortodoxă şi astfel nu mai făceaparte din Biserica Ortodoxă care păzea în întregimeadevărul revelat. De aceea, papa nu mai era pomenitîn Diptice.” (Cugetul Bisericii Ortodoxe, cap. I)


45. Cuviosul Ghenadie Sholarios, PatriarhulConstantinopolului (sec. XV): „O, grecilor vrednicide milă, de ce încă rătăciţi şi, lepădând orice nădejdeîn Dumnezeu, căutaţi ajutorul francilor (Europei,n.n)? Cum de împreună cu întreaga Cetate, care cu-rând va cădea, pierdeţi Ortodoxia voastră? Milostivfii mie, Dumnezeule! Aduc mărturie înaintea Ta căsunt nevinovat de această nelegiuire. O, bieţii de voicare vedeţi ce se-ntâmplă în jurul vostru şi, în vremece robia vă este tot mai aproape, vă lepădaţi de cre-dinţa părinţilor voştri şi primiţi fărădelegea! Nu măvoi lepăda nicicând de tine, iubită Ortodoxie, şi n-amsă te ascund, Sfântă Predanie, câtă vreme duhul meumai sălăşluieşte în trupul acesta.” (Sinodul de laFerrara-Florenţa, Ed. Scara, 2002, p. 161)

„Înainte de a face orice judecată în cele ale cre-dinţei, se cuvine a nu trece cu vederea peste cuvin-tele celor care mai înainte de noi au ştiut să poartelupta cea bună şi să birui până la capăt. Sfinţii Proo-roci, Evanghelişti, Apostoli, Mărturisitori şi Cuvioşidin toate timpurile şi toate locurile sunt într-un cu-get când grăiesc despre Ortodoxie şi despre apărareaei. Este cugetul Bisericii Strămoşeşti celei pesteveacuri vie şi nemuritoare, luminoasă şi înfloritoare,este hrana din care s-au alăptat toţi cei ce-au vieţuitîntr-însa, sunt cuvintele aceluiaşi izvor.

Popor ortodox, păstraţi credinţa străbună în ca-re aţi fost crescuţi, păstraţi predaniile părinţilor şi


strămoşilor noştri, păstraţi neatinsă comoara ce aţiprimit-o de la sfinţii cei din veac. Nu vă depărtaţi dela izvorul de viaţă al Bisericii, căci ea vă va ajuta săluptaţi împotriva viclenilor, să vă păstraţi şi să în-mulţiţi darurile Duhului Sfânt primite la Botez şi săvă mântuiţi sufletul şi neamul.

Părinţilor şi fraţilor ortodocşi, cele citite suntdoar o picătură din mulţimea cuvintelor pe careSfinţii Părinţi le-au mărturisit până la noi, împotrivacelor ce voiau a strica Credinţa Ortodoxă lăsată deMântuitorul şi Sfinţii Apostoli. Înţelegeţi şi vedeţică doar Biserica Ortodoxă se ocârmuieşte după celeşapte Soboare, doar Biserica Ortodoxă păstreazăneschimbate scrierile Sfinţilor Părinţi, doar în Bise-rica Ortodoxă se ţin slujbele primelor veacuri, şipentru aceea doar Biserica Ortodoxă e mereu nouăşi înnoită de harul Duhului Sfânt.

Fiţi încredinţaţi că doar cei ce se luptă pentruBiserică vor rămâne în Ortodoxie, doar cei ce vormărturisi învăţătura Bisericii vor aduce dreapta-slăvire lui Dumnezeu, doar acei ce vor lucra toatedin dragoste de Biserică, Însuşi Hristos îi va dăruiOrtodoxiei Sale drept temple vii ale Duhului Sfânt şise vor bucura de vederea luminii line a sfintei slave,pregustând încă de aici împărăţia cerurilor.”

Extras realizat de Monahul Conon Românul(www.mirem.8k.com)


46. Pr. Iosif Trifa: „...Însuşi papa e o mare tru-fie. Cea mai mare trufie care a fost cândva în aceastălume e scrisă pe coroana ce şi-o pune papa pe cap.Pe această coroană se află scrise vorbele: «VicariusFilii Dei», ceea ce pe româneşte înseamnă: vicarul,adică înlocuitorul (cel ce ţine locul) lui Iisus Hristospe pământ. Te ia o scârbă faţă de această trufie de ase numi un pământean vicarul lui Hristos.” («Lumi-na Satelor» nr. 3, din 11 ianuarie 1925, p. 2)

47. Pr. Arsenie Papacioc: „Sunt împotrivă! Peviaţă şi pe moarte împotrivă! Ce ecumenism?”

48. Pr. Adrian Făgeţeanu: „Ecumenismul esteerezie, erezia secolului XX.”

49. Cuv. Paisie Aghioritul: „Cu durere în sufletmărturisesc că, dintre toţi filounioniştii pe care i-amcunoscut, nu am văzut pe nici unul să aibă nu miez,dar nici măcar coajă duhovnicească. Cu toate aces-tea, ştiu să vorbească despre dragoste şi unire, deşiei înşişi nu sunt uniţi cu Dumnezeu, fiindcă nu L-auiubit”.

50. Pr. Iustin Pârvu: „Ideea de unire a credinţeie binevenită, dar aceasta să se facă aşa cum trebuie.Nu poţi uni două sau mai multe Biserici aşa, cu una,cu două, atâta timp cât doctrinele lor sunt diferite şichiar contradictorii. E ca şi cum ai uni o lămâie cu oportocală. Aşa ceva se poate întâmpla doar în politi-că, dar nu şi în Biserică. Unirea asta nu se face aşa,prin emisiuni sau prin ziare, unde fiecare îşi dă cu


părerea personală. Un episcop sau un patriarh nupoate lua o decizie în numele Bisericii. Aici e ochestiune de sinoade. Să vedem ce spun şi grecii, şiruşii, şi sârbii, şi bulgarii, şi toată ortodoxia. Şi noivrem o unire a Bisericii, dar aceasta să se facă dupălegile lui Dumnezeu şi nu după interese politice”.

51. Mitropolitul Serafim de Pireu: „Iubite fra-te, papismul este erezie. Şi, de vreme ce este erezieşi amputare din Trupul Bisericii, nu se cuvine săavem cu această erezie vreo împărtăşire, vreo comu-niune, nici pe motiv de – chipurile – apropiere sauabordare teologică. Se dovedeşte şi din aşa-zisul Di-alog Teologic în desfăşurare împreună cu ei că toateacestea nu au nici o substanţă, nici un miez, că suntun teatru absurd şi ilogic, pentru că aceşti oameni,din nefericire, rămân nepocăiţi. Până în momentul încare se vor pocăi şi se vor întoarce în Biserică, le-găturile cu ei trebuie să fie strict formale, foarteformale şi nu legături esenţiale, pentru că [altfel]trădăm Neprihănita noastră Credinţă Ortodoxă şi-Lîntristăm pe veşnicul nostru Dumnezeu. Şi, fireşte,pe Sfinţii noştri Mucenici, care prin foc şi sânge, şifier, şi apă ne-au predat nefalsificat Adevărul Nepri-hănitei noastre Credinţe.”25

*

25 Mitropolitul Serafim de Pireu, Drept învăţând Cuvântul Adevă-rului, Bucureşti, 2011, p. 91.


Vom prezenta, de asemenea, un grupaj de cita-te26 ce exprimă poziţia şi atitudinile altor sfinţi şimărturisitori ai dreptei credinţe îndeosebi faţă deschisma şi erezia papală. Încă din secolul IX, de-alungul sutelor de ani, până în zilele noastre, acestemărturii strigă la fel de puternic împotriva acestuirău, deoarece cauza lui nu a fost îndepărtată nici pâ-nă acum.

1. Sfântul Fotie cel Mare Patriarhul Constan-tinopolului (866): „Cine nu-şi va astupa urechile laauzul acestei prea mari blasfemii (filio-que) care seîmpotriveşte Evangheliilor, se opune sfintelor Si-noade, îi neagă pe fericiţii şi sfinţii Părinţi... Aceastăblasfemie şi acest glas împotrivitor lui Dumnezeu serăzboieşte împotriva tuturor profeţilor, apostolilor,ierarhilor, mucenicilor laolaltă şi chiar împotrivacuvintelor Domnului, ... pe aceşti escroci şi luptătoriîmpotriva lui Dumnezeu i-am condamnat prin votsinodal şi dumnezeiesc. Şi nu ne-am pronunţatîntemeindu-ne pe propriile noastre judecăţi. Amadus la lumină şi am prezentat din nou în faţa tutu-ror respectiva condamnare de către Sinoadele de pâ-nă acum şi de către aşezămintele apostolice...” (veziIspita Romei, editura Sfintei mănăstiri „Cutlumuş”,Sfântul Munte Athos, pp. 25-39)

26 Textele sunt preluate din lucrarea Sfântul Munte Athos, mărturiede veacuri a luptei pentru apărarea dreptei credinţe, apărută la Editura„Părinţii Aghioriţi”, Sfântul Munte Athos, 2014, pp. 86-95.


2. Sfântul Grigorie Palama (sec. al XIV-lea):„Pe latini nici îngerii nu îi pot schimba, oferindu-lemedicamentul pentru pseudo-slăvirea lor (opusulOrtodoxiei)” (vezi Sfântul Grigorie Palamas, Des-pre purcederea Sfântului Duh, Omilia Iisus, EPE1, p. 184)

3. Sfântul Marcu Eugenicul (al Efesului, 1440):„Prin urmare, ca pe nişte eretici i-am părăsit peaceştia şi de aceea ne-am separat de ei. (...) Ereticisunt, deci ca pe nişte eretici i-am tăiat de la noi. (...)De unde atunci ni s-a pus în faţă dintr-o dată ca fiindortodocşi cei care de atâţia ani şi de către atâţia Pă-rinţi şi învăţători au fost judecaţi ca eretici? (...) Săfugim de ei precum fuge cineva de un şarpe... devânzătorii şi negustorii de Hristos”. „Noi ne-am se-parat de latini nu din alt motiv, ci pentru că sunt nudoar schismatici, ci şi eretici” (vezi Ioan Karmiris,Monumente dogmatice şi simbolice, p. 353-362).

4. Sfântul Atanasie din Paros: „Pentru că aceas-tă erezie nespus de rea [papismul] (...) trăieşte alăturide noi, nu va înceta să ne supere şi să ne tulbure Bise-rica. (...) După cum se vede, cu aceasta vom fi nevoiţisă ne ocupăm şi despre aceasta vom vorbi şi în conti-nuare, cu speranţa de a-i convinge pe latini, după omie de ani, să accepte adevărul. Dacă însă nu vomreuşi acest lucru, cel puţin să ne asigurăm că nu nevom lăsa atraşi de sofismele şi falsele lor explicaţii,pentru a nu fi duşi la pierzanie.”


5. Sfântul Nectarie, Episcop de Pentapole(1920): „Afirmând că este cap al Bisericii, papa L-aexilat pe Hristos din Biserica Apuseană. (...) Acestifos exagerat al papei, această manie monarhică a saa dus la naşterea atâtor erezii.” (vezi Sfântul Nec-tarie, Studiu istoric despre cauzele schismei, vol. 1,Atena, 2002, p. 84)

6. Sfântul Iustin Popovici: „În istoria specieiumane există trei căderi principale: a lui Adam, a luiIuda şi a papei... Datorită eticii sale, papismul în-seamnă, în mare măsură, arianism... Dogma referi-toare la infailibilitatea papei constituie nu doar ere-zie, ci panerezie... Pentru că nici o altă erezie nu s-aridicat atât de radical şi de mult împotriva lui Hris-tos Dumnezeu-Omul şi a Bisericii Sale cum a făcut-o papismul prin infailibilitatea papei-om. Nu existănici o îndoială. Dogma aceasta este erezia ereziilor,o rebeliune fără precedent împotriva TeantropuluiHristos.” (vezi Sfântul Iustin Popovici, Omul şiTeantropul, traducere de Ath. Jeflic, editura „Astir”,Atena, 1975, p. 162)

7. Iosif, Patriarhul Constantinopolului (1430):„Nu au, deci, latinii cuvânt de apărare întemeiat peraţiune, în privinţa înşelăciunii în care se află. Eiîşi devin loruşi înşelare şi pierzanie. Şi nu doar peDuhul Sfânt Îl blasfemiază, ci lucrează şi toată im-pietatea. (...) Să nu avem legături cu aceştia (...), canu cumva şi noi să ne alăturăm diavolului (...).


Cum deci va fi posibilă unirea, date fiind zecile demii de dogme care ne despart?” (vezi A. Dimitra-kopulos, Istoria schismei, editura „Tinos”, 1996, p.89, 161)

8. Ghenadie Scolariul, Patriarhul Constanti-nopolului (sec. al XV-lea): „Astfel vă veţi uni culatini şi de Dumnezeu vă veţi despărţim şi faimăproastă veţi câştiga pe vecie.” (A. Dimitrakopulos,Istoria schismei, editura „Tinos”, 1996, p. 196)

9. Avva Gavriil Dionisiatul: „Şi se impune canoi, ortodocşii, să ne dezicem de orice fel de dialogcu ereticii, aşa cum, pe bună dreptate, ne sfătuieşteşi Sfântul Apostol Pavel: «De omul eretic, după în-tâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unulca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singurde sine osândit». Pentru ce aşadar atâta bunăvoinţădin partea acelora în a ne invita la Roma, pentru cechemarea insistentă la dialog? Pentru ce atâta dra-goste prefăcută, în numele lui Dumnezeu? Nu ne în-văţăm oare minte din câte am pătimit la Ferrara şi laFlorenţa? Oare nu avem de-acum experienţă în ceeace priveşte şicanele şi mândria latinilor? Oare numai distingem linia de delimitare dintre adevăr şiipocrizie în ceea ce priveşte credinţa?” («Presa Or-todoxă» nr. 76 din iunie 1967)

10. Avva Filothei Zervakos (1980): „Dacă pa-pa doreşte refacerea unităţii, să recunoască şi sămărturisească toate rătăcirile, ereziile şi invenţiile pe


care le-au făcut încă de la început diferiţii papi care s-au rupt de Biserica Ortodoxă, să se căiască, să plângăcu amărăciune, să se umilească, iar atunci îi vom ac-cepta.” (http://impantokratoros.gr/CI40A962.el.aspx)

11. Avva Paisie Aghioritul: „Ceva ştiau Sfin-ţii Părinţi de interziceau legăturile cu ereticii. Astăzini se spune: «Nu doar cu ereticii, ci şi cu budiştii, şicu închinătorii la foc şi la demoni să ne rugăm lao-laltă. La rugăciunile comune şi la conferinţe trebuiesă fie prezenţi şi ortodocşii, este doar o prezenţă».Despre ce prezenţă e vorba? Toate sunt explicate cuajutorul logicii, justificându-se în acest mod ceea cee imposibil de justificat. Duhul europenizării credecă toate chestiunile duhovniceşti pot fi tranzacţio-nate pe piaţa comună. Unii dintre ortodocşi, cei mailuminaţi dintre aceştia şi care vor să se facă obser-vaţi, cu alte cuvinte, cei care vor să facă «misiune»,convoacă conferinţe comune cu eterodocşii, în care,agitându-se, consideră că promovează Ortodoxia,dar tot ceea ce reuşesc este să devină aceeaşi mânca-re de peşte cu ereticii.” (Cu durere şi dragoste pen-tru omul modern, Cuvântarea I, pp. 347-349, editu-ra Sfintei Sihăstrii „Sfântul Evanghelist Ioan Teolo-gul”, Souroti, Salonic)

12. Avva Epifanie Teodoropulos, într-o scri-soare adresată Patriarhului Ecumenic Atenagora:„Cum de este posibil ca ereticul papă să fie primulîntre episcopii creştinătăţii, iar noi să fim pe locul


doi? De când Biserica noastră a inclus în rândurilesale, după episcopii ortodocşi, şi pe cei ai ereticilor?Vorbiţi adevărata limbă dogmatică şi canonică saupe cea flexibilă a ipocriziei diplomatice? Sunteţiepiscop sau diplomat? Cum de este posibil să fie ri-dicate pedepsele canonice ale Bisericii, din momentce obiectul acestora (ereziile) nu doar continuă săexiste, ci chiar se adâncesc, extinzându-se şi dândnaştere altora?”(http://www.impantokratoros.gr/0E59A0BF.el.aspx)

13. Avva Gheorghe Kapsanis: „Atitudineaaceasta a afişat-o Biserica dintotdeauna şi faţă depapalitate. A simţit, aşadar, Biserica că devierea pa-pistaşă nu constă doar în adoptarea unui alt sistemde conducere sau a diferitelor tradiţii bisericeşti, cişi în pervertirea în profunzime a spiritului evanghe-lic. Teologii bizantini nu erau naivi, nici fanatici sauextremişti atunci când elaborau tratate prin care fă-ceau dovada ereziei lui Filioque. Purcederea Sfân-tului Duh şi «de la Fiul» înseamnă, în ceea ce pri-veşte Sfânta Treime, dualitate, adică semi-sabelia-nism, subestimând Sfântul Duh şi falsificând întrea-ga triadologie, după cum, pe bună dreptate remarcăVladimir Losky...” (vezi Ortodoxie şi umanism,Ortodoxie şi papalitate, arhim. Gheorghe Kapsanis,Sfânta Mănăstire „Grigoriu”, Sfântul Munte Athos,1998, pp. 87-89)


14. Avva Efrem Filoteitul: „Papistaşi, protes-tanţi, hiliaşti, masoni, uniţi, ecumenişti şi tot felul de«motive de amărăciune», toţi «au un singur cuget şiputerea şi stăpânirea lor o dau fiarei. Ei vor pornirăzboi împotriva Mielului, dar Mielul îi va birui,pentru că este Domnul domnilor şi Împăratul împă-raţilor şi vor birui şi cei împreună cu El – chemaţi şialeşi, şi credincioşi» (Apoc 17, 13).

Suntem de părere că Ortodoxia nu are ce căutaîn acest conglomerat de rătăciri şi erezii. După cumremarcă pr. Haralamb Vasilopoulos, această găsel-niţă ecumenistă frauduloasă nu are ca scop căutareaadevărului, ci «este o amestecătură întru anihilareaAdevărului, o încercare ca cei rătăciţi să nu afleadevărul, ci să îl piardă şi cei care îl deţin, adicăaceia care cred într-Una, Sfântă, Sobornicească şiApostoliceasă Biserică”(http://www. Impantokratoros.gr/C9FEDA67.el.aspx)

15. ÎPS Augustin Kantiotis, Mitropolit deFlorina: „...În afară de Biserica Ortodoxă cea Una,toate celelalte – care în mod abuziv sunt numite bi-serici – nu sunt nimic altceva, decât erezii şi schis-me. Ne referim aici în special la papalitate... care nue doar schismă, aşa cum anticanonic a afirma Patri-arhul Ecumenic Atenagora, ci, aşa cum am mai ară-tat, este totodată şi erezie, adică o sumă de credinţegreşite, dintre care cea mai importantă este primatulpapal şi infailibilitatea papei, prin intermediul cărora


pontificul, asemeni unui alt lucifer, se pune pe sinemai presus decât orice autoritate sau putere, maipresus chiar decât Sinoadele Ecumenice şi locale,fiind mărit, în mod conştient sau inconştient, ase-meni unui dumnezeu.” («Presa Ortodoxă» nr. 706,din 15 august 1986)

16. Î.P.S. Serafim, Mitropolit de Pireu:„Referitor la teoriile ecumeniste false a «Biserici-lor surori» şi a celor «doi plămâni», şi la uniatism,este binecunoscut faptul că acestea au fost inse-rate în mod inacceptabil, ruşinos şi eronat în tex-tul elaborat la Balamand, Liban, în anul 1993.Acolo a fost recunoscută parasinagoga eretică apapismului nu doar drept «Biserică», ci ca «Bise-rică soră» a Bisericii Ortodoxe. Cu alte cuvinte,cea Una, Sfântă, Sobornicească şi ApostoliceascăBiserică Ortodoxă a fost asimilată, din punct devedere eclesiologic, cu erezia papistaşă... Recu-noaşteţi, Preafericite Stăpâne, papalitatea drept«Biserică»? Este oare aceasta «Biserică» sau ere-zie? O mulţime de sinoade ortodoxe au condamnatpapalitatea ca fiind erezie.” (vezi scrisoarea Î.P.S.Serafim, Mitropolit al Pireului, adresată Preaferi-citului Patriarh Ecumenic Bartolomeu şi datată 27iunie 2013)

17. Pr. Gheorghe Metalinos: „...Am purces îngrabă la Dialogul teologic, fără însă a îndeplini con-diţia de bază a Ortodoxiei, respectiv abrogarea pri-


matului papal şi a infailibilităţii, mai ales că institu-ţia papală constituie cea mai tragică deformare aSfintei Evanghelii a lui Hristos şi obstacolul cel maiimportant pentru apropierea «întru adevăr» a catoli-cismului de Ortodoxie.” (vezi pr. Georgios Metalli-nos, Dialoguri fără mască, revista «Conştiinţa», de-cembrie 2006)

18. Fotis Kontoglou: „...Ierarhii pe care, cumam spus, i-a prins aşa dintr-o dată dorul pentru la-tini, susţin că fac aceasta din «iubire». Însă aceastaeste o scuză grosolană şi foarte bine vor face să nelase în pace cu aceste rosolii ale «iubirii», pe care aufăcut-o de râs. Diavolul, atunci când vrea să-şi facăjocul plin de şiretenie, vorbeşte, derbedeul, despreiubire. Toate câte a spus Hristos le spune şi acela,prefăcut, pentru a ne păcăli. Acum, aşa dintr-o dată,pe purtătorii noştri de rasă de la Constantinopol i-acuprins paroxismul iubirii faţă de italieni, care ră-mân, ca întotdeauna, reci şi mândri şi nu-şi întorcfaţa să-i vadă pe aceşti «fraţi întru Hristos», cărora,câte le-au făcut încă de pe vremea cruciaţilor şi pânăacum nu le-au făcut nici măcar turcii sau tătarii, saumahomedanii.” (vezi Fotis Kontoglu, Flori mistice,editura „Papadimitriou”, pp. 51-53)

Am dat până acum atâtea exemple pozitive, demărturii ale unor bărbaţi care au luptat pentru Hris-tos cel adevărat, împotriva lepădării de credinţă.


Prezentăm şi un singur exemplu de gândire şideclaraţie ecumenistă. Este cel al Î.P.S. Nifon, Mi-tropolit al Târgoviştei, membru în Consiliul de Con-ducere al Comisiei Centrale a Consiliului Mondialal Bisericilor, care, la cea de-a X-a Adunare Gene-rală a acestui Consiliu, ce s-a ţinut în 2013 la Busan(Coreea de Sud), a afirmat, printre altele, că:

1) Unitatea Bisericii s-a pierdut şi, în forma saactuală, din moment ce este divizată, Biserica estedeficitară, din punct de vedere al Sfintelor Taine.

2) Nu mai putem cunoaşte care dintre Bisericilecreştine este succesoarea Bisericii Primare a Ieru-salimului.

3) Toţi oamenii sunt fraţi întru Hristos, SfântulBotez creştin constituind doar o etapă superioară,mistică în cadrul rudeniei spirituale existente întreaceştia.

Din toate cele prezentate până acum, putemînţelege clar un lucru: ecumenismul este o farsă.A fost creat cu scopul viclean şi precis de a dis-truge credinţa şi Biserica cea adevărată, darfolosindu-se de masca dorinţei de unitate. Dar ede remarcat un lucru: ecumeniştii nu vorbesc deunitatea de credinţă! Pentru că unitatea de cre-dinţă presupune ca toţi credincioşii să aibă şi sămărturisească aceleaşi convingeri doctrinare; săaibă aceeaşi învăţătură şi acelaşi Crez. Iar în baza


mărturisirii de credinţă comune, să aibă şi comu-niune sacramentală, adică să se împărtăşească cuSfântul Trup şi Sânge al lui Hristos din acelaşiPotir. Aceasta ar conduce la mântuirea lor într-osingură Biserică.

Da, ecumenismul luptă pentru unitate, însă nupentru o unire a tuturor în Hristos, ci pentru o unirea tuturor în lepădarea de El. Nu o unitate înfăptuitădupă principiul: „...cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Euîn Tine, ca şi ei să fie una în Noi”, aşa cum am arătatla începutul acestei lucrări că S-a rugat Fiul luiDumnezeu pentru unitatea celor ce vor crede în El,ci o unitate realizată împotriva acestui model şi cri-teriu, prin amestecarea binelui cu răul. A învăţăturiisănătoase şi mântuitoare cu cele stricate şi pierză-toare. Or, tocmai în aceasta constă perfidia acesteimişcări, că se foloseşte de numele lui Hristos pentruca să realizeze, de fapt, o unitate în anti-Hristos, îm-potriva Lui.

Ecumenismul de aceea este atât de periculos,pentru că, în scopul şi acţiunile sale, nu se raportea-ză la Dumnezeu. Ecumeniştii vorbesc doar în apa-renţă de Dumnezeu şi în Numele Său, dar în realitatenu numai că Îl ignoră şi nu-L recunosc, dar lucreazăîmpotriva Lui. Lucrează împotriva mântuirii prin Elşi, de fapt, împotriva creaţiei Sale.

Redăm mai jos două documente – dovezi aleunor luări de poziţie în faţa ecumenismului.


Mărturisirea de credinţă împotrivaecumenismului, făcută de Sinaxa Clericilor şiMonahilor Ortodocşi din Grecia, în anul 2009

Toţi cei care prin harul lui Dumnezeu am cres-cut în dogmele cele binecinstitoare şi urmăm întoate Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şiApostolească credem că:

Singura cale mântuitoare pentru oameni estecredinţa în Sfânta Treime, în opera şi învăţăturaDomnului nostru Iisus Hristos, care sunt continue întrupul Lui, Sfânta Biserică. Hristos este singura lu-mină adevărată; nu există alte lumini care să nelumineze, nici alte nume care pot să ne mântuiască:„Şi nu este întru alt întru nimic mântuire, pentru cănici nume este altul sub cer dat întru oameni, întrucare trebuie să ne mântuim noi”. Toate celelaltecredinţe, toate religiile care ignoră şi nu-L mărturi-sesc pe Hristos „venit în trup”, sunt făcături ome-neşti şi lucrurile diavolului, nu conduc la adevăratacunoaştere a lui Dumnezeu şi la naşterea din nouprin dumnezeiescul Botez, ci îi rătăcesc pe oamenişi îi conduc la pierzare. Noi, creştinii care credemîn Sfânta Treime, nu avem acelaşi Dumnezeu cu nicio altă religie: nici cu aşa-numitele religii monote-iste (iudaismul şi islamul), care nu cred în SfântaTreime.


De două mii de ani, Biserica întemeiată deHristos şi călăuzită de Sfântul Duh a rămas statornicăşi neclintită în Adevărul mântuitor învăţat de Hristos,predat de Sfinţii Apostoli şi păzit de Sfinţii Părinţi. Nua fost îngenuncheată de cumplitele prigoane ale iude-ilor, iniţial, şi ale închinătorilor la idoli, mai apoi, înprimele trei secole; a arătat o mulţime de martiri şi aieşit biruitoare, dovedind originea ei dumnezeiască.După cum minunat spune Sfântul Ioan Gură de Aur:„Nimic nu este mai puternic decât Biserica... Dacăporţi război împotriva vreunui om, fie ai învins, fie aifost învins; dar dacă porţi război împotriva Bisericii,vei fi învins fără să te dumireşti, căci Dumnezeu estemai tare decât toate”.

După încetarea prigoanelor şi triumful Biseri-cii asupra vrăjmaşilor din afară, adică a iudeilor şia închinătorilor la idoli, s-au înmulţit şi s-au împu-ternicit vrăjmaşii dinăuntru ai Bisericii. Au apărutdiferite erezii, care au încercat să perimeze(răstoarne) şi să falsifice credinţa predanisită, aşaîncât credincioşii să fie zăpăciţi şi să slăbească în-crederea lor în adevărul evanghelic şi în cele încre-dinţate. Marele Vasilie schiţând situaţia bisericeas-că, creată de erezia lui Arie, care a dominat timp depatruzeci de ani şi administrativ, zice: „DogmelePărinţilor sunt dispreţuite, predaniile apostolicesunt socotite de nimic, invenţiile oamenilor mai noi


înlumesc Bisericile; aşadar, oamenii nu mai teolo-ghisesc, ci tehnologhisesc; înţelepciunea lumii areîntâietate îndepărtând lauda Crucii. Păstorii suntizgoniţi, iar în locul lor sunt introduşi lupi grei caresfârtecă turma lui Hristos”.

Ce s-a întâmplat cu vrăjmaşii din afară, religi-ile, s-a întâmplat şi cu cei din interior, ereziile. Bi-serica – prin marii şi luminaţii Sfinţi Părinţi, a defi-nit şi a îngrădit credinţa Ortodoxă prin hotărârileSinoadelor Ecumenice şi Locale referitoare la anu-mite învăţături îndoielnice, dar şi prin conglăsuireaPărinţilor (consensus Patrum) asupra întregului deteme al credinţei. Suntem mai siguri când îi urmămpe Sfinţii Părinţi şi nu mutăm hotarele pe care ei le-au aşezat. Cuvintele „Următori Sfinţilor Părinţi” şi„Nu muta hotarele pe care le-au aşezat Părinţiinoştri” constituie o linie sigură de drum şi supapade siguranţă a credinţei şi vieţuirii noastre ortodo-xe. Prin urmare punctele de bază ale mărturisiriinoastre sunt următoarele:

1. Păzim neclintite şi nefalsificate toate celelegiuite de Sinoade şi de Părinţi. Primim toate câteei le-au primit şi condamnăm toate câte ei le-aucondamnat, ferindu-ne de contactul cu toţi cei careinovează în chestiunile credinţei. Noi nici nu adău-găm, nici nu desfiinţăm vreo învăţătură, nici nu oschimbăm. Sfântul Ignatie al Antiohiei, purtătorulde Dumnezeu, scria deja în Epistola sa către Sfântul


Policarp al Smirnei: „Tot cel ce se pronunţă împo-triva celor hotărâte, chiar dacă ar fi vrednic de cre-zare, chiar dacă ar posti, chiar dacă ar trăi în feci-orie, chiar dacă ar face minuni, să-ţi fie lup în pielede oaie, care lucrează stricarea oilor”. Sfântul IoanGură de Aur, tâlcuind cuvântul Apostolului Pavel:„Dacă cineva va binevesti vouă, altceva decât aţiprimit, să fie anatema”, observă că Apostolul „nu azis că dacă propovăduiesc împotrivă sau leapădătotul, ci chiar şi ceva foarte mic dacă v-ar binevestiîn afara celor primite, chiar dacă de întâmplare vorfi mişcaţi, anatema să fie”. Sinodul al VII-lea Ecu-menic, proclamând hotărârile lui împotriva icono-mahilor către clericii din Constantinopol, scrie: „Amurmat Predaniei Bisericii Universale şi nu am făcutnici destindere (scoatere), nici prisosinţă (adaos), ciînvăţându-ne apostoliceşte, ţinem Predaniile pe ca-re le-am primit, primind şi îmbrăţişând întotdeaunacâte Sfânta Biserică Universală de la începutulvremurilor a primit oral şi prin scris… Căci adevă-rata şi prea dreapta judecată a Bisericii nu acceptănimic a înnoi în ea, nici a face vreo scoatere. Dreptaceea, noi, urmând legilor părinteşti şi primind ha-rul de la unicul Duh, am păzit toate cele ale Biseri-cii fără a tăia sau a împuţina cu ceva”.

Împreună cu Sfinţii Părinţi şi cu Sfintele Si-noade lepădăm şi anatematizăm toate ereziile cares-au ivit în cursul istoric al Bisericii. Dintre ereziile


vechi, care supravieţuiesc până azi, condamnămarianismul (supravieţuieşte la minciuno-martorii luiIehova) şi monofizitismul, cel radical al lui Eutihieşi cel moderat al lui Sever şi Dioscor, conform ho-tărârilor Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon şiînvăţăturii hristologice a marilor Sfinţi Părinţi şiDascăli, precum a Sfântului Maxim Mărturisitorul,a Sfântului Ioan Damaschinul, a Marelui Fotie şi aimnelor din cult.

2. Proclamăm că papismul (romano-catolicis-mul – n.tr.) este pântecele ereziilor şi al rătăcirilor.Învăţătura despre „Filioque”, adică a purcederiiSfântului Duh şi de la Fiul, este contrară celor pecare Însuşi Hristos le-a învăţat despre Sfântul Duh.Întreaga ceată a Părinţilor – şi în sinoade şi înparte – consideră papismul ca erezie, pentru că înafară de „Filioque”, a introdus o mulţime de alterătăciri, precum primatul şi infailibilitatea papei,azima, focul curăţitor, imaculata concepţie a Năs-cătoarei de Dumnezeu, graţia creată, răscumpăra-rea iertărilor (indulgentiae); a schimbat aproapetoată învăţătura şi practica în legătură cu Botezul,Mirungerea, Dumnezeiasca Euharistie şi celelaltetaine şi a transformat Biserica într-un stat lumesc.

Papismul actual s-a abătut mult mai mult decâtpapismul medieval de la învăţătura Bisericii, aşaîncât el nu mai constituie continuarea vechii Bise-rici Apusene. A introdus o mulţime de noi exagerări


în „mariologie”, precum învăţătura despre Născă-toarea de Dumnezeu ca „împreună-mântuitoare”(corredemptrix) a neamului omenesc. A încurajat„Mişcarea Harismatică” a grupărilor protestante,chipurile pnevmato-centrice. A înfiat metode orien-tale de rugăciune şi meditaţie. A introdus noi ino-vaţii în dumnezeiescul cult, precum orgile muzicale.A prescurtat şi distrus cu totul Dumnezeiasca Litur-ghie. În spaţiul Ecumenismului a pus bazele religieimondiale (pan-religia), recunoscând prin ConciliuII Vatican „viaţa duhovnicească” a celor de altereligii. Minimalismul dogmatic a condus şi la o îm-puţinare a cerinţelor morale, dată fiind legăturadintre dogmă şi morală, având ca urmare căderilemorale ale înalţilor prelaţi şi dezvoltarea între cle-rici a deviaţiilor morale ale homosexualităţii şi alepedofiliei. Continuând să susţină „Uniaţia”, aceas-tă caricatură a Ortodoxiei, prin care ca printr-uncal troian îi înşeală şi îi atrage pe credincioşi, tor-pilează dialogul şi demistifică aşa-numitele sinceredispoziţii pentru unire.

În general, există o schimbare radicală a pa-pismului şi o întoarcere spre protestantism dupăConciliul II Vatican, precum şi o înfiere a unor dife-rite mişcări „spirituale” ale „Noii Ere”.

Conform Sfântului Simeon al Tesalonicului –Mistagogul, papismul a provocat Bisericii cea maimare stricăciune din câte au provocat toate ereziile


şi schismele împreună. Noi ortodocşii avem comu-niune cu papii dinainte de schismă şi pe mulţi papiîi sărbătorim ca sfinţi. Papii după schismă sunteretici; au încetat să mai fie succesori în tronul Ro-mei, nu au succesiune apostolică, pentru că nu aucredinţa Apostolilor şi a Părinţilor. Din acest motiv,pe orice papă „nu doar că nu-l avem în comuniune,dar îl numim şi eretic”. Din cauza blasfemiei împo-triva Sfântului Duh prin învăţătura despre Filioque,L-au pierdut pe Sfântul Duh, iar toate la ei sunt lip-site de har. Nici o taină a lor nu este validă dupăSfântul Simeon. „Deci blasfemiază inovatorii şi de-parte de Duhul sunt, blasfemiind împotriva DuhuluiSfânt, şi cu desăvârşire nu este întru ei Duhul Sfânt;pentru care şi cele ale lor sunt fără har, după cumharul Duhului l-au nesocotit şi l-au subminat…pentru care şi Duhul Sfânt nu se află întru ei, şi ni-mic duhovnicesc întru ei şi toate cele de la ei suntgoale şi noi şi contrarii Predaniei dumnezeieşti”.

3. Aceleaşi sunt valabile, într-un mai maregrad, pentru Protestantism, care ca un copil al pa-pismului a moştenit multe erezii, iar pe de altă partea adăugat mult mai multe; respinge Predania, ac-ceptând doar Sfânta Scriptură (sola Scriptura), pecare o răstălmăceşte; desfiinţează Preoţia ca Hartainic special, cinstirea Sfinţilor şi a icoanelor;subestimează persoana Născătoarei de Dumnezeu;respinge monahismul; din Sfintele Taine acceptă


doar Botezul şi Dumnezeiasca Euharistie, denatu-rând şi în acestea învăţătura şi practica Bisericii;învaţă predestinaţia absolută (calvinism) şi îndrep-tarea (mântuirea) doar prin credinţă, iar, în celedin urmă, partea lui „progresistă” a introdus preo-ţia femeilor şi căsătoria homosexualilor, pe care îiprimeşte şi în Preoţie. Însă, în principal, este ab-sentă eclesiologia, pentru că nu există sensul de Bi-serică, aşa cum îl deţine Predania Ortodoxă.

4. Unica modalitate de restabilire a comuniuniinoastre cu ereticii este proclamarea rătăcirii în ce-ea ce-i priveşte şi pocăinţa, aşa încât să fie o adevă-rată unire şi pace; unire cu adevărul şi nu cu rătă-cirea şi cu erezia. Pentru încorporarea ereticilor înBiserică, acrivia canonică pretinde primirea lorprin Botez. „Botezul” lor anterior, săvârşit în afaraBisericii, fără întreita afundare şi ridicare a celuice se botează în apa sfinţită printr-o rugăciune spe-cială şi de către un preot neortodox, nu este botez.Sunt lipsiţi de Harul Sfântului Duh, care nu existăîn cadrul schismelor şi ereziilor, şi, prin urmare, nuavem nimic comun care să ne unească, precum ziceMarele Vasile: „Cei ce s-au lepădat de Biserică n-au mai avut harul Duhului Sfânt peste ei, căci a lip-sit comunicarea prin întreruperea succesiunii…ceice s-au rupt, devenind mireni, n-au avut nici puterede a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau daaltora harul Duhului Sfânt, de la care ei au căzut”.


Pentru aceasta este netemeinică şi nesigură no-ua încercare a ecumeniştilor de a impune concepţiacă avem botez comun cu ereticii, şi pe inexistentaunitate baptismală să susţină unitatea Bisericii, careexistă – chipurile – acolo unde există botezul. Însăcineva intră în Biserică şi devine membru al ei, nuprin orice botez, ci prin singurul şi unicul Botez să-vârşit de preoţii care au Preoţia Bisericii.

5. Atâta vreme cât ereticii continuă să rămânăîn rătăcire, respingem comuniunea cu ei, şi în moddeosebit rugăciunile în comun. Sfintele Canoane, înîntregul lor, interzic nu doar coliturghisirile şi ru-găciunile în comun în biserici, ci şi simplele rugăci-uni în comun în spaţii private. Poziţia severă a Bi-sericii vizavi de eretici provine dintr-o adevăratăiubire şi dintr-un sincer interes pentru mântuirealor şi dintr-o grijă pastorală ca nu cumva credinci-oşii să fie atraşi în vreo erezie. Cine iubeşte, aratăadevărul, nu-l lasă pe celălalt în minciună; altfel,iubirea, concordia şi pacea cu el sunt prefăcute şifalse. Există un război bun şi o pace rea. „Căci maivrednic de laudă este un război decât o pace caredesparte de Dumnezeu” – spune Sfântul GrigorieTeologul. Şi Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă:„Dacă vezi că se vatămă buna-cinstire, nu da întâ-ietate împăcării în detrimentul adevărului, ci împo-triveşte-te cu vitejie până la moarte... netrădând ni-cidecum adevărul”. Iar în altă parte recomandă ac-


centuând: „Să nu acceptaţi nici o dogmă nouă subpretextul iubirii”. Această poziţie a Părinţilor şi-aînsuşit-o şi marele luptător şi mărturisitor al Cre-dinţei Ortodoxe înaintea latinilor, Sfântul Marcu alEfesului Evghenicul, care îşi încheie propria Mărtu-risire de Credinţă la Florenţa prin următoarele cu-vinte: „Toţi Dascălii Bisericii, toate Sinoadele şitoate Dumnezeieştile Scripturi ne sfătuiesc să fugimde cei cu cugetă diferit (cu alte credinţe) şi a sta de-parte de împărtăşirea cu ei. Deci, să dispreţuiesc eutoate acestea, şi să urmez celor care sub pretenţio-zitatea unei păci fabricate poruncesc unirea? Celorcare au violat sfântul şi dumnezeiescul Simbol şi Îlintroduc pe Fiul ca a doua cauză a Sfântului Duh?Căci celelalte ale dezaxaţiilor lor le las, avându-le pecele de acum, dintre care şi un singur lucru era sufi-cient, ca noi să ne fi despărţit de ei. Să nu pătimimaceasta niciodată, Mângâietorule Bune, şi fă să numă depărtez niciodată de credinţa faţă de care suntdator, ci, ţinând învăţătura Ta şi a fericiţilor bărbaţiinsuflaţi de Tine, să mă adaug părinţilor mei, ducândde aici, dacă nu altceva, măcar buna-cinstire”.

6. Până la începuturile secolului XX, Biserica aavut în mod ferm şi constant o poziţie de respingere şide osândire în faţa tuturor ereziilor, precum este clarformulată în Sinodiconul Ortodoxiei, care se citeşte înDuminica Ortodoxiei. Se anatemizează ereziile şi ere-ticii, fiecare în mod particular; iar ca să nu rămână


nici una în afara anatemei, la sfârşit există o anatema-tismă generală: „Tuturor ereticilor anatema”.

Din păcate, această poziţie unică, fermă şineoscilantă a Bisericii de până la începutul secolu-lui XX a început treptat să fie abandonată, dupăEnciclica emisă de Patriarhia Ecumenică în 1920„Către Bisericile lui Hristos de pretutindeni”, care,pentru prima oară, caracterizează în mod oficialereziile ca biserici, care nu sunt înstrăinate de Bise-rică, ci sunt casnice (intime) şi rude. Recomanda„să se reaprindă şi să se întărească înainte de toateiubirea între Biserici, neconsiderându-ne unele pealtele ca străine şi ale celorlalţi, ci rudenii şi apropi-ate (casnice) în Hristos şi împreună-moştenitoare şiin corpore ale făgăduinţei lui Dumnezeu în Hristos”.

Se deschise deja drumul pentru înfierea, con-stituirea şi dezvoltarea în spaţiul Bisericii Ortodoxea ereziei Ecumenismului, această panerezie, iniţialo invenţie protestantă, iar acum avizată şi de cato-lici, erezie care înfiază şi legiferează toate ereziileca biserici şi atacă dogma despre Biserica cea Una,Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică.Mai mult, a fost dezvoltată, se învaţă şi se impunede către Patriarhi şi episcopi o noua dogmă despreBiserică, o nouă eclesiologie. Conform acesteia,nici o Biserică nu este îndreptăţită să-şi revendiceexclusiv pentru ea caracterul de Biserică universalăşi adevărată. Fiecare este un fragment, o parte, dar


nu Biserica întreagă. Toate împreună constituie Bi-serica.

Toate hotarele (definiţiile) pe care le-au pusPărinţii au căzut; nu mai există nici o linie de defi-nire şi de demarcaţie între erezie şi Biserică, întreadevăr şi rătăcire. Şi ereziile sunt biserici, şi desi-gur multe, precum cea papală (catolică), se consi-deră acum ca biserici surori, cărora împreună cunoi Dumnezeu le-a încredinţat grija pentru mântui-rea oamenilor. Există şi în cadrul ereziilor harulAtotsfântului Duh, drept pentru care şi botezul lor,precum şi toate celelalte taine sunt valide. Toţi câţis-au botezat, oricărei erezii ar aparţine, sunt mă-dulare ale trupului lui Hristos, ale Bisericii. Bleste-mele şi anatemele sinoadelor nu mai sunt valabile şitrebuie radiate din cărţile liturgice. Ne-am adăpos-tit în „Consiliul Mondial al Bisericilor” şi ne-amvândut substanţial – şi aceasta doar prin aderareanoastră – propria conştiinţă de sine eclesiologică.Am desfiinţat dogma despre Biserica cea Una,Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică,dogma despre „un (singur) Domn, o (singură) cre-dinţă, un (singur) Botez”.

7. Acest sincretism intercreştin, a fost dezvoltatacum şi într-un sincretism interreligios, care punesemnul egal între toate religiile şi theosevia, cinsti-rea de Dumnezeu cea una, de-Dumnezeu-descoperi-tă în Hristos, cunoştinţa dumnezeiască şi viaţa în


Hristos. Este atacată, în consecinţă, nu doar dogmadespre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şiApostolească în relaţie cu ereziile, ci şi dogma decăpetenie despre unica Revelaţie în lume şi unicamântuire a oamenilor prin Iisus Hristos în relaţie cureligiile lumii. Este cea mai mare rătăcire, cea maimare erezie din toate veacurile.

8. Noi credem şi mărturisim că doar în Hristosexistă posibilitatea mântuirii. Religiile lumii şi ere-ziile duc la pierzare. Biserica Ortodoxă nu este doarBiserica adevărată; este Biserica cea Una. Doar eaa rămas fidelă Evangheliei, Sinoadelor şi Părinţi-lor, şi, prin urmare, doar ea reprezintă adevărataBiserică Universală a lui Hristos. După CuviosulStareţ Iustin Popovici, Ecumenismul este numelecomun pentru falsele biserici ale Europei Apusene.Numele lor comun este panerezia.

Această panerezie a fost primită de mulţipatriarhi, arhiepiscopi, episcopi, clerici, monahişi laici dintre ortodocşi. O învaţă „cu capul des-coperit”, a aplică şi o impun în practică, împărtă-şindu-se în felurite chipuri cu ereticii, prin rugă-ciuni în comun, schimb de vizite, colaborări pas-torale, aşezându-se radical pe ei înşişi în afaraBisericii. Poziţia noastră inspirată de hotărârilecanonice sinodale şi de exemplul Sfinţilor esteevidentă. Fiecare trebuie să-şi ia în serios res-ponsabilităţile sale.


9. Desigur că există şi responsabilităţi colecti-ve, iar în principal cele ale Ierarhilor şi teologilornoştri cu mentalitate ecumenistă în faţa pleromeiortodoxe şi a turmei lor. Acestora le declarăm întrufrica lui Dumnezeu şi cu iubire că această poziţie alor şi deschiderile lor în activităţile ecumeniste suntcondamnabile din orice parte am privi, pentru că:

• pun la îndoială realmente Credinţa şi Preda-nia noastră ortodox-patristică;

• seamănă îndoială în inimile turmei şi îi clati-nă pe mulţi, conducându-i spre divizare şi schismă şi

• atrag o parte a turmei în rătăcire şi prinaceasta într-un dezastru duhovnicesc.

Proclamăm, aşadar, că din aceste motive, ceicare se mişcă în această iresponsabilitate ecumenis-tă, oricare ar fi poziţia pe care o ocupă în Organis-mul Ecleziastic, se opun Predaniei Sfinţilor noştrişi, în consecinţă, sunt în opoziţie cu ei.

De aceea, poziţia lor trebuie osândită şi res-pinsă de către întregul Ierarhilor şi al poporuluicredincios.

Toate încercările de reacţie şi de împotrivire ceau avut loc şi până acum, prin scrierea de articole şistudii, de memorii şi atenţionări, prin texte apologeticesemnate de clerici, monahi sau mireni prea puţin aufost luate în seamă de mediile ecumeniste. Persoanelepilot ale acestor misiuni de amestecare a tuturor crezu-


rilor religioase au neutralizat în faţa mulţimii credinci-oşilor orice iniţiativă, servindu-le acestora argumentulmincinos că toate luările de poziţie provin din parteaunor mici grupări „zelotiste” sau a unor neascultătorimânaţi de interesele slavei deşarte. Iar pe aceştia au în-cercat să-i intimideze, numindu-i în batjocură „mariapărători ai ortodoxiei”, fundamentalişti, xenofobi, ta-libani, retrograzi şi încoronându-i cu tot felul de astfelde epitete, în numele slujirii lui Hristos şi a slăviriiNumelui Său pe care spun că I-o aduc astfel.

Cele descrise mai sus sunt experienţe trăite denoi. Dar privind în jurul nostru, vedem că fraţii noştri,în lume, trec prin aceleaşi suferinţe ca noi (I Petru 5,9). Iată, de pildă, lupta fraţilor noştri din Grecia, pecare o poartă împotriva aceleiaşi fiare ecumeniste ca-re se ridică din adânc spre hulirea şi batjocorireaNumelui lui Hristos. Părintele Thedóros Zísis, profe-sor al Facultăţii de Teologie din cadrul UniversităţiiAristoteliene din Salonic, înştiinţându-i pe credinci-oşi despre orientarea şi demersurile filocatolice alePatriarhului Ecumenic Bartolomeu I şi de respingereade către acesta a Mărturisirii de credinţă împotrivaecumenismului pe care am prezentat-o mai sus, încădin 2010 declara: „Desigur, ar fi dorit, precum s-a vă-zut din textul patriarhal, să purcedem la dizidenţă şiîntreruperea pomenirii, ca din momentul acela să nepedepsească oficial şi să ne diminueze influenţa,catalogându-ne drept neascultători şi schismatici. Fă-


ră ca lucrul acesta să fie exclus pe viitor, de vreme ce,conform Sfintelor Canoane, schisma o provoacă cei

ce propovăduiesc erezia şi nu cei ce o stigmatizează(s.n.) (...), în prezent am ales să informăm clerul şipoporul, pentru a-i ajuta şi pe alţii să înţeleagă ce seîntâmplă, să se neliniştească, să se trezească. Nu secuvine să ne interesăm şi de ceilalţi, mai ales atuncicând este primejduită mântuirea lor prin impunereaereziei şi a rătăcirii?”

(...) Ne bucurăm pentru că Domnul ne învredni-ceşte să fim huliţi şi să fim clevetiţi pentru Adevăr şiOrtodoxie. Am purces doar la aducerea la cunoştinţăa acestor ameninţări şi calomnii, în primul rând pen-tru a-i încuraja pe nevoitorii luptători să nu se teamăde aceşti episcopi nevrednici care nici de Dumnezeunu se tem, nici de oameni nu se ruşinează, pentru a nepăzi anticipativ de toţi aceia care întâmplător (poate)vor crede clevetirile şi smintelile. Încă şi pentru a in-forma pe abuzatorii demnităţii arhiereşti, care tirani-zează despotic şi lumesc pe clerici şi turma, că şi eisunt oi ai arhipăstorului Hristos, Care va proteja Bise-rica Lui de lupii papismului şi ai ecumenismului şi depăstorii năimiţi, care îşi părăsesc oile şi nu se jertfescpentru ele, pentru că se interesează doar de traiul bun,doar de laptele şi lâna lor (Ioan 10, 1-15).” 27

27 Apărut în «Orthodoxos Typos» din 19. 02. 2010 şi preluat de

www.cuvântul-ortodox, din 24. 02. 2010.


Mărturisire de credinţă împotrivaecumenismului, întocmită şi publicată de Schitul

românesc Prodromu din Sfântul Munte28

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.Toţi cei care am fost botezaţi în Biserica Orto-

doxă şi am crezut în mod ortodox suntem membrideplini ai Bisericii celei Una, Sfinte, Soborniceşti şiApostoleşti, care este doar Biserica Ortodoxă, adicămădulare ale Trupului lui Hristos, care are dreptCap pe Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, Dumne-zeu şi Omul. Prin Taina Sfântului Mir am primit Pe-cetea Darului Duhului Sfânt şi prin Sfânta Împărtă-şanie cu Trupul şi Sângele lui Hristos ne unim cuEl, devenind mădulare ale Trupului lui Hristos. Înaceastă calitate de mădulare ale Bisericii lui Hris-tos, care este în mod exclusiv Biserica Ortodoxă,singura în care ne unim cu Adevăratul Dumnezeu,singura în care omul se poate mântui, tăgăduim şirespingem în mod public feluritele erezii care auîntinat destule mădulare ale Bisericii. Erezia nuvatămă doar pe cel care crede în ea, ci şi pe mem-brii Bisericii, atâta timp cât cei ce au cuget eretic înBiserică propovăduiesc erezia şi celorlalţi membri,prin cuvânt şi prin fapte, răspândind astfel microbulereziei în tot trupul Bisericii. Erezia predicată de

28 În româneşte, în revista Atitudini, nr. 39 / 2015, pp. 68-77.


episcop sau preot îi vatămă şi pe credincioşi. Toto-dată, episcopul sau preotul trebuie să aibă grijă camembrii turmei lui să nu înveţe erezia. Dacă păca-tele morale îl despart pe om de Dumnezeu, cu atâtmai mult erezia. Datoria episcopului este să înveţedrept Cuvântul Adevărului, dat fiind că sfinţenia estelegată organic de Adevăr [1]. Hristos este Calea,Adevărul şi Viaţa. Erezia este minciună şi blasfemieîmpotriva Cuvântului Întrupat, Dumnezeu-Omul IisusHristos. Ea se naşte ca înşelare duhovnicească şi seconfigurează ca ideologie contrară Adevărului, ani-hilând posibilitatea sfinţeniei şi a mântuirii.

La fel cum o boală nu vatămă doar organulbolnav, ci întregul organism, tot aşa şi erezia, otră-vind pe unii membri ai Bisericii, provoacă durere înîntreg trupul ei, vătămându-l. De aceea, de fiecaredată când apărea o erezie care ameninţă Trupul Bi-sericii, s-au întrunit Sinoade Ecumenice şi Localecare anatemizau erezia şi pe ereticii care o susţi-neau, tăiau din Trupul Bisericii învăţătura eretică şipe cei ce o promovau.

Sfântul Apostol Pavel, în Epistola sa către Ro-mani, spune: „Ci precum într-un singur trup avemmulte mădulare şi mădularele nu au toate aceeaşilucrare, aşa şi noi, cei mulţi, un trup suntem înHristos, şi fiecare suntem mădulare unii altora, daravem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat” [2].Şi în Întâia sa Epistolă către Corinteni: „Şi nu


poate ochiul să zică mâinii: N-am trebuinţă de tine;sau, iarăşi, capul să zică picioarelor: N-am trebu-inţă de voi. Ci cu mult mai mult mădularele trupuluicare par a fi mai slabe sunt mai trebuincioase” [3],semnalând în continuare că, „dacă un mădular su-feră, toate mădularele suferă împreună; şi dacă unmădular este cinstit, toate mădularele se bucurăîmpreună” [4].

Având în vedere că până în prezent nu s-au în-trunit Sinoade Locale care să condamne pe cei careîncalcă de aproape un secol atât Canoanele Apos-tolice, cât şi hotărârile Sinoadelor Ecumenice şiLocale, noi, ca mădulare vii ale trupului lui Hristos,respingem şi ne disociem de toate practicile pe careBiserica le condamnă, anume:

• rugăciunile în comun cu ereticii, precum aşa-numita „săptămână de rugăciune pentru unita-tea creştinilor”, „vecerniile pentru unitateacreştinilor” şi alte asemenea acţiuni care au locîn biserici ortodoxe pe durata „săptămânii derugăciune pentru unitatea creştinilor”, la caresunt invitaţi eretici să predice din faţa Sfântuluişi înfricoşătorului Altar Ortodox, unde Se jert-feşte Hristos Dumnezeu;• participarea la întâlniri sincretiste interreligi-oase şi intercreştine, la care participanţii facgesturi simbolice sincretiste şi au loc rugăciuniîn comun cu ereticii.


Dezaprobăm ca panerezie şi respingem în

mod public ecumenismul sub toate formele sale:

1. Prezenţa Bisericii Ortodoxe Române şi acelorlalte Biserici Ortodoxe Locale în «ConsiliulMondial al Bisericilor»;

2. Erezia conform căreia Ortodoxia ar fi doaro parte a Bisericii;

3. Erezia conform căreia toate confesiunilecreştine ar fi ramuri ale Bisericii celei Una;

4. Erezia conform căreia Biserica Ortodoxă arfi o Biserică între multe alte „familii de Biserici”care împreună ar alcătui Biserica cea Una;

5. Erezia conform căreia unitatea Bisericii s-arfi pierdut, întrucât Capul Ei este Unul Domn IisusHristos. Unitatea Bisericii se exprimă prin unitateade credinţă, de cult şi de administrare şi prin supu-nerea credincioşilor faţă de ierarhia ei, atâta timpcât ierarhia păstrează unitatea de credinţă;

6. Erezia conform căreia Biserica ar fi „di-

vizată în confesiuni creştine” şi că noi, acum, canişte „noi Părinţi”, chipurile, va trebui „să regăsimunitatea ei” prin „minimalismul dogmatic”, adicăacceptând ca bază a unirii ortodocşilor cu ereziile ocredinţă minimală, adică doar credinţa în SfântaTreime şi în Iisus Hristos ca Dumnezeu întrupat şiMântuitor, trecând cu vederea toate celelalte dogmeale Bisericii, inclusiv preoţia sacramentală, sfinteleicoane, Harul necreat, cinstirea sfinţilor etc.;


7. Erezia conform căreia există o „unitate ne-văzută” a Bisericii prin credinţa comună în SfântaTreime şi în Iisus Hristos ca Domn şi Mântuitor şică aceasta („unitatea nevăzută”) va fi urmată de o„unitate văzută”, care se va împlini prin unirea„confesiunilor” (unitate în diversitate a dogmelor şia tradiţiilor);

8. Erezia conform căreia este suficient să creziîn Sfânta Treime şi în Domnul Iisus ca Dumnezeu şiMântuitor ca să faci parte din Biserică. Cu alte cu-vinte, Biserica este considerată o adunare a tuturor„confesiunilor” creştine;

9. Erezia conform căreia Biserica Ortodoxă şierezia Papismului ar fi „biserici surori” sau „ceidoi plămâni” prin care respiră Biserica cea Una;

10. Erezia conform căreia între Biserica Orto-doxă şi erezia Papismului nu există nici o diferenţădogmatică, afirmând că singura diferenţă ar fi pri-matul mondial al puterii „papei” Romei asupra Bi-sericii Universale;

11. Acordurile neortodoxe semnate de repre-zentanţii Bisericilor Ortodoxe în cadrul dialoguluiintercreştin. În acest punct dorim să subliniem că nusuntem împotriva dialogului, cu condiţia ca acesta săse desfăşoare pe baze ortodoxe şi să aibă drept scopîntoarcerea ereticilor în Biserica Ortodoxă, prin ca-tehizare, lepădarea de erezia lor şi prin Taina Bote-zului, a Mirungerii şi a Dumnezeieştii Euharistii;


12. Acceptarea de către Biserica Ortodoxă Ro-mână a dialogului de la Chambesy, potrivit căruiaereticii anticalcedonieni monofiziţi, aşa-zişii miafi-ziţi, urmaşi ai ereziei lui Sever de Antiohia, sunt re-cunoscuţi ca ortodocşi. Monofiziţii/Miafiziţii învăţăcă Hristos, după unirea firilor, are o singură firecompusă şi resping faptul că cele două firi în Hris-tos s-au unit în chip neamestecat şi neschimbat,neîmpărţit şi nedespărţit într-o Persoană a luiDumnezeu Cuvântul, fiecare fire păstrându-şi vo-inţa şi energia ei. Respectivii eretici nu acceptă în-văţătura Sfintelor Sinoade IV, V, VI şi VII Ecumeni-ce şi rămân în rătăcire şi în afara Bisericii. Deasemenea, textul de la Chambesy susţine că anate-matizarea lor ar fi fost cauzată de o simpla neînţe-legere terminologică şi că, prin urmare, nu ar existanici o diferenţă dogmatică între Biserica Ortodoxăşi grupările eretice monofizite (copţi, armeni, siro-iacobiţi, malabarieni, etiopieni), lucru absolut inad-misibil;

13. Acordul de la Balamand, pe baza căruiareprezentanţii Bisericilor Ortodoxe Locale au ac-ceptat un nou tip de Uniaţie şi au recunoscut pseu-do-tainele ereticilor papistaşi. Acordul respectiv afost respins de către reprezentanţi ai Bisericilor Or-todoxe Locale întruniţi la Baltimore în anul 2000.

14. Erezia conform căreia Filioque (purcedereaDuhului Sfânt „şi de la Fiul”) ar fi doar o simplă


neînţelegere terminologică, iar nu o alterare a dog-mei Sfintei Treimi, pe care ne-a descoperit-o ÎnsuşiDumnezeu prin Fiul Său Întrupat, Iisus Hristos [5];

15. Aşa-zisa „ridicare a anatemelor” dintreortodocşi şi papistaşi, dar şi dintre ortodocşi şi mo-nofiziţi, monoteliţi şi monoenergişti, anateme pro-nunţate de Sfintele Sinoade Ecumenice. Conform în-văţăturii ortodoxe, o anatemă dogmatică nu poate fianulată în chip magic, dacă nu sunt înlăturate maiîntâi cauzele anatematizării.

16. Erezia conform căreia ar exista Har mân-

tuitor şi în afara Bisericii celei Una, Sfinte, Sobor-niceşti şi Apostoleşti şi că ar exista botez valid şiHar lucrător al preoţiei şi în afara Bisericii Orto-doxe. Însă, după cum se ştie, simpla prezenţă istori-că a unei succesiuni de la Apostoli până azi şi sim-pla rostire a formulei Sfintei Treimi nu validează„tainele” ereticilor.

17. Opinia conform căreia Sfinţii şi de Dumne-zeu purtătorii Părinţi nu mai pot fi actuali în zilelenoastre, erezie care neagă în esenţă prezenţa Du-hului Sfânt în Sfinţii şi de Dumnezeu purtătorii Pă-rinţi ai Sfintelor Sinoade Ecumenice şi, prin urmare,însăşi continuitatea existenţei Bisericii ca instituţiedivino-umană;

18. Opinia care afirmă că nu cunoaştem caresunt graniţele dintre Biserica Ortodoxă şi erezie,conform căreia toată omenirea este încorporată


într-o „Biserică nevăzută”. Potrivit învăţăturii or-todoxe, Biserica este Biserica Istorică, văzută, caredeţine succesiune apostolică şi păstrează DreaptaCredinţă, adică dogmele formulate la SinoadeleEcumenice şi anatemele care delimitează Adevăruldogmatic de minciuna eretică, şi îl transmite maideparte până la sfârşitul veacurilor. Această Biseri-că este Biserica Ortodoxă;

19. Erezia potrivit căreia, într-un anume fel,

şi ereticii sunt încorporaţi în Biserică;20. Concepţia conform căreia numărul de cre-

dincioşi constituie criteriul Adevăratei Biserici. Con-form învăţăturii ortodoxe, criteriul Adevăratei Bisericieste păstrarea nealterată a Adevărului revelat;

21. Transformarea pogorământului, a iconomi-ei, în dogmă şi canon. Conform învăţăturii ortodo-xe, pogorământul este o derogare temporară de laacrivia, de la canonul credinţei, pentru neputinţeomeneşti, în circumstanţe excepţionale, având cascop aducerea oamenilor la dreapta credinţă, în ci-uda piedicilor obiective. Pogorământul se aplicădoar în cazuri excepţionale, pentru atingerea unuiscop bun în circumstanţe adverse. Dacă însă lipsescaceste situaţii excepţionale, continuarea aplicăriipogorământului perturbă şi eludează rânduiala ca-nonică şi astfel nu constituie o înţeleaptă adaptare,ci o nesocotire a sfintelor aşezăminte şi, prin urma-re, conduce la nesocotirea Ortodoxiei.


22. Aşa-numitele „căsătorii mixte” între orto-docşi si neortodocşi, pentru că nu se pot uni celecontrare, dat fiind că premisa fundamentală a Tai-nei Nunţii este credinţa ortodoxă comună a mirilor,care trebuie să fie botezaţi etc. Taina Căsătorieieste taina dragostei şi a unirii pe baza dreptei cre-dinţe. Nu se poate acorda această Taină numai unuisingur membru, celui ortodox. De aceea, căsătoriamixtă este nulă şi, în acelaşi timp, constituie rugă-ciune în comun cu eterodocşii.

23. Negarea egalităţii Persoanelor Sfintei Tre-imi. Conform învăţăturii ortodoxe, însuşirile iposta-tice, adică faptul că Tatăl este nenăscut, Fiul estenăscut şi Duhul Sfânt purces, arată modul de exis-tenţă al fiecărei Persoane. În acelaşi timp, Persoa-nele sunt egale în slavă şi adorare, având aceeaşiesenţă.

24. Opinia conform căreia Patriarhul Ecu-

menic ar fi primul fără-de-egal. Această opinie arela bază erezia care neagă egalitatea PersoanelorSfintei Treimi.

Biserica Ortodoxă este Ecumenică, nu

ecumenistă, şi de aceea aşteptăm de la membrii eisă aplice şi să predice ortodoxia la toată făptura,aducând mulţi oameni în Corabia Mântuirii careeste Biserica Ortodoxă, Biserica cea Una, Sfântă,Sobornicească şi Apostolească, aşa cum mărturisimîn Simbolul de Credinţă Niceo-Constantinopolitan.


De aceea, ne disociem de poziţia tuturor celor careînvaţă sau practică ereziile menţionate, fie că suntformulate în sinoade panortodoxe şi locale, fie pro-povăduite de patriarhi, ierarhi, preoţi, diaconi,ipodiaconi, citeţi, monahi, monahii sau credincioşi.

Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă la mus-trarea fraţilor spre îndreptare şi arată că este o în-datorire a adunării de credincioşi să continue mus-trările, atunci când acest lucru este necesar: „De-ţiva greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el întretine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pefratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încăunul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori săse statornicească tot cuvântul” [6]. Canonul 75apostolic nu face nici o deosebire între mireni şiclerici, ca martori ai abaterilor episcopului: „Lamărturia cea împotriva episcopului, eretic să nu seprimească, dar nici credincios numai unul, că pegura a doi sau a trei martori va sta tot graiul” [7].Sfântul Ioan Gură de Aur accentuează că este chiaro îndatorire a membrilor Bisericii de a mustra cle-rul care învaţă neortodox: „Trebuie a asculta de în-văţători şi de preoţi şi a nu-i judeca, chiar de ar aveao viaţă urâtă; dacă însă credinţa le e greşită, atuncinu trebuie doar să nu-i ascultăm, ci şi să fugim de eişi să-i judecăm” [8]. De aceea, ne disociem de pozi-ţiile celor care învaţă neortodox şi, rugându-ne cudurere şi cu nădejdea îndreptării lor, îi mustrăm:


• pe reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe Lo-cale care fac compromisuri dogmatice şi afirmăerezii eclesiologice la dialogul intercreştin şiinterreligios,

• pe Patriarhul Ecumenic care s-a rugat îm-preună cu ereziarhul „papă” Francisc I la SfântulMormânt, la Roma şi la Fanar, călcând în picioareCanoanele Sfinţilor Apostoli care interzic sub pedeap-sa caterisirii rugăciunea în comun cu eterodocşii,

• pe ierarhii diferitelor sinoade locale, printrecare şi pe ierarhii ce au fost trimişi ca reprezentanţiai Bisericii Ortodoxe Române ca să-l felicite peereziarhul „papă” Francisc I la întronizarea sa calider al statului Vatican şi ereziei papistaşe.

Criticăm, de asemenea:• sinoadele bisericeşti care au trimis reprezen-

tanţi la o asemenea manifestare ruşinoasă,• pe ierarhii, preoţii, diaconii, ipodiaconii, ci-

teţii, monahii, monahiile şi credincioşii BisericiiOrtodoxe ce au participat la întâlniri sincretisteinterreligioase şi intercreştine şi care au făcut ges-turi simbolice sincretiste şi rugăciuni în comun cuereticii sau s-au împărtăşit cu aceştia,

• pe cei care afirmă că în Biserica OrtodoxăRomână nu mai este Harul Duhului Sfânt, datorităfaptului că unele mădulare ale ei sunt căzute în ră-tăcirea ecumenistă, ca şi cum Harul s-ar retrage înmod automat din Biserica lui Hristos. Nu noi sun-


tem salvatori ai Bisericii, ci Biserica este cea carene salvează pe noi.

Ne disociem de ruşinoasa acţiune a PatriarhieiEcumenice de a invita la Fanar pe pseudo-episcopulRomei Benedict al XVI-lea, în 2006, dar şi pepseudo-episcopul Francisc I, în 2014. Ne disociem,de asemenea, de pomenirea „papei” Benedict alXVI-lea la cererea „Pentru arhiepiscopul nostru...”,de la ectenia păcii.

Ne disociem şi de pseudo-binecuvântările pecare „papa” Benedict al XVI-lea le-a dat în Biseri-ca Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de la Fanar şide rostirea Rugăciunii Domneşti de către acesta.

Ne disociem în acelaşi timp şi de acţiuneaPreafericitului Patriarh Ecumenic Bartolomeu I dea-l invita la Ierusalim pe pseudo-episcopul RomeiFrancisc I pentru a sărbători împreună mincinoasaridicare a anatemelor care au fost pronunţate în1054, precum şi de toate acţiunile de pseudo-unirecu papalitatea eretică. Declarăm public faptul că

aşa-zişii reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe care

fac compromisuri dogmatice şi acte liturgice care

au fost condamnate de Canoanele Bisericii se re-

prezintă doar pe ei înşişi, nu ne reprezintă pe noi,credincioşii Bisericii Ortodoxe şi nici Biserica înplinătatea ei.

Declarăm, de asemenea, că ne disociem detoate acţiunile lor ecumeniste şi sincretiste şi aş-


teptăm să dea semne de pocăinţă publică, la fel cummanifestarea lor eterodoxă eretică a fost publică.

Într-o Biserică vie, atunci când un episcop în-vaţă o învăţătură străină Bisericii Ortodoxe, preoţiiacelei eparhii pot întrerupe pomenirea episcopuluice învaţă erezia în public până la judecata Sinodu-lui, conform canonului 15 de la Sinodul I-IIConstantinopol [9].

De aceea, noi, cler şi popor, prin mărturisireade faţă, îi mustrăm pe preoţii, episcopii, patriarhiişi credincioşii ce învaţă erezia, cu durere şi cu nă-dejdea îndreptării lor, pentru care ne rugăm Bunu-lui Dumnezeu. De asemenea, îi mustrăm şi pe ceicare nu caută să-şi îndrepte fraţii căzuţi în înşela-rea ecumenistă, adoptând o atitudine pasivă, pe ca-re Sfântul Grigorie Palama o vede ca pe al treileatip de ateism, după ateism şi erezie.

Ne rugăm pentru ajutorul de la Dumnezeu, Celîn Treime Slăvit si Închinat!

În numele Sinaxei Clericilor şi Monahilor,semnează:

Arhimandritul Athanásios Anastasíou, Proe-gumenul Sfintei Mănăstiri a Marelui Meteor

Arhimandritul Sarántis Sarántos, paroh alSfintei Biserici a Adormirii Maicii Domnului, Ama-roúsion Attica


Arhimandritul Grigorios Hatzinikoláou, Egu-menul Sfintei Mănăstiri a Sfintei Treimi, AnoGatzéas, Vólos

Gheronda Evstratios Ieromonahul, SfântaMare Mănăstire a Marii Lavre, Sfântul Munte

Protopresviterul Gheorghios Metallinós

Protopresviterul Theodoros Zísis, ProfesorEmerit al Facultăţii de Teologie a Universităţii dinTesalonic

Dimítrios Tselenghídis, Profesor Emerit alFacultăţii de Teologie a Universităţii din Tesalonic(consilier)

[1] In 17, 17 „Sfinteşte-i pe ei întru Adevărul Tău, iarCuvântul Tău este Adevărul”.

[2] Romani 12, 4-6[3] I Cor 12, 21-22[4] I Cor 12,26-27[5] In 15, 26[6] Mt 18,15-17[7] Monahul Agapie – Sfântul Nicodim Aghioritul,

Pidalion, ed. A. ST. Geoîrgíou, Atena 1886, p. 91.[8] Omilia a II-a la Epistola a II-a către Timotei a

Sfântului Apostol Pavel[9] „Cele rânduite pentru preoţi, episcopi şi mitropoliţi

se potrivesc cu mult mai vârtos pentru patriarhi. Drept aceia,dacă vreun preot, episcop sau mitropolit ar îndrăzni să se în-depărteze de împărtăşirea cu patriarhul său şi nu ar pomeninumele lui, aşa cum este hotărât şi rânduit la DumnezeieştileTaine, mai înainte de înfăţişarea Sinodului şi condamnarea


lui definitivă (a patriarhului ce ar greşi în ceva - nota noas-tră) face schisma. Sfântul Sinod a hotărât ca acesta să fiestrăin de toata preoţia, în caz că se va vădi de acest nelegiuitlucru. Acestea s-au pecetluit pentru cei care învinuiesc şi seîndepărtează de întâistătătorii lor, fac schisma şi rup unita-tea Bisericii. în schimb, cei care se despart de împărtăşireacu întâistătătorul lor, pentru oarecare erezie condamnată deSfintele Sinoade sau de Sfinţii Părinţi, aceia care predicăeresul în public şi cu capul descoperit îl învaţă în biserică,unii ca aceştia nu numai că nu sunt supuşi certării canonice,îngrădindu-se pe sine de împărtăşirea cu numitul episcop,înainte de cercetarea Sinodului, ci şi de cinstea cuvenitădreptslăvitorilor se vor învrednici, că nu au osândit episcopi,ci episcopi mincinoşi şi învăţători mincinoşi şi nu au ruptunitatea Bisericii prin schismă, ci s-au silit a izbăvi Bisericade schisme şi de dezbinări”.


„ÎMPĂRĂŢIA MEA NU ESTE DE AICI...”29

„«Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta»,a răspuns Iisus. «Dacă ar fi Împărăţia Mea din lu-mea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiudat în mâinile iudeilor; dar acum împărăţia Mea nueste de aici».”

Una dintre cele mai nedrepte şi mai răuvoitoareînvinuiri ce s-a adus împotriva lui Iisus a fost învi-nuirea politică.

Spre a avea toată siguranţa că Hristos va fiosândit, învinuitorii Săi au căutat să-L încadreze cape un infractor politic.

Ca pe un vrăjmaş al orânduirii de Stat.Ca pe unul care se ridică împotriva ordinii so-

ciale şi politice.Ca şi cum Hristos ar avea scopuri lumeşti, am-

biţii politice, dorinţe de dominaţie şi de slavă pă-mântească.

29 Capitol reprodus integral din: Traian Dorz, Hristos – Răscumpă-

rătorul nostru, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1999, pp. 195-198.


Nimic nu era mai neadevărat şi mai criminaldecât această acuză şi decât această încadrare.

De nimic nu este mai departe caracterul luiHristos decât de aceasta.

Împotriva nici unui păcat şi a nici unei nebuniinu s-a ridicat toată Evanghelia lui Hristos cu maimultă hotărâre, ca împotriva mândriei şi a setei de adomina lumea; acestea sunt trăsăturile oricărui îm-părat lumesc, ale oricărui împărat tiran.

Învinuitorii lui Iisus, pentru a fi siguri de uci-derea Lui, Îl înfăţişează pe El înaintea oricărui împă-rat lumesc ca şi cum ar fi un rival al acestuia.

Ca şi cum scopul lui Hristos ar fi să-i ia loculacestui împărat.

Ca şi cum Lucrarea lui Hristos i-ar primejduitronul său şi împărăţia sa, legile şi interesele sale,autoritatea şi stăpânirea sa.

O, cât de departe erau şi sunt acestea de gândulşi scopul lui Hristos şi de ale alor Lui!

O, cât de uşor I-ar fi fost să le aibă dacă le-ar fivrut!

Şi, o, cât de departe şi de deşarte erau acesteapentru Hristos!

Ce erau toate împărăţiile lumeşti faţă de Împă-răţia nemărginită la care renunţase Iisus pentru aveni să Se dea pe Sine ca Jertfă, spre mântuirea lu-mii, ca un rob, fără nici o proprietate aici?


Ce slavă pământească s-ar fi putut asemăna cuSlava Sa cerească, pe care o avea de la Tatăl mai di-nainte de a fi lumea (Ioan 17, 24)?

Ce bogăţii s-ar mai fi putut asemăna cu ale Lui(Coloseni 1, 13-19)?

Atunci cum să le vrea El pe aceste amărâte şinevrednice bogăţii pământeşti, aceste nevrednicetronuri ale împăraţilor lumii de aici?!

Iată deci, toată lucrarea Domnului Iisus,toate cuvintele Învăţăturii Saleşi tot adevărul credinţei Luisunt nişte dovezi strigătoare împotriva acestor

nedrepte scorniri, învinuiri şi acuze.Totuşi, până astăzi, ele sunt crezute de fiecare

nou împărat lumesc.Şi fiecare nou împărat lumesc vede în Hristos

un uzurpator de care tremură, temându-se că-i va luaîmpărăţia lui.

Altfel de ce s-ar ridica chiar atât de necruţătorîmpotriva Lui ca să-L răstignească îndată ce Îl văd?Fiecare şi toţi?

Domnul nostru Iisus Hristos a spus: Împărăţiamea nu este din lumea acesta...

Voi, care vă temeţi de ea şi care vă ridicaţi s-onimiciţi,

fiţi siguri că nu o veţi putea nimici! Ea nu estedin lumea aceasta, ca s-o puteţi nimici!


Ostaşii Mei nu vor avea niciodată arme, dar voivă veţi teme totdeauna de ei.

Supuşii Mei vor fi nenumăraţi şi voi nu-i veţiputea şti niciodată pe toţi!

Cuvântul Meu va răsuna pretutindeni şi voinu-l veţi putea niciodată opri de peste tot.

Prezenţa Mea va străluci veşnic şi voi nu veţiputea să scăpaţi de ea nicăieri.

Şi, deşi voi ştiţi că Eu dispreţuiesc împărăţiavoastră,

că urăsc slava voastrăşi că lepăd bunurile voastre,pentru nebunia voastră ambiţioasă, veţi fi osân-

diţi să vi le temeţi de Mine zi şi noapte. Pentru ca sănu aveţi nici o clipă deplina satisfacţie că vă aparţin.

Şi nici bucuria că ele vă sunt în siguranţă.Acesta va fi blestemul pentru temerea voastră nebu-nească şi zadarnică.

Hristos, Mântuitorul şi Împăratul nostru a spus:Împărăţia Mea nu este de aici.

Credincioşii Săi, supuşii Săi, ostaşii Săi au spusşi vor spune şi ei la fel: Nici împărăţia noastră nueste de aici, ci din ceruri.

Dar – pentru că Tu, Iisuse, Domnul nostru, ne-ai învăţat să fim supuşi şi acestor împărăţii în caretrăim ca nişte străini – noi, pentru Tine, le iubim. Şipentru Tine, le suntem sincer supuşi.


Cetăţenia noastră este în ceruri (Filip. 3, 20).Dar tocmai din cauza aceasta noi respectăm

toate datoriile ce ne revin şi din cetăţenia pămân-tească pe care o avem, oriunde ne-am fi născut saune-ar fi fost dat să trăim.

Împăratul nostru eşti Tu, Iisuse (Isaia 9, 6;Apocalipsa 19, 16).

Dar tocmai pentru aceasta noi ne vom supunetuturor mai-marilor noştri, fiindcă Tu ne-ai poruncitaceasta (I Petru 2, 13-14).

Vom căuta să fim totdeauna cei dintâi în faptebune, căci aşa ne înveţi Tu prin Cuvântul Tău (Tit3, 14).

Dar, cu toate acestea, noi ştim că tot vom fi me-reu urâţi, mereu prigoniţi, mereu închişi, mereu răs-tigniţi,

fiindcă mereu Satana îi va face pe împăraţiipământului şi pe oamenii lumii să se teamă de noi,că le luăm împărăţiile lor. Deşartele, netrebnicele,zadarnicele lor împărăţii. Faţă de acestea, ÎmpărăţiaTa, pe care noi neîncetat o dorim şi pentru care ne-încetat ne rugăm şi o aşteptăm să vină, este nebănuitmai mult, este totul pentru noi!

Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne Iisuse,slavă Ţie!

Te rugăm, dăruieşte-ne o dragoste atât de ma-re de Împărăţia Ta, încât nici o slavă omenească sănu mai preţuiască nimic pentru noi în faţa ei.


Te rugăm, umple-ne de o râvnă atât de aprinsăpentru Împărăţia Ta, încât nici o avuţie pământeas-că, şi nici o slavă de pe pământ, şi nici o stare de pepământ să nu aibă pentru noi vreun preţ în faţa ei.

Te rugăm, ajută-ne să fim atât de hotărâţipentru Tine, încât nici o putere lumească să nu nepoată abate inima de la Tine niciodată, dulce şiscump Iisus, Împăratul nostru iubit!

Amin.

„Prin urmare, slujirea în Biserică nu înseamnăputere, ci asumarea smerită a lucrării lui Hristos,singurul Mesia adevărat, «Care n-a venit ca să I seslujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletulSău răscumpărare pentru mulţi». Tocmai din acestmotiv, orice cuvânt ar rosti slujitorii Trupului Euha-ristic, va trebui să fie un cuvânt al adevărului, carenu va urmări să aibă o dimensiune politică, ci adevă-ratul discernământ al evenimentelor, pentru că„Împărăţia lui Dumnezeu nu este din lumea aceas-ta”.30

30 Mitropolitul Serafim de Pireu, Drept învăţând Cuvântul Adevă-

rului, Bucureşti, 2011, p. 55.


SINODUL PANORTODOX

Privind astăzi desfăşurarea evenimentelor peplan mondial în lumina înţelegerii pe care o oferăcapitolul anterior, vedem de ce Hristos şi ai Săi nupot fi suferiţi de stăpânitorii lumii în care trăim. Şine dăm seama de ce aceste puteri ale veacului de-acum depun toate eforturile să-L scoată pe Răscum-părătorul şi Mântuitorul omenirii din sufletele celorpentru care a murit El.

„Publicaţia grecească «Orthodoxos Thypos» nr.776, din 12 noiembrie 1988 reproduce un text alunei reviste masonice, în care se spuneau următoa-rele: «Papa dirijează, cu ajutorul nostru (adică almasonilor), pregătirea unei pan-religii, care va fi zi-dită pe ruinele marilor religii monoteiste».

Acum e clar de ce francmasoneria încearcă astăzio apropiere de papa; acesta trebuie să joace un rol im-portant în procesul adaptării creştinismului la celelaltereligii şi supunerii antihristului. Adevărata Ortodoxie,însă, continuă să fie pentru francmasonerie o «piatrăde poticnire» (Romani 9, 32-33), întrucât este strâns


legată de dogmele şi canoanele care o păzesc de oriceamestec. Iată de ce francmasoneria caută să subminezeşi să distrugă mai întâi Biserica Ortodoxă ca păstrătoa-re a adevăratei credinţe a lui Hristos şi a Tradiţiei.”31

Pentru ca tăvălugul nivelator al tuturor diferen-ţelor religioase din lume să poată ajunge la împlinireaacestei lucrări a forţelor răului, slujbaşii ocultei ştiucă unul dintre primii paşi care trebuie făcuţi este în-lăturarea „pietrei de poticnire” din cale. Această lu-crare a început de zeci de ani şi continuă să se facă şiîn prezent. Sunt selectate astfel, formate şi pregătitepersoane care să fie învestite cu putere de decizie înnumele tuturor, apoi acestea sunt plasate în posturicheie, pentru ca să contribuie din interiorul Bisericiila zdrobirea şi anularea acestui obstacol.

În vederea acestui scop se caută mai întâi organi-zarea unui sinod la care să ia parte reprezentanţii tutu-ror Bisericilor Ortodoxe (Sinod Panortodox). Acest si-nod va trebui să discute şi să hotărască în numele în-tregii Ortodoxii asupra unor probleme care ar împiedi-ca în viitor deschiderea Bisericii Ortodoxe spre cola-borarea cu alte confesiuni creştine, în vederea unirii cuacestea, şi, în final, cu toate celelalte religii necreştine.

Despre iniţiativa organizării unui Sinod Pa-nortodox şi acţiunile care au fost făcute de-a lungultimpului în vederea acestui scop, prezentăm în con-

31 Serafim Alexiev şi Serghie Jazadjiev, op. cit.


tinuare câteva informaţii pe care ni le oferă PărinteleProtoprezviter Teheódoros Zízis.32

Printre primele demersuri presinodale a fostCongresul Panortodox ce a avut loc la Constantino-pol încă în 1923. Acest congres a fost convocat lainiţiativa Patriarhului mason Meletios Metaxákis, ca-re, din nefericire, a ocupat Tronul Ecumenic vremede doi ani şi care a pus pe ordinea de zi subiecteantitradiţionale şi moderniste, dintre care multe auvătămat unitatea Bisericii. De atunci până astăzi,aceste puncte propuse pentru a fi luate în discuţie în-soţesc ca o moştenire blestemată tematica propusăpentru dezbatere din cadrul lucrărilor viitorului sinod.

Apoi s-a constituit o Comisie Pregătitoare aSfintelor Biserici Ortodoxe, care în 1932 organizea-ză un Presinod la Constantinopol.

Însă în pregătirea pentru „Marele Sinod”, un roldeosebit l-a avut Patriarhul de mai târziu al Constan-tinopolului, Atenagoras, care a convocat toate Biseri-cile Ortodoxe locale la o serie de conferinţe panorto-doxe ce s-au ţinut în anii ’60 ai secolului trecut, în in-sula Rhodos. În anii următori au avut loc alte confe-rinţe şi întruniri la Belgrad şi mai ales la Centrul Pa-triarhiei Ecumenice de la Chambésy (Geneva), în ca-drul cărora lista subiectelor propuse pentru dezbateria suferit mereu modificări.

32 Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe modificat şi per-

vertit, pe https://graiulortodox.wordpress.com, din 16 apr. 2015.


Lucrurile aveau să avanseze şi în spaţiul relaţi-ilor dintre ortodocşi şi catolici. În 1965, PatriarhulAtenagoras al Constantinopolului şi Papa Paul alVI-lea ridicau concomitent anatemele aruncate reci-proc în 1054, pentru ca în 1980 să debuteze dialogulteologic oficial între cele două Biserici.33

Cu privire la acest aşa-zis Sinod Ecumenic, mi-tropolitul Meletion al Calcedonului, unul dintre cola-boratorii apropiaţi ai Patriarhului Atenagora şi unuldintre propagandiştii pregătirii sinodului, în periodi-cul «Synodica» (organ al „Secretariatului pentru Pre-gătirea Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Orto-doxe”), declara, printre altele: „...Sinodul Ecumenical Bisericii este un fapt care face parte din lucrareamântuitoare continuă realizată de întemeietorul şiDomnul Bisericii, a lui Hristos. Prin urmare, este olucrare dumnezeiesc-omenească”.34 Prin aceste afir-maţii, mitropolitul încerca să acrediteze ideea obliga-tivităţii acceptării hotărârilor sinodului. Se temea oarede reacţii de respingere a acestor hotărâri, ceea ce vaconduce la nerecunoaşterea sinodului şi, implicit, lazădărnicia tuturor eforturilor de convocare a lui?Poate că avea motive... De fapt, însăşi denumirea de„Ecumenic” ce, în mod anticipat, i se dă uneori aces-

33 Pr. Constantin Coman, Biblia în Biserică – eseuri pe teme bibli-

ce, Ed. Bizantină, Bucureşti, 1997, p. 65.34 Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe modificat şi per-

vertit, pe https://graiulortodox.wordpress.com, din 16 apr. 2015.


tui sinod lasă să fie perceput de către conştiinţele cre-dincioşilor ca fiind infailibil, aşa cum se ştie că aufost toate Sinoadele Ecumenice, prin hotărârile cares-au luat în cadrul lor. În această privinţă însă, trebuiesă se ştie următorul lucru: unui sinod nu i s-a dat ni-ciodată denumirea de „Ecumenic” mai înainte de a seţine, nici în timpul lucrărilor sale, ci acest titlu i-a fostrecunoscut doar ulterior, de către un alt sinod, pe ba-za primirii şi recunoaşterii de către întreaga Ortodo-xie a hotărârilor sale, hotărâri care trebuiau să fie înabsolută concordanţă cu cele ale altor Sinoade ecu-menice anterioare şi cu învăţătura Sfinţilor Părinţi.Deci numai pe baza corectitudinii dogmelor sale, carenu le contrazice pe cele de până la el şi care sunt re-cunoscute apoi de întreaga pleromă a Bisericii, un si-nod poate fi numit „Ecumenic”.

Ceva mai târziu, în 1976, a avut loc o şedinţăpresinodală la Chambésy. În urma acestei şedinţe,arhimandritul sârb Iustin Popovici a trimis o scrisoa-re ierarhilor Bisericii sale, pe care o consideră un„strigăt al unei conştiinţe ortodoxe”. În cele şasepuncte ale scrisorii, părintele Iustin îşi exprimă păre-rea negativă în legătură cu „Marele Sinod” ce sepregătea. Din această scrisoare35 redăm următoareleaprecieri, însoţite de câteva comentarii.

35 Arhimandrit Iustin Popovici, Despre convocarea marelui Sinod

al Bisericii Ortodoxe, la Ieromonah Agapit Popovici, op. cit., p. 149-152.


Conferinţa a hotărât convocarea sinodului„cât mai repede cu putinţă. Căci, potrivit Mitropo-litului Meliton, preşedintele conferinţei, PatriarhulConstantinopolului şi alţii «grăbesc convocarea» şiîntrunirea viitorului sinod: sinodul trebuie să aibă«o durată scurtă» şi să se ocupe de «un număr li-mitat de subiecte», el «trebuie să dezbată subiectelearzătoare care împiedică funcţionarea normală asistemului de unire a Bisericilor locale într-una sin-gură Biserică Ortodoxă...». Toate acestea ne deter-mină să punem întrebarea: ce înseamnă asta? De ceatâta grabă pentru pregătire? Unde ne vor duce lu-crurile astea?

În general Constantinopolul şi-a asumat mono-polul „panortodoxiei” pentru toate congresele, con-ferinţele şi presinaodele ce s-au organizat în vedereaSinodului Panortodox, acestea desfăşurându-se ex-clusiv pe teritoriul Patriarhiei Constantinopolului.

Toate problematicile contemporane cu privirela subiectele viitorului sinod, nesiguranţa şi schim-barea intenţiei lor, cât şi toate noile schimbări şi«revizuiri» demonstrează un singur lucru fiecăreiconştiinţe ortodoxe adevărate: că în prezent nu suntprobleme serioase sau presante care să justificeconvocarea şi desfăşurarea unui nou sinod ecume-nic al Biserici Ortodoxe. Totuşi din insistenţa ce seobservă în privinţa înfăptuirii lui, se poate înţelegefaptul că el este impus Bisericii Ortodoxe. Şi că se


caută să se inventeze anumite subiecte, care să fieprezentate drept problematici ce aşteaptă o grabni-că rezolvare. Iar printre acestea, în cadrul şedinţe-lor sale, să fie strecurate subiectele adevăratelorprobleme care îi deranjează pe cei ce-l impun. Însăsfintele Sinoade ale Sfinţilor Părinţi insuflaţi deDumnezeu întotdeauna au pus înaintea lor una, do-uă sau cel mult trei probleme care au determinatgrave erezii sau schisme, au denaturat credinţa or-todoxă, au fărâmiţat Biserica şi au primejduit gravmântuirea sufletelor oamenilor, a poporului luiDumnezeu şi a întregii Sale creaţii. De aceea su-biectul central al Sinoadelor Ecumenice a fostDumnezeul-Om Iisus Hristos şi mântuirea noastrăîn El, îndumnezeirea noastră în El, Care este Fiullui Dumnezeu Cel unul născut şi consubstanţial, în-trupat. El, Capul veşnic al Trupului Bisericii, El, înîntregime în Biserică, prin harul Duhului Sfânt, princredinţa adevărată în El, credinţa ortodoxă. Aceas-ta este cu adevărat tema ortodoxă, apostolică şipatristică, tema nemuritoare a Bisericii Dumneze-ului-Om pentru toate vremurile: trecut, prezent şiviitor. Numai acesta poate fi subiectul oricărui po-sibil viitor sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe, iarnu vreun catalog de subiecte scolastic-protestante,care nu au nici o legătură cu viaţa duhovnicească şiexperienţa ortodoxiei apostolice de-a lungul veacu-rilor. Persoana atotcuprinzătoare a Dumnezeului-


Om Domnul Hristos este realitatea centrală şi uni-versală, tema sinoadelor ortodoxe. Pe această teme-lie noi trebuie să construim şi astăzi, în privelişteacerului şi a pământului, iar nu pe subiecte scolastic-protestante şi umaniste folosite de delegaţiile dinConstantinopol şi Moscova, care în acest momentamar şi critic al istoriei se prezintă a fi „conducătorişi reprezentanţi” ai Bisericii Ortodoxe în lume.

Delegaţiile Constantinopolului şi ale Moscoveiparticipante atât la Conferinţa de la Chambésy, câtşi la celelalte de până acum, au aceleaşi subiecte,aproape acelaşi limbaj, aceeaşi mentalitate, ace-leaşi ambiţii. Însă lucrul acesta nu mai surprinde.Dar totuşi, pe cine reprezintă aceste delegaţii cuadevărat, ce Biserică şi care popor al lui Dumne-zeu? Căci ierarhia de la Constantinopol este alcă-tuită din mitropoliţi şi episcopi care sunt păstori fă-ră turmă şi fără o responsabilitate pastorală con-cretă înaintea lui Dumnezeu şi a turmei vii existenteîn alte spaţii ortodoxe. Cum pot ei vorbi sau luahotărâri, de pildă, în numele Bisericilor Ortodoxedin alte ţări ale Europei, Americii, Africii sau dinJaponia, care au turme ortodoxe mari şi teologifoarte buni? Şi, cu toate acestea, ierarhii respectivivor să controleze destinele întregii Biserici.

Pe de altă parte, delegaţiile Moscovei repre-zintă ele oare marea Biserică de sfinţi, de milioanede mucenici şi mărturisitori ai Rusiei? Căci, soco-


tind după ceea ce declară şi apără aceste delegaţii,se vede că ele nu exprimă spiritul şi atitudinea turmeicredincioase a Bisericii Ortodoxe Ruse, ci pun lucru-rile Cezarului înaintea lucrurilor lui Dumnezeu.

De curând, Patriarhia din Constantinopol adat o mulţime de episcopi şi mitropoliţi, aproapetoţi titulari şi fictivi. Poate că aceasta este o măsurăpregătitoare pentru a garanta, la viitorul „SinodEcumenic”, majoritatea voturilor în favoarea am-biţiilor neopapale ale acestei Patriarhii. Iar Biseri-cilor cu râvnă apostolică în lucrarea misionară (dinAmerica, din diaspora Rusă, din Japonia şi din altepărţi) nu le este îngăduit nici un singur reprezen-tant. Unde se află, în toate acestea, principiul uni-versal al Ortodoxiei? Ce fel de sinod ecumenic alBisericii Ortodoxe a lui Hristos va fi cel care sepregăteşte astfel?

Cu privire la toate acestea, o conştiinţă cusimţire evanghelică nu poate decât să pună urmă-toarea întrebare: care sunt concluziile reale aleunui sinod convocat într-o asemenea grabă şi într-omanieră atât de arbitrară? Am fermă impresie şiconvingere că toate acestea arată dorinţa ascunsă aanumitor persoane din Patriarhia Constantinopo-lului... care impun propriile idei şi procedee asupratuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale – şi, în ge-neral, asupra lumii ortodoxe – şi care aprobă un„sinod ecumenic” neopapist. Pentru acest motiv,


printre subiectele alese pentru sinod s-au introdus,de bună seamă ca prioritare, cele privitoare la in-tenţia Constantinopolului de a supune întreaga lu-me ortodoxă. Aceasta şi pentru faptul că Patriarhiadin Constantinopol urmăreşte să obţină în mod ex-clusiv pentru sine dreptul de a recunoaşte autocefa-lia şi autonomia tuturor celorlalte Biserici Ortodoxedin lume, atât în prezent, cât şi în viitor. Iar acestlucru caută să-l obţină făcând caz de rangul cano-nic pe care îl deţine acum doar în mod onorific,acela de a fi socotită prima între celelalte Patriar-hii. La acest aspect se referă subiectul dipticurilorşi de aceea se face caz de el, pentru că se referă nudoar la „rânduielile slujirii liturgice”, ci prevede şiun regulament al priorităţii la sinoade.

Cu astfel de gânduri, Patriarhia Constantino-polului ar putea să ducă întreaga Ortodoxie pemarginea prăpăstiei, aşa cum s-a întâmplat la pse-udosinodul de la Ferrara-Florenţa. Ca să fiu cinstit,conducerea reprezentanţilor Constantinopolului dinultimele decenii a fost caracterizată prin aceeaşiagitaţie nesănătoasă, prin aceeaşi stare bolnavăduhovniceşte, ca aceea care a adus Biserica la în-şelarea şi ocara Florenţei în secolul XV. Astăzi nutrebuie, nu poate fi o nouă Florenţa! Astăzi nu maiameninţă nimeni Constantinopolul (cum o făceaImperiul Otoman la acea vreme), ca el să mai poatăinvoca acest motiv pentru unirea cu catolicii, cum s-


a întâmplat atunci. Şi aceeaşi judecată se aplicătuturor Patriarhiilor. De pildă, Patriarhiei Mosco-vei sau a altei Biserici Ortodoxe ce este nevoită sătrăiască sub comunismul fără de Dumnezeu, trebuiesă i se permită să hotărască viitorul întregii Orto-doxii, aducând ca motiv salvarea ei de la nimicire?Soarta Bisericii lui Hristos nu este şi nici nu poate fiîn mâinile unui stăpânitor lumesc sau patriarh, saua oricăreia dintre puterile acestei lumi. Astăzi suntmulte Biserici locale cu milioane de credincioşi,dintre care atât de mulţi au adeverit cu sângele lorcredinţa apostolică în Miel. Or, libertatea în Dom-nul a acestor Biserici nu trebuie înlocuită cu nici o„super-Biserică” de tip papal, căci aceasta ar în-semna un atac chiar asupra esenţei Bisericii. Luptade veacuri a Ortodoxiei împotriva absolutismuluiRomei s-a dat tocmai pentru această libertate a Bi-sericii locale, pentru a fi recunoscută ca universalăşi sinodală, completă şi întreagă în sine. Oare tre-buie să credem că Constantinopolul, care s-a opuscu îndrăzneală, veacuri la rând, protecţionismuluişi absolutismului Apusului se pregăteşte astăzi sădevină o a doua sau a treia Romă?

O altă problemă care ar putea, după părereanoastră, şi ar trebui să fie discutată la un sinodecumenic autentic al Bisericii Ortodoxe este pro-blema ecumenismului. Pe bună dreptate, aceastaeste o problemă ecleziastică: înţelegerea Bisericii


ca unitate şi organism teandric, unitate şi organismcare sunt stabilite nesigur de către sincretismul

ecumenic contemporan.La un viitor Sinod Ecumenic ce s-ar desfăşura

în condiţiile noastre de astăzi, este posibilă o repre-zentare liberă şi adevărată a tuturor BisericilorOrtodoxe, fără să fie tulburată de influenţe exte-rioare? Poate o Biserică ce îşi neagă propriii eimucenici să fie mărturisitoare autentică a Crucii depe Golgota sau purtătoare a duhului şi conştiinţeisinodale a Bisericii lui Hristos? Înainte de a avealoc un sinod, să ne întrebăm dacă conştiinţele mi-lioanelor de mucenici noi, curăţiţi de sângele Mie-lului, vor accepta să vorbească în el. Episcopii de laPrimul Sinod Ecumenic au fost înainte încercaţi înfocul suferinţelor pentru Hristos. Va fi duhul lorprezent şi la sinodul care se pregăteşte acum, astfelca acest sinod să vorbească şi să hotărască dupăcum vrea Hristos şi să nu se audă în el mai întâi ceicare nu sunt liberi faţă de influenţa puterilor lumiiacesteia? După ceea ce se vede, se caută ca, la sinod,conştiinţa Bisericii martirizate şi conştiinţa pleromeiecleziastice să tacă. Cât de moral sau de normal esteca, în vreme ce Domnul Iisus Hristos şi credinţa în Eleste răstignită, pe urmaşii Lui să-i preocupe să hotă-rască cine va fi cel mai mare dintre ei?

Ţinând cont de aceste lucruri, conştiinţa meamă obligă încă o dată să mă îndrept cu insistenţă şi


cu rugăciune fierbinte către Sfântul Sinod al Biseri-cii Sârbe martirizate: Biserica noastră Sârbă să sereţină să participe la pregătirile pentru „sinodulecumenic” şi, de bună seamă, să se abţină să parti-cipe la sinod. Dumnezeu să nu îngăduie ca acest si-nod să vină şi să treacă, şi să se vadă în urma sa unsingur rezultat: schisme, erezii şi pierderea multorsuflete. Căci, ţinând seamă de experienţa Bisericii,un asemenea sinod, în loc de vindecare, va deschiderăni noi în trupul Bisericii şi va ridica în faţa eiprobleme noi şi nenorociri noi.

În anul 2009, Patriarhia Ecumenică i-a invitatdin nou pe reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe săparticipe la o întâlnire la Rhodos, în vederea pregăti-rii Sinodului Panortodox a cărui desfăşurare se or-ganiza pentru sfârşitul acelui an. În legătură cu de-mersurile acestei acţiuni, revista «Presa Ortodoxă»nr. 4 / 2009, într-un material semnat de Ioan Bucur,ne oferă următoarele date:

„Temele întâlnirii pregătitoare sunt grăitoareprin sine însele:

1. Diaspora ortodoxă – definirea jurisdicţieiasupra populaţiei creştine ortodoxe din afara grani-ţelor naţionale (Patriarhia Ecumenică pretinde că,potrivit canoanelor în vigoare, înainte de creştereafenomenului migraţiei, credincioşii din afara grani-ţelor ţării natale îi aparţin).


2. Modul de recunoaştere a statutului de biseri-că autocefală.

3. Modul de recunoaştere a stării de bisericăautonomă.

4. Dipticele, adică regulile recunoaşterii cano-nice mutuale între bisericile ortodoxe.

5. Stabilirea unui calendar comun al sărbă-torilor. (La ora actuală, sărbătorile cu dată schim-bătoare [calculate după Paşti] se ţin de către toţi or-todocşii în aceeaşi zi, iar cele cu dată fixă [de exem-plu, Naşterea Domnului] se sărbătoresc la o distanţăde 13 zile, unii după calendarul nou, alţii după ca-lendarul vechi).

6. Impedimentele şi canonicitatea sfinţenieicăsniciei.

7. Problema postului în lumea contemporană.8. Relaţiile cu alte confesiuni creştine.9. Mişcarea ecumenică.10. Contribuţia Ortodoxiei în afirmarea idea-

lurilor creştine de pace, fraternitate şi libertate.Am subliniat cele mai izbitoare teme pentru

conţinutul lor inovator: încercările de extindere anoului calendar la toate bisericile (5); de permisivi-tate a Bisericii faţă de metodele contraceptive (6);de «relaxare» a postului tradiţional ortodox, dupămodel catolic (7); de întărire a orientării ecumeniste(8, 9) şi de sprijinire a noilor forme de guvernă-mânt mondial (10).


Istoria tentativelor de întrunire a unui sinod«pan-ortodox» din ultima sută de ani stă, de altfel,fără excepţie, sub semnul modernizării şi refor-mării Bisericii Ortodoxe. Elementele comune ce sedesprind din această istorie: sunt convocate de pa-triarhii ecumenici (Patriarhul Meletie, PatriarhulAthenagora, ambii acuzaţi că au avut legături cuanumite cercuri oculte), au o tematică vădit inova-toare faţă de tradiţie şi întăresc implicarea Biseri-cilor Ortodoxe în mişcarea ecumenică.

Astfel, în 1923 a avut loc prima întrunire cu titlulde «pan-ortodoxă» (deşi lipseau reprezentanţi ai maimultor Biserici Ortodoxe surori), sub oblăduirea Patri-arhului Meletie (Metaxakis) (...). Printre puncteleadoptate la acel congres (şi care nu au fost ratificateoficial de nici o Biserică Ortodoxă) se numărau şi:

• • • • posibilitatea căsătoriei preoţilor şi diaco-nilor după hirotonie, inclusiv a celor rămaşi vă-duvi;

• a mutării praznicelor care cad în timpulsăptămânii în ziua de duminică, «pentru a nu intraîn conflict cu orarul de lucru săptămânal»;

• şi, nu în ultimul rând, preoţii şi monahiierau încurajaţi să-şi taie barba şi părul şi să-şipoarte veşmintele doar în biserică.

A rămas în seama unui „mare sinod pan-ortodox” ulterior întărirea acestor decizii, precum şi


discutarea altora, ca: «problema posturilor», a«lungimii slujbelor», a «căsătoriei episcopilor»etc. (...) Patriarhul Athenagoras anunţa într-o pasto-rală din 1968 «apropiata bucurie a unui Mare Sinod

ce va avea ca scop reînnoirea Bisericii, precum

şi stabilirea unităţii tuturor bisericilor creştine».

Prima întrunire «pre-sinodală» de importanţămai mare a avut loc la Chambessy, în anul 1976.Este relevant faptul că lista de teme stabilită laaceastă întâlnire este aproape identică cu cea ci-tată mai sus. Aceleaşi probleme legate de jurisdic-ţia asupra diasporei ortodoxe, diptice şi recunoaştericanonice, precum şi reformele ce se vor a fi adusecaracterului ortodox al nunţii, tradiţiei postului, ca-lendarului liturgic şi datelor marilor praznice alecreştinătăţii. Până şi apelul la «pace, fraternitateşi libertate» este afirmat în aceleaşi fraze. Şi, evi-dent, nu lipseşte apelul la angajarea statornică în«dialogurile» ecumenice din Consiliul Mondial alBisericilor, precum şi cu anglicanii, romano-catoliciişi alte confesiuni, inclusiv cu religiile necreştine(istoric realizat cu ajutorul informaţiilor din revista«The Orthodox Word», nov.-dec. 1976).

Vedem, aşadar, că tentativele inovatoare şiecumeniste în sens sincretist, alături de cele cevor să politizeze profund Biserica, au deja o isto-rie în spate. Planurile de slăbire a Bisericii prininstituţionalizarea adaptării la duhul lumesc, prin


dezrădăcinarea marilor izvoare de viaţă ale tra-diţiei (posturile, marile praznice, căsătoria), precumşi promovarea „dialogurilor ecumenice” vădit pă-gubitoare pentru ortodocşi arată că toate acestea facparte dintr-o serie de acţiuni concertate cu ace-laşi scop – înrobirea Bisericii de către puterniciiacestei lumi.”36

Deşi a fot propus pentru sfârşitul anului 2009,totuşi sinodul nu s-a ţinut, ci a fost din nou amânat.

„În perioada 6-9 martie 2014, la iniţiativa Pa-triarhului Bartolomeu al Constantinopolului, în Ca-tedrala Sf. Gheorghe din Istanbul (cartierul Fanar), aavut loc Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor OrtodoxeAutocefale. Întrunirea a avut drept scop discutareaproblemelor organizatorice legate de convocareamarelui Sinod Panortodox despre a cărui necesitatese vorbeşte de mai bine de jumătate de secol. (...)

La Sinaxă au fost adoptate următoarele hotărâri:1. Convocarea unei comisii panortodoxe din ca-

re să facă parte câte doi reprezentanţi (un ierarh şi unteolog asistent) din fiecare Biserică Ortodoxă Auto-cefală. Lucrările comisiei vor avea loc în perioadaseptembrie 2014 – aprilie 2015, după care, la jumă-tatea anului 2015, se vor face totalurile şi se va pro-pune varianta finală pre-sinodală a documentelor.

36 Vezi: www.cuvantu-ortodox.ro, din 19 mai 2009.


2. Pe ordinea de zi a Marelui Sinod Panortodoxrămân subiectele stabilite încă în anii ’80 (ai seco-lului XX), cu o uşoară reformulare şi completare alor (care încă nu e una definitivă):

– organizarea canonică a diasporei;– modul de proclamare şi recunoaştere a auto-

cefaliei şi autonomiei;– dipticele (ordinea onorifică a Bisericilor Or-

todoxe Autocefale);– problema calendarului liturgic;– probleme canonice legate de căsătorie;– postul în lumea contemporană;– relaţiile cu celelalte confesiuni creştine;– mişcarea ecumenică– poziţia ortodoxă faţă de persecuţiile creştine,

familie, bioetică, ecologie etc. (...)3. La toate etapele pregătitoare, precum şi la

sinodul propriu-zis, deciziile vor fi luate prin con-sens (nu prin majoritate simplă de voturi). FiecareBiserică Ortodoxă Autocefală va avea câte un singurvot. Din partea fiecărei Biserici Ortodoxe Autoce-fale vor participa câte 24 de ierarhi, iar Bisericile cuun număr mai mic de ierarhi vor fi reprezentate detoţi ierarhii. (Deci la sinodul din 2016 vor participaaproape 300 de ierarhi din cei peste 900 câţi au Bi-sericile Ortodoxe Autocefale.)

4. Dacă nu vor apărea anumite circumstanţe im-previzibile, Marele Sinod Panortodox se va convoca în


luna iunie 2016, la Praznicul Cincizecimii, în BisericaSfânta Irina din Constantinopol (acolo unde a avut locşi Sinodul II Ecumenic, în anul 381). Sinodul va fiprezidat de Patriarhul Constantinopolului, iar ceilalţiîntâistătători vor sta de-a dreapta şi de-a stânga (în or-dinea dipticelor), având rolul de co-preşedinţi.37

Aşadar, iată că astăzi ne aflăm în pragul convo-cării acestui sinod, pe care cei ce l-au pus la cale l-au numit mai dinainte „sfânt şi mare”, pentru a pre-găti psihologic creştinătatea ortodoxă care va trebuisă creadă că şi hotărârile lui vor fi pe măsură şi, înconsecinţă, vor trebui acceptate.

Referitor la ştirea de mai sus însă, ne vedemsiliţi să facem următoarea precizare: la punctul altreilea, deşi ea ne asigură că deciziile privitoare lapregătirile sinodului „vor fi luate prin consens”,poate se referă doar la comisiile însărcinate cuaceste pregătiri, nu la toţi ierarhii din sinoadele Bi-sericilor Locale, care, în virtutea treptei lor ierarhi-ce, au dreptul să-şi exprime părerea. Fiindcă încomponenţa acestor comisii au fost selectate numaipersoane care, de la început şi până la sfârşit, s-auangajat să susţină realizarea acestui Sinod Panorto-dox, precum şi hotărârile pe care le va lua el, adicăscopul lui final. Însă opoziţia altor ierarhi şi deza-

37 Ieromonah Petru Pruteanu, www.teologie.net, din 15 martie 2014.


cordul acestora cu privire la organizarea şi, mai ales,la tematica propusă pentru dezbatere la sinod nu aufost şi nu sunt luate în considerare.

În continuare vom reda câteva texte ce reflectăatitudinile critice ale unor preoţi şi ierarhi ortodocşireferitoare la acest eveniment, luări de poziţie pe carele considerăm mărturii ale unor oameni cinstiţi faţăde adevăr, faţă de conştiinţa lor şi faţă de Dumnezeu.

Schiegumenul Kuksa al Odesei (1875-1964) afost canonizat în 1994. El a făcut următoarea profe-ţie: „Nu peste mult timp va avea loc Sinodul Ecu-menic numit «sfânt». Însă acest sinod nu va fi celde-al optulea, fiind o adunătură de necredincioşi. Încadrul lui, toate credinţele se vor uni în una. Postu-rile vor fi anulate, călugăria anulată, călugărilor şiepiscopilor li se va permite să se căsătorească, iarpreoţilor, să se recăsătorească. Noi însă nu trebuiesă acceptăm aceste schimbări. Stilul nou va fi intro-dus în toata Biserica Universală.

Fiţi vigilenţi! Străduiţi-vă să mergeţi la biseri-cile lui Dumnezeu acum, cât ele sunt încă ale noas-tre. Va veni timpul când nu le vom mai putea frec-venta. Numai cei aleşi vor înţelege ce se întâmplă.Pe oameni îi vor obliga să se ducă la biserica apos-tată, însă nu trebuie să mergem acolo în nici un caz.Vă rog, staţi în credinţa ortodoxă până la ultimasuflare şi vă veţi mântui”.38

38 Vezi: www.acvilaortodoxa.wordpress.com


Părintele Iustin Popovici, fost profesor deDogmatică la Facultatea de Teologie din Belgrad,recunoscut ca sfânt al Bisericii Ortodoxe Sârbe, înbroşura sa intitulată Periculoasă convocarea unuiSinod Ecumenic, apărută în limba greacă, exprimămari reţineri în ce priveşte necesitatea unui SinodEcumenic: „Eu, personal, nu consider că în condi-ţiile actuale există o necesitate cu adevărat impe-rioasă de convocare a Sinodului Ecumenic”.39

Ca şi Sfântul Iustin Popovici, cuviosul grecGheronda Filothei Zervakos, a cărui canonizare esteaşteptată de întreaga Biserică, scrie într-un articol alsău ce poartă titlul „Despre Sinodul Ecumenic”:„Aşa încât considerăm că este întru totul de prisosconvocarea Sinodului Ecumenic care să dezbatăchestiuni asupra cărora au luat decizii, formulate însfintele canoane, dumnezeieştii Apostoli şi Părinţide Dumnezeu purtători şi învăţători ai Bisericii”.40

Informându-i pe credincioşi despre aceastăproblemă, părintele Mihai Valică, paroh al Bisericii«Sfânta Treime» din Vatra Dornei, spunea: „În mo-

39 Arhimandrit Iustin Popovici, Periculoasă convocarea unui Si-

nod Ecumenic, Atena, 1971, p. 9, pe www.graiulortodox.wordpress.com40 Bătrânul Filothei Zervakos, Călătorul pe drumul către cer, vol.

2, Ed. Orthodóxos Kypsélis, Tesalonic, 1988, p. 43, pewww.graiulortodox.wordpress.com


mentul în care mărturisim adevărul de credinţă, nuavem cum să cădem la înţelegere şi nu negociemadevărul de dragul păcii sau de a nu supăra pe ci-neva, cum din păcate se întâmplă la ora actuală. Înfaţa credinţei, noi nu avem voie să cedăm, poate săfie şi patriarhul şi preşedintele şi toate puterile lu-meşti sau bisericeşti. Când ştii că mărturiseşti încontextul Sf. Părinţi, atunci nu ai voie să cedezi.

Poate aţi auzit că în 2016 se pregăteşte un ma-re sinod pe care l-au şi numit deja „sfântul şi mare-le sinod”. Cum să fie sfânt şi mare sinod când nuştii ce a hotărât? S-ar putea să hotărască prostii şisă nu mai fie sfânt, ci marele sinod tâlhăresc. Cădacă ne uităm la Sinodul I ecumenic, nu este numitsfântul şi mare sinod, decât abia la al II-lea Sinodecumenic, unde se spune: „aşa cum s-a hotărât lasfântul şi marele Sinod I ecumenic”. Pentru că unsinod devine sfânt, mare şi ecumenic în momentul încare s-au receptat toate învăţăturile creştineşti cu ouşurinţă a Duhului Sfânt. (...)

Dar [cei de azi], sărăcuţii, se gândesc că preatare s-a modernizat lumea asta şi s-au adunat toţitreisprezece patriarhi şi se vor mai aduna, ca să ho-tărască un viitor sinod în care să ne vorbească des-pre mâncare, despre căsătorie, adică să le relativize-ze, după părerea mea. Nouă ne ajung cele şapte si-noade care sunt, ne ajunge învăţătura Sf. GrigoriePalama, ne ajung învăţăturile lăsate de Sf. Părinţi, la


ce ne mai trebuie să ni se spună ce să mâncăm şi cumsă mâncăm? Aceasta pentru că ei vor să reglezetoate, să aducă totul la o disciplină. (...)

În clipa în care nu ai curajul de a mărturisi, săştii că va fi greu cu mântuirea ta, pentru că vor venivremuri în care creştinii vor fi presaţi din toatepărţile să cedeze: astăzi la post, mâine la mai puţi-nă rugăciune, hai să închidem ochii şi la căsătoriaîntre homosexuali, hai să-i lăsăm şi pe ei, săracii,că doar suntem creştini şi trebuie să-i iubim şi peei... şi aşa se va relativiza credinţa, încât îţi va figroază să vezi în ce hal s-a ajuns. Azi taci, mâinetaci, poimâine te faci că nu vezi şi îţi spui că nu etreaba ta, nu te interesează!... (...) Noi putem să neîmpărtăşim de har atunci când suntem atenţi ca, lanivelul nostru personal, comunitar, apoi naţional şimondial, să ne unim în aşa fel încât să corectămanumite derapaje morale, sociale sau de altă naturăşi să avem convingerea că acea intervenţie a noas-tră ne aduce harul lui Dumnezeu cel mai uşor şi înacelaşi timp ne aduce lumina lui Hristos.

Vom deveni luminaţi de harul lui Dumnezeucând vom lupta pentru Biserică, pentru societate şineam şi nu vom aştepta doar să primim totul de-agata. Vai de cei care nu se implică....”41

41 Pr. Mihai Valică, Marele sinod panortodox din 2016: sfânt sau

tâlhăresc?, în Rev. «Atitudini», nr. 33 /aprilie 2014, pp. 68-69.


Din declaraţiile făcute de Mitropolitul grecIerotheos Vlachos despre sinodul panortodox la careşi ÎPS Sa este invitat să participe, răzbate teama uneiconştiinţe treze şi responsabile a păstorului pentruturma sa:

„Textele ce se vor a fi discutate la viitorul SinodPanortodox, deşi au fost elaborate în urmă cu dece-nii, în cadrul Conferinţelor Panortodoxe Presinoda-le, ele au rămas totuşi necunoscute celor mai mulţidintre arhierei, fiind accesibile doar la nivelul anu-mitor comisii şi birouri, restul arhiereilor necunos-când care este conţinutul lor. Este de la sine înţelescă e absolut obligatoriu ca textele acestea să fie fă-cute cunoscute cel puţin episcopilor care au răspun-derea adoptări lor. Şi se impune să fim atenţi maiales la perspectiva şi abordarea lor teologică.”42

Părintele Ioannis Romanidis, fost profesor dedogmatică la Facultatea de Teologie din Tesalonic,vorbind despre viitorul Sinod Ecumenic, arată careeste factorul ce determină ca hotărârile unui sinod săfie fără de greşeală: „Avem astăzi învăţătura despreinfailibilitatea Sinoadelor Ecumenice. Această în-văţătură, aşa cum se descrie ea astăzi, presupune căar exista o instituţie a Sinodului Ecumenic care sădeţină infailibilitatea Bisericii... Nu există la Părinţi

42 www.poruncaiubirii.agaton.ro


o asemenea concepţie despre Sinodul Ecumenic.Desigur, Sinodul Ecumenic este infailibil, dar nueste o instituţie infailibilă...

Părerea că Părinţii unui Sinod Ecumenic suntinspiraţi de Dumnezeu doar pentru că s-au întrunitîn Sinod Ecumenic, eu, cel puţin, n-am găsit-o ni-căieri...

Dacă am avea 150 de episcopi care înainte dea merge la Sinod nu erau inspiraţi de Dumnezeu,aceştia, care nu erau inspiraţi de Dumnezeu înaintede Sinod, vor deveni inspiraţi de Dumnezeu dupărugăciunea de deschidere a Sinodului? Şi vor încetasă mai fie inspiraţi de Dumnezeu după încheiereaSinodului?

...Aflăm de la ortodocşii contemporani că Si-nodul ecumenic este marea autoritate a Bisericii,dar în acelaşi timp unii pun la îndoială faptul căautoritatea sunt Părinţii Bisericii. Adică au pus Si-nodul mai presus de Părinţii Bisericii. Şi când cine-va citeşte actele Sinoadelor observă că Sinodulecumenic îi invocă pe Sfinţii Părinţi. De aceea spu-nem: «cei 318 Părinţi au spus...». Adică atunci cândne gândim la un Sinod Ecumenic, pentru noi este unSinod al Sfinţilor Bisericii”.

Pornind de la aceste afirmaţii, MitropolitulIeroteos al Nafpaktei, care l-a avut ca mentor pe pă-rintele Romanidis, duce mai departe ideea, spunând:„Este deci important să răspundem la întrebarea:


Câţi dintre episcopii care vor participa la un posi-bil Mare Sinod au ajuns la vederea lui Dumnezeu?Sunt ei «teologi trăitori» sau «îndumnezeiţi»? Bi-neînţeles că există şi azi episcopi, clerici, monahi şilaici îndumnezeiţi. Dar în ce măsură sunt ascultatevocile lor pline de discernământ de către ceilalţiepiscopi care sunt doar «urmaşii tronurilor», nu şi«părtaşi obiceiurilor» Sfinţilor Părinţi? Câţi mo-nahi îndumnezeiţi sau văzători de Dumnezeu au fostaleşi în ultimii ani pentru a deveni episcopi? Nucumva înainte de pregătirea Marelui Sinod suntemdatori să mergem pe calea ascetică a curăţirii, casă dobândim dumnezeiasca luminare şi să partici-păm (...) la îndumnezeire, asemenea Sfinţilor Părinţicare au întrunit Sinoadele Ecumenice?”43

Credincios Sfântului Cuvânt al lui Dumnezeu,care ne învaţă că „trebuie să ascultăm pe Dumnezeumai mult decât pe oameni” (Fapte 5, 29), hotărât,demn, dar dovedind şi o frumoasă smerenie, Părin-tele Profesor Theódoros Zísis mărturiseşte:

„Din Tradiţia Apostolică şi Patristică nu reie-se datoria de a ne supune faţă de hotărârile sinoa-delor eretice, faţă de adunările stăpânitorilor celor

43 Mitropolitul Vlasie Ierotheos, Dogmatica empirică a Bisericii

Soborniceşti Ortodoxe, vol. 1, Ed. Sfintei Mănăstiri a Naşterii MaiciiDomnului (Pelaghia), pp. 250-254, în https://graiulortodox.wordpress.com,din 1 martie 2011.


fărădelege. Dacă ar fi fost valabil acest lucru, ar fitrebuit ca Sfinţii Apostoli să conglăsuiască şi să ac-cepte condamnarea Dumnezeului-Om, Hristos, decătre sinedriul nelegiuit al iudeilor, iar Sfinţii Pă-rinţi să primească hotărârile sinoadelor ariene şiiconomahe între secolele IV şi VIII-IX. Biserica ar fifost uzurpată de eretici, dacă nu ar fi existat SfinţiiPărinţi care să se împotrivească şi să lupte. Şi as-tăzi ar fi uzurpată de panerezia ecumenismului, da-că am urma sfatul (...) referitor la ascultarea faţă deaşa-numitele hotărâri panortodoxe pentru partici-parea ortodocşilor la Mişcarea Ecumenică, mai bi-ne zis la Mişcarea intercreştină şi interreligioasăsincretistă. Titlul de «noi împotrivitori» pe care ni-lrezervă [ecumeniştii] nu constituie o injurie, o jig-nire, ci o laudă, deoarece nu impunem nimic alnostru, nici nu urmăm învăţăturile inovatoare aleecumeniştilor, ci păşim pe calea Sfinţilor Părinţicare s-au luptat împotriva eresurilor, şi pe care co-rifeii ecumenişti îi subapreciază, îi dispreţuiesc şi îijignesc ca pe nişte unelte ale şarpelui – începătorulrăutăţii.

Siguranţa pentru adevărul pe care îl susţinemnu este întemeiată pe identitatea noastră academic-universitară (...), ci pe urmarea neabătută a Apos-tolilor şi a Părinţilor.”44

44 Pr. Theódoros Zísis, www.cuvantul-ortodox.ro, din 25 aug. 2009.


Protoiereul Gheorghios Metallinós, Profesoremerit al Facultăţii de Teologie a Universităţii dinAtena, făcând o expunere pe scurt a Sinoadelor Ecu-menice, menţionează între acestea şi sinodul din879-880, precum şi pe cel din 1341, ca fiind al VIII-lea, respectiv al IX-lea Ecumenic. Ambele s-au ţinutîn Constantinopol. Astfel, Sinodul al VIII-lea Ecu-menic, pe lângă unele hotărâri ce le-a luat în chesti-uni ecleziale fundamentale, a condamnat Filioque(deşi acest adaos nu era atunci introdus oficial înCrez, ci mai târziu) şi a stabilit autocefalia fiecăreiBiserici şi neamestecul papei în celelalte jurisdicţiibisericeşti. Deci, în esenţă, a negat primatul papal.

Sinodul al IX-lea Ecumenic, care l-a avut caprotagonist pe Sfântul Grigorie Palama, a dogmati-zat despre esenţa necreată şi energia necreată a luiDumnezeu, despre lumina taborică, precum şi des-pre isihasm.

Aceste două sinoade au toate datele unui sinodecumenic, deciziile lor fiind acceptate în unanimi-tate de întreaga Biserică Ortodoxă. Ele diferenţiazăcategoric Biserica Ortodoxă, în continuitatea ei pa-tristică, de creştinismul Apusului.

Acum, în condiţiile în care reprezentanţii Biseri-cii Ortodoxe şi-au dat acordul pentru organizarea în2016 a unui sinod panortodox la Constantinopol, pă-rintele Gheorghios Metallinós trage un semnal dealarmă: „Ce va realiza Sinodul Panortodox care ur-


mează să se întrunească? Acest sinod se pregăteştepentru a ne conduce, aşa cum citim şi cum vedem, laprimirea papismului şi protestantismului dreptcreştinisme autentice. Este tragic! Mă rog ca acestlucru să nu se întâmple niciodată. Dar într-acolosunt duse lucrurile. Dacă, aşadar, se întruneşte Sino-dul Panortodox – care va avea pentru noi caracter deSinod Ecumenic –, şi nu va accepta ca făcând partedintre sinoadele ecumenice şi Sinodul VIII şi IX,atunci va fi un sinod tâlhăresc, aşa cum a fost şi si-nodul de la Ferrara-Florenţa, la care a fost suficientăreacţia de împotrivire în Duhul Sfânt a unor corifeiai Tradiţiei noastre precum Sfântul Marcu Euge-nicul, pentru ca, în cele din urmă, acest sinod să fierecunoscut ca mincinos, eretic şi considerat ca uneşec.45

Acelaşi lucru îl exprimă şi periodicul grecesc«Orthódoxos Týpos»,46 vorbind despre profilul carese doreşte să i se dea sinodului din 2016. Pe de oparte, se doreşte ca hotărârile lui să fie recunoscutede întreaga Biserică Ortodoxă – sau mai degrabă

45 Traducere de Mihail Ilie din «Orthódoxos Týpos» nr. 1866 din

11 febr. 2011, pp. 1, 6, pe https://graiulortodox.wordpress.com, din 1martie 2011.

46 Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, modificat şipervertit, în «Orthódoxos Týpos» nr. 2060 din 6 martie 2015, pp. 1, 7,trad de Tatiana Petrache, pehttps://graiulortodox.wordpress.com, din 24 martie 2015.


impuse! Acest lucru ar putea fi favorizat de numireasa ulterioară (sau chiar anticipată!) de Sinod Ecu-menic. Pe de altă parte însă, pentru a putea „aspira”la titlul de Sinod Ecumenic, ar trebui să recunoascăsinoadele VIII şi IX (pe cel din 880, respectiv din1341) ca fiind ecumenice, sinoade care contrazic şicondamnă tocmai poziţiile papismului. Or, acest lu-cru ar fi în dezavantajul scopului sinodului, care,după cum se pare, „este să fie continuate inovaţiilelui Meletios Metaxákis şi să ofere o justificare[canonică] dialogurilor interreligioase şi intercreş-tine şi celorlalte abateri dogmatice şi canonice careau loc în demersurile atotereticului ecumenism”. Înconsecinţă, se evită posibilitatea ca, în viitor, sino-dul din 2016 să poată fi numit ecumenic şi atunci s-arecurs la denumirea de panortodox. În felul acesta,fiind considerat al întregii Ortodoxii, probabil sesperă ca deciziile sale să poată fi impuse tuturor or-todocşilor şi în acelaşi timp să fie lăsată şi uşa des-chisă concesiilor şi... trădării.

Ne exprimăm în acest fel pentru că iată cum „sedau la iveală chestiuni ascunse şi secrete, discutateşi hotărâte de «Comisia Specială Interortodoxă»”,care nu mai recunoaşte hotărârile luate până acum înspiritul Tradiţiei Bisericii, ci le interpretează în fun-cţie de cerinţele modernismului şi ale ecumenis-mului. În partea a doua a prezentării pregătirilor carese fac acum în vederea Sinodului din 2016, ziarul


«Orthódoxos Týpos», publică articolul părinteluiTeódoros Zísis intitulat Homosexualitatea – tor-pila duhovnicească în demersurile de pregătire aSfântului şi Marelui Sinod, în care se spune: „Esteo ruşine şi o batjocură pentru ortodocşi propunereacare a avut loc în întrunirea de la Chambésy, anumede a fi cuprins în textul Sinodului un adaos în fa-voarea drepturilor homosexualilor. Deşi propune-rea a fost respinsă de majoritatea participanţilor,grozăvia şi impertinenţa neruşinării acesteia impunînlocuirea imediată a celor care au propus-o şi aususţinut acest adaos blasfemiator, antibiblic şi anti-patristic. În felul acesta, Comisia Sinodală s-a lipsitdeja de binecuvântarea lui Dumnezeu, iar Sinoduldin start este destinat eşecului.

Concret, la dezbaterea cu tema: „Contribuţia Bi-sericii Ortodoxe la promovarea Păcii, Dreptăţii, Li-bertăţii, Frăţietăţii şi Dragostei între popoare şi laeliminarea discriminărilor etnofiletiste şi de orice altănatură”, preşedintele Comisiei, Mitropolitul Perga-mului, kir Ioannis (Zizioulas), a propus ca textul să fiemodificat pentru a se insera şi un paragraf privitor laminorităţile sexuale, adică la homosexuali.

Propunerea, pe bună dreptate, a provocat o ade-vărată furtună de reacţii din partea celor mai mulţireprezentanţi şi, în cele din urmă, nu a mai fost cu-prinsă în text. Ridică însă arzătoare semne de între-bare cu privire la structura teologică şi morală a


celor care au propus şi au susţinut adaosul blasfe-miator şi care calcă în picioare toate câte învaţăSfânta Scriptură şi Tradiţia Patristică despre sodo-mie. Ce să mai aştepţi de la un sinod care „cu capuldescoperit” răstoarnă temeliile credinţei, SfântaScriptură şi Sfânta Tradiţie? Pe ce îşi va putea susţi-ne hotărârile? Oare pe cecurile acestei lumi păcă-toase şi pe indicaţiile masoneriei satanice?

Nu există decât o singură ieşire şi o singurăsoluţie acceptată duhovniceşte, ca să se poată linişticei ce au mari nelinişti văzând evoluţia pregătirilorpentru Marele Sinod. După ce se vor fi adeverittoate câte au fost date publicităţii, se impune să fieînlocuiţi imediat de alţi reprezentanţi aceia care aufăcut propunerile şi au susţinut ruşinosul şi nema-iauzitul adaos. Altfel, dacă lucrurile nu se vor în-drepta, stigmatul acesta va însoţi până la sfârşit Si-nodul şi îl va lipsi de harul şi binecuvântarea luiDumnezeu, fără de care roadele hotărârilor vor fifoarte amare, de aceea ne şi rugăm să nu se mai în-trunească niciodată acest Sinod, dacă porneşte dela asemenea premise.”


UN CUVÂNT DE ÎNCHEIERE

Într-una din confruntările pe care le-a avutDomnul Iisus Hristos cu iudeii, descrisă în Evan-ghelia după Ioan la capitolul 8, El le spune potrivni-cilor Săi de atunci şi până la sfârşitul veacurilor:„Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să fa-ceţi poftele tatălui vostru. El de la început a fostucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentrucă nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna,grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatălminciunii”.

Iată că diavolul de la început a fost ucigător deoameni. Şi vrăjmăşia sa, la modul cel mai real, n-aîncetat şi nu va înceta până la venirea Domnului adoua oară. Mereu va căuta să scornească noi şi noimetode de nimicire, mereu va arunca în aceastăluptă alţi şi alţi slujitori ai lui, în fiecare veac. Des-pre această crâncenă luptă dintre fiii diavolului şifiii lui Dumnezeu ne spune încă o dată acelaşi dum-nezeiesc Apostol, la încheierea Sfintei Scripturi: „Şibalaurul s-a aprins de mânie asupra femeii şi a por-


nit să facă război cu ceilalţi din seminţia ei, care pă-zesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia luiIisus” (Apocalipsa 12, 17).

Tot conţinutul cărţii de faţă se referă la acestrăzboi. La bătălii care s-au dat şi în trecut şi care ur-mează să se dea şi în viitor. La strategiile de luptă, lasoarta biruitorilor, precum şi a celor ce vor fi înfrânţipe veşnicie. Pentru că biruinţa s-a ştiut de la începutcă va fi a Hristosului-Dumnezeu, Mielul înjunghiat,şi a celor ce şi-au spălat hainele în sângele Său.

Asupra acestui război şi asupra acestui ucigaşde suflete am dorit să atragem atenţia tuturor celorcare vor să mai ia aminte la aceste înştiinţări. Căcivor veni peste creştinii ortodocşi vremuri de grea în-cercare, şi atunci va trebui să fim pregătiţi, pentru caacestea să nu ne ia prin surprindere. Fiindcă pentrufiecare suflet în parte, confruntarea va fi inevitabilă.Ea nu va putea fi ocolită de nimeni. Iar în aceastăîncleştare pe viaţă şi pe moarte, fiecare să ştie cătrebuie să se decidă personal de partea cui va vrea sălupte. Neutralitate nu există.

Acest lucru ne-a determinat să alcătuim lucra-rea de faţă. Fiindcă ne-am simţit datori să aducemaminte poporului câteva dintre mărturisirile SfinţilorPărinţi, dar în acelaşi timp să ne facem clar auzită şimărturisirea noastră, după pilda lor, şi anume: căvrem şi noi să păstrăm, cu frică, toate legile sfinteale lui Dumnezeu.


Dorim să fie cunoscut de către toţi cât mai lă-murit şi cât mai pe larg pericolul care se apropie.Suntem la o răscruce, după care ne aşteaptă ori pier-zarea, ori mântuirea. Aşa cum am spus, nu maiexistă o a treia cale, una de compromis, între celedouă. Această confruntare n-o mai putem ocoli nicispre dreapta, nici spre stânga. Nu există nici un pur-gatoriu. Există doar Iisus cel Răstignit, Care azi încămai poate fi salvatorul nostru. Noi credem în El! Şivă rugăm, veniţi să ne dăruim cu totul Lui şi, cu oconştiinţă trează, să ţinem credinţa cea dreaptă, darsă şi mărturisim adevărul acestei dreptei credinţe. Îlrugăm pe El să ne ajute, căci fără El noi nu putemface nimic. Şi chiar dacă va trebui să suferim sau sămurim pentru Dumnezeu, să fim gata pentru orice.

Cele şapte Soboare Ecumenice le credem sfin-te, pentru că prin respectarea hotărârilor lor s-aumântuit mii de sfinţi pe care i-a dat astfel Biserica;şi milioane de suflete, păzind adevărurile de credinţăformulate în cadrul acestor sinoade, au fost gata sătreacă prin ani grei de prigoane, de temniţe, de tor-turi şi schingiuiri şi au ajuns astfel în Împărăţia luiDumnezeu.

Dar forţele întunericului vor să impună ca, laacest sinod ce se pregăteşte pentru anul 2016, să fieridicate anatemele care au fost date la toate adevă-ratele Sinoade Ecumenice asupra tuturor ereticilor şisă arate că acele hotărâri n-au fost drepte. Vor să


strecoare în inimile tuturor creştinilor perfidul nea-devăr că acele anateme au fost o greşeală a SfinţilorPărinţi. Se lucrează în ascuns la aceasta, cu multăviclenie, pentru ca mulţimea credincioşilor să nu ştienimic. Iar când se va întâmpla acest lucru, atuncitoată creştinătatea va fi „una”, „unitatea” omeniriiva fi realizată în cel rău. Însă atâta timp cât nu vor fianulate aceste anateme – care înseamnă, practic,anularea a tot ceea ce a mărturisit Biserica lui Hris-tos de 1700 de ani încoace – ei nu vor putea face ni-velarea tuturor crezurilor (creştine şi necreştine) şiamestecarea lor într-unul singur, fenomen sau acţiu-ne pe care să o numească „unitate” religioasă.

Noi declarăm că nu vom recunoaşte niciodatăceea ce n-a fost şi nu este sfânt. Acest sinod este de-numit „Mare şi Sfânt”, dar acolo va fi descoperitătaina fărădelegii. Peste aceşti oameni ce s-au pus înslujba răului şi a distrugerii vieţii, Antihristul are oputere satanică; ei vorbesc ceea ce le dictează dia-volul, în loc să spună cuvintele pe care ni le-a lăsatDomnul Iisus Hristos prin sfinţii Săi ucenici şiapostoli. Lucifer este conducătorul lor şi sub influ-enţa lui şi în vederea pregătirii dominaţiei sale mon-diale pregătesc ei aceste lucruri. Iată, de pildă, orga-nizatorii sinodului pun accent pe probleme de eco-logie şi găsesc că acestea constituie un subiect impe-rios necesar, pe care se cuvine să-l rezolve acum te-ologii... Dar nu consideră că este cu mult mai mare


pericolul poluării sufletului cu miasmele păcatelor,decât poluarea mediului înconjurător. Dacă ar căutarezolvare pentru cea dintâi problemă, a doua s-ar re-zolva de la sine. Să căutăm mai întâi, fiecare,ecologizarea interioară!...

Însă tot aşa mărturisim că niciodată nu vom le-păda nimic din ceea ce a fost lăsat sfânt pentru noi.După cum s-a putut observa din cele prezentate pânăacum, pe listele comisiilor care, de-a lungul zecilorde ani, au pregătit acest Sinod Panortodox, unuldintre subiectele propuse pentru discuţie sună aşa:mutarea praznicelor care cad în timpul săptămâ-nii în ziua de duminică, pentru a nu intra în conflictcu orarul de lucru săptămânal. De fapt, printr-o ast-fel de procedură se caută anularea sărbătorilor. Vaurma apoi o altă directivă, prin care ziua duminiciisă nu mai fie sărbătorită ca zi a Domnului, ci casimplă zi de odihnă, deci fără nici o legătură cu su-fletul şi cu cele sufleteşti. Şi astfel Dumnezeu va fiscos din viaţa omului prin lege, în mod oficial, cuconsimţământul conducerii bisericeşti.

Se poate vedea din filmările imprimate peCD-ul ataşat acestei cărţi la ce fel de ritualuri au luatparte şi ce fel de „slujbe” au „binecuvântat” cu pre-zenţa lor, în numele Bisericii Ortodoxe, unii înalţiierarhi ai acestei Biserici. Dacă motivaţia prezenţeilor la aceste manifestări este „dragostea”, ne între-băm: pentru ce îi iubesc ei pe aceşti şamani, vrăji-


tori, închinători la foc şi la tot felul de zeităţi? Pen-tru că le vor mântuirea? Pentru că vor să-i atragă laHristos? Dar oare a fost prezent Hristos acolo, i-aînsoţit El pe aceşti „misionari” în timpul incantaţii-lor şi a invocărilor a tot soiul de duhuri ale iadului,pe care le făceau în faţa lor cei ce intrau în legăturăcu ele? Oare aşa se poate păstra curăţia dreptei cre-dinţe? Sau motivează că s-au dus ca să le arate ace-lora valorile Ortodoxiei? Valoarea Ortodoxiei – dacăîn faţa lor Ortodoxia mai are vreo valoare – constă înlepădarea de sine până la jertfă pentru Hristos şi pen-tru Evanghelia Sa. Oare să fi mers ai noştri la aceleîntruniri cu o asemenea dispoziţie?... Dar, oricum, Bi-serica Ortodoxă are mii de exemple de vieţi ale unorastfel de credincioşi, de mucenici şi sfinţi cunoscuţi,precum şi ale milioanelor dintre cei neştiuţi decât deDumnezeu. A fost oare prezentat în faţa acelor păgânivreun astfel de exemplu... pentru „atragerea” lor laOrtodoxie? Permiteţi-mi să mă îndoiesc...

Toate acestea şi multe asemenea lor sunt do-vezi mai mult decât suficiente că, prin încercările deapropiere de toţi eterodocşii, nu aceştia, ci doar Bi-serica Ortodoxă a pierdut şi pierde în continuare,atâta timp cât nu se retrage din aceste înşelătoriiblasfemiatoare de Dumnezeu, în care reprezentanţiai ei, slujitori ai sfântului altar, au ajuns să participela ritualuri păgâne, împreună cu cei ce se închină laidolii pierzării sufleteşti.


Prin această carte n-am vrut doar să facem cu-noscute câteva citate şi declaraţii ale unor oamenivrednici de luat în seamă. Şi nu căutăm nicidecumsă ne ascundem convingerile şi crezul nostru în do-sul mărturisirii lor, punându-ne astfel numele sauvieţile noastre la adăpost. Ci, la mărturiile SfinţilorPărinţi, dorim să adăugăm şi mărturia noastră clarăşi hotărâtă, pe care o aducem în acelaşi duh şi înacelaşi glas cu ei: Nu vom trăda, nici nu vom părăsiadevărurile credinţei celei sfinte care duce la viaţăveşnică! Şi de acum înainte vom mărturisi credinţanoastră în Dumnezeu, orice ar fi să vină peste noidatorită acestei mărturisiri. Însă în lupta pe care opresupune această mărturisire, nu ne bizuim pe noiînşine, nici pe vreo putere sau pe vreo poziţie anoastră omenească, atunci când facem aceste decla-raţii; ci numai şi numai pe puterea şi pe Numele celsfânt al Marelui nostru Domn şi Dumnezeu pe Cares-au bizuit şi în Care s-au încrezut de-a lungul vea-curilor toţi vrednicii Săi luptători ce au biruit alăturide El şi pentru cauza Sa. Fiindcă numai de la El auprimit toţi ajutorul şi biruinţa, fiecare la rândul vre-mii şi al generaţiei sale.

Îi rugăm pe toţi credincioşii, pentru salvareasufletelor lor din acest veac al apostaziei, să nu iasădin corabia mântuirii, ci să ne angajăm cu toţii săluptăm pentru a rămâne până la sfârşit pe calea pecare au mers şi au ajuns la această mântuire toţi


sfinţii dinaintea noastră. Credem şi urmăm doar ho-tărârile Sinoadelor Ecumenice care au fixat învăţătu-ra cea adevărată şi de neschimbat până la sfârşit.

Dar în acest Sinod Panortodox, ce numai orto-dox nu se arată a fi, ci paneretic, mincinos şiantihristic, nu vom crede niciodată, deoarece prin else caută să fie contrazise şi negate dogmele credinţeiîn Dumnezeu, se caută să se strice tainele Sale sfin-te. De aceea Sinodul Panortodox din 2016 – sau decând va fi să fie, în cazul în care iarăşi se va amâna!– dacă este organizat în aceste scopuri, nu poate fisfânt, ci ucigător de suflete şi aducător de moarteveşnică. Acolo va intra o unică Biserică Ortodoxă şivor ieşi din ea doar zdrenţe. Şi, dacă această lepăda-re de credinţă se va face în mod oficial şi de cătretoţi ierarhii rânduiţi de Dumnezeu păstori şi condu-cători ai Bisericii, s-ar putea ca acest lucru să atragădupă sine luarea harului de la noi... Şi deja se poateobserva, se simte această părăsire a harului luiDumnezeu de peste creştinătate; căci vedem cumfamilia nu mai este familie, Biserica nu mai este Bi-serică, societatea nu mai este societate. Oricum, le-pădarea de credinţă este un semn al vremii de peurmă; ea prevesteşte sfârşitul.

Iar dacă se va ajunge la situaţia ca Biserica, înîntregimea ei sobornicească, să fie dezbinată – sauchiar dacă dezbinarea se va produce în interiorul Bi-sericilor Locale –, unitatea nu se va mai putea refa-


ce, cum nu s-a mai refăcut nici după toate dezbină-rile ce s-au produs de-a lungul timpului în sânul ei.

Noi suntem încredinţaţi că nu avem ce căuta laacest sinod!

Ştiind că aceste lucruri se pregătesc, putem în-ţelege că va veni peste întreaga lume aşa o beznă aunei dezorientări duhovniceşti şi aşa o greutate apă-sătoare în suflete, că mulţi nu vor mai şti încotro s-oapuce şi ce să creadă. Fiindcă rătăcirea, pustiul şihaosul sufletesc se vor înstăpâni pretutindeni.

De aceea, „...cu inima strânsă de durere, v-amscris cu multe lacrimi, nu ca să vă întristaţi, ci ca săcunoaşteţi dragostea pe care o am cu prisosinţă cătrevoi” (II Corinteni 2, 4). Însă, văzând şi simţind stă-rile de lucruri din lume, slăbirea credinţei, dezinte-resul creştinilor faţă de mântuirea sufletului lor sauînţelegerea greşită pe care mulţi o au asupra datorieilor faţă de această mântuire, mă frământ zi şi noapte,cu sufletul chinuit, şi, odată cu Apostolul Pavel, văspun că „mă tem ca nu cumva, precum şarpele aamăgit pe Eva în viclenia lui, tot aşa să se abată şigândurile voastre de la curăţia şi nevinovăţia cea înHristos. Căci dacă cel ce vine vă propovăduieşte unalt Iisus, pe care nu l-am propovăduit noi, sau luaţiun alt duh, pe care nu l-aţi luat, sau altă evanghelie,pe care nu aţi primit-o, – voi l-aţi îngădui foarte bi-ne” (II Corinteni 11, 3-4).


Ştiu că preoţii sau ierarhii ecumenişti, prin cu-vântul sau prin atitudinea lor, uşor îi pot induce îneroare pe păstoriţii lor şi uşor îi pot determina spredezechilibru şi compromis. Dar chiar în această si-tuaţie, cred totuşi că, pentru cei sinceri şi curaţi îninima lor, care mai întâi de orice altceva îşi dorescmântuirea, un cuvânt limpede de îndrumare, spus cutoată dragostea, dar şi cu toată hotărârea, va putea săle aducă în suflet o lumină salvatoare. „Fără adevăr– spune părintele Theódoros Zísis – iubirea estemincinoasă. Această perioadă este cea mai grea din-tre toate. Nu ştiu dacă poate fi ceva mai grav decâtceea ce trăim acum”. Or, în aceste condiţii, estreneapărată nevoie de multă trezvie duhovnicească.Iar aceasta, la modul concret, înseamnă intensifica-rea vieţii de rugăciune şi de pocăinţă, de „căutare alucrurilor de sus, nu a celor de pe pământ” (Coloseni3, 1-2), dar şi de mărturisire a adevărului. Căcimărturisirea adevărului nu numai că ne va feri penoi să nu ajungem lipsiţi de lumina clară a DuhuluiSfânt – lumină de care avem cea mai mare nevoie în„noaptea înspăimântată” ce se lasă şi „în care nimeninu va mai vedea cărarea cea curată” –, dar îi va ajutaşi pe alţii să-şi salveze sufletul de la pieire.

Vor fi destui şi dintre aceia care vor contrazi-ce, se vor împotrivi şi îşi vor ridica glasul împotri-va adevărurilor mărturisite în cartea aceasta, acu-zând că ea „face dezbinare” în popor; sau alţii se


vor ridica ameninţător împotriva noastră, acuzân-du-ne că luptăm împotriva „unităţii”. Dar când Lu-cifer a căzut şi a început să-i tragă şi pe alţi îngeriîn nebunia despărţirii lor de Dumnezeu, oare sepoate numi dezbinare faptul că atunci Sfinţii Ar-hangheli şi celelalte cete cereşti nu i-au urmat înaceastă cădere, ci au vrut să rămână în ascultare deCreatorul lor? Oare pot fi acuzaţi sfinţii îngeri căatunci „s-au dezbinat” şi n-au rămas în „unitate” cutoţi cei care I se împotriveau lui Dumnezeu? Pro-babil că Satana, cel care i-ar fi vrut pe toţi de partealui, aşa i-a şi acuzat... Şi atunci nu va fi de mirarecă, într-o situaţie asemănătoare, el şi ai lui la fel nevor acuza şi pe noi.

Chiar Însuşi Domnul Iisus Hristos, cu sfântaSa gură, a spus că El a venit nu să aducă pacea (cupăcatul) pe pământ, ci dezbinarea de acesta. Şi toţicei ce vor vrea să-L urmeze pe El vor trebui, pânăla urmă, să se dezbine chiar şi de cei mai apropiaţiai lor, în cazul în care aceştia aleg să meargă sprelepădarea de Dumnezeu şi spre moarte (Luca 12,51-53).

Iată aşadar că unitatea în Dumnezeu cere nea-părat dezbinare de păcat; iar unitatea cu diavolul şicu slugile sale face dezbinarea de Dumnezeu. Vărugăm, iubiţii noştri fii sufleteşti, înţelegeţi bineaceste lucruri şi decideţi-vă pentru viaţa cu Hristos.Stă în puterea voastră să alegeţi chiar astăzi!


Dacă Dumnezeu a rânduit să trăim acum pepământ, în aceste vremuri de pe urmă, şi dacă ne-atrimis să-L mărturisim acum pe El, înaintea acesteilumi, îndemnul nostru părintesc şi strigătul nostru dedurere, în acest ceas când ne găsim atât de aproapede declanşarea unor succesiuni de evenimente glo-bale de neimaginat, este să ne îndreptăm cu toţii pri-virile şi să ne deschidem inimile spre singura izbăvi-re sigură, care este Iisus Hristos. Doar El este solu-ţia salvatoare! Poruncile Lui să le păzim şi mărturiaLui s-o ţinem. Numai aceasta înseamnă lumină şi via-ţă! Altcineva sau altceva nu!

La încheierea acestei cărţi, îi rugăm pe toţislujitorii şi credincioşii sfintei noastre Biserici săascultăm de glasul Sfântului Arhanghel Mihail, ca-re şi astăzi ne îndemnă: „Să stăm bine, să stăm cufrică, să luăm aminte!”. Să păstrăm credinţa orto-doxă curată, dreaptă şi nepătată şi adevărul ei sfântpână la sfârşit. Căci, după mărturisirea Sfinţilor Pă-rinţi, doar cei care vor răbda până la sfârşit, aceiase vor mântui.

Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu! Amin!


ANEXĂ


Scrisoare adresată Patriarhului Kiril de cătrevieţuitorii Mănăstirii „Înălţarea Domnului”, Băn-ceni, Ucraina

Prea Fericirii Sale, Prea Fericitului Kiril,Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii

Prea Fericirea Voastră, Prea Fericite Stăpâne,cu smerenie, cerem binecuvântarea Domnului şisfintele Voastre rugăciuni pentru turma ce V-a în-credinţat-o Dumnezeu.

Cu multă bucurie şi căldură sufletească, neaducem aminte de vizita Prea Fericirii Voastre pepământul nostru natal bucovinean, fapt pentru careVă mulţumim mult şi Vă rămânem recunoscători.

Cu durere în suflet ne adresăm Prea FericiriiVoastre, în dorinţa de a ne păzi să nu ajungem tră-dători ai sfintei credinţe ortodoxe.


În momentul de faţă, poporul creştin ortodoxeste adânc tulburat datorită faptului că BisericaOrtodoxă Rusă participă la Soborul înşelător careeste hotărât pentru anul 2016 şi care are ca scop săne îndepărteze de la calea cea adevărată.

Biserica lui Hristos ne-a educat în duhul iubi-rii, blândeţii, smereniei, ascultării şi cinstirii în-drumărilor duhovniceşti lăsate de înaintaşii noştri.Biserica Ortodoxă, prin glasul Sfinţilor Părinţi,mărturiseşte că mântuirea poate fi dobândită numaiîn această Biserică întemeiată de Hristos. BisericaOrtodoxă este adevărata Biserică în care nepătat s-a păstrat Sfânta Tradiţie şi deplinătatea dumneze-iescului har mântuitor. Ea a păstrat întreagă şi cu-rată învăţătura Apostolilor şi Sfinţilor Părinţi. Do-rim să rămânem credincioşi şi ascultători mărturi-sirii lor, urmându-le în credinţă neclintită şi în dra-goste înflăcărată pentru Dumnezeu.

CREDINŢA ORTODOXĂ ESTE SINGURACREDINŢĂ MÂNTUITOARE!

Nu ne vom lepăda de tine, iubită Ortodoxie,nu te vom tăgădui pe tine, credinţă moştenită dela Sfinţii Părinţi. În tine ne-am născut, în tinetrăim şi în tine vom muri. Şi, dacă vremea ne-o vacere, de mii de ori vom muri pentru tine, urmândînvăţăturilor Sfinţilor Părinţi, care ne-au arătatcalea spre Împărăţia lui Dumnezeu chiar cu pre-ţul vieţii lor.


Noi suntem chemaţi să păstrăm în toată curăţiasfânta Ortodoxie lăsată nouă ca moştenire de SfinţiiPărinţi. Cu orice preţ vom apăra credinţa ortodoxă,urmând învăţăturilor dogmatice, Sfintei Tradiţii şisfintelor canoane care au fost date la cele şapte So-boare Ecumenice şi Locale ale Bisericii Ortodoxe.

Rămânem fermi în hotărârea noastră de a apă-ra sfânta Ortodoxie, credinţa Sfinţilor Părinţi, şi nerugăm Bunului Dumnezeu să dăruiască poporuluiortodox putere, înţelepciune, evlavie şi statornicieîn credinţă.

Prin cele spuse mai sus, suntem categoric îm-potriva oricăror întruniri cu cei de alte crezuri:catolici, protestanţi şi toţi ereticii, care s-au rătăcitde la adevăr, întrucât ecumenismul este calea ceduce la pierzare, despărţindu-i pe creştinii orto-docşi de Sfânta Sobornicească şi Apostolească Bi-serică.

Suntem gata să-i îmbrăţişăm cu toată dragos-tea întru Hristos pe toţi cei ce s-au rătăcit de laAdevăr, dar care doresc să se întoarcă în sânul Bi-sericii Ortodoxe prin Taina Pocăinţei, cerându-şiiertare, plângându-şi păcatul rătăcirii şi priminddeplin dogmele şi Tradiţia sfintei noastre credinţeOrtodoxe care „a fost dată sfinţilor o dată pentrutotdeauna” (Iuda 3).

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare deDumnezeu, Îl rugăm pe Domnul cel Preamilostiv să


ne dăruiască atotputernicul Său ajutor tuturorcreştinilor ortodocşi, pentru a rămâne în trezvie du-hovnicească şi în duhul smereniei, să fim hotărâţi şidevotaţi fii ai Bisericii noastre Ortodoxe.

Prea Fericirea Voastră, noi, vieţuitorii SfinteiMănăstiri „Înălţarea Domnului” din Bănceni, nurecunoaştem acest sobor al fărădelegii, care vaaduce dezbinare în Biserică, protestăm categoricîmpotriva lui şi vrem să rămânem fii devotaţi aisfintei noastre credinţe ortodoxe, slujind pe Ade-văratul Dumnezeu, slăvit în Treime: Tatăl, Fiul şiSfântul Duh. Amin.

Cerem cu umilinţă ale Prea Fericirii Voastresfinte rugăciuni, dorindu-Vă din toată inima puteresufletească şi trupească, sănătate, pace, înţelepciu-ne şi ani mulţi întru buna slujire ce V-a încredin-ţat-o Dumnezeu.


Poezii de Traian Dorz, din volumele: CântareaViitoare, Cântări de Drum, Cântarea Biruinţei şi Eter-nele Poeme.

CE VREMI

Ce vremi cumplite vor veni, ce oameni se vor naşte,că pe Hristos Îl vor urî, nevrând a-L mai cunoaşte.Când li se va vorbi de El, vor spumega de urăşi vor striga, şi vor huli cu-nverşunată gură.

Chiar fraţi pe fraţi îi vor preda la chinuri şi la moarteşi toţi ca nişte ucigaşi cu alţii-or să se poarte.Pentru iubirea lui Hristos şi pentru-al Lui Sfânt Nume,ai Săi vor fi batjocoriţi şi omorâţi în lume.

Dar cel ce va răbda tăcut pân’ la sfârşit durerea,acesta fi-va mântuit şi va vedea-Nvierea.Căci mântuirea nu se dă la început Credinţei,ci se dă numai la sfârşit, în clipa Biruinţei.

Voi, care veţi fi-atunci trimişi să duceţi Vestea Bună,la multe chinuri şi dureri cei răi au să vă pună;dar nu uitaţi că şi Iisus a fost întins pe Cruce.Privind la El, veţi fi-ntăriţi, şi voi să v-o ştiţi duce.

Iisus cel Scump ne-a spus că El cu noi e-n încercareşi-o să ne scape neapărat pe toţi – şi pe oricare;iar când necazul cel cumplit va fi să fie-aproape,El mai ’nainte va veni, pe toţi ai Lui să-i scape.


Voi, toţi ai lui Iisus, luptaţi şi-ncredeţi-vă tare,cu-al Lui Cuvânt vă-mbărbătaţi şi daţi-i ascultare.Să nu vă îndoiţi deloc, în nici o suferinţă,a Marelui Biruitor e Marea Biruinţă!

ÎNCĂ PUŢIN!

Încă puţin – şi ce s-a spus curând o să se-arate,se va vedea că ce s-a scris sunt toate-adevărate,se va vedea că este-un iad şi este-o Judecată,se va vedea cât de-nşelaţi sunt cei ce-au râs odată!

Încă puţin – şi tot ce-i azi neghină şi ocarătrimişi cereşti vor arunca în focul mai de-afarăşi seceriş nemaivăzut va trece peste lume,că ziua groazei a sosit tot răul să-l sugrume.

Încă puţin – şi semne mari, puteri ne-nchipuitese vor ivi, cutremurând privirile-ngroziteşi toţi cei care n-au primit credinţa mântuiriiprimi-vor crezul blestemat al hulei şi-al pieirii.

Încă puţin – şi Dumnezeu, Cel Viu în veci, deodatăivi-Se-va, zdrobind pe veci minciuna apostată;încă puţin, dar pân’ atunci dureri cum n-au fost încăvor încerca nimicitor credinţa cea adâncă.


Fiţi treji şi vă rugaţi voi, toţi câţi mergeţi către-acestenemaivăzute vremi şi stări căzute fără veste,orice-aţi vedea şi-aţi auzi, pe voi să nu vă-nşele,căci vai de cei ajunşi atunci nepregătiţi în ele!

O, CÂTE BINECUVÂNTĂRI

O, câte binecuvântări eu am avut în viaţă,dar ce puţin le-am înţeles când le-am avut în faţă!

Am fost cu oameni minunaţi, cum n-a mai fost altcine’,dar parc-am fost un orb şi-un mut când ei au fost cu mine.

Prilejuri am avut s-aud aşa cereşti cuvinte,dar parc-am fost un surd atunci – şi n-am luat aminte.

Şi zile ca din cer mi-au fost atâtea-n viaţă date,dar eu, ca un nesocotit, mi le-am pierdut pe toate.

O, dac-aş fi ştiut ce rari sunt sufletele sfinte,când le-am avut, cum aş fi strâns în mine-a lor cuvinte!

De-aş fi ştiut cum nu mai vin frumoasele clipite,cum m-aş fi-apropiat de-adânc de vieţile sfinţite.

Şi de ştiam ce aur sunt prilejurile rare,cum mi-aş fi dat tot ce-am avut să-l prind pe fiecare.


...Dar oamenii cereşti s-au dus – şi parcă pe vecie,cu cât întrebi mai mult de ei, tot mai puţin se ştie!

Prilejurile s-au rărit ca aurul în lume,aşa puţini ştiu spre Hristos cu-adevărat să-ndrume.

Se va lăsa-ncurând aşa o noapte-nspăimântată,că nimeni nu va mai afla cărarea cea curată

Şi mulţi vor plânge cum n-au plâns în nici o nebuniecând vor vedea că ce-au pierdut va fi pe veşnicie!

LA CAPĂT DE MILENII SUNTEM

La capăt de milenii suntem şi parcă la sfârşit de lumi;gândind la aste adevăruri, simţi cum te-neci şi te sugrumişi parcă-un semn apocaliptic apare pe un negru nor,cumplit şi crâncen, şi haotic, şi rece, şi-nspăimântător.

Talazuri şi talazuri, – urlet şi râset vin şi trec căzând,tirani, tiranizaţi – grămadă –, aplaudând şi blestemând,minţiţi şi mincinoşi, de-a valma, ucişi şi ucigaşi se-adun’şi se împing către Infernul cel mai cumplit şi mai nebun.

Oh, iată-nfăţişarea gloatei ce, lepădând pe Dumnezeuşi sugrumându-şi conştiinţa, se-nchină-acestui Astarteucu semnul celui-fără-unu şi numele cel fioros,mergând spre blestemul şi-osânda, şi Judecata lui Hristos.


...Mai este poate o scânteie, dar cea din urmă, să mai sperispre-o îndoielnică salvare, în clipa ultimei căderi;agaţă-te de firu-acesta, rupându-te de-al lor şuvoi,nainte de-a cădea-n gheena îngrozitorului Apoi.

E încă Har, – se poate încă,– dar se prea poate şi să nu;acum chiar parcă arde puntea pe care te mai legeni tuşi-i gata să se rupă firul şi cel din urmă ce-l mai ai,şi, vai, – nu mai rămâne după decât un vai,– un veşnic vai!...


Cuprins

Prefaţă ............................................................ 5Unitatea în Dumnezeu, prin Iisus Hristos ...... 9O scurtă privire spre trecut ........................... 12Vremurile din urmă ...................................... 23

Noua Ordine Mondială ........................ 23New-Age .............................................. 24Ecumenismul ........................................ 28

„Împărăţia Mea nu este de aici...” .............. 123Sinodul Panortodox .................................... 129Un cuvânt de încheiere .............................. 161Anexă ......................................................... 173

episcopul longhin să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm...

Documents