Elementele specifice celor 4 dimensiuni culturale in Romania

In ultimii 15 ani, Romania, ca toate tarile post-comuniste, a importat multe principii internationale pentru practicile manageriale si de organizare a resurselor umane din organizatii. Unele dintre aceste importuri au avut succes, altele nu au ajuns nici macar in faza de implementare. Se gasesc o multime de carti si reviste despre management anglo-american, pentru care organizatiile multinationale si romanesti mari platesc bani grei pentru astfel de practici sub forma instruirii sau consultantei. Pe de alta parte, firmele romanesti mici nu platesc pentru nici o forma de dezvoltare organizationala.

Studiile realizate in anul 2005 pe baza instrumentului infiintat de Geert Hofstede, au demonstrat ca Romania are valori similare cu alte tari balcanice, si anume distanta mare fata de autoritate, colectivism, feminitate si grad ridicat de evitare a incertitudinilor. Prin urmare Romania, asemenea celorlalte tari din Balcani (Bulgaria, Grecia, Serbia, Macedonia, Albania), se afla la polul opus tarilor anglo-saxone, din care imprumuta toate practicile manageriale si de management al resurselor umane.

Distanta fata de putere in Romania este foarte mare , adică, societatea românească este înclinată spre centralizare, iar inechitățile sunt acceptate de cei mai mulți dintre membrii societății, de unde și o societate civilă și un simț civic slab reprezentate. Majoritatea așteaptă să li se spună ce să facă, iar şeful/managerul ideal este perceput ca un autocrat popular și binevoitor.

In cadrul celei de-a 2-a dimensiuni(individualism vs colectivism), tara noastra prezinta un grad ridicat de interdrependenta pe care societatea o mentine intre membrii sai, fiind astfel considerata o tara colectivista. Majoritatea membrilor societății românești se așteaptă ca un grup, familia, o organizație sau statul să aibă grijă de ei. Regulile nescrise ale grupului sunt mai importante decât legile și normele societății. Angajarea și promovarea țin cont într-o măsură mai mare decât în alte societăți de gradul de afiliere la grup „arătat” de angajat, adica mai multă emoție (atât pozitivă, cât și negativă) implicată în relațiile profesionale”.

A treia dimensiune propusă de Hofstede este masculinitate vs. feminitate. România este o societate relativ feminină. Accentul este pus pe “muncim pentru a trăi”, managerii depun eforturi pentru consens, oamenii apreciază egalitatea, solidaritatea şi calitatea în viaţa lor profesională. Conflictele sunt rezolvate prin compromis și negociere. Stimulentele, cum ar fi timpul liber şi flexibilitatea, sunt favorizate, iar accentul este pus pe starea de bine . Majoritatea muncesc să își procure banii necesari pentru a-și îndeplini „adevăratele visuri” și în speranța îmbunătățirii calității vieții, nu ca să fie primii sau de dragul muncii.

Dpdv al gradului de evitare a incertitudinii, majoritatea membrilor societatii noastre manifesta o preferinta puternica in evitarea acestora. Acest lucru se reflectă în preferința pentru joburi sigure, într-o nevoie emoțională, nu neapărat logică, pentru reguli și proceduri (chiar dacă de cele mai multe ori acestea nu funcționează) și în conservatorism. Există un impuls interior puternic pentru

majoritatea membrilor societății românești de a căuta să aibă tot timpul ceva de făcut ca să se mențină ocupați și de a munci din greu. Cultura națională se schimbă greu, acest lucru întâmplându-se pe parcursul a zeci de ani sau pe parcursul a mai multor generații, nu numai din cauza mentalităților ci și din cauză că o cultură națională se cristalizează în toate instituțiile pe care membrii societății le-au construit împreună: de la modelul familal la sistemul educațional și de la sistemul religios la forma de guvernământ”, deci, vom mai auzi mult de acum încolo de “competitivitatea specific japoneză și cinismul românesc”, care ne va influenţa poziţionarea indiferent de context.