Elemente de versificatiePrin elemente de prozodie se înţelege totalitatea aspectelor legate de structura unei creaţii literare în versuri. Ele se

referă, aşadar, mai ales la aspectul „tehnic”, structural, al poeziei, şi nu la conţinutul ei de idei. Elementele de

versificaţie contribuie doar la realizarea unei muzicalităţi, a unei armonii, care sugerează o anumită atmosferă sau o

anumită stare sufletească.

Versul - Versul este un rând dintr-o poezie.

StrofaStrofa este grupul de unul, două sau mai multe versuri:

- monostihul sau monoversul (un vers): „Nu vorbele, tăcerea dă cântecului glas” (Ion Pillat, Artă poetică);

- distihul (două versuri): „Grai tămâiat, căţuie de petale, / Gândul mi-a ciobănit pe plaiurile tale” (Vasile

Voiculescu, Grai valah);

- terţetul sau terţina (trei versuri): „De o gânganie mică, / Păru-n cap i se ridică / şi pielea i se furnică” (Anton

Pann, Povestea vorbii);

- catrenul (patru versuri): „Neascultând de vântul de la stup, / Te-ai aruncat în plasa verde-a zilei / Şi darurile-acum

ale zambilei / Puterile-amorţite ţi le rup” (Tudor Arghezi, Lumină lină).

 

Unele poezii nu au versurile grupate în strofe şi se numesc astrofice sau continuative.

RefrenulRefrenul este repetiţia identică sau aproximativă asemănătoare aceluiaşi/aceloraşi vers/versuri, aflată după fiecare

strofă pentru a accentua o anumită idee: „Cunosc o fântână pe calea umbrită; /.../ Pe valea umbrită cunosc o

fântână; /.../ Pe valea umbrită cunosc o fântână” (Alexandru Macedonski, Fântâna).

 

MăsuraMăsura reprezintă numărul silabelor dintr-un vers: „Doi-nă, doi-nă cân-tic dul-ce” (Folclor).

 

Măsura este de 8 silabe.

 

Ritmul -Ritmul reprezintă succesiunea regulată a silabelor accentuate şi neaccentuate dintr-un vers.

 

Piciorul metric 

Piciorul metric este grupul sau unitatea de ritm formată din două sau mai multe silabe, din care cel puţin una este

accentuată.

 

Troheul este piciorul metric bisilabic - format din două silabe - din care prima accentuată. Ritmul se numeşte

trohaic: „Doi-nă, doi-nă, cân-tic dul-ce” (Folclor).

 

Iambul este piciorul metric bisilabic - format din două silabe - în care accentul cade pe a doua silabă. Ritmul se

numeşte iambic: „Când tre-mu-rân-du-şi ja-lea şi sfi-a-la” (Octavian Goga, Dăscăliţa).

 

Amfibrahul este piciorul metric trisilabic - format din trei silabe - în care accentul cade pe a doua silabă. Ritmul se

numeşte amfibrahic: „Cu-nosc o fân-tâ-nă pe va-lea um-bri-tă” (Alexandru Macedonski, Fântâna).

RimaRima reprezintă potrivirea sunetelor de la sfârşitul a două sau mai multe versuri începând cu o vocală accentuată.

Rima poate fi de mai multe feluri după:

• versurile care rimează:

- monorima (aceeaşi rimă la mai mult de două versuri): „Pân-o fost Horea-mpărat, / Domnii nu s-au desculţat, / Nici

în pat nu s-au culcat / Nici la masă n-au mâncat” (Pân-a fost Horea-mpărat);

- rima împerecheată (versul 1 rimează cu 2, iar versul 3 cu 4): „- Codrule cu râuri  line / Vreme trece, vreme vine,  /

Tu din tânăr precum eşti  / Tot mereu întinereşti” (Mihai Eminescu, Revedere);

- rima încrucişată (versul 1 rimează cu versul 3, iar versul 2 cu versul 4): „Acolo unde-s nalţi stejari / Şi cât stejarii

nalţi îmi cresc / Flăcăi cu piepturile tari / Ce moartea-n faţă o privesc” (Ioan Neniţescu, Ţara mea);

- rima îmbrăţişată (versul 1 rimează cu versul 4, iar versul 2 cu versul 3): „Sus în brazii de pe dealuri / Luna-n urmă

ţine strajă / Iar izvorul, prins de vrajă / Răsărea sunând din valuri” (Mihai Eminescu, Povestea teiului);

- rima variată sau complexă (versurile rimează fără nicio regulă): „O, cine-ar zice că pe-aici / Au fost vreodată

flori. / Privighetori, / Şi cărţi citite cu ochi mici / În care latele panglici / Întorsu-s-au de-atâtea ori?” (Tudor

Arghezi, Sfârşitul toamnei).

• numărul de silabe din rimă:

- masculină (formată din sunetele ultimei silabe): drum / parfum;

- feminină (formată din sunetele ultimelor două silabe): zburătoare / floare.

• gradul de potrivire a sunetelor din rimă:

- perfectă (toate sunetele sunt identice): oţele / Pepele;

- imperfectă sau asonantă (diferă ultima vocală sau diftongul sub accent ori sunetele aflate după ultima vocală -

diftong - sub accent): omăt / tâmâiet; argint / licurind.

• locul unde se realizează rima:

- finală (între cuvintele de la sfârşitul versurilor);

- interioară (între un cuvânt de la jumătatea versului cu cel de la sfârşit sau între cuvinte din interiorul versurilor:

„Rămân stâni fără stăpâni” (Folclor), „Aurora-ntârziată nu s-arată sub frunziş” (Alexandru Macedonski).

 

Versurile libere

Versurile libere sunt lipsite de ritm, rimă şi măsură, în general de constrângeri de ordin prozodic, scrise în metru

diferit în cadrul aceleiaşi poezii. Versurile albe, sunt versuri lipsite de rimă: „Această spaimă a curgerii / Dinspre

A, / Niciodată spre A, / Această spaimă / De-a trece / Prin toate literele / Pe care le ştii dinainte [...]” ( Ana

Blandiana, Litere).

1. Rima din strofa următoare este "O, ramâi, ramâi la mine, Te iubesc atât de mult! Ale tale doruri toate Numai eu stiu sa le-ascult;"  (M. Eminescu)

a.împerecheată

b.încrucişatăc.monorimă

2. În strofa următoare rima este "Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară! Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară; Soarele rotund şi palid se prevede printre nori Ca un vis de tinereţe printre anii trecători."

a.împerecheată

b.

îmbrăţişată

c.încrucişată

3. Măsura primului vers din strofa este de "O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi, Privirea ta asupra mea se plece, Sub raza ei mă lasă a petrece Şi cânturi nouă smulge tu din liră-mi."     (M. Eminescu)

a.

10 silabe

b.

11 silabe

c.12 silabe

4. Ritmul versurilor “Doină, / doină, / cântec / dulce” (“Doina”) estea.amfibrahb.

trohaic

c.iamb

5. Ritmul se mai numeşte şi piciorul metric.a.Trueb.

False

6. Măsura reprezintă toate silabele dintr-o strofă.a.Trueb.

False

7. Versurile libere se mai numesc versuri albe.a.Trueb.

False

8. Rima este potrivirea primelor sunete.a.Trueb.

False