STUDIEREA UNOR ELEMENTE CURRICULARE ȘI ORIENTĂRI

EUROPENE ACTUALE ÎN DOMENIUL EDUCAȚIEI MUZICALE

ANALIZA UNOR PLANURI DE ÎNVȚMÂNT PROGRAME ȘI

MANUALE EUROPENE DE EDUCAȚIE MUZICALĂ

Reformarea învăţământului muzical pe baza principiilor şcolii active au adus

modificări învăţământului muzical. Enumerăm câteva dintre acestea:

„educaţia muzicală” (noua denumire a disciplinei) urmăreşte formarea unor

competenţe muzicale, modelarea capacităţii iniţiale ale elevului (Q.I. şi

Q.S.), capacitate cunoscută prin testare, formarea lui complexă prin şi pentru

muzică;

fiind un bun al copiilor din întreaga lume trebuie să facă parte din planurile

de învățământ;

educaţia muzicală valorifică cuceririle etnomuzicologiei şi ale tuturor

ştiinţelor care se pot converti în procedee eficiente în atingerea finalităţilor

propuse;

repertoriul muzical, care înainte era ordonat după probleme de gramatică

muzicală, acum se organizează tematic pe anotimpuri sau pe evenimente

culturale, religioase antrenând în funcţie de teme şi probleme de gramatică

muzicală;

lecţia organizată pe secvenţe prestabilite se eliberează de standardul

herbartian prin intermediul activităţilor ludice, devine cu timpul joc;

audiţia muzicală devine resursă obligatorie în educaţia muzicală.

METODA LARS EDLUND ŞI BRIAN DENISS

Activitatea pedagogică a compozitorilor numiți mai sus a fost prezentată de către

profesorul Szabo Csaba în cartea cu titlul "Hogyan tanitsuk korunk zenejet" (Pedagogia

muzicii moderne). Cei trei compozitori au fost preocupați în egală măsură de una din

problemele educației muzicale, cea a pregătirii copiilor pentru acceptarea, înțelegerea si

practicarea muzicii contemporane. Cei trei compozitori au desfășurat experimente valoroase

pornind de la ideea că un copil format prin metode tradiționale nu poate să asimileze creația

contemporană construită după principii diferite.

Lars Edlund desfășoară experimente în vederea însușirii muzicii atonale. Brian Dennis

menționează în prefața lucrării sale „Muzica experimentală în școală” „întreaga artă va fi în

pericol dacă pedagogii ei rămân în urmă practicienilor acesteia."

Pornind de la constatarea că există o ruptură între cele doua domenii înrudite,

pedagogia muzicală si creația contemporană B. Dennis recomandă câteva metode de

introducere în muzica contemporană în paralel cu însușiirea scris-cititului muzical.

Principiile care stau la baza metodei experimentale sunt menționate în prefața lucrării

mai sus amintite aparținând compozitorului B. Dennis:

1. Participarea fiecărui copil în cadrul experimentului indiferent de pregătirea muzicala sau de

aptitudini.

2. Metoda are caracter practic evitând monotonia învățării scris-cititului muzical. În paralel se

poate desfășura și această activitate.

3. În cadrul acestui tip de educație muzicală copii învață să fie atenți și să se concentreze fără

a fii constrânși.

4. Deprinderea de a improviza se dezvoltă în mod creativ.

5. Elementele folosite în producțiile copiilor provin din propriul mediu sonor asemănătoare

celor întâlnite și în compozițiile secolului XX. "Experimentele desfășurate cu sunete și

experimente sonore satisfac nevoia de cercetare și descoperire a copiilor. Cea mai valoroasă

creație autentică pălește pe lângă o descoperire proprie pentru sine sau pentru colectivitate."

6. Aprecierile sunt lăsate pe seama copiilor stimulând spiritul critic și nevoia de performanță.

Exercițiile sunt împărțite în 2 grupe în funcție de materialul muzical utilizat și în funcție de

felul în care sunt conduse cu dirijor sau fără. Materialul muzical utilizat poate fi alcătuit din:

· sunete repetate scurte

· tremolo sau tril

· sunete scurte si triluri-tremolouri

· pe instrumentele acordabile se vor executa anumite succesiuni de înălțimi stabilite dinainte

· pe instrumentele neacordabile se pot executa succesiuni ritmice prestabilite

· combinații ale tuturor elementelor menționate mai sus

După exersarea acestor modalități în mod individual apoi pe grupe de instrumente se

realizează improvizații conduse de dirijor cu ajutorul unor semne specifice: astfel se vor

combina triluri și tremolouri în crescendo și descrescendo succesiuni de sunete scurte, ritmuri

diverse și improvizații melodice.

În cazul improvizațiilor desfășurate fără dirijor cu ajutorul ceasului sau prin numărarea

secundelor cu voce tare, se disting doua forme de realizare:

1. Toți copii primesc sau trag la sorți un număr care indică intervalul de timp (în secunde )la

care trebuie sa intervină față de cel care a cântat înaintea lui.

2. În al doilea tip de improvizații cu ceas sau numărătoare, numerele extrase reprezintă de câte

ori trebuie să execute elevul elementul care îi revine. Daca deține cifra 7 înseamnă ca timp de

3 minute cât durează improvizația are de intervenit de 7 ori la alegere.

Un alt gen de improvizații o constituie cele în care B. Dennis apelează la un procedeu

des întâlnit în muzica moderna, utilizarea imaginii grafice transpusă în muzică. Imaginile

înfățișează forme abstracte, copii trebuind să propună diferite rezolvări muzicale ale acestora.

Pornind de la elemente extra-muzicale compozitorul cere elevilor să propună teme

care să inspire anumite sonorități interesante precum și posibilitatea de a genera un scenariu.

Elevii au ales să reprezinte:

· tunete si fulgere cu titlul "Muzica furtunii" ;

· concurs de motociclete "La mans"

· sunete din jungla "Bongos"

După stabilirea modalităților de ilustrare și a succesiunii momentelor, ideile muzicale

urmau sa fie exersate, șlefuite și în final reunite.

"Jocul" cum îl numește compozitorul se poate desfășura cu dirijor care coordonează

după un plan cunoscut de toți de regula scris pe tabla, sau liber fără plan din memorie. Aceste

tipuri de improvizații reprezintă doar o mică parte din cele propuse de compozitorul B.

Dennis.

În încheierea prezentării autorul cărții, Szabo Csaba, lasă libertatea cititorilor,

profesori de muzica sa răspundă singuri la întrebarea: "Ce putem prelua de la Brian Dennis?".

Nu omite să facă anumite observații cu privire la problemele rămase neelucidate cum ar fii

excluderea muzicii vocale, compozitorul apelând doar la instrumente, și la manipularea

ritmului într-un mod speculativ. Cu toate acestea, Szabo Csaba, considera că "B. Dennis a

descoperit acea cale de urmat prin care copilul cu ajutorul jocului poate să cunoască anumite

aspecte ale muzicii contemporane".

O altă recomandare este făcută în favoarea folosirii acestei metode alături de cea

tradițională între ele neexistând elemente contradictorii.

Materialul propus de Edlund pentru formarea deprinderilor de solfegiere și scriere a unui

dicteu atonal prezintă astfel:

A. Prezentarea în fiecare capitol al tipurilor de exerciții care pot fi selecționate pentru a

permite o repetare cât mai dinamică și variată, ferindu-ne de exersarea stereotipică a

modelelor propuse.

B. Prezentarea grupului de intervale, conform unei organizări concentrice, care permite

repetarea celor însușite anterior și însușirea intervalului nou în contextul unui

ansamblu de sunete atonal, nonfuncționale

C. Prezentarea unor exerciții care trebuie variate după cum urmează

- Exerciții pregătitoare în care se exersează intervale consonante cunoscute de levi

- Exerciții de pregătire cu intervale disonante

- Improvizații melodice disonante încadrate în plimetrii pe orizontală cu metru

omogen sau eterogen

- Exerciții de intonare a acordurilor de 3/4 sunete disonante

- Exerciții concomitente de recunoaștere a intervalelor

- Exerciții de recunoaștere a erorilor de intonație dintr-un fragment

- Exerciții de memorare a unui fragment cu module disonante

- Identificarea unor celule melodice disonante la pian

- Exerciții pregătitoare de identificare la pian a acordurilor disonante

- Exerciții de dicteu melodic

- Exerciții de dictu intervale 3/4/5 sunete

- Solfegierea și audierea unor fragmente din creația compozitorilor atonaliști.

EDUCAŢIA MUZICALĂ ÎN ŞCOALA ACTIVĂ

METODA GÉDALGE DE SOLFEGIERE

Pentru a înțelege tot ce s-a inovat în tehnicile de solmizație/solfegiere anterior

secolului XX, trebuie să amintesc marile prefaceri din zona psiho-pedagogiei a acestui secol,

prefacerile conceptuale care au influențat și continuă să influențeze practica școlară: didactica

educației muzicale. Aceste prefaceri s-au numit, ca un termen general, Școala activă muzicală

a secolului XX.

Reformarea învățământului muzical pe baza principiilor școlii active au adus următoarele

modificări învățământului muzical:

- Disciplina se numește „Educație muzicală” pentru că se urmărește formarea unor

competențe muzicale, modelarea capacității inițiale a elevului, capacitate cunoscută

prin testare, formarea complexă prin și pentru muzică

- Educația muzicală este un bun al tuturor copiilor lumii, de aceea trebuie să facă parte

din planurile de învățământ;

- școala optează pentru organizarea elevilor pe grupe și, conform tipului de activitate,

lucrul cu elevi se poate desfășura atât individual cât și frontal;

- educația muzicală este obligatoriu vocal-instrumentală;

- finalitatea efortului educației muzicale este valorificarea într-un spectacol al

ansamblului vocal-instrumental sau pur instrumental, uneori coral;

- instrumentele recomandate a fi studiate cu toți copii din școli sunt cle cu tehnică de

manevrare ușoară;

- repertoriul muzical se bazează pe scări evolutive modale sau pe module de esență

tonală sau atonală;

- educația muzicală valorifică cuceririle etnomuzicologiei și a tuturor științelor care se

pot converti în procedee eficiente în atingerea finalităților propuse;

- repertoriul muzical, care înainte era ordonat după probleme de gramatică muzicală,

acum se organizează tematic pe anotimpuri sau pe evenimente culturale, religioase,

antrenând în funcție de teme și probleme de gramatică muzicală;

- lecția organizată pe secvențe prestabilite se liberdimensionează prin intermediul

activităților ludice, devine cu timpul joc;

- audiția muzicală devine resursă obligatorie în educația muzicală.

Dintre doctrinele pedagogice care au influență în desfășurarea orei de muzică în ceea

ce privește : programa, conținutul repertoriului, procedeele, mijloacele, obiectivele

urmărite pe termen scurt, mediul sau lung amintim aici:

- Pedagogia exprimentală: - a impus școlilor ideea testării predective, a celor care intră

în procesul de educație muzicală;

- Pedagogia socială: - a cercetat care sunt modalitățile cele mai eficiente pentru

organizarea colectivului de elevi în procesul de educați muzicală;

- Pedagogia culturii sau a personalității: - urmărea transformarea individualității în

personalitate prin intermediul practicării unor discipline sau activități în școală care să

permită creativitatea;

- Pedagogia operaționistă: - un învățământ ce se numea învățământ programat,

utilizarea mașinilor de învățat, ulterior al calculatoarelor în procesul de învățământ;

- Pedagogia ludică: - urmărea atragerea elevului spre activitatea școlară;

- Pedagogia interdisciplinară: - solicită limitarea monodisciplinei și tratarea tuturor

cunoștințelor/ deprinderilor/ atitudinilor prin procedee adiacente.

Bibliografie

Albescu, Ion, Curs - Doctrine pedagogice și instituții educaționale

Compayré,Gbriel, Histoire de la pédagogie, Librairie Classique Paul

Delaplane, Pris, 1904

Munteanu Gabriela, Didactica educației muzicale – Ediția a II-a, Ed. Fundației

România de Mâine, București, 2007

Vasile Vasile, Metodica educației muzicale, Ed. Muzicală, București, 2004