Egalitatea Social

Egalitatea SocialProvocarea de azi

Rudolf Dreikurs, M.D.

A devenit evident, ca formarea societii a fost asaltat din toate prile, c propunerile mecaniciste prezentate ca soluii de tentativ la problemele societii - de obicei, care implic cheltuieli de bani, i cateva altele- nu funcioneaz. Ce este nevoie este o propunere nou i funcionala care ia n considerare totalitatea existenei umane, la nivel personal, precum i social.

Acest tip de propunere, msoara Egalitatea social ntre sexe oferita. Bazndu-se pe teoriile sale de la principii psihologice Dr. Dreikurs demonstreaz c egalitatea universala, la fiecare nivel, n viaa modern este esenial n cazul n care democraia este n progres i dezvoltare.

Egalitatea, desigur, este att ceea pe ce societatea modern ar trebui s se bazeze cat i obiectivul - teoretic, cel puin - al tuturor ntr-un stat democratic. Dar, la fel de clar, egalitatea nu este n prezent, un principiu de lucru - la domiciliu, n coal, la fabric, ori de cte ori oamenii triesc i lucreaza mpreun.

Din cauza acestei lipse, Dr. Dreikurs, care a petrecut o perioada de via ocupandu-se de om i problemele sale, a descris n detaliu cerinele individuale, personale i n grupuri, pe care trebuie s ndeplineasc n cazul n care o societate cu adevrat democratic - o speran pentru progresul viitor - urmeaz s fie instituita.

El se ocup mai nti individual, tind o mare parte din informaii tulbure psihologice care fac parte din folclorul societii pentru a arta modul n care o persoan se poate mpca cu sine i cu alii. Apoi, pe baza acestui prim pas, Dr. Dreikurs extinde teoriile sale, n mod logic i precis, pentru a arta modul n care principiile de egalitate n munc pot fi aplicat n orice situaie social.

Egalitatea Social: Provocarea de azi este o declaraie major a credinei n tradiia democratic a Occidentului. Dar este mai mult dect att. Este, de asemenea, un plan de lucru pentru viitor, care, dac este aplicat, se poate pune capt turbulenelor i certurilor la care omul modern este supus.

Dr. Rudolf Dreikurs este bine cunoscut pentru crile sale multe din domeniul psihologiei sociale, incluzand Provocarile cstoriei, Psihologie n sala de clas, Ghidul Prinilor pentru Disciplinarea Copiilor, Copii: Provocarea. Dr. Dreikurs a fost asistentul lui Alfred Adler i colaborator, i a lucrat la Viena, Rio de Janeiro, Israel, i n multe locuri ale Statelor Unite. El este profesor emerit la coala medicala din Chicago i profesor invitat la multe universiti din Statele Unite i din strintate. El este fondatorul i directorul Institutului Alfred Adler din Chicago i fondatorul Institutului Alfred Adler din Tel Aviv.

COALA DE PSIHOLOGIE PROFESIONAL ADLER

Design copert: Victor Seper

ISBN 0-918560-30-6

Egalitatea SocialProvocarea de azi

Rudolf

Dreikurs

M.D.

Egalitatea SocialProvocarea de azi

Rudolf Dreikurs, M.D.

COALA DE PSIHOLOGIE PROFESIONAL ADLER

Drepturile de autor 1971 de ctre Rudolf Dreikurs

A doua editare 1983

A treia editare 1990

A patra editare 1994

A cincea editare 2000

Biblioteca congresului card de catalog nr. 83-72318

ISBN 0-918560-30-6

Toate drepturile rezervate. Nici o parte a acestei lucrari nu poate fi reprodus sau transmis n orice form sau prin orice mijloace, electronice sau mecanice, inclusiv fotocopierea, nregistrarea sau prin orice mijloace de stocre a informatiei i sistem de recuperare, fr permisiunea n scris a editorului.

coala de psihologie profesional Adler, Inc.

65 East Wacker Place, Chicago, l 60601

Editat n Statele Unite ale Americii

Pentru Rodney, Beth, Bruce, Linda, nepoii mei, cu sperana c vor tri ntr-o lume de egalitate, justiie i pace.

CONINUTUL

Prefa..ix

Introducere .XI

PARTEA I

DESCOPERIREA DE SINE

1 Veriga interioar3

2 Spre Libertatea interioar .13

PARTEA IIPRINCIPIILE DE FUNCIONARE mentale i emoionale

3 Orchestraia emoiei, mintii i corpulului.47

4 Interaciuni i relaii interpersonale..65

PARTEA IIIDINAMICA CONFLICTELOR: de la copilarie la maturitate

5 Rzboiul ntre Generaii.77

6 Rezolvarea conflictelor n familie.108

7 Btlia dintre sexe.....129

PARTEA IVomul I universul su

8 Simtul biologic, social i inferioritatea cosmica a omului.153

9 Omul i natura160

10 Revoluia tiinific..166

11 Omul i societatea175

PARTEA VConflictele i soluiile LOR

12 Procesul de polarizare..205

13 Funcia Religiei.216

INDICE

MULUMIRI

Doresc s recunosc contribuia inestimabila a lui Ross Allen McClelland, sugestiile editoriale care au fost ncorporate.

Mulumirile mele speciale pentru draga mea soie, care, cu neleapt orientare, a scris aceasta carte mpreuna cu mine.

R.D.

PREFAOmul este o fiina sociala. Dorina lui de baza este de a aparine. Doar daca simte acest lucru el poate funciona, participa, contribui. Alfred Adler a descris aceasta dorina de baza a omului ca Gemein-schaftsgefuehl, care se poate traduce cu aproximaie ca un interes social, un simt al comuniunii, de a simi ca omul este incorporat n cursul vieii, cu preocuparea pentru bunstarea celorlali. Gradul de interes social al unei persoane determina capacitatea sa i voina de a funciona social; lipsa de interes social sta la baza deficientelor, eecurilor, i patologiei. Astfel, Adler a descoperit ca interesul social a fost un criteriu pentru a defini starea normala, att pentru individ cat i pentru grup. Acest criteriu permite msurarea nu numai a individului cat i a societii nsi. Din acest motiv Adler a considerat interesul social ca fiind o provocare pentru umanitatate.1Adler a scris postulatul "Logica stricta a vieii sociale o lege de baza care guverneaz toate tranzaciile sociale, aa cum legea gravitaiei guverneaz toate micrile corpurilor fizice, fie stele sau muscari pe pmnt. Aceasta lege social de baza este asemntoare cu legea gravitaiei. Fora gravitaiei pe pmnt foreaz ca orice se duce n sus sa cada cat mai mult posibil. Indiferent cat de sus este un izvor, apa sa trebuie sa coboare la nivelul oceanului, i nimic nu poate opri fluxul pentru nici o perioada de timp.

In mod asemntor, oriunde n civilizaia noastr, cnd un grup se stabilete a fi superior, creeaz instabilitate; mai devreme sau mai trziu trebuie sa coboare i sa fie nlocuit de ctre un alt grup dominant. Adler recunoate egalitatea ca fiind o premiza fundamentala pentru logica vieii sociale; fr aceasta, nu poate exista stabilitate sau armonie sociala.

Aceasta carte poate fi considerata o concluzie logica a crii lui Adler despre interesul social. Provocarea este de a stabili egalitatea social pentru toi, ndeosebi n vremurile noastre cnd evoluia democratica, ea nsi o consecina a cutrii de pace i armonie social a omului, permite oricui cel putin oricui n Statele Unite sa se considere egal fa de ceilali.

Daca interesul social este decisiv pentru funcionarea fiecrui individ, atunci simul egalitii sociale este o premiza daca fiecare i va dezvolta interesul social. Totui conceptul de egalitate social este dificil de dominat. Aceasta devine provocarea de astzi aa cum n-a mai fost niciodat pana azi n istorie. Doar o societate cu persoane egale poate construi democraia, i democraia este caracteristica dominanta noii etape de experiena a umanitii. Ceea ce experimentam noi n prezent sunt durerile facerii unei noi societi: nenorocire, confuzie, i dezordine. Dar nu exista ru cauzat de evoluia democratica care sa nu poat fi vindecat prin mai multa democraie. Muli au ncercat sa rezolve aceasta situaie grea dnd ceasul napoi n vremurile bune de demult. Hitler a ncercat n zadar, i nici un dictator aspirant nu va face mai bine. Pur i simplu trebuie sa nvam cum sa trim unii cu alii ca fiind egali. Aceasta este provocarea suprema a generaiei noastre. Acesta poate fi de asemenea factorul care determina daca societatea vestica va supravieui sau va cdea. Avem i capacitatea de a mplini acest lucru. Viitorul umanitii st n balana. INTRODUCERE

Am ajuns la o condiie n civilizaia noastr la care omul si-a stabilit autoritatea pe acest pmnt la un grad care ar fi putut fi de necrezut pentru oamenii din generaia trecuta. Am putea fi pregtii pentru a intra n paradis, poate pentru prima oara n istoria omenirii. Este loc pentru toata lumea. Avem capacitatea productiva de a aproviziona oamenii cu orict hrana i oricte haine vor sau au nevoie. Acesta nu mai este un vis al Utopiei; este realitate. Sau poate fi realitate dac Acest dac nu depinde de progresul tehnic sau tiinific: Ingeniozitatea omului a rezolvat majoritatea problemelor tehnice ale vieii. Acest daca pune la ndoiala daca putem aplica descoperirile i realizrile noastre tehnice.

Paradisul poate fi atins cu condiia ca omul s tie cum s-i aplice cunotinele n interesul tuturor. Este progresul tehnic i tiinific, care a accelerat progresul geometric de la nceputul secolului, nefolositor? A meritat sudoarea i sngele i sacrificiul celor care l-au introdus? N-am putea fi mulumii cu o forma primitiv de trai n care viata ar fi scurt i oamenii ar fi victimele i pionii elementelor i forelor naturii? La ce bun acest progres daca nu ne ajut s trim n pace unii cu alii i cu noi nine?

Unii vor nega faptul c muli dintre noi se simt tulburai i ameninai, ndeosebi aceia dintre noi din Statele Unite, ara tuturor posibilitilor . Dezordinea i disputele, nesigurana i teama sunt pornirile vremurilor moderne. Putem trece prin viata parnd netulburai, dar unii dintre noi au experimentat linitea profunda despre care filozofii au vorbit i poeii au cntat satisfacia interioara n viata, ndeplinirea aspiraiilor i strduinelor noastre spirituale. Este omenirea capabila de o astfel de viata? Va fi Turnul Babel un etern simbol al incapacitii omului de a reui s ating stelele sau de a crea raiul pe pmnt? Nu pot fi de acord cu aceasta concluzie pesimista, pe care tabloul contemporan pare sa o susin i s o justifice. Cu toate acestea, omul, care a invitat att de multe, nu cunoate unele cerine fundamentale ale vieii sociale. El nu poate trai n linite cu familia sa; nici nu tie cum sa-i creasc copiii. Nu se poate bucura de viata fr intoxicare, fr goana nebuna dup ctig i realizare i fr graba de a ajunge undeva. Dragostea necondiionat a devenit o arta pierduta; credina n ceva, o noiune demodata; relaxarea , un vis inutil. Omul a devenit dumanul cel mai de temut al aproapelui sau, i cu cat trim mai aproape unii de alii, cu att ne luptam i ne temem mai mult unii de alii. Suntem mult mai ri dect strmoii notri, care au fost familiarizai ndeaproape cu metodele autocratice i care, sub acel sistem, tiau ce s fac i de ce. Metodele tradiionale de a ne confrunta cu problemele interpersonale nu mai au nici un efect. Noile metode necesare pentru viata social intr-o atmosfera democratica nu se prea cunosc, cel puin pentru vasta majoritate a contemporanilor notri. Cei mai muli dintre oamenii moderni nu tiu nici nu cred cnd li se spune ca democraia presupune o relaie de egalitate, de recunoatere a egalitii umane fundamentale. De aceea, ei nu se pot trata unii pe alii ca egali i nu-i pot rezolva problemele pe baza unui respect reciproc. Cum poate fi cineva optimist cnd s-a confruntat cu toate acestea? Totui exista motive pentru optimism, pentru ca acest dezastru n mijlocul belugului nu este la ntmplare. Din contra, acesta indica o etapa importanta n progresul civilizaiei. Stm la ua unei noi ere culturale.

Dezordinea actuala nu indica faptul ca omul n-a nvat ceva de-a lungul secolelor. Mai degrab intensificarea tensiunilor i conflictelor noastre sociale constituie nceputul unei noi ere. Putem numi era actuala Era Anxietii. O putem numi Era Atomica. Dar de fapt este nceputul Erei Democraiei. i ceea ce difereniaz era democratica de trecutul autocratic este schimbarea n relaiile interpersonale i intre grupuri din cele de dominare i subminare n cele de egalitate

Astzi un so i o soie nu pot trai n pace unul cu altul daca nu se considera egali. Nici prinii nu se neleg cu copiii lor daca considera ca copiii lor pot fi potolii. Nu poate exista armonie i stabilitate n societate daca vreun membru al sau nu are sigurana ca este egal fa de ceilali. Nu poate exista cooperare intre conducere i fora de munca daca unul dintre aceste grupuri nu se simte respectat de ctre celalalt i demn de ncredere. Nu poate fi pace pe pmnt daca vreo naiune nu respecta drepturile i prestana celorlalte. Nu poate exista armonie atta timp cat nu exist nelegere voluntara, deoarece fora nu mai poate rezolva conflictul sau controversa.

De fapt, noi ne aflam n interregn, ca sa spunem aa. Societatea noastr nu mai este autocratic; avem o reacie extrem mpotriva metodelor autocratice. i totui nu suntem obinuii nici mcar cu ceea ce gradul existent de democraie cere de la fiecare dintre noi n mod individual i de la toi ca i colectiv pentru a putea profita de o societate democratic.La nivel personal un om care cuta cu toata seriozitatea perspective de trai se vede pe sine nsui slab din punct de vedere fizic, o particula mica n cadrul mulimii copleitoare de galaxii, i se confrunta cu multe ntrebri: Ce sunt eu? Am un scop? Am un destin? Exist o raiune a existentei mele n acest vast univers? Nu exista un sentiment de nsemntate n aceast pur vanitate a mprejurrilor?

n relaia mea cu lumea, cu ara, cu comunitatea, cu cercul social, familia, munca, care sunt obligaiile mele? Cum pot nfrunta provocrile zilnice? De ce atia oameni nu reuesc s gseasc fericirea? De ce este frustrarea att de comun? Cum pot simi impactul celor apropiai asupra mea? Ce pot face n fa ostilitii i agresiunii, s nu spun nimic despre conflictul temperamentelor? Dar despre drepturile mele, obiceiurile mele, demnitatea mea personal? Acestea chiar exist sau trebuie s le stabilesc de la sine putere sau prin alegerea inteligent a aliailor? Exist o filozofie generala prin care mi pot ghida paii care vor contribui la fericirea mea i a celor dragi mie?

Avem nevoie de instruciuni n aceasta lume confuza a noastr. Avem nevoie de o noua orientare intr-o decor care s-a schimbat drastic, un decor n care apare un nou concept al universului, diferit de ceea ce oamenii de tiina au crezut chiar cu cteva decenii nainte.

Evoluia democratic a fcut ca omul s fie agentul responsabil pentru el nsui, i pentru sfera n care funcioneaz. Omul nu mai este un sclav: el este stpnul lui nsui. Dar nefiind obinuit cu noul su rol n societate, omul nu are simul autoritii. nc nu a devenit contient nici de deplina sa potenialitate nici de puterea sa actual. Nici nu i recunoate statutul de persoana egal n societate pe care societatea democratic i-l acord. n teama sa de a fi inferior, acesta ncearc s-i dovedeasc superioritatea fa de alii. Nu-i poate accepta pe ceilali ca fiind egalii si cnd de fapt acetia chiar sunt. Este un agent liber, dar nu se simte liber. Trebuie s se descopere pe el nsui pentru a descoperi pacea interioara i pentru a tri n pace cu ceilali. Aceasta este provocarea de astzi.

Partea I

DESCOPERIREA DE SINE

Capitolul 1 Ctuele interioare

Intr-o mare proporie noi ne determinam destinul i provocam soarta. Zilnic, la bine i la ru, ne pregtim griul cu lapte adesea, la ru, pentru ca l pregtim fr s tim ca l facem i necunoscnd toate resursele am putea sa ne reunim pentru a-l face mai bine. La majoritatea dintre noi, de cele mai multe ori, pigmeul miop din noi deine controlul. Ne subestimam abilitile n mod tragic i, n consecin, permitem ca o poriune din ele s rugineasc n noi nefolosit, n timp ce ne zvrcolim ntr-o nenorocire care poate fi alinat imediat printr-o aseriune inteligent i ncreztoare. Unii oameni i folosesc aptitudinile mai mult dect o fac alii, dar este discutabil dac muli i folosesc 25 la suta din talent i energia pe care o poseda. Ce ne ngreuneaz, ne reine, i face aproape imposibil s ne imaginam ceea ce fiecare dintre noi ar putea face i ar putea fi? Prejudiciul mpotriva noastr nine este un fapt; o noiune greit a naturii umane n general i a noastr nine n particular este alta; dar principalul obstacol n calea cunoaterii de sine i folosirii marilor resurse interioare este lipsa ncrederii n propriile noastre puteri i abilitai.

Controlul aproape de neimaginat pe care noi toi l posedam asupra tuturor aptitudinilor noastre, fizice, emoionale, sau intelectuale, devin vizibile fr dar i poate sub influenta hipnozei. n aceste cazuri ii acordam puterea hipnotizatorului, dar, de fapt, hipnotizatorul nu face altceva dect s conving subiectul de abilitile sale pentru a produce rezultatele dorite. Ceea ce conteaz este convingerea subiectului. Oricine este convins poate dobndi acelai control asupra tuturor funciilor sale aa cum demonstreaz subiectului hipnotizatorului.

Nu avem nevoie de un hipnotizator sau vindector pentru a realiza acest miracol inopinat; avem nevoie doar de credina c putem face acest lucru.

Bineneles c toi suntem constrni de condiiile existentei noastre i influenai de evenimentele din viata noastr. Uneori aceste condiii ne aduc oportunitatea de a recunoate i experimenta capacitile noastre reale, i cteodat acestea par sa ne priveze de aceasta ansa. Totui nu condiiile n sine sunt importante ci reaciile noastre la acestea, modul prin care le experimentam. Noi ne producem experiena, pe care o folosim aa cum credem de cuviina. Rspunsurile pot preschimba pericolul n mplinire sau, dimpotriv, oportunitatea n nfrngere.

De fapt, noi nu numai ca influenam condiiile n care trim, dar adesea chiar le producem. i nc ceva i mai important, noi hotram sensul acestor circumstane la care suntem expui. Noi decidem stimulul la care vor rspunde.

Noi nu suntem pionii destinului sau victimele mprejurrilor, dup cum ni s-a spus: noi modificam condiiile, cream situaii, influenam oamenii, provocam rspunsurile pe care le obinem. Mai presus de toate, fiecare dintre noi experimenteaz orice se ntmpla intr-un mod personal special i folosete experiena ntr-un mod personal special.

IMPORTANA CONCEPTULUI DE SINE

Fora care se mica n spatele tuturor aciunilor noastre este un plan interior, conform cruia noi acionam i pe care nu prea l cunoatem. Atitudinea noastr fa de ceilali i fa de viata depinde de ceea ce gndim despre noi nine. Acest adevr fundamental are consecine exhaustive. i putem respecta pe ceilali numai daca ne respectam pe noi nine i ne punem ncrederea n viata num ai daca avem ncredere n noi nine. Conceptul de sine formeaz toate interesele noastre, strduinele, sentimentele, i micrile. Dac ne acceptam pe noi nine aa cum suntem, nu vom risipi energie luptndu-ne cu noi nine.

Aceasta energie economisit este util pentru a corespunde cu ntmplrile din viata de zi cu zi. Noi nine suntem marea noastr problem. Trebuie mai nti s cdem la pace cu noi nine. Atunci putem s ne ntoarcem la restul lumii cu ncredere, curaj, i mai ales bucurie. Noi toi cunoatem oameni care par a fi binecuvntai cu noroc i alii care par chinuii de eec i ghinion. Cnd analizam mai ndeaproape tipul norocos sau tipul victima, totui, gsim forme asemntoare la fiecare. Primul este destul de sigur de capacitile sale i se ateapt sa ruseasca. Aadar, i potrivete fiecare situaie n mod corect i acioneaz conform nevoilor sale. El tie cnd sa fie agresiv i cnd sa atepte, cnd s vorbeasc i cnd sa tac. n consecina, el este ntotdeauna ncununat de succes n ceea ce ncearc. Uneori, totui, nu reuete nici el. Atunci, n loc s se chinuie, gsind scuze, sau dnd vina pe ceva sau cineva, i reanalizeaz modul de abordare, l corecteaz, i reuete. cnd obiectivele lui sunt mai presus de ocazia lui actuala de a reui, el ateapt o ocazie mai buna i se ocupa intre timp de alte probleme. n cele din urma, totul se rezolva cu bine pentru el.

Al doilea se ateapt sa dea gre chiar dinainte de a ncepe; astfel, el este nervos i agitat. n agitaia lui, el judeca greit situaia i de aceea nu reuete s acioneze conform necesitilor lui. El este agresiv cnd trebuie s atepte, i tcut cnd trebuie sa vorbeasc. n consecina, el da gre aa cum se ateptase s fac. El i face singur comarul sa devina realitate. Apoi renuna. Nici nu are ocazia sa se ntlneasc cu succesul. Aceasta turnura brusca l deranjeaz. Nu se potrivete cu planul sau; l foreaz sa reanalizeze situaia i n cele din urma va ncurca problema nc o data. Atunci poate da gre iar, i iar, i iar. Atitudinea sa este cea care produce nfrngerea. Dar nu poate accepta explicaia. Se simte ndreptit n pesimismul lui din cauza multor sale experiene rele. El crede ca vrea s vad succesul nainte de a crede n capacitile sale de a reui nu va merge lng apa pana nu va nva s noate.

De fapt, chiar daca ar realiza foarte mult, ar fi un ctig> mic. Pentru ca succesul n sine nu-i va aduce ncrederea n propriile forte i abilitai. Ar considera realizarea ca fiind accidentala. Numai daca i schimba prerea despre el nsui i s-ar schimba i comportamentul. Atta timp cat el crede ca este un ratat va reui sa dovedeasc ca este .

Noi vom crea experiene pentru a demonstra ce credem ca suntem, pentru a se potrivi cu conceptual de sine. Dar ce suntem de fapt?

S NE CUNOATEM PE NOI NINE

Faptul ca fiecare om trebuie sa tina cont de el nsui nu este o idee noua. "Cunoate-te pe tine nsui" a fost o prescriere standard de cnd Socrate a susinut-o ca fiind att un ideal cat i o obligaie pentru un om responsabil. Astzi ndeosebi nemulumirea de sine ne-a fcut din ce n ce mai introspectivi. Privim n interior, dar nu tim dup ce sa ne uitam. Suntem mai confuzi ca niciodat de ceea ce putem tii despre noi nine i ce nu putem ti. Progresul n tiina comportamentala a produs informaii considerabile despre procesele noastre psihologice, despre activitile noastre interioare, dar de asemenea a produs confuzii n rezultatele contradictorii. Publicul dornic consuma o literatura vasta, se nscrie la numeroase cursuri, i asista la conferine despre motivaia umana n general, spernd sa botina cteva indicii, dar cu toate acestea devine mai ncurcat i perplex.

Cat de multa autocunoatere putem dobndi? Unii oameni sugereaz c trebuie sa ne analizm emoiile pentru a le controla; alii vor s ne modificam comportamentul. Nici unul dintre grupuri nu ne da o viziune asupra obiectivelor, conceptelor i inteniilor noastre. Este discutabil daca ar trebui sau daca am putea sa descoperim ceea ce suntem. Cu toate acestea muli oameni i consuma timpul i energia ncercnd sa fac asta. Ei nu tiu ca pentru a cunoate ceea ce suntem, trebuie sa uitam de noi nine.

Abia atunci putem sa ne descoperim; numai fcnd acest lucru putem sa exprimam ceea ce suntem;

Dar ceea ce suntem, ce caliti i trasatori posedam, este mai puin important dect ceea ce facem cu ceea ce avem. Cu ceea ce se nate este mai puin important pentru un copil dect ceea ce face cu talentul sau dup aceea. Psihologia noastr este aceea de folosire i nu de posesie.

Putem neglija dezvoltarea marilor capaciti poteniale, sau putem ajunge la cel mai nalt nivel n zona unde am experimentat nainte o deficienta naturala. Realizarea de moment nu este o msura de realizare potenial sau determinanta pentru viitor. n cele mai multe cazuri ne subestimam foarte mult abilitile. Ce putem tii despre noi nine? Ne putem analiza emoiile, sau poate visurile? Unii cred ca da.

Dar exista motive sa ne ndoim ca acest lucru chiar se poate face. Putem sa ne cunoatem gndurile i sentimentele; sa le folosim pentru a ne justifica aciunile. Dar adevratele motive pentru aciunile noastre inteniile noastre - rmn nerecunoscute de cele mai multe ori, mai ales dac ncercam s justificam deficientele i aciunile inadecvate.

i aa mergem mai departe, incontieni de puterile noastre i impresionai de limitele noastre. Ceea ce cunoatem i ceea ce putem face este evident; numai ce nu putem face este exagerat i dezirabil.

PREJUDICIILE MPOTRIVA SINELUI

Subestimarea noastr obinuita este att o cauz ct i o consecin a sentimentelor de

inferioritate profund. De aceea ntrebarea importanta devine: Putem s ne nvingem sentimentele de inferioritate, neaprecierea de sine? Daca da, ce mijloace putem folosi? n primul rnd, este necesar s recunoatem sentimentele de inferioritate ca prejudiciu mpotriva sinelui . Admitem ca suntem inferiori din cauza autoaprecierilor noastre originale greite. Apoi ne este teama ca unii i asum acest lucru sau deficientele adevrate (dar supraestimate) pot fi descoperite de alii.

Ascundem intimidai secrete vinovate, dei nu suntem att de siguri ce sunt acele secrete. n cele din urma, reconfirmam prerea jalnic despre noi nine din cnd n cnd, n timp ce ncercam din rsputeri sa ne ascundem imperfeciunile fa de alii. Repetam aceleai greeli pentru a verifica slabele autoestimri, dei ele pot contrazice judecata obinuit i realitatea.

Din fericire, nelegerea dinamicii procesului prin care facem ca prezicerile ntunecate s apar, s treac i s folosim eecurile ca un fundament pentru a crea mai departe preziceri ntunecate indic o metoda de a scpa din acest cerc jalnic, pentru a minimaliza sentimentele de inferioritate i a creste autoaprecierea.

Un simplu argument este inutil n prejudiciile nfrnte. Fiecare va crea argumente logice pentru a-i susine prejudiciu i poate sa-i susin logica cu triri sufleteti puternice. Prejudiciul poate fi, totui, nfrnt, i se vor raporta multe succese.

Prima condiie necesara este aceea ca noi sa devenim contieni ca suntem prejudiciai; a doua este sa fim dispui sa reconsideram faptele pe care se bazeaz prejudiciul; al treilea este sa devenim contieni ca avem mai mult de ctigat prin schimbarea prerilor noastre dect s le pstram. Numai daca putem vizualiza o posibila schimbare a sufletului procesul de reexaminare a faptelor poate avea un rezultat favorabil.

Aa cum aceste procese se pot aplica n lupta mpotriva prejudiciului clasei sociale, rasei, sexului, sau religiei, acestea se potrivesc luptei noastre mpotriva sentimentelor de inferioritate; adic prejudiciului mpotriva sinelui.

Fiecare forma de psihoterapie ncearc s corecteze acest prejudiciu, dei unele metode terapeutice pot ataca aceasta problema intr-un mod indirect. Elementul de baza n orice vindecare sau mbuntire, indiferent de metodele ntrebuinate tiina, religie, sau orice altceva- este eliminarea sentimentelor de inferioritate, reintegrarea ncrederii n sine a pacientului. Orice terapie sau vindecare eficienta aduce un sentiment de putere i importanta, eseniale pentru o funcionalitate adecvata i benefica.

SUNTEM DESTUL DE BUNI?

De ce ni se pare att de greu sa credem ca asumarea inferioritii este doar un prejudiciu? Rigiditatea noastr n aceasta privina este uor de explicat. De mici copii am nvat ca nu eram suficient de buni aa cum eram. Numai daca obineam note mai bune, nvam mai mult, fceam mai bine, dobndeam calificri i aptitudini speciale atunci puteam spera sa ajungem la orice, sa meritam. Modelul nostru educaional tradiional subliniaz o valoare negativa: este puin probabil ca cineva sa fie suficient de bun aa cum este. Perpetuam aceasta regula duntoare sub presupunerea greit ca progresul i mbuntirea reclama nemulumirea de sine. dup cum se cunoate, n puine cazuri impulsul de autoevaluare poate stimula progresul. Dar n toate cazurile acest impuls negativ este inutil, i n multe cazuri este foarte duntor.

Cei devotai muncii greesc: studiul i progresul pot fi susinute printr-o activitate vesela, prin participarea i utilitatea entuziasta, prin divertisment i eforturi plcute. Oricine este sigur pe el i mulumit de capacitile sale poate face excelent dect altul care trebuie sa se lupte constant sa dovedeasc meritul sau. Desigur, unii pot ntreba, teama de neapreciere nu poate duce la o aplicare reuita de eforturi compensative? Eu i-as rspunde, Da dar doar intr-un cadru restrns n care acesta deja crede n capacitile sale. Mai degrab sentimental de potrivire , dect cel de nepotrivire, este cel care duce la o ncercare reuit.

Din ce cauza, atunci, presupunem de obicei ca avnd ncredere n noi nine este un detriment pentru succes i ca ndoiala este un stimul esenial? Muli dintre noi considera ca abilitile lor deja dezvoltate li se cuvin i acorda mai multa importanta celor de care duc lipsa. n acest caz ne meninem teama de a fi defectuoi. Suntem mndri de propriile realizri doar n punctul de susinere a propriului ego periclitat i credem ca orice noua ncercare ne poate expune deficientele.

Aadar, nu putem sa ne bucuram de capacitii actuale i etapele de dezvoltare actuale deoarece ntotdeauna se afla att de multe n fa noastr, i de-a lungul acestui drum nu este nici un indicator pe care sa scrie Succesul final.

Nu exista niciodat un succes final. Soluia unei probleme ridica alta problema. i fiecare problema noua devine un nou test al capacitii i meritului nostru. Reacionam aa cum fceam la testele din ce n ce mai dificile care se repetau la coala. aa cum prinii i profesorii notri ne comparau i ne evaluau odinioar, astzi noi nine continuam sa ne comparam i sa ne evaluam. Cat valoram? Pai, nu tim pana nu se afieaz noile note, i dup asta celelalte note, la infinit. Valoarea noastr este mereu pusa la ndoiala , mereu cu nevoia de reafirmare.

Ce absurditate! Valoarea umana este independenta de activitatea ntmpltoare. Din pcate, unii dintre noi tim asta. Am fost amgii n ncercarea de a ne judeca pe noi nine conform rolului de onoare sau de ntng de mine, i bnuim mai degrab ca va fi ultimul dintre acestea. Aceasta ndoiala constanta n capacitatea noastr urmnd sa ne evaluam data urmtoare ncepe sa fie privita ca dovada ca ntr-adevr suntem inferiori ; aadar, nu facem mari eforturi s scpam de sentimentele de inferioritate. Atunci primul pas n a scpa de sentimentele de inferioritate este acela de recunoatere a faptului ca avem un prejudiciu mpotriva noastr. Al doilea pas ne obliga se ne ntrebam pe noi nine iar i iar: Sunt eu ntr-adevr necorespunztor sau insuficient? Pentru aceia care privesc totul ca fiind necorespunztor mai puin perfeciune, aceasta ntrebare este contradictorie. Acestor oameni le lipsete curajul de a fi imperfeci. Dar perfeciunea este un mit utopic; nu exista n realitate. Orice fcut de cineva poate fi fcut mai bine de ctre altcineva. Este, deci, cineva necorespunztor? Cele mai mari realizri ale multor genii remarcani au fost mbuntite pana la urma de ctre alii. Acest lucru face contribuiile originale sa fie mai puin valoroase? Orice contribuie este folositoare. Utilitatea n sine da sens vieii. Dar generaia noastr avida dup consideraie nu este mulumita nici cu faptul de a fi folositor.

Trebuie sa fim mai buni, i ceea ce facem trebuie sa fie mai bine. Altfel credem ca suntem ratai.

SUCCESUL I ESECULRenunarea la obsesia contemporana de succes i eec este al treilea pas spre eliberarea noastr de la recunoaterea inferioritii. Nimeni nu poate fi sigur de un succes continuu; nimeni nu garanteaz contra eecului. Totui simim ca poziia noastr social este att de nesigura nct ne este teama de moarte sa facem greeli. Dar este omenete sa facem greeli; i este omenete imposibil sa evitam sa le facem. Firete ca trebuie sa facem un efort rezonabil sa evitam a face greeli, dar lipsa de ncredere n capacitatea noastr de a evita greeli umilitoare i frica de consecine sunt responsabile de multe erori inutile. Noi toi ne micm n direcia previziunilor noastre, plcute sau dureroase.

Daca ne-am putea accepta greeli le din drumul nostru fr frica strii de esec , am putea fi pregtii s realizam mai bine ceea ce facem i aa am face mai puine greeli . n orice caz, este mai putin important ce greeli facem dect ce vom face dup ce am fcut aceste greeli . Daca nu permitem sa fim descurajai, ruinai, umilii, putem sa ne folosim resursele pentru a ne ndrepta greelile, uneori cu rezultate mai bune dect daca totul ar fi mers bine de la nceput.

In mod contrar, aezam prea sus rsplata unui succes. Punerea accentului pe succes i oroarea de eec merg mpreuna: concentrarea noastr pe succes mpiedic realizrile noastre deoarece aceasta ne amenin cu eecul. n loc s ne strduim pur i simplu i s nu scpm mingea din vedere, suntem consternai de ideea c prestigiul poate fi spulberat daca nu avem succes. Ne pierdem bucuria de a tri, plcerea de a face lucruri . Dei credem ca preocuparea noastr ne simuleaz capacitile, de fapt le micoreaz, i ngrijorarea ne limiteaz satisfacia la acele momente trectoare i rare cnd succesul este atins.

Inserarea chestiunii de succes sau eec n orice activitate face din aceasta activitate un risc. Imediat ce cineva i distrage atenia de la o sarcina sa ntrebe: Cum m descurc? el i ia concentrarea i energia de la acea sarcina i le ndrept ctre ntrebarea despre propria sa

competenta sau deficienta. Cea mai buna motivaie pentru a face un lucru bine este satisfacia de a o face.

Alfred Adler ntotdeauna si-a sftuit studenii n felul urmtor: facei-va treaba ct de bine putei i lsai mruniurile s cad ct pot, fr a avea o importan personal n succes sau eec. Dac ncercai s avei succes n mod special, spune Adler, vei deveni sclavul pacienilor votri pentru a v demonstra capacitile. Un om care tinde sa-i demonstreze valoarea va descoperi inevitabil ca nu are nici o valoare: el deja se ndoiete de propria sa valoare, sau nu era nevoie de a dovedi. i pentru ca se ndoiete de valoarea sa, i insereaz prerea preconceputa i proasta despre el nsui n orice ntmpina. Chiar i cnd are succes, va fi mai puin impresionat de realizrile sale dect de o greeala ocazionala. Noi toi suntem impresionai mai nti de acele experiene care dovedesc ceea ce deja credem. O femeie vanitoasa ignora brbaii care ii fac complimente fa de cel care o ignora pe ea. ncercrile cuiva de a-i dovedi valoarea sunt cu totul inutile.

Nici o dovada nu poate aduce ncrederea n sine cuiva care se ndoiete de el nsui; nici o mprejurare nu poate fi prea banala pentru a servi drept baza de testare pentru cei nesiguri. O persoana nesigura poate gsi teste ala capacitii sale chiar i n funcii care se gsesc la fiecare persoana dormitul, gndirea, semntura numelui. Apoi preocuparea de sine perturba aceste funcii: nu poate dormi, gndi bine, sau sa-i semneze numele fr a tremura. Realizrile efectuase devin dovezi de convingere ale deficientei sale.

Capitolul 2 Libertatea interioarCnd ne privim pe noi nine aa cum suntem, sau mai degrab aa cum credem ca suntem, pare absurd sa admitem ca vom fi intr-adevr liberi vreodat. Sa fii eliberat de numeroase ndoieli i temeri, sa fii liber sa simi i sa gndeti i sa acionezi spontan ce vis minunat! i cat de devreme este ntrerupt acest vis de realitate! Sa te miti liber intr-o lume mai ngduitoare, mai strlucitoare ar necesita o schimbare fundamentala, nu doar n noi nine, ci pentru ntreaga specie umana. Improbabilitatea unei astfel de transformri este comarul nostru.

Cu toate acestea, nu am ncercat noi din rsputeri s ne nvingem slbiciunile i s eliminm greelile? i unde ne-a lsat lucrul asta? Chiar acolo unde eram nainte:defectuoi i autonfrni, nepregtii sau incapabili de a face ceea ce tim ca ar fi ideal pentru noi sau pentru alii. n ceea ce privete omenirea, privete unde se afl azi: nu stm mai bine din punct de vedere social fa de primele mari orae de acum mii de ani n urma, cu furia infraciunilor i rzboaielor, intr-o societate vicioasa cu nimic mai armonioasa fa de civilizaiile de dinainte. Concurenta politica i social destul de amar i sngeroas care pteaz paginile istoriei nu mai este un simplu vis, dei poate fi comar; la fel i suferinele personale att de usturtoare nregistrate n muzica i poezii.

Este atunci conflictul violent o parte a naturii umane? i Burns a avut dreptate n afirmaia: Omul a fost fcut pentru suferin? Putem noi influenta ordinea social i pe noi nine intru mai bine? Rspunsul rspunsul nostru - determina daca stm pe marginea catastrofei sau pe pragul unei noi ere culturale

PUTEM S NE INFLUENM PE NOI ININE?

Pentru a fi siguri, aa cum omenirea nu i-a ndeplinit fgduinele lui Micah i a altor profei ai pcii i armoniei, nici noi nu ajungem la ceea ce putem fi. Ne trdam propriile idealuri i suntem infractori sociali n multe feluri. n timp ce muli dintre noi ncearc din rsputeri sa se mbunteasc, ne ntlnim cu un succes foarte mic. Asta nseamn ca autoperfecionarea este dificila, aproape de punctul de a fi imposibila? Sau poate fi faptul ca lipsa noastr relativa de succes este un rezultat al metodelor defectuoase de autoperfecionare? Se pare ca pur i simplu nu suntem capabili sa cretem n direcia pe care ne-o dorim; de aceea, ne nfrngem pe noi nine n mod repetat. Probabil rezultatul eforturilor noastre de a ne tine bine n palmaera destul de diferit fa de ce nvasem prima oara doar cum sa ne purtam cu noi nine.

Problema cum sa ne purtam cu noi nine ia o noua dimensiune n aceasta era a democratiei crescnde, cnd nu ne mai bazam pe autoriti s ne spun ce s facem i s ne fac disciplinai. Acum tim c ceea ce autoritile ne-au spus s facem a fost de cele mai multe ori n propriul lor interes. Cu toate astea, ceea ce muli dintre noi nu tiu este faptul c prin metodele prin care ne fceau disciplinai si-au pierdut total eficiena. Fgduinele i ameninrile, mituirile i pedepsele, tehnicile de control ale aristocraiei i aa ziilor motenitori, autoritarismul, nu mai in. Pentru a oferi o medalie de buna purtare unui egal cu tine este insulttor; sa-l pedepseti este ofensator. Sa ne imaginam un geamn identic care ii spune fratelui sau: Daca eti cuminte azi, ii voi da o acadea disear; daca eti biat ru ii voi da bti. Intr-o epoca n care toi exclud necesitatea privilegiata a egalitii sociale, refuzam sa acceptam superioritatea celor care s-au numit mpritori de acadele i btie.

n mod ironic, dei nu rspundem favorabil la aceste metode arbitrare, ncercam sa le aplicam copiilor notri. Dar i mai ironic, ncercam sa ni le aplicam noua.

Spunem lucruri ca de exemplu, Daca mi voi tine hotrrile de Anul Nou pana la primvar, mi voi cumpra un camper. Daca m voi face de ras la petrecerea din seara asta, nu mi voi permite s m duc la pescuit. i la modul i mai general, M voi lua singur de ceafa i m voi ndrepta i voi inti drept. n asta consta eecul nostru. Metoda este absoluta. Nu mai putem face pe nimeni, nici pe copiii notri sau pe noi nine, s fac ceva. Pentru a influenta pe cineva cu succes colegii notri, copiii notri, sau pe noi nine trebuie sa ne schimbam metodele de influenare pentru a se potrivi cu vremurile schimbtoare. i pe oricine vrem sa influenam, vom folosi aceeai tehnica noua.

Multe dintre tehnicile noi aplicabile au fost deja lansate, dar din pcate, cunoaterea lor nu este nc foarte rspndit. Este probabil ca viitoarele generaii vor fi pregtite mai bine sa triasc intr-o atmosfera cu adevrat democratica, unde aceste noi abordri i concepte, sporite i cultivate, vor deveni cunotine comune. Dar vom putea trai mai liberi i mai mplinii n vremea noastr nvnd i aplicnd astzi acele principii de influenta i interaciune democratica deja descoperite i descrise de ctre Alfred Adler, succesorii lui, i ali psihologi umaniti.

Un cuvnt de avertizare este n ordine aici. Daca personalitatea fundamentala a unei persoane are nevoie de analiza i schimbare, ajutorul unui expert din afara este esenial. Reexaminarea semnificativa a conceptului de sine, stilului de viata, i motivaiilor este imposibila fr un astfel de ajutor. Cu toate acestea, se pot aduce numeroase mbuntiri n funcionalitatea noastr printr-o noua orientare psihologica. Unul dintre subiectele importante ale acestei cri este asistarea la aceasta mbuntire.

In mod tradiional, s-a meninut faptul ca exista o dihotomie stranie n personalitatea umana; este ca i cum personalitatea consta n pri diferite i adesea opuse. Aceste pri sunt vzute acionnd n mod independent deoarece acestea par sa acioneze n felul acesta. Mintea i corpul par sa mearg pe drumuri separate: Spiritul e dornic dar trupul este slab.

Ratiunea i emotia par sa se saboteze una pe alta; constientul i inconstientul par sa nu se intalneasca niciodata; moralul i comportamentul par a fi n dezacord. n mod subiectiv putem reconfirma aceste presupuneri speculative. Mereu avem senzatia de a fi rupti de fortele din noi insine, i tendinta de a vedea fortele potrivnice peste tot, mai ales n noi insine, este consolidata mai departe de conceptul moralist dominant de bine i rau, exemplificat prin idea noastr de Dumnezeu i Diavol. Teoriile psihoanalitice pot sustine aceste concepte. n modelul omului freudian super-ego-ul i identitatea, precum i constientul i inconstientul, sunt identificate cu binele i raul din om, i bietul Ego este plasat intre acestea, ca n felul asta sa se ciocneasca. Este imposibil de obtinut o imagine realizabila i corespunzatoare despre noi nine atata timp cat continuam sa gandim n acest mod dualist traditional. Totui o astfel de imagine realizabila i corespunzatoare este esentiala pentru urmatorul pas spre marea libertatea interioara i rezultatul autoperfectionarii: autoacceptarea. Autoacceptarea nu implica resemnare i stagnare; aceasta se refera la acceptarea i bucuria de a a se afla pe drumul spre a deveni. Pentru a ne accepta pe noi nine aa cum suntem trebuie sa realizam ca totul din noi este parte din noi, nu ne este strain; ca noi suntem responsabili de tot ceea ce se desfasoara n noi; ca putem ghida aceste lucruri, i , pe deasupra, ca noi chiar le ghidam tot timpul.

Ne folosim mintea i corpul, gandurile i emotiile, fiecare parte a fiintei noastre, pentru scopul de a fi modelati pentru noi insine. Chiar putem decide ce vrem sa stim i ce ascundem de constiinta noastra. Cum am putea sa ne stapanim impulsurile i gandurile inacceptabile, daca nu stim care sunt acestea? Dar, cum nu suntem obisnuiti cu totalitatea existentei noastre, ne identificam doar sentimentele i gandurile extrem de constiente. Pe acestea le consideram ca fiind adevaratii noi. Stabilim o ierarhie cu noi insine, n care experimentam unele parti ale noastre ca fiind strict noi, alte parti mai departate, i altele care ne indeparteaza de noi insine. Aceasta face sa ne fie greu sa remarcam pe deplin ca omul este intr-adevar la conducerea a tot ce se afla n el insui tot timpul, ca ego-ul lui este sub control. Dei corpurile noastre pot fi afectate din motive exterioare, pot deveni bolnave i ranite fr vointa noastra, fortele noastre regeneratoare nu functioneaza natural adica, automat- aa cum pretend unii cugetatori mecanicisti. Fortele naturii din noi sunt mobilizate de noi ; noi le ghidam pentru a fi daunatoare sau benefice. Putem sa ne intindem i sa murim cnd decidem noi. i cnd intr-adevar vrem asta, exact asta o sa facem. n sens contrar, putem castiga o batalie pe viata, impotriva ciudatenilor extreme - cnd intr-adevar vrem asta.1

Tocmai incepem sa realizam marea putere pe care o avem asupra corpului i mintii noastre.

Din pacate, teoria din spatele consideratiei moderne de unitate a omului este adesea gresita. Medicina psihomatica, de exemplu, inca pretinde ca exista o dihotomie intre minte i corp i adesea neglijeaza unitatea individului, vazand fortele, nu persoana, ca i agenti de miscare.

Fortele emotionale ar trebui sa influenteze procesele psihologice, i vice versa, ca i cum aceste forte pot lucra singure. Teoria nu este practica n cazul unei caderi,dar la suprafata exista un sambure de adevar. Este interesant de observat ca unele religii abordeaza vindecarea ca de exemplu Stinta Crestina, care arata puterea ferma a totalitatii individului, dei formularile nu se afla n limbajul stiintific.

Stiinta Crestina atribuie vindecarea interventiei divine; tradus n termeni mai realisti, ceea ce Stiinta Crestinta numeste putere divina poate fi identificat cu resursele proprii interioare ale omului. Medicina holista, care se ditinge de medicina psihomatica,aduce o noua imagine a integrarii tuturor functiilor n organism. Intregul este mai mult decat suma tuturor partilor; nici un fenomen partial nu poate explica functionalitatea intregului.

Totui nu am evoluat pana la a fi n stare sa folosim medicina holista. De aceea, trebuie sa acceptam deocamdata o terminologie dualista ca o concesie necesara pentru tendinta de a admite ca exista parti separate n noi insine, aranjate n perechi, fiecare dintre acestea putand colabora cu cealalta. Termenul sa ne influentam pe noi insine presupune ca fiecare dintre noi are 2 astfel de parti. Atata timp cat ne conducem dup aceste presupuneri, gasim moduri de a colabora cu noi insine, a ne intelege cu noi insine, a face pace cu noi insine. Atata timp cat avem atitudine fa de noi insine, atitudinea noastr este categorica n favorizarea sau inabusirea resurselor noastre interioare. n cele din urma, toate mijloacele eficiente de favorizare a resurselor noastre interioare vor conta, direct sau indirect, pe identificarea deplina a fiecarei persoane cu intregul organism. Eficienta sau ineficienta metodelor de colaborare cu noi nine poate fi marcata prin directia pe care ia metoda: Ne duce pe fiecare dintre noi spre o constiinta mai mare de a fi un intreg, neimpartit i indivizibil? Sau ne duce spre concentrarea asupra partilor separate i izolate a fiecarei personalitati, punand n contradictieconstientul i restul? Orice face sa creasca sentimentul de deplinatate al omului sporete capacitatea sa de a funciona i a se simi bine; orice face sa creasca sentimentul omului de a fi compus din elemente variate i opuse, forte ale binelui i raului, ii pericliteaza starea de bine i perfectionarea i l impiedica sa-i foloseasca pe deplin resursele interioare. Putem foloi acest test pentru a observa atitudinea noastr fa de noi nine i sa judecam care dintre acestea trebuie sa fie reanalizate.

LUPTA CU NOI nineMulti oameni care nu sunt multumiti de ei insii i care dintre noi ar fi la momentul actual? - se implica intr-o lupta inutila i periculoasa. Ei incearca sa se controleze pe ei insisi. cnd eforturile lor esueaza cum am vazut ca se intampla- victimele frustrate se straduiesc n mod i mai disperat i esueaza i mai dureros pana cercul vicios care rezulta duce la o demoralizare extrema i o convingere intensa de putere a vointei insuficienta. Aceasta sfortare n stilul Tantalus condamnata dinainte se naste din cateva prezumptii eronate.

Incercarile noastre de autocontrol provin din copilarie, cnd ni s-a recomandat pentru prima oara sa ne controlam pe noi insine. Parintii i invatatorii, urmand traditia autocratica, incearca sa aseze n copil o putere substituita de a indeplini cerintele lor, o constiinta destul de puternica pentru a-i inabui impulsurile antisociale. De aceea autocontrolul devine o valoare extrem de importanta. Este greu de gasit eroarea fundamentala pentru ca autocontrolul pare a fi eficient de cele mai multe ori.

Nu putem uneori sa punem demonii nostri la pamant i sa iesim victorioi i virtuosi? Bineinteles ca putem. Dar n aceste momente, putem fi virtuosi oricum, fr victorii i sfortari false. Eforturile de autocontrol au succes doar cnd nu este nevoie de aceste eforturi. Pseudo-sfortarile, care pentru noi par foarte reale, mascheaza simplu fapt ca ne urmam constiinta doar cnd suntem dornici de a face asta, doar cnd am decis sa actionam corespunzator. Altfel, eforturile noastre de a ne autocontrola sunt simple gesturi, menite pur i simplu sa ne faca sa parem buni att inainte cat i dup ce am fost rai. Reconstituim n mod repetat o drama veche, adusa de religia i literatura vestica: retinerea aduce parerea de rau. n drama noastr personala aparenta intentiilor bune serveste bine autoamagirii.

Intentiile bune sunt interpretate n primul act ca o sfortare eroica i n al treilea act, ca o vina adanca. Ne dezvoltam sentimente de vinovatie pentru a exprima intentiile bune pe care nu le avem. Preferam sa ne autoinvinovatim decat sa ne indreptam caile. n ignoranta faptului ca noi toti, adulti sau copii deopotriva, facem doar ce hotaram noi sa facem, nu reusim sa realizam ca pentru a face bine nu este necesar autocontrolul, ci doar o intentie sincera. Lipsa autocontrolului distinge intentiile prefacute de cele reale. Punerea accentului pe control reflecta o alta conceptie fundamentala gresita. aa cum parintii trebuie sa se distinga prin control i influenta n instruirea copiilor lor, aa i noi trebuie sa facem aceeai distinctie n colaborarea cu noi insine. Ori de cate ori incercam sa ne autocontrolam, producem un model demodat al omului, o notiune inutila i invechita a naturii umane. Afisam o lipsa de incredere n noi insine, ca i cum ceva n noi este inferior i nu inspira incredere.

Este inutil sa incercam sa ne controlam inferiorul necunoscut din noi insine, pentru ca nu exista aa ceva. Ca agent liber i ca intreg individual distinct i complet integrat, fiecare dintre noi face ce prefera sa faca la momentul respectiv, neactionand neaparat n acord cu constiinta sa, ci bazat pe o logica personala, despre care vom vorbi mai tarziu.

Cu cat realizam mai repede acest fapt de autoconducere, care recunoaste omul ca fiind un organism de luare de decizii , cu att vom fi mai pregatiti pentru a ne autoinfluenta. O persoana care ii da drumul face ceea ce vrea la fel ca o persoana care ii retine impulsurile nedorite. A presupune ca daca nu ne putem controla vom face lucruri oribile exprima o demoralizare culturala, o lipsa totala de incredere n om. Unii oameni se conditioneaza sa se poarte corespunzator n conditii ademenitoare numai dup ce au trecut printr-o pantomima violenta de autocontrol. Succesul ocazional al acestui control incurca problema. Acesti oameni par sa nu stie niciodata de ce au reusit o data i data viitoare n-au mai reusit, dar succesul ocazional pare sa le justifice modul de abordare.

De fapt, succesul ocazional de autocontrol este o plan inteligent: demonstrarea existentei acestui control, aduce o scuza pentru multele ocazii cnd controlul da gres. n acest caz unii pot da vina pe lipsa de putere a vointei pentru esecul lor.

De fapt,puterea vointei nici nu exista. n cadrul limitarilor unei situatii date, oricine are puterea sa faca ceea ce hotaraste sa faca. Dar presupunerea ca puterea vointei exista, i n diferite proportii la diferite persoane, este un sclav att de eficient al sofisticii i falsitatii, nct ni s-a parut greu sa renuntam la el. Simularea ne da puterea sa facem ce nu ar trebui sa facem i n acelai timp ne pretindem a fi nevinovati pentru ca nu suntem suficient de puternici pentru a face altfel.

Dar o persoana slaba este intr-adevar slaba? E nevoie de putina sensibilitate psihologica ca sa vezi ca aa numita persoana slaba exploateaza toti oamenii puternici din jurul ei. Slabiciunea este una dintre cele mai puternice mijloace de razvratire, sfidare, i pretentie. Indiferent cat de puternici sunt adversarii, persoana slaba li se impotriveste i ii face sa o asculte decat sa se supuna lor.

Punctul slab al vointei este fatada amagitoare. aa se intampla i cu puterea vointei. Cea din urma pur i simplu afiseaza superioritate, ceva cu care sa se laude, de care sa fie mandra. Cel care se controleaza pe sine cu succes vrea sa-i demonstreze calitatea umana superioara , sa sa se formeze ca un exemplu de putere (acum o tinta masculina favorita de cnd barbatii au fost foarte presati sa-ti dovedeasca superioritatea fa de femei). Confuzia n ceea ce priveste puterea vointei apare din cauza ca nu am reusit sa facem diferenta intre ceea ce credem ca vrem i ceea ce vrem cu adevarat, intre ceea ce pare ca incercam sa facem i ceea ce intr-adevar intentionam sa facem. Adevarata intentie se dezvaluie prin actiuni. Putem spune intotdeauna ceea ce am vrut sa facem remarcand ce am facut. Luam acest caz al femeii care vede un pardesiu pe care ilvrea. Ea intra n magazin, l probeaza, i vede ca ii vine de minune. Este pardesiul visurilor ei. Apoi vede pretul. Ii da seama ca ar trebui sa sacrifice frigiderul de care are nevoie, sau chiar vacanta de vara, pentru a cumpara pardesiul. Se gandeste din nou. dup o lupta interioara se decide sa nu-l cumpere. Dar de fiecare data cnd trece prin fa magazinului i vede pardesiul n vitrina, inima ei sangereaza. Ii doreste pardesiul? Cu siguranta ar vrea sa-l aibe. Dar n conditiile n care ar putea sa-l aibe , nu vrea sa-l aibe, dei inca i-ar placea sa-l aibe. Decizia ei arata ca intr-adevar vrea; intentia ei este evidenta n ceea ce face. Nu exista nici ocazia nici nevoia de autocontrol. Daca ar dori sa plateasca pretul, ar cumpara haina: face ce ii doreste.

La fel este i n cazul nostru al tuturor. Daca ne decidem sa platim pretul, atunci ne dorim sa facem ceea ce simtul nostru comun sau constiinta noastr ne-ar putea spune sa nu facem. Unii pot chiar sa-i taie nasul, dup cum se spune, pentru a face n ciuda fetei. Ceea ce experimentam de cele mai multe ori ca i confict interior nu este acela intre ceea ce vrem sa facem i ceea ce ar trebui sa facem ci acela intre ce avem de castigat i la ce pret din alegerile alternative de actiune. Aprecierea noastr referitoare la care alegere este mai avantajoasa decide rezultatul. Lupta cu noi insine este o lupta imaginara, o prezentare de imagini, dup cum o numeste Adler, n care pretindem nevinovatie i intentii bune. O simpla analogie demonstreaza absurditatea acestei lupte interioare. Incearca sa iti apuci cu putere o mana cu cealalta mana i trage bratul stang n partea din dreapta cu toata puterea. Cu cat tragi mai mult, cu att se va misca mai putin bratul. Daca vrei sa misti bratul stang spre dreapta, poti face asta usor, dar nu cu forta. Fortarea presupune retinere n acelai timp. Nu poate exista o tragere puternica fr o miscare opusa puternica. n colaborarea cu noi nine putem experimenta sentimentul de putere numai daca, n acelai timp, exercitam o tragere opusa. Acest fapt este valabil pentru toate functiile.

Cu cat mai mult ne fortam, cu att facem mai putin ceea ce se presupune ca vrem sa facem. Implicarile n viata de zi cu zi sunt vaste. Multe dintre deficientele noastre sunt rezultatul direct al folosirii gresite a fortelor proprii.

Toate simptomele nevrotice sunt fixate i mentinute prin lupta impotriva lor, pentru ca orice incercam sa inabusim n noi nine se agraveaza prin aceasta.

Putem sa ne petrecem o noapte fr sa dormim pentru ca ne simtim stimulati sau suntem preocupati de o problema, dar insomnia nu incepe pana nu incercam sa ne fortam sa adormim. Din cauza aceasta simptomele nervoase, o data ce s-au declansat, sunt greu de invins. De la inceput, sunt aranjatein mod inconstient intr-o situatie de criza cnd ne dorim sa renuntam la anumite sarcini; de atunci inainte incercam sa scapam de o tulburare prin a lupta cu aceasta. n felul acesta ne intarim simptomele. O anecdota poate ilustra aceasta chestiune. A fost odata un vrajitor renumit care putea preface piatra n aur, apa n vin sau lapte, un animal n alt animal, i chiar i oamenii n animale. Regele, auzind despre el i despre marea lui magie, l-a invitat la palatal sau. L-a servit cu vin i mancare pe vrajitor i apoi l-a condus n camera lui personala. Acolo l-a intrebat pe vrajitor daca povestile despre el i magia lui sunt adevarate.

"Sunt," spuse vrajitorul.

"As vrea," spuse regele, "sa invat aceasta magie. Se poate?"

"Depinde."

"Daca se pune problema de pret," spune regele, "Sunt dispus sa iti dau jumatate din imparatie".

Vrajitorul a considerat acest pret satisfacator. Dar ar mai fi o conditie pentru invatarea acestei magii.

Dornic, regale si-a exprimat consimtirea sa indeplineasca orice conditie.

"Va ganditi vreodata la un crocodil? intreba vrajitorul. Nu, regele nu facea asta.

"Asta e bine," spuse vrajitorul, "pentru ca asta e singura conditie cu care puteti invata magia; i anume, sa nu va ganditi niciodata la un crocodil.

Inutil de spus, regele nu a invatat niciodata magia. La tot ce se putea gandi de atunci incolo era crocodilul.

Aceasta poveste ilustreaza consecventa oricarei incercari de a ne controla gandurile prin lupta cu noi insine. Toate tulburarile nervoase sunt create i se mentin n felul acesta; ele scad imediat daca convingem pacientul sa produca sau sa intensifice simptomele. Acest proces, pe care eu l numesc anti-sugestie, aduce rezultate dramatice, nu numai n terapie, ci i n multe situatii n care incercam, n zadar, sa ne influentam pe noi insine.2

Unii nu pot supraestima importanta acestui proces. Aceasta demonstreaza puterea uriasa pe care noi o avem asupra tuturor functiilor noastre, numai daca stim cum sa facem uz de aceasta influenta. Tot ce trebuie sa facem noi este sa facem tocmai opusul a ceea ce faceam pana atunci. Solutia este att de simpla i totui att de revolutionara ca adesea nu putem crede n puterea pe care o avem asupra actiunilor i emotiilor noastre. Aceasta putere stranie a fost prima oara descoperita n ceea ce priveste raul de miscare. Daca promiti ca recompensezi o persoana de fiecare data cnd se i se face rau, niciodata nu i se poate face rau. Un grup de copii erau luati cu autobuzul pentru scoala. Multi dintre ei au suferit inainte de rau de miscare. De data asta fiecaruia i s-a promis cate un dolar de cate ori i se face rau. Niciunuia nu i s-a facut.

Atunci am descoperit ca acelai principiu se poate aplica i la simptomele nevrotice. De exemplu unui pacient care a suferit de insomnie i s-a spus sa vada daca poate sta treaz n fiecare noapte timp de o saptamana. cnd a revenit saptamana urmatoare, a relatat , spre marea lui surpriza, ca a dormit n fiecare noapte.

El nu putea sa inteleaga ce s-a intamplat din moment ce inainte ii petrecuse atatea nopti fa sa inchida un ochi.

Uneori aceasta tehnica produce un rezultat nedorit cnd o persoana incearca sa beneficieze de o suferinta. Un tanar care se balbaia foarte rau se afla intr-un autobus fr nici un ban la el. n cele din urma, el s-a dus la sofer, asteptand ca soferului sa i se faca mila de el cnd o sa vada n ce stare se afla i o sa-l lase sa calatoreasca fr sa plateasca. Dar cnd s-a dus la sofer, baiatul a constatat ca nu mai putea sa se balbaie.ABERAIA FRICII

Cel mai frecvent stimulator al luptei nocive cu noi nine este frica, teama de ce s-ar putea intampla daca am fi instare sa ne controlam functiile mintale i fizice. Frica i anxietatea par sa preocupe toti contemporanii nostri, mai ales n zonele de metropola. Faptul ca suntem intr-adevar o generatie de oameni inspaimantati unii vor nega, dar vor adauga, nu suntem de fapt justificati n a ne fi frica? Cine poate fi constient de toate incertitudinile economice, de revolutiile politice, amenintarea constanta a razboiului i distrugerii i sa nu fie inspaimantat? De fapt, oricat de mare ar fi pericolul, ne simtim mai putin inspaimantati de acestea decat de perspectiva unui posibil esec personal, cu consecintele lui catastrofale asupra statutului nostru social. S-a dovedit cu certitudine ca pericolul actual rareori produce vreo senzatie de frica. Amenintarea asupra vietii i proprietatii poate fi experimentata fr nici o reactie de teama. Nesiguranta asupra succeselor viitoare i asupra capacitatii noastre de a ne mentine statutul n comunitate produce anxietate, aceasta fiind o caracteristica larg raspandita a vietii moderne. Se spune ca frica este necesara pentru a evita pericolele. De fapt adevarul e tocmai invers. Frica mai degraba mareste decat sa diminueze probabilitatea de pericol. Nu are nevoie cineva sa-i fie teama ca l loveste o masina ca sa traverseze strada n siguranta. Totusi, o persoana careia ii este frica este mai probabil expusa la un astfel de accident.

Frica ne priveaza de echilibru, capacitatea de a face o evaluarea clara a situatiei, care este necesara n caz de pericol. Dar trebuie sa facem diferenta intre pericolul actual i gandul la el. Frica este comuna cnd ne gandim la posibilele primejdii viitoare; chiar i experientele din trecut pot inca sa ne faca sa ne cutremuram. De asemenea, putem fi extrem de inspaimantati cnd vedem pe altcineva n pericol. Dar cnd noi nine suntem n pericol, frica de obicei nu apare; nu ne putem permite acest lucru. Gandul la pericol este cel care invoca frica, fie inainte sau dup experienta groaznica.

O poezie germana povesteste despre un om care traia pe Bodensee, un lac imens intre Germania, Austria, i Elvetia. A avut nevoie urgent de un doctor pentru un copil bolnav la miezul noptii. aa ca a incalecat pe cal i a plecat catre urmatorul oras. Zapada grea a acoperit soseaua, i s-a ratacit. Apoi vazu o lumina la o distanta mare fa de el. A dat pinteni calului sa mearga cat de repede putea i n cele din urma ajunse la casa cu lumina. cnd si-a dat seama ca traversase lacul inghetat, a cazut mort. n momentele de catastrofa neasteptata putem raspunde printr-o reactie oc. Dar aceasta este departe de orice senzatie de frica; mai degraba, unii pot fi nauciti i paralizati. n anumite imprejurari, acest moment de soc poate fi folosit pentru a mentine frica nevrotica. Functia lui nu are legatura, totusi,cu cauza originala, ci cu conditiile de viata urmatoare de la care un individ ii poate dori sa renunte. (Acesta este mecanismul reprezentativ n nevroza). Alta reactie emotionala la o situatie periculoasa este panica. Prelevarea reactiei de panica pare sa contrazica declaratia noastr ca pericolul nu evoca frica. Pericolul poate evoca panica la anumiti oameni i n imprejurari speciale, dar apoi ei raspund cu panica chiar i n situatii fr vreun pericol real. Acesti oameni merg pe premiza ca ei trebuie sa controleze totul ca sa fie n siguranta. Ei nu au incredere n nimeni altcineva decat n ei insisi, i chiar se indoiesc de capacitatea lor de a avea grija de ei insisi.

In consecinta, ei raspund cu panica la orice situatie care iese de sub control. In cele mai multe cazuri, adevaratul pericol este consecinta, mai degraba decat cauza, reactiei de panica. Anticipatia dezastrului poate determina panica care in schimb poate duce la distrugere.

Panica indica o convingere a catastrofei inevitabile. Unii oameni pot experimenta panica in mod constant, deoarece ei intampina atatea situatii pe care nu le poate controla, i se simti pierduti. Cu toate astea, oricine este predispus la panica atunci cand se afla intr-o situatie fara scapare, in care iesirea pare imposibila.

Alta observatie poate duce la falsa impresie ca frica intensifica capacitatea de a evita pericolul. Multi oameni sunt neatenti i uita posibilele pericolele daca nu sunt scuturati complet de frica; abia atunci devin intr-adevar preocupati i se alerteaza. Multi soferi devin atenti numai dupa ce au fost martori sau au experimentat accidente i asta de cele mai multe ori nu pentru mult timp. Actorii experimentati adesea dau tot ce pot numai daca au trac; ce-i impiedica pe altii sa joace de-a binelea devine pentru ei cel mai puternic stimulent.

Aceasta nu combate de fapt presupunerea ca frica nu se achita niciodata? Ea se achita acelora care au nevoie prin propria lor decizie i alegere. Acesti actori nu-si doresc sa dea tot ce pot daca publicul n-ar fi o provocare pentru ei. Numai daca reputatia lor este in joc sunt dornici sa-si faca rolul in consecinta i cu entuziasm. Ei folosesc asumptia de posibil pericol pentru propriul lor scop.

Aceasta ne duce iar la obiceiul ca oamenii in general se folosesc de capacitatea lor de a fi infricosati. In primul rand, trebuie sa facem diferenta intre experienta de frica actuala i expresia verbala: Mi-e teama ca Fraza din urma exprima mai mult ingrijorare decat frica i ca aceasta e indicativul unei perspective normale. Frica, in contrast, nu este normala, i ca i alte emotii puternice, functioneaza in special in relatiile interpersonale. Frica este o arma pe care o folosesc practic toti copiii la un moment dat. Copiilor li se pare cel mai usor sa atraga ajutorul parintilor prin scoaterea in evidenta a propriilor slabiciuni. Un copil rasfatat cu o incredere redusa in propriile puteri poate fi lesne tulburat i se lasa in voia unei panici salbatice in momentul in care i se da o sarcina cat de mica, desi sarcina poate insemna doar sa fie lasat singur acasa pentru un scurt timp.

Acest sentiment este diferit de reactia de soc pe care un copil poate sa o arate ca rezultatul experimentarii unui zgomot puternic sau pierderea brusca a protectiei; nici zgomotul nici pierderea protectiei nu va duce la o reactie de frica daca parintii n-ar fi impresionati in mod binemeritat de situatia primejdioasa a copilului i nu ar face atata caz de faptul ca copilul lor a descoperit frica ca un mijloc perfect de a dobandi atentia i ajutorul parintilor in mod continuu.

A fost demonstrat clinic faptul ca temerile copiilor dispar cand parintii nu mai sunt impresionati i nu mai raspund la aceste temeri, i aceste teste combat prezumptia ca frica la copii este produsa de simtul nesigurantei sau de o experienta ingrozitoare actuala3. Daca prezumptia ar fi adevarata, frica nu ar disparea complet i permanent ca in cazul cand parintii recunosc temerile ca nevoi de atentie i ajutor i refuza sa raspunda. Frica serveste ca un mod eficient de a scapa de sarcini dificile care ingrozesc; este temeiul oricarei nevroze i este foarte utilizata in cadrul normal de activitati omenesti. Aceasta fie provoaca efort i preocupare speciale fie duce la digresiuni, retrageri, sau nevoi majore de atentie i sprijin. In plus, desi toti suferim de frica i credem ca vrem sa scapam de ea, noi totusi- profitam de capacitatea noastra de a starni frica. De fapt, multi oameni devin destul de preocupati de perspectiva pierderii fricii.

Ei i imagineaza lucrurile oribile care s-ar putea intampla daca oamenii, incluzandu-se i pe ei insisi, nu ar mai avea frica.

Aceasta ne aduce la sursa reala de frica, la semnificatia ei adevarata ca institutie sociala. Suntem pe deplin antrenati sa ne fie frica nu de natura, ci de catre individ. Raspunsul nostru i dependenta de emotia fricii face parte dintr-o traditie autocratica. Intr-o societate autocratica frica a fost folosita in mod deliberat i sistematic pentru a manipula oamenii cu cerintele grupului conducator. Frica de pedeapsa a fost considerata singurul mijloc de nadejde pentru a asigura cooperare i ascultare. Daca puterile de pe pamant nu provoaca destula intimidare, sunt chemate puterile ceresti pentru a le inlocui. Frica a fost considerata cel mai bun stimulant pentru un comportament corespunzator. Conform opiniei raspandite in ceea ce priveste natura umana, omul nu a fost considerat capabil sa se comporte frumos daca nu era infricosat, amenintat cu pedeapsa. Astazi s-au dus vechile autoritati; parintii i profesorii nostri au incetat de mult sa ne mai ameninte. Totusi noi continuam sa ne amenintam pe noi insine i sa vizualizam pedeapsa intr-un fel sau altul ca un mijloc de a ne manipula pe noi insine cu propriile idealuri i standarde. Ne-am eliberat de suprimarea i intimidarea din afara, dar ne mentinem mentalitatea, profitand de autointimidare prin folosirea ei pentru a evita responsabilitatea i pentru a ne spori nevoile asa numitele nevoi dependente- de altii.

La origine, era frica de pacat cea care impiedica omul sa fie rau. Astazi devine tot mai evident faptul ca pacatulomului modern este insasi frica. Frica il priveaza de capacitatea sa de a functiona. Aceasta ii intareste convingerile despre slabiciunile i deficientele sale inerente. Frica este rezultatul indoielii sale ca poate sa aibe grija de el insusi cu propriile sale puteri. Dar faptul ca are grija de el insusi este exact obligatia omului liber, i nu poate sa se elibereze de obligatia sa daca nu stie ca poate avea incredere in el insusi.

Frica de pedeapsa ne contesta increderea ca putem fi buni pentru ca vrem noi sa fim i nu pentru ca ne este frica de consecintele de a fi rai. Totusi exista satisfactia i bucuria de a fi buni facand ceea ce trebuie. Simtul responsabilitatii nu mai este necesar a fi instalat prin frica. Omul este in stare sa se poarte corespunzator prin sentimentul de apartenenta, constiinta interdependentei, siguranta unui loc al lui, i demnitatea personala.

PUTEREA ATEPTRILOR

Impactul deplin al fricii devine evident cand ne dam seama de rolul asteptarilor i anticiparilor,fortele noastre de motivare cele mai puternice i cele mai neobisnuite. Oricine care poate schimba asteptarile oamenilor i poate schimba comportamentul. Noi toti actionam conform asteptarilor noastre. Ele pot forma planul secret care ne ghideaza toate actiunile. Am putea sa nu-l cunoastem sau sa nu recunoastem deloc ca avem un plan. El face diferenta daca ne anticipam actiunile cu placere sau cu groaza; atat timp cat le asteptam, ne indreptam catre ele. Numai cand telurile noastre sunt constructive ni le recunoastem, dar asteptarile chinuitoare au acelasi efect motivant, desi nu suntem constienti de directia noastra. Orice consideram ca fiind verosimil, placut sau dureros, stabileste in mintea noastra un plan de a ne indrepta catre realizarea sa. De aceea frica este atat de periculoasa, Din fericire, ceea ce anticipam nu intotdeauna se intampla deoarece intervin uneori fortele din afara; dar resursele noastre interioare sunt angrenate spre aceste evenimente, indiferent daca le asteptam sau ne este frica de ele. Puterea hipnozei poate fi explicata de capacitatea hipnotizatorului de a crea noi - i adesea aproape incredibile- asteptari de la subiectul sau. Hipnotizatorul inconjurandu-se cu puteri mistice este pur i simplu un super om de vazari care i convinge clientii de inevitabilitatea reprezentarii sale cerute sau prezise.

Exemplele simple pot demonstra puterea anticipatiei.

Putem foarte usor sa mergem pe o scandura de 90cm latime cand este asezata pe pamant. Daca aceeasi scandura este suspendata la inaltime deasupra pamantului,putem ezita sa mergem pe ea, anticipand dezastrul, i daca ne apucam de treaba, putem de fapt sa ne pierdem echilibru i sa cadem. In cazul unui astfel de eveniment dam vina pe neputintanoastra sau starea nervoasa, i asa mai departe, dar capacitateanoastra in cazul acesta nu depinde deloc de locul unde este asezata scandura; depinde de autoaprecierea noastra, de increderea sau nesiguranta in capacitatea noastra, de asteptarile noastre.

Putem spori eficienta noastra familiarizandu-ne cu asteptarile noastre. Putem studia ceea ce anticipam, desi nu poate fi usor intotdeauna. i inainte sa se infaptuiasca dezastrul urmator, putem sa rationam i sa ne convingem pe noi insine ca nu trebuie sa ne miscam in directia presupusa. Dar putem sa facem asta numai daca suntem convinsi ca nu suntem incoltiti, ca avem sanse, desi putem sa le stricam prin anticipatii gresite. Putem sa ne imbunatatim gandirea prin recunoasterea capacitatii de a produce efecte favorabile, de a castiga i de a reusi unde fusesem convinsi de esec inevitabil. Astfel de recunoastere implica o parere imbunatatita despre noi insine.

AUTONCURAJAREA

Nu putem sa mentinem un plan de actiune solid daca nu stam pe o baza solida mai intai. Atata timp cat presupunem ca sunem inferiori sau deficienti, nu putem sa nu ne asteptam la ce e mai rau de la noi sau de la viata noastra. Parerea noastra despre noi insine, mai mult decat orice, ne modeleaza asteptarile cu prvire la posibilitatile i limitarile viitoare. Daca avem incredere in noi insine, suntem in asteptarea succesului i putem sa-l aducem. Daca ne indoim de capacitatile noastre, anticipam esecul i ne indreptam spre el. Autoevaluarea este premiza asupra careia actionam. Este recunoscut faptul ca succesul da nastere la succes, de vreme ce sporeste autoincrederea. Pentru aceia care au succes, problemele care persista pentru timizi i nehotarai dispar.

Autoconvingerea este intarita de convingerile altora i prin efectele actelor noastre de curaj. Autoincurajarea in colaborarea cu noi insine este foarte importanta. Din pacate, multi oameni se trateaza pe ei insisi asa de strict i sever cum parintii i profesorii trateaza un copil rau- i cu aceleasi rezultate negative. Mult timp dupa ce-si parasesc parintii, copiii poarta cu ei, incorporate in constiinta lor, cerintele asupra lor de cand erau copii. Ei poate s-au revoltat impotriva unei mame sau unui tata dominator, dar continua sa se trateze pe ei insisi asa cum au facut parintii lor.

Indiferent de motive, cand ne descurajam pe noi insine, ne diminuam eficienta. Incurajarea este la fel de necesara in obligatia de a colabora cu noi insine precum i de a colabora cu oricare altcineva. In consecinta, avem nevoie de capacitatea i dorinta de a vedea partile bune i de a evita concentrarea pe deficientele noastre. Toata lumea are deficiente, dar sa le scoatem in evidenta facem mai rau. Am putea crede ca avem nevoie de autocritica pentru a ne imbunatati i pentru a evita sa facem din nou aceleasi greseli, dar in schimb, autocritica reduce autorespectul i autoincrederea i ne face i mai predispusi sa ne repetam greselile. Inlaturand aceasta atitudine cruda i chiar ostila fata de noi insine, am putea fi in stare sa actionam diferit la urmatoarea ocazie; mentinand aceasta atitudine, nu vom fi in stare sa invatam prea multe din experientele proaste i nu ne vom imbunatati.

Autocritica i descurajarea ia uneori forma sentimentelor de vinovatie. Sentimentele de vinovatie nu sunt nici necesare i nici nu ne ajuta. Putem face greseli, chiar unele grave, fara a ne simti vinovati in privinta asta ceea ce nu inseamna ca nu putem regreta i dori sa indreptam greselile. A face greseli este uman i inevitabil. De multe ori greseala rezulta dintr-o incredere in sine deja limitata, dar, i mai frecvent, rezulta din calculele gresite pe care nimeni n-ar putea evita sa le faca, pentru ca nimeni nu poate cunoaste vreodata toti factorii implicati.

Omul care e de parere ca niciodata nu va face o miscare pana nu a verificat toate circumstantele fie se amageste pe el insusi, fie este de neclintit; niciodata nu sunt valabile toate circumstantele. Functionarea necunoscutei, variabile straine, amesteca calculele oamenilor de stiinta i scolarilor deopotriva. In vederea acestui lucru, calcularea gresita ne poate face sa ne simtim cel putin la fel de inferiori ca Albert Einstein cand a facut o greseala, i nimic mai mult. Din pacate, nu putem fi siguri niciodata ca facem ceea ce trebuie; abia dupa aceea putem stii daca decizia a fost corecta sau gresita. Asa stand lucrurile, suntem constransi sa gresim in nenumarate ocazii. Deci ce obtinem daca ne simtim vinovati? Nu putem sa refacem ceea ce tocmai s-a intamplat, i o persoana sigura pe ea nu-si va consuma energia plangand ca a rasturnat laptele. Se va concentra sa-si dea toata silinta in situatia care va decurge. Unei persoane care se indoieste de propriile sale capacitati i care, in acelasi timp, trebuie sa-si mentina impresia de intentii bune, i se va parea dificil sa obtina aceasta atitudine de autoacceptare. Apoi sentimentele de vinovatie ii vin la indemana. Acestea par sa exprime intentiile bune in ciuda unei realizari defavorabile, i par sa justifice indoiala noastra de a face mai bine in viitor. Sentimentele de vinovatie ne distrag atentia de la ce trebuie sa facem i ce am facut. Ele apar doar cand i daca nu ne dorim sa facem ceea ce situatia cere. Cateodata simtim brusc durerea ascutita a vinovatiei pentru ce am facut cu mult timp in urma. Aceasta preocupare pentru trecut poate aparea doar pentru ca prezentul ne confrunta cu situatii pe care vrem sa le evitam sau pentru care ne simtim nepotriviti. Sentimentele de vinovatie sunt o expresie a descurajarii i o justificare pentru continuarea i chiar intensificarea parerii proaste pe care o avem despre noi insine. Daca recunoastem trucul pe care il facem cu noi insine, nu ne vom permite noua insine luxul sentimentelor de vinovatie. In loc sa consideram sentimentele de vinovatie un semn al standartelor noastre morale ridicate, asa cum inclinam sa facem, ar trebui sa le consideram , ca Nietzsche, "nepotrivite" Putem fi siguri ca atata timp cat ne simtim vinovati, suntem predispusi la noi greseli. Aceasta recunoastere poate opri cercul vicios de autocritica i noi greseli, care de obicei se urmeaza unele pe altele intr-o succesiune fara sfarsit. Ce trebuie sa facem cand am facut o eroare sau cand am gresit? Acum e timpul cand autoincurajarea este obligatorie. Putem sa ne indreptam daca este posibil; daca nu, putem lua incidentul i consecintele sale ca o parte inevitabila a vietii noastre. Daca n-am fi preocupati de valoarea noastra sau de lipsa acesteia, n-am fi atat de interesati daca situatia grea a aparut din cauza greselii noastre sau din cauza altcuiva. Multi dintre noi se descurca foarte bine cu situatiile create de gafele altora; pentru ca in acest caz suntem orientati spre sarcini, nu orientati spre orgoliu. Dar cand intram intr-o incurcatura facuta de noi insine, primul lucru pe care il facem e sa ne aprindem. Ne inrosim la fata de jena, ardem de rusine, devenim rosii de furie fata de vinovatul care a trebuit sa ne impinga la asta, sau doar stam i clocotim inabusit in autoinvinuire. A fi in stare sa faci greseli cu gratie fara rusine sau umilinta este o cerinta indispensabila in viata. Trebuie sa refuzam sa ne reducem greselile i sa cautam tapul ispasitor, fie in jurul nostru fie la noi insine. Abia atunci vom fi in stare fara vreun succes special sa ne impacam cu esecurile noastre. Cu curajul de a fi imperfecti putem pur i simplu sa ne continuam viata, munca, i activitatea.

CURAJUL

Produsul autoincurajarii este curajul, calitatea vitala in viata. Numai curajul permite utilizarea deplina a resurselor interioare, in orice situatie data i pentru orice sarcina data. Daca nu ne consumam energia dovedindu-ne propria valoare, putem sa ne dedicam lucrurilor folositoare. Daca nu anticipam esecul, putem judeca fiecare situatie in mod adecvat i actiona conform nevoilor sale.

Curajul este intruchiparea autoincrederii. El scoate la iveala credinta in capacitatea noastra. Este o calitate naturala pentru toate fiintele, atata timp cat frica nu le paralizeaza, dar este diferita de impertinenta i necugetare, cu care este adesea confundata.

Curajul este in mod intrinsec corelat cu simtul responsabilitatii, apartenentei, deoarece reflecta increderea in capacitatile noastre de a conlucra cu orice ne-ar pune viata la dispozitie. Curajul este opusul fricii, care este deasupra oricarui rau. Curajul permite o gandire corespunzatoare i , de aceea, duce la eficienta. Permite folosirea pe deplin a puterii noastre fizice, fortelor intelectuale, rezistentei emotionale, i imaginatiei creative. Ne determina sa traim in pace cu noi insine i cu altii, din moment ce nu ne mai este frica de altii sau de noi insine.

Noi punem la indoiala posibilitatea de a trai in pace cu noi insine i cu altii intr-o lume care nu cunoaste pacea. Pare imposibil, dar nu este. Pacea noastra interioara nu depinde de imprejurarile din viata noastra. Omenirea si-a pierdut paradisul, daca a avut vreodata unul. Viata este intotdeauna plina de conflicte, greutati, i primejdii. Dar o persoana curajoasa simte ca apartine acestei vieti, e sigur de locul sau in ea, o poate privi ca pe un mediu in care traieste, actioneaza, produce, participa, i creaza. Nu are nevoie de paradis;el i gaseste satisfactia in propriile sale realizari, in contributia i utilitatea sa. i el poate avea parte de accidente, boli i tragedii. Dar spiritual lui ramane intact; pentru ca mereu exista ceva de facut, vreo sarcina in care se poate bucura de forta pe care viata i-a conferit-o. i exista intotdeauna lucruri de care sa se bucure daca este dornic sa le vada. Aceasta lume apartine aceluia care se accepta pe sine ca parte integranta din ea. Traind, noi suntem viata.

Doua povesti aparent contradictorii pot accentua semnificatia acestui curaj, i formele variate in care se poate exprima sau experimenta. Prima, era o fabula despre o broasca care s-a inecat in frisca deoarece, cazand in ea, si-a pierdut speranta de a iesi; pe cand camaradul sau, care a protestat impotriva destinului sau, a fost capabil sa treaca printr-o saritura pe untul pe care il facuse. Aceasta e doar o fabula, oricat de inteleapta ar fi. Urmatoarea poveste este adevarata.

Dunarea din jurul Vienei este frumoasa i calda pe timpul verii. Suvoaiele curg printre dealuri minunate i sate, i multi locuitori ai Vienei merg in amonte i inoata, purtati de apa prin regiunea superba. Dar in fiecare an cativa oameni se ineaca, deoarece curentii formeaza uneori vartejuri de apa. Toate aceste accidente ar putea fi evitate doar daca oamenii ar sti ca tot ce trebuie sa faca intr-un vartej de apa este sa-si tina respiratia in timp ce apa ii trage in jos; in cateva secunde apa ii va azvarli in afara din nou. In schimb, nenorocosii inotatori se lupta impotriva curentului pana i pierd puterile i se ineaca. Morala acestor doua povesti e destul de simpla. Trebuie sa avem credinta in noi insine in viata. Apoi putem sa ne dam seama ce e mai bine de facut intr-o situatie data. In anumite imprejurari trebuie sa actionam i sa nu renuntam; in altele, trebuie sa ne asteptam sansa. Totusi frica i resentimentul ne fac sa ramanem in urma cand trebuie sa ne miscam. Intelepciunea vietii este probabil exprimata cel mai bine intr-o rugaciune care este foarte raspandita deoarece Alcoolicii anonimi au adoptat-o ca i motto:

Dumnezeu mi-a daruit seninatatea de a Accepta lucruri pe care nu le pot schimba, Curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba, i intelepciunea de a face diferenta intre ele.

Daca nu ne consumam energia incercand sa facem ceea ce nu se poate face, daca nu ne luptam impotriva situatiilor din viata care nu se pot transforma, daca suntem dispusi sa acceptam inevitabilul, devenim liberi sa ne folosim energia pentru a face ce se poate face, care de obicei este mult mai mult decat presupunem noi. Daca nu suntem preocupati de indignarea fata de conditiile in care ne gasim, putem distinge zonele in care schimbarea i imbunatatirea sunt posibile. Libertatea noastra interioara este marginita prin lanturi care exista doar in mintile noastre prin limitari pe care ni le impunem noi insine pentru ca nu putem remarca usa care ne conduce afara din inchisoare noastra interioara.

Am devenit liberi, din punct de vedere politic, prin evolutia democratica, dar nu ne-am eliberat pe noi insine de catusele traditiei autocratice. Noi suntem, intr-adevar, oameni liberi cu mentalitati de sclav, deoarece nu putem vizualiza libertatea pe care o detinem de fapt, chiar daca nu o folosim. Nu exista reguli, nici adevaruri care sa ne dea iluzia sigurantei, dar in libertatea noastra de a alege calea pe care sa mergem, intotdeauna avem o sansa. Nu putem merge contra cursului apei, dar cursul vietii, al evolutiei, este cu noi. Tot ce trebuie sa facem este sa inotam cu el.

LUPTA PENTRU PRESTIGIU

In cultura noastra prestigiul este Vitelul de aur. La vremea respectiva vitelul era chiar din aur: banii au stabilit prestigiul. Dar daca ne gandim la prestigiu in termeni de bani, sau putere, sau talent i educatie, sau oricare alta forma de succes-prestigiu este i acum Vitelul de aur despre care am citit in biblie: un zeu fals, inlocuitor pentru ce este realmente important in viata, i anume, a participa la progresul social prin contributii folositoare. Nu putem gasi nici o satisfactie in a fi folositori atata timp cat muncim in necesitatea de a ne ridica deasupra celorlalti, de a obtine succesul. Cand ne dam toata osteneala pentru succes, orice am realiza nu este suficient, pentru ca sentimentele noastre de inferioritate persista i ne conduc mai departe, la infinit. Multi oameni sunt considerati o multime incununata de succes in cabinetele psihiatrilor, dar psihiatrii sunt adesea singurii oameni care stiu cum se simt acesti magnati i mari industriasi in interior, cat de teama le este de prabusire, de a nu se mentine la nivelul social pe care l-au dobandit fara exagerare cu sange, sudoare, i lacrimi. Imbatranirea devine de nesuportat pentru un om care trebuie sa fie primul pentru a nu fi oricine. Astfel de oameni nu se pot multumi prin a sta deoparte, a-si savura vinul i a privi pe cei care danseaza.

Pentru a face asta, asa cum vad ei, ar trebui in primul rand sa se coboare, de deasupra semenilor sai, i lucrul asta ar fi extraordinar de nedemn pentru ei.

Dorinta de maretie i urmarirea compensatiilor distructive cand conditia este amenintata sau refuzata duc la o demoralizare universala.

Coruptia, egoismul, i abuzul omului fata de semenii sai nu e ceva nou, dar astazi pare sa nu aibe limite imboldul de a ajunge in frunte. Oricine se lupta impotriva intereselor legale i deplange tratamentul nedrept pe care il primeste tinde sa perpetueze acelasi comportament ca atunci cand acesta devine membru al unui grup dominant. i nici castigatorul nici cel care pierde in aceasta lupa pentru superioritate nu se poate simti in siguranta; tuturor le e frica, sunt ingrijorati i nelinistiti. Cei care devin descurajati in lupta de intrecere pentru superioritatea sociala se retrag in forme inutile de implinire. Delincventul absolveste o inchisoare inferioara, urca pe scara sociala infractionala cu infractiuni mai grave pana reuseste sa atinga aristocratia condamnatilor pe viata. Dependenta de droguri se raspandeste ca un impuls nebun spre placere i autoindulgenta. Sexul devine eroic, un obiectiv primar pentru placere i cucerire.

Daca nu ne dam seama de nesabuinta noastra, nu putem face nimic in privinta asta. In mod necesar orice efort precedent spre schimbare i imbunatatire este convingerea ca nu putem obtine pacea in felul acesta. Totusi este aproape imposibil sa convingi pe cineva de inutilitatea eforturilor pentru prestigiu i ridicare, chiar i atunci cand este absolut jalnic. Omul amarat declama eforturile i succesul altora. El nu stie ce scump platesc i ei pentru inaintarea lor, i nu poate vedea ce nefericiti sunt chiar i cei care prospera: sunt ingroziti de ce li s-ar putea intampla daca se vor opri vreodata din goana nebuna dupa prestigiu. Unii realizeaza ca fiecare dintre noi are deja un loc in lume i i poate gasi multumirea chiar acolo unde se afla, fara sa devina mai mult decat este. Inainte sa abandonam lupta de a castiga prestigiul, trebuie sa analizam alta problema.

Forta conventiilor sociale este intr-adevar puternica. Putem noi, prin noi insine i pentru noi insine, sa infruntam valorile comunitatii fara sa devenim antisociali, fara sa provocam ostracizare i umilinta? Raspunsul la aceasta intrebarea de mai sus este ca putem i trebuie. De dragul democratiei pe care am adoptat-o, fiecare dintre noi trebuie sa se opuna tendintei traditionale de a arunca omul impotriva omului. Acest lucru este posibil astazi, acum ca vremea avantajelor extensible ale individului, traiul liber pentru toti, in care fiecare om trebuie sa aibe grija de el insusi, a trecut mai mult sau mai putin. Noile concepte sociale se intrepatrund i se incorporeaza treptat in atitudinile noastre generale. Un om care cauta doar gloria proprie i i urmeaza doar interesul sau poate fi totusi admirat pentru realizarile sale, dar incepem sa apreciem mai mult omul care i coordoneaza interesul personal cu bunastarea publica i interesele altora. Desigur, cu toti suntem preocupati in special de propriul nostru interes. Dar modul prin care cautam realizarea propriilor nevoi face diferenta intre egoist i altruist. Egoistul crede ca i satisface cel mai bine interesele ignorand interesele celorlalti, in timp ce altruistul i da seama de avantajul aducerii intereselor sale pe aceeasi linie cu interesele celor din jurul sau. Exista o siguranta in interesele i straduintele comune. Exista doi poli: siguranta impotriva sau cu ceilalti.

SIGURANA N CONFORMITATE?

Preocuparea asupra integrarii i participarii sociale a adus tendinta moderna spre conformitate. Dorinta de a apartine a dus la cufundarea individului in grup. La infatisare, haine, i comportament incercam sa fim ca cei cu care ne identificam. In felul acesta, putem fi siguri de locul nostru, de sentimentul de apartenenta. Nu este acesta idealul participarii democratice intre egali?

Nu este aceasta o sursa de orientare pentru individul care are nevoie de aprobare i orientare din partea altilor, fie de la cei din cercul apropiat fie de la cei care conteaza?

David Reisman atribuie dezvoltarea tendintei spre conformitate conditiilor economice i sociale. La fel i Erich Fromm, care descrie i critica conformitatea impusa care predomina in democratia noastra, ceea ce el numeste automatizarea omului in societatea moderna. Pentru aceasta dezvoltare Fromm da vina pe conceptul pietei de valori, pe orientarea de piata. 4Totusi, aceasta chestiune nu este una economica. Asa cum individualismul sever de pe la inceputul secolului impiedica recunoasterea semenului ca i egal, asa se intampla i cu tendinta mai recenta spre conformitatea de grup. Intr-un proces de polarizare grupul este modelat impotriva grupului, fiecare grup dispretuind-i pe cei din afara. Restrictia care rezulta din exprimarea libera nu se mai datoreaza unui regim autocratic, ci egalitatii prohibite i presiunii aspre a grupului, presiune care reprima libertatea individului la opinie i actiune. Dezavantajul ace