efeseni 4.11-16 echipati

9

Click here to load reader

Upload: florin-enescu

Post on 23-Jun-2015

90 views

Category:

Spiritual


0 download

DESCRIPTION

Cine sunt eu? Cine eşti tu?… întrebări pe care ni le punem într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu. Felul cum răspundem la aceste întrebări va determina viaţa noastră pe acest pământ,

TRANSCRIPT

Page 1: Efeseni 4.11-16 Echipati

Echipati! (Efeseni 4:11-16) Pt o înţelegere mai bună, vom folosi versiunea NRT:

„11 El i-a desemnat pe unii apostoli, pe alţii profeţi, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, 12 pentru echiparea sfinţilor pentru lucrarea de slujire, pentru zidirea trupului lui Cristos, 13 până când vom ajunge toţi la unitate în credinţă şi în cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu, la omul matur şi la măsura maturităţii plinătăţii lui Cristos, 14 ca să nu mai fim copii duşi de valuri şi purtaţi de orice vânt de învăţătură dată prin viclenia oamenilor care înşală prin şiretlicurile lor, 15 ci, spunând adevărul în dragoste, să creştem în toate privinţele în El, Care este capul, Cristos. 16 Din El, tot trupul, bine închegat şi strâns legat prin toate ligamentele de susţinere, creşte şi se zideşte pe sine în dragoste, după cum fiecare parte îşi face lucrarea.”

Data trecută am privit împreună asupra versetelor 7-10 unde am observat ce anume face Biserica lui Cristos să funcţioneze şi ce anume o va ajuta să funcţioneze în unitate – şi anume DARURILE SPIRITUALE pe care Dumnezeu le dă fiecărui credincios pt a forma şi activa în Biserica Sa.

vs.7 – „Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos.”

Astfel învăţam că FIECARE dintre noi care l-a acceptat pe Cristos ca Salvator şi Domn, ca Tată, care este „născut din nou” şi deci are o relaţie personală cu Dumnezeu, fiind făcut de Duhul Sfânt parte din Trupul lui Cristos (Biserica), ARE/I-A FOST DAT DARURI SPIRITUALE! Cu privire la aceste daruri am observat 2 adevăruri:

1. Fiecare credincios are daruri spirituale (vs.7) – date prin Duhul, începând cu „darul lui Cristos”, pt edificarea altora în Biserica (Trupului) lui Cristos

2. Cristos a obţinut dreptul de a da daruri spirituale (vs.8-10) – Cristos s-a dat pe Sine pt noi, plătind plata păcatului, răscumpărându-ne şi eliberându-ne pt a ne duce direct în prezenţa lui Dumnezeu... dar până atunci pt a putea lucra pt El, prin Biserică, ne-a echipat cu înzestrări supranaturale.

Astăzi, vom observa un al 3-lea aspect/adevăr cu privire la aceste daruri spirituale, date celor din Biserica lui Cristos, pt a funcţiona în unitate şi eficienţă:

3. Dumnezeu foloseşte anumite daruri-slujbe-oameni pt a binecuvânta Biserica Sa (vs.11)

vs.11 ne spune că „El i-a desemnat pe unii apostoli, pe alţii profeţi, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători...”

- „El i-a desemnat”’= „El a „dat” (v.Cornilescu) – a dăruit, a revărsat – ideea continuă în contextul darurilor date în biserică

- Aceşti oameni: apostoli, prooroci, evanghelişti şi păstori şi învăţători, sunt darurile lui Isus Cristos pt Biserica Sa („El i-a desemnat”) , pt ca ea să funcţioneze şi să fie eficientă în împlinirea misiunii încredinţate – Matei 28.19-20

„Prin urmare, duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt 20 şi învăţându-i să păzească tot ce v-am poruncit!”

Aplicaţie: Sunt consideraţi aceşti oameni (ex.pastori şi învăţători) ca fiind DARURI pt/în Biserică?? – Tu cum îţi consideri liderii din biserică? (păstorii şi învăţătorii)

- De multe ori, numai „daruri” nu sunt consideraţi aceştia în biserica de azi...

Page 2: Efeseni 4.11-16 Echipati

- În 2013, într-un sondaj făcut în America, cu privire la cele mai apreciate şi de încredere slujbe. Pe primul loc au ieşit asistenţii medicali, apoi farmaciştii, educatorii de grădiniţă, doctorii, ofiţerii militari şi poliţiştii, apoi (nr.7) clericii (preoţii), după care veneau bonele, judecătorii, îngrijitorii la domiciliu şi mecanicii. – se pare că oamenii nu mai au încredere în „oamenii lui Dumnezeu” .... nu a fost aşa în trecut!... când era vorba de încrederea acordată lor.

oDin nefericire, mulţi din această slujbă şi-au pierdut încrederea prin modul incorect în

care au ocupat această slujbă, prin modul abuziv de slujire, prin scandalurile provocate – astfel oamenii au ajuns să fie foarte suspicioşi cu privire la această slujire şi mulţi din această slujbă au ajuns să sufere consecinţele faptelor altora!

TOTUŞI, Dumnezeu ne spune prin ap.Pavel că aceste slujbe sunt DARUL Său pt Biserica Sa şi noi trebuie să-i preţuim pe oameni dăruiţi de El şi să le oferim respectul cuvenit:

1 Tesaloniceni 5:12„Vă cerem, fraţilor, să-i respectaţi pe cei ce se ostenesc între voi, care vă conduc în Domnul şi vă sfătuiesc. 13 Preţuiţi-i în dragoste, datorită lucrării lor! Trăiţi în pace între voi!”1 Timotei 5:17„Bătrânii (presbiterii) care cârmuiesc bine să fie consideraţi vrednici să primească o îndoită onoare, mai ales cei ce se ostenesc în predicare şi învăţare.”Evrei 13:17„Ascultaţi de conducătorii voştri şi supuneţi-vă lor, căci ei au grijă de sufletele voastre şi vor fi răspunzători de ele, pentru ca astfel ei să facă aceasta cu bucurie şi nu gemând, lucru care nu v-ar fi de nici un folos!”

Astfe l, Biblia ne arată clar că aceste slujbe/funcţii sunt dăruite, plănuite şi oferite de Dumnezeu în harul Său, Bisericii Sale şi trebuiesc APRECIATE ca atare!

Înţelegem că această chemare îşi are originea în Dumnezeu, nu în oameni! Asta înseamnă practic că:

oDumnezeu cheamă, nu oamenii!

oDumnezeu alege, nu oamenii aleg... nu comitetele de biserici!

oAceste slujbe de autoritate de spirituală încep cu dăruirea dată de Dumnezeu unora

dintre copiii Săi, care slujesc cu credincioşie începând cu lucrurile de bază.Astfel , Dumnezeu cheamă, înzestrează pe oamenii aleşi de El, iar Biserica locală observă

şi recunoaşte chemarea lui Dumnezeu în vieţile lor şi slujirea lor cu credincioşie. Isus spune în Ioan 15:16 – „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am pus

să mergeţi şi să aduceţi rod, iar rodul vostru să rămână...”Ex.practic din cartea Faptelor (Fapte 13), unde în Biserica din Antiohia, Dumnezeu, în timp ce anumiţi oameni s-au dedicat slujirii lui Dumnezeu în biserica locală, la un moment dat, Duhul Sfânt a pus deoparte pe Pavel şi Barnaba pt o lucrare specială (misiune şi plantare de biserici (evanghelişti) şi echipare spirituală a credincioşilor (păstori şi învăţători).

Să ne ocupăm un pic despre fiecare din aceste slujbe/daruri: apostoli, prooroci, evanghelişti şi păstori şi învăţători.

APOSTOLI - Ne gândim de obicei la cei 12 ucenici pe care Isus i-a ales – şi care au fost numiţi „Cei 12

Apostoli” şi apoi este numit şi Pavel – „Apostolul Pavel” - Apostolii sunt cei „trimişi” şi sunt referiţi ca fiind „temelia pusă de apostoli şi de profeţi,

piatra din capul unghiului fiind Cristos Isus” (Efeseni 2:20) – deci ei sunt consideraţi ca fiind

Page 3: Efeseni 4.11-16 Echipati

„fondatorii” Bisericii, ei fiind cei mai apropriaţi ucenici ai lui Isus, cei care au primit direct de la Domnul învăţăturile sfinte.

oEx lui Ioan, unul din cei 12 apostoli – 1 Ioan 1:1-3

„1 Ceea ce era de la început, ceea ce am auzit, ceea ce am văzut cu ochii noştri, ceea ce am privit şi ceea ce mâinile noastre au atins cu privire la Cuvântul vieţii 2 – căci viaţa a fost arătată, iar noi am văzut-o şi depunem mărturie şi vă vestim viaţa veşnică care era cu Tatăl şi care ne-a fost arătată – 3 deci ceea ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi.”

Întrebare: Mai există şi astăzi apostoli??? (sunt unii care se numesc aşa!)

Pt a răspunde la această întrebare trebuie să observăm în Scripturi ce este „un apostol”:

1. Ei au petrecut timp personal şi în persoană (fizic) cu Dl Isus, atunci când Isus a umbla pe pământ (încarnarea Sa) şi au fost martori ai învierii sale trupeşti:

oEx lui Matia, care a fost ales în locul lui Iuda care s-a lepădat de Isus şi s-a spânzurat

– Fapte 1:21-22 –„Trebuie deci ca, dintre bărbaţii care ne-au însoţit în toată perioada în care Domnul Isus a umblat printre noi, 22 începând de la botezul lui Ioan şi până în ziua în care Isus a fost luat sus de la noi, unul din aceştia să devină împreună cu noi un martor al învierii Lui.“

2. Ei au fost folosiţi de Dumnezeu prin semne şi minuni – ex. lui Pavel când vorbeşte despre calitatea sa de apostol - 2 Corinteni 12:12 – „Semnele care arată că sunt apostol au fost făcute între voi, cu toată răbdarea, atât semne, cât şi fapte puternice şi minuni.”

3. Ei au fost folosiţi de Dumnezeu pt a scrie Scriptura Apostolul Pavel este un exemplu în acest sens şi spune în Efeseni 3:3-5 – „şi despre taina care mi-a fost făcută cunoscută prin descoperire, aşa cum v-am scris pe scurt, 4 pentru ca, citind, să puteţi pricepe care este înţelegerea pe care o am eu cu privire la taina lui Cristos. În celelalte generaţii, acest lucru n-a fost făcut cunoscut omenirii aşa cum le-a fost descoperit acum sfinţilor Lui apostoli şi profeţi, prin Duhul”

Deci aceste 3 lucruri definesc ce este un apostol şi astfel răspunsul la întrebarea de mai sus este „NU! Nu mai sunt apostoli!” în sensul strict al acestei slujbe chemate şi dăruite pt începutul Bisericii Sale.

PROFEŢI În vechime, profeţii/proorocii erau oamenii folosiţi de Dumnezeu pt a trasnmite

mesajul/Cuvântul Lui poporului Său. (Acesta, observam în studiul darurilor spirituale, este sensul primar al acestui dar: de a trasnmite Cuvântul lui Dumnezeu oamenilor).

În Noul Testament, profeţii au fost oameni din Biserica Sa, prin care Duhul Sfânt dădea învăţătura „live” celor din bisericile locale.

În ceea ce priveşte SLUJBA de PROFET, Dumnezeu a folosit oameni până Dumnezeu a terminat revelaţia Cuvântului Inspirat (Canonul Bibliei) – exemplul profetului Agab care a profeţit o foamete în timpul domniei împăratului Claudiu (Fapte 11:28) şi a profeţit şi prinderea şi închiderea Ap. Pavel (Fapte 21:10-11).

EVANGHELIŞTI Sunt cei care au slujba/chemarea de a duce Cuvântul lui Dumnezeu (Evanghelia) la

cei nemântuiţi. Este interesant că în N.Testament există doar o singură persoană numită „evanghelist” – Filip (Fapte 21:8)

Există evanghelişti ai zilelor noastre: Billy Graham (cel mai cunoscut evanghelist al vremurilor noastre), Luis Palau, dar şi mulţi alţii care nu sunt aşa de cunoscuţi, dar există azi oameni deosebiţi pe care Dumnezeu i-a înzestrat cu abilităţi extraordinare de a

Page 4: Efeseni 4.11-16 Echipati

împărţi mesajul Evangheliei oamenilor care merg spre pierzare: Greg Laurie, care strânge zeci de mii de oameni pt a le spune despre Isus (Raul Ries, Mike MacIntosh)

Nu toţi credincioşii au acest dar şi această chemare specifică – nici măcar toţi nu avem darul evanghelizării, dar toţi suntem chemaţi să fim „martori” ai Cristos, prin viaţă şi prin vorbire!

PASTORI şi ÎNVĂŢĂTORI Cuvântul „pastor” (gr.„poimen”) este adesea tradus „păstor” cu referinţă la „cioban”,

cel care se îngrijeşte de oi.

Astfel, slujba PASTORULUI-ÎNVĂŢĂTOR este de a se îngriji de „turma lui Cristos”/Biserica – se referă la rolul de a hrăni şi proteja „turma” Bisericii

o Există şi aceia care sunt în această poziţie/slujbă, dar care nu sunt

chemaţi/dăruiţi de Dumnezeu – Isus, în Ioan 10, unde se numeşte „Păstorul Cel Bun”, îi numeşte „hoţi şi tâlhari” care fură, înjunghie şi distrug (vs.10) şi îi mai numeşte „păstori plătiţi” care fug când vine lupul (vs.12).

Chemarea adevărată de PASTOR-ÎNVĂŢĂTOR se observă, spuneam, în modul în care SE ÎNGRIJEŞTE de turmă:

O hrăneşte – Potrivit lui Isus, în Ioan 21, când vorbeşte cu Petru şi îl învaţă ce să facă cu „turma Sa” – îi spune să o „pască”/ să o hrănească... în întregime: „Paşte mieii Mei!... „Paşte oiţele mele!” şi „Paşte oile Mele!” (Ioan 17:15-17)

Lucrarea de păstorire se referă/înseamnă slujba de ÎNVĂŢARE (de a da învăţătura lui Dumnezeu credincioşilor)

Ieremia 3:15 – „Vă voi da păstori după inima Mea; ei vă vor păstori („paşte”-v.Cornilescu) cu pricepere şi chibzuinţă.”2 Timotei 2:2 – „Ceea ce ai auzit de la mine, înaintea multor martori, încredinţează unor oameni de încredere, care să fie în stare să-i înveţe pe alţii!”

Pe lângă alte texte care vorbesc despre CUM sunt şi CE fac cei care sunt în această slujbă (ex.1 Tim.3) unde sunt numiţi „episcopi” (supraveghetor) sau „presbiter” (bătrân), apostolul Petru în 1 Petru 5:1-4 vorbeşte foarte practic despre relaţia în biserică.

Acum rămâne o întrebare importantă: Care este SCOPUL lui Dumnezeu în dăruirea acestor slujbe/oameni în Biserica SA??

Vs.12 ne răspunde: „pentru echiparea sfinţilor pentru lucrarea de slujire, pentru

zidirea trupului lui Cristos...”

- Cuvântul „echipare” („desăvârşire” v.Cornilescu) este cuv.grec. „katartismos” = perfecţionare, restaurare – vorbeşte despre scopul lui Dumnezeu cu fiecare din noi, copiii Săi.

- este interesant cum acelaşi cuvânt este folosit în Marcu 1:19 – „(Isus)Mergând puţin mai încolo, l-a văzut pe Iacov, fiul lui Zebedei, şi pe Ioan, fratele lui. Ei erau într-o barcă şi îşi reparau năvoadele.” – cuv. „reparare” = a restaura, a aduce la starea iniţială

Lucrarea pastorului prin învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu este de RESTAURARE a sufletelor frânte/distruse de păcat a fiecărui credincios din Biserica Sa.

Pt ce? – „pentru lucrarea de slujire, pentru zidirea trupului lui Cristos...” – pt ca lucrarea lui Dumnezeu cu noi, copiii Săi, planurile Sale cu fiecare din noi, să le putem împlini!

Ps.19:7 ne spune că „Legea Domnului este desăvârşită; ea înviorează sufletul. Mărturia Domnului este adevărată; ea înţelepţeşte pe cel nesăbuit.” – asta face CUVÂNTUL lui

Page 5: Efeseni 4.11-16 Echipati

Dumnezeu în fiecare din noi, atunci când suntem hrăniţi cu el şi îl primim cu credinţă şi dorinţa de a-l trăi! 2 Timotei 3:16-17 – ne arată acţiunea completă a Cuvântului lui Dumnezeu în vieţile noastre, atunci când ne lăsăm hrăniţi cu el:„Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos pentru învăţătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate, 17 pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit (maturizat) şi pe deplin echipat pentru orice lucrare bună.”

Astfel, lucrarea pastorului-învăţător NU este „I love to ENTERTAIN YOU!” (să distreze asculătorii cu bancuri/glume şi poveşti) – NU este de a ţine cuvântări motivaţionale! ... sau să ţină conferinţe ştiinţifice... interesante, având cele mai interesante subiecte ale omenirii la momentul respectiv! - Toate acestea nu trezesc pe nimeni şi nu au puterea de a învia pe nimeni!

Numai CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU are puterea de A ÎNVIA şi de A TREZI pe om!

Înţelegem de ce Ap. Pavel când s-a întălnit cu liderii Bisericii din Efes, după ce plecase de acolo după ani de echipare a credincioşilor de acolo, a putut să le spună aşa:

Fapte 20:26-27 – „De aceea, vă mărturisesc astăzi că sunt curat de sângele tuturor. 27 Căci nu m-am dat înapoi/ezitat de la a vă spune tot planul lui Dumnezeu!” (imaginea unui străjer care trebuie să vegheze şi să anunţe pericolul oamenilor din cetate – altfel este vinovat de sângele oamenilor care vor muri)

Aplicaţie : Suntem responsabili de a le da oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu – Evanghelia lui Cristos cel mort şi înviat, în care oamenii, prin pocăinţă şi credinţă, pot fi SALVAŢI!

Deci, SCOPUL lui Dumnezeu cu fiecare din noi în Biserica Sa este să fim ECHIPAŢI – oameni MATURI (restauraţi) pt A FACE lucrarea Sa.

Şi dacă ne întrebăm:

CUM ŞTIM dacă suntem ECHIPAŢI??? sau

CUM ŞTIM – CUM VEDEM MATURITATEA în noi???

-- în vers.13-16 avem câteva caracteristici pe care trebuie să le urmărim şi să le identificăm în noi:

1. Asemănarea cu Cristos (vs.13) – „până când vom ajunge toţi la unitate în credinţă şi în cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu, la omul matur şi la măsura maturităţii plinătăţii lui Cristos” – aceasta este CARACTERUL lui Cristos!

Citind, studiind, învăţând, meditând din Cuvânt la cum este Cristos – ne întrebăm: „Mă asemăn eu mai mult cu Cristos?”

2. Stabilitatea (vs.14) – „ca să nu mai fim copii duşi de valuri şi purtaţi de orice vânt de învăţătură dată prin viclenia oamenilor care înşală prin şiretlicurile lor”

Prin lucrurile vieţii (teste/încercări, greutăţi, atacuri, erezii, ispite, oferte) - Devin eu tot mai ancorat în Adevărul lui Dumnezeu?? (avertizarea apostaziei/lepădării de credinţă – 2 Tesaloniceni 2)

Lumea este plină de „atracţii spirituale” – „înşelăciuni” ale diavolului peste care este pus numele Domnului! (2 Timotei 3:1-5 ne avertizează!)

În toate acestea, diavolul atacă CUVÂNTUL lui Dumnezeu – de la început a făcut aşa! – primul semn de întrebare (din Biblie) a fost pus de Satan! – şi aşa va încerca şi cu tine!!! ... aşa va încerca să facă şi cu Biblia ta! – „Oare a zis Dumnezeu...???” (Gen.3)

3. Adevărul unit cu Dragostea lui Cristos (vs.15) – „spunând adevărul în dragoste, să creştem în toate privinţele în El, Care este capul, Cristos.”

Page 6: Efeseni 4.11-16 Echipati

S-a spus că „Adevărul fără dragoste este brutalitate, iar dragostea fără adevăr este ipocrizie!”

Este o dovadă de maturitate atunci când putem îmbina Adevărul cu Dragostea – atunci când putem spune Adevărul lui Dumnezeu cu Dragostea Lui!

Prov.27:6 – „Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşie, dar sărutările unui duşman sunt din abundenţă (sunt mincinoase – v.Cornilescu).”

Dragostea este „sistemul circulator” al Bisericii! Fără ea mai întâi şi în toate lucrurile, nu putem trăi... nu ne putem dezvolta şi acţiona sănătos! (S-a descoperit faptul că acolo unde copiii/bebeluşii sunt izolaţi, nu sunt iubiţi, ei nu se dezvoltă sănătos şi sunt expuşi la tot felul de boli, în timp cei care cresc în familii iubitoare şi îmbrăţişaţi şi „jucaţi”, cresc normal şi puternici.)

4. Cooperarea (vs.16) – „Din El, tot trupul, bine închegat şi strâns legat prin toate ligamentele de susţinere, creşte şi se zideşte pe sine în dragoste, după cum fiecare parte îşi face lucrarea.”

Pe măsură ce ascultăm şi ne lăsăm transformaţi şi întregiţi de Cuvântul lui Dumnezeu, realizăm că noi suntem „mădulare”/”membre” ale aceluiaşi Trup/Biserica şi de asemenea, unii altora! Asta înseamnă că:

o Ne afectăm unii pe alţii prin TOT ceea ce facem: vizibil şi invizibil!

o Avem nevoie unii de ceilalţi – fiecare dintre noi, indiferent de cât de „mici” sau „nesemnificativi” ni se pare că suntem, avem fiecare câte o lucrare de făcut pt ceilalţi!

o Trupul/Biserica locală creşte în măsura în care fiecare membru se dezvoltă, hrănindu-se şi trăind Cuvântul lui Dumnezeu!

De subliniat, din nou, IMPORTANŢA DRAGOSTEI – ca motivaţie şi sursă de putere

- Efeseni 4:2 – „cu toată smerenia, blândeţea, cu răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în dragoste!”

- Efeseni 4:15 – „spunând adevărul în dragoste, să creştem în toate privinţele în El, Care este capul, Cristos.”

- Efeseni 4:16 – „Din El, tot trupul, bine închegat şi strâns legat prin toate ligamentele de susţinere, creşte şi se zideşte pe sine în dragoste...”

În toate acestea, TREBUIE să ne întrebăm: CE SUNTEM NOI???

Suntem în Trupul lui Cristos? Eşti tu în Cristos? Este El Domnul, Mântuitorul şi Păstorul tău?

Cristos a venit, a murit, a înviat şi s-a înălţat pt a se întoarce pt ca TU SĂ FII AL LUI: iertat, salvat şi echipat pt a trăi pt El – pt a fi Biserica Sa ... nu să mergi „la biserică”!

Dar, „venind la biserică” (cum spunem noi) putem fi:

VIZITATORI

MEMBRI „ÎNSCRIŞI” (aparţinători) ... sau

LUCRĂTORI ECHIPAŢI pt A FI BISERICA SA oriunde şi oricând! ... pt A SLUJI cu darurile noastre în Biserica Sa în care ne-a pus.

Deci,

Ce alegi să fii???

Cât va mai dura până să te hotărăşti???

Cât timp crezi că mai ai??? Cât timp de har crezi ca îţi va mai acorda Dumnezeu???

.... Astăzi poate fi ziua în care Dumnezeu poate face o „cotitură”... o diferenţă pt El!

Întrebarea este: Îl vei lăsa???

„Una din ideile cele mai paralizante care a pătruns în Biserică de-alungul secolelor este aceea că există o clasă specială de creştini („cleri”), care fac lucrarea, în timp ce restul oamenilor stau şi îi lasă pe aceştia să facă totul.” (John Stott)

Page 7: Efeseni 4.11-16 Echipati

(One of the most crippling ideas to pervade the church over the centuries is that there is a special class of Christians, called “clergy,” who do the ministry, while the rest of the church sits back and lets them do it. John Stott)

Descriere pt postarea pe FB

Cum funcţionează Biserica lui Cristos? Cine face lucrarea ei? Există o „clasă specială” de creştini care trebuie să realizeze activitatea/slujirea Bisericii? Câteva răspunsuri la aceste întrebări în noul mesaj din seria „Identitate”, având titul sugestiv „Echipaţi”.