efectele juridice ale acceptării tacite în cadrul procesului legislativ

1

Djuvara M. – Teoria generală a dreptului – Drept raţional,izvoare şi drept pozitiv, Editura All Beck, Bucureşti, 1995, p.313:

“Cutuma, obiceiul juridic…îşi scoate autoritatea din o practică

imemorabilă, considerată ca lege din strămoşi, spre deosebire de

anumite uzuri, cum sunt uzurile comerciale, care reprezintă felul

tacit în care părţile au înţeles să convină, aşa cum rezultă dintr-o

practică dovedită.”

2

Beleiu, Gh. – Drept civil român, Casa de editură şi presă

Şansa S.R.L., Bucureşti, 1995, p.133 „...îşi găseşte sau nu

aplicarea, în dreptul civil, adagiul qui tacit consentire videtur?”

În principiu, în dreptul civil, tăcerea nu valorează consimţământ

exteriorizat. Prin excepţie, tăcerea valorează consimţământ: 1)

când legea prevede expres aceasta; 2) când, prin voinţa expresă

a părţilor, se atribuie o anumită semnificaţie juridică tăcerii;

3) când tăcerea are valoare de consimţământ potrivit obiceiului.”

În acelaşi sens este şi doctrina franceză, constatându-se că

”L’acceptation peut être expresse ou tacite. Cependant,

concernant l’acceptation tacite, il faut préciser que le silence ne

peut à lui seul constituer une acceptation, il doit être accompagné

d’autres éléments.. La loi encadre la conclusion de certains

contrats en soumettant leur acceptation à des règles de forme. À

l’inverse, la loi et la jurisprudence prévoient certains cas dans

lesquels le silence vaut acceptation: l’art. 1759 du Code civil

prévoit que « Si le locataire d’une maison ou d’un appartement

continue sa jouissance après l’expiration du bail par écrit, sans

opposition de la part du bailleur, il sera censé les occuper aux

mêmes conditions, pour le terme fixé par l’usage des lieux, et ne

pourra plus en sortir ni en être expulsé qu’après un congé donné

suivant le délai fixé par l’usage des lieux»”.

http://fr.jurispedia.org/index.php/Acceptation_(fr) (02.07.2013).

3

Deleanu, I. – Ficţiunile juridice, Editura All Beck, Bucureşti,

2005, p.250: “…când norma juridică însăşi atribuie inten ţio -

nalitate juridică unui comportament, activ sau pasiv, al subiec -

tului de drept sau atunci când norma juridică deduce din interesul

exclusiv al unui contract existenţa voinţei acestuia, asemenea

ipoteze semnifică ficţiuni juridice.”

4

”Le silence est équivoque, mais certains éléments peuvent ôter

cette équivoque, et il pourra valoir acceptation si l’usage commun

aux parties confère au silence la valeur d’acceptation, même

sans relations antérieures.” ». http://fr.jurispedia.org/index.php/

Acceptation_(fr) (02.07.2013).

5

Drăganu, T – Actele de drept administrativ – Editura

Ştiinţifică, Bucureşti, 1959, p.12-15: „Faptele materiale nu apar

întotdeauna sub forma unor acţiuni pozitive...Nu numai acţiunea,

ci şi inacţiunea poate determina modificări în lumea materială...

semnificaţia juridică a acestor inacţiuni nefiind condiţionată de o

STUDII, OPINII, INFORMĂRI

Efectele juridice ale acceptării tacite în cadrul procesuluilegislativ, la iniţierea, avizarea, dezbaterea, votarea,

adoptarea și publicarea actelor normative

Drd. Maria Luiza Manea

Director

Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2014 3

cunoscut sub denumirea de ficțiune

3

sau prezumție

juridică. Chiar și așa, delimitarea clară a efectelor

tăcerii şi încadrarea ei precisă într-una dintre cele

două categorii precizate – prezumţie sau ficţiune –

poate fi o operaţiune dificilă, deoarece tăcerea poate

fi echivocă

4

. Astfel, doctrinar

5

s-a stabilit, ca regulă

I. Scurte consideraţii introductive privind tăcerea şi acceptarea tacită. Terminologie juridică

Independent de sensul cotidian negativ al

tăcerii, ideea că aceasta poate avea un sens contrar

poate părea aprioric inedit sau chiar ciudat. Deoarece

absenţa cuvântului, vorbit sau scris, ori fapta de a

păstra linistea, de a fi pasiv, de a nu face nimic, sau,

pur şi simplu, de a nu fi, de a nu participa la ceva

undeva nu au – în principiu şi de obicei, semnificaţia

unui da. Ci doar, cel mult, valoarea unei neutralităţi

sau abţineri. Altfel spus, ca formă de comunicare,

tăcerea este în sine un răspuns, însă provocarea

intervine în momentul acordării unui alt efect decât

cel negativ sau de neutralitate, respectiv efectul de

acceptare tacită care, datorită faptului că este

subînţeles şi admis ca atare, nu mai presupune

manifestarea expresă, şi deci exprimată, a voinţei de

a aproba

1

.

Plecând de la aceste constatări, în ştiinţa

dreptului este întâlnită această contrarietate, un

veritabil oximoron: tăcerea poate echivala cu o

afirmaţie – acceptare tacită, dacă se are în vedere

intenţionalitatea subiectului de drept, corelată, de

obicei, cu timpul

2

. Existența acestui paradox este

declaraţie de voinţă, făcută în scopul de a produce efecte juridice.

Dar, dacă este incontestabil că cele mai multe inacţiuni produ -

cătoare de efecte juridice se încadrează în categoria faptelor

juridice materiale, există totuşi unele care, prin natura lor juridică,

se încadrează în categoria actelor juridice. Această situaţie se

produce ori de câte ori, potrivit legii, inacţiunea (abstenţiunea)

trebuie interpretată ca o declaraţie de voinţă. O asemenea

abstenţiune echivalată de lege ca o declaraţie de voinţă este

uneori tăcerea. Deşi, în regulă generală, tăcerea nu este

considerată ca o declaraţie de voinţă, totuşi, în mod

excepţional, ea dobândeşte semnificaţie juridică.”

6

Deleanu. I. – Ficţiunile juridice, Editura All Beck, Bucureşti,

2005, p.253 şi urm.

7

Cornu, Gérard – Vocabulaire juridique, Sixième Èdition,

Presses Universitaires de France, 1987, Paris.

8

Leroyer, A.M. – Les fictions juridique, thèse, Université

Panthéon-Assas, Paris II, 1995.

9

De exemplu, în dreptul civil prezumţia de domiciliu – art.90,

prezumţia de paternitate – art.414, prezumţia de coproprietate –

art.633, prezumţia existenţei sau inexistenţei unui drept tabular –

art.900, prevăzute în Legea nr. 287/2009 – Codul civil,

republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.505 din

15 iulie 2011. În dreptul constituțional, a se vedea Vida, I –

Antinomii intraconstituţionale, Revista Pandectele Române

nr.1/2004 – „...Pentru o presupusă accelerare a procesului

legislativ, Constituţia României instituie o prezumţie absolută, în

virtutea căreia un proiect de lege, chiar dacă nu a fost votat de o

Cameră se consideră adoptat prin simpla trecere a timpului”;

Deleanu, I. – Instituții și proceduri constituționale în dreptulromân și dreptul comparat. Editura C.H. Beck, București, 2006,

p.686”.

10

Vida, I. – Legistica formală – Introducere în tehnica şiprocedura legislativă, Ediţia. a III –a, Editura Lumina Lex,

Bucureşti, 2006, p.83 şi urm; Deleanu. I. – Ficţiunile juridice,

Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p.55 şi urm.

11

Rosetti –Bălănescu, I.; Sachelarie, O.; �edelcu, �.G. –

Pricipiile dreptului civil român, Editura de Stat, Bucureşti, 1947,

p.32: “Orice fapt sau act material care are un efect juridic, adică

crează, transmite sau stinge un drept, poartă numele generic de

fapt juridic”; Ceterchi, I.; Demeter, I.; Hanga, V.L – Teoriagenerală a statului şi dreptului, Editura Didactică şi Pedagogică

Bucureşti,1967, p.381. “Împrejurările care, potrivit prevederilor

normelor juridice, atrag după sine apariţia, modificarea sau

stingerea raporturilor juridice şi provoacă prin aceasta anumite

consecinţe juridice (apariţia, modificarea sau încetarea unor

drepturi subiective şi obligaţii în cadrul unor raporturi juridice)

se numesc fapte juridice.”

4 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2014

Studii, opinii, informări

actualizării, inovării sau adaptării normelor legale. În

schimb, prezumţia este o consecinţă pe care legea o

trage dintr-un fapt cunoscut. Ea este o operaţiune

logică prin care, plecându-se de la un fapt existent,

se ajunge la faptul care trebuie dovedit. Ca procedeu

tehnic, prezumţia legală îl scuteşte pe cel care

beneficiază de ea să dovedească faptul necunoscut,

dificil sau imposibil de demonstrat. De exemplu,

luând în considerare cele expuse, putem spune că în

dreptul public, în cadrul procesului legislativ, se

pleacă de la prezumția adoptării legii (cu toate

elementele constituționale și regulamentare pe care

le presupun dezbaterea și votarea legii: cvorum,

majoritate etc.) pentru a se crea ficțiunea adoptării

tacite de către prima Cameră sesizată.

Făcând legătura cu acest ultim aspect, al

prezumției faptului existent și revenind la elementele

generale pe care le implică tăcerea pentru a fi asi -

milată (prezumției) acceptării tacite, pe plan juridic,

faptul material poate fi concretizat atât printr-o

acţiune, dar, uneori, şi printr-o inacţiune. În acest din

urmă caz, inacţiunea poate îmbrăca forma tăcerii şi

poate transforma un simplu fapt juridic într-un act

juridic care este recunoscut de lege ca o manifestare

de voinţă.

Și nu în ultimul rând, pentru ca această

metamorfoză să poate fi realizată, este esențială

existența, uneori, (de cele mai multe ori) a unui alt

fapt juridic, timpul

11

. Eveniment juridic inevitabil şi

implacabil, care produce efecte juridice independent

de existenţa vreunei manifestări de voinţă (nașterea,

decesul etc.) – timpul care curge (sub forma unui

termen legal, cu debutul, durata și sfârșitul lui) deter -

mină sau nu efectele juridice ale acceptării tacite.

Prin urmare, doar din preexistența și

concurența unor împrejurări de fapt, reglementate,

însă, de lege, poate rezulta tăcerea elocventă, putând

spune, astfel, că acceptarea tacită poate fi acea mani -

festare de voinţă exprimată prin tăcere/inacțiune –

generală, că tăcerea nu valorează consimţământ

exteriorizat, totuşi, prezumţia existenţei acestui con -

simţământ, care, în realitate, nu a fost exprimat, se

află la originea ficţiunii juridice.

6

Cu privire la

aceasta din urmă, deși caracterizată de doctrină drept

artificiu sau curiozitate juridică, fiind definită în

doctrina franceză ca o minciună a legii (mensonge dela loi)7

s-a constatat, totuși, că ”condamnarea gene -

rală a acestui procedeu este în contradicţie totală cu

importanţa ficţiunilor juridice, procedeu universal

întrebuinţat în toate sistemele juridice şi în toate

timpurile.”8

Iar în procesul complex de elaborare a

dreptului, aceasta se numără, alături de prezumție

9

,

printre procedeele de tehnică legislativă

10

.

Întâlnită atât în dreptul public, cât și în cel

privat, ficţiunea juridică este o judecată de valoare,

care stabileşte, intenţionat, reguli de drept contrare

realităţii juridice, presupunând că un anumit fapt este

considerat existent sau stabilit, deşi el nu există şi nu

a fost stabilit în mod concret, toate acestea în scopul

12

Muraru, I.; Constantinescu, M. – Drept parlamentarromânesc, Editura All Beck, București, 2005, p.146

13

Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea

Camerei Deputaților nr.8/1994, republicat în Monitorul Oficial

al României, Partea I, nr. 762 din 13 noiembrie 2012.

14

Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului

nr.28/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I,

nr. 948 din 25 octombrie 2005, cu modificările și completările

ulterioare.

15

Secțiunea a 3 a – Procedura legislativă din cadrul Capitolului II –

Desfășurarea lucrărilor Camerei Deputaților.

16

Respectiv Capitolul I – Organizarea Senatului – art.36

(Secțiunea a 3 –a – Biroul permanent al Senatului), art. 68

(Secțiunea a 4 –a – Comisiile Senatului) și Capitolul II –

Desfășurarea lucrărilor Senatului – art.89 și art.90 (Secțiunea a

3 –a – Procedura legislativă), art.114 (Secțiunea a 5-a – Termene

procedurale).



Astfel, pe lângă termenul constituțional de

45/60 zile care este prevăzut pentru dezbatere și

votare la prima Cameră sesizată, vom analiza și

corela unele termene regulamentare, care ordonează

activitatea pregătitoare desfășurată atât de structurile

interne ale primei Camere sesizate – Biroul per -

manent, comisiile, cât și pe cea a altor instituții impli -

cate constituțional în acest proces, cum ar fi Consiliul

Legislativ sau Guvernul.

Iniţiativa legislativă – efectele depunerii şi înregistrării la Camera competentă

Conform prevederilor constituționale, un

proiect legislativ trebuie depus la Camera competentă

să îl adopte ca primă Cameră sesizată. Regulamentul

Camerei Deputaților

13

și Regulamentul Senatului

14

detaliază procedura premergătoare adoptării pro -

iectului, respectiv depunerea, înregistrarea, avizarea

și repartizarea la comisii. Cele două acte abordează

diferit reglementarea acestor etape, cel puțin în

privința aşezării materiei înregistrării proiectului

legislativ. Astfel, Regulamentul Camerei Deputaților

prevede cronologic și într-o singură secțiune

15

, la

art.92-97, toate etapele necesare pentru depunerea

spre dezbatere în plenul primei Camere sesizate. În

Regulamentul Senatului, pentru a realiza această

cronologie, trebuie coroborate mai multe articole, din

cadrul mai multor secțiuni din capitole diferite

16

.

Din ambele regulamente reiese că un proiect

legislativ trebuie depus şi înregistrat la Biroul per -

manent al Camerei sesizate. Înregistrarea este prima

operaţiune necesară, care ”are ca efecte juridice

imediate solicitarea avizelor şi punctelor de vedere

cerute de lege, respectiv avizul Consiliului Legislativ,

al Consiliului Economic şi Social, al Consiliului

care presupune, pentru a produce efecte juridice, o

corelare între pasivitatea celui care trebuia să

acţioneze şi expirarea unui termen legal. Iar efectele

juridice pot să îl vizeze pe cel care tace, dar și pe un

alt subiect, cu care cel care tace se află într-un raport

juridic.

Față de aceste succinte considerații și având în

vedere multitudinea ramurilor dreptului care utili -

zează acest instrument juridic, obiectul studiului de

faţă se oprește doar la dreptul constituțional, restrân -

gându-se la procesul legislativ, cu privire spe cială

asupra procedurii de inițiere, avizare, dezbatere,

votare, adoptare și publicare a actelor normative.

Astfel, pentru a identifica efectul juridic al tăcerii –

negativ sau afirmativ – au fost avute în vedere 3 cri-

terii: instituțiile implicate – Parlament, Guvern,

Consiliul Legislativ, Curtea Constituțională –, forma

de manifestare a voinței acestora – expresă sau

tacită –, etapele procedurale și timpul aferent fiecă -

reia dintre ele – termenele.

Totodată, fără a avea pretenția realizării unei

veritabile metodologii comparative de drept cons -

tituțional european, avem în vedere identificarea și

compararea textuală a unor constituții europene cu

relevanță pentru tema tratată. În acest sens, un

exemplu elocvent se întâlneşte în procedura code -

ciziei la nivelul Uniunii Europene, în cadrul căreia

tăcerea este utilizată la adoptarea actelor unionale

alternativ, cu două valori juridice – negativă și afir -

mativă.

În cazul valorii juridice de acceptare/ adoptare

tacită, în dreptul constituțional, tăcerea are ca specific

terminologic sintagma „proiectul/ pro punerea legisla -

tivă se consideră adoptat(ă)/nea doptat(ă)”.

II. Tăcerea parlamentară ca manifestare de voințăcolectivă la elaborarea și adoptarea legii

Plecând de la realitatea că ”activitatea par -

lamentară, ca orice activitate în genere, se dimen -

sionează în timp”

12

, vom identifica valoarea acestuia

din urmă (corelat cu tăcerea) şi efectele juridice pe

care acesta le determină în etapele de elaborare,

avizare şi adoptare a legii, din punct de vedere consti -

tuţional, regulamentar şi procedural.



tor termene, prevăzând doar că prima Cameră sesizată

se pronunţă în termen de 45/60 de zile, în funcţie de

complexitatea şi întinderea proiectelor legislative.

În doctrină, acest punct de plecare este

identificat într-un mod diferit, fie cu momentul în care

plenul Camerei a aprobat ordinea de zi

18

, fie cu acela

al învestirii Camerei competente decizional

19

. În mod

corect, un termen care se adresează unui anumit

destinatar, ar trebui să curgă în folosul sau împotriva

acestuia, neimplicând alţi actori. In cazul de faţă,

considerăm că termenul ar trebui să înceapă să curgă

de la momentul luării la cunoştinţă, de către Camera

competentă, a proiectului legislativ şi nu de la

momentul îndeplinirii unor formalităţi de înregistrare

şi prezentare realizate de organele de lucru ale

Parlamentului. Astfel că, dacă s-ar dori eficientizarea

procesului de adoptare, acesta ar trebui partajat în

termene scurte, fiecare cu destinatari diferiţi – biroul

permanent, comisii, Camera sesizată. Sau chiar

termenul prezent de adoptare tacită de 45/60 de zile să

fie împărţit în acest fel, însă incluzând și activitățile

pregătitoare, dacă experienţa practică a dovedit că

acesta este îndestulător ca timp de desfășurare.

Tăcerea unor instituţii implicate în avizarea proiectelor legislative – termene

şi efecte între momentul înregistrării şi momentul avizării la comisiile permanente

Avizul Consiliul Legislativ

Conform normelor regulamentare, Biroul per ma -

nent al Camerelor, după expirarea termenului regu la -

mentar de emitere a avizului consultativ și în ipoteza lipsei

acestuia, trece la etapa următoare a procesului legislativ

20

.

Suprem de Apărare a Ţării, dacă este cazul, şi a

punctului de vedere al Guvernului în situaţia în care

propunerea legislativă presupune modificări în

structura bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor

sociale de stat, potrivit art.111 din Constituţie”

17

.

Toate acestea trebuie transmise Biroului permanent

în interiorul unor termene regulamentare.

În această primă etapă a procesului legislativ,

timpul şi tăcerea produc efecte juridice. Însă în

defavoarea celui căruia i se solicită documentele,

deoarece acestea devin inutile prin neremiterea lor în

termenele regulamentare. În acest caz, celeritatea este

importantă, deoarece ne aflăm în cadrul unui termen

general de adoptare a actului normativ, iar

nerespectarea unui termen mai mic în interiorul

termenului general întârzie desfăşurarea activităţii

parlamentare pregătitoare. Credem că, în acest caz,

efectele juridice ale trecerii timpului corelate cu

tăcerea şi inacţiunea sunt o soluţie corectă.

Astfel, data înregistrării la Biroul permanent

este punctul de plecare al unui prim termen

regulamentar de 15 zile, în interiorul căruia unele

instituţii trebuie să transmită anumite documente.

Apoi, efectul juridic important este cel al datei

prezentării la Biroul permanent, ca dies a quo, care se

constituie în punctul de referinţă pentru adoptarea

tacită a proiectului legislativ de către prima Cameră

sesizată. Astfel, art. 113 din Regulamentul Camerei

Deputaţilor prevede că în temeiul art. 75 alin. (1) şi

(2) din Constituţia României, republicată, Camera

Deputaţilor, ca prima Cameră sesizată, se pronunţă

asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative

în termen de 45/60 de zile de la data prezentării laBiroul permanent. Fac excepţie ordonanţele de

urgenţă, pentru care termenul este de 30 de zile de la

data depunerii acestora la Camera Deputaţilor.

Dispoziţii similare sunt prevăzute la art.89 alin.(3)

din Regulamentul Senatului, iar art.114 prevede că

pentru propunerile legislative, termenele de legiferare

curg de la data înregistrării acestora la Biroul

permanent, însoţite de avizele necesare. Această

formulare pare uşor echivocă terminologic, deoarece

data prezentării, nu data înregistrării la Biroul

permanent presupune că avizele au fost emise.

Textul constituţional, spre deosebire de textele

regulamentare, nu stabileşte punctul de plecare a aces -

17

Vida, I. – Comentariul art. 74 din Constituția României,coordonatori. I. Muraru, S. Tănăsescu, Editura C.H. Beck,

București, 2008, p.710.

18

Muraru, I. – Interpretarea art.75 alin.(2) din ConstituțiaRomâniei, în Analele Universității din București nr.I/2005, p. 53 –

„..într-o interpretare corectă a dispozițiilor art.75 alin.(2) din

Constituție, termenul trebuie să curgă din momentul în care

plenul Camerei a aprobat ordinea de zi. Numai din acest moment

Camera, în cunoștință de cauză, poate fi ținută de respectarea

unor termene sau condiții. Aceasta pentru că numai Camera

decide. Structurile interne ale Camerei parlamentare (biroul

permanent, comisiile sau comitetele etc.) au doar rol de studiere,

examinare, propunere, avizare. Ele nu pot decide în numele și

pentru Camera parlamentară.”

19

Deleanu, I. – Instituţii şi proceduri constituţionale în dreptulromân şi în dreptul comparat, Editura C.H. Beck, Bucureşti,

2006, p.683.

20

„Competenţa biroului permanent este de a constata existenţa

unei cauze de inadmisibilitate…şi, în acest sens primeşte şi

distribuie proiectele de legi şi propunerile legislative în vederea



iar dacă implică modificarea prevederilor bugetului

de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat este

obligatoriu să se ceară Guvernului o informare asupra

consecinţelor prevederilor propuse

24

. Lipsa punctului

de vedere poate atrage, de asemenea, neconstitu -

ţionalitatea proiectului legislativ

25

.

Aceste prevederi sunt detaliate şi în regu -

lamentele celor două camere, prevăzându-se în plus

că informarea din partea Guvernului, în condiţiile art.

111 din Constituţia României, republicată, se face în

acelaşi termen de 15 zile. Însă, conform Legii

nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Gu -

ver nului României şi a ministerelor, Guvernul are la

dispoziţie şi un alt termen, un termen de 60 de zile, de

la data solicitării, pentru a emite puncte de vedere

asupra propunerilor legislative, iniţiate cu respectarea

Constituţiei. Nerespectarea acestui termen echi -

valează cu susţinerea implicită a formei iniţiatorului.

Se constată, astfel, că, spre deosebire de

avizul Consiliului Legislativ, trecerea timpului şi

tăcerea au efecte juridice de acceptare tacită, legea

utilizând, în acest caz, o altă terminologie, cea de

susţinere implicită.

În dreptul comparat, există procedee tehnice

similare, care implică trecerea unui termen şi tăcerea

unor instituţii, cu precădere cea a Guvernului în

aceeaşi etapă procedurală – etapa obţinerii avizelor

necesare promovării unui proiect de lege, în special

cu privire la cele care presupun creşterea sau redu -

cerea veniturilor bugetare, dar şi în stadii procedurale

diferite

26

.

În acest sens, în legea de organizare și funcționare a

Consiliului Legislativ, Legea nr.73/1993, republicată, sunt

prevăzute termenele în interiorul cărora trebuie să fie

emise avizele Consiliului Legislativ, precizându-se că

avizul va fi dat înăuntrul termenului stabilit de Biroul

permanent sau de comisia permanentă a Camerei

Parlamentului care l-a solicitat, iar dacă avizul nu este dat

în termenul stabilit, acest fapt nu împiedică desfășurarea

procedurii legislative. Situația este diferită în cazul

proiectelor de ordonanțe și de hotărâri cu caracter

normativ, acestea supunându-se spre adoptare Guvernului

numai cu avizul Consiliului Legislativ, care va fi dat

înăuntrul termenului solicitat de Guvern, care nu poate fi

mai mic de 10 zile în cazul proiectelor cu procedură

obișnuită și de 2 zile în cazul celor cu procedură de

urgență. Pentru ordonanțele prevăzute de art. 115 alin. (4)

din Constituție, republicată, termenul este de 24 de ore.

Pe de altă parte, cu referire la propunerile

legislative, în doctrină s-a spus că nerespectarea

cerinţei prevăzute la art.79 alin.(1) din Constituţia

României, respectiv lipsa avizului Consiliul Legis -

lativ la proiect constituie o cauză de inadmisibilitate

a iniţiativei legislative

21

sau atrage neconstitu -

ţionalitatea legii

22

.

Situaţia este diferită în cazul proiectelor de

lege iniţiate de Guvern, care se depun la Biroul

permanent însoţite deja de avizul Consiliului

Legislativ, fiind evitată situaţia expusă. Astfel,

conform Hotărârii Guvernului nr.561/2009, avizul

Consiliului Legislativ se solicită de către Guvern

înaintea depunerii proiectului de lege la Parlament.

Punctul de vedere al Guvernului în cazul prevederilor care implică bugetul de stat –

tăcere guvernamentală

Conform normelor constituţionale

23

, dacă un

proiect legislativ implică o cheltuială bugetară, acesta

nu poate fi aprobat fără stabilirea sursei de finanţare,

declanşării procedurii parlamentare. Or, cât timp intervine o

cauză de inadmisibilitate, proiectul prezentat nu are semnificaţia

unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative în sensul

constituţional al termenului” – Muraru, I.; Constantinescu, M. –

Drept parlamentar românesc, Editura All Beck, Bucureşti, 2005,

p.212.

21

Idem, p.209

22

Deleanu, I. – Instituţii şi proceduri constituţionale în dreptulromân şi în dreptul comparat, Editura C.H. Beck, Bucureşti,

2006, p.677

23

Conform art.138 alin.(5) din Constituţia României, republicată.

24

Conform art.111 alin.(1) din Constituţia României, republicată.

25

A se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr.666/2007

referitoare la constituţionalitatea Legii pentru modificarea şi

completarea Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului

didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,

nr.514 din 31 iulie 2007. Curtea Constituţională a statuat că „ în

cadrul raporturilor constituţionale dintre Guvern şi Parlament,

problemele referitoare la structura şi execuţia bugetului de stat

au semnificaţii deosebite în procesul legislativ, în ceea ce priveşte

fundamentarea şi susţinerea unor reglementări în diferite domenii

cu implicaţii financiare profunde”. În absenţa stabilirii sursei de

finanţare, Curtea Constituţională a decis că Legea pentru

modificarea şi completarea Legii nr.128/1997 privind Statutul

personalului didactic – ce stabilea drepturi financiare noi pentru

profesori – promovată pe calea iniţiativei parlamentare, este

neconstituţională.

26

De exemplu, în Spania, Constituţia prevede la art.134 şi în

Secţiunea 111 din Regulamentul Congresului Deputaţilor, la

pct.3, că Guvernul emite autorizaţia către comitetul însărcinat cu

elaborarea proiectului în termen de 15 zile, după a cărui expirare

se va considera că tăcerea Guvernului semnifică autorizare.

Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul propunerilor legislative

iniţiate de către deputaţi, prevăzându-se faptul că, dacă într-un

interval de 30 de zile, Guvernul nu s-a pronunţat expres asupra

propunerii, aceasta poate fi inclusă în agenda legislativă care va

fi dezbătută în plen. Pe de altă parte, în Germania, acordul

Guvernului intervine în altă etapă a procedurii legislative, în

situaţia în care proiectul votat de Parlament trebuie să aibă şi

acordul Guvernului federal în domeniul legilor bugetare. Tăcerea

acestuia din urmă, după expirarea termenului constituţional de 6

săptămâni prevăzut la art.113 din Constituţia Germaniei,

valorează consimţământ. Iar în Franţa se întâlneşte o altă situaţie,

deoarece tăcerea are rol sancţionator pentru cel care este inactiv,

ea operând în favoarea altei instituţii decât cea care tace. În acest

caz, Parlamentul pierde dreptul de a mai adopta legea bugetară în

favoarea Guvernului. Conform art.47 alin.(2) din Constituţia

Republicii Franceze, care prevede procedura legislativă specială

pentru adoptarea legilor bugetare, după trecerea unui termen de

40 de zile pentru Adunarea Naţională, apoi a unui de termen de

15 zile pentru Senat şi în total a 70 de zile pentru Parlament –

proiectul de buget nu mai poate fi adoptat de Parlament. Trecerea

termenelor învesteşte Guvernul să adopte proiectul prin

ordonanţă.

27

Tănăsescu, E.S. – Rolul comisiilor parlamentare în elaborarealegii, în Pandectele Române nr.3/2011, p.50 şi urm.

28

Muraru, I.; Constantinescu, M. – Drept parlamentarromânesc, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p.80.

29

Ibidem.

30

Ibidem, p.223.

31

Conform art.90 alin. (4) din Regulamentul Senatului, aprobat

prin Hotărârea Senatului nr.28/2005.

32

Conform art.69 din Regulamentul Camerei Deputaților,

republicat, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr.8/1994.



Comisia permanentă sesizată în fond întoc -

meşte un raport în care se va propune adoptarea,

adoptarea cu modificări sau respingerea proiectului

de lege sau a propunerii legislative examinate şi va

cuprinde amendamentele admise şi amendamentele

respinse.

Raportul comisiilor permanente sesizate în

fond încheie etapa pregătitoare necesară începerii

dezbaterii în plen. Această primă etapă durează, în

timp, de la 3-5 zile până la 15 zile de la înregistrarea

proiectului legislativ, în funcţie de competenţa

Camerei sesizate. Raportul se transmite apoi la Biroul

permanent, care are la dispoziţie un termen de 3/5

zile

30

înainte de data dezbaterii în plen, în scopul

difuzării raportului către parlamentari. Data dezba -

terii în plen se stabileşte în funcţie de data depunerii

raportului comisiei sesizate în fond, adică în termen

de cel mult 5, 7 sau 10 zile. Aceste termene au fost

caracterizate ca termene de protecţie, care, dacă au

fost încălcate, pot duce la amânarea începerii dez -

baterii în plen.

În această etapă, timpul este coordonat în

continuare de Biroului permanent, prin stabilirea

unor termene pentru comisii în vederea parcurgerii

tuturor paşilor necesari înainte de înscrierea pe

ordinea de zi a proiectului pentru dezbatere la

Camera competentă. Astfel, termenul de depunere al

raportului este de 15 zile la Senat, în cadrul căruia

pot exista alte termene pentru avize, care nu pot fi

mai mici de 5 zile calendaristice pentru procedura

ordinară şi de 3 zile pentru procedura de urgenţă

31

.

Pe de altă parte, Regulamentul Camerei Deputaţilor

prevede că termenul de depunere a raportului, în

cazul în care Camera Deputaţilor este prima Cameră

sesizată, este de cel mult 14 zile şi de cel mult 60 de

zile, în cazul în care Camera Deputaţilor este Cameră

decizională

32

.

Până la acest moment, referindu-ne doar la

prima cameră sesizată şi luând în considerare limitele

maxime ale termenelor regulamentare, se constată că,

de exemplu la Senat, o iniţiativă legislativă parcurge,

de la înregistrare la Biroul permanent şi până

la dezbaterea în plenul Senatului, o perioadă de

Examinarea şi avizarea proiectului legislativ de către comisiile parlamentare –

termene regulamentare

Istoria parlamentară a ultimilor ani a înre gistrat

o transformare consistentă a rolului comisiilor

parlamentare permanente în procedura legislativă,

prin ”transferul de greutate dinspre plenul Camerelor

către comisiile permanente, (...) adeseori considerate

”mici parlamente”

27

. Bineînţeles, toate acestea pe

fondul păstrării rolului tradiţional al comisiilor, de

organe de lucru interne care ajută plenul Camerei în

realizarea competenţei Parlamentului, asigurând

pregătirea lucrărilor prin rapoarte şi avize

28

. De altfel,

s-a constatat că de activitatea în comisii ”depinde, în

mod esenţial, eficacitatea activităţii parlamentare,

după cum poate fi cauza imobilismului, întârzierilor

sau soluţiilor nefundamentate îndeajuns.

29

”

Această etapă iniţiază procedura legislativă

parlamentară, prefigurând dezbaterea în plen şi

votarea legii. Acum se realizează cosmetica

proiectului legislativ, atât cu observaţii de tehnică

legislativă, cât şi pe fond, prin posibile amendamente.

Toate acestea guvernate de termene, stabilite

regulamentar şi de Biroul permanent, care are

obligaţia urmăririi respectării lor.

33

Ibidem, p.258

34

Tănăsescu, E.S. – Rolul comisiilor parlamentare în elaborarealegii, în Pandectele Române nr.3/2011, p.50 şi urm.

35

Muraru, I.; Constantinescu, M. – Drept parlamentarromânesc, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p.234: „Camera

primă sesizată constituie o cameră de reflecţie. Ea este obligată

prin art. 75 din Constituţie să se pronunţe în termen de 45 de zile,

cu excepţia unor coduri sau legi de importanţă deosebită la care

termenul este de 60 de zile. Depăşirea acestor termen prezumă

absolut că proiectul a fost acceptat. ”

36

A se vedea şi practica Curţii Constituţionale, care utilizează

sintagma „procedura tacită” pentru adoptarea propunerilor

legislative în condiţiile art.75 alin.(2) din Constituţie (Decizia

Curţii Constituţionale nr.666/2007 referitoare la constituţio na -

litatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.128/1997

privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr.514 din 31 iulie 2007).

37

Varga, A. – Constituţionalitatea procesului legislativ, Editura

Hamangiu, 2007, p. 163 – termenele prevăzute la art.75 alin.(2)

sunt caracterizate ca termene de decădere, deoarece depăşirea lor

echivalează cu adoptarea proiectelor sau propunerilor legislative.

38


39

Cvorumul reprezintă numărul minim de parlamentari care

trebuie să fie prezenţi pentru a se adopta legi, hotărâri sau moţiuni

şi care, conform art.67 din Constituţia României, trebuie să fie

alcătuit din majoritatea membrilor Camerei.

40

Decizia Curţii Constituţionale nr.55/2001 privind constitu -

ţionalitatea prevederilor art.35 lit.a, ale art.49 alin.1, ale art.101

alineatul final şi ale art.134 alin.2 din Regulamentul Camerei

Deputaţilor, republicat, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr.128 din 14 martie 2001.



se consideră că proiectele de legi sau propunerile

legislative au fost adoptate”

36

.

În mod similar se procedează şi în cazul

procedurii de urgenţă. Art.115 alin.(5) din Constituţie

prevede că ordonanţa de urgenţă intră în vigoare

numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură

de urgenţă la camera competentă să fie sesizată şi

după publicarea ei în Monitorul Oficial al României.

Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în

mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după

caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de

zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă

asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată

37

şi se trimite celeilalte Camere care decide, de

asemenea, în procedură de urgenţă. Ca urmare a

caracterului urgent, termenele activităţii pregătitoare

sunt şi ele mai mici decât cele prevăzute la procedura

parlamentară normală. De exemplu, raportul comisiei

sesizate în fond trebuie depus în trei zile, iar acest

termen este de recomandare, deoarece înscrierea pe

ordinea de zi şi dezbaterea proiectul în plen se face

după primirea raportului

38

.

Acest mecanism constituţional, având ca scop

fluentizarea şi accelerarea adoptării legii, a învestit

timpul şi tăcerea cu efecte juridice notabile.

În acest sens, atât Constituţia, cât şi regu -

lamentele parlamentare, jurisprudenţa şi doctrina

prevăd, comentează şi diferenţiază, mai întâi, pe de o

parte, între cvorum

39

– cvorum legal, cvorum de vot,

cvorum de şedinţă şi cvorum de lucru

40

, şi, pe de altă

minimum 20 de zile. De aici înainte va începe să

curgă termenul constituţional de adoptare tacită, de

45/60/30 de zile.

În privinţa termenelor regulamentare pre -

văzute pentru depunerea avizelor, a rapoartelor şi a

amendamentelor, se consideră că sunt termene de

decădere

33

, deoarece ele condiţionează şi ordonează

dezbaterea proiectului legislativ în plenul Camerelor.

De asemenea, s-a remarcat şi faptul că termenele

maxime stabilite pentru dezbatere în cadrul comi -

siilor permanente sunt uneori egale sau chiar mai

mici decât cele în care au loc dezbaterea în plen

34

,

astfel încât o reajustare şi împărţire clară a timpului

legislativ destinat fiecărui participant implicat

opinăm că apare ca fiind necesară.

Adoptarea tacită a proiectului legislativ de prima Cameră sesizată – cvorum şi termene

Astfel cum reiese din prevederile consti -

tuţionale, prima Cameră sesizată are la dispoziţie

două modalităţi de adoptare a proiectelor legislative:

una expresă – care are loc înăuntrul termenelor

constituţionale, şi una tacită – care intervine după

depăşirea acestor termene. Se constată că în acest

ultim caz tăcerea sau inacţiunea nu echivalează cu

respingerea unui proiect normativ, instituindu-se,

astfel, o prezumţie legală. Rezultă că respingerea

unui proiect trebuie să fie expresă, în cadrul ter -

menelor constituţionale de 45/60 de zile.

Adoptarea tacită este prevăzută în alineatul (2)

al art.75 din Constituţie, ca o formă de adoptare a

textului legislativ de către prima Cameră sesizată

35

,

urmare a inacţiunii legiuitorului în cadrul termenului

constituţional de 45/60 de zile: ”(2) Prima Cameră

sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile. Pentru

coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul

este de 60 de zile. În cazul depăşirii acestor termene

41

Muraru, I; Constantinescu, M. – Drept parlamentarromânesc, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p.60.

42

Decizia Curţii Constituţionale nr.1237/2010 referitoare la

obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1)

pct. I lit. c) şi pct. IV lit. e), ale art. 53 alin. (1), art. 54, art. 65

alin. (4), art. 102 alin. (1) şi (2) şi ale art. 196 lit. b), e), g), r) şi

s) din Legea privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi

ale legii în ansamblul său, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr.785 din 24 noiembrie 2010.

43

Decizia Curţii Constituţionale nr.4/1994 în legatură cu

constituționalitatea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite

ordonanțe şi autorizarea contractării şi garantării unor credite

externe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.7

din 13 ianuarie 1994 şi Decizia Curţii Constituţionale nr.46/1994

privind constituționalitatea Regulamentului Senatului, publicată

în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.131 din 27 mai

1994.

44

Drăganu, T. – Câteva consideraţii critice asupra sistemuluibicameral instituit de Legea de revizuire a Constituţiei adoptatăde Camera Deputaţilor şi Senat, în Revista de Drept Public

nr.4/2003, p.61.

45


46

Această situaţie reiese din statisticile prezentate pe site-ul

Camerei Deputaţilor. Se constată că în primii ani de la instituirea

procedurii, la Senat au fost înregistrate mai puţine proiecte ca

primă Cameră sesizată decât au fost înregistrate la Camera

Deputaţilor în aceeaşi calitate. De abia începând cu anul 2009, la

Senat au fost înregistrate un număr sensibil mai mare de proiecte

legislative, astfel: în anul 2009, un număr de 48, în anul 2010,

un număr de 80, în anul 2011 un număr de 136 şi în anul 2012,

un număr de 179. La Camera Deputaţilor, situaţia a fost

următoarea: în anul 2009, un număr de 35, în anul 2010, un

număr de 38, în anul 2011 un număr de 87 şi în anul 2012, un

număr de 45. Faţă de aceste cifre, este interesant de observat că

în anul 2009 au fost adoptate şi publicate 391 de legi, în anul

2010, 292 de legi, în anul 2011, 302 legi şi în anul 2012, 222 de

legi. http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.termene (31.07.

2013).



perioadă de maximum 45/30/60 de zile pentru

adoptarea tacită. În acest sens, între regulamentele

celor două Camere există o diferenţă referitoare la

momentul de la care începe să curgă termenul în care

prima Cameră sesizată trebuie să se pronunţe asupra

proiectului legislativ: de la prezentarea în Biroul

permanent – indiferent dacă Consiliul Legislativ a

transmis sau nu avizul – art.92 alin.(5) coroborat cu

art.113 alin.(1) din Regulamentul Camerei Deputa -

ţilor; numai după primirea avizului Consiliului

Legislativ, dar nu mai târziu de 60 de zile – art.89

alin.(1) din Regulamentul Senatului coroborat cu

art.11 lit.b

1

) din Legea nr.90/2001.

Așadar, procedura de legiferare instituită de

Constituţia României, consacrând ca „regulă

constituţională adagiul qui tacet, cum locui potuit etdebuit, consentire videtur (cel ce a tăcut, deşi a putut

şi a trebuit să vorbească, este considerat că a

consimţit)”

44

– produce, aparent, unul dintre efectele

urmărite de legiuitorul constituant, acela de acce -

lerare a procedurii legislative. În sistemul constitu -

ţional actual, Camera Deputaţilor are rol de Cameră

decizională de drept comun

45

, astfel încât, în mod

preponderent, Senatul adoptă tacit proiectele legis -

lative, ca primă Cameră sesizată

46

. În acest sens, în

practica parlamentară, s-a constatat o creştere anuală

a numărului de proiecte adoptate tacit de prima

Cameră sesizată, în special de Senat.

În dreptul comparat, învestirea tăcerii cu

efecte juridice de adoptare sau de respingere a unui

parte, între majoritatea minimă necesară votului –

absolută, de vot, relativă sau calificată. Obiectul

analizei de faţă are în vedere doar cvorumul, lipsa lui,

care duce la adoptare tacită după expirarea

termenului constituţional.

Astfel, atât în doctrină

41

cât şi în jurispru -

denţă

42

, s-a constatat că premisa cvorumului legal de

vot condiţionează constituţionalitatea externă a

actului, acesta fiind de natură să asigure o participare

semnificativă a parlamentarilor, ca o garanţie a

reprezentativităţii dezbaterilor. Totodată, constitu -

ţionalitatea condiţiei de cvorum şi rezultatul votului

se apreciază în momente diferite ale procedurii

legislative, cvorumul înaintea votării, iar votul după

ce el a avut loc

43

. Prin urmare, lipsa cvorumului

determină o formă de adoptare a unui proiect legis -

lativ. Rezumând cele expuse, incluzând şi etapa

adoptării tacite și coroborând textele regulamentare

care prevăd etapele de desfăşurare a adoptării unui

proiect, se constată că: – sunt necesare, într-o primă

etapă, 15 zile pentru primirea avizelor Consiliului

Legislativ şi punctului de vedere al Guvernului;

– apoi sunt necesare 15 zile pentru întocmirea

raportului comisiei (între 10-15 zile în cazul în care

Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată şi

între 14-60 de zile în cazul în care Camera

Deputaţilor este Camera decizională); – apoi 3/5 zile

pentru luarea la cunoştinţă a raportului (după

primirea raportului comisiei sesizate în fond de către

Biroul permanent, proiectele/propunerile se înscriu

pe ordinea de zi în termen de cel mult 5 zile în cazul

în care Camera Deputaţilor este prima Cameră

sesizată şi în termen de cel mult 7 zile în cazul în care

Camera Deputaţilor este Camera decizională); – o

47

În Belgia, parlamentul bicameral este format din Camera

Reprezentanţilor – camera decizională – şi Senat – a doua

cameră, iar sistemul este de tipul bicameralismului diferenţiat.

Exercitarea puterii legislative federale aparţine în comun Regelui,

Camerei Reprezentaţilor şi Senatului. În ceea ce priveşte

procedura legislativă, conform Constituţiei adoptarea legilor de

către Parlamentul Belgiei se poate realiza prin trei tipuri de

proceduri distincte: a) procedura monocamerală – (art.74) –

Camera Reprezentanţilor decide singură; b) procedura

bicamerală obligatorie – (art.77)– Camera Reprezentanţilor şi

Senatul decid împreună, având competenţe legislative egale (cele

două camere trebuie să adopte exact aceeaşi versiune a unui

proiect de lege, în materiile în care sunt învestite cu competenţe

identice: revizuirea Constituţiei; legi privind structura statului;

legi care reglementează relaţiile dintre statul federal, comunităţi

şi regiuni; legi cu privire la ratificarea tratatelor internaţionale;

organizarea sistemului judiciar, a Consiliului de Stat şi a Curţii

Constituţionale; c) procedura bicamerală opţională – art.78 din

Constituţie. Din examinarea art.78, se poate deduce că acceptarea

tacită intervine în două etape distincte. Prima etapă ar fi după ce

proiectul de lege a fost adoptat de Camera Reprezentanţilor şi

transmis Senatului spre dezbatere. Dacă în termen de 15 zile, un

număr de cel puţin 15 senatori nu cere examinarea proiectului,

legea este adoptată de Camera Reprezentanţilor. A doua etapă

intervine în situaţia în care senatorii au solicitat, în termenul de

15 zile, examinarea legii şi presupune că Senatul – Camera de

reflecţie – poate propune modificări la proiect, însă în cadrul unui

termen de 60 de zile, după a cărui expirare proiectul se consideră

adoptat de Senat în forma Camerei Reprezentanţilor şi este

transmis spre promulgare Regelui. Aşadar, adoptarea/respingerea

proiectului este, şi în acest caz, de competenţa Camerei

Reprezentaţilor, în calitate de cameră decizională. Modalitatea

de legiferare prin acceptare tacită este atribuită camerei de

reflecţie şi nu are o valoare deosebită în procesul decizional,

deoarece proiectul de lege este deja adoptat, consultarea

Senatului fiind doar o formalitate. – În acest sens, a se vedea

F. Delpérée: „...De manière plus générale, comment ne pas

souligner que l’intervention du Sénat, là où elle est prescrite ou

autorisée, se situe toujours en ordre secondaire? Le Sénat est

placé en position d’attente ou de dépendance vis-à-vis de

l’assemblée qui incarne le mieux la représentation nationale.” –

“Les Autorités Fédérales” – La Constitution Fédérale du 5 mai1993 – Centre d’Études Constitutionnelles et Administratives,

Bruylant Bruxelles, 1993. În doctrina şi în practica parlamentară

belgiană, legile adoptate prin această procedură sunt numite “les

lois bicamérales virtuelles” şi presupun o navetă legislativă

între cele două camere. Spre deosebire de legile bicamerale

prevăzute la art.77 – în cazul cărora cele două camere trebuie să

se pronunţe obligatoriu, deţinând puteri egale – în cazul legilor

bicamerale „virtuale” prevăzute la art.78, competenţele Senatului

sunt facultative şi, odată exercitate, nu au forţă juridică, deoarece

Camera Reprezentanţilor va avea ultimul cuvânt la adoptarea

legii.

Se poate constata că, spre deosebire de România, unde acceptarea

tacită intenţionează (aparent) să accelereze procesul de luare a

deciziilor, în Belgia această procedură are mai mult conotaţii

politice, în sensul că a doua cameră – Senatul – se confruntă cu

un fapt împlinit – voinţa Camerei Reprezentanţilor. Totodată,

acceptarea tacită reflectă competenţele legislative reduse ale celei

de-a doua camere în cadrul sistemului federal bicameral, având

în vedere faptul că unele legi pot fi adoptate, chiar în temeiul

art.78 din Constituţie, doar de către camera decizională. Această

situaţie, de necunoaştere a unei legi adoptate de o cameră de către

cealaltă cameră este asemănătoare camerei de reflecţie din

procedura de legiferare din România, care, ipotetic, poate adopta

tacit o lege fără a-i cunoaşte conţinutul. Evident, comparaţia

poate fi doar de natură tehnică, deoarece din punct de vedere

juridic, în discuţie sunt două sisteme diferite – parlament

bicameral al unui stat federal şi parlament bicameral al unui stat

unitar. În primul caz a doua cameră va fi întotdeauna Senatul, pe

când în al doilea caz, a doua cameră poate fi atât Senatul, dar şi

Camera Deputaţilor.

48

Parlamentul bicameral ceh este format din Camera Deputa -

ţilor – camera decizională şi Senat – a doua cameră. Procedura

legislativă obişnuită presupune întotdeauna sesizarea Camerei

Deputaţilor cu un proiect de lege, care, pentru a fi adoptat sau

respins, poate parcurge până la trei lecturi. În situaţia adoptării

proiectului de către Camera Deputaţilor, acesta este transmis

Senatului. Art.46 din Constituţie prevede că Senatul trebuie să se

pronunţe asupra proiectului în termen de 30 de zile de la data

primirii lui. Dacă acest termen a trecut iar Senatul nu s-a

pronunţat asupra proiectului, acesta este considerat adoptat.

Aşadar, asemănător cazului expus mai sus, procedura de

legiferare prin acceptare tacită este prevăzută pentru a doua

cameră, Senatul, însă valoarea juridică a tăcerii vine pe un fond

asupra căruia deja s-a hotărât de către camera decizională –

Camera Deputaţilor. Totodată, constituantul ceh nu diferenţiază

între specializările funcţionale ale celor două Camere ale

Parlamentului (cum este cazul României) şi inversează rolurile

acestora, în sensul că prima cameră sesizată va fi întotdeauna şi

camera decizională – Camera Deputaţilor. A doua Cameră,

Senatul, care poate legifera prin acceptare tacită, are un rol mai

puţin important în procesul de legiferare, fapt reliefat şi de

posibilitatea Camerei Deputaţilor de a adopta încă o dată – doar

cu majoritate simplă – un proiect respins de Senat.

49

În Germania, legiferarea în sistemul parlamentar bicameral

este exercitată, la nivel federal, de Bundestag (Parlamentul

federal) şi de Bundesrat (Consiliul Federal), considerat ca a doua

cameră. Competenţele de legiferare sunt repartizate consti -

tuţional între federaţie şi land-uri, însă Bundestag-ul deţine cele

mai importante prerogative, având ultimul cuvânt în adoptarea

legilor federale. Procedurile legislative de adoptare a legii

federale sunt prevăzute în Titlul VII din Constituţie, iar moda -

litatea obişnuită de legiferare la nivel federal este prevăzută la

art.77-78. Aceasta presupune dezbaterea unui proiect în trei

lecturi în plenul Bundestag-ului (Parlamentul) şi, odată adoptat



oricum adoptat de camera decizională (Belgia

47

,

Cehia

48

sau Germania

49

). Diferenţa între sistemul

proiect legislativ este prevăzută în Constituţiile

unor state, care, într-un număr mare de cazuri,

prevăd acceptarea tacită ca un procedeu legislativ

intermediar, fără urmări juridice evidente, printre

atribuţiile legislative ale celei de-a doua camere a

Parlamentului. Similar procedurii parlamentare

româneşti, în etapa adoptării, camera decizională

hotărăşte doar în mod expres, reieşind aşadar

faptul că legiferarea prin adoptare tacită este doar

un instrument tehnic, care să accelereze adoptarea

proiectului sau care să permită camerei de reflecţie

să îşi exprime opinia politică, deşi actul este

de acesta, se transmite Bundesrat-ului (Consiliului Federal),

care – în funcţie de competenţele sale legislative stabilite

constituţional – poate cere convocarea unui comitet mixt care

să discute în comun unele propuneri asupra legii adoptate de

Bundestag. Dacă acest comitet nu ajunge la o înţelegere, iar

legea adoptată de Bundestag şi supusă analizei Bundesrat-ului

necesită consimţământul expres al acestuia din urmă pentru a

deveni lege, acesta din urmă are datoria de a se pronunţa într-un

termen convenabil. Însă, în situaţia în care, pentru adoptarea

unei legi, nu este necesar consimţământul şi votul expres al

Bundesrat-ului, Constituţia federală a prevăzut totuşi o metodă

pentru ca land-urile să îşi poată exprima opinia, respectiv

opoziţia împotriva unei legi adoptate de Bundestag, depusă în

termen de două săptămâni de la comunicarea încheierii

procedurii legislative la Bundestag. În legătură cu acest ultim

aspect, art.78 conferă valoare juridică inacţiunii Bundesrat-ului

care nu trebuie să legifereze, ci doar să se opună sau nu –, prin

aceea că, la expirarea perioadei amintite, tăcerea acestuia

echivalează cu adoptarea definitivă a legii în forma Bundestag-

ului. Aşadar, în situaţia dată, nu poate fi vorba de legiferare prin

adoptare tacită a celui care tace, deoarece acceptarea tacită

intervine asupra unei legi deja adoptate de altcineva decât cel

care tace, în speţă tăcerea are semnificaţia unui acord al land-

urilor la o lege deja adoptată de Parlament. Acestea pot doar să

adopte o opoziţie la lege, care oricum poate fi anulată de

Parlament prin respingerea acesteia în plen, însă cu majoritatea

absolută a membrilor săi. Acest procedeu, din punct de vedere al

atribuirii unor competenţe de legiferare Bundesrat-ului, este

asemănător cu vechea procedură de legiferare la nivelul Uniunii

Europene, numită procedura de cooperare.

50

Parlamentul sloven este bicameral, fiind format din Adunarea

Naţională şi din Consiliul Naţional, acesta din urmă fiind asimilat

celei de-a doua camere. Cu privire la competenţele legislative ale

acesteia, restrânse comparativ cu cele ale Adunării Naţionale,

art.91 din Constituţia Sloveniei prevede că Consiliul Naţional are

la dispoziţie un drept de veto – e adevărat doar suspensiv – şi

poate cere Adunării Naţionale, într-un termen de 7 zile care curge

de la adoptarea de către aceasta a unei legi şi înainte de

promulgare, reexaminarea ei. Orice nouă decizie a Adunării

Naţionale asupra unei legi în urma opoziţiei exprimate prin

dreptul de veto exercitat de Consiliu, va fi definitivă. Rolul celei

de-a doua camere este din nou unul consultativ în cadrul

sistemelor parlamentare bicamerale, fără efecte juridice

definitorii în cursul procedurii de legiferare.

51

Camera Comitatelor poate să dea un aviz asupra unei legi

votate de Camera Reprezentanţilor şi să determine o a doua

lectură dacă intervine în termen de 15 zile, însă de asemenea, fără

a putea schimba cursul legislativ stabilit de camera decizională.

52

În prezent, procedura codeciziei este reglementată la art. 294

din forma consolidată a Tratatului privind funcţionarea Uniunii

Europene. Iniţial, această procedură legislativă a fost introdusă

prin Tratatul de la Maastricht la art.189 b) din Tratatul instituind

Comunităţile Europene, care a devenit art.251 în forma con -

solidată a acestuia prin Tratatul de la Amsterdam. Astfel, în cadrul

„procedurii legislative ordinare” la nivel unional, legiuitorul

european a utilizat tăcerea ca procedeu juridic în două dintre cele

trei etape ale acestei proceduri, conferindu-i însă valori diferite:

dacă în a doua lectură tăcerea este o formă de adoptare legislativă

– acceptarea tacită de către Parlamentul European, în a treia

lectură, tăcerea Comitetului de conciliere şi apoi a Parlamentului

European şi a Consiliului Uniunii Europene are ca efect respin -

gerea tacită a proiectului legislativ, deci finalizarea procedurii de

legiferare prin neadoptarea acestuia. Producerea efectelor juridice

ale tăcerii în cadrul codeciziei este condiţionată de existenţa unor

termene legale. Astfel, în cadrul celei de a doua lecturi, pentru

Parlamentul European este prevăzut un termen înăuntrul căruia

trebuie să se pronunţe asupra poziţiei comune adoptate de

Consiliu în primă lectură. Tăcerea legiuitorului – în acest caz a

Parlamentului European după trecerea termenului de 3+1 luni

echivalează cu adoptarea actului comunitar în forma poziţiei

comune a Consiliului. În acest stadiu al procedurii codeciziei

tăcerea îmbracă forma acceptării tacite. Pe de altă parte, codecizia

presupune şi o a treia lectură, în care este prevăzută din nou

tăcerea legiuitorului după trecerea termenului de şase/opt săp -

tămâni. Tăcerea are însă efectul contrar celui expus anterior – şi

anume de respingere a actului propus în forma adoptată de

comitetul de conciliere (reuneşte membrii Consiliului sau

reprezentanţii acestora şi un număr egal de reprezentanţi ai

Parlamentului European, precum şi comisarul responsabil).

Astfel, dacă acest comitet nu ajunge să se pronunţe asupra unui

proiect comun în termenul legal de 6/8 săptămâni, sau dacă PE

şi Consiliul nu adoptă actul conform cu poziţia comună adoptată

de comitet într-un nou termen de 6/8 săptămâni – ulterior celui în

care a deliberat Comitetul de conciliere – , actul nu este adoptat

şi procedura legislativă se încheie.



Însă cel mai elocvent exemplu al utilizării

tăcerii cu ale sale efecte corelate cu trecerea timpului

considerăm că este cel al procedurii legislative

unionale, în cadrul procedurii codeciziei

52

. Aceasta

alternează semnificaţia juridică a tăcerii şi utilizează

în cadrul aceleiaşi proceduri legislative două valori

juridice diferite ale tăcerii. Dacă în cadrul celei de-a

doua lecturi prezenţa tăcerii în cadrul procedurii

codeciziei pare să aibă semnificaţia unei modalităţi

tehnice de legiferare, încurajată a fi folosită de

legiuitor prin conferirea unei valenţe pozitive –

adoptarea tacită – şi chiar prin prelungirea termenului

de reflecţie cu o lună, în cazul celei de-a treia lecturi,

atât tăcerea Comitetului de conciliere, cât şi tăcerea

celor doi co-legiuitori dobândeşte semnificaţia

cotidiană de negaţie a tăcerii – neadoptarea actului,

românesc şi celelalte sisteme de drept identificate

se referă la momentul acceptării tacite, pentru că

în primul ea intervine înainte de a se pronunţa

Camera decizională, în timp ce în alte sisteme de

drept, tăcerea şi timpul intervin ulterior acestei

etape.

Acceptarea tacită, în aceste cazuri, reliefează,

de obicei competenţele reduse ale celei de-a doua

camere în această materie, care sunt doar consul tative,

acceptarea tacită fiind doar o posibilă expri mare a

unei opinii, fără consecinţe juridice importante, cum

este cazul Sloveniei

50

sau al Croaţiei

51

.

3

Deleanu, I. – Instituții și proceduri constituționale în dreptulromân și dreptul comparat, Editura C.H. Beck, București, 2006,

p.686.

54


55

Vida, I – Acțiunea normei juridice în timp, Revista Dreptul

nr.12/2004, p.82.

56

Vida, I – Antinomii intraconstituţionale, Revista Pandectele

Române nr.1/2004



La această opinie achiesează şi doctrina

56

«aplicarea legii în sfera dreptului public este supusă

regulii în virtutea careia termenele se calculează pe

“zile pline”, în sensul că se include în termen şi ziua

în care el începe să curgă şi ziua în care el se împli -

neşte.»

Unele evenimente legislative ulterioare adoptării legii – abrogări implicite

și abrogarea expresă indirectă

Dacă în cadrul procedurii parlamentare de

adoptare a legii se utilizează și este permisă con -

stituțional forma de acceptare tacită a tăcerii, de ce

nu s-ar putea extrapola această procedură, sub o altă

denumire și într-o altă etapă a existenței actului nor -

mativ, pentru a remedia unele inadvertențe legis -

lative? (în cazul intervențiilor legislative ulterioare

adoptării actului normativ, în desele situații de neco -

relare a textelor modificate, completate sau abrogate

cu cele ale textului originar.) De exemplu, există

situaţii în care nu se intervine legislativ asupra tuturor

textelor care conţin o trimitere la un articol abrogat

prin chiar acel act, iar în lipsa voinţei exprese a

legiuitorului, textul rămâne cu erori substanţiale

pentru înţelegerea și aplicarea prevederilor legale. Iar

în cazul curățării și actualizării actului respectiv prin

republicare, aceasta devine inutilă și chiar imposibilă,

deoarece conține contradicții și suprapuneri de texte

prin renumerotarea lor.

În aceste cazuri de necorelare intralegis la tivă,

pentru remedierea lor, s-ar putea face o legătură cu

unele procedee de tehnică legislativă, abrogarea tacită

sau implicită, care nu rezultă dintr-o mani festare

expresă de voinţă a organului abrogator, ci din

adoptarea unei norme contrare celei existente sau

abrogarea expresă indirectă, atunci când se pre -

cizează doar generic că dispoziţiile contrare legii se

abrogă.

În practică însă, evidența oficială a legislației

nu utilizează aceste procedee, iar legea cadru privind

normele de tehnică legislativă, prevede că în vederea

abrogării, dispozițiile normative vizate trebuie deter -

minate expres, prin menționarea tuturor datelor de

deci caracterul unei „sancţiuni” adresată celor doi co-

legislatori pentru imposibilitatea găsirii unui

compromis asupra formei finale a unui proiect

legislativ.

Publicarea şi intrarea în vigoare a legii

Asimilată în doctrină faptelor juridice

53

, publi -

carea legii constituie ultimul act prin care se încheie

procesul legislativ

54

și care precede intrarea în

vigoare a acesteia, pentru că în intervalul de timp

legal între publicare și intrare în vigoare se presupune

că destinatarii acesteia, persoane fizice sau autorități

publice, iau cunoștință de reglementarea respectivă.

Se creează, astfel, o ficțiune juridică, ”în virtutea

căreia autoritățile publice presupun cunoașterea legii

de către toți cei cărora li se adresează.”

55

În terminologia dreptului constituțional, timpul

îmbracă ”forma” intrării în vigoare, ieșirii din

vigoare, prorogării, etc. Toate aceste fapte sunt

condiționate de publicarea textului legal în Monitorul

Oficial al României, Partea I. Data publicării nu

coincide cu data intrării în vigoare, (cu excepția,

bineînțeles a ordonanțelor de urgență) deoarece art.78

din Constituția României, republicată, prevede că

legea se publică în Monitorul Oficial și intră în

vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată

ulterioară prevăzută în textului ei.

Cu privire la modul de calcul al intrării în

vigoare a actelor normative, Legea nr.24/2000 pri -

vind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea

actelor normative, republicată, prevede, la art.12

alin.(1), că ”legile și ordonanțele emise de Guvern în

baza unei legi speciale de abilitare intră în vigoare la

3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al

României, Partea I, sau la o dată ulterioară prevăzută

în textul lor. Termenul de 3 zile se calculează pe zile

calendaristice, începând cu data publicării în

Monitorul Oficial al României și expiră la ora 24,00

a celei de-a treia zi de la publicare.”

57

Art.65 alin.(3) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică

legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,

republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260

din 21 aprilie 2010, cu modificările și completările ulterioare.

58

Ultimele două cazuri nu se referă la texte constituţionale în

vigoare, ci au fost prevăzute în proiectul Legii privind revizuirea

Constituţiei, avizat de Consiliul Legislativ la data de 9 iunie

2011: Art. 90 alin.(3) şi (4)- Referendumul – „(3) Punctul de

vedere al Parlamentului asupra iniţierii referendumului de către

Preşedintele României se exprimă, printr-o hotărâre adoptată de

Parlament, cu votul majorităţii membrilor prezenţi, în termen de

cel mult 30 de zile calendaristice de la solicitarea Preşedintelui.

(4) Dacă hotărârea Parlamentului nu este adoptată în termenul

prevăzut la alineatul (3), procedura de consultare a Parlamentului

se consideră îndeplinită, iar Preşedintele României poate emite

decretul privind organizarea referendumului.”; Art.103 alin.(2) –

Învestitura – „(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va

cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al

Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Parlamentul se va pronunţa prin vot asupra formării noului

Guvern în termen de 10 zile de la data solicitării votului de

încredere. În caz contrar, după trecerea celor 10 zile, candidatul

propus, împreună cu programul şi lista Guvernului, va fi

considerat respins de către Parlament, iar Preşedintele României

va desemna un alt candidat pentru funcţia de prim-ministru.”



prin interpretare (con)textuală și coroborare cu unele

fapte juridice, în special cu timpul, rezultând astfel

unele ficțiuni și prezumții legale.

În cadrul procedurii parlamentare, acceptarea

tacită este prezentă în cadrul mai multor etape și sub

denumiri diferite: susținere tacită, în cazul punctului

de vedere al Guvernului la o propunere legislativă

care implică cheltuieli bugetare, în cadrul activităților

pregătitoare care preced dezbaterea și votarea legii

sau adoptare tacită în cazul votării proiectului

legislativ de către prima Cameră sesizată.

Utilizarea tăcerii în cadrul materiilor constitu -

ţionale nu se oprește doar la procedura parlamentară

generală, fiind identificată și la alte proceduri speciale,

cum ar fi angajarea răspunderii Guvernului, referen -

dumul, învestitura Guvernului.

58

Termino lo gic, expre -

sia caracteristică care exprimă efectele tăcerii în dreptul

public este „se consideră” acceptat/respins/ adoptat etc.,

iar prin astfel de expre sii, precum ”se consideră”, o ipo -

teză este calificată ca prezumție juridică.

În general, însă, legiferarea prin acceptare

tacită nu pare a fi o veritabilă modalitate de adoptare

a actelor normative decât în rare cazuri. Există doar

mai multe nuanţe ale tăcerii, în funcţie de sistemele

bicamerale specifice fiecărui stat – unitar sau federal –,

care prevăd competenţe şi funcţii diferite pentru

camerele parlamentelor, atât în domeniul iniţiativei

legislative, cât şi în cel al adoptării legilor.

Totodată, din perspectiva funcţionalităţii

procedurii legislative, opinăm că ar fi de dorit un

identificare a acestora

57

. Abrogarea tacită este un

procedeu periculos de tehnică legislativă, chiar dacă

sau cu atât mai mult cu cât ea este rezultatul

interpretării unei autorități care aplică legea, în lipsa

acțiunii autorității care adoptă legea. Iar în cazul unui

text legal, pot apărea astfel mai multe interpretări

pentru aceeași situație legală, deoarece constatarea

abrogării implicite are, în principiu, doar un efect

inter partes, ceea ce conduce la insecuritate juridică.

Abrogarea expresă indirectă este asemănătoare cu cea

tacită, căci prevederea din legea nouă potrivit căreia

“orice alte dispoziţii contrare se abrogă” lasă inter -

pretului sarcina, ca şi abrogarea tacită, de a determina

normele abrogate.

Revenind la contradicțiile intratextuale, și refe -

rindu-ne la operațiunea legală de republicare a actelor

normative, lipsa de unitate și uniformitate a unui act

normativ, considerăm că ar putea fi evitată prin

instituirea unui procedeu tehnic, similar celor expuse,

însă fără afectarea fondului – în limite riguros deli -

mitate și doar în cazuri limitativ prevăzute – care să se

refere doar la forma actului – și să presupună ca în

cazul constatării unor necorelări de formă, acestea să

poată fi remediate prin utilizarea unei actualizări

tacite, care să fie permisă doar în scopul republicării

actului și să fie realizată de inițiatorul formei repu -

blicabile, care, în cazul legilor, este chiar Parla mentul.

III. Concluzii privind efectele juridice ale acceptării tacite – forme și instituții juridice

Este evidentă diversitatea utilizării tăcerii

juridice în cadrul vieții actelor normative, începând

de la procedura parlamentară de adoptare a lor și

terminând cu abrogarea sau căderea în desuetudine a

acestora.

Însă identificarea procedurilor tacite nu reiese

întotdeauna de la prima vedere. Astfel, dacă termi -

nologic nu există un indiciu în acest sens, adică

legiuitorul nu alătură cuvinte precum tacit sau

implicit diverselor instituții pe care le reglementează,

găsirea efectului juridic al tăcerii trebuie realizată



propus în forma adoptată de comitetul de conciliere.

Astfel, dacă acest comitet nu ajunge să se pronunţe

asupra unui proiect comun în termenul legal de 6/8

săptămâni, sau dacă PE şi Consiliul nu adoptă actul

conform cu poziţia comună adoptată de comitet

într-un nou termen de 6/8 săptămâni – ulterior celui

în care a deliberat Comitetul de conciliere –, actul nu

este adoptat şi procedura legislativă se încheie.

Independent de aceste considerații, acceptarea

tacită își poate dovedi utilitatea și eficiența dacă ar fi

instituită ca un procedeu de tehnică legislativă, care

să ajusteze unele erori materiale intratextuale ale

legiuitorului, contribuind astfel la fluentizarea și

accesibilitatea actelor normative, prin eliminarea

contradicțiilor sau a situațiilor ambigue apărute în

urma intervențiilor legislative multiple și complexe.

termen în interiorul căruia să se pronunţe şi camera

decizională, deoarece, în acest caz, cu toate că tăcerea

camerei decizionale nu poate fi considerată accep -

tare, amânarea în timp a exprimării voinţei legiui -

torului poate lăsa fără obiect proiectele legislative

adoptate de prima cameră sesizată, ca urmare a

schim bărilor sau dispariţiei realităţilor sociale pe care

s-au fundamentat. Un exemplu în sensul termenelor

procedurale de adoptare a actelor normative este cel

al Parlamentului şi al Consiliului Uniunii Europene,

instituţii care, dacă ar putea fi comparate cu cele două

camere ale unui parlament bicameral, ar avea cali -

tatea de camere decizionale în cadrul celei de-a treia

lecturi a procedurii de legiferare unionale. În acest

caz, tăcerea legiuitorului după trecerea termenului de

şase/opt săptămâni are ca efect respingerea actului

I. În încercarea de a demonstra complexitatea

problematicii rectificărilor, în ciuda faptului că,

potrivit cadrului legislativ specific materiei (art.5

alin.(3) din Legea nr.73/1993 pentru înființarea,

organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ,

republicată, cu modificările și completările ulterioare,

art.17 din Legea nr.202/1998 privind organizarea

Monitorului Oficial al României, republicată, art.71

din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică

legislativă pentru eleborarea actelor normative, repu -

blicată, cu modificările și completările ulterioare),

acestea se rezumă sau, altfel spus, ar trebui să se

rezume numai la erorile materiale, considerăm util a

începe exemplificarea cu cererile soluţionate cu aviz

negativ:

a) cererea de rectificare a Ordonanţei de

urgenţă a Guvernului nr.67/2013 pentru modifi -

carea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2002

privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie

pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de

stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din

grădiniţele de stat şi private cu program normal de

4 ore;

– prin cerere se solicita o rectificare în

cuprinsul pct.2 al articolului unic din Ordonanţa de

urgenţă a Guvernului nr.67/2013 (cu referire la norma

de la art.4 alin.(2) din Ordonanţa de urgenţă a

Guvernului nr.96/2002), ce constă în scrierea „...

pentru produsul lactat şi, respectiv, pentru produsul

lactat şi, respectiv, pentru produsul de panificaţie, în

cadrul unor proceduri de atribuire separate sau în

cadrul unei singure proceduri de atribuire defalcată

pe loturi aferente fiecărui tip de produs, licitaţia

electronică ca fază finală a procedurii de atribuire

fiind organizată în mod obligatoriu”, faţă de varianta

publicată „...pentru întregul pachet sau distinct, pen -

tru produsul lactat sau pentru produsul de pani ficaţie,

faza finală a procedurii de atribuire fiind organizată în

mod obligatoriu prin licitaţie publică”.

– analizând fondul reglementării, s-a constatat

că prin varianta propusă prin cererea de rectificare se

prevedea atribuirea contractului de achiziţie în cadrul

unor proceduri de atribuire separate sau în cadrul unei

singure proceduri, în vreme ce astfel cum reiese din

varianta publicată, atribuirea contractului de achiziţie

vizează întregul pachet sau distinct produsul lactat

sau produsul de panificaţie, ceea ce schimbă fondul

şi sensul reglementării;

– s-a semnalat totodată faptul că în varianta

propusă spre rectificare se regăseşte deja şi o eroare

materială prin repetarea sintagmei „pentru produsul

lactat şi, respectiv, ...” în cadrul normei;

– pe fond, o astfel de solicitare este de natura

modificării actului normativ, fără a fi susceptibilă a fi

promovată prin rectificarea actului, în conformitate

cu prevederile legale specifice din materia recti -

ficărilor;

– conform art.17 din Legea nr.202/1998privind organizarea Monitorului Oficial al României,

republicată, coroborat cu art.71 din Legea nr.24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elabo -

rarea actelor normative, republicată, cu modificările

şi completările ulterioare, Consiliul Legislativ avi -zează numai rectificările aduse textelor unor actenormative, în cazul în care, ulterior publicării tex -tului respectiv în Monitorul Oficial, se descoperă

erori materiale;

– or situaţia de faţă nu constituie o eroare

materială, schimbările prevăzute în text afectând

fondul reglementării, astfel că o astfel de solicitare



În legătură cu unele propuneri de rectificăritransmise spre avizare Consiliului Legislativ în anul 2013

Madeleine Ploştinariu

Consilier



de rectificare a Ordinului ministrului justiţiei

nr.3406/C/2012 pentru aprobarea Sistemului de

evidenţă a datelor pentru personalul din sistemul

administraţiei penitenciare, nemotivată în confor -

mitate cu Ordinul Secretarului General al Guvernului

nr.591/2012 privind procedurile publicării, repu bli -

cării şi rectificării, precum şi ale publicării în numere

speciale, cu tiraj limitat, a actelor în Monitorul Oficial

al României, se solicita o rectificare care viza conţi -

nutul anexei nr.17 la Anexă, publicată în facsimil în

bis-ul editorialului, soluţionată tot prin aviz negativ;

– prin cerere se arăta faptul că „în Monitorul

Oficial al României nr.62 bis din 29 ianuarie 2013,

Partea I, a fost publicată Anexa – Sistemul de evi -

denţă a datelor pentru personalul din sistemul

administraţiei penitenciare, aprobată prin Ordinul

ministrului justiţiei nr.3406/C/2012”;

– în continuare se preciza că „după publicare

a fost identificată o eroare materială în sensul că, din

anexa nr.17 la Sistemul de evidenţă a datelor pentru

personalul din sistemul administraţiei penitenciare,

care cuprinde 3 (trei) pagini, a fost tipărită doar prima

pagină”, solicitându-se publicarea unei rectificări

care să cuprindă textul lipsă al acesteia;

– în urma discuţiilor telefonice purtate la

redacţia Monitorului Oficial a fost precizat faptul că

în forma transmisă de iniţiator spre publicare anexa

nr.17 figura exact în varianta publicată, neavând cele

trei pagini invocate ci doar una, astfel că o eventuală

întregire a acesteia cu alte două pagini cu conţinut

normativ echivalează cu o completare a actului nor -

mativ;

– analizând fondul reglementării s-a constatat

totodată faptul că textul anexelor publicat în bis-ul

editorialului este reprodus în facsimil, de unde reiese

că nu poate fi vorba despre o eventuală omisiune a

textelor cu prilejul publicării actului normativ, cât şi

faptul că astfel cum se finalizează anexa nr.17 în

forma publicată nu atrage după sine o continuitate

necesară a conţinutului normativ, fapt pentru care s-a

achiesat la punctul de vedere prezentat de repre -

zentanţii Monitorului Oficial, cu atât mai mult cu cât,

fiind vorba despre un model de formular reprodus în

facsimil, acesta nu poate fi redat întocmai prin

procedura rectificării, ci trebuie transmis de către

iniţiator redacţiei Monitorului Oficial în format

electronic;

nu poate fi promovată prin procedura rectificării

actelor normative;

– s-a semnalat faptul că în forma de proiect a

Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.67/2013,

astfel cum a fost transmisă spre avizare şi avizată

favorabil cu observaţii şi propuneri de Consiliul

Legislativ cu avizul nr.611 din 26 iunie 2013, figura

forma din varianta publicată a actului normativ;

– de asemenea, nici în forma transmisă redac -

ţiei Monitorului Oficial spre publicare textul în cauză

nu cuprindea modificarea propusă;

– s-a reţinut totodată faptul că proiectul legii

de aprobare a ordonanţei în cauză a fost depus la

Senat, ca primă Cameră sesizată, în vederea începerii

desfăşurării procedurii legislative pentru adoptarea

acesteia, astfel că o eventuală corecţie a textului se

poate realiza concomitent cu adoptarea legii de

aprobare a ordonanţei de urgenţă.

b) obiectul cererilor de rectificare avizate

negativ a privit şi acte normative în executare, cum ar

fi cererea de rectificare a Hotărârii Guvernului

nr.524/2013 pentru modificarea Hotărârii Guvernului

nr.144/2013 privind organizarea şi funcţionarea

Ministerului Sănătăţii, publicată în Monitorul Oficialal României, Partea I, nr.487/2013, sau Hotărârea

Guvernului nr.1308/2012 pentru modificarea Hotă -

rârii Guvernului nr.935/2011 privind promovarea

utilizării biocarburanţilor şi a biolichidelor, precum

şi pentru modificarea şi completarea Hotărârii

Guvernului nr.928/2012 privind stabilirea condiţiilor

de introducere pe piaţă a benzinei şi motorinei şi

de introducere a unui mecanism de monitorizare

şi reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,nr.895 din 28 decembrie 2012;

– pentru ambele cereri s-a apreciat că situaţiile

prezentate nu constituie erori materiale, schimbările

prevăzute în text afectând fondul reglementării, astfel

că o astfel de solicitare nu poate fi promovată prin

procedura rectificării actelor normative, ci prin

modificarea acestora;

c) o altă categorie de acte normative care au

primit aviz negativ o constituie ordine ale miniştrilor

(acestea nefiind supuse avizării de către Consiliul

Legislativ nici în faza de proiect, dar pentru care se

emite totuşi aviz în situaţia unei solicitări de

rectificare pentru astfel de acte); astfel, prin cererea



nr.96/2012, cu referire la norma de la art.5 alin.(2)

lit.c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului

nr.292/2000;

– prin cerere se făcea vorbire de faptul că

„titulatura corectă a instituţiei invocate este Agenţia�aţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, şi

nu „Agenţia de Cadastru şi Publicitate Imobiliară”

cum figurează în textul propus spre rectificare,

practic sintagma în cauză fiind eliptică de termenul

„Naţională”;

– în continuare prin cerere se preciza faptul că,

„din analiza dispoziţiilor art.3 alin.(1) din Legea

cadastrului şi publicităţii imobiliare nr.7/1996, repu -

blicată, cu modificările şi completările ulterioare,

rezultă că denumirea instituţiei respective este

Agenţia �aţională de Cadastru şi Publicitate Imo -

biliară”;

– analizând fondul reglementării s-a constatat

faptul că cele prezentate în cerere sunt justificate,

întrucât în cadrul normei de la art.3 alin.(1) din

Legea nr.7/1996, republicată, astfel cum a fost

modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guver -

nului nr.16/2012, se precizează în mod expres

titulatura corectă a instituţiei ca fiind „Agenţia

Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară”,

respectivul alineat debutând astfel: „(1) Agenţia

Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

denumită în continuare Agenţia �aţională...”

– de asemenea s-a reţinut şi faptul că forma

de proiect a Ordonanţei de urgenţă Guvernului

nr.96/2012 a fost transmisă spre avizare şi avizată

favorabil de Consiliul Legislativ cu avizul nr.1108

din 20 decembrie 2012, iar proiectul legii de aprobare

a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2012 a

fost înregistrat la Senat pentru dezbatere, în vederea

începerii desfăşurării procedurii legislative pentru

adoptarea acesteia.

Faţă de cele anterioare, s-a apreciat că ope -

raţiunea de rectificare se limitează numai la eroarea

materială, ce poate fi corectată prin procedura recti -

fi cării, în condiţiile prevăzute la art.17 din Legea

nr.202/1998, republicată şi ale art.71 din Legea

nr.24/2000, republicată, cu modificările şi comple -

tările ulterioare.

b) prin cererea de rectificare a Legii

nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii

nr.286/2009 privind Codul penal se solicitau unele

– s-a concluzionat că intervenţia preconizată

este de esenţa completării anexei nr.17, fapt realizabil

fie prin procedura completării actului normativ de

bază, fie prin modificarea anexei în cauză printr-un

alt ordin al ministrului justiţiei şi înlocuirea acesteia

cu anexa la ordinul modificator;

– nu se reţinea în sarcina Consiliului Legis -

lativ, în baza legii sale de înfiinţare, organizare şi

funcţionare nr.73/1993, republicată, avizarea de către

acesta, a proiectelor altor acte normative, altele decât

legi, hotărâri, ordonanţe ale Guvernului şi actele

Consiliului Concurenţei, astfel că nici Ordinul minis -

trului justiţiei nr.3406/C/2012 pentru aprobarea Siste -

mului de evidenţă a datelor pentru personalul din

sistemul administraţiei penitenciare nu fusese avizat,

în fază de proiect, de către Consiliul Legislativ.

II. O altă categorie este cea a avizelor favo ra -

bile cu observaţii şi propuneri prin care s-a urmărit

îndreptarea exclusivă a erorilor materiale din cuprin -

sul actelor normative ulterior momentului publicării

acestora în Monitorul Oficial, cu respectarea preve -

derilor specifice din materia rectificărilor. Şi în acest

caz rectificările au vizat toate categoriile de acte

normative, de la legi şi ordonanţe de urgenţă ale

Guvernului, ordonanţe simple, hotărâri de Guvern,

dar şi ordine ale miniştrilor. În acest sens dăm câteva

exemple care vizează îndeosebi acte normative cu

forţă juridică superioară:

a) prin cererea de rectificare a Ordonanţei de

urgenţă a Guvernului nr.96/2012 privind stabilirea

unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei

publice centrale şi pentru modificarea unor acte

normative se solicita îndreptarea unei erori în cuprin -

sul art.33, pct.II din ordonanţa supusă rectificării, cu

referire la art.5 alin.(2) lit.c) din Ordonanţa de

urgenţă a Guvernului nr.292/2000, constând în

redarea corectă a titulaturii Agenţiei �aţionale deCadastru şi Publicitate Imobiliară, faţă de varianta

publicată „Agenţia de Cadastru şi Publicitate Imo -

biliară”.

– analizând cererea de rectificare, textul Ordo -

nanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2012, al Legii

cadastrului şi publicităţii imobiliare nr.7/1996,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

s-au constatat următoarele:

– presupusa eroare se regăsea în cuprinsul

art.33 pct.II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului



2011/2013, la nr.crt.11 aferent textului Ordonanţei de

urgenţă a Guvernului nr.22/2009, unde la pct.14

figurează sintagma corectă „autorizaţiile de asig nare”,

s-a considerat întemeiată solicitarea de rectificare ;

– mai mult, definiţia termenului „asignare”

conform dicţionarului explicativ al limbii române

este „repartizarea frecvenţelor de lucru pentru diferite

staţii de radiocomunicaţii”, de unde reiese corecti -

tudinea utilizării acestui termen în context, şi nu

„asigurare”;

– se reţinuse şi faptul că forma de proiect a

Legii nr.67/2013 nu fusese transmisă spre avizare

Consiliului Legislativ, fiind o lege de aprobare.

III. În materia rectificărilor, pe lângă obiectul

solicitării în sine, care de multe ori ridică probleme

prin neîncadrarea sa în categoria erorilor materiale,

există şi situaţii de natură operativă prin care se

întâmpină dificultăţi la întocmirea avizelor deoarece

fie există periodic cereri de rectificare nemotivate în

conformitate cu art.12 alin.(3) din Ordinul secre -

tarului general al Guvernului nr.591/2012, fapt pentru

care pentru soluţionarea acestora cu aviz favorabil,

este imperios necesar a se contacta iniţiatorii, în

sensul completării cererilor cu motivarea corespun -

zătoare, fie cererile de rectificare nu sunt redactate în

condiţiile stabilite prin normele legale şi nici nu sunt

indicate, în cele mai multe cazuri, persoanele care să

poată da explicaţii, informaţii sau precizări pe tot

parcursul procedurii de rectificare (potrivit art.12 din

Ordinul sus-menţionat), sau chiar să existe situaţii în

care să se fi ocolit procedura de rectificare stabilită de

Legea nr.202/1998, republicată, de a se adresa în

primul rând Secretariatului General al Guvernului,

care este autorizat de a dispune publicarea în

Monitorul Oficial al României, pe baza avizului

Consiliului Legislativ şi/sau solicitări de rectificare a

unor acte normative anterior publicării acestora în

Monitorul Oficial, ştiut fiind că „în conformitate cu

art.17 alin.(1) din Legea nr.202/1998 privind orga -

nizarea Monitorului Oficial al României, republicată,

cu modificările ulterioare, în cazul în care, dupăpublicarea actului normativ, se descoperă erorimateriale, la cererea organului emitent, adresatăSecretariatului General al Guvernului, se procedeazăla publicarea unei rectificări”.

IV. O situaţie aparte în cazul avizelor favo -

rabile o constituie rectificarea unor acte normative cu

rectificări în cuprinsul art.111 pct.2 şi 3 din Legea

nr.187/2012 (cu referire la art.23, 24 şi art.18 din

Legea nr.656/2002), în sensul marcării acestora ca

art.29, art.31 şi, respectiv, art.25, urmare a repu -

blicării actului normativ în cauză. Astfel, prin cerere

se explica necesitatea rectificării dat fiind faptul că

„modificarea propusă prin Legea nr.187/2012 la

art.23 şi 24 din Legea nr.656/2002 a avut în vedere

versiunea anterioară a Legii nr.656/2002, anterior

republicării acesteia în Monitorul Oficial al României

nr.702 din 12 octombrie 2012”;

– totodată în Nota Departamentului Legislativ

al Camerei Deputaţilor nr.64a/1 din 20 februarie 2013

cu privire la prezenta cerere, se arăta faptul că

„modificarea propusă prin Legea nr.187/2012 la

art.23 şi 24 din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea

şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru

instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a

finanţării actelor de terorism, a avut în vedere forma

Legii nr.656/2002 anterior republicării acesteia în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.702 din

12 octombrie 2012”;

– analizând fondul reglementării, s-a constat, şi

în acest caz, că solicitarea înaintată este întemeiată.

c) prin cererea de rectificare a Legii nr.67/2013

pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului

nr.19/2011 privind unele măsuri pentru modificarea

unor acte normative în domeniul comunicaţiilor

electronice, se solicita o rectificare la pct.2 al arti -

colului unic din Legea nr.67/2013 pentru aprobarea

Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.19/2011

privind unele măsuri pentru modificarea unor acte

normative în domeniul comunicaţiilor electronice, cu

referire la art.10 alin.(2) pct.14 din Ordonanţa de

urgenţă a Guvernului nr.22/2009, ce constă în scri -

erea termenului „asignare” în loc de „asigurare” în

cadrul sintagmei „acordă autorizaţiile de asigurare a

frecvenţelor radio”;

– având în vedere că solicitarea rectificării a

fost iniţiată de Senat, s-a considerat îndeplinită pro -

cedura iniţierii unei astfel de cereri în cazul legilor;

– în urma analizei fondului reglementării,

coroborat cu cele semnalate, precum şi din analiza

documentaţiei anexate, îndeosebi a amendamentelor

admise la proiectul de lege pentru aprobarea Ordo -

nanţei de urgenţă a Guvernului nr.19/2011, prevăzute

în anexa la Raportul comun suplimentar nr.XX/417/



individuale (spre ex. decrete privind conferirea unor

decoraţii) şi/sau acte administrative individuale (spre

ex. hotărâri privind acordarea de ajutoare de urgenţă,

de trecere a unor imobile din domeniul privat al

statului în domeniul public, de alocări de sume din

Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului

pentru unele judeţe sau de acordare, redobândire sau

renunţare la cetăţenia română, care rezolvă o situaţie

concretă), şi, ca urmare, nu sunt supuse avizării

Consiliului Legislativ.

O situaţie aparte a actelor restituite o constituie

cererile de rectificare ale hotărârilor Curţii Europene

a Drepturilor Omului restituite pe considerentul

actului jurisdicţional, de dispoziţie al Curţii Euro -

pene a Drepturilor Omului, prin care se soluţionează

un litigiu concret şi care nu intră sub incidenţa

prevederilor specifice procedurii rectificării, astfel că

rectificarea acestuia nu presupune avizul Consiliului

Legislativ. De altfel tot pe considerentul actului

jurisdicţional se restituie şi decizii ale Înaltei Curţi

de Casaţie şi Justiţie sau ale Curţii Constituţionale.

Deşi aparent strictă şi aridă, materia recti -

ficărilor ascunde totuşi o complexitate într-o continuă

dinamică, datorată în mare parte şi schimbării vieţii

sociale, reglementărilor în exces pe fondul necesităţii

corelării perfecte a textelor vizând acelaşi obiect şi

care, nu de puţine ori, se regăsesc în acte normative

diferite.

caracter internaţional, în cazul în care se constată ori

unele erori de traducere şi redactare a actului tradus

(acestea trebuiau însă însoţite de avizul traducătorului

autorizat) sau erori în cuprinsul variantei date pu -

blicităţii, pentru corelarea textelor cu cel/cele oficiale.

Există şi situaţii atipice ca cele în care, deşi Părţileiniţiaseră schimbul de note verbale în vederea îndrep -

tării erorilor materiale descoperite ulterior în textul

Tratatului, şi conveniseră asupra acestora în cadrul

negocierilor, cum impun textele specifice în acest

domeniu, aceste Note verbale au fost transmise Con -

siliului Legislativ spre pronunţare asupra oportu -

nităţii promovării rectificării, şi nu direct redacţiei

Monitorului Oficial, cum ar fi fost normal, o dată ce

procedura era îndeplinită.

V. Restituirea solicitărilor de rectificare pentru

alte categorii de acte decât cele normative constituie

şi aceasta o parte a obiectului acestei materii care

presupune în primul rând aprecierea caracterului

normativ sau nu al respectivului act. Precizăm faptul

că în acord cu dispoziţiile specifice din Ordinul

secretarului general al Guvernului nr.591/2012, Con -

siliul Legislativ este singura autoritate în măsură să

aprecieze caracterul normativ al actelor, inclusiv

pentru unele hotărâri ale Guvernului.

De obicei, în adresele de restituire a unor rec -

tificări la unele acte legislative, s-a apreciat că acestea

nu sunt acte normative, prin conţinutul lor fiind acte

Mihail Măgu rea nu

s-a născut la 20 februa rie

1886 la Bucureşti. În

1908 şi-a luat licenţa la

Facultatea de Drept a

Universităţii din Bucu -

reşti, iar doctoratul l-a

susţinut la Facultatea de

Drept a Universităţii din

Paris. După terminarea

studiilor juridice a fost,

pe rând, magistrat stagiar, ajutor de judecător,

judecător-preşedinte de tribunal, prim-preşedinte de

tribunal, consilier de Curte de Apel, referent titular şi

apoi consilier permanent la Consiliul Legislativ. În

magistratură a funcţionat din 1911 în Vechiul Regat.

După primul război mondial, Mihail Măgureanu a

devenit, în perioada 1918 – 1924, preşedinte de

tribunal în Basarabia şi, în perioada 1924 – 1926,

prim-preşedinte de tribunal în Transilvania. Deci a

activat cu succes în două din provinciile ce au revenit

în hotarele fireşti ale României, după războiul de

reîntregire a ţării.

Mihail Măgureanu a făcut parte din Consiliul

Legislativ încă din momentul în care această

importantă instituţie a început să funcţioneze. Astfel,

în 1926 era referent titular în Secţiunea a doua de

drept privat a Consiliului Legislativ interbelic, iar în

1936 se menţiona că ocupa înalta funcţie de consilier

permanent în aceeaşi Secţiune a doua

1

.

După cum preciza Alexandru N. Gane, cel dintâi

prim-preşedinte al Consiliului Legislativ, în discursul

rostit cu prilejul împlinirii unui an de la crearea

Consiliului Legislativ interbelic, Mihail Măgureanu

făcea parte din comisia care se ocupa de elaborarea

proiectului noului Cod Civil, cod ce era prevăzut să

constituie un element deosebit de important în procesul

de unificare legislativă a ţării. Mihail Măgureanu,

împreună cu reputatul jurist, specialist în drept privat,

Mihail Eliescu, precum şi cu Petre Paul Anca şi-au luat

ca sarcină suplimentară tratarea anumitor părţi din

materia obligaţiunilor

2

. În discursul rostit la deschiderea

celui de al 4-lea an de activitate a Consiliului Legislativ,

Alexandru N. Gane arăta, referindu-se la pregătirea

noului Cod Civil, că întreaga Carte I-a despre per soaneva fi în curând terminată, cu ajutorul eminenţilor refe -

renţi Mihail Măgureanu, Mihail Eliescu, Petre Paul

Anca şi datorită concursului consilierilor temporari

Grigore Ştefănescu, A. Alexiu, A. Cerban şi G. Plastara

3

.

PERSONALITĂŢI ALE CONSILIULUI LEGISLATIVde-a lungul timpului

M e d a l i o n

Mihail Măgureanu – locţiitor de prim-preşedinteal Consiliului Legislativ interbelic,

victimă a represiunii comuniste

Sorin POPESCU Tudor PRELIPCEANU

Preşedinte de Secţie

Consiliul Legislativ

1i Consiliul Legislativ. Zece ani de activitate 1926-1936,

Bucureşti, Institutul de Arte Grafice „Luceafărul”, [1936], p.463.

2 Discursul ţinut de d-l Prim-preşedinte Alexandru �. Gane, cuocazia împlinirii primului an de la crearea Consiliului Legislativ,în: „Curierul Judiciar” nr.7, 1927, p.3.

3

Alexandru �. Gane: Din activitatea Consiliului Legislativ.Discurs rostit la deschiderea celui de al 4-lea an de activitate aConsiliului Legislativ, Bucureşti, 1929, p.13.


De îndată ce această operă a fost sfârşită,comentatorii au început opera de sistematizare:găsirea principiilor a căror aplicaţiune o fac textele,degajarea regulilor generale, stabilirea legăturiiîntre ele.

În sfârşit, pe nesimţite, ideile s-au modificat,interpretarea a devenit comparativă şi critică: se scotla iveală lipsurile şi nedreptăţile legii, se urmăreştemodificarea ei.

�e găsim, în ce priveşte noul Cod Comercial,în prima perioadă arătată.

La alcătuirea acestui cod, ce intră în vigoarela 1 mai 1939, reclamat în primul rând de necesităţide ordin politic, s-a ţinut seamă de deziderateledoctrinei, de legiuirile altor ţări şi s-au avut în vedereproiectele întocmite în ţări străine.

�imeni mai mult decât domnii Paul I. Deme -trescu şi I. L. Georgescu, referenţi titulari la ConsiliulLegislativ, care au luat parte la toate lucrările deelaborare a Codului Comercial, nu ar fi mai îndrituiţisă dea un prim comentar al Codului unificat,instrument de interpretare, destinat să precizezesensul exact al dispoziţiunilor legii, care, astfel cumeste conceput, va fi de un real folos celor căroralucrarea se adresează”.

În urma înaintării lui Ioan Ionescu-Dolj, la

17 mai 1938, în funcţia de prim-preşedinte al Consi -

liu lui Legislativ, a rămas vacantă funcţia de preşe -

dinte al Secţiunii I-a de drept public, în care a fost

promovat Mihail Măgureanu, pentru meritele sale

profesionale deosebite. În felul acesta, Mihail Măgu -

reanu, de formaţie distins şi scrupulos fost magistrat,

a trecut de la Secţiunea a II-a la Secţiunea I-a. În

1943, Mihail Măgureanu continua să fie preşedinte

al Secţiunii I-a, dar, totodată, a condus ad interim

Consiliul Legis lativ, ca locţiitor de prim-preşedinte.

A îndeplinit această sarcină o scurtă perioadă de timp,

şi anume de la pensionarea, în 1943, a lui Ioan

Ionescu-Dolj şi până la numirea, în acelaşi an, a lui

Ion Setlacec în funcţia de prim-preşedinte al Consi -

liului Legislativ.

Mihail Măgureanu a fost preşedinte al Secţi -

unii I-a a Consiliului Legislativ până la desfiinţarea

abuzivă, în 1948, a acestei instituţii ce şi-a creat o

deosebită reputaţie în ţară prin probitatea ei profe -

sională.

Mihail Măgureanu a mai îndeplinit în cursul

carierei sale şi funcţia de subsecretar de stat la Preşe -

dinţia Consiliului de Miniştri în guvernul prezidat de

Patriarhul Miron Cristea, în perioada 30 martie 1938-


Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

În discursul rostit la deschiderea celui de al 5-lea an de

activitate a Consiliului Legislativ, Alexandru N. Gane

anunţa prezenţa lui Mihail Măgureanu în comisia care,

cu o asiduitate vrednică de toată lauda, a făcut în ceamai mare parte şi coordonarea textelor pentru alcătuirea

proiectului noului Cod Civil, din care mai făceau parte:

referenţii titulari Mihail Eliescu şi Petre Paul Anca,

precum şi referenţii stagiari Raul Teodorescu şi Virgil

Economu

4

.

Preocupat de ne ce -

sitatea unificării le gis la ţiei

ţării, Mihail Măgu reanu a

scris pre faţa la cartea

Codul co mercial Carol alII-lea, publicată la Editura

Car tea Românească, ca re

i-a avut drept au tori pe

Paul I. Deme trescu şi

I.L. Georgescu, membri ai

Consiliului Legislativ in -

ter belic. În această pre faţă, Mihail Măgureanu arăta:

„Tribunul Sédillez5, în cartea sa „De l’unité enpolitique et en législation” [„Unitatea în politică şi în

legislaţie”]

6, scria: „Un code ne se fait ni avec desidées neuves, ni avec des idées usées, mais avec desidées saines, applicables aux besoins présents”7.

„Înfăptuirea unui atare cod a fost urmărită decei care în decurs de 15 ani s-au străduit să dea ţăriiCodul Comercial unificat.

Comentatorul unui text de lege se găseşte în faţaunei reguli scurte, destinată să răspundă la tot, iar elurmăreşte să o aprofundeze, completeze şi dezvolte.

Din acest punct de vedere, comentatoriiCodului Civil napoleonean pot fi împărţiţi în treicicluri corespunzând unor perioade de timp distincte.

În perioada imediat următoare codificării,comentatorul a urmărit să înţeleagă şi să aplicelegea, să precizeze sensul exact al dispoziţiunilor ei,întinderea lor, să claseze ipotezele pe care legiuitorulle-a îmbrăţişat.

4

Alexandru �. Gane: Din activitatea Consiliului Legislative.Discurs rostit la deschiderea celui de al 5-lea an de activitate aConsiliului Legislativ, Bucureşti, 1930, p.8.

5

Mathurin Louis Étienne Sédillez, 1745-1820, personalitate a

Revoluţiei franceze din 1789.

6

Lucrarea a apărut la Paris, la Editura Pougens, în 1802.

7

„Un cod nu se face nici cu idei noi, nici cu idei învechite, ci cu

idei sănătoase, aplicabile necesităţilor actuale”.

generalul Nicolae Samsonovici, episcopul Ioan Suciu,

Gheorghe Taşcă, Aurel Vlad, generalul Alexandru

Tătărescu (1888-1951), al doilea frate al reputatului

politician gorjean Gheorghe Tătărescu. AlexandruTătărescu, general de brigadă în rezervă, cu studii înGermania, fost preşedinte al organizaţiei P�L-Tătărescu din judeţul Gorj, avea să fie arestat înnoaptea 5/6 mai 1950, depus în celula nr. 57 dinsubsolul M.A.I., apoi internat la Sighet, unde şi moareîn 1951. A fost căsătorit, mai întâi, cu o doamnăMongescu şi apoi cu Cireşica (n. 1902), văduvadeputatului şi avocatului Vasile Arjoceanu, politicianfoarte cunoscut în Gorj, rudă cu familia mea (o sorăa mamei, Florica, fusese căsătorită cu fratele luiVasile Arjoceanu, avocatul Ştefan Arjoceanu, avândîmpreună o fată, vara mea primară Florela, căsă -torită Cosmulescu, profesoară, care trăieşte la TârguJiu). Cireşica a stat şi ea în puşcărie în perioadaaprilie 1952 – aprilie 1954, ca „element dubios”8

.

Mihail Măgureanu a încetat din viaţă, în peni -

tenciarul de la Sighetu Marmaţiei, în seara zilei de 14

februarie 1951, după 274 de zile de detenţie, fiind

aruncat în groapa comună. În momentul decesului,

lângă el se găsea Mihail (Miluţă) Romaşcanu [ori -

ginar din satul Plugari, judeţul Iaşi; proprietar de

pământ; fost subsecretar de stat la Ministerul Econo -

miei Naţionale în timpul ministeriatului fostului

decan al Facultăţii de Drept din Bucureşti Ion

N. Finţescu; numit comisar al preţurilor, pe data de

29 august 1942; arestat pe 5/6 mai 1950 şi întemniţat

în penitenciarul din Sighet; fiind condamnat la 24

luni de muncă silnică în lagăr; deşi prin decretul

nr.334/august 1951 este graţiat, a fost eliberat abia în

vara anului 1955, după ce s-a desfiinţat această

închisoare a demnitarilor de la Sighetu Marmaţiei].

Mihail Măgureanu i-a comunicat lui Mihail Romaş -

canu ultimele sale dorinţe, dar conţinutul acestui

veritabil testament a rămas, din păcate, necunoscut.

Mihail Măgureanu, membru de seamă al Consiliului

Legislativ interbelic, a devenit, astfel, unul dintre

emi nenţii jurişti români, martirizaţi de regimul

comunist totalitar.

31 ianuarie 1939. Cu ocazia numirii sale în această

funcţie, în revista „Parlamentul românesc” nr.264-

267, din 31 martie 1938, se arăta: „Jurist eminent,erudit cunoscător al legilor şi excelent tehnician alconfecţionării lor, noul subsecretar al PreşedinţieiConsiliului de Miniştri [Mihail Măgu reanu] va şti săbinemerite cu prisosinţă încrederea ce i s-a acordat,punând în slujba ţării toată puterea sa de muncă şivasta experienţă culeasă în magis tratură şi laConsiliul Legislativ”. A deţinut funcţia de subsecretar

de stat la Preşedinţia Consi liului de Miniştri şi în

guvernul condus de Armand Călinescu, în perioada

7 martie 1939 – 21 septembrie 1939. În perioada

21 septembrie 1939 – 27 septembrie 1939, Mihail

Măgu reanu a fost subse cretar de stat pentru presă şi

informaţii în guvernul în fruntea căruia se afla gene -

ralul Gheorghe Argeşanu, pentru a redeveni apoi

subsecretar de stat la Preşedinţia Consiliului de Miniş tri

în guvernul de sub conducerea lui Constan tin Arg -

etoianu, în perioada 28 septembrie 1939 – 24 no iem brie

1939.

După cel de-al doilea război mondial, în urma

instaurării în ţară a terorii comuniste, Mihail Măgu -

reanu a fost arestat la 6 august 1949, în aşa zisul „lot

al demnitarilor”, şi condamnat la închisoare, pentru

omisiune de denunţ. A fost întemniţat la oribilul

penitenciar din Sighetu Marmaţiei alături de majo -

ritatea personalităţilor politice şi culturale româneşti,

care au activat în anii interbelici şi care s-au opus

comunismului. În închisoarea de la Sighetu Mar maţiei

au suferit un regim de exterminare preşedinţi ai

Consiliului de Miniştri, peste 70 de miniştri, 23 de

generali, savanţi, episcopi, profesori universitari,

lideri ai partidelor istorice. Mulţi dintre aceştia au

murit în această temniţă şi au fost înhumaţi în gropi

comune, în cimitirul săracilor de la Cearda. Între

personalităţile care au decedat în această închisoare

de tristă amintire se numără: Constantin Argetoianu,

Constantin Dinu Brătianu, Gheorghe Brătianu,

generalul Henry Cihoski, Ion V. Gruia, Alexandru

Lapedatu, Iuliu Maniu, Mihail Manoi lescu, Radu

Portocală, Virgil Potârcă, generalul Ioan Răşcanu,

8

Sorin Popescu: Tempi passati, Bucureşti, Editura Continent

XXI, 2012, p.249.





intrat practic în activitate în 1996, a avut, în cursul

timpului, o strânsă colaborare cu editura „Lumina

Lex”. Începând cu anul 1998, la editura „Lumina

Lex” au apărut 6 ediţii ale Repertoriului LegislaţieiRomâniei. În ultimul an al apariţiei, acest repertoriu

era un volum masiv, numărând peste 2200 de pagini.

Din anul 2003, evidenţa oficială a actelor normative

a fost informatizată, renunţându-se, în consecinţă, din

2004, la forma tipărită a Repertoriului LegislaţieiRomâniei. De asemenea, s-au publicat, la această

editură, colecţii de legi. Pentru o perioadă de timp,

„Buletinul de Informare Legislativă” al Consiliului

Legislativ a fost tipărit la editura „Lumina Lex”.

În cursul timpului la editura „Lumina Lex” au

apărut lucrările de mare amploare: Consiliul Legis -lativ. Tradiţie şi modernitate. 1926 – 2001, realizată

de Valer Dorneanu, Sorin Popescu, Ilariu Mrejeru,

Victoria Ţăndăreanu, Tudor Prelipceanu, 2000;

Probleme actuale ale tehnicii legislative, realizată de

Sorin Popescu şi Victoria Ţăndăreanu, 2003; precum

şi volumele: Personalităţi ale Consiliului Legislativde-a lungul timpului, 2004; Stele de primă mărimeale presei juridice româneşti, 2005; Personalităţi aleConsiliului Legislativ de-a lungul timpului, ediţia a

II-a revăzută şi adăugită, 2006; A doua carte cu per -so nalităţi ale ConsiliuluiLegislativ de-a lungultim pului, 2009; A treiacarte cu personalităţi aleConsiliului Legislativ,

2011, volume realizate

de Sorin Popescu şi

Tudor Prelipceanu.

În domeniul publi -

cis ticii, Gheorghe M.

Ţigăeru s-a remarcat ca

redactor șef al „Revistei

de drept comercial” la

care au colaborat cadre

didactice universitare și

Reputatul jurist

Gheorghe M. Ţigăeru s-a

născut la 16 iulie 1920.

Numele tatălui său era

Mihai, iar al mamei, Maria.

A participat la cel

de-al doilea război mon -

dial, fiind decorat și de -

cla rat veteran de război.

Este licențiat al

Fa cultății de Drept a Uni -

ver sității din București.

S-a căsătorit cu Eugenia Oprea, profesoară de

pedagogie, psihologie și limba și literatura română,

o permanentă colaboratoare a editurii „Lumina Lex”

și au un fiu, Sorin Gheorghe Țigăeru, de profesie

inginer în specialitatea tehnologia construcțiilor de

mașini.

Gheorghe M. Țigăeru a făcut o frumoasă carie -

ră în magistratură, fiind numit judecător la Tribunalul

Ialomița, judecător șef la Judecătoria Lehliu, precum

și procuror și judecător de instrucție la Tribunalul

Buzău.

În decursul activităţii sale a funcționat, în cali -

tate de consilier juridic șef, la distinse instituții, ca de

exemplu: Comitetul de Stat pentru Energia Nucleară

condus de academicianul Horia Hulubei; Consiliul

Național pentru Știință și Tehnologie condus de

academicianul Ion Ursu; Editura de Stat pentru

imprimate și publicații; Direcția Generală Edituri,

Poligrafie, Difuzare.

În anul 1990, Gheorghe M. Ţigăeru a înființat

editura „Lumina”, prima editură juridică apărută în

ţară, al cărei nume a fost schimbat, după puţin timp,

în „Lumina Lex”, fiind numit director la această

editură. Editura nou înfiinţată deţinea o importantă

colecţie de legi din perioada anterioară anului 1990.

Cel de-al treilea Consiliu Legislativ, înfiinţat

prin Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organi -zarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, care a

GHEORGHE M. ŢIGĂERU – Un susţinător permanent al dreptului comercial

Sorin POPESCU Tudor PRELIPCEANU

Preşedinte de Secţie

Consiliul Legislativ



(conferenţiar, Facultatea de Drept a Universităţii din

Bucureşti), Octavian Căpăţînă (doctor laureat în

ştiinţe juridice, profesor asociat la Universitatea

Sorbona I din Paris), Constantin Cunescu (şeful

Departamentului Juridic al Camerei de Comerţ şi

Industrie a României), Mugur Isărescu (Guvernatorul

Băncii Naţionale), Constantin Jornescu (doctor în

drept cu elogii, directorul „Revistei de drept comer -

cial”), Marin F. Popa (Preşedintele Tribunalului

Municipiului Bucureşti), Victor Tănăsescu (avocat),

Gheorghe M. Ţigăeru (redactor şef al „Revistei de

drept comercial”), Victor Dan Zlătescu (judecător,

Curtea Supremă de Justiţie). Între susţinătorii noii

serii a revistei o poziţie importantă a deţinut-o

profesor doctor docent Yolanda Eminescu.

Legătura trainică dintre seria veche şi seria

nouă a „Revistei de drept comercial” s-a datorat, însă,

într-o foarte mare măsură, excepţionalului doctrinar

comercialist Ion Luca Georgescu, membru de seamă

al Consiliului Legislativ interbelic.

Ca urmare a eforturilor susţinute depuse de

redactorul şef Gheorghe M. Ţigăeru, care din 1993

şi-a asumat răspunderea continuării revistei în pofida

dificultăţilor materiale cu care aceasta se confrunta,

în jurul publicaţiei s-au strâns tot mai mulţi cola -

boratori, tineri şi foarte tineri, mai vârstnici şi foarte

vârstnici, de toate profilurile juridice: cadre didactice

universitare (de la preparatori la profesori), magis -

traţi, avocaţi, jurisconsulţi, legislatori, cercetători, cu

toţii animaţi de acelaşi ţel: reconstituirea dreptului

comercial, a cadrului juridic al economiei de piaţă şi

al statului de drept. În privinţa tematicii, colaboratorii

amintiţi s-au preocupat de probleme de actualitate şi

de interes practic, cu precădere de cele legate de

constituirea şi funcţionarea societăţilor comerciale,

de contractele comerciale şi de cambie. Aria preocu -

părilor s-a extins treptat – treptat, pe măsura nece si -

tăţilor practice şi a amplificării problemelor eco no mice

de piaţă.

Prezenţa cea mai statornică în paginile revistei,

editată de S.C. „Lumina Lex” – SRL, au avut-o repu -

taţii specialişti din domeniul dreptului comercial:

profesor universitar doctor Dumitru Mazilu, profesor

universitar doctor Ion Turcu şi profesor universitar

doctor Marin Voicu.

În noua serie a revistei s-a urmărit îmbinarea

cunoaşterii izvoarelor clasice cu preocupările şi evo -

luţiile cele mai noi şi de perspectivă ale dreptului

comercial din ţările cu o tradiţie îndelungată în eco -

nomia de piaţă.

Timp de peste 23 de ani de activitate perma -

nentă – câte 12 numere pe an – sub atenta şi directa

îndrumare a harnicului şi tenacelui ei redactor şef,

alți juriști de marcă. De menţionat că la această

revistă au colaborat şi membri ai celui de al treilea

Consiliu Legislativ. Astfel, o perioadă îndelungată de

timp, Sorin Popescu şi Tudor Prelipceanu au publicat

materiale la rubrica „Medalion” a revistei, în care

erau prezentaţi renumiţi specialişti români din

domeniul dreptului comercial, practic creatori ai

acestei ramuri a dreptului în România, materiale

cuprinzând date inedite despre viaţa şi activitatea

acestora.

În 1991, în climatul favorabil creat după Re -

vo luţia din decembrie 1989, care a înlăturat de la

putere regimul dictatorial, a reapărut „Revista de

drept comercial” din iniţiativa competenţilor promo -

tori de literatură juridică dr. Constantin Jornescu şi

Gheorghe M. Ţigăeru. Ea este continuatoarea renu -

mitei „Reviste de drept comercial şi studii econo -

mice”, care a debutat în 1934, în contextul avântului

pe care l-a cunoscut viaţa economică în România

reîntregită, în perioada ce a urmat primului război

mondial, şi şi-a încetat apariţia în 1947, nu atât ca

urmare a dificultăţilor materiale pe care a trebuit să le

învingă în ultimii ei ani de existenţă, cât mai ales a

schimbării regimului politic, care a deschis calea

instaurării dictaturii comuniste.

Nucleul noii serii a revistei a fost format din

comercialiştii din Comisia de Arbitraj Comercial

Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi

Industrie a României, ce i-au asigurat ţinuta ştiinţifică

şi utilitatea practică. De altfel, unii dintre aceşti

comercialişti s-au format şi au profesat în economia

de piaţă românească din perioada interbelică. După

cum se arăta în numărul 1/1992, din colegiul ştiinţific

al noii serii a revistei au făcut parte, în ordine

alfabetică, Ion Băcanu (arbitru, Curtea de Arbitraj

Comercial Internaţional, Bucureşti), Gheorghe Beleiu

În imagine comercialişti reputaţi, prezenţi la inaugurarea

editurii Lumina Lex şi a publicaţiei “Revista de drept

comercial”, de la stânga la dreapta: Gheorghe Ţigăeru

(directorul editurii Lumina Lex şi redactor şef al “Revistei

de drept comercial”), Radu Economu, Ion Luca Georgescu,

Octavian Căpăţînă, Stanciu Cărpenaru, Ion Băcanu.



comportat de o perfectă urbanitate, că era receptiv laorice opinie documentată a interlocutorilor săi, căse dovedea un specialist autentic al domeniului şi căfăcea totdeauna observaţii pertinente ori de câte oriacestea se impuneau, cu deosebire la redactareatextelor.

Ulterior, după 1990, când s-a avântat cuîndrăzneală în sectorul privat, înfiinţând „Lumina

Lex”, prima editură cu profil juridic din ţara noastră,legăturile cu dânsul au devenit tot mai strânse, maiapro pi ate, având la bază o simpatie şi o preţuirereciprocă. Îmi amin tesc că, la început, lucra cuîntreaga fa milie pentru a asi gu ra editarea, tipă ri reaşi difuzarea primelor volume pe care le scosese pepiaţă, cu deosebire culegeri de acte normative în di -verse domenii, având în vedere că multe dintreacestea erau dificil de procurat de către cei inte -resaţi.

Din acea perioadă datează şi începereacolaborării cu dânsul, dând la iveală împreună cudistinsele mele colaboratoare, doamnele CorneliaVasilescu şi Olga Ionescu, o serie de broşuricuprinzând acte normative comentate şi adnotate, pematerii. Ulterior, această colaborare s-a extins prinpublicarea de către Consiliul Legislativ a Reper -toriilor anuale ale legislaţiei României – ediţiileoficiale ori a „Buletinului de Informare Legislativă”,cu apariţie trimestrială.

De asemenea, am publicat, în nume propriuori cu dl. Tudor Prelipceanu şi dna VictoriaŢăndăreanu, o serie de volume privind activitateaConsiliului Legislativ, precum şi evocări alepersonalităţilor care au ilustrat această instituţiede-a lungul timpului, precum și o istorie aprincipalelor reviste românești de drept.

�u pot să nu amintesc faptul, deosebit delăudabil, că dl. Gh. Ţigăeru a fost cel care areînfiinţat în 1991 „Revista de Drept Comercial”,dispărută în 1947, unde membrii ConsiliuluiLegislativ au publicat numeroase articole. Am fost de

Gheorghe M. Ţigăeru, „Revista de drept comercial”

şi-a adus o contribuţie importantă pentru cunoaşterea

dreptului comercial prin publicarea de doctrină,

jurisprudenţă şi practică judiciară comercială strict

necesară juriştilor. Revista şi-a încetat apariţia

începând cu data de 1 ianuarie 2014. Numărul scăzut

de abonamente făcute în anul 2013, 300 faţă de 900

de abonamente în anii precedenţi, a determinat

editura să ia această măsură.

Gheorghe M. Ţigăeru a elaborat numeroase

lucrări de mare actualitate în domeniul comercial,

cum ar fi: Contractele economice, Disciplina contrac -

tuală, Gestionarea bunurilor, Contenciosul adminis -

tra tiv, diverse lucrări de legislație pe domenii de

activitate, îndrumare legislativă, care au fost de un

real folos pentru acti vi -

ta tea juriștilor. În 2013

a apă rut, de alt fel, la

editura „Lumi na Lex”,

lucrarea �o ta riatul pu -blic. Re gle mentări pri -vind notarii, nota riatulpu blic şi activi tatea no-ta rială – ac tualizată –,înto cmită de Gheor ghe

M. Ţigăeru.

La „Lumina Lex”

au fost de asemenea

edi tate: dicționare juri -

dice, cărți juridice în

limbi străine, Codul civil,

Codul de procedură civilă, Codul penal, Codul de

procedură penală, Codul muncii, Codul vamal, Codul

silvic, Codul aerian și altele.

De o rară modestie, Gheorghe M. Ţigăeru și-a

dedicat întreaga viață pentru a face cunoscută

legislația comercială și economică celor interesați, în

întreaga țară.

În prezent, la frumoasa vârstă de 93 de ani,

Gheorghe M. Ţigăeru îşi continuă activitatea, cu

aceiaşi pasiune ca şi până acum, în calitate de director

al editurii „Lumina Lex”.

*

„L-am cunoscut pe dl. Gheorghe Ţigăeru înanii ’80, când am făcut parte dintr-o colectiv carelucra un proiect de act normativ la Consiliul�aţional de Ştiinţă şi Tehnologie, unde dânsul, înacea vreme, funcţiona în calitate de consilier juridic-şef, fiind un apropiat al profesorului Ion Mânzatu(care va deveni ulterior o personalitate marcantă înCPU�). Mi s-a întipărit în memorie faptul că s-a

Împreună cu Gh. Ţigăeru – director Editura „Lumina Lex”



Personal nu pot uita, fiindu-i şi astăzirecunoscător, pentru faptul că a tipărit, dând dovadăde o deosebită deschidere, două cărţi ale fiului meu,Vlad, prima pe când era încă elev, a doua cândajunsese student la ASE Bucureşti.

La vârsta venerabilă a celor peste nouădecenii, dl. Gheorghe Ţigăeru este acelaşi om de odeosebită ţinută morală, un distins jurist şi un pionieral editării scrierilor juridice după Revoluţia din1989, apreciat şi venerat de prieteni, colaboratori şide toţi cunoscuţii, un om care, cu modestie, tenacitateşi competenţă, a reuşit să clădească un edificiu careîi va purta amintirea mult timp de aici înainte. (Sorin

Popescu)

faţă la inaugurarea apariţiei primului număr alrevistei, ceremonie la care au participat, printre alţii,I.L. Georgescu, patriarhul dreptului comercialinterbelic, precum şi alţi specialişti de marcă dincontemporaneitate, precum: Octavian Căpăţână, IonBăcanu, Radu Economu etc, cei mai mulţi dintre eidispăruţi între timp.

O intuiţie de adevărat geniu al afacerilor adovedit-o dl. Ţigăeru când, pe lângă editură, aachiziţionat, din străinătate, o tipografie, care i-auşurat considerabil tipărirea propriilor cărţi, dar carei-a oferit posibilitatea să tipărească şi cărţi ale altoredituri, asigurându-i supravieţuirea afacerii într-ovreme când concurenţa devenise tot mai acerbă.

NOI APARIŢII EDITORIALE

Acad. Vasile STĂNESCU

Drumul spre libertate. De la cunoașterea senzorială

la transcunoaștere.

Bucureşti, Editura Universul Juridic, 2014


ni rea lui, aspecte ce fac din lectura cărții reale mo -

men te de introspecție pentru fiecare dintre noi.

În acelaşi timp, nu trebuie uitată bibliografia

interdisciplinară extrem de bogată şi de variată

inserată în cuprinsul monografiei.

Lucrarea se constituie în șase capitole struc -

turate la rândul lor pe secțiuni și debutează cu trei

momente istorice: formarea Universului, a Terrei și

a omului.

Astfel, primul capitol, intitulat – De la cunoaș -

terea senzorială la cunoașterea ezoterică – face o

trecere în revistă a evoluției omului, pe care îl carac -

te rizează ca fiind „o masă de energie, individualizată

într-un câmp energetic și într-o relație organică con -

tinuă rezonată cu Universul”. La rândul său, potrivit

autorului, „Ordinea și armonia din Univers se regă -

sesc în mod miraculos în structura, dispunerea și func -

ționarea organismului uman”, realizându-se în acest

mod o interconexiune între om și Univers prin tr-o

influență reciprocă.

Periplul asupra ființei umane continuă cu apa -

riția rațiunii, a conștiinței și voinței și este caracterizat

ca fiind un sistem cibernetic integrat și sincron aflată

într-o continuă relație cu mediul în care se dezvoltă și

evoluează. Continua evoluție conduce inevitabil la

cunoaștere și la nevoia de cunoaștere, atât a celei de

sine cât și a celei inițiatice.

Ca de fiecare dată când intri în posesia unei noi

lucrări a academicianului Vasile Stănescu ai certitu -

dinea că vei străbate din nou o lume a multiplelor

întrebări cu posibile răspunsuri privind descifrarea

necunoscutului, filozofia existenței și a cunoașterii

cu tot ceea ce reprezintă aceasta.

Lucrarea de față nu își propune să emită

judecăți de valoare sau să găsească răspunsuri la

întrebări existențiale, care, de altfel, ne frământă pe

fiecare dinte noi, ci, cum însuși autorul precizează,

se dorește a fi „o pledoarie pentru meditație și re flec -

ție cu privire la dimensiunea filozofică a esenția -

lului..., o pledoarie pentru o nouă gândire asupra

mentalităților și comportamentelor, conștiinței indivi -

duale și conștiinței de destin comun”.

Această nouă apariție editorială, complexă din

punctul de vedere al problematicilor abordate, a mo -

dului în care aspecte inedite sunt puse sub lupa

interpretării personale, începând cu apariția omului,

evoluția sa ca entitate a Universului considerat, „el

însuși un univers”, modul său de organizare socială și

nu în ultimul rând rațiunea și evoluția cunoașterii.

Ca de fiecare dată, stilul elegant cu care ne-am

obișnuit și pe care l-am regăsit și în alte lucrări, pro -

fund și inconfundabil al autorului, determină cititorul,

chiar și pe cel neavizat să reflecteze asupra rolului și

necesității omului în Univers, relația permanentă cu

semenii săi, mai mult sau mai puțin conștient de me -


Cunoașterea ocultă sau mistică este prezentată

ca fiind o doctrină potrivit căreia există forțe invi zi -

bile care animă întregul univers și ar putea fi cunos -

cută prin intermediul unor „științe” precum alchimia,

astrologia, parapsihologia, captate prin intermediul

unor așa-ziși inițiatori. Altfel spus, reprezintă un mod

de cunoaștere în care fenomenele, manifestările și

stările nu pot fi explicate științific, deloc sau sufi -

cient, dat fiind stadiul limitat al cunoașterii în prezent.

Ca modalități de cunoaștere ocultă sunt amin -

tite: predicția, predestinarea, presimțirea, telepatia,

hipnoza, extazul, spiritismul, fiecare dintre acestea

cu caracteristicile și elementele de individualitate

care le diferențiază între ele.

Un spațiu adecvat este acordat în capitolele II

și III științei și cercetării științifice precum și omului,

în calitatea sa de cercetător, autorul plecând de la

ideea că știința, respectiv cunoașterea științifică sunt

obiective bazate pe rațiune și demonstrație, cu ca -

racter general, universal care stabilește legi și teorii.

Știința presupune disciplină, rigoare, îndoială și

întrebări, fiind astfel o activitate complexă constituită

dintr-o rețea de interacțiuni social-umane, un întreg

sistem constituit dintr-un fond de idei și un sistem

instituțional specific alcătuit din teorii, concepte,

judecăți precum și din mijloace sau modalități de

evaluare. Cu alte cuvinte, pentru a fi în litera cărții,

„cunoașterea științifică eliberează spiritul, îi asigură

libertatea”.

În conținutul celor două capitole este analizată

cunoașterea științifică, dezvoltarea în timp a științei,

evoluția de la o generație la alta indiferent de do -

meniu și care generează perfecționarea continuă,

rolul ei în evoluția societății cât și caracterul său de

relativitate ce are drept imbold eliminarea și valo -

rificarea creatoare a erorilor.

Urmare acestei evoluții permanente se poate

vorbi astăzi de o diversificare, de o specializare a cer -

cetării științifice, exemple fiind nenumărate în acest

sens. Astfel, sunt amintite: medicina generală sau

internă din care derivă dermatologia, neurologia, chi -

rurgia, microbiologia și alte nenumărate ramuri ale

acestui domeniu; dreptul, din care s-au desprins alte

ramuri specifice, cum ar fi, civil, comercial, admi nis -

trativ, financiar-bancar ș.a.

Nu se poate aborda cunoașterea științifică fără

componenta sa importantă, teoria, analizată sub toate

aspectele. În opinia autorului, teoria pornește de la

construcții formale, ipotetice, evenimente și procese

de naturi diferite, bazate pe particularitățile unor

Strâns legat de fenomenul cunoașterii este

analizat elementul esențial al acesteia, cultura, cu tot

ceea ce include în sfera ei de cuprindere, cu tot ce ține

de domeniul spiritualului și intelectului ce conferă

unei anumite comunități umane identitate, demnitate

și specificitate.

Cu privire la formele cunoașterii, autorul le

împarte în două categorii esențiale, respectiv cunoaș -

terea empirică, senzorială și cunoașterea rațională,

încercând totodată să dea o definiție fiecăreia și să

analizeze aspectele care le diferențiază una de cealaltă.

Redată în mod succint, cunoașterea empirică

este definită ca fiind o formă de informație primară

bazată pe senzații, percepții și reprezentări subiective,

fără nicio conotație cognitivă.

La polul opus este cunoașterea rațională, știin -

țifică, logică și se bazează exclusiv pe raționament,

judecată și concept. Este o cunoaștere sistematică, cu

valoare constructivă, operațională și realizată cu

ajutorul unor mijloace, metode și tehnici (cum ar fi

limbajul specific) prin intermediul cărora se definesc

concepte, judecăți și raționamente. Cunoașterea

rațională presupune o perspectivă multidisciplinară

logică, o întreagă filosofie a limbajului.

Pe lângă aceste două categorii, sunt amintite

în mod fugitiv și alte forme de cunoaștere, cum ar fi

cunoașterea ostensivă și cunoașterea discursivă,

fiecare cu elementul său de individualizare, dar și

cunoașterea juridică, formă specifică a cunoașterii

științifice.

Din cuprinsul acestui capitol nu putea să lip -

sească o altă formă importantă de cunoaștere căreia

autorul îi atribuie o întreagă secțiune. Este vorba de

cunoașterea ezoterică, cu subdiviziunile sale, cunoaș -

terea teologică și mistică sau ocultă.

Cunoașterea teologică, astfel cum a fost defi -

nită este o formă reprezentativă a cunoașterii ezo -

terice și „are la bază relația omului cu spiritualitatea

(divinitatea), relație care contribuie la cunoașterea de

sine, la o înțelegere superioară a omului și a lumii în

care trăiește, în concordanță cu spațiul și proble -

matica Cosmosului”.

În același timp și într-o continuitate logică se

insistă pe rolul religiei, ca formă de cunoaștere din -

colo de natură și om, supranaturală, suprarațională și

care depășește posibilitățile inteligenței umane. Strâns

legat de rolul pe care l-a avut și îl are în conti nuare

religia era esențial să se amintească și de tole ranța

religioasă, care, în epoca noastră a căpătat alte valențe

de înțelegere și apropiere între diversele religii.

�oi apariții editoriale

acțiuni. Ea pornește de la realitatea socială, elabo -

rează concepte, tehnici și instrumente epistemologice

cu ajutorul cărora sunt analizate în mod critic prin -

cipiile, postulatele sau rezultatele cercetărilor. În

același timp însă, teoria presupune și o serie de limi -

tări determinate de lumea ideilor aflate în con tinuă

mișcare și evoluție, care, în mod neîndoielnic duc la

apariția altei teorii.

Ca urmare, această lume a ideilor, a actului

cognitiv în sine, impun reconsiderarea periodică a

anumitor concepte, determinată de experiență și

limbaj, de necesitatea aprofundării cercetării.

Analiza științei și a rolului acesteia în evoluția

omenirii nu ar fi fost completă fără să se amintească

(fie și numai în câteva idei) de filosofia științei și

știința ca filosofie.

În opinia autorului se poate vorbi de nece -

sitatea filosofiei pentru știință în contextul în care,

orice ipoteză, concept ori idee științifică presupune

un temei, o explicație filosofică. Filosofia sprijină

prin organizarea logică și exprimarea enunțurilor,

confirmarea și determinarea semnificației, relațio -

nând astfel cu orice disciplină.

Un punct de vedere interesant abordat este cel

referitor la filosofia dreptului ca o componentă indis -

pensabilă a gândirii juridice, ce dă măsura valorilor

juridice care promovează egalitatea, dreptatea și ade -

vărul, dar și numeroase concepte aparținând deopo -

trivă dreptului și filosofiei.

Incursiunea în lumea științei este continuată

într-una dintre secțiunile lucrării cu titlul „Societatea

umană și științele sociale”, unde este evidențiată

relația dintre societatea umană, privită ca sistem și

științele sociale. De regulă, semnificațiile particulare

ale societății umane sunt urmarea percepțiilor și

reprezentărilor specifice ale fiecărei științe. Totodată,

complexitatea și dinamica sistemelor sociale creează

culturi specializate, cum ar fi cea politică, juridică și

economică și reprezintă domeniile fundamentale pen -

tru organizarea, funcționarea și conducerea societății.

În continuare, la fiecare dintre cele trei domenii sunt

analizate și evidențiate elementele ce le diferențiază,

rolul pe care fiecare îl joacă în diferitele aspecte ale

vieții sociale.

Apariția și dezvoltarea științei nu ar fi putut

avea loc fără cercetătorul, omul de știință în calitate

de creator. Definiția dată omului de știință conduce

cititorul spre o adâncă reflecție asupra rolului aces -

tuia în societate: „Un om de știință trebuie să fie pre -

dis pus la reflecție și visare, la pasiune pentru o idee,

trebuie să fie o conștiință, o personalitate care își

asumă destinul omului, în general, memoria și istoria

popo rului său în special și depune mărturie”.

Domeniul larg al științei nu ar fi fost complet

fără referire la metodologia și limbajului științific ca

parte componentă și esențială a cercetării științifice.

În cuprinsul capitolului IV, autorul se apleacă

cu meticulozitatea-i caracteristică în aprofundarea

ideilor sale asupra subiectului dezvoltat, în încercarea

de a-l reliefa cât mai concret și cât mai clar. Astfel,

metodologia științifică este văzută ca un ansamblu de

norme și procedee, operații și tehnici necesare demer -

sului științific în domeniul dat ce implică în același

timp o abordare de largă sinteză și utilizare a me to -

delor de investigație, analiză, de interpretare a

faptelor și implicit a rezultatelor.

Ca particularitate, metoda este legată de obiec -

tul cercetării științifice, adică, fiecare știință are

propria sa metodă de cercetare, la care se adaugă

cantitatea și calitatea informației, dar și gradul de

pregătire și experiență ale cercetătorului. Cu titlu de

exemplu este menționată metoda de cercetare în

cadrul științelor juridice, a cărei arie tematică este

foarte întinsă și are în vedere perfecționarea tipolo -

giei normelor juridice și a ordinii normative, a ordinii

juridice și sociale, rolul, funcțiile și scopul dreptului

în societate, relațiile dintre drept și puterea de stat,

precum și multe alte elemente specifice acestei

metode.

În continuarea subiectului dezvoltat sunt enu -

merate metode, putem spune cu caracter general care

stau la baza cercetării științifice și pe care autorul le

împarte în mai multe grupe, cum ar fi: metoda dialec -tică, proprie filosofiei; metoda istorică ce presupune

implicarea istoriei; metoda logică ce face legătura

dintre logic și mișcarea social-istorică a societății;

metoda sociologică ce are în vedere fenomenul social

în integritatea și complexitatea sa și nu în ultimul

rând metoda sistemică, potrivit căreia obiectul cerce -

tării este văzut ca un sistem complex, integral și inte -

grat, constituit din elemente aflate într-o continuă

inte racțiune, unde orice modificare adusă unui ele -

ment își propagă efectele aspra celorlalte, ca și asupra

întregului. Împreună cu metoda sunt analizate ansam -

blul de tehnici, procedee și mijloace fără de care nu

se poate realiza o cercetare științifică.

În ceea ce privește limbajul științific, acesta

utilizează un ansamblu de termeni (terminologie) de

specialitate în vederea realizării comunicării specifice

într-un anumit domeniu de activitate.





În viziunea autorului, ideea pregnantă care

se desprinde este aceea că „Spiritul științific contem -

poran – una din marile cuceriri ale umanității –

presupune, înainte de orice, cunoașterea și trăirea

epocii, a trăsăturilor care se caracterizează printr-o

concepție profund afectată de spiritul vremii, văzut

ca oglindă a trăirilor, percepțiilor și reprezentărilor

noastre despre lume și viață, a cuceririlor științifice

majore care schimbă fundamental viața oamenilor”.

Pornind de la caracterizarea generală a ceea ce

reprezintă spiritul științific contemporan asistăm la o

trecere în revistă a evoluției civilizațiilor, a desco -

peririlor științifice și tehnologice care își pun am pren -

ta pe societatea actuală, caracterizată ca fiind o eră

tehnologică, digitală. Mai mult, potrivit autorului,

actualele politici și strategii globale fac trecerea de la

civilizația industrială la civilizația științifică, cunos -

cută și sub numele de „revoluție telematică” definită

de autor ca fiind „o combinație între informatică,

sisteme de telecomunicații și televiziune, care modi -

fică centrele de putere politică și economică și trans -

formă fundamental structuri instituționale, sociale și

economice”. Realitatea nouă, provocările continue

care marchează și schimbă permanent în ziua de azi

configurația lumii imprimă trăsături fundamentale

care marchează epoca în care trăim.

Capitol de mare întindere, aduce în prim plan

câteva aspecte esențiale pe care, nu mulți autori au

avut curajul să le pună sub lupa analizei și a intros -

pecției personale, aspecte fără de care schimbările

rapide ale lumii de azi nu ar putea fi înțelese. Avem

astfel în vedere reflecțiile filosofice și juridice asupra

cunoașterii epocii, bineînțeles a epocii prezente care,

în opinia autorului este o epocă a căutărilor și a unei

lumi ce nu se mai poate stăpâni pe sine ca sistem și

unde multe lucruri vitale umanității, nu le mai poate

controla. Prin urmare, este nevoie de o nouă gândire

asupra existențialului, socialului, asupra mentalită -

ților și comportamentelor, bazată pe educație con -

tinuă, muncă și ordine. Prin această concluzie, autorul

trece la o altă problematică, cea a educației continue,prezentată prin elementele sale esențiale, învăță -

mântul și instruirea, adaptate la realitățile actuale

marcate de noi structuri, concepții, principii și valori

corespunzătoare epocii validate social.

Un subiect deosebit de incitant și de strică

actualitate, cu multe elemente de noutate se referă la

două concepte esențiale, dominația informației și a

comunicării, factori de progres în evoluția rapidă și

actuală a societății în care trăim. Noile tehnologii

informaționale și comunicaționale fac posibilă creș -

Pe lângă limbajul științific sunt menționate și

alte tipuri de limbaj, ca mijloace de exprimare și

transfer de informații: limbajul logic, limbajul filo -

so fic, medical, limbajul artistic, matematic sau juri -

dic, iar enumerarea acestora ar putea continua, în

funcție de domeniul în care este folosit. O analiză

aparte se acordă limbajului juridic, unul dinte cele

mai specializate limbaje științifice, cu un vocabular și

o terminologie proprii.

Ca o concluzie asupra acestui capitol, intere -

sant și documentat din punctul nostru de vedere,

autorul apreciază că „din când în când este necesară

o reevaluare a limbajului specific fiecărei științe, în

vederea clarificării noționale și conceptuale, pentru

asigurarea unei interpretări terminologice corecte”.

Capitolul V intitulat „Sistemul de principii și

valori ” aparent distinct de capitolele anterioare prin

subiectul abordat, în realitate interacționează cu

acestea și vine să completeze problematica extrem de

incitantă abordată până în acest moment. Sistemul de

principii astfel cum este definit de autor reprezintă

norme de conduită socială la baza cărora stau, pe

lângă conștiința socială, ideile de libertate și de voință

de a face sau nu un anumit lucru, în acord cu liber -

tatea și voința celorlalți. Problematica principiilor

fundamentale nu poate fi abordată decât în strânsă

legătură cu valoarea, ca dimensiune a umanului, în

legătură directă cu o comunitate umană. Prin urmare,

potrivit autorului, „fiecare comunitate umană are un

sistem propriu de valori, care interacționează într-un

timp și într-un spațiu dat..., iar modificarea, ierar -

hizarea și valorizarea valorilor se raportează la me -

diul ambiental, la schimbările social istorice.” Fac

excepție de la această regulă acele valori general

umane care răspund unor nevoi sau aspirații umane

independent de timpul istoric și de spațiul considerat.

Pentru a înțelege mai bine conceptul de va loa -

re, din perspectiva omului de știință, sunt enumerate

anumite valori social umane, cum ar fi: demnitatea

umană, libertatea, legalitatea, adevărul, moralitatea,

egalitatea, echitatea, toleranța și nu în ultimul rând

justiția, fiecare categorie fiind analizată prin prisma

elementelor sale definitorii.

Ultimul capitol, dar nu și cel din urmă ca im -

por tanță și interes readuce în atenția cititorului un

subiect care a mai fost abordat de autor în lucrarea sa

intitulată „Spiritul științific contemporan. O privire

asupra lumii de azi” apărută în Revista Academica

nr.9/2013.

terea gradului de socializare, schimbul de infor mații

la mare distanță și în timp real. Dar această evoluție

rapidă a tehnicii, de neimaginat cu un secol în urmă

are și reversul medaliei prin apariția unor infracțiuni

specifice. Sunt amintite criminalitatea informatică,

pirateria informațiilor, decodarea și virusarea progra -

melor, împotriva cărora societatea caută modalități

continue de combatere.

Ideea subliniată permanent care străbate în -

trea ga lucrare, indiferent de subiectul dezvoltat este

aceea a rolului esențial jucat de știință în procesul

cunoașterii fenomenelor pe care le studiază în cadrul

fiecărui domeniu al vieții sociale. De apreciat toto -

dată este și faptul că în aceeași măsură acordă atenție

omului, creator al științei, pe care îl așează la locul

cuvenit în evoluția istoriei.

Astăzi, complexitatea proceselor sociale, frec -

vența schimbărilor, a reformărilor și moder ni zărilor

impun ca preocupările științei să se constituie într-un

proces continuu, niciodată încheiat. În aceste condiții

autorul apreciază că dată fiind „volatilitatea grani -

țelor dintre diferitele științe sau discipline, face ca

acestea să intre într-un anumit grad de integrare,

într-un sistem relațional, influențându-se reciproc”.

O asemenea abordare complexă nu poate

determina decât o pluridisciplinaritate, privită ca un

ansamblu de cercetări, în toate fazele metodologice și

care atrag un număr de cercetători ce aparțin unor

discipline diferite la studierea aceluiași fenomen sau

obiect. Analiza pluridisciplinară sau pluralismul știin -

țelor nu poate fi înțeleasă decât în strânsă legătură cu

interdisciplinaritatea, caracterizată prin transfer de

metode, mijloace și limbaj de la o știință la alta.

Această nouă expresie intrată, nu de mult în

limbajul specific al omului de știință semnifică, de fapt,

astfel cum subliniază și autorul, o adâncire a gradului

de specializare, care are drept consecință apariția unor

noi discipline sau desprinderea de noi specializări,

indiferent de domeniul în care se desfășoară.

Consecvent în intenția înțelegerii complexității

și unicității subiectelor abordate, suntem convinşi că,

măcar din curiozitate cititorii acestei cărţi nu vor trece

cu uşurinţă asupra tematicii privind transcunoaşterea

sau transcendența din cuprinsul Secţiunii a 5-a, o

noţiune care „ridică tulburătoare întrebări cu noi

înșine” şi care, vrând-nevrând, incită la meditaţie,

aspect pe care, de altfel, și autorul l-a dorit.

Autorul nu încearcă să impună vreo definiție

în raportul dintre om și divinitate sau să găsească

răspuns între veșnica dispută: credință și cunoaștere,

credință și îndoială, ci face apel la marii gânditori și

filozofi ai timpurilor, lăsând astfel libertate cititorului

să-și răspundă întrebărilor. În același timp însă,

pleacă de la un adevăr de necontestat, și anume că

„De vreme ce există o ordine și o armonie cosmică,

există și o conștiință universală, într-o generală și

neîntreruptă conexiune, care conduce mișcarea, evo -

luția la diferite trepte ale timpului și istoriei. Fiecărei

lumi îi corespunde o altă temporalitate, un alt ritm...

totul este naștere și renaștere”.

Concluzia pe care o tragem din lectura acestei

cărți, unică, tulburătoare și profund originală în

literatura de specialitate, prin tematica aleasă şi

modul de abordare, nu poate fi decât aceea declarată

de autor „Lumea în care trăim este a noastră, făurită

de noi, este rodul gândirii și acțiunii noastre. În

consecință, nu o putem gândi altfel decât am creat-o.

Diferențele care apar totuși în per ceperea aceleiași

lumi, a aceleiași realități, se explică prin gradul de

educație și cultură, care mode lează percepția și

reprezentarea”.

Sorin Popescu – Preşedinte de Secţie

Ingrid Ispas – consilier




MANIFESTĂRI ŞTIINŢIFICE

Seminarul „Dezvoltarea dreptului administrativ în Europa:convergenţă naturală sau uniformitate impusă?”

desfăşurat la Haga, 29 noiembrie 2013

Cătălin Ciora

Consilier – şef sector

În colaborare cu Consiliul de Stat al Regatului

Olandei, Asociaţia Consiliilor de Stat şi a Juris dicţiilor

Administrative Supreme din Uniunea Euro peană –

ACA a organizat la Haga, în data de 29 noiembrie

2013, un interesant seminar referitor la „dezvoltarea

dreptului administrativ în Europa: convergenţă natu -

rală sau uniformitate impusă?”.

La acest seminar, organizat cu sprijinul Comi -

siei Europene, s-au reunit reprezentanţi ai membrilor

ACA şi din ReNEUAL (Research Network on EU

Administrative Law), o asociaţie a profesorilor

universitari care are ca scop cercetarea în dreptul

administrativ european.

Din partea Consiliului Legislativ al României,

la această manifestare de prestigiu, care s-a bucurat

de prezenţa a numeroase personalităţi din cadrul

instituţiilor care fac parte din Asociaţie, a participat

d-nul consilier, şef de sector, Cătălin Ciora.

Seminarul a fost prezidat de organizatorul

aces tui eveniment, respectiv dl. Piet Hein Donner,

vice-preşedintele şi conducătorul efectiv al Consi liu -

lui de Stat al Olandei, în condiţiile în care preşe -

dintele acestei instituţii este Maiestatea sa Regele

Olandei, şi care a avut discursul de deschidere, în

cadrul căruia a prezentat programul conferinţei şi a

făcut o analiză a „Evoluţiei dreptului administrativ în

Europa”.

Dezbaterile au continuat cu alocuţiunea dom -

nul prof. univ. dr. Rob Widdershoven, avocat general

de drept administrativ la Consiliul de Stat al Olandei

și profesor la Universitatea din Utrecht, care a făcut

o prezentare axată pe definirea problematicilor care

vor fi abordate, descrierea evoluţiei acestora până în

prezent şi stabilirea obiectivului seminarului, intro -

ducând astfel partici panţii în tema dezbătută.

Ulterior, seminarul şi-a continuat activitatea în

cadrul a două mese rotunde, prima referitoare la

„Principiile bunei guvernări comune statelor membreîn materia dreptului administrativ”, iar cea de a doua

privind „Principiile comune protecţiei judiciarenaţionale şi procedurilor”.

Discuţiile referitoare la subiectul abordat în

cadrul primei mese rotunde a seminarului au fost

moderate de d-nul prof. univ dr. Paul Craig, profesor

la Universitatea Oxford, care a făcut o amplă prezen -

tare referitoare la existenţa şi dezvoltarea principiilor

generale de drept care alcătuiesc principiile bunei

guvernări comune dreptului administrativ în ţările

europene, formulate în principal de către Curtea

Europeană de Justiţie şi în secundar, în unele cazuri,

de legislaţia de la nivelul Uniunii Europene.

În alocuţiunea sa, d-nul prof. univ. dr. Craig a

făcut referire şi la rezoluția Parlamentului European din

15 ianuarie 2013 prin care s-a recomandat Comisiei să

dezvolte un proiect de lege privind procedura admi nis -

trativă la nivelul Uniunii Europene și să se folosească

lucrările din cadrul ReNEUAL pentru a se dezvolta

„Modelul �ormelor privind proce dura administrativăla nivelul Uniunii Europene”.

După aceste prezentări, a urmat un interesant

schimb de păreri între participanţii la seminar privind

aspectele analizate, remarcându-se punctele de ve de re

formulate de d-nul Jean-Marc Sauvé – vicepre şedintele

Consiliului de Stat din Franţa, d-nul Yves Krens –

secretarul general al ACA sau d-nul Nikolao Rozos –

vicepreşedintele Consiliului de Stat din Grecia.

Dezbaterile celei de-a doua mese rotunde,

referitoare la principiile comune protecției judiciare

naţionale și procedurilor, au fost moderate de d-nul

prof. univ. dr. Jean Bernard Auby, profesor la

Science Po din Paris, al cărui discurs s-a axat în

principal pe europenizarea contenciosului adminis -

trativ naţional.

Tematica acestei mese rotunde, precum şi

aspectele prezentate de d-nul Auby au generat

interesante discuţii, puncte de vedere fiind formulate

de mai mulţi participanţi, printre care amintim pe

d-na Marion Eckertz-Höfer – preşedintele Curţii

Administrative Federale a Germaniei, lordul Robert

Carnwath – judecător la Curtea Supremă a Marii

Britanii, d-nul Chrintian Vigouroux – preşedintele

Secţiei rapoarte şi studii din cadrul Consiliului de Stat

din Franţa sau d-nul Dries Van Eeckhoutte – auditor

ACA.

Concluziile finale ale seminarului au fost pre -

zen tate de d-nul Christiaan Timmermans, fost jude -

cător la Curtea Europeană de Justiţie din Luxemburg.

În încheiere, d-nul Ingo Weustenfeld, ofiţer de

politică la DG Justiţie, a făcut referire la noua ini ţia -

tivă a Comisiei Europene privind politica de justiţie

viitoare a Uniunii Europene, în cadrul căreia unul

dintre cele 5 documentele aflate în discuţie se referă

la „dreptul administrativ european şi admi nistraţiilenaţionale”.

Având în vedere că respectivul document se

afla în dezbatere publică la acel moment, d-nul ofiţer

Weustenfeld a adresat invitaţia tuturor celor interesaţi

de acest subiect de a face propuneri pentru îmbună -

tăţirea sa, contribuţii care puteau fi aduse până la

sfârşitul anului 2013.

Cuvântul de închidere a lucrărilor seminarului

a revenit d-nului Piet Hein Donner, a cărui perso na -

litate şi-a pus amprenta pe organizarea ireproşabilă a

evenimentului, şi care a mulţumit participanţilor pen -

tru prezenţă şi a subliniat rolul pe care îl au astfel de

dezbateri, mai ales prin intermediul punctelor de

vedere formulate de participanţi cu ocazia discuţiilor

care au loc.


Manifestăti științifice

JOUR�AL DU DROIT I�TER�ATIO�AL

1. COR�ETTE, FA��Y. – Le “centre des intérêts principaux” des personnes physiques dans le

cadre de l’application du Règlement Insolvabilité dans les départements de la Moselle, du Bas-Rhin et

du Haut-Rin = “Centru principalelor interese” al persoanelor fizice în cadrul aplicării RegulamentuluiInsolvabilităţii în departamentele Moselle, Bas-Rhin şi Haut-Rhin. În: Journal du droit international. – nr.4,

2013, p.1115-1125.

Noţiunea de “centru al principalelor interese” al debitorului, noţiune cheie a Regulamentului Insolvabilităţii, a prilejuit

dificultăţi în aplicarea individuală. O bogată jurisprudenţă s-a dezvoltat în departamentele Moselle, Bas-Rhin şi Haut-Rhin,

care, din raţiuni istorice, sunt singurele care aplică acest Regulament persoanelor fizice. Numeroşi debitori de origine germană,

instalaţi de curând în aceste departamente, nu au beneficiat de aplicarea acestui text. De fapt, judecătorii au considerat că ei

şi-au deplasat centrul intereselor lor principale în scopul de a beneficia de dreptul francez, mai favorabil decât cel german. Din

acest moment, mai multe piste de reflecţie trebuie avute în vedere, cu scopul de a ameliora aplicarea Regulamentului

Insolvabilităţii.

Subiect: centrul intereselor principale ; persoane fizice ; Regulamentul Insolvabilităţii

2. DOUAJ�I, GASTO� KE�FACK. – L’arbitrage CCJA comme modèle pour l’élaboration d’un

instrument universel en vue d’une meilleure circulation internationale des sentences = Arbitrajul CCJAca model pentru elaborarea unui instrument universal în vederea unei mai bune circulaţii internaţionale ahotărârilor. În: Journal du droit international. – nr.4, 2013, p.1127-1143.

Convenţia de la New York din 10 iunie 1958 pentru recunoaşterea hotărârilor arbitrale străine a avut loc sub auspiciile

Naţiunilor Unite. Azi, acest instrument universal a fost adoptat de către majoritatea ţărilor membre ale Naţiunilor Unite,

contribuind efectiv în acest fel la circulaţia internaţională a hotărârilor arbitrale. În ciuda meritelor Convenţiei de la New York,

care a contribuit indiscutabil la dezvoltarea arbitrajului în lume, aceasta a permis şi recunoaşterea unei hotărâri arbitrale anulate

în ţara de origine. În acest sens şi după părerea unor practicieni ai arbitrajului internaţional, Convenţia de la New York are limite

din cauza cărora ar trebui modificată sau completată printr-un alt instrument universal care să-i întărească eficacitatea. Comisia

Naţiunilor Unite pentru dreptul comerţului internaţional (CNUDCI) ar putea servi de model pentru elaborarea unui astfel de

instrument universal, iar aplicarea acestuia ar putea fi conferită Curţii internaţionale de justiţie sau Curţii permanente de

arbitraj.

Subiect: arbitraj internaţional ; CCJA ; hotărâre arbitrală ; recunoaştere

3. FULCHIRO�, HUGUES. – Le mariage entre personnes de même sexe en droit international

privé au lendemain de la reconnaissance du “mariage pour tous” = Căsătoria între persoane de acelaşi sexîn dreptul internaţional privat, după recunoaşterea “căsătoriei pentru toţi”. În: Journal du droit international. –

nr.4, 2013, p.1055-1113.

Pentru a pune în aplicare în cel mai complet mod prevederile internaţionale referitoare la căsătoria între persoane de acelaşi

sex, legiuitorul francez a statuat o nouă regulă de conflict de legi, conform căreia “două persoane de acelaşi sex pot încheia o

căsătorie dacă, cel puţin pentru una din ele fie legea personală, fie legea statului pe al cărui teritoriu are domiciliul sau reşedinţa,

permite acest lucru. Aceeaşi regulă se aplică pentru aprecierea valabilităţii în Franţa a căsătoriilor homosexuale încheiate în

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

Articole din revistele de drept străineintrate în Biblioteca Consiliului Legislativ

– Bibliografie adnotată* –

∗Lucrare realizată de Maria Luiza Manea şi Lucica Violeta Niculae, Consiliul Legislativ


străinătate. Astfel, libertatea de a se căsători a persoanelor de acelaşi sex a devenit un veritabil principiu francez de ordine

publică în materie internaţională. Noile dispoziţii ridică însă numeroase dispute în plan juridic, dar şi diplomatic; mai mult,

ridică numărul de căsătorii încheiate din start cu un handicap. Dar mai presus, în 2013 legiuitorul nu s-a interesat de efectele

căsătoriei între persoanele de acelaşi sex, fie că ea a fost celebrată în Franţa, fie că s-a încheiat în afara ei. Prin originalitatea

astfel creată, prin complexitatea problemelor pe care le pune, prin diversitatea reacţiilor juridice suscitate, problema căsătoriei

homosexuale în dreptul internaţional privat pune într-o nouă lumină câteva dintre marile chestiuni ale dreptului internaţional

privat.

Subiect: căsătorie ; drept privat internaţional ; homosexual

REVUE CRITIQUE DE DROIT I�TER�ATIO�AL PRIVÉ

4. AGOSTI�I, ERIC. – Le mécanisme du renvoi = Mecanismul declinării de competenţă. În: Revue

critique de droit international privé. – nr.3, 2013, p.545-586.

Declanşarea mecanismului de declinare a competenţei presupune în mod obligatoriu ca regula conflictului forului, care dă

competenţă dreptului străin, să implice, pentru un motiv sau altul, o luare în considerare a declinării pe care o ridică. Angrenajul

mecanismului ar necesita, într-o orientare discutabilă, ca regulile de conflict care se îmbină una cu alta să fie de aceeaşi natură

şi să cuprindă litigiul în integralitate.

Subiect: competenţă ; conflict de competenţă ; declinare de competenţă ; instanţa competentă ; litigiu

REVUE DE SCIE�CE CRIMI�ELLE ET DE DROIT PÉ�AL COMPARÉ

5. FERRA�D, JÉRÔME. – Quand la forme emporte le fond: de l’incidence des formes

processuelles sur la genèse de la théorie générale de l’infraction = Când forma prevalează asupra fondului:incidenţa formelor procesuale asupra genezei teoriei generale a infracţiunii. În: Revue de science criminelle

et de droit pénal comparé. – nr.4, 2013, p.505-516.

Teoria generală a infracţiunii este adesea prezentată ca fiind produsul unei construcţii doctrinare ce creditează progresul

raţionalităţii juridice franceze a secolului al XIX-lea. Dar realitatea este mult mai complexă. Faţă de legătura strânsă dintre

drept, morală şi religie, dominantă în vechiul drept, reformatorul Beccaria a considerat că intenţia nu este un element

determinant în aprecierea culpabilităţii. Această orientare de gândire este în centrul organizării judiciare nou promovată de

adunarea constituantă, dar pusă în discuţie de artificiul tehnic al calificării juridice. Tribunalul de casaţie participă, graţie

controlului pe care îl exercită din acest moment asupra deciziei juraţilor, la reabilitarea elementului intenţional. În acest fel este

din nou luat în calcul elementul subiectiv care va constitui, câteva decenii mai târziu, centrul teoriei generale a infracţiunii.

Subiect: drept penal ; fond ; formă ; intenţie ; teoria generală a infracţiunii

6. HE��IO�-JACQUET, PATRICIA. – L’indemnisation du dommage causé par une infraction:

une forme atypique de réparation? = Despăgubirea pentru dauna produsă printr-o infracţiune: o formaatipică de reparaţie? În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. – nr. 4, 2013, p.517-525.

Din start disociată de reparaţia pentru prejudiciul cauzat unei victime a infracţiunii, ca rezultat al aplicării dreptului civil,

pedeapsa nu este în mod necesar supusă ideii de despăgubire. Judecătorul penal este uneori autorizat a acorda părţii civile

reparaţia suferită, victima ocupând un loc din ce în ce mai important în dreptul penal, iar orientarea dreptului pedepsei este în

constantă evoluţie şi legat de amestecul justiţiei restaurative în dreptul penal. Reparaţia devine astfel un răspuns inconturnabil

al dreptului penal la o infracţiune. Dar îmbracă ea acelaşi sens ca cel din dreptul civil pentru partea civilă reclamantă, nu numai

forma unei indemnizaţii, ci şi pedeapsa autorului pentru daună? Articolul îşi propune să răspundă la această problemă analizând

două instituţii ale dreptului penal francez: “le classement sous condition” şi “sanction-réparation”.

Subiect: daună ; despăgubire ; drept penal ; prejudiciu ; victimă

7. TSIMI, �TO�O. – Les principes généraux de l’extradition et la reforme du droit camerounais

de l’extradition pasive = Principiile generale ale extrădării şi reforma din drepul camerunez al extrădăriipasive. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. – nr.4, 2013, p.527-546.

Dinamica normativă a principiilor generale de drept s-a ilustrat în mod deosebit în dreptul extrădării. Judecătorii naţionali, mai

ales cei francezi, s-au sprijinit pe aceste principii pentru a admite noile norme destinate reducerii câmpului infracţiunii politice

– pe de-o parte – şi întăririi respectului pentru garanţiile procedurale individuale – pe de altă parte. În acest mod, principiile

au structurat dezvoltarea internaţională a materiei. Prin fenomenul de retroactivitate descris de doctrină, ele acţionează din ce

în ce mai mult ca o prefigurare a viitorului drept comun al extrădării. Importanţa unei astfel de analize justifică pe deplin un

studiu – de drept comparat sau asupra unui sistem naţional –, cu scopul de a determina gradul de deschidere sau de rezistenţă

cu privire la dinamica în curs. Din acest punct de vedere, un studiu al dreptului camerunez are meritul de a evidenţia că recenta

reformă legislativă se înscrie între ruptură şi continuitate, raportat la mişcarea internaţională în discuţie.

Subiect: Camerun ; extrădare ; reformă


Referințe bibliografice



REVUE DU DROIT PUBLIC

8. AMÉDRO, JEA�-FRA�ÇOIS. – L’évaluation des politiques publiques: structure et portée

constitutionnelle d’une nouvelle fonction parlementaire = Evaluarea politicilor publice: structura şi forţaconstituţională a unei noi funcţii parlamentare. În: Revue du droit public. – nr.5, 2013, p. 1137-1178.

În timp ce înainte de revizuirea din 2008, structura de evaluare parlamentară a politicilor publice era mimimă şi rudimentară,

intervenţia legiuitorului organic şi reforma reglementării adunărilor au prefigurat o mişcare de organizare şi de raţionalizare

a practicilor existente, fără a înlătura punctele slabe de care evaluarea era afectată înainte de revizuire. Dar evoluţia structurilor

este suficient de clară încât merită pusă în evidenţă partea de coerenţă. Evaluarea parlamentară actuală este astfel exercitată

de mai multe categorii de organe coordonate, cu ajutorul instrumentelor de investigare care permit adunărilor obţinerea de

informaţii necesare evaluărilor. În sfârşit, importanţa acestui tip de evaluare a fost conturată.

Subiect: adunare parlamentară ; dare de seamă ; evaluare ; funcţie parlamentară ; politici publice

9. BO��ET, BAPTISTE. – Le paradoxe apparent d’une question prioritaire de constitutionnalité

instrument de l’avènement des rapports de systèmes... = Aparenţa paradoxală a chestiunii prioritare deconstitutionalitate ca instrument de întronare a raporturilor sistemelor... În: Revue du droit public. – nr.5, 2013;

p.1229-1257.

S-a comentat mult pe tema dialogului dintre judecători, că este nevoie ca acest dialog să fie instituţionalizat, mai puţin

clandestin, adică un joc de influenţe şi ascultare reciprocă. Expresia “dialogul judecătorilor” care, în treacăt fie spus este

indescifrabil, nefăcând niciodată în realitate obiectul unei teoretizări suficiente pentru a fi instrument de citire a raporturilor

din ordinea juridică şi perfect lămuritoare pe plan ştiinţific, ar putea părea una inadecvată, mai ales când dialogul este forţat

şi când judecătorul care întreabă nu are altă alegere decât aceea de a recepţiona, aşa cum este, poziţia judecătorului interogat.

Plecând de aici, expresia „dialogul judecătorilor”, deşi descrie un fenomen ascendent, descendent, orizontal şi vertical,

corespunde în realitate unui proces de circulaţie a normelor şi a soluţiilor juridice. Judecătorul, de orice nivel şi orice statut,

se situează în centrul raporturilor sistemelor caracterizate printr-o arborescenţă a izvoarelor de drept. Chestiunea prioritară de

constituţionalitate nu scapă nici ea de mişcarea de europenizare a dreptului, chiar dacă rolul ei este acela de a fi circumscris

respectului Constituţiei. QPC este un vector al relaţiilor dintre judecătorul european şi judecătorul constituţional, precum o curea

de transmisie între ordinea juridică a Uniunii Europene şi ordinea internă.

Subiect: chestiunea prioritară de constituţionalitate ; Consiliul contituţional ; judecător ; raporturi ; sisteme

10. COUTRO�, LAURE�T ; GAHDOU�, PIERRE-YVES. – Premier renvoi prèjudiciel du

Conseil constitutionnel à la Cour de justice de l’Union européenne: une innovation aux implication

incertaines = Prima declinare de competenţă a Consiliului constituţional către Curtea de Justiţie a UniuniiEuropene: o inovaţie cu implicaţii nesigure. În: Revue du droit public. – nr.5, 2013, p.1207-1228.

Rareori o declinare de competenţă a suscitat o asemenea dezbatere doctrinară. Faptele sunt cu atât mai neobişnuite, cu cât

această “declinare” vine de la Consiliul constituţional. Ca regulă generală, Consiliul nu îşi declină competenţa, ci doar dă

răspunsuri: asupra constituţionalităţii legii sau asupra constituţionalităţii convenţiilor internaţionale, fie într-un contencios

a priori sau unul a posteriori; dar niciodată nu trimite un litigiu spre soluţionare altui judecător, naţional sau european. În

această privinţă, Consiliul constituţional nu este un judecător oarecare. El nu solicită avizul instituţiilor judiciare, nu pune

întrebări de drept şi nu cere interpretări niciunui magistrat. Şi totuşi, aceste mecanisme de “declinare de competenţă” sunt

esenţiale în funcţionareaa justiţiei: ele permit un dialog al judecătorilor, nu doar un dialog la distanţă, de decizii la decizii, ci

un dialog chiar în timpul procesului, un dialog imediat: un judecător pune o întrebare, un altul răspunde. Declinându-şi

competenţa, într-un anume fel, Consiliul şi-a arătat particularitatea, originalitatea, sau aşa-zisul defect: cel de a fi un fals

judecător, fără magistraţi, fără părţi şi fără procedură contencioasă.

Subiect: Consiliul constituţional ; decizie ; declinare de competenţă ; litigiu ; magistrat

REVUE FRA�ÇAISE DE DROIT CO�STITUTIO��EL

11. AGLAÉ, MARIE-JOSEPH. – Le Conseil constitutionnel et l’article 73 de la Constitution =

Consiliul constituţional şi articolul 73 din Constituţie. În: Revue française de droit constitutionnel. – nr.95,

2013, p.589-610.

Considerată ca o etapă decisivă în descentralizare, revizuirea Constituţiei din 28 martie 2003 a remaniat profund dreptul

constituţional al teritoriilor de peste mări. În afara menţinerii regimului de aplicare de plin drept a legilor şi reglementărilor în

avantajul departamentelor şi regiunilor de peste mări, revizuirea a renovat şi îmbogăţit dispoziţiile aplicabile ansamblului de

colectivităţi teritoriale, supuse de la acest moment, articolului 73 al Legii fundamentale.

Subiect: Constituţia Franţei, art. 73 ; descentralizare ; teritorii de peste mări

12. COLLOT, PIERRE-ALAI�. – Difficulté contre-majoritaire et usage impérieux du pouvoir

constituant dérivé au regard de la quatrième révision de la Loi fondamentale de Hongrie = Dificultatecontra-majoritară şi folosirea autoritară a puterii constituante derivate, cu privire la cea de-a patra revizuirea Legii fundamentale a Ungariei. În: Revue française de droit constitutionnel. – nr.4, 2013, p.789-812.



Curtea Constituţională a ocupat rapid un loc central printre instituţiile Statului ungar, fiind în mod logic considerată ca o

contragreutate esenţială la Parlamentul unicameral, extrăgând toate consecinţele acestui fapt, în lipsa celei de-a doua Camere.

În acord cu jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a contribuit la producerea a ceea ce a fost calificat drept revoluţie a Statului

de drept şi la elaborarea unui număr de principii şi reguli – principiul securităţii juridice, principiul demnităţii persoanei umane,

libertatea de comunicare, etc. – destinate înainte de toate a completa în mod abil o constituţie imperfectă, iniţial modificată de

Parlamentul rezultat după căderea sistemului comunist. Deci nu surprinde constatarea că, ulterior intrării în vigoare a Legii

fundamentale la 1 ianuarie 2012, Curtea Constituţională a vegheat la menţinerea jurisprudenţei sale, elaborate încă din 1989,

ceea ce-i permite reafirmarea activităţii sale de creator de jurisprudenţă şi erijarea în organ de control al puterii constituante

derivate.

Subiect: Constituţie ; contra-majoritar ; Parlament unicameral ; Ungaria

13. CO��IL, DA�IEL. – La défense de la loi déférée au Conseil constitutionnel. Analyse d’un

paradoxe = Apărarea legii trimisă Consiliului constituţional. Analiza unui paradox. În: Revue française de droit

constitutionnel. – nr.96, 2013, p.813-833.

În mod singular, Guvernul, atunci când apără constituţionalitatea legii în faţa Consiliului constituţional, o face în două sensuri.

Este, mai întâi, singurul actor al acestei apărări, fiind adesea în mod exclusiv unicul protagonist în opera de apărare a

constituţionalităţii legii. Dar Guvernul este, în acelaşi timp, singurul interlocutor al Consiliului constituţional când se erijează

în apărătorul atipic al legii în măsura în care apără astfel constituţionalitatea unui text votat şi adoptat de Parlament, instituţie

care nu intervine în faţa Consiliului. Practica apărării unei legi de către Guvern pare astfel surprinzătoare şi se dovedeşte

uneori nesatisfăcătoare.

Subiect: Consiliul constituţional ; constituţionalitate ; Guvern ; lege

14. MAG�O�, XAVIER. – La révolution continue: le Conseil Constitutionnel est une juridiction

... au sens de l’article 267 du Traité sur le fonctionnement de l’Union européenne = Revoluţia continuă:Consiliul constituţional este o instanţă ... în sensul articolului 267 din Tratatul de funcţionare al UniuniiEuropene. În: Revue française de droit constitutionnel. – nr.96, 2013, p.917-940.

Declinarea de competenţă în favoarea Curţii de justiţie s-ar putea lovi de două obstacole. Primul, simbolic şi de natură politică,

acelaşi cu a faptului însuşi de declinare de competenţă într-o cauză adusă spre soluţionare, rezultă din transmiterea ulterioară

către Consiliul constituţional a hotărârii judecătorului Uniunii Europene. Al doilea, de ordin juridic, constă în statuarea de

către Consiliul constituţional în necunoaştere a termenului care i se impune. Fiecare dintre aceste obstacole a fost neutralizat

de către Consiliul constituţional. Neutralizarea primului se face graţie justificării declinării plecând de la competenţa Curţii

de Justiţie, aşa cum este reglementată de articolul 267 al TFUE. Cel de-al doilea urmează alegerii Consiliului constituţional

de a nu statua într-un anumit termen, ca obstacol major în declinarea competenţei.

Subiect: consiliul constituţional ; Curtea de Justiţie ; declinare de competenţă ; TFUE

15. M’SAÏDIÉ, THOMAS. – L’octroi de mer face à la Constitution: réflexions à partir de la décision

du Conseil constitutionnel du 26 juillet 2013 = Taxa de andocare şi Constituţia: reflecţii pe marginea decizieiConsiliului constituţional din 26 iulie 2013. În: Revue française de droit constitutionnel. – nr.96, 2013, p.893-915.

Taxa de andocare, în versiunea rezultată din legea din 17 iulie 1992, a suscitat dezbateri referitoare la conformitatea cu dreptul

comunitar, iar după modificare, prin Legea din 2 iulie 2004, dezbaterile s-au dus în jurul constituţionalităţii, această din urmă

modificare stând la baza hotărârii nr.2013-334/335 QPC din 26 iulie 2013. Textul din 2004, ca şi cel din 1992, este menit

înainte de toate să permită exonerarea sau reducerea taxelor, ţinând cont de cadrul dreptului comunitar şi al Uniunii Europene,

în scopul permiterii dezvoltării economice şi sociale a departamentelor franceze de peste mări.

Subiect: drept comunitar ; legislaţie maritimă ; taxa de andocare

16. SÉGUR, PHILIPPE. – La désignation des gouvernants par tirage au sort = Desemnareaguvernanţilor prin tragere la sorţi. În: Revue française de droit constitutionnel. – nr.95, 2013,p.687-698.

Tragerea la sorţi, chiar fascinantă prin radicalitate, este departe de a fi soluţia universală în termeni de recrutare a conducătorilor,

şi ar trebui luată în considerare cu foarte multă prudenţă. Dar mai presus de modul şi tehnicile de desemnare a decidenţilor,

sunt tehnicile de control care se arată decisive pentru garantarea probităţii şi eficacităţii actului de guvernare.

Subiect: alegere ; guvernare ; procedura democratică ; tragere la sorţi

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT CIVIL

17. AYMERIC, �ICOLAS. – L’incidence du comportement du débiteur sur la prescription =

Efectele comportamentului debitorului asupra prescripţiei. În: Revue trimestrielle de droit civil. – nr.3, 2013,

p.519-538.

Astăzi este în mod uzual propus, printr-o analogie mai mult sau mai puţin reclamată, a se considera că cele două comportamente

– gravă neglijenţă şi dol – care pun în discuţie mecanismele de limitare a responsabilităţii contractuale, să producă acelaşi efect

referitor la prescripţie: debitorului, ţinând cont de comportamentul lui, nu trebuie să i se permită a se opune prescripţiei.

Articolul de faţă încearcă să urmărească firul acestei analize, plecând de la textul codului comercial referitor la prescripţia în

materia transporturilor, şi să arate caracterul contestabil al extensiei prin analogie a soluţiei – pe care de altfel jurisprudenţa



nu doreşte a o valida. Pare a fi mai coerent şi de natură a fixa mai bine regimul prescripţiei aplicabile, împiedicarea acţiunii a

cărui victimă este creditorul şi a nu opune debitorului comportamentul său decât în ipoteza în care ar exista acest efect.

Subiect: comportament ; creditor ; debitor ; prescripţie

18. BERTREL, MARI�A. – La détention du cotrôle d’une société commerciale relève-t-elle

vraiment du droit civil? = Deţinerea controlului unei societăţi comerciale rezultă cu adevărat din dreptulcivil? În: Revue trimestrielle de droit civil. – nr.4, 2013, p.759-776.

Deţinerea controlului unei societăţi comerciale este în mod tradiţional considerată ca fiind de natură civilă. Acest studiu îşi

propune o demonstrare a comercialităţii acestei deţineri, pe acelaşi fundament ca achiziţia controlului. Logic ar fi ca aceleaşi

cauze să producă aceleaşi efecte: deţinerea controlului, ca şi dobândirea lui, permite controlul conducerii şi în consecinţă, o

influenţă asupra organizării şi funcţionării societăţii controlate. Comercialitatea nu este deci, ca şi în cazul achiziţiei controlului,

decât o manifestare a comercialităţii societăţii controlate, care se întinde, printr-o iradiere juridică ce rezultă din aplicarea

teoriei accesoriului, în tot ceea ce aduce atingere organizării şi funcţionării sale. Această nouă analiză ar putea avea o deschidere

importantă privind din unghiul practicii dreptului societăţilor, mai ales că se ajunge la a nega posibilitatea recunoscută unei

societăţi de a juca rolul de holding.

Subiect: achiziţie ; control ; drept civil ; drept comercial ; holding ; societate

19. CAPPELO, AURÉLIE. – La faute civile et la violation des règles régissant une activité sportive

ou professionnelle = Vina civilă şi încălcarea regulilor care guvernează o activitate sportivă sau profesională.În: Revue trimestrielle de droit civil. – nr.4, 2013, p.777-796.

O definiţie a vinei, susceptibilă de a angaja responsabilitatea civilă a autorului său nu este uşor de dat. Cea mai veche definiţie

care a fost dată a fost aceea a asimilării vinei cu “încălcarea unei obligaţii preexistente”. Dar problema este de a şti dacă

încălcarea oricărei obligaţii preexistente este susceptibilă de a constitui o vină. Pe baza a două exemple, cel de încălcare a

normelor deontologice şi cel de încălcare a unei reguli sportive, este posibil un răspuns negativ. În caz de prejudiciu cauzat

unui terţ, în timp ce încălcarea unei obligaţii profesionale constituie în mod necesar o vină în sensul dat de art. 1382 din Codul

civil, încălcarea regulii jocului nu angajează sistematic responsabilitatea autorului. Contrar a ceea ce se susţine uneori, această

diferenţă nu se explică nici prin teoria acceptării riscurilor nici prin natura regulilor şi activităţilor cărora le aduce atingere.

Subiect: încălcare ; obligaţie ; responsabilitate civilă ; risc ; vină

20. GUIGUET-SCHIELÉ, QUE�TI�. – Repenser l’échange = Reconsiderarea schimbului. În: Revue

trimestrielle de droit civil. – nr.3, 2013, p.539-555.

Ţinut la rangul de strămoş al vânzării, schimbul este o noţiune abandonată. Schimbul este, înainte de toate, un contract civil

numit, dar analiza criteriilor categoriilor denotă numeroase insuficienţe şi unele contradicţii. Regimul lui juridic este, din alt

punct de vedere, incomplet. Şi totuşi, reconsiderarea schimbului este în plin avânt: se afirmă în multiple discipline, de la

dreptul cambiar la dreptul rural, trecând prin dreptul de proprietate al persoanelor publice. Foarte puţin apreciat la valoarea lui,

schimbul poate şi trebuie regândit, în scopul de a se adapta la evoluţia societăţii şi a dreptului. Aceasta necesită o redefinire a

conturului său şi adoptarea unui regim juridic pe măsură.

Subiect: contract ; schimb ; vânzare

21. LARDEUX, GWE�DOLI�E. – Qu’est-ce que la propriété? Réponse de la jurisprudence

récente eclairée par l’histoire = Ce este proprietatea? Răspuns al jurisprudenţei recente, văzut prin prismaistoriei. În: Revue trimestrielle de droit civil. – nr.4, 2013, p.741-757 .

Este considerat un truism conceperea Codului civil ca un adevărat cod al proprietății de către redactorii acestuia. Dar ceea ce

nu apare totdeauna evident este însăşi conceptul de proprietate. Celebra definiţie dată de art. 544, departe de a preciza conturul

noţiunii dimpotrivă o face şi mai ambiguă, ca moştenire a lungii istorii a dreptului francez asupra bunurilor. Codul a fost astfel

separat de dreptul roman, din care redactorii au dorit să se inspire, prin trecerea a mai multor secole de proprietate feudală şi

filozofie umanistă şi individualistă şi ale căror influenţe profunde nu se puteau şterge dintr-un condei. Noţiunea clasică a unei

proprietăţi exclusive şi perpetue nu răspunde niciunui imperativ tehnic sau conceptual. În consecinţă, este posibil ca această

noţiune să coexiste cu alte forme de proprietate, multiple şi temporare, atâta timp cât această posibilitate pare a deveni realitate

sub impulsul Curţii de Casaţie.

Subiect: cod civil francez ; exclusivitate ; perpetuitate ; proprietate

22. LEQUETTE, SUZA��E. – Réflexions sur la durée du pacte de préférence = Observaţii asupraduratei pactului de preferinţă. În: Revue trimestrielle de droit civil. – nr.3, 2013, p.491-517.

Pactul de preferinţă încheiat pe durată nedeterminată, dă naştere unei situaţii de aşteptare singulară, care cu greu poate fi atinsă

pe cale tradiţională. De puţin timp, Curtea de Casaţie a respins recursul la prescripţia extinctivă, aceasta neputând să înceapă

a curge contra pactului, atâta timp cât beneficiarul este în imposibilitatea de a-şi exercita dreptul. Şi legea din 17 iunie 2008

introducând termenul limită de 20 de ani nu a limpezit lucrurile. În această situaţie, este firesc a utiliza instrumentul care, în

mod obişnuit, permite stabilirea unui termen pentru contractele cu durata nedeterminată: dreptul de reziliere unilaterală. Dar

şi în acest caz, particularitatea pactului pare a se opune. De aici, pentru ieşirea din impas, reiese ideea că durata devine o

condiţie de validitate a contractului.

Subiect: contract ; durată ; pact de preferinţă ; prescripţie extinctivă



REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT COMMERCIAL ET DE DROIT ÉCO�OMIQUE

23. BERTREL, MARI�A. – La société, “contrat d’investissement”? = Societatea este un “contractde investiţie”? În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique. – nr.3, 2013, p.403-428.

Acest studiu are ca scop aprecierea măsurii în care noţiunea de societate, piatra unghiulară a dreptului societăţilor, este atinsă

de dezvoltarea montajului capitalului de investiţie. Prima parte, consacrată calificării juridice a investitorilor de capital, pune

accent asupra atipicităţii acestor asociaţi şi asupra emergenţei consecutive a noţiunii de “locator de fonduri”, atât în

jurisprudenţă cât şi în doctrină. A doua parte, consacrată calificării juridice a societăţii deschisă investitorilor de capital, urmează

primei părţi, revine asupra construcţiei doctrinale care propune a se vedea în acest tip de societate “un contract de investiţie”.

Autorul încearcă să completeze această analiză, demonstrând că o asemenea societate nu poate fi niciodată calificată exclusiv

ca şi “contract de investiţie”. Această calificare nu poate, în cel mai bun caz, decât să califice ca finalitate accesorie finanţarea

unei astfel de societăţi. În acest montaj, societatea este mai degrabă o tehnică de organizare complexă.

Subiect: capital ; contract de investiţie ; investitor ; societate

24. PLA�TAMP, DIDIER. – La clause attributive de compétence matérielle et le demandeur non

commerçant dans le contentieux des actes mixtes = Clauza de competenţă materială şi reclamantulnecomerciant în litigiile actelor mixte. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique . –

nr.3, 2013, p. 429-437.

În litigiile actelor mixte, prezenţa unei clauze atributive de competenţă materială unui tribunal comercial, constituie adesea un

obstacol major pentru reclamantul necomerciant. Se ridică problema opozabilităţii acestei clauze. Prin excepţie, o interpretare

jurisprudenţială foarte riguroasă, acceptarea ei de către însăşi reclamantul necomerciant sau existenţa unui litigiu mixt

internaţional, obligă la acceptarea acestei opozabilităţi. Cu toate acestea, principiul ar trebui să rămână cel al inaplicabilităţii

clauzei. Reclamantul necomerciant se poate prevala, însă, de textele de procedură civilă, de opţiunea lui de competenţă sau de

dreptul clauzelor abuzive.

Subiect: clauza ; competenţă materială ; contract ; litigiu ; necomerciant

25. RODA, JEA�-CHRISTOPHE. – Le contrat, instrument de sécurisation d’une opération de

concentration = Contractul, ca instrument de securizare a unei concentrări. În: Revue trimestrielle de droit

commercial et de droit économique. – nr.3, 2013, p.439-462.

Acest articol încearcă o abordare contractualistă asupra dreptului concentrărilor. Mai precis, este vorba de a studia tehnicile

contractuale care permit asigurarea reuşitei unei operaţiuni de concentrare, limitând în acelaşi timp riscurile legate de controlul

exercitat de către autorităţile din domeniul concurenţei. Concentrările sunt de fapt marcate de incertitudine, datorată controlului

însuşi, dar şi prelungirii duratei pe care o implică. Aşa stând lucrurile, părţile participante la concentrare nu dispun neapărat

de o mare latitudine pentru elaborarea răspunsurilor la aceste diferite constrângeri. Dreptul concentrărilor influenţează mult

atitudinea părţilor: în unele etape ale procedurii, libertatea lor contractuală se diminuează considerabil şi securizarea operaţiunii

consistă mai ales în adaptarea contractelor şi clauzelor – suportul operaţiunii – exigenţelor dreptului concentrărilor; în alte

momente, greutatea controlului se atenuează şi părţile pun la punct prevederi pentru a da consistenţă libertăţii şi controlului.

Rezultă astfel elaborarea de clauze noi, specifice materiei, sau altele – clasice – dar care utilizate în contextul particular al

concentrărilor, capătă o “nuanţă” originală. Inventivitatea practicienilor este bine apreciată, întrucât oferă un larg evantai de

tehnici permiţând prefigurarea succesului operaţiunii, sau, dacă este cazul, anticiparea eşecului.

Subiect: clauze ; concentrare ; contract ; siguranţa operaţiunii ; societăţi

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT EUROPÉE�

26. ASTIER, FRA�ÇOISE ; VIO�, A�TOI�E. – La normalisation européenne en matière de

sécurité: architecture institutionnelle et politique jurisprudentielle = Standardizarea în domeniul securităţii:arhitectura instituţională şi politica jurisprudenţială. În: Revue trimestrielle de droit européen. – nr.3, 2013,

499-513.

Adoptarea noului Regulament nr.1025/2012 referitor la standardizarea europeană, este un prilej de bilanţ al reglementării

acestei activităţi de către instituţiile europene. Acest articol prezintă standardizarea dezvoltată de Comisie şi Curtea de Justiţie

în cadrul “noii abordări a standardizării”, definită începând cu anul 1985. Se subliniază cu acest prilej reticenţa Curţii, până

în prezent, în a pronunţa sancţiuni jurisdicţionale în materie de standardizare, şi orientarea către aspectele mai degrabă

procedurale decât substanţiale ale jurisprudenţei sale. Autorii sugerează că regulamentul din 2012 nu ar trebui să producă

perturbări majore referitoare la legitimarea activităţii instituţiilor europene, chiar dacă acest fapt ar putea antrena acţiuni în

anulare.

Subiect: Regulamentul nr.1025/2012 ; standardizare

27. STREEL, ALEXA�DRE de. – La gouvernance économique européene réformée = Guvernanţaeconomică europeană modificată. În: Revue trimestrielle de droit européen. – nr.3, 2013, p.455-481.

Acest articol studiază recentele reforme suferite de guvernanţa economică europeană, adoptate începând cu 2010, urmare a

crizei euro. El detaliază instrumentele juridice şi funcţionarea celor 4 piloni ai guvernanţei modificate: supravegherea



dezechilibrelor bugetare bazată pe pactul de stabilitate şi de creştere, supravegherea dezechilibrelor macro-economice bazată

pe două regulamente ale pachetului de şase măsuri legislative, coordonarea politicilor socio-economice bazată pe Strategia

Europa 2020 şi solidaritatea financiară între statele membre, bazată pe mecanismul european de stabilitate. Articolul mai

studiază şi consecinţele instituţionale ale reformelor asupra guvernanţei, atât la nivel naţional cât şi la nivel european. Articolul

se încheie arătând că recentele reforme vor antrena, fără îndoială, o transformare a construcţiei europene, mai ales în ceea ce

priveşte izvoarele juridice prin utilizarea tratatelor internaţionale, a instrumentelor de soft law şi contractualizarea relaţiilor între

Uniune şi statele sale membre, analizând şi evoluţia diferenţierii instituţionale şi materiale între UE şi UEM.

Subiect: construcţie europeană ; criza euro ; guvernanţă economică ; reforma

28. FRIA�T-PERROT, MARI�E. – Le consommateur vulnérable à la lumière du droit de la

consommation de l’Union européenne = Consumatorul vulnerabil în lumina dreptului de consum al UniuniiEuropene. În: Revue trimestrielle de droit européen. – nr.3, 2013, p.483-498.

Noţiunea de “consumator vulnerabil” se defineşte în dreptul consumului Uniunii Europene, ca şi în alte dispoziţii comunitare.

Noţiunea, care este în centrul tensiunilor între diferitele funcţiuni ale dreptului de consum, acoperă realităţi diferite:

consumatorul poate fi vulnerabil din cauza unei infirmităţi mentale sau psihice, din cauza vârstei sau a credulităţii. Dar ce

protecţie este acordată consumatorului vulnerabil? Va apărea un tratament uniform al situaţiilor particulare de vulnerabilitate?

Care vor fi sancţiunile?

Subiect: consumator ; consumator vulnerabil ; dreptul de consum ; Uniunea Europeană

29. GAUDEMET-TALLO�, HÉLÈ�E ; KESSEDJIA�, CATHERI�E. – La refonte du règlement

Bruxelles I = Modificarea regulamentului Bruxelles I. În: Revue trimestrielle de droit européen. – nr.3, 2013,

p.435-454.

Regulamentul nr. 1215/2012 din 12 decembrie 2012 a adus modificări regulamentului nr.44/2001 din 22 decembrie 2000. El

modifică unele reguli de competenţă directă, menţinând totuşi principiul (însoţit de unele excepţii) că regulamentul nu se

aplică decât dacă pârâtul este domiciliat într-unul din statele membre ale Uniunii Europene. Noutatea cea mai importantă este

aceea de eliminare a exequatur între statele membre. Totuşi, partea care a pierdut procesul poate încă să conteste în statul

obligat la respectarea hotărârii, decizia dată de statul de origine.

Subiect: Regulament nr. 1215/2012 ; Bruxelles I

* Lucrare realizată de Mihaela Bora şi Lucica Violeta Niculae, Consiliul Legislativ



Propuneri de lege ferenda extrase din articolele publicateîn revistele de drept româneşti

(semestrul II 2013)

– Bibliografie indexată şi adnotată* -

1. ATHA�ASIU, ALEXA�DRU ; COSTEA (MOARCĂŞ), CLAUDIA-A�A. – Consideraţii asupra

statutului juridic al personalului didactic şi de cercetare titular şi asociat din învăţământul superior în

lumina Legii educaţiei naţionale. În: Revista română de drept privat. – nr.4, 2013, p. 24-50.

Pornind de la comparaţia celor două regimuri statutare (personal didactic-magistraţi) derogatorii de la dreptul comun, cu titlu

de lege ferenda, autorii propun ca viitoarea modificare a Legii educaţiei naţionale să aibă în vedere următoarele:

1) stabilirea prin lege a naturii vârstei de pensionare pentru personalul didactic şi de cercetare;

2) modificarea alin. (7) al art. 289, după cum urmează: a. condiţii reglemetate expres şi cumulativ; b. eliminarea interdicţiei

cumulului pensiei cu salariul şi utilizarea formulei de la magistraţi;

3) precizarea expresă a actului juridic în baza căruia se prestează activitatea didactică şi de cercetare de către cadrul didactic

titular menţinut în funcţie – contract individual de muncă pe durată nedeterminată.

Subiect: contract de muncă ; cumulul salariului cu pensia ; discriminare ; magistrat ; pensie ; profesor universitar

2. BALA�-RUSU, MI�ODORA-IOA�A. – Câteva reflecţii în legătură cu răspunderea penală a

parlamentarilor români. În: Dreptul. – nr.8, 2013, p. 188-201.

Autoarea prezintă în cadrul articolului două propuneri de lege ferenda în legătură cu legea fundamentală, şi anume: completarea

legii fundamentale cu norme care să prevadă suspendarea de drept a parlamentarului român, în intervalul cuprins între trimiterea

acestuia în judecată şi până la momentul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti; eliminarea din textul Constituţiei României,

republicată, a dispoziţiilor art. 72 alin. (3) privitoare la revocarea reţinerii de către camera din care face parte parlamentarul,

atunci când, în caz de infracţiune flagrantă, se apreciază că nu există temei pentru reţinerea acestuia. De asemenea autoare

propune, de lege ferenda, şi completarea legii organice privind Statutul deputaţilor şi senatorilor cu dispoziţii care să prevadă

ca cererea trimisă de ministrul justiţiei să fie însoţită de dosarul complet al cauzei, conţinutul acestuia putând fi cunoscut

numai de către preşedintele camerei din care face parte parlamentarul şi de către membrii comisiei juridice, care urmează a se

pronunţa.

Subiect: imunitate de jurisdicţie ; parlamentar ; răspundere penală

3. BELIGRĂDEA�U, ŞERBA�. – Cu privire la posibilitatea încadrării legale în muncă, în prezent,

în temeiul statornicirilor în vigoare, prin întocmirea unei convenţii civile de prestări de servicii în locul

încheierii unui contract individual de muncă. În: Dreptul. – nr.12, 2013, p. 239-249.

Pentru clarificarea deplină a actualului statut al persoanelor fizice încadrate în muncă în temeiul unei convenţii civile încheiate

în locul unui contract individual de muncă, statut în prezent confuz, incert, interpretabil, autorul consideră că, de lege ferenda,

se impune adoptarea unei reglementări legale minimale prin care să se statornicească, expres, cel puţin următoarele:

a. regula încadrării în muncă este încheierea unui contract individual de muncă;

b. prin excepţie se poate încheia, opţional, în acest scop, fie un contract individual de muncă, fie o convenţie civilă de prestări

de servicii, dar numai în anumite condiţii şi situaţii speciale, precis şi strict determinate;

c. totodată, în cazul incidenţei unor atari excepţii, urmează deci a se crea un “cadru legal” pentru astfel de convenţii, care, astfel,

să devină, fără dubiu, contracte “numite”, stabilindu-se, exact şi ce îndatoriri fiscale au părţile care au încheiat convenţia;

convenţiile civile de prestări de servicii (ce se încheie opţional în locul contractelor de muncă) să fie înregistrate la o autoritate

publică (fiscală ori la Inspecţia Muncii).

Subiect: contract individual de muncă ; convenţie civilă

4. BODOAŞCĂ, TEODOR ; DRĂGHICI, AURELIA. – Discuţii în legătură cu clauza de preciput

în reglementarea noului Cod civil român. În: Dreptul. – nr.10, 2013, p. 32-47.

În cadrul articolului autorii prezintă următoarele propuneri de lege ferenda:

– teza I din conţinutul art. 333 alin. (1) să fie reformulată, în sensul că: “prin convenţie matrimonială, se poate stipula că

oricare soţ supravieţuitor sau numai unul dintre ei să preia, fără plată, înainte de partajul moştenirii, unul sau mai multe dintre

bunurile lor comune”, iar teza a II-a să fie abrogată;



– din conţinutul art. 333 alin. (1) teza I să fie eliminată precizarea restrictivă că bunul sau bunurile comune sunt deţinute de

soţi în “devălmăşie sau în coproprietate”;

– reformularea art. 333 alin. (3) în sensul că: “clauza de preciput nu aduce nicio atingere dreptului creditorilor comuni sau

personali ai soţilor de a urmări, în condiţiile legii, înainte de încetarea regimului matrimonial, bunurile care fac obiectul clauzei

de preciput;

– modificarea art. 333 alin. (4) în sensul eliminării motivului de caducitate al clauzei de preciput.

Subiect: clauză de preciput ; convenţie matrimonială ; noul Cod civil ; proprietate matrimonială

5. BODOAŞCĂ, TEODOR. – Unele consideraţii critice în legătură cu procedura divorţului în

reglementarea noului Cod de procedură penală. În: Dreptul. – nr.9, 2013, p. 21-35.

Autorul propune, de lege ferenda, ca legiuitorul să completeze dispoziţiile art. 914 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în

sensul de a evoca şi ele cerinţa ca “instanţele române să fie competente internaţional”.

O altă propunere este ca legiuitorul să opteze pentru o soluţie unitară de competenţă teritorială în materie de divorţ şi, oricum,

în acord cu reglementările comunitare din domeniu. Totodată autorul consideră că, de lege ferenda, trebuie abrogate dispoziţiile

art. 929 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă deoarece vin în coliziune cu cele ale art. 917 alin. (1) şi modificat art.

917 alin. (2) în sensul că “soţul, chiar pus sub interdicţie judecătorească, poate sta în judecată personal, cu condiţia să facă

dovada că are discernământ”. Alte propuneri de lege ferenda pentru Codul de procedură civilă sunt cele referitoare la modificarea

art. 925 alin. (2) teza I în sensul că “atunci când, în timpul procesului de divorţ, unul dintre soţi decedează, lăsând moştenitori,

aceştia pot continua acţiunea, pe care instanţa o va admite numai dacă va constata culpa exclusivă a soţului supravieţuitor în

desfacerea căsătoriei” şi modificarea alin. (4) din cuprinsul art. 925 în sensul că “în cazul prevăzut de alin. (2), soţul

supravieţuitor, din a cărui culpă exclusivă a fost desfăcută căsătoria, pierde dreptul de a-l moşteni pe soţul decedat”.

Subiect: divorţ ; noul Cod de procedură civilă

6. BRICIU, TRAIA�-COR�EL. – Unele aspecte de noutate în materia taxelor judiciare de timbru

pentru cererile introduse la instanţele judecătoreşti. În: Revista română de drept privat. – nr.4, 2013, p. 51-88.

O primă propunere de lege ferenda a autorului este reglementarea unei taxe judiciare de timbru în cunatum fix pentru cererile

de validare a popririi. De asemenea, de lege ferenda s-ar impune o reaşezare echitabilă a sarcinilor fiscale, care să facă logică

suportarea acestora: stingerea litigiului pe calea tranzacţiei să constituie caz de restituire a taxei judiciare de timbru, iar, în cazul

în care acesta are ca obiect transferul dreptului de proprietate şi/sau constituirea altui drept real asupra unui imobil, restituirea

să fie făcută cu reţinerea a 50% din valoarea taxei care s-ar datora pentru acţiunea de revendicare a bunului cu valoarea cea

mai mare. Autorul consideră că poate ar trebui clarificat, de lege ferenda, dacă o persoană juridică care a beneficiat de facilităţile

fiscale într-o etapă a procesului mai poate solicita şi obţine facilităţi pentru exerciţiul căilor de atac, şi că se impune intervenţia

legiuitorului pentru armonizarea procedurii de acordare a facilităţilor la plata taxelor de timbru, în căile de atac, în cazul

persoanelor juridice cu cea aplicabilă în cazul persoanelor fizice.

Subiect: acces la justiţie ; taxă judiciară de timbru

7. CĂRARE, A�DREEA-ELE�A. – Consideraţii privind preţul cesiunii de părţi sociale. În: Revista

de drept comercial. – nr.11, 2013, p. 34-40.

De lege ferenda autorul consideră că legiuitorul ar trebui să aibă în vedere implementarea unui sistem eficient de protecţie a

creditorilor în faţa unor transferuri frauduloase de părţi sociale, care să poată fi implementat fără a aduce atingere însăşi esenţei

societăţilor şi contractului de societate.

Subiect: cesiune ; cesiune de creanţă ; părţi sociale ; societate comercială

8. CÂRLA�, MIRCEA VALE�TI�. – Răspunderea juridică pentru nereguli în atribuirea

contractelor de achiziţii publice finanţate din fonduri europene – aspecte de drept substanţial. În: Dreptul. –

nr.11, 2013, p. 133-153.

Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatatrea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea

şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, autorul consideră că gravitatea acţiunilor

cauzale ce pot genera neregula cu caracter sistemic/de sistem ar putea fi, de lege ferenda, contopită cu neregula simplă prin

instituirea unor forme agravante. Acest aspect ar constitui un deziderat de simplificare a cadrului legal specific răspunderii

juridice din materia fondurilor europene. De asemenea, autorul consideră că includerea definiţiei fraudei în conţinutul O.U.G.

nr. 66/2011 este nejustificată, acest fapt fiind doar în măsură să determine eventuale confuzii în aplicarea legii. De lege ferenda,

se impune ca o nouă reglementare să elimine definiţia în speţă pentru a determina în mod clar şi fără ambiguităţi atât scopul

actului normativ, cât şi al normelor care se regăsesc în conţinutul acestuia.

Subiect: contract de achiziţie publică ; fonduri europene ; răspundere juridică

9. COTUŢIU, AURELIA. – Modificarea unilaterală a contractului de transport. În: Curierul

Judiciar. – nr.9, 2013, p. 501-504.

Pentru mai multă coerenţă şi rigoare a reglementărilor Codului civil la capitolul “Contractul de transport”, referitoar la

modificarea contractului de transport, autoarea prezintă mai multe propuneri de lege ferenda:

– înlocuirea verbului “are dreptul” cu “are obligaţia”, cu referire la transportator, din prima frază a art. 1971;

– înlocuirea cuvântului “instrucţiuni” din cuprinsul art. 1971 şi 1972 cu “contraordin”;

– înlocuirea notei marginale a art. 1972, “Modificări aduse de transportator” cu “Sistarea contractului de către transportator”,

întrucât depozitarea ori vânzarea bunurilor sunt operaţiuni juridice străine de modificarea contractului de transport;

– înlocuirea verbului “va valorifica” din ultima frază a art. 1972 alin. (1) cu “va vinde”, în acest fel stabilindu-se o concordanţă

cu alin. (2), care se referă la bunul ce a fost vândut.

Subiect: contract de transport ; noul Cod civil



10. DUMITRU, MARIA. – Drepturile creditorului asupra părţilor sociale aflate în patrimoniul

debitorului – utopie sau realitate? În: Dreptul. – nr.11, 2013, p. 104-112.

Pentru ca intenţia legiuitorului de a permite creditorului să valorifice părţile sociale ale debitorului să se transforme în realitate,

autoarea consideră că, de lege ferenda, ar fi potrivită adoptarea unor măsuri care ar trebui să vizeze două aspecte. În primul

rând să modifice conţinutul art. 66 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile pentru a-l clarifica în acest sens. În al doilea rând,

să reglementeze exercitarea drepturilor creditorului asupra părţilor sociale îmbinând aspectele ce ţin de dreptul civil, de dreptul

procesual civil (execuţional), cât şi de cele ce ţin de dreptul societar.

Subiect: creditor ; debitor ; noul Cod civil ; părţi sociale

11. DUVAC, CO�STA�TI�. – Infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei din perspectiva noului Cod

penal şi a Codului penal în vigoare. În: Revista de drept penal. – nr. 3, 2013, p.39-72.

Autorul face în cadrul acestui articol o serie de propuneri de lege ferenda care se referă la:

– în sfera subiecţilor procesuali a căror activitate este îngreunată (prin obstrucţionarea justiţiei) ar trebui incluşi şi judecătorul

de drepturi şi libertăţi, precum şi judecătorul de cameră preliminară, putându-se folosi expresia organele judiciare penale;

– eliminarea din textul art. 272 alin. (1) al noului C.p. a sintagmei “altă faptă cu efect intimidant”, care lasă la latitudinea

organului judiciar extinderea conţinutului incriminării pe cale de interpretare, lucru discutabil faţă de principiul legalităţii

incriminării;

– pentru o punere în acord a normei de incriminare cu dispoziţiile din partea generală a Codului penal privind momentul

procesual până la care poate interveni retragerea plângerii prealabile sau împăcarea, s-ar impune înlocuirea termenului de

“infractor” cu cel de învinuit sau inculpat;

– la art. 279 al noului Cod penal, s-ar impune introducerea ca subiect pasiv a organelor de cercetare penală, deoarece acestea

fac parte din organele judiciare care concură la înfăptuirea justiţiei penale şi ca atare propunem înlocuirea termenului de

“procuror” cu expresia “organ de urmărire penală”;

– la art. 280 din noul C.p., după termenul “persoane” ar trebui introdus cuvântul “cercetare”, întrucât este posibil ca

manifestările incriminate de text să se comită şi în intervalul de timp dintre primirea sesizării şi începerea urmăririi penale,

moment în care persoana cercetată dobândeşte calitatea de suspect. La art. 288 din noul C.p. s-ar impune renunţarea la termenii

“complementare” şi “accesorii” întrucât art. 285 (evadarea) nu acoperă toate modalităţile prin care condamnatul se poate

sustrage de la executarea pedepsei principale, iar conţinutul normei ar trebui completat cu o ipoteză referitoare la sustragerea

de către persoana juridică de la executarea unei pedepse.

Subiect: Cod penal ; infracţiune ; justiţie ; lege penală ; noul Cod penal ; pedeapsă

12. DUVAC, CO�STA�TI�. – Studiu comparativ referitor la legea penală şi limitele ei de aplicare

din perspectiva noului Cod penal şi a Codului penal actual. În: Dreptul. – nr.7, 2013, p. 177-225.

În vederea perfecţionării noii legislaţii penale, de lege ferenda autorul consideră că s-ar impune următoarele:

a) reglementarea într-un singur text a principiului legalităţii incriminării şi sancţiunilor de drept penal, concomitent cu

reformularea dispoziţiei din art. 1 alin. (2) astfel încât să se refere numai la faptele descrise în norma de incriminare; acesta ar

putea fi formulat astfel “Nu constituie infracţiune o faptă care nu era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârşită“;

b) eliminarea dispoziţiei din alin. (3) al art. 2;

c) introducerea în cadrul secţiunii I a capitolului II al titlului I a unui text (“Concursul de norme penale”) cu următorul conţinut

“Când mai multe norme penale din Codul penal ori din legile penale speciale sau din legi speciale extrapenale reglementează

aceeaşi materie, norma penală specială se aplică derogând de la norma penala generală, dacă nu este prevăzut altfel”;

d) punerea de acord a denumirii marginale a art. 4 cu conţinutul său;

e) reintroducerea termenului “cea” în conţinutul alin. (1) al art. 5;

f) eliminarea art. 6;

g) punerea de acord a dispoziţiei explicative din art. 7 alin. (2) cu regula de tehnică legislativă prevăzută în art. 55 alin. (3) din

Legea nr. 24/2000;

h) completarea principiului ubicuităţii cu ideea “dacă autorul a comis o tentativă pedepsibilă sau o infracţiune consumată în

altă ţară ca urmare a instigării sau a sprijinului primit”, introdusă după termenul “complicitate”;

i) reformularea art. 154 alin. (3) în sensul: “În cazul infracţiunilor progresive, termenul de prescripţie a răspunderii penale

începe să curgă de la data producerii rezultatului mai grav”;

j) înlocuirea expresiei “Codului penal din 1969” din alin. (1) al art. 13 din Legea nr. 187/2012 cu sintagma “legislaţiei penale

anterioare”.

Subiect: Codul penal român din 1969 ; legalitatea incriminării ; lege penală ; noul Cod penal

13. FLOREA, BUJOREL. – Unele observaţii asupra conţinutului raportului juridic născut din

realizarea topografiei unui produs semiconductor. În: Dreptul. – nr.7, 2013, p. 153-168.

Autorul consideră că, de lege ferenda, în Legea 16/1995 ar trebui făcute unele modificări, şi anume:

– textele de lege disparate, al căror conţinut se referă la încetarea drepturilor privind topografia, ar trebui înglobate în capitolul

care să trateze unitar această problemă;

– este nevoie să fie eliminată din textul de lege utilizarea simultană a două noţiuni al căror înţeles este acelaşi (sintagma de

dreptul la nume şi noţiunea de dreptul la calitatea de creator);

– art. 23 să fie completat prin adăugarea menţiunii ca litera T să fie însoţită de numele titularului certificatului de protecţie a

topografiei;

– reformularea conţinutului art. 2 lit. d), pentru a fixa cu mai multă limpezime şi rigoare voinţa juridică reală a legiuitorului;

– pentru identitate de tratament juridic cu inventatorul salariat, şi autorul salariat al topografiei să beneficieze de dreptul la o

compensaţie, în cazul în care informaţiile cuprinse într-o topografie sunt clasificate ca informaţii secrete de stat;



– completarea legii prin introducerea dreptului de folosire personală anterioară, alături de celelalte limite speciale care determină

eliminarea exclusivităţii dreptului de exploatare a topografiei;

– sancţiunea pentru neplata taxelor să aibă o reglementare unitară, cuprinsă în lege, asigurându-se astfel supremaţia acesteia

faţă de actele normative emise pentru organizarea punerii în executare a legii.

Subiect: drept exclusiv ; topografia produselor semiconductoare

14. FLOREA, BUJOREL. – Unele contribuţii asupra subiectelor şi obiectul protecţiei juridice ale

topografiilor produselor semiconductoare. În: Revista română de dreptul proprietăţii intelectuale. – nr.3,

2013, p. 51-68.

Autorul propune, de lege ferenda, ca în conţinutul Legii nr. 16/1995 să fie reglementat şi dreptul de exploatare anterioară şi

personală a topografiei, ca limită a dreptului de exploatare exclusivă a acesteia. Acest drept este reglementat în conţinutul

legilor care asigură protecţia juridică a invenţiilor, modelelor de utilitate, desenelor şi modelelor.

Subiect: Certificat de înregistrare ; Legea nr.16/1995 ; produs semiconductor ; topografia produselor semiconductoare

15. FLOREA, BUJOREL. – Unele considerente privind contractul de utilizare a unui program

pentru calculator. În: Dreptul. – nr.10, 2013, p. 163-179.

Autorul propune, de lege ferenda, completarea reglementărilor relative la contractul de utilizare a unui program pentru

calculator cu prevederea expresă potrivit căreia dispoziţiile art. 47 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 8/1996 nu se aplică

programelor pentru calculator.

Subiect: copyright ; program de calculator ; sistem de operare

16. FLOREA, BUJOREL. – Unele observaţii asupra contractului de fiducie astfel cum este

reglementat în noul Cod civil. În: Dreptul. – nr.8, 2013, p. 60-82.

Autorul propune, de lege ferenda, să se stipuleze expressis verbis în dispoziţiile Codului civil consacrate fiduciei împrejurarea

potrivit căreia constituitorul nu poate avea şi calitatea de fiduciar. O altă propunere este ca din cuprinsul alin. (4) al art. 788 din

Codul civil să fie eliminată prevederea că administratorul provizoriu este numit de instanţa de judecată cu acordul acestuia.

Subiect: fiducie ; încredere ; mandat ; vânzare cu pact de răscumpărare

17. FLOREA, BUJOREL. – Unele consideraţii asupra contractului de producţie audiovizuală.

În: Dreptul. – nr.9, 2013, p. 122-143.

Pentru Legea nr.8/1996, autorul propune, de lege ferenda, ca denumirea capitolului VIII al părţii a II-a să fie “Opera

audiovizuală”.

Subiect: director ; manager ; producător ; producţie audiovizuală

18. FRE�ŢIU, GABRIELA CRISTI�A. – Competenţa materială şi teritorială în cauzele de fond

funciar potrivit noului Cod de procedură civilă. În: Dreptul. – nr.12, 2013, p. 52-66.

În opinia autoarei, de lege ferenda, în considerarea echităţii procedurii, a egalităţii părţilor, s-ar impune fie ca toate litigiile în

materia fondului funciar, indiferent de obiectul lor, să revină în competenţa materială a judecătoriei, fie competenţa să fie

reglementată în funcţie de valoarea obiectului litigiului în toate acţiunile în această materie.

Subiect: fond funciar ; jurisdicţie materială ; jurisdicţie teritorială ; noul Cod de procedură civilă

19. GORU�ESCU, MIRELA. – Infracţiunea de corupere a alegătorilor, între legislaţia specială

actuală şi noul Cod penal. În: Dreptul. – nr.9 2013, p. 181-186.

În cadrul articolului autoarea prezintă următoarele propuneri de lege ferenda:

– la art. 153 din Legea nr. 187/2012, după pct. 5 se introduce pct. 5

1

cu următorul cuprins: “Art. 57-63 se abrogă”;

– articolul 386 alin. (1) din noul Cod penal se modifică şi va avea următorul cuprins: “Oferirea sau darea de bani, de bunuri

ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi, un anumit candidat

ori o anumită propunere, sau în scopul determinării alegătorului să voteze ori să nu voteze în cadrul unei consultări electorale

se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi”; Alineatul (2) al art. 386 din noul Cod penal se

modifică şi va avea următorul cuprins: “(2) Nu intră în categoria bunurilor prevăzute în alin. (1) materialele şi obiectele de

propagandă electorală, precum: afişe, pliante, cărţi poştale, calendare, caiete, ilustrate, pixuri, brichete, chibrituri, insigne,

ecusoane, dvd-uri, fanioane, steaguri, căni, pungi, tricouri, şepci, eşarfe, fulare, veste, fesuri, mănuşi, pelerine, jachete,

inscripţionate cu însemnele electorale ale formaţiunilor politice sau ale candidaţilor care participă la alegeri”;

– după alin (2) al art. 386 din noul Cod penal se introduce alin. (2

1

) cu următorul cuprins: “Sunt exceptate, de asemenea, de la

prevederile alin. (1) şi alte obiete de propagandă electorală, înscripţionate cu însemnele electorale ale formaţiunilor politice

sau ale candidaţilor care participă la alegeri, a căror valoare nu depăşeşte 10 lei fără TVA pentru fiecare articol, fără ca aceste

bunuri să poată fi alimente, băuturi alcoolice sau nealcoolice ori produse din tutun”.

Subiect: corupţie electorală ; noul Cod penal

20. GRIGA, IOA�. – Propuneri pentru modificarea şi completarea unor texte din noul Cod penal

şi din noul Cod de procedură penală. În: Pandectele Române. – nr.7, 2013, p. 47-55.

Rferitor la noul Cod penal autorul propune de lege ferenda completarea textului art. 6 privitor la aplicarea legii penale mai

favorabile după judecarea definitivă a cauzei, după cum urmează: După alin. (3) al art. 6 să se introducă un nou alineat – 4 –

cu următorul conţinut: “Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei

închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special

prevăzut de legea nouă, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după



pronunţarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei şi de timpul cât a executat din pedeapsă, se poate dispune, fie menţinerea,

fie reducerea pedepsei. Pedeapsa aplicată nu poate fi coborâtă sub limita ce ar rezulta din reducerea acestei pedepse proporţional

cu micşorarea maximului special prevăzut pentru infracţiunea săvârşită”.

Referitor la noul Cod de procedură penală, autorul prezintă următoarele propuneri de lege ferenda:

1. Modificarea art. 3 alin. (1) lit. c) astfel: “c) Funcţia de verificare a legalităţii şi temeiniciei trimiterii sau netrimiterii în

judecată.” pentru corelarea acestui text cu conţinutul textelor art. 285, art. 327, art. 328 alin. (1) şi art. 341 alin. (4) lit. c).

2. Modificarea alin. (3) al art. 3 în sensul restrângerii acestuia după cum urmează: “În desfăşurarea aceluiaşi proces penal,

exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii judiciare.”

3. Completarea alin. (6) al art. 3 prin următoarea reformulare: “Asupra legalităţii şi temeiniciei actului de trimitere în judecată,

a probelor pe care se bazează acesta şi a actelor de urmărire penală efectuate, precum şi a legalităţii şi temeiniciei soluţiilor de

netrimitere în judecată se pronunţă judecătorul de cameră preliminară, în condiţiile legii.”

4. Modificarea art. 345 privind procedura de judecată în camera preliminară şi a art. 346 privitor la “soluţiile” care se pronunţă

în procedura de judecată a camerei preliminare. Modificarile propuse asupra textelor articolelor 345 şi 346 sunt necesare

pentru a pune de acord procedura de judecată în camera preliminară şi soluţiile pe care le adoptă acest judecător, cu filozofia

textului art. 3 alin. (1) lit. c), care stă la baza introducerii principiului separării funcţiilor judiciare în procesul penal.

5. La art. 438 alin. (1) autorul propune să nu fie abrogate cazurile în care se poate face recurs în casaţie prevăzute la pct. 9 şi 14.

Subiect: noul Cod de procedură penală ; noul Cod penal

21. LIPCA�U, EMILIA�. – Acţiunea directă a lucrătorilor – parte într-un contract de antrepriză –

în lumina noului Cod civil. În: Dreptul. – nr.11, 2013, p. 13-26.

De lege ferenda autorul consideră că în noul Cod civil s-ar putea reglementa şi o acţiune directă a subantreprenorilor (atât

persoane fizice, cât şi persoane juridice), dar numai pentru partea din preţ ce exclude costul muncii lucrătorilor; reglementarea

unei asemenea acţiuni directe, prin obiectul ei diferit, nu ar mai veni în contradicţie cu acţiunea directă a lucrătorilor pentru

plata muncii lor.

Subiect: contract de antrepriză ; lucrător

22. LUPAŞCU, DA�. – Convenţia matrimonială. În: Pandectele Române. – nr.7, 2013, p. 34-44.

Pentru a spulbera controverse legate îndeosebi de natura, părţile ori conţinutul convenţiei matrimoniale, autorul propune

de lege ferenda definirea legală a convenţiei matrimoniale. De asemenea, întrucât dreptul de preciput nu se confundă cu dreptul

special de moştenire al soţului supravieţuitor recunoscut de art. 974 C.civ., autorul consideră că de lege ferenda este necesară

precizarea că preluarea bunurilor – conform dreptului de preciput – are loc şi înainte de partajul bunurilor comune, sau conform

modelului francez “înaintea oricărui partaj”.

Subiect: căsătorie ; clauză de preciput ; Codul civil român ; convenţie matrimonială ; efect patrimonial ; regim matrimonial

23. MARI�ESCU, A�A-MARIA. – Analiza recomandărilor lui Antonio Vitorino rezultate din

medierea privind copia privată şi remuneraţiile în reprografie. În: Revista română de dreptul proprietăţii

intelectuale. – nr.3, 2013, p. 34-50.

Având în vedere nivelul deosebit de mic al remuneraţiilor plătite în cazul copiei private pentru reproducerea operelor scrise şi

în vederea remunerării corespunzătoare a titularilor de drepturi, autoarea consideră că este necesară, de lege ferenda, adoptarea

şi în România a unui sistem dual: copie privată şi reprografie.

Subiect: copie privată ; remuneraţie ; reproducere ; reprografie

24. MOISE, ALI�-ADRIA�. – Drepturile cu privire la transferul proprietăţii imobiliare ca urmare

a divizării unei societăţi. În: Dreptul. – nr.11, 2013, p. 113-133.

Practica neunitară a instanţelor judecătoreşti şi a oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară în ceea ce priveşte înscrisurile

care necesită formă autentică duc şi la o practică notarială neunitară. De aceea, autorul consideră că revine legiuitorului ca delege ferenda să rezolve această practică neunitară printr-o modificare corespunzătoare a prevederilor în materie înscrise în

Legea nr. 31/1990 a societăţilor.

Subiect: autentificare ; Legea nr.31/1990 ; proprietate imobiliară ; societate comercială

25. �ICULEA�U, COSTEL. – Confiscarea extinsă în noul Cod penal. În: Dreptul. – nr.10, 2013,

p. 106-114.

Având în vedere argumentele expuse în articol, autorul consideră că se impune modificarea şi completarea lit. a) şi b) din

cuprinsul art. 112

1

alin. (2) din noul Cod penal şi propune, de lege ferenda, ca acestea să aibă următoarea formulare:

– “a) valoarea bunurilor dobândite de o persoană condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul

săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei, depăşeşte cu 10.000 euro veniturile obţinute de

acesta în mod licit”;

– “b) instanţa îşi formează convingerea pe baza probelor administrate că bunurile provin din activităţi infracţionale de natura

celor prevăzute la alin. (1)”.

Subiect: confiscare extinsă ; noul Cod penal

26. �ICULEA�U, COSTEL. – Aspecte referitoare la răspunderea penală a persoanei juridice în

noul Cod penal. În: Dreptul. – nr.8, 2013, p. 99-111.

De lege ferenda autorul propune ca în cuprinsul art. 135 din noul Cod penal legiuitorul să introducă alin. (4) cu următorul

conţinut: “Persoana juridică nu răspunde penal în cazul infracţiunilor pentru care este necesară plângerea prealabilă a persoanei

vătămate sau pentru care legea prevede posibilitatea împăcării părţilor”.

Subiect: autorităţi publice ; drept comparat ; instituţii publice ; noul Cod penal ; persoană juridică ; răspundere penală



27. PETROIU, MARIUS. – Protecţia informaţiilor prin clasificarea lor, o formă de restrângere a

dreptului la informaţie. În: Revista română de drept al afacerilor. – nr.12, 2013, p. 109-140.

În cadrul articolului autorul prezintă mai multe propuneri de lege ferenda, şi anume:

– eliminarea termenilor “date, documente” din cuprinsul definiţiei “informaţiilor clasificate” – art.15 lit. b) din Legea

nr.182/2002 –, aceştia fiind deja înglobaţi în cuprinsul definiţiei noţiunii de informaţie;

– toate referinţele la ANS din diverse acte normative şi mai ales din cuprinsul Legii nr. 182/2002, H.G. nr. 353/2002 şi H.G. nr.

585/2002 să fie eliminate, şi, conform dispoziţiilor legislaţiei actuale, să fie înlocuite cu referinţe la ORNISS;

– legiferarea obligativităţii emitenţilor de informaţii „secret de stat” de a face public pe website-ul acestora ghidul privind

criteriile utilizate pentru clsificarea informaţiilor, cu sancţionarea contravenţională a nerespectării acestei obligaţii;

– eliminarea actualelor atribuţii ale Guvernului de a aproba şi actualiza listele cuprinzând informaţiile clasificate sub forma

secretului de stat, şi respectiv de a prelungi durata termenelor de classificare, în condiţiile în care aceste atribuţii pot fi

îndeplinite fără dificultăţi de către persoanele juridice îndreptăţite să clasifice informaţiile respective.

Subiect: acces la informaţie ; Constituţie ; drept fundamental ; informaţie, acces ; informaţie clasificată ; informaţie publică

28. PIPEREA, GHEORGHE. – Felix qui nihil debet. În: Curierul Judiciar. – nr.10, 2013, p. 547-559.

Pentru a evita soluţii de inadmisibilitate ale cererilor de liberare de datorii, cât şi pentru a evita potenţiale abuzuri, autorul

consideră că ar fi indicat, de lege ferenda, se existe o reglementare expresă pentru cazul în care tribunalul, constatând

insolvabilitatea debitorului, consecutivă executării silite sau dării în plată a bunului afectat garanţiei, dispune şi liberarea de

datorii a debitorului, oferindu-i şansa unui nou început.

Subiect: beneficiu de discuţie ; consum pe credit ; creanţă neperformantă ; dare în plată

29. RÎŞ�IŢĂ, ALEXA�DRU. – Amânarea aplicării pedepsei în noul Cod penal. În: Caiete de drept

penal. – nr.2, 2013, p. 87-116.

În textul articolului autorul prezintă două propuneri de lege ferenda şi anume:

– modificarea textului art. 83 alin. (3) în următoarea manieră: “Amânarea aplicării pedepsei închisorii atrage atât amânarea

aplicării pedepsei amenzii care însoţeşte închisoarea în condiţiile art. 62, cât şi amânarea aplicării amenzii adăugate pedepsei

cu închisoarea în condiţiile art. 39”;

– modificarea art. 83 alin. (2) astfel încât amânarea aplicării pedepsei să se poată aplica şi în cazul infracţiunilor care au un

maxim special de exact 7 ani.

Subiect: amânarea aplicării pedepsei ; noul Cod penal

30. ROMA�, ALEXA�DRU. – Unele particularităţi referitoare la depăşirea limitelor legitimei

apărări. În: Dreptul. – nr.11, 2013, p. 193-203.

Autorul propune ca, de lege ferenda, articolul 75 alin. (1) lit. b) din noul Cod penal să fie modificat, urmând să aibă următorul

conţinut: “b) depăşirea limitelor legitimei apărări. Depăşeşte limitele legitimei apărări cel care, aflat în starea de legitimă

apărare în sensul art. 19 alin. (2) şi art. 26 alin. (1) C.pen., a întrecut proporţia dintre atac şi apărare”, fără însă să se afle într-o

stare de tulburare, temere sau emoţie”.

Subiect: autoapărare ; drept penal

31. ROŞU, A�GELICA. – Discuţii în legătură cu incertitudinea dreptului de acces la o instanţă

imparţială al ofertantului declarat câştigător în procedura achiziţiei publice. În: Dreptul. – nr.10, 2013,

p. 180-192.

De lege ferenda, autoarea consideră că este necesar a se preciza în mod expres în textul art. 273 din O.U.G. nr. 34/2006

(eventual prin introducerea unui nou alineat) “că la soluţionarea contestaţiei de către Consiliul Naţional de Soluţionare a

Contestaţiilor va fi citat în mod obligatoriu ofertantul declarat câştigător”.

Subiect: contract de achiziţie publică; drept de acces ; dreptul la apărare ; instanţă ; ofertant câştigător ; procedură jurisdicţională

administrativă

32. SLĂVOIU, RADU. – Infracţiunea de violarea vieţii private – o noutate în legislaţia penală din

România. În: Dreptul. – nr.10, 2013, p. 81-105.

Autorul consideră că, de lege ferenda, textul art. 226 din noul Cod penal ar trebui regândit astfel încât să acopere şi ipoteza

înregistrării, fără drept, de imagini dintr-o locuinţă, încăpere sau dependinţă folosită de o persoană, chiar în lipsa acesteia,

dacă aduce atingere vieţii sale private. O altă propunere se referă la completarea art. 226 alin (2) noul C.pen., astfel: “divulgarea,

difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, către o altă persoană sau către public, a sunetelor, convorbirilor sau

imaginilor prevăzute în alin. (1), obţinute cu sau fără drept, se pedepseşte [...]”.

Subiect: cauză justificativă ; înregistrare audio-video; viaţa privată

33. SLĂVOIU, RADU. – Măsurile preventive aplicabile persoanei fizice în reglementarea noului

Cod de procedură penală. În: Dreptul. – nr.12, 2013, p. 78-128.

În cadrul acestui articol, autorul face o serie de propuneri de lege ferenda, care se referă la:

– înlocuirea expresiei de la art. 213 alin. (5) din noul C.p.p. care se referă la faptul că asistenţa juridică a inculpatului este obligatorie

la soluţionarea plângerii, cu sintagma “prezenţa avocatului şi ascultarea sa sunt obligatorii”, pentru acurateţea exprimării;

– necesitatea completării art. 54 din Legea nr.304/2004, republicată, cu un nou alineat, cu următoarea formulare: “Contestaţiile

împotriva încheierilor pronunţate în cursul judecăţii, în materia măsurilor preventive, de judecătorii şi tribunale, se soluţionează

în complet format din doi judecători; în aceeaşi ordine de idei, s-ar impune şi completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr.304/2004



cu două noi litere, astfel: “pentru contestaţiile împotriva încheierilor pronunţate în materia măsurilor preventive, în cursul

judecăţii în primă instanţă, de către curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, completul de judecată este format din doi

judecători” şi respectiv “pentru contestaţiile împotriva încheierilor pronunţate în materia măsurilor preventive, în cursul

judecăţii în apel, de către curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, completul de judecată este format din trei judecători”;

– completarea dispoziţiilor privind competenţa teritorială alternativă a art. 219 alin. (1) din noul C.p.p., întrucât, spre deosebire

de arestarea preventivă, nu este prevăzută instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de reţinere;

– referitor la dispoziţiile art. 222 alin. (3) din noul C.p.p., autorul apreciază că este necesar a se acorda, în cadrul competenţei

alternative, competenţă privind prelungirea arestului la domiciliu şi judecătorului de drepturi şi libertăţi de la instanţa

corespunzătoare în grad în a cărei circumscripţie se află imobilul unde inculpatul locuieşte;

– ar trebui de asemenea să se instituie împrejurări de natura celor prevăzute la art. 223 alin. (2) noul C.p.p. ca şi criterii pentru

alegerea oricărei măsuri preventive, iar nu numai pentru evaluarea pericolului pentru ordinea publică;

– o altă propunere se referă la completarea dispoziţiilor art. 224 alin. (2) noul C.p.p., în sensul că prelungirea măsurii de

arestare preventivă să poată fi dispusă şi de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa în a cărei circumscripţie se află

imobilul unde inculpatul execută arestul la domiciliu, la cererea procurorului.

Subiect: arest la domiciliu ; arest preventiv ; măsuri preventive

34. TRĂILESCU, ALI� A. – Unele aspecte controversate privind răspunderea patrimonială civilă

a funcţionarilor publici care au contribuit la elaborarea şi emiterea actelor administrative de autoritate

nelegale. În: Dreptul. – nr.9, 2013, p. 144-162.

În Legea nr. 188/1999, art. 45. alin. (2), autorul consideră că de lege ferenda, pentru evitarea echivocului, se impune o exprimare

clară a voinţei legiuitorului, în sensul ca funcţionarii publici să aibă obligaţia de a pune în aplicare numai ordinele scrise ale

superiorilor ierarhici, cu excepţia situaţiilor urgente (datorate, spre pildă, calamităţilor), când trebuie să execute de îndată şi

ordinele verbale, sub condiţia ca acestea să nu fie vădit ilegale şi de natură să cauzeze pagube mai mari decât cele care trebuie

prevenite sau înlăturate.

Subiect: act administrativ ; funcţionar public ; Legea nr.554/2004 ; noul Cod civil ; răspundere patrimonială

35. VEDI�AŞ, VERGI�IA ; DUŢĂ, MIHAELA; GE�TIMIR, CĂTĂLI�-VASILE. – Reflecţii

privind statutul secretarului general din cadrul autorităţilor centrale autonome. Privire specială asupra

secretarului general al Curţii de Conturi a României. În: Revista română de dreptul muncii. – nr.8, 2013,

p. 45-53.

Autorii prezintă două propuneri de lege ferenda:

1. Modificarea şi completarea Legii nr.188/1999, republicată, cu prevederi prin care să se consacre reguli care privesc, în mod

special, funcţiile publice din cadrul autorităţilor autonome, inclusiv menţionarea în cuprinsul legii a acestei categorii de

autorităţi alături de cele care sunt deja prevăzute, respectiv autorităţile administraţiei publice centrale, locale şi ale administraţiei

publice centrale de specialitate autonome sau subordanate, astfel:

– art. 5, prin includerea expresă a Curţii de Conturi a României ca autoritate al cărei personal poate să beneficieze de un statut

special;

– art. 19 lit. b), în sensul de a se prevedea funcţia de secretar general şi, după caz, de secretar general adjunct din cadrul

autorităţilor autonome.

2. Modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992, republicată, prin instituirea unei dispoziţii în care să se prevadă structura de

conducere sub autoritatea căreia să îşi desfăşoare activitatea secretarul general al Curţii de Conturi, fiind vorba despre

preşedintele Curţii de Conturi, astfel:

– art. 20 alin. (1) din legea organică să aibă următorul conţinut: “Secretariatul general al Curţii de Conturi este condus de un

secretar general, care are calitatea de înalt funcţionar public şi care îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea preşedintelui Curţii

de Conturi”, deoarece potrivit art. 9 teza a II-a din acelaşi act normativ, “conducerea executivă a Curţii de Conturi a României

este realizată de preşedinte”.

Subiect: administraţie publică centrală ; autoritate publică ; Curtea de Conturi a României ; funcţionar public ; înalt funcţionar public

36. VERDEŞ, E. VLAD. – Consideraţii privind răspunderea civilă delictuală în domeniul bursier

cu privire la fapte ilicite ce ţin de nerespectarea regimului informaţional. În: Revista română de drept al

afacerilor. – nr.11, 2013, p.121-142.

Autorul consideră că, de lege ferenda, se impune amendarea Legii nr. 297/2004 şi a regulamentelor subsecvente emise de

reglementatorul sector în vederea introducerii de mecanisme specifice apte să asigure investitorilor prejudiciaţi o protecţie

reală şi eficientă împotriva delictelor informaţionale.

Subiect: fapte ilicite ; răspundere civilă delictuală

37. ZLATI, GEORGE. – Dematerializarea obiectului material al infracţiunii în contextul evoluţiei

tehnologice şi consecinţele acesteia. În: Dreptul. – nr.9, 2013, p. 163-180.

Prin studiul efectuat, autorul a ajuns la concluzia că se impune, de lege ferenda, abrogarea condiţiei materialităţii atacului.

Subiect: autoapărare ; bunuri virtuale ; obiect material al infracţiunii ; proprietate intelectuală

Consiliul Legislativ – Bucureşti, Palatul Parlamentului, Corp B1,

Calea 13 Septembrie, nr. 1-3, Sector 5, Cod poştal 050711

Tel: 313.66.08 fax: 311.29.35 website: www.clr.ro

� Colegiul ştiinţific: Dragoş Iliescu, Preşedintele Consiliului Legislativ

Sorin Popescu, Locţiitorul Preşedintelui Consiliului Legislativ,

Preşedintele Secţiei de Evidenţă Oficială a Legislaţiei şi Documentare

�icolae Turcu, Preşedintele Secţiei de Drept Privat

Benonica Vasilescu, Preşedintele Secţiei de Drept Public, ad-interim

Cristian Kevorchian, Şeful Departamentului de Informatică Legislativă, ad-interim

Cezar Manda, consilier, Departamentul pentru Armonizarea Legislaţiei

cu Reglementările Uniunii Europene

�Colegiul de redacţie: Sorin Popescu (coordonator)

Maria Luiza Manea

Svetlana Baciu

Lucica Violeta �iculae

Mihaela Bora

� Tipografia „Monitorul Oficial“ R.A., str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București

Punctele de vedere exprimate în această publicaţie nu reprezintă analize oficiale asupra legislaţiei,

ci doar opinii personale ale autorilor.

ISSN 1583-3178

efectele juridice ale acceptării tacite în cadrul procesului legislativ

Documents