EDUCAREA LIMBAJULUI IN VEDEREA PREGATIRI

COPIILOR PENTRU SCOALA

Educatoare:Dicu( Boangher) Alina Lucia

Limbajul este produsul şi suportul dezvoltării gândirii, fundamentul dezvoltării intelectuale. Structurile gândirii devin din ce în ce mai rafinate o dată cu dezvoltarea limbajului, între gândire şi limbaj existând o interdependenţă condiţionată genetic. Realizarea comunicării verbale este posibilă prin intermediul limbajului datorită existenţei unui vocabular pasiv, a unui vocabular de utilizare şi a unui vocabular operaţional.

La intrarea în grădiniţă, copiii de trei ani, deşi din punct de vedere cronologic sunt omogeni, din punct de vedere al dezvoltării ontogenetice sunt personalităţi distincte, ca şi din punct de vedere al dezvoltării limbajului. Aceste diferenţe se constată şi sunt vizibile încă din primele săptămâni şi se evidenţiază prin gradul diferit de dezvoltare anatomo-fiziologică a aparatului fonator, prin volumul limbajului, prin structura lexicului, prin nivelul exprimării gramaticale şi literare.

Am căutat să realizez dezvoltarea vorbirii copiilor prin intermediul mai multor activităţi, printre care un loc important îl ocupă povestirile, poeziile, ghicitorile, proverbele etc.

În desfăşurarea activităţii am constatat că atunci când am utilizat povestirea chiar într-un timp mai scurt, lor le-a plăcut în mod deosebit, chiar fără a se fi trecut la repovestire, copiii reţin nu numai personajele, dar şi aspecte din mediul înconjurător, dacă acestea se aseamănă cu mediul cunoscut lor din alte povestiri ori de la alte activităţi.

Pentru obţinerea unor rezultate deosebite am stabilit colaborarea cu părinţii, rugându-i să mă ajute în activitatea de dezvoltare a vorbirii: astfel am convenit cu ei să-i îndemne pe copii sa le repovestească ceea ce au învăţaţ la grădiniţă, să le pună aceleaşi întrebări pe care le formulez şi eu în cadrul activităţilor. Întrebările, notate pe hârtie şi multiplicate, au fost date părinţilor. Totodată i-am rugat pe părinţi să-şi îndrepte atenţia spre modul în care ei povestesc: dacă au cursivitate, în reproducere, dacă au întreruperi (adică nu-şi amintesc O sarcină de bază a educaţiei intelectuale este dezvoltarea limbajului.

Dezvoltarea şi îmbogăţirea limbajului constituie o preocupare permanentă a educatoarelor, întrucât el constituie principala cale de comunicare cu cei din jur şi de cunoaştere a realităţii.momente din cursul întâmplărilor).

Datele relatate de părinţi, ca şi observaţiile mele au fost consemnate în caietul copilului. Procedeul respectiv m-a ajutat şi în prezentarea situaţiei fiecărui copil şi în recomandările pe care le-am întocmit pentru şcoală.

Din datele culese de la activităţile desfăşurate în grădiniţă şi din cele prezentate de părinţi am reuşit să evaluez modul în care s-a dezvoltat vorbirea şi posibilitatea comunicării copiilor cu cei din jur.

Constatând că la intrarea în şcoală copiii manifestă carenţe în comunicarea orală deşi posedă un volum mare de cunoştinţe şi algoritmul desfăşurării metodelor fonetice, analitico-sintetice au oferit forme noi, accesibile, ce uşurează în mod real trecerea la perioada preabecedară. Mi-am propus să aprofundez problema comunicării, în sensul identificării celor mai potrivite modalităţi de dezvoltare a exprimării orale şi, in mod special, de stimulare a creativităţii şi expresivităţii acesteia.

Pentru aceasta am experimentat mai mulţi ani rolul povestirii şi, în special, a celei create de copii.

Am ales povestirea creată deoarece permite atât dezvoltarea capacităţilor intelectuale, cât şi exprimarea independenţei în vorbire, făcând apel în mod real la reprezentările copiilor, activizând vocabularul pasiv, operaţional, dezvoltând în acelaşi timp creativitatea şi imaginaţia acestora.

Pe lângă faptul că este un exerciţiu eficient de educare a limbajului, povestirea este şi o metodă de deblocare psihică a copiilor, în special a celor timizi. Sursa principală de alimentare a acestor povestiri a constituit-o, de data aceasta, lumea mirifică a poeziei despre vieţuitoare, a cântecelor şi, nu în ultimul rând, lumea poveştilor care au legănat copilul de 3-6 ani.

Primele activităţi, ce implicau povestiri ale copiilor le-am abordat din semestrul doi la grupa mijlocie, când copiii trebuiau să repovestească cu sprijin verbal şi intuitiv o poveste ascultată, deprinzându-i încă de la acest nivel să închege într-o formă simplă o scurtă naraţiune, adaptându-şi vorbirea conform acţiunii personajelor; aceasta reprezintă, în final, un exerciţiu de exprimare cursivă, coerentă şi expresivă. Începând cu grupa mare, repovestirile au îmbrăcat forme mai ample, mai complexe, ce evidenţiază că preşcolarul poate să stăpânească limbajul ca instrument de informare, comunicare şi exprimare. Acum este momentul când copiii pot fi orientaţi să sesizeze că povestirea are introducere, desfăţurare şi încheiere. Putem spune că la grupa mare se face cu adevărat debutul în povestirea creată de copii, începând cu povestirea după un şir de ilustraţii, urmând cea după modelul educatoarei, cu început dat, după un plan de idei, folosind ca motiv o jucărie.

Toate aceste tipuri de povestiri le-am planificat în mod gradual, propunând imagini atractive şi sugestive, cu subiecte uşor de abordat. Atmosfera în care s-a desfăşurat această formă de activitate – toleranţa, liberatea în exprimare, tactul educatoarei, încurajarea exprimării personale – au contrinuit în mod real la expunerea gândurilor, părerilor, trăirilor afective ale copiilor, ajutându-i pe aceştia să verbalizeze adecvat ceea ce vor să comunice celorlalţi, etapă care confirmă debutul în actul individual de creaţie. Deoarece grupa pregătitoare hotărăşte gradul de maturizare psihoafectivă a copilului pentru şcoală, este de datoria educatoarei să-şi regândească şi să-şi operaţioneze obiectivele comunicării de aşa manieră încât strategiile abordate să conducă la accelerarea procesului de activizare a funcţiilor mentale constructive şi creative ale copiilor. În acest sens am redus mult aria povestirilor educatoarei, în favoarea povestirilor create de copii din imaginaţie investigând şi alte domenii de cunoaştere.

Deoarece mi-am propus să găsesc şi alte modalităţi de a determina copiii să comunice, am încercat să diversific gama povestirilor create de copii. Pentru aceasta am cântărit bine momentul planificării povestirii, apreciind experienţa cognitivă acumulată, în aşa fel încât să permită elaborarea de „producţii verbale” originale, cu participare numerică sporită. Recomand aceste tipuri de povestiri tuturor educatoarelor care au preocupare în acest sens, cu încredere că povestirea constituie un mijloc foarte eficace de exprimare liberă, un bun exerciţiu de valorificare în mod activ a cunoştinţelor, a abilităţilor manuale şi intelectuale, ajutând în mod real copilul să-şi netezească calea pentru a stăpâni resursele limbii şi a utiliza corect mijloacele lingvistice strict necesare comunicării în şcoală, în viaţă.

În cadrul activităţilor de educare a limbajului prin metoda conexiunilor interdisciplinare se aduce o contribuţie esenţială la precizarea, îmbogăţirea şi nuanţarea vocabularului copiilor printr-o serie de cuvinte şi expresii noi, precum şi la formarea unor trăsături morale pozitive. De exemplu, prin lectura povestirii „Căprioara” de Emil Gârleanu s-a realizat îmbogăţirea şi precizarea sensului unor metafore cum ar fi: ”ochi îndureraţi”, „fiinţa fragedă”, „fuga fulgerătoare”, „inima întunecată”, „zbieret adânc”, „sfâşietor”, „botul mic”, „catifelat şi umed”, „muşchiul gros, cald ca o blană”, cuvinte care, în mare parte, au intrat în vocabularul activ al copiilor. Toate cuvintele şi expresiile de mai sus au fost explicate pe înţelesul copiilor, făcând apel la cunoştinţe de la alte discipline. De exemplu, pentru expresia „fuga fulgerătoare”, copiii şi-au imaginat o ploaie cu fulgere, comparând fuga căprioarei cu viteza fulgerului. Chiar şi la încheierea acestei activităţi, copiii au început să folosească expresiile şi metaforele din povestire, încadrându-le în diferite contexte.După câtva timp de la ascultarea acestei povestiri, un număr tot mai mare de copii au manifestat schimbări în comportamentul lor faţă de colegi, faţă de educatoare şi faţă de părinţi, devenind mai sensibili, mai atenţi şi grijulii cu persoanele din jur şi interesaţi să folosească cât mai multe cuvinte – însuşiri în vorbire, la momentul potrivit. De exemplu: „Mama mea este o fiinţă fragedă, plăpândă, gingaşă”; „Când sunt bolnav, mama este tristă, mâhnită, amărâtă”, „Eu, când sunt supărat, am inima îndurerată”.

Pentru consolidarea cunoştinţelor însuşite prin această modalitate, am realizat cu preşcolarii interpretarea unor fragmente din povestirea menţionată, pe acelea care ni s-au părut încărcate de stări emoţionale profunde şi semnificative reguli morale necesare. În această situaţie am ales pentru interpretare tocmai acei copii care dovedeau deseori că încalcă regulile de bună cuviinţă. Ca atare, aceştia au interpretat rolul căprioarei şi al iedului. După aceasta, pentru a stabili profunzimea sentimentului pe care trebuiau să-l exprime, am cerut să-mi explice fiecare ceea ce a simţit interpretând rolul respectiv.

Procedând astfel, am constatat că preşcolarii s-au deprins să realizeze singuri corelaţii interdisciplinare, pătrunzând în esenţa faptelor, totodată, au exersat acordul între subiect şi predicat, au înţeles relaţia dintre obiect şi însuşirile sale, dobândind valoroase informaţii, cunoştinţe, precum şi o experienţă importantă.

Întotdeauna înainte de a începe noul an şcolar am studiat cu atenţie basmele, poveştile şi povestirile prevăzute în programă, apoi mi-am făcut o schemă de lucru astfel încât să aleg pentru fiecare activitate procedeele cele mai eficace, în funcţie de obiectivul urmărit la grup respectivă, de plasarea în timp a povestirii, de numărul de activităţi rezervat repovestirii copiilor în cadrul activităţilor comune.

La abordarea practică a activităţii cu grupa, consider că trebuie parcurşi anumiţi paşi, pe care, schematic, îi prezint în continuare:

1. Copiii trebuie să posede cunoştinţele şi reprezentările necesare înţelegerii poveştii , prin:- utilizarea conţinutului altor activităţi obligatorii;- planificarea in activităţile libere a temelor de observare.

De exemplu, pregătirea grupei mijlocii pentru înţelegerea povestirii

„Ciripel cel lacom”, de Luiza Vlădescu, a fost asigurată prin observarea păsărilor călătoare, odată cu cunoaşterea semnelor caracteristice anotimpului toamna.

2. Se stabilesc procedeele de introducere în activitate, metodele de desfăşurare şi procedeele de încheiere a acesteia, prin organizarea de conversaţii după ilustraţii pentru reamintirea unor date despre personaje.

De exemplu, la grupa mică, pentru a le trezi copiilor interesul şi a le capta atenţia, am realizat frecvent introducerea în activitate prin prezentarea ilustrată a unui personaj care urma să figureze în povestire, al cărui chip şi descriere copiii le cunoşteau anterior. Astfel, pentru povestirea „Nicuşor cel mofturos”, am prezentat un băiat – păpuşă, numit mai dinainte Nicuşor. Le-am explicat copiilor termenul de „mofturos”, aşa încât perceperea şi însuşirea titlului povestirii să nu mai pună probleme dificile.

La grupa mijlocie şi mare, la predarea povestirii „Coliba iepuraşului” am organizat o conversaţie după un tablou ce reprezenta o colibă din gheaţă şi una din piatră.

La grupa mare, pentru povestirea „Mama lui Fănuţ”, am utilizat o plansă ce reprezenta mama îmbrăţisându-şi fiul ce îi aduce ghiocei. Totodată, am organizat şi o conversaţie liberă despre ziua de 8 Martie.

3. Pentru ca încheierea activităţii să asigure fixarea conţinutului povestirii se aleg procedeele de încheiere ţinându-se cont de materialul povestit în activitatea de predare, vârsta copiilor, nivelul de dezvoltare al grupei, numărul de activităţi ce se mai organizează ulterior pe aceeşi temă, felul acestor activităţi, precum şi materialul ce urmează a fi folosit.

De exemplu, activităţile de predare a povestirilor „Nicuşor cel mofturos”, „Păţaniile lui Fulguşor”, - grupa mică, „Turtiţa”, „Punguţa cu doi bani”, „Capra cu trei iezi” – grupa mijlocie, „Albă ca Zăpada”, „Cenuşăreasă” – grupa mare şi pregătitoare le-am încheiat cu prezentarea şi discutarea ilustraţiilor ce reprezentau principalele episoade ale povestirii.

4. Se foloseşte conversaţia liberă în legătura cu tema, alternând variantele acesteia:

- prin reproducerea unor fragmente din poveste, pentru a trece spre repovestire liberă;- prin repovestire – pe bază de tablouri, pe baza planului verbal- prin teatru de masă

În concluzie, folosind procedeele menţionate, am reuşit să verific posibilitatea copiilor de a folosi limbajul oral şi, totodată, să constat că, pentru dezvoltarea vorbirii este nevoie să punem mai multe întrebări care să activeze gândirea.

Literatura pentru copii oferă micilor ascultători şi cititori un mod limpede, simplu de organizare compoziţională şi prezentare a subiectului.

Limbajul abordat este curat, îngrijit, cu un lexic adecvat capacităţii de reţinere şi înţelegere, cu fraze scurte.