Autor:MARIAN GINA MARIANA Biblografie: Gheorghe Tomşa, Mirela Chelaru ,Corina Iurea, Cornelia

I.-,,Psihopedagogie preşcolar si primară’’.Bucureşti ,2005;

IMAGINI :http://www.didactic.ro/fotografie/39058

ZALAU2013

ISBN 978-973-0-14150-4.

ARGUMENT

,,COPILUL RÂDE:

ÎNŢELEPCIUNEA ŞI IUBIREA MEA E JOCUL

TÂNĂRUL CÂNTĂ:

JOCUL ŞI ÎNŢELEPCIUNEA MEA E IUBIREA

BĂTRÂNUL TACE:

IUBIREA ŞI JOCUL MEU E ÎNŢELEPCIUNEA MEA”

LUCIAN BLAGA

De ce jocul?

Pentru un copil jocul este o formă de activitate cu serioase implicaţii psihologise

şi pedagogice care contribuie la informarea şi formare lui ca om, jocul didactic dă un

randament sporit faţă de celelalte modalităţi de lucru folosite în activitatea de învăţare în

special la preşcolari, deoarece el face parte dintre ocupările zilnice preferate ale copiilor.

Atât în activitatea mea didactică cât si a colegilor am constatat că fie datorită

slabei rezistenţe la efort intelectual al copiilor, fie din cauza negăsirii celor mai adecvate

metode şi procedee de meţinere a atenţiei acestora, se piarde continuitatea evenimentelor

desfăşurării activităţii.

De aici nevoia introducerii din când în când a jocului dadactic, metodă care

asigură captarea, activizarea, relaxarea intelectuală şi fizică a copiilor.

De ce jocul didactic?

Tema „ Rolul jocului didactic în educarea limbajului la preşcolari” a pornit de la

ideea că introducerea jocului didactic în cadrul procesului de învăţământ este imperios

reclamantă de particularităţile de vârstă a copiilor şi de necesitatea tratări individuale a

acestora în vederea creşterii randamentului şcolar, deci îmbunătăţirea performanţei

şcolare.

Prin caracterul său atractiv, prin dinamismul său, prin stimularea interesului şi

competivităţii contribuie la consolidarea cunoştinţelor în activităţile de educare a

limbajului la însuşirea unor cunoştinţe noi.

Este de ştiut că jocul didactic are în activitatea preşcolară o deosebită valoare

practică, ajutând la obţinerea următoarelor obiective:

-permit valorificare la timp a disponibilităţii preşcolarului mic;

-înbogăţeşte experienţa de viaţă a limbajului copiilor;

-reprezită un mijloc eficient prin care copii care învaţă mai greu sunt ajutaţi să-şi

însuşeacă cunoştinţele mai uşor;

-jocul didactic contribuie în mare măsură la realizarea sarcinilor educaţionale,

fiind o formă accesibilă şi atractivă;

-jocul este o activitate specific umană dominantă în copilărie,prin care copilul

îşi satisface,imediat după posibilitaţi,propriile dorinţe ,acţioanând conştient şi liber în

lumea imaginară pe care şi-o creează singur.

-jocul fiind forma de activitate specifică vârstei preşcolare, îndeplineşte în viaţa

copilului funcţii formative;

-prin joc se îmbunătăţeşte viaţa afectivă şi cognitivă a copilului, se dezvoltă

curiozitatea, se conturează interesele, se extinde sfera relaţiilor interpersonale;

-jocul constituie ocupaţia naturală şi spontană a copilului în primii ani de viaţă,

îndeosebi în viaţa preşcolară;

-în cadrul jocului are loc dezvoltarea tuturor laturilor personalităţii copiilor:

capacităţi intelectuale, capacităţi morale, spiritul creativ;

Jocul este apreciat ca bază a conceperii întregii activităţi instructiv –educative,

fără joc eforturile copiilor sunt zadarnice, formale şi deci, lipsite de o reală finalitate;

Jocul, ca procedeu metodic, cunoaşte o largă aplicabilitate în activitatea de

instruire şi educare a limbajului a preşcolarilor.

În vederea atingerii obiectivelor propuse, jocul didactic trebuie sa îmbine elementele surpriză

cu cele de aşteptare.

Din activitatea practică desfăşurată la catedră, din studiul experienţei dobândite,

am constatat că jocul didactic poate fi introdus în orice moment al activităţii pentru

înţelegerea unor noţiuni, pentru consolidarea cunoştinţelor în evaluarea formativă dar şi

în momentele în care copiii dau semne de oboseală, de lipsă de atenţie.

De aceea consider că jocul didactic este o formă de activitate plăcută si atractivă

pentru copii de vârstă preşcolară şi pentru copiii de vârstă şcolară mică.

I-am urmărit pe copii în timpul jocului şi am citit în ochi bucurie şi satisfacţie, am

văzut în ei dorinţa de ieşire din anonimat, de autodepăşire, am observat în jocul lor

competitate, perseverenţă, spontaneitate şi mi-am dat seama de impactul puternic pe care

îl are jocul didactic asupra lor.

De aceea munca educatoarei necesită o reflectare atentă asupra modalităţii de

lucru folosită în care să primeze inventivitatea, originalitatea şi creativitatea.

Jocul pregăteşte copilul în două direcţii: îl fortifică fizic şi îi dezvoltă o serie de

calităţi de ordin psiholojic, îi creează deprinderi şi obişnuinţe pentru colaborare în

vederea atingerii unui scop.

Jocul didactic este o activitate instructiv educativă plăcută şi atractivă pentru

copii.

El contribuie în mare măsură la verificarea, precizarea, adâncirea, consolidarea,

sistematizarea şi educarea memoriei şi gândirii, la spiritul creator al gândirii copiilor.

Elementul joc este prezent în toate etapele activităţilor de învăţare şi de muncă

sau de sine stătător.

Jocul, ca formă de activitate instructiv - educativă, trebuie înţeles ca un cadru

organizatoric inedit de desfăşurare a activităţii didactice, cadru care oferă cel mai bun

climat psihologic şi social de manifestare şi de dezvoltare a propriei lor personalităţi.

Elementele de joc, pe care le conţin jocurile didactice dau posibilitatea copilului să

asimileze ceea ce este nou, fară a-şi da seama de efort, dar mai ales să înveţe jucându-se.

Jocul didactic îşi găseşte locul cu maximă eficienţa el fiind o punte între joc ca tip de

activitate dominantă în grădiniţă şi activitate specifică şcolii-învăţarea.

,,Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică poate să respire şi în

consecinţă poate să acţioneze. A ne întreba de ce se joaca copilul înseamnă a ne întreba de ce

este copil, nu ne putem imagina copilarie fară râsetele şi jocurile sale",spune Ed. Claparede în

„Psihologia copilului şi pedagogia experimentală".1

Lucrarea de faţă are ca scop să contribuie la mai buna cunoaştere a unora dintre

tehnologiile didactice folosite privind educarea limbajului .

Această lucrare reprezintă întrucâtva o materializare a interesului cu care am

conceput şi realizat proiectarea şi realizarea demersului didactic în limitele vârstei

preşcolare, determinând, într-un mod creator educarea limbajului copiilor prin diferite

tipuri de activităţi desfăşurate în grădiniţă folosind jocul didactic.

Consider că lucrarea prezită o lucrare practică pentru că descrie rolul jocului

didactic în instruirea şi dezvoltarea copilului preşcolar şi sugerează modele de programe

educaţionale pentru pregătirea copilului pentru şcoală.

Doresc ca aceste valenţe să fie apreciate şi de colegii mei din şcoală şi în general

de colegii de profesie .

Am dorit ca acest demers sa îmbrace o notă originală atât modalitatea în care am

valorificat bibliografia, dar mai ales prin programele elaborat.

1.-JOCUL DIDACTIC-FORME DE ACTIVITATE INSTRUCTIVĂ EDUCATIVĂ ÎN GRĂDINIŢĂ

1

Jocul apare ca mijloc principal de fundamentare a activităţii copilului

preşcolar,

el influenţează întreaga conduită a activităţii copilului, îl ajută să se socializeze în

mod progresiv şi să se iniţieze în cunoaşterea lumii fizice a mediului social şi

cultural căruia aparţine a comunicării orale si a limbajului citit - scris.

Prin caracter şi conţinut jocurile sunt foarte numeroase şi variate şi se

clasifică astfel: -jocurile libere spontane iniţiate de copii;

-jocurile didactice sau dirijate;

Jocurile didactice sau dirijate contribuie la realizarea sarcinilor instructiv

educative în grădiniţă. Ele facilizează procesul de asimilare, fixare şi consolidare a

cunoştinţelor iar caracterul formativ influenţează dezvoltarea copilului, ceea ce

caracterizează în esenţă jocul didactic este că el înbină într-u tot unitar şi armonios

atât sarcini specifice jocului căt şi sarcini si funcţii specifice învăţării.

Jocul didactic reprezintă una dintre activitaţile didactice frecvent utilizate în

grădiniţă şi îndrăgite de copii. Termenul „didactic" asociat celui de joc accentuează

partea instructiva a activităţii, deoarece, indiferent de etapa de vârstă la care este

utilizat, jocul didactic favorizează atât aspectul informativ cât şi formativ al

procesului de învăţământ.

Spre deosebire de celelalte activităţi, jocul didactic are acea particularitate

esenţiala de a îmbina armonios partea instructivă si exercitiul cu partea distractivă.

Copilul, prin joc, intr-un mod plăcut şi distractiv, învaţă îmbinarea elementului

instructiv cu cel distractiv conduce la apariţia unor stări emotive complexe care

stimulează şi exersează procesele de dezvoltare psihică.

În literatura de specialitate jocul didactic este desemnat ca cel mai eficient

mijloc de instruire si educare a copiilor fiind folosit pentru a forma sau consolida

anumite cunoştinţe, priceperi si deprinderi, jocul didactic are drept scop ,pe de o

parte instruirea copiilor intr-un domeniu pe de alta parte sporirea interesului pentru

activitatea respectivă prin uttilizarea unor elemente distractive, caracteristice

jocului, facilizează atingerea scopului formativ-educativ urmărit, şi împreuna cu

celelalte activităţi frontale,exercită o puternică influenţă a copilului in vederea

pregătirii sale pentru şcoală.

Pornind de la considerentul că activitatea predominantă în activitate este

jocul, o mare parte din obiectivele propuse de programă se pot realiza prin

intermediul jocului, pentru ca el sa aibă fmalitatea scontantase impune respectarea

catorva condiţii cum ar fi:

Crearea unei atmosfere de lucru antrenante,din partea educatoarei;

Conceperea jocului astfel încât să corespundă particularităţilor de vârstă a

copiilor;

Prezentarea cunoştinţelor în succesiune gradată;

Stabilirea precisă a regulilor jocului

Utilizarea unui material didactic adecvat;

In mod obişnuit o asemenea activitate este izvorâtă din nevoia de acţiune, de mişcare

a copilului o modalitate de a-şi consuma energia sau de a se distra, un mod plăcut, de a

utiliza timpul liber,şi nu numai.

Jocul reprezintă un ansamblu de acţiuni şi operaţiuni care urmăresc obiective de

pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului.

Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acesteia un caracter mai

viu si mai atragător, aduce varietate şi o stare de bună dispoziţie functională, de veselie

şi bucurie,de destindere, ceea ce previne apariţia monotoniei şi a plictiselii, a oboselii.

Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care învaţătorul consolidează ,

precizează şi chiar verifică cunoştinţele elevilor, le îmbogăţeşte sfera lor de cunoştinţe,

pune în valoare şi le antrenează capacităţile creatoare ale acestora

Atunci când jocul este utilizat în procesul de învăţământ,el dobândeşte funcţii

psihopedagogice semnificative,asigurând participarea activă a elevului lecţii,sporind

interesul de cunoaştere fată de conţinutul lecţie

O dată cu împlinirea vârstei de 6 ani , în viaţă copilului începe procesul de

integrare în viaţa şcolară, ca o necesitate obiectivă determinată de cerinţele instruirii şi

dezvoltării sale multilaterale. De la această vârstă, o bună parte din timp este rezervată

şcolii,activităţii de învăţare ,care devine o preocupare majoră.

În programul zilnic al elevului intervin schimbări impuse de ponderea pe care o

are acum şcoala, schimbări care nu diminuează însă dorinţa lui de joc, jocul rămânând o

problemă majoră în prioada copilului.

Ştim că jocul didactic reprezintă o metodă de învăţământ în care predomină

acţiunea didactică simulată.Această acţiune valorifică la nivelul instrucţiei finălităţile

adaptive de tip recreativ proprii activităţii umane, în general ,în anumite momente ale

evoluţiei sale ontogenice, în mod special.

Psihologia jocului evidenţiază importanţa activării acestei metode mai ales în

învăţământul preşcolar şi primar.Analiza sa permite cadrului didactic valorificarea

principalelor cinci direcţii de dezvoltare,orientate astfel :

-de la grupurile mici spre grupurile tot mai numeroase ;

-de la grupurile instabile spre grupurile tot mai stabile ;

-de la jocurile fară subiect spre cele cu subiect ;

-de la şirul de episoade nelegate între ele spre jocul cu subiect şi cu

desfăşurare sistematică ;

-de la reflectarea vieţii personale şi a ambianţei apropiate,la reflectarea

evenimentelor vieţii sociale’’(Elkonin).

GENEZA SI ROLUL JOCULUI

În demersul teoretic referitor la joc este necesară şi o trecere în revista a

teoriilor ce vizeaza motivatia jocului. Apelam la lucrarea lui Ed. Claparede,

Psihologia copilului şi pedagogia experimentală, devenită o piesă clasică în

pedagogia contemporană şi pe care o luăm ca reper. În analiza sa, autorul enumeră

opt teorii care au fost enuntate pentru a explica esenţa şi cauzalitatea ce au stat la

baza jocului copilului (Ed. Claparede, 1975, p. 60-6I).2

O prima teorie este cea a recrearii sau odihnei (Schaller, in 1891, Lazarus,

în 1883), potrivit careia funcţia jocului ar fi aceea de a relaxa si detensiona atât

corpul, cât spiritul obosit, idee neştiută de Claparede întrucât nu explică de ce copiii

preferă să se joace oricând, şi nu doar când sunt obosiţi.

A doua teorie, propusa de poetul Schiller şi apoi susţinută de Spencer, este

cea a surplusului de energie, conform căreia, surplusul de energie acumulat de

copil se descarcă prin joc, urmând nişte canale create deja de obişnuinţă. Contra

argumentele propuse de Claparede se referă la caracterul inovator al acţiunilor

intreprinse de copii, precum şi la categoria de copii care se joacă, deşi nu manifestă

surplus de energie.

A treia teorie mentionata este cea propusa de Hall, teoria atavismului, care

susţine ca jocul este un exerciţiu necesar disparţiei tuturor funcţiilor rudimentare,

devenite inutile (jocul „de-a vanatoarea" al copilului, care exprimă o funcţie

2

rudimentară nu are adrept scop dispariţia prin istovire, ci exercitarea trecatoare a

unei influenţe asupra dezvoltării altor funcţii. Claparede considera ca cele doua

poziţii ale lui Hall sunt antagonice şi susţine funcţia de instrument creator a jocului.

A patra teorie este cea e Uborata de K. Groos, in 1896, si se numeşte teoria

cxercitiului pregatitor, în care autorul a pornit de la insuficienţa explicativă a

teoriilor anterioare, pledând pentru o reintoarcere la punctul de vedere biologic

pentru a explica problematica jocului. Groos susţine existenţa a multiple tipuri de

joc în conformitate cu numărul instinctelor (jocuri de întrecere, jocuri erotice, jocuri

de vânătoare, de lupta etc.) şi ca niciodată nu o să vedem în jocurile unei specii

animale exerciţii instinctive (jocuri) practicate de alte specii. Astfel, funcţia jocului

este de a fi un exerciţiu pregătitor pentru viaţă adevărată. Ed. Claparede apreciază

aceasta teorie ca având o importanţă capitală pentru pedagogie, dar precizează ca

ea trebuie completată de o altă, care să considere jocul ca pe un agent de

dezvoltare, de expansiune a personălităţii.

O alta teorie prezintă jocul drept un stimulent al creşterii. Acest punct de

vedere îşi are originea în ideile lui H. Carr, care a atras atenţia asupra rolului pe

care jocul îl are în dezvoltarea organismului, în special ca stimulent pentru sistemul

nervos, dar şi pentru sistemul muscular, circulator etc.

Teoria cxerciţiului complementar (sau a compensaţiei) a fost elaborata

tot de Carr si se bazeaza pe ideea potrivit careia jocul intretine si improspateaza

deprinderile nou dobândite. Astfel, caracteristica mai degrabă a jocului adulţilor,

funcţia jocului ar fi de exerciţiu pregătitor, anterior. Ed. Claparede nu împărtăşeşte

punctul de vedere al lui Carr, precizând ca un exerciţiu de repetare în vederea

perfecţionării unei deprinderi nu poate fi considerat joc şi, în al doilea rând, dacă

este vorba de o întărire prin perfecţionare a unei funcţii încă imperfecte, nu avem

de-a face cu un exerciţiu posterior, ci cu unul de perfecţionare.

K. Lange propune teoria întregirii, potrivit căreia jocul ar fi un înlocuitor al

realităţii care ar procura animalului, copilului, ocaziile pe care nu le găseşte în

realitate. Prezentarea facută de Claparede acestei teorii vizează sensul cuvântului

întregire, care, potrivit autorului, trebuie dinamizat. Astfel, funcţia jocului nu ar fi atat

complementară, cât mai degraba compensatoare, de a satisface trebuinţe presante.

În sfarşit, ultima teorie la care se refera Claparede îşi are originile tot în

consideraţiile lui H. Carr. Este vorba de teoria cathartică, după care funcţia jocului

ar a copilului. La vârsta preşcolară, copilul nu poate face încă distincţia dintre bine

şi rău şi nu este capabil să-şi aleagă valorile de referinţă. Se impune, ca atare,

formarea sa în virtutea valorilor pozitive, şi îndepărtarea ori corectarea celor

negative. Aceasta este, de fapt, esenţa educaţiei morale. Pană la intrarea în

grădiniţă, dar şi ulterior, pană la şcolarizare, familia reprezintă mediul primordial

pentru educaţia morala a copilului. Dat fiind ca în familia modernă parinţii nu mai

dispun de suficient timp pentru a petrece cu copilul, rolul lor este preluat, parţial,

de cadrul didactic din instituţia grădiniţei. Acesta poate realiza prin joc dezideratele

educaţiei morale a preşcolarului, raportându-se la o serie de obiective generale

aferente zonei social-atitudinalului, zonei afectivului si inclusiv zonei cognitivului.

Jocurile-exerciţii, jocurile de rol, cele de imitaţie şi jocurile cu reguli oferă un

context larg in care copilul poate opera cu principalele valori morale, aplicând

norme şi reguli. Deşi iniţial nu le cunoaste semnificaţia socială, el este pus în

situaţia de a le respecta, de a se conforma acestora. Achiziţiile preşcolarului trebuie

evaluate de către adult la nivel de comportamente. Se urmăreşte ca deprinderile

comportamentale să fie interiorizate şi generalizate, să devină automatisme şi nu să

rămână manifestări limitate la contexte particulare, familiare, cunoscute. Jocul este

o bună şcoalp a relaţiilor între copii întrucât în acest context sunt acceptaţi,

valorizaţi şi dezirabili ca parteneri aceia care se manifestă corect, cooperând, care

îşi frânează emoţiile negative. Aceasta oferă o motivaţie extrinsecă copiilor pentru

a-şi forma unele deprinderi de comportament, unele norme de discipline, pentru a-şi

exersa hotararea, perseverenţa, stăpânirea de sine, onestitatea, competitivitatea,

conduita fair-play. „Simularea prin joc este modalitatea de folosire a ficţiunii ludice

drept cadru si mijloc educativ"; ea permite exersarea atitudinilor umanitare -

compasiunea pentru neajutoraţi, sprijinul reciproc, permite corectarea unor regresii

şi/sau defecte comportamentale (E. Macavei, 2001).

CLASIFICAREA JOCURILOR DIDACTICE

Dupa conţinut:

Jocuri didactice pentru cunoaşterea mediului înconjurător.

Jocuri didactice pentru educarea limbajului (cuprinde aspecte fonetice.

lexical-semantice şi gramaticale ale limbii materne sau ale unei limb:

străine).

Jocuri didactice matematice (vizează capacitatea de formare a unor: mulţimi,

consolidarea si verificarea numeraţiei, formarea abilităţilor: pentru

elaborarea judecţilor de valoare prin jocurile logico-matematice).

Jocuri didactice pentru însuşirea normelor de comportare civilizată.

Jocuri didactice pentru însuşirea unor norme de circulaţie rutieră.

După prezenţa sau absenţa materialului didactic:

Jocuri didactice orale.

Jocuri didactice cu material ajutător:

-cu material didactic - jucării, jetoane, jocuri de masa, cuburi etc.;

-cu material ajutator - diferite obiecte si jucării cu rol auxiliar;

-cu material suport - imagini, diafilme, diapozitive etc.

c) După scopul urmărit:

Jocuri senzoriale - pentru dezvoltarea sensibilitaţii vizuale

-pentru dezvoltarea sensibilităţii auditive;

-pentru dezvoltarea sensibilitaţii tactile si kinestezice;

-pentru dezvoltarea sensibilităţii gustativ-olfactive;

Jocuri intelectuale - de stimulare a comunicării orale:

-de exersare a pronunţiei corecte;

-de atenţie si orientare spaţială;

-de analiză şi sinteză mentală;

-de realizare a comparaţiei mentale;

-de realizare a abstractizării şi generalizării;

-pentru dezvoltarea perspicacităţii;

-pentru dezvoltarea imaginaţiei;

-pentru dezvoltarea proceselor de inhibiţie voluntară şi a autocontrolului;

Jocurile didactice au o tematica variată: omul, viaţa socială, activitaţi, natura,

mediul social (reguli, norme) etc. În funcţie de conţinutul jocurilor şi de vârsta

copiilor, pot fi abordate următoarele jocuri didactice:

GRUPA MICĂ

Educarea limbajului: Unde s-a oprit roata (denumirea unor obiecte) Când facem

aşa?(momentele zilei)

Cine a primit mingea? (învăţarea numelor copiilor şi a pronumelor personale)

Cu ce ne jucam?(denumirea corectă a jucăriilor şi a acţiunilor cu acestea)

Ghici cine este?(recunoaşterea personajului din poveşti cunoscute)

Spune ce fac?(denumirea unor acţiuni cunoscute de copii)

Ne jucăm cu baloane colorate (asocierea corectă a culorii cu cuvântul care o

denumeşte)

Cunoasterea mediului: Spune cum se numeşte ce-ţi arăt eu (denumirea parţilor

corpului)

Ce culoare are?(denumirea culorilor de bază)

Cu ce se îmbracă fetiţa si băiatul? (denumirea obiectelor de îmbrăcăminte)

Ce este şi ce face cu el?(recunoaşterea obiectelor de veselă şi utilizării lor)

Ce a ascuns Ursuleţul?(recunoaşterea unor obiecte si a utilizarii lor) Ce se vede? Ce

se aude? Ce gust are? Cum este? (dezvoltarea sensibilităţii)

Educaţie pentru societate: Este bine - nu este bine (precizarea unoi exemple de

conduită)

Te rog să-mi dai (folosirea dialogului si a formulelor de politeţe)

La magazin (folosirea formulelor de politeţe)

Activitati matematice; Spune ce sunt?(constituirea de mulţimi)

Ce a ascuns Ursuleţul?

Înarcăm trenul.

Ce ai găsit?

Ghici, ghici! (relaţii spaţiale), Unde s-a ascuns Ursuleţul?

Steguleţe şi baloane, Săculeţul cu surprize, Magazinul cu jucării, Să facem ordine

pe etajeră (numeraţia 1-5).

GRUPA MIJLOCIE:

Educatia limbajului: Sa vorbim corect (exersarea pronunţiei)

Este ziua mea, Daruri pentru prietenii mei (activizarea vocabularului Eu spun una,

tu spui mai multe (folosirea singularului şi pluralului) Completează ce lipseşte

(acordul substantiv - adjectiv) Spune ce face?(utilizarea corectă a verbelor)

Cine (i-a dat jucăria? A cui este jucăria? Cui am dat jucăria? (folosirea

corespunzătoare a cazurilor) Ştii când...? (momentele zilei) Jocul ghicitorilor,

proverbelor.

Cunoaşterea mediului: Cu ce mă joc?(denumirea jucăriilor şi a modului de

utilizare)

Spune ce face copilul?(denumirea acţiunilor)

Ce ne mai trebuie?(denumirea şi clasificarea obiectelor de uz personal

Ce lipseşte de la masă?(verificarea cunoştintelor despre alimente, veselă,

tacâmuri)Spune ce ai gustat?(joc senzorial gustativ)

Ce ştim despre? Ce lucrează părinţii? (verificarea cunoştinţelor despre meserii şi

unelte)

Aşează la locul potrivit (clasificarea obiectelor după utilitatea lor) Completează ce

lipseşte (mijloace de locomoţie şi transport, reguli de circulaţie)

Ce se potriveşte (verificarea cunoştinţelor despre anotimpuri, aspecte din natură,

fenomene, etc.)

Cum spui? (formule de politeţe şi de adresare corectă) Activităţi matematice: Spune

ce obiecte ai găsit? Gaseşte-mi fraţii? Cine ştie mai bine? (constituire de mulţimi

după diferite criterii) Alege ce îţi spun eu, Cine are o grupă la fel ca a mea?

Să alegem 1 ,2 ... jucării, Numără şi spune câte sunt, Spune şi arată, Te rog să-mi

dai (numeraţia)

GRUPA MARE

Educaţia limbajului: ,,Ce ştii despre mine? ‘’(denumirea obiectelor şi exprimarea

corectând în propoziţie) ,,Cine face, ce face? ’’(acordul subiect — predicat),, Spune

mai departe,,(alcătuirea de propoziţii dezvoltate şi fraze) Să facem o poveste

(exprimarea corectă, fluentă),,Răspunde repede şi bine ’’(utilizarea corectă a

acordurilor în propoziţie) ,,Eu spun una, tu spui multe ‘’’(utilizarea corectă a

singularului şi pluralului) Cine este, cine sunt? (utilizarea corectă a pronumelor

personale) Găseşte cuvinte potrivite (sinonime, antonime, omonime) Găseşte

cuvântul care lipseşte (completarea propoziţiei)

Câte cuvinte am spus? Jocul cuvintelor, Jocul silabelor, Cu ce sunet începe? Cuvinte,

silabe, sunete (propoziţii — cuvinte — silabe, sunete) Cine sunt personajele ? Ce ştii

despre ? (recunoaşterea personajelor din poveşti şi caracterizarea lor) Telefonul,

Cum discutăm între prieteni (vorbirea dialogată).

Cunoaşterea mediului: La cumpărături, La magazin, Spune ce este, este şi ce faci

cu el? (denumirea unor alimente, fructe, legume,diverse şi explicarea utilizării lor)

Ghiceşte din ce este făcut? (clasificarea obiectelor după materialele care sunt

făcute) Spune unde eşti? (poziţii spaţiale) Când se întâmplă (momentele zilei,

săptămânii, anului) Roata timpului, Cum ne pregătim de şcoală? Rechizitele

şcolarului (verificarea cunoştinţelor despre obiectele şi rechizitele şcolare)

Alegeţi şi grupaţi, Cum ştie mai multe despre (clasificarea obiectelor în funcţie de

diferite criterii)Spune prin ce se deosebesc, prin ce se aseamănă(realizarea

comparaţiei între obiecte) La ce foloseste? (obiecte de mobilier) Cu ce călătorim ?

(mijloace de transport şi locomotorii) Jocul anotimpurilor, Cănd se întâmplă

(caracterizări ale anotimpului, fenomene ale naturii), Căsuţa toamnei - Căsuta iernii

Educaţia pentru societate: Fapte bune, fapte rele (reguli de comportare) în vizita.

La prieteni, La petrecere (reguli de comportare, formule de salut şi politeţe)Cum

circulăm? Pe stradă, Mici pietoni (reguli de circulaţie) Când se intâmplă? (sărbători

religioase) Noi suntem români (drapelul, portul naţional) Cum ocrotim natura, Viaţa

si plantele, Mici ecologişti (reguli de comportare ecologică)

Activităţi matematice: Cine aşează mai bine ? Să adunăm fructe, legume (etc.)

Grădina zoologică, De câte ori te-am strigat? Grădina cu flori, şi facem perechi,

Asează cum îţi spun (construcţie de mulţimi, ordonare de obiecte, corespondenţa

între elementele unei mulţimi Spune unde se află? Ghiceşte unde este jucăriă, Să

facem un tablou (poziţii spaţiale)Magazinul cu jucării, Cine ştie câştigă, Să facem

ordine pe etajeră Cine are acelaşi număr, Numară şi spune, Cine ştie să numere mai

bine, să adăugăm, să scădem, Caută vecinii.

IV.4.STRUCTURA JOCURILOR DIDACTICE

Jocul didactic are o componentă informativă şi una formativă.

Structura jocului constă din: conţinutul jocului, sarcina didactică, regulile jocului şi

acţiunile de joc.

Conţinutul jocului reprezintă cunoştinţele, în majoritate asimilate anterior, în

grade diferite, în funcţie de acestea jocul având menirea de a le solita şi a le

verifica.

Există totuşi unele jocuri care permit achiziţionarea unor cunoştinţe noi,

cunoştinţe referitoare la culori, relaţii dimensionale, la orientarea în spaţiu şi

timp.

Conţinutul jocului didactic are tematica variată:

1. Omul şi viaţa socială

-înfăţişare (corpul omenesc);

-activitate în familie şi în societate;

-comportamente;

-obiecte de îmbrăcăminte;

-obiecte de toaletă;

-jucării;

-alimente;

-profesii;

mijloace de transport s.a.

natura

anotimpuri;

fenomene ale naturii;

animale;

plante.

3. Limbajul (jocuri de exersare a vorbirii)

aspect fonetic;

lexic;

structura gramaticală.

4. Exersarea capacităţilor şi a proceselor psihice

atenţie;

memorie;

gandire s.a.

Sarc ina d idact ică este problema intelectuală centrală pe care copiii trebuie să

o rezolve. Sarcina didactică declanşează operaţii intelectuale precum: recunoaştere,

descriere, reconstituire, comparaţie ş.a.

Regul i le jocului concretizeaza sarcina didactică; arată cum trebuie rezolvată

problema intelectuală; arată căile de organizare a acţiunii ludice. Regulile jocului

sunt cerinţele care dirijează acţiunile copiilor; indică acţiunile de joc şi succesiunea

lor, reglementează distribuirea rolurilor si relaţiile dintre copii, stimulează sau

inhibă manifestările comportamentale ale participanţilor la joc.

Acţ iuni le de joc (elementele sau procedeele de joc) sunt mijloace prin care

jocul devine o acţiune placută, distractivă, relaxantă. Ele antrenează copiii la o

activitate intelectuală al cărei efort nu este conştientizat, ele dinamizează

participarea şi favorizează obţinerea performanţelor.

Jocul antrenează o gamă largă de stimuli. Caracterul formativ al jocului constă

în:

exersarea şi perfecţionarea senzaţiilor şi a percepţiilor

antrenarea memoriei;

exersarea imaginaţiei şi a atenţiei;

dezvoltarea gândirii;

exersarea limbajului.

Jocul didactic are şi valoare educativă:

influenţează comportamentul copiilor; mai ales prin intermediul regulilor,

aceştia învaţă conduita civilizată;

se realizează o formă de socializare a relaţiilor. Jocul didactic impune:

rezolvarea corectă a sarcinilor didactice;

putere de stăpânire;

spirit disciplinat;

respectarea partenerului;

spirit critic şi cooperant.

În grădiniţa de copii se pot desfăşura:

jocuri didactice cu material;

jocuri didactice fară material.

Jocul didactic poate fi organizat ca activitate obligatorie sau ca metoda în

structura altei activitaţi.

Ca activitate de învaţare dirijată, jocul didactic necesită:

proiectarea judicioasă, într-o succesiune de activităţi care asigură însuşirea

cunoştinţelor ce vizează conţinutul jocului;

cunoaşterea jocului sub toate aspectele;

procurarea şi confecţionarea materialului didactic adecvat.

Selectarea jocului se realizează în funcţie de obiectivele propuse şi de

cracteristicile grupei de copii.

În concordanţa cu acestea, trebuie ales materilul didactic. Orice material

didactic trebuie sa îndeplinească următoarele cerinţe:

accesibilitate;

adecvare la conţinutul jocului;

simplitate;

claritate;

atractivitate;

vizibilitate din orice poziţie;

valoare artistică.

STRUCTURA JOCURILOR DIDACTICE CUPRINDE MAI MULTE

ETAPE:

Organizarea jocului presupune asigurarea unui cadru adecvat desfăşurării

activităţii, pregătirea şi antrenarea copiilor.

Desfăşurarea jocului conţine o succesiune de secvenţe în care este prezentat

jocul, se realizează familializarea copiilor cu jocul şi antrenarea la o participare

activă, efectivă. Jocul se însuşeşte pe măsura desfăşurării lui.

Introducerea în activitate constă în captarea atenţiei copiilor printr-un element

de surpriză, o noutate, un scurt dialog atractiv, amuzant, o jucărie ş.a.

Enunţarea titlului jocului şi a unor obiective orientează copiii în specificul acestei

activităţi didactice.

Familiarizarea copiilor cu jocul are ca obiective:

trezirea interesului pentru joc, pentru tema jocului (crearea motivaţiei);

crearea unei atmosfere relaxante, de bună dispoziţie, favorabilă

performanţelor;

prezentarea şi intuirea materialului didactic;

prezentarea şi întelegerea sarcinilor didactice şi a regulilor jocului, condiţie

de bază pentru buna desfăşurare a jocului şi pentru realizarea obiectivelor

operaţionale trebuie asigurată înţelegerea şi realizarea acţiunilor de joc în

succesiunea lor firească.

Introducerea unor sarcini didactice noi şi a unor acţiuni de joc menţine interesul

copiilor şi îi face participanţi activi.

Metodele de însuşire a jocului diferă în funcţie de grupa de vârsta, de

complexitatea jocului, de experienţă de joc a copiilor, de sarcinile jocului. Cea mai

simplă modalitate de însuşire a jocului de către copii, frecvent folosită la grupa

mică, este acţiunea; explicarea şi demonstrarea jocului se realizează prin

desfăşurarea efectivă a lui — calea inductivă. Calea deductivă presupune explicarea

prealabilă a jocului, sarcinile didactice, regulile, acţiunile de joc urmate de aplicare.

Explicaţia trebuie sa fie simplă, clară, succintă; demonstraţia se poate face cu

ajutorul unor copii sau al grupei întregi. Uneori deducerea regulilor se realizează cu

ajutorul copiilor.

Etapa principală a jocului este desfăşurarea propriu-zisă a acestuia.

Desfăşurarea jocului şi performanţele copiilor relevă gradul de înţelegere a jocului,

nivelul însuşirii cunoştinţelor implicate în conţinutul jocului, capacitatea intelectuală

şi abilităţile motrice ale copiilor. Educatoarea trebuie să urmărească:

gradul de îndeplinire a acţiunilor în succesiunea normală

gradul de respectare a regulilor;

rezolvarea rapidă şi corectă a sarcinilor didactice;

activizarea tuturor copiilor dupa posibilităţile lor;

îmbinarea elementelor de joc cu sarcinile didactice;

stimularea spiritului de independenţă al copiilor;

asigurarea unui ritm vioi bazat pe interes constant, pe o atmosferă relaxantă;

antrenarea unor copii la conducerea jocului.

Eficientizarea jocului didactic necesită conceperea a una-două variante, adică:

introducerea unor elemente noi de joc;

complicarea jocului prin sarcini didactice mai complexe, cu un grad mai mare

de dificultate;

prezentarea unor materiale didactice suplimentare;

introducerea unor reguli noi;

organizarea unei întreceri;

utilizarea fişelor de muncă independentă

Structura unui astfel de joc conţine mai multe momente de explicare şi

demonstrare a jocului.

Ca modalitate de asigurare a înţelegerii adecvate a jocului, se practică ; o

desfăşurare dirijată a jocului, însoţită de explicaţii şi indicaţi: Alteori, se adresează

întrebări selective referitoare la acţiunile şi regulile jocului.

3. Încheierea jocului didactic

În această etapă se rezolvă unele sarcini didactice de sinteză; se audiază un

text literar sau un cântec; se pot îndeplini acţiuni impuse de temă, de exemplu

închiderea magazinului, plecarea sau întoarcerea dintr-o excursie, dintr-o expoziţie,

de la teatru etc.

Se fac aprecieri frontale şi individuale, se stabilesc caştigătorii, care vor fi

recompensaţi prin aplauze sau surprize, premii.

Se poate desfăşura un joc liber al copiilor cu jucăriile folosite sau se execută

mişcări imitative cu sau fară jucarii, se reproduc onomatopee etc.

Devine tot mai evidentă necesitatea organizării şi desfăşurării jocurilor

conţinut şi cu sarcini interdisciplinare. Acestea accentuează latura formativă şi

educativă a jocului didactic, sporesc atractivitatea şi facilitează antrenarea

proceselor psihice.

Jocurile didactice interdisciplinare

Jocul didactic interdisciplinar este o activitate în care se îmbină sarcini

didactice din domenii de cunoaştere diverse, de obicei doua-trei domenii, într-o

structura unitară, axată pe învăţare, în condiţii agreabile, relaxante, fară ca să se

simtă conştientizarea de către copii a efortului intelectual depus.

O astfel de activitate nu trebuie să depăşească timpul optim prevăzut pentru

fiecare grupă de va sta. În jocul didactic interdisciplinar se realizează conexiuni

interdisciplinre şi se transferă cunoştinţe şi deprinderi însuşite, de pildă, la

cunoaşterea medilui, educarea limbajului şi educaţie muzicală; obiective ale acestor

domenii sub sumează unor obiective operaţionale preponderente, de obicei obiective

ale educării limbajului.

Este posibil să se valorifice achiziţii de la activităţi tematice şi activităţi

artistico-plastice în joc didactic axat pe obiective de educare a limbajului sau se

combină achiziţii din activităţile matematice cu de la cunoaşterea mediului şi de la

activităţti motrice etc.

O simplă utilizare a unor cunoştinţe din domenii diferite nu constituie

activitate interdisciplinară. Condiţia realizării unor asemenea demersuri didactice o

reprezintă restructurarea cunoştinţelor, aplicarea informaţiilor iterdisciplinare în

acţiuni utilitare, în generalizări şi abstractizări.

Eficienta jocului didactic interdisciplinar constă în:

corelarea dintre discipline stimulează interesul pentru cunoaştere,

descoperire şi autocunoaştere;

copilul realizează mai uşor sarcinile didactice datorită elementelor de joc

care creează motivaţia învăţării;

în jocul didactic, prin elementele de joc şi prin variante, se preântâmpină

monotonia, plictiseala;

prin corelaţiile interdisciplinare din jocul didactic copilul înţelege adecvat

fenomenele ştiinţifice, aspectele de viaţă şi manifestarea lor firească;

prin jocul didactic se deplasează ponderea de pe informativ pe formativ,

creşte capacitatea de aplicare practică a cunoştinţelor;

abordarea interdisciplinară a problemelor favorizează dezvoltarea gândirii

logice, a creativităţii si a originalităţii.

CONTRIBUŢIA JOCULUI DIDACTIC ÎN EDUCAREA LIMBAJULUI

COPIILOR PREŞCOLARI

Jocul antrenează intes copilul în stimularea şi execitare vorbirii în direcţia

propusă, fară ca el să conştientizeze acest efort .prin intermediul jocului didactic se

fixează şi se activează vocabularul copiilor,se îmbunătaţeşte pronunţia,se formează

noţiuni, se însuşesc consrucţii gramaticale.

În scopul îmbogăţirii vocabularului cu substantive proprii,care sa denumească

numele lor,al fraţilor ,al parinţilor(la grupele din nivelul l)apoi numele de localitati

din tara ,din judeţ a unor personalitaţi istorice,se pot desfaşura diverse jocuri

didactice cum ar fi:”Familia mea ”,’’La cine s-a oprit jucăria’’,’’Unde este

scrisoarea?’’

Cele mai multe jocuri didactice sunt destinate îmbogăţirii lexicului copiilor

cu substantive comune care denumesc obiecte,fenomene,parţi ale corpului,alimente

etc.

La grupa mare se va acorda prioritatate cvintelor care exprimă aspecte

comportamentale,stări afectve,norme de comportare,sentimente etc.

Jocul didactic contribuie la îmbogăţirea lexicului copiilor şi cu diverse

adjective: însuşiri privind culoarea, raporturi dimensionale, olfative sau anumite

calităţi morale cum ar fi: ‘’Fluturii vin la flori”,’’Spune ce ai gustat?’’,’’Găseşte

obiectul potrivit”,’’Ce ştim despre el?’’

Jocurile didactice contribuie dinplin la îmbogăţirea lexicului sub aspectul

achiziţionării de cuvinte. O contribuţie importantă la pregătirea copilului pentru şcoală şi-

o aduc jocurile didactice pentru dezvoltarea limbajului. Se ştie că mediul familial exercită

o influenţă cultural-educativă binefăcătoare asupra dezvoltării limbajului copilului şi în

mod deosebit, asupra dezvoltării limbajului acestuia. Cu toate acestea, realitatea confirmă

că influenţele exercitate de mediul familial sub acest aspect sunt încă deosebit de variate.

În consecinţă, fie datorită acestor influenţe, fie datorită unor întârzieri sau defecţiuni în

vorbirea copiilor la intrarea lor în grădiniţă, diferenţele semnalate în dezvoltarea

limbajului sau a vocabularului acestora sunt încă deosebit de sesizabile. Aceste

diferenţieri accentuate se menţin până la intrarea copilului în şcoală, mai ales pentru cei

ce nu frecventează zilnic grădiniţa. Ori, între limbaj şi gândire există o interdependenţă

binecunoscută. Aceste diferenţieri în domeniul dezvoltării limbajului situează copiii în

poziţii diferite, sub aspectele deosebit de complexe ale activităţilor instructiv-educative.

Una are sarcinile majore ale grădiniţei instructiv-educative o constituie omogenizarea

relativă a dezvoltării limbajului copiilor, în aşa fel încât la intrarea în şcoala primară, să

posede noţiunile strict necesare însuşirii cunoştinţelor de bază prevăzute de programa

şcolară.

Dezvoltarea limbajului se realizează atât în activităţile specifice dezvoltării

vorbirii, cât şi în cadrul întregului program din grădiniţă.Procesul de influenţare asupra

dezvoltării limbajului copiilor începe la grupa mică ţinându-se seama de caracterul

concret al limbajului, dificultăţile de pronunţie, vocabularul redus şi alte particularităţi

psihice cum sunt: gândirea concretă, atenţia instabilă, memoria individuală.

Dezvoltarea vorbirii copiilor se realizează în mod treptat, prin lărgirea relaţiilor

verbale cu cei din jur, în condiţiile manifestării de către copii a curiozităţii de cunoaştere

a obiectelor, a însuşirilor acestora, pe de o parte şi a atitudinii interogative referitoare la

originea şi cauza unor fenomene, pe de altă parte.

În întregul proces de cultivare a limbajului, atât în activităţile specifice, cât şi în toate

celelalte împrejurări se urmăreşte:

formarea deprinderilor de vorbire corectă (sub aspect fonetic, lexical, gramatical,

coerentă şi expresivă);

îmbogăţirea şi activizarea limbajului şi a gândirii, dezvoltarea limbajului

monologat şi dialogat, însuşirea simbolurilor verbale cu caracter generalizator, în

funcţie de particularităţile de vârstă;

formarea deprinderii de exprimare adecvată a gândurilor, ceea ce contribuie la

pregătirea lor pentru activitatea instructiv-educativă din şcoală;

trecerea treptată de la limbajul concret - situativ la limbajul contextual, pe măsură

ce copilul depăşeşte limitele experienţei senzoriale, însuşirea treptată a structurii

gramaticale a limbii materne în practica vorbirii, îmbogăţirea vocabularului în

condiţiile comunicării continue cu persoanele din jur;

prevenirea şi corectarea defectelor de pronunţie, în cadrul muncii individuale, cu

grupuri mici de copii, precum şi în cadrul activităţii de dezvoltare a limbajului cu

întreaga grupă de copii.

Cel mai eficient mijloc de realizare a acestor sarcini îl constituie jocul didactic.

Jocurile didactice pot fi folosite atât pentru consolidarea şi precizarea cunoştinţelor, cât şi

pentru verificarea şi sistematizarea lor, pentru deprinderea unei pronunţii corecte, pentru

îmbogăţirea sau consolidarea vocabularului, pentru formarea vorbirii corecte şi coerente.

Jocurile didactice destinate dezvoltării limbajului contribuie, în mare măsură, la

dezvoltarea acuităţii auditive a auzului fonematic. Ele solicită perceperea corectă a

sunetelor, descifrarea compoziţiei sonore sau semnalarea prezenţei sau absenţei unui

anumit sunet într-un cuvânt. Asemenea sarcini pot fi înfăptuite prin jocurile: „Cine

face?”, „Ce se aude?”, „De-a trenul”, „Repetă ce spune”, „Cu ce sunet începe?” etc. În

astfel de jocuri s-a introdus mai întâi sunetele a căror pronunţie poate fi prelungită, cum

este cazul vocalelor sau unele consoane ca: s, r, j, z, ş. Aceste sunete au fost introduse în

exclamaţii ca: „Aaaa”, „Uuuu”, „Oooo” etc., fie prin onomatopee ca: sss, vâjjjj, bâzzzz,

fâşşşş etc.

Dezvoltarea auzului fonematic este strâns legată, şi de sarcina deosebit de

importantă privind corectarea defectelor de vorbire, întrucât cauza principală a acestor

defecte o constituie tocmai slaba dezvoltare a auzului fonematic. În acest sens, jocurile

enumerate pot aduce o contribuţie de seamă nu numai la perceperea clară şi corectă a

sunetelor corespunzătoare, ci şi pentru corectarea pronunţiei defectuoasă acestora,

solicitând copiilor audierea lor cu atenţie şi reproducerea lor corectă.

O altă sarcină pe care o îndeplinesc jocurile didactice destinate dezvoltării

limbajului se referă la clarificarea şi precizarea unor noţiuni, sarcină ce se realizează

concomitent cu cele care se referă la îmbogăţirea vocabularului şi activizarea lui.

Cum am mai spus, jocul antrenează intens copilul în stimularea şi exercitarea

vorbirii în direcţia propusă, fără ca el să conştientizeze acest efort. Astfel prin intermediul

jocului didactic se fixează şi se activizează vocabularul copiilor, se îmbogăţeşte

pronunţia, se formează noţiuni, se însuşesc construcţii gramaticale.

În scopul îmbogăţirii vocabularului copiilor cu substantive proprii, care să

denumească numele lor, al fraţilor, al părinţilor, al educatoarelor (la grupele mici şi

mijlocii), apoi la grupa mare, nume de localităţi importante din judeţ, din ţară, ale unor

forme de relief sau obiective socio-economice cunoscute de copii, numele ţării, ale unor

personalităţi istorice, se pot organiza şi desfăşura diverse jocuri didactice cum ar fi: „La

cine s-a oprit jucăria?”(recunoaşterea şi denumirea membrilor grupei din care fac parte),

„Familia mea” (numirea părinţilor, fraţilor, surorilor), „Unde s-a ascuns scrisoarea?”

(denumirea corectă a adresei de acasă, de la grădiniţă, a unor muzee, magazine, oraşe

etc).

Cele mai multe jocuri didactice sunt destinate îmbogăţirii lexicului copiilor cu

substantive comune ce denumesc: obiecte şi fenomene percepute direct în natura

înconjurătoare şi în viaţa socială, nume de obiecte necesare în viaţă şi activitatea lor,

principalele încăperi cu obiectele necesare, părţile componente ale corpului, obiecte de

igienă personală, îmbrăcăminte, încălţăminte, alimente, mijloace de locomoţie,

anotimpurile şi fenomenele specifice lor, animale domestice şi sălbatice, plante cunoscute

şi unele părţi componente ale acestora, unele aspecte ale muncii, ale vieţii sociale

desfăşurate de părinţii lor.

La grupa mare se acordă prioritate cuvintelor care exprimă aspecte

comportamentale, sări afective, relaţii sociale şi noţiuni cu un grad mai mare de

generalizare, trăsături de caracter, norme de comportare, sentimente etc.

De asemenea, la grupa mică se pot organiza jocuri didactice diverse prin care se

urmăreşte:

identificarea şi denumirea obiectului de îmbrăcăminte, corespunzător acţiunii

efectuate de educatoare (jocul „Cu ce se îmbracă păpuşa?”),

recunoaşterea şi denumirea corectă a părţilor corpului omenesc, executarea unor

acţiuni specifice (jocul „Spune ce face păpuşa?”),

recunoaşterea şi denumirea unor obiecte de veselă, alegerea lor în raport de

utilitate (jocul „Să servim musafirii”),

recunoaşterea şi denumirea jucăriilor (jocul „Sacul lui Moş Crăciun”),

denumirea unor profesii, materiale, unelte, produse ale muncii (jocul „Stop”),

denumirea unor mijloace de transport şi a mediului de deplasare (jocul „Cu ce

plecăm în vacanţă?”),

denumirea unor fructe, legume, alimente (jocul „Ghiceşte ce a cumpărat vecina”),

denumirea diferitelor animale, a hranei lor (jocul „Caută-ţi hrana).

Toata cunoştinţele de limbă sunt date într-o organizare concentric – cantitativă,

adăugându-se pe niveluri de vârstă, componente ale aceleiaşi probleme abordate la

grupele următoare, se reiau şi se aprofundează într-o prezentare concentric superioară,

prin sporirea gradului de generalizare şi abstractizare a cunoştinţelor, fiecare parte de

vorbire este reluată şi însoţită de precizări şi recomandări clare cu privire la cunoştinţele

şi jocurile care se recomandă, pe grupe de vârstă.

Dar jocul didactic contribuie la îmbogăţirea lexicului copiilor preşcolari şi cu

diferite adjective; la grupa mică accentul cade pe însuşiri privind culoarea (roşu, galben,

albastru, alb, negru), pe raporturi dimensionale (mare, mică); însuşiri gustative (dulce,

acru), olfactive, termice sau anumite calităţi morale (leneş, harnic, mincinos).

La grupa mijlocie se are în vedere îmbogăţirea vocabularului cu adjective şi

adverbe care se referă la însuşiri privind culoarea, raporturi dimensionale, raporturi

cantitative, trăsături de caracter, însuşiri gustative, olfactive, termice.

La jocurile didactice, se are în vedere formarea deprinderii de a folosi corect

gradele de comparaţie pozitiv şi comparativ ale adjectivelor, formulând propoziţii scurte

în urma sesizării relaţiilor ce se pot stabili între două obiecte „Cum este?”.

Jocurile didactice ce se organizează la grupele mari şi pregătitoare au sarcini

didactice mai complicate:

recunoaşterea şi denumirea diferitelor culori şi nuanţe, raportarea acestora la obiecte

cunoscute („Ce culoare se potriveşte?”),

descoperirea numelui colegului după descrierea unor însuşiri fizice şi morale

(„Recunoaşte colegul de grupă”),

recunoaşterea unor personaje din poveştile cunoscute, precizând trăsăturile fizice şi

morale ale acestora („Recunoaşte personajul”).

Jocurile didactice contribuie din plin la îmbogăţirea lexicului sub aspectul

achiziţionării de noi cuvinte, al consolidării şi activizării lor, sarcină deosebit de

importanţă la această vârstă a marilor acumulări. Se pot organiza diferite focuri care pot

să opereze cu diferite antonime, ştiut faptul că preşcolarul îşi precizează mai uşor

sensurile cuvintelor pe care le diferenţiază prin contrast „Răspunde repede şi bine”

(precizarea şi activizarea vocabularului cu unele cuvinte – adjective – substantive – cu

sens contrar, găsirea antonimelor unor cuvinte, formularea unor propoziţii cu acestea).

Pentru precizarea sensului unor cuvinte – omonime, se pot desfăşura diferite jocuri cum

ar fi: „La televizor”, (se denumesc obiectele expuse şi se alcătuiesc propoziţii cu ele: toc

– broască; cocoş; căţel; ochi etc.).

Îmbogăţirea vocabularului cu cuvinte sinonime se poate realiza cu mare eficienţă

tot prin intermediul jocului didactic: „Cum este?” (expunerea unor scurte poveşti despre

anumite animale cunoscute prin observarea directă, şi din poveşti, fabule, în care să se

folosească în fraze succesive diferite sinonime: vulpe hoaţă, şireată, vicleană, precizând

sensul lipsit de sinceritate.

Ştiind că numărul sinonimelor ca şi al cuvintelor polisemantice în limba română este

foarte mare şi sunt mai greu sesizabile la vârsta preşcolară, este necesar un bogat material

concret, intuitiv în desfăşurarea unor astfel de jocuri didactice.

În ceea ce priveşte folosirea corectă a pronumelui, la grupa mică sunt recomandate jocuri

– exerciţii destinate pronumelui personal şi a celui de politeţe: „Cine a primit mingea?”

(înlocuirea numelui colegului din grupă şi al educatoarei cu pronumele personale şi de

politeţe).

La grupa mijlocie se adaugă însuşirea pronumelor posesive şi a celor

demonstrative. Jocul didactic „Cine ţi-a dat jucăria?” contribuie la formarea deprinderii

copiilor de a folosi corect diferitele pronume personale şi demonstrative în funcţie de

relaţiile ce se stabilesc între membrii jocului, aceştia nu au voie să folosească numele

copilului care oferă jucării, ci să-l desemneze folosind pronumele personal sau

demonstrativ corespunzător.

La grupa mare se completează pronumele demonstrativ „celălalt, cealaltă” şi se

recomandă folosirea unor pronume relativ-interogative: care, cine ce şi nehotărâte:

cineva, ceva, unul altul, fiecare, oricine. Acestea se pot însuşi numai prin exerciţii în

cadrul jocurilor didactice („Cine este?”, „Cine sunt?”).

Prin anumite jocuri didactice se urmăreşte îmbogăţirea vocabularului cu numerale

cardinale şi ordinale; la grupa mică se însuşesc numeralele cardinale: unu, doi, trei şi

ordinale corespunzătoare: primul, al doilea, al treilea.

La grupele mare şi pregătitoare copii se familiarizează şi cu numeralele

distributive: câte doi, câte zece, în cadrul jocurilor didactice utilizându-se şi versuri care

au un accentuat caracter ludic, fiind atractive prin umorul lor, prin ritmicitate şi

muzicalitate.

Jocul didactic contribuie şi la îmbogăţirea vocabularului cu cuvinte ce denumesc

acţiuni (verbe): la grupa mică accentul cade pe acţiunile copilului în familie, pe stradă, pe

acţiunile adultului şi ale animalelor cunoscute. Astfel jocul didactic „Cine este şi ce

face?” pune accent pe activizarea vocabularului cu cuvinte ce denumesc fiinţe cunoscute

şi acţiunile acestora („câinele latră, câinele roade un os, câinele muşcă, câinele fuge, stă

la pândă”).

La grupa mijlocie se continuă procesul de îmbogăţire şi activizare a vocabularului

copiilor cu verbe care denumesc atribuţii ale membrilor familiei, ale altor adulţi, iar al

grupa mare elementul de noutate este legat de denumirea efectelor unor fenomene ale

naturii („Găseşte cuvântul potrivit”).

Se pot folosi exerciţii-joc pentru precizarea înţelesului unor antonime, sinonime şi

folosirea lor corectă în propoziţii şi fraze.

Anumite jocuri didactice contribuie la îmbogăţirea vocabularului copiilor cu

cuvinte – adverbe referitoare la locul unde se petrece acţiunea, la timpul când se

desfăşoară şi la modul cum aceasta se realizează.

Exerciţiile de vorbire raţional dozate judicios îmbinate cu elemente de joc,

contribuie din plin la îmbogăţirea vocabularului, dar şi la realizarea corectă a acordului

între diferite părţi de vorbire, exprimarea corectă a gradelor de comparaţie, folosirea

corectă a timpului verbelor.

Jocul didactic contribuie atât la îmbogăţirea vocabularului, activizarea şi

exersarea lui; cât şi la însuşirea unei exprimări clare, coerente, corecte din punct de

vedere gramatical, la cultivarea independenţei în vorbire şi stimularea creativităţii în

exprimarea orală.

Deci, prin jocul didactic se asigură înţelegerea, fixarea sau repetarea anumitor

cunoştinţe în mod plăcut, fără ca interesul celor care comunică să scadă. Jocul se

constituie ca activitate fundamentală la vârsta preşcolară. J. Piaget denumeşte jocul ca

fiind un anumit tip de activitate, înţeleasă ca un exerciţiu funcţional.