educație

8
STUDIEREA UNOR ELEMENTE CURRICULARE ȘI ORIENTĂRI EUROPENE ACTUALE ÎN DOMENIUL EDUCAȚIEI MUZICALE Calea de acces spre educația muzicală de masă era cea a descifrării partiturilor, cale obturată de metodele de scris- citit muzical de până atunci, destinate şcolilor de cântăreți sau inițierii, în particular, în arta cântului sau a unui instrument, pe de o parte, şi de realitatea din clasele de elevi, care semnala, pentru prima dată, existența elevilor incapabili de a intona corect diverse module melodico-ritmice la nivel absolut, pe de altă parte. Domeniul învățământului muzical oferă în această perioadă procedee noi, adecvate cerințelor de accesibilizare a cititului şi scrisului muzical, procedeu care este numit acum solfegiere. Secolele XVIII – XIX rămân sub semnul efortului accesibilizării conținutului programelor analitice, al utilizării limbii materne sau celei oficiale, sub semnul laicizării accentuate a repertoriului şcolar. Secolul XIX este marcat de câteva idei prezentate în lucrări cu profil psihopedagogic din care enumerăm: accentuarea caracterului practic, accesibil şi organizat al procesului de învățământ de la conceperea unui plan de învățământ, programe analitice până la organizarea unei ore de activitate didactică, numită „lecție” (după modelul treptelor psihologice ale lui Herbart); acordarea unei atenții sporite materialelor didactice intuitive de tip vizual sau pentru cunoaşterea intuitivă, audio-kinestezică: jucăriile lui Froebel, intuirea materialelor didactice la Pestalozzi, a clopoțeilor muzicali la Montessori.

Upload: ana-maria-angelescu-ex-cucu

Post on 13-Sep-2015

2 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

Educație

TRANSCRIPT

STUDIEREA UNOR ELEMENTE CURRICULARE I ORIENTRI EUROPENE ACTUALE N DOMENIUL EDUCAIEI MUZICALECalea de acces spre educaia muzical de mas era cea a descifrrii partiturilor, cale obturat de metodele de scris-citit muzical de pn atunci, destinate colilor de cntrei sau iniierii, n particular, n arta cntului sau a unui instrument, pe de o parte, i de realitatea din clasele de elevi, care semnala, pentru prima dat, existena elevilor incapabili de a intona corect diverse module melodico-ritmice la nivel absolut, pe de alt parte. Domeniul nvmntului muzical ofer n aceast perioad procedee noi, adecvate cerinelor de accesibilizare a cititului i scrisului muzical, procedeu care este numit acum solfegiere. Secolele XVIII XIX rmn sub semnul efortului accesibilizrii coninutului programelor analitice, al utilizrii limbii materne sau celei oficiale, sub semnul laicizrii accentuate a repertoriului colar.

Secolul XIX este marcat de cteva idei prezentate n lucrri cu profil psihopedagogic din care enumerm: accentuarea caracterului practic, accesibil i organizat al procesului de nvmnt de la conceperea unui plan de nvmnt, programe analitice pn la organizarea unei ore de activitate didactic, numit lecie (dup modelul treptelor psihologice ale lui Herbart); acordarea unei atenii sporite materialelor didactice intuitive de tip vizual sau pentru cunoaterea intuitiv, audio-kinestezic: jucriile lui Froebel, intuirea materialelor didactice la Pestalozzi, a clopoeilor muzicali la Montessori. Aceste idei, fiecare avnd un grad de modernitate evident, nu s-au implementat dect cu mare greutate n practica nvmntului european. Msurat n timp, acest lucru nseamn zeci de ani i peste un secol de reformare, adaptare la realitile fiecrei ri europene.

Mergnd tot pe linia simplificrii i a transferurilor de procedee, n secolul XIX se mai impun metodele Tonica pe Do ale pedagogilor germani Johann Heinroth, 1828, Johann Weber, Theoretish-praktishe Gesanglehr fur die allgemeine Volksschulen des Kantos Bern, 1849, Agnes Hundoegger, Leitfaden der Tonica-Do-Lehre, 1897, popularizate n diverse puncte europene de Fritz Jode, 1932.

Maurice Chevais, muzician i pedagog francez, a elaborat un sistem de educaie muzical, unic pentru modul n care a sintetizat ofertele din nvmntul european, mergnd pe ideea c educaia muzical din coli ar trebui s fie vocal i are menirea s pregteasc elevul pentru cntatul n cor.

mile Jaques Dalcroze, compozitor austriac, crede c formeaz i pregtete ritmic copilul pentru etapa destinat solfegiului i pianului. Metoda lui a creat euritmia, ca fondatoare a dansului modern, arta micrilor corporale expresive, plastice, micri ce traduc inteniile abstracte ale muzicii. Institutul de la Geneva ce-i poart numele a fost frecventat att de muzicieni instrumentiti, dirijori ct i scenografi, balerini, pictori, pedagogi, etc. i amintim aici pe Igor Stravinski compozitor, Serghei Diagilev mecena i directorul baletului rus din Frana, Alfred Cortot pianist, Paul Claudel scriitor, Jean Cocteau scriitor, Eduard Claparde pedagog i coregrafii: Mary Wigman, Rudolf Laban, etc.

Edgar Willems, muzician elveian, insist pe formarea auzului muzical i folosete manifestri naturale ale copilului, pe care le transform n muzic i exerciii ludice pentru pian.

O metod de educaie muzical adoptat n multe din colile europene este metoda Orff, numit Schuwerk, adic model de coal-atelier. Carl Orff folosete numai sunetele pentatoniei anhemitonice, pornind de la celula, considerat de neomodaliti ca fiind idiomul muzicii (Sol-Mi sau C-A), care se extinde pn la heptatonia diatonic.

Aceste prefaceri s-au numit, cu un termen general, coala activ muzical a secolului XX. Reformarea nvmntului muzical pe baza principiilor colii active au adus modificri nvmntului muzical. Enumerm cteva dintre acestea:

educaia muzical (noua denumire a disciplinei) urmrete formarea unor competene muzicale, modelarea capacitii iniiale ale elevului (Q.I. i Q.S.), capacitate cunoscut prin testare, formarea lui complex prin i pentru muzic;

fiind un bun al copiilor din ntreaga lume trebuie s fac parte din planurile de nvmnt;

educaia muzical valorific cuceririle etnomuzicologiei i ale tuturor tiinelor care se pot converti n procedee eficiente n atingerea finalitilor propuse;

repertoriul muzical, care nainte era ordonat dup probleme de gramatic muzical, acum se organizeaz tematic pe anotimpuri sau pe evenimente culturale, religioase antrennd n funcie de teme i probleme de gramatic muzical;

lecia organizat pe secvene prestabilite se elibereaz de standardul herbartian prin intermediul activitilor ludice, devine cu timpul joc;

audiia muzical devine resurs obligatorie n educaia muzical.

Educaia muzical pe teritoriul romnesc

i pe teritoriul Romniei colile din perioada Evului Mediu s-au deschis pe lng biserici. n secolele XV-XVI sunt atestate documentar coala de la Neam i coala muzical de la Putna, apoi n secolele XVII-XVIII, coala de la Mitropolia Bucuretilor. Fiind pstrtoare ale tradiiilor bizantine notaia era psaltic. n provinciile romneti din apus colile de muzic au cteva elemente care le particularizeaz. Se impune adoptarea sistemului guidonic de notaie muzical. Muzica laic era prea puin instituionalizat, ns au existat cteva coli: coala Domneasc de la Biserica Trei Ierarhi din Iai (n Moldova), coala Domneasc de la Sfntul Sava din Bucureti. Eforturile de a face o coal autohton au continuat, ns muzica lainic nu-i avea locul ntr-o asemenea instituie dei unii crturari cum a fost Dimitrie Cantemir, au ncercat s scoat n eviden valoarea etnomuzicologiei. Martin Opiz (poet german, fondatorul Scolii Silezia) scrie dup o edere de un an la Sibiu n 1622: Cnd aud un cntec romnesc, m gndesc c romnul a fost fcut pentru muzic i muzica pentru romn

Din 1831, cantorul bisericii avea datoria s-i nvee pe copii s citeasc i s cnte. Pn n 1864 s-a ncercat descurajarea intrrii muzicii n viaa colar, dar prima lege a nvmntului romanesc a introdus muzica vocal ca or de curs (ntre 3 i 11 ore pe sptmn plus ore de cor), astfel c n a doua jumtate a secolului XIX se contureaz nvmntul public laic prin reforma Domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1864) i apoi a ministrului (matematician) Spiru Haret(1898), aliniindu-l la standardele europene. ntre 1864 i 1921 au aprut manuale pentru disciplina Muzic vocal. Din pcate muzica a trecut de partea materiilor tehnice (dexteriti) i cei ce urmau aceasta cale erau maister (maitri). n cele din urm corul a rmas singura modalitate de a face (de a studia) ca i art muzica. Astfel a nflorit literatura coral, iar din 1902, au nceput s se organizeze concursuri corale. n 1902 marele reformator colar, ministrul Spiru Haret, trimite o circular tuturor profesorilor de muzic, n care menioneaz faptul c orele de muzic nu trebuie s ncarce mintea tinerilor cu teoria muzicii, ci sunt pentru a-i nva piese muzicale care s-i emoioneze. i asta poate face doar muzica popular romneasc.

n 1921 la Bucureti a avut loc o reuniune pedagogic, iar ntr-un memorandum au cerut printre altele: orele de muzic vocal s fie nlocuite cu ore de muzic; s se revizuiasc programa colara la muzic, pentru a fi extins i completat.

n 1928, n urma reformei fcut de ministrul nvmntului, prof. dr. Constantin Angelescu, muzica a fost introdus ca art, nu ca muzica vocal sau cntare i predat de profesori de muzic cu pregtire de specialitate. Legea din 1928 acord profesorilor de muzic titluri i drepturi egale cu ale celorlali profesori. Pentru a susine examenul de ocupare a catedrei acetia trebuiau s dovedeasc ca au absolvit o academie muzical i c au cunotine elementare de solfegiu, armonie, estetic muzical, contrapunct, istorie muzical, pedagogie muzical, s fi absolvit o clas de cor i un modul de pian sau vioar.

Evenimente istorice importante determin o schimbare i n nvmntul romnesc asimilnd doctrine moderne ca: coala activ, pedagogia experimental, pedagogia culturii, etc. n 1936 are loc Primul Congres Internaional de Educaie Muzical Praga, la care particip i Romnia prin conferine susinute de C. Briloiu (Lducation musicale trade dunion entre les peuples) i G. Breazu (Muzikerziehung n Rumnien). Manuale de muzic din perioada 1921-1939 sunt manuale alternative numite Muzic (C. Briloiu o intituleaz Carte de cntece) i aduc ca noutate elemente folclorice fiind structurate pe criteriul vrstei .

n perioada 1948-1996 nvmntul romnesc sufer multiple transformri, este organizat exclusiv de Stat, manualele editate de Ed. De Stat Didactic i Pedagogic sunt unice, se cere trecerea la o coal marxist-leninist dup modelul din U.R.S.S. ncercnd s salveze aparenele o serie de specialiti ai nvmntului au orientat practica la catedr a profesorilor prin lucrri de metodica predrii muzicii, prin materiale suplimentare. Metodicile se configurau n dou direcii de ndrumare: una de esen herbartian (I. erfezi) i alta ce aparinea tehnicilor colii active, fr a fi ns menionate (Motora Ionescu, L. Comes).

ncepnd cu 1996 apar manuale alternative cu denumirea de Manual de educaie muzical. Structurate dup o program de tip curricular tind spre anihilarea monodisciplinaritii. Programa cuprinde inclusiv sugestii pentru repertoriu de cntece i audiii muzicale. Ceea ce nu este lmurit n programele colare i deci nici n manuale, este metoda de acces la muzic prin scris/citit, aplicarea tiinific a iniierii instrumentale, metodele de receptare/audiere a muzicii, precizri referitoare la evaluarea elevilor la muzica, accesul critic la stilurile muzicii actuale, repertoriul de cntece obligatorii.

Cu toate neajunsurile totui nvmntul romnesc n general i educaia muzical n special se nscrie pe linia modern a colii active universale permind elaborarea de strategii moderne capabile s realizeze obiectivele principale (interpretare, receptare, nsuirea limbajului muzical, creativitate).

BIBLIOGRAFIE

1. Munteanu Ana, Psihologia dezvoltaii umane, Editura Polirom, Bucuresti, 2006.

2. Munteanu Gabriela, Didactica educatiei muzicale, Editura Fundatiei Romnia de maine, Bucuresti, 2005.

3. Munteanu Gabriela, Jocul didactic muzical, Academia de muzica, Bucuresti, 1997

4. Stanciu Ion Gheorghe, scoala si doctrinele psihologice n secolul XX, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1995.

5. Stoica-Constantin Ana, Creativitatea pentru studenti si profesori, Institutul European, Iasi, 2004.

6. Szabo Csaba, Hogyan tanytsuk rorunk zeneyet, (Pedagogia muzicala moderna), Editura Kriterion, Bucuresti, 1977.

7. Trifu Alexandru, Une definition du jeu (O definitie a jocului), Editura Archives de Psychologie, Geneva, 1986.

8. Vasile Vasile, Educatie muzicala, manual pentru clasa a VIII, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997. George Breazu, 1936. Muzikerziehung in Rumnien. Bucureti: Institutul de arte grafice Luceafrul S.A., pag. 3

ibidem