economia si stiinta economica.rolul in societate

10
Introducere “Cea mai importanta preocupare pentru orice a societate: supravietuirea prin convietuire.” Pornind de la noţiunile de bază ale termenilor cheie: economie = ansamblul activităţilor umane desfăşurate în sfera de producţie, distribuţiei şi consumului bunurilor materiale şi a serviciilor; şi societate = 1. totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, fiind legaţi între ei prin anumite raporturi eonomice; * ansamblul unitar, sistem organizat de ralatii între oameni istoriceşte determinate, bazate pe relaţii economice; date de DEX, observăm că aceste 2 domenii se află într-o legătură bilaterală, se completează şi se substituie reciproc, astfel încît, pe parcursul timpului istoric, ele şi-au stabilit legităţile şi punctele de concordanţă, principiile şi aspectele comune creînd conceptul ştiinţei economice. Odată ce acest termen îmbină si termenul de ştiinţă = “ansamblu sistematic de cunoştinţe despre natură, societate şi gîndire; ansamblu de cunoaştere dintr-un domeniu anumit al cunoaşterii”(3), putem deduce faptul că realizarea acesteia este rezultatul implicării directe şi manifestării depline a interesului uman în delimitarea domeniului economic ca ştiinţa - “şablon” ce va învăţa omul să creeze condiţiile unei societăţi prospere în care fiecare va putea să conştientizeze dorinţele, să delimiteze cerinţele şi să transforme resursele în venit. Economia e de aceeaşi vîrstă cu societatea umană. Omul la o anumită etapă de dezvoltare, a confecţionat primele unelte de muncă pentru a-şi putea dobăndi hrana. Dar omul are nevoie nu numai de hrană şi drept rezultat apar noi ocupaţii, îndeletniciri. Astefel, oamenii sînt implicaţi în procesul economic din cele mai străvechi timpuri, deoarece supravieţuirea 1

Upload: galina-darii

Post on 17-Feb-2015

115 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Page 1: Economia Si Stiinta Economica.rolul in Societate

Introducere

“Cea mai importanta preocupare pentru orice a societate: supravietuirea prin convietuire.”

Pornind de la noţiunile de bază ale termenilor cheie: economie = ansamblul activităţilor

umane desfăşurate în sfera de producţie, distribuţiei şi consumului bunurilor materiale şi a

serviciilor; şi societate = 1. totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, fiind legaţi între ei prin

anumite raporturi eonomice; * ansamblul unitar, sistem organizat de ralatii între oameni

istoriceşte determinate, bazate pe relaţii economice; date de DEX, observăm că aceste 2 domenii

se află într-o legătură bilaterală, se completează şi se substituie reciproc, astfel încît, pe parcursul

timpului istoric, ele şi-au stabilit legităţile şi punctele de concordanţă, principiile şi aspectele

comune creînd conceptul ştiinţei economice. Odată ce acest termen îmbină si termenul de ştiinţă

= “ansamblu sistematic de cunoştinţe despre natură, societate şi gîndire; ansamblu de cunoaştere

dintr-un domeniu anumit al cunoaşterii”(3), putem deduce faptul că realizarea acesteia este

rezultatul implicării directe şi manifestării depline a interesului uman în delimitarea domeniului

economic ca ştiinţa - “şablon” ce va învăţa omul să creeze condiţiile unei societăţi prospere în

care fiecare va putea să conştientizeze dorinţele, să delimiteze cerinţele şi să transforme

resursele în venit.

Economia e de aceeaşi vîrstă cu societatea umană. Omul la o anumită etapă de

dezvoltare, a confecţionat primele unelte de muncă pentru a-şi putea dobăndi hrana. Dar omul

are nevoie nu numai de hrană şi drept rezultat apar noi ocupaţii, îndeletniciri. Astefel, oamenii

sînt implicaţi în procesul economic din cele mai străvechi timpuri, deoarece supravieţuirea

omului ca fiinţă biologică se află în raport cu producerea şi repartiţia bunurilor necesare pentru

viaţă. De altfel, stiiinţa economică a tuturor ţărilor şi popoarelor, care se manifestă prin unitatea

culturii economice general umane, caută să explice noile fenomene şi procese, elaborînd

prognoze de viitor.

Economia alături de alte domenii reprezintă o componentă importantă şi dinamică a

civilizatiei umane. Ea s-a dezvoltat de la nivelul gospodăriei casnice pănă la scara economiei

globale, în care omul reprezintă figura cheie – iniţiator al activităţii economice, oraganizator şi

manager, producător şi consumator al bunurilor economice, subiect al repartiţiei şi schimbului,

contribuabil, acţionar. Din aceste considerente, de.a lungul timpului, economia s-a consolidat ca

o ştiinţă individuală, o ştiinţă cu şcoli de gîndire proprii, cu reprezentanţi consacraţi, cu principii,

metode, abordări academice şi şi teorii proprii.

Activităţile economice contemporane în continuă schimbare şi diversificare formează

obiectul de studiu al sistemului deja constituit al ştiinţelor economice. În cadrul acestui sistem un

loc aparte ocupă ECONOMIA.

1

Page 2: Economia Si Stiinta Economica.rolul in Societate

1. Motivaţia activităţii economice – premisa apariţiei Ştiinţei economice.

Pe parcursul existenţei sale, omul a tins să-şi satisfacă anumite necesităţi vitale, în sens

contrar, activitatea economică nu ar avea sens. De altfel, şi Biblia ne vorbeşte direct despre

aceasta idée : “În sudoarea frunţii tale, vei mînca pîinea ta.”

În procesul de producere a bunurilor materiale, omul permanent se perfecţionează ca

subiect social. În acest sens, viaţa economică include:

Viaţa economică

1. Totatitatea de factori şi condiţii pentru producţie:

o Unelte de muncă;o Materiale

(obiocte);o Munca sau energia

fizică şi intelectuală a omului.

2. Totalitatea de:o Necesităţi;o Interese;o Motive de activitate;o Forme de organizare a

economiei;o Tipuri de comportament

economic ce reflectă activitatea economică.

3. Totalitatea de resurse umane:

o Oamenii apţi de muncă Purtători ai

motivaţiei activităţii economice (forţe motrice).

Deci, “activitatea economică” umană, care reprezintă domeniul fundamental şi complex

al activităţii umane care cuprinde ansamblul faptelor, actelor şi reacţiilor oamenilor, concretizate

în comportamente şi decizii privitoare la atragerea şi folosirea resurselor economice rare, în

vederea producerii, distribuţiei, schimbului, consumului de bunuri, în funcţie de nevoile şi

interesele lor, este în fond, obiectul de studiu al ştiinţei economice. (1).

Ştiinţa economică se defineşte relativ diferit, datorită particularităţilor fenomenului

economic, respectiv, ca o „cunoaştere veridică a realităţiilor economice, verificabilă pe cale

experimentală, prin simulare şi scenariu”. Ştiinţa economică – ca şi oricare altă ştiinţă -este

întotdeauna imperfectă pentru că este drumul general alcunoaşterii, de la fenomenul practic la

esenţă, de la o esenţă mai puţin profundă la o esenţă mai profundă, un drum de la simplu la

complex, o cunoaştere mai aprofundată care se apropie asimptotic deinfinit, de adevăr.(6)

Apariţia ştiinţei economice are loc odată cu acumularea cunoştinţelor economice prin

citeva etape: etapa preistorică, antică, începutul erei noastre şi a doua jumătate a sec. XV –

inceputul sec. XVII. Drept forme relevante de acumulare au fost: experienţa, deprinderea în

domeniul de producţie, apariţia proprietăţii private, oiconomia, hrematistica care analizează

relaţiile de schimb ce apar între casele de sclavi(=arta de aface bani)şi, desigur, mişcarea

practicienilor – mercantelismul(spaniol/ bulionist, francez /polbertist, britanic/ commercial) -

doctrină economică bazată pe ideea că puterea unei naţiuni poate fi mărită dacă exporturile sunt

superioare importurilor, iar forma de bogăţie e aurul înmagazinat şi imobilizat în interiorul

statului.

2

Page 3: Economia Si Stiinta Economica.rolul in Societate

Cei care au definitivat procesul apariţiei ştiinţei economice sunt fondatorii curentelor respective:

liberalismul economic cu Adams Smith şi David Recardo; curentul marxist, neoclasic,

dirigismului economic şi curentul neoliberal. Astfel, teoria mîinii invizibile iniţiată de Adam

Smith, bazată pe libertatea cererii şi a ofertei, a preţului şi a comerţuilui; căt şi „teoria de muncă

a valorii mărfii”- voaloarea reprezintă cantitatea de muncă masurată în timp utilizată la

producerea unei unităţi marfare; stau la baza mecanismului de autoreglare a pieţii. De asemenea,

Karl Marx elaborează o teorie care prezice evoluţia socioeconomică viitoare şi invită muncitorii

să participe activ accelerînd transformarea sistemului.

Plecînd de la teoria ricardiană a valorii-munca, deduce că salariul primit de muncitori este

exact costul de producţie. Plusvaloarea este diferenţa dintre valoarea mărfurilor produse şi

valoarea forţei de muncă ce s-a utilizat.  Relaţiile de producţie în sistemul capitalist şi 

superstructura juridică ce emană din ele determină ca plusvaloarea să fie insuşită de burghezie,

proprietarii mijloacelor de producţie. Forţele sistemului împing clasa dominantă spre o continua

acumulare de capital ce duce la diminuarea ratei beneficiilor în locul concentrării capitalului în

foarte puţine mîini. Mecanizarea progresivă crează o permanentă armată industraială de rezervă

ce menţine salariile la limita sărăciei. Contradicţia dintre concentrarea de capital în puţine mîini

şi organizarea de masive structuri disciplinate de muncitori de către industrie va provoca în mod

necesar explozia revoluţiei sociale şi "exproprierea expropriatorilor". (7)

2. Legităţile şi esenţa activităţii economice. Contradicţia de bază a economiei.

În economie, producătorii umblă după preţuri mari, iar cumpărătorii umblă după preţuri

mici. Din acest motiv, au fost gîndite „legi ale comportamentului producătorului şi

consumatorului” şi este binevenită conturarea unui compromis în societate, care ar reprezenta

echilibrul dintre interesele diferitelor grupuri şi pături sociale şi reflecatea lui în politica social-

economică a statului. Principiile economiei politice sînt aplicabile atît nevoilor şi activităţilor

unui om sau afaceri, cît şi nevoilor şi activităţilor unui popor, diferă doar nuanţele şi modalităţile

de abordare de la nivel microeconomic (actele, comportamentele participanţilor individuali la

activitatea economică) la macroeconomie. Astfel, putem delimita o relaţie cauzală de

determinare a principiilor de bază a economiei:

1. Nevoile _________________________________ interes economic

„Resimiţirea deficitului”, aşteptarea omului de a însuşi unele bunuri, se distinge prin

satisfacere, dar se renaşte în timp manifestîndu-se conştientizat sub forma diverselor interse,

armonizarea cărora în cadrul unor sociogrupuri, ţări se poate asigura printr-un cadru democratic

de funcţionare a societăţii.

2. Nevoile nelimitate______1______Legea rarităţii___2___Alegerea____3____Frontiera

posibilităţilor de producţie.

3

Page 4: Economia Si Stiinta Economica.rolul in Societate

Relaţia 2.1 reprezintă contradicţia de bază a economiei: nelimitarea cerinţelor umane şi limitarea

calitativă şi cantitativă a resurselor economice. Astfel, pentru o persoană fizică resursele

reprezintă venitul de care dispune, iar nevoile vizează bunurile pe care ar dori să le consume.

Raritatea dezvoltă alegerea prin care se acordă preferinţă unei anumite operaţiuni rezolvînd

tensiunea dintre nevoi şi resurse – problema generală a economiei. Aceasta se realizează prin

calculul economic de raţionalitate, utilitate şi optimalitate.

                                            

Datorită aprofundării cunoştinţelor în ştiinţa economică, fiecărui stat i se oferă

pposibilitatea de a-şi organiza activitţile economice, formîndu-şi astfel economia naţională. Prin

urmare se stabilesc relaţiile de: producţie, repartiţie, schimb, consum. Prin schimbul de mărfuri

este posibilă asigurarea ţărilor sărace cu mărfuri necesare. Respectiv, ia naştere economia

mondială ce funcţionează ca un sitem complex, bazat pe diviziunea internaţională a muncii –

organizînd prin acest proces, specificarea statelor după activitatea lor economică efectivă.

3. Rolul negativ

Dezvoltarea şi aplicarea intensivă a ştiinţei economice face vizibil decalajul între statele puternic

dezvoltate şi cele slab dezvoltate. De asemenea, goana după titlul „Cel mai dezvoltat stat al

lumii” sau „Monopolul lumii” devine secol cu secol cît mai josnică, drept exemplu pot servi

războaiele şi conflictele internaţionale ce au la bază atît motive politice cît şi de interes

economic. În zilele noastre, un exemplu potrivit poate servi conflictul America – Irak, a cărui

una din sursele principale de declanşare este raritatea resurselor petroliere.

De asemenea, activităţile secolului XX, au adus un impact negativ asupra sistemelor

naturale. Producţia mondială a devenit o sursă masivă de distrugerea mediului ambiant, iar

volumul extragerii resurselor naturale negenerabile – a atins cote astronomice. De altfel, se atestă

un şir de alte probleme globale ale economiei mondiale: criza alimentară, inflaţia, cheltuieli

enorme militare, asimilraea oceanului planetar şi a cosmosului pentru progresul şi bunăstarea

popoarelor.

4

Graficul posibilităţilor de producţie:

Prin acest proces sunt puse în evidenţă diferitele

combinaţii posibile de producţie într-un orizont scurt de

timp a două bunuri economice care pot fi obţinute prin

utilizarea deplină şi eficientă a unui anumit volum de

resurse economice disponibile. (1)

Page 5: Economia Si Stiinta Economica.rolul in Societate

Concluzie

1. Citatul “ Dacă cineva nu a obţinut un cîştig rezonabil, înseamnă că a greşit undeva.” de

Xiannian, ne dezvaluie rolul ştiinţei economice pentru fiecare om în parte, ca componentă a

societăţii: de a dirija acţiuni; de a prezenta modele operaţionale care pot fi aplicate în scopul

eficienţei, optimalităţii şi raţionamentului; de a reflecta gîndirea umană prin caracteristicele şi

aspectele fundamentale ale curentelor economice de bază care constituie apariţia ştiinţei

economice, cît şi de a reprezinta relaţiile economice care apar între agenţii economici în procesul

realizării activităţii economice.

2. Aşa cum inginerii construiesc diferite modele pentru a studia caracteristicile unei maşini,

economiştii construiesc diferite modele ale economiei pentru a descrie modul de funcţionare al

acesteia. Aceste comparaţii, traduse economic, se regăsesc în elaborarea şi aplicarea teoriilor,

practicilor şi politicilor economice. A gîndi ca un economist înseamnă a pătrunde cu mintea

fenomenele şi procesele economice şi a le înţelege, a depista esenţa acestora, a stabili legăturile

trainice , a formula principii, noţiuni proprii realităţii economice.

3. Aspectele de natură economică au modelat şi influienţat gîndirea umană şi istoria mai

mult decît toate curentele filosoficesau acţiunile armate. Datorită abordărilor conştiente şi

pozitive ale economiei s-au dezvoltat popoare atît economic, cît şi cultural şi, în acelaşi timp, din

cauza unor influienţe negative le abordărilor economice au fost distruse vieţi omeneşti sau

civilizaţii înfloritoare.

Solidaritatea umană şi ajutorul necondiţionat al comunităţilor sărace nu prea îşi mai

găsesc locul, modul şi timpul. În anumite zone de putere economică reflectarea calităţilor umane

este văzută ca fiind perdantă pentru că de multe ori scopul nu mai este asigurarea bunăstării

comunităţii umane, ci profitul cu orice preţ.

Deci, oricare ar fi unghiul de abordare a economiei, observăm că ştiinţa economică

permite întotdeauna cunoaşterea complexă a mecanismelor şi a problemelor constante, prin

intermediul conceptelor sale. Astfel, ea generează o panoramă constructivă a societăţii şi ocupă

rolul de dirijor şi adjutant în reglarea condiţiilor de bunăstare individuală şi a societăţii în

întregime.

5

Page 6: Economia Si Stiinta Economica.rolul in Societate

Bibliografie

1. Dicţionar economic

2. “Teorie Economică”, Nellz Filip, Olga Sorocean, Chişinau, 2009

3. Dex, editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998

4. „Economie”, Valeriu Umanet, Ala Moraru, Tipografia din Cimişlia

5. „ Introducere în economie”, Cristian Niculescu, ed. Niculescu, 2007, Bucureşti

6. http://www.scritube.com/economie/TIINA-ECONOMIC-CONINUT-

EVOLUIE241910718.php

7. http://www.scritube.com/economie/ECONOMIA-SI-STIINTA-ECONOMICA1659714.php

6