Sf. Liturghie, sâmbătă 1 octombrie 2016, h 9:00 (Acoperământul Maicii

Domnului)

Și anul acesta, contribuția financiară anuală este de 50 euro. Rugăm pe toți

membrii parohiei noastre să ajute, și în acest fel, buna desfășurare a misiunii

pastorale din cadrul familiei noastre duhovnicești de la La Rustica.

Continuăm să ajutăm pe cei 3 copii săraci din România pe care parohia noastră

i-a ”adoptat” de la distanță, pr in proiectul episcopiei ”Brațele păr intești”,

plus alte persoane necăjite sau cu handicap fizic din România.

Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului”

LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9

Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955

www.zamislireamaiciidomnului.it

Programul sfintelor slujbe:

Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi şi a vieţii Sfinţilor

Săptămâna a XV-a după Rusalii:

Duminică: II Co 9, 6-11; Lc 5, 1-11 - Sf. Cuv. Eufrosina din Alexandria.

Luni: Ga 2, 11-16; Mc 5, 24-34 - Sf. Voievod Neagoe Basarab.

Marţi: Ga 2, 21; 3, 1-7; Mc 6, 1-7 - Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul.

Miercuri: Ga 3, 15-22; Mc 6, 7-13 - Sf. Proroc Baruh; Sf. Mc. Privat.

Joi: Ga 3, 23-29; 4, 1-5; Mc 6, 30-45 - Sf. Cuv. Chiriac Sihastrul.

Vineri: Ga 4, 8-21; Mc 6, 45-53 - Sf. Sf. Mc. Grigorie, luminătorul Armeniei.

Sâmbătă: I Co 4, 17-21; 5, 1-5; Mt 24, 1-13 -Acoperământul Maicii Domnului

Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul

Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul s-a născut în Iviria (Georgia de astăzi), în anul 1650, dar activitatea sa în slujba bisericii și-a desfășurat-o în Ţara Românească. A fost, pe rând, egumen al mănăstirii Snagov, episcop de Vâlcea și mitropolit al Ţării Românești. În același timp, a fost și un mare om de cultură: tipograf, gravor, teolog și autor al celebrelor Didahii (o colecție de predici folosite la Marile Sărbători de peste an). La insistențele Porții Otomane, a fost

exilat în anul 1716. Şi-a dat viața ca un martir pentru credința creștină, fiind ucis de ostașii care îl escortau pe drumul exilului. Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe data de 27 septembrie.

D Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI”

ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9

An IX, Nr. 37 (25 septembrie 2016)

Duminica a XVIII-a după Rusalii

(Pescuirea minuată) Luca 5, 1-11

n vremea aceea şedea Iisus

lângă lacul Ghenizaretului

şi a văzut două corăbii

oprite lângă ţărm, iar

pescarii ieşiseră din ele

şi-şi spălau mrejele.

Intrând în corabia care era

a lui Simon, l-a rugat s-o

depărteze puţin de la uscat; apoi,

şezând în corabie, învăţa din ea

mulţimile. Iar când a terminat de

vorbit, i-a zis lui Simon: depărteaz-o

la adânc şi aruncaţi mrejele voastre,

ca să pescuiţi. Atunci, răspunzând

Simon, I-a zis: Învăţătorule, toată

noaptea ne-am ostenit şi nimic n-am

prins; dar, la porunca Ta, voi arunca

mreaja. Şi, făcând ei aşa, au prins

mulţime mare de peşte, încât li se

rupeau mrejele. Deci au făcut semn

tovarăşilor, care erau în cealaltă

corabie, ca să vină să le ajute. Şi au

venit şi au umplut amândouă

corăbiile, de erau gata să se

scufunde. Iar Simon Petru, văzând

aceasta, a căzut la picioarele lui Iisus

şi I-a zis: du-Te de la mine, Doamne,

căci sunt om păcătos; pentru că îl

cuprinsese spaimă pe el şi pe toţi cei

care erau cu el, din pricina

pescuitului atâtor peşti pe care îi

prinseseră; tot aşa şi pe Iacob şi pe

Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau

tovarăşii lui Simon. Atunci Iisus a zis

către Simon: nu-ţi fie frică; de acum

înainte vei fi pescar de oameni. Şi,

trăgând corăbiile la uscat, au lăsat

totul şi au mers după Dânsul.

Fraţilor, cel ce seamănă cu zgârcenie,

cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce

seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi

secera. Fiecare să dea cum socoteşte cu

inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă,

căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu

voie bună. Şi Dumnezeu poate să

înmulţească tot harul la voi, ca, având

totdeauna toată îndestularea în toate, să

prisosiţi spre tot lucrul bun, precum este

scris: «Împărţit-a, dat-a săracilor;

dreptatea Lui rămâne în veac». Iar Cel ce

dă sămânţă semănătorului şi pâine spre

mâncare vă va da şi va înmulţi sămânţa

voastră şi va face să crească roadele

dreptăţii voastre, ca întru toate să vă

îmbogăţiţi, spre toată dărnicia care aduce

prin noi mulţumire lui Dumnezeu.

Apostol: II Corinteni 9, 6-11

Evanghelia de astăzi se numește a Pescuirii minunate, pentru că are în centru evenimentul neaşteptat (de viitorii apostoli) al unei pescuiri foarte abundente, după o noapte întreagă de eşecuri; dar ea mai este şi Evanghelia „recrutării” a trei dintre viitorii apostoli (chiar patru, în variantele lui Matei 4, 18 şi Marcu 1, 16). Ne aflăm la începutul relației Mântuitorului cu ucenicii Săi; sunt pomeniți de Evanghelie Petru, Iacov și Ioan, cei care vor alcătui cercul restrâns al apostolilor, prezenți în momentele importante ale activității publice ulterioare a Mântuitorului (precum Schimbarea la Față pe muntele Tabor, Învierea fiicei lui Iair), iar textele paralele îl pomenesc și pe Andrei - fratele lui Petru. Evanghelia se încheie cu o frază foarte sugestivă: „Au lăsat totul și au mers după El" (Luca 5, 11).

Astăzi aș dori să medităm asupra chipului fascinant al Mântuitorului asupra semenilor Celui numit de Scriptura Noului Testament Fiul O m u l u i . N u d o a r c u v â n t u l Mântuitorului avea mare putere de impact public, ci întreaga Sa p e r s o n a l i t a t e , d e f i n i t ă p r i n generozitate, bunătate, gingășie, sensibilitate (la eșecurile, neputințele, înfrângerile celor din jur); El cunoștea adâncurile inimilor și intervenea cu duioșie pentru a salva în situațiile-limită. Mântuitorul știa să construiască o intimitate cu cei din jurul Său și de aceea copleșea cu întreaga Sa personalitate.

Religia poate funcționa într-o societate atât ca locomotivă, cât și ca sanatoriu; lucrul este valabil și la nivel individual: unii oameni se apropie de Biserică pentru că poartă povara unor necazuri, tulburări sau chiar boli psihice și simt că suferința lor este mult alinată sau chiar vindecată de climatul sacramental și religios din Biserică. Biserica bandajează rănile de care ei suferă. În anumite medii academice, limitate la perceperea doar a acestui aspect al realității, credința însăși este văzută drept un indiciu de

slăbiciune psihologică, și - drept urmare - au nevoie de ea doar ființele fragile psihic. Cei puternici pot trăi fericiți fără credință! - cam aceasta ar fi convingerea anumitor „elite" intelectuale. Și, fără să își dea seama, acestea gândesc exact ca Lucifer, care a refuzat să recunoască evidența: că el există și trăiește prin Dumnezeu, nu prin sine, că doar „conectat" la Dumnezeu e viu și generator de lumină, iar rupt de Acesta, sursa lui de lumină se epuizează. Dar Biserica nu trebuie să se reducă la atât, chiar dacă rolul terapeutic este foarte important: ea trebuie să fie o locomotivă, să orienteze într-o direcție bună societatea, să propună proiecte luminoase de viitor, să fie un far luminos.

Ne întrebăm: de ce Petru, Iacov și Ioan „au lăsat totul și au mers după El?” (Luca 5, 11). Pentru că au simțit că dragostea oferă un proiect de viață grandios, cu trimiteri trancendente; că ea dă orizonturi nesfârșite viitorului. Atât de sugestiv este textul troparului Rusaliilor: „Cel ce preaînțelepți pe pescari i-ai arătat, trimițându-le lor Duhul Sfânt; și printr-înșii, lumea ai vânat (în sensul că „ai fascinat”, ai „cucerit”, ai convertit, ai sedus, ai fermecat, ai schimbat în bine), Iubitorule de oameni, slavă Ție!" Mântuitorul știa că ființa umană dintotdeauna a fost atât generatoare, cât și consumatoare de dragoste. Nu este o vină să ai nevoie de iubire, pentru că aceasta este o stare normală pentru o ființă creată. Călătorim pe cărări le acestei vieți căutând inconștient dragostea. Spune psihiatrul italian Giacomo Dacquino: Cel care este incapabil să iubească e incapabil și să se facă iubit! Oamenii urâcioși nu-i iubesc pe alții, dar nu se iubesc nici pe ei. În general, fiecăruia dintre noi îi place să fie apreciat de ceilalți (astfel își cuantifică periodic potențialul de a fi atractiv). Forța aceasta de atracție, de a impresiona, nu este înnăscută, ci este rezultatul unei acțiuni sistematice asupra sinelui, e

rezultatul unei creșteri interioare, a unei încrederi sănătoase în sine. Astfel devine cineva prin bun-simț și măsură. Părintele Stăniloae are o frumoasă

constatare: La fiecare vârstă se regăsește sensul de a exista în a iubi și a fi iubiți de alții.

Mulțimea imensă de pești pescuită astăzi de ucenici ne pune în față alte două calități ale Mântuitorului: generozitatea și credibil itatea.

Mântuitorul se arată foarte generos, aducându-ne aminte de o expresie a Vechiului Testament, „măsură bună, clătinată, îndesată și cu vârf", folosită chiar de El în Predica de pe Munte: „Daţi şi vi se va da. Turna-vor în sânul

vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf, căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura”. (Luca 6, 38). Metafora este preluată dintr-o civilizație agricolă, unde

era foarte relevantă. Generozitatea este o stare a inimii

care se răsfrânge atât spre exterior, cât și spre interior, spre cel care o întrupează, deoarece între cel care ajută și cel ajutat are loc un schimb. „A face bine" face bine, în primul rând,

generatorului de bine - spune Sfântul Vasile cel Mare.

Medicina a analizat efectele psihofizice ale voluntariatului asupra voluntarilor și a constatat eliminarea simptomelor anterioare negative de

tensiune, încordare (exprimate prin

ce fa lee, insomnie , anxie tate , depresie), o plăcută senzație de calm cu care este „premiat" altruistul, datorate unei mai intense relaționări, unei mai crescute stime de sine. În plus, voluntariatul eliberează endorfine

și analgezice naturale în organism, care conferă o stare de bine general și de confort psihic.

Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem astăzi este aceasta: noi, oamenii care mergem la biserică, cei

care suntem credincioși practicanți, suntem ființe cu forță de atracție pentru oamenii lumii de astăzi? Nu cumva suntem plictisitori sau plictisiți,

amorfi, uneori teatrali, ideologici, prefăcuți, sau chiar ursuzi și acri? Nu cumva lumea nu se întoarce la Dumnezeu pentru că modelele care propun credința nu sunt credibile, nici atractive? În loc să fie o invitație spre Dumnezeu, ele sunt o piedică, un

obstacol? Să nu uităm că cel care nu are un

minim potențial de a fi plăcut (în familie, la locul de muncă, în societate) va sfârși în singurătate, pentru că, până la urmă, chiar și aparenții

admiratori îl vor abandona. A fi atractiv înseamnă a avea capacitatea de a stimula interesul , capacitate rezultată dintr-o viață marcată de bogăție interioară, autocontrol,

e c h i l i b r u , a r m o n i e lăuntrică, calități care nu se pot

improviza. Creștinii care consideră că trebuie

să fie ursuzi, respingători, încruntați, înverșunați n-au înțeles esența creștinismului, care este un mesaj de

speranță. Sobrietatea nu trebuie confundată cu acreala, nici spiritul misionar cu încrâncenarea. Iar înverșunarea nu-și are loc în comportamentul unui om care-L cunoaște pe Dumnezeul-Iubire

Supremă, pentru că ea nu mai lasă loc

libertății celuilalt, e represivă și totalitaristă.

Noi, creștinii practicanți, trebuie să promovăm frumusețea interioară, să privim dincolo de aparențe, să avem permanent drept model pe Mântuitorul

Care a avut un mod de a fi și de a acționa fascinant: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre" (Matei 11, 29). (preluat din Ziarul Lumina)