dreptul si obligatia agentului media de protectie a sursei

7/27/2019 Dreptul Si Obligatia Agentului Media de Protectie a Sursei.

http://slidepdf.com/reader/full/dreptul-si-obligatia-agentului-media-de-protectie-a-sursei 1/10

1

Dreptul și obligația agentului media de protecție a sursei

În orice societate ce a adoptat o f ormă de guvernare în care supremația aparține

poporului, presa ar trebui să fie câinele de pază al democrației. Pentru a putea fi realizat acestimperativ este necesar ca agenților media să le fie respectată libertatea de exprimare. În acestcontext, agenții media au dreptul să difuzeze informații de interes general (cu bună-credință , cu

o corectă bază factuală , care pot fi verificate), și să nu divulge identitatea surselor de la care au primit date. P rotecţia surselor jurnalistice este una din pietrele de temelie ale libertăţii presei într-o societate democratică.1

Dreptul la libertatea de exprimare este stipulat și în izvoarele intenaționale. În articolul

10, alin. (1) al Convenției Europene a Drepturilor Omului se precizează că: ,,Orice persoană aredreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține

seama de frontiere.” După cum reiese din acest prim aliniat, dreptul la libertatea de exprimarecuprinde și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei . Luându-se în considerarefaptul că agentul media este protejat, ca oricare alt individ, de articolul 10 din Convenție, are prinurmare și dreptul de a primi și de a difuza informații obținute de la diferite surse, fără amesteculautorităților publice și fără a fi obligat să divulge identitatea sursei. De asemenea, dreptul lalibertatea de exprimare este stipulat și în art. 19 al Declarației Universale a Drepturilor Omului: ,,fiecare individ are dreptul la libertatea de opinie și de exprimare, ceea ce implică dreptul de anu fi tulburat pentru opiniile sale și acela de a investiga, de a primi și de a răspândi, fără a țineseama de granițe, informații și idei prin orice mijloc de exprimare.”2

Împrejurările legale în care un agent media poate fi obligat să dezvăluie identitatea unei

surse sunt consemnate în alin. (2) din același articol al Convenției: ,,Exercitarea acestor libertățice comportă îndatoriri și responsabilități, poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângerisau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănatății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturiloraltora, pentru a împiedica divulgarea de inf ormații confidențiale sau pentru a garanta autoritateași imparțialitatea puterii judecătorești.”

Documentul internațional în care este consemnat dreptul agenților media de a nu divulgaidentitatea surselor lor se numește Recomandarea nr. R(2000)007 a Comitetului de Miniștri

către statele membre cu privire la dreptul jurnaliștilor de a nu- și dezvălui sursele de informație.A fost adoptată la 8 martie 2000. În consideraţiile generale este consemnat faptul că ,,Protecţiasurselor de informaţii presupune ansamblul de norme juridice, proceduri, structuri, prin care segarantează şi asigură siguranţa psihică, fizică, juridică, socială, economică a sursei de

1 Valerică Dabu, Dreptul Comunicării Sociale, Editura SNSPA, București, 2010, p. 180 2 Dumitru Titus Popa, Dreptul Comunicării Sociale, Editura NORMA, București, 1999, p. 57



2

informaţii.”3 De asemenea, este amintit și faptul că ,,exercitarea de către ziarişti a dreptului lorde a nu divulga sursele de informaţii poartă cu sine îndatoriri şi responsabilităţi, exprimate în art.

10 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.”4 În acest document sunt explicați și termenii ziarist și sursă - ,,ziarist înseamnă orice

persoană fizică sau juridică care practică în mod regulat sau profesional colectarea şi propagarea

de informaţii către public prin intermediul oricărui mijloc de comunicare în masă, iar prin sursă se înţelege orice persoană care furnizează informaţii unui ziarist.”5 Nu în ultimul rând, în Recomandarea R(2000)007 a Comitetului de Miniștri este clarificată și expresia informaţii princare se identifică o sursă și se precizează că ,,înseamnă orice informaţii, în măsura în care este posibil ca acestea să ducă la identificarea unei surse: - numele şi datele personale, precum şi vocea/sau imaginea unei surse; - circumstanţele concrete ale obţinerii informaţiilor de la o sursăsau de către o sursă a unui ziarist; - datele personale ale ziariştilor şi ale angajaţilor acestora înlegătură cu activitatea lor profesională.”6

Recomandarea cuprinde șase principii. Conform primului principiu (Dreptul de

nedivulgare al jurnaliştilor ) ,,dreptul şi practica interne ale Statelor membre ar trebui să prevadăo protecţie explicită şi clară a dreptului jurnaliştilor de a nu divulga informaţiile care identifică osursă, în temeiul articolului 10 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilorfundamentale (denumită în continuare: Convenţie) şi în conformitate cu prezentele principii, caretrebuie considerate drept norme minime pentru respectarea acestui drept.” Cel de-al doilea

Principiu (Dreptul de nedivulgare al altor persoane) prevede faptul că ,,celelalte persoane care, prin intermediul relaţiilor lor profesionale cu jurnaliştii, iau cunoştinţă de informaţii careidentifică o sursă prin intermediul colectării, prelucrării editoriale sau a publicării acesteiinformaţii, ar trebui să beneficieze de aceeaşi protecţie în conformitate cu prezentele principii.”

Limitele la dreptul de nedivulgare a surselor sunt menționate în Pincipiul 3 al

Recomandării care are trei paragrafe. În paragraful a se consemnează următoarele: ,,dreptul jurnaliştilor de a nu divulga informaţiile care identifică o sursă nu trebuie să constituie obiectulaltor restricţii decât cele menţionate în articolul 10, paragraful 2, al Convenţiei. [...] Autorităţilecompetente ale Statelor membre vor acorda o atenţie deosebită importanţei dreptului denedivulgare şi preeminenţei care îi este dată în jurisprudenţa Curţii europene pentru drepturileomului şi nu vor putea dispune divulgarea decât dacă, sub rezerva dispoziţiilor paragrafului b,există un imperativ preponderent de interes public şi dacă circumstanţele prezintă un caractersuficient de vital şi de grav.”

Dispozițiile prevăzute în paragraful b fac referire faptul că: ,,divulgarea informaţiilorcare identifică o sursă nu ar trebui să fie considerată necesară decât dacă se p oate dovedi în modconvingător: i . că nu există măsuri rezonabile alternative divulgării sau că acestea au fostepuizate de către persoanele sau autorităţile publice care caută să obţină divulgarea, şi i i . căinteresul legitim de divulgare prevalează clar asupra interesului public de nedivulgare, având în

3 Valerică Dabu, op. cit., p. 1754 Ibidem 5 Ibidem6 Ibidem



3

vedere că: - un imperativ preponderent în ceea ce priveşte necesitatea divulgării este dovedit; -circumstanţele prezintă un caracter suficient de vital şi de grav; - necesitatea divulgării esteconsiderată ca răspunzând unei necesităţi sociale imperioase, şi - Statele membre beneficiază deo anumită libertate de apreciere pentru a judeca cu privire la această necesitate, dar aceastălibertate este supusă controlului Curții Europene pentru Drepturile Omului.” Un alt aspect foarte

important este precizat în paragraful c al acestui principiu și anume: ,,exigenţele citate mai sus artrebui să fie aplicate în toate etapele oricărei proceduri în care dreptul la nedivulgare poate fiinvocat.”

La Principiul 4 al Recomandării ( Dovezi alternative surselor jurnaliştilor ) este menționat faptul că, în cadrul unei proceduri legale împotriva unui jurnalist pe motivul unei lezări invocateaduse onoarei sau reputaţiei unei persoane, autorităţile competente ar trebui să examineze toatedovezile alternative pe care le au la dispoziție și nu ar trebui să să poată cere în acest scop

divulgarea de către un jurnalist a informaţiilor care identifică o sursă. Principiul 5 prevedecondițiile în care poate fi făcută divulgarea: doar dacă aceasta este solicitată de persoane /

autorități publice care au un interes legitim pentru divulgare; jurnalistul trebuie să fie informatdespre dreptul său de a nu divulga sursa, înainte de a-i fi solicitată dezvăluirea; pronunțarea uneisancțiuni împotriva unui agent media care nu și-a divulgat sursa trebuie să fie decisă doar decătre autoritățile judiciare și în urma unui proces care să respecte articolul 6 al Convenției (Dreptul la un proces echitabil).

În ceea ce privește interceptările, supravegherile, percheziţiile judiciare şi sechestrele, înultimul Principiu al Recomandării se precizează că: ,,următoarele măsuri nu ar trebui să fieaplicate dacă ele urmăresc să eludeze dreptul jurnaliştilor, în conformitate cu prezentele principii,de a nu-şi divulga informaţiile care le identifică sursele: i . deciziile sau măsurile de interceptarereferitoare la comunicările sau la corespondenţa jurnaliştilor sau a patronilor lor , ii. deciziile

sau măsurile de supraveghere referitoare la jurnalişti, contactele lor sau patronii lor, sau i i i . deciziile sau măsurile de percheziţie sau de sechestru referitoare la domiciliul sau locul demuncă, obiectele personale sau corespondenţa jurnaliştilor sau a patronilor lor, sau la date personale care au o legătură cu activităţile lor profesionale.”

Conform punctului 2 din Rezoluția 1003(1993) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei ,,profesia de jurnalist include drepturi și obligații, libertăți și responsabilități.” La nivelulagentului media dreptul de protecție a sursei reprezintă un drept subiectiv-obiectiv, adică undrept subiectiv, dublat de o obligația profesională – este obligat să nu dezvăluie identitatea uneisurse fără consimțământul acesteia sau fără existența unei hotărâri judecătorești definitive șiirevocabile în acest sens. În același document, la punctul 14 este menționat faptul că ,,În acestsens este necesar de a extinde și clarifica natura clauzei conștiinciozității și a secretului profesional vis-a-vis de sursele confidențiale, armonizând prevederile naționale respective, astfelîncât acestea să poată fi implementate în contextul mai larg al Europei democratice.”

Dreptul la libertatea de exprimare este menționat și în Constituția României, în art. 30,

alin. (1), astfel: ,,Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertateacreaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de



4

comunicare în public, sunt inviolabile.” Totuși, există și anumite limite în ceea ce priveștelibertatea de exprimare a unei persoane și acestea sunt înregistrate în alin. (6) și (7) ale prezentului articol: ,,(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. (7) Sunt interzise de lege defăimareaţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau

religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şimanifestările obscene, contrare bunelor moravuri.” Modalitatea legală în care acest drept îi poatefi restrâns unei persoane este consemnată în art. 53, alin. (2) din Constituția României: ,,Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într -o societate democratică. Măsuratrebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în modnediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”

Fiecare agent media are și obligația de protecție a sursei. Un jurnalist poate să divulgeidentitatea sursei sale numai în cazurile prevăzute în art. 10, alin (2) al Convenției. În altesituaţii, divulgarea sursei s-ar face cu încălcarea legii, respectiv a art. 227 , alin. (1) din Noul Cod

penal care reglementeazã infracţiunea de divulgare a secretului profesional – Capitolul IX Infracțiuni care aduc atingere domiciuliului și vieții private: ,,divulgarea, fără drept, a unor datesau informaţii privind viaţa privată a unei persoane, de natură să aducă un prejudiciu unei persoane, de către acela care a luat cunoştinţă despre acestea în virtutea profesiei ori funcţiei şicare are obligaţia păstrării confidenţialităţii cu privire la aceste date, se pedepseşte cu închisoarede la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.”7

Totuşi, există și situații în care agentul media poate să divulge sursa fără a încălca legea ,(sunt excepţii prevăzute de lege) atunci când: ,,sursa este un evadat sau urmărit pentru executareaunei pedepse legale; sursa determină cu intenţie pe agentul media ca acesta din culpă săsăvârşească o infracţiune, spre exemplu divulgarea secretului de stat; atunci când protecţia sursei

ar echivala cu săvârşirea unor infracţiuni de favorizare a infractorului pentru o infracţiune gravă,nedenunţarea unor infracţiuni; omisiunea sesizării organelor judiciare, când interesul legitim aldivulgării depăşeşte interesul legitim al nedivulgării şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute delege pentru divulgare.”8

Dreptul agentului media de protecție a sursei este consemnat și în Legea audiovizualului

nr. 504/2002. La art.7 , punctele (1), (2) și (3) s-au prevăzut o serie de dispoziţii carereglementează protecţia sursei radiodifuzorului, astfel: ,,(1) Caracterul confidenţial al surselor deinformare utilizate în conceperea sau elaborarea de ştiri, de emisiuni sau de alte elemente aleserviciilor de programe este garantat de prezenta lege. (2) Orice jurnalist sau realizator de programe este liber să nu dezvăluie date de natură să identifice sursele informaţiilor obţinute înlegătură directă cu activitatea sa profesională. (3) Se consideră date de natură să identifice osursă, următoarele: numele şi datele personale, precum şi vocea sau imaginea unei surse;circumstanţele concrete ale obţinerii infor maţiilor de către jurnalist; partea nepublicată a

7 http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-227, accesat la 04.04.20148 Valerică Dabu, op. cit., p. 181

http://legeaz.net/noul-cod-penal/art-227






5

informaţiei furnizate de sursă jurnalistului; datele cu caracter personal ale jurnalistului sauradiodifuzorilor, legate de activitatea pentru obţinerea informaţiilor difuzate.”9

În art. 7, pct. (4) din aceeași Lege se prevede următorul fapt: ,,confidenţialitatea surselorde informare obligă, în schimb, la asumarea răspunderii pentru corectitudinea informaţiilorfurnizate.”10 În continuare, la punctul (5) se precizează că ,,persoanele care, prin efectul relaţiilor profesionale cu jurnaliştii, iau cunoştinţă de informaţii de natură a identifica o sursă princolectarea, tratarea editorială sau publicarea acestor informaţii, beneficiază de aceeaşi protecţieca jurnaliştii.”11 În art. 7, pct. (6) din Legea Audiovizualului se menționează că ,,dezvăluirea uneisurse poate fi dispusă de instanţele judecătoreşti numai dacă aceasta este necesară pentruapărarea siguranţei naţionale sau a ordinii publice, precum şi în măsura în care această dezvăluireeste necesară pentru soluţionarea cauzei aflate în faţa instanţei judecătoreşti, atunci când: nuexistă sau au fost epuizate măsuri alternative la divulgarea cu efect similar; interesul legitim aldivulgării depăşeşte interesul legitim al nedivulgării.”

Trebuie luat în considerare și fapul că agentul media se bucură, potrivit legii, de protecţia

drepturilor de autor.12

Așadar, în art. 91, alin. (1) și (2), din Legea nr. 8/1996 referitor la protecţia sursei se dispune: ,,(1) Editorul sau producătorul, la cerer ea autorului, este obligat să păstreze secretul surselor de informații folosite în opere și să nu publice documentele referitoarela acestea. (2) Dezvăluirea secretului este permisă cu consimțământul persoanei care l-aîncredințat sau în baza unei hotărâri judecătorești, definitive și irevocabile.”

În art. 6 din Codul Deontologic al Ziaristului, adoptat de către Clubul Român de presă , se precizează faptul că ,,ziaristul va păstra secretul prof esional privind sursele informațiilorobținute confidențial. Este la latitudinea propriei sale conștiinte să respecte confidențialitateasurselor, chiar și în fața justiției. Confidențialitatea surselor de informații este garantată dereglementările internaționale la care Romania este parte.” Dreptul și obligația agentului media de

protecție a sursei sunt prevăzute și în Codul Deontologic al Jurnalistului elaborat de ConvențiaOrganizațiilor de Media (la octombrie 2009). În ceea ce privește conduita profesională – secțiunea 2 (în legătura cu protecția surselor) sunt notate următoarele: , ,2.3.1. Jurnalistul areobligaţia de a păstra confidenţialitatea acelor surse care solicită să îşi păstreze anonimatul sau aacelor surse a căror dezvăluire le poate pune în pericol viaţa, integritatea fizică şi psihică saulocul de muncă.” Mai mult, în secțiunea 3.Drepturile Jurnalistului se amintește faptul că:,,Protecţia secretului profesional şi a confidenţialităţii surselor este, în egală măsura, un drept, darşi o obligaţie a jurnalistului.”13

În concluzie, dreptul și obligația agentului media de protecție a sursei sunt reglementateatât în izvoarele internaționale, cât și în dreptul intern al României. Sunt două aspecte esențialeale profesiei de jurnalist pentru că, prin respectarea acestora, se asigură libertatea presei.

9 Ibidem, pp. 178-18010 Ibidem 11 Ibidem 12 Monica Macovei, Adriana Dăgăliță, Dan Mihai, Ghid juridic pentru jurnaliști, Editura ActiveWatch, București, 2009, p. 180 13 Ibidem, p. 181



6

Partea a II-a - Studiu de caz

Cauza Ressiot şi alţii contra Franţei

(Cererea nr. 15054/07)

Speţa aferentă temeiului legal prezentat anterior este Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunțată la data de 28 iulie 2012 în Cauza Ressiot şi alţii contra Franţei , ca urmare a sesizării formulate de următorii cinci jurnaliști: domnul Ressiot, doamna Issartel,domnul Labbé, domnul Decugis şi doamna Recasens.

Cauza vizează acţiunile de investigaţie realizate la domiciliile acestor jurnalişti, acuzaţide încălcarea secretului anchetei judiciare, dar și la sediile ziarelor la care lucrau: L’Equipe şi Le

Point . Autorităţile au dorit să identifice sursa scurgerii de informaţii din cadrul une i anchetedeschise pe marginea unui posibil caz de dopaj într-o cursă de ciclism. În urma percheziţiilor ceau fost făcute la sediile publicațiilor şi la domiciliile jurnaliştilor au fost sechestrate echipamentul

şi listele convorbirilor telefonice.

14

În anul 2004, în Franța, s-a derulat o anchetă judiciară referitoare la un potențial dopaj alcicliștilor de curse din echipa Cofidis. Dat fiind faptul că membrii acestei echipe erau sportivi de performanță care reprezentau Franța la diferite competiții internaționale, subiectul anchetei acaptat atenția comunității locale. În consecință, mass-media urmăreau îndeaproape derulareainvestigației judiciare. După cum s-a precizat și mai sus, reclamanții, Ressiot, Issartel, Labbé,

Decugis şi Recasens, erau angajați la acea vreme la cotidianul sportiv francez L’Equipe și larevista săptâmânală Le Point . La data de 22 ianuarie 2004, ultimii trei jurnaliști enumerați au publicat în revista Le Point un articol în care erau reproduse anumite pasaje din procesele verbalede transcriere a convorbirilor telefonice interceptate în cursul investigației desfășurate de către

Departamentul de droguri din cadrul Inspectoratului Național de Poliție. Aceiași ziariști au publicat un nou articol în săptâmânalul Le Point , la 29 ianuarie 2004, în care a fost divulgată olistă cu substanţe ilicite ce au fost descoperite la domiciliul unui vechi ciclist de curse, în timpulunei percheziții.15

De articolele ce au fost publicate în paginile revistei au luat act și angajațiiInspectoratului Național de Poliție. Aceștia au ajuns la concluzia că există o surgere de informațiicu privire la investigația ce se desfășura și prin urmate, au deschis o anchetă preliminară în acestsens, pentru a identifica sursa. Concomitent, în data de 8 aprilie 2004, societățile Cofidis siCofidis Compétition au depus o plângere împotriva unui articol care urma să fie publ icat în ziuaurmătoare în cotidianul L’Equipe și au solicitat ca apariția acestuia să fie interzisă. Motiveleinvocate au făcut referire la faptul că articolul conține declarații ofensatoare și aduce atingere prezumției de nevinovăție și secretului anchetei. Acțiunea societăților nu i-a impiedicat pe jurnaliștii de la ziarul L’Equipe să publice, în zilele imediat următoare (9 și 10 aprilie), o nouăserie de articole în care să reproducă extrase din dosarul oficial și din documentele procedurale.

14 http://ijc.md/Publicatii/mlu/buletin_juridic_54ro.pdf , p. 20, accesat la 03.04.201415 http://asdcdo.org/blog/?p=702, Blog de jurisprudență, accesat la 03.04.2014

http://ijc.md/Publicatii/mlu/buletin_juridic_54ro.pdf



http://asdcdo.org/blog/?p=702







7

În consecință, Cofidis a depus la autoritățile judiciare o plângere penală prin care solicitadespăgubiri pentru încălcarea secretului anchetei și pentru că jurnaliștii au utilizat informațiiobținute ilegal.16

După ce Inspectoratul Național de Poliție a finalizat investigația pe marginea scurgerilorde informații a anexat-o la proces, la 22 octombrie 2004. În următoarele trei zile (22-25.10.2004)

au fost interogați doisprezece poliţişti care erau suspectați că ar fi surse pentru ziariști, trei jurnalişti şi directorul revistei Le Point. La 10 ianuarie 2005 procurorul a ordonat o perchezițiela sediul celor două ziare, pentru a găsi urme ale proceselor verbale deturnate, iar mai apoi, aufost percheziționate și domiciliile agenților media, cu același scop. Ca urmare a acestei dispoziții,la 1iulie 2005 judecătorul a trimis dosarul parchetului pentru a pregăti anchetarea jurnaliştilor pentru că au utilizat informaţii obţinute prin încălcarea secretului investigaţiei judiciare.17

La mai bine de jumătate de an mai târziu, în februarie 2006, cei cinci jurnaliști au solicitatautorităților judiciare ca toate materialele și listele convorbirilor telefonice ce au fost sechestratede la sediile publicațiilor și de la domiciliile lor, în timpul perchezițiilor, să fie declarate nule.

La data de 26 mai 2006 Curtea de Apel din Versailles a constatat că prin articolele publicate de jurnaliști s-a adus atingere prezumției de nevinovăție a persoanelor vizate în articole, încălcându-se totodată și dreptul la viață privată prin publicarea unor convorbiri telefonice. Aceasta declarănule perchezițiile desfășurate la sediile celor două ziare, precum și ascultările convorbirilor jurnaliștilor, estimând că asemenea măsuri nu erau, în lumina articolului 10 din Conventie,necesare în acel stadiu al procedurii. În schimb, aceasta a decis că celelalte măsuri procedurale(sechestrarea materialelor ) au fost legitime, necesare și adaptate scopului vizat, constituind oingerință proporțională cu necesitatea jurnaliştilor de a-şi proteja sursele. Cei cinci jurnaliști aufăcut recurs, dar acesta a fost respins.18

La data de 11 mai 2010, cei cinci jurnaliști au fost achitați după ce tribunalul din

Nanterre a pronunțat o nouă hotărâre prin care conclude că cei cinci jurnaliști sunt nevinovați.Hotărărea s-a bazat pe faptul că, în urma perchezițiilor, nu a fost găsit niciun proces verbal sauextras al unui proces verbal. În drept, jurnaliștii au susținut că investigațiile realizate în ceea ceîi privește au fost contrare articolului 10 din Convenție (libertatea de exprimare).19

Curtea Europeană a Dreprturilor Omului precizează că ,, protecţia surselor jurnalisticeeste una din fundamentele libertăţii presei. Fără această protecţie, sursele pot fi intimidate să nuajute presa să informeze publicul. Ca rezultat, rolul presei de câine de pază al societăţii ar puteafi compromis, iar abilitatea presei de a oferi informaţie corectă şi veridică ar putea fi afectatăiremediabil.”20 De asemenea, Curtea a reamintit importanța rolului presei în sfera justiției penale. Decizia pe care Curtea luat-o în prezenta cauză s-a fondat și pe Recomandarea Rec

(2003)13 adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei privind furnizarea de

informaţii prin intermediul mass-media în legătură cu procesele penale.

16 http://ijc.md/Publicatii/mlu/buletin_juridic_54ro.pdf , p. 20, accesat la 03.04.201417 http://www.luju.ro/, accesat la 03.04.201418 http://ijc.md/Publicatii/mlu/buletin_juridic_54ro.pdf , p. 20, accesat la 03.04.201419 http://www.luju.ro/, accesat la 03.04.201420 http://ijc.md/Publicatii/mlu/buletin_juridic_54ro.pdf , p. 20, accesat la 03.04.2014




http://www.luju.ro/

http://www.luju.ro/

http://www.luju.ro/




http://www.luju.ro/

http://www.luju.ro/

http://www.luju.ro/





http://www.luju.ro/


http://www.luju.ro/




8

În primul Principiu (Informarea publicului prin media) din cadrul acestui document seconsemnsează faptul că ,,publicul trebuie să fie capabil să primească informaţii despre activitateaautorităţilor judiciare şi ale serviciilor de poliţie prin intermediul media. Pentru aceasta, jurnaliştii trebuie să fie capabili de a relata şi a comenta în mod liber despre funcţionareasistemului de justiţie penală, care să fie supusă numai limitelor date de următoarele principii.”

Așadar, agenții media au dreptul să difuzeze și să comenteze informații legate de modulîn care funcționează sistemul de justiție penală într -o societate democratică. Totuși, acest drept al jurnaliștilor are și anumite limite care sunt prevăzute în Principiul 2 și în Principiul 8 din Recomandarea R(2003)13. Conform celui de-al doilea ,,respectarea principiului prezumţiei denevinovăţie este parte integrantă din dreptul la un proces echitabil. În mod corespunzător,opiniile şi informarea despre procesele penale în derulare trebuie să fie comunicate şi diseminate prin media numai dacă aceasta nu prejudiciază prezumţia de nevinovăţie a suspectului sauacuzatului.” În Principiul 8 se face referire la protecţia vieţii private în contextul proceselor penale în curs. Se menționează că ,,f urnizarea de informaţii despre suspecţi, acuzaţi sau persoane

condamnate ori alte părţi la procese penale trebuie să respecte dreptul lor la protecţia vieţii private în conformitate cu Articolul 8 al Convenţiei. Protecţie specială trebuie acordată părţilorcare sunt minori sau alte persoane vulnerabile, precum şi victimelor, martorilor şi familiilorsuspecţilor, acuzaţilor şi condamnaţilor. În toate cazurile, o atenţie specială trebuie acordatăefectului vătămător pe care îl are divulgarea de informaţii ce permit identificarea persoanelor.”

Dacă agentul media diseminează informații cu privire la o investigație judiciară ce se aflăîn desfășurare, trasând anumite concluzii referitoare la vinovăția persoanelor anchetate, acesta poate încalca dreptul la prezumția de nevinovăție a celor anchetați. De asemenea, jurnalistul se poate situa în afara legii în momentul în care difuzează date prin care sunt făcute diferitedezvăluiri cu privire la viața privată a unei persoane – parte la un proces penal. În prezenta

cauză, cei cinci jurnaliști care au obținut informații din interiorul anchetei judiciare, prinintermediul unei surse, au publicat în articole doar date care erau esențiale în cursul investigațieiși care răspundeau interesului public.

În Recomandarea R(2003)13 se prevede și faptul că autoritățile judiciare au obligația de afurniza, cu regularitate, informații despre procesele penale. În Principiul 6 (Informaţii regulate întimpul unui proces) se consemnează faptul că: ,,în timpul unui proces penal de interes public saualte procese penale care au primit o atenţie deosebită a publicului, autorităţile judiciare şiserviciul poliţiei trebuie să informeze mass-media despre actele lor esenţiale, atât timp cât acestlucru nu prejudiciază secretul investigaţiilor şi anchetelor de poliţie sau nu întârzie ori nuîmpiedică rezultatul proceselor. În cazul proceselor penale care continuă pentru o lungă perioadă,aceste informaţii ar trebui să fie furnizare cu regularitate.” În consecință, înseși autoritățile judiciare din Versailles, precum și Inspectoratul Național de Poliție, aveau obligația de a furnizainformații despre modul în care se desfășura ancheta pe marginea acelui posibil caz de dopaj înrândul ciliștilor de curse.

Așadar, luând în considerare articolul 10 din Convenția Europeană a DrepturilorOmului, articolul 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, Recomadarea R(2000)007



9

și Recomandarea R(2003)13 a Comitetului de Miniști al Consiliului Europei, Curtea Europeanăa Drepturilor Omului a făcut mai multe precizări esențiale înainte de a formula decizia finală încauza Ressiot şi alţii contra Franţei. Se amintește faptul că ,,Jurnaliştii au fost bănuiţi deutilizarea informaţiei obţinute ilegal dintr -o investigaţie judiciară. Subiectul articolelor - dopajulîn sportul de performanţă, în speţă în ciclismul de curse, şi problemele adiacente - viza o

chestiune de interes public. Articolele răspundeau unei necesităţi legitime şi crescânde deinformare în domeniul dopajului în sport – în special în cursele de ciclism. În ciuda rolului vital pe care îl joacă presa într -o societate democratică, Curtea subliniază faptul că jurnaliştii nu puteau fi, în principiu, scutiţi de obligaţia de a se supune normelor penale uzuale. Curtea noteazăcă măsurile luate de către autorităţi au fost relativ tardive, între 24 septembrie 2004 şi ianuarie2005, în timp ce articolele fuseseră publicate la 22 şi 29 ianuarie , respectiv şi 9 şi 10 aprilie2004.”21

De asemenea, Curtea subliniază faptul că ,,scopul percheziţiilor şi al interceptărilor convorbirilor telefonice a fost acela de a identifica sursa, de a identifica proveniența informațiilor

relatate de jurnaliști în articolele lor. Eforturile anterioare ale anchetatorilor au eşuat în a indicacine ar fi putut să stea în spatele scurgerii de informaţie. Curtea consideră că această informaţieintră în mod clar în sfera de aplicare a principiului protecţiei surselor jurnalistice. Dreptul jurnaliştilor de a nu divulga sursele lor nu poate fi considerat ca un simplu privilegiu care le esteacordat sau retras în funcţie de legalitatea sau ilegalitatea surselor lor, ci este parte componentă adreptului la informaţie. Sechestrarea listei convorbirilor telefonice ale dlui Ressiot şi ale dneiIssartel şi percheziţiile efectuate la domiciliile lor, precum şi percheziţiile şi sechestrareaefectuate la 13 ianuarie 2005 la sediul Le Point şi L’Equipe au fost încuviinţate de către secţia deinvestigaţie în lipsa probelor care să dovedească existenţa unei nevoi sociale imperioase.”22

După ce a menționat toate acestea, Curtea a decis că ,,Guvernul nu a demonstrat că a

existat un echilibru just între interesele părților implicate. Chiar dacă motivele sunt relevante,Curtea consideră că acestea nu sunt suficiente pentru a justifica percheziţiile şi sechestrările.Mijloacele folosite nu au fost proporţionale rezonabil cu scopul legitim urmărit, având în vedereinteresul într-o societate democratică de a asigura şi menţine libertatea presei. Prin urmare, a avutloc încălcarea articolului 10 din Convenție.”23

Ca urmare, în conformitate cu articolul 41 (Reparație echitabilă) - ,,dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părti contractante nu permite decât o înlaturare incompletă a consecințelor acestei încălcari,Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echita bilă.” - Curtea a decis că Franţatrebuie să plătească primilor doi reclamanţi suma totală de 18 896,80 de euro, iar celor de altreilea, al patrulea şi al cincilea reclamanţi suma totală de 25 064,78 de euro cu titlu de costuri şicheltuieli. În concluzie, dreptul agentului media de nedivulgare a sursei se bucură de preeminență în jurisprudența C.E.D.O. și așa ar trebui să fie în oricare societate democratică ceasigură respectarea libertății presei.

21 http://www.luju.ro/, accesat la 03.04.201422 http://ijc.md/Publicatii/mlu/buletin_juridic_54ro.pdf, p. 20, accesat la 03.04.201423 http://asdcdo.org/blog/?p=702, Blog de jurisprudență, accesat la 03.04.2014

http://www.luju.ro/

http://www.luju.ro/

http://www.luju.ro/





http://www.luju.ro/



10

Bibliografie

Cărți de specialitate

DABU, Valerică, Dreptul Comunicării Sociale, Editura ,,SNSPA”, București, 2010; MACOVEI, Monica; Adriana, DĂGĂLIȚĂ; Dan, MIHAI, Ghid juridic pentru jurnaliști,

Editura ,,ActiveWatch”, București, 2009;POPA, Titus Dumitru, Deontologia profesiunii de ziarist , Editura ,,NORMA”, București, 2000;

Documente

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, articolul 10, alin. (1) și (2);

Declarația Universală a Drepturilor Omului, articolul 19; Recomandarea nr. R(2000)7 a Comitetului de Miniștri către statele member cu privire la dreptul jurnaliștilor de a nu-și dezvălui sursele de informație; Rezoluția 1003 (1993) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind etica jurnalismului, punctele 2 și 14; Recomandarea R(2003)13 a Comitetului de Miniștri către statele membre privind furnizarea deinformaţii prin intermediul mass-media în legătură cu procesele penale, Principiile 1, 2, 6, și 8;

Constituția României, revizuită în 2003, art. 30, alin. (1), (6) și (7) și art. 53, alin. (2); Cod Penal al României, actualizat în 2014, art. 227, alin. (1); Legea audiovizualului nr. 504/2002, art.7, punctele (1), (2), (3), (4), (5) și (6);

Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, art. (91), alin. (1) și (2); Codul Deontologic al Ziaristului, adoptat de către Clubul Român de presă , art. 6;Codul Deontologic al Jurnalistului elaborat de Convenția Organizațiilor de Media, secțiunea2.Conduita profe sională și secțiunea 3.Drepturile Jurnalistului;

Site-uri




http://www.luju.ro






http://www.luju.ro/

http://www.luju.ro/

http://www.luju.ro/




dreptul si obligatia agentului media de protectie a sursei

Documents