Drept Curs 11 19.05.2010

Ex.:Fara cursul 1Infailibilataii insistenta…principiile ff bine…trepte, grade, functii…puterea bisericeasca, clasificare +prezentareputarea invatatoreascasf taine: Botez, Mirungere, Euharistie, Spovedanie…Anuarele

Rezumând cele prezentate referitor la evoluţia dispoziţiilor privind starea civilă a clericilor, se poate reţine:

a. La început oricare slujitor al Bisericii a avut libertatea de a se căsători sau a rămâne necăsătorit, însă celibatul nu putea fi motivat decât de dorinţa de înfrânare, nicidecum de desconsiderarea căsătoriei. Această atitudine se sancţionează cu excluderea nu numai din cler, ci şi din Biserică (51 Apostolic).

b. Încă de timpuriu, în Apus s-a încercat impunerea celibatului pe toate treptele clericale (33 Elvira; 25 Arles), însă Sinodul I Ecumenic lasă libertatea pentru toţi clericii de a se căsători sau nu.

c. Chiar de la începutul monahismului, dar mai ales după ce a devenit o instituţie a Bisericii (4 Sinodul IV Ecumenic), cei mai mulţi dintre clericii necăsătoriţi din Răsărit au îmbrăţişat starea monahală.

d. Legislaţia împăratului Justinian, întărită de hotărârile Sinodului Trulan, impune starea de celibat (12 Trulan), nu însă şi pe cea monahală. Preoţilor, diaconilor şi celorlalţi slujitori ai Bisericii li se lasă libertatea să fie hirotoniţi, iar dacă nu sunt căsătoriţi, libertatea de a intra în monahism sau nu (13 Trulan).

e. Canonul 2 Constantinopol (879) proclamă incompatibilitatea demnităţii episcopale cu starea monahală. Se interzice episcopilor proveniţi dintre nemonahi de a se coborî la starea monahală după hirotonia în arhiereu, iar cei dintre monahi, conform canonului, odată cu hirotonia întru arhiereu sunt într-un fel suspendaţi din starea, neexistând posibilitatea de a se întoarce în starea monahală, atâta timp cât de află în starea monahală.

f. Deşi în Apus celibatul clericilor, în special al celor din treptele de instituire divină, s-a impus treptat, abia în 1073, printr-un decret al Papei Grigorie al VII-lea, această stare se impune definitiv. Mult mai târziu, Conciliul II Vatican, va reaccepta, în cazuri excepţionale, căsătoria diaconilor.

g. Către secolul XIV, în Răsărit s-a generalizat rânduiala ca înainte de hirotonia întru arhiereu candidatul să intre în starea monahală, stare căreia conform canonului 2 Constantinopol încetează a-i mai aparţine odată cu hirotonia sa întru arhiereu.

Recăsătorirea clericilor.

În primul rând reamintim faptul că Hirotonia nu reprezintă un impediment de natură doctrinară pentru primirea Tainei Nunţii. Din punct de vedere dogmatic, harul din cadrul unei Taine nu poate fi socotit impediment pentru primirea unui nou har prin intermediul unei noi Taine sau aceleiaşi Taine, când ea este repetabilă.

O dovadă în acest sens o constituie practica din primele veacuri de a se administra Taina Cununiei celor deja intraţi în slujba Bisericii, indiferent de treaptă (prin hirotesie sau prin hirotonie).

Nici rânduiala prevăzută de Sf. Ap. Pavel conform căreia slujitorii Bisericii, indiferent de treaptă trebuie să fie bărbat al unei singure femei nu poate fi socotită cu caracter doctrinar, ci doar cu un caracter simplu juridic cu conotaţii morale, fiind o chestiune de disciplină materială. În cazul atribuirii de valoare doctrinară, atunci fiecare slujitor ar trebui să fie căsătorit şi nu s-ar mai putea justifica dispoziţiile canonice care permit clericilor să fie necăsătoriţi şi mai ales cele care impun clericilor să nu fie căsătoriţi.

Normele canonice cu conţinut doctrinar nu pot fi modificate, de aceea nu există temei pentru considerarea Hirotoniei ca impediment la primirea Tainei Cununiei. Rânduielile cu caracter juridic pot fi modificate în funcţie de mentalitate, de cerinţele epocii. S-a văzut cum, contrar libertăţii de la început a slujitorilor Bisericii de a se căsători fie înainte de, fie după hirotonie, s-a impus tradiţia ca Taina Cununiei să preceadă Hirotonia. Cum contrar libertăţii lăsate la început tuturor slujitorilor Bisericii de a se căsători sau a rămâne necăsătoriţi, în Apus s-a impus celibatul întregii ierarhii, în Răsărit s-a cerut numai episcopilor, mai întâi să fie necăsătoriţi, ulterior să intre în starea monahală înainte de hirotonia în arhiereu.

Atât Sfânta Scriptură (Rom. 7, 3; I Cor. 7, 39; I Tim. 5, 14) cât şi canoanele Bisericii admit a II-a şi a III-a căsătorie (1 Laodiceea; 4, 80 Vasile cel Mare; 2 Nichifor).

E adevărat că Sfânta Scriptură prezintă posibilitatea recăsătoririi celor văduve, în cazul văduvelor tinere chiar recomandându-se. Cât priveşte despărţirea soţilor, singurul motiv admis e adulterul, iar pe de altă parte , în sprijinul posibilităţii celor despărţiţi de a se recăsători, textul Sfântului Apostol Pavel (I Cor. 7, 27-28: „Te-ai legat cu femeie? Nu căuta dezlegare. Te-ai dezlegat de femeie? Nu căuta femeie. Dacă însă te vei însura, n-ai greşit. Şi fecioara de se va mărita n-a greşit…”), în măsura în care prima parte a versetului 28 e continuare a versetului 27.

Totuşi, căsătoria a II-a e numită remediu împotriva desfrâului (27 Vasile cel Mare), iar a treia e numită „nu nuntă, ci poligamie, mai curând desfrânare” (4 Vasile cel Mare). Drept urmare, pentru cei ce se căsătoresc a II-a sau a III-a oară, canoanele prevăd penitenţă (7 Neocezareea – Chiar îl opreşte pe preot să ia parte la masa de nuntă a celor ce se căsătoresc a II-a oară, ea presupunând penitenţa).

Din canon reiese că a IV-a nu poate fi îngăduită. Legislaţia bizantină confirmă această interdicţie (novela 90 Leon VI Filosoful), iar la Sinodul din Constantinopol (920),

patriarhul Nicolae Misticul reîntăreşte regula conform căreia încheierea celei de a IV-a căsătorii este interzisă cu desăvârşire.

Din fraza de început a canonului 4 al Sf. Vasile cel Mare s-ar putea înţelege că îngăduinţa nu se opreşte la a III-a căsătorie: „În privinţa celor ce se căsătoresc a III-a oară şi a celor ce se căsătoresc de mai multe ori am hotărât acelaşi canon, păstrându-se proporţia ca şi pentru cei ce se căsătoresc a II-a oară.” Însă indicând numărul anilor de penitenţă, Sf. Vasile cel Mare se referă doar pentru cei ce se căsătoresc a II-a şi a III-a oară.

Când e vorba de clerici, canonul nu îngăduie a doua căsătorie (12 Sf. Vasile cel Mare). Se pare că această dispoziţie a trecut neobservată de vreme ce canonul 3 Trulan a tratat cu destul de amănunţit problema căsătoriei a II-a a clericilor, prevăzând sancţiuni diferite în funcţie de situaţia în care se află fiecare cleric recăsătorit înainte de convocarea Sinodului, mai exact după cum clericul respectiv întrerupea sau continua convieţuirea cu a doua soţie. (Sinodul a fost convocat la 15 ianuarie 691)

Canonul prevede pentru preoţii şi diaconii care se recăsătoresc, dar au întrerupt legătura, să înceteze slujba pentru a se supune epitimiilor, dar cinstea şi starea să le rămâne, pe când cei care nu s-au despărţit să fie caterisiţi, deci oricum ar fi, clericului caterisit îi este interzis să mai slujească. Totuşi, pentru cei care au încetat căsătoria se face o concesie, aceştia bucurându-se starea clericală.

În 1923, Congresul Panortodo de la Constantinopol revine şi hotărăşte că Sinoadele Bisericilor Particulare, la propunerea motivată a episcopilor competenţi pot aproba preoţilor şi diaconilor văduvi să se căsătorească a II-a oară.

Totuşi Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în Regulamentul de Procedură al Instanţelor de Judecată (8 iunie 1949) stabileşte că preoţii şi diaconii văduvi care se recăsătoresc se pedepsesc conform canoanelor. Deşi acest text de Regulament a rămas nemodificat până azi, în 1952, acelaşi Sfânt Sinod, în problema clericilor văduvi, adoptă o altă poziţie: „neputând lua măsuri împotriva Sinodului Panortodox de la Constantinopol (1923), din respect faţă de acest înalt Sinod…hotărâm ca situaţia clericilor recăsătoriţi după văduvie să fie lăsată pe seama chiriarhului spre a fi rezolvată de la caz la caz după canoane, prin puterea de a lega şi dezlega ce decurge din harul arhieriei, până la întrunirea Sinodului Ecumenic.

Deci hotărârea Sinodului din 1923 şi 1952 îngăduie recăsătorirea clericilor văduvi. Cum în realitate se întâlnesc clerici recăsătoriţi nevăduvi, ar fi necesar rediscutarea şi reglementarea posibilităţii unui cleric de a se căsători.

Pt. Cununie…Conditii si impedimente de luat din anuar