1

Drd. PLOŞNEA I. NICULINA

Teza de doctorat BISERICI, ŞCOLI ŞI COMUNITĂŢI RURALE ROMÂNEŞTI DIN

COVASNA ŞI HARGHITA (1850-1918)

AUTOEVALUARE

1. Aprecieri critice asupra îndeplinirii criteriilor de evaluare

Lucrarea noastră “Biserici, şcoli şi comunităţi rurale româneşti din Covasna şi Harghita

(1850-1918)” reprezintă rezultatul a cinci ani de cercetare în cadrul studiilor doctorale oferite de

Institutul “George Bariţiu”, filiala Academiei Române, Cluj-Napoca, sub îndrumarea cerc. şt. I

dr. Dumitru Suciu. Aceasta are ca obiect de cercetare viaţa comunităţilor şi bisericilor româneşti,

problematica învăţământului primar românesc confesional, ortodox şi greco-catolic, din zona

Covasnei şi Harghitei, în intervalul cronologic 1850-1918, în continuitate cu perioada dinaintea

anului de pornire 1850, evidenţiind aceeaşi prezenţă românească purtătoare de spiritualitate,

cultură şi civilizaţie, exprimată prin numeroasele biserici, şcoli, mărturii şi valori româneşti.

Intenţia noastră a fost aceea de a reconstitui o imagine cât mai veridică a vieţii şi a

evoluţiei “TRIADEI” existenţei româneşti: SAT, BISERICĂ şi ŞCOALĂ, în această spinoasă

parte de ţară, în segmentul cronologic ales, evidenţiind preocuparea şi străduinţele unor oameni

care au trăit în această arie geografică, alături de “ocrotiţii timpului”-unguri şi secui. Oameni

gospodari, românii de bună credinţă, la fel ca şi moşii lor, şi-au ridicat biserici şi şcoli şi şi-au

crescut în acestea urmaşii, care le-au împlinit dorul lor sufletesc de libertate şi unitate naţională

cu toţi fraţii români. Pentru noi cei de astăzi este folositor să reîntruchipăm viaţa acestora, care se

lasă ştiută în istorie (în sensul de “aflată”, “descoperită”) prin multe căi şi metode, dar şi prin

descifrarea unor înscrisuri pe un colţ de documente, care vin spre noi din urmă, cu secole.

Văzând astăzi multe biserici româneşti cu „lacătul pus”, şi la propriu şi la figurat, am

purces la cunoaşterea şi scrierea istoriei lor vii de altfel, din convingerea că aceste locaşuri au

fost ridicate ca în jurul lor să graviteze întreaga viaţă a comunităţii sau a satului cu toate

aspectele lui, iar acestea nu pot fi distruse de timp, nici de indiferenţa unora.

Conţinutul tezei de doctorat a fost structurat în cinci capitole, fiecare dintre ele urmărind

o problematică specifică. Primul capitol, Cadrul geografic-istoric. Scaunele secuieşti între

1850-1914, deschide expunerea întregii problematici a tezei de doctorat prin încadrarea

geografică şi istorică a judeţelor Covasna şi Harghita, arătând că existenţa şi dăinuirea

neîntreruptă a comunităţilor româneşti de aici, creatoare de cultură şi civilizaţie, nu se poate

proba şi înţelege fără un fundament spaţial şi istoric, care explică existenţa în general şi dăinuirea

unei aşezări sau comunităţi. Un aspect important este acela că, istoria comunităţilor româneşti

2

din Covasna şi Harghita este fără îndoială strâns legată de istoria unui popor romanic, plămădit

în vatra vechii Dacii, numeroasele vestigii, descoperiri arheologice şi cetăţi dacice venind astăzi

să susţină această afirmaţie. Capitolul I continuă cu istoria administrativ-instituţională şi situaţia

demografică a zonei, arătând că începând cu sfârşitul secolului al XIV-lea, pe teritoriul actualelor

judeţe Covasna şi Harghita, au funcţionat instituţii specifice, respectiv Scaunele secuieşti care

de altfel s-au constituit după modelul de organizare al românilor în cnezate şi s-au perfecţionat

mult în timp. La fel, organizarea administrativ-teritorială a „Secuimii” va cunoaşte profunde

transformări în perioada 1850-1918, iar prefacerile socio-economice, politice şi culturale din

monarhie, pe de o parte, iar pe de altă parte transformările survenite în organizarea administrativ-

teritorială a Scaunelor secuieşti au influenţat dinamica şi structura populaţiei acestor unităţi

administrative ale epocii, al căror teritoriu poate fi circumscris astăzi actualelor judeţe

Covasna, Harghita şi unei părţi din judeţul Mureş.

Al doilea capitol se ocupă direct de organizarea administrativ-bisericească, atât a

ortodocşilor cât şi a greco-catolicilor în Covasna şi Harghita, mai exact de verigile ei de legătură,

protopopiatele şi parohiile româneşti. Fiind structurat în trei subcapitole prezintă în ordine

cronologică: aspecte mai importante ale vieţii şi organizării Bisericii româneşti, în perioada

1850-1914, în contextul general transilvan, referindu-ne la demersurile episcopului Andrei

Şaguna şi ale Bisericii Greco-catolice în vederea obţinerii independenţei bisericilor româneşti şi

restaurării Mitropoliei naţionale autonome; organizarea administrativă şi viaţa bisericească în

protopopiatele şi parohiile româneşti din „secuime” în a doua jumătate a secolului XIX şi

începutul secolului XX; starea materială a parohiilor ortodoxe şi greco-catolice româneşti din

Covasna şi Harghita (1850-1918); statutul social, moral şi material al preotului în cadrul

comunitătii româneşti. Al treilea capitol a fost dedicat satului românesc din „Secuime”, prezentat

ca obşte bisericească şi ctitor de şcoli în perioada 1850-1918, punând în evidenţă preocupările

existenţiale ale sale, care încă de la început şi-a articulat aproape toate aspectele vieţii publice,

spirituale, culturale, economice, şi chiar cele social-politice în jurul bisericii şi al şcolii. Fiind

supuse cu toată intensitatea procesului de secuizare din a doua jumătate a secolului al XIX-lea,

multe sate româneşti din Covasna şi Harghita au luptat şi au reuşit să-şi păstreze limba, portul,

confesiunea, obiceiurile, iar altele, cel mult confesiunea. Al patrulea capitol prezintă evoluţia

cantitativă şi calitativă a întregului învăţământ românesc din zonă şi totodată starea economică şi

materială a şcolilor confesionale româneşti, ortodoxe şi greco-catolice din Covasna şi Harghita

(1850-1918); statisticile confesionale şi şcolare şi problema slabei frecvenţe şcolare; pregătirea

profesională a învăţătorilor români; statutul învăţătorului şi salarizarea dascălilor, constatându-

se că o situaţie asemănătoare cu cea a preotului satului a avut-o şi învăţătorul român. Al cincilea

capitol este rezervat celor trei categorii exponenţiale ale comunităţilor româneşti- preot, învăţător

3

şi credincioşi-care au scris nu numai istoria bisericilor şi a şcolilor, din satele în care s-au născut,

şi de care s-au îngrijit cu eforturi susţinute, ci şi istoria neamului, trecând prin multe suferinţe şi

prin patimile Primului Primului Război Mondial, luptând însă pentru eliberarea întregii

Transilvanii şi unirea ei cu Ţara, la 1 Decembrie 1918.

Alături de aceste capitole, care formează nucleul lucrării, teza mai conţine, un cuprins; o

introducere-argument menită să explice premisele cercetării, metodele de cercetare abordate şi

să facă introducerea în subiectul efectiv al tezei; o secţiune de concluzii, însoţită de anexe cu

date arhivistice şi documentare importante, privind structura protopopiatelor, arondarea

parohiilor, preoţii slujitori, situaţia bisericilor şi a şcolilor din protocoalele sufletelor şi

conspectele şcolare ale timpului. Anexele mai cuprind şi documente în facsimil şi un index al

localităţilor pe scaune, respectiv judeţe, cu denumirile acestora, atât în limba română, cât şi în

limba maghiară. Teza noastră se încheie cu sursele arhivistice şi bibliografia aferentă temei,

expusă sistematic, conform surselor de informaţie întrebuinţate, respectându-se, în cadrul

acestora, criteriul alfabetic. După acestea sunt ataşate şi două hărţi administrativ-bisericeşti, care

pot ajuta la o înţelegere completă şi vizuală a structurii şi organizării administrativ-bisericeşti pe

protopopiate şi parohii ale celor două Biserici româneşti din Covasna şi Harghita, în perioada

1850-1918.

În ultimii ani au existat preocupări în istoriografia românească pentru reluarea şi

dezvoltarea unor teme tradiţionale, a căror cercetare a fost întreruptă o perioadă de timp de unele

regimuri politice. Printre subiectele cercetătorilor de azi se află cel al istoriei Bisericilor

româneşti, Ortodoxă şi Greco-Catolică, abordat acum într-o altă manieră, dar şi cel al istoriei

învăţământului confesional, privit însă din perspectiva istoriei locale, a particularităţilor fiecărei

regiuni istorice, însă şi din a componentelor uniforme care se regăsesc în toată Transilvania.

Cercetarea de faţă se încadrează în această direcţie istoriografică, propunându-şi să contribuie la

recuperarea documentară şi interpretativă a istoriei comunităţilor şi bisericilor româneşti, a

învăţământului românesc confesional, ortodox şi greco-catolic din Covasna şi Harghita, în

perioada selectată. Perioada 1848-1918, în special 1867-1918, din istoria “zonei secuieşti” a

Covasnei şi Harghitei a constituit un segment deosebit de cercetare pentru istoriografia

românească, fapt concretizat în publicarea de izvoare şi diverse materiale documentare, de

sinteze, studii şi lucrări de specialitate, ample şi competente pe care le-am cuprins în bibliografia

utilizată.

Pentru conceperea, elaborarea şi realizarea prezentei lucrări am parcurs un vast material

bibliografic. Ca izvoare am cercetat o serie de arhive şi colecţii de documente, o bogată

corespondenţă, comentarii şi memorii, precum şi cele mai importante periodice ale vremii (a se

vedea Bibliografie I. Izvoare). Principalele surse documentare utilizate în lucrarea de faţă au fost

4

aşadar, documentele arhivistice aflate în fondurile Direcţiilor Judeţene Harghita, Covasna,

Mureş, Alba Iulia, Cluj-Napoca ale Arhivelor Nationale; fondurile Arhivei Mitropolitane Sibiu,

precum şi colecţia de documente aflată la Centrul Ecleziastic de Documentare “Nicolae Colan”

din Sfântu Gheorghe. Am considerat că documentele sunt cele care ne oferă informaţiile directe

şi incontestabile, că posibilitatea de a clarifica problemele legate de viaţa şi evolutia “triadei”

noastre îşi află temeiurile şi răspunsurile în izvoarele istoriei noastre, în analiza complexă şi

obiectivă a acestora.

De asemenea, s-a urmărit coroborarea surselor arhivistice cu bibliografia de specialitate (a

se vedea la Bibliografie, II. Lucrări generale şi speciale), care ne-a fost de un real folos în

cercetarea noastră. Rezultatele cercetării au fost deosebit de fructuoase, aceste instituţii fiind

deţinătoarele unui număr însemnat de documente, o parte inedite şi purtătoare a unor informaţii

care necesitau valorificare. Considerăm că „filonul” principal, care îmbogăţeşte şi ridică calitativ

valoarea lucrării, este dat de referinţele la sursele edite şi inedite. Fără acestea, lucrarea ar fi avut

doar un caracter descriptiv, şi nu unul analitic, atât de mult necesar în cercetarea istorică.

Noutatea acestei cercetări constă tocmai în recompunerea acestui „puzzle” documentar,

care cuprinde atât aspecte ale organizării şi structurii administrativ-bisericeşti ortodoxe şi greco-

catolice din Covasna şi Harghita (protopopiate, parohii), cât şi aspecte privind învăţământul

confesional, identitatea şi viaţa personalului bisericesc şi şcolar (protopopi, preoţi parohi şi

învăţătorul sătesc), toate bine evidenţiate în anexe. Dorind o reconstituire autentică a vieţii

spirituale şi materiale a comunităţilor româneşti din această zonă, pe baza documentelor şi a

informaţiilor din alte surse, ne-am „aplecat” spre cunoaştere, luminare şi apreciere a ceea ce am

numit „lumea anonimilor”, a protopopilor, a preoţilor şi binefăcătorilor ce au slujit, cu timp şi

fără timp, la altarul Bisericii, al Şcolii şi al Neamului în care s-au născut.

Importanţa rezultatelor proprii este dată de concluziile tezei care scot în evidenţă un

progres organic al comunităţilor româneşti din Covasna şi Harghita, sub aspect şcolar, economic,

bisericesc, cultural şi social.

Fără îndoială că lucrarea aceasta nu poate fi considerată exhaustivă, dar considerăm că este

o încercare valoroasă de a prezenta, cât mai veridic, situaţia comunităţilor româneşti ziditoare de

biserici şi şcoli, faţă de importantele înfăţişări istorice pe care le-a cuprins istoria românilor din

Transilvania, în general, şi a românilor din “zona secuimii”, în special, în perioada 1850-1918.

Ne exprimăm însă credinţa fermă că, memoria acestor evenimente istorice trebuie mereu

reîmprospătată, pentru ca imaginea acestui străvechi teritoriu românesc şi a acestor comunităţi să

fie cea reală şi în conformitate cu adevărul istoric.

Este adevărat că, în ceea ce priveşte starea materială a bisericilor, a şcolilor, a preotului şi a

învăţătorului, ne-am limitat a arăta exemple din zona „secuimii”, zonă mai săracă şi

5

dezavantajată din punct de vedere economic şi politic, cu o populaţie majoritar secuiască. Am fi

putut arăta, comparativ, un alt caz, dintr-o zonă mai bogată, majoritar românească, lucru care

credem că ar fi scos la iveală date noi despre eforturile considerabile şi rolul deosebit al

românilor greco-catolici şi ortodocşi minoritatri, din Covasna şi Harghita, în istoria Bisercii, a

Şcolii şi nu în ultimul rând în al istoriei naţionale. Un lucru este cert că, în vâltoarea istoriei,

românii din această parte de ţară, firesc s-au îndoit sub povara grea a timpului, dar nu s-au frânt,

mărturie fiind astăzi mulţimea de documente şi dăinuirea lor însăşi în aceleaşi locuri şi cuiburi

pământeşti ale moşilor lor. Contribuţia românilor din zona “secuiască”, nu a fost deloc modestă

pentru a fi trecută neobservată. Acesta este un prim motiv pentru care am adăugat tezei de

doctorat ultimul capitol, Preoţi, învăţători şi credincioşi din Covasna şi Harghita în timpul

Primului Război Mondial şi participarea lor la Unirea Transilvaniei cu România de la 1

Decembrie 1918. Iar alt motiv, la fel de imperios necesar, este acela că sensul suferinţei şi luptei

lor, al românilor din această zonă de cercetare, pentru biserică şi şcoală şi celelalte drepturi

naţionale, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, îşi găseşte “limpezirea şi împlinirea”

firească în perioada anilor 1914-1918, culminând cu Unirea de la 1 Decembrie 1918, care este

adevărat că, a marcat nu sfârşitul luptei lor cu “neprietenii istorici” ci, un alt început de luptă,

întărit şi motivat.

În ceea ce priveşte rezultatele publicate până în prezent, ele se rezumă la doar şase studii

(a se vedea lista lucrărilor), patru fiind publicate, iar celelalte fiind predate spre publicare în

reviste bine cotate pe plan naţional şi cu impact major (CNCSIS B+ - BDI). Intenţionăm ca pe

viitor să oferim spre tipar şi alte secţiuni din teză, sub formă de studii, mai cu seamă cele în

elaborarea cărora am folosit material arhivistic.

Dorim ca această lucrare să fie utilă tuturor celor interesaţi de desluşirea tainelor istoriei

naţionale, cu intenţia lăudabilă de a descoperi întotdeauna numai adevărul istoric privind locul şi

rolul zonei Covasnei şi Harghitei în cadrul străvechii provincii istorice româneşti-Transilvania,

iar împreună, în cadrul zbuciumatei noastre istorii naţionale, în contextul luptei poporului român

pentru libertate, unitate, progres şi civilizaţie.

Miercurea-Ciuc Drd. Ploşnea Niculina

10 ianuarie 2012