DozaSĂPTĂMÂNALĂ

E miercuri după masă. Ai o pauză între cursuri sau pauza de masă de la job și cauți un loc liniș-tit în care să bei o cafea tare și eventual să poți ronțăi un covrig. Trotuarele sunt neîncăpătoare, iar oamenii mișună ca niște furnici. Ai putea evita aglomerația. Ai putea alege să mergi într-o cafenea oare-care, cea de peste drum de facul-tate sau cea de la colțul străzii pe care lucrezi, dar nu faci asta...

Continuare pagina 2

Prin vitrinele Clujului

Interviu Totul despre Unguru’ Bulan

Reportaj:Învăţătorul de la sat

Monden:Lord of the Dance la Cluj

Ce lipseşte festivalurilor din România

PAGINA 3

8 PAGINI NUMĂRUL 1 APARE SĂPTĂMÂNAL

PAGINA 4 PAGINA 5 PAGINA 8

de Mihaela Coste

X XX2 OPINII

Continuare din pagina 1

...Nu te mulțumești cu o cafea de trei lei, îți trebuie una care costă minim șapte lei, deși gustul este exact același. Nu te mulțumești să asculți radio, vrei să știi sigur că pune cineva muzică în acel local, chiar dacă muzica este aceeași pe care o asculți la radio în mașină sau pe troleu.

Ne confruntăm cu un fenomen sociologic. Tot mai mulți oameni preferă să meargă în lo-calurile din centrul Clujului pentru a se afișa. Nu mă refer la localurile draguțe care îți conferă o anumită dispoziție prin muzică și prin ambient, ci la acele localuri tip vitrină în care ești văzut de toți trecătorii, localuri care apar ca ciuper-cile după ploaie. Dacă ai privilegiul de a te afișa fix langă geamul de doi metri, ești norocos. Toată lumea îți poate admira ținuta, poate ve-dea cu cine îți place să-ți petreci timpul liber, îți poți etala ultimul tip de telefon apărut, pe care, desigur, tu îl deții, îți poți pune cele trei rânduri de chei, dar și portofelul pe masă. De acolo îți poți vedea BMW-ul X5 parcat direct pe trotuar lângă semnul care îți interzice să faci asta, în cazul în care cineva sesizează și vin băieții să-ți ridice mașina

Oamenii aceștia care se afișează în restau-rantele-vitrină precum un manechin într-un magazin de haine au uitat de nevoia de social-izare. Ei nu merg în acele locuri pentru a poves-ti cu prietenii, pentru a se relaxa, pentru a-și împărtăși experiențele. Oricum ceilalți oame-ni pot afla ce fac ei, că doar nu poți merge să plătești 7 lei pe o cafea fără să dai un check-in pe facebook, să știe lumea că ai fost și tu în lo-calul X, deci de ce ai mai socializa? Scopul tău a fost deja îndeplinit. Acești oameni sunt de obi-cei și cei care își cumpără ultimul tip de telefon apărut, dar circulă cu troleul, cei care au în par-care o mașină de teren pe care o folosesc nu-mai în oraș, deși ea consumă de două ori mai mult combustibil decât o mașină normală sau care își cumpără o mașină foarte scumpă, dar locuiesc într-o garsonieră la marginea orașului.

Nu voi înțelege niciodată această nevoie de a le arăta celorlalți „valoarea” ta. Important e să-ți știi tu calitățile și să știi să te bucuri de fie-care lucru mărunt pe care ți-l oferă viața fără să te gândești la ce vor zice ceilalți. Nu e important locul în care ieși să te relaxezi, ci persoanele cu care ești, conversațiile pe care le ai, fiindcă ele îți rămân întipărite în minte multă vreme. Lu-crurile pe care le faci de fațadă sunt trecătoare și îți oferă satisfacție numai pe moment.

Dacă ești student sau chiar „boboc” în Cluj, tre-buie să știi că acest lucru nu presupune doar dis-tracție, nopți pierdute și mahmureala de a doua zi, așa cum probabil ai auzit de la prietenii tăi mai mari. Să locuiești aici presupune adaptarea unei lumi puțin mai diferite față de cea cu care erai obișnuit și aici mă refer în special la cei care nu sunt din Cluj.

După o lună petrecută în minunatul oraș ajun-gi să cunoști și personajele nelipsite ale acestuia, de care cu siguranță te vei „bate” de ’nșpe mii de ori în drumul tău grăbit spre facultate sau alte locuri

Dar să nu mai întindem vorba și să facem cunoștință cu aceste „fabuloase” făpturi.

Totul începe dimineața, când obosit și som-noros, din cauza vecinilor care atunci când ți-e mai „dulce” somul pornesc manelele „pă” sistem, ieși din garsoniera ta din Mărăști, Mănăștur sau de ori-unde . Și nici nu reușești să faci doi pași că munci-torii de la blocul vecin încep să fluiere în urma ta de mama focului, pentru că vezi tu...ei se „simte” foarte atrăgători în salopetele lor pline de moloz și var. Ajuns în stația de autobuz ești fericit că vine au-tobuzul și nu întârzii la primul curs, dar ce să vezi, nici nu apuci să intri în el, căci un damf puternic de pălincă amestecată cu bere te lovește în ceafă și îți „omoară” toate simțurile. Aceste tipuri de mirosuri le vei întâlni frecvent în autobuzele din Cluj, deci ar trebui să te obișnuiești cu ele.

„Cu zâmbetul pe buze” și mintea limpede te dai jos din autobuz și îți continui drumul spre facultate, dar un strop de neatenție este suficient pentru ca talpa piciorului tău să se „răsfețe” cu un „suvenir” lăsat fie de animalele patrupede, fie de cele bipede. Hai, nu trebuie să fii trist, se spune că experiențele de acest fel îți aduc noroc, eiii și ce mai noroc! Dacă ești student, mai ales boboc, trebuie să știi că vei întâlni pe stradă specimene de toate soiurile, de la cetățeni turmentați care își vor expune în fața ta transformarea finală a șprițului ajuns la limitele po-tențialului său, până la tineri care vor întrece patru-pezii din cotețul bunicii prin râgâitul zgomotos de la colțul străzii. Iar dacă ești fată și vrei să faci puțină miscare, ai grijă pe unde alegi să faci mișcare, pen-tru că există riscul ca vreo tentativă de mascul să te alerge prin oraș îmbrăcat de la brâu în jos doar în „costumul” lui Adam. Și dacă tot am menționat an-terior de minunatele călătorii cu autobuzul, există posibilitatea să întâlnești pseudo-artiști de diferite etnii , care fie în toiul verii îți vor încânta auzul cu melodii de Crăciun , fie te vor „delecta” cu creații proprii, în special manele. Așadar, acestea sunt o parte din „personajele” pe care vei avea ocazia să le întâlnești, sau pe care deja le-ai întâlnit. Fără ele, poate că orașul nu ar avea același farmec, prin ur-mare nu trebuie să fii pesimist, există și o latură fru-moasă a Clujului. Rămâne să o descoperi tu..

Am o problemă. Defapt problema mea e o frustrare, prea se găsesc peste tot haine de roacheri. Ce-i cu moda asta cu ținte, piele și piramide peste tot? Prea văd toată pițipoanca cu tricou Iron Maiden și prea mă roade s-o întreb dacă are idee ce poartă pe trupu-i. Ce faci țuți cu bluza aia cu piramide? Cânți și tu ca Faraonu’, am piramide, pira, pira, mide? Desigur că ai piramide țuți, tu îți permiți, așa ai văzut în mall. Ce-i în mall și în popor.

Băi pisi, habar n-ai tu câți își doreau acum 5-10 ani haine cum ai tu, bine, nu așa pițiponcești și de prost gust dar mă înțelegi unde bat. În urmă cu 5-10 ani roacherii erau roacheri și pițipoancele pițipoance. Acum roache-rii(care între timp s-au dat pe dubstep) sunt hipsteri și pițipoancele roacherițe. Și ia zi, ce răspunzi când te în-treaba lumea dacă îți place Nirvana? Nu te simți un pic proastă când spui că nu știi ce-i aia? Poi nu te simți, de ce ai face-o, la ce bun să știi cine-i Nirvana-Silvana asta?

Vacilor!!! Din cauza voastră s-au pus ținte la orice, chiar și la cizme de gumă.

În copilările și adolescență eram un fel de rockeriță, tricouri largi cu trupe(bineînțeles că nu găseam nicio-dată pe măsura mea), bocanci, bandane, curea cu pi-ramide(vai greu am mai facut rost de ea), „ț”-șpe mii de brățări și alte accesorii „pă sistem”. Eram neagră și semănam cu un băiețoi, unii mă asociau chiar și cu Satana(nu că în prezent n-ar face la fel doar că acum e din alte raționamente) și în general se evita contactul cu mine. Vă dați seama că și trendu’ ăsta trebuia întreținut, n-aveam pe atunci de unde să fac rost de tot felul de haine și accesorii de roacheri, mă descurcam și eu cum puteam, mai tăiam câte un pantalon mai vechi, mai dădeam o comandă de bocanci simpli etc.

Timpul a trecut, schimbarea s-a dovedit a fi absolut necesară, dar ce mi-e dat mie să văd în anu’ lu’ 2012? Că poți găsi ținte și haine pițiponcești de roacherițe pe toate gardurile, ba mai mult, tricouri cu trupe pe care în adolescență doar visai să le ai sunt purtate acum de toate tutele. Nu știu ce să zic, cam tristuț. Oricum, tot noi am fost ăia originalii(ce replică de manelist).

Redactor-Şef:Adrian Loghin

Redactori:Oana AlexaMihai BârsanTeodora CăbuţAndreea CătanăMaria CosmaMihaela Coste

Mic ghid al sudentului clujean

Pițipoanca roacheriţă

de TeodoraCăbuţ

de M a r i a Cosma

Surse foto: Mediafax, Transilvania Reporter, Facebook, ClujLife.com

PASTILA SĂPTĂMÂNII 3

Ce le lipseşte cu desăvârşire festivalurilor din România

- 379 000 de vizitatori a strâns Sziget în ediția din 2012 în timp ce Peninsula, cel mai mare festival din România a strâns 79 000 de participanti.- 4 tone de deșeuri s-au colectat selectiv la festivalul Peninsula.- Toaletele ecologice de la festivalul Rock the City au fost dotate cu surse de apă zero.

Statistici

De ceva ani buni îmi petrec verile pe la diferite festivaluri, iar vara aceas-ta am avut oportunitatea de a partic-ipa la câteva festivaluri mai mari din ţară, aş enumera aici Rock the City Tuborg Green Fest, B’ESTFEST Sum-mer Camp, Peninsula, dar şi la unul internaţional, Sziget Festival. Expe-rienţa Sziget Festival a fost cea care m-a pus pe gânduri şi m-a făcut să scriu acest material de opinie pentru că a venit timpul ca şi în România „să se poată mai bine”.

Nouă ne lipsesc câteva chestii, nu vă aşteptaţi să vin cu ceva nou, toate aceste lipsuri sunt ştiute de majoritatea oamenilor care orga-nizează/merg la festivaluri, aşadar:

BaniiCea mai mare problemă a no-

astră ar fi că ne lipsesc banii, că doar ei deschid majoritatea uşilor. N-avem bani să organizăm eveni-mente serioase, destul de mari ca să strângă oameni care la rândul lor să aibă bani să consume, n-avem bani să asigurăm tehnologia necesară, să amenajăm un spaţiu, să angajăm oameni competenţi (gen bodyguar-zi, oameni la info-point-uri, chiar şi vânzători de bere) care să-şi facă treaba decent dacă nu bine. Pur şi simplu n-avem bani de dat pe de-talii, detalii care de multe ori fac dif-erenţa.

La Sziget până şi oamenii de la porţi îţi cereau amabil să le arăţi ce ai în geantă, în România, la majori-

tatea festivalurilor am fost întâmpi-nată de rigiditatea şi brutalitatea cu care uneori forţele de ordine îşi făceau treaba. Înţeleg că sunteţi scârbiţi de frezele noastre, de mod-ul în care ne îmbrăcăm, de faptul că ascultăm rock şi nu manele, dar domnilor bodyguarzi, sunteţi plătiţi de către noi, cumpărătorii de bilete, aşa că aţi putea (vă rugăm) să vă purtaţi mai frumos?

OrganizareaProblema cu organizarea de fes-

tivaluri în România rezultă direct din prima problemă explusă aici, cea a banilor. Însă pe lângă asta se simte destul de tare şi lipsa de experienţă a oamenilor/firmelor în organizarea de evenimente, pentru că trebuie s-o spunem, nu e deajuns să aduci un nume mare, trebuie să asiguri şi strictul necesar pentru marea de oameni prezentă.

Un caz concre t şi foarte neplă-cut s-a întâmplat la Rock the City Tuborg Green Fest, unde în zona toa-letelor nu exista nici o sursă de apă. Practic după ce îţi făceai nevoile nu aveai unde să te speli pe mâini, să nu mai vorbim că în spaţiul de lângă scenă era doar beton sfărâmat/praf/moloz sau că spectacolele începeau de pe la 14:00 – 15:00 în condiţiile în care în Bucureşti erau undeva la 35 de grade, iar un pahar de apă era 6 lei. Jenant.

Un alt exemplu ar fi cel al campingului de la B'ESTFEST, cel puţin în zona de campare a ce-

lor cu cort propriu (şi nu închiriat) terenul era foarte denivelat, iar pe lângă asta erai nevoit să-ţi pui cor-tul în cioate de buruieni (acum am o gaură frumoasă în cort). Într-o seară era să-mi luxez glezna după ce am căzut practic într-o urma de tractor. Dacă spaţiul de campare ar fi fost organizat puţin mai bine poate nu ma întorceam de la festival cu dure-ri de spate.

Cultura şi civilizaţiaDin păcate cultura lipseşte publicu-

lui român. Nu ştiu de ce, pur şi simplu nu ştim să ne respectăm unii pe alţii, nu suntem toleranţi cu ceilalţi. Nu ştim să ne punem în valoare atât pe noi înşine cât şi ţara şi frumuseţile ei, o simplă frunză n-ajunge. În cadrul festivalului Sziget era şi o zonă numită Hungari-cum Village în care găseai de la faţadele caselor tradiţionale cu băncuţă în faţă (cum mai vezi şi prin Ardeal) până la mâncare şi renumita palincă (am gus-tat, senzaţii tari). În cadrul festivalului B'ESTFEST se împărţeau brăţări negre din hârtie cu „Explore the Carpathian Garden”, diferenţa o faceţi voi.

Nici cultul festivalurilor nu este prezent în ţara noastră, n-avem fes-tivaluri cu tradiţie (Mamaia, Callatis şi Cerbul de Aur nu se pun), avem un festival Peninsula cu 10 ediţii şi încă multe de pus la punct deşi este cam cel mai bine organizat festival din ţară, avem un B'ESTFEST cu doar 2 ediţii la iarbă verde şi ARTmania cu 7 ediţii, dar ARTmania e un altfel de format de festival.

RespectulNoi nu ne respectăm nici pe

noi, să nu mai vorbim de respectul faţă de semenii noştri. Mereu o să ne uităm urât la cei care îndraznesc să fie diferiţi, fie că vorbim de pun-keri cu creasta de un metru fie că ne referim la gay sau oameni costumaţi în tot felul de personaje.

Avem pretenţia de a da festival-urilor noastre titulatura de festival-uri internaţionale dar când vedem pe vreunu cu steagul Ungariei (sau orice alt stat) parcă şi ne şi creşte tensiunea. Care e problema fraţilor? Eu mă simţeam aşa mândră când mă plimbam cu steagul României la Sziget şi lumea nu se uita urât la mine, unii chiar veneau la mine şi îmi ziceau de România cu zâmbetul pe buze.

Din păcate nu suntem foarte in-ternaţionali, iar principalii vinovaţi suntem noi, la Sziget 50% din vizita-tori sunt maghiari, iar 50% sunt vizitatori din alte ţări (cei mai mulţi vin din Olanda). Avem prea multe prejudecăţi, mult prea multe.

Dacă vom reuşi să îmbunătăţim astea 4 probleme, cred cu tărie că vom ajunge şi noi la festivaluri cu tradiţie pentru care merită să scoţi bani buni din buzunar. Vara s-a dus, festivalurile outdoor s-au dus şi ele, rămân doar amintirile şi speranţele de mai bine pentru vara viitoare, până atunci numai bine!

Teodora Căbuț

Sziget Festival se organizează de 20 de ani pe Insula Obuda de pe Dunăre, chiar în mijlocul Budapestei.

Sziget Festival este cel mai mare festival din Ungaria și strânge anual peste 350.000 de vizitatori

INTERVIU4

Cu siguranță, mulți dintre voi au auzit de Unguru' Bulan, Frătzică sau Luzării de pe Electrolizei, însă puțini dintre voi știu că, de fapt, în spatele acestor personaje se află băimăreanul Ciprian Cătunescu. Cum au prins viață aceste personaje, ce implică crearea lor, dar și momentele de cumpănă întâlnite în promovarea lor , toate acesta le veți afla în cele ce urmează tocmai de la creatorul lor.

Reporter: Cum ți-a venit ideea creării proiectului Unguru Bulan?

Ciprian Cătunescu: Ideea nu a fost a unui proiect de acest gen, neapărat. Inițial a fost o joacă. Lu-cram la un post de radio local din Baia Mare, unde rulau atâtea rec-lame proaste, încât mi s-a acrit de ele. Eu le produceam, eu eram vocea și de cele mai multe ori, tre-buia chiar să compun si textul. Așa că, dintr-o mica frustrare, într-o zi, mai exact pe 25 noiembrie 2005, am compus prima reclamă eRDeeSh, parodiind o reclamă existentă deja a trustului RDS, care rula pe postul nostru. A fost menită sa fie doar de uz intern, mai ales că vocea perso-najului Unguru' Bulan era menită să parodieze un coleg și bun prieten al meu din radio, Dan Mezok. Ungu-ru' Bulan era, defapt, porecla lui în grupul nostru la acea vreme. Peste noapte, „capodopera” a scapat pe internet, iar restul e cancan.

Ce reprezintă personajele tale: Frătzică, Unguru' Bulan, C8ilu' și Gushteru'?

Personajele reprezintă clasi-ca luzăreala românească. De fapt, sunt, într-un fel sau altul, oglinda societății românești. Pastilele audio sunt făcute în așa fel încât să-i gă-sească pe cei patru în cele mai neo-bișnuite și totuși foarte uzuale, situ-ații în care se regăsesc românii în fiecare zi. Practic, proiectul se vrea a fi o mică baricadă împotriva coca-larismului și manelismului mioritic.

Care din cele patru personaje este preferatul tău?

E greu să spun asta, pentru că, de fapt toate vocile sunt ale mele. Acesta a fost și un motiv pentru pri-etenii mei „să-mi facă zile fripte”

prin remarci de genul „tu și prietenii tăi imaginari”. Oarecum, fiecare personaj reflectă o mică bucată din gândirea mea, din mine. Daca ar fi să-l aleg pe cel care îmi dă cel mai bine glas gândurilor, ar fi Fratzică, pentru că este cel mai tranșant, așa cum sunt eu. La mine e simplu: ori e albă, ori e neagră.

Majoritatea celor care au aflat că, de fapt, în spatele personajelor se află o singură persoană au fost impresion-ați, pentru că este o muncă destul de solicitantă din punct de vedere fizic. Care este secretul tău?

Nu e niciun secret. Nu mă în-treba cum o fac, pentru că nu am o explicație tehnică. Nu sunt un om al miilor de voci, însă pot face multe distincte, pe lângă cele patru cu-noscute de fani. Singura voce „din afara” a fost naratorul regăsit în câteva episoade din „Luzarii”. Este un prieten foarte bun de-al meu din Baia Mare, pe nume Sandu Barbu, care, întamplător, are un timbru foarte grav și plăcut și are o pro-nunție impecabilă în engleză ameri-cană. În rest, cu Gigi, Dan Senzațio-nescu, Vântu, Băse, a trebuit să mă descurc singur.

Cum s-a ajuns și la un proiect vid-eo?

Nu a fost efectiv o hotărâre, ci un curs firesc al lucrurilor. Prietenul şi colegul meu, Szekely Szilard era foarte talentat la desen. Practic, conceptul vizual al proiectului este „copilul” lui. Am început prin a da o față fiecărui personaj și în 2007, ne-am hotărât că animația „Luzării” este următorul pas. Din păcate, în Romania nu există școli de animație, așa că a trebuit să ne ocupăm noi de absolut tot, până la un moment dat. Însă, ne-a fost foarte greu, pen-tru că animația nu e treabă de doi oameni. Ca să vă faceți o idee, la un episod de 20 de minute din Family Guy lucrează aproximativ 100 de oameni, timp de două săptămâni. Așadar, pentru a plati câțiva oame-ni, aveam nevoie de fonduri, iar fon-durile nu ți le dă nimeni.

Cât timp necesită realizarea unui episod audio și unul video?

Un episod audio poate dura

două ore sau patru-cinci. Totul în-cepe cu ideea și scenariul, care trebuie scris pe o foaie albă. Odată scris scenariul, mergem în fața mi-crofonului. După care vine mon-tajul, efecte, reglaje și apoi Ctrl+S. În medie, un episod audio durează cam două ore. În schimb, un epi-sod video durează mult mai mult.. Inițial, target-ul nostru a fost de două săptamâni pentru un episod de 7 minute. Scopul nostru în acest moment este să formăm o echipă care să poată termina un episod săptămânal. Avem multe idei pe „țeava”, deci vom avea mult de lu-cru.

S-a întâmplat să fie momente în care ai fost „în pană” de idei în încer-carea de a crea un episod?

Ciprian Cătunescu: Unul din lucrurile pe care le-am discutat de la început cu Serban Huidu a fost raportul randament/calitate. La un radio precum Kiss FM se lucrează mereu contratimp.. La un aseme-nea nivel nu există scuze de genul „n-am avut nici o idee”. Îți vine, nu îți vine, e musai să dai ceva pentru dimineața. Pentru Cronica Cârco-tașilor de pe Kiss FM se cereau trei episoade săptămânal, în funcție de subiectele actuale de interes națion-al. Încă de atunci am știut că va fi greu să creez conținut la fel de bun de fiecare dată, însă Șerban m-a asigurat că în radio și televiziune este importantă media în ceea ce priveste calitatea. Până în acest moment s-au strâns peste 500 de episoade audio. Adevărul e că sunt seri în care stau câte o ora cu o foaie albă în față, fără să-mi „pice” nimic. Alteori, rezolv ecuația în doi timpi și trei mișcări.

A existat vreun moment în care ai vrut să renunți la cele două proiecte?

La cel audio, nu. La cel video, am vrut de multe ori să renunț, pen-tru că a fost și este în continuare greu. Televiziunile nu bagă bani în proiecte de acest gen, pentru că i-ar costa foarte mult; astfel, preferă să cumpere un film ieftin pentru cate-va mii de euro, sau să producă un show de prost gust la ei în studio cu Simona Senzual și Andreea Pițipon-

ciu. Case de producție de animație nu prea sunt în România. Exista niște fonduri alocate de Minister-ul Culturii prin Romaniafilm, însă acele contracte le ia întotdeauna cine „trebuie” să le ia. De exemp-lu, trustul Media Pro, prin casa lor de producție, Media Pro Pictures, a luat în ultimii doi ani aproxima-tiv 2.000.000 de euro pentru un film de animație de lung metraj. Nefiind unul comercial, filmul a ajuns, prob-abil, la unele festivaluri de animație din Europa ,dacă ar fi avut și succes, am fi auzit de el. Așadar, in Romania poți să faci animație doar cu multă voință, mulți nervi și mulți bani aduși de acasa. Tocmai de aceea sunt de lăudat inițiative precum cea a celor de la Creative Monkeyz, pen-tru că au făcut pe „spatele” și mun-ca lor tot ce au făcut. Sigur, vor fi mulți care vor spun „și io pot, nu-i mare lucru!”. Dar lumea pe care o știm noi azi nu a fost creată de oameni care au putut, ci de cei care au vrut.

Am văzut că sunteți în căutare de animatori. Vă gândiți la o posibilă co-laborare cu televiziunea?

Ciprian Cătunescu: Proiectul inițial de animație a fost creat în-tr-un format agreat de televiziuni, cu scenarii puțin mai cuminți și du-rată puțin mai mare. În acest mo-ment cautăm animatori pentru a duce mai departe proiectul „Luză-rii”. O colaborare este posibilă cu oricine este dispus să investească în acest produs, indiferent că vorbim de o televiziune sau de o companie ce activează pe online.

Care este mesajul tău pentru studenții din Cluj?

Să facă ce le place. Nu se com-pară nimic cu sentimentul de a-ți câștiga traiul din ceea ce-ți place cel mai mult să faci. Așadar, dragă studentule, dacă tu visezi ca într-o zi să organizezi un rodeo cu oi, pent-ru asta ar trebui să tragi. Ține minte că, în lumea asta nu-ți dă nimeni de mâncare și nimic nu e gratis. Și nimeni nu te poate ajuta mai mult decât poți tu să o faci. V-am țucat!

Maria Cosma

Unguru’ Bulan - proiectul audio înfiinţat dintr-o glumă

REPORTAJ 5

Învăţătorul de la şcoala din BorzaBorza este un mic sat în județul Sălaj care

aparține de comuna Creaca. Școala din acest sat nu a fost încă reabilitată din cauza crizei. Chiar dacă au existat fonduri pentru renovarea școlilor din co-mună, această școală nu a ajuns să fie reabilitată. Se dă vina pe criză, dar adevărul este altul. În timp ce școala din comună are sală de sport și sală de fitness, și desigur, a fost reabilitată, școala din Bor-za nu a cunoscut niciunul dintre aceste beneficii. „Dacă mai întârzia un an criza, era reabilitată și șco-ala noastră”, spune singurul învățător care predă la această școală.

Este o clădire veche, cu trei săli mai mari principale. În prima sală învață cei 15 școlari din clasele I-IV, iar în a doua sală sunt prichindeii de la grădiniță. Una dintre săli este goală, parcă ar fi de mult timp în renovare. Singurul coridor (care nu este deloc mare) este înțesat cu picturi cu icoane și peisaje care au fost pictate de elevi ai mai multor generații. Recent a fost amenajat un grup sanitar pe care îl folosesc doar cei mici de grădiniță, din cauza lipsei de apă. „Dacă ar folosi toți copiii apa, nu ar ajunge pentru toți, așa că o folosesc doar cei mici.”

Chiar dacă nu este comună, unii dintre părinți preferă să își trimită copiii din alte sate din vecinătate la școala din Borza, și asta se dato-rează domnului învățător Ience Traian, dascălul care predă la această școală.

Experiența se capătă prin...experiență!Cei 35 de ani din spatele catedrei cu sigu-

ranță au un cuvânt de spus în alegerea făcută de părinții care își trimit în continuare copiii la școala din Borza. „Din 35 de ani un singur an am predat la o clasă. Deci 34 de ani am predat tot la clase simultane, la două, la trei și la patru clase. Marea majoritate a timpului la patru clase” povestește dascălul. De 20 de ani predă la școala din Borza, și mărturisește că deși a avut ocazia să predea la școală, la oraș, a refuzat. El preferă liniștea de la sat și relațiile mai deschise cu copiii și părinții de la sat. „N-am vrut să mă mut de aci...oricum, și respectul e altul, al oamenilor...al copiilor...”. Învățătorul recunoaște că experiența a căpătat-o

în toți anii petrecuți în învățământ, dar la început prin practica pe care a făcut-o în cadrul liceului pedagogic. Dar în zilele noastre sunt plătite stu-diile și diplomele, mai puțin experiența și cali-tatea profesiei...

Predarea la clase simultan nu a fost niciodată ușoară, nu orice dascăl ar putea face față. Pentru a fi dascăl la mai multe clase e nevoie să fii ca-pabil să vorbești tot timpul; fie cu o clasă la care îi dai de lucru, apoi treci la altă clasă și vorbești, pe urmă verifici ce au făcut ceilalți. Un astfel de dascăl trebuie să fie mereu în priză. „Pur și sim-plu mă doare gura. Când ajung acasă nu-mi vine să vorbesc cu nimeni, că aici tot timpul tre să tot vorbești. La o clasă, le-ai dat ceva de lucru inde-pendent, te plimbi, le mai atragi atenția... Aici nu. Aici tre să vorbești tot timpul.”

Domnul TrandafirFără să se laude, și chiar într-un mod modest

și timid, învățătorul mărturisește că nu o singură dată a fost nevoit să scoată bani din buzunarul lui pentru a cumpăra unele materiale didactice, cărți sau chiar rechizite pentru copii. Alteori, pentru a-i trimite pe elevi la unele concursuri care necesită bani, din nou a fost nevoit să apeleze la portofelul propriu, deoarece cunoaște situația părinților și știe că aceștia nu au posibilități.

De multe ori, iernile, s-a văzut nevoit să trans-porte elevii cu mașina proprie, deoarece micro-buzul destinat lor nu putea ajunge în unele sate din apropiere.

Dascălul este apreciat și respectat de toți oamenii din sat, dar mai ales de părinții ai căror copii învață la școala din Borza. La întrebarea clișeică „îl iubiți pe domnul învățător?” toți copiii răspund în cor cu un „Daaaaaaa”, la fel de lung ca și tipicul salut cu care am fost întâmpinați la intrarea în sala de clasă „Buuuu-năăăăăăă ziiiiii-uaaaaaaaa!!!”

Singura clasă în care învață școlarii este do-tată cu 13 calculatoare și o imprimantă, mai ve-chi într-adevăr, dar pentru o școală de la sat sunt foarte bune. Unele dintre ele au fost primimite din donații, iar altele prin sponsorizări, cu ajutor-ul fiului învățătorului care deține un service de

calculatoare la oraș. Elevii sunt învățați să creeze fișiere în word sau powerpoint, învață mai ușor literele și cifrele, facilitând pe de-o parte munca dascălului. Primesc teste pe calculatoare, și fie-care elev își scrie numele în fișier în locul indicat, completează sau bifează răspunsul și își scot sin-guri la imprimantă testul, și apoi îl lasă pe cat-edră în fața învățătorului, așteptând fiecare să-i fie corectată lucrarea.

Generațiile trecutePrivind cu nostalgie în trecut, domnul în-

vățător își amintește de generațiile pe care le-a îndrumat pentru prima dată, pe cei pe care i-a învățat să scrie, să citească și să socotească pen-tru prima dată. „În general, toți au avut o evoluție foarte bună, știu pentru că îi cunosc bine. Ma-joritatea au terminat fie o școală profesională, liceul sau chiar o facultate. Doi dintre ei îs mai prăpădiți, ca să zic așa, la partea de comporta-ment, dar și la învățătură au fost mai slabi. Dar totuși, în 20 de ani, 2 elevi care să fie cu prob-leme…”. Cu siguranță nu mulți dascăli se pot lău-da cu așa ceva. Învățătorul se mândrește cu cei pe care i-a învățat și e mulțumit de evoluția lor, ca oameni, chiar dacă nu toți au ajuns la studii supe-rioare. Totuși, cel mai important lucru e să fi om.

35 de ani de predate la satDomnul Traian recunoaște că nu are studii

superioare, doar liceul pedagogic din Sighetu Marmației. Dar experiența, și practica pe care a făcut-o în liceu, l-a ajutat mult în cariera de în-vățător. Din cei 35 de ani vechime, toți anii a pre-dat doar la sat. Un singur an a predat la o singură clasă, 34 de ani lucrând doar cu clase simultane, majoritatea anilor cu 4 clase. Nu e ușor, dar „e singurul lucru pe care știu să îl fac bine...e greu acum, trebuie să țin de ce am.” Deși a avut oca-zia să predea la oraș, Ience Traian a preferat să rămână la sat „Da’ n-am vrut să mă mut de-aci. Mie-mi place aici... Oricum, și respectu-i altu’, a oamenilor… a copiilor. Mie… îmi place să lucrez în liniște”.

Mihai BÂRSAN

SOCIAL6

Lupusul eritomatos este o boală autoimună cu componentă genetică, în care sistemul imun devine hiperactiv și atacă țesuturile normale prin formare de autoanticorpi. Astfel, apar afecțiuni ale unui organ sau mai multor organe interne, cele mai frecvent implicate fi-ind pielea, sistemul osteo-articular, rin-ichii, sistemul nervos, plămânii. Deși boala afectează atât bărbații cât și fe-meile, femeile sunt diagnosticate de 9 ori mai des decât bărbații, iar boala se declanșează, de obicei, între vârstele de 15 si 45 de ani.

Conform Centrului de Boli Rare din România, în momentul de față există 8000 de boli rare, majoritatea fiind subdiagnosticate. În Uniunea Europeană 5 din 10000 de persoane suferă de boli rare, iar în România au fost diagnosticați aproximativ 1,1 milioane de pacienți care suferă de boli rare.

În țară, au fost diagnosticați aproximativ 2000 de pacienți care suferă de Lupus, însă Dorica Dan, președinta Alianței Naționale pentru Boli Rare din România și președin-ta singurului centru de boli rare din țară, susține faptul că un procent mai mare de 75% de bolnavi de boli rare nu au acces la medic din lipsa banilor, dar și din cauza faptului că centre de expertiză sunt numai la Cluj, Timișoara, Oradea și Bucureș-ti. Din cauza numărului redus de pacienți diagnosticați cu Lupus, nu i se acordă foarte multă importanță acestei afecțiuni.

O boală e rară când nu te afectează pe tine

Putem spune că o boală este rară atunci când ea nu ne afectează di-rect pe noi, nu intrăm în niciun fel de contact cu ea sau cu vreun pacient, poate chiar nici nu auzim până la un moment dat de o anumită boală. Tendința fiecărui om bolnav este să devină egoist, să le transmită celor-lalți în fel și chip că boala lui este cea mai importantă, cea mai gravă și cea mai costisitoare.

Laura nu este așa. Ea suferă de Lupus eritomatos, cea mai gravă formă de Lupus. Deși boala îi afec-tează organele interne și are zile în care nu se poate ridica din pat sau nu se simte în stare de nimic, ea își păstrează optimismul și zâmbet-ul frumos pe chip. Are 21 de ani și este studentă în anul doi la asistență socială în Timișoara, orașul în care s-a născut, tocmai datorită faptului că îi place să ajute, dar și să inter-acționeze cu oamenii.

Deși încă de la 12 ani a prezentat diverse simptome, medicii nu au re-ușit atunci să pună un diagnostic. A fost testată de SIDA, de cancer, dar și de alte afecțiuni, însă nimeni nu s-a gândit că ar putea avea Lupus. A fost „alergică” la diverse alimente multă vreme, conform medicilor. După ani de zile în care a urmat di-verse tratamente pentru afecțiunile pe care i le provoca această boală nediagnosticată la momentul acela, la 19 ani, la propunerea unui medic german, a fost testată din nou pen-tru mai multe boli, printre care si Lupus. „Știam că am avut asta când am auzit de Lupus, până să mă tes-teze…am avut așa o presimțire că asta am.” …și presimțirea ei s-a dovedit a fi adevărată. „Îi mulțu-mesc lui Dumnezeu că am asta și că n-am ceva pe piele, pentru că asta

ar fi fost pentru mine o adevărată tragedie”

Laura este conștientă de faptul că oamenii au prejudecăți și că oricât de important este caracterul unui om, contează și aspectul fizic. Deși boala poate să apară sub forma unor leziuni ale pielii sau erupții cutanat, în special pe brațe, mâini, față sau gât, Laura nu a prea întâmpinat ast-fel de probleme, numai pe termen scurt. Datorită faptului că boala nu se manifestă la exterior, relațiile cu cei din jur nu i-au fost afectate. Pe de altă parte, ea consideră că aces-ta este un test pentru cei din jur-așa poți să vezi ce fel de oameni ai prin preajma ta.

„Trăiam pe principiul că fiecare clipă e unică și trebuie trăită la maxim”

A avut o perioadă lungă de timp în care gândea așa, până când și-a dat seama că prin atitu-dinea ei și prin ceea ce vorbește, îi afectează pe ceilalți. Din dorința de a-i ajuta pe ceilalți, dar și pent-ru a fi ajutată la rândul ei, pe lângă facultate, este membru voluntar în asociația pacienților cu boli auto-imune. Astfel, ea a ajuns să intre contact cu diverși specialiști, dar și cu alți pacienți care se află în-tr-o stare mai gravă decât ea. „Am ajuns să-mi dau seama că a fi bol-nav nu e neapărat un impediment în ceea ce tu vrei să faci sau ceea ce tu-ți propui și ce îți dorești cu adevărat. Nu te împiedică absolut nimic.” Astfel, Laura vrea să afle care este numărul de pacienți di-agnosticați cu Lupus la nivelul ju-dețului Timiș și să creeze un grup de suport, în cadrul căruia să facă întâlniri, să schimbe impresii și chiar și să încerce terapii noi.

„Nu mi-a fost teamă că o să mor”În momentul în care a fost diag-

nosticată cu Lupus nu i-a fost teamă că o să moară, ci mai degrabă i-a fost teamă că nu a realizat nimic până la vârsta de 19 ani, că nu rămâne nimic în urma ei, că nu a făcut ceva produc-tiv, că nu rămâne ceva din ea. În priv-ința angajării, ca și în cazul oricărei alte boli, se ajunge la discriminare pentru că pe angajatori nu-i intere-sează daca angajatul poate sau nu să facă anumite lucruri, nu-l intere-sează dacă trebuie să stai în spital sau să urmezi un tratament strict, ci îi interesează sa aibă profit. Din cau-za bolii, Laura nu ar putea de exem-plu să lucreze într-o fabrică, dar nici în condiții de stres, deoarece stresul îi înrăutățește starea.

Laura își ia tratamentul gratuit, însă tratamentul, pe de-o parte te ține pe linia de plutire, dar îți poate provoca alte probleme: diabet, oste-poroză, tromboflebită. O alternativă ar fi un tratament care costă 1000 de euro pe lună, dar nu e nici gra-tuit și nici compensat pentru că nu face parte din programul național de sănătate.

„E dureros când vezi că oamenii risipesc ceea ce au, dar nu fac nimic productiv”

Pe lângă facturi și alte probleme și cheltuieli zilnice, Laura se con-fruntă și cu problema medicamen-telor și a analizelor. îi admiră pe cei care se chinuie și pe cei care apreci-ază pâinea pe care o pun pe masă: „De multe ori sunt foarte surprinsă când stau și mă uit la televizor și mai văd oameni care își cumpără mașini de mii de euro, că dau bani în vag

și nu ai nicio bucurie propriu-zisă și sunt oameni care se confruntă cu situații atât de grele și nu au bani de o pâine, ori de tratament, de anal-ize și ele costă foarte mult. E foarte greu.”

Boala te caseazăLaura reușește să-și ascundă

sentimentele și stările, deși are mo-mente în care se confruntă cu stres și cu probleme. Ea își păstrează totuși optimismul și glumește pe seama bolii ei: „Te casează, te duci la rab-la. De multe ori spun că sunt casată. Eu sunt ca un măr, de cele mai multe

ori, frumos pe dinafară și strălucitor și simpatic, dacă-l tai în două – pu-tred până în măduva oaselor”.

Relatările Laurei sunt o adevărată poveste de viață: arată cum un om care întâmpină zi de zi o mulțime de probleme reușește să treacă peste ele cu zâmbetul pe buze, cu opti-mism, cu dorința de a trăi și de a-i ajuta pe ceilalți. Boala nu o împ-iedică să facă nimic din ceea ce vrea cu adevărat să facă. Dacă ar fi să îi atribui o caracteristică, cu siguranță acea caracteristică este optimismul.

Mihaela Coste

Lupta împotriva Lupusului

SPORT 7

Campioana României la fotbal, CFR Cluj, a ratat calificarea în optimilie UCL (Uefa Champions League), după un par-curs excepţional pentru o echipă, nu numai din România, ci şi din Est.

Aventura CFR-ului în cea mai mare competiţie inter-cluburi din Europa a început încă din faza play-off-ului competiţiei, unde clujenii au întâlnit pe F.C. Basel, cea mai titrate echipă din Elveţia. Elveţienii au fost văzuţi favoriţi încă de la tragerea la sorţi datorită bugetului mai mare dar şi datorită prezenţei constan-te în cupele europene. Partidă tur a fost câştigată de clujeni cu scorul de 2-1 printr-o dublă a lui Moudou Sougou, un anonim până la acea partidă. Cu această victorie nesper-ată cfr-istii s-au văzut cu un picior în grupele UCL şi au aşteptat partidă retur mult mai relaxaţi. Pe Dr. Con-stantin Rădulescu, echipa antrenată la acea vreme de Ioan Andone a în-vins cu un 1-0 sec, printr-un gol spe-cific atacantului grec Kapetanos, cu capul.

A urmat extragerea grupelor Champions League de la Monaco. CFR Cluj urma să întâlnească for-maţiile S.C. Braga, Galatasaray SK şi Manchester United; o grupă relativ echilibrată, excluzându-i pe englezi, facilă pentru calificarea mai depar-

te în Champions League sau Europa League.

În prima etapă a grupelor CFR Cluj s-a deplasat în Portugalia cu reale probleme de lot: 6 titulari de drept erau accidentaţi. Cu toate aces-tea experienţa lui Andone s-a văzut în scorul final, 0-2 pentru clujeni. A fost rândul rezervei Bastos de a marca o dublă de senzaţie.

Văzută ca o echipă mai valoroasă decât CFR Cluj, Braga a fost învinsă şi în returul de la Cluj datorită lui Rui Pedro care a marcat o triplă istorică pentru echipele româneşti în Cham-pions League.

Pe foaie, meciurile cele mai grele pentru clujeni ar fi trebui să fie cele cu Manchester United. Însă, o vor-bă din fotbal spune că mingea este rotundă; aşa a reuşit CFR Cluj prima victorie românească pe Old Trafford (0-1), după ce, în tur ,benglezii au câştigat la limită. scor 1-2.

Dublă cu Galatasaray a fost cea mai grea încercare pentru cfr-isti. Cu o echipă mult mai valoroasă, turcii au reuşit să obţină un egal nesperat la ei acasă, pe un gazon execrabil. S-a dovedit a fi un punct care le-a dat încredere pentru meciul retur: CFR Cluj- Galatasaray 1-3 şi aici s-a pier-dut calificarea în optimile Champions League.

Clujenii au reuşit să strângă 10 puncte după dublele cu S.C. Braga, Galatasaray SK şi Manchester Unit-ed. Deşi în ultimul meci, clujenii au trăit un vis pe Teatrul Viselor, se pare că şi Victoria poate fi amară. Cu sig-uranţă necalificarea este o lecţie pen-tru jucătorii lui CFR Cluj: ca să fii cel mai bun trebuie să îi învingi şi pe cei slabi, nu doar pe cei buni.

Tot răul spre bineCFR Cluj s-a calificat de pe locul

3 în primăvara Europa League unde va întâlni pe Inter Milano, o echipă în construcţie care a trecut cu greu, în faza calificărilor, de echipa lui Sanmartean & co.

Pe lângă această calificare în UEL, conducerea CFR-ului va primi de la UEFA 14 milioane de euro, cu 4 mil-ioane mai puţin decât Oţelul Galaţi în 2011. CFR Cluj a mai strâns în grupe aproape 800.000 de euro din vânza-rea biletelor. Calificarea în primăvara Europa League a fost premiată doar cu 200.000 de euro. Din punct de ve-dere financiar a fost o toamnă bună pentru CFR Cluj.

Nu-i calificare, dar sunt recorduriHattrick-ul reușit de Rui Pedro a

făcut ca portughezul să fie compar-at cu Cristiano Ronaldo. „La cel de-al doilea meci jucat în Champions League, Rui Pedro a marcat un hat-

trick. Cristiano Ronaldo a reușit acest lucru abia după 82 de meciuri. Ei doi sunt singurii fotbaliști portughezi care au marcat trei goluri într-un meci din Liga Campionilor”, au scris jurnaliștii de la „A Bolă”.

CFR Cluj este singura echipă din România care a învins pe Manches-ter United pe Old Trafford. Până la victoria clujenilor, Dinamo, Oţelul şi CFR nu au avut nicio şansă în fata en-glezilor.

Echipa lui Arpad Paszkany este singura echipă din România care a reuşit cel mai bun punctaj în faza grupelor, zece puncte, după ce Uni-rea Urziceni acumulase opt puncte în ediţia 2009-2010.

CFR Cluj este prima echipă românească care a terminat această fază cu golaveraj pozitiv, fiind a doua formaţie, după Unirea Urziceni, care a obţinut puncte de la toate parte-nerele de grupă. Mario Felgueiras a fost îngerul păzitor al cfr-istilor. Lu-sitanul a pârât cele mai multe şuturi din actuala ediţie a grupelor UCL: 61. Portarul clujenilor a fost ales de două ori, de către UEFA, în echipa etapei.CFR a trimis pe rând alţi 3 fotbalişti în echipa ideală: Piccolo, Bastos şi Rui Pedro.

Adrian Loghin

U Jolidon Cluj a pierdut cu 25 – 30 în fața handbalistelor de la Gyor în primul meci pe teren propriu din cadrul grupelor Ligii Campionilor. În fața celor aproximativ 3000 de spectatori prezenți în Sala Sporturilor „Horia Demian”, U Jolidon a încercat să țină piept tăvălugu-lui maghiar, însă experiența și diferența de valoare și-au spus cuvântul. Cu o sală trepidând, jocul a început pe

atacul maghiarelor însă după o inter-venție a portarului nostru și o lansare pe contraatac, Nicoleta Dincă ajunge să înscrie primul gol al partidei. Apoi a urmat asaltul Gyorului la poarta no-astră, 6 goluri în 5 minute și o defen-sivă clujeană incapabilă de răspuns. Lucrurile s-au mai calmat după tim-eout-ul cerut de antrenorul Clujului, când fetele au prins puțin curaj, mai

Prea mici pentru masa bogaţilor

Și înfrângerile pot fi frumoase ales după golurile lui Ani Senocico.Spectacol în teren și în tribune

Trebuie să recunoaștem că am avut parte de un joc frumos, cu aruncări și parade ale portari-lor care mai de care mai spectacu-loase. Aruncările de la șold, boltele extremelor, intervențiile portarilor în situații de unu la unu, toate au fost ingredientele unui joc dinamic, spec-taculos, demn de cel mai înalt nivel.

Dacă în teren unguroaicele făceau legea și se distrau cu apărarea noastră pe când noi ce mai apucam să răspundem din când în când cu câte un gol, în tribune lucrurile stă-teau puțin diferit, galeria studenților dominând fundalul sonor. Se știe de rivalitatea dintre români și maghiari, astfel noi îi înjuram în limba noastră, ei ne înjurau în limba lor și toți erau viteji fără să se înțeleagă unii pe alții.

Greu de spart zidul ungurescPe atac, după ce emoțiile s-au mai

risipit în tabăra română și pasele au încetat să mai fie date adversarului, am început să jucăm, însă în lipsă de idei. Multe pase încrucișate din care din când în când Ani Senocico se mai înălța și mai înscria câte un gol, iar când Seno nu arunca se juca exclusiv pe pivot unde Chintoan nu avea prea multe șanse între 3 unguroaice. Pe ex-

trema stângă lucrurile s-au mai mișcat cât de cât cu câteva finalizări ale Nico-letei Dincă, însă extrema dreaptă ne-a fost paralizată, o fi fost emoțiile, presi-unea, însă Paraschiv n-a prea strălucit sâmbătă, multe ratări și doar un gol în-scris. Am ratat mult în situații de unu la unu prin Paraschiv, Dincă sau Vădinea-nu dar am și avut noroc cu intervențiile portarilor noștri, fie că vorbim de acți-uni pe contraatac sau aruncări de la 7 metri, Petroczi și Munteanu au fost la datorie.

Pe final de meci toată sala s-a ridicat în picioare pentru U Jolidon în-curajând echipa chiar dacă diferența de pe tabelă era undeva la 5-6 golu-ri. De asemenea, presiunea publicu-lui asupra echipei adverse a făcut ca aruncările să fie slabe, permițând clu-jencelor să plece pe contraatac.

Una peste alta, Sala Sporturilor s-a bucurat de un public numeros ce a fost alături de universitare pe toată du-rata celor 60 de minute, fără excepție. Fetele merită doar felicitări pentru jocul de sâmbătă, s-au străduit și nu ne-au dezamăgit iar dacă jucăm așa și sâmbăta viitoare cu Podravka avem toate șansele să bifăm prima victorie a handbalului feminin clujean în grupele Ligii Campionilor.

Teodora Căbuţ

MONDEN8

Show în premieră mondială la ClujLord of the Dance:

Irlandezii de la „Lord of the Dance” au reuşit să adune aproximativ 3000 de clujeni la reprezen-taţia noului lor concept de show ce a avut loc la Sala Sporturilor „Horia Demian”. Oameni de toate vârstele s-au aşezat la rând încă cu două ore înainte de începerea spectacolului pentru a fi siguri că nu pierd nimic.

Numită şi „trupa minune a lumii moderne”, „Lord of the Dance” i-a făcut pe spectatorii prezenţi la Sala Sporturilor „Horia Demian” să pătrundă într-o poveste construită pe ritmuri tradiţional irlandeze. Lupta dintre bine şi rău este tema noului concept de show pe care irlandezii l-au pus în scenă pentru prima oară la Cluj. Dacă românii au mai avut ocazia să îi vadă şi cu altă ocazie pe dansatori la noi în ţară, de această dată, show-ul a adus mult mai multe noutăţi.

„Am fost şi anul trecut la Londra la unul din-tre show-urile lor, dar astăzi am văzut un show cu totul şi cu totul schimbat”, a afirmat un spectator venit tocmai din Ungaria să îi vadă pe „Lord of the Dance”

Peste 60 de dansatori şi-au făcut apariţia pe o scenă de dimensiuni mult mai mari, purtând cos-tume variate şi originale. Spectacolul în două acte

la care oameni de toate vârstele şi-au cumpărat bilete chiar şi cu câteva minute înainte de în-cepere a debutat cu prezenţa dansatorilor ce ţin-eau în mâini torţe aprinse şi de un bufon, cel care anima publicul în timp ce dansatorii îşi schimbau costumele. De asemenea, o voce anima publicul invitându-l la „the world’s greatest show”. Dacă introducerea poveştii pusă în scenă, în care întot-deauna binele învinge, a fost oarecum mai puţin alertă, mai apoi, rând pe rând, şi-au făcut apariţia dansatoare costumate în prinţese sau dansatori deghizaţi în monştrii. Momentele de dans au fost adesea acompaniate de acordurile de vioară ale muzicienilor prezenţi pe scenă, dar şi de momente individuale în care o artistă a interpretat melodii irlandeze live. În totalitate, show-ul i-a introdus pe spectatori într-o lume de basm desprinsă din poveştile de la curtea regală.

„Simt că mă dor palmele la cat de mult am aplaudat”, a afirmat unul dintre spectatori la plecare. Nici publicul nu s-a lăsat mai prejos şi a fost activ pe tot parcursul celor aproximativ două ore de spectacol. Cu ropote de aplauze au fost răsplătiţi dansatorii atât pe parcursul reprez-entaţiei cât şi la final, când la cererea publicului care striga „bis”, artiştii au revenit în scenă unde

au repetat unul din momentele artistice. Specta-colul prezentat la Cluj a necesitat peste doi ani de pregătiri şi repetiţii.

La ieşirea din incinta Sălii Sporturilor cea mai mare parte a spectatorilor afirmau că este pen-tru prima dată când au luat parte la o astfel de reprezentaţie, iar alţii au preferat să rămână cu o amintire achiziţionând articole ca tricouri, CD-uri sau reviste cu fotografii sau reprezentaţii anterio-are.

Considerată în prezent fenomenul irlandez al lumii, trupa „Lord of the Dance” a luat naştere în urmă cu 16 ani, iar de atunci acest concept de show a fost urmărit chiar şi în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor Oscar. Creatorul întreg-ului show este Michael Flatley, de altfel cel mai rapid dansator de step din lume.

Întregul eveniment s-a desfăşurat în cadrul celei de-a doua ediţii a Transylvania Internation-al Music&Art Festival, un festival care abordează 13 arte consecrate (muzica, dans, arte plastice, arhitectură, street arts, teatru, literatură, public-itate, arte decorative și design, gastronomie, arte marțiale, fotografie și film).

Oana Alexa

Trupa de cover-uri Incognito, din Cluj Napoca, a făcut primul pas în conceperea unui stil propriu, lansându-şi prima piesă, intitulată Clipe.

Trupa a luat fiinţă în anul 2008, fiind for-mată din Micu Darius la chitară, Tofan Emil-ian la clape şi David Todoran la voce, toţi din Bistriţa şi absolvenţi ai Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca. Primele piese abordate au fost cover-uri din stilul rock sau pop-rock ale trupelor Coldplay, Keane, Counting Crows, Queen, Simply Red, The Beatles, The Kill-ers, sau a unor artişti ca David Bisbal, Elvis Presley, Fatboy Slim, Gnarls Barkley, Madcon, Nec sau Negramaro. După câteva luni, celor trei li s-au alăturat Lup Andrei la vioară, acesta fiind coleg cu cei trei la Conservatorul din Cluj, din dorinţa de a adăuga la repertoriu piese cu tentă folclorică sau gipsy, melodii pe care publicul care asista la con-certele lor să danseze.

„Prima piesă cu vioara a fost Muro Shavo, o piesă din folclorul ţigănesc pe care nu am putut să o cântăm pentru prima dată într-un club din Cluj Napoca, din cauza managerului care ne-a spus că la el în club nu se cântă manele. Interesant este că după câteva luni, această locaţie a devenit club de manele .” , a declarat Andrei Lup, violonistul tru-pei.

După ce au văzut că publicul preferă muzică de dans, pe care toţi se distrează, au început să adauge repertoriului piese pop, gipsy, latino şi chiar româneşti. Au început să abordeze toate genurile de muzică iar cluburile din Cluj şi din Bis-

triţa organizau party-uri cu ei. Din cauză că abor-dau multe genuri de muzică, pentru toate gustu-rile, au început să cânte şi la evenimente private, cel mai important fiind Romtelecom Party din Club Bamboo Bucuresti, în deschiderea Loredanei Gro-za, în anul 2010.

La sfârşitul anului 2010, a luat parte în trupă, solistul Dragos Podină, iar în 2011 percuţionistul şi toboşarul Seby Micu. Ambii, prin experienţa şi prin dăruirea lor, au contribuit foarte mult la noua faţă a trupei Incognito şi la show-ul din concer-tele lor live. În scurt timp au adăugat repertoriului multe piese rock, retro, latino sau piese româneş-ti, cunoscute de toată lumea şi chiar muzică de club sau hip hop, pentru a creea o atmosferă de party.

„Dorim ca cei prezenţi la concertele noastre să se distreze pe muzică din tinereţe, pe piese vechi sau pe muzică nouă, care a fost sau este în topuri. Încercăm să împăcăm pe toată lumea şi cred că în ultimii doi ani am reuşit să cântăm muzică de toate genurile şi pentru toate vârstele, la toate tipurile de evenimente, în cluburi, pub-uri, în concerte de deschidere ale unor artişti ca Smiley, Loredana sau Voltaj.” ,a precizat Andrei.

Anul 2012 a fost unul bun pentru trupă, cu multă muncă şi seriozitate aceştia reuşind cu aju-torul lui Bogdan Muresan (Sorel de la Cassa Loco) să-şi înregistreze piesa „Clipe” în studioul său din Bistriţa, piesa fiind ascultată pentru prima dată în Austria, cu ocazia ”Romanian Sky Days” din data de 1 decembrie. În paralel au lucrat şi la cea de-a doua piesă, tot împreună cu Bogdan, aceasta nu-

mindu-se „Un pas în faţă”.Piesa „Clipe” a fost prezentată publicului în

concertul pe care l-au susţinut în deschiderea tru-pei Voltaj, concert organizat cu ocazia Târgului de Crăciun din Cluj Napoca în Piaţa Unirii. „Ştiam că vom avea parte de un public numeros şi de aseme-nea pretenţios, având în vedere că majoritatea au fost fani ai trupei Voltaj. Din fericire pentru noi , reacţia a fost pozitivă, lucru care ne dă foarte multă încredere pe viitor.”, a declarat Andrei.

Lansarea oficială a celor două piese „Clipe” şi „Un pas în faţă” va avea loc vineri , în data de 21 decembrie 2012, la Bermuda’s Pub din Cluj Napoca. Piesa „Un pas în faţă” va fi ascultată cu această ocazie în premieră.

„În 2013 sperăm că cele două piese vor fi cu-noscute pe plan naţional, iar dorinţa noastră este să facem un videoclip şi un album.” ,a mai precizat Andrei.

Andreea Cătană

Trupa Incognito: „Un pas în faţă”