Od n metru anticMihai EminescuNu credeam s-nv a muri vrodat;Pururi tnr, nfurat n manta-mi,Ochii mei nlam vistori la steauaSingurtii.

Cnd deodat tu rsrii n cale-mi,Suferin tu, dureros de dulce...Pn-n fund bui voluptatea moriiNe'ndurtoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.Ori ca Hercul nveninat de haina-i;Focul meu a-l stinge nu pot cu toateApele mrii.

De-al meu propriu vis, mistuit m vaiet,Pe-al meu propriu rug, m topesc n flcri...Pot s mai re'nviu luminos din el caPasrea Phoenix?

Piar-mi ochii turburtori din cale,Vino iar n sn, nepsare trist;Ca s pot muri linitit, pe mineMie red-m!