33

Despre...

"Muntele meu Carmel” o carte bună, chi-ar foarte bună. Poate pentru că e o culegere antologică. Este Bianca Marcovici be meitava*. Mă refer aici la poezie. Poeta e cum o ştim cu toţii, un puternic, viguros şi neastâmpărat tempera-ment liric. O egocentrică dezmărginită totuşi din eul ei puternic, deschisă către lume cu o anumită generozitate dominatoare şi capricioasă. Ştie că este dotată şi îşi expune harul în văzul lumii, să se ştie despre ea că este Poeta. Să ştie o lume că ea există. Şi că e muziciană, ingineră la Hevrat haHaşmal*, şi bunică, şi are kviut*, şi că este „Ana Blandiana a Israelului”. Iat-o definin-du-se într-un Autoportret-monolog:

„în zodia mea: / racul e un mediocru, autodi-dact, / mamă perfectă, soţie ideală, prietenă sinceră, / urăşte din suflet când e cazul şi de-finitiv, se răzbună! / Reuşeşte în viaţă foarte greu dar, ajunge sus în piramidă, / prin muncă! / Dăruieşte nimicuri, talentele apar târziu şi le pune în valoare. / Părăseşte tot la un simplu gest când se simte nedorit. / Preferă apele tulburi!”

Şi încă un autoportret liric, completându-l parcă pe primul:

„Păstrându-mi apartenenţa / la izvorul inimoşilor / la filonul stării de a fi cuvânt / răscolind în omul pământ / în lutul care se mulează pe mine / îmi ia forma /neînghiţindu-mă totuşi / revelaţia cuvântului, vederea…/../ radiază star-ea de aşteptare / acordul, armonia, visul / cli-poceala simţită a apei / resemnarea poemului, / de a mă cunoaşte vocea a secat / renunţarea sofisticată a poetului fără punct”

Poate tot un autoportret, reprezintă şi aceste versuri, cu adresare spre sine: „Eşti ca un paratrăznet / Culegi fulgerul / Şi mi-l transformi / În artificii-curcubeu / Peste podul meu de vise / Înger din jumătate de Zeu” Iar despre lirica sa, citez: „Scările mele poetice / care urcă pe faianţa peretelui / mereu din faţa mea / ca din pământ / odată am să ajung acolo / unde zăpada mi se va lipi de pleoape / iar tu mi-ai văzut visul din somn!” De sub sterilul cotidianului, din zgura vieţii monotone, extrage minereul preţios şi cizelează bijuterii din cuvinte simple, naive, can-dide, bătăioase. Luptătoare însă cu garda mereu deschisă, îşi asumă riscul rănilor. Iat-o aproape de pamflet:

„Unii te folosesc ca un fel de paravan / pentru

lipsa lor de discernământ, pentru răfuielile lor per-sonale, / şantajul, îi eşti dator… / Amestecă zece nume celebre în şapte rânduri, / insinuări de pe Dunăre, apoi uită, uită… / îţi intră pe fereastră, în blog pentru nu ştiu ce semnal de carte apatic / expediat la alte zeci de reviste… / urcându-se pe umerii tăi! / Tu rămâi „ţap ispăşitor”, nu poţi să-i eviţi, / îţi pierzi personalitatea / libertatea, te sufocă / pe toate undele, te sterilizează.” Cu cine se răfuieşte? Sunt „bastarzii cuvintelor închişi în colivie”.

Scrie despre ei, în continuare: „Sunt masochiştii virtualului / care-şi pun poze cât mai mari, / „tineri bătrâni” de 70 de ani, care se autoflagelează, / îşi pipăie cuvintele prin oglinda spartă. / Sinceritatea lor vulgară…de insomnie previzibilă. / Pentru că nu-şi iau medicamentele, / tratamentul…drogul fufelor!” „cârtiţe, cârtiţe.”

E o pătimaşă dar prin contrast, e în stare de sensibilităţi de mare fineţe. Îşi dovedeşte ra-finamentul poetic şi subtilitatea sofisticată a îmbinării sensului cu emoţia în „Lumina lui Nich-ita Stănescu”:

„După Nichita / a rămas un mormânt alb / şi-n el a fost îngropat un singur cuvânt, / poate o literă, poate o silabă. /../ Doar un glas răscolitor pe un marş funebru / şi ritmul, paşii…care se pierd undeva într-o văgăună / neumblată, doar o fantă… / dar cum v-am spus / doar un singur cuvânt a fost îngropat: / „PUNCTUL”

Iată un splendid distih, ca un micro-poem în sine: „Am strâns muntele Carmel în braţe / până s-au făcut scrum amintirile”.

Iată şi această sugestivă declaraţie lirică a vârstei:

„Neconstrâns legământ de toamnă. / Flori căzânde. / Uscături plimbate pe caldarâmuri. / Vârsta mea alerga înapoi / să prindă mărul neputred. / Nici o competiţie. / Întoarcerea se în-trerupe semeaţă.”

Bianca Marcovici e o prezenţă nu foarte comodă, dar, foarte interesantă, incitantă, pasionantă chiar, şi prin toate acestea, necesară şi valoaroasă. Inconfundabilă ca orice poet adevărat.

*kviut -permanent- în ebraică*be meitava- într-o formă bună-în ebraică*HH- Societatea de Electricitate

Note de lectură de ZOLTAN TERNERPREZENTARE DE CARTE LA I.C.R. TEL- AVIV

Bianca Marcovici