— Neică Ghiţă, ce zici de popularitatea mea? — Dragă Lupule, bagă de seamă: nu te lăsa prea jos,

că'ţi intră steagu în ....curte! Desen de A. Murau

F U R N I C A Anui al XV, No. 18, Luni 29 Martie 1920

Innaintarea Ofiţerilor

Cum avem trei guverne: unul aici, altul la Cluj şi unu la Chi­şinău; cum avem două Camere: una la Ateneu şi alta la clubul de la Asloria; cum avem două jelii de romîni: unii vechi, „ob'garhi", şi al­ţii „noui", cu Oaie, Ploaie, Oăină, Petică şi Bivol în frunte;— tot aşa avem, în regat, două legi de în-naintare pentru ofiţerii cari au fost mobilizafi pe vremea războiului.

Găsiţi că e paradoxal, jiind-că aşa suntefi dumneavoastră, cititorii, — dar adevărul pe care'l înşir eu aici este evident

Cele două legi, ori legea, unică, cu două fete, însă, ca templul lui

Janus, împarte pe ofiferi în două categorii: una, categoria celor cari, luînd parte la toate luptele din pri­ma zi a declarărei de războiu, au căzut răniţi ii, prinşi prin spi-taluri, bolnavi, la i vazia duşmani­lor, au fost căutaţi pînă s'au vinde­cat şi duşi, po nrmă, în captviia e. Aceştia, sunt oropsifi pentru că, într'unul din lagăre, s'au găstt cîfi-va cari au crezut sau cari s'aa făcut că cred ticăloşiile debitate de Sturza.

Aceşti foşti prizonieri n'au fost, conform uneia din laturile hgei, nici înnaintaţi nici judecaţi, ca să se aleagă neghina din grîu — ci, suspecfi, stau, nici morţi nici vii, sub privirea dispreţuitoare a pu­blicului dar cu galoanele atîrnate a chepiu,

Cea-l-altă felie, o compun în par­te fericiţii cari, tocmai cînă erau să intre în foc, s'au retras în Mol-jdova, pe la etape ori pe la alte servicii sedentare — căci cei cari s'au bătut, au rămas, în mare parte, pe cîmpul de luptă.

Acestora li s'au dat cîte două grade pentru timpul cît, ca d. Fcl-coianu, spre pildă, au fost casieri,, la teatrul din Tecuciu — şi acum, în timp de pace, sunt ameninţaţi să împlinească stagiul pentru al treilea grad dela 1916 pînă acum,

Nu era destul, dar, că Romînia, grafie vitejiei ce a arătat, e îm­părţită în: „vechiul regat", Tran­silvania, Bucovina şi Bas rabiu — fiecare cu guvern ţi cu monarh a parte; acum avem şi oştirea îm­părţită în: ofiţeri cari au primii ră­ni, şi cari sunt lăsaţi sub ruşine— şi ofiţeri dintre cari mulţi nu pu­teau, în rolul pe care'l îndeplineau

la războiu, să capete de cît cel mult guturala, şi cărora democra­ţia le dă ranguri '/ onoruri.

Cu această arbitrară demarcaţie a breslelor sociale, am rămas în-napoia Rusiei—căci acolo cu toate ticăloşiile bolşevismului, profesorii, milionarii şi pahonţii, top, una sunt în fata lui Trotzki, om eminamente „nou, de şi se închină la Testa­mentul „vechia".

Feldwebe î l

— ORIGINALE —

Copoîii de s t r a d ă . El e bătrân şi-i poartă Sâmbetele

de mult (poartă omul ce poate!). Ea e tânără şi habar n'are că el să ţine mereu după ea şi ar vrea... E chiar natural ca un om fără dinţi să râv­nească la carne fragedâ.de pul. Căci ea e încă pui... pui de gâscă!

Până ieri s'a mulţumit s'o urmă­rească dela distanţă, satelit viu ai cărui nervi se întindeau de câte ori rochia ei se întindea strâns pe corp, desenându-i formele. Noroc că nu i-a plesnit rochia, căci ar fi plesnit şi el.

Ieri, însă bătrânul erete, apro-piindu-se de nevinovata-i prada, i-a fololit printre gingiile văduve de dinţi:

— Domnişoară, dacă nu mă'nşel... Da, domnişoară, sunt şease luni de când vă cunosc!

—- Pe mine, domnule ? ! — Sunt şease luni de când în

fiecare zi vă vorbesc... şi numai as­tăzi mi-aţi răspuns! In liecare zi avem „rendez-vous"...

— Cu mine, domnule?! — Da, domnişoară ! In fiecare zi

mâ'ntâlnesc cu fotografia d tale care e expusă în vitrina urni? fotograf de pe calea Victoriei. Şî dacă ai vrea... visui meu... Fii soţia mea, d-şoară!

— Te-aş luă cu plăcere, moşuîică, dar nu'mi stă bine în doliu!

Bătrânul copoi a făcut stânga-'n-prejur şi s'a oprit tocmai pe bule­vard, la BSile Eforiei, unde abia-ahia

şi-a vent în fire sub ploaea bine­făcătoare a unui rece duş.

* Rezon !

Client vechi, dinnainte de război. Continuă să mănânce la acelaş birt tocmai fiindcă a făcut campania şi şi «nt'-l a mâncat viermii.

D'aproape o lună, în amintirea timpului petrecut în tranşee, la prânz şl seara regulat se roagă:

— Costică, dă'mi o doi bă de fasole!

Unicul individ care poartă frac fără să danseze, i-a răspuns cu aceeaş regularitate, pnn aceleaşi cuvinte:

— Nu există ! — îmi pare rău, Costică : m'a

apucat aşa un dor de fasole 'albă ! Când crezi c'o să fie ?

— Eu ştiu ! Di'pă care dialog, clientul co­

manda alt „fel", înghiţindu'I cu des-gustul bolnavului obligat să ia me­reu aceeaşi doctorie.

Eri, ca de obicei : — Costică, dragă : dă'mi o ciorbă

de fasole ! Unicul individ care poartă frac

f*ră să danseze, se supa'ră : — D-le Popescu, până la zece

Mai să nu'mi ceri. — De ce s'aştept până ia zece

Mai, Costică ? — Fiindcă atunci se trage tu­

nurile !

Convorb i re ştiinţifică.

„Pomezile"—popular: untură par­fumată — servesc farmaciştilor ca să se... pricopsească. Alchimiştii, naivii alchimişti, căutau „piatra filosof.:Iă" cu care să transforme orice metal în aur ; spiţeri, mai ingenioşi, au găsit „pomăda", cu ajutorul căreia strâng... aur.

întrebuinţarea pomezei — indife­rent numele cu care a fost bote­zată — variază ia infinit, ca şi ca­priciile femeei, principala ei clientă. Ss zice că pielea obrazului femeesc ar muri de... de... *hai sâ'i zicem : de foame, dacă cel puţin dimineaţa,

F U R N I C A 3

Ia sculare, şi seara, înainte de cul­care, n'ar fi uns cu nu importă ce soi de pomadă. în acele momente critice, figura iubitei aduce foarte mult cu capul gras al unui măcelar imberb, lac de sudoare.

Pomadă se'ntînde pe piele ca mo­cirla la mahalale, după o pioae to­renţială. Precum noroiul astupă gău­rile, ea nivelează pielea, scăpând'o — aşa scrie în „prospect" — de di­feritele „cuperozităţi" neplăcute la vedere şi foarte disgraţioase pentru o femeie care vrea să fie vecinie frumoasă. (Uff!)

Se întâmplă, foarte des, ca efec­tele pomezei să nu corespundă aş­teptărilor. Vina e a terenului. Pre­cum o sămânţă care încolţeşte per­fect la munte, moare de anemie la şes, tot astfel o pomadă poate să fie eficace... în nasul inventatorului!... pe-o piele şi vătămătoare pe altă piele. De exemplu:

Eream la baea dc aburi. Unul din cei despuiaţi sbiară Ia altul, în ace-laş costum:

—Aoleo, nene Vasilică, da' de când ţi-a crescut pe piept atâta păr ?

— De când, fără să vreau, am vărsat pe mine pomăda cu care ne­vasta îşi dă pe buză ca să nu'i crească mustăţile !

Nae D. Ţăranu

Ori deputat ţărănist a strigat în par lament : «Cântă Cio­

cârlia, boerilor, şi ţărani n'au încă pământ !»

Partidul ţărănesc face mare caz de vorbele astea. Alţii însă fac mare haz şi constată că, odată cu c ocârlia, a cântat cu­cuveaua, cucuveaua pe ruinile faimosului bloc parlamentar.

Cncuveaua a cântat, şi acum

urla Lupu şi'şl rânjeşte dinţii ameninţător spre generalul A-verescu şi spre Tron.

La consfătuirea fostelor ma­jorităţi, un orator a propovă­duit chiar asasinarea generalului Averescu (citiţi darea de seamă din «Ţara Nouă» ziarul ţără­niştilor), însuşi d. N. Iorga a ameninţat pe Regele cu tulbu­rări sângeroase, iar nenea Mi-halache (care vrea să fie un soi de surogat de Kogălniceanu) a înfricoşat pe toţi câţi nu'i sunt partizani cu băţul ce mai ră­mâne din steag si smuls de a-părâtorii ordine!.

Sperăm că revoluţia cu care ne sperie necăjiţii oameni de mai sus nu e decât o mani­festare de râţoîală a unor minţi înfierbântate de tragi comica pă­ţanie ce au pătimit, fiind repe­ziţi delà guvern, într'un mod cam «sans façon», recunoaştem. E o boală care, vorba ăluia, trece cu apă rece...

ă ne aşteptăm ca mâine bru­tarii să mărească iarăşi pre­

ţul pâinei. -— Am venitără la putere,

dom'le ! striga unul din ei de­unăzi.

— Cum aşa ? — Apoi nu'i poreclesc unii

pe general Averescu «Boulan­ger?» Boulanger, pe franţu­zeşte nu 'nsemnează «brutar» ? E d'ai noştri, va să zicâ...

a o reprezentaţie recentă delà Teatrul Naţional, un mora­

list sever se arăta foarte in­dignat de toaleta extrem de de­

coltată a unei doamne din lojă. — E aproape goală, dom­

nule ! se scandaliza pubî cui spectator

— Pardon, — răspunse un vecin de stal ,—doamna în ches­tie este singura îmbrăcată cum se cuvine.

— ?! ? — Nu ştii ce se joacă astă-

searâ ? — Ba da, «Baia Domniţei»,

piesa d-lui Râuleţ. — Foarte natural, deci, ca

doamna să vie la teatru în co­stum de baie !

riutre noii prefecţi vedem fi­gurând şi pe domnul Cioc.

Se putea sâ stea Ia guvern general Averescu fără Cioc?

Asta ar fi însemnat că ' l a ras... de Ia putere.

a Bursă, cel mai scandalos tripou din Bucureşti, câţiva

«remizieri» şmecheri au ruinat într'o zi mai mulţi posesori de acţiuni, tunzându'i şi mulgân-du'i ca pe nişte oi proaste, prin jocui lor aşa zis «a la baisse», adică vânzând cu preţ scăzut anumite valori, determinând şi pe alţii să vândă la fel, şi cum-părându-le tot ei spre a Ie re­vinde cu preţuri ridicate.

Ce dreptate are bătrânul pro­verb :

Capra «baisse» şi oaia pate ruina.

Gheorghe B i c i u ş c a

Numărul viitor va fi p u s în vânzare Vineri, 2 Aprilie 1920.

„ F u r n i c a " 12 p a g i n i 1 leu

>

RĂZBUNARE POSTUMA — Iţi pare bine fiindcă am spus c'o să mori? — Fireşte, d-!e doctor: o să crape de necaz farmacistul!

Desen de F. Şirato

Anul XV. No. 17. Vineri. 26 Marile 1920 F U R N I G A

f 0 J * C l i IMPRESII DIN TIMPUL INVAZIEI

NOTE DE OM NECĂJIT

Cu chiu, cu vai, trenul a ajuns, în sfîrşît, ia Brăila, după 72 de cea­suri, Aici a fost băgat pe o iinie moartă şi ţinut trei zile. Bolnavii mu-riau de foame. Unul dintre ei, un avocat din Bucureşti, care avea un picior rupt, a oferit din buzunarul lui pentru hrana soldaţilor, pînă cînd a isprăvit cîte parale avea. Atunci, prinzînd un moment pe felceri cînd treceau cu madamele să se urce în automobil ca să se ducă la chef, a început să le vorbească aşa în cît şi pietrele ar fi roşit. Medicii, însă, groşi de obraz, nici nu s'au sinchisit.

De mila răniţilor, infirmiera a tre­buit să se duca la cantina tuşească şi să cerşească ceva de a le mincări pentru bieţii soldaţi. Muscalii, aîlînd cum sunt trataţi camarazii de arme, au adus, Ia vagonul nostru, căldări cu ceaiu şi turnau răniţilor — pe cînd surorile de caritate le oferiau farfurii cu bucăţele de zahăr.

Dupâ'^trei ziie, bărbierii şi mada­mele s'au întors dela serviciu — şi trenul a plecat Ia Galaţi. Printre răniţi era unul ale căror dureri into­lerabile nu se puteau suporta de cît cu injecţii de morfină. La ţipe­tele bolnavului, infirmiera a mai de­ranjat odată pe brutele cari petreceau la odaie — dar a primit răspunsul stereotip:

— Lasă-mă în pace, că te arunc pe fereastră!

Şi copiii noştri, clnd au plecat la hotar, 'şi închipuiau că duşmani Ie sunt cei de peste graniţă...

22 Noemvre. Locuitorii capitalei citesc:

PREFECTURA CAPITALEI

Ordonanţă

N§i, general Musteaţi, prefectul Capitalei, ordonăm cele ce urmează:

la intrarea în Capitală a arma­

telor Imperiale germane, toţi locui­torii bărbaţi şi femei vor avea o purtare cuviincioasă, oferind cu bună voinţă găzduirea de care vor avea trebuinţă.

Porţile şi uşile vor fi deschise-Ori cine, bărbat s'au femee, tînăr

ori bătrîn, care se va deda la acte ce ar aduce o insultă armatelor Imperiale, precum: împuşcături cu vre'o armă de foc ascunsă, arun­care de ori ce fel de lucruri cum şi ameninţare cu vorba ori cu ge­stul, va fi imediat pedepsit cu în-puşcarea.

General Musteaţi Bărcănescu, artistul liric, îşi aştepta

lamilia dela Buzeu. Văzsnd că trecuse de mult ora

ultimului tren, s'a culcat, omul, după ce stătuse de vorbă cu madame Goldenberg, proprietăreasa casei. Spre ziuă se pomeneşte cu un glas spart:

— Aprinde lampa, domnu Burca-nesc!

— De ce, madame ? întreabă omul, buimăcit de somn.

— Aprinde lampă, că a venit dumnelor.

Se scoală Burcănescu, aprinde, face niţică regulă în odaie ca sâ'şi primească neamurile — şi, după ce aşteaptă cîte-va minute, iese afară ca să vază de ce nu vin.

Nu era, însă, nimeni, nici pe scară nici în curte—nici trăsură la poartă.

Intrigat, intră în casă. N'apucă să stingă luminarea, şi iar aude glas:

— Aprinde, domnu Burcanesc, că a sosit.

— Cine dr^cu a sosit, madame? că nu văd pe nimeni.

— Dumnelor? — Care dumnealor ? — Dumnelor, jirmanii! Afară, tntr'adevăr, luminat ca ziua

—îh capitală, unde nu se mai aprin­sese felinarele de astă vară.

Invazia Ostrogoşllor 23 Notmbrle. Pe la 11 ceasuri di­

mineaţa, patrulele nemţeşti mişună pe Cafea Victoriei.

Procopiuiese de la Independenţa, şi cînd zăreşte prima cască ger­mană, pune mîna ia inimă, păleşte şi se rezeamă de zid. Cînd revine la conştiinţă, zice, plîngînd :

N'am avut nici norocul sa mor înainte de a vedea dv:zăstrul ărei!

Un batalion romin de infanterie trecea pe cheiul Dîmboviţei—şi tot atunci seocora, în marş-marş, un escodron de rojiori pe Bulevardul Dreptului.

In faţa ciubului liberal, o gardă nemţească prinde patru soldaţi ro-mîni şi vrea sâ-i dezarmeze. Soldaţii se sbat. Intervine Titu Popovici, a-jutor de primar, şi-i sfătuieşte sa nu ma reziste.Oamenii predau afmde şi pornesc, plîngînd, escortaţi de ger­mani.

In clipa aceasta ajunge, venind din spre Cotroceni, o patrulă cală -reaţă, compusă uintr'un sergent* şi cîţi-va soldaţi, romîni.

Innapoi! strig sergentului ; vă prind nemţii.

Sub ofiţerul se Întoarce spre trup:!, dă un ordin scurt şi, cmd pun pin­teni cailor, pornesc, în nainte, în aşa furios galop, în cît germanii doar cu ochii îi mai puteau ajunge.

Pe la 3 după amiazi se ocupă cur­tea palatului.

Armata e primită cu flori, afarS>

în stradă, de colonia germană şi a-usiro maghiară.

Jidanii şi jidanciie, în haine de săr­bătoare, oferă soldaţilor buchete si, în elan de patriotism jirman, sărută gîtul cailor.

Printre pămînienii cari se afirmă jîrmani, notez pe d. Aisimann, care, îa curtea palatului, oferă nem­ţilor ţigări, pe cînd muierea le dă fiori.

Dojenit de Hitsch, un negustor modest, de ce face aşa păcat, Aisi­mann repiică :

— Es sind duch meine Lcndsleiîte. Magazinul lui Vaptier nu se mai

vedea de covoare şi steaguri nem­ţeşti.

Akxianu, sub director la minis­terul de industrie, pi'nge pc trotea-rul cd-l-alt, în dreptul lui Oiobrau.

F U R N 1 C A

In fruntea procesiune! cu flori şed, ca nişte mironosiţe compromise în r oaptea de nuni?, diaconisele, acele piftane imunde cari, sub pretextul că slujesc pe Christos, abuzează de ne­vinovăţia clinilor, cînd rîrdaşii sunt dehulajf, şi-i deprind cu năravuri con­tra naturei.

Călugăriţele acestea formează, de-a dreptul, o anexă a armatei active a tata tonilor.

In dosul monomului acesta de „boites a chaude pisse" seînşiruiesc, în haine de gală şi în atitudinea o-mutui fericit pe care '1 sguduie vo­luptatea, Keulauer, Martin, Bald, Rietz, doctdral Emil Fîscher şi toţi citi, veniţi ca servitori, s'au îmbogăţit aci şi pai'că s'au frămîntaf aşa cu po­pulaţia băştinaşă în cît, împâmînte-n'ţi, nu se mai gîndea nimeni să le smintească originea.

Dincolo, lingă Poştă, în faţa ote­lului Central, ovreicile din Calea Văcăreşti şi artistele exotice cărora ii se deschisesră uşile penitenciarului, aşteptau, gătite, cu coşuri de flori să primească pa aliaţii învingători.

At t de mare e mulţimea celor tş ţi întru întîmpînarea trupelor im­periale, de şi Panaitescu operase atît de inteligent în cît să nu mai rămîe nici iin strein în capitală, în cît seara, la masa episcopului catolic, Mackensen nu 'şi a putut ascunde desgustul pentru lipsa de demnitate 3 , . romîniior.

Cind 1-a desluşit prelatul că în turma de nedemni nu e nici un ro-mîn, feldmareş ilul a tăcut un cap de care s'a speriat anturajul. De aceea, a doua zi, n'a fost surprins nimeni cînd a ailat câ Mackensen a respuns cu pcorul delegaţiei de ovrei cari se duseseră să ceară, ca credincioşi Germaniei, drepturi şi, deocamdată, slujbele ai căror titulari plecaseră la Iaşf.

— Miine, să aveţi ocazie, ne vin­de ţi şi pe noi cum vindeţi pe ro-mîni, azi, le-a spus generalul — şi a încheiat, în jîrmană:

— Afară 1 Seara, pe stradă, e ceva mai multăi

lume de cît ia Zece Maiu, cînd se face retragere cu torţe—dar nici un romîn.

Panaitescu arestase ori dusese la forturi pe toţi «streinii. Cine, dar, sunt aceşti entusiaştl patrioţi germani şţ unde stăteseră atîta amar de vreme, cît capitala era pustie!

Mai tîrziu, se explică aglomerat ia. Se deschisese Văcăreşti! şi se năpusti­seră tn Bucureşti femeiie publice, hoţii, Sebastian şi cel-l-alt amic al lui Ver-zea apoi Kohen şi Aftalion, faliţii, precum şi sumedenia de spioni nemţi, ovre!, bulgari, unguri şi nevinovaţii duşi de Rafail Ia Domneşti.

Dar în primul moment ?

24 Noembrie. O nouă ordonanţă poliţieneasca. Mustaţă porunceşte că „tinerii cari au luptat In armatele duşmane : romînă, franceză, engleza, rasă ori italiană, să se prezinte la Cercul Militar ca să se constituie pri­zonieri."

Şi ordonanţa încheia cu clişeu! că, acei cari nu se vor supune, vor fi pedepsiţi—la caz, împuşcaţi.

25 Noembrie. Se repetă ordonanţa cum că tinerii romîni cari au luptat în armata duşmană a regelui Fer-dinand, să se prezinte spre a se constitui prizonieri — şl factumul e aşa fel redactat în cît să nu mai lase nici o îndoială că vagmistrul care '1 semnează este stupid, ignar, cu a-lurl de cioban si cu educaţie de hamal.

Şi se duc toţi cîţi au fost sur­prinşi aici—afară, se înţelege, de Sto-ian şi de cinci-şase giovini, graşi, rumeni şi pomădaţi, adăpostiţi la Crucea Roşie, unde 'şi curăţă un­ghiile toată ziulica şi fac critica celor de pe front.

Griguţă, prensul, întrebat de un cunoscut cum de n'a plecat spre alte orizonturi, a avut o vorbă plină de spirit cinic:

— Cum, să plec tocmai acum, cînd pot şi eu să umblu liber pe stradă !

Germanii au făcut, în Bucureşti, nvazie, alaltă-ieri. 23 Noembrie.

Azi, 25, au apărut deja cărţi po­ştale scrise în jargon, cărţi poştale pe cari Arosovici, un tipograf jăr-pelit, a tipărit un himn de bun sosit pentru armatele nemţeşti...

A sear?, la Zografi, cel mai pri­mejdios şef de spioni, steteau, la masă, cîţi-va ofiţeri bulgari. Cătina şi Kar-nabar/ Ie citeau, în., franţuzeşte, discursuri prin cari le aduceau la cu­noştinţă bucuria ce s'a simţit în Bu­cureşti la vestea că sosesc ei ca musafiri.

Bulgarii se uitau cu atenţie mare ia ceea ce spuneau oratorii — dar au plecat, pe urmă, fără sâ'şî ia ziua bună de ia cei cari îi primiseră cu atîta solemnitate.

Ghiţă Petrescu, avocatul, care e din Giurgiu, unde 'şi au aşezarea /£amaba#-ii, n'a fost surprins de bu­curia oratorului bulgar, dar, ascultînd logosul... franţuzesc, se dedea de ceasul morţii că cel-l-alt n'a trecut pe la cabinetul Iui, pe cînd era ju­decător, cu ocazia plecărei lut îte America...

— Pînă azi nu'şi ar fi isprăvit pedeapsa la care'l osîndeam eu cînd cu „poliţa de asigurare", zice, cu necaz, simpaticul avocat al lui Da-vidovici.

Wappner, cei cu magazinul de sti­clărie din Calea Victoriei, socoteam că nu e ovreiu. De aceea 'mi era; inexplicabil faptul că ieri, cum spu­sei mai sus, dughiana lui Wappner nu se mai zăria, la intrarea nemţilor,, de sub pădurea de steaguri germane.

Nu tot aşa mă intrigă purtarea unui oare care Bucov, un fel de avocat din Bulevardul Pake Proto-popescu. Acesta, cu tot numele-i slav, e jidan cataftd-şi atunci înţeleg de ce eş'se în balcon cu flori şi înaopa pe soldaţii teutoni cu cofeturi şi cu ţigări.

Arhibald Aceste „note" au început Ia No. 89. Cu tnceputul anului XV, „Porcii" a-

pare regulat câte două pagini la f lecare număr.

F U R N I C A 7

R O M A N Ţ A DEPUTATULUI ŢĂRĂNIST

—Se cântă pe aria "Adio" de Eminescu—

D'acum nu voi mai asculta Cum în chimir îmi sună Cinci mii de lei diurna mea, Cinci mii de lei pe lună.

Mă'ntorc in satul meu sărac La cârciumile mele, Şi voi visa, bând basamac, Cognac Măriei trei stele,

Ca şi Adam gonit din Rai Voi plânge o vecie Al Capitalei vesel trai Ş'a mea deputăţie.

Eri petreceam pe la bodegi Cu dame ş'aproponturi, Iar azi nevasta, mă'nţelegi, Mă va trata cu ghionturi.

Vai, chilipirul nu'l mai., pup, Duc iar boii la iarbă, Ne-au mâncat fripţi un doftor lup Ş'o namilă cu barbS.

Dar la năsosu-ăla cu cioc Ce'i ghinăral la Ligă Am să mă bag şi la el „bloc", Să scap de mămăligă!

Prinful Ghyţza

GURA LUME!

De cînd nu mai e presă — căci cea cu zulufi nu face pentru romîni— şi de cînd, în parlament, nu se mai lucrează de cit cu huo ! uideo ! la oase '.—istoria nu se mai poate scrie de pe documente oficiale ci va să se înşghebe îmbinînd, aşchie cu aş­chie, landârile ţtşnite din vorbăria de la mahala.

In această situaţie, aidoma cu cea de pe cînd stăpîneau aici, cu ma-hera la brîu, înaintaşii d-lui Fere-chide, în această situaţie, n'avem, pentru a ne înjgheba letopiseţele, de cît gura lumei.

Sa ne luam, dar, de pe acest is-vor autentic şi să înregistrăm ce morfoleşte ea.

Ci-că d. Mihalache, ministrul A-griculturei, ar fi spus, în Cameră, că

dumnealui nu se teme de bo'şevism dacă bolşevismul ar aduce cîte o moşie pentru fie care mahalagiu îm­brăcat cu zeghe şi cu îţsri.

Intru cît, dar, d. Mialache este, în ce priveşte uniforma, leit cel că­ruia bolşevismul i-ar da un dome­niu, eu, ciocoiul de la oraş, mă tem — că n'am curajul ministrului de la domeniu — mă km ca nu cum-vad. Mialache, secundat de Oaie, de Pioaie de Găină, de Bivol şi de Lupu, să ne aducă pe Rakowskl— numai aşa d'un panplezir.

Ci-că, apoi, d. St. Pop, Mihaiu Popovici şi Vasiie Go'.diş, trimişi de Transilvania ca să proptească, aid, idealul naţional şi sa ne moralizeze pe noi cei din regat, au cumpărat, din Budapesta, coroane cu patru de un leu, şi le au schimbat, la minis­terul dliii Vlad, cu un leu coroana— operaţie pe care d. luliu Maniu, pre­şedintele Conziliului Dirighent, a gă­sit-o oablă şi propice finanţelor Ro-mîniei Mari', finanţe cari 'de la d. Ozvadă purced pe "calea înfîorirei.

Ci-că, pe urmă, lucrătorii lui Mos-covici de la făbricele Vulcan, Wolf şi Lemaitre, cer, ca să nu se puie în grevă, să ii se plătească Dumi­nicile şi sărbătorile cînd nu lucrează — şi să li se plătească cu cîte : 400 de lei săptămîna, pentru e i ; muierilor, cu cîte 320 de lei, şi ţui­cilor, tot ai lor, cu 150 de lei pe săptâmînă — săptămîna inglezeoscă, adică de 44 de ore.

Făcînd acum socoteala, ajungem la rezultatul că lucrătorul care are numai doi copii şi o singură ne­vastă în fabrică, are, cu el ia un ioc, 870 de lei pe săptâmînă, sau, pentru cinci zeci şi două de săptâ-mîni ale anului, 44,240 de lei de familie.

Scoţind, acum, din calendar, cinci zeci şi două de Duminici şi tot a-tîtea sărbători, remîne anul de 265 de zile, sau 44 de săptămîni.

Pentru aceste 44 de săptămîni, ceea ce reprezintă munca de un an, o singură familie, a unui singur lu­crător, reclamă, dar, 44.240 de lei— ceea ce revine la peste două zeci de lei ceasul, chiar pentru dama şi pentru fie care dintre mormolocii lu­crătorului.

Se zice că primul prezident al Curţii de Casaţie, cînd a făcut so­coteala şi a văzut ce e gata docto­rul Moscovici, de pe sugestia d-lui Lupu, să acorde lucrătorilor ca să

aplaneze greva, a convocat secţiile unite şi, cu fesul pe cap şi cu ma-loîea de cardinale, a zis: .

— La fabrica lui Wolf, domnilor, ca fochîşti la maşină—căci, cu leafa pe care ne o dă guvernul, ne mor pruncii de foame !

Ci-că în momentul cînd scriu a-ceastă pagină de istorie a veacului d'asupra căruia răsare căciula d-lui Iorga, sunt tratative între consilierii înaltei Curţi şi hamalii de ia Le­maitre cari, iscodiţi de oamenii lui Trotskî, nu primesc „cuiu străin în casă".

Ci-că, în fine — gura iumsi ştiţi că numai... pămîntul o astupă! - ci-că d. Inculeţ. marele duce al Basara­biei, tăgăduieşte autenticitatea inter-viewului pe eare '1-a acordat unui ziarist în privinţa grevei lucrătorilor tipografi şi a pretenţiei lor de a cen-sura articolele din presă— interview in care pentru prima oară vorbeşte d. Inculeţ ca om cu obraz.

Şi apropos de desroinţirea ce 'şi dă ministrul Basarabiei, Mache, care e dracul gol, îmi soune, în bobote:

— Dacă a vorbit ca om cu o-braz cum era să fie adevărat inter-viewul. domnule ? Par'că eşti copil şi dumneataîe !

D e m o c r i t

Omul care „n'are timp"

E frate bun cu «omul g ră ­bit»,—ştiţ i acela pe care ' l în ­tâlniţi pretutindeni, foarte a-ferat, consul tându-ş i în toată clipa ceasornicul , schiţând s a ­lutări repezi, şi când te în ­tâ lneş te opr indu-se numai pen­tru a-ţi da încredinţarea, pe care nici gând n'ai avu t să i-o cer i : «Scuză, dragă , mă grăbesc» —pentru ca să ' l î n ­tâlneşti apoi iar, peste o ju­măta te de ceas , sgâ indu-se la ace laş galantar cu ciorapi de damă, sau a l tă marfă de care nici gând n 'are să cum­pere, şi nici măcar nu-1 mai interesează.

8 F U R N I C A

Omul care «n'are timp» e de obicei o rudă, un prieten, un om căruia i-ai făcut v r eo ­da tă un serviciu, şi te crezi îndreptăţ i t a te aş tep ta dela el la ceva aş işderea . Ceea ce însă n 'are să urmeze nicio­dată , fiindcă omul aces ta . . . «n'are timp».

Astfel, eu am avut de a face cu un personagiu pe c a ­re am să-1 încondeez aicea, fără să-1 numesc, —nu pentru ca să-1 cruţ pe el, ci fiindcă, vorba a c e e a : numele lui se chiamă legiune. Acestui per ­sonagiu i-am cerut un s e r ­viciu de nimica; — eu sunt provincial, şi am nevoie, din când în când, ca to t r o m â ­nul, de câte o intervenţie la Cen t ru ;—as t a e totul , aface­re de un sfert de ceas. La care, a ş t ep tând rezultatul, d u ­pă trei săp tămâni aflu dela un amic comun, precum că personagiul în chestie nu mi-a putut îndeplini comisionul, fiindcă... «n'a avut t imp».

— Bine, puşlama,—îmi zic eu, vă zic dumneavoas t ră , şi pe aceas tă cale îi zic şi lui, — stai să- ţ i spun eu atunci cum şi ce fel n'ai avut t imp tu, măgaru le ,— (cenzura îmi va trece expresia , şi eu o voi menţ ine)— ca să-mi îndepl i ­neşti unica mea ruga re :

— N'ai avut t imp, în ţe leg, dimineaţa când (nu se mai putea numi dimineaţă) te-a i sculat ursuz după şedin ţă prea prelungită de poker din ajun, ca să- i cauţi pricina nevestii , dela nişte ciorapi rău cârpiţi, pentru ca să nu»ţi

caute pricină ea, dela buna cârpeală cu care sosiseşi a -casă la ore indecente . (Nu garantez că din aceas tă e x ­plicaţie n 'a ieşit şi o câ rpea ­lă reciprocă).

Un ceas te -a i ciorovăit cu ea, şi dacă erai om cu minte puteai să ţi-1 cruţi, ca să-1 pui la activul acelui biet sfert de ceas pe care ţi-1 reclamam eu, pen t ru o afacere, p o a t e mai puţin in teresantă , dar în to t cazul mai urgentă .

N'ai făcut-o . T e - a i dus mai depar te , la cafenea, unde c e a ­iul e mai puţin afumat decât Ia domiciliu. Ai căsca t gura pe fereastră, ai răsfoit ziare şi reviste ce nu te interesau nici măcar cât acest articol pe care-1 citeşti acuma fiind­că n'ai nimic a l tceva mai bun de făcut ; — şi te-a i dus în t r eaba ta .

Nu zic, — t reaba ţ i -o faci bine. Dar îi dai zor s'o i s ­prăveşt i cât mai curând. I a ­răşi bine. E bine când e bine ; —Ieşi dela redacţ ie , — te ur ­măresc în gând . Aştepţ i t r a n -vaiul, sau .. .ce? (Doresc ca nevas tă - t a să nu citească a -ceste rânduri) . Nu ştiu ce a ş ­tepţi , — dar ştiu că pentru micul meu comision pe care l'ai putea îndeplini acuma, «n'ai timp».-—Cum dracu o să ai t imp, când dup'amiazi ai angaja tă o par t idă de «che -min de fer» care a re să d u ­reze — cum vedeţi d u m n e a ­voastră că merg trenurile a c u ­ma—cel puţin până la ora... dela care înainte orice om nu mai poa te avea alt timp, d e -

Piesa şi bumaşca O piesa de 5 lei*. Oii aţi uitat figura Banilor cti grei? — Mergea încet, deadura La împrumut: când iată In urma ei, fardată. S'a întâmplat să vie Bumaşca de 1000 Zburând cochet pe sus Şi'i zise piesei: — Ia „Priveşte-mă: eu na's „Ca tine-aşa de grea „Şi totuşi te întrec „In preţ ds-atâtea ori..." — „Aşa e, bani uşori „Cârpiţi şi plini de jeg* Răspunse piesa „Voi, „Nu scoateţi din nevoi, „Ci faceţi viaţa grea. „Deci tot noi „Bani greoi „Din lăzi nt'am ridicat „Să uşurăm pe Stat. „Şi fulgul, dragă, zboară „Insă nu se mănâncă".

Morala:

Ca-a banului povară Un Stat devine stâncă.

Irmilic

cât ca să se desbrace dacă cu aceas t ă operaţ ie nu s'au însărcinat de mai nainte p a r t -nerii dela c lub, — sau chiar şi a tuncea,— şi să se arunce în bra ţe le lui Morfeu, — la o oră desigur prea târz ie , ca să te mai poţi gândi la ceva... despre ce te rugase amicul de depar te .

Ei da,—n'ai t imp, n'ai timp. T e - a m înţe les . Şi ca dovadă es te că n 'am să mai încerc de-acuma înainte să mai r ă ­pesc ceva dintr 'un timp a tă t de bine şi de inteligent î n ­t r ebu in ţ a t .—Aş mai a d a o g ă : — «Să-mi scrii!» vorba lui Mitică, — dar mă tem că şi aicea o să-mi r ă s p u n z i :

—«N'am timp!» Ion AmărStu

VIMT DE PRIMĂVARA — Ionică, ce stai: nu vezi că mi-a căzut c iorap»? — Nu pot. fa : mi's manile ocupate!

Desen de V. Şirato

10 F U R N I C A

— ADAPTĂRI. —

Doi eroi. — Ce te scoii ?... Vrei să pleci ? — Mă duc, drSguţo. Astăseară

ire'oue să mă culc mai de vreme, că mâine am ireabă'n piaţă: v/eau să'mi cumpăr o cutie cu pudră,

— Ca mai sta?, soro... — Nu se poate... — Dacă nu pleci, am să'ti po­

vestesc ceva frumos.,: d'alea care'ţi plac ţie.

— Bată-te pâîdalnicu, Zoiţico ! Până acum staşi ea o mironisiţă, fără să spui o vorbă.

— Zău are sa'ţi placă ! — Bine, draguţo, îţi fac şi hatâru

ăsta: uite că stau. Madam Dumiirescu îşi reia locul

pe scaun, după ce mai întâi a avut grije să'şi ridice rochia la spate, ca să nu se şifoneze.

Madam Vasîlescu s'aşează pe ca­napea, începe :

— In seara sfinţilor mucenici, ne-am culcat mai de vreme ca nici-odat?. De! nu mai erea iarnă şi vream c'a doua zi primăvara să nu ne gă­sească cu obraji obosiţi.

„Am închis peste tot. Ştii, în ma­halaua noastră pungaşii mişună ca păduchii de lemn. Am pus zăvorul la poată, am încueat coteţul cu găini şi înainte de-a mă sui în pat, am răsucit şi cheia de două ori în broasca uşei.

„Pe la miezul nopţei, sud câinele dm curte : ham! ham! Şi pe urmă a tăcut. După cine a lătrat, nu ştiu, căci am adormit din nou.

„Mai târziu, sud sgomot chiar supt pat. Visez, îmi zic eu; şi mă ghemv.esc în plapomă.

„Alt sgomot. Ce să fie? Curgeau sudorile depe mine ca la baea de aburi. Să strig la Vasilescu, care dormia în alt pat, vizavi de mine ? Dar dacă hoţu sare din ascunză­toare şi mă strânge de gât înainte

ca bărbatu-mtu sa'mi vie în ajutor ? — Teribil, soro; parcă ai fi la

cinematograf! • — Neavând încotro, tac şi ascult...

Alt sgomot şi mai mare. Atunci, decît să mor de frică, aşa cum eream, cu plapoma în cap şi cu inima cît un purice, mă dau înce-tinel la marginea patului, scot capul, mă uit şi văd două picioare goale ieşite de subt pat. Pasămite hoţu, ca să nu'l auzim noi, îşi lăsase ghetele în curte. M'aplec şi'l înhaţ sdravăn cu amândouă mâinele de picioare...

— Prinsesesi hotu! — De unde, soro ! Ereau picioa­

rele bărbatului meu care auzise sgo-motuî mai |de vreme şi se vârâse subt pat înainte de-a mă deş­tepta eu!

* Viaţa lor...

Aproape în fiecare zi se'ntâinesc mai la aceeaşi oră în dreptul vitri­nei celui mai bogat bijutier din Ca­pitală.

La spatele geamului, pictat încă de ultimile muşte ale toamnei tre­cute, câteva lanţuri antidiluviene, resturi din lanţul cu care celebrul

• tata Noe îşi ancora vestita-i corabie. Cutiile cu inele şi cercei de bri­liante au dispărut... în buzunarele milionarilor de după război.

Aproape în fiecare zi se'ntâinesc în faţa aceleeaşi vitrine goale şi suspină ca lângă un coşciug în care zac de veci defunctele lor speranţe.

— Maşer, de ce n'am fost noi cuminte ? Dracu ştia c'o să scum­pească atât de mult giuvaericalele ?

— E-he! — oftează cealaltă: de ai şti ce ţi se întâmplă mâine, ai prefera să mori azi! Dar bun e Dumnezeu: se'ntorc ele vremurile bune.

— E vorba că până atunci, mun­cim noi din greu ?

— Parcă nu munceşte toată lu­mea î

Şi cocotele să despart, fiecare apucând drumul bătătorit din ajun.

Ieri, cea mai în vârstă s'a mirat: — Aoleo, dragă, ce'ţi sunt ochii

asa umflaţi ? — Păi să vezi : aseară m'am cul­

cat mai de vreme... pe la ceasurile nouă.

— Aşa de mulţi invitaţi ai avut ?!

Şi mâine, şi poimâine, [şi'n toate zilele, vor veni să suspine în faţa aceleaşi vitrine golită de bijuterii, ca lângă un cuşciug în care zac de veci defunctele lor speranţe.

*

Mitică strategul. Europa a trăit câţiva ani de cel

mai pur eroism antic. Câte fapte vi­tejeşti, de-o parte şi alta, rămase anonime pentrn vecie, îngropate odatâ cu cei cari le-au săvârşit! Apoi, ca după orice carnagiu, au sosit corbii: după război am căzut pradă negustorilor speculatori! Pa­sărea lugubră mănâncă până se sa­tură, ciugule din câteva hoituri, pleacă croncănind, având în vedere că muzica înlesneşte digestia. Hră­păreţul negustor-speculator e mai statornic: rămâne locului până ne roade şi easele; iar dacă pleacă, în­tâmplător, până la cimitir pune de-i cântă muzica militară... ca să ne strice nouă digestia!

Afară de aceste două categorii: eroi şi bandiţi,mai există una: ino­fensivii. Au trecut prin lupte, vioi, ca primele raze cari se strecoară dimineaţa în odae prin perdelele cu găurele ale ferestrelor. Numai por­tul le-e altfel; glasul cu care'şi po­vestesc isprăvile e acelaş pe care-1 întrebuinţase ca civili să se toc­mească cu zarzavagiul din piaţă.

Unul, demobilizat de curând, isto­riseşte la cafenea nu ştiu ce asalt groaznic, în care soldaţii s'amesfecau cu baionetele ca un tort de Ciucalată cu fisticuri.

— Cu toate acestea, eu mi-am cruţat băeţii : din fiecare companie de o sută de oameni n'a murit decât câte unu.

Mitică intervine :

F U R N I C A 11

— L'ai fi putut economisii şi p'ăsta: de ce să omori bietul sol­dat degeaba ?

— Cum mă, afurisituîe ? — Făcând companiile de nouă­

zeci şi nouă de oameui ! *

Un supers t i ţ ios . Boleşte de mult — că şi medicii

se miră de unde are atâţia bani ca să le plătească vizitele.

Se pricopsise muncind cinstit: nici odată n'a vândut marfa cu mai mult de sută la sută câştig. Şi când să se bucure de viaţă, hop nenoro­cirea ! Unde a răcit, cum a răcit, nici un doctor n'a fost în stare sâ'i explice. Destul că'n prezent corpul îi arde ca o clădire neasigurată.

Desperat/a chemat şi pe Răpciugă. Emminentul savant i-a spus, verde: — Mâine cu siguranţă mori. — Ce e mâine ? — Luni. Negustorul se'nfioară : — Aoleo, d-le doctor, n'ai putea

sâ'mi prelungeşti viaţa cu douăzeci şi patru de ore ?... De-o iau de Luni, toată săptămâna o să'mi meargă prost.!

Nae D. Ţăranu.

Ultime Informaţiuni O nouă grevă în perspectivă. Dar mai întîiu să recapitulez pe

cele două precedente — fiind-că de a lucrătorilor tipografi nu îndrăz­nesc să mă atihg, de teama censurei :

a fost una, a lucrătoriior morari, carf au refuzat să mai frămînte pli­nea pînă nu se va reprimi domni­şoara prinsă că furase făină;

a fost, a doua, a funcţionarilor de la tramvaie, cari n'au mai vrut să asasineze pe trecători dacă direcţia nu primeşte in serviciu pe încasa­torii dovediţi ca au mîna lungă.

Acum, partidul „ordiaei sociale" pregăteşte o grevă cu urmări sen-saţionale. Se fac insistenţe pe lingă muncitorii din valea Prahovei să în­ceteze lucrul dacă nu se dau Băncii Romîneşii terenurile petrolifere ale Statului ca să îmbogăţească „prin noi înşi-ne", pe aceia dintre curtenii

d-lui Vintilă Brătianu cari, cu toată inundaţia permiselor de export, au rămas tot la primele milioane.

Charité bien ordonnée commence ab ego.

Funcţionarii lăsaţi de „familie" si indigitezs pe d. Bontescu în tainele ministerului de industrie, ca să mear­gă oblu li ancheta parlamentară, funcţionarii aceştia au primit, de Ia cei prepuşi de d. Al. Const. P. la serviciul de Aprovizionare, un stoc de stofe, ca să-şi acopere goliciunea cu preţ de fabrică, acum cînd căl­dura prematura') sileşte să-şi ducă jarpanaua în Tîrgul Vechiturilor.

Şi fiind-că funcţionarii aceştia, se­dentari prin însăşi natura profesiu-nei lor, au avut vreme să-şi vază şi de ale casei, sunt mai mulţi acum, sub acelaş acoperămînt, de' cît erau înnainte de războiu.

Din pricina asta, funcţionarul are nevoie de mai multă stofă de cît avea pe cînd era celibatar. Şi tocmai din pricina asta nu se prea ajunge cantitatea dată de Aprovizionare, care a socotit de pe state — şi n'a avut în vedere pe cei cari aşteaptă, în bătătură, să se înfiinţeze la pensie pînă la majorat,

In aşa condiţii de penurie, 'mi-am explicat deunăzi prezenţa, printre a-ceşti funcţionari, a unei doamne din „familie" — cum 'mi-am explicat şi tonul ostil cu care'i spunea unul dintre cei pentru cari nu se mai a-junsese stofa:

— Bărbatul dumitale, doamnă, a cheltuit 300.000 de Iei ca să se alea­gă în Ilfov. N'avea de cit să nu can­dideze — şi'ţi putea cumpăra o fa­brică de stofe cu paralele astea!

Ssptămîna trecută se răspîndise vestea că Trotski ne-a făcut pro­puneri de pace.

O „anumită presă", presă din care oamenii „noui." 'şi-au fă .ut organe oficioase, au desminţif vestea.

Un deputat a interpelat, în Ca­meră, pe ministrul care îndeplinea rolul de surogat al preşedintelui de consiliu — şî d. Popescu n'a răs­puns nimic.

Acum se ştie precis: Trotski a propus pacea şi stăpînirea noastră a in/rat în vorba.

Două amănunte curioase — de şi ' naturale: muscalii n'au trimis gu­vernului propunerea, la Bucureşti, ci d-lui Vaida, la Londra ; de altă parte,

de la Londra nu din Bucureşti s'au expediat parlamentari, ia Varşovia, ca să trateze cu Racowskî. Ca de­legaţi, sunt trimişi: d. Bodnărescu, bucovinean — şi d. Văluţă, basara­bean.

Romlii, cum vedeţi, nu e nici unui Se vede că d. Manlu n'are încredere în „oligarhie" — şî cei din lumea „nouă" n'au, la Virşovia, nici un mijloc să dea graiu gînduriior,

. $ Steagul intră azi în polemică cu

d. Inculeţ, cu privire la concepţia bolşevicului basarabean pentru le­gea' agrară faţa cu organizaţia de Stai unitar a regatului rom în,

Şi organul „progresist" se întinde, vorbind de „obrazul" potentatului basarabean, Ia amănunte cari scă­paseră „Epocei" pe cînd făcea con­ferinţe zilnice asupra acestui ţar in partibus.

Aşa de departe merge ziarul d-iui Marghiloman cu respectul pentru natura1, în cît nu uită să spme că, înnainte de votui pentru alipirea Ba­sarabiei, au fost, intre d-sa şi dic­tatorul de ari al Moldovei de peste Prut, tocmeli cari n'avecu nimic de a face cu idealul naţional.

Fiind-că-- congresul de la Londra n e a luat şlepurle găsite Ia Buda­pesta dar ne-a recunoscut drepturile asupra Basarabiei, pot acuma, fără teamă de a primejdui interesele na­ţionale, să spui ca, din cîte ştiu eu, o Iecuţică să fi apăsat condeiul re­dactorul articolului din Steagul — şi ţîşniau 45.000.000 în obrazul d-lui Inculeţ.

Dar, discret, organul d-lui Marghi­loman n'a făcut-o. O s'o facă, sper, Crăciun, la Epoca —- Crăciun, care, pentru a trece pe bolşevici la ne­murire, a devenit zugrav de firme, de la o vreme. "'; |

Reporter

Fiind singura hâ r t i e ce am putut găs i la Oficiul de v â n z a r e Leiea , sun tem ne-voiţ i să a p ă r e m în forma­tul de fa tă .

Nnmărul viitor va fi pus î n vânzare Vineri 2 A p r i l i e 1929

Tipografia NICOLAE STROILA. Calea Victoriei No. 113

In tramvai. — Dragoste Ia bătrâneţe in ultimul timp, ziarele au anunţat că ă. Marghiloman

ar intra în guvern, ca ministru de finanţe.

— Mergi cu mine? —- Mersi, Alecule, m'ai mai trădat odată!

Desen de A. Muma