Download - Controlul Calitatii Prod de Org Vegetala
CONTROLUL CALITATII FRUCTELOR
1. Vişine
Bogat in elemente nutritive, saruri minerale, si vitamine cum ar fi: substanta uscata 13,9-23,2%,
zaharuri 5-19%, acizi organici 0,9-4,9 mg%, K, P, Mg, Ca, vitamina PP, E, B1, B2, caroten etc.
Elementul Prune proaspete%
Apă 85,200
Calorii 55,000
Proteine (N x 6,25) 0,790
Lipide (total) 0,620
Hidraţi de carbon (g total) 13,010
Celuloză (fibre) g 0,600
Substanţe minerale
Ca 4,000
Fe 0,100
P 10,000
Mg 7,000
K 172,000
Na 0
Zn 0,100
Cu 0,043
Mn 0,049
Vitamine
A 32,000
Acid ascorbic (mg %) 3,300
Tiamină (mg) 0,430
Riboflavină (mg) 0,096
Niacin 0,500
Acid pantotenic (mg) 0,182
Vitamina B6 (mg) 0,081
Folacin (mg) 2,200
2. Cireşe - fructele de cires contin: substanta uscata 10,8-24,7%,
zahar total 7,7-16,8%,
aciditate totala 0,49-1,3%,
substante tanoide 0,6-1,3%,
substante pectice 0,06-0,36%
vitamina C 6,51%, A 0,5 mg%, B1, E, Ca, K, P, Fe
3. Nucile- miezul de nuca constituie un aliment complet si concentrat continand:
substante grase (52-70%),
substante proteice (12-25%),
zaharuri (5-25%)
substante minerale (1,3-2,4%),
Valoarea energetica a unui kg de miez de nuca este echivalenta cu: 1 kg paine + 0,5 kg carne +0,5 kg
cartofi + 0,5 kg peste + 0,5 kg prune uscate + 1 kg pere, asigurand 6364 calorii.
4. Caise- caisele conţin: apă 79-88%,
zahăr total 8,40-15,20%,
aciditate titrabilă 0,56-1,86%,
proteine 0,73%,
pectine 0,30-0,88%,
substanţe tanoide 0,03-26%,
cenuşă 0,28-0,93%,
raportul zahăr-aciditate 8,40-23,70%
valoare energetică de 21-77 cal.%;
conţinutul în vitamine: 7 mg vit A; 10 mg vit C; 0,06 mg vit B1; 0,3 mg vit B2; 6 mg vit PP;
săruri minerale: K, 300 mg; P, 23 mg; Ca 15 mg; Mg, 11 mg; S, 6 mg; Na, 5 mg
5. Piersicile - fructele conţin: 82-91% apă,
17-18 g substanţă uscată,
5-12 g zahăr total,
0,3-1,4 g aciditate titrabilă, exprimată în acid malic,
0,4-1,3 g proteine,
0,2-0,7 g pectine,
0,02-0,4 g tanoide,
0,3-0,7 g cenuşă.
Dintre glucide conţine: glucoză 1,47%, fructoză 1,0%, zaharoză 6,6%. Conţ. în vit. este reprez. de ac.
ascorbic 5-8 mg/100 g, vit B1 (0,03), B2 (0,05), B6 (0,90), A (0,30), E (0,43) mg/100 g.
Dintre elementele minerale conţine: 230 mg/100 g K; 22 mg/100 g P; 10 mg/100 g Mg; 8 mg/100 g Ca; 2
mg/100 g Na; 0,6 mg/100 g Mn; 0,4 mg/100 g Fe; 0,05 mg/100 g Cu; 0,02 mg/100 g Zn.
Valoarea energetică este de 29,0-64,0 cal%.
Legume şi fructe proaspete
Legumele şi fructele sunt produse alimentare de origine vegetală. Datorită valorii nutritive,
calităţilor gustative şi a gradului ridicat de asimilare de către organismul uman, ele sunt recomandate
şi utilizate pe scară largă în alimentaţie, în stare proaspătă sau conservată.
Caracterizarea nutritivă a legumelor şi fructelor proaspete
Locul important ocupat de aceste alimente în hrana omului este determinat de faptul că ele constituie
importante surse de glucide, vitamine, săruri minerale şi alte substanţe formate în procesul de
fotosinteză şi care au un rol benefic pentru organism.
Legumele şi fructele proaspete au un conţinut ridicat de apă (75-95%) care le conferă starea de
frăgezime şi prospeţime pe tot circuitul tehnico-economic.
Glucidele existente în proporţie de 75% din substanţa uscată sunt reprezentate în mare parte de
zaharuri simple, uşor asimilabile (glucoză, galactoză, fructoză), de amidon (cartofi), celuloză şi
hemiceluloză (în coajă). Poliglucidele existente favorizează digestia şi asimilarea şi contribuie la
reglarea tranzitului intestinal.
Prezenţa glucidelor simple în legume şi fructe contribuie la scurtarea perioadei de păstrare a
acestora în reţeua comercială, deoarece zaharurile simple sunt substanţe organice uşor descompuse
de enzimele proprii sau de cele ale microorganismelor care se găsesc pe coajă, rezultînd modificări
biochimice nedorite.
Aproape toate legumele şi fructele conţin cantităţi importante de vitamine: vit. A, vit. C (pentru
care legumele şi fructele sunt sursele naturale de bază), B1, B2, vitamina P şi acid pantotenic;
de asemenea, unele conţin şi vitaminele liposolubile E şi K, provitamina D, vitamina B6 etc.
Cele mai bogate surse de vitamina C sunt: fructele citrice, cătina, măceşele, coacăzele negre,
ardeiul, guliile, salata verde, legumele vărzoase, căpşunile şi altele.
Conţinutul de vitamine din legume şi fructe este influenţat în timpul păstrării de acţiunea oxigenului şi
de temperatură, înregistrîndu-se pierderi în cantităţi variabile.
Legumele şi fructele sunt surse importante şi pentru unele substanţele minerale (Ca, Mg, Na, K,
Fe) care contribuie la menţinerea echilibrului acido-bazic în organismul uman. Legumele de la care se
consumă frunzele (salată, ceapă verde, pătrunjel, spanac, leuştean etc.) au un conţinut mai ridicat de
calciu şi fier.
Acizii organici sunt alţi componenţi importanţi ai legumelor şi fructelor: acidul citric (predomină
cantitativ), benzoic, succinic etc.. Prezenţa lor influenţează proprietăţile gustative ale fructelor şi
legumelor cît şi procesul de păstrare, deoarece mulţi acizi organici au acţiune antiseptică, reducînd
activitatea enzimatică; unii acizi (oxalic, malic) influenţează negativ utilizarea calciului din hrană (îl
blochează în oxalaţi şi malaţi).
Proteinele se găsesc în cantităţi reduse, dar în forme uşor asimilabile de către organism (albumine,
globuline, flavoproteide etc.).
Legumele şi fructele mai conţin în cantităţi variabile şi uleiuri eterice, fitoncide, substanţe
tanante şi pigmenţi.
Uleiurile eterice imprimă legumelor şi fructelor un miros specific, chiar la concentraţii foarte mici.
Fitoncidele sunt substanţe cu efect bacteriostatic şi bactericid care anihilează eventuala
microfloră dăunătoare de pe traiectul gastro-intestinal. Cele mai răspîndite fitoncide sunt: alicina
( ceapă, usturoi), sinalbina (din muştarul alb), sinigrina (în muştarul negru), tomatina (în tomate) etc.
Substanţele tanante contribuie la formarea gustului, culorii, exercitînd şi o acţiune conservantă.
Pigmenţii determină culorile specifice diferitelor legume şi fructe. Principalii pigmenţi sunt carotenul
(din morcov), licopenul (pigmentul roşu din tomate, ardei etc.), clorofila (pigmentul din legumele şi
fructele de culoare verde), pigmenţii antocianici (de culoare roşie, violetă sau albastră din struguri,
sfeclă, varză roşie, mure).
În tabelul 1 sunt prezentate principalele componente chimice pentru cîteva dintre legumele şi
fructele consumate frecvent.
Denumire Apă Glucide Protide Celuloză Cenuşă
Legume
Tomate 93-95 1,9-4,0 0,6-1,0 0,6-0,8 0,6
Castraveţi 96-97 1,0-2,0 0,5-0,8 0,3-0,6 0,4-0,8
Ardei 87-93 3,3-8,0 0,7-1,9 2,2 0,5-0,7
Vinete 92-93 2,2-5,4 0,7-2,3 0,8-0,9 0,5
Varză albă 91-93 3,5-4,3 1,2-1,5 1,0-1,7 0,3-0,8
Conopidă 90-93 3,0-4,6 2,0-2,7 0,91 0,8-0,83
Ceapă 86-89 9,4-10,0 1,0-1,4 0,7-0,8 0,5-0,6
Ţelină 87-90 4,8-9,0 1,2-2,0 1,0-1,4 0,9
Morcovi 88-92 5,8-8,2 0,7-1,2 0,7-1,3 0,6-1,0
Mazăre 74-77 12,015,5 6,0-7,2 1,5-2,2 0,9-1,1
Fructe
Mere 78-93 3,0-15,0 0,1-0,4 0,8-1,0 0,2-0,5
Pere 78-88 6,0-14,0 0,4-0,7 1,5-2,6 0,2-0,4
Piersici 80-89 6,0-16,0 0,5-1,0 0,46-0,62 0,3-0,6
Prune 76-92 3,0-15,0 0,5-1,0 0,30-0,87 0,3-0,7
Caise 78-93 3,0-16,0 0,8-1,1 0,96-1,12 0,421,12
Struguri 76-88 9,0-20,0 0,5-2,3 0,4-0,5 0,5-0,7
Căpşuni 83-93 3,0-10,0 0,060,1 0,2-0,8
Cireşe 78-96 10,017,0 0,5-1,2 0,32-0,46 0,300,60
Lămîi 85-88 0,9-9,1 0,3-1,0 0,5-0,6
Banane 69-79 11,012,0 0,8-2,2 0,18-0,78 0,641,60
Ananas 75-89 8,0-18,0 0,40,52 0,48-0,54 0,5-0,53
În conţinutul unor legume şi fructe se mai găsesc şi glicozide (substanţe formate dintr- un
component glucidic legat de un rest neglucidic) cum sunt: solanina (cartofi, tomate verzi, vinete),
amigdalina (în sîmburi de caise, vişine, prune), sinigrina (în hrean) etc. Ingerate în cantităţi mari,
acestea pot provoca intoxicaţii grave.
Partea comestibilă a legumelor şi fructelor diferă de la o specie la alta şi poate fi reprezentată
prin: rădăcină, tulpină, bulbi, tuberculi, frunze, fructe, muguri etc.
Clasificarea legumelor şi fructelor proaspete
Clasificarea legumelor şi fructelor se face după anumite caracteristici comune ale acestora
(caracteristici botanice, compoziţie, mod de utilizare etc.) (tab. 2 şi tab. 3).
Tabelul 2 Clasificarea legumelor
Grupa Denumirea uzuală Denumirea ştiinţifică a plantei
Legume bulboase Ceapă
Usturoi
Praz
Allium cepa L
Allium sativum L
Allium porum L
Legume curcubitacee Castravete Cucumis sativus L
(bostănoase) Dovlecel Cucurbita pepo L
Pepene verde Citrullus vulgaris L
Pepene galben Cucumis melo L
Legume solano- Ardei Capsicum annum L
Solanum licopersicum L
Solanum melongena L
Legume frunzoase Lobodă Atripiex hortensis
Salată Lactuca sativa L
Spanac Spinacea oleracea L
Legume păstăioase Fasole păstăi Phaseolus vulgaris L
(păstăi şi capsule) Mazăre Pisum sativum L
Bame Hybiscus esculentus L
Legume rădăcinoase Morcov Daucus carota L
Pătrunjel Petroselium sativum var. tuberosum
Pastinaca sativa L
Păstîrnac Raphanus sativus L
Ridiche Beta vulgaris L
Legumele bulboase sunt reprezentate de ceapă, usturoi şi praz. Acestea se consumă pentru bulbul
bogat în substanţe nutritive cît şi pentru frunze, cînd sunt tinere. Bulbul este o tulpină falsă, mult
dezvoltat la ceapă şi usturoi şi bogat în uleiuri eterice, în fitoncide precum şi în vitaminele C, E şi
din grupa B.
Legumele bostănoase includ castraveţii, dovleceii, pepenii verzi şi galbeni. Sunt bogate în
glucide şi vitamine (Bi, B2, C, provitamina A etc.). Fructul lor se foloseşte cînd a ajuns la
maturitatea de consum sau la cea fiziologică (pepenii).
Legume solano-fructoase. Tomatele, ardeii şi vinetele fac parte din aceeaşi familie botanică,
avînd fructul reprezentat de bace cărnoase cu caracteristici comune. Sunt legume valoroase din punct
de vedere alimentar, foarte plăcute la gust fiind consumate pe scară largă în stare proaspătă.
Legumele frunzoase se consumă pentru conţinutul mare de vitamine (B1, B2, C, caroten), săruri
minerale (spanacul se distinge prin frunzele sale bogate în fier) şi hidraţi de carbon. Din această
grupă fac parte: spanacul, salatele, loboda şi andivele.
Legumele păstăioase (fasole, mazăre, bame) se consumă sub formă de păstăi verzi sau boabe
proaspete, uscate sau conservate. Ele au cel mai mare conţinut de substanţe proteice, amidon,
vitaminele B1, B2, C, provitamina A precum şi săruri minerale bogate în calciu, fosfor şi fier.
Sfeclă roşie Apium graveolens L
Ţelină
Legume tuberculifere Cartof Solanum tuberosum
Legume vărzoase Varză albă Brasica oleracea, var. capitata, f.
alba
Varză roşie Brasica oleracea, var. capitata, f.
ruba
Varză de Bruxelles Brasica oleracea, var. gemnifera
Conopida Brasica oleracea, var. botrytis
Gulia Brasica oleracea, var. gongylodes
Legume condimentare Cimbru Saturega hortensis L
Leuştean Levisticum officinale
Pătrunjel Petroselium sativum, var. foliosum
Mărar Anethum groveolens
Hrean Armaracia rusticana L
Tarhon Artemisia dracunculus
Alte legume Ciuperci albe
cultivate Psalliota campestris
Sparanghel Asparagus officinalis
Legumele rădăcinoase includ morcovul, pătrunjelul, păstîrnacul, ţelina, sfecla şi ridichile. Partea
comestibilă o formează rădăcina. Pătrunjelul şi ţelina se cultivă şi pentru frunzele puternic aromate
datorită uleiurilor eterice conţinute. Morcovul este considerat cea mai nutritivă rădăcinoasă
datorită conţinutului ridicat de caroten şi vitamine.
Tabelul 3 Clasificarea fructelor
Grupa Denumirea uzuală Denumirea ştiinţifică a plantei
Fructe seminţoase
(pomaceae)
Mere
Pere
Gutui
Pirus malus
Pirus comunis
Cydonia vulgaris
Fructe sîmburoase
(drupaceae)
Caise
Piersici
Prune
Cireşe
Vişine
Armeniaca vulgaris
Prunus persica
Prunus domestica
Cerasus avium
Cerasus acida
Fructe nucifere
Nuci
Castane comestibile
Alune
Migdale
Juglans regia
Castanea sativa
Corylus avellana
Amygdalus communis
Fructele arbuştilor
fructiferi
Struguri
Afine
Coacăze
Căpşuni
Zmeură
Fragi
Mure
Vitis vinifera
Vaccinium myrtillus
Ribes rubrum
Fragaria grandiflora
Rubus idasus
Fragaria vesca
Rubus morus
Fructe tropicale
Ananas
Banane
Curmale
Ananas sativus
Musa paradisiaca
Phoenix dactylifera
Fructe subtropicale
Lămîi
Portocale
Grapefruit
Mandarine
Smochine
Citrus limonium
Citrus aurantium
Citrus grandis
Citrus nobilis
Ficus carica
Legumele tuberculifere sunt reprezentate în principal de cartofi. Cartoful reprezintă partea
îngroşată a extremităţilor tulpinilor subterane în care se acumulează substanţa de rezervă, care este
în mare parte amidonul; la acesta se adaugă şi unele substanţe proteice şi vitamine (în special vit C).
Cartoful constituie materia primă de bază în industria alcoolului şi a glucozei. Conservat prin
deshidratare, sub formă de făină de cartof, este folosit ca adaos la fabricarea pîinii, pentru gustul
plăcut şi prelungirea prospeţimii acesteia.
Legumele vărzoase sunt valoroase din punct de vedere alimentar şi se consumă pentru căpăţîna lor,
în stare proaspătă (ca salată), conservată prin murare sau inclusă în diferite reţete de preparate
culinare. La gulii se consumă tulpina îngroşată, relativ sferică.
Legumele condimentare aparţin diferitelor familii botanice şi se disting prin conţinutul bogat în
uleiuri eterice, fiind utilizate pentru îmbunătăţirea gustului şi formarea aromelor în industria culinară
şi cea a conservelor.
Ciupercile se deosebesc de celelalte legume prin faptul că sunt lipsite de clorofilă ; corpul lor este
alcătuit din miceliu, picior şi pălărie şi se înmulţesc prin spori. Sunt apreciate pentru valoarea lor
nutritivă, respectiv conţinutul în proteine, subst. minerale (K, Fe, Ca, Mg, Na), vit. (A, B, C, D).
Aprecierea calităţii legumelor şi fructelor proaspete
Pentru aprecierea calităţii legumelor şi fructelor se au în vedere următoarele caracteristici: forma,
mărimea, aspectul epidermei şi miezului, consistenţa, gustul, suculenţa pulpei, autenticitatea soiului,
starea de prospeţime, de sănătate şi curăţenie, gradul de maturitate etc.
Autenticitatea soiului se verifică pe baza unor caracteristici tipice (formă, mărime, aspectul
cojii, consistenţa pulpei felul şi numărul seminţelor etc.) prin comparare cu soiurile din mostrele de
referinţă, mulaje, planşe, descrieri etc.
Forma variază în funcţie de specie, soi, grad de maturare, condiţii de mediu, fiind dată de natura
organului plantei (cilindrică, ovală, sferică etc). Cunoaşterea formei este importantă pentru pregătirea
condiţiilor de ambalare, sortare calibrare, transport etc.
Mărimea legumelor şi fructelor prezintă variaţii mai mari faţă de celelalte caracteristici. Deşi
este specifică anumitor soiuri, ea poate varia destul de mult în funcţie de condiţiile pedo-climatice
sau tehnologiile aplicate. Aceste variaţii schimbă raporturile dintre părţile structurale ale fructului,
modificînd valoarea nutritivă şi randamentele de prelucrare. Mărimea este considerată un criteriu de
calitate pentru comercializarea sau industrializarea legumelor şi fructelor, procedîndu-se la
sortarea lor şi încadrarea în clase de calitate care ţin cont de mărimea fructului. Mărimea se
defineşte, după caz, prin diametru, lungime, lăţime, grosime, greutate, volum, număr de bucăţi
la kilogram etc.
Culoarea se datorează prezenţei diferiţilor pigmenţi în coaja sau chiar pulpa fructului. Aceştia se
găsesc în proporţii diferite în funcţie de specie, soi, condiţii agropedoclimatice, gradul de maturare.
De asemenea, intensitatea pigmentaţiei poate fi influenţată şi de către unii factori externi precum
lumina, temperatura, umiditatea atmosferei, profilul nutritiv al solului. Culoarea serveşte la
stabilirea autenticităţii soiurilor şi la evaluarea gradului de maturitate.
Consistenţa sau fermitatea structuro-texturală reprezintă rezistenţa opusă de legume şi
fructe la acţiunile mecanice şi evoluează pe măsura maturizării legumelor şi fructelor,
diminuîndu-se către momentul recoltării. Ea serveşte la stabilirea momentului şi a modului de
recoltare, ambalare, transport, la stabilirea duratei de păstrare în stare proaspătă şi a metodei de
prelucrare industrială. Determinarea consistenţei se face cu aparate speciale (penetrometre,
maturometre) iar rezultatele se exprimă în kgf/cm2.
Gustul este una dintre cele mai importante caracteristici ale legumelor şi fructelor. El este specific
pentru fiecare specie şi soi, fiind determinat de conţinutul şi raportul între glucide, acizi organici,
substanţe tanante etc. Intensitatea maximă a gustului se obţine numai dacă la recoltare, legumele şi
fructele au atins gradul optim de maturitate care favorizează ulterior procesele biochimice
răspunzătoare de desăvîrşirea gustului.
Suculenţa pulpei este condiţionată de gradul de maturitate, starea de turgescenţă, specie, soi,
condiţiile de recoltare şi păstrare şi constituie un criteriu important pentru dirijarea legumelor
şi fructelor spre anumite forme de consum şi prelucrare industrială.
Starea de prospeţime se apreciază senzorial, după gradul de turgescenţă, fermitate şi aspect,
fiind determinată de durata şi modul de păstrare al legumelor şi fructelor.
Starea de sănătate şi curăţenie constituie condiţii de calitate deosebit de importante. Legumele
şi fructele proaspete trebuie ă fie sănătoase, neatacate de boli sau dăunători, curate, fără corpuri
străine.
Prezenţa pedunculului constituie o caracteristică de calitate pentru unele specii de legume
(ardei, castraveţi, vinete, bame) sau fructe (căpşuni, cireşe, vişine etc.). Absenţa acestuia
permite pierderea suculenţei, lezarea integrităţii pulpei şi favorizează alterarea mai rapidă a
legumelor şi fructelor.
Sortarea, ambalarea şi păstrarea legumelor şi fructelor proaspete.
Sortarea este o operaţie foarte importantă care se impune a fi efectuată înainte de ambalarea şi
dirijarea produselor pentru păstrare. Ea are rolul de a separa produsele pe clase de calitate după
însuşirile generale şi specifice prevăzute de standarde.
Ambalarea are ca scop principal protecţia produselor împotriva diverşilor factori de degradare,
precum şi facilitarea operaţiunilor de manipulare, transport şi depozitare.
Tipul şi mărimea ambalajelor utilizate sunt în concordanţă cu rezistenţa structuro- texturală şi gradul
de perisabilitate al legumelor şi fructelor proaspete. Ambalajele utilizate preponderent sunt
reprezentate de containere, lăzi, lădiţe, coşuri, pungi, sacoşe, cutii etc. confecţionate din lemn,
carton, hîrtie, mase plastice.
Durata şi condiţiile de păstrare a legumelor şi fructelor depind de rezistenţa acestora la
păstrare, particularităţile compoziţiei chimice, rezistenţa structuro-texturală etc. Trebuie avut în
vedere faptul că, după recoltare aceste produse îşi continuă procesele metabolice sub acţiunea
enzimelor proprii, ceea ce presupune dirijarea atentă a factorilor de microclimat (temperatură,
umiditate relativă a aerului, lumină) în mediile de păstrare. În tabelul 4 sunt prezentate valorile
optime ale acestor parametri care asigură o durată maximă de păstrare, pentru cîteva tipuri de
legume şi fructe.
Tabelul 4 Condiţiil e de păstrare pentru legume şi fructe
Produsul Temperatura
optimă oC
Umiditatea
relativă a aerului
Durata maximă de
păstrare
Căpşuni 0 85-90 3-8 zile
Caise -0,5...+0,5 90 1-2 săpt.
Piersici -1...+2 90 2-6 săpt.
Cartofi 03.mai 85-90 6-8 luni
Ceapă uscată -1...+1 75-80 6-7 luni
Morcovi 0,5-1 90-95 4-6 luni
Usturoi 0-1 70-75 6-8 luni
Varză 0-1 85-90 2-4 luni
Mere 0-4 85-90 5-8 luni
Pere -1...+2 85-90 2-6 luni
Struguri de masă -1...+1 75-85 3-4 luni
Lămîi 02.mai 85-90 6-8 săpt.
Portocale 02.apr 85-90 8-16 săpt.
Mandarine 04.aug 85-90 4-6 săpt.
Grapefruit 08.dec 85-90 6-12 săpt.
Soiurile de legume tîrzii şi de fructe de toamnă şi iarnă pot fi păstrate o perioadă mai mare de timp
dacă produsele sunt recoltate atent, la momentul optim, sunt sănătoase, manipulate şi transportate
corespunzător fără vătămarea integrităţii anatomice şi depozitate în condiţiile de microclimat
recomandate.
În general, temperatura optimă de păstrare este de 4oC. Scăderea temperaturii sub 0oC
declanşează îngheţarea produselor iar temperatura ridicată favorizează intensificarea proceselor
metabolice şi degradarea fructelor şi legumelor. Umiditatea relativă a aerului trebuie să fie de
80-85% (sau chiar mai mult la începutul perioadei de depozitare).
Pe perioada păstrării se efectuează verificări periodice pentru sortarea şi eliminarea exemplarelor
bolnave sau în curs de alterare.
Boli manifestate pe perioada păstrării legumelor şi fructelor proaspete
Legumele şi fructele proaspete se caracterizează prin prezenţa permanentă pe suprafaţa lor a unei
microflore epifite, formată din diferite microorganisme, multe dintre ele fiind inofensive. Cea mai
mare cantitate de microorganisme provine din aer, pămînt, manipulare neigienică etc.
Putrezirea umedă la legume (cartofi, rădăcinoase, ceapă, varză etc.) este provocată de
anumite specii de bacterii şi ciuperci. Astfel, diferite specii de bacterii ale genului Erwinia atacă
morcovii, cartofii, tomatele etc., producînd pete zemoase pe suprafaţa acestora; Bacillus cepivorus
atacă foile de ceapă de la interior spre exterior, provocînd înmuierea şi putrezirea acestora.
Putrezirea fructelor (mere, pere, gutui, caise, piersici) este cauzată de ciuperci din genul
Monilia aducînd pagube mari atît în livezi cît şi în depozite. Fructele atacate prezintă la început pete
galben-brune, care ulterior pot cuprinde toată suprafaţa lor. Sub aceste pete, pulpa fructelor devine
moale şi putrezeşte.
Putrezirea uscată se întîlneşte atît la legume cît şi la fructe. Legumele ca ceapa şi cartofii care
sunt atacate de specii ale genului Fuzarium, trec prin faza de putrezire umedă, iar în final, în funcţie
de condiţiile de umiditate, sunt transformate într-o masă uscată. De regulă se îmbolnăvesc
exemplarele care au suferit vătămări mecanice.
Putrezirea verde se întîlneşte la fructe şi îndeosebi la citrice, fiind cauzată de anumite specii de
Penicillium. Ciuperca se colorează în verde pe măsura dezvoltării organelor sporifere. Boala se
transmite foarte rapid de la fructele bolnave la cele sănătoase.
Împiedicarea manifestării fenomenelor nedorite se poate realiza numai prin respectarea condiţiilor
tehnice şi sanitare de recoltare, transport, manipulare şi păstrare.
Produse obţinute din legume şi fructe prelucrate
Cantităţi importante de legume şi fructe sunt utilizate de industria alimentară ca materie primă
pentru obţinerea unor produse conservate.
Produsele prelucrate se prezintă sub forma conservelor sterilizate, legumelor şi fructelor congelate,
deshidratate, concentrate, sucurilor de legume şi fructe etc.
Înainte de a intra în procesul de prelucrare propriu-zisă, legumele şi fructele sunt supuse unor
operaţiuni pregătitoare, precum: recepţie, sortare, curăţire, spălare, opărire, prăjire etc.
Conserve sterilizate din legume şi fructe
Această grupă de produse se bucură de o apreciere deosebită deoarece prin sterilizare dobîndesc o
capacitate de păstrare mai îndelungată menţinîndu-şi totodată în mare măsură, valoarea nutritivă şi
calităţile gustative.
Sortimentul de conserve sterilizate include în principal următoarele tipuri:
• conserve de legume în apă (spanac, zarzavat pentru supe, foi de viţă etc.)
• conserve de legume în saramură (mazăre, fasole păstăi, ciuperci, sfeclă, etc.);
• conserve de legume în bulion sau suc de tomate (vinete, roşii, bame etc.)
• conserve de legume în ulei (vinete, bame, ghiveci de legume etc.);
• diverse compoturi şi sucuri de legume şi fructe etc.
Materiile prime folosite sunt legumele şi fructele cu adaosurile specifice (soluţii de sare, de
oţet, apă, ulei, bulion, sos condimentat etc.). Legumele pregătite în prealabil (prin sortare,
curăţire, opărire sau prăjire) sunt dozate împreună cu adaosul specific în diferite ambalaje pregătite
anterior. Închiderea conservelor se face cu scoaterea aerului, după care se
realizează sterilizarea cu abur prin încălzire la 100-120oC, o durată diferită de timp, în funcţie de
mărimea conservei. Sterilizarea inactivează enzimele şi opreşte desfăşurarea tuturor proceselor
biochimice din masa produsului.
Superioritatea metodei este conferită de temperatura ridicată, care distruge toate formele de
existenţă microbiană precum şi de ermeticitatea ambalării care izolează complet produsul de
contaminarea cu microflora din mediul exterior.
Ambalajele folosite sunt borcanele de sticlă sau recipientele metalice. Capacele borcanelor şi
recipientele metalice sunt confecţionate din tablă acoperită cu staniu şi vernisată cu lac inert pe
partea care intră în contact cu produsul.
Verificarea sterilizării se realizează prin supunerea lotului conservat unei operaţii de
termostatare la 40oC, timp de 7-10 zile, după care se examinează bombajul recipientelor.
În funcţie de cauzele care au generat deformarea, bombajul poate fi de trei tipuri: fizic, chimic şi
microbiologic.
Bombajul fizic apare datorită umplerii excesive a recipientelor sau fluctuaţiilor mari de
temperatură după sterilizare. Deşi acest tip de bombaj nu degradează conţinutul conservelor,
acestea sunt scoase din circuitul comercial deoarece el nu poate fi diferenţiat prin probe
nedistructive de celelalte tipuri care deteriorează produsul în mod ireversibil.
Bombajul chimic apare datorită acumulării hidrogenului format în urma acţiunii acizilor din produs
asupra tablei insuficient cositorită sau cu pori în stratul de lac inert protector. Astfel, presiunea
creşte şi recipientele se bombează, apărînd şi semne de coroziune (pete negre). Produsele se
degradează, devenind improprii pentru consum.
Bombajul microbiologic este principala formă de alterare a conservelor sterilizate şi se datorează
îndeosebi nerespectării regimului de sterilizare ce dă posibilitatea bacteriilor sporulate din
conservă să-şi înceapă activitatea; alte cauze pot fi gradul ridicat de infestare al materiei
prime sau păstrarea la temperaturi prea mari a conservelor sterilizate.
Legume şi fructe congelate
Utilizarea temperaturilor scăzute, sub punctul de îngheţ al sucului celular, asigură menţinerea pe o
perioadă lungă de timp a însuşirilor şi valorii nutritive a fructelor şi legumelor uşor perisabile, prin
blocarea activităţii diverselor microorganisme.
Conservarea prin congelare se poate aplica la mazăre, fasole, dovlecei, ardei graşi, bame,
vinete, salată, spanac, căpşuni, caise, piersici etc. Legumele şi fructele destinate congelării
trebuie să fie sănătoase, proaspete, fără vătămări mecanice.
Congelarea se face prin procedee rapide, la temperaturi de -35...-40oC. Produsele congelate se
păstrează la temperaturi de -18...-20oC şi la o umiditate relativă a aerului de 90-95%. Durata
de păstrare în aceste condiţii este de 10-12 luni.
Păstrarea calităţii produselor congelate depinde în mare măsură de asigurarea lanţului frigorific
de la producător pînă în momentul consumului; pe toată durata acestui circuit temperatura nu
trebuie să scadă sub -12oC. Nerespectarea acestei cerinţe favorizează apariţia unor defecte
precum: înmuierea ţesuturilor, modificarea culorii, apariţia unor pete albicioase, modificarea
gustului etc.
Legume şi fructe deshidratate
Procesul de deshidratare opreşte dezvoltarea microorganismelor şi enzimelor proprii legumelor
şi fructelor. Prin această metodă se conservă frecvent ceapa, cartofii, rădăcinoasele, ardeii,
usturoiul, măslinele, merele, perele, prunele, caisele, smochinele, strugurii etc.
În vederea deshidratării, produsele sunt spălate, opărite, prelucrate sub diverse forme (rondele,
fulgi, felii etc.) şi supuse uscării prin diferite procedee (cu aer cald, prin liofilizare, în instalaţii
cu raze infraroşii etc.). Durata de uscare variază în funcţie de procedeul utilizat, aducîndu-se
produsele la un conţinut de apă de circa 10% la legume şi 17-25% la fructe.
Produsele deshidratate trebuie să prezinte bucăţi uniforme ca mărime şi culoare, să fie uscate, cu
consistenţă uşor elastică, să nu se lipească între ele, să reabsoarbă aceeaşi cantitate de apă care a
fost eliminată prin uscare. Aceste produse se folosesc pentru industria supelor concentrate, a
sosurilor, amestecurilor condimentare etc.
Fiind produse higroscopice, ambalarea lor trebuie să fie ermetică iar pentru păstrare să se
asigure o temperatură de circa 15oC şi o umiditate a aerului de 60-70%.
Concentrate din legume şi fructe
Pentru obţinerea acestor produse se folosesc legume şi fructe proaspete sau conservate prin
refrigerare sau cu substanţe antiseptice. Procedeele tehnologice utilizate pot consta în:
fierbere la presiune scăzută,
concentrare cu adaos de zahăr,
fierbere în sirop de zahăr.
Produsele din legume obţinute prin concentrare includ bulionul şi pastele din tomate, pastele din
gogoşari, ardei, sucul concentrat de tomate etc.
Bulionul şi pasta de tomate sunt produse concentrate folosite pentru prepararea sosurilor,
colorarea şi aromatizarea mîncărurilor. Tehnologia de prelucrare a tomatelor ajunse la maturitatea
fiziologică, urmăreşte evaporarea unei cantităţi mari de apă, produsele rezultate avînd un
conţinut în substanţă uscată cuprins între 12 - 40%.
Produsele se ambalează în recipiente din sticlă sau tablă cositorită închise ermetic.
Păstrarea se face la o temperatură de 20oC şi o umiditate relativă a aerului de 75%.
Sortimentul produselor din fructe obţinute prin concentrare este reprezentat de marmeladă,
magiun, gemuri, paste din fructe, sucuri concentrate, dulceţuri, fructe zaharisite etc.
Marmelada se obţine prin fierberea cu zahăr a fructelor proaspete sau conservate, cu sau fără
adaos de acizi alimentari şi pectină alimentară.
Magiunul se obţine prin fierberea fructelor proaspete sau conservate, cu sau fără adaos de
zahăr, pînă la o concentrare de circa 60% substanţă uscată. În general se obţine din fructe cu un
conţinut ridicat de substanţă uscată, mai frecvent utilizate fiind prunele.
Gemul este un produs gelificat, obţinut prin fierberea cu zahăr a fructelor proaspete sau
congelate.
Se prepară dintr-o singură specie de fructe, purtînd numele acesteia, sau din amestec de fructe
(gem asortat). Pentru gelificare se foloseşte pectina, sau o proporţie de maxim 20% fructe
gelifiante (ex: mere) şi acizi alimentari.
Dulceaţa se obţine prin fierberea şi concentrarea fructelor în sirop de zahăr. Produsul finit
trebuie să prezinte fructe întregi sau părţi de fructe nedestrămate, răspîndite aproape uniform în
masa siropului. Conţinutul de fructe trebuie să fie de circa 50%.
Sucurile concentrate de legume şi fructe sunt produse cu o valoare psihosenzorială şi biologică
ridicată.
Sucurile limpezi se obţin din fructe şi legume suculente, cu un conţinut redus de substanţe
pectice, substanţe tanante şi amidon. Tehnologia de obţinere a acestora cuprinde operaţiuni
precum: mărunţire, presare, centrifugare sau difuzie în apă. Limpezirea sucurilor poate fi făcută
prin: autolimpezire, limpezire enzimatică, cleire, centrifugare, filtrare sau
congelare. Nectarele se obţin din creme de fructe prin adaos de zahăr şi apă.
Conservarea sucurilor şi nectarelor poate fi făcută prin pasteurizare, termosterilizare, filtrare
cu substanţe antiseptice (dioxid de sulf, acid sorbic), refrigerare, congelare, deshidratare etc.
Aprecierea calităţii produselor obţinute prin concentrarea legumelor şi fructelor se face prin
procedee organoleptice şi fizico-chimice.
Din punct de vedere organoleptic, se apreciază culoarea, gustul şi aroma produselor care trebuie
să fie pronunţate şi cît mai apropiate de cele ale legumelor şi fructelor proaspete din care provin.
Fluiditatea, respectiv consistenţa trebuie să fie corespunzătoare standardelor de calitate
specifice fiecărui tip de produs.
Din punct de vedere fizico-chimic se apreciază conţinutul în substanţă solubilă, aciditatea, masa netă,
proporţia fructelor, cenuşa insolubilă, conţinutul de conservanţi, conţinutul de substanţe de poluare.
Legume şi fructe conservate prin murare
Murarea este un procedeu de conservare a legumelor şi fructelor prin acidifiere naturală
(fermentaţia lactică a zaharurilor din materia primă). Acidul lactic format creează un mediu
nefavorabil dezvoltării microorganismelor responsabile de alterarea produselor.
Pentru extragerea substanţelor solubile fermentescibile din materia primă se foloseşte o soluţie
de sare în concentraţie de 2...6%, în funcţie de specia, soiul şi mărimea legumelor, precum şi
de temperatura din timpul fermentaţiei.
În general, la murare se adaugă şi unele plante condimentare care contribuie la inhibarea
dezvoltării unor bacterii precum şi la formarea gustului şi aromei. Dintre acestea amintim: cimbrul,
mărarul, usturoiul, ardeiul iute, foile de dafin, hreanul, piperul, crenguţele de vişin etc.
Murarea se produce în condiţii optime la o temperatură de 20...30oC.
În timpul fermentaţiei se practică pritocirea, respectiv aerarea produselor pentru prevenirea
dezvoltării bacteriilor anaerobecare alterează produsele.
Murarea se practică mai mult pentru legume şi mai puţin în cazul fructelor.
Sortimentul de produse supuse murării cuprinde: castraveţi, varză albă, varză roşie, pătlăgele
verzi, vinete, pepeni verzi necopţi, conopidă, mere etc.
Principalele defecte ale produselor murate sunt:
gustul şi mirosul neplăcut (fermentaţie incorectă, acetică sau butirică);
întinderea saramurii (băloşirea);
înnegrirea;
zbîrcirea produselor apare datorită folosirii unei saramuri de concentraţie prea mare (peste
6%).
Caracterizarea nutritiva a legumelor si fructelor proaspete Locul important ocupat de aceste alimente în hrana omului este determinat de faptul ca ele constituie
importante surse de glucide, vitamine, saruri minerale si alte substane formate în procesul de
fotosinteza si care au un rol benefic pentru organism.
Legumele si fructele proaspete au un continut ridicat de apa (75-95%) care le confera starea de
fragezime si prospeime pe tot circuitul tehnico-economic.
Glucidele existente în proporie de 75% din substana uscata sunt reprezentate în mare parte de
zaharuri simple, usor asimilabile (glucoza, galactoza, fructoza), de amidon (cartofi), celuloza si
hemiceluloza (în coaja).
Poliglucidele existente favorizeaza digestia si asimilarea si contribuie la reglarea tranzitului intestinal.
Prezena glucidelor simple în legume si fructe contribuie la scurtarea perioadei de pastrare a acestora în
reteua comerciala, deoarece zaharurile simple sunt substane organice usor descompuse de enzimele
proprii sau de cele ale microorganismelor care se gasesc pe coaja, rezultând modificari biochimice
nedorite.
Aproape toate legumele si fructele conin cantitai importante de vitamine: vitamina A, vitamina C (pentru
care legumele si fructele sunt sursele naturale de baza), B1, B2, vitamina P si acid pantotenic; de
asemenea, unele conin si vitaminele liposolubile E si K, provit D, vit B6 .
Cele mai bogate surse de vitamina C sunt: fructele citrice, catina, macesele,coacazele negre, ardeiul,
guliile, salata verde, legumele varzoase, capsunile si altele.
Coninutul de vitamine din legume si fructe este influenat în timpul pastrarii de aciunea oxigenului si de
temperatura, înregistrându-se pierderi în cantitai variabile.
Legumele si fructele sunt surse importante si pentru unele substanele minerale (Ca, Mg, Na, K, Fe)
care contribuie la meninerea echilibrului acido-bazic în organismul uman.
Legumele de la care se consuma frunzele (salata, ceapa verde, patrunjel, spanac, leustean etc.)au un
coninut mai ridicat de calciu si fier.
Acizii organici sunt atli componeni importani ai legumelor si fructelor: acidul citric(predomina
cantitativ), benzoic, succinic etc.. Prezena lor influeneaza proprietaile gustative ale fructelor si
legumelor cât si procesul de pastrare, deoarece multi acizi organici au aciune antiseptica, reducând
activitatea enzimatica; unii acizi (oxalic, malic) influeneaza negativ utilizarea calciului din hrana (îl
blocheaza în oxalati si maltati).
Proteinele se gasesc în cantitai reduse, dar în forme usor asimilabile de catre organism (albumine,
globuline, flavoproteide etc.).
Leg. si fr. mai conin în cantitai variabile si uleiuri eterice, fitoncide, substane tanante si pigmeni.
Uleiurile eterice imprima legumelor si fructelor un miros specific, chiar la concentraii foarte mici.
Fitoncidele sunt substane cu efect bacteriostatic si bactericid care anihileaza eventuala microflora
daunatoare de pe traiectul gastro-intestinal.
Cele mai raspândite fitoncide sunt: alicina (din ceapa, usturoi), sinalbina (din mustarul alb), sinigrina (în
mustarul negru),tomatina (în tomate) etc.
Substanele tanante contribuie la formarea gustului, culorii, exercitând si o actiune conservanta.
Pigmenii determina culorile specifice diferitelor legume si fructe. Principalii pigmeni sunt:
carotenul (din morcov)
licopenul (pigmentul rosu din tomate, ardei etc.)
clorofila (pigmentul din legumele si fructele de culoare verde)
pigmenii antocianici (de culoare rosie, violeta sau albastra din struguri, sfecla, varza rosie, mure).
În coninutul unor legume si fructe se mai gasesc si glicozide (substane formate dintr-un
component glucidic legat de un rest neglucidic) cum sunt: solanina (cartofi, tomate verzi, vinete),
amigdalina (în sâmburi de caise, visine, prune), sinigrina (în hrean) etc.
Ingerate în cantitai mari, acestea pot provoca intoxicaii grave.
Partea comestibila a legumelor si fructelor difera de la o specie la alta si poate fi reprezentata
prin: radacina, tulpina, bulbi, tuberculi, frunze, fructe, muguri etc.
Clasificarea legumelor si fructelor proaspete
Legumele bulboase sunt reprezentate de ceapa, usturoi si praz. Acestea se consuma pentru bulbul
bogat în substane nutritive cât si pentru frunze, când sunt tinere. Bulbul este o tulpina falsa, mult
dezvoltat la ceapa si usturoi si bogat în uleiuri eterice, în fitoncide precum si în vitaminele C, E si din
grupa B.
Legumele bostanoase includ castraveii, dovleceii, pepenii verzi si galbeni. Sunt bogate în glucide si
vitamine (B1, B2, C, provitamina A etc.). Fructul lor se foloseste când a ajuns la maturitatea de consum
sau la cea fiziologica (pepenii).
Legume solano-fructoase tomatele, ardeii si vinetele fac parte din aceeasi familie botanica, având
fructul reprezentat de bace carnoase cu caracteristici comune. Sunt legume valoroase din punct de
vedere alimentar, foarte placute la gust fiind consumate pe scara larga în stare proaspata.
Denumire Apa % Glucide % Protide % Celuloza % Cenusa %
Tomate 93-95 1,9-4,0 0,6-1,0 0,6-0,8 0,6
Castraveti 96-97 1,0-2,0 0,5-0,8 0,3-0,6 0,4-0,8
Ardei 87-93 3,3-8,0 0,7-1,9 2,2 0,5-0,7
Vinete 92-93 2,2-5,4 0,7-2,3 0,8-0,9 0,5
Varza alba 91-93 3,5-4,3 1,2-1,5 1,0-1,7 0,3-0,8
Conopida 90-93 3,0-4,6 2,0-2,7 0,91 0,8-0,83
Ceapa 86-89 9,4-10,0 1,0-1,4 0,7-0,8 0,5-0,6
Telina 87-90 4,8-9,0 1,2-2,0 1,0-1,4 0,9
Morcovi 88-92 5,8-8,2 0,7-1,2 0,7-1,3 0,6-1,0
Mazare 74-77 12,0-15,5 6,0-7,2 1,5-2,2 0,9-1,1
Mere 78-93 3,0-15,0 0,1-0,4 0,8-1,0 0,2-0,5
Pere 78-88 6,0-14,0 0,4-0,7 1,5-2,6 0,2-0,4
Struguri 76-88 8,0-18,0 0,4 - 0,52 0,48-0,54 0,5-0,53
Legumele frunzoase se consuma pentru coninutul mare de vitamine (B1, B2, C, caroten), saruri
minerale (spanacul se distinge prin frunzele sale bogate în fier) si hidrati de carbon.
Din aceasta grupa fac parte: spanacul, salatele, loboda si andivele.
Legumele pastaioase (fasole, mazare, bame) se consuma sub forma de pastai verzi sau boabe
proaspete, uscate sau conservate. Ele au cel mai mare coninut de substane proteice, amidon,
vitaminele B1, B2, C, provitamina A precum si saruri minerale bogate în calciu, fosfor si fier.
Legumele radacinoase includ morcovul, patrunjelul, pastârnacul, telina, sfecla si ridichile.
Partea comestibila o formeaza radacina. Patrunjelul si elina se cultiva si pentru frunzele puternic
aromate datorita uleiurilor eterice coninute. Morcovul este considerat cea mai nutritiva radacinoasa
datorita coninutului ridicat de caroten si vitamine.
Legumele tuberculifere sunt reprezentate în principal de cartofi. Cartoful reprezinta partea îngrosata
a extremitailor tulpinilor subterane în care se acumuleaza substana de rezerva care este în mare parte
amidonul, la acesta se adauga si unele substane proteice si vitamine (în special vitamina C).
Cartoful constituie materia prima de baza în industria alcoolului si a glucozei. Conservat prin
deshidratare, sub forma de faina de cartof, este folosit ca adaos la fabricarea pâinii, pentru gustul
placut si prelungirea prospeimii acesteia.
Legumele varzoase sunt valoroase din punct de vedere alimentar si se consuma pentru capatâna lor, în
stare proaspata (ca salata), conservata prin murare sau inclusa în diferite retete de preparate culinare.
La gulii se consuma tulpina îngrosata, relativ sferica.
Legumele condimentare aparin diferitelor familii botanice si se disting prin coninutul bogat în uleiuri
eterice, fiind utilizate pentru îmbunatairea gustului si formarea aromelor în industria culinara si cea a
conservelor.
Ciupercile se deosebesc de celelalte legume prin faptul ca sunt lipsite de clorofila ; corpul lor este
alcatuit din miceliu, picior si palarie si se înmulesc prin spori. Sunt apreciate pentru valoarea lor
nutritiva, respectiv coninutul în proteine, substane minerale (K, Fe, Ca, Mg, Na), vit. (A, B, C, D).
Aprecierea calitaii legumelor si fructelor proaspete
Pentru aprecierea calitaii legumelor si fructelor se au în vedere urmatoarele caracteristici:
forma, marimea, aspectul epidermei si miezului, consistena, gustul, suculena pulpei, autenticitatea
soiului, starea de prospeime, de sanatate si curatenie, gradul de maturitate etc.
Autenticitatea soiului se verifica pe baza unor caracteristici tipice (forma, marime, aspectul
cojii, consistena pulpei felul si numarul seminelor etc.) prin comparare cu soiurile din mostrele de
referina, mulaje, planse, descrieri etc.
Forma variaza în funcie de specie, soi, grad de maturare, condiii de mediu, fiind data de natura organului
plantei (cilindrica, ovala, sferica etc). Cunoasterea formei este importanta pentru pregatirea condiiilor de
ambalare, sortare calibrare, transport etc.
Marimea legumelor si fructelor prezinta variatii mai mari fata de celelalte caracteristici. Desi este
specifica anumitor soiuri, ea poate varia destul de mult în funcie de conditiile pedo-climatice sau
tehnologiile aplicate. Aceste variatii schimba raporturile dintre partile structurale ale fructului,
modificând valoarea nutritiva si randamentele de prelucrare.
Marimea este considerata un criteriu de calitate pentru comercializarea sau industrializarea legumelor si
fructelor, procedându-se la sortarea lor si încadrarea în clase de calitate care in cont de marimea
fructului. Marimea se defineste, dupa caz, prin diametru, lungime, latime, grosime, greutate, volum,
numar de bucati la kilogram etc.
Culoarea se datoreaza prezenei diferiilor pigmeni în coaja sau chiar pulpa fructului.
Acestia se gasesc în proporii diferite în funcie de specie, soi, conditii agro-pedo-climatice, gradul de
maturare. De asemenea, intensitatea pigmentaiei poate fi influenata si de catre unii factori externi
precum lumina, temperatura, umiditatea atmosferei, profilul nutritiv al solului.
Culoarea serveste la stabilirea autenticitaii soiurilor si la evaluarea gradului de maturitate.
Consistenta sau fermitatea structuro-texturala reprezinta rezistenta opusa de legume si fructe la
aciunile mecanice si evolueaza pe masura maturizarii legumelor si fructelor, diminuându-se catre
momentul recoltarii. Ea serveste la stabilirea momentului si a modului de recoltare, ambalare, transport,
la stabilirea duratei de pastrare în stare proaspata si a metodei de prelucrare industriala. Determinarea
consistenei se face cu aparate speciale (penetrometre, maturometre) iar rezultatele se exprima în
kgf/cm2.
Gustul este una dintre cele mai importante caracteristici ale legumelor si fructelor. El este specific
pentru fiecare specie si soi, fiind determinat de continutul si raportul între glucide, acizi organici,
substane tanante etc. Intensitatea maxima a gustului se obine numai daca la recoltare, legumele si
fructele au atins gradul optim de maturitate care favorizeaza ulterior procesele biochimice
raspunzatoare de desavârsirea gustului.
Suculena pulpei este conditionata de gradul de maturitate, starea de turgescena, specie, soi,
condiiile de recoltare si pastrare si constituie un criteriu important pentru dirijarea legumelor si
fructelor spre anumite forme de consum si prelucrare industriala.
Starea de prospetime se apreciaza senzorial, dupa gradul de turgescena, fermitate si aspect, fiind
determinata de durata si modul de pastrare al legumelor si fructelor.
Starea de sanatate si curatenie constituie condiii de calitate deosebit de importante. Legumele si
fructele proaspete trebuie a fie sanatoase, neatacate de boli sau daunatori, curate, fara corpuri straine.
Prezena pedunculului constituie o caracteristica de calitate pentru unele specii de legume (ardei,
castravei, vinete, bame) sau fructe (capsuni, cirese, visine etc.). Absena acestuia permite pierderea
suculenei, lezarea integritaii pulpei si favorizeaza alterarea mai rapida a legumelor si fructelor.
Sortarea, ambalarea si pastrarea legumelor si fructelor proaspete
Sortarea este o operatie foarte importanta care se impune a fi efectuata înainte de ambalarea si
dirijarea produselor pentru pastrare. Ea are rolul de a separa produsele pe clase de calitate dupa
însusirile generale si specifice prevazute de standarde.
Ambalarea are ca scop principal protecia produselor împotriva diversilor factori de degradare,
precum si facilitarea operaiunilor de manipulare, transport si depozitare.
Tipul si marimea ambalajelor utilizate sunt în concordanta cu rezistena structuro-texturala si gradul de
perisabilitate al legumelor si fructelor proaspete. Ambalajele utilizate preponderent sunt reprezentate
de containere, lazi, ladie, cosuri, pungi, sacose, cutii etc. confecionate din lemn, carton, hârtie,
mase plastice.
Durata si condiiile de pastrare a legumelor si fructelor depind de rezistena acestora la pastrare,
particularitaile compoziiei chimice, rezistena structuro-texturala etc. Trebuie avut în vedere faptul
ca, dupa recoltare aceste produse îsi continua procesele metabolice sub aciunea enzimelor proprii, ceea
ce presupune dirijarea atenta a factorilor de microclimat (temperatura, umiditate relativa a aerului,
lumina) în mediile de pastrare. În tabelul sunt prezentate valorile optime ale acestor parametri care
asigura o durata maxima de pastrare, pentru câteva tipuri de legume si fructe.
Soiurile de legume târzii si de fructe de toamna si iarna pot fi pastrate o perioada mai mare de timp daca
produsele sunt recoltate atent, la momentul optim, sunt sanatoase, manipulate si transportate
corespunzator fara vatamarea integritaii anatomice si depozitate în condiiile de microclimat
recomandate.
În general, temperatura optima de pastrare este de 4 o C. Scaderea temperaturii sub 0 oC declanseaza
înghearea produselor iar temperatura ridicata favorizeaza intensificarea proceselor metabolice si
degradarea fructelor si legumelor.
Umiditatea relativa a aerului trebuie sa fie de 80-85%(sau chiar mai mult la începutul per. de depoz.).
Pe perioada pastrarii se efectueaza verificari periodice pentru sortarea si eliminarea exemplarelor
bolnave sau în curs de alterare.
Condimentele si produsele condimentare
Condimentele sunt produse fara valoare nutritiva (sau cu valoare nutritiva redusa),care se adauga în
produsele alimentare în cantitai mici pentru a le conferi caracteristici gustative (gust, miros,
aroma) superioare, stimulând astfel secretiile gastrice, pofta de mâncare si digestia.
Efectul condimentelor este determinat de prezena în compozitia lor a unor substane chimice cu
proprietai condimentare: uleiuri eterice, aldehide, esteri, cetone, alcooli superiori, hidrocarburi
terpenice, rasini etc. Acest efect gustativ nu trebuie însa folosit în scopul acoperirii unor deficiente de
fabricatie sau care apar ca urmare a proceselor de alterare a produselor alimentare.
Condimentele se clasifica dupa natura, originea si caracteristicile organoleptice în urm. grupe:
- condimente naturale propriu-zise: flori, fructe, frunze, rizomi, semine, scoare ale unor plante
condimentare. Se utilizeaza în stare proaspata sau deshidratate (unele si congelate; ex. patrunjel, marar,
leustean etc.) sau pot servi ca materie prima pentru extragerea unor substane condimentare;
- condimente acide;
- produse condimentare industriale (mustarul de masa, sosurile condimentare);
- uleiuri eterice si oleo-rezine;
- condimente saline (sarea de bucatarie).
Partile cu valoare condimentara ale acestor plante sunt recoltate în stadiile optime de dezvoltare si
maturitate, sunt sortate, deshidratate sau conservate prin diferite procedee si ambalate.
Parile utile scopului menionat pot fi: flori si muguri florali (capere, sofran, cuisoare); fructe (anason,
chimion, coriandru, enibahar, piper, ienupar); frunze (dafin); rizomi (curcuma, ghimbir, obligeana);
semine (la mustar, nucsoara; scoara, la scortisoara).
CARACTERIZAREA TEHNOLOGICĂ A MERELOR
1. Structura si textura merelor
Asigurarea desfăşurării optime a tuturor proceselor specifice păstrării în stare proaspătă (de
scurtă sau lungă durată) precum şi a celor de prelucrare a merelor, se poate face numai în cazul
cunoaşterii în profunzime a aspectelor legate de alcătuirea acestora, sub aspectul structurii şi texturii,
caracteristici care prezintă un caracter variabil, soi, etapa de creştere sau dezvoltare, în strânsă
interacţiune cu condiţiile de climă şi sol precum şi cu tehnologia de cultură aplicată.
2. Structura merelor
Aceasta interesează sub multiple aspecte (morfologică, interni şi externă, anatomică sau
microscopică şi ultramicroscopică) cand sunt luate în considerare la păstrarea şi prelucrarea acestora.
Din punct de vedere morfologic şi anatomic, merele, la recoltare, prezintă o mare variabilitate.
De aceste caracteristici structurale se ţine seama în practică la aprecierea calitativă, in stabilirea
modului de folosire, la aplicarea unor tratamente de ordin tehnologic, la stabilirea proporţiei de resturi
tehnologice, calculului randamentului de prelucrare şi a consumurilor specifice.
Structura internă şi externă a merelor este celulară şi ea este diferită, în funcţie de mărimea,
forma şi gradul de specializare al celulelor, care diferă cu soiul, vârsta etc. şi nu este definită la
începutul perioadei de creştere. Pe măsură ce acestea înaintează spre maturitate celulele se
diferenţiază, rezultând o structură internă caracteristica.
3. Textura merelor Textura este dată de gruparea celulelor în ţesuturi şi a ţesuturilor între ele pentru a forma
organe sau masa produsului respectiv. Ţesuturile se deosebesc între ele după rolul lor fiziologic şi
după importanţa ce o au în viaţa plantei (protecţie, conducere, mecanicei fundamentale, secretoare)
şi se asociază între ele formând textura fructelor.
Cei doi factori, structura şi textura, alcătuiesc în interacţiunea lor gradul de fermitate, însuşire
importantă deoarece este legată de capacitatea de menţinere a integrităţii fructelor. Un grad de
fermitate mai mare asigură o integritate mai bună a merelor la recoltare, ambalare, transport şi şocuri
mecanice survenite cu ocazia manipulării acestora.
Gradul de fermitate depinde, înafară de structură şi textură şi de stadiul de maturare al merelor.
Astfel, merele au un grad de fermitate mai ridicat într-o fază anterioară celei de maturitate şi mai
scăzut în faza de maturitate.
Pierderea mai rapidă sau mai înceată a fermităţii depinde şi de soi. Astfel, merele îsi pierd mai greu
gradul de fermitate. Un alt factor de care depinde gradul de fermitate este starea de turgescenţă
De structura şi textura merelor mai sunt strâns legate şi alte însuşiri ca: fragilitatea, elasticitatea, şi
îndeosebi gradul de perisabilitate.
După ponderea pe care o ocupă spaţiile intercelulare din volumul total al fructelor şi legumelor, întâlnim
produse cu structură compactă sau afânata.
De exemplu la mere valoarea cantitativă a spaţiilor intercelulare reprezintă peste 25% din volumul lor.
PROPRIETATILE FIZICO-CHIMICE ALE MERELOR Calitatea unui produs este definită de suma proprietăţilor fizice, chimice şi tehnologice ale
acestuia şi care îi determină gradul de utilitate, adică măsura în care poate satisface cerinţele
consumului. Pentru a fi însă satisfăcute aceste cerinţe ale consumului, se folosesc produse şi în cazul
nostru mere care îndeplinesc însă anumite condiţii de calitate.
Aceste condiţii la mere devin mai complexe întrucât pe lângă caracteristicile fizice şi chimice cerinţa de
calitate include şi capacitatea de a rezista la transport, la păstrare, de a fi pigmentate uniform etc.
Aşadar, noţiunea de calitate pentru aceste produse alimentare are un caracter dinamic fiind şi în funcţie
de destinaţia ce o are produsul : consum imediat în stare proaspătă, industrializare, depozitare pentru
păstrare îndelungată.
Calitatea merelor este determinată de caracteristicile prevăzute în standarde de stat, norme
interne, note de comandă etc. folosindu-se analiza organoleptică iar pentru unele proprietăţi cu
analize fizice, chimice, fitopatologice etc.
În aprecierea calităţii ca şi a valorii nutritiv-alimentare a merelor se iau în considerare
următoarele caracteristici şi care pot fi grupate astfel :
1)Fizice şi senzorice: mărime, formă, culoare, greutate specifică, fermitate structo-texturală, aromă,
gust etc.Acestea sînt stabilite pe bază de măsurători, cîntăriri, determinări organoleptice penetrări etc.
2)Chimice : conţinutul în apa, substanţă uscată, zahăr, acizi, celuloză, vitamine, pigmenţi, săruri minerale,
care se stabilesc prin determinări de laborator, folosindu-se metode de analiză specifice.
3)Tehnologice : capacitatea de păstrare, rezistenţă la transport, manipulări, prezenta atacurilor de boli
sau dăunători, remanenta unor substanţe de combatere. Pentru loturi determinate de produse se
apreciază şi uniformitatea, modul lor de prezentare, aspect etc.
Proprietatile fizico-senzoriale ale merelor
Principalele proprietăţi fizice care caracterizează merele şi prezintă un important rol tehnologic sunt:
forma, mărimea, masa specifică, masa volumetrică, căldura specifică, conductivitatea termică şi
rezistenţa la străpungere.
Forma reprezinta o caracteristică a soiurilor şi poate fi: sferică uşor alungită, uşor costată , sfero-
conice costate ovoidală, sferică spre tronconică, sferic turtit, sferică uşor aplatizată.
De asemenea, se constată că există diferenţe mari în privinţa formei, în cadrul speciei, între soiuri.
Forma unui mar, comparată cu o formă geometrică regulată, interesează din punct de vedere tehnologic
în privinţa utilizării maşinilor de condiţionat a acestor produse, a folosirii ambalajelor adecvate şi a
posibilităţilor de ambalare.
Mărimea produselor horticole este reprezentată de masa, volumul şi dimensiunile acestora.
Masa se exprimă în grame, ea diferă în funcţie de soi, de condiţiile pedoclimatice, agrotehnica aplicată şi
exprimă numărul de bucăţi ce intră într-un kilogram, fiind utilizată ca indice de precizare a calităţii
merelor.
Masa si bucati/kg
FRUCTE Masa (g) (limite) Bucăţi/kg (limite)
Mere 70-350 3-14
Volumul produselor horticole se exprimă în cm3 şi se determină prin măsurarea cantităţii de apă
deslocuită de către acestea.
Dimensiunile referitoare la mărimea produselor horticole sunt exprimate prin:
diametrul mare
diametrul mic şi înălţime, acestea constituind elemente necesare în vederea stabilirii calibrului, la
lucrările de condiţionare, ambalare şi prelucrare.
În funcţie de mărimea lor, exprimată prin masă, diametru sau lungime, merele se grupează în:
mici,
mijlocii
mari,
- noţiuni relative, fiind caracteristice pentru fiecare soi, iar în funcţie de caracterele ereditare,
condiţiile de cultură, această caracteristică prezintă un grad ridicat de variabilitate.
Sub aspectul valorii alimentare şi a comportării în procesul păstrării în stare proaspătă, merele prea mici
sau prea mari, nu corespund. Mărimea este considerată la fel ca şi forma, un indice de apreciere a
merelor sub aspectul calităţii
Masa specifică a merelor se exprimă prin raportul dintre masa şi volumul acestora. Masa merelor se
exprimă în g sau kg, iar volumul în cm3 sau litri. Masa specifică este determinată de structură, textură şi
compoziţia chimică, elemente care la rândul lor sunt dependente de alţi factori, cum sunt:
condiţiile pedo-climatice,
agrotehnica aplicată,
gradul de maturare la care este mărul.
Valori scăzute ale masei specifice se înregistrează la produsele horticole care au masă mică şi volum
mare, ca urmare a prezenţei în proporţii diferite, în interiorul lor a spaţiilor cu aer.
Masa specifică a merelor este diferită în funcţie de soi, iar în cadrul aceluiaşi soi ea este
determinată de mărimea lui fructele care prezintă dimensiuni mai mici au masa specifică, mai mare
şi invers. La cele care prezintă masa specifică mai mare, durata de păstrare în stare proaspătă şi
menţinerea turgescenţei sunt mai bune.
Între masa specifică a merelor, rezistenţa la manipulare şi transport, capacitatea de păstrare şi
durata acesteia este o relaţie directă, fapt pentru care, masa specifică reprezintă un indice
tehnologic valoros pentru practică.
Masa specifică a merelor de diferite mărimi la soiul Jonathan
Calibrul fructelor
(mm) Masa specifică
Media Limite
sub 50 0,8322 0,8098-0,8581
50-54 0,8216 0,7962-0,8535
60-64 0,7984 0,7416-0,8492
80-84 0,7587 0,7051-0,8017
85-90 0,7568 0,7017-0,7684
Masa volumetrică reprezintă masa unui metru cub de mere şi diferă în funcţie de forma, mărimea,
masa specifică. Ea reprezintă importanţă la stabilirea necesarului de spaţiu în vederea depozitării de
scurtă sau lungă durată a merelor, precum şi a numărului de ambalaje şi mijloace de transport necesare.
Masa volumetrică a unor fructe şi legume
FRUCTE masa volumetrică kg/m3
Mere 400 - 530
Caldura specifica
- reprezintă cantitatea de căldură sau de frig, care este necesară pentru ridicarea sau coborâre
a temperaturii unităţii de masă a unui produs horticol cu 1°C.
Denumirea a fost stabilită în anul 1977 de către Birou Internaţional de Măsuri şi Greutăţi, iar
exprimarea este prin simbol: J/kg°K. Ca denumire convenţională este încă destul de folosită în prezent,
cea de căldură specifică, exprimată în kcal/kg°C.
Conductivitatea termică - reprezintă însuşirea de propagare a căldurii printr-un produs horticol şi se exprimă în kcal/m/h/°C sau în waţi pe metru liniar/grade Kelvin. Ea depinde de temperatură şi de compoziţia chimică a produselor. În general acestea prezintă o conductivitate termică foarte mică, se încălzesc greu şi odată încălzite se
răcesc foarte încet. De această însuşire trebuie să se ţină seama la lucrările de recoltare, ambalare,
transport şi la stabilirea temperaturii optime de păstrare precum şi la calcularea cantităţii de căldură
care trebuie eliminată în vederea prerăcirii unor produse horticole, la operaţiunile de congelare sau
calculele tehnologice necesare în cazul industrializării.
Temperatura de îngheţ - reprezintă valoarea limită a tempraturii la care apa liberă din produse trece în stare solidă. In cazul produselor cu un conţinut în substanţă uscată solubilă mai ridicat, temperatura de îngheţ este
mai joasă.
Aceasta variază în funcţie de gradul de maturare al produsului şi în general scade pe măsura coacerii
acestora. Ea exprimă gradul de rezistenţă al produselor la presiunile exterioare.
Astfel, în cazul merelor, valoarea fermităţii structo-texturii determinată cu penetrometrul cu pistonul cu
diametrul de 11 mm este de 12—13 kgf în perioada de pîrgă, scade la 8—9 kgf în perioada recoltării şi
ajunge la 6—7 kgf în momentul valorificării lor după păstrare. Determinarea puterii de străpungere cu penetrometrul
Pentru determinarea acestei însuşiri, în afara penetrometrelor se poate utiliza metoda presării cu
ajutorul degetelor sau degustarea. La aprecierea calităţii se ţine seama ca în secţiune, pulpa să fie
compactă, crocantă, fină şi cu o coloraţie uniformă. Se consideră ca însuşire negativă pulpa care are
textura redusă, făinozitate sau zone cu sticlozitate
Culoarea se datorează prezenţei pigmenţilor în celulele epicarpului şi constituie un caracter de soi.
La majoritatea produselor culoarea de fond este verde în primele faze ale creşterii şi maturării şi
devine galbenă în fazele următoare, ca urmare a oxidării clorofilei şi apariţiei pigmenţilor carotenoizi.
Culoarea complementară se datoreşte pigmenţilor antocianici şi imprimă merelor diferite nuanţe de roşu
sau de galben .
Gustul si aroma au importanţă în aprecierea calităţii şi stabilirea valorii comerciale a produselor.
Gustul reprezintă ansamblul de senzaţii gustative, olfactive şi de sensibilitate chimică care sînt
percepute atunci cînd merele sunt introduse în cavitatea bucală.
Această însuşire, este caracteristică fiecărei specii şi soi şi este determinată de conţinutul produselor
în : glucide, acizi organici, polifenoli etc, şi în special de raportul dintre aceste componente.
Din aceasta cauza perele par mai dulci ca merele cu toate ca au un conţinut în glucide mai redus, întrucît
conţinutul în acizi organici este mai mic la pere, raportul zahăr/acizi este mai mare şi ca atare gustul de
dulce este mai accentuat.
Proprietatile chimice ale merelor
Sub aspectul compoziţiei chimice, merele sunt alcătuite din apă şi substanţă uscată, componente care au
un rol deosebit din punct de vedere tehnologic, privind atât păstrarea şi prelucrarea acestor produse cât
şi din punct de vedere nutriţional.
Apa
Apa se află în produsele horticole, deci implicit si in mere sub formă liberă sau legată, iar suma acestor
doua forme reprezintă apa totală.
Apa liberă este reprezentată în special de apa din vacuole şi din ţesuturile conducătoare şi conţine
diferite substanţe chimice solubile.
Această formă de apă este reţinută mecanic sau prin capilaritate şi poate fi uşor cedată la presare,
centrifugare şi evaporare. Ingheaţă la temperaturi diferite în funcţie de conţinutul substanţelor
dizolvate în apă, ajută la desfăşurarea proceselor biochimice care se desfăşoară de la recoltare, pe
durata păstrării şi până la deprecierea lor fiziologică şi biochimică, în final.
Apa legată reprezintă cantitatea reţinută şi necesară hidratării ionilor moleculelor sau particulelor
coloidale, care au însuşiri hidrofile.
Ea nu este activă, îngheaţă la temperaturi mai scăzute decât apa liberă şi se poate elibera prin ţinerea
probelor din produsele horticole la etuvă, timp de 10-12 ore, la temperaturi de 100-105°C.
Formele de legare a apei sunt diferite: fizico-chimic (apa coloidală de umflare şi parţial apa
coloidală de adsorbţie); apa de cristalizare, apa de constituţie.
Fiind un constituent de bază al celulelor din fructe, apa este indispensabilă vieţii, toate reacţiile chimice
se produc în prezenţa acesteia.
Conţinutul în apă al produselor horticole prezintă o importanţă deosebită din punct de vedere tehnologic,
deoarece aceasta influenţează capacitatea de păstrare în stare proaspătă şi tehnologia de industrializare
a acestora.
Apa celulară contribuie la menţinerea structurii merelor (fiind practic incompresibilă), întreţine
echilibrul termic celular, evitând supraîncălzirea, asigură menţinerea unui echilibru între potenţialul
chimic al fazei lichide din celulă şi al fazei de vapori din afară prin procesele de transpiraţie şi de
condensare, prevenind astfel vestejirea. Merele au un conţinut în apa cuprins între 77.8%-88,5%;
Substanţa uscată
Glucidele
Glucidele (zaharurile sau hidraţii de carbon) constituie ce mai răspândită grupă de substanţe organice din
celulele vegetale.
Merele se caracterizează din punct de vedere al conţinutului în glucide, prin aprecierea proporţiei de
glucide totale (mono şi diglucide) din substanţa proaspătă edibilă, în funcţie de soi, valoarea conţinutului
în glucide totale variază în medie, între 2,2-28% .
In mere glucidele se găsesc sub formă de monoglucide, oligoglucide şi poliglucide.
Monoglucidele sau glucidele simple, sunt pentozele şi hexozele.
Dintre pentoze - riboza prezintă o importanţă deosebită, fiind componentă a acizilor nucleici şi a unor
enzime respiratorii. Dintre hexoze prezintă importanţă glucoza şi fructoza.
Glucoza se află în toate fructele şi legumele, atât în stare liberă cât şi combinată cu ea însăşi sau cu alte
monoglucide formând macromoleculele de amidon sau celuloză şi numeroşi alţi derivaţi.
Glucoza se găseşte în cantitate mai mare în faza de maturitate a fructelor.
Gustul dulce, pentru om, a unor glucide în raport cu zaharoza
Specificare Gustul faţă de
zaharoza
Specificare Gustul faţă de
zaharoza
Fructoză 1,0-1,5 Sorboza 0,48
Zaharoza 1,0 Vlanita 0,45
Zahăr invertit 0,8-0,9 Dulcita 0,41
Maltoză 0,6 Galactoza 0,33
Glucoza 0,5-0,6 Lactoza 0,27
Fructoza se găseşte liberă sau însoţită de glucoză şi zaharoză, fapt pentru care mai este denumită şi
"zahăr de fructe”. Solubilitatea fructozei este asemănătoare cu a glucozei, dar cristalizează mai greu.
Este direct fermentescibilă şi are gustul cel mai dulce.
Sorboza este o cetohexoză care se află în sucul de mere, şi serveşte ca materie primă pentru
sinteza acidului ascorbic (vitamina C).
Oligoglucide au o largă răspândire, găsindu-se libere sau sub formă de glicozizi. Din această grupă fac
parte: zaharoza, maltoza şi lactoza.
Zaharoza (C12H22O11) este cea mai importantă diglucidă cu caracter reducător, formată din glucoză
şi fructoză prin eliminarea unei molecule de apă .In mere se gaseste in peste 2,5 %.
Zahărul invertit reprezintă amestecul de glucoza şi fructoză rezultat din hidroliza zaharozei, iar
fenomenul se numeşte invertire.
Poliglucidele cuprind două grupe: homopoliglucidele si heteroglucidele.
Amidonul este un poliglucid neunitar, format din amilază (componenta liniară) şi amilopectină (lanţuri
ramificate). Este cea mai importantă substanţă de rezervă din plante.
Se acumulează în, fructe, seminţe.
Prin hidroliza enzimatică este pus la dispoziţia plantei sub formă de D-glucoză, sursă de energie pentru
procesele metabolice.
Prezenţa amidonului în cazul merelor constituie un indice de apreciere al gradului de maturare şi de
stabilire a momentului optim de recoltare în funcţie de destinaţia produsului.
Celuloza (C6H10O5)n este un poliglucid care intră în structura membranelor celulare din plante.
Macromoleculele filiforme ale celulozei sunt formate din unităţi de glucoza legate prin legături
glicozidice, alături de acestea se afla şi hemiceluloze şi substanţe pectice.
Celuloza se mai află, de asemenea, asociată cu alte substanţe ca: lignină, răşini, lipide, săruri ş.a., numite
substanţe incrustante. Este insolubilă în apă, solvenţi organici şi acizi diluaţi.
Lipidele Lipidele sunt constituite din acizi graşi şi derivaţi ai acestora esterificaţi cu diferiţi alcooli.
Lipidele au un rol plastic, prin participarea lor la structura membranelor celulare şi reglarea
permeabilităţii acestora. De asemenea, fosfoaminolipidele, asociate cu proteinele cu care formează
complexe lipoproteice, participă în procesul complex al respiraţiei celulare.
Din punct de vedere structural, lipidele vegetale se împart în două grupe: simple şi complexe, ambele
având ca unităţi componente acizii graşi şi alcooli.
Dintre acizii graşi, cei care au o pondere mai însemnată în compozitia merelor sunt: acidul lauric, acidul
miristic; acidul palmitic (component esenţial al lipidelor vegetale, in mere reprezintă în jur de 30% din
totalul acizilor graşi); acidul arahic ,acidul stearic ,acidul palmitoleic, acidul linoleic, acidul linolenic
Cei mai importanţi alcooli şi aminoalcooli care intră în alcătuirea lipidelor din mere sunt: alcoolul cetilic,
stearic, arahic, glicerolul (glicerina), precum şi o serie de sitosteroli (beta-sitosterolul, stigmasteronul
şi campesteronul).
Dintre lipidele simple, în mere, se găsesc în cantitate mai mare gliceridele şi ceridele.
Gliceridele formează componentul principal al uleiurilor vegetale care se acumulează ca substanţă de
rezervă în seminţe, în pulpa şi coaja fructelor. Ele sunt însoţite aproape întotdeauna de steride
(fitosteride), formate prin esterificarea fitosterolilor cu acizi graşi superiori.
Ceridele se formează prin esterificarea acizilor sau hidroxi-acizilor cu 12-34 atomi de carbon, cu alcooli
superiori primari sau secundari care conţin 28-34 atomi de carbon.
Din totalul acizilor graşi în ceara de pe suprafaţa merelor au fost identificaţi următorii acizi graşi:
miristic 0,01%;
palmitic 0,29%;
oleic şi linoleic 0,64%;
arahic 0,06%,
metiltetradecanoic 0,2%;
hexadecan-1,16
dioic 0,22%;
octadecan-9,12
dien-1,18
dioic 0,06%
şi octa-decan-1,18 dioic 0,04%.
Cerurile vegetale formează un strat mai gros sau mai subţire pe suprafaţa fructelor au un rol important
în protecţia contra unor agenţi patogeni, dar mai ales, împiedică pierderile prea mari de apă prin
transpiraţie pe durata păstrării. Astfel, merele din soiul Golden, care prezintă pe suprafaţa fructelor un
conţinut mai redus de ceară vegetală au înregistrat pierderi mai mari prin transpiraţie (12%) faţă de soiul
Starkrimson, mai bogat în ceruri vegetale, la care pierderile în greutate, după o perioadă de 7 luni de
păstrare la 0°C au fost de 4,5% .
In produsele horticole lipidele se găsesc în protoplasma şi sucul celular, în pereţii celulari şi în
cantitate mai mare depozitate în anumite organe vegetale cum sunt seminţele, pulpa şi coaja
fructelor.
Lipidele sunt substanţe insolubile în apă şi soluţii saline, dar sunt solubile în eter şi solvenţi organici.
La o păstrare în condiţii necorespunzătoare a merelor, are loc scindarea lipidelor în acizi graşi şi
glicerina care, prin oxidare formează peroxizi, aldehide şi cetone iar prin aceste schimbări se
imprimă un gust şi miros neplăcut produselor.
Protidele Protidele sunt substanţe organice şi au rol plastic, energetic şi de rezervă. Conţinutul merelor in
protide este de 0,34% acestea constituie principala sursă de proteine de origine vegetală fiind
consumate în cantităţi mari, prin participarea lor în raţiile alimentare.
După structura lor, protidele vegetale se împart în aminoacizi, peptide şi protide.
Aminoacizii se găsesc în stare liberă sau sub formă de lanţuri peptidice şi în proteide, rolul lor din punct
de vederdere fiziologic fiind încă neelucidat. Unii dintre aceştia constituie grupa aminoacizilor esenţiali,
substanţe uşor asimilabile şi indispensabile în alimentaţia omului (arginina, fenilalanina, metionina,
treonina, triptofanul şi valina).
Peptidele sunt larg răspândite în produsele horticole, ele sunt formate din 2-4 aminoacizi legaţi prin
legături peptidice sau rezultă în urma degradării proteidelor.
Proteidele sunt substanţe macromoleculare care se găsesc în cantitate mare în citoplasmă şi nucleul
celular, unde participă direct la desfăşurarea proceselor metabolice.
In funcţie de alcătuirea lor chimică ele se clasifică în holoproteide (formate din aminoacizi) şi
heteroproteide (formate din aminoacizi şi substanţe neproteice).
ACIDUL Continutul in aminoacizi liberi in mere
Mg/100 g produs proaspat
Cistină 5
Izoleucină 13
Leucină 23
Lizină 22
Metionină 3
Acizii organici
Acizii organici se găsesc în stare liberă sub formă de săruri şi foarte frecvent sub formă de derivaţi ca
esteri, amide, lactone ş.a.
Acizii organici aromaţi se află în componenţa uleiurilor eterice şi a răşinilor. Atât acizii organici cât şi
sărurile lor se găsesc în sucul vacuolar al celulelor.
Acizii organici, din punct de vedere fiziologic, prezintă importanţă deosebită prin faptul că paiticipă ca
produşi intermediari în metabolismul glucidelor, lipidelor şi protidelor.
Importanţa practică a acizilor organici este dată de faptul că aceştia influenţează calităţile
organoleptice ale fructelor prin acţiunea lor asupra gustului.
De asemenea, conţinutul în acizi organici constituie un criteriu important în aprecierea şi cunoaşterea
proceselor metabolice atât în timpul creşterii şi maturării cât şi din perioada de păstrare sau prelucrare
industrială a merelor.
In mere se gasesc urmatorii acizi organici in diferite proportii:
acidul malic - Predomină în fructele nemature sub formă liberă sau saruri de potasiu;
acidul citric - se află liber în fructele de mere sub formă de săruri de potasiu sau calciu.
acidul oxalic - se află mai ales sub formă de săruri (oxalaţi)
acidul succinic - se găseşte sub formă de săruri de calciu
acidul tartric - se găseşte liber şi sub formă de săruri depotasiu şi calciu (tartraţi)
Substanţe cu rol biocatalizator
Enzimele sunt substanţe chimice complexe care coordonează toate reacţiile metabolice şi au rol
important în desfăşurarea proceselor biochimice ale vieţii. Sinteza lor este controlată la nivel
celular de gene. În ceea ce priveşte distribuţia enzimelor în celule, acestea sunt localizate
intracelular în diferite organite citoplasrnatice.
Fenilalanină 10
Tirozină 6
Acid aspartic 78
Acid glutamic 42
Treonină 14
Triptofan 3
Glicină 14
Valină 15
Arginină 10
Histidină 7
Alanină 17
Pralină 13
Majoritatea enzimelor activează bine la temperaturi cuprinse intre 20-50°C, deşi pentru fiecare
enzimă există o temperatură optima, la care activitatea ei este maximă. La temperaturi peste 60°C
activitatea lor scade până la inactivare ireversibilă.
La temperaturi joase activitatea enzimelor este redusă sau chiar nulă, dar prin ridicarea
temperaturii enzimele devin din nou active, iar o serie de enzime (catalaza, lipaza) manifestă o activitate
sporită după racire şi reîncălzirea produselor păstrate prin această metodă.
Liazele cu o activitate mai deosebită în mere:decarboxilazele, enzime specifice în procesele de maturare.
Catalizează reacţiile de eliminare a CO2 şi sunt reprezentate de enzimele malice şi
piruvatdecarboxilaza, unite în mere unde acidul malic este metabolizat până la acid piruvic.
Ligazele catalizează reacţiile de sinteză din celulele vegetale (sintetaze) folosind energia eliberată
din scindarea ATP. Rol deosebit îl are CO2 ligaza sau piruvat carboxilaza.
Maturarea fructelor este însoţită de modificările de culoare, evidentă fiind schimbarea culorii verzi, ca
urmare a degradării clorofilei sub influenţa enzimei clorofilaza.
Peroxidaza intervine şi în brunifîcarea fiziologică în cazul secţionării fructelor, dar rolul principal în
manifestarea acestor aspecte îl are polifenoloxidaza. Brunificarea este rezultatul oxidări fenolilor
conţinuţi de mere, sub influenţa acestor enzime, urmată de polimerizări şi condensări cu formarea
de compuşi de culoare închisă. Modificarea conţinutului în antociani pe durata maturării merelor
este legată de activitatea fenoloxidazei, activitate care este mai intensă până la începutul
maturării, după care înregistrează o scădere.
Vitaminele sunt compuşi organici cu structură complexă care participă la reacţiile caracteristice
metabolismului din produsele horticole, formând diverse sisteme oxido-reducătoare prin care se
reglează potenţialul redox celular. De asemenea, vitaminele mai au şi rol de activatori ai activităţii
enzimatice sau de transportori de electroni, rol de biocatalizatori, ori constituind direct sau
indirect coenzime ale unor sisteme enzimatice.
In mere au fost identificate vitamine hidrosolubile (vitamina C, vitaminele din grupul B, mezoinozitol,
vitamina PP cât şi vitamine liposolubile (E, K).
Conţinutul mediu în principalele vitamine ale merelor
Vitamina Valoarea medie a vitaminelor din mere
Mg/100g produs proaspat
Caroten 0,047
Vit. E 0,57
Vit. B1 0,035
Vit B2 0,032
Vit. PP 0,30
Acid pantotenic 0,10
Acid folic 0,9
VitC 12,0
Vitamina C (acidul ascorbic) reprezintă principala vitamină din mere. Aceasta, prin oxidare lentă,
trece în acid dehidroascorbic, reacţia fiind reversibilă, de unde rezultă proprietăţile
oxidoreducătoare ale acidului ascorbic. Acidul ascorbic are o largă participare la procesele de sinteză
ale acizilor graşi nesaturaţi, la degradarea unor aminoacizi, în metabolismul glucidic, al fierului etc.
Conţinutul în vitamina C este mai ridicat în fructele expuse la soare şi mai intens colorate, sinteza
acesteia este influenţată favorabil de intensitatea luminii.
Din grupa vitaminelor liposolubile, tocoferolii {vitaminele E) reprezintă un grup de substanţe înrudite
care sunt derivaţi ai tocolului. Sunt cunoscuţi şi sub denumirea de factorul antisterilităţii.
Deşi provitamina A {carotenul) se oxidează uşor, manifestă o suficientă rezistenţă în cursul păstrării de
durată a legumelor şi fructelor, mai ales în condiţii frigorifice. Reducerea pierderilor se poate face prin
sulfitarea corectă şi păstrarea în condiţiile limitării aerului atmosferic
Hormonii vegetali (fitohormoni) alcătuiesc o grupă de substanţe care deşi se află în cantitate foarte
redusă îndeplinesc funcţii importante în reglarea proceselor complexe de creştere şi dezvotarea
plantelor, cu efect stimulator sau inhibitor. Se pot utiliza în: stimularea cicatrizării rănilor,
întârzierea deschiderii mugurilor florali stimularea legării fructelor şi formarea de fructe
partenocarpice, rărirea chimică a fructelor, oprirea căderii acestora, reducerea încolţirii pe durata
păstrării rădăcinoaselor, bulboaselor şi tuberculilor, stimularea maturării fructelor.
Principalii hormoni din fructe sunt auxinele, giberelinele şi citokininele (substanţe naturale cu efect
stimulator) şi acidul ahscisic (substanţă cu rol inhibitor). Etilena, care se formează în legume şi fructe,
în mod natural, este considerată ca un hormon al maturării acestora.
Auxinele au influenţă deosebită asupra creşterii dimensiunii fructelor datorită acţiunii stimulatoare
asupra proceselor de diviziune celulară.
Giberelinele au fost identificate în semintele de mar sub formă de acid giberelic şi substanţe cu
structură înrudită, concentraţia fiind mai ridicată în endospermul şi embrionul acestora.
Citokininele sunt reprezentate de zeatină.
Pigmenţii existenţi în ţesuturile vegetale conferă merelor culoarea lor specifică, atrăgătoare, diferită
în funcţie de soi, constituind un principal caracter de diferenţiere între acestea. În cazul merelor,
pigmenţii sunt răspândiţi în epicarp .
Substanţele fenolice reprezintă compuşi cu o largă răspândire în produsele horticole ce au rol în
procesul respiraţiei prin sistemul polifenolic – polifenoloxidază. Aceste substanţe mai au un rol
important în asigurarea rezistenţei plantelor faţă de atacul microorganismelor patogene, participă la
realizarea gustului, aromei şi culorii fructelor.
Substanţele tanante (taninurile) reprezintă substanţe care participă la realizarea gustului astringent
al unor merelor. Taninurile pot fi hidrolizabile sau pot fi condensate. în mere au fost identificate
următoarele substanţe tanante: catechina, epicatechina
Substanţele volatile prezente într-un număr mare în produsele horticole dau acestora aroma şi
mirosul caracteristic şi contribuie împreună cu multitudinea de însuşiri la realizarea calităţii lor.
Substanţele minerale reprezintă compuşi ai principalelor metale ca: sodiu, calciu, magneziu, fier,
mangan, zinc, aluminiu ş.a. sub formă de oxizi şi săruri ale acizilor carbonic, fosforic, sulfuric,
silicic, boric, clorhidric, iar conţinutul acestora este caracteristic pentru fiecare specie, soi, organ
vegetal, funcţie de multitudinea factorilor climatici, pedologiei şi agrotehnici .
Continutul in substante minerale
Specia Subst.
min. (%)
Na
mg
K
mg
Mg
mg
Ca
mg
Mn
mg
Fe
mg
Co
mg
Cu
mg
P
mg
F
mg
Cl
mg
I
mg
Mere 0,32 3,0 144 6 7 0,06 0,48 10 0,10 12 7 2,2 16,0
RECOLTAREA SI MATURAREA
Merele sunt fructele cele mai consumate la noi în ţară în stare proaspătă, pe tot parcursul anului,
constituind şi o valoroasă materie primă pentru fabricarea marmeladelor, gemurilor, compoturilor sau
sucurilor. Alte produse prelucrate din mere, foarte apreciate, sunt: cidrul, rachiul, distilatele
specifice (calvados), oţetul sau fructele deshidratate.
Ele reprezintă de asemenea un aliment cu deosebite calităţi dietetice, fiind recomandate în hrana
copiilor şi bolnavilor. Soiurile de mere se grupează în trei categorii: superioare (grupa A), mijlocii
(grupa B) şi obişnuite (grupa C). Merele din primele doua categorii se valorifică în trei clase de calitate:
extra, a I-a şi a II-a, dar la păstrare se vor introduce numai fructele de la soiurile de toamnă si iarnă, de
calitate extra şi a I-a.
Maturarea
Gradul de maturare la care se face recoltarea merelor este stabilit în funcţie de destinaţia produsului.
Gradul de maturare a unui fruct reprezintă raportul cantitativ şi efectul senzoric ce se realizează între
proprietăţile fizice şi componentele chimice conţinute de substanţa uscată în strânsă legătură cu
destinaţia şi modul lor de folosire. Procesul complex de maturare a merelor nu se declanşează în acelaşi
timp în masa acestora, ci în mod treptat. In urma unor modificări de ordin funcţional a activităţii
enzimatice apar, cu repartiţie diferită, în masa fructelor, centre de maturare care devin apoi factori
activi de dirijare a activităţii enzimatice, urmând desăvârşirea procesului de maturare. Un grad de
maturare mai avansat la mere se afla in centrul fructului, iar din acest centru de maturare se propagă în
restul fructului centrifug.
În funcţie de specificitatea creşterii şi dezvoltării fiecărui soi funcţie şi de tehnologia aplicată, de
destinaţia ce urmează să o primească, în practica tehnologică se disting mai multe niveluri de maturitate:
maturitatea fiziologică se ia în considerare şi este determinată de momentul când seminţele din
fructe şi legume au ajuns la mărimea caracteristică şi puse în condiţii optime, sunt capabile să
germineze. Mai este cunoscută sub denumirea de maturitate biologică;
maturitatea de consum este realizată în momentul în care merele au întrunit însuşirile
caracteristice soiului cu privire la mărime, culoare, fermitate, gust fiind apte pentru folosirea
imediată în consum. În acest moment compoziţia chimică şi valoarea alimentară sunt cele mai
favorabile consumului, iar intensitatea de desăvârşire a maturităţii este redusă.
maturitatea de recoltare specifică în cazul fructelor care nu se consumă imediat după recoltare ci
numai după o anumită perioadă de timp în care aceste produse sunt supuse păstrării.
La acest grad de maturare, merele prezintă o bună capacitate de păstrare şi după o anumită
perioadă de timp îşi pot desăvârşi maturarea;
maturitatea tehnică sau industrială caracteristică pentru produsele horticole care se află la un
grad de maturitate ce corespunde prelucrării sub diferite produse finite.
La acest grad de maturare se recoltează unele soiuri de mere pentru obţinerea compotului,
pentru congelare, deshidratare, pentru sucuri şi creme etc.
maturitatea comercială înglobează toate gradele de maturare la care se află merele care
întrunesc caracteristicile cerute de beneficiari, fiind condiţionată de scopul pentru
care legumele şi fructele se comercializează.
Indici de maturare pentru merele destinate pastrarii
În practică pentru a defini un grad mai puţin avansat de maturare se folosesc denumiri ca: prepârgă,
pârgă care marchează începutul coacerii şi reprezintă momentul în care merele se apropie mult de
mărimea specifica soiului, culoarea de fond începe să se schimbe, fermitatea structurală scade sensibil
iar însuşirile gustative devin mai plăcute, fără a fi caracteristice;
Postmaturarea (la fructele şi legumele care işi ameliorează starea de fermitate, aromă, gust ş.a. după
recoltare);
Supramaturarea caracterizată prin intensitatea redusă a proceselor metabolice care au loc în mere prin
scăderea rezistenţei acestora la agenţii externi şi prin scăderea calităţii (fermitate, savoare, aromă
şi gust) reprezentând faza de declin a produselor horticole, după care urmează degradarea lor,
nemaifiind apte pentru consum şi prelucrare.
Recoltarea
Recoltarea se face la momentul optim, care se stabileşte după mai multe criterii şi indicatori de ordin:
- fenologici:(culoarea fructelor,suma gradelor de temp., numărul de zile parcurs de la înflorit)
- fizic(fermitatea pulpei şi conţinutul în substanţă uscată solubilă determinat refractometric)
- biochimic(testul amidonului cu iod în iodură de potasiu).
Dacă fructele se recoltează prea devreme, nu realizează ulterior o maturare desăvârşită, mai ales
organoleptic şi apare o sensibilizare la pătare amară şi la arsuri specifice.
Soiul Nr zile de la
inflorire la
recoltare
∑ºC de la
inflorire la
recoltare
Prezenta
amidonului pe
suprafata
sectionata %
Continut in
clorofila
mg/100g
Jonathan 140 2240 75 0.040-0.122
Golden Delicios 145 2300 80 0.030-0.080
Starkimson 150 2400 75 ------
Întârzierea recoltării determină apariţia unor riscuri la fructele depozitate, care se maturează
accelerat şi devin tot mai sensibile la manipulare şi bolile de depozit.
Recoltarea merelor se face manual, cu peduncul, fără smulgere, printr-o uşoară răsucire a
fructului, ferindu-l de lovituri sau leziuni. Ca ambalaje de recoltare se recomandă folosirea sacilor cu
fundul mobil (rabatabil) sau a găleţilor din material plastic sau cel mai adesea în lăzi-paletă. Aceste
ambalaje vor servi atât pentru transport, cât şi pentru depozitare. Se va acorda o atenţie deosebită la
transvazarea merelor din ambalajele de recoltare în cele de transport şi depozitare, pentru a evita
vătămările mecanice, lăsându-se o distanţă foarte mică (maxim 5-10 cm) între cele două categorii de
ambalaje, în timpul deversării.
Presortarea se poate realiza concomitent cu recoltarea, alegând fructele întregi, normal dezvoltate,
sănătoase, curate, în timp ce fructele căzute şi deteriorate se colectează separat.
Din momentul recoltării şi până la introducerea fructelor în spaţiile de păstrare nu trebuie să treacă mai
mult de 2-3 zile, pentru a nu influenţa negativ capacitatea de păstrare a acestora.
Transportul merelor din livadă la depozit se face în ambalaje cu platformele autodescărcătoare în
autocamioane acoperite cu prelată sau cu mijloace autoizoterme, încărcarea lăzilor paletă în
mijloacele de transport se efectuează mecanic, cu furci hidraulici adaptate la tractoare, iar
descărcarea ambalajelor cu fructe la depozit se realizează cu ajutorul electro şi motostivuitoarelor.
În depozite, pentru păstrarea de lungă durată se vor introduce numai fructele din soiurile cu mare
valoare economică şi o bună capacitate de păstrare, cum sunt: Golden Delicious, Jonathan,
Strarkrimson, Wagener Premiat, Jonagold, Florina, Idared etc.
Păstrarea merelor în stare proaspătă se poate efectua în depozite frigorifice cu atmosferă normală
sau cu atmosferă controlată, în depozite cu ventilaţie naturală şi în spaţii de depozitare cu ventilaţie
naturală.
Compoziţia chimică a strugurilor- materie primă
Elementele uvologice ale strugurilor ajunşi la maturitate au compoziţia chimică foarte diferită
atât sub raport cantitativ cât şi sub raport calitativ.
Compoziţia chimică (%) a strugurilor ajunşi la maturitatea deplină:
Substanţa Ciorchine Pieliţa Pulpa Seminţe
Apa 30-45 60-70 70-80 31-45
Glucide 1 1 10-35 34-36
Acizi organici liberi 0,2-0,9 0,3-0,5 0,5-0,7 0,8-1,2
Acizi organici legaţi 1 - 0,3-1 -
Substanţe minerale 5-6 1-3 0,1-1 2-4
Polifenoli (taninuri,antociani,
etc.)
1-3 1-5 urme 4-6
Substanţe azotate 1-1,5 1-1,5 0,1 4-6
Substanţe odorante - - urme urme
Acizi graşi - - - 13-20
Celuloza 45-55 28-32 0,4-0,6 35-45
Pectina urme urme 0,005-1 urme
Ciorchinii au compoziţia chimică apropiată de cea a frunzelor şi a lăstarilor viţei de vie.
Proporţia în care se află substanţele componente variază în funcţie de starea de maturitate a strugurilor.
Cea mai imp. componentă este apa. Când strugurii sunt verzi, ea poate să ajungă până la 90% din
greutatea ciorchinilor.
Când sunt supracopţi şi ţesuturile ciorchinilor lignificate, ea scade până la 30%.
Celuloza (polizaharid cu grad mare de polimerizare) alcătuieşte pereţii celulari ai ţesuturilor
ciorchinilor. În funcţie de starea de turgescenţă a celulelor ea se găseşte în proporţie de 5 până la
55%. Celuloza nu se regăseşte în compoziţia chimică a mustului deoarece ea rămâne în tescovină.
Celuloza acţionează ca o substanţă cristalină având proprietatea de a absorbi la un moment dat pigmenţii
de tipul antocianilor provocând astfel diminuarea culorii viitorului vin. Substanţele minerale (cationi şi
anioni) reprezintă până la 5-6% din greutatea ciorchinilor.
Dintre elementele minerale ce se găsesc în cenuşa ciorchinilor sărurile de potasiu reprezintă peste
50%. Abundenţa de substanţe minerale face ca acizii organici să se găsească mai ales sub formă de
săruri (cca. 1%). Această compoziţie face ca pH-ul sucului obţinut din ciorchini să fie mai mare (pH-
4). În cazul preparării vinurilor roşii din struguri nedesciorchinaţi se obţin vinuri cu o aciditate mai
scăzută datorită aportului de săruri aduse de ciorchine, dar cu un conţinut mai ridicat în fenoli grosieri.
Ciorchinii sunt bogaţi în compuşi fenolici (1-3%) mai ales strugurii negrii, dominante fiind taninurile
şi acizii fenolici care au gust astringent. În general, în ciorchini se află 20% din fenolii de la 1 Kg
de struguri.
Epicarpul (pieliţa bobului) deşi puţin importantă prin proporţia sa, are o compoziţie chimică
complexă care o face importantă datorită aportului său la definirea specificităţii tipurilor de vin.
Principalul component al pieliţei este, ca şi în cazul ciorchinilor, apa care reprezintă 60-70%.
Dintre ceilalţi componenţi importanţi pentru vinificaţie sunt: substanţele fenolice, compuşii de aromă,
substanţele minerale şi cerurile care alcătuiesc pruina.
Substanţele fenolice aflate în epicarp cuprind un ansamblu de compuşi; fenoli simpli (acizi
fenolici, stilbeni) şi polifenoli (taninuri, antociani, flavone etc.). Cu ajutorul microscopului electronic
s-a stabilit că taninurile şi antocianii sunt localizaţi în epicarp. Ei se găsesc în cantităţi diferite funcţie
de localizarea straturilor celulare .
Se acumulează sub forma unor globule mici în exteriorul vacuolelor mari, migrează şi condensează
în interiorul lor. Taninurile combinate cu proteine se întâlnesc în constituţia feţei interioare a
membranelor vacuolare iar taninurile cu polizaharidele se găsesc în pereţii celulelor epicarpului. Antocianii
au valoare de recunoaştere a speciei şi soiului.
Compuşii de aromă ce reprezintă potenţialul aromatic al viitorului vin se află localizaţi în cea mai
mare proporţie în epicarp.
Ei aparţin mai multor categorii de compuşi chimici, care se găsesc sub formă liberă (compuşi de aromă
liberi) şi sub formă legată (precursori)
Compuşii de aromă liberi sunt acele substanţe ce pot fi sesizate imediat de organele olfactive la
mirosirea sau la gustarea strugurilor şi sunt bine reprezentaţi în soiurile aromate. Includ mai ales
monoterpenoide dintre care cele mai reprezentative sunt: linaloolul şi formele sale oxigenate,
geraniolul, nerolul şi formele sale oxigenate, hotrienolul, citronerolul şi a - terpineol.
Diverşilor compuşi terpenici li se atribuie mirosuri specifice de trandafiri (geraniol, nerol), de coriandru
(linalool), de flori de câmp (oxid de linalool).
Compuşii nevolatili sunt cunoscuţi în literatura de specialitatea sub numele de “precursori de
arome” pentru că au posibilitatea de a se transforma în compuşi volatili, participând la aroma vinurilor
după prelucrarea strugurilor. Ei alcătuiesc “aroma ascunsă”. La rândul lor compuşii nevolatili sunt:
nespecifici (zaharuri, aminoacizi, etc.), comuni pentu toate soiurile şi specifici care dau tipicitate
fiecărui soi. Compuşii nespecifici sunt responsabili de “vinozitatea vinului”. Proporţia dintre aceste
forme, diferenţiază soiurile între ele şi anume soiurile aromate de cele cu aromă neutrală, etc.
Distribuţia compuşilor de aromã diferă foarte mult între soiuri, atât cantitativ cât şi ca localizare şi
însuşiri odorante.
Substanţele minerale din pieliţa boabelor se găsesc mai ales sub formă de săruri (fosfaţi,
sulfaţi, săruri ale acizilor organici cu diferite metale). Ele reprezintă 1,3% din greutatea pieliţelor
şi sunt o sursă importantă pentru vin. Aceste substanţe sunt cedate mustului prin zdrobire, presare,
contact prelungit între pieliţe şi must (în cazul vinificaţiei în alb) sau prin procesul de macerare (în cazul
vinurilor roşii).
Ceara cuticulară reprezintă cca. 15% din greutatea pieliţei sau cca. 100 mg/ cm2 de suprafaţă de
pieliţă. Ea este alcătuită dintr-un complex de substanţe care se pot clasifica după solubilitatea în
cloroform sau eter de petrol în ceară dură sau ceară solubilă.
Ceara dură rămâne ca reziduu insolubil şi conţine acid oleanoic (cca. 79%) şi triterpenoide
(oeucarpol, vitină).
Ceara solubilă conţine alcooli, acizi graşi, aldehide, esteri, parafine şi substanţe cu molecula
mare, încă neindentificate în totalitate. Stratul de pruină prezintă importanţă prin faptul că reţine la
suprafaţa sa microorganismele din flora spontană. Totodată se pare că unele componente ale pruinei
servesc ca hrană pentru levuri şi constituie precursori ai unor arome secundare.
Mezocarpul- pulpa prin compoziţia sa chimică este responsabil în cea mai mare parte de
compoziţia chimică a viitorului vin întrucât mustul nu este altceva decât sucul vacuolar al acestor
celule. Cei mai importanţi compuşi chimici din miez sunt: glucidele, acizii organici, substanţele
minerale, substanţele azotate, substanţele pectice, enzimele, etc.. Conţinutul şi ponderea acestor
compuşi se modifică pe parcursul maturării strugurilor, acestea constituind caracteristici de soi şi areal
de cultură. Compoziţia chimică a pulpei fiind strict legată de cea a mustului este prezentată în extenso la
capitolul "Compoziţia chimică a mustului".
Seminţele au în compoziţia lor chimică celuloză, substanţe azotate, substanţe tanante,
uleiuri, substanţe minerale, apă, fitohormoni (gibereline, acid abscisic, etc.). Dintre aceste
componente pentru vinificare prezintă importanţă substanţele fenolice. Seminţele de la un kg de
struguri conţin 2,778 – 3,525 mg fenoli. Ele asigură în vinurile roşii conservarea materiilor
colorante şi le dau specificitate, fiind cea mai importantă sursă de proantociani.
Dacă în timpul prelucrării seminţele sunt zdrobite, extracţia taninurilor (mai ales a celor grosiere)
este rapidă ceea ce poate duce la acumulări prea mari şi în cazul vinurilor albe imprimă gust amar
neplăcut.
De asemenea printr-un contact prea îndelungat al seminţelor cu mustul sunt solubilizate şi substanţele
azotate şi cele cu fosfor care depăşesc o anumită pondere şi pot influenţa negativ calitatea vinurilor.
Capsunii
Compozitia biochimica a fructelor de capsuni si valoarea lor in alimentie
Procentual capsunele in stare proaspata contin:
- 87-91% apa
- 4,5-9,7% glucide (glucoza, fructoza)
- 0,72-1,19% acizi organici
- 0,1-0,5% pectine
- 0,94-1,74% proteine
- saruri minerale, in special potasiu, fier, fosfor, mangan, calciu
- vitamine (continutul in vitamina C este egal cu cel al lamailor si in plus, au un continut ridicat de
vitamina B si vitamina K, acid pantotenic, vitamina E).
Caracteristici calitative
Capsunii in forma naturala sau in conserva trebuie sa indeplineasca anumite caracteristici calitative
pentru a putea fi comercializate pe piata romaneasca si internationala.
Calitatea lor se apreciaza in functie de starea sanitara, gradul de maturitate, aspectul exterior,
calibrul, continutul in suc etc.
Conform standardelor comunitare, marfa trebuie sa fie insotita de un certificat de conformitate
care sa ateste ca este conforma cu normele de calitate la categoria de calitate respectiva, in
momentul exportului. Sunt mentionate in mod detaliat modalitatile de control, verificarile de
conformitate, de prezentare pentru clasele de calitate.
Legumele si fructele trebuie sa indeplineasca urmatoarele caracteristici de calitate: forma, marimea,
aspectul epidermei si a miezului, consistenta si suculenta pulpei, gustul, aroma, etc. La aprecierea
caliatatii se iau in considerare si alte caracteristici: autenticitatea soiului, starea de prospetime,
starea de sanatate si curatenie, gradul de maturitate.
Standardele precizeaza dimensiunile fructelor pe clase de calitate, folosindu-se in acest scop limita
minima sau maxima a dimensiunilor si claselor de calibrare.
In mod obisnuit in schimburile internationale, pentru fructele proaspete se tine seama de culoarea
epidermei, iar pentru prelucrarea lor si de culoarea pulpei.
Gustul este una dintre caracteristicile cele mai importante ale fructelor care determina atat
consumarea in stare proaspata cat si prelucrarea industriala; este determinat de continutul si
raportul intre glucide, acizi organici, substante tanate, etc.
Calitatea căpşunilor ajunse pe piaţă este dependentă într-o măsură însemnată de condiţiile în care se
fac recoltarea şi păstrarea acestora.
Recoltarea
Recoltarea căpşunilor trebuie sa înceapă dimineaţa devreme dupa ce roua de pe suprafata fructelor
s-a uscat. Se va evita recoltatul după amiaza la temperature ridicate, în special la temperaturi peste
25 grade.
Fructele calde suferă vătămări importante în procesul de recoltare şi manipulare. De asemenea,
fructele cu temperatura pulpei înalta vor necesita mai multa energie si capacitate de racire pentru a
îndepărta căldura câmpului în timpul procesului post-recoltare. Capsunele nu trebuie sa fie recoltate
atunci când fructele sunt umede sau pe timp de ploaie, deoarece va conduce la aparitia putregaiului
cenusiu Botrytis.
Mentinerea calitatii fructelor în conditii ploioase este dificila din cauza probabilităţii sporite de
apariţie a putregaiului cenuşiu si care, respectiv, va duce la un termen de pastrare a fructelor limitat.
Recoltarea trebuie executată în regim de peste o zi pentru regiuni temperate racoroase iar
perioadele neobişnuit de aride ar putea sa fie necesară recoltarea zilnica a soiurilor cu fructele
moi.
Maturitatea de recoltare
Căpşunile sunt recoltate la etape diferite de maturitate, dependent de soi şi preferinţele de piaţă.
Maturitatea căpşunilor este cel mai bine oglindită de culoarea suprafeţei externe şi fermitatea
fructului. Fructele de capsun nu se mai coc dupa recoltare. Recoltatul se va face la maturitate de
consum. Nu se permite a lăsa fructele sa se răscoaca deoarece se deformează uşor, se
deteriorează repede, si nu vor rezista rigorilor de transport la distanţe mari. La sosirea pe
piaţa de destinaţie, fructele rascoapte vor fi moi si vor avea un termen de păstrare scurt. În
afară de aceasta, scurgerile de sevă din fructele supra-maturate şi deformate va păta
ambalajul iar unele dintre fructe pot putrezi.
Pe de altă parte, fructele imature vor avea vârfuri si umeri albi, pulpa interioară va fi albicioasă si vor
avea calităţi gustative foarte proaste din cauza conţinutului scăzut de zahăr Fructele imature nu
trebuie sa fie culese, deoarece conţinutul de zahăr va fi mic si gustul va fi inadecvat. După recoltare
căpsunele nu se mai îndulcesc, iar tesuturile albe nu se coloreazî în rosu.
Ambalare Aparenţa si calitatea capşunelor vândute în toată lumea s-a îmbunătăţit datorită răspândirii pe
larg a caserolelor din plastic – ca ambalaj final de comercializare a capsunelor – care pot
conţine de la 250 grame pâna la 500 grame de fructe.
Caserolele se plasează în cutii de plastic sau carton direct în câmp. Tot în aceleaşi cutii caserolele cu
fructe se transportă la supermarket. Designul cutiilor trebuie sa asigure aranjarea perfecta a
caserolelor, fara ca acestea sa se mişte (de exemplu 6, 8, 12 caserole intr-o cutie). La rândul lor,
cutiile de plastic/carton trebuie sa fie aranjate perfect pe paleţi – de obicei, mărimea paletului
standard este 1m x 1,2m. Cutiile ce se aranjează pe palete nu trebuie să depăşească perimetrul
paletului (în caz contrar, aceste lazi vor fi instabile, se vor detaşa deteriorând produsul şi îngreunând
procesul de mânuire.
Sortarea directă a fructelor în ambalaj final la momentul recoltării reduce de câteva ori numărul de
atingeri ale fructului la doar o singură dată.
Cântarirea
Dupa ce s-a verificat calitatea fructelor din fiecare ambalaj individual, caserolele trebuie sa fie
cântarite cu precizie.
Pentru cântarire se recomandă utilizarea unui cântar cu platforma orizontală cu un ecran digital,
cu o acuratete de +/- 1 – 2 g. Fructele ambalate trebuie sa aibă o masă cuprinsă între 260 si 265 g
(excluzând greutatea ambalajului), pentru a asigura sosirea acestora la destinaţie cu o masa neta de
cel putin 250 g.
Exactitatea cântăririi caserolelor pentru comercializare constituie o etapă importantă a procesului de
control a calităţii.
Operatiuni de racire post-recoltare
Fructele de capsun reprezintă o categorie dintre cele mai perisabile si trebuie răcite imediat după
recoltare pentru a maximiza termenul de comercializare şi pentru a menţine calitatea fructelor.
Lanţul de răcire trebuie menţinut la etapele de depozitare, distribuţie si desfacere a fructelor
la temperaturi cuprinse între 0 si 1° C.
Racirea fortata cu aer
Racirea forţată cu aer este metoda ideală pentru înlăturarea căldurii de câmp din căpsuni. Pentru
a maximiza termenul de comercializare a fructelor, procesul de răcire forţată cu aer ar trebui să
înceapă în decurs de o oră după recoltare . Stocarea căpşunilor recoltate cu temperatura
fructelor de 30° C timp de patru ore înainte de răcire va avea drept consecinţă faptul ca 1/3
din fructe vor deveni ne-comerciabile, chiar şi daca fructele ramân păstrate în camere
frigorifice pentru urmatoarele 7 zile. Capsunele sunt răcite adecvat atunci când temperatura în
interiorul pulpei atinge 1°C. De obicei, temperatura internă a fructului se determină utilizând un
termometru cu o sondă lungă. Răcirea forţată cu aer implică plasarea paletelor cu cutii umplute cu
căpsune într-o camera frigorifică cu temperatura cuprinsa între 0 si 1° C, si umiditatea relativa de 90
– 98 %. Cutiile sunt aliniate în două rânduri paralele pe de o parte si alta a unui ventilator mare.
Rândurile sunt separate prin spaţiu deschis (care de obicei, constituie diametrul ventilatorului).
Deasupra rândurilor paralele de cutii se plaseaza o pânza , care este centrată deasupra spaţiului liber
(tunelului) dintre stivele de cutii.
Este important ca toate golurile din tunelul de răcire sa fie blocate pentru a evita scurt-circuitarea
aerului de răcire. Nu trebuie să existe goluri între stivele de cutii sau deschizături ne-blocate sub
palete, în cazul când cutiile sunt asezate pe palete. Termenul de răcire se poate extinde cu 40% dacă
deschizăturile inferioare ramân ne-blocate.
Cel putin 5 % din suprafaţa pereţilor cutiei trebuie sa aibă orificii de ventilare pentru a asigura
răcirea adecvată.
Rata recomandată a curentului de aer pentru răcirea forţată eficientă a căpşunilor este de
0.002 m3/sec/kg . Se pot utilize ventilatoare de tip axial sau centrifugal.
Se recomandă utilizarea unui ventilator ce pompează cel putin 7,2 m³/h pe kg de căpşuni si 1.25 cm
presiune hidraulica (7200 l/h/kg). Pentru a calcula curentul de aer total necesar, trebuie sa se ia în
consideraţie masa căpşunilor ce trebuie răcită la un moment anume. Spre exemplu, pentru a răci 1000
kg de fructe, va fi necesară utilizarea unui ventilator cu o capacitate de cel puţin 7.200 m³/h. De
regulă, un motor de 1 cal-putere (0,75 kW) are o capacitate de pompare a aerului de circa 1.700-2.450
l/sec la 1,25 cm presiune statică.
MĂSURI DE PRECAUŢIE
Pentru a valorifica producţia pe piaţă, este indicat să ne luăm din timp câteva măsuri de precauţie.
• În primul rând trebuie avut în vedere faptul că exigenţa cumpărătorilor a crescut mult în
ultimii ani. Nu putem veni pe piaţă cu fructe strivite, murdare, supracoapte sau atacate de putregai.
Dacă în urmă cu zece ani preţul era principalul considerent în alegerea produsului, acum lucrurile s-au
schimbat. În pieţele din Cluj, anul trecut, diferenţa între fructele de calitate şi cele recoltate
necorespunzător a fost aproape dublă.
• Pentru a avea fructe de calitate, trebuie să le recoltăm direct în caserole de plastic,
preferabil de 500 g sau, uneori, de 1000 g, atunci când valorificarea se face imediat.
Fructele nu se recoltează la orele amiezii şi se transportă imediat din câmp în magazii
răcoroase, dacă nu există mijloace moderne de pre-răcire.
• Sortarea pe categorii se face direct în câmp. Dacă recoltăm fructele mici şi pe cele stricate
sau lovite împreună cu fructele mari este imposibil să obţinem un preţ bun la piaţă.
• Pentru a preveni putregaiul cenuşiu, se fac unul sau două tratamente înainte de coacerea
fructelor. Unii fermieri încearcă să intervină în plantaţie atunci când constată că fructele încep să
putrezească. Este prea târziu, deoarece se fac cheltuieli cu eficienţă minimă. Apoi, în loc de căpşuni,
se oferă copiilor o porţie de „otravă”, ceea ce va atrage după sine controalele inspecţiilor sanitare,
care vor evalua nivelul reziduurilor.
• O altă sugestie este instruirea culegătorilor. Este bine ca la fiecare grup de 25-30 de culegători
să avem cel puţin doi controlori. Unul va avea grijă ca toţi căpşunii ajunşi la maturitatea de
recoltare să fie culeşi, deoarece fructele rămase pot reprezenta un focar de infecţie pentru
fructele rămase pe plantă. Un alt angajat va controla calitatea recoltării.
Dacă fructele nu sunt culese corect, fiind vătămate, calitatea acestora se depreciază în câteva
ore de la recoltare.
Controlul calităţii la legumele bulbifere
CEAPA şi USTUROIUL
Condiţii tehnice de calitate.
Calitatea se apreciază după caracteristicile prevăzute de STAS 6441- 61 folosind în primul rând
examenul organoleptic completat cu măsurări , cântăriri prin diferite metode fizico –chimice .
Pentru legumele din lot se urmăreşte:
autenticitatea şi uniformitatea soiului,
forma şi mărimea,
culoarea şi aspectul,
starea de sănătate şi de curaăţire,
starea de maturitate.
Pentru probele luate din lot se urmăreşte:
cuplarea,
consistenţa,
suculenţa,
gustul,
aroma,
defectele exterioare şi defectele ascunse.
Autencitatea soiului se apreciază prin: compararea aspectului produsului cu acela al produsului tipic
înfăţişat prin monstre de referinţă, mulaje sau planşe colorate.
Uniformitatea de soi rezultă prin stabilirea proporţiei de legume corespunzătoare caracteristicilor de
bază ale soiurilor.
Forma se apreciază vizual, prin comparaţie cu monstre de referinţă şi se explică în termeni sugestivi.
Mărimea se verifică ţinând cont de cerinţele standardului pentru produs, prin măsurare după caz cu o
riglă gradată în mm, cu şublerul sau cu calibratorul prin cântărire.
Culoarea şi aspectul se apreciază vizual, pe cât posibil la lumina naturală.
Starea de prospeţime se apeciază organoleptic, după gradul de turgescenţă şi după aspectul vizual.
Starea de sănătate şi de curăţenie se examinează cu ochiul liber sau cu ajutorul unei lupe, stabilindu-
se procentul de legume atacate de boli sau dăunători.
Gradul de maturitate se apreciază după:
culoare,
gust, aromă
consistenţă.
Consistenţa se apreciază prin:
palparea a 10 –20 exemplare şi prin degustarea lor. Suculenţa se apreciază prin:
degustare a 5 –10 exemplare.
Gustul şi aroma se determină organoleptic pe 5 –10 exemplare,
Aroma se determină în cameră curată şi aerisită , fără mirosuri străine.
Defectele interioare de determină în urma secţionarii longitudinale a 10 –20 exemplare din proba de
analizat. Defectele ascunse se constată prin încercări speciale, analize chimice, examene microscopice.
Pentru o apreciere precisă a calităţii se foloseşte metoda punctelor la legumele în stare proaspătă.
Indicele de calitate urmărit Numărul de puncte
Mărimea 5 –1
Forma tipică soiului 5 –1
Culoarea 5 –1
Uniformitatea de soi 5 –1
Consistenţa 6 –1
Suculeţa 5 –1
Gradul de maturitate 5 –1
Gustul 8 –1
Aroma 5 –1
Legumele de calitate extra trebuie să îndeplinească minim 55 de puncte, cele de calitatea I între 33
şi 54 puncte, calitatea a II- a între 11 şi 32 puncte, cu condiţia ca nici una din însuşiri să nu fie
negative.
CEAPA
Ceapa uscată se împarte în două categorii:
ceapă de arpagic şi ceapă ceaclama;
ceapă de apă.
Ceapa uscată din ambele categorii se clasifică în două calităţi:
Calitatea I
Calitatea a II-a
Ceapa uscată trebuie să îndeplinească urmatoarele conditii
Calitatea I II
Aspect Bulbi ajunşi la maturitate, întregi, sănătoşi, fără urme de substanţe anti
parazitare, suficient de uscaţi având primele două foi exterioare precum şi
tulpina falsă uscate, fără umiditate exterioară anormală, fără miros şi gust
străin.
De formă şi culoare tipică
soiului, tari, consistenţi,
neîncolţiţi, fără tije florale şi
fără umflături sau ramificaţii (
cepe fiice ) provocate de o
dezvoltare vegetativă
anormală, cu rădăcini uscate
sau complet lipsă.
Se admit următoarele defecte: formă şi
culoare netipică soiului, început de
încolţire la maxim 5,5 din bulbi până la 1
noiembrie şi la maxim 10 % din bulbi după 1
noiembrie; maxim 5% bulbi parţial
exfoliaţi sau cu tăiaturi cicatrizate, urme
uşoare de atacuri parazitare sau de boli,
mici crăpături cicatrizate, fără însă ca
aceste defecte să dăuneze bunei
conservări.
Mărime
diametrul ( cm)
La ceapă din
arpagic şi la
ceapă cacealma
La ceapă de apă
4
6
3
5
Impurităţi %
maxim
2 3
La ceapa neîmpletiă , tulpina falsă trebuie să fie răsucită sau tăiată astfel încât lungimea ei să nu
depăşească 4 cm, iar la ceapa împletită tulpina falsă trebuie să aibă lungimea normală.
La calitatea a II –a aprecierea aspectului se face după defectul cel mai pronunţat.
Ceapa uscată care nu îndeplineşte condiţiile prezentului standard se consideră produs inferior şi
poate circula în afara standardului.
Toleranţa: la calitatea I se admit maxim 10 % din masă, bulbi de calitatea a II- a; iar la calitatea a II-a
bulbi care nu îndeplinesc condiţiile din tabel pentru calitate, fără însă să fie improprii consumului
alimentar. Această toleranţă nu se referă însă la impurităţi.
USTUROIUL
Usturoiul se împarte în trei calităţi:
Calitate extra
Calitatea I
Calitatea a II- a
Condiţiile de calitate sunt prezentate în tabelul următor:
Calitate Extra I II
Aspect Bulbi sănătoşi, curaţi, tari, fără urme vizibile de produse fitofarmaceutice, fără
urme de mucegai, zvântaţi, ajunşi la maturitate
Bulbi întregi de formî
regulată şi culoare
caracteristică soiului,
fără vătămări
mecanice sau alte
defecte, bulbi bine
strânşi şi înveliţi în
membrana exterioară,
rădăcinile tăiate de la
nivelul bulbului.
Bulbi întregi de
formă aproare
regulată, de culoare
caracteristică
soiului, se admit
uşoare umflături şi
mici rupturi ale
membranei
exterioare, bulbii
trebuie să fie
suficienţi de strânşi.
Bulbi care deşi nu îndeplinesc
condiţiile de calitatea I sunt
conservabili. Se admit leziuni
mecanice cicatrizate care nu
influenţează păstrarea la
maxim doi bulbi dintr-un bulb,
rupturi ale membranei
exterioare care să nu permită
desprinderea a mai mult de trei
bulbi dintr-un bulb. Bulbii pot
fii şi de formă neregulată.
Miros şi gust Fără miros şi gust străin
Impurităţi %
maxim
0,5 ( pământ lipsă )
Calibrarea se realizează în funcţie de diametrul ecuatorial care trebuie să fie de minim 40 mm pentru
calitatea extra şi minim 30 mm pentru calitatea I şi II.
Toleranţa la calibrare în acelaşi ambalaj se admit maxim 10 % în masă bulbi cu mărimea peste sau sub
aceea care este menţionată pe ambalaj din care maxim 3 % în masă bulbi care au mărimea sub cea minimă
prevăzută, dar nu mai mică de 20 mm.
Toleranţa de calitate: la calitatea extra se admit maxim 10% în masă bulbi de calitatea I. La calitatea I
se admit maxim 10 % în masă bulbi de calitatea a II- a. La calitatea a II-a se admit maxim 10% în masă
bulbi care nu corespund caracteristicilor acestei calităţi dar sunt consumabili precum şi maxim 5% în
masă bulbi prezentând germeni vizibili, nu se admit bulbi vătămaţi de ger sau de soare.
Metode de analiză.
Ceapa şi usturoiul se supun unui examen vizual, pentru determinarea gradului de puritate al
produsului, al autenticităţii soiului.
Autenticitatea se apreciază prin comparare cu un etalon.
Forma se apreciază tot vizual prin comparare cu monstre.
Mărimea se verifică ţinând cont de cerinţele standardului pentru produs.
Culoarea şi asperctul se apreciază vizual.
Starea de prospeţime se apeciază organoleptic, după gradul de turgescenţă şi după aspectul vizual.
Starea de sănătate şi de curaţire se examinează cu ochiul liber sau cu ajutorul unei lupe, stabilindu-se
procentul de legume atacate.
Gradul de maturitate se determină după culoare, gust, aromă şi consistenţă.
Suculenţa se verifică prin degustarea a 5 –10 legume.
Gustul se verifică organoleptic pe 5 –10 legume.
Defectele interioare se determină prin secţionarea câtorva exemplare.
Defectele ascunse se constată prin metode şi verificări speciale.
Ambalarea, marcarea, transportul şi depozitarea.
Exemplarele care se supun operaţiei de ambalare trebuie să corespundă condiţiilor de calitate indicate în
standardele de stat. Ambalajele trebuie să fie întregi, în stare bună, curate, rezistente şi fără mirosuri
străine. Bulbii trebuie să fie aşezaţi cu grijă pentru a se evita deprecierea lor calitativă.
Ceapa se livrează în saci sau lăzi de maxim 60 kg, împletită în cununi formate din cel puţin 16 bulbi sau
în funii de maxim 2 m lungime. Materialul împletit nu trebuie să depăşească 7% din masa brută a funiei; el
se scade din masa brută a funiei. În acelaşi ambalaj, cunună sau funie trebuie să fie bulbi de ceapă din
acelaşi soi şi cât mai apropriaţi ca mărime.
Usturoiul se livrează în saci, tulpina falsă trebuie să fie tăiată astfel încât să aibă o lungime de maxim 3
cm; în funii împletite din tulpinile false şi legate cu sfoară, rafie sau alte materiale corespunzătoare.
Funiile pot să fie livrate şi în vrac, încărcate direct în mijlocul de transport.
Se vor folosii de preferinţă ambalaje standardizate, de exemplu lăzi pentru fructe şi legume
conform STAS 4624 – 67; STAS 1247 – 67; lăzi de uz general STAS 4999 – 63.
Marcarea: loturile de ceapă destinate transportului trebuie să fie însoţite de un buletin cu următoarele
specificaţii:
Denumirea şi adresa producătorului sau a expeditorului
Denumirea şi adresa beneficiarului
Felul produsului, categoria şi calitatea
Masa ( greutatea) lotului, eventual numărul şi masa brută şi netă a unităţilor de ambalaj, a funiilor
sau a cununilor
La usturoi fiecare unitate de ambalaj trebuie să poarte la exterior cu caractere uşor de citit şi
rezistente la umezeală următoarele menţiuni:
Denumirea unităţii producătoare sau a celei care pune în circulaţie produsul
Tipul produsului ( usturoi alb, usturoi roz)
Calitatea
Calibrul
Pentru usturoiul livrat în funii încărcate direct în mijlocul de transport aceste cerinţe trebuie înscrise
într-un document care însoţeşte transportul.
Depozitarea şi transportul cepei şi a usturoiului trebuie să se facă în condiţii care să asigure
menţinerea calităţii pană la desfacere. Condiţiile în depozit trebuie să îndeplinească cerinţele produsului
din punct de vedere al temperaturii, al compoziţiei aerului, al lipsei dăunătorilor precum şi al unei bune
dezinfectări a depozitului respectiv.
Orice transport trebuie să fie însoţit de un buletin de calitate.
Controlul calităţii pătlăgelelor vinete
Condiţii tehnice de calitate.
Calitatea se apeciază după caracteristicile prevăzute de standardele de stat STAS 6441 – 61, folosind
în primul rând examenul organoleptic, completat pentru unele caracteristici cu măsurări, cântărire
prin diferite metode fizico- chimice. Standardul stabileşte condiţiile generale de formarea a probelor
în vederea stabilirii calităţii lotului sau a unor însuşiri speciale produsului.
Luarea probelor trebuie făcută astfel încât proba de laborator să corespundă caracteristicilor medii ale
lotului din care provine. În momentul luării probelor lotul trebui să aibă forma finală pentru expediere.
Mărimea lotului şi a probelor nu trebuie să depăţească 10 tone, înainte de a se lua probele elementare,
lotul trebui examinat în totalitate pentru a se constata mărimea lui şi felul ambalajelor.
Luarea probelor trebuie efectuată astfel încât lotul să nu sufere avarii. Este necesară eliminarea
influenţei agenţilor exteriori care ar putea modifica caracteristicile probei. La produsele în vrac se iau la
întâmplare din cel puţin cinci locuri şi straturi diferite, mici cantităţi care întrunite formează proba
brută a cărei mărime e specifică diferitelor cantităţi de lot.
Probele neexaminate pe loc trebuie ambalate în ambalaje curate, uscate, închise etanş, pentru ca să nu
fie vătămate şi să nu sufere transformări în timpul păstrării şi transportului.
Ambalajele conţinând probele trebuie etichetate şi sigilate.
Etichetele tebuie scrise în mod vizibil şi durabil şi să conţină specificaţiile următoare:
Denumirea produsului
Calitatea produsului
Numele furnizorului
Localitatea unde se află lotul din care s-a luat proba sau numărul mijlocului de transport
Numărului procesului verbal de luare a probei
Numele şi semnătura persoanelor care au luat proba.
Metode de examinare şi verificare
Pentru vinetele din lot se verifică autenticitatea, uniformitatea, forma, mărimea, culoarea, aspectul,
starea de sănatate şi de curaţenie şi gradul de maturitate.
Autencitatea soiului se apreciază prin compararea aspectului produsului cu acela al produsului tipic
înfăţişat prin monstre de referinţă, mulaje sau planşe colorate.
Uniformitatea de soi rezultă prin stabilirea proporţiei de legume corespunzătoare caracteristicilor de
bază ale soiurilor.
Forma se apreciază vizual, prin comparaţie cu monstre de referinţă şi se explică în termeni sugestivi.
Mărimea se verifică ţinând cont de cerinţele standardului pentru produs, prin măsurare după caz cu o
riglă gradată în mm, cu şublerulsau cu calibratorul prin cântărire.
Culoarea şi aspectul se apreciază vizual, pe cât posibil la lumina naturală.
Starea de prospeţime se apeciază organoleptic, după gradul de turgescenţă şi după aspectul vizual.
Starea de sănătate şi de curăţenie se examinează cu ochiul liber sau cu ajutorul unei lupe, stabilindu-
se procentul de legume atacate de boli sau dăunători.
Gradul de maturitate se apreciază după culoare, gust, aromă şi consistenţă. Consistenţa se apreciază
prin palparea a 10 –20 exemplare şi prin degustarea lor. Suculenţa se apreciază prin degustare a 5 –10
exemplare. Gustul şi aroma se determină organoleptic pe 5 –10 exemplare, iar aroma se determină în
cameră curată şi aerisită , fără mirosuri străine.
Defectele interioare de determină în urma secţionarii longitudinale a 10 –20 exemplarea din proba de
analizat. Defectele ascunse se constată prin încercări speciale, analize chimice, examane microscopice.
Pătlăgelele vinete se clasifică în trei clase de calitate:
Calitatea extra
Calitatea I
Calitatea II
Condiţii generale de calitate:
Calitatea extra: fără defecte
Calitatea I: se admite o usoară decolorare a fructului, fructe cu leziuni mecanice, superficiale, răni
cicatrizate, cu condiţia ca suprafaţa lor să nu depuşească 3 cm2
Calitatea II: se admit legume cu defecte de formă şi coloraţie, legume cu semne uşoare de insolaţie cu
condiţia ca suprafaţa lor să nu depăşească 4 cm2, mici defecte superficiale uscate cu condiţia ca
suprafaţa lor să nu depăşească 4 cm2
Calitatea extra şi calitatea I: legume de formă şi coloraţie tipică soiului, ajunse la un grad suficient de
dezvoltare, cu seminţe albicioase, incomplet dezvoltate, pulpa fragedă, cu codiţa de 2 cm, fără urme de
insolaţie
Calitatea extra, calitatea I şi calitatea II: legume întregi, proaspete, elastice, cu lucie caracteristic,
zvântate, fără gust şi miros străin. Starea produsului trebuie să fie astfel ca să permită transportul şi
manipularea şi să corespundă comsumului la locul de destinaţie
Depozitarea vinetelor se face în condiţii optime de păstrare adică temperatură cuprinsă între 7 –
10C, umiditate de 85- 90%, iar durata de păstrare este de 5 – 10 zile. Temperatura şi umiditatea
trebuie să fie constante pe timpul depozitării. Aranjarea ambalajelor în depozite trebuie să fie astfel
făcută ca să permită o bună circulaţie a aerului. În lipsa spaţiilor răcite, depozitarea temporară se poate
face în magazii, şoproane curate, ferite de bătaia razelor solare sau de ploi.
Transportul – ambalajele cu legume se transportă numai în vehicule cu arcuri. Transportul trebuie făcut
noapte evitându-se staţionarea, se preferă vehiculele răcite. Loturile de ambalaje trebuie să fie însoţite
în timpul transportului de actele conform dispoziţiilor în vigoare din care să rezulte:
denumirea unităţii producătoare
denumirea produsului, soiul
calitatea
numărul ambalajelor
masa brută şi netă.
Controlul calităţii legumelor din grupa vărzoaselor
Standardul stabileşte condiţiile de formare a probelor de fructe şi legume proaspete, în vederea
stabilirii lotului sau a unor însuşiri speciale ale produsului respectiv. Luarea probelor trebuie efectuată
astfel încât proba de laborator să corespundă caracteristicilor medii ale lotului din care provine.
Mărimea lotului şi a probelor
Mărimea lotului nu trebuie să depăşească 10 tone. Înainte de a se lua probele elementare, lotul trebuie
examinat în totalitate, spre a se constata mărimea lotului, felul ambalajelor şi numărul lor. Luarea
probelor se face astfel încât lotul să nu sufere avarii. Este necesară eliminarea influenţei agenţilor
exteriori care ar putea modifica caracteristicile probei. La produsele în vrac se iau la întâmplare din cel
puţin 5 locuri şi straturi diferite mici cantităţi care întrunite foemează proba brută.
Din proba brută, pe cât posibil omogenizată se obţine prin metoda reducerii succesive proba de laborator
a cărei mărime în cazul vărzoaselor e de minim 10 căpăţâni.
Ambalarea pentru produsele neexaminate pe loc trebuie ambalate în ambalaje curate, uscate, închise
ermetic pentru ca să nu fie vătămate şi să nu sufere transformării în timpul păstrării şi transportului
Ambalajele conţinând probele trebuie etichetate şi sigilate. Etichetele tebuie scrise în mod vizibil şi
durabil şi să conţină specificaţiile următoare:
Denumirea produsului
Calitatea produsului
Numele furnizorului
Localitatea unde se află lotul din care s-a luat proba sau numărul mijlocului de transport
Numărului procesului verbal de luare a probei
Numele şi semnătura persoanelor care au luat proba
Metode pentru aprecierea calităţii legumelor din grupa vărzoaselor
Calitatea se apeciază după caracteristicile prevăzute de standardele de stat STAS 6441 – 61, folosind în
primul rând examenul organoleptic, completat pentru unele caracteristici cu măsurări, cântărire prin
diferite metode fizico- chimice.
Metode de examinare şi verificare
Pentru legumele din grupa vărzoaselor din lot se verifică autenticitatea, uniformitatea, forma, mărimea,
culoarea, aspectul,starea de sănatate şi de curaţenie şi gradul de maturitate.
Autencitatea soiului se apreciază prin compararea aspectului produsului cu acela al produsului tipic
înfăţişat prin monstre de referinţă, mulaje sau planşe colorate.
Uniformitatea de soi rezultă prin stabilirea proporţiei de legume corespunzătoare caracteristicilor de
bază ale soiurilor.
Forma se apreciază vizual, prin comparaţie cu monstre de referinţă şi se explică în termeni sugestivi.
Mărimea se verifică ţinând cont de cerinţele standardului pentru produs, prin măsurare după caz cu o
riglă gradată în mm, cu şublerulsau cu calibratorul prin cântărire.
Culoarea şi aspectul se apreciază vizual, pe cât posibil la lumina naturală.
Starea de prospeţime se apeciază organoleptic, după gradul de turgescenţă şi după aspectul vizual.
Starea de sănătate şi de curăţenie se examinează cu ochiul liber sau cu ajutorul unei lupe, stabilindu-se
procentul de legume atacate de boli sau dăunători.
Gradul de maturitate se apreciază după culoare, gust, aromă şi consistenţă. Consistenţa se apreciază prin
palparea a 10 –20 exemplare şi prin degustarea lor. Suculenţa se apreciază prin degustare a 5 –10
exemplare.
Gustul şi aroma se determină organoleptic pe 5 –10 exemplare, iar aroma se determină în cameră curată
şi aerisită , fără mirosuri străine.
Defectele interioare de determină în urma secţionarii longitudinale a 10 –20 legume din proba de analizat.
Defecte se consideră la varză - viermii, iar la conopidă – viermi şi altă culoare decât cea albă. Defectele
ascunse se constată prin încercări speciale, analize chimice, examane microscopice.
Pentru o apreciere mai precisă a calităţii legumelor se foloseşte metoda punctelor:
Indicele de calitate urmărit Numărul de puncte
Mărimea 5 –1
Forma tipică soiului 5 –1
Culoarea 5 –1
Uniformitatea de soi 5 –1
Consistenţa 6 –1
Suculeţa 5 –1
Gradul de maturitate 5 –1
Gustul 8 –1
Aroma 5 –1
Legumele de calitate extra trebuie să îndeplinească minim 55 de puncte, ccle de calitatea I între 33 şi 54
puncte, calitatea a II- a între 11 şi 32 puncte, cu condiţia ca nici una din însuşiri să nu fie negative.
STAS 6952 – 69 stabileşte condiţiile generale privind ambalarea, marcarea, depozitarea şi
transportul legumelor destinate consumuli în stare proaspătă şi se aplică unităţilor de producţie şi de
valorificare.
Ambalarea – fructele care se supun operaţiilor de ambalarea trebuie să corespundă condiţiilor
de calitate indicate în standardele de stat, norme interne, caiete de sarcini. Ambalajele trebuie să fie
întregi, în stare bună, curate rezistente şi fără mirosuri străine.fructele trebuie aşezate cu grijă pentru
a se evita deprecierea lor calitativă.
Marcarea – ambalajele trebuie marcate cu opţiunile:
marca de fabrică a unităţii producătoare
denumirea produsului
calitatea
preţul
Depozitarea – indiferent de durată se vor introduce numai produse de bună calitate care să-şi
poată menţine caracteristicile specifice. Temperatura şi umiditatea trebuie să fie controlate pe timpul
depozitării. Aranjarea ambaljelor în depozit trebuie să fie făcută astfel încât să permită o bună
circulaţie a aerului. În lipsa spaţiilor răcite depozitarea temporară se face în magazii, ferite de razele
solare sau de ploi. Temperatura optimă de păstrare a verzei este de – 2… 00 C, umiditatea de 85 –90 %,
iar durata de păstrare este de 2- 7 luni.
Condiţii tehnice de calitate pentru varza albă, varza roşie şi conopidă.
Standardul STAS 1418 – 68 ( pentru varză albă), STAS 3597 – 69 ( pentru varză roşie) şi STAS 3678 –
71 ( pentru conopidă) stabileşte condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească varza albă, roşie, precum şi
conopida destinată consumului şi se aplică unităţilor de producţie şi de valotificare.
După perioada de recoltare şi valorificare este varză şi conopidă timpurie, semitimpurie şi târzie. Varza
albă şi cea rosie cât şi conopida se livrează pe trei categorii de calitate: extra calitatea I şi II.
VARZA
Calitatea Extra I II
Aspect Căpăţâni proaspete, complet proaspete, complet formate, învelite, bine îndesate, cu
frunzele exterioare aderente pe căpăţâni şi neofilite, sănătoase, cu cotorul sănătos şi
cu lungimea de maxim 2 cm, starea produsului trebuie să permită transportul şi
manipularea normală la desfacere.
Fără defecte
de
formă,mărime
şi culoare
tipică soiului
Maxim 5% căpăţâni cu
mici rupturi ale
frunzelor, uşoare urme
de lovituri care să nu
deprecieze valoarea
comercială a produsului
Maxm 10% căpăţâni cu rupturi mici ale
frunzelor, lovituri sau vătămări,
îndesare mai redusă a frunzelor.
Miros şi
gust
Fără gust şi miros străin.
Calitatea Extra I II conopida
Inflorescenţe proaspete, turgescente, întregi, sănătoase, curate, zvântate, fără miros
şi gust străin. Înflorescenţele trebuie să fie protejate de 1-6 frunze care por fi
scurtate la condiţoonare. Cotorul trebuie să fie tăiat sub ultima frunză.
Inflorescenţe bine
dezvoltate şi să prezinte
forma şi coloraţia tipică
soiului. Inflorescenţele să
fie bine formate, tari,
compacte, îndesate, de
culoare albă, uniformă
uşor crem, fără nici un
defect.
La fel ca la calitatea extra dar se
admit şi uţoare defecte de formă
sau de coloraţie cât şi un uşor puf.
Nu se admit pete produse de
soare, ger, vătămări mecanice,
atacuri de rozătoare, insecte, boli,
putreziri.
Se acceptă
inflorescenţe care nu
se încadrează în
categoria extra sau I
dar sunt proprii
consumului.
La varza albă masa unei căpăţâni trebuie săfie de minim 400 g pentru varza timpurie, de minim 800 g
pentru varza semitimpurie şi de 1 kg pentru varza târzie.
Pentru varza roşie la calitatea extra, în unittatea de ambalaj căpăţânile trebuei să fie cât mai apropriate
ca mărime.
Calitatea Extra I II
Varză roşie timpurie
Kg/ buc
0,8 0,6 0,4
Varză roşie târzie
Kg/ buc
1 0,8 0,6
Conopidă timpurie
(cm )
13 11 9
Conopidă târzie
(cm )
15 13 11
Toleranţe
La calitatea extra se admit max 5% căpăţâni de calitatea I. La calitatea I se admit maxim 8 % căpăţâni
varză albă; 5% căpăţâni varză roşie; de calitatea a II-a. La calitatea II se admit maxim 10 % varză albă şi
5% varză roşie căpăţâni care nu corespund caracteristicilor acestei calităţi, dar sunt consumabile.
În cazul conopidei se admit la calitatea extra maxim 5 % inflorescenţe cu diametrul diferit de cel
menţiomat pe ambalaj, dar nu mai mic de cel prevăzut pentru calitate I. La calitatea I şi II se admite
maxim 10 % cu condiţia ca la calitatea II diametrul să nu fie mai mic de 7 cm.
Ambalarea : varza albă şi rosie poate fi livrată în ambalaje sau în vrac. În cazul ambalării se vor folosii
de preferinţă ambalaje standardizate, de exemplu lăzi pentru fructe şi legume conform STAS 4624 – 67;
STAS 1247 – 67; lăzi de uz general STAS 4999 – 63. Ambalajele trebuie să fie curate, uscate, lipsite de
mirosuri străine. În fiecareunitate de ambalaj sau în fiecare vehicul varză trebuie să fie de acelaţi soi şi
de aceeaşi calitate. Ambalajele căptuşite cu hârtie trebuie să fie noi şi nevătămatoare pentru alimentaţia
umană.
Marcarea : fiecare unitate de ambalaj trebuie să poarte la exterior, cu caractere uşor de citit şi
rezistente la umezeală menţiunile: marca de fabricaţie a unităţii producătoare, denumirea produsului şi
categoria, denumirea soiului, calitatea, masa netă.
Depozitarea şi transportul trebuie făcute astfel ăncât să asigure menţinerea calităţii până la
desfacere. Transporturile trebuie însoţite de un buletin de calitate.
Examenul organoleptic la legume
Denumirea
produsului
Aspect Culoare Gust şi miros
Ardei Formă caracteristică, fără
urme de alterare sau atac de
dăunători
Culoare uniformă,
fără pete,
caracteristică
ardeiului roşu/verde
Gust şi miros
caracteristic; fără gust
şi miros străin
conopidă Aspect caracteristic, formă
specifică, fără urme de
deformări sau alte defecte
Culoare specifică
albă, uniformă, fără
alte nuanţe de
culoare
Plăcut, specific
produsului, lipsit de
gust; miros de mucegai
sau alte defecte
gulia Formă şi mărime
caracteristică, fără urme de
alterare, deformări sau atac
de dăunători
Culoare uniformă,
nunaţă spre violet,
fără pete de culoare
Gust şi miros specific;
lipsit de defecte de gust
şi miros
morcov Formă specifică, fără semne
de alterare
Specifică, uniformă,
fără urme de
alterare, pete
Gust şi miros plăcut,
uşor dulce, fără defecte
pătrunjel Formă specifică, fără urme de
atac de dăunători, masă
compactă
Specifică, fără pete;
culoare uniformă, albă
Gust şi miros
caracteristic, specific;
fără defecte
ţelină Formă caracteristică, fără
semne de alterare sau atac de
dăunători, masa compactă
Culoare specifică,
uniformă, fără pete
Gust şi miros plăcut,
specific, fără defecte
Examenul fizico-chimic al legumelor
Materia
primă
Aciditat
e
Zahăr
total
Grăsim
e
Protein
ă
Umiditat
e
Cenu
şă
Celuloză Substanţe
neazotate
Ardei roşu 0,25 0,77 0,4 2,62 92,4 1,01 1,3 1,25
Ardei verde 0,02 1,25 0,2 2,01 93,5 0,8 1,1 1,12
Conopidă 0,25 1,52 0,3 3,41 90,96 1,2 1,0 1,36
Gulie 0,49 1,52 0,1 2,27 90,33 2,1 0,8 2,39
Morcov 0,01 3,22 0,3 3,28 89,67 0,9 1,4 1,22
Pătrunjel 0,04 13,44 0,7 2,03 78,93 1,8 1,3 1,76
Ţelină 0,25 2,03 0,3 2,05 88,96 1,9 0,3 4,01
Produs finit Umiditat
e
Cenuşă Glucid
e
Lipide Proteine
Controlul calităţii pătlăgelelor vinete
Condiţii tehnice de calitate Calitatea se apeciază după caracteristicile prevăzute de standardele de stat STAS 6441 – 61,
folosind în primul rând examenul organoleptic, completat pentru unele caracteristici cu măsurări,
cântărire prin diferite metode fizico- chimice. Standardul stabileşte condiţiile genrale de formarea a
probelor în vederea stabilirii calităţii lotului sau a unor însuşiri speciale produsului. Luarea probelor
trebuie făcută astfel încât proba de laborator să corespundă caracteristicilor medii ale lotului din care
provine. În momentul luării probelor lotul trebui să aibă forma finală pentru expediere.
Mărimea lotului şi a probelor nu trebuie să depăţească 10 tone, înainte de a se lua probele elementare,
lotul trebui examinat în totalitate pentru a se constata mărimea lui şi felul ambalajelor. Luarea probelor
trebuie efectuată astfel încât lotul să nu sufere avarii. Este necesară eliminarea influenţei agenţilor
exteriori care ar putea modifica caracteristicile probei. La produsele în vrac se iau la întâmplare din cel
puţin cinci locuri şi straturi diferite, mici cantităţi care întrunite formează proba brută a cărei mărime e
specifică diferitelor cantităţi de lot.
Probele neexaminate pe loc trebuie ambalate în ambalaje curate, uscate, închise etanş, pentru ca să nu
fie vătămate şi să nu sufere transformări în timpul păstrării şi transportului. Ambalajele conţinând
probele trebuie etichetate şi sigilate.
Etichetele tebuie scrise în mod vizibil şi durabil şi să conţină specificaţiile următoare:
Denumirea produsului
Calitatea produsului
Numele furnizorului
Localitatea unde se află lotul din care s-a luat proba sau numărul mijlocului de transport
Numărului procesului verbal de luare a probei
Numele şi semnătura persoanelor care au luat proba.
Metode de examinare şi verificare
Pentru vinetele din lot se verifică autenticitatea, uniformitatea, forma, mărimea, culoarea,
aspectul,starea de sănatate şi de curaţenie şi gradul de maturitate.
Autencitatea soiului se apreciază prin compararea aspectului produsului cu acela al produsului tipic
înfăţişat prin monstre de referinţă, mulaje sau planşe colorate.
Uniformitatea de soi rezultă prin stabilirea proporţiei de legume corespunzătoare caracteristicilor de
bază ale soiurilor.
Forma se apreciază vizual, prin comparaţie cu monstre de referinţă şi se explică în termeni sugestivi.
Mărimea se verifică ţinând cont de cerinţele standardului pentru produs, prin măsurare după caz cu o
riglă gradată în mm, cu şublerulsau cu calibratorul prin cântărire.
Culoarea şi aspectul se apreciază vizual, pe cât posibil la lumina naturală.
Starea de prospeţime se apeciază organoleptic, după gradul de turgescenţă şi după aspectul vizual.
Starea de sănătate şi de curăţenie se examinează cu ochiul liber sau cu ajutorul unei lupe, stabilindu-se
procentul de legume atacate de boli sau dăunători.
Gradul de maturitate se apreciază după culoare, gust, aromă şi consistenţă. Consistenţa se apreciază prin
palparea a 10 –20 exemplare şi prin degustarea lor. Suculenţa se apreciază prin degustare a 5 –10
exemplare. Gustul şi aroma se determină organoleptic pe 5 –10 exemplare, iar aroma se determină în
cameră curată şi aerisită , fără mirosuri străine.
Defectele interioare de determină în urma secţionarii longitudinale a 10 –20 exemplarea din proba de
analizat. Defectele ascunse se constată prin încercări speciale, analize chimice, examane microscopice.
Pătlăgelele vinete se clasifică în trei clase de calitate:
Calitatea extra
Calitatea I
Calitatea II
Condiţii generale de calitate:
Calitatea extra: fără defecte
Calitatea I: se admite o uţoară decolorare a fructului, fructe cu leziuni mecanice, superficiale, răni
cicatrizate, cu condiţia ca suprafaţa lor să nu depuşească 3 cm2
Calitatea II: se admit legume cu defecte de formă şi coloraţie, legume cu semne uşoare de insolaţie cu
condiţia ca suprafaţa lor să nu depăşească 4 cm2, mici defecte superficiale uscate cu condiţia ca
suprafaţa lor să nu depăşească 4 cm2
Calitatea extra şi calitatea I: legume de formă şi coloraţie tipică soiului, ajunse la un grad suficient de
dezvoltare, cu seminţe albicioase, incomplet dezvoltate, pulpa fragedă, cu codiţa de 2 cm, fără urme de
insolaţie
Calitatea extra, calitatea I şi calitatea II: legume întregi, proaspete, elastice, cu lucie caracteristic,
zvântate, fără gust şi miros străin. Starea produsului trebuie să fie astfel ca să permită transportul şi
manipularea şi să corespundă comsumului la locul de destinaţie.
Depozitarea vinetelor se face în condiţii optime de păstrare adică temperatură cuprinsă între 7 – 100 C,
umiditate de 85- 90%, iar durata de păstrare este de 5 – 10 zile. Temperatura şi umiditatea trebuie să
fie constante pe timpul depozitării. Aranjarea ambalajelor în depozite trebuie să fie astfel făcută ca să
permită o bună circulaţie a aerului. În lipsa spaţiilor răcite, depozitarea temporară se poate face în
magazii, şoproane curate, ferite de bătaia razelor solare sau de ploi.
Transportul – ambalajele cu legume se transportă numai în vehicule cu arcuri. Transportul trebuie făcut
noapte evitându-se staţionarea, se preferă vehiculele răcite. Loturile de ambalaje trebuie să fie însoţite
în timpul transportului de actele conform dispoziţiilor în vigoare din care să rezulte:
denumirea unităţii producătoare
denumirea produsului, soiul
calitatea
numărul ambalajelor
masa brută şi netă.
Controlul calităţii legumelor din grupa vărzoaselor Standardul stabileşte condiţiile de formare a probelor de fructe şi legume proaspete, în vederea
stabilirii lotului sau a unor însuşiri speciale ale produsului respectiv. Luarea probelor trebuie efectuată
astfel încât proba de laborator să corespundă caracteristicilor medii ale lotului din care provine.
Mărimea lotului şi a probelor
Mărimea lotului nu trebuie să depăşească 10 tone. Înainte de a se lua probele elementare, lotul trebuie
examinat în totalitate, spre a se constata mărimea lotului, felul ambalajelor şi numărul lor.
Luarea probelor se face astfel încât lotul să nu sufere avarii. Este necesară eliminarea influenţei
agenţilor exteriori care ar putea modifica caracteristicile probei. La produsele în vrac se iau la
întâmplare din cel puţin 5 locuri şi straturi diferite mici cantităţi care întrunite foemează proba brută.
Din proba brută, pe cât posibil omogenizată se obţine prin metoda reducerii succesive proba de laborator
a cărei mărime în cazul vărzoaselor e de minim 10 căpăţâni.
Ambalarea pentru produsele neexaminate pe loc trebuie ambalate în ambalaje curate, uscate, închise
ermetic pentru ca să nu fie vătămate şi să nu sufere transformării în timpul păstrării şi transportului.
Ambalajele conţinând probele trebuie etichetate şi sigilate.
Etichetele tebuie scrise în mod vizibil şi durabil şi să conţină specificaţiile următoare:
Denumirea produsului
Calitatea produsului
Numele furnizorului
Localitatea unde se află lotul din care s-a luat proba sau numărul mijlocului de transport
Numărului procesului verbal de luare a probei
Numele şi semnătura persoanelor care au luat proba
Metode pentru aprecierea calităţii legumelor din grupa vărzoaselor
Calitatea se apeciază după caracteristicile prevăzute de standardele de stat STAS 6441 – 61,
folosind în primul rând examenul organoleptic, completat pentru unele caracteristici cu măsurări,
cântărire prin diferite metode fizico- chimice.
Metode de examinare şi verificare
Pentru legumele din grupa vărzoaselor din lot se verifică autenticitatea, uniformitatea, forma, mărimea,
culoarea, aspectul,starea de sănatate şi de curaţenie şi gradul de maturitate.
Autencitatea soiului se apreciază prin compararea aspectului produsului cu acela al produsului tipic
înfăţişat prin monstre de referinţă, mulaje sau planşe colorate.
Uniformitatea de soi rezultă prin stabilirea proporţiei de legume corespunzătoare caracteristicilor de
bază ale soiurilor.
Forma se apreciază vizual, prin comparaţie cu monstre de referinţă şi se explică în termeni sugestivi.
Mărimea se verifică ţinând cont de cerinţele standardului pentru produs, prin măsurare după caz cu o
riglă gradată în mm, cu şublerulsau cu calibratorul prin cântărire.
Culoarea şi aspectul se apreciază vizual, pe cât posibil la lumina naturală.
Starea de prospeţime se apeciază organoleptic, după gradul de turgescenţă şi după aspectul vizual.
Starea de sănătate şi de curăţenie se examinează cu ochiul liber sau cu ajutorul unei lupe, stabilindu-se
procentul de legume atacate de boli sau dăunători.
Gradul de maturitate se apreciază după culoare, gust, aromă şi consistenţă.
Consistenţa se apreciază prin palparea a 10 –20 exemplare şi prin degustarea lor.
Suculenţa se apreciază prin degustare a 5 –10 exemplare.
Gustul şi aroma se determină organoleptic pe 5 –10 exemplare, iar aroma se determină în cameră curată
şi aerisită , fără mirosuri străine.
Defectele interioare se determină în urma secţionarii longitudinale a 10 –20 legume din proba de analizat.
Defecte se consideră la varză - viermii, iar la conopidă – viermi şi altă culoare decât cea albă. Defectele
ascunse se constată prin încercări speciale, analize chimice, examane microscopice.
Pentru o apreciere mai precisă a calităţii legumelor se foloseşte metoda punctelor:
Indicele de calitate urmărit Numărul de puncte
Mărimea 5 –1
Forma tipică soiului 5 –1
Culoarea 5 –1
Uniformitatea de soi 5 –1
Consistenţa 6 –1
Suculeţa 5 –1
Gradul de maturitate 5 –1
Gustul 8 –1
Aroma 5 –1
Legumele de calitate extra trebuie să îndeplinească minim 55 de puncte, cele de calitatea I între 33 şi
54 puncte, calitatea a II- a între 11 şi 32 puncte, cu condiţia ca nici una din însuşiri să nu fie negative.
STAS 6952 – 69 stabileşte condiţiile generale privind ambalarea, marcarea, depozitarea şi transportul
legumelor destinate consumuli în stare proaspătă şi se aplică unităţilor de producţie şi de valorificare.
Ambalarea – fructele care se supun operaţiilor de ambalarea trebuie să corespundă condiţiilor de
calitate indicate în standardele de stat, norme interne, caiete de sarcini. Ambalajele trebuie să fie
întregi, în stare bună, curate rezistente şi fără mirosuri străine.fructele trebuie aşezate cu grijă pentru
a se evita deprecierea lor calitativă.
Marcarea – ambalajele trebuie marcate cu opţiunile:
marca de fabrică a unităţii producătoare
denumirea produsului
calitatea
preţul
Depozitarea – indiferent de durată se vor introduce numai produse de bună calitate care să-şi poată
menţine caracteristicile specifice. Temperatura şi umiditatea trebuie să fie controlate pe timpul
depozitării. Aranjarea ambalajelor în depozit trebuie să fie făcută astfel încât să permită o bună
circulaţie a aerului. În lipsa spaţiilor răcite depozitarea temporară se face în magazii, ferite de razele
solare sau de ploi. Temperatura optimă de păstrare a verzei este de – 2… 00 C, umiditatea de 85 –90 %,
iar durata de păstrare este de 2- 7 luni.
Condiţii tehnice de calitate pentru varza albă, varza roşie şi conopidă.
Standardul STAS 1418 – 68 ( pentru varză albă), STAS 3597 – 69 ( pentru varză roşie) şi STAS 3678 –
71 ( pentru conopidă) stabileşte condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească varza albă, roşie, precum şi
conopida destinată consumului şi se aplică unităţilor de producţie şi de valotificare.
După perioada de recoltare şi valorificare este varză şi conopidă timpurie, semitimpurie şi târzie. Varza
albă şi cea rosie cât şi conopida se livrează pe trei categorii de calitate: extra calitatea I şi II.
VARZA
Calitatea Extra I II
Aspect Căpăţâni proaspete, complet proaspete, complet formate, învelite, bine îndesate,
cu frunzele exterioare aderente pe căpăţâni şi neofilite, sănătoase, cu cotorul
sănătos şi cu lungimea de maxim 2 cm, starea produsului trebuie să permită
transportul şi manipularea normală la desfacere.
Fără defecte de
formă,mărime şi culoare
tipică soiului
Maxim 5% căpăţâni
cu mici rupturi ale
frunzelor, uşoare
urme de lovituri
care să nu
deprecieze valoarea
comercială a
produsului
Maxm 10% căpăţâni cu rupturi
mici ale frunzelor, lovituri sau
vătămări, îndesare mai redusă
a frunzelor.
Miros şi gust Fără gust şi miros străin.
CONOPIDA
Calitatea Extra I II
Inflorescenţe proaspete, turgescente, întregi, sănătoase, curate, zvântate, fără
miros şi gust străin. Înflorescenţele trebuie să fie protejate de 1-6 frunze care
por fi scurtate la condiţoonare. Cotorul trebuie să fie tăiat sub ultima frunză.
Inflorescenţe bine
dezvoltate şi să prezinte
forma şi coloraţia tipică
soiului. Inflorescenţele să
fie bine formate, tari,
compacte, îndesate, de
culoare albă, uniformă uşor
crem, fără nici un defect.
La fel ca la calitatea
extra dar se admit şi
uţoare defecte de
formă sau de coloraţie
cât şi un uşor puf. Nu
se admit pete produse
de soare, ger, vătămări
mecanice, atacuri de
rozătoare, insecte, boli,
putreziri.
Se acceptă inflorescenţe
care nu se încadrează în
categoria extra sau I dar
sunt proprii consumului.
La varza albă masa unei căpăţâni trebuie săfie de minim 400 g pentru varza timpurie, de minim 800 g
pentru varza semitimpurie şi de 1 kg pentru varza târzie.
Pentru varza roşie la calitatea extra, în unittatea de ambalaj căpăţânile trebuei să fie cât mai apropriate
ca mărime.
Calitatea Extra I II
Varză roşie timpurie Kg/ buc 0,8 0,6 0,4
Varză roşie târzie Kg/ buc 1 0,8 0,6
Conopidă timpurie (cm ) 13 11 9
Conopidă târzie (cm ) 15 13 11
Toleranţe La calitatea extra se admit max 5% căpăţâni de calitatea I. La calitatea I se admit maxim 8 % căpăţâni
varză albă; 5% căpăţâni varză roşie; de calitatea a II-a. La calitatea II se admit maxim 10 % varză albă şi
5% varză roşie căpăţâni care nu corespund caracteristicilor acestei calităţi, dar sunt consumabile.
În cazul conopidei se admit la calitatea extra maxim 5 % inflorescenţe cu diametrul diferit de cel
menţiomat pe ambalaj, dar nu mai mic de cel prevăzut pentru calitate I. La calitatea I şi II se admite
maxim 10 % cu condiţia ca la calitatea II diametrul să nu fie mai mic de 7 cm.
Ambalarea : varza albă şi rosie poate fi livrată în ambalaje sau în vrac. În cazul ambalării se vor folosii de
preferinţă ambalaje standardizate, de exemplu lăzi pentru fructe şi legume conform STAS 4624 – 67;
STAS 1247 – 67; lăzi de uz general STAS 4999 – 63. Ambalajele trebuie să fie curate, uscate, lipsite de
mirosuri străine. În fiecareunitate de ambalaj sau în fiecare vehicul varză trebuie să fie de acelaţi soi şi
de aceeaşi calitate. Ambalajele căptuşite cu hârtie trebuie să fie noi şi nevătămatoare pentru alimentaţia
umană.
Marcarea : fiecare unitate de ambalaj trebuie să poarte la exterior, cu caractere uşor de citit şi
rezistente la umezeală menţiunile: marca de fabricaţie a unităţii producătoare, denumirea produsului şi
categoria, denumirea soiului, calitatea, masa netă.
Depozitarea şi transportul trebuie făcute astfel ăncât să asigure menţinerea calităţii până la desfacere.
Transporturile trebuie însoţite de un buletin de calitate.
Calitatea legumelor şi fructelor Calitatea legumelor şi fructelor sunt sunt însuşiri date de indicatorii fizici şi chimici stabiliţi prin
acte normative în vigoare (standarde), pe baza cărora acestea sunt încadrate în categoriile de calitate
extra, I, II, sau a III-a.
Indicatorii fizici reprezintă diferite însuşiri exterioare: forma, mărimea, culoarea, gradul de curăţenie,
prospeţimea, umiditatea şi interioare: suculenţa, culoarea pulpei, mirosul, gustul. Aceşti indicatori au fost
grupaţi în două categorii:generali şi speciali . Indicatorii generali de calitate repezintă indicatorii cuprinşi în standarde drept condiţii minime de
calitate, cuprind un număr mare de specii şi se referă la: mărimea (calibru), forma (indicile de formă),
fermitatea (penetrometric) şi culoarea (cod de culori) şi chimici neprevăzuţi în standarde: indicile
refractometric (IR), conţinutul în acid ascorbic, aciditate titrabilă (At), pentru unele legume şi toate
fructele, raportul indice refractometric (IR) şi aciditate titrabilă (At), pentru unele legume şi fructe.
Pentru unele specii se determună în mod special următorii indicatori:
conţinutul în suc (citrice, mere, prune şi alte fructe folosite pentru industrializare;
conţinutul în proteine şi lipide (nuci, alune, migdale);
conţinutul în amidon (cartofi, castane)
Câteva din valorile acestor indicatori se găsesc în tabelul 1.
Un alt indicator extrem de important tot cu caracter general îl constituie conţinutul de reziduri utilizate
în combaterea bolilor şi dăunătorilor din cultură sau spaţii de păstrare.
CONTROLUL CALITATII CEREALELOR
Pentru caracterizarea cerealelor se folosesc o serie de indicatori care apreciaza starea fizica sau
calitatea lor.
INDICATORI DE CALITATE A CEREALELOR
1. Analiza senzoriala a cerealelor
Analiza senzoriala a cerealelor este prima analiza din ansamblul celor efectuate pentru aprecierea unui
lot de cereale.
Analiza consta în aprecierea:
aspectului;
culorii;
mirosului;
gustului.
Examinarea aspectului se face vizual si are în vedere si starea suprafetelor exterioare ale cerealelor.
Examinarea culorii se face vizual constanând culoarea boabelor de cereale, prezenta sau absenta unor
pete de culoare diferita de cea normala pentru cereala analizata.
În general, cerealele care au suferit procese de autoîncingere, fara a atinge un stadiu avansat, îsi
modifica culoarea.
Grâul si secara îsi pierd luciul caracteristic sau se brunifica începând din zona embrionului.
Porumbul capata o culoare verzuie în zona embrionului si suprafata bobului se pateaza.
Examinarea mirosului se face inspirând aer din spatiile intergranulare ale probei.
Pentru ca eventualele mirosuri sa poata fi evidentiate mai usor, se încalzeste proba, fie prin frecare
între mâini, fie utilizând apa calda la aproximativ 60 oC, se acopera cu o sticla de ceas si dupa 2-3 minute
se examineaza mirosul.
Pentru a mari suprafata de volatilizare, se poate aprecia mirosul unei probe de cereale macinate la o
morisca de laborator, mentinuta în apa calda 2-3 minute, într- un pahar acoperit cu o sticla de ceas.
Cerealele trebuie sa prezinte un miros caracteristic, fara miros de mucegai sau de încingere, sau alte
mirosuri straine.
Examinarea gustului se face mestecând câteva boabe de cereale în gura. Gustul trebuie sa corespunda
cerealelor analizate. Prezenta unui gust acru sau amar evidentiaza o pastrare necorespunzatoare, în
timpul careia s-au produs descompuneri si degradari ale componentelor chimice ale boabelor de cereale.
Descompunerea lipidelor, cu eliberarea acizilor grasi precum si oxidarile acestora, duc la aparitia unui
gust acru.
Gustul amar poate fi datorat dezvoltarii microflorei cerealelor ca urmare a cresterii umiditatii si
temperaturii cerealelor în timpul unei depozitari necorespunzatoare.
Prezenta si dezvoltarea unor daunatori ca acarienii, insecte ca gargaritele, gândacii, pot imprima gusturi
neplacute cerealelor.
2. Masa hectolitrica
Unul dintre indicatorii de baza, în aprecierea calitatii cerealelor, folosit din cele mai vechi timpuri, îl
constituie masa unitatii de volum. Ea se determina cu balanta hectolitrica, care permite stabilirea masei
de cereale care ocupa un volum de 1 litru.
Masa hectolitrica este influentata de o serie de factori ca:
masa specifica a cerealelor,
continutul corpuri straine si natura lor,
elemente geometrice ale cerealelor,
coeficientul de frecare al boabelor,
umiditatea cerealelor. Masa hectolitrica, constituie în momentul de fata, un indicator foarte important pentru industria
moraritului, deoarece în unitatile de morarit, extractia totala de faina este stabilita în functie de
valoarea acestui indicator.
Masa hectolitrica de baza pentru grâul destinat panificatiei, este de 78 kg/hl.
În conformitate cu instructiunile actuale de macis, extractia totala de faina va fi mai mare sau mai mica,
cu diferenta între masa hectolitrica efectiva si cea de baza.
În cazul macinarii unui lot de grâu cu o masa hectolitrica de 78,8 kg/hl, extractia totala de faina obtinuta
va trebui sa fie mai mare cu 0,8 %. Aceasta extractie suplimentara se va obtine pe baza sortimentului de
faina de calitate inferioara sau semialba.
În cazul macinarii unui lot de grâu cu o masa hectolitrica mai mica decât cea de baza, extractia totala se
va diminua cu un procent egal cu diferenta între masa hectolitrica efectiva si cea de baza.
Conditii minime de calitate pentru graul de panificatie: umiditate, max. 15,5%;
masa hecolitrica, min 70 kg/hl;
impuritati, max.15%, din care;
boabe sparte, max.7%;
boabe sistave, max 8%;
boabe avariate, max. 1%;
boabe atacate daunatori, max. 2%;
boabe incoltite, max 1%;
alte cereale, max. 3%;
corpuri straine, max. 2%;
gluten umed, min 22%;
indice de deformare a glutenului, max. 15mm.
Parametri statistici pentru indicii chimici şi tehnologici ai făinii de
secară Cenuşă % 0,6075
Proteine, % 7,775
Amidon, % 70,325
Lipide, % 0,9
Aciditate, grade 3,025
Indice de maltoză, g maltoză/g făină 2,140
Cifra de cădere, s 246,750
Cifra de cădere cu adaos de AgNO3, s 353,750
FN-FN / AgNO3, s 107 12,8323
Activitate enzimatică, g maltoză/100 g
Amidon 22,725
Modul de fineţe 2,2175
Indexul de absorbţie al apei, g apă/ g
SU % 1,065
Viscozitatea maximă amilografică, UB 497,5
Temperatura viscozităţii maxime, °C 69,5
Pentozani total, % 2,4325
Pentozani solubili în apă, % 1,51
Pentozani extractibili enzimatic, % 1,8075
Făină obţinută
din soiurile
Orizont Gloria Suceveana Impuls
Cenuşă[%] 0.63 0.60 0.61 0.59
Proteine[%] 7.8 7.0 7.6 8.7
Lipide[%] 1.0 0.9 0.8 0.8
Amidon[%] 70.4 71.8 70.6 68.5
Aciditate [grade] 3.0 3.0 3.0 3.0
Secara Prin măcinarea secarei se obţine făina utilizată în panifiaţie şi tărâţe care constituie un furaj valoros
pentru bovine şi ovine. Secara se foloseşte industrial şi la fabricarea amidonului, dextrinelor şi spirtului.
Structura anatomică
Secara are o structură asemănătoare cu a bobului de grâu cu deosebirea că ponderea corpului făinos faşă
de totalul bob este mai mic decât la grâu. Din acest motiv la măcinarea secarei se obţine o cantitate mai
mare de tărâţe.
Grosimea pericarpului şi a stratului aleuronic este deasemenea mai mare la bobul de secară comparativ cu
bobul de grâu. Bobul de secară este mai lung decât cel de grâu( ajunge la 10 mm).
Din punct de vedere al compoziţiei chimice, umiditatea este la fel de importantă pentru o bună
depozitare şi nu trebuie să depăşească 14%.
Dintre glucide cel mai important este amidonul care se găseşte în endosperm sub forma unor granule
ovale, mai mari decât la bubul de grâu.
Recepţia cantitativă are ca scop verificarea cantităţii de cereale care intră în moară.
Recepţia calitativă are ca scop verificarea indicilor de calitate a cerealelor. Aceşti indici de calitate pot
fi senzoriali( aspect, culoare, mios, gust) sau fizico-chimici(sticlozitate, conţinut de corpuei străine,
umiditatea, gluten umed, indicele de deformare a glutenului). Aceste determinări se fac în laboratorul
morii conform STAS-ului iar în urma rezultatelor obţinute se elaborează strategia ulterioară de
prelucrare a cerealelor recepţionate.
Depozitarea cerealelor
Depozitul morii are ca scop realizarea unui stoc tampon decereale care să asigure continuitatea
procesului tehnologic. Depozitarea cerealolor în bune condiţii necesită spaţii corespunzătoare destinate
acestui scop. Aceste spaţii trebuie să pentozani, substanţe numite şi mucine sau substanţe gumoase.
Mucinile sunt formate din polizaharide cu 70% pentozani în structură, care dau la hidroliză xiloză.
Mucinele micşorează capacitatea de gelifiere a amidonului şi activitatea enzimelor amilolitice.
Proteinele din secară sunt în cantitate mai mică decât la grâu, albuminele se găsesc în stratul aleuronic
sub formă liberă şi în embrion sub formă de combinaţii cu acizi nucleici. Conţinutul de albumină al bobului
de secară este mai mare decât la grau.
Endosperm
Germene
Stratul aleuronic
Pericarp
Cele mai importante proteine sunt gliadina şi glutenina secarei, care însă nu au proprietăţi de a forma
gluten, acest aspect fiind pus pe seama cantităţii mari de mucine.
Lipidele din bobul desecară au aceeaşi natură şi repartizare ca în bobul de grâu, dar reprezintă proporţii
mai mari din greutatea bobului şi de aceea se pot provoca râncezirea boabelor.
Enzimele din bobul de secară sunt repartizate neuniform şi se găsesc mai ales în embrion şi la periferia
endospermului.
Vitaminele care se găsesc în secară fac parte din complexul B.
Însuşirile tehnologice ale boabelor de cereale Principalele însuşiri ale masei de boabe sunt cele: - ponderale: masa a 1000 de boabe, masa absolută, masa specifică,greutatea hectolitrică de bază
şi constituie alături de masa hectolitrică şi conţinutul de corpuri străine bază de calcul pentru
valoarea sau gradarea cerealelor.
Când umiditatea este mai mică de 14% se obţine un plus de extracţie iar când este mai mare decât cea de
bază se diminuează extracţia cu valoarea procentuală calculată.
Conţinutul de corpuri străine Impurităţile din masa de boabe pot fi constituite din alte plante de cultură diferite de celei de bază,
seminţe de buruieni, pământ, nisip, spărturi de cereale de bază, etc. Impurităţile din masa de boabe se
clasifică în trei categorii:
- impurităţi negre
- impurităţi albe( furajere)
- impurităţi metalice
Important este că procentul lor să nu depăşească 3%. În cazul grâului în categoria impurităţilor negre
intră pietriş, nisip, pământ, pleavă, insecte moarte.
Impurităţile albe sunt compuse din spărturi de grâu sau alte plante de cultură mai mici decât jumătatea
bobului, boabe seci, strivite, încolţite sau şişteve( fără endosperm).
de panificaţie: umiditate, sticlozitate, conţinut de orpuri străine.
Masa hectolitrică este unul din indicatorii de bază în aprecierea calităţii cerealelor folosite din
cele mai vechi timpuri şi reprezintă de fapt masa unităţii de volum. Ea se determină cu balanţa
hectolitrică care permite stabilirea masei de cereale care ocupă un volum de 1 litru.
Masa hectolitrică este influenţată de o serie de factori cum ar fi: conţinutul de corpuri strine şi antura
lor, caracteristicile geometrice ale cerealei, coeficientul de frecare al boabelor şi umiditatea.
Cerealele au valori diferite pentru masa hectolitrică: - grâul 68-85 kg/hl
- germenii de porumb 15kg/hl
-porumbul 70-85 kg/hl
- secara 65/78kg/hl
Masa a 1000 de boabe
Acest indicator permite aprecierea mărimii seminţelor şi este influenţat de un număr mai mic de factori
decât masa hectolitrică. Masa a 1000 de boabe exclude de fapt influenţa umidităţii.
Umiditatea
Constituie un indicator calitativ
SECARA CONTINE
Apă 10,95 %
Proteină 14,76 %
Lipide 2,5 %
Carbohidraţi 69,76 %
Substanţe balast 14,6 %
Substanţe minerale 2 %
- pe 100 grame secară. Calorii: 1400 kJ
Substanţe minerale: Calciu 33 mg
Fier 2,67 mg
Magneziu 121 mg
Fosfor 374 mg
Potasiu 264 mg
Sodiu 6 mg
Zinc 3,73 mg
Cupru 0,450 mg
Mangan 2,680 mg
Seleniu 0,035 mg
Vitamine Tiamină 0,316 mg
Riboflavină 0,251 mg
Niacină 4,270 mg
Acid pantotenic 1,456 mg
Vitamina B6 0,294 mg
Acid folic 0,060 mg
Vitamina E 1,870 mg
Alfa-Tocoferol 1,280 mg
Aminoacizi Triptofan 0,154 g
Treonină 0,532 g
Isoleucină 0,549 g
Leucină 0,980 g
Lisină 0,605 g
Metionină 0,248 g
Cistină 0,329 g
Fenilalanină 0,674 g
Tirozină 0,339 g
Valină 0,747 g
Arginină 0,813 g
Histidină 0,367 g
Alanină 0,711 g
Asparagină 1,177 g
Glutamină 3,661 g
Glicină 0,701 g
Prolină 1,491 g
Serină 0,681 g
Controlul calitatii materiei prime - Floarea soarelui Samanta matura de floarea soarelui este formata din miez si coaja, miezul fiind format din embrion
(gemula plus 2 cotiledoane) si endosperm. In semintele de floarea-soarelui si soia partea cea mai bogata
in substante uleioase este cotiledonul, in timp ce endospermul este foarte subtire. In semintele de in,
substanta hranitoare se afla in proportii aproximativ egale intre cotiledon si endosperm, iar in ricin se
gaseste numai in endosperm.
Compozitia principalelor materiilor prime oleaginoase variaza cu specia vegetala din care provine, cu
raportul intre coaja si miez si continutul total de lipide al semintelor.
Procentul lipidelor si a substantelor de insotire, care impreuna formeaza uleiul brut este caracteristic
fiecarei specii. Aceasta compozitie chimica uneori poate fi modificata de conditiile de pastrare a
semintelor pana la prelucrarea industriala.
Proteinele din semintele oleaginoase (albumine, globuline, gliadine, gluteline) in cursul operatiilor de
extragere a materiilor grase trec in srot aproape integral. In timpul depozitarii, proteinele din semintele
oleaginoase pot suferi fenomenul de denaturare, in urma caruia solubilitatea proteinelor in apa si in solutii
diluate scade.
Glucidele din semintele oleaginoase sunt: celuloza (substanta de baza a cojilor, nefermentescibila),
mucozaharidele (fermentescibile) si hemiceluloza impreuna cu substantele pectice.
Apa din semintele oleaginoase poate fi apa libera, cat si apa legata.
Umiditatea semintelor oleaginoase se poate modifica in timpul depozitarii, in functie de temperatura si
umiditatea mediului exterior. De asemenea, compozitia chimica a semintelor si uleiului poate fi
influentata de diferiti factori: umiditatea solului, procedeele agrotehnice aplicate, temperatura mediului,
intensitatea insolatiei, etc.
Conţinutul in substante chimice al tubercului de cartof - CONŢINUT CANTITATE OBS.
Apă 77 g
Proteine 1,87 g
Grăsimi 0,1 g
Fibre 1,8 g
Carbohidraţi 20,13 g
Calciu 5,0 mg
Vitamina C 13,0 mg
Fier 0,31 mg
Potasiu 379,0 mg
Fosfor 44,0 mg
Tiamină 0,106 mg
Riboflafină 0,02
Compozţia chimică a cartofilor
Compusul Valori medii Limite de variaţie Umiditate % 75,0 --- 68,0 – 85,0
Substanţe extractive neazotoase, % 20,85 --- 19,5 – 23,0
- din care amidon 18,0 --- 14,0 – 22,0
Proteine % 2,0 --- 0,7 – 3,7
Lipide % 0,15 --- 0,04 – 1,0
Celuloză % 1,0 --- 0,3 – 3,5
Substanţe minerale % 1,0 --- 0,5 – 1,0
Componenta principală este amidonul de care va depinde randamentul în alcool dar prezintă importanţă
şi pentru stabilirea pierderilor care au loc la depozitare, de aceea se determină atât la intrarea în siloz a
cartofilor cât şi la trecerea lor în producţie. Valoarea în amidon a cartofilor ( conţinutul în amidon şi
glucide) este de (14-20)% în funcţie de soiul de cartofi, condiţiile pedoclimatice şi substanţele de
fertilizare utilizate.
Înainte de a fi trecuţi în producţie, cartofii sunt supuşi recepţiei cantitative şi calitative. Recepţia
cantitativă se realizează prin cântărirea acestora aduşi cu mijloacele de transport ( auto, CFR). Cartofii
sunt aduşi din silozuri de păstrare sau direct de la recoltare.
Verificarea calităţii cartofilor se face pe loturi. Probele pentru verificarea calităţii se iau după cum
urmează:
- lot de (10-20) t – minim 3 probe a câte 10 kg fiecare din loturi diferite
- lot de (5-10) t – minim 2 probe a câte 10 kg fiecare din loturi diferite
- lot de (0.5-5) t – o singură probă de 10 kg
Probele luate se reunesc şi se omogenizează formând proba medie din care se determină: procentul de
corpuri străine, conţinutul în amidon, numărul de cartofi la 1 kg, masa minimă şi procentul de cartofi cu
defecte sau atacaţi de dăunători. Pentru fiecare lot se verifică toate caracteristicile prevăzute în tabel.
Recepţia calitativă se realizează în laborator de către personal calificat, utilizându-se aparatura
adecvată.
Structura principalelor produse obţinute în industrie:
- french fries 180 milioane de tone
- chips 4 milioane de tone
- cartof deshidratat 4 milioane de tone
- alte produse 2 milioane de tone(inclusiv producerea de amidon)
La cartof, calitatea este exprimată în funcţie de trei caracteristici: - calitatea fizică (cuprinde însuşiri legate de formă, culoare, dimensiuni, vătămări, boli, care determină
aspectul tuberculului în general);
- calitatea culinară şi tehnologică (cuprinde însuşiri legate de comportarea tuberculilor la fierbere şi
prăjire);
- valoarea biologică (compoziţia chimică).
Importanţa acestor însuşiri variază în funcţie de scopul de folosinţă. Astfel, pentru industrializare
prezintă interes următoarele caracteristici: defectele, vătămările interne, înverzirea, înnegrirea
enzimatică, substanţa uscată şi cantitatea de zaharuri reducătoare.
La Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, au fost
analizate, cu privire la calitatea culinară şi tehnologică, patru linii izogene de cartof, obţinute din sămânţă
botanică: Mindy, Zolushka, Gilroy şi Catalina.
Pentru caracterizarea liniilor izogene de cartof, din punct de vedere al calităţii culinare şi tehnologice, au
fost efectuate determinări cu privire la: conţinutul în amidon, colorarea pulpei crude, însuşirile culinare
şi pretabilitatea pentru chips.
În cadrul procesului industrial, este important de ştiut care sunt pierderile prin decojire. Pentru ca
acestea să fie cât mai reduse, soiurile recomandate trebuie să aibă coaja subţire şi ochii cât mai
superficiali. În acest sens, cele mai bune rezultate au fost obţinute la linia Gilroy, care sa evidenţiat, de
asemenea şi printr-un randament sporit de prelucrare (35,5%).
Culoarea chips-ului este direct influenţată de cantitatea de zaharuri reducătoare din tubercul. Acestea,
prezente într-un procent mai ridicat, conferă o culoare brună, respinsă de consumatori, care preferă o
culoare aurie. Acumularea de zahăr reducător este rezultatul mai multor factori: soi, condiţii de cultivare
şi păstrare, aplicarea fertilizanţilor, maturitatea tuberculilor. Reglarea nivelului de glucide în tuberculii
de cartof, prin practici corespunzătoare de producere şi păstrare, este foarte importantă pentru
asigurarea unui chips de calitate superioară. Referitor la culoarea chips-ului, liniile Zolushka şi Gilroy au
primit cele mai bune note.
În alegerea celor mai potrivite soiuri pentru chips, pe lângă randament şi culoare, un rol esenţial îl are şi
gustul. Toate cele patru linii studiate au fost apreciate ca având un gust bun.
Sticlozitatea Aspectul sticlos sau fîăinos este dat de modul de aranjare al
granulelor de amidon şi al masei proteice de legătură în celulele
endospermului. Sticlozitatea este foarte importantă pentru
industria morăritului deoarece în funcţie de aceasta se reglează
distanţa dintre cilindrii măcinători. Grâul cu sticlozitate ridicată
realizează randamente superioare de produse intermediare în
comparaţie cu cele făinoase. De asemenea sticlozitatea
influenţează destinaţia ulterioară a făinurilor obţinute.
Tehnologia şi controlul calităţii în industria panificaţiei
Umidometre simplu de utilizat:
Introduceti esantionul, comprimati si apasati
butonul de Start.
Compresia probei standardizeaza esantionul si il
face mult mai putin dependent de rezultatul unei
actiuni a utilizatorului. Dupa masuratoare, goliti
celula si umidometrul este gata pentru masurarea.
Prelevarea probei se face cu ajutorul unei sonde de
prelevare din cereale.
Sistem de prelevare probe din camioane, remorci.. etc. a produselor cerealiere, rapid si usor de
operat în timp ce camionul stationeaza pe rampa de cântarire, controlat de la distanta (cu ajutorul
unei telecomenzi - JOYSTICK).
Avantajele sistemului :
• prelevare corecta si reprezentativa a probelor;
• angrenaje electrice simple;
Divizoarele de probe sunt destinate prelevarii probei reprezentative dintr-o cantitate mare de
material pulverulent sau in vrac.
Numar de fractii: 6, 8 sau 10
Marimea particulei: maxim 10 mm
Volumul de material ce poate fi divizat: maxim 5.lit
Volumul flacoanelor: 100, 250 sau 500 ml
Sistem automat pentru curatare probe
Scopuri principale: pentru testare seminte si cereale,
pentru identificare impuritati.
Proba reprezentativa obtinuta prin divizare se curaţa, pentru a determina cuantumul impuritaţilor.
Curatatorul este foarte rapid, trecerea unei probe durand mai putin de 30 secunde.
Aparatul poate fi utilizat pentru curaţirea unei game variate de cereale' seminte, seminte de floarea
soarelui, legume si de oleaginoase ; se poate aplica si la mazare, fasole.
Divizor probe cereale
Cereal Probe Sampler
Devizor VRD-04
Determinarea greutate hectolitrica cu balanta
hectolitrica contine trusa pentru determinarea masei
hectrolitrice a cerealelor
Continutul este cintarit cu ajutorul cilindrului din plastic pe
balanta digitala.
Greutatea hectolitrica (kg/ hl) pentru cereale (de acelasi
tip) se determina cu ajutorul diagramei de conversie/
corectie.
Umidometru cu determinarea masei hectolitrice Moisture
content & Specific weight Analyzer
GRANOMAT
Granomatul este conform cu recomandările tehnice internaţionale ale OIML (Organizaţia pentru
măsurători aprobate), aparţinând categoriei A, clasa II; determină greutatea hectolitrică, umiditatea
şi temperatura; nu este necesară măcinarea, permite analiza probelor din bob întreg; Aparatul poate
testa toate cerealele, legumele, seminţele uleioase, porumbul şi malţul;
Sistemul Falling Number masoara activitatea alpha amilazei. Activitatea alpha amilazei este cruciala pentru calitatea produsului
final. Este un instrument recomandat tuturor depozitarilor si
procesatorilor de cereale.
Pentru prepararea probei in vederea det. tuburile viscozimetrice sunt
calibrate in acord cu standardele internationale AACC no. 56-81B
,ICC/no.107/1 , ISO /DIS 3093 consum redus de apa pentru racire,
usor de utilizat.
Divizor / Separatore multicanal probe de laborator
Balanta hectolitrica cereale
Reprezintă soluţia optimă pentru analiza precisă şi rapidă a bobului întreg de cereale si seminte
oleaginoase: grâu, secară, orz, orez, porumb, soia, etc.
Caracteristici tehnice:
parametrii determinati: umiditate, proteina, glutenul, testul Zeleny, grăsime, continut in fibra
metoda de analiza NIR cu dublu fascicul asigura un inalt grad de exactitate si acuratete a
rezultatelor a fara a fi necesara o prelucrare initila a probei in vederea analizei nu este necesara
prepararea probei 16 măsurători individuale/proba în mai puţin de 1 minut domeniul larg.
Controlul calitatii in brutarie consta in brutarie
Dispozitive de cantarire
Balante analitice »
Balante tehnice »
Cantare »
Platforme de cantarire »
Termobalante »
Ustensile si consumabile
Sticlarie de laborator »
• Filtre »
• Site si site analitice »
• Masini de sitat »
• Bai Ultrasunete »
• Uscatoare rapide »
Conditii climatice
Termometre » Termohigrometre » Termograf » Higrograf »
Conservare probei
Figidere » Congelatoare » Masini de facut gheata » Criostate »
Analiza organoleptica se face verificând:
aspectul, gustul, mirosul, consistenta (la drojdie, grasime, etc.) si puritatea (la sare, etc.)
Analiza fizico-chimica consta in urmatoarele determinari:
pentru faina: umiditate, continut de gluten, indice de deformare, aciditate, cenuşa;
pentru drojdie: putere de creştere
Echipamente esentiale int-run laborator calitatii semintelor:
Prelevator probe »
Divizor probe »
Analizor semintelor »
Curatator probe »
Purificator probe »
Termostat cu lumina »
Aparate de extractie fibra
Aparat de digestie Kjeldahl » Distilatoare »
Controlul porumbului
ISTORIC
Deşi se cultivă din cele mai vechi timpuri, în ţara noastră porumbul a fost introdus pentru prima oară în
Muntenia în 1678 şi în Moldova în 1693. Datorităvalorii sale nutritive porumbul ocupă la ora actuală locul
trei din plantele de cultură,fiind folosit în cantităţi mari în hrana omului, fie sub formă de mălai, fie sub
formă de produse expandate, fie pentru hrana animalelor.Bobul de porumb se deosebeşte de celelalte
cereale după aspectul său particular
INSUSIRI FIZICE
Forma boabelor poate fi prismatică, rotund comprimată, alungită sub forma de fus.
Mărimea şi forma boabelor nu păstrează uniformitatea pe întreaga lungime a ştiuletului.
Boabele sunt mai mici la vârf şi chiar mai scurte.
Culoarea acestora poatefi albă, galbenă, portocalie, violetă sau roşie în diverse nuanţe. Suprafaţa bobului
este la unele specii netedă şi la altele ridată.
Porumbul face parte din familia Granineae, genul Zea cu speciile Zea Mays,Zea Mexicana, Zea
Permis.
SPECII CULTIVATE
Cea mai importantă este Zea Mays care prezintă subspeciile următoare:
- Zea Maxs Indurata:are boabe cu o mare diversi de forme, bob lucios şi capătul rotunjit spre periferie;
- Zea Mays Identata(dinte de cal)boabele sunt mari, netede, de formă alungită, de culoare galbenă sau
alb gălbui
- Zea Mays Everta( pop corn) are boabele mărunte de culoare albă sau portocalie şi au endospermul
complet sticlos
- Zea Mays Sacharta: boabe cu suprafaţa încreţită, de culoare albă sau galbenă, cu un procent mare de
zahăr şi dextrine în compoziţie. De obicei se cultivă în perioada de lapte spre ceară şi se consumă sub
formă conservată în cutii de tablă sau borcane de sticlă.Perioada de formare şi de coacere a porunbului
reprezintă circa 50% din perioada de vegetaţie .
Structura anatomică a bobului de porumb
Structura bobului de porumb este asemănat cu a bobului de grâu având aceleaşi părţi componente.
Învelişurile semninţei sunt compacte şi strâns legate de stratul aleuronic iar prin înmuiere se desprind
sub formă de pieliţă.
Pericarpul este alcătuit din epidermă (un singur rând de celule de formă pătrată cu pereţi îngroşaţi), din
mezocarp (5-12 straturi de celule mai mici, poligonale, deculoare galben-portocalie, roşie, albastră şi
chiar neagră) şi endocarp (5 straturi de celule parenchimatice cu pereţi subţiri aşezate perpendicular pe
celulele mezocarpului).
Stratul aleuronic este alcătuit din celule mari pătrate cu pereţi îngroşaţi care tind să se micşoreze în
zona embrionului. Acest strat poate fi incolor sau colorat în roşu sau albastru.
Endospermul cuprinde 2/3 din masa bobului şi este format din celule poliedrice mai mici ca la bobul de
grâu şi în cazul porumbului se diferenţiază două zone şi anume: zona sticloasă şi zona făinoasă.
Ca o particularitate la porumb zona sticloasă este situată în exterior şi partea laterală a bobului, prin
măcinarea ei rezultând mălai grişat. Pe lângă diferenţa de compactitate cele două zone se diferenţiază şi
prin compoziţia chimică, zona făinoasă având un conţinut de substanţe proteice mai scăzut, dar un
conţinut de amidon mai ridicat.
Embrionul se prezintă sub formă de pană şi este situat pe una din feţele laterale ale bobului, spre partea
ascuţită a acestuia şi este mai mare decât embrionul grâului.
Vârful bobului este o proeminenţă cu ajutorul căreia bobul se fixează de ştiuleteşi este format în
principal din resturi de glumele.
Compoziţia chimică a bobului de porumb
Datorită compoziţiei chimice complexe, porumbul constituie un aliment valoros atât pentru om cât şi
pentru animale.
Compozitie chimica
În medie bobul de porumb are o umiditate de 13,62% , optimul ar fi ca şi la grâu 14%.
Glucidele din porumb reprezezintă cam 80% din bob, din care amidonul are ponderea cea mai mare.
Alături de amidon se mai găsesc zaharuri simple şi dextrine alături de pentozani.
Substanţele azotoase repezintă cam 10% din substanţa uscată a porumbului ajuns la maturitate, iar
dintre acestea proteinele ocupă ponderea cea mai mare.
Şi substanţele proteice din porumb se pot împărţi în cele patru grupe: albumine, globumine, prolamine
(prolamina specifică porumbului este zeina) şi gluteline.
Substanţele proteice sunt repartizate neuniform, în embrion procentul este mai mare decât în
endosperm.
Lipidele sunt formate în mare parte din trigliceride, cantităţi mici de sterine şi lecitină care împreună
cu acizii graşii formează grăsimea brută.
Substanţele minerale formează reziduul de la calcinarea bobului de porumb.
Pigmenţii : boabele de porumb cultivate în România sunt de culoare galbenă până la portocaliu-roşcat
datorită prezenţei unei serii de pigmenţi din care amintim: zeoxantina, criptoxantina şi beta-caroten.
Vitaminele sunt repartizate în diferitele părţi anatomice ale bobului şi sunt repezentate de vitaminele: A,
E, PP, B
Secara Prin măcinarea secarei se obţine făina utilizată în panifiaţie şi tărâţe care constituie un furaj valoros
pentru bovine şi ovine. Secara se foloseşte industrial şi la fabricarea amidonului, dextrinelor şi spirtului.
Structura anatomică
Pericaarp
Stratul aleuronic
Endosper
Germene
Secara are o structură asemănătoare cu a bobului de grâu cu deosebirea că ponderea corpului făinos fată
de totalul bob este mai mic decât la grâu. Din acest motiv la măcinarea secarei se obţine o cantitate mai
mare de tărâţe. Grosimea pericarpului şi a stratului aleuronic este deasemenea mai mare la bobul de
secară comparativ cu bobul de grâu. Bobul de secară este mai lung decât cel de grâu ( ajunge la 10 mm).
Din punct de vedere al compoziţiei chimice, umiditatea este la fel de importantă pentru o bună
depozitare şi nu trebuie să depăşească 14%.
Dintre glucide cel mai important este amidonul care se găseşte în endosperm sub forma unor granule
ovale, mai mari decât la bubul de grâu
Bobul de secară conţine, spre deosebire de cel de grâu, o cantitate mare de pentozani, substanţe numite
şi mucine sau substanţe gumoase.
Mucinile sunt formate din polizaharide cu 70% pentozani în structură, care dau la hidroliză xiloză.
Mucinele micşorează capacitatea de gelifiere a amidonului şi activitatea enzimelor amilolitice.
Proteinele din secară sunt în cantitate mai mică decât la grâu, albuminele segăsesc în stratul aleuronic
sub formă liberă şi în embrion sub formă de combinaţii cu acizi nucleici. Conţinutul de albumină al bobului
de secară este mai mare decât la grâu. Cele mai importante proteine sunt gliadina şi glutenina secarei,
care însă nu au proprietăţi de a forma gluten, acest aspect fiind pus pe seama cantităţii mari demucine
Lipidele din bobul de secară au aceeaşi natură şi repartizare ca în bobul de grâu,dar reprezintă proporţii
mai mari din greutatea bobului şi de aceea se pot provoca râncezirea boabelor.
Enzimele din bobul de secară sunt repartizate neuniform şi se găsesc mai ales în embrion şi la periferia
endospermului.
Vitaminele care se găsesc în secară fac parte din complexul B.
Însuşirile tehnologice ale boabelor de cereale
Principalele însuşiri ale masei de boabe sunt cele:
-ponderale: masa a 1000 de boabe,
masa absolută,
masa specifică,
greutatea hectolitrică
-de panificaţie:
umiditate, sticlozitate, conţinut de corpuri străine
Masa hectolitrică
-este unul din indicatorii de bază în aprecierea calităţii cerealelor folosite din cele mai vechi timpuri şi
reprezintă de fapt masa unităţii de volum. Ea se determină cu balanţa hectolitrică care permite stabilirea
masei de cereale care ocupă un volum de 1 litru.
Masa hectolitrică este influenţată de o serie de factori cum ar fi: conţinutul de corpuri straine şi
nantura lor, caracteristicile geometrice ale cerealei, coeficientul defrecare al boabelor şi umiditatea.
Cerealele au valori diferite pentru masa hectolitrică:
-grâul 68-85 kg/hl
-germenii de porumb 15kg/hl
- porumbul 70-85 kg/hl
- secara 65/78kg/hl
Masa a 1000 de boabe
Acest indicator permite aprecierea mărimii seminţelor şi este influenţat de un număr mai mic de factori
decât masa hectolitrică. Masa a 1000 de boabe exclude de fapt influenţa umidităţii.
Umiditatea
Constituie un indicator calitativ de bază şi constituie alături de masa hectolitrică şi conţinutul de corpuri
străine bază de calcul pentru valoarea sau gradarea cerealelor. Când umiditatea este mai mică de 14% se
obţine un plus de extracţie iar când este mai mare decât cea de bază se diminuează extracţia cu
valoarea procentuală calculată .
Conţinutul de corpuri străine
Impurităţile din masa de boabe pot fi constituite din alte plante de cultură diferite de celei de bază,
seminţe de buruieni, pământ, nisip, spărturi de cereale de bază, etc.
Impurităţile din masa de boabe se clasifică în trei categorii:
-impurităţi negre
-impurităţi albe( furajere)
-impurităţi metalice.
Important este că procentul lor să nu depăşească 3%. În cazul grâului încategoria impurităţilor negre
intră pietriş, nisip, pământ, pleavă, insecte moarte.
Impurităţile albe sunt compuse din spărturi de grâu sau alte plante de cultură mai micidecât jumătatea
bobului, boabe seci, strivite, încolţite sau şişteve( fără endosperm).
Sticlozitatea
Aspectul sticlos sau făinos este dat de modul de aranjare al granulelor de amidon şi al masei proteice de
legătură în celulele endospermului.
Sticlozitatea este foarte importantă pentru industria morăritului deoarece în funcţie de aceasta
sereglează distanţa dintre cilindrii măcinători. Grâul cu sticlozitate ridicată realizează randamente
superioare de produse intermediare în comparaţie cu cele făinoase. Deasemenea sticlozitatea
influenţează destinaţia ulterioară a făinurilor obţinute .
Tehnologia şi controlul calităţii în industria panificaţiei
Tehnologia morăritului
1.Materii prime- grâu, porumb, secară
2.Însuşiri tehnologice ale boabelor de cereale
3.Fazele procesului tehnologic în industria morăritului: recepţie/depozitare-pregătire cereale pentru
măciniş-măcinarea-ambalarea-livrarea.
Materiile prime
Agricultura, ca ramură de bază a economiei naţionale, este chemată săfurnizeze cantitativ şi calitativ
materiile prime pentru industria alimentară. Produselede panificaţie asigură peste 50% din sursele din
alimentaţie ale omenirii şi de aceea pe plan mondial un număr tot mai mare de specialişti, organisme şi
instituţii interprindstudii şi desfăşoară ample cercetări în vederea definitivării în industrie a
procedeelor şi tehnologiilor care să asigure obţinerea unor produse de calitate şi în
sortimenteadaptate la specificul local şi la gustul consumatorilor.
Industria morăritului, ca subramură a industriei alimentare, a cunoscut odezvoltare constantă
trecând de la o activitate meşteşugărească rudimentară la oactivitate industrială puternică. Scopul
tehnologiei morăritului este obţinerea defăinuri şi crupe de cereale.
Cerealele sunt plante cu însuşiri fiziologice comune care fac parte din familia Gramineae ( porumb,
grâu, orz, ovăz, mei, sorg) şi din familia Polygonaeae( hrişcă).
Pentru tehnologia morăritului din România cele mai importante sunt : grâul, secara, porumb.
Grâul
Este o plantă care se cultivă de cel puţin 3000 ani îHr şi ocupă cel puţin 33% din suprafaţa total
cultivată. Fiind o cereală care se foloseşte la obţinerea diferitelor tipuri de făinuri, a grişului, germini
lor precum şi a expandatelor şiaplatizatelor( fulgii), grâul se cultivă într-o gamă foarte largă de specii,
cele maiimportante fiind:
- grâul comun sau Tritticum vulgare: în prez. are mai multe varietăţi şi peste 400 desoiuri adaptate;
Caracteristicile principale ale speciei sunt:
bob de culoare roşiatică sau gălbuie
formă ovală
bărbiţă lungă şi vizibila
lungimea bobului este de 5-8 mm-grosimea de 3mm
sticlozitatea este de max 60%.
- grâul dur sau Tritticum durum se cultivă numai în anumite regiuni şi pe suprafeţe restrânse
datorită produţiei mici la hectar şi specificităţii de producţie a acesteia;
Caracterisitcile sunt:
bobul de culoare galben spre roşiatic
formă alungită-lungime de 5-10 mm
grosime de 3 mm
striclozitatea este de 100%
soiurile sunt rezistente la boli dar nu se recomandă la fabricarea pâiniideoarece are un gluten
foarte plastic şi foarte puţin elastico-vâscos
Structura anatomică a bobului de grâu
Boabele diferitelor soiuri se deosebesc prin formă, culoare, aspectul suprafeţeilor.Dacă efectuăm o
secţiune longitudinală prin bobul de grâu putem eidenţiaurmătoarele părţi principale:
învelişulstratul aleuronic
corpul făinos-germenele
bărbiţa
Bărbiţa bobului se reprezintă sub forma unui smoc de peri curbaţi care au rolulde a proteja bobul şi
de a accelera respiraţia în fazele anterioare coacerii depline.Dacă efectuăm o secţiune transversală
putem observa microscopic structura componentelor.
Pericarpul este format din trei straturi suprapuse: epicarp, mezocarp, endocarp.
Epicarpul este subţire şi este format dintr-un singur rând de celule care au omembrană celulozică
rezistentă. Mezocarpul este mai gros şi este format din celule rotunde.
Endocarpul este foramat dintr-un strat de celule foarte alungite astfel încât învelişul să aibă
rezistenţă crescută.Sub endocarp se găsesc stratul aleuronic care este format din celule mari
cu pereţi groşi şi secţiune pătrată. Acest strat este bogat în lipide, substanţe proteice subformă de
granule fine şi substanţe carotenoide cu funcţie biochimică în procesul degerminare. Acest strat este
ultima rezervă de materie primă pentru embrion şi nu prezintă amidon.
Endospermul cuprinde cea mai mare parte a bobului(84%) şi reprezintă principala sursă de făină. Este
format din celule mari poliedrice, cu pereţii subţiri careau în structură hemiceluloză şi granule de
amidon.
Granulele de amidon audimensiuni cuprinse între 28-40 nm. De obicei într-o secţiune prin endosperm
seevidenţiază două tipri de zone: stricloasă şi făinoasă .În cadrul zonelor sticloase granulele de
amidon sunt mici şi rotunde şi suntînconjurate de pelicule proteice care formează o matrice puternică
conferindendospermului o mare compactitate.
Zonele făinoase prezintă spaţii mai mici între granulele de amidon care sunt strâns legate în lanţuri,
deci cantitatea de material proteic este mai mică. Datorităfaptului că predomină amidonul aceste zone
au o densitte mai mică, de unde şiaspectul făinos.
Endospermul mai are substanţe naturale, pentozani, celuloză, vitamine, enzime.
Deoarece prin măcinarea de endosperm se obţine cea mai mare cantitate de făină acesta mai este
numit şi corp făinos.
Tehnologia şi controlul calităţii în industria panificaţiei
Compoziţia chimică
Depinde de mulţi factori, cei mai importanţi fiind:
-soiul
- gradul de maturitate fiziologică a boabelor
-natura solului
-clima
Compoziţia chimică a bobului de grâu se referă la principalele componente aleacestuia: umiditate, glucide, substanţe proteice, lipide, substanţe minerale, vitamine,enzime.
Umiditatea grâului este foarte importantă pentru păstrarea lui şi este standardizată la 14%. Dacă
depăşeşte 14% la depozitare apar o serie de procese biochimice de fermentaţie care determină o
alterare rapidă a masei de cereale. Deasemenea umiditatea influenţează proprietăţile fizice cum ar fi
rezistenţa lasfărâmare şi plasticitate. La măcinarea boabelor umede se consumă mai multă energie iar
măcinarea celor prea uscate scade randamentul în făină, precum şi calitatea acesteia.
Glucidele reprezintă cel mai important compus chimic al bobului. În bob sunt prezente monozaharide,
dizaharide şi polizaharide. Monozaharidele, reprezentate înspecial de glucoză şi fructoză, sunt în
cantitate foarte mici, nu depăşesc 0,09%.Dizaharidele au ca reprezentat principal maltoza, ca zahăr
fermentescibil, iar dintre polizaharide cel mai important este amidonul care poate să ajungă până la
80% din masa bobului. În bobul de grâu amidonul se află sub forma unor granule de diferitemărimi şi
forme în funcţie de soi.
Substanţele proteice din bobul de grâu fac parte din patru clase principale: albumine, globuline(
proteine solubile în soluţii de sare), prolamine( în alcool etilic), gluteline. Dintre substanţele proteice
cel mai importante sunt gliadine şi glutenina care la absorbţia apei se umflă şi formează o masă
elastico-vâscoasă denumită gluten. Această proprietate a celor două proteine conferă
grâului proprietăţi unice de panificaţie. Proteinele nu au o repartiţie uniformă în bob, cea mai
importantă parte se găseşte în endospermul bobului iar în interiorul acestuia distribuţia nu este
uniformă, cele mai bogate straturi sunt cele periferice.
Lipidele sunt repartizate neuniform în bob, cea mai mare cantitate găsindu-se îngermene şi în stratul
aleuronic. Deoarece lipidele sunt combinaţii chimice uşor oxidabile, ele pot cauza alterarea
proprietăţilor organoleptice ale făinurilor. Lipidele complexe sunt scindate de fosfataze şi sunt
eliberaţi acizii graşi şi acidul fosforic,susbtanţe care sunt responsabile de creşterea acidităţii grâului
şi a făinii.
Substanţele minerale au deasemenea o repartiţie neuniformă, motiv pentru careîn produsele de
măciniş conţinutul mineral variază foarte mult. De fapt acest conţinutmineral stă la baza clasificării
făinurilor pe calităţi.
Vitaminele sunt localizate în special în părţile periferice ale boabelor şi sunt reprezentate în special
de cele din grupa B( B1- tioamina, B2- riboflavina), precum şi avitaminei PP(niacina), vitamina E,
vitamina A, acid pantotenic, acid folic, biotina.
Enzimele se găsesc în stratul aleuronic, în germene şi în endosperm, fiind reprezentate de amilaze,
proteaze, lipaze şi tirozinaza. Enzimele din bob determină procesul de germinaţie şi metabolismul
componentelor chimice ale bobului, pe carele transformă în stare asimilabilă pentru noua plantă din
procesul de dezvoltare.
Porumbul Deşi se cultivă din cele mai vechi timpuri, în ţara noastră porumbul a fostintrodus pentru prima oară în
Muntenia în 1678 şi în Moldova în 1693. Datorită valorii sale nutritive porumbul ocupă la ora actuală
locul trei din plantele de cultură,fiind folosit în cantităţi mari în hrana omului, fie sub formă de mălai,
fie sub formă de produse expandate, fie pentru hrana animalelor.
Bobul de porumb se deosebeşte de celelalte cereale după aspectul său particular.
Forma boabelor poate fi prismatică, rotund comprimată, alungită sub forma de fus. Mărimea şi
forma boabelor nu păstrează uniformitatea pe întreaga lungime a ştiuletului. Boabele sunt mai
mici la vârf şi chiar mai scurte. Culoarea acestora poate fi albă, galbenă, portocalie, violetă sau
roşie în diverse nuanţe. Suprafaţa bobului estela unele specii netedă şi la altele ridată. Porumbul
face parte din familia Granineae, genul Zea cu speciile Zea Mays,Zea Mexicana, Zea Permis.
Cea mai importantă este Zea Mays care prezintăsubspeciile următoare:
- Zea Maxs Indurata: are boabe cu o mare diversificare de forme, bob lucios şi capătulrotunjit spre
periferie;
- Zea Mays Identala ( dinte de cal) boabele sunt mari, netede, de formă alungită, deculoare galbenă
sau alb gălbui
- Zea Mays Everta ( pop corn) are boabele mărunte de culoare albă sau portocalie şi auendospermul
complet sticlos
- Zea Mays Sacharta: boabe cu suprafaţa încreţită, de culoare albă sau galbenă, cu un procent mare
de zahăr şi dextrine în compoziţie. De obicei se cultivă în perioada delapte spre ceară şi se consumă
sub formă conservată în cutii de tablă sau borcane desticlă. Perioada de formare şi de coacere a
porunbului reprezintă circa 50% din perioada de vegetaţie. Acumularea principalele componente în bob
(amidon,grăsimi, proteine) are loc în mod continuu până la coacerea deplină. Porumbul trebuie recoltat
atunci când boabele de desprind uşor prin frecare de pe ştiulete.
Structura anatomică a bobului de porumb
Structura bobului de porumb este asemănat cu a bobului de grâu având aceleaşi părţi componente.
Învelişurile smninţei sunt compacte şi strâns legate de stratulaleuronic iar prin înmuiere se desprind
sub formă de pieliţă.
Pericarpul este alcătuit din epidermă ( un singur rând de celule de formă pătrată cu pereţi îngroşaţi),
din mezocarp (5-12 straturi de celule mai mici, poligonale, de culoare galben-portocalie, roşie, albastră
şi chiar neagră) şi endocarp( 5 straturi de celule parenchimatice cu pereţi subţiri aşezate
perpendicular pe celulele mezocarpului).
Stratul aleuronic este alcătuit din celule mari pătrate cu pereţi îngroşaţi care tind să se micşoreze în
zona embrionarului. Acest strat poate fi incolor sau colorat în roşu sau albastru.
Endospermul cuprinde 2/3 din masa bobului şi este format din celule poliedrice mai mici ca la bobul de
grâu şi în cazul porumbului se diferenţiază două zone şianume: zona sticloasă şi zona făinoasă. Ca o
particularitate la porumb zona sticloasăeste situată în exterior şi partea laterală a bobului, prin
măcinarea ei rezultând mălai grişat. Pe lângă diferenţa de compactitate cele două zone se
diferenţiază şi princompoziţia chimică, zona făinoasă având un conţinut de substanţe proteice
maiscăzut, dar un conţinut de amidon mai ridicat.
Embrionul se prezintă sub formă de pană şi este situat pe una din feţele lateraleale bobului, spre
partea ascuţită a acestuia şi este mai mare decât embrionul grâului.
Vârful bobului ete o proeminenţă cu ajutorul căreia bobul se fixează de ştiuleteşi este format în
principal din resturi de glumele.
Compoziţia chimică a bobului de porumb
Datorită compoziţiei chimce complexe, porumbul constituie un aliment valorosatât pentru om cât şi
pentru animale. În medie bobul de porumd are o umiditate de13,62% , optimul ar fi ca şi la grâu 14%.
Glucidele din porumb reprezezintă cam 80% din bob, din care amidonul are ponderea cea mai mare.
Alături de amidon se mai găsesc zaharuri simple şi dextrine alături de pentozani.
Substanţele azotoase repezintă cam 10% din substanţa uscată a porumbuluiajuns la maturitate, iar
dintre acestea proteinele ocupă ponderea cea mai mare.
Substanţele proteice din porumb se pot împărţi în cele patru grupe: albumine, globumine,
prolamine(prolamina specifică porumbului este zeina) şi gluteline. Substanţele proteice sunt
repartizate neuniform, în embrion procentul estemai mare decât în endosperm.
Lipidele sunt formate în mare parte din trigliceride, cantităţi mici de sterine şi lecitină care împreună
cu acizii graşii formează grăsimea brută.
Substanţele minerale formează reziduul de la calcinarea bobului de porumb.
Pigmenţii: boabele de porumb cultivate în România sunt de culoare galbenă până la portocaliu-roşcat
datorită prezenţii unei serii de pigmenţi din care amintim:zeoxantina, criptoxantina şi beta-caroten.
Vitaminele sunt repartizate în diferitele părţi anatomice ale bobului şi sunt repezentate de
vitaminele: A, E, PP, B.
Secara
Prin măcinarea secarei se obţine făina utilizată în panifiaţie şi tărâţe care constituie un furaj valoros
pentru bovine şi ovine.
Secara se foloseşte industrial şi la fabricarea amidonului, dextrinelor şi spirtului.
Structura anatomică Pericarp
Germene
Stratul aleuronic
Endosperm
Secara are o structură asemănătoare cu a bobului de grâu cu deosebirea că ponderea corpului făinos
faşă de totalul bob este mai mic decât la grâu. Din acest motiv la măcinarea secarei se obţine o
cantitate mai mare de tărâţe. Grosimea pericarpului şi a stratului aleuronic este deasemenea mai mare
la bobul de secarăcomparativ cu bobul de grâu.
Bobul de secară este mai lung decât cel de grâu( ajungela 10 mm).
Din punct de vedere al compoziţiei chimice, umiditatea este la fel de importantă pentru o bună
depozitare şi nu trebuie să depăşească 14%. Dintre glucide cel mai important este amidonul care se
găseşte în endosperm sub forma unor granule ovale, mai mari decât la bubul de grâu. Bobul de secară
conţine, spre deosebire de cel de grâu, o cantitate mare de pentozani, substanţe numite şi mucine
sau substanţe gumoase. Mucinile sunt formate din polizaharide cu 70% pentozani în structură, care
dau la hidroliză xiloză. Mucinele micşorează capacitatea de gelifiere a amidonului şi activitatea
enzimelor amilolitice.
Proteinele din secară sunt în cantitate mai mică decât la grâu, albuminele se găsesc în stratul
aleuronic sub formă liberă şi în embrion sub formă de combinaţii cu acizi nucleici. Conţinutul de
albumină al bobului de secară este mai mare decât la grâu. Cele mai importante proteine sunt gliadina
şi glutenina secarei, care însă nu au proprietăţi de a forma gluten, acest aspect fiind pus pe seama
cantităţii mari de mucine.
Lipidele din bobul de secară au aceeaşi natură şi repartizare ca în bobul de grâu,dar reprezintă
proporţii mai mari din greutatea bobului şi de aceea se pot provoca râncezirea boabelor.
Enzimele din bobul de secară sunt repartizate neuniform şi se găsesc mai ales în embrion şi la
periferia endospermului.
Vitaminele care se găsesc în secară fac parte din complexul B.
Însuşirile tehnologice ale boabelor de cereale Principalele însuşiri ale masei de boabe sunt cele:
-ponderale: masa a 1000 de boabe, masa absolută, masa specifică,greutatea hectolitrică-de
panificaţie: umiditate, sticlozitate, conţinut de corpuri străine.
Masa hectolitrică este unul din indicatorii de bază în aprecierea calităţii cerealelor folosite dincele
mai vechi timpuri şi reprezintă de fapt masa unităţii de volum. Ea se determinăcu balanţa hectolitrică
care permite stabilirea masei de cereale care ocupă un volumde 1 litru.
Masa hectolitrică este influenţată de o serie de factori cum ar fi: conţinutul de corpuri strine şi
antura lor, caracteristicile geometrice ale cerealei, coeficientul de frecare al boabelor şi umiditatea.
Cerealele au valori diferite pentru masa hectolitrică:
-grâul 68-85 kg/hl
-germenii de porumb 15kg/hl
-porumbul 70-85 kg/hl
-secara 65/78kg/hl
Masa a 1000 de boabe
Acest indicator permite aprecierea mărimii seminţelor şi este influenţat de unnumăr mai mic de
factori decât masa hectolitrică. Masa a 1000 de boabe exclude defapt influenţa umidităţii.
Umiditatea
Constituie un indicator calitativ de bază şi constituie alături de masahectolitrică şi conţinutul de
corpuri străine bază de calcul pentru valoarea saugradarea cerealelor. Când umiditatea este mai mică
de 14% se obţine un plus deextracţie iar când este mai mare decât cea de bază se diminuează
extracţia cu valoarea procentuală calculată.
Conţinutul de corpuri străine
Impurităţile din masa de boabe pot fi constituite din alte plante de culturădiferite de celei de bază,
seminţe de buruieni, pământ, nisip, spărturi de cereale de bază, etc.
Impurităţile din masa de boabe se clasifică în trei categorii:
-impurităţi negre
-impurităţi albe( furajere)
-impurităţi metalice
Important este că procentul lor să nu depăşească 3%.
În cazul grâului încategoria impurităţilor negre intră pietriş, nisip, pământ, pleavă, insecte moarte.
Impurităţile albe sunt compuse din spărturi de grâu sau alte plante de cultură mai mici decât
jumătatea bobului, boabe seci, strivite, încolţite sau şişteve( fără endosperm).
Sticlozitatea
Aspectul sticlos sau făinos este dat de modul de aranjare al granulelor deamidon şi al masei proteice
de legătură în celulele endospermului. Sticlozitatea este foarte importantă pentru industria
morăritului deoarece în funcţie de aceasta sereglează distanţa dintre cilindrii măcinători. Grâul cu
sticlozitate ridicată realizeazărandamente superioare de produse intermediare în comparaţie cu cele
făinoase. Deasemenea sticlozitatea influenţează destinaţia ulterioară a făinurilor obţinute.
Controlul calitatii fructelor si legumelor CARACTERIZAREA TEHNOLOGICĂ A CAPSUNILOR
Compozitia biochimica a fructelor de capsuni si valoarea lor in alimentie: 87-91% apa; 4,5-9,7%
glucide (glucoza, fructoza); acizi organici; pectine; proteine; saruri minerale (potasiu, fier, fosfor,
mangan, calciu); vitamine (vitamina C , vitamina B, vitamina K, acid pantotenic, vitamina E).
Caracteristici calitative - se apreciaza in functie de starea sanitara, gradul de maturitate, aspectul
exterior, calibrul, continutul in suc. Conform standardelor comunitare, marfa trebuie sa fie insotita
de un certificat de conformitate care sa ateste ca este conforma cu normele de calitate la categoria
de calitate respectiva, in momentul exportului. Legumele si fructele trebuie sa indeplineasca
urmatoarele caracteristici de calitate: forma, marimea, aspectul epidermei si a miezului, consistenta
si suculenta pulpei, gustul, aroma, etc. La aprecierea caliatatii se iau in considerare si alte
caracteristici: autenticitatea soiului, starea de prospetime, starea de sanatate si curatenie, gradul de
maturitate.Gustul este una dintre caracteristicile cele mai importante ale fructelor care determina
atat consumarea in stare proaspata cat si prelucrarea industriala; este determinat de continutul si
raportul intre glucide, acizi organici, substante tanate, etc.
Recoltarea - trebuie sa înceapă dimineaţa devreme dupa ce roua de pe suprafata fructelor s-a uscat.
Se va evita recoltatul după amiaza la temperature ridicate, în special la temperaturi peste 25 grade.
Fructele calde suferă vătămări importante în procesul de recoltare şi manipulare. Recoltarea trebuie
executată în regim de peste o zi pentru regiuni temperate racoroase iar perioadele neobişnuit de
aride ar putea sa fie necesară recoltarea zilnica a soiurilor cu fructele moi.
Maturitatea de recoltare - Căpşunile sunt recoltate la etape diferite de maturitate, dependent de
soi şi preferinţele de piaţă. Maturitatea căpşunilor este cel mai bine oglindită de culoarea suprafeţei
externe şi fermitatea fructului. Fructele de capsun nu se mai coc dupa recoltare. Recoltatul se va
face la maturitate de consum. Fructele imature nu trebuie sa fie culese, deoarece conţinutul de zahăr
va fi mic si gustul va fi inadecvat. După recoltare căpsunele nu se mai îndulcesc, iar tesuturile albe nu
se coloreazî în rosu.
Ambalare - Aparenţa si calitatea capşunelor vândute în toată lumea s-a îmbunătăţit datorită
răspândirii pe larg a caserolelor din plastic. Caserolele se plasează în cutii de plastic sau carton direct
în câmp. Tot în aceleaşi cutii caserolele cu fructe se transportă la supermarket.
Sortarea directă a fructelor în ambalaj final la momentul recoltării reduce de câteva ori numărul de
atingeri ale fructului la doar o singură dată.
Cântarirea - Pentru cântarire se recomandă utilizarea unui cântar cu platforma orizontală cu un
ecran digital. Fructele ambalate trebuie sa aibă o masă cuprinsă între 260 si 265 g, pentru a asigura
sosirea acestora la destinaţie cu o masa neta de cel putin 250 g.
Racirea fortata cu aer - este metoda ideală pentru înlăturarea căldurii de câmp din căpsuni. .
Capsunele sunt răcite adecvat atunci când temperatura în interiorul pulpei atinge 1°C. . Răcirea
forţată cu aer implică plasarea paletelor cu cutii umplute cu căpsune într-o camera frigorifică cu
temperatura cuprinsa între 0 si 1° C, si umiditatea relativa de 90 – 98 %. %. Cutiile sunt aliniate în
două rânduri paralele pe de o parte si alta a unui ventilator mare.
MĂSURI DE PRECAUŢIE - Pentru a avea fructe de calitate, trebuie să le recoltăm direct în
caserole de plastic, preferabil de 500 g sau, uneori, de 1000 g, atunci când valorificarea se face
imediat. Sortarea pe categorii se face direct în câmp. Pentru a preveni putregaiul cenuşiu, se fac unul
sau două tratamente înainte de coacerea fructelor. Dacă fructele nu sunt culese corect, fiind
vătămate, calitatea acestora se depreciază în câteva ore de la recoltare.
Caracteristici minime la capsuni: fructe intacte, sanatoase, curate, fara daunatori, proaspete si
verzi in prezenta pedunculului, fara umezeala exterioara anormala si fara miros si gust strain.
Categorii de calitate:calitatea extra: calitate superioara, cu forma, culoare caracteristica soiului;
categoria I: calitate buna, culoare tipica soiului, usoare defecte de forma, fara urme de pamant, mici
semne superficiale de presare;
calitatea II: defecte de forma, umre usoare de pamant, caracteristici minime.
Mod de prezentare: uniformitatea: continutul fiecarui colet trebuie sa fie uniform, fructe din
acelasi soi, aceeasi calitate si acelasi calibru; ambalarea: ambalajele trebuie sa protejeze fructele in
mod corespunzator.
Dispozitii privind marcarea:identificarea: ambalator/expeditor; natura produsului: capsuni,
denumirea soiului; originea produsului: tara de origine; specificatii comerciale: categoria, calibrul:
diametru/greutate minim si maxim; marcajul de control oficial: optional.
CARACTERIZAREA TEHNOLOGICĂ A STRUGURILOR
Compoziţia chimică (%) a strugurilor ajunşi la maturitatea deplină:
Ciorchinii au compoziţia chimică apropiată de cea a frunzelor şi a lăstarilor viţei de vie. Proporţia în
care se află substanţele componente variază în funcţie de starea de maturitate a strugurilor. Cea mai
importantă componentă este apa. Când strugurii sunt verzi, ea poate să ajungă până la 90% din
greutatea ciorchinilor. Când sunt supracopţi şi ţesuturile ciorchinilor lignificate, ea scade până la
30%.Celuloza (polizaharid cu grad mare de polimerizare) alcătuieşte pereţii celulari ai ţesuturilor
ciorchinilor. În funcţie de starea de turgescenţă a celulelor ea se găseşte în proporţie de 5 -
55%.Substanţele minerale (cationi şi anioni) reprezintă până la 5-6% din greutatea ciorchinilor.
Dintre elementele minerale ce se găsesc în cenuşa ciorchinilor sărurile de potasiu reprezintă peste
50%.Ciorchinii sunt bogaţi în compuşi fenolici (1-3%) mai ales strugurii negrii, dominante fiind
taninurile şi acizii fenolici care au gust astringent.
Epicarpul (pieliţa bobului):apa care reprezintă 60-70%, substanţele fenolice, compuşii de aromă,
substanţele minerale şi cerurile care alcătuiesc pruina.
In epicarp sunt localizati taninurile si antocianii care se găsesc în cantităţi diferite funcţie de
localizarea straturilor celulare. Compuşii de aromăce reprezintă potenţialul aromatic al viitorului vin
se află localizaţi în cea mai mare proporţie în epicarp.
Mezocarpul- pulpa - prin compoziţia sa chimică este responsabil în cea mai mare parte de
compoziţia chimică a viitorului vin întrucât mustul nu este altceva decât sucul vacuolar al acestor
celule. Cei mai importanţi compuşi chimici din miez sunt: glucidele, acizii organici, substanţele
minerale, substanţele azotate, substanţele pectice, enzimele, etc.
Seminţele au în compoziţia lor chimică celuloză, substanţe azotate, substanţe tanante, uleiuri,
substanţe minerale, apă, fitohormoni (gibereline, acid abscisic, etc.). Dintre aceste componente
pentru vinificare prezintă importanţă substanţele fenolice. Seminţele de la un kg de struguri conţin
2,778 – 3,525 mg fenoli. Ele asigură în vinurile roşii conservarea materiilor colorante şi le dau
specificitate, fiind cea mai importantă sursă de proantociani.Dacă în timpul prelucrării seminţele sunt
zdrobite, extracţia taninurilor este rapidă ceea ce poate duce la acumulări prea mari şi în cazul
vinurilor albe imprimă gust amar neplăcut.
Caracteristici minime: boabe intacte, sanatoase, curate, fara daunatori, grad satisfacator de
maturare, suficient dezvoltate.
Categorii de calitate: extra: calitate superioara, ciorchini cu forma, culoare caracteristica soiului,
boabe tari acoperite cu pruina; categoria I: calitate buna, ciorchini de forma si culoare tipica soiului,
boabe usoare defecte de forma si culoare si mici defecte la nivelul epidermei; categoria II:
caracteristici minime, boabe cu defecte de forma si culoare, alterari ale epidermei, usoare urme de
lovituri.
Mod de prezentare: uniformitatea: continutul fiecarui colet trebuie sa fie uniform, cu struguri cu
aceeasi origine, acelasi soi, acelasi calibru; ambalarea: trebuie sa protejeze strugurii in mod
corespunzator.
Dispozitii privind marcarea: identificarea: ambalator/expeditor; natura produsului: struguri,
denumirea soiului; originea produsului: tara de origine; specificatii comerciale: categoria; marcajul
de control oficial: optional.
CARACTERIZAREA TEHNOLOGICĂ A VISINELOR
Compozitie chimica: bogat in elemente nutritive, saruri minerale, si vitamine cum ar fi: substanta
uscata 13,9-23,2%, zaharuri 5-19%, acizi organici 0,9-4,9 mg%, K, P, Mg, Ca, vitamina PP, E, B1, B2,
caroten etc.
CARACTERIZAREA TEHNOLOGICĂ A CIRESELOR
Compozitie chimica: substanta uscata 10,8-24,7%, zahar total 7,7-16,8%,
aciditate totala 0,49-1,3%, substante tanoide, substante pectice, vitamina C, A, B1, E, Ca, K, P, Fe,
Caracteristici minie: fructe intacte, sanatoase, curate, aspect proaspat, fara daunatori, fara miros si
gust strain.
Categorii de calitate: extra: calitate superioara, forma si culoare caracteristica soiului si fara
defecte; categoria I: calitate buna, forma si culoare tipica soiului, usoare defecte de forma si
culoare, fara arsuri, fisuri sau defecte produsa de grindina; categoria II: caracteristici minime,
defecte de forma si de coloratie si mici defecte epidermice cicatrizate.
Mod de prezentare:uniformitatea: continutul fiecarui colet trebuie sa fie uniform, cu fructe din
aceeasi origine, acelasi soi, acelasi calibru; ambalarea: ambalajele trebuie sa protejeze fructele in
mod corespunzator.
Dispozitii privind marcarea:identificarea: ambalator/expeditor; natura produsului:cirese, visine sau
picota, denumirea soiului; originea produsului: tara de origine; specificatii comerciale: categoria;
marcajul de control oficial: optional.
CARACTERIZAREA TEHNOLOGICĂ A NUCILOR
Compozitie chimica: substante grase (52-70%), substante proteice (12-25%), zaharuri (5-25%),
substante minerale (1,3-2,4%).
CARACTERIZAREA TEHNOLOGICĂ A CAISELOR
Compozitie chimica: apă 79-88%, zahăr total 8,40-15,20%, aciditate titrabilă, proteine, pectine,
substanţe tanoide, cenuşă, vitamina A, C, B1, B2, PP, saruri minerale: K,Ca, Mg, Na.
Caracteristici minime: fructe intacte, sanatoase, curate, fara daunatori, fara deteriorari, fara gust
si miros strain.
Categorii de calitate:extra: calitate superioara, forma si culoare caracteristica soiului;
categoria I: calitate buna, forma si culoare tipica soiului, usoare defecte de forma si culoare;
categoria II: caracteristici minime, defecte la nivelul epidermei.
Mod de prezentare: uniformitatea: continutul fiecarui colet trebuie sa fie uniform, fructe din
aceeasi origine, acelasi soi, calibru si calitate; ambalarea: ambalajele trebuie sa protejeze fructele in
mod corespunzator.
Dispozitii privind marcarea:identificarea: ambalator/expeditor; natura produsului:caise, denumirea
soiului; originea produsului: tara de origine; specificatii comerciale: categoria, calibrul; marcajul de
control oficial: optional.
CARACTERIZAREA TEHNOLOGICĂ A PIERSICILOR
Compozitie chimica: 82-91% apă, 17-18 g substanţă uscată,zahăr total, proteine, pectine, glucide
(glucoza, fructoza, zaharoza), vitamine: C, B1, B2, B6, A, E.
Caracteristici minime:fructe intacte, sanatoase, curate, fara daunatori, fara deteriorari, fara gust si
miros strain.
Categorii de calitate: extra: calitate superioara, forma si culoare caracteristica soiului; categoria
I: calitate buna, forma si culoare tipica soiului, usoare defecte de forma si culoare; categoria II:
caracteristici minime, defecte la nivelul epidermei.
Mod de prezentare: uniformitatea: continutul fiecarui colet trebuie sa fie uniform, fructe din
aceeasi origine, acelasi soi, calibru si calitate; ambalarea: ambalajele trebuie sa protejeze fructele in
mod corespunzator.
Dispozitii privind marcarea:identificarea: ambalator/expeditor; natura produsului:piersici,
denumirea soiului; originea produsului: tara de origine; specificatii comerciale: categoria, calibrul;
marcajul de control oficial: optional.
CARACTERIZAREA TEHNOLOGICĂ A ALUNELOR CU COAJA
Caracteristici minime: coaja: bine formata, sanatoasa, lipisite de atacuri de paraziti, curata, uscata;
miez: intreg, sanatos, suficient dezvoltat, curat, lipsit de atacuri de parazit. Alunele cu coaja se
recolteaza la maturitate deplina, contine 12 % apa pentru aluna intreaga si 7% pentru miez.
Categorii de calitate: extra: calitate superioara, forma si culoare caracteristica soiului; categoria
I: calitate buna, forma si culoare tipica soiului, usoare defecte de forma si culoare; categoria II:
corespund caracteristicilor minime, defecte care nu afecteaza caracteristicile esentiale ale calitatii.
CARACTERIZAREA TEHNOLOGICĂ A BANANELOR
Caracteristici minime:fructe intacte, sanatoase, curate, fara daunatori, fara deteriorari, fara gust si
miros strain, verzi si necoapte, fara lovituri.
Categorii de calitate: extra: calitate superioara, prezinte caracteristicile soiului si/sau tipului
comercial; categoria I: calitate buna, forma si culoare tipica soiului, usoare defecte de forma si
culoare; categoria II: corespund caracteristicilor minime, se accepta defecte de forma si ale cojii
sau alte pete.
Mod de prezentare: uniformitatea: continutul fiecarui ambalaj trebuie sa fie uniform cu produse de
aceeasi origine, soi sau tip comercial; prezentarea: se accepta pe ambalaj un manunchi sau un
ciorchine cu 2 fructe lipsa, se accepta pe un rand nu mai mult de un ciorchine cu 3 fructe; ambalarea:
trebuie sa protejeze produsele in mod corespunzator.
Dispozitii privind marcarea:identificarea: ambalator/expeditor; natura produsului:banane,
denumirea soiului; originea produsului: tara de origine; specificatii comerciale: categoria, calibrul,
greutatea neta; marcajul de control oficial: optional.
CARACTERIZAREA TEHNOLOGICĂ A CITRICELOR (PORTOCALE, LAMAI, MANDARINE)
Portocale: continut in zahar 30 – 35% in functie de soi, culoare specifica soiului, se admit fructe de
culoare verde deschis, doar daca nu depiseste 1/5 din suprafata totala a fructului.
Lamai: continut in zahar 20-25% in functie de soi, culoare specifica, se admit fructe de culoare verde
deschis doar daca indeplinesc cerintele minime cu privire la continutul in suc.
Mandarine: 33-40% zahar in functie de soi, culoare specifica soiului.
Mod de prezentare: uniformitatea: continutul fiecarui ambalaj trebuie sa fie uniform cu produse de
aceeasi origine, soi sau tip comercial; prezentarea: aranjate in randuri uniforme, in pachete
individuale destinate vanzarii directe catre consumator, in greutate mai mica de 5 kg fiecare;
ambalarea: trebuie sa protejeze fructele in mod corespunzator.
Dispozitii privind marcarea:identificarea: ambalator/expeditor; natura produsului:citrice,
denumirea soiului; originea produsului: tara de origine; specificatii comerciale: categoria, calibrul,
greutatea neta; marcajul de control oficial: optional.
CARACTERIZAREA TEHNOLOGICĂ A PEPENILOR GALBENI
Caracteristici minime:fructe intacte, sanatoase, curate, fara daunatori, fara deteriorari, fara gust si
miros strain, verzi si necoapte, fara lovituri.
Categorii de calitate: categoria I: calitate buna, forma si culoare tipica soiului, usoare defecte de
forma si culoare; categoria II: corespund caracteristicilor minime, se accepta defecte de forma si
ale cojii sau alte pete.
Mod de prezentare: uniformitatea: continutul fiecarui colet trebuie sa fie uniform, fructe din
aceeasi origine, acelasi soi, calibru si calitate; ambalarea: ambalajele trebuie sa protejeze fructele in
mod corespunzator.
Dispozitii privind marcarea:identificarea: ambalator/expeditor; natura produsului:pepeni galbeni,
denumirea soiului sau tipul comercial; originea produsului: tara de origine; specificatii comerciale:
categoria, calibrul, greutatea neta; marcajul de control oficial: optional.
CARACTERIZAREA TEHNOLOGICĂ A PEPENILOR VERZI
Caracteristici minime:fructe intacte, sanatoase, curate, fara daunatori, fara deteriorari, fara gust si
miros strain, verzi si necoapte, fara lovituri.
Categorii de calitate: categoria I: calitate buna, forma si culoare tipica soiului, usoare defecte de
forma si culoare; categoria II: corespund caracteristicilor minime, se accepta defecte de forma si
ale cojii sau alte pete.
Mod de prezentare: uniformitatea: continutul fiecarui colet trebuie sa fie uniform, fructe din
aceeasi origine, acelasi soi, calibru si calitate; ambalarea: ambalajele trebuie sa protejeze fructele in
mod corespunzator.
Dispozitii privind marcarea:identificarea: ambalator/expeditor; natura produsului:pepeni verzi,
denumirea soiului, culoarea miezului; originea produsului: tara de origine; specificatii comerciale:
categoria, calibrul, greutatea neta; marcajul de control oficial: optional.
CARACTERIZAREA TEHNOLOGICĂ A PERELOR
Caracteristici minime:fructe intacte, sanatoase, curate, fara daunatori, fara deteriorari, fara gust si
miros strain.
Categorii de calitate: extra: calitate superioara, forma si culoare caracteristica soiului; categoria
I: calitate buna, forma si culoare tipica soiului, usoare defecte de forma si culoare; categoria II:
caracteristici minime, defecte la nivelul epidermei.
Mod de prezentare: uniformitatea: continutul fiecarui colet trebuie sa fie uniform, fructe din
aceeasi origine, acelasi soi, calibru si calitate; ambalarea: ambalajele trebuie sa protejeze fructele in
mod corespunzator.
Dispozitii privind marcarea:identificarea: ambalator/expeditor; natura produsului:pere, denumirea
soiului; originea produsului: tara de origine; specificatii comerciale: categoria, calibrul; marcajul de
control oficial: optional.
CONTROLUL CALITĂŢII PĂTLĂGELELOR VINETE
CONDIŢII TEHNICE DE CALITATE
Calitatea se apeciază după caracteristicile prevăzute de standardele de stat STAS 6441 – 61,
folosind în primul rând examenul organoleptic, completat pentru unele caracteristici cu măsurări,
cântărire prin diferite metode fizico- chimice.
Mărimea lotului şi a probelor nu trebuie să depăţească 10 tone, înainte de a se lua probele elementare,
lotul trebui examinat în totalitate pentru a se constata mărimea lui şi felul ambalajelor. Luarea
probelor trebuie efectuată astfel încât lotul să nu sufere avarii. Este necesară eliminarea influenţei
agenţilor exteriori care ar putea modifica caracteristicile probei.Etichetele tebuie scrise în mod
vizibil şi durabil şi să conţină specificaţiile următoare:Calitatea produsului, Numele furnizorului,
Localitatea unde se află lotul din care s-a luat proba sau numărul mijlocului de transport, Numărului
procesului verbal de luare a probei, Numele şi semnătura persoanelor care au luat proba.
Pentru vinetele din lot se verifică :
Autencitatea soiului se apreciază prin compararea aspectului produsului cu acela al produsului tipic
înfăţişat prin monstre de referinţă, mulaje sau planşe colorate.Uniformitatea de soi rezultă prin
stabilirea proporţiei de legume corespunzătoare caracteristicilor de bază ale soiurilor.Forma se
apreciază vizual, prin comparaţie cu monstre de referinţă şi se explică în termeni sugestivi.Mărimea
se verifică ţinând cont de cerinţele standardului pentru produs, prin măsurare după caz cu o riglă
gradată în mm, cu şublerulsau cu calibratorul prin cântărire.Culoarea şi aspectul se apreciază vizual,
pe cât posibil la lumina naturală.Starea de prospeţime se apeciază organoleptic, după gradul de
turgescenţă şi după aspectul vizual.Starea de sănătate şi de curăţenie se examinează cu ochiul liber
sau cu ajutorul unei lupe, stabilindu-se procentul de legume atacate de boli sau dăunători.Gradul de
maturitate se apreciază după culoare, gust, aromă şi consistenţă.
Pătlăgelele vinete se clasifică în trei clase de calitate:
Calitatea extra: fără defecte;
Calitatea I: se admite o usoară decolorare a fructului, fructe cu leziuni mecanice, superficiale, răni
cicatrizate;
Calitatea II: se admit legume cu defecte de formă şi coloraţie,mici defecte superficiale uscate cu
condiţia ca suprafaţa lor să nu depăşească 4 cm2.
Depozitarea vinetelor se face în condiţii optime de păstrare adică temperatură cuprinsă între 7 – 100
C, umiditate de 85- 90%, iar durata de păstrare este de 5 – 10 zile.Aranjarea ambalajelor în depozite
trebuie să fie astfel făcută ca să permită o bună circulaţie a aerului.
Transportul trebuie făcut noapte evitându-se staţionarea, se preferă vehiculele răcite. Loturile de
ambalaje trebuie să fie însoţite în timpul transportului de actele conform dispoziţiilor în vigoare din
care să rezulte:denumirea unităţii producătoare, denumirea produsului, soiul, calitatea, numărul
ambalajelor, masa brută şi netă.
Controlul calităţii legumelor din gupa vărzoaselor
Standardul stabileşte condiţiile de formare a probelor de fructe şi legume proaspete, în vederea
stabilirii lotului sau a unor însuşiri speciale ale produsului respectiv. Luarea probelor trebuie
efectuată astfel încât proba de laborator să corespundă caracteristicilor medii ale lotului din care
provine.Mărimea lotului nu trebuie să depăşească 10 tone. Înainte de a se lua probele elementare, lotul
trebuie examinat în totalitate, spre a se constata mărimea lotului, felul ambalajelor şi numărul lor.
Ambalarea pentru produsele neexaminate pe loc trebuie ambalate în ambalaje curate, uscate,
închise ermetic pentru ca să nu fie vătămate şi să nu sufere transformării în timpul păstrării şi
transportului.Ambalajele conţinând probele trebuie etichetate şi sigilate. Etichetele tebuie scrise în
mod vizibil şi durabil şi să conţină specificaţiile următoare:Denumirea produsului, Calitatea produsului,
Numele furnizorului, Localitatea unde se află lotul din care s-a luat proba sau numărul mijlocului de
transport, Numărului procesului verbal de luare a probei, Numele şi semnătura persoanelor care au
luat proba.
Metode pentru aprecierea calităţii legumelor din grupa vărzoaselor
Calitatea se apeciază după caracteristicile prevăzute de standardele de stat STAS 6441 – 61,
folosind în primul rând examenul organoleptic, completat pentru unele caracteristici cu măsurări,
cântărire prin diferite metode fizico- chimice.
Pentru legumele din grupa vărzoaselor din lot se verifică: Autencitatea soiului se apreciază prin
compararea aspectului produsului cu acela al produsului tipic înfăţişat prin monstre de referinţă,
mulaje sau planşe colorate.Uniformitatea de soi rezultă prin stabilirea proporţiei de legume
corespunzătoare caracteristicilor de bază ale soiurilor.Forma se apreciază vizual, prin comparaţie cu
monstre de referinţă şi se explică în termeni sugestivi.Mărimea se verifică ţinând cont de cerinţele
standardului pentru produs, prin măsurare după caz cu o riglă gradată în mm, cu şublerulsau cu
calibratorul prin cântărire.
Culoarea şi aspectul se apreciază vizual, pe cât posibil la lumina naturală.
Starea de prospeţime se apeciază organoleptic, după gradul de turgescenţă şi după aspectul
vizual.Starea de sănătate şi de curăţenie se examinează cu ochiul liber sau cu ajutorul unei lupe,
stabilindu-se procentul de legume atacate de boli sau dăunători.Gradul de maturitate se apreciază
după culoare, gust, aromă şi consistenţă.Consistenţa se apreciază prin palparea a 10 –20 exemplare şi
prin degustarea lor.
Defecte se consideră la varză - viermii, iar la conopidă – viermi şi altă culoare decât cea albă.
Ambalarea – fructele care se supun operaţiilor de ambalarea trebuie să corespundă condiţiilor de
calitate indicate în standardele de stat, norme interne, caiete de sarcini. Ambalajele trebuie să fie
întregi, în stare bună, curate rezistente şi fără mirosuri străine.fructele trebuie aşezate cu grijă
pentru a se evita deprecierea lor calitativă.
Marcarea – ambalajele trebuie marcate cu opţiunile:marca de fabrică a unităţii producătoare,
denumirea produsului, calitatea, preţul
Depozitarea - Temperatura şi umiditatea trebuie să fie controlate pe timpul depozitării. Aranjarea
ambalajelor în depozit trebuie să fie făcută astfel încât să permită o bună circulaţie a aerului.
Temperatura optimă de păstrare a verzei este de – 2- 00C, umiditatea de 85 –90 %, iar durata de
păstrare este de 2- 7 luni.
Condiţii tehnice de calitate pentru varza albă, varza roşie şi conopidă.
După perioada de recoltare şi valorificare este varză şi conopidă timpurie, semitimpurie şi târzie.
Varza albă şi cea rosie cât şi conopida se livrează pe trei categorii de calitate: extra calitatea I şi II.
Extra: Aspect: Căpăţâni proaspete, complet proaspete, complet formate, învelite, bine îndesate, cu
frunzele exterioare aderente pe căpăţâni şi neofilite, sănătoase.Fără defecte de formă,mărime şi
culoare tipică soiului; miros si gust: fara miros si gust strain.
Calitatea I: aspect: Căpăţâni proaspete, complet proaspete, complet formate, învelite, bine
îndesate, cu frunzele exterioare aderente pe căpăţâni şi neofilite, sănătoase.Maxim 5% căpăţâni cu
mici rupturi ale frunzelor, uşoare urme de lovituri care să nu deprecieze valoarea comercială a
produsulu; miros si gust: fara miros si gust strain.
Calitatea II: aspect: Căpăţâni proaspete, complet proaspete, complet formate, învelite, bine
îndesate, cu frunzele exterioare aderente pe căpăţâni şi neofilite, sănătoase. Maxm 10% căpăţâni cu
rupturi mici ale frunzelor, lovituri sau vătămări, îndesare mai redusă a frunzelor; miros si gust: fara
miros si gust strain.
CONOPIDĂ: Extra: Aspect: Inflorescenţe proaspete, turgescente, întregi, sănătoase, curate,
zvântate, fără miros şi gust strain. Inflorescenţe bine dezvoltate şi să prezinte forma şi coloraţia
tipică soiului.
Calitatea I: Inflorescenţe proaspete, turgescente, întregi, sănătoase, curate, zvântate, fără miros şi
gust strain. La fel ca la calitatea extra dar se admit şi uţoare defecte de formă sau de coloraţie cât
şi un uşor puf.Calitatea II: Inflorescenţe proaspete, turgescente, întregi, sănătoase, curate,
zvântate, fără miros şi gust strain.
Se acceptă inflorescenţe care nu se încadrează în categoria extra sau I dar sunt proprii consumului.
Pentru varza roşie la calitatea extra, în unittatea de ambalaj căpăţânile trebuei să fie cât mai
apropriate ca mărime.
La calitatea extra se admit max 5% căpăţâni de calitatea I. La calitatea I se admit maxim 8 %
căpăţâni varză albă; 5% căpăţâni varză roşie; de calitatea a II-a. La calitatea II se admit maxim 10 %
varză albă şi 5% varză roşie căpăţâni care nu corespund caracteristicilor acestei calităţi, dar sunt
consumabile
Ambalarea :varza albă şi rosie poate fi livrată în ambalaje sau în vrac. În cazul ambalării se vor folosii
de preferinţă ambalaje standardizate, de exemplu lăzi pentru fructe şi legume.Ambalajele trebuie să
fie curate, uscate, lipsite de mirosuri străine.
Marcarea : fiecare unitate de ambalaj trebuie să poarte la exterior: marca de fabricaţie a unităţii
producătoare, denumirea produsului şi categoria, denumirea soiului, calitatea, masa netă.
Depozitarea şi transportul trebuie făcute astfel ăncât să asigure menţinerea calităţii până la
desfacere. Transporturile trebuie însoţite de un buletin de calitate.
Calitatea legumelor şi fructelor - sunt sunt însuşiri date de indicatorii fizici şi chimici stabiliţi prin
acte normative în vigoare (standarde), pe baza cărora acestea sunt încadrate în categoriile de calitate
extra, I, II, sau a IIIa.
Indicatorii fizici reprezintă diferite însuşiri exterioare: forma, mărimea, culoarea, gradul de
curăţenie, prospeţimea, umiditatea şi interioare: suculenţa, culoarea pulpei, mirosul, gustul. Aceşti
indicatori au fost grupaţi în două categorii:generali şi speciali.
Indicatorii generali: marime, forma, fermitate, culoare.
Indicatori speciali: conţinutul în suc; conţinutul în proteine şi lipide; conţinutul în amidon;
Controlul calităţii la legumele bulbifere CEAPA şi USTUROIUL
Calitatea se apreciază după caracteristicile prevăzute de STAS 6441- 61 folosind în primul rând
examenul organoleptic completat cu măsurări , cântăriri prin diferite metode fizico –chimice.
Pentru legumele din lot se urmăreşte:Autencitatea soiului se apreciază prin: compararea aspectului
produsului cu acela al produsului tipic înfăţişat prin monstre de referinţă, mulaje sau planşe
colorate.Forma se apreciază vizual, prin comparaţie cu monstre de referinţă şi se explică în termeni
sugestivi.Mărimea se verifică ţinând cont de cerinţele standardului pentru produs, prin măsurare
după caz cu o riglă gradată în mm, cu şublerul sau cu calibratorul prin cântărire.Culoarea şi aspectul
se apreciază vizual, pe cât posibil la lumina naturală.Starea de prospeţime se apeciază organoleptic,
după gradul de turgescenţă şi după aspectul vizual.Starea de sănătateşi de curăţenie se examinează
cu ochiul liber sau cu ajutorul unei lupe, stabilindu-se procentul de legume atacate de boli sau
dăunători.Gradul de maturitate se apreciază după: culoare,gust, aromă şi consistenţă.
CEAPA: Ceapa uscată din ambele categorii se clasifică în două calităţi:Calitatea I, Calitatea a II-a.
Ceapa uscată trebuie să îndeplinească urmatoarele conditii:Aspect: calitatea I: Bulbi ajunşi la
maturitate, întregi, sănătoşi, fără urme de substanţe anti parazitare, suficient de uscaţi având
primele două foi exterioare precum şi tulpina falsă uscate, fără umiditate exterioară anormală, fără
miros şi gust străin. Diametru 4 – 6, impuritati max. 2%; calitatea II: Bulbi ajunşi la maturitate,
întregi, sănătoşi, fără urme de substanţe anti parazitare, suficient de uscaţi având primele două foi
exterioare precum şi tulpina falsă uscate, fără umiditate exterioară anormală, fără miros şi gust
străin, diametru 3-5, impuritati max. 3%.
USTUROIUL: se împarte în trei calităţi:Calitate extra, Calitatea I, Calitatea a II- a.Aspect:
Bulbi sănătoşi, curaţi, tari, fără urme vizibile de produse fitofarmaceutice, fără urme de mucegai,
zvântaţi, ajunşi la maturitate, fara miros si gust strain, impuritati max. 0,5%.
Metode de analiza
Ceapa şi usturoiul se supun unui examen vizual, pentru determinarea gradului de puritate al produsului,
al autenticităţii soiului.
Forma se apreciază tot vizual prin comparare cu monstre.Mărimea se verifică ţinând cont de
cerinţele standardului pentru produs.Culoarea şi asperctul se apreciază vizual.Starea de prospeţime
se apeciază organoleptic, după gradul de turgescenţă şi după aspectul vizual.Starea de sănătate şi
de curaţire se examinează cu ochiul liber sau cu ajutorul unei lupe, stabilindu-se procentul de legume
atacate.Gradul de maturitate se determină după culoare, gust, aromă şi consistenţă.Suculenţa se
verifică prin degustarea a 5 –10 legume.Gustul se verifică organoleptic pe 5 –10 legume.Defectele
interioare se determină prin secţionarea câtorva exemplare.Defectele ascunse se constată prin
metode şi verificări speciale.
Ambalajele trebuie să fie întregi, în stare bună, curate, rezistente şi fără mirosuri străine. Bulbii
trebuie să fie aşezaţi cu grijă pentru a se evita deprecierea lor calitativă. Ceapa se livrează în saci
sau lăzi.Usturoiul se livrează în saci, tulpina falsă trebuie să fie tăiată astfel încât să aibă o lungime
de maxim 3 cm.
Marcarea: loturile de ceapă destinate transportului trebuie să fie însoţite de un buletin cu
următoarele specificaţii:Denumirea şi adresa producătorului sau a expeditorului, Denumirea şi adresa
beneficiarului, Felul produsului, categoria şi calitatea, Masa ( greutatea) lotului.
La usturoi fiecare unitate de ambalaj trebuie să poarte la exterior cu caractere uşor de citit şi
rezistente la umezeală următoarele menţiuni:Denumirea unităţii producătoare sau a celei care pune în
circulaţie produsul, Tipul produsului ( usturoi alb, usturoi roz), Calitatea, Calibrul
Depozitarea şi transportul cepei şi a usturoiului trebuie să se facă în condiţii care să asigure
menţinerea calităţii pană la desfacere.
Condiţiile în depozit trebuie să îndeplinească cerinţele produsului din punct de vedere al temperaturii,
al compoziţiei aerului, al lipsei dăunătorilor precum şi al unei bune dezinfectări a depozitului
respectiv.Orice transport trebuie să fie însoţit de un buletin de calitate.
Controlul calităţii pătlăgelelor vinete
Calitatea se apeciază după caracteristicile prevăzute de standardele de stat STAS 6441 – 61,
folosind în primul rând examenul organoleptic, completat pentru unele caracteristici cu măsurări,
cântărire prin diferite metode fizico- chimice.Mărimea lotului şi a probelor nu trebuie să depăţească
10 tone, înainte de a se lua probele elementare, lotul trebui examinat în totalitate pentru a se
constata mărimea lui şi felul ambalajelor.Este necesară eliminarea influenţei agenţilor exteriori care
ar putea modifica caracteristicile probei. Probele neexaminate pe loc trebuie ambalate în ambalaje
curate, uscate, închise etanş, pentru ca să nu fie vătămate şi să nu sufere transformări în timpul
păstrării şi transportului.
Etichetele tebuie scrise în mod vizibil şi durabil şi să conţină specificaţiile următoare:Denumirea
produsului, Calitatea produsului, Numele furnizorului, Localitatea unde se află lotul din care s-a luat
proba sau numărul mijlocului de transport, Numărului procesului verbal de luare a probei, Numele şi
semnătura persoanelor care au luat proba.
Metode de examinare şi verificare – pentru vinete se verifica: Autencitatea soiului se apreciază
prin compararea aspectului produsului cu acela al produsului tipic înfăţişat prin monstre de referinţă,
mulaje sau planşe colorate.Uniformitatea de soi rezultă prin stabilirea proporţiei de legume
corespunzătoare caracteristicilor de bază ale soiurilor.Forma se apreciază vizual, prin comparaţie cu
monstre de referinţă şi se explică în termeni sugestivi.
Mărimea se verifică ţinând cont de cerinţele standardului pentru produs, prin măsurare după caz cu o
riglă gradată în mm, cu şublerulsau cu calibratorul prin cântărire.Culoarea şi aspectul se apreciază
vizual, pe cât posibil la lumina naturală.Starea de prospeţime se apeciază organoleptic, după gradul de
turgescenţă şi după aspectul vizual.Starea de sănătate şi de curăţenie se examinează cu ochiul liber
sau cu ajutorul unei lupe, stabilindu-se procentul de legume atacate de boli sau dăunători.Gradul de
maturitate se apreciază după culoare, gust, aromă şi consistenţă.Defectele interioare de determină
în urma secţionarii longitudinale a 10 –20 exemplarea din proba de analizat.Defectele ascunse se
constată prin încercări speciale, analize chimice, examane microscopice.
Pătlăgelele vinete se clasifică în trei clase de calitate:Calitatea extra: fără defecte; Calitatea I: se
admite o usoară decolorare a fructului, fructe cu leziuni mecanice, superficiale; Calitatea II: se
admit legume cu defecte de formă şi coloraţie, legume cu semne uşoare de insolaţie.
Depozitarea vinetelor se face în condiţii optime de păstrare adică temperatură cuprinsă între 7 – 100
C, umiditate de 85- 90%, iar durata de păstrare este de 5 – 10 zile.
Transportul – ambalajele cu legume se transportă numai în vehicule cu arcuri. Transportul trebuie
făcut noapte evitându-se staţionarea, se preferă vehiculele răcite.
Loturile de ambalaje trebuie să fie însoţite în timpul transportului de actele conform dispoziţiilor
în vigoare din care să rezulte:denumirea unităţii producătoare, denumirea produsului, soiul, calitatea,
numărul ambalajelor, masa brută şi netă.
Controlul calităţii: anghinare
Caracteristici minime: anghinarea trebuie sa fie: intreaga, sanatoasa, curata, aspect proaspat, fara
paraziti, semne de ofilire, fara miros si gust strain.
Categorii de calitate: extra: calitate superioara, fara defecte, se admit alterari superficiale foarte
mici la nivelul epidermei bracteelor; calitatea I: buna calitate, se admit mici defecte de forma, mici
pete pe bracteele exterioare; calitatea II: usor deschisa, prezinta defecte de forma, alterari
datorate inghetului, usoare lovituri.
Mod de prezentare: omogenitatea: continutul fiecarui colet trebuie sa fie omogen, aceeasi origine,
soi, sau tip comercial, aceeasi calitate si marime; ambalare: sa asigure o protectie convenabila
produsului.
Dispozitii privind marcarea: identificarea: ambalator si/sau expeditor; natura produsului:
anghinare, denumirea soiului; Originea produsului: tara de origine; caracteristici comerciale:
categoria de calitate, marimea, numar de capitule; Marca oficiala de control: optional.
Controlul calităţii: ardei
Caracteristici minime: ardeiul trebuie sa fie: intreg, sanatos, curat, aspect proaspat, fara paraziti,
semne de ofilire, fara miros si gust strain.
Categorii de calitate: calitatea I: buna calitate, forma si culoarea caracteristice soiului, fara
defecte; calitatea II: mici defecte de forma si dezvoltare, usoare arsuri, leziuni, mici crapaturi
superficiale.
Mod de prezentare: omogenitatea: continutul fiecarui colet trebuie sa fie omogen, aceeasi origine,
soi, sau tip comercial, aceeasi calitate si marime; ambalare: sa asigure o protectie convenabila
produsului.
Dispozitii privind marcarea: identificarea: ambalator si/sau expeditor; natura produsului: ardei,
denumirea soiului; Originea produsului: tara de origine; caracteristici comerciale: categoria de
calitate, marimea,calibrul; Marca oficiala de control: optional.
Controlul calităţii: castraveti
Caracteristici minime: castravetele trebuie sa fie: intreg, sanatos, curat, aspect proaspat, fara
paraziti, semne de ofilire, fara miros si gust strain.
Categorii de calitate: extra: calitate superioara, fara defecte, fara deformari; calitatea I: buna
calitate, se admit mici defecte de forma, culoare; calitatea II:cei care nu pot fi incadrati in
categoria I si extra, caracteristici minime, defecte de deformari, culoare.
Mod de prezentare: omogenitatea: continutul fiecarui colet trebuie sa fie omogen, aceeasi origine,
soi, sau tip comercial, aceeasi calitate si marime; ambalare: sa asigure o protectie convenabila
produsului.
Dispozitii privind marcarea: identificarea: ambalator si/sau expeditor; natura produsului:
castraveti, denumirea soiului; Originea produsului: tara de origine; caracteristici comerciale:
categorie, calibru; Marca oficiala de control: optional.
Controlul calităţii: ciuperci de cultura
Caracteristici minime: sanatoase, taietura neteda, curate, fara corpuri straine vizibile, aspect
proaspat, lipsiti de paraziti.
Categorii de calitate: extra: calitate superioara, forma, aspect, caracteristic tipului comercial, fara
defecte; categoria I: calitate buna, forma, aspect culoare caracteristica tipului comercial, defecte
usoare de forma, culoare; calitatea II: nu pot fi incadrate in cele superioare, caracteristici minime,
defecte de conservare, prezentare, forma, culoare.
Mod de prezentare: omogenitatea:continutul fiecarui colet trebuie sa fie omogen, aceeasi origine,
soi, sau tip comercial, aceeasi calitate si marime;ambalare: sa asigure o protectie convenabila
produsului.
Dispozitii privind marcarea: identificarea: nume si adresa ambalatorului si/sau expeditorului; natura
produsului: ciuperci de cultura taiate, netaiate, culoarea; originea produsului: tara de origine, zona de
productie; specificatii comerciale: categoria, calibrul; marca oficiala de control: optional.
Controlul calităţii: fasole
Caracteristici minime: pastai: sanatoase, curate, fara daunatori, fara miros si gust strain, boabe
proaspete, sanatoase.
Categorii de calitate: extra:fasole de calitate superioara, pastai cu forma si dezvoltare
caracteristica soiului sau tipului comercial, fragere; categoria I: pastaile sa prezinte caracteristicile
soiului ca forma, marime, culoare, fasole de calitate buna; categoria II: fasole care nu se incadreaza
in categoria I, caracteristici minime, pastaile sa fie suficient de fragede, fara pete de rugina, se
admit usoare defecte de forma, culoare.
Mode de prezentare: omogenitatea: fiecare pachet trebuie sa prezinte un continut uniform, fasole
de aceeasi origine, soi sau tip, calitate, calibru; ambalarea: se asigura o protectie convenabila
produsului.
Dispozitii privind marcarea: identificarea: nume si adresa ambalatorului si/sau expeditorului; natura
produsului: fasole; originea produsului: tara de origine, zona de productie; specificatii comerciale:
categoria, calibrul; marca oficiala de control: optional.
Controlul calităţii: mazare
Caracteristici minime: pastai: sanatoase, curate, fara daunatori, fara miros si gust strain, boabe
proaspete, sanatoase.
Categorii de calitate: categoria I: pastaile sa prezinte caracteristicile soiului ca forma, marime,
culoare, fasole de calitate buna; categoria II: mazare care nu se incadreaza in categoria I,
caracteristici minime, pastaile sa fie suficient de fragede, se admit usoare defecte de forma, culoare.
Mode de prezentare: omogenitatea: fiecare pachet trebuie sa prezinte un continut uniform, fasole
de aceeasi origine, soi sau tip, calitate, calibru; ambalarea: se asigura o protectie convenabila
produsului. Dispozitii privind marcarea: identificarea: nume si adresa ambalatorului si/sau
expeditorului; natura produsului: mazare boabe, mazare dulce, mazare timpurie, mazare pastai;
originea produsului: tara de origine, zona de productie; specificatii comerciale: categoria de calitate;
marca oficiala de control: optional.
Controlul calităţii: morcov
Caracteristici minime: morcovi: sanatosi, curati, fara daunatori, fara miros si gust strain, intacti,
tari, fara paraziti.
Categorii de calitate: extra:morcovi de calitate superioara, spalati, fara defecte, radacinile sa fie
netede, fara fisuri,crapaturi,vatamari; categoria I:morcovi de calitate buna, radacinile sa prezinte
aspect praspat, mici defecte de forma, crapaturi vindecate; categoria II:morcovi care nu pot fi
incadrati in categoriile superioare de calitate, cerinte minime, se admit defecte de forma, culoare,
crapaturi vindecate.
Mod de prezentare: omogenitatea: continutul fiecarui pachet sau lot sa fie omogen, morcovi de
aceeasi origine, soi, calitate, calibru, marime; prezentarea: morcovi la legatura: frunze proaspete,
verzi, sanatoase, radacini uniforme ca marime; morcovi cu varf taiat: frunze egalate sau taiate fara
deteriorarea radacinii; ambalarea: asigure protectia produsului.
Dispozitii privind marcarea: identificarea: nume si adresa ambalatorului si/sau expeditorului; natura
produsului:morcovi de legatura, morcovi, morcovi noi, morcovi pentru depozitare; originea produsului:
tara de origine, zona de productie; specificatii comerciale: categoria de calitate, greutatea sau
marimea, numarul de legaturi,; marca oficiala de control: optional.
Controlul calităţii: salata verde si cicoarea cu frunza creata
Caracteristici minime:capatanile de conopida trebuie sa fie intacte, sanatoase, curate, proaspete,
fara paraziti sau vatamari, fara miros si gust strain.
Categorii de calitate: categoria I: calitate buna, fara deterioarari, salata de capatana sa aiba un
singur miez, bine format, la cicoarea de gradina creata si cea cu frunze intregi centrul sa fie galbe;
categoria II: care nu pot fi incluse in categoria I, produse bine dezvoltate, fara daune si deteriorari,
mici defecte de colorit, salata de capatana sa aiba un miez mic.
Modul de prezentare:omogenitatea: continutul fiecarui ambalaj sa fie uniform, aceeasi origine, soi,
tip, calitate, marime; ambalarea: sa fie protejate in mod corespunzator; prezentarea: produsele
prezentate in mai mult de un strat se ambaleaza astfel incat baza unuia sa fie langa miezul celuilalt.
Dispozitii privind marcarea:identificarea: nume si adresa ambalatorului si/sau expeditorului; natura
produsului:salata, salata de tip Butterhead, batavia, salata pentru frunze; originea produsului: tara
de origine, zona de productie; specificatii comerciale: categoria de calitate, greutatea neta, calibrul,;
marca oficiala de control: optional.
Controlul calităţii: tomate
Caracteristici minime: tomate intregi, sanatoase, curate, proaspete, fara paraziti, fara miros si gust
strain, ciorchinele, coditele sa fie proaspete, sanatoase, curate.
Categorii de calitate: extra: pulpa tare, forma caracteristica soiului, uniforme in privinta culorii;
categoria I: tomate de calitate buna, suficient de tari, fara crapaturi, sa prezinte caracteristicile
soiului, sunt admise usoare defecte de forma, defecte ale epidermei, usoare urme de lovituri;
categoria II: tomate care nu pot fi incluse in categoria I, cerinte minime, suficient de tari, fara
crapaturi necicatrizate, usoare defecte de forma, culoare.
Mod de prezentare: omogenitatea: continutul fiecarui ambalaj trebuie sa fie omogen, sa contina
tomate de aceeasi origine, soi, calitate, calibru; ambalarea: sa fie protejate in mod corespunzator;
prezentarea: sub forma de fructe individuale, cu sau fara caliciu si tulpina scurta, sub forma de
tomate ciorchine, cu inflorescenta intraga
Dispozitii privind marcarea: identificarea: nume si adresa ambalatorului si/sau expeditorului; natura
produsului:tomate, tomate ciorchine si tipul comercial; originea produsului: tara de origine, zona de
productie; specificatii comerciale: categoria de calitate, calibrul,; marca oficiala de control:
optional.
CONTROLUL MATERIILOR PRIME TEHNOLOGIA BERII
HAMEIUL Este o materie prima utilizata la fabricarea berii in vederea conferirii gustului amar placut si a
aromei caracteristice de hamei.
La fabricarea berii se foloseste, din planta de hamei, numai inflorescenta femela, conul de hamei, care
contine substante specifice, substante amare si uleiuri eterice. Utilizarea hameiului la fabricarea
berii creste stabilitatea biologica si fizico-chimica a berii, imbunatateste stabilitatea spumei berii si
contribuie la limpezirea naturala a berii in decursul procesului tehnologic.
Conurile de hamei se recolteaza la maturitatea tehnologica si au o umiditate de 75-80% si pentru a
putea fi depozitate pe durata unui an, pana la noua recolta, ele se usuca, reducandu-se umiditatea
la 8-12%.
Hameiul uscat se preseaza, cu ajutorul preselor hidraulice, in baloturi de 80-150 kg, in acest mod
micsorandu-se volumul ocupat si evacuand din masa de conuri cea mai mare parte din aer, marind in acest
fel durata de pastrare a hameiului. Baloturile de hamei sunt ambalate in tesatura din fibre de iuta sau
sintetice.
Compozitia chimica a conurilor de hamei uscat, % (dupa Heyse)
Compusul Raportat la hamei uscat Raportat la substanta
uscata a hameiului
Apa 10-12
Rasini totale 12-21 14-23
Uleiuri eterice 0,5-2,5 0,6-2,8
Hidrati de carbon 4-9 4,5-10
Proteine 11,5-20 13-22
Celuloza 10-17 11-19
Polifenoli 4-14 4,5-16
Substante minerale 7-11 8-12
Lipide si saruri Pana la 3 Pana la 3,4
Acizi grasi 0,05-0,2 0,06-0,22
In compozitia conului intra substante comune vegetalelor si substante specifice plantei de hamei,
concentrate in granula de lupulina si anume rasinile amare si uleiurile eterice, substante care dau
valoarea tehnologica a conurilor. Soiuri de hamei
Desi numai o specie de hamei (Humulus Lupulus) se foloseste in industria berii, mai exista si alte
varietati in cadrul acestei specii.
Soiurile se pot imparti in doua clase :
soiuri amare
soiuri aromate
Soiurile amare dau un gust amar berii datorita continutului ridicat de α-acizi(acizi amari).
Soiurile aromate au un continut mediu sau mic de α-acizi si dau berii un gust aromat.
De obicei soiurile amare se adauga la inceputul fierberii, iar cele de aromate la final.
Pot exista si soiuri combinate cu un continut ridicat de α-acizi si o aroma placuta.
Conuri de hamei
Se folosesc din ce in ce mai rar, dar unii berari sustin ca in acest fel se obtine o aroma mai
puternica. Acestia cred ca produsele derivate din hamei confera berii o aroma inacceptabila. Produse din hamei
Pe langa conuri, la fabricarea berii se mai utilizeaza si alte produse, derivate din hamei. Acestea sunt : produse din hamei neizomerizate produse din hamei izomerizate extracte de uleiuri volatile
Cele mai folosite sunt peletii si extractele. Acestea prezinta avantajul compozitiei chimice mai
rezistente in timp si spatiului mai mic pe care il ocupa la depozitare. Produsele din hamei neizomerizate
α-acizii nu sufera nici o modificare in timpul procesarii produselor neizomerizate. In aceste conditii
produsele respective pot fi adaugate doar in timpul fierberii mustului.
Aceste produse sunt :
pulbere de hamei
peleti de hamei care se obtin in urma macinarii cu mori cu ciocanele si conditionarii sub forma
peletizata
extractele de hamei sunt folosite datorita continutului uniform de α-acizi, care determina o
consistenta a valorii amare din bere.
Avantajele folosirii produselor de hamei sunt: utilizarea mai eficienta a hameiului, stabilitate pe termen
lung si formare de trub redusa. Totodata si costul de transport, depozitare si manipulare s-au redus.
Produsele din hamei izomerizate
In produsele izomerizate α-acizii au fost izomerizati la izo-α-acizi in timpul procesarii. Astfel
acest gen de produse poate fi adaugat nu doar in timpul fierberii ci si in faza de maturare. Produsele
incluse in aceasta categorie sunt : pelleti de hamei izomerizati au avantajul intensificarii folosirii substantelor amare din hamei. Pot fi
adaugati in orice moment al procesului de fierbere, in consecinta adaugarea tarzie a soiurilor de
hamei de aroma izomerizate optimizeaza utilizarea α-acizilor. extractele de hamei izomerizate reprezinta cea mai noua tehnologie in dezvoltarea produselor din
hamei. Avantajele constau in cresterea gradului de utilizare a substantelor din hamei, amareala
uniforma, reducerea pierderilor de must. Cu toate ca aceste produse au un pret mai mare de
achizitionare se pot face economii insemnate in urma folosirii lor.
Extracte de uleiuri volatile
Uleiurile din hamei au o culoare verde-galbuie si se gasesc pe piata de mai multi ani. Se adauga
la sfarsitul fierberii sau se folosesc pentru hameierea la fermentare sau maturare. Nu este recomandata
adaugarea in berea filtrata deoarece poate impregna berii un gust de hamei crud, de tutun sau de iarba. Uleiurile pot fi fabricate dintr-un soi sau din mai multe soiuri amestecate. Dezavantajul uleiului
amestecat este ca nu are o aroma specifica unui anumit soi. Produsele folosite in prezent sunt destinate hameierii la fermentare sau maturare. Evaluarea hameiului Evaluarea hameiului se face senzorial si prin determinarea substantelor amare. In analiza
senzoriala a conurilor de hamei se utilizeaza metodele standard ale European Hop Producers Commision,
metode care evalueaza prin puncte urmatoarele insusiri ale hameiului: puritatea probei gradul de uscare culoarea si luciul forma conului lupulina aroma daunatori, seminte
Controlul continutului de acizi amari (α-acizi) din hamei
Controlul cotinutului de substante amare din care cei mai reprezentativi sunt α - cizi se realizeaza prin
extractie cu ajutorul unor solventi (toluen, metanol si titrare conductometrica a extractului obtinut.
Metoda cea mai precisa exte insa extractia substantelor amare si determinarea concentratie prin
metoda HPLC.
HAMEIUL
Compoziţia chimică a conurilor
Conurile de hamei, la maturitatea tehnologică, conţin:
75-80% apă,
20-25% substanţă uscată din care:
10-20% compuşi azotaţi (albuminoide, polipeptide, aminoacizi),
20-25% extractive neazotate (hidraţi de carbon, dextrine, lignine, pectine),
8-12% celuloză,
5-10% cenuşă,
2-8% tanin,
8-25% substanţe amare şi răşini,
0,2-2,5% ulei volatil.
Substanţele amare (acizi amari şi răşini), uleiul volatil taninul (conţinute în lupulină, iar taninul şi în
celelalte componente ale conului) conferă berii: spuma, gustul şi aroma specifică, culoarea, limpezimea şi
conservabilitatea berii.
Acizii amari dau gustul şi spuma berii şi au efect conservant, antiseptic fiind cei mai importanţi în
industria berii.
După puterea amară acizii amari se împart în cinci grupe:
acizii amari alfa (humulonul, cohu-mulonul, adhumulonul, prehumulonul şi posthumulonul) cu o
pondere de 4-15% din masa conului uscat;
acizii amari beta (lupulonul, colupulonul, adlupulonul, prelupulonul şi poslupulonul), care reprezintă
6-12% din masa conului uscat;
acizi gama, delta şi epsilon.
Răşinile dure (gama, delta şi epsilon) sunt în proporţie de 0,5-2% din masa conului uscat.
Taninul are rol în limpezirea berii prin precipitarea proteinelor şi contribuie la imprimarea culorii ei.
Se găseşte în proporţie de 2-8% din masa conului uscat, fiind constituit din substanţe din grupa
antocianelor, cu gust specific astringent
Uleiurile volatile dau aroma caracteristică conurilor de hamei, sunt în proporţie de 0,2-2,5% în funcţie
de soi şi condiţiile de cultură.
Din cei circa 200 compuşi ai uleiului volatil, o pondere mai mare au myrcenul, humulenul şi alfa-
betapinenul şi cariofilenul. Uleiurile volatile se pierd în proporţie de 75-90% în timpul fierberii mustului
şi al fermentării, de aceea pentru menţinerea aromelor caracteristice, în brasaj, hameierea se face în
mai multe etape.
Publisher: OPOCE; Publication: RO; Publication Style: Romanian
Page 1 of 3
Anexa I
1. Cerinţele minime de comercializare pentru conuri de hamei
Caracteristici Descriere Conţinut maxim (% din greutate)
Hamei preparat Hamei nepreparat
(a) Umiditate Conţinut de apă 12 14
(b) Frunze şi
tulpini
Fragmente de frunză din ramuri
de cârcei, din frunze de ramuri
de cârcei sau din vârfuri de
conuri; pentru a fi clasificate ca
tulpini, vârfurile de conuri
trebuie să aibă cel puţin 2,5 cm
lungime
6 6
(c) Petale Petale detaşate din con nu se aplică 15
(d) Reziduuri de
hamei
Particule mici rezultând de la
maşinile de recoltat, care
variază în privinţa culorii de la
verde închis la negru şi care în
general nu provin de la conuri
3 4
(e) Pentru
seminţe de
„hamei fără
seminţe”
Fructul copt al conului 2 2
2. Omogenizarea
Mostrele trebuie omogenizate cu grijă, pentru a fi reprezentative pentru respectivul lot.
3. Subeşantionarea
După amestec, se iau una sau mai multe mostre reprezentative şi se aşează într-un recipient
impermeabil, ermetic, cum ar fi o cutie de metal sau un borcan de sticlă, cu excepţia cazului în care
este verificat numai conţinutul de substanţe externe.
Cu excepţia perioadei de transportare, mostrele trebuie depozitate într-un loc răcoros. Trebuie să se
aducă mostrele la temperatura camerei, în interiorul recipientului, înainte de a se deschide pentru
examinare sau analiză.
Publisher: OPOCE; Publication: RO; Publication Style: Romanian
Page 2 of 3
Metodă de verificare a conţinutului de umiditate din hamei
1. Metoda (i)
Mostrele pentru conţinut de umiditate nu trebuie sfărâmate. Este important ca acestea să fie expuse
la aer numai pentru un timp minim necesar pentru transferul lor din recipient în vasul de cântărit
(care trebuie să aibă capac).
Aparatură
Balanţă cu precizie de 0,005 g.
Un cuptor pentru uscat, încălzit electric şi termostat de la 105 la 107 °C (eficacitatea cuptorului
trebuie verificată prin testul cu sulfat de cupru).
Vase din metal, cu un diametru de la 70 la 100 mm, 20 până la 30 mm adâncime şi dotate cu capace
bine potrivite.
Desicator obişnuit, potrivit pentru acomodarea vaselor şi a recipientului conţinând un desicant, cum ar
fi indicator de gel silicat.
Metodă
Se transferă între 3 şi 5 g de hamei şi se închide capacul, înainte de cântărire. Se cântăreşte cât mai
curând posibil. Se îndepărtează capacul şi se aşează vasul în cuptor timp de exact o oră. Se reaşează
capacul, se aşează vasul într-un desicator, pentru a se răci, timp de 20 minute şi apoi se cântăreşte
vasul.
Calcularea
Se calculează pierderea în greutate, ca procentaj din greutatea originală de hamei. Deviaţia maximă
pentru estimarea individuală este de 1 %.
2. Metoda (ii)
Metodă care utilizează fie o aparatură electronică de cântărit, care usucă hameiul cu raze infraroşii
sau cu aer cald, fie un aparat de măsurat electronic, care înregistrează pe o scală gradul de umiditate
a mostrei.
Metoda de verificare a conţinutului de corpuri străine
1. Determinarea conţinutului de frunze şi tulpini, de bractee şi reziduuri
Se cern 5 mostre a câte 100 g, utilizându-se o sită de 2 mm. Se colectează lupulina, reziduurile şi
seminţele şi se separă seminţele cu mâna. Se aşează mostrele separat. Se transferă conţinutul sitei
de 2 mm într-o sită de 10 mm şi se cerne din nou.
Conurile de hamei, frunzele şi substanţele exterioare sunt colectate cu mâna din sită, în timp ce
frunzele, seminţele, reziduurile de lupulină şi unele frunze şi tulpini trec prin aceasta.
Toate acestea sunt sortate cu mâna şi sunt împărţite în următoarele grupe:
Frunze şi tulpini;
Hamei (frunze de conuri, conuri de hamei şi lupulină);
Reziduuri;
Seminţe;
Bractee, în cazul hameiului nepreparat.
Publisher: OPOCE; Publication: RO; Publication Style: Romanian
Page 3 of 3
Reziduurile şi lupulina nu pot fi separate. Procentajul relativ din fiecare trebuie, prin urmare, să fie
estimat printr-o evaluare obiectivă a culorii, iar greutatea se calculează presupunând că densitatea
acestora este identică.
Diferitele grupe sunt cântărite şi se determină procentajul pe care îl reprezintă fiecare grupă în
greutatea mostrei originale.
2. Determinarea conţinutului de seminţe
Se aşează cele 25 g de mostră într-un recipient metalic cu capac şi se încălzeşte într-un cuptor de
uscat, timp de două ore, la 115 °C, pentru a se neutraliza răşina lipicioasă.
Se şterge mostra uscată cu o cârpă aspră de bumbac şi se freacă puternic sau se loveşte mecanic,
pentru a se detaşa seminţele de hamei. Hameiul uscat şi fragmentat în cele din urmă se separă de
seminţe cu o maşină de măcinat sau cu o sită de 1 mm.
Se separă toate elementele rămase împreună cu seminţele, utilizându-se fie o suprafaţă înclinată,
acoperită cu hârtie de şmirghel, fie orice altă metodă, care duce la acelaşi rezultat, şi anume: reţine
tulpinile sau orice alt fel de substanţe şi permite seminţelor să se rostogolească în afară.
Se cântăresc seminţele şi se determină procentajul de seminţe, raportat la greutatea mostrei
originale.