dosarele rador - romania-actualitati.ro · *liderii lumii vor urma calea deschisă de merkel. sua...

Data: 31 decembrie 2012

Nr. 18

PERSPECTIVE PLANETARE

LA ÎNCEPUT DE AN

DOSARELE RADOR

Editorul buletinului: Adriana Buzoianu

Editare Multimedia: Mihaela Cenuşă

Societatea Română de Radiodifuziune

Agentia de Presa RADOR

2

CUPRINS

FINANCIAL TIMES: Previziuni pentru anul 2013 ........................................................... 3

UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI CRIZA DIN ZONA EURO ................................................... 4 DIÁRIO ECONÓMICO: Criza încă nu s-a încheiat .......................................................... 5 THE WALL STREET JOURNAL: Criza intră în faza politică ......................................... 6 DIÁRIO DE NOTÍCIAS: Pe muchie de cuţit .................................................................... 7

NEZAVISIMAIA GAZETA: Europa ridică ziduri contra imigranţilor ilegali .................. 9 GAZETA WYBORCZA: La summiturile UE se vorbeşte limba rusă ............................ 10

PREVIZIUNI ECONOMICE ............................................................................................... 12 THE NEW YORK TIMES: Avertisment al OECD cu privire la o recesiune mondială .. 12 CHINA DAILY: Avertisment cu privire la pericolele care pândesc

economia mondială .......................................................................................................... 13 THE TELEGRAPH: Marea Britanie revine pe locul şase între cele mai mari

economii ale lumii ............................................................................................................ 14

O GLOBO: Provocările BRICS ....................................................................................... 15

ZONE DE CONFLICT .......................................................................................................... 16 FINANCIAL TIMES: Primăvara Arabă a fost doar începutul (Editorial) ....................... 16

THE GUARDIAN: Orientul Mijlociu: Nu vă bazaţi pe trecut pentru a prezice viitorul . 17 FINANCIAL TIMES: Noii lideri ai Asiei aţâţă animozităţi ancestrale ........................... 19

TENDINŢE GLOBALE ........................................................................................................ 21 THE WALL STREET JOURNAL: Întoarcerea naţionalismului toxic ............................ 21

THE ECONOMIST: Reprimarea corupţilor .................................................................... 23 LE MONDE: Climă: încălzire spectaculoasă în vestul Antarcticii .................................. 24

DER SPIEGEL: Experţii fac apel să se pună capăt mega-summit-urilor

în domeniul schimbării climatice ..................................................................................... 26



3

Se încheie un an în care cele mai sumbre previziuni privind dezmembrarea zonei euro nu

s-au împlinit. Un an anevoios, dar la finalul căruia Grecia este tot în zona euro şi chiar a fost

recompensată pentru progresele făcute pe drumul reformei, cu o îmbunătăţire a calificativului

de ţară. Preocupările privind zona euro nu dispar, chiar dacă presiunea a scăzut mult după

anunţul făcut în vară de preşedintele BCE, referitor la cumpărarea de obligaţiuni ale ţărilor

aflate în dificultate. Un anunţ salvator, deşi nu se ştie exact care sunt condiţiile prevăzute de

acord şi când va intra în vigoare fondul de stabilitate pentru zona euro. Iar la final de an, încă

o veste bună pentru zona euro: un acord de principiu privind constituirea uniunii bancare.

Să mai adăugăm că a fost anul în care previziunile privind sfârşitul lumii nu s-au

adeverit.

Ce ne aşteaptă în 2013 şi mai departe? Ziarele străine vorbesc despre noi riscuri, dar şi

despre noi oportunităţi. Lumea merge înainte şi omenirea va trebui să se adapteze, fie că este

vorba de austeritate, de şomaj, de încălzire globală sau de conflicte armate.

FINANCIAL TIMES: Previziuni pentru anul 2013

*Europa şi Turcia îşi vor petici relaţia. Raţiunea şi politica nu fac o echipă grozavă, aşa

că nu ar trebui să ne surprindă faptul că relaţiile dintre UE şi Turcia au devenit mai dificile

decât ar fi benefic fiecăreia din cele două părţi. Dar ambele au motive justificate în plan

economic, al securităţii şi culturii să edifice legături mai strânse. Anul 2013 ar putea - şi ar

trebui - să fie anul în care se produce o cotitură benefică în relaţiile dintre ele.(David

Miliband)

*Estul se va ridica mai sus decât vestul. Cifra 13 aduce ghinion, în concepţia occidentală.

Nu şi în cea asiatică. Astfel ar putea fi explicate parţial previziunile rele ale occidentalilor în

privinţa anului 2013. Majoritatea asiaticilor cred contrariul.(Kishore Mahbubani)

*Liderii lumii vor urma calea deschisă de Merkel. SUA (şi restul lumii) pot lua lecţii în

această privinţă de la Angela Merkel. Cancelarul Germaniei şi-a ales cu grijă atât cuvintele,

cât şi faptele, pe tot parcursul crizei zonei euro. Această strategie a ajutat la menţinerea

cursului negocierilor şi în acelaşi timp a ajutat-o să-şi păstreze o popularitate sănătoasă pe

plan intern. Cei care trasează linii pe nisip îşi pun în joc propria credibilitate.(Ian Bremmer)

*America îşi va reafirma angajamentul faţă de Europa. 2013 va fi anul unui acord de

liber schimb UE-SUA, sau cel puţin al unor negocieri serioase în direcţia acestui obiectiv.

Deşi această posibilitate a fost menţionată de multe ori până acum, dar s-a împotmolit în faţa

problemelor stricte ale reglementării sau subvenţiilor, miza economică va fi mai mare şi

obstacolele politice vor fi mai mici anul viitor. UE şi SUA deopotrivă au nevoie urgentă să

ajungă la creşteri economice accelerate. Politica monetară este în esenţă epuizată; politica

fiscală se îndreaptă spre mai multă rigoare.(Anne-Marie Slaughter)

*Este posibil să se contureze o nouă criză financiară globală. În lumea întreagă, marile

riscuri abundă. Este posibil ca una sau mai multe ţări să iasă din zona euro. Se poate ca

violenţele să se răspândească în întregul Orient Mijlociu. Congresul SUA ar putea arunca

America peste "piscul fiscal", în recesiune. S-ar putea să izbucnească o dispută pentru o

insulă, între China şi vecinii ei, provocând intervenţia SUA în Pacific. Dar cel mai mare risc

este ca unul din aceste evenimente sau altele să arunce lumea într-o nouă criză financiară

globală, "GFC II".(DeAnne Julius)



4

*Un an decisiv pentru "deglobalizare". Pe fondul scăderii serioase a creditării

transfrontaliere din cauza crizei şi restrângerii ambiţiilor celor mai mari bănci americane şi

europene. HSBC s-a retras din mai multe ţări; Citibank şi Barclay's au alte preocupări.

Băncile din Europa continentală se zbat să-şi consolideze baza de capital, iar activele de pe

pieţele emergente contribuie la ameliorarea balanţei contabile a instituţiilor de bază. Intrăm

deci într-o nouă epocă a deglobalizării financiare? Şi dacă da, ar trebui să ne facem

griji?(Howard Davies)

*Provocările actuale merg dincolo de ideile lui Keynes. Mai mult de 30 de ani, de la

mijlocul anilor 1970 până în 2008, managementul cererii keynesiene s-a aflat în eclipsă

intelectuală. Dar a revenit o dată cu criza financiară, pentru a domina gândirea Administraţiei

Obama şi a unei părţi mari a Partidului Laburist din Marea Britanie. A venit vremea să fie

reconsiderată revitalizarea acestei doctrine.(Jeffrey Sachs)

*Progres lent dar real în reglementarea crizei din zona euro. Acordul pentru înfiinţarea

unui supervizor bancar comun a fost etapa cea mai uşoară din cele trei care duc la un cadru

financiar integrat. Constituirea unui cadru de reglementare comun va fi mai dificilă, deoarece

presupune să i se acorde unei autorităţi europene puterea de a distribui pierderile între

acţionarii şi creditorii din mai multe ţări, de a închide bănci şi de a concedia angajaţi. Totuşi,

şefii de stat şi de guvern au făcut unele progrese şi pe acest front.(Jean Pisani-Ferry)/abuzoian

UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI CRIZA DIN ZONA EURO

Dincolo de stabilizarea situaţiei financiare din zona euro, şomajul rămâne o mare

problemă pentru Europa. Dezvoltarea economică ce va permite combaterea şomajului -

flagelul social care astăzi afectează Europa - se va obţine doar prin mai multe schimbări

structurale care să relanseze competitivitatea în economia globală. Iar dintre schimbările

structurale există una care este mama tuturor reformelor, până şi ca urmare a serioaselor

implicaţii sociale. Este nevoie să se regândească statul social. Ca urmare a serioasei

îmbătrâniri a populaţiei, aceasta a devenit o povară pentru creşterea economică. Societăţile

europene vor trebui să identifice un nou consens social - scrie Diario Economico din

Portugalia.

Evenimentele din 2012 sugerează că excluderea unei ţări din zona euro, împotriva

voinţei ei, este mai puţin probabilă decât se părea la începutul anului - la fel ca perspectiva

consecutivă, că întregul bloc monetar se va scinda într-o contagiune financiară frenetică.

Totuşi, zona euro se confruntă cu un alt risc, care provine din persistenţa suferinţei

economice în multe ţări, după cum arată prognozele privind menţinerea recesiunii şi

inevitabilitatea unor noi măsuri de austeritate.

Acest medicament amar, care constituie acum preţul recunoscut pentru menţinerea

multor ţări în zona euro, va fi foarte greu de înghiţit pentru guvernele naţionale. Pentru unele

guverne, acest preţ ar putea fi prea mare - iar retragerea din blocul valutar ar putea ajunge să

fie considerată o măsură atractivă în plan politic. Dacă criza din zona euro a trecut într-adevăr

de faza ei financiară, faza ei politică este departe de a se fi încheiat, apreciază Wall Street

Journal.

Mult-aşteptata decizie privind constituirea uniunii bancare în zona euro a fost

minimalizată, iar transpunerea sa în practică este încă pusă sub un mare semn al întrebării.



5

Doar aproximativ 200 din cele 6.000 de bănci europene se vor afla sub controlul BCE, ceea

ce, dacă totul va merge bine, se va întâmpla prin 2014. Abia acum vor începe să se elaboreze

şi să se discute procedurile şi criteriile sistemului de supraveghere bancară, care vor permite

ca Mecanismul de Stabilitate Europeană să recapitalizeze direct băncile, fără a mări datoria

publică şi astfel să pună capăt cercului vicios care s-a creat între bănci şi stat. Este vorba,

totuşi, doar de prima etapă. Pentru mai târziu - să sperăm că nu la calende - au rămas celelalte

două dimensiuni fundamentale ale uniunii bancare: cea a mecanismelor de soluţionare

bancară, adică delicatul dosar al falimentelor şi garantarea comună a depozitelor, punctează

Diario de Noticias.

DIÁRIO ECONÓMICO: Criza încă nu s-a încheiat

În ajunul Crăciunului au apărut câţiva lideri europeni care au decretat

sfarşitul crizei economice în Europa.

DIÁRIO ECONÓMICO (Portugalia), 26 decembrie 2012 - În ajunul Crăciunului au

apărut câţiva lideri europeni care au decretat sfarşitul crizei economice în Europa. Mai întâi,

Monti în Italia. Apoi, Rajoy în Spania. După un an foarte greu, în care a fost nevoie de

aplicarea unei austerităţi severe, este firesc ca guvernanţii să dorească să prezinte rezultate.

Este o modalitate de a convinge populaţiile de faptul că parcurg drumul cel bun şi de a le

motiva pentru ceea ce mai trebuie făcut. De fapt există semnale pozitive, şi anume stabilizarea

pieţelor datoriei publice, odată cu reducerea dobânzii asociate emisiunilor de titluri ale statelor

europene. Şi până şi agenţiile de rating fac gesturi de bunăvoinţă, cum ar fi creşterea

calificativelor de evaluare ale Greciei.

Totuşi, veştile cu privire la decesul crizei sunt în mod clar pripite. S-a parcurs deja o

parte a drumului, dar încă ne aflăm la primii 10 kilometri ai maratonului. Deocamdată

bolnavul a fost stabilizat. Mai rămâne să fie continuat tratamentul ce trebuie să fie împărţit în

două zone ce trebuie să fie atacate simultan. De la bun început, reducerea nivelurilor ridicate

ale îndatărării statului. Ţările dezvoltate, mai ales din Europa, trebuie să depăşească viciul

datoriei. Astăzi conturile publice sunt sinonime cu deficitul. Acest lucru trebuie să dispară

pentru a permite reducerea datoriei publice - cel mai important indicator.

Chiar şi aşa, aceasta este doar o parte a poveştii. Conturile statului în ordine şi băncile

fără schelete în dulap sunt condiţii esenţiale pentru relansarea creşterii, însă nu este suficient.

Dezvoltarea economică ce va permite combaterea şomajului - flagelul social care astăzi

afectează Europa - se va obţine doar prin mai multe schimbări structurale care să relanseze

competitivitatea în economia globală. Cu excepţii precum Germania, Europa pierde cursa în

faţa ţărilor emergente.

Dintre schimbările structurale există una care este mama tuturor reformelor, până şi ca

urmare a serioaselor implicaţii sociale. Este nevoie să se regândească statul social. Ca urmare

a serioasei îmbătrâniri a populaţiei, aceasta a devenit o povară pentru creşterea economică.

Societăţile europene vor trebui să identifice un nou consens social. Pe aici se înţelege că

această criză este departe de a se încheia.

Lipseşte cea mai grea parte: reinventarea modelului economic şi social al Europei.

Portugalia este în această barcă ce ia apă, însă nu trebuie să dea vina pe ceilalţi pentru

problemele sale. Diagnosticul crizei europene corespunde în linii mari realităţii naţionale. Pe

aici, însă, situaţia a atins cote dramatice, cu încă o solicitare de ajutor financiar internaţional,

ca urmare a unor greşeli proprii de politică economică. De aceea, portughezii trec prin greutăţi

mai profunde şi va dura mai multă vreme până vor ieşi din criză. Primele două decenii din

acest secol sunt pierdute.



6

Cum este specific epocii, trebuie să nu ne pierdem speranţa, chiar şi pentru faptul că

există aspecte pozitive. Banca Centrală Europeană şi-a făcut treaba, ceea ce a permis scăderea

dobânzii la datoria publică a statelor europene. Liderii europeni încep să înţeleagă că această

criză este sistemică, astfel că necesită un răspuns comunitar. Ea obligă la schimbări în

instituţiile şi în funcţionarea Uniunii Europene. Acum noi trebuie să facem ceea ce ne revine

pentru a pune capăt crizei. (Articol de Bruno Proença)

Traducerea: Iulia Baran/ibaran/abuzoian

THE WALL STREET JOURNAL: Criza intră în faza politică

THE WALL STREET JOURNAL, 21 decembrie 2012 - Poate că pentru unii este greu

de admis, dar pornind de la declaraţiile încrezătoare făcute la începutul anului curent de liderii

Europei despre supravieţuirea zonei euro, aţi fi putut scoate mulţi bani. Deţinătorii de

obligaţiuni guvernamentale elene, portugheze şi irlandeze, între altele, au obţinut profituri

substanţiale o dată cu scăderea substanţială a randamentului obligaţiunilor.

Este o idee susţinută de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, într-un

scurt interviu acordat joi: "Cei care şi-au făcut calculele pe baza estimărilor noastre au

câştigat, iar cei care preziceau altceva s-a dovedit că greşeau".

Perspectiva pentru zona euro s-a ameliorat, a spus el. "De ce? Pentru că noi am arătat că

suntem serioşi atunci când spunem că suntem gata să face orice va fi necesar pentru a asigura

stabilitatea financiară a zonei euro".

Anul acesta s-au produs, a spus el, anunţul BCE privind noua politică de ancorare a

pieţelor obligaţiunilor guvernamentale, măsuri de control al finanţelor publice, unele reforme

economice ambiţioase, un fond de salvare consolidat, propuneri de intensificare a integrării

economice şi primii paşi spre o uniune bancară unitară în zona euro.

Criza nu s-a încheiat, a spus el, iar liderii europeni ar trebui să evite complezenţa. Dar el

nu este singurul care conchide că în 2012 s-a petrecut ceva important, care a redus riscurile

financiare pentru euro.

Unul din motivele mari care au determinat schimbarea de opinie a fost, după cum spune

dl Barroso, anunţul făcut de BCE privind achiziţia de obligaţiuni guvernamentale, după

promisiunea făcută în iulie de preşedintele BCE, Mario Draghi, "de a face orice va fi necesar

pentru păstrarea euro".

Dl Draghi a propus, potrivit cuvintelor sale, să fie "eliminat riscul convertibilităţii"

asociat cu transferul banilor spre economiile mai slabe din zona euro prin disponibilitatea de a

cumpăra cantităţi nelimitate de obligaţiuni guvernamentale din ţările care solicită ajutorul şi

sunt de acord să îndeplinească anumite condiţii.

Planul dlui Draghi nu a fost încă testat, iar posibilitatea de a nu funcţiona conform

speranţelor rămâne un risc pentru anul 2013. Dar anunţul făcut de BCE nu a fost singurul

factor important care a ajutat la edificarea încrederii în zona euro. Un altul, potrivit cuvintelor

dlui Barroso: "Ultimul dar nu cel din urmă, contrar atât de numeroaselor Casandre, Grecia

este încă cu noi".

Departamentele de rating ale Standard & Poor's par a fi reflectat această opinie în

anunţul făcut cu câteva zile în urmă, privind creşterea calificativului datoriei Greciei. "Noi

considerăm că decizia statelor membre ale zonei euro de a furniza fluxuri de numerar pentru a

salva Grecia este un indiciu care arată hotărârea lor de a restabili stabilitatea finanţelor elene

şi de a menţine Grecia în zona euro".

Anul acesta, rămânerea Greciei în Uniune a fost pusă la îndoială de politicieni de marcă,

inclusiv dl Barroso, Jean-Claude Juncker, preşedintele consiliului miniştrilor de finanţe ai



7

zonei euro, şi chiar de guvernatori ai băncilor centrale, precum Jörg Asmussen. S-ar putea ca

Grecia să fie silită să iasă din zona euro dacă nu respectă regulile, au spus ei.

Pentru unii politicieni, nu în ultimul rând cei din Germania, ideea excluderii Greciei a

câştigat teren şi ceea ce era calificat drept "teoria balastului" era în ascensiune: daţi afară

Grecia, iar restul zonei euro va lua înălţime precum un balon cu aer cald. Cancelarul german

Angela Merkel a pus deoparte această idee, cel puţin până la alegerile care vor avea loc în

Germania în toamna viitoare şi şi-a afirmat simbolic ataşamentul faţă de menţinerea Greciei în

club prin vizita făcută în octombrie la Atena.

Excluderea Greciei pare a fi comportat prea multe riscuri politice pentru Germania şi

zona euro. În plus, nu este deloc clar că ar implica o diminuare a costurilor pentru Germania şi

alţi creditori în cazul în care Grecia ar ieşi din uniunea monetară.

Ajutată de programul său economic considerat serios, Grecia a rămas.

Rămâne de văzut dacă răbdarea Berlinului va depăşi cu mult alegerile germane. Dar până

atunci, Germania va fi acordat Greciei o proporţie uriaşă din creditele oficiale de care aceasta

va avea nevoie.

Pentru guvernul german, întrebarea care se va pune în continuare va ţine mult mai puţin

de cantitatea de bani care vor trebui transferaţi Greciei şi mult mai mult de măsura în care va

putea restitui Grecia aceste credite şi condiţiile în care ar urma să o facă. Capacitatea Greciei

de a îndeplini serviciul datoriilor sale oficiale este puţin probabil să crească mult dacă aceasta

va fi izgonită din zona euro şi noua ei monedă se va prăbuşi, cum s-ar întâmpla probabil.

Zona euro a făcut mult pentru a-şi consolida credibilitatea în 2012 prin aceste două

măsuri - anunţul BCE şi angajamentul faţă de Grecia - şi prin ceilalţi paşi citaţi de dl Barroso.

Observatorii îşi fac totuşi griji că, în absenţa presiunii pieţelor financiare, liderii din zona

euro îşi vor pierde entuziasmul pentru restructurarea uniunii lor valutare. Dar evenimentele

din 2012 sugerează că excluderea unei ţări din zona euro, împotriva voinţei ei, este mai puţin

probabilă decât se părea la începutul anului - la fel ca perspectiva consecutivă, că întregul

bloc monetar se va scinda într-o contagiune financiară frenetică.

Totuşi, zona euro se confruntă cu un alt risc, care provine din persistenţa suferinţei

economice în multe ţări, după cum arată prognozele privind menţinerea recesiunii şi

inevitabilitatea unor noi măsuri de austeritate.

Acest medicament amar, care constituie acum preţul recunoscut pentru menţinerea

multor ţări în zona euro, va fi foarte greu de înghiţit pentru guvernele naţionale. Pentru unele

guverne, acest preţ ar putea fi prea mare - iar retragerea din blocul valutar ar putea ajunge să

fie considerată o măsură atractivă în plan politic. Dacă criza din zona euro a trecut într-adevăr

de faza ei financiară, faza ei politică este departe de a se fi încheiat.

Traducerea: Adriana Buzoianu/abuzoian

DIÁRIO DE NOTÍCIAS: Pe muchie de cuţit

DIÁRIO DE NOTÍCIAS (Portugalia), 20 decembrie 2012 - Liderii europeni par să se

comporte asemeni vrăjitorilor din Infernul închipuit de Dante, obligaţi să meargă înainte, însă

cu capul întors la spate. Întrucât zona euro este în recesiune şi cu perspective pentru 2013 de

creştere plauzibilă doar pentru îndatorare, ei au încheiat ultimul Summit din acest an cu un

nou pachet de impasuri şi cu o unică decizie.

Această decizie, anunţată de multă vreme, a fost cea a uniunii bancare. Dar spre

deosebire de ceea ce se aştepta, ea a fost minimalizată: doar aproximativ 200 din cele 6.000

de bănci europene se vor afla sub controlul BCE, ceea ce, dacă totul va merge bine, se va

întâmpla prin 2014.



8

Deoarece abia acum vor începe să se elaboreze şi să se discute procedurile şi criteriile

sistemului de supraveghere bancară, care vor permite ca Mecanismul de Stabilitate Europeană

să recapitalizeze direct băncile, fără a mări datoria publică şi astfel să pună capăt cercului

vicios care s-a creat între bănci şi stat.

Este vorba, totuşi, doar de prima etapă. Pentru mai târziu - să sperăm că nu la calende -

au rămas celelalte două dimensiuni fundamentale ale uniunii bancare: cea a mecanismelor de

soluţionare bancară, adică delicatul dosar al falimentelor şi garantarea comună a depozitelor.

Pentru un Summit care fusese în mod repetat anunţat drept momentul "marelui salt

înainte", al unor decizii curajoase şi inovatoare nu doar cu privire la uniunea bancară, ci şi la

uniunea bugetară, la uniunea economică şi chiar la uniunea politică, este puţin. Este greu să

nu recunoaştem, încă o dată, eşecul. Dar mass-media, ostatice ale acefalei logici a anunţurilor

şi a efectelor care comandă astăzi tot, au ajutat la împodobirea cu un drapel arcuit a acestui

efemer pas "istoric"...

Astfel, pare că timpul este un lux de care în lumea de astăzi numai liderii europeni se pot

bucura în voie. Ei continuă să stea în patru labe în faţa intereselor şi a timing-urilor germane

şi cu spatele întors la lume şi la îngrozitoarele sale provocări.

Totul a fost amânat din nou, nu pentru luna ianuarie, pentru că pentru începutul anului se

află în aşteptarea unor decizii fundamentale bugetul UE, amânat şi el din luna noiembrie. Cu

siguranţă va fi la sfârşitul anului, după ce vor fi trecute examenele electorale italian (deja în

primul trimestru) şi german (în septembrie), dacă altele nu se vor impune între timp. Şi cum

2014 este an de alegeri europene, cu siguranţă va fi o ispită prelungirea recreaţiei...

Dacă ne vom uita acum, retrospectiv, la anul european, este vizibil că au existat două

faze: există un moment anterior şi unul ulterior alegerii lui François Hollande la preşedinţia

Franţei. Până în luna mai subiectul a fost - dincolo de telenovela grecească, care a traversat

întregul an - "regula de aur" şi tratatul bugetar, prezentat drept contrapartidă pentru aprobarea

Mecanismului de Stabilitate Financiară, tratat care a fost aprobat în luna martie de ţările din

Uniunea Europeană, cu excepţia Angliei şi a Republicii Cehe. Doctrina de austeritate a

dominat fără rival, Angela Merkel a făcut tot timpul ce a dorit, cu conivenţa mai mult sau mai

puţin oscilantă a lui Nicolas Sarkozy.

După alegerea lui François Hollande agenda s-a modificat, s-a impus tema creşterii,

îndeosebi în urma concertării noului preşedinte francez cu Mario Monti, şi a ajuns să fie

aprobat un "pact de creştere", care deschide calea spre investiţii în valoare de 120 de miliarde

de euro, aproximativ 1% din PIB-ul european. Dar pentru care până astăzi nu se cunoaşte nici

o rază de concretizare.

De aceea, ceea ce a sfârşit prin a marca mai mult anul în termeni europeni au fost

declaraţiile din iulie ale preşedintelui Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, care dădea

asigurări că va face tot ceea ce trebuie pentru a proteja euro. Şi apoi deciziile sale din

septembrie cu privire la cumpărarea "nelimitată" de titluri ale datoriei de către BCE. Totul cu

un secretism legat de condiţii şi situaţii, care - de remarcat - nu poate fi considerat normal.

Ca urmare a acestor poziţii, presiunea speculativă asupra datoriilor suverane, îndeosebi

ale Spaniei şi Italiei, a scăzut serios, creând astfel o oportunitate despre care s-a ajuns să se

creadă că va fi valorificată de oficialii europeni pentru a se efectua schimbări despre care toţi,

sau aproape toţi, afirmau că se impuneau.

De aici imensa aşteptare creată în jurul "foii de parcurs" a celor patru preşedinţi ai

instituţiilor europene cu privire la uniunile bancară, bugetară, economică şi politică, ce ar fi

trebuit, tocmai, să fie analizate şi discutate la Summit-ul de săptămâna trecută. Aşteptare care

a sfârşit prin a fi cu totul înşelată, lăsând încă o dată Europa pe muchie de cuţit şi fără vreo

strategie reală pe termen mediu şi lung.

Iar Hollande spune despre criză că "a rămas în urmă" şi Merkel dă asigurări că suntem

"departe de ultima sută de metri", aşa că nu te poţi uita la 2013 fără mari îngrijorări. Poate că



9

de aceea se acordă mai multă atenţie lucrurilor care, dincolo de aceste cuvinte încrucişate,

înseamnă unele acţiuni.

De exemplu: condiţiile de finanţare, publică şi privată, din zona euro au încetat să mai

fie, definitiv, identice. Împrumuturile trezoreriilor publice sunt tot mai mult subscrise de

respectivele bănci naţionale. Economisirile ţărilor din sudul Europei migrează masiv spre

ţările din nord. Marile bănci germane (dar şi franceze) instalate în ţările din sud nu mai acordă

împrumuturi acolo.

Convergenţa acestor factori indică o situaţie foarte gravă şi posibil explozivă. Ceea ce

înseamnă ea în realitate este că în spatele unui euro care rezistă şi persistă în păstoasa retorică

a Summit-urilor există o uniune monetară care, în realitatea faptelor, s-a fărâmiţat în mod

periculos. Şi că este nevoie cu adevărat, asemeni vrăjitorilor din Infernul lui Dante, să se

meargă cu capul întors la spate pentru a nu-l vedea. (Articol de MANUEL MARIA

CARRILHO)


NEZAVISIMAIA GAZETA: Europa ridică ziduri contra imigranţilor ilegali

În căutarea unei vieţi mai bune, fugarii se pierd, ajung în sclavie

sau trăiesc în condiţii inumane

NEZAVISIMAIA GAZETA (Rusia), 21 decembrie 2012 - Închisoarea din Filakio

(Grecia) a fost criticată pentru condiţiile teribile de detenţie, oferite imigranţilor ilegali.

Imigranţii ilegali şi fugarii din Grecia sunt maltrataţi, sunt supuşi unor condiţii inumane, a

anunţat pe 19 decembrie organizaţia Amnesty International (AI). Anterior, apărătorii

drepturilor omului erau îngrijoraţi de modul în care erau exploataţi lucrătorii imigranţi din

Italia. Aceste ţări au ajuns bastioane luate cu asalt de cei care visează să trăiască în Uniunea

Europeană. Este vorba de afluxul de oameni veniţi pe apă deoarece, prin ridicarea zidului de

la frontiera turco-elenă, a devenit mai greu să intri pe teritoriul Uniunii Europene. Experţii

consideră că, în ciuda eforturilor întreprinse, problema imigranţilor din Europa va deveni tot

mai acută cu fiecare an care trece.

Grecia este principala ţară prin care are loc imigraţia din Asia şi Africa spre UE. De

aceea, i se acordă o atenţie deosebită din această perspectivă. Amnesty International consideră

că Grecia traversează o adevărată "criză identitară" din cauza tratamentelor sălbatice la care îi

supune pe imigranţi. Un exemplu este şi centrul de detenţie din Corint, unde copiii sunt

închişi la un loc cu adulţii. Dacă nu există spaţii suficiente, oamenii sunt pur şi simplu

aruncaţi afară în stradă sau sunt trimişi înapoi, în Turcia, peste râul Evros, chiar dacă ei au

fugit din zonele de conflicte armate, de exemplu, din Siria. John Dalhyuzen, directorul AI

pentru Europa şi Asia Centrală, afirmă că "situaţia existentă din Grecia este complet nedemnă

pentru Uniunea Europeană, care a luat Premiul Nobel pentru Pace, şi se află sub standardele

umanitare internaţionale, ceea ce înseamnă o bătaie de joc faţă de aceste norme.

Numai în 2011, la graniţa dintre Turcia şi Grecia, au fost arestaţi 100.000 de imigranţi

ilegali. Pentru a combate acest flagel, autorităţile de la Atena au decis să construiască un zid.

Construcţia s-a terminat recent: are o lungime de 11 kilometri şi o înălţime de 4 metri, este

dotată cu colaci de sârmă ghimpată, camere de filmat şi detectori tactili. Grecia a plătit pentru

el 3,16 milioane de euro. Zidul apără acea parte de frontieră, care este mai accesibilă pentru

imigranţi. Proiectul este considerat de foarte mare succes.

Însă, dacă imigranţii îşi pierd speranţa de a pătrunde în UE prin frontiera turco-elenă, ei

au început să navigheze tot mai intens prin apele Mării Egee. Desigur, acest drum este mai

periculos. Pe 20 decembrie, 22 de oameni au murit când s-a ciocnit barca lor de Insula



10

Lesbos. În aceeaşi zi, 440 de imigranţi din Africa au ajuns cu succes la Lampedusa. O

organizaţie de caritate a anunţat că situaţia de pe această mică insulă italiană, cu o populaţie

de câteva mii de oameni, este haotică, acolo trăiesc deja 722 de imigranţi ilegali. Cert este că,

pe timpul primăverii arabe, ei erau mai numeroşi decât locuitorii insulei...

Pe 18 decembrie, Amnesty International a publicat un raport cu denumirea "Exploatarea

muncii: lucrători imigranţi în sectorul agricol din Italia". După cum au explicat specialiştii, în

această ţară se exploatează nu numai imigranţi din Asia şi din Africa, dar şi bulgari, români,

albanezi. Ei primesc salarii foarte mici, plăţile întârzie, se renunţă la lucrători după un timp.

Pentru a combate imigraţia ilegală, Italia a stabilit cote de primire la muncă a lucrătorilor

străini. În consecinţă, angajatorii îi exploatează pe oamenii fără documente fiindcă aceştia nu

se pot apăra în faţa instanţei.

Amnesty International face asemenea rapoarte regulat. Astfel, la sfârşitul lui noiembrie,

AI a făcut apel la Franţa să înceteze imediat deportările ţiganilor. Pe acest fundal, în ţările din

UE, are loc o polemică aprinsă, ceea ce determină orientarea lor politică. În Grecia, a ridicat

capul partidul de extremă dreapta "Zori de Aur", iar în Marea Britanie, Ed Miliband, liderul

Partidului Laburist, a recunoscut că ultimul guvern al laburiştilor a făcut greşeli care s-au

produs pentru a combate astfel segregarea. El a fost contracarat imediat de Tony Blair, care a

fost liderul Partidului Laburist şi care l-a rugat să nu arunce toate problemele ţării asupra

imigranţilor.

Potrivit profesorului Valentin Fedorov, director adjunct la Institutul Europei de pe lângă

Academia Rusă de Ştiinţe, nu trebuie negate efectele pozitive ale imigraţiei. "Lucrătorii străini

din Europa aduc o contribuţie majoră la dezvoltarea economică a ţărilor UE, a explicat el

pentru "Nezavisimaia Gazeta". Premierul turc Recep Tayyip Erdogan, cu prilejul unui discurs

susţinut în Germania, a declarat că imigranţii din Turcia ajută de peste 40 de ani la

dezvoltarea economiei germane. Fostul cancelar german Helmut Schmidt consideră că

atragerea muncitorilor străini a fost o greşeală. Însă, fără participarea imigranţilor, PIB-ul

ţărilor Europei ar fi fost considerabil mai mic, decât acum".

Pe de altă parte, nu trebuie neglijate nici aspectele negative ale imigraţiei. Europa deţine

o mare putere de atracţie pentru imigranţii ilegali, care lucrează în condiţii sclavagiste,

săvârşesc crime şi creează ghettouri cu subcultura lor. În concluzie, au de suferit ambele părţi.

"Eu cred că am depăşit punctul fără întoarcere şi în viitor, trebuie să ne aşteptăm la creşterea

conflictelor inter-etnice. Se constituie o societate paralelă, cea a imigranţilor, cu altă religie,

cu altă cultură. Acest proces are loc în Grecia, în Franţa, în Germania... Cu cât se va merge

mai departe, cu atât situaţia muncitorilor străini va fi mai gravă", a concluzionat expertul.

Articol de Daria Ţiliurik

Traducerea: Viorel Patrichi/vpatrichi/abuzoian

GAZETA WYBORCZA: La summiturile UE se vorbeşte limba rusă

GAZETA WYBORCZA (Polonia), 28 decembrie 2012 - Înlocuirea puternicei "troici"

(trimişii Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Centrale Europene) cu

un "cvartet" ("cetviorka" în rusă) ar putea fi contribuţia cea mai colorată a Ciprului în

problemele UE.

*

Ultima jumătate de an, când Ciprul a exercitat preşedinţia în Consiliul UE, a trecut

pentru Nicosia în umbra eforturilor de a obţine împrumuturile salvatoare, căci ţara se află în

criză profundă, în special sectorul bancar cipriot, aflat în colaps. Preşedintele Dimitris

Christofias a vrut să evite reformele draconice, pe care Bruxelles-ul le dictează în schimbul

ajutorului, şi a sondat posibilitatea ajutorului de la China. S-a înşelat, deoarece chinezii s-au



11

dovedit a fi mult mai duri decât Bruxelles-ul, cerând în schimbul creditului dreptul la

exploatarea resurselor submarine de gaz în apele cipriote. De aceea, în cele din urmă, circa

17,5 miliarde euro împrumuturi sub formă de ajutor va acorda "troica"(poate în ianuarie), însă

5 miliarde euro în cadrul contribuţiei FMI vor proveni de la Moscova, interesată de

stabilitatea Ciprului, întrucât ruşii bogaţi ţin acolo banii, iar afacerile prin intermediul Ciprului

(este vorba de fiscalitatea favorabilă) vizează şi alte ţări ale UE.

Contribuţia Kremlinului, care a acordat şi mai înainte ciprioţilor împrumuturi în valoare

de 2,5 miliarde euro, ar putea fi atât de mare, încât la Bruxelles se analizează dacă la

negocierile "troicii" nu vor fi invitaţi şi ruşii, care ar deveni al patrulea membru al echipei de

creditori.

"Aceasta va fi o preşedinţie umilă" - aşa au spus ciprioţii despre semestrul lor de

conducere a Uniunii, când au preluat în iulie de la Danemarca preşedinţia Consiliului UE

(miniştrii din cele 27 de ţări), pe care la începutul anului 2013 o vor preda Irlandei. Nu au

avut însă o ieşire cu acea poziţie umilă - Ciprul fiind o ţară mică, aflată în criză, nelegată de

niciun jucător crucial (politic şi economic relaţiile cu Grecia sunt acum un balast), dar ca

mediator principal la Bruxelles s-au descurcat bine - între altele graţie Tratatului de la

Lisabona, lui Herman Van Rompuy, şeful Consiliului European, dar şi summiturilor UE.

Summitul Uniunii din iunie, chiar înainte de începerea semestrului cipriot, a devenit

terenul bătăliei furtunoase, dar teleghidate, a cancelarului Angela Merkel (mai mult a tăcut,

căci în numele blocului apărătorilor rigorismului bugetar au luptat olandezii şi finlandezii) cu

preşedintele Francois Hollande (mai mult a tăcut, căci în numele blocului franco-sudic a

luptat premierul italian Mario Monti). În schimb, ultimul summit din 2012 pe tema reformei

eurolandului a fost o discuţie penibilă între doar câţiva lideri, cu doamna cancelar care a

dominat această dezbatere şi pasivitatea restului liderilor, care au citit de pe nişte foi declaraţii

scurte pregătite de consilierii lor.(...) Dar unde erau ciprioţii?

Pregătirea profesională sovietică a lui Christofias, care este singurul preşedinte al

Uniunii provenit dintr-un partid care face trimitere la ideologia comunistă, a fost interpretată

ca o povară, dar în timpul preşedinţiei i-a adus foloase neaşteptate. Limba rusă a devenit, în

opinia martorilor lucrărilor summitului, limba comună a cipriotului şi... a cancelarului Angela

Merkel, fostă participantă la olimpiadele de limbă străină, în tinereţe. Conversaţiile relaxante

ale doamnei Merkel cu Christofias au fost atracţia culoarelor la summit..

Ciprioţii au obţinut multe în timpul exercitării preşedinţiei Uniunii, contrar temerilor

privind cadrele prea puţine. Negocierile bugetului UE pe anii 2014-'20 au fost preluate în

noiembrie de Van Rompuy (finala ar putea avea loc în februarie 2013). Dar în contul Ciprului

trebuie trecut, între altele, compromisul rapid în problema supravegherii bancare comune a

eurolandului (prima etapă a uniunii bancare), deşi - ca la orice preşedinţie - succesul are mulţi

alţi părinţi. Ciprioţii sunt cei care au şlefuit compromisul în problema patentului comun al

Uniunii, cu toate că acordul privind patentul aproape în forma sa finală a fost lăsat de

preşedinţia poloneză (au mai răms să fie puse de acord numai câteva puncte), dar Polonia nu

este amintită acum ca fiind coautoare. Varşovia a negociat foarte eficient în problema

patentului, în timpul preşedinţiei sale.

Articol de Tomasz Bielecki

Traducerea: Maria Stanciu/mstanciu/abuzoian



12

PREVIZIUNI ECONOMICE

THE NEW YORK TIMES: Avertisment al OECD

cu privire la o recesiune mondială

THE NEW YORK TIMES (SUA), 27 decembrie 2012 - Marţi, Organizaţia entru

Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD) şi-a redus drastic prognoza cu privire la

economia mondială, avertizând că un eşec în finalizarea crizei euro şi incapacitatea de a

depăşi impasul fiscal din Statele Unite ar putea provoca o recesiune la nivel mondial.

Organizaţia, cu sediul la Paris, a estimat că PIB-ul în cele 34 de state membre, toate cu

economii dezvoltate, va creşte cu 1,4% în 2013, situându-se astfel cu mult sub procentul de

2,2% estimat cu numai şase luni în urmă.

Şi toate astea deşi prognoza estimează că congresmenii din Statele Unite vor ajunge la un

acord cu privire la buget pentru a preveni o creştere de miliarde de dolari a impozitelor şi

reduceri automate de cheltuieli care ar urma să intre la fel de automat în vigoare la sfârşitul

acestui an.

Potrivit prognozei elaborate de Pier Carlo Padoan, secretarul general adjunct şi

economistul-şef al organizaţiei, dacă Statele Unite nu evită aşa-zisul "vârf fiscal", "un

puternic şoc negativ ar arunca Statele Unite şi economia mondială în recesiune".

Lăsând la o parte această posibilitate, raportul este sumbru oricum, mai ales în privinţa

celor 17 ţări din zona euro, o zonă care va fi blocată în recesiune şi de unde vin "cele mai mari

ameninţări la adresa economiei mondiale".

"Condiţiie extrem de dificile ale susţinerii fiscale din unele ţări riscă să declanşeze un

lanţ de evenimente care ar putea afecta grav activitatea uniunii monetare şi ar împinge

economia mondială în recesiune", subliniază raportul.

Evidenţiind lipsa continuă de încredere în economie, raportul cere strategilor europeni să

îşi accelereze eforturile de întărire a monedei comune prin crearea unei uniuni bancare.

"Stimulentele fiscale temporare trebuie oferite de ţări cu poziţii fiscale robuste (printre

care Germania şi China)", adaugă autorul raportului. "În ultimul timp, semnele ieşirii din criză

au condus în mai multe rânduri la o nouă încetinire sau chiar la o nouă recesiune în unele

ţări", afirmă raportul adăugând că "riscul unei noi contracţii masive nu trebuie exclus".

Organizaţia se aşteaptă ca, în anul 2013, economia Statelor Unite să aibă un ritm de

creştere de 2%, iar în 2014, de 2,8%, dar numai dacă se va ajunge la un acord fiscal. În

Japonia, PIB-ul ar urma să crească cu 0,7% în 2013 şi cu 0,8% în 2014.

Raportul apreciază că, probabil, zona euro va rămâne în recesiune până la începutul

anului 2013, ceea ce va face ca, anul viitor, PIB-ul să scadă cu 0,1%, după care, în 2014,

acesta ar creşte cu 1,3%.

Piaţa muncii rămâne slabă, cu aproximativ 50 milioane de şomeri în ţările membre ale

organizaţiei. Este de aşteptat ca rata şomajului să rămână ridicată sau chiar să mai crească în

multe ţări, dacă nu se va apela la reforme structurale prin care să se mărească numărul

locurilor de muncă, se arată în raport.

"Economia mondială este departe de a fi ieşit din impas", sublinia într-o declaraţie

secretarul general al OECD, Angel Gurría. "Guvernele trebuie să acţioneze cu hotărâre

folosind toate pârghiile pe care le au la dispoziţie ca să redea încrederea investitorilor şi să

impulsioneze creşterea economică şi crearea locurilor de muncă în Statele Unite, în Europa şi

în ate regiuni de pe glob".



13

Tom Rogers, un consilier superior la Ernst & Young, a declarat că raportul "corespunde

opiniei noastre, iar noi credem că zona euro se va confrunta cu încă un an de stagnare a

producţiei economice şi cu un şomaj în creştere, iar o redresare pe termen mediu ar putea fi

mai slabă decât după recesiunile anterioare".

Deşi s-au realizat multe în privinţa stabilizării zonei euro "trebuie făcut mai mult pentru a

adânci uniunea bancară şi fiscală, pentru a îmbunătăţi prin reforme perspectiva creşterii

economice pe termen mediu şi pentru a lărgi piaţa unică prin comercializarea serviciilor",

scria domnul Rogers într-o notă.

Articol de Stephen Castle

Traducerea: Alexandru Danga/adanga/abuzoian

CHINA DAILY: Avertisment cu privire la pericolele

care pândesc economia mondială

CHINA DAILY (China), 25 decembrie 2012 - Potrivit declaraţiilor de luni ale unei

instituţii chineze, o economie mondială în derivă va crea mari probleme, fiind necesară

elaborarea unor politici în vederea prevenirii pericolelor.

"Economia mondială va înregistra o dezvoltare slabă în cel mai bun caz pentru doar

câţiva ani", a afirmat Zhang Yuyan, director al Institutului pentru Politică şi Economie

Mondială de la Academia Chineză de Ştiinţe Sociale.

Ultimul raport al academiei, intitulat "Prognoză şi analiză pe tema economiei mondiale",

anunţă o creştere economică la nivel mondial de 3,5%.

Prognoza înaintată de importante instituţii internaţionale, precum Banca Mondială,

Fondul Monetar Internaţional şi Naţiunile Unite, estimează, pentru anul 2013, o creştere

economică mondială situată între 3,6% şi 4%.

Zhang a afirmat că această prognoză se datorează îngrijorărilor provocate de "vârful

fiscal" din Statele Unite, de criza din zona euro şi de politica protecţionistă din domeniul

comercial.

"Vârful fiscal se referă la majorări de impozite şi reduceri de cheltuieli care vor intra

automat în vigoare la începutul anului 2013, dacă nu se va ajunge la un acord asupra

bugetului. Dacă Statele Unite se vor prăbuşi din cauza "vârfului fiscal", ele ar intra într-o

mare recesiune şi ar deveni o serioasă ameninţare la adresa economiei mondiale. Chiar dacă

"vârful" va fi evitat cu succes, vor fi adoptate măsuri de relaxare care ar duce la o creştere

excesivă a lichidităţilor la nivel mondial, ceea ce, în alte ţări, va provoca o creştere a inflaţiei,

susţine Zhang.

Raportul academiei estimează că economia SUA va avea un ritm de dezvoltare care va

creşte de la 2,4% în 2012 la 2,5% în 2013.

Zhang a mai spus că majoritatea economiilor dezvoltate se vor confrunta cu problema

"japonizării", respectiv, cu mari datorii şi o populaţie în curs de îmbătrânire. Asta ar duce la

un mai mare protecţionism, iar China ar putea deveni principala victimă, susţine el.

Raportul şi-a concentrat atenţia şi asupra deficitului comercial în scădere al SUA. Acest

deficit a scăzut de la 6% din PIB în 2006 la 3,1% în 2012.

S-ar putea ca, în acest an, excedentul comercial al Chinei să scadă la 2,3% din PIB după

ce, în 2007 acesta fusese de 10,1%. Sun Jie, cercetător-şef al academiei, a declarat că ambele

ţări vor continua această tendinţă şi în anul viitor.

Fan Jianping, director adjunct pentru prognoze economice la Centrul Informaţiilor de

Stat, o altă instituţie guvernamentală, scria într-un raport că, în privinţa Chinei, ar exista trei

scenarii posibile.



14

Conform primului scenariu, creşterea economică va fi, în anul 2013, de 8%, dar numai

dacă actuala criză din zona euro şi problema "vârfului fiscal" vor fi soluţionate cum trebuie.

Potrivit celui de-al doilea scenariu, creşterea ar putea ajunge chiar la 9%, dar numai dacă,

pe piaţa mondială a comerţului, peisajul se va ameliora.

Scenariul cel mai sumbru ar implica prăbuşirea SUA din cauza "vârfului fiscal" şi

nesoluţionarea crizei din zona euro.

Articol de Wei Tian

Traducerea: Aexandru Danga/adanga/abuzoian

THE TELEGRAPH: Marea Britanie revine pe locul şase

între cele mai mari economii ale lumii

Marea Britanie şi-a reluat locul de a şasea economie a lumii, care îi fusese luat de Brazilia,

şi va depăşi Franţa în 2022, potrivit prognozei unui mare institut

THE TELEGRAPH (Marea Britanie), 26 decembrie 2012 - Totuşi, Marea Britanie nu va

reuşi să evite un declin relativ în următorul deceniu - ajungând pe locul opt, după India,

Brazilia şi Rusia, dar evitând decăderea dramatică prognozate pentru Franţa şi Italia - conform

Centrului pentru Cercetări Economice şi Financiare (CERB).

Economia Braziliei a depăşit-o pe cea a Regatului Unit, anul trecut, dar a ajuns pe locul

şapte în clasamentul Ligii economice mondiale elaborat de CEBR, din cauza fragilităţii

monedei sale. Gigantul sud-american ar urma să întreacă din nou Marea Britanie, în 2014.

În următorul deceniu, naţiunile BRIC - Brazilia, Rusia, India şi China - îşi vor consolida

dominaţia economică, pe măsură ce Europa se confruntă cu un declin treptat.

Numai SUA şi Japonia, a treia economie a lumii, îşi vor păstra locurile. Germania va

coborî cu două locuri, ajungând de pe poziţia a patra pe a şasea, dar Franţa şi Italia vor fi cei

mai mari perdanţi. Franţa ar urma să cadă de pe locul cinci pe nouă, iar Italia, de pe a opta

poziţie, va ajunge pe a 13-a.

"Suntem pe cale să întrecem Franţa fie în 2013, fie în 2014, pe măsură ce se vor resimţi

efectele economice ale politicii fiscalităţii de 75% aplicate de preşedintele Hollande şi pe

măsură ce Franţa va fi trasă în jos de dificultăţile cu care se confruntă moneda euro", spune

directorul executiv al CEBR, Douglas McWilliams. "În 2022, economia italiană va fi pe

punctul de a rămâne în urma puternicelor pieţe emergente precum Turcia şi Mexic".

Mai jos în clasament, Spania, Elveţia, Norvegia şi Belgia vor înregistra toate pierderi

mari. CEBR se aşteaptă ca în 2017 India să întreacă Regatul Unit, devenind cea mai mare

economie din Commonwealth, iar la sfârşitul anului 2022 să urce cu patru locuri faţă de

situaţia prezentă, calificându-se între primele şase economii ale lumii.

Brazilia va fi pe locul cinci şi Rusia va urca două trepte, ajungând pe locul şapte. China

va rămâne a doua mare economie a lumii, dar se va apropia de SUA. Deocamdată reprezintă

53% din economia americană, dar în 2022 va ajunge la 83%.

În următorul deceniu se va produce totodată emergenţa Indoneziei ca putere economică,

aceasta urcând şase locuri şi intrând pentru prima dată în primele 10 mari economii mondiale.

"Tabelul ligii arată unele schimbări spectaculoase care au loc acum în geografia

economică a lumii, cu tendinţe descendente pentru economiile europene cu creşteri limitate şi

reveniri ale economiilor asiatice, chiar în condiţiile încetinirii creşterii lor", spune dl

McWilliams.

Articol de Philip Aldrick




15

O GLOBO: Provocările BRICS

Conducătorii Chinei au semnalat că a rămas în urmă era de creştere cu două cifre;

Brazilia suferă al doilea an de creştere scăzută; India şi Rusia vor creşte mai puţin;

şi Africa de Sud înregistrează un şomaj de 25%. La niveluri diferite, aceste economii

se confruntă cu probleme. Provocarea comună este încetinirea ţărilor bogate.

O GLOBO (Brazilia), 26 decembrie 2012 - Nu este uşor nici pentru BRICS.

Conducătorii Chinei au semnalat că a rămas în urmă era de creştere cu două cifre; Brazilia

suferă al doilea an de creştere scăzută; India şi Rusia vor creşte mai puţin; şi Africa de Sud

înregistrează un şomaj de 25%. La niveluri diferite, aceste economii se confruntă cu

probleme. Provocarea comună este încetinirea ţărilor bogate.

Cele cinci ţări - dacă includem şi Africa de Sud - au probleme diferite. Dar toate au

probleme. Guvernul chinez a anunţat că ţara îşi va reduce ritmul, deoarece importantă este

"calitatea" creşterii. Printre provocări, China are una deconcertantă: aşa-numitele

"oraşe-fantomă". Sunt districte care au beneficiat de investiţii serioase în domeniul

construcţiilor imobiliare şi care acum sunt goale. Există locuinţe, clădiri comerciale, drumuri,

căi ferate, reţele de energie, sisteme de canalizare şi spaţii de distracţie. Mai lipsesc oamenii.

Aceasta este o contradicţie într-o ţară cu o populaţie numeroasă, cu puncte de sărăcie şi

cu mulţi oameni care doresc să se mute la oraş. Ce explică aceste oraşe goale?

"Populaţia chineză nu se poate deplasa în mod liber prin ţară. Este nevoie de o autorizaţie

din partea guvernului, de un paşaport intern. Fără acesta, cetăţeanul nu poate lucra, nu are

acces la sistemul de sănătate. Pentru regim aceste puncte de sărăcie sunt un stoc de mană de

lucru ieftină pentru industrie şi pentru construcţii" - arată profesoara Adriana Abdenur,

coordonatoarea Centrului de Studii şi Cercetări BRICS din cadrul PUC-Rio.

China doreşte o creştere îndreptată mai mult spre consum decât spre investiţii. Acolo rata

de economisire este foarte ridicată. Lipsa unui sistem eficient de protecţie socială şi de

aisgurări publice a consolidat obiceiul cultural de a economisi. În Brazilia, provocarea este

aceea de a mări rata de economisire.

Ca şi Portugalia, Rusia este o mare exportatoare de materii-prime, însă exporturile sale

se concentrează asupra gazelor naturale şi a petrolului. Europa este principala destinaţie a

acestor exporturi. Criza a redus consumul şi europenii şi-au diversificat furnizorii, importând

gaze naturale transportate de nave, nu doar prin gazoductul rusesc.

Sud-africanii se confruntă cu o rată a şomajului grecească: 25%. Industria sud-africană a

pierdut din piaţa Africii în faţa produselor chinezeşti. În afară de aceasta, a exportat mai puţin

minereu de fier din cauza încetinirii din China. Un dolar din patru proveniţi din exporturile

Africii de Sud vine de acolo.

În India creşterea a scăzut de la 8,2% în 2011, la 5,3% anul acesta, potrivit calculelor

economistului indian Rakesh Vaidyanthan de la BRICS Institute. Inflaţia este de peste 7%.

Ţara se confruntă cu probleme serioase de aprovizionare cu energie. În luna iulie, 50% dintre

indieni, aproximativ 600 de milioane de oameni, au rămas fără lumină. Balanţa comercială

înregistrează un deficit de 100 de miliarde de dolari, iar conturile publice - o gaură enormă, de

5,9% din PIB.

"Aproximativ 60% din mâna de lucru indiană se află la ţară, însă productivitatea agricolă

este foarte scăzută. Ţara trebuie să importe alimente. Se înregistrează o lipsă de petrol şi de

cărbuni pentru matricea energetică şi există multe probleme de infrastructură. Ţara trebuie să

accelereze procesul de reforme" - a declarat Rakesh.



16

Rakesh apreciază că acum BRICS au nevoie de creşterea productivităţii: "Muntele

creşterii va deveni mai abrupt. Ţările au ajuns într-un nou stadiu de dezvoltare, care necesită

reforme interne. Acest proces este de durată şi mult mai dificil".

BRICS nu sunt un bloc şi au în faţă provocări diferite. Nici nu sunt integrate. Numai

China are un comerţ puternic cu toate. Acesta este un aspect care ar putea ajuta, potrivit

specialiştilor: sporirea comerţului între aceste mari ţări. (Articol de Míriam Leitão)


ZONE DE CONFLICT

Poate că Uniunea Europeană şi-a întors privirea spre mecanismele ei lăuntrice, în

tentativele sale chinuite de a scăpa din criza euro. Însă problemele Orientului Mijlociu - care

rareori a mai fost atât de inflamabil ca acum - nu vor dispărea ca prin farmec, doar pentru că

ne dorim acest lucru, în timp ce ne abandonăm inerţiei sau introversiei. Regiunea va continua

să monopolizeze capacitatea de luptă cu focul a lumii şi în 2013 dar şi în anii ce vor urma,

remarca Financial Times.

FINANCIAL TIMES: Primăvara Arabă a fost doar începutul (Editorial)

FINANCIAL TIMES (Marea Britanie), 24 decembrie 2012 - Poate că Statele Unite îşi

mută atenţia înspre est, încercând să dea o replică ascensiunii Chinei. Poate că Uniunea

Europeană şi-a întors privirea spre mecanismele ei lăuntrice, în tentativele sale chinuite de a

scăpa din criza euro. Însă problemele Orientului Mijlociu - care rareori a mai fost atât de

inflamabil ca acum - nu vor dispărea ca prin farmec, doar pentru că ne dorim acest lucru, în

timp ce ne abandonăm inerţiei sau introversiei. Regiunea va continua să monopolizeze

capacitatea de luptă cu focul a lumii şi în 2013 dar şi în anii ce vor urma.

Conflictul israeliano-palestinian este acum atât de aproape de a fi făcut de nerezolvat -

cel puţin în varianta celor două state, agreată de întreaga comunitate internaţională, dar pe

care SUA refuză să i-o impună aliatului lor, Israelul - încât trebuie să i se acorde atenţie în

mod separat. În acest moment Siria reprezintă cel mai periculos butoi cu pulbere al regiunii.

La peste 21 de luni de la declanşarea revoltei împotriva lui Bashar al-Assad, transformată

acum într-o insurecţie armată, ca răspuns la represiunea sălbatică, regimul este angajat într-o

luptă defensivă, punctată de lovituri aeriene punitive. Rebelii sunt în plin avânt şi au agilitate

tactică. Indiferent dacă Occidentul le va da sau nu armamentul greu de care au nevoie pentru a

egala puterea de foc - încă superioară - a regimului, clanul Assad este terminat.

În acest moment, înarmarea rebelilor i-ar grăbi plecarea, ar opri ascensiunea

îngrijorătoare a extremismului jihadist şi ar încuraja opoziţia. Rebelii încep să pară mai

coerenţi acum, învestiţi în această lună cu legitimitatea conferită de recunoaşterea lor de către

peste 100 de state, între care şi SUA şi membrii UE. Dar, având în vedere că regimul se

îndreaptă spre un final de joc ce ar putea deveni şi mai sângeros, devine incoerent din punct

de vedere politic să organizezi o asemenea ofensivă diplomatică, dar să laşi aspectul înarmării

pe mâna statelor din Golf. Acestea vor întări influenţa islamismului în Siria, mult dincolo de

nivelul pe care această societate multi-confesională ar fi capabilă să-l tolereze. Drept urmare,

stabilizarea Siriei după implozia previzibilă a regimului va fi o treabă şi mai murdară decât se

anunţă a fi în prezent, iar asta mai ales în cazul în care Assad va continua să încerce să târască

şi alţi vecini, precum Libanul şi Turcia, în conflict.



17

Căderea clanului Assad va reprezenta o lovitură strategică pentru Iran şi pentru alţi aliaţi

regionali ai regimului, precum Hezbollah - care este practic un stat şiit islamist în interiorul

fragilului stat libanez. Însă orice astfel de avantaj s-ar pierde dacă Israelul şi-ar pune în

practică ameninţările de a ataca infrastructura nucleară a Iranului, gest care ar permite

teocraţiei de la Teheran să atragă de partea sa toţi musulmanii nemulţumiţi din regiune, dar şi

să-şi întărească controlul în propria ţară. Nu e deloc greu să-ţi imaginezi cum un asemenea

conflict ar atrage şi SUA în război, ar da peste cap toată regiunea Golfului, odată cu fluxul de

petrol ce vine de acolo, şi ar incendia Libanul.

Cea mai bună şansă de a se evita o asemenea evoluţie ar fi ca preşedintele Obama să fie

mai realist în cel de-al doilea mandat cu privire la termenii negocierilor cu Iranul. Singurul

acord la care s-ar putea cu adevărat ajunge ar fi unul prin care Teheranului să i se permită să

îmbogăţească uraniu până la un nivel redus, sub o strictă monitorizare internaţională, dar să se

şi tragă o linie roşie în faţa lui, care să împiedice orice posibilă tentativă de a obţine arma

nucleară. Dacă aceasta nu va deveni strategia stabilită a comunităţii internaţionale, un nou

război în Orientul Mijlociu este mai mult decât probabil.

Deşi abordarea în sine este una periculoasă, ea ar influenţa pozitiv şi procesul - încă

promiţător, deşi turbulent - al deşteptării arabilor dintr-o îndelugată eră de tiranie. Islamiştii

moderaţi, cei care au avut de profitat cel mai mult de pe urma căderii dictaturilor din Tunisia,

Egipt, Yemen, Libia şi, acum probabil şi, Siria încă nu au demostrat dacă înţeleg sau nu

principiile democraţiei pluraliste, la fel cum şi oponenţii lor încă sunt aşteptaţi să demonstreze

că sunt în stare să vină cu o alternativă convingătoare, dincolo de abilitatea lor - de toată lauda

de altfel, dar rudimentară din punct de vedere politic - de a umple pieţele publice cu

protestatari. Egiptul este cheia de boltă.

Tentativa preşedintelui Mohamed Morsi şi a Frăţiei sale Musulmane de a-şi impune

propria constituţie a bulversat o societate foarte diversă, a sabotat economia deja aflată în

suferinţă, a amânat reconstrucţia instituţională şi a cauzat pe plan internaţional suspiciuni cu

privire la Egipt, în momentul în care el se chinuie să-şi recâştige poziţia de lider regional. Este

descurajator, însă Egiptul încă mai este capabil să ne surprindă.

Traducere: Andrei Suba/asuba/abuzoian

THE GUARDIAN: Orientul Mijlociu: Nu vă bazaţi pe trecut

pentru a prezice viitorul

THE GUARDIAN (Marea Britanie), 30 decembrie 2012 - Ştirile recente sosite din Siria

înfăţişează un tablou întunecat, de ambele părţi ale baricadei. În Alep, după cum remarca

colegul meu Ghaith Abdul-Ahad în reportajul lui de săptămâna trecută, opoziţia armată

rămâne mai divizată ca niciodată, jafurile au devenit ceva obişnuit, iar rivalităţile se

înmulţesc. La Damasc, situaţia lui Assad şi a cercului său de apropiaţi continuă să se

deterioreze. Preşedintele însuşi, susţin unele voci, este "izolat şi temător", aproape invizibil şi

reticent să se aventureze în aer liber. Capacitatea de luptă a celor mai loiale forţe ale sale se

diminuează şi ea, iar asta în condiţiile în care Rusia pare că vrea să înceapă să se distanţeze de

Assad, dacă nu cumva de Siria în general.

După toate probabilităţile, sfârşitul regimului, indiferent sub ce formă va veni, este

inevitabil; dacă nu imediat, atunci într-un viitor nu foarte îndepărtat. Întrebarea care se pune

acum este: ce se va întâmpla pe urmă? Şi, deşi dorinţa de a prezice şi a ne da cu presupusul

este adânc înrădăcinată în natura umană, şi nu în ultimul rând în cea a jurnaliştilor şi

analiştilor, probabil că ulterior se va dovedi că am greşit enorm.



18

Instrumentele cel mai des folosite pentru a se încerca explicarea unor situaţii complexe

precum conflictul, incluzând adesea predilecţia pentru analogiile istorice spre a explica

evenimente actuale, sunt adesea extrem de înşelătoare, avertiza săptămâna trecută

impresionantul blog Kings of War, al Departamentului de Studii Militare al King's College

din Londra. Realitatea este aceea că Orientul Mijlociu nu este acelaşi lucru cu Balcanii anilor

'90, nici Egiptul nu este Iranul revoluţionar. "Adevărul este că probabil nu ar trebui să fim

surprinşi de lucrurile care ne surprind", concluziona Kings of War.

Într-adevăr, un întreg detaşament de specialişti în studii sovietice nu a reuşit să prevadă

iminentul colaps al URSS. Acelaşi lucru se poate spune şi despre specialiştii în Orientul

Mijlociu, care nu numai că nu au prezis Primăvara Arabă, dar, odată ce aceasta a început, au

încercat să folosească modelul Tunisiei şi al Egiptului pentru a ne spune ce se va întâmpla cu

celelalte revoluţii.

Nu putem spune dacă Siria de după Assad, cu toate tensiunile ei sociale şi sectare

specifice, va semăna cu Libia de după Gaddafi sau cu Irakul de după Saddam. Toate

conflictele şi toate situaţiile postconflictuale sunt nefericite sau instabile, dar fiecare în felul ei

propriu.

Ce putem spune despre Primăvara Arabă nu este unde se va ajunge, ci unde ne aflăm

acum - iar acum ne aflăm în mijlocul unor transformări imense, care vor afecta toate

supoziţiile regionale cosiderate valabile timp de aproape o generaţie.

Până acum, carcateristica sa dominantă a fost ascensiunea unei forme de islamism politic

de natură diferită, dirijat în cea mai mare parte de Frăţia Musulmană, în calitatea ei de

fenomen internaţional. Dar totuşi, este foarte dificil să generalizezi, având în vedere diversele

forme de întrupare ale Frăţiei. Hamas, ramura palestiniană din Gaza, este aşa cum este pentru

că a fost influenţată de experienţa luptei armate, tot aşa cum Frăţia din Egipt a fost influenţată

de propria ei istorie.

După cum argumenta Michael Wahid Hanna în numărul din noiembrie al revistei

Foreign Policy, în Egipt particularităţile specifice ale mişcării se reflectă într-un anume stil

"ambuscadă" al procesului decizional sub Mohamed Morsi, o abordare care lasă deoparte

consensul şi consultarea. Deşi nu este "anti-democratică în adevăratul sens al cuvântului",

explică Hanna, această abordare "se bazează pe o anume concepţie politică de tip

învingătorului i se cuvine totul şi pe denigrarea opoziţiei politice. Câştigând alegerile,

conform acestei concepţii, învingătorii au dreptul să guverneze fără a ţine seama de opiniile

învinşilor."

Un al doilea fenomen este reprezentat de activitatea în creştere a statelor din Golf, nu în

ultimul rând a Qatarului şi a Arabiei Saudite. Diferitele căi pe care se răspândesc influenţa,

banii şi ajutoarele Qatarului - unele formale, altele informale - au devenit o altă

trăsătură-cheie a Primăverii Arabe, mai cu seamă în Libia şi Siria. Motivaţia lui pentru a

sprijini revoluţiile din străinătate a fost descrisă, în privat, de către cel puţin un demnitar al

unui regim arab pe care îl iritase, drept o tentativă cinică a regalităţii "de a se afla în bucătărie,

dar nu şi în meniu". Cu alte cuvinte, scopul ar fi acela de a se inocula împotriva unor

ameninţări similare interne.

O a treia caracteristică importantă, suprapusă peste a doua şi, probabil, cea mai gravă,

este continua accentuare a antagonismului dintre sunniţi şi şiiţi în regiune. Cum Egiptul,

Qatarul şi Turcia se ridică acum ca un centru de influenţă al unei puternice axe sunite în

devenire, ele sunt în opoziţie cu un Iran din ce în ce mai izolat, ale cărui tentative de a-şi

răspândi propria-i influenţă în regiune, prin alianţa cu Hezbollah şi Siria lui Assad, sunt acum

puse în pericol.

Dar ce se poate spune în privinţa Primăverii Arabe în sine?



19

Pesimiştii au început deja să vorbească despre o "Iarnă Arabă", o expresie probabil la fel

de neinspirată ca şi eticheta originală de Primăvară. Dar, după cum argumenta politologul

american Sheri Berman săptămâna trecută, pesimismul acesta ar putea fi deplasat.

Din contră, arată ea, o trăsătură distinctă a tuturor valurilor de democratizare din ultimul

secol a fost aceea că ele au fost urmate "de un curent contrar, acompaniat de un scepticism

general cu privire la viabilitatea şi chiar şi la oportunitatea unei forme de guvernare

democratică în respectivele regiuni". Ea adaugă că: "Îndată ce progresul politic începe să

şchioapete, are loc o reacţie conservatoare, în condiţiile în care criticii se plâng de

instabilitatea noii ere şi privesc înapoi cu nostalgie la închipuita stabilitate şi securitate a

predecesoarei ei autoritare."

Şi ultima chestiune, probabil cea mai greu de anticipat dintre toate, este cum ar putea

aceste transformări să influenţeze Israelul, un stat care pare deja să dea înapoi cu toată viteza

în procesul de pace şi să fie din ce în ce mai nervos în relaţiile cu vecinii săi. Cu o insecuritate

în creştere în Peninsula Sinai şi, la nord, cu Libanul suferind efectele colaterale ale războiului

din Siria, până şi în Iordania au început să apară tulburări politice. Adăugaţi la ecuaţie şi

aparentul dezinteres al preşedintelui american Obama, fie pentru întreaga regiune, fie pentru

deblocarea procesului de pace dintre Israel şi palestinieni, şi perspectivele par a fi accentuarea

războiului de uzură şi îndepărtarea şanselor pentru o soluţie cu două state.

Evenimentele din Orientul Mijlociu din ultimii doi ani au testat până la epuizare o serie

de modele interpretative. Într-adevăr, argumentele multor liberali intervenţionişti, ale

"realiştilor" din politica externă sau ale anti-imperialiştilor par acum toate deopotrivă de

superficiale, în lumina noilor realităţi pe care le vedem în plină acţiune.

Dacă în cercurile militare expresia "generalii se pregătesc întotdeauna să lupte războiul

anterior" este considerată un truism, atunci acest lucru este perfect valabil şi pentru cercurile

diplomatice. Şi dacă există cu adevărat de tras vreo învăţătură universală de pe urma

Primăverii Arabe, atunci aceea ar trebui să fie că noi ar trebui să fim atenţi la prezent şi la

provocările lui, iar nu să rămânem înlănţuiţi de noţiunile trecutului sau legaţi de ideile unui

viitor pe care nu-l putem cunoaşte.

Articol de Peter Beaumont

Traducere: Andrei Suba

FINANCIAL TIMES: Noii lideri ai Asiei aţâţă animozităţi ancestrale

Conducătorii întruchipează tensiunile care clocotesc în regiune

FINANCIAL TIMES (Marea Britanie), 20 decembrie 2012 - Într-o succesiune rapidă,

cei trei giganţi ai Asiei de nord-est şi-au ales noi lideri. Xi Jinping a fost uns drept prinţ

moştenitor al Chinei, în noiembrie. Shinzo Abe a câştigat un nou mandat la conducerea

Japoniei. Şi miercuri, sud-coreenii şi-au ales un nou preşedinte. Dacă îl punem la socoteală şi

pe Kim Jong-un, care a preluat puterea în Coreea de Nord de la defunctul lui tată, anul trecut,

ajungem la patru noi lideri într-una din cele mai încordate regiuni de pe planetă. Potenţialul

unei diplomaţii pe muchie de cuţit - sau mai rău - este ridicat.

Ca pentru a marca posibilitatea producerii unor evoluţii şi mai periculoase, dl Kim,

tânărul de 29 de ani cu chip de copil, instalat la Phenian, a sărbătorit carnavalul regional al

alegerilor, selecţiilor şi succesiunii dinastice în singurul fel pe care îl ştia: a lansat o rachetă cu

rază lungă de acţiune. A doua zi, armata chineză, aflată acum sub controlul oficial al dlui Xi, a

trimis aviaţia de supraveghere într-un exerciţiu despre care Tokyo a spus că reprezintă prima

încălcare a spaţiului aerian, din 1958.



20

La baza grădinii diplomatice a Asiei zace carcasa fetidă a istoriei nerezolvate. Nu numai

că amintirea colonialismului şi a războiului se iţeşte din spatele fiecărei confruntări, ci aceasta

este întruchipată chiar de liderii care conduc acum fiecare din aceste ţări.

Dl Kim este nepotul lui Kim Ir Sen, fondatorul adorat al Coreei de Nord, al cărui cult al

personalităţii izvorăşte din presupusul lui rol decisiv în eliberarea peninsulei de sub

colonialiştii japonezi.

Dl Xi este fiul lui Xi Zhongxun, eroul revoluţionar al Partidului Comunist, a cărui

legitimitate este ancorată în lupta lui pentru scoaterea japonezilor din China.

Dl Abe este nepotul lui Nobusuke Kishi, ministru în cabinetul de război care a ajutat la

administrarea Manciuriei ocupate de niponi. Este un amestec familial cu esenţe tari. Fii şi

nepoţi îşi asumă roluri în conflictele străbunilor lor.

În Coreea de Sud, triumviratului acesta i se va alătura Park Geun-hye, candidata de

centru-dreapta care a câştigat alegerile prezidenţiale de miercuri. Şi ea aminteşte de perioade

istorice. Doamna Park este fiica lui Park Cheung-hee, liderul autoritar care, de la lovitura de

stat pe care a dat-o în 1961 până la asasinarea sa în 1979, a supervizat remarcabila ascensiune

economică a Coreei de Sud. Adversarul pe care ea l-a învins, Moon Jae-in, fiul unui refugiat

nord-coreean, a fost un student democrat încarcerat de regimul autoritar al lui Park.

Relaţiile bilaterale dintre toate cele patru naţiuni sunt marcate de amărăciune şi sunt

imprevizibile, ca să nu spunem mai mult. În special trei seturi de relaţii necesită o analiză mai

atentă.

Primul este cel dintre Seul şi Phenian. Legăturile s-au deteriorat grav în timpul lui Lee

Myung-bak, preşedintele sud-coreean aflat la final de mandat, care a adoptat o poziţie dură

împotriva Coreei de Nord, spre deosebire de politica "răsăritului de soare" a predecesorilor

săi. Răspunsul Nordului a fost o atitudine tot mai belicoasă. Phenianul a scufundat o navă

maritimă sud-coreeană, ucigând 46 de marinari, şi a tras focuri de artilerie asupra insulelor

sud-coreene. A testat o a doua armă nucleară. Poziţia dlui Lee este în mare măsură considerată

drept un eşec. Dar politica răsăritului de soare a adus puţine beneficii - şi un test nuclear

propriu.

Cu toate acestea, doamna Park ar urma să adopte o poziţie mai puţin rigidă. S-ar putea ca

ea să obţină un fel de politică "Nixon în China", folosindu-se de poziţiile ei naţionaliste drept

acoperire pentru o flexibilitate sporită. Dar orice ar face Seulul, puţini se aşteaptă ca

Phenianul să-şi sisteze programul nuclear.

A doua relaţie potenţial complicată este cea dintre Coreea de Sud şi Japonia. Dl Lee şi-a

început mandatul cu 5 ani în urmă, în mod conciliant. Cele două părţi au semnat un

aranjament de schimb valutar şi au analizat un acord de comerţ bilateral. Încurajate de

Washington, au ajuns aproape de un acord privind schimbul de informaţii militare. Apoi a

intervenit istoria. Dl Lee a ajuns să fie convins că Japonia nu reflectează cum ar trebui la

trecut. El a făcut o vizită pe insulele Dokdo, aflate sub control coreean, care în Japonia sunt

numite Takeshima, fiind revendicate şi de aceasta. El a sugerat că dacă împăratul Japoniei ar

vrea să facă o vizită în Coreea, ar trebui în prealabil să-şi ceară scuze pentru război.

Dl Abe aflându-se la cârmă, relaţiile s-ar putea înrăutăţi şi mai mult. El contestă că

armata imperială niponă a răpit sclave sexuale din Coreea, la scală industrială. Dacă va insista

asupra unei noi redactări a scuzelor prezentate în 1993 de Kono în această problemă, va

inflama sentimentele din Coreea de Sud. Washingtonul vrea ca aceşti doi mari aliaţi ai săi din

regiune să coopereze, în special în chestiuni de securitate. Ar putea fi dezamăgit.

Cea mai volatilă relaţie dintre toate este cea dintre China şi Japonia. Cea mai recentă

cauză este disputa pentru Insulele Senkaku, nelocuite, controlate de Tokyo dar revendicate de

Beijing, care le numeşte Diaoyu. China spune că Japonia a furat insulele în anii 1890 şi ar fi

trebuit să le restituie la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Japonia spune că insulele

erau "terra nullius" în momentul în care le-a descoperit şi că de atunci sunt japoneze.



21

Beijingul vrea arhipelagul în cadrul a ceea ce consideră a fi daune pentru o umilinţă istorică.

În termeni strategici, vrea să spargă "primul lanţ insular" pentru ca forţele sale navale să poată

avea deschidere spre Pacific.

Sentimentele de ură izvorâte din istorie sunt şi mai înfricoşătoare. China dă semne că ar

vrea să stoarcă Japonia până va pocni. Dl Abe vrea să abroge constituţia pacifistă a Japoniei şi

să-i înveţe pe copiii niponi că ţara lor nu ar trebui singularizată, fiind criticată în mod special

pentru război. El vrea să sporească cheltuielile pentru armată. Are chiar şi un consilier care

spune că Japonia ar putea învinge într-un război naval împotriva Chinei, dacă acum ar avea

loc un astfel de conflict. Asia de nord-est nu a mai arătat de multă vreme atât de înfricoşător.

Articol de David Pilling


TENDINŢE GLOBALE

Ne aflăm realmente în plină bătălie între două forţe epice: cele ale integrării, bazate pe

societatea civilă şi drepturile omului, şi cele ale excluderii, bazate pe rasă, sânge şi

radicalizarea credinţei. Este o greşeală a elitelor occidentale să acorde întâietate primei forţe,

căci a doua este cea care provoacă crize cu care vor trebui să se confrunte politicienii - deseori

prin interacţiunea cu tehnologia în mod toxic, ca atunci când un film video transmis virtual cu

viteza luminii aprinde o dispută a anti-americanismului (cu final gen Benghazi) - scrie Wall

Street Journal.

THE WALL STREET JOURNAL: Întoarcerea naţionalismului toxic

Răspândirea valorilor universale regresează pe multe fronturi,

de la Rusia la Orientul Mijlociu

THE WALL STREET JOURNAL, 24 decembrie 2012 - Elitele occidentale cred că

valorile universale triumfă asupra forţelor reacţionare. Ele perorează cu elocinţă despre

victoria drepturilor omului, emancipării femeii, mediei sociale, pieţelor financiare,

organizaţiilor internaţionale şi regionale şi tuturor celorlalte forţe care sparg zidurile ce separă

omenirea.

Este tragic că ele observă de fapt o lume privită în oglindă, a cosmopoliţilor mondiali

cum sunt şi ei. În fiecare ţară, occidentalii identifică elite cu opinii similare, instruite, şi le

confundă cu populaţia. Preferă să nu vadă forţele regresului şi excluziunii - precum cele ale

naţionalismului şi sectarismului - care reconfigurează în forţă viitorul.

Să ne gândim la Piaţa Tahrir la începutul anului 2011. Jurnaliştii occidentali au sărbătorit

mitingul arabilor liberali relativ prosperi, cu care simţeau că au multe în comun, dar au

constatat că aceşti activişti s-au retras rapid, pe măsură ce Egiptul post-dictatură era cuprins,

pentru multe luni, de o luptă între armată, Frăţia Musulmană şi salafiştii musulmani - iar

creştinii copţi se temeau pentru supravieţuirea lor în comunitate.

Deşi liberalii laici au revenit în prim-plan pentru a-l contesta pe preşedintele islamist al

Egiptului, Mohamed Morsi, să nu ne lăsăm induşi în eroare. Armata şi Frăţia Musulmană au

amândouă infrastructuri organizate. Liberalii nu au decât o emoţie spontană şi organizaţii de

circumstanţă. Este probabil să apară un regim de tip islamisto-nasserit, în condiţiile în care

armata se va folosi de actuala vulnerabilitate a Frăţiei Musulmane pentru a ajunge la o

înţelegere.



22

Egiptul şi Orientul Mijlociu oferă acum o panoramă a sectarismului şi diviziunilor

religioase şi etnice. Libertatea, cel puţin în etapele ei iniţiale, dezlănţuie nu doar identităţi

individuale, ci, mai esenţial, libertatea identificării cu un grup de solidaritate bazată pe sânge.

Dincolo de acest grup, sentimentele de iubire şi omenie nu se aplică. Aceasta este o lecţie

semnal a Primăverii Arabe.

Un proces analog are loc în Asia. Naţionalismul în această zonă este tânăr şi vibrant -

cum era în Occident în secolele XIX şi XX.

Asia este în plină febră a cursei înarmării, cu submarine avansate diesel-electrice, cu cele

mai noi versiuni de avioane cu reacţie şi rachete balistice. China, care şi-a consolidat

frontierele terestre după aproape două decenii de dezordini, proiectează forţă aeriană şi

maritimă în zona pe care o consideră teritoriul său naţional albastru din mările Chinei de Sud

şi Chinei de Est.

Japonia şi alte ţări reacţionează similar. Glisând dincolo de concepţia sa cvasi-pacifistă,

Japonia redescoperă naţionalismul ca opţiune. Forţele navale nipone se laudă cu posesia unui

număr de patru ori mai mare de nave de război, faţă de British Royal Navy. În privinţa

Vietnamului şi Filipinelor, nimeni dintre cei care vizitează aceste ţări şi care discută cu

oficialităţile lor, aşa ca autorul articolului, despre revendicările lor teritoriale nu ar crede nici

o clipă că ne aflăm într-o epocă post-naţională.

Disputele din Asia nu se referă la ideologie sau la vreo filosofie etică înălţătoare; ele

constituie o întrecere care va stabili cine va ajunge să controleze spaţiul de pe hartă. Aceeaşi

dramă se petrece în Siria, unde alawiţii, suniţii şi kurzii se află într-o competiţie teritorială

pentru putere şi control, în aceeaşi măsură ca pentru idei. Sectarismul din Siria - unde Bashar

Assad nu este decât primul dintre mulţii seniori ai războiului - este o versiune mult mai

brutală, mai haotică şi primitivă a partidei primordiale pentru control.

Naţionalismul este la fel de viu şi înfloritor în India şi Rusia. Forţele navale şi aeriene ale

Indiei sunt pe cale să devină cele mai mari din lume. De-a lungul întregii istorii, India şi

China nu au prea avut de a face una cu alta, fiind separate de munţii Himalaya. Dar anularea

distanţelor cu ajutorul tehnologiei a creat o nouă geografie strategică pentru două ţări mari.

Acum, sateliţii spaţiali indieni monitorizează instalaţiile militare chineze, în timp ce avioanele

de luptă chineze din Tibet au posibilitatea de a include India în arcul lor operaţional.

Rivalitatea a sublimat şi a revigorat naţionalismul în ambele ţări.

În Rusia, naţionalismul lui Vladimir Putin contribuie mult la popularitatea înaltă a lui.

Naţionalismul preşedintelui Putin este determinism geografic. El vrea să recreeze state

tampon în Europa de Est, în Caucaz şi în Asia Centrală, precum în vechea Uniune Sovietică.

Astfel că face tot ce poate pentru a submina ţările din aceste regiuni.

Elitele occidentale speră că dacă ar avea loc alegeri cu adevărat libere în Rusia, politica

externă s-ar putea schimba. Evidenţa indică în sens contrar. Ura de rasă faţă de musulmani

atinge cote înalte în rândul ruşilor şi, la fel cum au loc proteste masive ale unor elemente ale

societăţii civile, au loc şi marşuri şi proteste ale skinheads-ilor şi neonaziştilor, care sunt mai

puţin mediatizate de presa occidentală. Alegerile locale din octombrie au relevat un sprijin

puternic pentru partidul dlui Putin. Ne place sau nu, el este reprezentantul societăţii pe care o

guvernează.

Nici Europa nu poate fi lăsată pe dinafara acestei tendinţe eurasiatice ample. Uniunea

Europeană fragilizată, precum şi condiţiile sociale şi economice oneroase care vor marca anii

următori, invită resurgenţa naţionalismului şi extremismului, după cum vedem deja în ţări

diverse, de la Ungaria, la Finlanda, Ucraina şi Grecia. Este exact lucrul de care se temea

Comitetul norvegian al Premiului Nobel pentru Pace, care a acordat premiul de anul acesta

UE, sub forma unei declaraţii împotriva acestei tendinţe.

Fasciştii nu sunt pe cale să revină la putere în vreun loc de pe Continent, dar epoca

adâncirii integrării europene este probabil în urma noastră. Să ne pregătim pentru ascensiunea



23

unor grupări politice mai urâte şi mai înfricoşătoare, de felul Zorilor Aurii din Grecia, pe tot

cuprinsul continentului.

Ne aflăm realmente în plină bătălie între două forţe epice: cele ale integrării, bazate pe

societatea civilă şi drepturile omului, şi cele ale excluderii, bazate pe rasă, sânge şi

radicalizarea credinţei. Este o greşeală a elitelor occidentale să acorde întâietate primei forţe,

căci a doua este cea care provoacă crize cu care vor trebui să se confrunte politicienii - deseori

prin interacţiunea cu tehnologia în mod toxic, ca atunci când un film video transmis virtual cu

viteza luminii aprinde o dispută a anti-americanismului (cu final gen Benghazi).

A doua forţă poate şi trebuie să fie înfrântă, dar mai întâi va trebui să admitem cât de

redutabilă este. Este redutabilă deoarece naţiunile şi alte grupuri de solidaritate tind a fi

preocupate de nevoi şi interese, mai mult decât de valori. La fel cum cerinţa de a mânca are

prioritate faţă de contemplarea sufletului, interesele au întâietate în faţa valorilor.

Şi totuşi, din cauză că valorile precum drepturile minorităţilor sunt contestate în lumea

întreagă, SUA trebuie să le treacă alături de propriile interese naţionale exclusiviste, cum ar fi

menţinerea echilibrului favorabil al puterii. În lipsa valorilor universale în politica externă

americană, (America) nu are nici o identitate ca naţiune - şi aceasta este singura modalitate în

care poate conduce cu legitimitate morală în lumea tot mai marcată de dezordine. Dar nu ar

trebui răsturnate ordinile existente brusc. Căci exact democraţiile slabe şi dictaturile în declin

sunt cele care crează condiţiile în care pot înflori extremiştii naţionalişti şi sectari.

Articol de Robert Kaplan, analist-şef în domeniul geopolitic la firma privată de

informaţii globale Stratfor


THE ECONOMIST: Reprimarea corupţilor

Eforturile anticorupţie la nivel planetar îşi extind aria şi devin mai îndrăzneţe.

Anul acesta va fi cel mai bun de până acum în acest domeniu

THE ECONOMIST (Marea Britanie), 15 decembrie 2012 - Impunitatea şi eufemismul

erau cândva obstacole redutabile pentru luptătorii anticorupţie. Dar acum nu mai este aşa.

Eforturile internaţionale încep să dea roade. Legile noi au crescut costul pentru răufăcători.

Pieţele financiare penalizează companiile corupte. Şi cel mai încurajator lucru este că

activiştii au devenit mai cutezători nu doar în cazurile larg mediatizate, ci şi în cele de la

nivelul de bază, în care internetul ajută la evidenţierea împrejurărilor corupţiei "tăcute" (la

nivel mic).

Marile organisme internaţionale care se ocupă de corupţie fac progrese. Un grup de lucru

creat în 2010 de Grupul celor mai mari economii ale lumii, G20, a realizat mai mult decât se

aşteptau mulţi observatori, în special în privinţa elaborării regulilor de confiscare a activelor şi

refuz de acordare a vizelor pentru oficialităţi corupte. Spre deosebire de Convenţia ONU

împotriva Corupţiei, G20 nu este atât de scindat între forţele avide să combată corupţia şi ţări

ca Rusia şi China. Un alt organism, Forţa de intervenţie Acţiunea Financiară, cu sediul la

Paris, va începe a patra etapă a monitorizării statelor membre anul viitor, vizând în principal

eficacitatea implementării legilor de combatere a spălării de bani.

Astfel de eforturi sunt "chestiuni constante, lente şi plictisitoare", dar sunt totuşi

importante, spune Robert Palmer de la grupul militant Global Witness. El notează că discuţiile

internaţionale nu mai ocolesc cu grijă cuvântul "corupţie". Mentalitatea negării a cedat locul

discursurilor mobilizatoare.

Legile anticorupţie ale guvernelor naţionale fac şi ele progrese. Legea americană Foreign

Corrupt Practices şi legea britanică Bribery Act impun pedepse potenţial severe pentru firmele



24

care folosesc mijloace incorecte pentru a face afaceri. Aici intră şi politicile slabe anticorupţie

pentru angajaţii firmelor. Rezultatele sunt ambigue. La o conferinţă organizată de Brookings

Institution luna aceasta, la Praga, analistul american Thomas Firestone, de la biroul din

Moscova al firmei de avocatură Baker & McKenzie, a spus că managerii străini încearcă să

pedepsească mita prin concediere, deşi legile ruse împiedică astfel de destituiri. În mod

pervers, în acest fel angajaţii cei mai corupţi pot obţine plăţi substanţiale pentru desfacerea

contractului de muncă. Astfel de coliziuni între legislaţia locală şi cea internaţională abundă.

Cresc şi presiunile pieţei. The International Corporate Governance Network reuneşte

investitorii internaţionali, având de gestionat 18 trilioane de dolari. Monitorizează modul în

care respectă companiile principiile anticorupţie. Până acum, 70 de firme au semnat Iniţiativa

de transparenţă a industriei extractive (Extractive Industries Transparency Initiative), care are

drept obiectiv să determine companiile din domeniul resurselor naturale să dea publicităţii

plăţile pe care le fac către guverne. Comisia Securities and Exchange din America susţine

reguli similare. Militanţii spun că opacitatea din jurul plăţilor de acest fel se traduce prin

costuri de miliarde de dolari pentru ţările sărace.

Afacerile spun că agrează faptul că guvernarea curată crează un teren de joc egal. Într-o

ţară coruptă, "eşti apreciat doar după nivelul atins de ultima mită pe care ai plătit-o", spunea

un director, la conferinţa de la Praga. Ani la rând, datele au fost precare: militanţii se bazau

preponderent pe indicele percepţiei corupţiei, publicat de grupul anticorupţie Transparency

International. Dar cele 58 de ţări care susţin Parteneriatul Guvernului Deschis (Open

Government Partnership) sunt ataşate furnizării de date despre modul în care sunt cheltuiţi

banii publici. Aceasta ajută la evidenţierea risipei (şi corupţiei) din achiziţiile guvernamentale.

Şi campaniile concrete au dat roade. Congresul SUA tocmai a adoptat o lege care

blochează acordarea de vize şi îngheaţă activele unui număr de 60 de politicieni ruşi implicaţi

în moartea în închisoare a avocatului militant Serghei Magniţki, care dezvăluise o fraudă de

230 de milioane de dolari. Clientul lui, Bill Browder, finanţist care face campanie pentru a-l

răzbuna, vrea ca Europa să calce pe urmele Americii.

Iau amploare şi iniţiativele mai discrete. Campania bazată pe reţea, In My Country, din

Uganda, încurajează elevii să raporteze cazurile de corupţie - cum ar fi profesori care cer

favoruri sexuale pentru a acorda note mai mari. Anul viitor, va lansa o aplicaţie pe mobil

pentru oamenii care vor să upload-eze înregistrări audio ale încercărilor de şantaj. Grupul din

Bangalore, Janaagraha gestionează site-ul ipaidabribe.com, care a înregistrat mii de cazuri de

mituire sau tentative de acest fel; un fel de "hărţi" ale amploarei corupţiei. Website-uri

similare operează în Pakistan, Kenya, Liberia şi Indonezia. Acestea îi ajută chiar şi pe cei mai

umili să contraatace.

Şmecherii ale meseriei

Având în vedere amploarea problemei, nimeni nu revendică victoria. Legile sunt una,

aplicarea lor este altceva. Este posibil ca presiunea publică să nu creeze voinţa politică a

decidenţilor. Legile anticorupţie pot fi politizate şi folosite în scopuri partizane. Unele ţări

cred că întreaga cauză este un subterfugiu pentru ingerinţa şi ipocrizia occidentală. Dar la 9

decembrie, militanţii au sărbătorit Ziua Internaţională Anticorupţie, grăbind pasul.


LE MONDE: Climă: încălzire spectaculoasă în vestul Antarcticii

LE MONDE (Franţa), 25 decembrie 2012 - Antarctica Occidentală se încălzeşte într-un

ritm nebănuit până acum. Potrivit unui studiu american, publicat luni, 24 decembrie, în revista



25

"Nature Geoscience", această regiune s-a încălzit, începând din anul 1958, cu 2,4 grade

Celsius, devenind una dintre cele mai sensibile la schimbările climatice în curs.

Încălzirea s-ar produce de trei ori peste media la nivelul întregului glob în aceeaşi

perioadă. Aceste rezultate spectaculoase merită atenţie, întrucât, în această regiune, calota de

gheaţă este recunoscută ca fiind fragilă. Subţierea ei ar putea provoca o creştere semnificativă

a nivelului mării.

"Rezultatele noastre sugerează că încălzirea estivală din Antarctica Occidentală ar putea

afecta masa întregii calote glaciare, explică David Bromwich (Universitate de Stat din Ohio,

Statele Unite). Regiunea ar putea contribui la o creştere şi mai mare a nivelului mării, care ar

depăşi-o şi pe cea de acum".

În ultimii 20 de ani, vestul Antarcticii a pierdut în medie 65 miliarde tone de gheaţă

anual. Asta ar însemna o creştere anuală cu aproximativ 3,2 milimetri a nivelului mărilor, aşa

cum este el măsurat de la începutul anilor '90.

Marea sensibilitate la căldură a vestului Antarcticii ar putea accelera fenomenul. Cu atât

mai mult, cu cât gheţurile se întind peste o regiune pietroasă de pe fundul mării. În consecinţă,

calota este instabilă, fiind susţinută de mari platforme de gheaţă care, adăugate gheţarilor

tereştri, plutesc pe suprafaţa mării.

Aceste platforme se pot rupe şi se pot desprinde cu brutalitate, aşa cum s-a întâmplat în

1995 şi în 2002 cu celebrele Larsen A şi B, riscând ca ulterior să vedem cufundându-se în

ocean gheţarii pe care ele îi ţineau la suprafaţă.

Pericolul prezentat de această zonă este ilustrat de clima din trecut. Recente cercetări

franco-japoneze sugerează că, în urmă cu 14.500 de ani, în timpul ultimei deglaciaţii, nivelul

mediu al oceanelor a crescut cu aproape 16 metri, într-un interval de numai trei secole şi

jumătate (adică 4-5 centimetri pe an) şi că se pare că vestul Antarcticii a avut un rol important

în această bruscă ridicare a nivelului mării.

Un asemenea scenariu, dacă acesta ilustrează sensibilitatea zonei la mărirea

temperaturilor, nu este totuşi aşteptat în acest secol.

Discuţii pe tema naturii şi amploarei încălzirii

Cercetările, efectuate de David Bromwich şi de colegii săi pe baza măsurătorilor staţiei

Byrd, ar putea pune capăt pentru totdeauna aprinselor dezbateri ştiinţifice din ultimii ani pe

tema naturii şi amploarei încălzirii Antarcticei.

Temperaturile sunt rareori înregistrate şi înregistrările se fac sporadic. Datele

fragmentate sunt adunate şi completate prin interpolare, o tempratură cu un punct lipsă putând

fi dedusă din datele disponibile aproape în acelaşi moment. Aceste tehnici au totuşi o oarecare

nesiguranţă şi o marjă de interpretare.

Astfel, dacă majoritatea specialiştilor sunt de acord că peninsula antarctică - acea limbă

strâmtă care prelungeşte partea occidentală a continentului - se încălzeşte rapid, unii se

îndoiesc că restul continentului, atât la vest, cât şi le est, se supune aceleiaşi tendinţe. Datele

anumitor staţii sugerează chiar o uşoară răcire în anumite zone ale Antarcticii.

În anul 2009, analiza unor date obţinute prin satelit şi examinate de Eric Steig (de la

Universitatea din Washington) şi publicate în revista "Nature", a fost prima care a anunţat o

uşoară încălzire de 0,5 grade Celsius în ansamblul părţii occidentale a continentului din

ultimii 50 de ani...

Studiile lui David Bromwich merg şi mai departe. Într-un comentariu care urmează să

apară în "Nature Geoscience", Eric Steig estimează că acestea sunt cele mai bune studii

publicate până acum pe această temă.

Articol de Stéphane Foucart

Traducerea: Alexandru Danga/adanga/abuzoian



26

DER SPIEGEL: Experţii fac apel să se pună capăt mega-summit-urilor

în domeniul schimbării climatice

Regândirea încălzirii globale

DER SPIEGEL (Germania), 16 decembrie 2012 - Summitul climei de la Doha nu a

justificat speranţele. Summit-uri masive organizate de ONU pe tema climei au loc de mulţi

ani, dar au reuşit să realizeze prea puţin. Încredinţaţi că acum aproape că nu mai există şanse

pentru asigurarea unui acord global privind reducerea emisiilor cu efect de seră, experţii vor

acum să renunţe la actualul sistem şi să încerce altceva.

Impresia de 'déjà vu' a fost dificil de ignorat. Imediat după recent încheiata conferinţă

asupra climei, de la Doha, ministrul german al mediului, Peter Altmaier a insistat că întrunirea

a "deschis poarta viitorului protecţiei internaţionale a climei".

A fost un angajament care amintea de atât de numeroasele încercări făcute de politicienii

de vârf, în ultimii ani, de a prezenta încă un summit eşuat al climei drept un succes. Anul

acesta, întrunirea a evitat la limită colapsul, ajungând în ultimul moment la un acord conform

căruia întâlnirea din 2015 va fi cea la care se va decide o înţelegere referitoare la reducerea

emisiilor la nivel planetar. Faptul că elaborarea unui astfel de document a fost susţinută la

summitul desfăşurat în 2009, la Copenhaga, pare a fi fost dat uitării în mare măsură.

Chiar şi definiţia succesului a fost dramatic diminuată. Conferinţa, a spus Hans-Joachim

Schellnhuber, consilierul veteran pe probleme de climă al guvernului de la Berlin, poate fi

"socotită ca un succes deoarece a fost evitat un colaps al ardentului proces ONU".

Dar cercetătorii de top în domeniul climei s-au săturat. Mai mulţi specialişti de frunte de

la institute de renume internaţional din Germania cer să se pună capăt şaradei summit-urilor

asupra climei. Este vremea să începem să analizăm realitatea unui viitor mai cald, în loc să

insistăm doar că încălzirea globală poate fi încetinită, fără a adopta acţiuni în direcţia

înfăptuirii acestui scop, spun ei.

"Visul unui acord s-a sfârşit" Perioada caracterizată prin "managementul inteligent al ONU asupra aşteptărilor" ia

sfârşit, spune Oliver Geden, expert în climă la Institutul german pentru afaceri internaţionale

şi de securitate, de la Berlin. "Aşteptarea ca agravarea problemei să exercite presiuni asupra

comunităţii internaţionale, determinând-o să identifice o soluţie, a fost epuizată".

"Visul unui acord global s-a termiant", este de acord Frank Uekötter, istoric în domeniul

mediului la Rachel Carson Center for Environment and Society. "O eliminare (a regimului

summit-urilor) ar crea spaţiu pentru un nou dinamism".

Totuşi, pentru mulţi, astfel de declaraţii frizează sacrilegiul. Ecologiştii au avut aşteptări

uriaşe de la procesul de negocieri, încredinţaţi fiind, ani de zile, că până la urmă va duce la un

acord global pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Pe scurt, urma să producă

Sfântul Graal al unui succesor mai riguros al Protocolului de la Kyoto, mai şubred şi în mare

măsură necoercitiv - care să limiteze încălzirea globală la 2 grade Celsius.

În schimb, procesul, care culminează anual prin summit-uri extrem de mediatizate care

sfârşesc invariabil în dezamăgire, a reuşit doar să producă o serie de înţelegeri privind

convenirea unui acord. "Eu nu am înţeles niciodată cum ar trebui să funcţioneze negocierile

care nu merg nici între 20 de ţări, în cadrul modelului ONU cu 194 de ţări participante", spune

Gaden. "SUA şi China nu vor fi de acord ca ţări ca Nauru sau Tuvalu să le spună ce au de

făcut". El adaugă că probabil ar fi mai productiv dacă liderii ar negocia în grupuri mai mici.



27

La fel de sceptici ca Geden şi Uekötter sunt o serie de universitari respectaţi şi specialişti

climatologi din Germania. Maximilian Mayer, analist politic de la Universitatea Bonn, spune

că negocierile ONU asupra climei riscă să devină "o formă de tehnocraţie controlată de

experţi" şi propune o "încetinire semnificativă a procesului ONU în domeniul climei".

Renunţarea la ţinta 2 grade Celsius? Silke Beck,expert în climatologie la Centrul Helmholtz pentru cercetări ambientale,

condamnă caracterul summiturilor, care abia depăşeşte simbolilsmul, şi spune că problema

încălzirii globale este "mult prea mare" pentru procesul ONU, în forma sa actuală. Hans von

Storch de la Institute for Coastal Research din cadrul Centrului Helmholtz adaugă că procesul

i-a transformat pe cercetători în ceva mai mult decât "uşieri ai teatrului politic".

Dar ce se poate face? Răspunsul multora este surprinzător. Obiectivul limitării încălzirii

globale la numai 2 grade Celsius a căpătat un rol mult prea central, spun ei, deoarece

garantează menţinerea concentrării dezbaterii publice aproape exclusiv asupra reducerii

emisiilor de dioxid de carbon. Dar după două decenii de eşecuri ale negocierilor, obiectivul

celor 2 grade a devenit probabil deja intangibil. Este momentul să fie lărgită sfera atenţiei,

spun ei.

"Actualmente discuţia se concentrează prea mult asupra gazelor cu efect de seră", spune

Uekötter. El califică recentele eşecuri ale conferinţei asupra climei cu "faza pasivităţii".

Iar tot mai multe persoane spun că în centrul atenţiei trebuie să se afle măsurile menite a

combate consecinţele inevitabile ale schimbării climatice. Aceasta ar implica includerea unor

iniţiative locale în procesul mai larg desfăşurat sub egida ONU, în locul simplei concentrări

asupra temperaturii medii la nivel planetar. Germania, de exemplu, a avansat un plan de mai

multe miliarde de euro, pentru protecţia zonelor sale litorale faţă de creşterea nivelurilor mării

şi creşterea intensităţii furtunilor. Dar astfel de probleme rămân în mare măsură netratate în

cadrul conferinţelor ONU asupra climei.

'Indiferenţă faţă de realitate' "Situaţia este absurdă", spune Sebastian Wiesnet de la Universitatea Bamberg. "Ar fi mai

corect, adcă ne gândim la alegători, să facem un pas înapoi şi să ne gândim la modalităţile în

care ar putea fi implementate practic măsurile de protecţie climatică globală". Proiectele de

pregătire practică pentru efectele schimbării climatice, spune el, nu doar că ar putea fi

implementate mai rapid, ci ar fi totodată mai ieftine decât strădaniile în vederea reducerii

emisiilor. Mai mult, efectele schimbării climatice diferă de la un loc la altul şi deseori sunt

amplificate de realităţile locale. În privinţa uraganelor periculoase care ameninţă insulele din

Pacificul de Sud, de exemplu, conferinţa ONU asupra climei tinde a se concentra exclusiv

asupra creşterii nivelurilor mării. Dar problema este amplificată de multe ori de distrugerea

recifilor de corali de către pescari, de exemplu.

Orice gen de îndepărtare de ţinta celor 2 grade Celsius ar implica riscuri politice. Pentru

mulţi, ar suna a abdicare şi retragere după deceniile de promisiuni de lansare a unui program

global de combatere a încălzirii globale. Dar cercetătorii încep să ajungă la concluzia că s-ar

putea să nu existe altă cale.

Actualele modele climatice, obţinute prin simulare pe calculator, care stau la baza tuturor

negocierilor ONU, reprezintă o "desconsiderare aproape totală a realităţii", spune Werner

Krauss, de la Centrul Helmholtz Geesthacht pentru cercetare în domeniul materialelor şi

zonelor de coastă. "Este salvată o lume care nu există decât sub formă de model".

By Axel Bojanowski

Traducerea: Adriana Buzioanu /abuzoian

* * * * *

dosarele rador - romania-actualitati.ro · *liderii lumii vor urma calea deschisă de merkel. sua...

Documents