Universitatea Petrol-Gaze din PloiestiFacultatea de Stiinte EconomiceSpecializarea: Administrarea afacerilor

Cazan Alina Mihaela,Anul I,Seria A,Grupa 34

Anul universitar 2009-2010

1

<<Trecutul este singurul laborator pe care stiinta economica il are la indemana pentru a analiza dimensiunea, natura si ritmul schimbarilor economice in evolutia unei societati>>

(Mihai Irimiea, “Istoria economiei nationale” Editura Universitatii din Ploiesti, 2005 pag 11)

Aparitia puterii otomane

2

In momentul in care Tarile Romane reusesc sa devina suficient de independente de unguri sau polonezi si se pot dezvolta oarecum liber, apare o noua putere: turcii otomani; numele de “otomani” este preluat de la numele unuia dintre fondatorii lor, Osman. Otomanii apar in Antalia, pe teritoriul fostului Imperiu Bizantin.

Primii turci care au trecut Bosforul au fost adusi de imparatul bizantin Ioan Cantacuzino intre 1341-1355.Disputele interne din Imperiul Bizantin erau atat de violente incat imparatul Ioan Cantacuzino se bate cu propriul sau ginere, Ioan Paleolog, iar pentru aceasta lupta intre bizantini, imparatul cheama in ajutor ostasi turci otomani de dincolo de Bosfor. Turcii odata ajunsi pe pamantul Europei, la nord de Bosfor, nu vor mai pleca. Asa incepe incercuirea Constantinopolului incetul cu incetul de catre descendentii lui Orkan, sultanul otomanilor, care trece primul Bosforul.(1)

Expansiunea Imperiului Otoman catre centrul Europei a avut efecte negative asupra existentei si evolutiei generale a Tarilor Romane. La inceputul sec. XV Dobrogea a fost integrata Imperiului Otoman. Treptat, acesta a cucerit si transformat in raiale o serie de orase-cetati ale Tarii Romanesti si Moldovei :Turnu, Giurgiu, Chilia, Braila, Cetatea Alba si Tighina. Treptat, Moldova si Tara Romaneasca intrau in sfera de influenta a otomanilor. Regimul dominatiei otomane cuprindea, pe langa plata tributului un lung si variat sir de prestatiuni deosebite, atat prin natura cat si prin beneficiarii lor. Haraciul a fost principala obligatie a Tarii Romanesti si Moldovei. Haraciul Tarii Romanesti porneste de la aproximativ 10.000 de galbeni in sec. XV pentru ca apoi, in sec. XVI sa creasca vertiginos si astfel, la 1524 ajunge la 24.000 de galbeni, in 1567 la cca. 65.000 de galbeni si, probabil, la 155.000 in 1593. Acesta este punctul maxim atins de haraciul Tarii Romanesti in tot cursul vremii cat a fost platit. Haraciul Moldovei porneste in 1456 de la 2.000, in 1527 ajunge la 10.000 de galbeni, iar in 1593 ajunge la 65.000 de galbeni. Alaturi de plata haraciului , obligatie de stat cu caracter de stricta periodicitate , se impun si contributii banesti extraordinare mergînd tot in folosul Imperiului si determinate de nevoile lui militare.Peschesurile la fel de vechi ca si haraciul sunt daruri in bani si natura fata de sultan si fata de un grup tot mai larg de dregatori otomani. Stiri sigure din a doua jumatate a sec. XVI arata constant ca valoarea peschesurilor este egala cu cea a haraciului. Treptat, ocuparea tronurilor in Moldova si Tara Romaneasca se va face prin cumpararea acestora in urma unui adevarat mezat. Petru Rares platea aproape 150.000 de galbeni pentru cumpararea tronului, iar Petru Cercel platea 1.160.000 de galbeni. In perioada 1581 - 1590, cheltuielile anuale ale Tarii Romanesti fata de Poarta se ridicau la 650.000 de galbeni, suma reprezentand valoarea a 1275 de sate, calculata la pretul mediu de vînzare a satelor din acea vreme. Alaturi de aceste enorme plati in bani trebuie sa adaugam prestatiile in natura si in munca precum si prejudiciile izvorate din comertul de monopol. Un document din 1587 arata ca domnul Moldovei Petru Schiopul trimitea 3.000 de care si 15.000 de salahori pentru a ridica, pe cheltuiala sa, cetatea Oceakov distrusa de cazaci. Un raport din aceasta vreme al raguzanului Ioan de Marini Poli vorbeste de asemenea despre granele fara de numar, animale si alte provizii care se iau in fiecare an de catre turci._________________________________________(1)-Neagu Djuvara, „O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri” , Editia a IV-a , Editura Humanitas, Bucuresti, 2002, pag 75-76.

3

Monopolul comercial

Legaturile comerciale cu lumea turceasca, anterioare epocii de aservire si dezvoltandu-se paralel cu intensificarea relatiilor politice, se transformau in insasi esenta lor, tocmai o consecinta a subordonarii celor doua tari. Extinsa asupra principalelor produse ale economiilor celor doua tari si putand merge pana la interdictia totala a exportului în alte directii decat aceea a Imperiului, monopolul comercial al Portii se realiza pe mai multe cai.Mai intai sunt livrarile prin intermediul statului, care face oficiul de colector. Sunt trimise, la cererea sultanului, importante cantitati de cereale, cai si oi.A doua cale era aceea prin care statul avea doar misiunea de a organiza si supraveghea transporturile care erau insotite de stapanii produselor ce urmau sa fie vandute. Cea de-a treia modalitate, care va cunoaste si cea mai larga folosire, este aceea a cumpararii directe de la producator, cu concursul statului de catre negustorii veniti din Imperiu. Numeroase documente ale sec. XVI si XVII mentioneaza ca Moldova, Tara Romaneasca si Transilvania erau „trei mari, bogate si vesnice camari care aduc provizii Constantinopolului: grane de tot felul, animale, branzeturi, unt, miere si fructe de vara si iarna”. „Chelarul imparatiei” se vor numi Tarile Romane in mod oficial abia într-o epoca mai tarzie; in realitate, insa, ele sunt acest chelar inca din a doua jumatate a sec. XVI. Regimul economic al dominatiei otomane, asa cum se constituie el in a doua jumatate a sec. XVI, are o importanta deosebita pentru dezvoltarea ulterioara a societatii romanesti. Rolul sau este unul negativ, de franare a dezvoltarii economice a Tarilor Romane. O analiza atenta a comertului romano-otoman arata ca Tarile Romane, desi beneficiau de o piata importanta si sigura pentru produsele lor, aveau pierderi din cauza preturilor mai mici impuse de negustorii turci. Desi, in anumite perioade, exportul românesc a inregistrat beneficii, ele nu s-au investit in economia româneasca, deoarece s-au intors in capitala otomana sub forma contributiilor financiare anuale sau trienale impuse Moldovei si Tarii Romanesti. Transilvania, care a avut obligatii financiare catre Poarta mult mai reduse decat Moldova si Tara Romaneasca, mentinandu-si legaturile economice cu Europa Centrala, a avut mai putin de suferit de pe urma intrarii economiei sale in orbita celei otomane.

Regimul turco-fanariot

Dupa Dimitrie Cantemir (1711) in Moldova si Serban Cantacuzino (1716) in Tara Romaneasca, Imperiul Otoman instaureaza un nou regim politic, cunoscut sub numele de regimul turco-fanariot, care a durat pana in 1821.

Pe plan politic si economic perioada noului regim înseamna un nou regres. Domnii sunt numiti direct de la Istanbul. Cresc cuantumul si numarul contributiilor, prestatiilor si darurilor catre puterea suzerana si feluritii ei domnitori. Pierderile teritoriale se succed: Poarta transforma Hotinul in raia (1713), cedeaza Austriei nordul Moldovei (1775), iar Rusiei partea de rasarit dintre Prut si Nistru (1812). Temporar (1718-1739) si Oltenia este anexata de austrieci.

Aparatori fideli ai intereselor otomane, domnii fanarioti promoveaza o politica de spoliere a resurselor economice ale Principatelor, axandu-se pe o fiscalitate extrem de ridicata, ce dezorganizeaza finantele si nu permite acumularea de capital in pofida facilitatilor comerciale detinute de Principate în 1774. Cele mai cunoscute reforme promovate de domnii fanarioti in sec. XVIII au fost cele ale lui Constantin Mavrocordat si au vizat administratia (hotarandu-se ca functionarii sa primeasca leafa de la stat), finantele (prin unificarea darilor intr-un impozit unic platit de contribuabil in patru transe

4

pe an) si justitia (prin crearea unor instante in judete si tinuturi). In plan social reforma promovata de Constantin Mavrocordat a acordat taranilor dreptul de a se rascumpara din starea de serbie, platind boierului 10 taleri de persoana. Deoarece libertatea nu a fost insotita de improprietarirea taranului cu pamant, iar orasul slab dezvoltat economic nu solicita mana de lucru, reforma nu a modernizat economia in directia urbanizarii, limitandu-se in a-l transforma pe taran din serb în clacas. Reforme economice si juridice cu efecte in plan economic au mai promovat Alexandru Ipsilanti, Alexandru Moruzzi si Ion Caragea. Dupa pacea de la Kuciuk-Kainargi, comertul romanesc reintra in circuitul international, productia de cereale se mareste prin marirea suprafetelor cultivate, dar cresc si obligatiile in munca ale clacasilor, ca si tendinta marii boierimi de a deposeda de pamant taranimea libera. Marind productia agricola prin mijloace extinse si nesprijinind politica unor domni precum Grigore III Ghica de infiintare de manufacturi, marea boierime isi arata limitele in privinta promovarii economiei moderne. In Principatele Romane modernizarea a fost promovata de boierimea mica si mijlocie, care era lipsita de putere politica si avea mijloace materiale, indeosebi financiare, limitate.

Economia Transilvaniei si Banatului in sec. XVIII

Ocupata de habsburgi in 1691 si recunoscuta de Imperiul Otoman in 1699, provincia romaneasca intracarpatica cunoaste un proces de dezvoltare economica, indeosebi dupa ce Maria Tereza pierde Silezia. Statul austriac transforma in 1715 zona muntilor Apuseni in domeniu de stat, anuland unele privilegii ale localnicilor si marindu-le dijma in munca.

Agricultura continua sa reprezinte principala ramura economica, pamantul fiind lucrat prin intermediul taranilor iobagi si al jelerilor. Cerealele transilvanene sunt apreciate atat pe piata Imperiului, cat si in strainatate. Comertul, mai ales cel extern, continua sa fie un sector important, a carui pondere în Europa Centrala este in crestere. Schimburile comerciale cu Principatele se mentin la cote ridicate, iar prosperitatea companiilor comerciale din Brasov si Sibiu demonstreaza cu prisosinta acest fapt. Transilvania si Banatul au cunoscut mult mai devreme efectele pozitive ale procesului de modernizare in plan economic in comparatie cu Moldova si Tara Romaneasca. In Banat, administratia austriaca a promovat ample lucrari de imbunatatiri funciare, reducand zonele mlastinoase, a marit populatia prin colonizari, a exploatat intens bogatiile subsolului, a dezvoltat agricultura, unde au fost introduse noi culturi (tutun, orez, porumb). Dezvoltarea metalurgiei a condus in 1769 la aparitia la Resita a primelor ateliere metalurgice, dupa ce, in 1754, la Toplita se infiintase un cuptor de prelucrat minereu de fier.

Regimul dominatiei otomane in Tarile Romane s-a instaurat in mod treptat, in diferite grade, de la o tara la alta, din a doua jumatate a secolului al XVI-lea. El a constat intr-o accentuare a dependentei tarilor noastre fata de Poarta. Aceasta se angajeaza, pe baza de tratate, sa le respecte autonomia de conducere interna, structurile administrativ-politice, frontierele, principiul alegerii domnilor de către tara. Cu toate acestea, Poarta a incercat in permanenta sa nu-si respecte angajamentele, ceea ce a mentinut o atmosfera continua de tensiune intre ea si Tarile Romane.

La inceputul secolului al XVII-lea, ca urmare a luptei antiotomane victorioase din timpul lui Mihai Viteazul, constatam o dominatie otomana mai mult formala, Poarta nepercepand uneori obligatiile banesti ale Tarilor Romane sau chiar acordandu-le subventii.

In a doua jumatate a secolului al XVII-lea si la inceputul celui urmator asistam la o nouă agravare a obligatiilor romanesti fata de Poarta.

5

Cu toate acestea, Transilvania, Moldova şi Tara Romaneasca si-au mentinut autonomia, mai putin in unele zone geografice periferice - transformate în pasalacuri (Timisoara si Oradea) sau raiale (Turnu, Giurgiu, Braila, Chilia, Cetatea Alba, Bender). Pe de alta parte, remarcam o mai intensa dominatie asupra Moldovei şi Tarii Romanesti, mai apropiate geopolitic de Istanbul, în timp ce Transilvania a beneficiat de un regim de exploatare mai moderat, fiind la periferia Imperiului, care nu dorea să o impinga in “bratele” habsburgilor.

Oscilatiile pe care le inregistram in intensitatea de manifestare a dominatiei otomane pe parcursul celor doua sec.(mijlocul sec. XVI - inceputul sec. XVIII) se explica prin evolutia situatiei interne si externe a imperiului Otoman, confruntat cu o profunda si continua criza social-economica si prin desele campanii razboinice care necesitau fonduri banesti, produse alimentare si materiale strategico-militare tot mai mari.

Aspectul economic al raporturilor dintre Poarta si Tarile Romane a fost concretizat in numeroase obligaţii materiale. Acestea erau:

haraciul (tributul) reprezenta principala obligatie a tarilor vasale; considerat de acestea ca modalitate de rascumparare a pacii, iar de Poarta ca o dare pentru intreg pamantul. Cuantumul acestuia a evoluat astfel:

- la sfarsitul sec.XVI era de 15500 galbeni dati de Tara Romaneasca,6500 galbeni dati de Moldova,15000 galbeni dati de Transilvania;

- la inceputul sec.XVII era de 40000 galbeni dati de Tara Romaneasca,35000 galbeni dati de Moldova,10000 galbeni dati de Transilvania;

- la inceputul sec.XVIII era de 120000 taleri dati de Tara Romaneasca si aproximativ 74000 de taleri deti de Moldova.Transilvania a trecut sub stapanire habsburgica si nu a mai platit de acum tribut Portii;

peschesurile anuale reprezentau aproximativ 25-30% din tribut în Tara Romanească, fiind mai mari decat tributul în Transilvania şi Moldova;

peschesurile ocazionale pretinse de Poarta cu diferite prilejuri si care depaseau cu mult valoarea tributului;

obligatiile de cumparare a tronului domnesc;

mucarerul mare si mucarerul mic introduse in a doua jumatate a secolului XVII, reprezentand plata pentru confirmarea anuala si trienala a domniei de catre Poarta;

prestatiile in natura si munca, ce au avut o tendinta de crestere,datorita razboaielor in care era implicata Poarta. Aceste prestatii constau in: animale, piei, ceara,miere, cereale, fructe; munca la cetatile turcesti, transport de furaje, materiale de razboi etc. Pe aceasta cale erau sustrasi din productia agricola mii de oameni si animale cu efectele negative inerente.

In timp de peste 4 secole, romanii au platit tribut imperiilor straine aproximativ 4 miliarde de lei-aur, echivalentul a aproximativ 1200 tone de aur.

Domniile fanariote au limitat autonomia politica a Principatelor datorita faptului ca domnii erau de acum numiti de Poarta (din 1711 in Moldova, din 1716 in Tara Romaneasca). Politica era centralizatoare si de accentuare a dependentei economice si politice fata de Poarta. S-a intarziat astfel mersul societatii romanesti spre modernizare

6

(acumularile de capital luau drumul Portii in loc de a fi investite in manufacturi, regimul capitulatiilor, anula o posibila politica protectionista, se simtea lipsa unei monede nationale, exista un adevarat haos monetar, o insecuritate a investitiilor, a averilor si persoanelor).

A avut loc o stagnare a evolutiei economice care a accentuat decalajul dintre Tara Romaneasca si Moldova pe de o parte, Transilvania si Banat pe de alta parte. Totusi trebuie remarcat ca Tarile Romane si-au pastrat fiinta de stat, ca nu au fost transformate in pasalacuri. Situatia s-a datorat faptului ca otomanii au inteles ca pretentiile lor pot fi mai bine satisfacute prin intermediul institutiilor Tarilor Romane decat prin intermediul propriei lor administratii, de sorginte feudalo-militara, ineficienta si adesea cu tendinte centrifuge in raport cu autoritatea puterii centrale.

Dobrogea si raialele turcesti de pe malul stang al Dunarii s-au aflat intr-o situatie si mai grea, fiind incadrate in pasalacul de Silistra. Astfel le-a fost anulata orice autonomie politica. Populatia romana a fost supusa unei grele exploatari atat din partea fiscului otoman cat si a feudalilor turci si ienicerilor asezati la sate. Raialele au devenit centre puternic fortificate, cu garnizoane turcesti numeroase care isi asigurau existenta din munca taranilor romani.

Transilvania a devenit provincie habsburgica în urma pacii de la Karlovitz (1699) cu otomanii si a pacii de la Satu Mare (1711) care a pus capat revoltei nobilimii locale. Habsburgii au practicat o politica de ingradire a autonomiei Principatului, de impunere a unei conduceri centralizate de la Viena. Viena a dus o politica mercantilista cu fiscalitate mare si exploatarea la maximum a resurselor locale. Romanii transilvaneni au fost franati in eforturile lor de afirmare.

In pofida stapanirilor straine, au aparut premisele istorice care au dus spre constituirea natiunii romane moderne.

Dezvoltarea economica pe coordonate comune - realizata nu numai sub presiunea procesului spontan de gravitatie (unele spre altele) a provinciilor romanesti, ci si ca urmare a actiunii constiente, active si permanente a oamenilor - a conturat ferm existenta unei piete nationale. In cuprinsul acesteia s-au strans si alte legaturi: culturale si revolutionare.

Noul secol care a urmat, secolul XIX, a reliefat nu numai stadiul de dezvoltare si necesitatea transformarii societatii romanesti, dar si masura in care natiunea romana era pregatita sa isi ia soarta in propriile sale maini.

Dominatia a reprezentat o frana in calea promovarii si difuzarii unor forme superioare de tehnologie, de productie si schimb, a unor deprinderi si comportamente economice avansate, specifice capitalismului. Ingreunarea comunicatiei normale cu Europa vestica, aflata in plin proces de transformare si modernizare, a avut consecinte negative in ce priveste asimilarea de catre tarile romane a unor tehnologii de productie

7

industriala si agricola, asimilarea de cunostinte economice, forme si metode superioare de organizare economica.

Stapanirea straina a dus la semiizolarea tarilor romanede marile fluxuri economice ale Europei (vest-est, nord-sud), cu urmari dintre cele mai grave si indelungate asupra fortelor productive autohtone.

Interdictiile otomane au impiedicat accesul economiei romanesti la comertul continental, la avantajele participarii la diviziunea internationala a muncii. Marea Neagra, in mod natural poarta de acces a tarilor romane catre pietele si resursele din Orientul Apropiat si sudul Europei, a fost pentru cateva secole un lac turcesc semiinchis.

Initiativele, inovatiile tehnice romanesti nu s-au putut realiza din cauza climatului instituit de stapanirile straine si inapoierea economica.

Ingerinta continua in administratia interna si in economie prin impunerea unor masuri de politica economica,interdictia de a bate moneda romaneasca, prohibirea la export a unor produse, fixarea cursului monetar, plasarea de moneda deteriorata pe piata, afaceri oneroase etc., au afectat bunul mers al economiei.

Dupa instaurarea domniilor fanariote, tarile romane au devenit principalul teren de confruntare dintre imperiile vecine. Intre 1711 si 1829, Principatele au fost ocupate timp de 25 de ani de armatele statelor beligerante. In aceasta perioada au avut loc sapte razboaie (1711, 1716-1718, 1736-1739, 1768-1774, 1787-1792, 1806-1812, 1828-1829) care au provocat insemnate distrugeri, impiedicand astfel dezvoltarea economica normala.

BIBLIOGRAFIE

8

*** “Istoria economiei nationale a Romaniei”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997

Axenciuc, V. “Introducere in istoria economica a Romaniei”, Editura Fundatiei “Romania de Maine”, Bucuresti, 1995

Constantinescu, N.N. “Istoria economica a Romaniei”, Editura Economica, Bucuresti, 1997

Djuvara, N. “O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri”, Editia a IV-a, Editura Humanitas, Bucuresti, 2002

Irimiea, M. “Istoria economiei nationale”, Editura Universitatii din Ploiesti, Ploiesti, 2005

Muresan, M., Muresan, D. “Istoria economiei”, Editura Economica, Bucuresti, 1998

9