dinamica mediului de securitate noiembrie 2015 · capitolul 1 atacurile teroriste de la paris ......
TRANSCRIPT
UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE „CAROL I”
Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate
DINAMICA MEDIULUI DE SECURITATE
- NOIEMBRIE 2015 –
ATACURILE TERORISTE DE LA PARIS Art. 42(7) - TRATATUL DE LA LISABONA şi Art. 5 - TRATATUL DE LA WASHINGTON CRIZA EUROPEANĂ A REFUGIAŢILOR
CUPRINS
Capitolul 1 Atacurile teroriste de la Paris ........................................................................ Mirela ATANASIU
3
Capitolul 2 Articolul 42 (7) din Tratatul de la Lisabona şi articolul 5 din Tratatul de la Washington în lumina evoluţiilor recente ale securităţii europene ................................................................................... Cristina BOGZEANU
12
Capitolul 3 Evoluţia fenomenului migraţiei în Europa ................................................... Alexandra SARCINSCHI
21
1
Materialul este supus legii copyright. Toate drepturile sunt rezervate Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, indiferent dacă se are în vedere întregul material sau o parte a acestuia, în special drepturile privind traducerea, retipărirea, reutilizarea ilustraţiilor, citatele, difuzarea prin mass-media, reproducerea pe microfilme sau orice alt mod şi stocarea în baze de date. Sunt autorizate orice reproduceri, fără perceperea taxelor aferente, dacă este precizată sursa.
Studiile incluse în acest material vor fi publicate în paginile revistei Impact Strategic.
2
Capitolul 1
ATACURILE TERORISTE DE LA PARIS Mirela ATANASIU
Franţa s-a dovedit a fi extrem de vulnerabilă în faţa terorismului în special în acest an în
care cele mai multe atacuri în lumea occidentală s-au raportat ca având loc în această ţară. Statul
francez are o istorie destul de complicată când vine vorba de terorismul politic. Nu a trecut o
generaţie care să nu simtă teroarea unor astfel de acte.
Termenul „terorism” în sine a fost inventat în urma Revoluţiei din 1789 pentru a descrie
campanie sângeroasă a guvernului împotriva revoluţionarilor1. La începutul anilor 1960, actele
teroriste erau legate de războiul algerian de independenţă. Frontul Algerian de Eliberare
Naţională a iniţiat atacuri armate pe teritoriul francez asupra poliţiei, oficialilor şi a civililor
francezi. În anii `70 - `80, radicali de stânga precum Action Directe2 au comis atacuri violente în
Paris.
Terorismul islamist a renăscut în Paris în anii `90, în contextul războiului civil din
Algeria. Groupe Islamique Armée (GIA) a comis atacuri pe teritoriul francez pentru a impulsiona
campania politică şi a pedepsi Franţa pentru trecutul său imperial.
Acest tip de terorism a devenit şi mai fervent după momentul 9/11 din 2001 din SUA, iar
agenda politică a radicalilor a devenit din ce în ce mai difuză. Acest fapt se observă comparând
scopurile politice ale Al Qaeda şi ale Statului Islamic (SI). Pe când Al Qaeda îşi constituise
scopuri precise precum retragerea forţelor americane din Arabia Saudită sau schimbarea
regimului politic în statele Golfului Persic sau ale Orientului Mijlociu3 de exemplu, în 2014, IS
îşi propune scopuri utopice precum cel declarat de Abu Muhammad al-Adnani care îndeamnă la
uciderea tuturor necredincioşilor indiferent dacă sunt americani sau europeni „mai ales a celor
francezi care sunt duşmănoşi şi murdari”4, dar şi a necredincioşilor australieni sau canadieni,
inclusiv uciderea cetăţenilor ţărilor care au intrat în coaliţia împotriva SI. Aşadar, ideologia lor
1 Terrorist violence has a long history in France, 8 ianuarie 2015, disponibil online la: http://www.historytoday.com/ chris-millington/terrorism-france, accesat la 26.11.2015. 2 Chronique des actes terroristes d’Action Directe, disponibil online la: http://le.raid.free.fr/action-direct.htm, accesat la 26.11.2015. 3 The Erik Castren Institute of International Law and Human Rights, Indirect Responsibility for Terrorist Acts. Redefinition of the Concept of Terrorism Beyond Violent Acts, Martinus Nijhoff Publishers, Leiden, the Netherlands, 2010, p. xxx. 4 Abu Muhammad al-Adnani, Indeed Your Lord Is Ever Watchful, 22 September 2014, disponibil online la: https://pietervanostaeyen.wordpress.com/2014/09/25/abu-muhammad-al-adnani-ash-shami-indeed-your-lord-is-ever-watchful, accesat la 02.12.2015.
3
împarte lumea în două, a „credincioşilor” şi a „necredincioşilor”, iar toţi cei „necredincioşi”
trebuie suprimaţi indiferent de mijloacele folosite.
Cu predilecţie în ultimii doi ani, auto-proclamatul Stat Islamic (IS) s-a ridicat
împrumutând tactici de la naziştii germani şi Al Qaeda. Astfel, în ianuarie 2015, trupele kurde au
lansat un atac care a pătruns liniile Statului Islamic din nordul Irakului. În răspuns, grupul
jihadist a trimis 14 cisterne armate şi umplute cu explozibil pentru a lansa un contra-atac.
Această acţiune, care a fost deturnată de la distanţă cu ajutorul aviaţiei şi forţelor terestre de către
coaliţia condusă de americani, a demonstrat măsura spiritului de sacrificiu până la executarea de
măsuri tactice suicidale5. Aşadar, ei consideră că cea mai bună apărare este contra-atacul. O altă
tactică utilizată de luptătorii IS este aceea denumită de occidentali „insurgenţă comutată”,
caracterizată de faptul că radicaliştii locuiesc în satele din jurul unei zone urbane dar „fac
naveta” în fiecare zi contribuind la luptele ce se desfăşoară în teatrul de război urban. Aceste
două tactici erau caracteristice nazismului.
Pe de altă parte, recent, IS şi-a schimbat tactica operaţională preluând modalităţi de
acţiune din manualul de luptă al Al Qaeda, de exemplu: detaşarea unor locotenenţi de încredere
pentru a pregăti acţiuni de amploare coordonate împotriva Occidentului. Atacurile din Paris au
fost cea mai vizibilă manifestare a acestei noi abordări.
Acest an a surprins Parisul, în special, cu o multitudine de atacuri teroriste antisemite
executate de jihadişti rezultând un total de 146 morţi6. Printre acestea au fost atacul armat asupra
sediului revistei satirice „Charlie Hebdo” în Paris7, focurile de armă asupra unei magazin
evreiesc din Paris8, şi cele mai de ecou, cele din 13 noiembrie 2015, când au avut loc o serie de
acţiuni coordonate în diferite locuri din Paris. Atacurile au avut coordonate în valuri şi metodele
utilizate au fost diverse.
În primul val, doi sinucigaşi şi-au detonat explozibilul în apropiere de Stade de France9,
unde avea loc un meci de fotbal Franţa – Germania, la care asistau 80.000 spectatori şi
preşedintele francez Francois Hollande. Prima explozie a avut loc la intrarea D în stadion, a doua
5 Robert Beckhusen, This Is Scary�—�Islamic State’s Tactics Are Really Similar to Nazi Germany’s. The jihadi group is obsessed with attacking even when it’s losing, 3 mai 2015, disponibil online la: https://medium.com/war-is-boring/this-is-scary-islamic-state-s-tactics-are-really-similar-to-nazi-germany-be13d868b7b0#.7csly26sf, accesat la 01.12.2015. 6 Terror attacks and arrests in Western Europe, 16 noiembrie 2015, disponibil online la: http://www.economist.com/ blogs/graphicdetail/2015/11/daily-chart-10, accesat la 26.11.2015. 7 Dan Bilefsky, Maïa de la Baume, Terrorists Strike Charlie Hebdo Newspaper in Paris, Leaving 12 Dead, 7 ianuarie 2015, disponibil online la: http://www.nytimes.com/2015/01/08/world/europe/charlie-hebdo-paris-shooting.html?_r=0, accesat la 25.11.2015. 8 Detalii la: 4 dead as French forces storm kosher supermarket, kill gunman; Charlie Hebdo terrorist brothers also killed, 9 ianuarie 2015, disponibil online la: http://www.timesofisrael.com/terror-onslaught-in-paris/, accesat la 25.11.2015. 9 Stadionul naţional al Franţei situat la nord de Paris, în comuna Saint-Denis. Capacitatea sa de locuri de 81.338 fiind al cincilea cel mai mare stadion din Europa. Vezi: http://www.stadefrance.com/fr/le-stade/histoire-valeurs.
4
la intrarea H10. Unul dintre atacatori Ahmed Almuhamed avea paşaport sirian şi venise prin
Grecia în Franţa ca imigrant11, cel de-al doilea, Bilal Hadfi în vârstă de 20 ani se vehiculează că
a luptat alături de ISIS în Siria12. O singură victimă a fost înregistrată în afară de atacatori.
În paralel, un alt grup de terorişti a deschis focul cu arme automate asupra unor
restaurante şi terase din zonele Bichat, Charonne şi Bataclan, situate în centrul Parisului. Astfel,
persoane înarmate plasate într-un autovehicul au deschis din mers focul cu puşti Kalaşnikov
asupra unui restaurant cambodgian13 şi asupra barului „Le Carrilon” înregistrându-se 15
victime14. A urmat un alt atac asupra unei pizzerii „Cosa Nostra” şi a barului „Belle Equipe”
efectuat de aceeaşi echipă de terorişti motorizată ucigând cel puţin 24 persoane. Ulterior,
atacatorii au fugit.
Ibrahim Abdeslam în vârstă de 31 ani a declanşat vesta cu explozibil în faţa cafenelei
„Comptoir Voltaire” pe Bulevardul Voltaire şi aproape de teatru Bataclan.
Al treilea grup de persoane înarmate printre care Ismaël Omar Mostefaï şi Samy
Amimour au pătruns în sala de concerte din Bataclan şi au ucis zeci de persoane luând ostatice
alte câteva sute15. Apoi, doi dintre ei s-au aruncat în aer şi unul a fost ucis de poliţia franceză16.
S-a văzut ulterior, că cel puţin unul dintre terorişti a fost un parizian care a fost pe o listă de
supraveghere timp de cinci ani, dar nu a fost suficient de atent monitorizat pentru a fi oprit
înainte de a luat parte la atacul criminal. Ultimul atac a avut loc la 300 m de „Stade de France”
lângă un „Mc Donalds” şi a fost efectuat de Ibrahim Abdeslam, un cetăţean francez ce locuia în
Belgia, care a detonat o vestă cu explozibil.
La Bataclan, în momentul declanşării atacului armat, atentatorii au strigat „Francois
Hollande nu trebuia să intervină în Siria!”. Ulterior, reprezentanţi ai grupului terorist Statul
Islamic au confirmat că atacurile simultane din Paris au fost un răspuns la loviturile aeriene
10 http://www.dailymail.co.uk/news/article-3319244/Video-reveals-horrific-moment-terrorists-opened-fire-crowd-music-fans-Bataclan-killing-89-people-shows-musician-hiding-drums-escape.html 11 Inside the theatre of terror: First picture from inside Bataclan shows aftermath of Jihadi attack as video emerges of the moment gunmen opened fire and terrified musician hid behind his drums, 16 noiembrie 2015, disponibil online la: http://www.dailymail.co.uk/news/article-3319244/Video-reveals-horrific-moment-terrorists-opened-fire-crowd-music-fans-Bataclan-killing-89-people-shows-musician-hiding-drums-escape.html, accesat la 02.12.2015. 12 Inside the theatre of terror: First picture from inside Bataclan shows aftermath of Jihadi attack as video emerges of the moment gunmen opened fire and terrified musician hid behind his drums, 15 noiembrie 2015, disponibil online la: http://www.dailymail.co.uk/news/article-3319244/Video-reveals-horrific-moment-terrorists-opened-fire-crowd-music-fans-Bataclan-killing-89-people-shows-musician-hiding-drums-escape.html, accesat la 02.12.2015. 13 In Paris, a Cambodian Restaurant Caught in the Attack, disponibil online la: http://www.voacambodia.com/content/in-paris-a-cambodian-restuarant-caugh-in-the-attack/3060243.html 14 http://www.dailymail.co.uk/news/article-3319244/Video-reveals-horrific-moment-terrorists-opened-fire-crowd-music-fans-Bataclan-killing-89-people-shows-musician-hiding-drums-escape.html 15 Cronologie: Principalele atacuri teroriste comise în Franţa în ultimii ani, 14 noiembrie 2015, disponibil online la: http://www.mediafax.ro/externe/cronologie-principalele-atacuri-teroriste-comise-in-franta-in-ultimii-ani-14885882, accesat la 25.11.2015. 16 The Expanding Web of Connections Among the Paris Attackers, 26 noiembrie 2015, disponibil online la: http://www.nytimes.com/interactive/2015/11/15/world/europe/manhunt-for-paris-attackers.html, accesat la 03.12.2015.
5
împotriva luptătorilor SI. Într-un mesaj video, un reprezentant al SI arăta că „Franţa şi
susţinătorii săi vor rămâne o prioritate în lista ţintelor Statului islamic”17. În aceeaşi notă, apare
şi un mesaj de pe Youtube18, care numeşte coaliţia antiteroristă ca fiind „Coaliţia diavolului”
constituită din „infideli”, incluzând 60 de state în această listă printre care şi unele care nu au
acordat sprijin financiar, militar sau informatic împotriva terorismului precum: Republica
Moldova, Cehia, Polonia, Ucraina, Lituania. Nu este de neglijat faptul că printre aceste state este
enumerată şi România.
De fapt, atacurile de la Paris au fost atacuri asupra unor elemente ale culturii occidentale
precum fotbalul, muzica, gastronomia, arta şi tipul de consumerism în care fiecare dintre
occidentali se recunoaşte. Oameni din 19 de naţiuni au murit în aceste atacuri, unii fiind
musulmani francezi sau străini.
După instaurarea stării de urgenţă în urma atentatelor de la Paris soldate cu 130 de morţi
şi peste 350 de răniţi, Poliţia franceză a efectuat 1.233 de percheziţii, care au dus la arestarea a
165 de persoane şi la confiscarea a 230 de arme19. Ceea ce este cu adevărat îngrijorător este
faptul că în atacurile teroriste din Franţa au fost implicaţi cel puţin 5 cetăţeni francezi20, ceea ce
indică faptul că radicalizarea propriilor cetăţeni este unul cele mai mari ameninţări la adresa
securităţii Franţei. De fapt, considerăm că acestea au ca sursă şi tensiunile vechi de natură etnică
din acest stat. Numai că temerea este că toate statele care au o componenţă etnică neomogenă pot
întâmpina, la un moment dat, aceeaşi problemă.
Controale inopinate au avut loc peste tot în Franţa, inclusiv Calais, Grenoble, Lyon şi
Toulouse. Cinci persoane au fost arestate în timpul a 150 raiduri şi un lansator de rachete a fost
confiscat. Ulterior, a început căutarea celui considerat ca fiind organizatorul atacului în persoana
lui Abaaoud Abdelhamid de 27 ani din Belgia care a trăit în cartierul Molenbeek din Bruxelles.
Se presupunea că s-a mutat în Siria şi de acolo a pus la cale atacul. El este suspectat că a fost
liderul unei sucursale din Statul Islamic în Siria numit Katibat al-Libi Battar al, care îşi are
originile în Libia. Numele lui a mai fost legat de o serie de alte comploturi în 2015, inclusiv unul
dejucat în ianuarie în estul Belgia, în care doi dintre acoliţii săi au murit, un al complot în luna
17 World mourns, shows solidarity, tightens security after Paris attacks, 14 noiembrie 2015, disponibil online la: http://www.euractiv.com/sections/global-europe/world-mourns-shows-solidarity-tightens-security-after-paris-attacks-319488, accesat la 25.11.2015. 18 "Islamic state" including Moldova in the number of enemies, 25 noiembrie 2015, disponibil online la: http://newsmaker.md/rus/novosti/islamskoe-gosudarstvo-vklyuchilo-moldovu-v-chislo-vragov-20119, accesat la 26.11.2015. 19 Atentate la Paris: Peste 1.200 percheziţii, soldate cu 165 de arestări şi 230 de arme confiscate, 24 noiembrie 2015, disponibil online la: http://www.agerpres.ro/externe/2015/11/24/atentate-la-paris-peste-1-200-perchezitii-soldate-cu-165-de-arestari-si-230-de-arme-confiscate-19-25-41, accesat la 25.11.2015. 20 Josh Horwitz, Heather Timmons, At least five of the Paris attack suspects were French nationals, 16 noiembrie 2015, disponibil online la: http://qz.com/550862/at-least-four-of-the-paris-attack-suspects-were-french-nationals/, accesat la 21.11.2015.
6
aprilie de atacare a unei biserici într-o suburbie din Paris şi un atac în august la bordul unui tren
de mare viteză ce circula prin Paris21. Ulterior, în presa internaţională, pe baza declaraţiilor unui
expert francez recunoscut în contra-terorism Jean-Charles Brissard22 au apărut dubii cu privire la
capacitatea acestuia de a organiza un astfel de atac. Totuşi, nu există confirmări sau infirmări a
niciuneia dintre variante, ancheta fiind încă în desfăşurare.
Ceea ce este cert, la momentul de faţă23, este că Bilal Hadfi, un alt participant la seria de
atacuri din Paris, menţinea contactul prin intermediul Facebook cu membrii filialei din care
făcea parte şi Abaaoud Abdelhamid. Ibrahim Salah şi Abdeslam, care sunt fraţi, au trăit în
vecinătatea lui Abaaoud în cartierul Molenbeek din Bruxelles, cunoscut ca un refugiu pentru
extremişti. Cel de-al cincilea atacator, Ismaël Omar Mostefaï se cunoştea cu Abaaoud. De
asemenea, Hasna Aitboulahcen, verişoara lui Abaaoud şi Jawad Bendaoud sunt suspectaţi că l-a
ajutat pe Abaaoud să găsească după atacuri o locuinţă într-o suburbie din Paris24. Din cei
suspectaţi ca fiind implicaţi în atac, doi sunt încă în libertate - Salah Abdelslam care a închiriat
vehiculul Volkswagen Polo cu care teroriştii au dat atacul la sala de concerte Bataclan din Paris,
unde au fost ucise 90 de persoane şi Mohamed Abrini.
Marile oraşe europene sunt vulnerabile la atacuri teroriste, dar totuşi rezistente la acestea.
Ceea ce a făcut situaţia mult mai dificil de gestionat a fost momentul istoric sensibil pentru
întreaga Europă, al găzduirii refugiaţilor sirieni. Această criză trebuia deja gestionată şi pe acest
fundal s-au exercitat atacurile din 13 noiembrie 2015 din Franţa, ceea ce a creat un moment de
panică în viaţa comunităţii internaţionale.
Pe acest fundal, gradul de alertă cu privire la atacurile teroriste a fost ridicat la toate
statele din regiune. Franţa a fost prima care a considerat actele teroriste din 13 noiembrie ca fiind
un act de război şi a trecut la nivel ridicat de alertă teroristă declarând situaţia de urgenţă
naţională şi închizându-şi graniţele în faţa străinilor. Regatul Unit al Marii Britanii şi-a ridicat
gradul de alertă antiteroristă la nivelul „Sever”25 pentru Irlanda de Nord şi „Moderat” pentru
Marea Britanie.
21 The Expanding Web of Connections Among the Paris Attackers, 26 noiemnbrie 2015, disponibil online la: http://www.nytimes.com/interactive/2015/11/15/world/europe/manhunt-for-paris-attackers.html, accesat la 03.12.2015. 22 John Rosenthal, The Dubious “Mastermind”: Abdelhamid Abaaoud and the Paris Attacks, 2 decembrie 2015, disponibil online la: http://www.geopoliticalmonitor.com/the-dubious-mastermind-abdelhamid-abaaoud -and-the-paris-attacks/, accesat la 03.12.2015. 23 4 decembrie 2015. 24 The Expanding Web of Connections Among the Paris Attackers, disponibil online la: http://www.nytimes.com/interactive/2015/11/15/world/europe/manhunt-for-paris-attackers.html 25 Serviciul MI5 britanic arată că în conformitate cu acest nivel, un atac terorist este foarte posibil a se întâmpla. A se vedea: What is the Current National Threat Level?, pe larg la: https://www.mi5.gov.uk/home/about-us/faqs-about-mi5/what-is-the-current-national-threat-level.html, accesat la 03.12.2015.
7
După ce atacurile teroriste din Paris au fost legate de un grup de atacatori care au
organizat acţiunile din Bruxelles, autorităţile belgiene au ridicat nivelul de alertă antiteroristă la
maxim ca urmare a identificării unei „ameninţări grave şi iminente cu un atac similar precum cel
din Franţa”26. Drept urmare, s-au stabilit măsuri stricte de securitate şi s-au mobilizat forţe
militare de o amploare egalată de cele luate în cel de-al Doilea Război Mondial în această
regiune. După ce au avut loc o serie de percheziţii şi arestări ale unor persoane care au intrat în
contact cu cei care au participat la atacurile din Paris, după 4 zile de alertă maximă, autorităţile
au scăzut nivelul de alertă cu o treaptă.
La nivel de discurs politic, preşedintele francez şi prim-ministrul englez au început să
folosească referindu-se la auto-denumitul Stat Islamic cu acronimul Daesh adaptat de la numele
arab al organizaţiei (Dawlat Al-Islamiyah f'al-Irak w Belaad al-Sham), care este similar cu un alt
cuvânt arab - das - care înseamnă „a călca în picioare” sau „a strivi”, care sună peiorativ pentru
terorişti. Termenul Daesh era propus de ministrul de externe francez Laurent Fabius27 încă de
anul trecut, acesta subliniind că organizaţia este doar un promotor al terorismului, şi nu un stat,
iar „folosirea termenului de Stat Islamic estompează diferenţele dintre Islam, musulmani şi
islamişti”28.
Imediat după atacuri, comunitatea internaţională şi-a exprimat consternarea în legătură cu
acestea. Preşedintele Franţei, Francois Hollande, numea atacurile din Paris ca fiind un „act de
război”, făcând în acelaşi timp apel la unitate în Europa şi restul lumii în lupta împotriva
teroriştilor Statului Islamic. Preşedintele Obama îl numea „un atac asupra umanităţii pe
ansamblu şi împotriva valorilor universale pe care le împărtăşim”29. Preşedintele rus Vladimir
Putin a declarat că atacurile au fost „cea mai recentă mărturie a esenţei barbare a terorismului
care reprezintă o provocare pentru civilizaţia umană”30. .Prim-ministrul cambodgian Hun Sen s-a
alăturat liderilor mondiali oferind sprijinul pentru „prevenirea şi abolirea completă a tuturor
formelor de terorism împotriva umanităţii”31. Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad a denunţat
„actul sălbatic de teroare” pe care „Siria îl îndură de peste cinci ani” şi a declarat că atacurile au
26 Brussels Terror Alert Raised Amid ‘Imminent’ Threat of Attack, 21 noiembrie 2015, disponiibl online la: http://www.wsj.com/articles/belgium-lifts-terror-alert-to-highest-level-in-brussels-1448097741, accesat la 03.12.2015. 27 France says the name 'ISIS' is offensive, will call it 'Daesh' instead, 17 septembrie 2015, disponibil online la: http://theweek.com/speedreads/446139/france-says-name-isis-offensive-call-daesh-instead 28 Idem. 29 The White House, Office of the Press Secretary, Honoring the victims of the attack in Paris, France by the President of the United States of America. A Proclamation, 15 noiembrie 2015. 30 World leaders react to ‘barbaric’ Paris attacks, 15 noiembrie 2015, disponibil online la: http://www.france24.com/ en/20151114-paris-attacks-world-reactions-france-terrorism-hollande-putin-obama, accesat la 03.12.2015. 31 In Paris, a Cambodian Restaurant Caught in the Attack, disponibil online la: http://www.voacambodia.com/content/in-paris-a-cambodian-restuarant-caugh-in-the-attack/3060243.html
8
fost un rezultat al politicii franceze în Siria32. Aşadar, majoritatea oficialităţilor lumii şi-au
exprimat într-o formă sau alta consternarea pentru acest tip de acţiune pe care Robert Cooper îl
numea ca fiind o luptă în care „non-statul atacă statul”33.
Recrudescenţa atacurilor teroriste din 13 noiembrie 2015 pe care şi le-a asumat grupul
terorist auto-proclamat IS l-a determinat pe amiralul James Stavridis, fostul Comandant al
Comandamentului Suprem Aliat al NATO să declare că sunt „de nivelul celor de la 11
Septembrie 2001 executate asupra World Trade Center”34. Alte voci susţin că acest atac a fost
cel mai grav executat în Franţa de după al Doilea Război Mondial35. Grupul „Anonymous”36
constituit din experţi IT declară război IS după atacurile de la Paris. De asemenea, mega-atacul
de la Paris schimbă, pe termen scurt, natura dezbaterii internaţionale asupra viitorului Siriei.
Occidentul îşi doreşte distrugerea Statului Islamic şi răsturnarea regimului lui Assad.
Ceea ce este relevant este că acesta constituie cel mai mortal atac asupra Europei de după
atentatele cu bombă de la Madrid din 2004 care reliefează capacitatea Statului Islamic de a lovi
în inima Europei şi dificultatea monitorizării mişcărilor extremiste mobilizate de intenţii ucigaşe.
Atacurile teroriste iniţiate la Paris în 2015 reprezintă o provocare nu la adresa indivizilor,
a cetăţenilor francezi de rând, cât o modalitate de contestare a gândirii liberale occidentale
manifeste în state precum Franţa. Totuşi, reacţiile islamofobe de răspuns precum cele de după
Charlie Hebdo s-au înmulţit. Mai mult de 220 de acte anti-musulmane au fost înregistrate în
primul trimestru al anului 2015, o creştere de şase ori faţă de aceeaşi perioadă a anului
precedent37. Incidentele au inclus atacuri violente şi distrugerea de locuri de cult musulmane.
Probabil că astfel de acţiuni vor continua.
Cu siguranţă, atacurile au avut motivaţii politice. Acestea s-au petrecut cu cinci zile
înainte ca portavionul francez „Charles de Gaulle” să navigheze spre Golful Persic pentru a
întreprinde acţiuni împotriva statului islamic din Irak şi Siria. Franţa efectua atacuri aeriene în
Siria încă de la sfârşitul lunii septembrie 2015. Franţa şi-a accelerat implicarea în operaţiuni
32 World leaders react to ‘barbaric’ Paris attacks, 15 noiembrie 2015, disponibil online la: http://www.france24.com/ en/20151114-paris-attacks-world-reactions-france-terrorism-hollande-putin-obama, accesat la 03.12.2015. 33 Robert Cooper, Destrămarea naţiunilor. Ordine şi haos în secolul XXI, (trad. Sebastian Huluban), Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2007, p. 13. 34 IS attacks: 'A building crescendo' warns ex-NATO chief, 17 noiembrie 2015, disponibil online la: http://www.bbc.com/news/uk-34842391, accesat la 20.11.2015. 35 Will McCants, How the Islamic State Declared War on the World, disponibil online la: http://foreignpolicy.com/2015/ 11/16/how-the-islamic-state-declared-war-on-the-world-actual-state/, accesat la 25.11.2015. 36 Grupul de hackeri a crescut în importanţă, după o serie de atacuri cibernetice împotriva unor persoane, guverne şi organizaţii pe care nu le agreau, inclusiv PayPal, Mastercard şi Biserica Scientologică, dar şi multe altele. A se vedea pe larg: 'Anonymous' hackers declare war on Islamic State, 16 noiembrie 2015, disponibil online la: http://www.cnbc.com/ 2015/11/16/anonymous-hackers-declare-war-on-islamic-state.html, accesat la 26.11.2015. 37 "We Are Scared, We Are Grieving": Muslim Activist in Paris Condemns Attacks, Rising Islamophobia, 16 noiembrie 2015, disponibil online la: http://www.democracynow.org/2015/11/16/we_are_scared_we_are_grieving, accesat la 03.12.2015.
9
împotriva Statului Islamic din Siria şi Irak într-un moment în care teatrul de luptă sirian devine
din ce în ce mai aglomerat şi complicat.
IS a explodat pe scena mondială aparent de nicăieri, devenind cel mai spectaculos şi
misterios grup terorist. A abordat tactici, unele împrumutate, altele inventate, din dorinţa de a se
afirma: a decapitat ostatici, a distrus cu buldozerul graniţe internaţionale, a derutat armata
irakiană instruită de americani, funcţionează ca stat care cuprinde opt milioane de oameni şi un
teritoriu mai mare decât Regatul Unit al Marii Britanii, a comis genocid, a revitalizat sclavia, a
distrus monumente antice, şi şi-a convins adepţii, chiar pe unii neafiliaţi, să efectueze atacuri
teroriste în Occident în numele său. Totuşi, în ce priveşte emergenţa grupării teroriste,
considerăm că IS în sine nu prezintă încă acelaşi grad de ameninţare precum cel atins de Al-
Qaeda în anii 2000. Nu a căpătat încă acoperire globală în sensul deţinerii unei infrastructuri în
diverse state de pe continentele lumii aşa cum este cazul al-Qaeda, aşadar are o capacitate destul
de redusă de a efectua şi susţine operaţii în afara ariei în spaţiul occidental. Totuşi, datorită
ambiguităţii scopului său anti-occidental şi a valului de simpatie în creştere din partea unor
extremişti neafiliaţi acestuia stabiliţi în Vest, IS reprezintă o reală provocare la adresa securităţii
şi valorilor occidentale.
Mai mult, recentul aflux de refugiaţi în Europa, din state precum Siria evidenţiază riscul
ca grupurile jihadiste să infiltreze pe unii din membrii acestora în rândul acestora în scopul
efectuării de atacuri în Europa. Astfel, IS poate căpăta dimensiuni din ce în ce mai largi, până la
nivel global, dacă membrii acestora se organizează pe teritoriul occidental, context în care
fenomenul terorist poate căpăta amploare şi acţiunile care acum sunt iniţiate cu prioritate de către
extremişti puţin organizaţi pot fi mai bine planificate din teritoriul ţintit.
Imediat după momentul Paris, comunitatea internaţională s-a mobilizat pentru a interveni
militar şi mai în forţă. După numai câteva ore, aproximativ 10 avioane au decolat de la o bază
aeriană din Emiratele Arabe Unite şi au aruncat cel puţin 20 de bombe asupra unor obiective IS
din oraşul Raqqa38, inclusiv asupra unui centru de recrutare jihadistă. Totuşi, dacă este să ţinem
cont de analizele efectuate de RAND Corporation, până în prezent, soluţia militară nu a fost una
de succes în eliminarea grupărilor teroriste. Din studii efectuate de RAND din 1968 până în
prezent, a rezultat că organizaţiile teroriste şi-au încetat activitatea deoarece s-au raliat procesului
politic (43%) sau poliţia locală sau serviciile de informaţii şi securitate i-au arestat sau ucis
38 Paris terror attacks timeline: What happened where and when on night of terror and confusion in French capital, 15 noiembrie 2015, disponibil online la: http://www.mirror.co.uk/news/world-news/paris-terror-attacks-timeline-what-6830455, accesat la 01.12.2015.
10
membrii (40%)39. Drept pentru care considerăm că efortul contra-terorist internaţional ar trebui
să conveargă în direcţia implicării de servicii de informaţii, de securitate şi a forţelor specializate
de poliţie.
Atacurile de la Paris executate de grupul terorist auto-proclamat ISIL (Statul Islamic) au
modificat dramatic peisajul politic şi de securitate al întregii comunităţi internaţionale. Totuşi,
este posibil ca tocmai aceste atacuri să galvanizeze comunitatea internaţională în acţiunea
comună pentru a preveni ca astfel de atrocităţi să se mai repete în acest spaţiu occidental ce
promovează valorile sale - egalitate, libertate şi fraternitate.
39 Seth G. Jones, Martin C. Libicki, How Terrorist Groups End. Lessons from countering al Qa’ida, RAND Corporation, 2008, pp. xiii-xiv, disponibil online la: http://www.rand.org/content/dam/rand/pubs/monographs/2008/RAND_MG741-1.pdf, accesat la 03.12.2015.
11
Capitolul 2
ARTICOLUL 42 (7) DIN TRATATUL DE LA LISABONA ŞI
ARTICOLUL 5 DIN TRATATUL DE LA WASHINGTON ÎN LUMINA
EVOLUŢIILOR RECENTE ALE SECURITĂŢII EUROPENE
Cristina BOGZEANU
După ce a fost puternic afectată de criza economică şi financiară mondială, la un interval
relativ scurt de timp de când economia sa a început să se redreseze, Uniunea Europeană a intrat
într-o altă perioadă a crizelor manifestate, de această dată, în planul securităţii, inclusiv în plan
militar, dar şi a unei crize de credibilitate a instituţiilor europene. La finele anului 2013 începea
criza ucraineană, un şir de evenimente care au inclus o anexare teritorială în vecinătatea
apropiată a Uniunii şi care au escaladat rapid către un veritabil război în estul Ucrainei. Mai
mult, relaţiile dintre Occident şi Federaţia Rusă au intrat în cea mai gravă criză de la sfârşitul
Războiului Rece, discursurile, măsurile întreprinse, viziunile conturate în cele două părţi
amintind mult de anii de dinainte de implozia URSS. În aceste circumstanţe, era recunoscut
eşecul Politicii Europene de Vecinătate, în special al componentei Parteneriatului Estic, precum
şi al altor abordări iniţiate de UE în acest sens, cum ar fi Sinergia Mării Negre.
În perioada de apogeu a crizei ucrainene, în cursul anului 2014, un alt fenomen cu
implicaţii serioase ridica noi provocări de securitate Uniunii Europene – amplificarea fluxurilor
de migraţie dinspre Orientul Mijlociu către statele europene. În 2015, Europa era pusă în faţa
necesităţii de a gestiona un val de refugiaţi extrem de amplu, ceea ce a polarizat statele europene
în două categorii – cele care susţineau primirea acestora şi cele care îşi asumau limitele în a
primi un număr mare de refugiaţi.
Pe 13 noiembrie 2015, Franţa era scena mai multor atacuri atacuri teroriste coordonate,
soldate cu sute de morţi şi răniţi în rândul cetăţenilor francezi, reclamate de gruparea teroristă
ISIS. Presa internaţională anunţa că, printre cei care au executat atacul se numără cetăţeni
sirieni, care au pătruns pe teritoriul Europei cu valul de refugiaţi. François Hollande s-a adresat
Parlamentului pe 16 noiembrie, deschizându-şi discursul astfel: „Franţa este în război” şi
încheindu-l „terorismul nu va distruge republica, ci republica va distruge terorismului”. În acest
context, preşedintele francez a invocat articolul 42 (7) din Tratatul de la Lisabona. Articolul, a
cărui invocare este o premieră în istoria Uniunii Europene, are un conţinut similar articolului 5
din Tratatul de la Washington.
12
Art. 42 (7) din Tratatul de la Lisabona este cel prin care se introduce clauza asistenţei
mutuale. Acesta stipulează următoarele: „în cazul în care un stat membru ar face obiectul unei
agresiuni armate pe teritoriul său, celelalte state membre sunt obligate să îi acorde ajutor şi
asistenţă prin toate mijloacele de care dispun, în conformitate cu articolul 51 din Carta
Organizaţiei Naţiunilor Unite. Aceasta nu aduce atingere caracterului specific al politicii de
securitate şi apărare a anumitor state membre. Angajamentele şi cooperarea în acest domeniu
sunt conforme cu angajamentele asumate în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord,
care rămâne pentru statele membre ale acestei organizaţii fundamentul apărării lor colective şi
cadrul de punere în aplicare a acesteia”40.
Articolul 42(7) ar putea, la o primă vedere, să fie asimilat ca efecte şi relevanţă articolului
5 din Tratatul de la Washington, cel care constituie fundamentul întregii Alianţe şi conţine ideea
securităţii colective: „Părţile consimt că un atac armat asupra uneia sau mai multora dintre ele în
Europa sau America de Nord ar trebui să fie considerat un atac împotriva tuturor şi, prin urmare,
consimt că, în situaţia în care are loc un asemenea atac, fiecare dintre ele, în exerciţiul dreptului
de auto-apărare individuală sau colectivă recunoscut prin articolul 51 din Carta Organizaţiei
Naţiunilor Unite, va sprijini Partea sau Părţile atacate, întreprinzând imediat, individual sau
împreună cu alte Părţi, acţiunile pe care le consideră necesare, inclusiv utilizarea forţei armate,
pentru a restabili şi menţine securitatea în spaţiul nord-atlantic”41.
Totuşi, forţa şi efectul celor două articole citate nu este una similară, iar motivele pentru
această stare a lucrurilor se regăsesc în diferenţele dintre natura organizaţiilor în care acestea au
fost dezvoltate, în cadrul instituţional caracteristic NATO şi UE, în modul de adoptare a
deciziilor, în forţele pe care le au la dispoziţie, precum şi în semnificaţia conceptelor de
securitate stabilite astfel.
Forţa articolului 5 din Tratatul Nord-Atlantic emană, în primul rând, din natura
organizaţiei în care acesta funcţionează – o alianţă politico-militară. Articolul 5 fundamentează
raţiunea de a fi a acesteia şi principalul motiv pentru care statele care o compun au ales să adere
la Alianţă. Articolul 5 consacră principiul securităţii şi apărării colective, însuşi nucleul alianţei.
De cealaltă parte, articolul 42(7) face parte din Tratatul asupra organizării şi funcţionării
UE, o organizaţie de integrare sui-generis (inter-guvernamentală şi supra-naţională). UE a luat
naştere, iniţial, ca organizaţie de integrare în plan economic şi politic, dimensiunea de securitate
şi apărare fiind dezvoltată abia ulterior. De fapt, nici până în prezent nu putem vorbi despre
dezvoltarea completă a acestei dimensiuni. Tratatul de la Lisabona stipulează că „politica de
40 ***, Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului privind Funcţionarea Uniunii Europene, Oficiului pentru Publicaţii ale Uniunii Europene, Luxemburg, martie 2010, p. 39. 41 The North Atlantic Treaty, Washington D.C., 4 April 1949, URL: http://www.nato.int/cps/en/natolive/official_ texts_17120.htm, accesat la 25 noiembrie 2015.
13
securitate şi apărare comună include definirea treptată a unei politici de apărare comune a
Uniunii. Aceasta va conduce la o apărare comună după ce Consiliul European hotărăşte aceasta
în unanimitate”42 (s.n.). Aceasta înseamnă că, din perspectiva securităţii şi apărării, obiectivul
UE este dezvoltarea unei apărări comune, dar acest lucru rămâne în continuare un deziderat de
atins.
Dacă apărarea colectivă constituie fundamentul creării şi existenţei NATO, în cazul UE, în
ceea ce priveşte politica de apărare comună, notabilă este concentrarea asupra misiunilor de
management al crizelor în afara teritoriului Uniunii. Articolul 42(1) menţionează că PSAC
„asigură Uniunii o capacitate operaţională bazată pe mijloace civile şi militare. Uniunea poate
recurge la acestea în cadrul misiunilor în afara Uniunii pentru a asigura menţinerea păcii,
prevenirea conflictelor şi întărirea securităţii internaţionale”. Articolul 43 (1) detaliază aceste
misiuni după cum urmează: „Misiunile (...) în cadrul cărora Uniunea poate recurge la mijloace
civile şi militare, includ acţiunile comune în materie de dezarmare, misiunile umanitare şi de
evacuare, misiunile de consiliere şi de asistenţă în probleme militare, misiunile de prevenire a
conflictelor şi de menţinere a păcii, misiunile forţelor de luptă pentru gestionarea crizelor,
inclusiv misiunile de restabilire a păcii şi operaţiile de stabilizare după încetarea conflictelor.
Toate aceste misiuni pot contribui la combaterea terorismului, inclusiv prin sprijinul acordat
ţărilor terţe în combaterea terorismului pe teritoriul acestora”.
Analizând specificul, evoluţia şi eficienţa misiunilor derulate în cadrul PSAC, într-un
studiu realizat în cadrul Institutului de Studii Strategice al Uniunii Europene43, T. Tardy
conchidea că „în esenţă, PSAC se referă la răspunsul la ameninţări care nu sunt directe sau
imediate. PSAC este despre proiectarea securităţii în afara teritoriului UE, astfel încât să
contribuie la stabilizarea statelor sau regiunilor care ar putea fi sursa unei viitoare destabilizări
sau ameninţări mai directe la adresa societăţilor UE”44.
Cu toate acestea, în acest cadru, Tratatul de la Lisabona include articolul 42(7), care
fundamentează clauza asistenţei mutuale. Articolul 42(7) face parte din Titlul V al Tratatului:
Dispoziţii generale privind acţiunea externă a uniunii şi dispoziţii speciale privind politica
externă şi de securitate comună. Aşadar, este inclus într-un domeniu în care procedura de luare a
42 ***, Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului privind Funcţionarea Uniunii Europene, Oficiului pentru Publicaţii ale Uniunii Europene, Luxemburg, martie 2010, p. 38. 43 Pentru a sublinia relevanţa analizelor elaborate în acest cadru, considerăm necesară o scurtă prezentare a statutului şi specificului acestuia. Institutul de Studii Strategice al Uniunii Europene (European Union Institute for Security Studies – EUISS) se defineşte drept agenţia UE a cărei menire este analiza problemelor de politică externă, de securitate şi apărare. A fost creat în 2002, ca agenţie autonomă în cadrul Politicii Externe şi de Securitate Comună, în urma unei decizii a Consiliului European. Pentru detalii, a se vedea URL: http://www.iss.europa.eu/about-us/, accesat la 3 decembrie 2015. 44 Thierry TARDY, CSDP in Action. What contribution to international security, European Union Institute for Security Studies, Chaillot Paper no. 134, Paris, May 2015, p. 33.
14
deciziilor este una de tip interguvernamental, deciziile fiind adoptate, prin unanimitate în cadrul
Consiliului European, alcătuit din şefii de stat şi de guvern ai ţărilor membre.
Chiar şi în aceste condiţii, paragraful 7 al articolul 42 are o condiţie excepţională, decizia în
cazul activării clauzei de asistenţă mutuală nefăcându-se conform prevederilor de luare a
deciziilor aferente PSAC, obligaţiile şi rolurile statelor membre emanând din negocieri şi
acorduri încheiate la nivel bilateral între statele membre ale UE. Cu alte cuvinte, invocarea
articolului 42(7) constituie o bază pentru consultări, nu presupune adoptarea unei decizii formale
din partea Consiliului UE şi nici lansarea unei misiuni sau operaţii sub egida PSAC.
Aşadar, prin această prevedere nu este creată sau descrisă o responsabilitate pentru Uniune,
ci pentru statele care îi sunt membre. Este o prevedere tangenţială PSAC, nu una specifică.
Natura excepţională a clauzei asistenţei mutuale în cadrul Titlului V al Tratatului este
determinată de originea acesteia. Introducerea clauzei este legată de încetarea activităţii unei alte
instituţii a arhitecturii europene de securitate: Uniunea Europei Occidentale, organizaţie
internaţională şi alianţă, ale cărei atribuţii au fost transferate treptat către Politica Externă şi de
Securitate Comună. Procesul a fost definitivat odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la
Lisabona, tocmai prin introducerea clauzei asistenţei mutuale.
Faptul că introducerea clauzei asistenţei mutuale este rezultatul unei încercări de a transfera
atribuţiile Uniunii Europei Occidentale către UE face ca aceasta să aibă un caracter interpretabil,
insuficient susţinut de cadrul instituţional al Uniunii Europene. Descrierea clauzei este extrem de
similară angajamentului pe care statele şi-l asumă în cadrul unei alianţe. Sprijinul în caz de atac
constituie deopotrivă o obligaţie şi constă în „toate mijloacele de care dispun”, dar, spre
deosebire de cazul NATO, însă nu implică o coordonare la nivelul Uniunii Europene, prin
instituţii de decizie politică, prin coordonare în plan strategic sau operaţional.
O semnificaţie majoră o are şi faptul că Franţa a ales să invoce articolul 42 (7) din
Tratatul de la Lisabona, deşi, acesta cuprinde şi o altă formulă de sprijin al statelor membre ale
UE în situaţia unei crize de acest tip. Clauza de solidaritate – articolul 222(1) – este subsumată
tot încercării UE de dezvoltare a unui sistem de apărare comună. Conform acestei prevederi,
statele membre şi UE îşi vor acorda asistenţă mutuală, la cererea autorităţilor, în cazul în care un
stat membru a căzut victimă unui atac terorist sau unui dezastru natural sau antropic. Clauză are
implicaţii asupra securităţii şi apărării, însă se referă la securitate internă, creând astfel o legătură
cu implicaţii operaţionale între dimensiunea internă şi cea externă a PSAC, între dimensiunea
diplomatică şi cea de management a situaţiilor de criză din cadrul PESC şi între diferite
instrumente de acţiune aflate la dispoziţia UE.
Deşi similar din punctul de vedere al modului în care este formulat, articolul 222(1) diferă
major de articolul 42(7) – modalitatea de aplicare. Paragraful (3) al articolului 222 menţionează
15
că „modalităţile de punere în aplicare de către Uniune a prezentei clauze de solidaritate sunt
definite printr-o decizie adoptată de Consiliu, la propunerea comună a Comisiei şi a Înaltului
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate”45. Articolul 42(7) nu este
urmat de o asemenea prevedere, formularea chiar evitând referirea clară la Uniune. Clauza de
solidaritate presupune în schimb „punere în aplicare de către Uniune”, spre deosebire formularea
clauzei de asistenţă mutuală „celelalte state membre sunt obligate să îi acorde ajutor şi
asistenţă” (s.n.). Diferenţa majoră dintre cele două articole constă în faptul că articolul 222(1) –
clauza de solidaritate – ar implica Uniunea per ansamblu, organizarea şi desfăşurarea acţiunilor
în cadrul instituţional de la Bruxelles, în timp ce articolul 42(7) implică o obligaţie a statelor
membre, deci dirijată din capitala fiecărei naţiuni a UE în parte.
Mai mult, menţiunile cu privire la rolul NATO, ca fundament al apărării colective, în
cadrul unui articol prin care se instituie un principiu asemănător celui pe baza căruia
funcţionează Alianţa coroborează atât faptul că aceasta constituie cadrul în care materializarea
principiului apărării colective are loc, cât şi valoarea mai degrabă politică şi simbolică a
introducerii unui principiu similar în cadrul legal al UE.
Aşadar, putem afirma că articolul 42 (7) are implicaţii politice şi simbolice, dar nu
presupune crearea unui sistem de apărare propriu pentru UE, ci doar sporeşte gradul de
solidaritate între statele membre. Spre această concluzie nu trimite doar analiza documentelor
fundamentale, ci şi declaraţiile făcute de Paris şi Bruxelles în contextul invocării articolului
42(7) şi a răspunsului pozitiv formular în mod unanim la nivelul UE: „în primul şi în cel mai
important rând, acesta este un act politic” (Jean-Yves Le Drian, ministrul de apărare al Franţei)
„act politic şi mesaj politic” (Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri
Externe şi Politica de Securitate)46.
La nivel politic, deciziile în cadrul alianţei sunt adoptate în cadrul Consiliului Nord-
Atlantic, pe baza consensului obţinut în urma consultărilor. Planificarea şi execuţia operaţiilor
este coordonată în cadrul Comandamentului Aliat pentru Operaţii (Allied Command Operations
– ACO), a cărui menire este menţinerea integrităţii teritoriale a Alianţei, prezervarea şi/sau
restabilirea securităţii membrilor săi. ACO este alcătuit dintr-o serie de comandamente
permanente care acţionează la nivel strategic, operaţional şi tactic. Menirea structurii de
Comandă a NATO (ACO şi Comandamentul Aliat pentru Transformare – ACT) este de a asigura
capacitatea alianţei de a aborda ameninţările în cazul în care descurajarea eşuează sau în cazul în
care ar avea loc un atac asupra teritoriului Aliaţilor Europeni. Cu alte cuvinte, activarea
45 Ibidem. 46 Federica Mogherini citată de Mattew TEMPEST, „EU unanimous in agreeing French treaty-call for help after attacks”, Euractiv.com, 17 noiembrie 2015, URL: http://www.euractiv.com/sections/global-europe/eu-unanimous-agreeing-help-french-319555, accesat la 26 noiembrie 2015.
16
articolului 5 rezultă într-o acţiune coordonată la nivelul Alianţei, de către structuri special
destinate acestui scop.
Mai mult, ACO este direct legat de Structura de Forţe a NATO, alcătuită din forţe naţionale
şi multinaţionale dislocabile şi comandamente puse la dispoziţia NATO temporar sau permanent
de către statele membre.
Structuri similare se regăsesc şi în structura instituţională a UE. Comitetul Politic şi de
Securitate (COPS) are un rol central în acest context, menirea acestuia fiind de a defini şi urmări
răspunsul UE într-o situaţie de criză47. Comitetul Militar al UE (EUMC ) are rolul de a furniza
COPS consiliere şi recomandări în problemele militare. EUSM este definit drept sursa expertizei
militare în cadrul Serviciului European de Acţiune Externă, având rolul de a furniza avertizare
timpurie, evaluări ale diferitelor situaţii, planificare strategică, sisteme de informaţii şi
comunicare, dezvoltarea conceptelor, instrucţie şi educaţie şi sprijin pentru parteneriate. Cu toate
acestea însă, UE nu dispune o structură de comandă militară comparabilă cu cea a NATO. De
asemenea, dacă în ceea ce priveşte capabilităţile militare, statele membre pot angaja aceleaşi
trupe atât la nivelul NATO, cât şi la cel al UE, diferenţa majoră dintre cele două este constituită
de nivelul de dezvoltare a structurilor de comandă şi de planificare.
Cele două organizaţii au încercat să compenseze pentru insuficienta dezvoltării UE pe
această linie prin Acordurile „Berlin Plus”, care permit UE să deruleze misiuni de management
al crizelor, utilizând capacităţile şi mijloacele NATO, inclusiv capacităţile de planificare ale
Alianţei la opţiunile de comandă europene din cadrul NATO, inclusiv din perspectiva rolului
adjunctului comandantului suprem al forţelor aliate în Europa (DSACEUR).
Totuşi, toate aceste organisme sunt create pentru a opera în contextul unor măsuri de
management al crizelor derulate la nivelul UE şi ca paşi către conturarea unei politici de
securitate comune. Or, însăşi existenţa NATO a constituit unul dintre factorii care au scăderea
intereselor după cum am menţionat anterior, în ceea ce priveşte clauza asistenţei mutuale, nu se
ridică problema unei astfel de iniţiative.
În strânsă legătură cu limitele capacităţii operaţionale se află un alt factor care diferenţiază
major forţa celor două articole, un factor care ar putea fi considerat chiar o cauză a distanţei
considerabile dintre NATO şi UE în această privinţă. Este vorba despre existenţa, într-o formă
sau alta, a unei doctrine, a unei înţelegeri comune asupra modului în care Uniunea ar trebui să
răspundă ameninţărilor de securitate, inclusiv prin mijloace militare. Această problematică este
legată de o altă dezbatere axată asupra (in)existenţei unei culturi de securitate, a unei mari
strategii la nivelul UE. Modul în care Tratatul de la Lisabona descrie PSAC ridică problema unei
47 Council Decision 2001/78/CFSP of 22 January 2001 setting up the Political and Security Committee (PSC), URL: http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=URISERV%3Ar00005, accesat la 26 noiembrie 2015.
17
culturi de securitate emergente mai degrabă decât a existenţei unei mari strategii48. Natura sui
generis a UE – nici stat, nici alianţă – constituie una dintre principalele provocări şi impedimente
pentru conturarea acestei strategii.
Aşadar, dincolo de faptul că articolul 42(7) din Tratatul de la Lisabona nu implică o acţiune
coordonată şi condusă de la nivelul UE, aceasta nici nu dispune de o capacitate instituţională şi
operaţională pentru a transpune în realitate, în măsuri şi acţiuni concrete un principiu de tipul „un
atac împotriva unuia este una atac împotriva tuturor”.
În această situaţie, sprijinul poate consta în consolidarea cooperării în planul intelligence, al
consolidării graniţelor externe sau chiar în preluarea unor atribuţii asumate de către Paris în
cadrul altor operaţii.
Prevederile Tratatului referitoare la relaţia PSAC-NATO vin să întărească ideea că
Alianţa Nord-Atlantică îşi menţine rolul central în securitatea şi apărarea statelor care îi sunt
membre. Unul dintre cele mai elocvente paragrafe în acest sens este chiar cel care face referire la
clauza asistenţei mutuale.
Astfel, ultima parte a articolului 42, paragraful 7 din Tratatul de la Lisabona, care afirmă
că NATO, rămâne pentru statele care îi sunt membre „fundamentul apărării lor colective”
subliniază şi reconfirmă rolul şi importanţa NATO pentru statele sale membre, chiar dacă sunt şi
membre ale UE. Astfel, clauza asistenţei mutuale nu se suprapune şi nu afectează clauza apărării
colective a NATO, fapt ce transpare din însuşi conţinutul articolului. Mai mult, această parte a
textului articolului poate fi interpretată şi în direcţia recunoaşterii unui primat al NATO într-o
asemenea situaţie. De asemenea, includerea menţiunii cu privire la rolul fundamental al NATO
în securitatea europeană în cadrul articolului instituind clauza asistenţei mutuale coroborează
ideea că o acţiune întreprinsă în numele principiului „un atac împotriva unuia este considerat un
atac împotriva tuturor” va fi coordonată la nivelul Alianţei şi nu la cel al UE.
Pe de altă parte, invocarea clauzei asistenţei mutuale şi nu a articolului 5 presupune şi un
efort de a aborda o provocare de securitate, fără a implica în mod direct NATO şi, implicit, SUA.
Analizele precedente elaborate în cadrul Centrului de Studii Strategice de Apărare şi Securitate
au demonstrat, în ultimii ani, manifestarea unei tendinţe şi a unui efort din partea SUA de a
determina aliaţii europeni să îşi asume într-o mai mare măsură responsabilitatea pentru propria
securitate49. Respectivele argumentări au fost incluse în studii dedicate consecinţelor crizei
48 Thierry TARDY, op. cit., p. 32. 49 Exemple de astfel de analize pot fi considerate următoarele: Petre DUŢU, Alexandra SARCINSCHI, Cristina BOGZEANU, Apărarea naţională, între viziune şi realitate la început de mileniu, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2013; Stan ANTON, „Viziunea strategică a Uniunii Europene. Între tradiţie şi imperativul schimbării”, în Impact Strategic, nr. 2[47]/2013, pp. 50-58; Cristian BĂHNĂREANU, „Implicaţiile crizei economico-financiare mondiale asupra securităţii euroatlantice”, în Impact Strategic, nr. 4[49]/2013, pp. 26-
18
economice şi financiare mondiale, implicaţiilor conceptelor „smart defence” şi „pooling and
sharing” şi chiar în cele ce dezvoltau problematica dinamicii polarităţii sistemului internaţional.
Iar ocaziile în care aliaţii europeni şi-au putut sau ar fi putut să demonstreze asumarea acestui rol
nu au fost nici puţine şi nici lipsite de importanţă. Şirul de revolte populare din nordul Africii şi
Orientul Mijlociu, cunoscut generic sub numele de „primăvara arabă” şi care au culminat cu
intervenţia condusă de două puteri europene sub egida NATO în Libia, sau criza ucraineană au
constituit contexte în care statele europene au demonstrat, de cele mai multe ori, limite de a
acţiona în acest sens, mai ales, în cadrul Uniunii.
Prin urmare, invocarea articolului 42 (7) din Tratatul de la Lisabona poate constitui un
mesaj de asumare a acestei responsabilităţi şi, în egală măsură, un efort de a construi un context
favorabil pentru confirmarea relevanţei UE în planul securităţii şi apărării. Toate acestea
confirmă valoarea mai degrabă simbolică şi politică a apelului la această prevedere a Tratatului
de la Lisabona şi nu la mult mai celebrul articol 5. În aceeaşi ordine de idei, gestul Parisului
poate fi interpretat şi ca o poziţionare a Franţei în rolul de lider al UE. Alegerea de a nu invoca
articolul 5, ci clauza asistenţei mutuale care vizează statele europene, poate exercita o presiune
morală şi politică mai mare asupra acestora din urmă. Discursul lui Le Drian confirmă această
argumentare: „Franţa nu poate face totul, în Sahel, în Republica Centrafricană, în Levant şi apoi
să îţi asigure şi securitatea naţională”50; partenerii europeni pot contribui „fie prin participarea la
operaţiile Franţei în Siria sau Irak, fie prin uşurarea poverii sau prin furnizarea de sprijin Franţei
în alte operaţii”51. Formularea nu doar relevă asumarea unor limite în ceea ce priveşte
capacitatea Franţei de a acţiona în diverse teatre de operaţii, cât, mai ales, subliniază măsura în
care Parisul s-a implicat în aceste operaţii, de unde şi pârghia de presiune morală şi politică.
Deşi similare din perspectiva principiului pe care sunt fundamentate şi a modului în care
sunt formulate, clauza asistenţei mutuale (UE) şi apărarea colectivă (NATO) sunt profund
distincte în ceea ce priveşte tipul de măsuri pe care le generează. În cazul NATO, vorbim despre
determinarea unei acţiuni concrete (misiune, operaţie) condusă la nivelul alianţei. În cazul UE,
invocarea articolului 42(7) constituie o bază politică pentru acorduri bilaterale încheiate între
statul care face invocarea, pe de o parte, şi fiecare dintre statele membre ale UE.
Pornind analiza de la identificarea principalelor coordonate ale mediului european de
securitate şi luând în consideraţie valenţa politică şi simbolică a invocării de către Franţa a
articolului 42(7) ca urmare a atacurilor teroriste din 13 noiembrie 2015, putem atribui acestui
34, Mirela ATANASIU, „Crize şi conflicte contemporane susceptibile de a avea efecte complexe majore asupra mediului de securitate european. Cazul Ucrainei”, în Impact Strategic, nr. 1 [54]/2015 , pp. 24-39. 50 ***, „Le Drian Tells EU Defense Ministers: 'France Cannot Do Everything'”, Atlantic Council, 18 November 2015, URL: http://www.atlanticcouncil.org/blogs/natosource/le-drian-tells-eu-defense-ministers-france-cannot-do-everything, accesat la 4 decembrie 2015. 51 Ibidem.
19
gest trei semnificaţii majore: a) efort al Europei de a adresa o problemă de securitate fără apelul
şi implicarea directă a SUA prin NATO; b) afirmarea calităţii de lider european al Franţei; c)
efort de a da un nou impuls dezvoltării PSAC.
Prin urmare, în cazul unei evoluţii pozitive la nivelul relaţiilor dintre statele europene,
consecinţele activării articolului 42(7), deşi antrenează în primă instanţă doar efecte în plan
politic şi simbolic, ar putea consta şi într-o consolidare a solidarităţii europene, într-o perioadă în
care unitatea dintre statele membre ale UE este serios pusă sub semnul îndoielii prin criza valului
de refugiaţi din Orientul Mijlociu.
20
Capitolul 3
EVOLUŢIA FENOMENULUI MIGRAŢIEI ÎN EUROPA Alexandra SARCINSCHI
Numărul total de refugiaţi înregistrat de la începutul anului în Europa, până la sfârşitul
lunii noiembrie, este de 953.018 persoane, dintre care 891.989 au sosit pe rute maritime şi 3.563
sunt reportaţi ca dispăruţi sau decedaţi .
Criza a continuat şi în luna noiembrie 2015, însă numărul celor care au folosit ruta
maritimă a scăzut faţă de luna octombrie, ajungând la aproximativ 140.000 persoane, conform
cifrelor anunţate pe 24 noiembrie 2015 de Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi.
Principalii factori ce au determinat această reducere sunt atât climaterici, cât şi antropogeni: pe
de o parte înrăutăţirea condiţiilor meteorologice în Marea Egee şi, pe de altă parte, intensificarea
operaţiilor de combatere a traficului de persoane efectuate de autorităţile turce. Sosirea
anotimpului rece a determinat publicarea de către Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi a
unui Plan de iernare pentru criza refugiaţilor din Europa (5 noiembrie 2015) prin care se acordă
Greciei şi ţărilor balcanice afectate de criză un fond de 96,51 milioane USD pentru perioada
noiembrie 2015 - februarie 2016 . La acest fond au contribuit peste 30 de ţări (afectate sau nu de
criza refugiaţilor) organizaţii, companii şi donatori privaţi, printre care UE, Andorra, Canada,
Danemarca, Elveţia, Germania, Italia, Japonia, Olanda, Norvegia, Portugalia, Slovenia, Spania,
Goodman Sachs Gives, H&M Hennes & Mauritz AB, Nordea Bank AB etc.
O altă tendinţă importantă a acestei luni este adaptarea rutelor folosite de refugiaţi la
limitările de acces impuse de unele ţări europene:
- la graniţa dintre Bulgaria şi Turcia, construcţia gardului începută de autorităţile
bulgare în anul 2014, forţat în acest an migranţii să utilizeze ruta pe Marea Egee;
- la graniţa dintre Macedonia şi Grecia, poliţia macedoneană a avut confruntări
violente cu migranţii începând cu sfârşitul lunii august, dar guvernul a luat totuşi măsurile
necesare pentru a îi deplasa rapid prin ţară;
- Ungaria a construit un gard de sârmă ghimpată de-a lungul graniţei cu Serbia, pe
care l-a prelungit pe graniţa cu Croaţia şi doreşte să îl extindă şi în nord-est, pe graniţa cu
România din cauza folosirii de noi rute de către migranţii ilegali care nu mai pot ajunge în
Germania pe ruta Turcia-Bulgaria-Serbia-Ungaria-Austria-Germania;
21
- Croaţia a închis drumurile către Serbia din cauza numărului mare de refugiaţi
care, neputând să mai traverseze graniţa cu Ungaria, au găsit o nouă rută prin Serbia către
Croaţia;
- Austria a sporit securitate la graniţa cu Ungaria;
- Slovenia a oprit accesul trenurilor din Croaţia, însă, întrucât câteva mii de
refugiaţi au fost blocaţi în această din urmă ţară, a permis creare unui coridor prin care aceşti vor
putea să se deplaseze către Austria;
- Germania a restricţionat temporar graniţa cu Austria, blocând mii de refugiaţi în
aceasta din urmă.
Conform acestor restricţii şi datelor culese pe teren, oficialii ONU au identificat tendinţa
ţărilor balcanice de a filtra fluxul de migranţi, acordându-le acces celor care provin din ţări din
Orientul Mijlociu şi Afganistan în detrimentul celor din Africa şi Asia.
Pe lângă problemele întâmpinate de state în gestionare fluxului de refugiaţi, UE se află
într-o situaţie dificilă în special în ceea ce priveşte viitorul spaţiului Schengen. Există deopotrivă
opinii care prevăd dispariţia acestuia şi opinii care cer revitalizarea lui .
Se poate afirma că luna noiembrie a reprezentat luna întâlnirilor oficiale dedicate
gestionării crizei europene a refugiaţilor: Summit-ul UE-Africa (Valletta, 11-12 noiembrie
2015), Întâlnirea şefilor de state sau guverne cu Turcia (Bruxelles, 29 noiembrie 2015) şi
Întâlnirea G20 (Antalya, 15-16 noiembrie 2015).
La începutul lunii noiembrie (5 noiembrie 2015), oficialii UE, în cadrul unei întâlniri la
Bruxelles, au declarat că în baza crizei refugiaţilor, Uniunea poate înregistra o creştere
economică pozitivă. În prognoza prezentată, oficialii se aşteaptă ca cele 3 milioane de imigranţi
care sunt preconizaţi să intre pe teritoriul Uniunii în viitorii 3 ani vor asigura salt economic de
aproximativ un sfert de procent pentru economia europeană, până la sfârşitul lui 2017. În
prognoza sa economică de toamnă, Comisia a afirmat că sosirea unui număr mare de solicitanţi
de azil necesită o creştere a cheltuielilor publice pentru gestionarea respectivului val ceea ce va
constitui un stimul pentru economia europeană. De asemenea, va fi înregistrat un impact pozitiv
adiţional de pe urma creşterii numărului de muncitori în condiţiile în care respectivii refugiaţi
vor fi înregistraţi şi integraţi pe piaţa muncii. În ansamblu, prognoza consideră că economia
zonei euro va creşte cu 1,6 procente în acest an, urmată de o creştere de 1,8 procente în 2016 şi
de 1,9 procente în 2017, dezvoltare susţinută într-o anume măsură de valul de refugiaţi.
Următoarea întâlnire oficială s-a desfăşurat în perioada 11-12 noiembrie 2015. La
Summit-ul UE-Africa de la Valletta a fost adoptată o declaraţie politică şi un plan de acţiune ce,
în realitate, depăşesc sfera migraţiei din Africa spre UE. Declaraţia politică a Summit-ului afirmă
îngrijorarea autorităţilor europene faţă de creşterea bruscă a numărului de refugiaţi, azilanţi şi
22
migranţi ilegali, dar şi principala prioritate în acest sens de a salva vieţi şi de a face tot ceea ce
stă în putinţă pentru a salva şi proteja migranţii ale căror vieţi sunt în pericol . În acelaşi timp,
Planul de acţiune este structurat pe cinci domenii prioritare în cadrul cărora acţiunile specifice
vor fi implementate în deplină concordanţă cu principiul suveranităţii naţionale, legislaţiei şi
specificului naţional:
1. dezvoltarea beneficiilor migraţiei şi gestionarea cauzelor de bază ale migraţiei
ilegale şi ale deplasărilor forţate de populaţie, prin următoarele iniţiative: investiţii în dezvoltare
şi eradicarea sărăciei, dezvoltarea componentei de beneficii ale migraţiei, gestionarea
instabilităţii şi crizelor;
2. migraţie legală şi mobilitate: promovarea canalelor obişnuite de migraţie, a
mobilităţii studenţilor/cercetătorilor/antreprenorilor, elaborarea şi implementarea la nivel
naţional şi regional unor strategii cuprinzătoare asupra migraţiei şi mobilităţii;
3. protecţie şi azil: protejarea refugiaţilor şi a altor persoane dislocate, întărirea capacităţii
naţionale de acordare primară a azilului/de tranzit/de ţară de destinaţie, asistenţă umanitară;
4. prevenirea şi lupta împotriva migraţiei ilegale şi traficului de oameni: elaborarea
şi implementarea cadrului legislativ şi instituţional adecvat, lupta împotriva corupţiei, informarea
credibilă a migranţilor asupra oportunităţilor şi pericolelor determinate de migraţia ilegală,
îmbunătăţirea sistemelor de gestionare a graniţelor la nivel naţional şi regional;
5. întoarcere, readmitere şi reintegrare: întărirea cooperării pentru a facilita
întoarcerea şi reintegrarea sustenabilă a migranţilor ilegali.
Summit-ul din noiembrie constituie o completare la măsurile adoptate în cadrul
întâlnirilor anterioare din septembrie şi octombrie, fiind stabilite următoarele:
- mobilizarea bugetului UE şi corelarea statelor membre pentru furnizarea unei
suplimentări de 1 miliard euro pentru agenţiile umanitare, sporirea substanţială a Fondului de
Încredere UE pentru Siria la 1 miliard euro, constituirea unui Fond de Încredere UE pentru
Africa de 3,6 miliarde euro;
- asumarea mutuală a responsabilităţii instituţiilor UE şi guvernelor naţionale
pentru a sprijini acţiunile şi implementa regulile;
- întărirea cooperării cu Turcia în gestionarea migraţiei;
- sprijin suplimentar pentru Balcanii de Vest;
- consolidarea graniţelor şi acordarea de sprijin prin agenţiile europene (Frontex,
EASO şi Europol);
- gestionarea „punctelor fierbinţi”;
- consolidarea bugetului UE pentru migraţie şi graniţe;
- cooperarea cu ţările terţe pentru a stăvili fluxurile de migraţie ilegală;
23
- consolidarea protecţiei graniţelor externe: folosirea în totalitate a posibilităţilor
existente pentru gestionarea graniţelor, dezvoltarea Pazei de coastă şi a graniţelor europene;
- asigurarea procesului de reîntoarcere a refugiaţilor: toate statele membre trebuie
să sprijine cu expertiză şi resurse „punctele fierbinţi”, relocarea şi returnarea; implementarea
acordurilor de readmitere, inclusiv prin acordarea de beneficii către ţările terţe;
- schimb permanent de informaţii;
- limitarea relocării secundare prin descurajarea deplasării spre o altă graniţă;
- sprijin pentru refugiaţi şi oferirea de adăpost;
- gestionarea fluxurilor de migraţie luate împreună;
- gestionarea graniţelor şi a traficului de oameni: 10 locaţii specifice pentru
gestionarea îmbunătăţită a graniţelor, Slovenia va avea 400 de ofiţeri de poliţie şi echipament
dedicat;
- informare asupra drepturilor refugiaţilor şi migranţilor în sistemul „fără
înregistrare, fără drepturi”.
Până la acest moment (sfârşitul lunii noiembrie) au fost înregistrate următoarele rezultate
în ceea ce priveşte:
- „punctele fierbinţi”: Lampedusa (Italia) – operaţional, cu capacitate de primire
pentru 500 de persoane; Polazzo, Porto Empedocle, Augusta şi Trapani (Italia) – operaţionale ca
puncte de debarcare, dar încă nu au fost deschise; Taranto (Italia) – va fi deschis în ianuarie
2016; Lesvos (Grecia) – nu este complet operaţional; Chios, Samos, Leros şi Kos (Grecia) – nu
sunt funcţionale; Frontex – prezent în nouă „puncte fierbinţi” (patru în Italia şi cinci în Grecia);
EASO – prezent în două „puncte fierbinţi” (unul în Italia şi unul în Grecia);
- resursele alocate susţinerii „punctelor fierbinţi” din Italia şi Grecia: din cele 775
de solicitări ale Frontex, statele membre au răspuns doar la 320; din cele 374 de solicitări ale
EASO, statele membre au răspuns la 177;
- efectivele relocate între statele membre: din Italia – 117 persoane (Suedia,
Finlanda, Franţa, Spania) din cele 39.600 sosite; din Grecia – 30 persoane (Luxemburg) din cele
66.400 sosite;
- zonele de relocare din statele membre: 3.469 locuri oferite temporar în Belgia,
Bulgaria, Cipru, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Lituania, Luxemburg, Malta, Portugalia,
România, Spania, Suedia şi Lichtenstein din 106.000 persoane;
- returnarea către ţările terţe: intensificarea returnărilor (20.000 decizii de returnare
dintre care cele de succes au fost în Albania, Ucraina, Serbia şi Rusia, iar cele fără succes în
Maroc, Afganistan, Algeria, Pakistan şi Tunisia);
24
- fondurile suplimentare alocate de către Comisie: Slovenia – 10,17 milioane euro
şi Croaţia – 16,43 milioane euro;
- capacitatea de primire: Grecia – 50.000 de locuri adiţionale; ţări de pe ruta de
deplasare a migranţilor - 50.000 de locuri adiţionale, peste 15.000de locuri identificate;
- sprijinul pentru gestionarea graniţelor în zece locaţii specifice: Frontex în contact
cu Croaţia, Grecia, Bulgaria şi Ungaria; realizarea sprijinului depinde de contribuţiile naţionale
la solicitările Frontex;
- crearea Pazei de coastă şi a graniţelor europene: concept integrat pentru
gestionarea graniţelor UE; maximizarea potenţialului Frontex ca agenţie europeană; noi forme de
răspuns la presiunile excepţionale asupra graniţelor; o mai bună pregătire în revenirea crizelor;
intervenţie din timp pentru a aborda deficienţele; o abordare comună mai puternică în cazul unei
crize.
De asemenea, la nivelul UE s-a desfăşurat în 20 noiembrie 2015 o reuniune extraordinară
în cadrul căreia statele membre au decis să introducă de urgenţă controale întărite la graniţele
externe ale Uniunii, inclusiv pentru cetăţenii europeni.
Miniştrii de Interne au cerut şi revizuirea rapidă a regulilor spaţiului Schengen, astfel
încât să permită realizarea de controale sistematice pentru cetăţenii europeni deşi acestea erau
prevăzute doar pentru cetăţenii statelor terţe. Această măsură face ca declaraţia lui Nicolas
Henin, jurnalist francez care a fost ţinut ostatic timp de 10 luni de ISIS, să capete sens pentru un
anumit public ţintă: imaginile cu refugiaţi care părăsesc „tărâmul de vis” musulman şi sunt
primiţi în ţările „necredincioşilor” au contrazis versiunea propagată de terorişti, care spun că
vestul îi urăşte pe musulmani. „Probabil din acest motiv au încercat să manipuleze publicul în
timpul atacurilor din Paris, pentru a ne face să ne închidem graniţele şi, poate, chiar mai
important, să ne închidem minţile” . Este adusă astfel în discuţie şi o potenţială „soluţie” pentru
conflictul din Siria: impunerea de restricţii totale de zbor în toate regiunile controlate de opoziţia
siriană, securitatea oferită astfel oamenilor din aceste regiuni fiind devastatoare pentru ISIS.
Tot în luna noiembrie, s-a desfăşurat întâlnirea G20 în Turcia, iar Declaraţia finală a fost
axată pe problema refugiaţilor făcându-se apel la contribuţia tuturor statelor pentru soluţionarea
crizei în special prin acceptarea solicitărilor de relocare a refugiaţilor . De asemenea, a fost
analizată ipoteza infiltrării luptătorilor ISIS printre refugiaţii europeni, verificată parţial prin
găsirea asupra unuia dintre atacatorii din Paris (noiembrie 2015) a unui paşaport sirian înregistrat
cu trecere prin Grecia. Jean-Claude Juncker a precizat că nu pot fi puse semne de egalitate între
diversele categorii de persoane care caută refugiu şi azil în Europa, iar acest lucru este cu atât
mai important cu cât UE preconizează că în anul următor vor sosi încă 3 milioane de refugiaţi
dacă războiul civil din Siria nu va fi finalizat .
25
La sfârşitul lunii noiembrie, s-a desfăşurat o întâlnire UE-Turcia la nivel de şefi de state
şi guverne, ca o continuare a liniilor de acţiune stabilite prin Planul comun de acţiune UE-Turcia.
Este urmărită gestionarea actualei crize a refugiaţilor pe trei paliere: abordarea cauzelor ce au
condus la fluxul masiv de refugiaţi din Siria, sprijinirea sirienilor prin protecţie temporară şi
găzduire în Turcia, consolidarea cooperării pentru a preveni migraţia ilegală către UE. Întâlnirea
din 29 noiembrie a reafirmat nevoia de aprofundare a relaţiilor UE cu Turcia, prin organizarea de
două ori pe an a unor summit-uri comune dedicate unor probleme specifice politicii externe şi de
securitate, în special ameninţarea teroristă ce îmbracă în prezent noi forme. De asemenea, a fost
dezbătută şi problematica vizelor pentru Turcia pentru cetăţenii europeni, respectiv pentru UE
pentru cetăţenii turci, fiind stabilit ca, în funcţie de performanţe, UE să ridice cerinţele de viză în
spaţiul Schengen pentru turci. În ceea ce priveşte specific criza refugiaţilor, recunoscând că
Turcia a cheltuit deja peste 7 miliarde euro din resursele proprii pentru gestionarea acestei
probleme, UE s-a angajat să furnizeze resurse adiţionale în valoare de 3 miliarde euro iniţial
pentru a găzdui cei peste 2,2 milioane de refugiaţi sirieni.
În ansamblu, în luna noiembrie poate fi identificată o coagulare a răspunsului european şi
nu numai la criza refugiaţilor, prin aceea că, în afară de operaţionalizarea unor „puncte fierbinţi”
în Grecia şi Italia în care refugiaţii să fie înregistraţi, triaţi şi transferaţi, s-a hotărât deschiderea
unor noi astfel de puncte în Balcanii de Vest, atât în ţări membre ale UE, cât şi în ţări nemembre.
De asemenea, au fost mobilizate sume importante pentru gestionarea acestor probleme cu
contribuţia unor ţări europene, dar şi asiatice, precum şi cu contribuţia unor companii
transnaţionale şi donatori privaţi. Mai mult, a fost reevaluată problematica redistribuirii
refugiaţilor, în sensul că, în cadrul Comisiei Europene s-a concluzionat că migranţii ajunşi în UE
nu pot fi obligaţi să se instaleze într-o ţară unde nu vor să se stabilească, motiv pentru care
implementarea relocării a 160.000 de migranţi prin cotele obligatorii stabilite în septembrie este
dificilă. Până la sfârşitul lunii noiembrie, doar 159 de migranţi au fost redistribuiţi şi doar 14
state membre şi-au manifestat intenţia de a transfera imediat migranţi, numărul locurilor libere
fiind de 3.216.
De asemenea, luna noiembrie a înregistrat şi confruntări violente între migranţi şi forţele
de ordine, precum cele din Franţa (8-9 noiembrie 2015, 16 poliţişti răniţi) şi de la graniţa dintre
Macedonia şi Grecia (26 noiembrie 2015), fiind din ce în ce mai vizibilă starea de nemulţumire a
refugiaţilor. Mai mult, au fost semnalate şi mişcări de protest ale cetăţenilor ţărilor de destinaţie
sau de tranzit, precum cea din 7 noiembrie din Berlin, unde 5.000 de persoane au manifestat la
chemarea partidului populist german „Alternative für Deutschland” împotriva politicii de primire
a refugiaţilor, a cancelarului german Angela Merkel (în acelaşi timp a fost organizată o
26
contramanifestaţie care a adunat aproximativ 800 de persoane).52 În general, reacţiile oficiale la
criza refugiaţilor au determinat polarizarea opiniilor cetăţenilor din ţara de destinaţie faţă de
această problemă, însă este important de subliniat faptul că opiniile anti-refugiaţi au fost şi sunt
formulate de grupările cu ideologii extremiste sau radicale.
În cazul ţării noastre, Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SIE a concluzionat
că există posibilitatea ca fluxurile migratorii să meargă către Europa Centrală şi Europa Vestică
pe rutele cunoscute, condiţiile geografice şi neintegrarea României în spaţiul Schengen nu
încurajează migranţii să vină spre ţara noastră (atâta timp cât sunt deschise rutele care
funcţionează prin Balcani spre Europa Centrală şi de Vest nu există nicio tentaţie de a veni spre
România) . În acelaşi timp, Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion
Jinga, a afirmat că fluxurile migratorii mixte spre Europa constituie o provocare cu implicaţii
complexe sociale, politice şi economice ce trebuie gestionate coordonat, în cadrul unei noi
abordări globale a fenomenului migrator, pentru că nicio ţară nu mai poate soluţiona singură o
problemă devenită internaţională, iar acest lucru este evident în cazul Siriei.
52 Conform agenţiilor de presă Agerpres şi Activenews.
27
UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE „CAROL I”
Lucrarea are 28 pagini.
Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate Şoseaua Panduri, nr. 68-72, sector 5, Bucureşti
E-mail: [email protected] Telefon: 021.319.56.49 Fax: 021.319.57.809
1447/2015
28