Din cer a venit un cântec de lebădăLucian Blaga

Din cer a venit un cântec de lebădă.Îl aud fecioarele ce umblă cu frumuseţi desculţepeste muguri. Şi pretutindeni îl aud eu şi tu.

Călugării şi-au închis rugăciunileîn pivniţele pământului. Toate-au încetatmurind sub zăvor.

Sângeram din mâni, din cuget şi din ochi.În zadar mai cauţi în ce-ai vrea să crezi.Ţărâna e plină de zumzetul tainelor,dar prea e aproape de călcâieşi prea e departe de frunte.Am privit, am umblat, şi iată cânt:cui să mă-nchin, la ce să mă-nchin?

Cineva a-nveninat fântânile omului.Fără să ştiu mi-am muiat şi eu mânileîn apele lor. Şi-acuma strig:O, nu mai sunt vrednicSă trăiesc printre pomi şi printre pietre.Lucruri mici,lucruri mari,lucruri sălbatice – omorâţi-mi inima!