1

Balul Pomilor

Cu leganari abia simtite si ritmice, încet-încet,

Pe pajistea din fata casei, caisii, zarzarii si prunii,

Învesmîntati în haine albe se clatina în fata lunii,

Stînd gata parca sa înceapa un pas usor de menuet.

Se cata ram cu ram, se-nchina, si-n urma iarasi vin la loc,

Cochetarii si gratii albe, si roze gesturi, dulci arome,

Împrastie în aer, dantul acesta ritmic de fantome,

Ce-asteapta de un an de zile minuta asta de noroc.

Ce e de spuma, sus pe ramuri, se face jos de catifea,

Si astfel umbrele cazute pe pajiste par mantii grele

Zvîrlite de dantuitorii ce au ramas numa-n dantele,

În parcul legendar în care s-a prefacut gradina mea.

Pe gura scorburilor vîntul plecat a desteptat un cînt,

Si-nvoalte mîneci horbotate se-ntind usoare sa salute

Preludiul acestei stinse si dulci orchestre nevazute,

Si-apoi cu reverente pomii s-au înclinat pîn’ la pamînt.

Ghirlanzi de flori îi leaga-n treacat si-un arc sub fiecare ram

Bolteste-albastre perspective, sub care alte cete ninse

Coboara pe pamînt din ceruri, venind cu candele aprinse

Sa faca si mai alba noaptea acestui alb epitalam.

Asa-s în clipa asta toate, dar mîine albii cavaleri,

Despodobiti de-atîtea gratii, ce le-mprumuta luciul lunii,

Vor deveni ce-au fost de-a pururi: caisii, zarzarii si prunii,

Banalii pomi din fata casei, ce-i stiu de-atîtea primaveri.

2

Curcubeul

e schimbatoare e la munte

Lumina; cât ai scapara,

Un curcubeu a-ntins o punte

Din casa mea pân’la a ta.

Si-un gând, un gând nebun îmi vine!

- Asa-s poetii uneori –

Sa ma avânt pâna la tine

Pe puntea asta de culori.

Cu fruntea de lumini brazdata

Sa urc tariile ceresti

Si, când nici nu te-astepti, deodata

Sa-ti bat cu degetu-n feresti…

Dar când sa urc, frumoasa punte

S-a darâmat, - s-acuma norii

Au tras perdeaua catra munte:

Nebuni sunt, Doamne, visatorii!

3

Florile

De câte ori deschid portiţa şi intru în grădină-mi pare

Că mă cuprinde-o vrajă dulce, şi florile-mi dezmiardă ochii.

O fantazie uriaşă le-a dat un strai la fiecare,

Şi fete nu-s pe tot pământul să-mbrace mai frumoase rochii.

Pe crin l-a miruit în frunte, lăsându-i hlamida regească

Să poată-mpărăţi cu fală norodu-i de mironosiţe,

Cicorilor le-a dat seninul strâns din privirea omenească,

Iar râsul fărâmat prin lume l-a nins pe foi de romăniţe.

Sfiala care urcă-n faţa fecioarelor când vine-amorul,

Şi toată jalea şi netihna acelora ce-aşteaptă mirii,

Mâhnirea toat-a unui suflet pe care îl ucide dorul

Le-a pus pe-un ram, şi-atuncea lumea s-a-mbogăţit cu trandafirii.

La fiecare pas te-aşteaptă câte-o minune, - ici scânteie

Ca un rubin o ghinţiană, colo un stânjinel se joacă...

Slavă aceluia ce-aruncă din cer lumini de curcubeie,

Şi a ştiut să ţese nalbei un cuib din tort de promoroacă!

Slavă! căci tristă-ar fi fost viaţa, şi-ntunecat pe veci pământul,

De n-ar fi fost măcar o floare, ce-am fi sădit noi pe morminte?

Ce-ar fi cernut, în primăvară, când trece prin grădină vântul,

Şi cu ce dar ţi-aş da azi ţie ca să-ţi aduci de mine-aminte!

4

Pastel

Ce zarva e în lumea porumbilor în zori,

Si câta bucurie în jurul casei voastre:

Priveste, vin paunii cu crestele albastre

Si cozile învoalte ca un ghiveci de flori.

Si-n urma lor, curate si lucii ca zapada,

Pasind pe cararuia cu albe romanite,

Coboar-acum alaiul de mândre paunite,

Ca de-atât alb, deodata s-a-nveselit ograda.

Si s-a trezit magarul zbierând duios la soare,

Vroind sa spuna parca ce vede si-ntelege;

Dar trist îsi pleaca fruntea ca Midas, vechiul rege,

Vazând albasta-i umbra culcata la picioare.

Scrisoare

Îti scriu, sa stii ca toate-s asa ca la plecare,

Ca n-an clintit un lucru de doua saptamîni, —

Pe masa o manusa, zvîrlita la-ntîmplare,

Pastreaza înca forma frumoasei tale mîni.

Si iata evantaiul si mica ta oglinda,

— Oglinda, cea mai buna prieten-a femeiei,

Ea cere poate-atîtea secrete sa surprinda

Cînd usile-s supt paza neîndurat-a cheiei. —

Si-afara de aceste, e-un miros blînd de floare

Ce rataceste, înca… sunt cei doi trandafiri,

Care-au murit pe-ncetul în apa din pahare,

Marindu-mi întristarea cu doua amintiri.

5

Asa e-n casa noastra, iar cel ce ti-le scrie

E-asa hursuz si jalnic, încît ma-ntreb de-s eu,

Sau am murit s-acuma traiesc iar, cine stie,

Si nu-s decît un paznic batrîn într-un muzeu…