II. Dificultăţi şi crize familiale

Criza – definire• J. Guillaumin propune o definiţie a crizei

ca o dereglare/confuzie /pierdere trăite la nivel intrapersonal/interpersonal (relaţii)/ transpersonal (raporturile unor ansambluri de ), nivele ale sistemelor care se includ unele în altele, orice criză putând fi prinsă pe oricare din aceste planuri.

Momente/stadii de evoluţiei afectivă1. şoc, neîncredere, derută;2. negarea pierderii;3. dorinţa puternică de căutare şi regăsire a

obiectului pierdut / fiinţei pierdute;4. mânia, resentimentul, vina (pentru pierderea

suferită);5. disperare, deprimare, retragere în sine;6. acceptarea situaţiei, reorganizarea interioară a

vieţii, vindecarea rănilor sufleteşti etc. (Howe, David , 2001)

• Dacă un este “depăşit“ de forţe externe sau interne (intrapsihice) sau interpersonale, atunci, o vreme, echilibrul este pierdut.

Naomi Golan• fiecare grup sau organizaţie trece prin perioade

de criză de-a lungul existenţei;• cauzele declanşării crizelor pot fi evenimente

neobişnuite sau situaţii dificile.• perioadele vulnerabile apar când aceste evenimente

ieşite din comun duc la pierderi importante;• evenimentele stresante pot fi văzute în 3 ipostaze:

ameninţare, pierdere sau provocare –•• toate crizele îşi găsesc o modalitate de

soluţionare în 6-8 săptămâni;• aflate în situaţii de criză sunt deschise la

sugestii;• care au trecut cu succes peste o perioadă de

criză învaţă noi metode de rezolvare a problemelor care le măresc astfel capacitatea de a face faţă problemelor viitoare

Criza familială

Criza familială

• CF=„orice situaţie care induce apariţia stresului în familie, a tensiunilor între membrii ei, ameninţând coerenţa familiei sau având ca rezultat ruperea ei.” (Ciofu, Carmen, 1998, p. 110)

• Ceea ce contează este semnificaţia pe care o asociază cu diferite evenimente (stres/criza)

5 FAZE ale crizei1. şoc la aflarea unei veşti sau la observarea unor

evenimente sau fapte, apar sentimente de incredibil, de ireal, şi au reacţii de fugă (negarea) şi luptă (controla situaţia.)

2. confuzie, are tendinţa de a se retrage şi de a a se izola, fiind furios, anxios şi incapabil de a înţelege anumite comportamente. Intervenţia în această fază nu este recomandată

3. mânie, resentimente, vină, ruşine pentru pierderea suferită;

4. acomodarea la schimbare – începe să vorbească despre eveniment şi să accepte idei noi. se începe intervenţia, oferirea alternativelor sau susţinerea în luarea deciziei;

5. decizii şi planuri de viitor

Crizele pot fi1. maturaţionale sau normative – apar ca urmare

a dezvoltării bio-psihosociale, ca parte normală a vieţii (vezi Ciclurile vieţii familiale);

2. situaţionale – reprezentate de situaţii neaşteptate (spitalizarea îndelungată, deces, handicap definitiv, sarcina nedorită etc.).

acută – după 6 săptămâni / familia parcurge perioada de şoc şi începe să găsească soluţii de rezolvare;

cronică – după o perioada de 4-6 săptămâni nu au apărut soluţii sau cele care s-au ivit au fost refuzate. Putem vorbi de cronicizare şi atunci când rămâne blocată într-o fază a crizei

Vârsta şi maturitatea părinţilor• datorită lipsei de maturitate şi responsabilitate a

tinerelor mame unitatea familială este supusă riscului unor dificultăţi generatoare de criză precum: separarea, divorţul, violenţa, abandonul

• Principalele motive pentru care ad devin părinţi sunt:

1. atitudinea societăţii faţă de sarcina ad – astăzi, puţine stigmate sociale

2. neglijarea unei contracepţii adecvate de către ad activi sexual

3. motivaţii personale care încurajează graviditate: 4. dificultăţi sociale, provenienţa din familii cu status

socio-economic scăzut, tatăl absent din familie, un număr mare de fraţi, dificultăţi şcolare, nivel crescut al stresului familial

Consecinţe ale parentalităţii la ad • şanse reduse de finalizare a studiilor• căsătorie timpurie este de obicei instabilă• resurse financiare limitate• consecinţe în relaţia –C expunerea la un

risc biologic şi psihologic mai mare• Dificultăţi materiale• Problemele de sănătate / bolile cronicefaze: criza, faza cronică faza terminală

Planificarea familială-PF

• PF= determinarea conştientă, liberă de către cuplu a numărului de C şi a eşalonării în timp a naşterilor ţinând seama de modelele şi valorile existente în societate, de dezvoltarea armonioasă a familiei şi ridicarea bunăstării acesteia şi de asigurarea sănătăţii şi educaţiei C (Trebici, V., 1980)

• variante:• V. antinatalistă /V. neutralistă/V. pronatalistă

DISFUNCŢIILE D în adaptarea şi exercitarea rolului familial

1. D ale rolului sexual afectiv şi procreativ

2. D ale rolului parental educativ

3. D ale rolului organizatoric administrativ;4. D ale rolului relaţional şi de integrare

socială a cuplului în grupe de apartenenţă familia

Factori motivaţionali• M. medicale – care urmăresc scăderea

mortalităţii şi a morbidiţăţii mamei şi şi reducerea numărului de avorturi;

• M.demografice urmăresc modificarea comportamentului demografic

• M. socio-economice – precaritatea semnificativă a vieţii socio-economice este reflectată şi în scăderea numărului de căsătorii la cuplurile tinere.

• M. individuale – stabilirea echilibrului familial şi oferirea unui suport şi confort emoţional

Monoparentalitatea• defineşte familia prin relaţia parentală• Desemnând unităţi sociale formate din 1/mai mulţi

şi 1 P, acest concept s-a impus repede în faţa altor concepte precum: P izolaţi/menaje conduse de femei/mame singure în dificultate/mame necăsătorite/menaje ambientale.

• Familia monoparentală este o structură familială asimetrică, formată din P şi i fie prin decesul celuilalt P , fie prin divorţ, fie prin abandonarea familiei de către un P , fie prin decizia de a nu se căsători a P , fie prin adopţia realizată de o singură, fie prin naşterea „întâmplătoare” a unui dintr-o relaţie liberă, în afara căsătoriei, cu referire în special la P adolescenţi. (Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, C., 1997: 41)

Monoparentalitatea maternă MM• Principalele probleme• dificultăţi financiare – C devine uneori

un suport economic sau sursă de venit de la serviciile sociale;

• extinderea rolului cu sarcini auxiliare nespecifice rol-sexului – această extindere de roluri parentale necesită timp şi energie.

• schimbări în relaţia cu C – unele mame divorţate îşi schimbă maniera de relaţionare cu C , ceea ce poate conduce la inversarea rolurile de adult şi C

Centrul maternal CM• Servicii sociale – CM– este o “casă de tip

familial” care oferă servicii mamelor singure cu C pentru a depăşi perioada de criză, pentru a găsi potenţialul necesar îngrijirii C şi pentru a dezvolta şi întări comportamentul matern.

• CM oferă servicii articulate constând în:1.găzduirea asigură suport material pe o perioadă

limitată, de regulă 6 luni,2.acompanierea pluridisciplinară :educaţia şi

consiliere, încurajarea alimentaţiei naturale

Monoparentalitatea paternă MP• Caracteristici • taţii dispun de o mai mare libertate financiară decât

mamele singure, ca urmare a nivelului, în general, mai crescut de educaţie,

• dilatarea rolului parental este o experienţă diferită de cea a mamelor singure. nu sunt implicaţi în sarcini domestice mai mult decât asumarea rolului de bază, multe dintre sarcini fiind îndeplinite cu ajutor din afară.

• se observă anumite diferenţe între patern-urile interacţionale ale familiilor cu 1P şi cele ale familiilor cu ambii P . P singuri cer mai multă independenţă din partea C comparativ cu alţi P

• modificări în stilul de viaţă – apare un declin al experienţelor în activităţi sociale-evita intillnirile cu cupluri casatorite unde ar putea intilni tati in aceeasi situatie

Divorţul D• reglementarea D are la bază mai mult ideea

D – remediu decât a D – sancţiune • Se pot concepe mai multe sisteme privind

justificarea D1. D–remediu – potrivit acestei concepţii,

pronunţarea D nu este condiţionată de culpa vreunuia dintre soţi,

2. D–sancţiune – D se pronunţă ca o sancţiune pentru fapta culpabilă a unuia dintre soţi. Acesta nu se poate pronunţa împotriva soţului inocent.

3.concepţia mixtă – aceasta rezultă din combinarea primelor două concepţii

• Atunci când un cuplu nu reuşeşte să coopereze fie ca parteneri maritali, fie ca P , relaţiile P –C vor fi în ambele cazuri grav afectate ca şi cele dintre C şi alţi membri ai familiei. În asemenea cazuri familia poate avea nevoie de ajutor profesional în clarificarea şi restructurarea relaţiilor lor.

• Căsătoria şi parentalitatea sunt surse majore ale identităţii şi statusului social. Indivizii care îşi pierd identitatea ca soţi şi P fără a găsi o sursă alternativă de identitate şi poziţie socială pot deveni grav deprimaţi şi chiar să piardă dorinţa de a trăi (divorţul este 2-lea eveniment personal care determină schimbarea, după moartea unui soţ şi înaintea pierderii slujbei, arestării/penitenţei, pensionării, gravidităţii,moartea unui prieten apropiat.

Kubler-Ross ETAPELE prin care trece cuplul in divorţ

• refuzul – reacţia iniţială a unuia dintre parteneri de neacceptare a separării definitive

• supărarea – clientul se apără, se protejează de orice lovitură emoţională

• negocierea (şantajul) – se pot manifesta încercări de manipulare şi de exercitare a unor presiuni psihice asupra părţii adverse

• depresia – când clientul ajunge să înţeleagă că refuzul, supărarea, negocierea sunt insuficient

• acceptarea – clientul este capabil să coopereze, înţelegând semnificaţia pierderii şi efectele sale

• Prezenţa unor trăsături de personalitate de tip conflictual la ambii parteneri (suspiciune, rigiditate, explozivitate) întreţine şi amplifică tensiunile conjugale.

• Cuplurile constituite prin compensaţie realizează un stil interacţional mai “dramatic”, caracterizat prin tensiuni şi conflicte, conferind însă un sens stabilizator relaţiei maritale. Cuplurile de “complementari” sunt însă supuse în mai mare măsură unei dezorganizări timpurii, atunci când potenţialul lor conflictual depăşeşte limitele optimului funcţional interpersonal. Climatul tensionat si conflictual din cadrul familiei poate afecta profund psihologia celor doi soţi, dar mai ales personalitatea C , pentru care termenii de “acasă”, “familie”, vor dobândi alte semnificaţii.

Bohannan-6 dimensiuni ale D1. emoţională, poate avea loc cu mult înainte ca un

cuplu să se separe fizic. S-a constatat că apropierea şi depărtarea emoţională în căsnicie pot fi în acelaşi timp dorite şi temute.

2. legală, căsătoria se poate desface prin divorţ dacă există motive temeinice (separaţia, infidelitate,etc)

3. economică, pentru cele mai multe familii, divorţul reduce sau agravează resurselefinanciare,

4. parentală, mulţi P divorţează efectiv unul de altul şi ca P odată cu terminarea căsătoriei

5. comunitară singurătatea era cea mai presantă problema a lor. Astăzi, deprivarea materială provoacă probabil tot atâta durere ca şi efectele separării.

6. psihologică. unele rămân afectate de pierderea partenerului şi au dificultăţi în constituirea unor noi relaţii şi activităţi

Consecinţe ale divortului D• D este un eşec al angajamentului cuplurilor faţă

de statutul lor marital şi faţă de rolurile familiei, dar care poate fi tratat/rezolvat cu responsabilitate.

• D are un puternic impact negativ atunci când 1-2 părinţi îşi abandonează responsabilităţile parentale faţă de dezvoltarea psihică şi emoţională a C lor

• Toţi C , inclusiv cei care nu par că ar avea probleme, dar care au trecut printr-un eveniment mai dureros, au nevoie de suport şi îngrijire din partea adulţilor în validitatea sentimentelor şi încorporarea pierderii în rândul experienţelor de viaţă.

Reacţii pe termen scurt• între 3 şi 5 ani Ei tind să stea singuri/nu se joace

cu prietenii/să întrerupă deseori activităţile de grup. Fetele sunt de asemenea furioase dar, de obicei, încearcă să devină “mici adulţi”

• între 6 şi 8 ani Băieţii din această grupă de vârstă se pare că sunt cei mai afectaţi. Şi unii şi alţii se simt respinşi de către părintele care pleacă

• între 9 şi 12 ani furie faţă de ambii părinţi. au rezultate slabe la învăţătură, au de asemenea, probleme în relaţiile cu prietenii şi se plâng de dureri fizice (cum ar fi dureri de cap şi de stomac)

• peste 12 ani La această vârstă pot reacţiona în diferite moduri ( NEGATIV/POZITIV)

Reacţii pe termen lung

• Studiile arată că după zece ani de la divorţul părinţilor 30% dintre C au făcut faţă acestuia şi s-au descurcat în viaţă, în timp ce 40% au îmbinat succesele profesionale cu relaţiile amoroase şi problemele personale, iar restul de 30% continuă să se lupte cu relaţii şi probleme personale.

Cum ajutăm familia şi să facă faţa D?

• Ascultarea neliniştilor C şi permiterea exteriorizării sentimentelor de tristeţe sau furie este un important proces de vindecare. Când C rămân “fixaţi” în aceste emoţii pentru o perioadă mai lungă şi nu pot trece peste durerea provocată, părinţii trebuie să ceară ajutor.

ConsiliereaPD include REGULI:• lucraţi ca şi co-părinţi şi nu ignoraţi faptul că o

care nu este un bun partener în căsnicie poate fi un bun P ;

• nu folosiţi niciodată C drept mesageri;• faceţi din timp planificarea împărţirii timpului

pe diferite perioade;• puneţi-vă de acord în ceea ce priveşte

disciplina şi faceţi regulile cu privire la “pedepse şi restricţii” (nu este necesar ca ele să fie aceleaşi în ambele case);

• ambii P trebuie să fie de acord în privinţa lucrurilor majore;

• coordonaţi-vă eforturile în încurajarea C de a avea contact cu ambii P , astfel, se vor evita problemele cu privire la loialitate