Sensul întregii asceze a ma-relui post, post de mâncare,

rugăciune, lecturi, slujbe, măr-turisirea păcatelor, împărtăşirea deasă, sfântul maslu, ajutorul săracilor şi a celor însingurați este ca un fapt în aspirația ne-țărmurită pe care o avem de a ne bucura de statutul normal, natural, acela de fi i şi fi ice ale Învierii. În tot acest timp, pen-tru a ne ajuta, a ne împărtăşi de Sfânta şi plina de viață Învie-re, asceza noastră este o asceză pascală. Noi luptăm împotriva egoismului care este în noi - moartea. Luptăm pentru ca să ne eliberăm energiile spiritului, acelea care ne-au fost transmise prin Sfânta Mirungere. Vrem să actualizăm moartea şi învierea personală prin aceea prin care am trecut noi atunci când am fost botezați. Vrem să punem moartea lângă moarte pentru a învia la adevărata Viață, ace-ea a Lui Iisus Hristos. Prin post a� rmăm că noi nu avem frică de moarte. Că aceasta a fost în-vinsă de către Hristos şi că nu are putere asupra noastră. A re-nunța la sine înseamnă a spune “nu” morții şi a spune “da” vieții în Hristos. Da, la o umanitate veritabilă care există în Hristos, da la o putere ascunsă în învie-re, în noi înşine, da prezenței lui Hristos prin Sfântul Duh. Prin Sfânta Împărtăşanie, taină pas-cală prin excelență, noi ne hră-nim din Hristosul Înviat, ne îm-părtăşim de viața nouă care ne-a

fost oferită prin Înviere. Moar-tea se transformă în viață. Boala păcatului îşi găseşte vindecarea şi hrănindu-ne din Hristosul În-viat câştigăm dezgustul față de păcat. Noi nu ne împărtăşim doar din Hristosul înviat, prezent prin Sfântul Duh în biserică şi în întreaga lume, ne împărtă-şim de Hristos cel ce va veni. Este în egală măsură un sens al postului – vegherea, aștepta-rea și pregătirea pentru venirea lui Hristos. Din nou El vine, în glorie, să judece viii și morții, a Cărui Împărăție nu va avea sfârșit, spunem noi în Crez. Aş-teptăm învierea morților ca şi consecință a Învierii Lui Hristos şi ca motiv de sosire a Sa. Tre-buie să găsim sensul eshatologic al tainelor. Noi suntem botezați în perspectiva lumii ce va să fi e, ne împărtăşim de Cea de-a doua venire. Duhul actualizează pre-zența ascunsă a Lui Hristos, Îl face prezent. El face din Biserică sacramentul prezenței Mântu-itorului Iisus Hristos, dar este în egală măsură şi cel care ne însufl ețeşte spre Împărăție, spre Viața viitoare. Morții noştri vor Învia, fratele tău va Învia, spune Hristos Martei, sora lui Lazăr. Toată experiența lor liturgică a Învierii este orientată către lu-mea ce va să fi e, către învierea universală, către slava Fiului lui Dumnezeu şi către Judecată. De aceea slujbele pentru morți

şi parastasele sunt mai dese în timpul marelui post. Experiența liturgică a victoriei asupra mor-ții, anticipă Învierea universală, intrarea tuturor drepților în via-ța adevărată. Intrarea în Sfântul Post, pregătirea pentru Paşte. Postul şi toată asceza pascală au ca scop înnoirea noastră. Ni se propune să trăim noutatea În-vierii, bucuria pe care lumea nu o cunoaşte şi care ne este dată prin Înviere. Învierea propriului nostru sufl et, prin căință, şi ma-nifestarea milei lui Hristos, prin iertare, ne vor face o adevărată experiență pascală. Prin post, noi așteptăm viața lumii ce va să � e încă de acum, din aceste 40 de zile s� nte. Noi aşteptăm învierea morților pentru astăzi, Învierea intră în prezent! Hris-tos vine acum! Viitorul este deja aici! Fiecare săvârşire a Sfi ntei Liturghii este o comuniune cu lumea ce va să fi e. Într-o oare-care măsură, trecutul, prezentul şi viitorul formează un singur eveniment, o singură şi unică zi care este în acelaşi timp pri-ma zi, astăzi şi ultima zi. Prin experiența liturgică cunoaştem aceasta, când timpul cronologic este transfi gurat în timp absolut.

Pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard (fragment din confe-rința susținută în 9 martie 2016 în Aula Magna a Facultății de Drept, București)

Despre sensul Postului Mare

1

Foaie parohială bilunară a bisericii ortodoxePogorârea Sfântului Duh - Sfântul Nicolae

Militari - Bucureşti

Anul

II, N

r. 30

/ 10

april

ie 2

016

DIALOG DE DUMINICĂ

2

(continuare din numărul 28)

Proorocul Daniel a fost arun-cat în groapa leilor, dar pen-

tru că postise, a ieşit nevătămat, ca şi cum ar fi fost aruncat între oi (Dan. 6, 16-23). Dar şi cei trei tineri, care au postit la rândul lor, au fost aruncaţi în foc şi au ieşit de acolo cu trupurile lumi-noase şi neatinse de flăcări (Dan. 3, 19-27). Dacă focul a fost ade-vărat, atunci cum de nu i-a ars pe aceşti oameni? Dacă trupuri-le lor erau adevărate, cum de nu au fost vătămate? Cum? Întreabă postul să-ţi spună. El o să te lă-murească în legătură cu această taină, pentru că taină este, cu adevărat, ca trupurile să fie date fiarelor sălbatice sau focului şi să nu păţească nimic. Vezi ce luptă peste fire şi apoi ce biruinţă pes-te fire? Adu-ţi aminte mereu de puterea postului şi primeşte-l cu sufletul deschis, pentru că este nebunie curată să ne îndepărtăm de el, atunci când şi de colţii le-ilor fereşte, şi de foc scapă, şi pe diavoli îi îndepărtează, potolind

văpaia patimilor, liniştindu-ne gândul şi aducându-ne alte şi alte binefaceri.

„Mi-e frică de post pentru că strică şi slăbeşte trupul”, poate că spui tu. Dar să ştii că pe cât se strică materia omului, pe atât se înnoieşte sufletul său (vezi 2 Cor. 4, 16). Pe de altă parte, dacă vrei să cercetezi bine lucrurile, vei vedea că postul are grijă de sănătatea trupului. Iar dacă nu crezi cuvintele mele, întreabă-i pe doctori, să-ţi zică ei mai bine. Aceştia spun că sănătatea este menţinută prin cumpătare la mâncare, pe când lăcomia duce la tot felul de boli, care distrug trupul.

Aşadar, să nu ne temem să postim, căci postul ne scoate din multe rele. Mai văd oameni care înainte şi după post se îmbuibă cu hrană şi cu băutură, pierzând astfel folosul postului. Este ca şi cum trupul nostru abia şi-ar re-veni dintr-o boală şi când ar da să se ridice din pat, cineva l-ar lovi tare cu piciorul şi l-ar îm-

bolnăvi şi mai tare. Ceva asemă-nător se întâmplă şi cu sufletul nostru atunci când înainte şi după post nu suntem cumpătaţi.

Dar şi când postim, nu ajun-ge să ne abţinem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim şi sufleteşte. Există primejdia ca ţinând posturile rânduite de Bi-serică, să nu avem nici un folos. Din ce cauză? Pentru că ne ţi-nem departe de mâncăruri, dar nu ne ţinem departe de păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îm-bătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupeşti; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri ru-şinoase. În felul acesta, pierdem folosul postului. De aceea, pos-tul de mâncare trebuie însoţit de: îndepărtarea de orice păcat, de rugăciune şi de luptă duhov-nicească. Numai astfel vei aduce jertfă bine-plăcută Domnului şi vei avea mult folos.Sfântul Ioan Gură de Aur, Pro-blemele vieții Editura Egumenița

Folosul postului (II)

Or, ce înseamnă infernul? Dostoievski îl înțelege drept:

„durerea celor ce nu pot iubi”. Eu cred că aici e vorba şi de nevio-larea libertății lor. Sfântul Isaac Sirul zice: „Să nu vă închipuiți că în iad Dumnezeu nu iubeşte, dar iubirea lucrează în diferite chipuri”. Între noi fie vorba, eu cred că oamenii care vorbesc cel

mai mult despre iubire, toc-mai aceia nu o înțeleg. Foarte puțini înțeleg ce înseamnă ea, în firea ei divină! Con-tinuând cuvântul Sfântului

Isaac: „Și-n iad este iubi-re, dar iubirea, în cei care

iubesc, lucrează în

duhul comuniunii; iar în cei care nu iubesc ea arde ca flacăra”. Vor-bind despre asemenea flăcări ale iubirii, chiar zicala româneas-că confirmă spusele sfântului, şi anume: „Răzbunarea cea mai mare este când duşmanul tău e silit a recunoaşte că eşti bun şi el e rău”. Aşa pe cineva poate să îl ardă, încât chiar dragostea unui prieten să nu o suporte; aceasta se petrece tot din pricina acestui mister al orgoliului.

Gândiți-vă fie la fratele cel mai mare din parabola Fiului risipitor, fie la fariseul din Pilda vameşului şi a fariseului şi veți observa că aceşti oameni erau

drepți şi se considerau drepți, ca şi cei trei prieteni ai lui Iov. Aici se dezvăluie cum chipurile acestea de oameni cad, fiecare în felul lui. Fratele mare nu intră în casa Părintelui, fariseul nu se în-toarce îndreptat de la templu, iar dincoace, Iov trebuie să se roage pentru prietenii lui. Se dezvălu-ie că ascunsul misterios al rău-lui stă în răul închis în sinea lui, centrificat în aseitatea lui. Aceas-tă autoîntemeiere lăuntrică mă aruncă în universul despărțirii, izolării de Dumnezeu şi semeni.Pr. Constantin Galeriu, Dialo-guri de seară, ed. Harisma, Bu-cureşti, 1991

Despre infernul neiubirii

3

Desprinderea de trecut și de păcate ‒ spovedania

La Spovedanie, facem cam greu abstracţie de noi, cei de

demult, pentru că nu putem să ne desprindem de noi înşine. Nu ne putem smulge din noi. Când ne ducem undeva, şi oamenii cred că dacă-şi schimbă locul, şi mulţi călugări zic că dacă se duc la altă mănăstire, îşi re-zolvă cumva lucrurile. Nu-i adevărat! Până nu te rezolvi pe tine însuţi, ca să poţi fi bun oriunde, nu eşti rezolvat. Eşti, eventual, în situaţia de a nu-ţi mai putea da seama de anumi-te porniri ale tale, pentru că nu te mai zădărăşte nimeni în altă parte. Se zice că un călu-găr era într-o mănăstire şi era tot nemulţumit. Se gândea să plece undeva. S-a apucat el să-şi facă bagajele şi a văzut că-şi mai face unul bagajele pe lângă el, şi îl întreabă: „Tu cine eşti?”, iar acela îi răspunde: „Eu sunt vrăjmaşul, şi mă duc înaintea ta acolo, dincolo, unde vrei tu

să te muţi şi te aştept acolo”. Aşa că e o prezentare plastică a unei realităţi: nu te poţi desprinde de tine însuţi!

Totdeauna unde te duci eşti acela de unde ai plecat! Or, la Spovedanie se încear-

că desprinderea aceasta de un trecut negativ, dacă bineîn-ţeles eşti pornit pentru treaba aceasta. Dacă nu eşti pornit, te spovedeşti şi tot nespovedit eşti până la urmă. Ceea ce este greu din partea noastră, a du-hovnicilor, şi este greu şi pen-tru credincioşi, este faptul că noi nu le putem da şi puterea să se desprindă de răutăţile lor. Noi le dăm metode, le spunem ce au de făcut, cum să ocoleas-că pricinile păcatelor, dar oa-menii tot la puterile lor rămân. E nevoie a se angaja hotărâţi într-o viaţă în care să nu-i mai clintească nimeni din bine.

Arhimandrit Teofi l Părăian (n. 3 martie 1929 - m. 29 octom-brie 2009)

Cât durează spovedania?

Aşadar, te-ai hotărât să-ţi spo-vedeşti în căinţă păcatele

tale, doar propriile păcate! De cât timp este nevoie pentru o astfel de spovedanie autentică? Gândeşte-te la faptul că într-un minut poţi să spui exact 150 de cuvinte. Și tu ai să spovedeşti do-uă-trei păcate. De câte cuvinte ai nevoie ca să le mărturiseşti? Nu sunt de ajuns zece-douăzeci de cuvinte? Să spunem treizeci-pa-truzeci de cuvinte? Să fi m mai

îngăduitori şi să zicem 150. Nu-ţi sunt de ajuns 150 de cuvinte ca să-ţi mărturiseşti două-trei păcate? Da! Spovedania autenti-că, marcată de pocăinţă, durează un minut. „Vorba multă, sără-cia omului”, spune un proverb. Multa vorbire te trădează că eşti lipsit de pocăinţă, că nu te spo-vedeşti sincer.

Aceasta nu înseamnă că atunci când mergi la scaunul de spove-danie trebuie să stai un minut,

să ţi se citească rugăciunea, să te scoli şi să pleci. Nu! Pentru că altceva este mărturisirea păcate-lor şi altceva discuţia duhovni-cească şi îndrumarea pe care o primeşti de la duhovnic. Preotul îşi va arăta disponibilitatea să discute cu tine şi să te sfătuiască, bineînţeles, dacă eşti receptiv.

Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Duhovnicul și spovedania, Ed. de Sufl et, Bucureşti, 2012

Contactul redacţiei: dialog-de-duminica@sf-nicolae-militari.ro 0742 451 895 - Natalia www.sf-nicolae-militari.ro

Adresa Parohiei Ortodoxe Pogorârea Sfântului Duh-Sfântul Nicolae Militari:Str. Aleea Politehnicii, Nr. 7, Sector 6, Bucureşti

Sfântul Sava de la Buzău mai este numit şi „Sava Gotul”,

întrucât în actul său martiric se arată că el era socotit „got de neam”, în vremea aceea Dacia fi-ind stăpânită de o ceată de goți migratori.

Sfântul Sava s-a născut în jurul anului 334, într-un sat din zona Buzăului, nu departe de râul Bu-zău, pe atunci numit „Mousaios”, într-o familie de creştini. Creş-tinii l-au păstrat în memoria lor ca pe un bărbat drept în credin-ță, blând, smerit, cucernic, gata spre ascultare, liniştit şi negrab-nic la cuvânt. Sfântul Sava l-a avut drept duhovnic pe preotul din localitate, numit Sansalas, el fiind apropiat însa şi de preotul Gutticas, dintr-o localitate înve-cinată.

În perioada anilor 369-372, re-gele got Atanaric va dezlănțui o cumplită prigoană asupra creş-tinilor, în special în regiunile stăpânite de goți. În apropierea sărbătorii Învierii Domnului, în anul 372, deoarece preotul lui du-hovnic era plecat din localitate, Sfântul Sava şi-a îndreptat paşii spre biserica unde slujea preotul Gutticas. Pe drum însă, un băr-

bat luminos la chip l-a îndemnat să se întoarcă în localitate, căci preotul Sansalas se întorsese şi el. Neascultând de cuvântul stră-inului, Sava a fost învăluit de un vânt puternic, motiv pentru care, înfricoşându-se, s-a întors acasă.

În noaptea celei de a treia zi de Înviere, păgânul Atharid, fiul dregătorului got Rotheseu, a nă-vălit în sat. Printre creştinii cap-turați, el i-a legat şi pe Sansalas şi pe Sava, pe care i-a şi muncit mai mult decât pe toți ceilalți. Târându-i pe pământ, prin lem-ne ascuțite şi prin pietre, păgânii aşteptau ca aceia să moară.

Văzând că Sfântul Sava a fost păzit nevătămat, orbiți de mânie, l-au răstignit pe două osii mari şi l-au aruncat la pământ. În as-cuns, o femeie creştină l-a dez-legat pe sfânt, însă acesta a ră-mas în acelaşi loc, nefugind. Mai mult, înfuriindu-se păgânii, l-au luat pe sfânt şi l-au spânzurat de o grindă, obligându-l să mănân-ce jertfe idoleşti. Batjocorindu-i pe zeii cei necurați, un slujitor păgân a aruncat în sfânt cu un drug de fier. Fiind păzit de rana cea de moarte, sfântul a rămas nevătămat.

După aceasta, păgânul Atharid a poruncit ca preotul Sansalas să rămână legat, iar Sfântul Sava să fie aruncat în râul Mousaios. Fi-ind speriați de minunile văzute, slujitorii păgânului au vrut să-l elibereze pe Sfântul Sava, însă aceasta i-a rugat să îndeplineas-că ce li s-a cerut. Atunci, ei i-au legat de gât un lemn mare şi l-au aruncat spre înecare. După ce a murit, păgânii i-au scos trupul din apă şi l-au lăsat pe mal. Ve-nind creştinii, au luat cu evlavie trupul mucenicului şi l-au îngro-pat într-ascuns.

Sfântul Sava a adormit în Dom-nul la vârsta de numai 38 de ani, în ziua de 12 aprilie 372. Sfântul Vasile cel Mare a cerut guverna-torului provinciei Sciția, anume lui Iulius Soarnus, să trimită în Capadocia trupul Sfântului Sava, pe câțiva bărbați vrednici de în-credere. Într-o epistolă din anul 374, Sfântul Vasile cel Mare con-firma primirea neprețuitului dar. Sfintele Moaşte au fost însoțite şi de o scrisoare a Episcopului Bre-tanion al Tomisului, în care era descris martiriul Sfântului Sava.

Sursa: crestinortodox.ro

Coliva a fost introdusă în prac-tica Bisericii după minunea

Sfântului Teodor Tiron, săvârşită la 50 de ani după moartea sfântu-lui, în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363) care, dorind să-i batjocorească pe creştini, a dat ordin guvernatorului oraşu-lui Constantinopol să stropeas-că toate proviziile din pieţele de alimente cu sângele jertfit idoli-lor, în prima săptămână a Pos-tului Mare. Sfântul Teodor, apă-rându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului (360-370), i-a poruncit acestu-

ia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimic din piaţă, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere (coliva). Nu mult după aceasta, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Teodor a fost rân-duită în calendar în prima sâm-bătă a Postului Mare. De atunci şi până astăzi, în prima sâmbătă a Postului Mare, se face pomeni-rea morţilor şi pomenirea Sfân-tului Teodor Tiron.Coliva este expresia materială a credinţei în Înviere pentru că este realizată din boabe de grâu,

iar Mântuitorul Hristos a fost cel care s-a folosit de exemplul bo-bului de grâu pentru a prevesti Învierea Lui din morţi: „Iar Iisus le-a răspuns, zicând: A venit cea-sul ca să fie preaslăvit Fiul Omu-lui. Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, ră-mâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă. Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică.” (Ioan 12, 23-25)

Sfântul Sava de la Buzău (12 aprilie) - tânărul care a sfințit apele Buzăului

Ce este coliva?