(diacon prof. o. bucevschi) misiunea moralizatoare a bisericii

7/21/2019 (Diacon Prof. O. Bucevschi) Misiunea Moralizatoare a Bisericii

http://slidepdf.com/reader/full/diacon-prof-o-bucevschi-misiunea-moralizatoare-a-bisericii 1/10

Studii Teologice, Seria II, Anul I, Nr. 5-6, Iulie-August, 1949

Frof. diacon O. BUCEVRCIU:

MISIUNEA MORALIZATOARE A BISERICII.

Mântuitorul, întemeind religia creştină, a voit ca ea să existepână la sfârşitul veacurilor şi să-şi realizeze scopul.

Mântuitorul nu voia ca, cei cari vor crede în El să trăiascăizola i, ci să formeze o societate religios-morală, să se închegeîntr’un organism social, al cărui cap şi temelie să fie El, Dum-nezeu-Omul, care s’a jertfit pentru mântuirea omenirii. Mântuitorul n’a lăsat la discre ia credincioşilor Săi, nici dacă voiesc

să întemeieze o astfel de societate, nici cum s’o organizeze, încazul când s’ar hotărî pentru înfiin area ei, ci El însuşi a întemeiat-o şi a înzestrat-o cu toate elementele necesare, adicăa întemeiat Biserica Sa «ca centru şi organ al lucrării Sale mântuitoare». Deci scopul Bisericii se cuprinde în continuarea întreitei diregătorii a Mântuitorului, — învă ătorească, arhierească şiîmpărătească, — prin care El şi-a împlinit lucrarea Sa mântuitoare. Mijloacele şi puterea pentru realizarea acestei misiunile-a primit Biserica dela întemeietorul ei. Intre Mântuitorul şiBiserica Sa este astfel legătură indisolubilă. Iar în afară de Biserică nu poate exista Creştinism adevărat. Biserica fiind societatea religios-morală întemeiată de Mântuitorul nostru pentru realizarea scopului religiunii, evident, numai ea poate şitrebue să fie concretizarea acestei religii.

Pentru acest cuvânt, Creştinismul şi Biserica sunt două

no iuni inseparabile. Sfin ilor Părin i le era cu totul necunoscutădeosebirea dintre Creştinism şi Biserică, în sensul că ultima arfi ceva curat omenesc, exterior şi deci separabil de Creştinism.Separarea de Biserică e considerată separare de Creştinism şi deMântuitorul.

Da, se obişnuieşte a se face deosebire între Biserică şi Creştinism, dar numai în felul cum se deosebeşte concretul de ab



382S T U D I I T E O L O G I C E

stract, subiectul sau purtătorul ideii de ideea însăşi. In Biserică

şi-a primit Creştinismul forma concretă; ea a devenit subiectulsau purtătorul lui. Iar Creştinismul este «mântuirea în Hristos»,«adevărul şi harul adus nouă de Hristos»; în şi prin Bisericăse mijloceşte mântuirea aceasta, se vesteşte adevărul religiosşi se împărtăşeşte harul divin. In, din şi prin Biserică se deschide drumul adevărat spre mântuire. Şi apoi Creştinismul nu-idoctrină pentru a fi însuşită prin simplu studiu teoretic, civiea ă care trebue să devină proprietate fiin ială şi care se poate

câştiga numai prin renaştere din izvorul vie ii. Nu-i suficienta cunoaşte Creştinismul, ci trebue a fi creştin, a trăi în Hristos. Lucrul acesta e posibil numai ca membru al Bisericii. LaMântuitorul ajungem numai prin Biserică şi nu invers, prinMântuitorul la Biserică. Fireşte, Mântuitorul e «anterior» Bisericii şi întemeietorul ei, dar pentru noi, în procesul renaşteriiduhovniceşti şi al însuşirii mântuirii, Biserica este mai întâi. Ea

ne conduce la Mântuitorul, ea ne predică învă ătura Lui, ea neface părtaşi la rodul mântuirii realizate de El. Biserica este«stâlpul şi întărirea adevărului» (I Tim. 2, 15), «păzitoarea canonică şi explicatoarea autentică a revela iunii», depozitată înSf. Scriptură şi în Sf. Tradi ie.

Fără Biserică nu-i credin ă adevărată, nu-i mântuire.Creştinismul, ca orice religie, cuprinde element dogmatic,

moral şi de cult. Aci — subliniem şi re inem — că morala clă

deşte şi înfloreşte exclusiv pe elementul dogmatic. Morala detaşată de dogma creştină nu mai este morală creştină. Viea acreştină înseamnă viea a trăită după învă ătura Mântuitorului.

Interpretarea şi difuzarea principiilor care duc la trăireaacestui fel de viea ă revin prin defini ie Bisericii.

Bisericii îi revine adică misiunea de a infuza gândirii şiactivită ii credinciosului principiile ziditoare de viea ă duhovnicească şi de progres moral şi social.

In aceasta se cuprinde esen a misiunii moralizatoare a Bisericii.

Fireşte, Biserica — notăm — nu caută să-şi impună conceptul creştin de viea ă decât pe calea convingerii şi a libereiacceptări din partea omului. Familiei şi Statului apar ine omul,datorită unei necesită i naturale; rămânerea în comuniunea Bi-



S T U D I I T E O L O G I C E 383

.sericii depinde însă de libera lui acceptare. E acesta un principiu dela care Biserica nu se abate.

Dar se pune întrebarea: daca sunt şi care sunt principiile-creştine, prin difuzarea cărora Biserica poate exercita într’ade-văr o influen ă moralizatoare, disciplinatoare de gând, cuvântşi faptă, în sensul voiei divine, asupra individului şi a colectivi-

••tă ii umane.întrebare cu răspuns principial uşor şi totuşi în amănunte

mai greu. Uşor, fiindcă Creştinismul ortodox, prin toată structura sa doctrinală, este moralizator. In el găsim suficiente puteri

şi destule principii înnoitoare şi luminătoare pe drumul ridicării vie ii umane pe un plan moral superior, potrivit demnită iispecifice omului, ca singura fiin ă înzestrată cu ra iune şi voieliberă, — plan de viea ă realizator de bine, individual şi colectiv,având ca el suprem: mântuirea credinciosului.

Mai greu este răspunsul când e vorba de descifrarea elementelor rezumative şi conducătoare în misiunea moralizatoarea Bisericii. Astfel problema îşi are şi greută ile ei, nu de principiu, ci de amănunt.

Misiunea moralizatoare a Bisericii ortodoxe constă deci în-difuzarea principiilor dogmatice a moralei creştine, în adâncirealor în conştiin a credincioşilor pentru a-i determina la trăireazilnică a învă ăturii creştine. Biserica are convingerea şi experien a că pe temeiul principiilor sale morale, poate face dincredincioşii săi buni cetă eni, şi ai împără iei divine şi ai Statului

pământean. Căci dacă Mântuitorul a spus: «împără ia mea nueste din lumea aceasta», totuşi ea este prin defini ie pentru lumea aceasta; pentru lumea aceasta s’a întrupat şi a murit El.

Nu se poate contesta, cu bună credin ă, influen a Creştinismului, prin con inutul şi metodele sale, asupra organismuluimoral, în elegând prin acesta ansamblul facultă ilor omeneşti,a căror func ionare normală exercită influen ă asupra organizării conduitei noastre. Cerin ele psihice ale organismului moral

sunt de ordin intelectual, voli ional şi sensibile. Fără a intraîn analiza lor, vom spune că, pe când toate lucrurile din lumesunt şi se petrec într’un anumit fel şi atâta tot, singur omulse întreabă dece este şi pentru ce se frământă. Omul se voieşte

•orientat, voieşte un principiu explicativ şi diriguitor al conduitei sale şi al lumii; însetează după adevărul întreg şi sigur,

.Studii Teologice




după binele şi frumosul adevărat, voieşte valori superioare, sporite de progres în viea ă.

De sigur, ac iunea umană în chip necesar stă sub categoria moralită ii. E vorba de ac iunea care cuprinde un minim dereflee iune şi element voluntar, iar experien a de veacuri a Biserici arată că nu există problemă care să nu poată fi îndrumatăspre rezolvare bună şi utilă, după conceptul de viea ă al Creştinismului.

îndrumarea aceasta în sens creştin revine, după cum spuneam, Bisericii. Şi ea, urmând pilda Mântuitorului, pleacă, înîndeplinirea acestei misiuni, dela individ.

Viea a nouă, viea a creştină, cu adevăratele ei imperativemorale şi sociale, cu afirmarea drepturilor fireşti ale omului, cusensibilizarea conştiin ei morale, trebue să înceapă cu prefacerea lăuntrică a omului, cu înfrumuse area interiorului sufletesc.«Pocăi i-vă» este doar cuvântul cu care Mântuitorul îşi începeactivitatea Sa. Deci comprimarea poftelor creatoare de păcat

şi a ispitelor pline de primejdii, inundarea sufletului cu luminavirtu ilor creştine, de iubire, egalitate, dreptate, iată punctul deplecare pentru ac iunea moralizatoare a Bisericii. Fără pocăin ăadevărată, reală, fără disciplinarea eului lăuntric, nu se poateface nimic.

Omul trebue să devină o personalitate morală şi aceastaînseamnă a tinde către desăvârşire. «Fi i desăvârşi i, precum şiTatăl vostru din ceruri desăvârşit este» (Matei V, 48). Iar de

săvârşirea cere pocăin ă şi trăire în viea ă a preceptelor Mântuitorului. «Eu sunt calea, adevărul şi viea a. Nimeni nu vine laTatăl fără numai prin Mine» (Ioan XIV, 6). Şi trăirea în viea aşi învă ătura Mântuitorului înseamnă cunoaşterea şi iubireaLui, ceea ce şi propovădueşte şi mijloceşte Biserica.

Asupra credinciosului îşi exercită Biserica influen a sa moralizatoare, prin multiple mijloace şi forme: predicarea calda şi

continuă a cuvântului divin, cu ilustrarea realizării lui din parteaMântuitorului şi în legătură cu aceasta şi înfă işarea vie ii sfin ilor, ca pilde de urmat în trăirea preceptelor creştine; apoisăvârşirea Sf. Taine, relevând aci — fără a diminua cu nimicimportan a celorlalte Sf. Taine — Sf. Euharistie şi Mărturisire,— rugăciune, medita ie, educa ie, — pe scurt toate mijloacele şimetodele de pastora ie utilizate de Sf. noastră Biserică ortodoxă,




pentru creiarea de caractere morale, care înseamnă puterea de ase păstra în aceeaşi atitudine.

La moralizarea credinciosului, de sigur contribue în largămăsură şi cultul bisericesc, care pentru viea a credinciosuluiconstitue o necesitate existen ială. «Săvârşirea serviciului divincu întreaga lui ambian ă maiestoasă, cu acea purificare spirituală, cu sim ualitatea colectivă ce se manifestă în rugăciune şicântare, cu trăirea prezen ei lui Dumnezeu în inimile credincioşilor, cu omogenizarea tuturor diferen elor, cu acea renaşterelăuntrică şi vrednicie a împărtăşirii harului dumnezeesc,—toateîmpreună conlucrează la prefacerea credinciosului» (S. Ionescu,«Morala ortodoxă fa ă de celelalte morale confesionale», p. 173),la moralizarea lui.

Apoi să nu uităm nici munca, conform textului scripturis-tic: cine nu munceşte, nici să nu mănânce. Munca, pe lângă satisfacerea trebuin elor de viea ă fizică, duce la înlăturarea ispitelor, la fortificarea şi armonizarea puterilor sufleteşti, la pre

uirea semenului, la înnobilarea omului. In Creştinism, ea esteo virtute.Dar ac iunea moralizatoare a Bisericii, urmând iarăşi în

vă ătura Mântuitorului, nu se opreşte şi nici nu se poate oprila credinciosul izolat, — omul este fiin ă socială, — ci trece peplan social: la familie, popor, Stat, umanitate, planuri de viea ătrasate omului de natură şi cărora el nu se poate sustrage.

Desvoltarea normală a vie ii pe aceste planuri, impune anu

mite obliga ii. Legăturile dintre so i să fie de iubire, de dreptate,de stimă, de ajutor şi ascultare reciprocă. La fel dintre părin işi copii.

Aceste principii să fie aplicate pe toate planurile de viea ăsocială, sub raport, particular şi public.

Căci Creştinismul are şi un profund caracter social. Pentruacest cuvânt, Biserica noastră nu se poate desinteresa de exi

gen ele şi frământările societă ii umane. Ar însemna să renegeprincipiile Creştinismului.Şi acum repetăm întrebarea : care sunt princ;piile esen iale

pe care Biserica are să le activeze în misiunea ei moralizatoare,pe plan social larg?

In prealabil precizăm aci — e necesar pentru în elegereaspiritului ortodox — că Biserica noastră, în ac iunea ei morali



38»S T U D I I T E O L O G I C E

zatoare, nu voieşte nici decum să se suprapună orânduirii statale, cu tendin a de a-i încălca drepturile şi datoriile lui fireşti

şi necesare. Biserica, îndeplinindu-şi o datorie de conştiin ă fa ăde Mântuitorul, se adresează cu principiile sale tuturora, re inerea şi urmarea lor rămâne însă la libera alegere şi voin ă afiecăruia.

In descifrarea elementelor de bază pentru misiunea moralizatoare a Bisericii, se ivesc însă oarecari dificultă i sau, mai binezis, nedumeriri. Si iată de ce:* *

Conceptul creştin de viea ă morală şi socială se sprijină peprincipiul iubirii. De aici oarecare nedumerire prin afirmareacă-i foarte greu, poate şi imposibil, a deriva din iubire tot cuprinsul ac iunilor umane în lume. Iubirea n’ar putea lucra curezultate bune în toate compartimentele vie ii sociale. De acilipsa de rezonan ă morală adâncă sau chiar lipsa totală de rezonan ă a învă ăturii Bisericii în viea a socială. Pentru acestmotiv, Biserica trebue să valorifice şi alte elemente fundamen

tale ale sale — dreptatea — şi să recunoască şi alte principiimorale pe lângă ale sale, drepturile naturale.

Nedumeriri neîntemeiate, după concep ia Bisericii despreviea a morală şi socială.

Biserica, repetăm, lucrează şi poate lucra numai cu mijloace evanghelice, cu mijloace care se întemeiază pe convingereşi liberă acceptare. «Merge i şi propovădui i», spune Mântuitorul şi nu «Merge i şi obliga i», şi «cine voeşte să vină dupăMine». Cine voeşte, primeşte învă ătura Bisericii şi trăeşte potrivit ei, cine nu voeşte s’o primească, îşi merge drumul său.Libertatea conştiin ei nu i se ştirbeşte. Biserica noastră nu voeşte aceasta. Şi chiar voind, n’ar putea-o face. Ii lipsesc mijloacele şi ea nu le caută.

Pentru acest motiv, de fapt, rezonan a socială a învă ăturiicreştine este diminuată. Nu s’ar putea sus ine însă că principiile

creştine n’a contribuit la ridicarea şi progresul moral şi socialal vie ii umane, individuale şi colective. Nu se poate contesta căprincipiile morale creştine n’au răscolit viea a societă ii antice,dându-i orientări, perspective şi valori noui, roditoare de binefaceri sociale, de care societatea veche n’a avut parte şi pe carenici nu le-a cunoscut,

Iii ce priveşte afirmarea că Biserica trebue să recunoască




şi alte principii morale pe lângă ale sale, adică drepturile naturale ale omului, vom spune: Creştinismul, dela început, le re

cunoaşte, le eviden iază şi cere aplicarea lor efectivă. E meritulsău fa ă de concep iile sociale ale antichită ii. Fireşte, precizareaşi aplicarea lor se face din partea Bisericii la lumina învă ăturiicreştine.

Dar pentru lămurirea nedumeririlor amintite trebue să încercăm şi descifrarea principiilor prime pe care Biserica în elege să-şi desvolte misiunea ei moralizatoare.

Se limitează oare Biserica exclusiv la iubire, ignorând apor

tul dreptă ii?Este constatat şi ştiut — nu-i nevoie de argumentare am

plă — că dreptatea este indispensabilă pentru buna func ionarea societă ii umane. Fără ea nici o forma iune socială n’are viabilitate, nu poate progresa. Dreptatea, care după defini ia îndeobşte adoptată, înseamnă voin a fermă şi statornică de a dafiecăruia ce este al său, după merit şi trebuin ă, este o virtute

esen ială a vie ii sociale, şi de aci setea de totdeauna a omuluidupă ea. In deosebi dreptatea, numită legală, normând raporturile individului fa ă de colectivitate sub unghiul binelui comun,este aceea care-1 face pe om mai înclinat, mai atent şi săritorla satisfacerea integrală a cerin elor impuse de legi şi necesită imembrilor societă ii.

Dată fiind deci misiunea socială atât de esen ială a dreptă ii poate Biserica s’o ignoreze în propoveduirea creştină? Nu.

Şi trebuie să fie negativ răspunsul, fiindcă creştinismul delaînceput a intervenit pentru afirmarea ei în via a socială pe temeiul demnită ii morale specifice omului şi pe temeiul trebuin elor lui fireşti,i >

Biserica Ortodoxă nu trec£ pe plan secundar dreptatea dinfunc iunea ei firească, este însă de convingerea că ea prezintănumai un sector din conceptul iubirii şi de aceea are nevoie dedesăvârşire prin iubire.

Căci dreptatea arătând drepturile fireşti ale fiecăruia, pre-cizându-le, cerând cu asprime şi fără părtinire respectarea lorpentru fiecare om, desigur prin faptul acesta contribue la moralizarea şi conservarea vie ii sociale şi are pentru aceasta însemnătate fundamentală, — e fundamentum regnorum. Absen aei produce desordine şi anarhie, distrugătoare de via ă socială




normală şi demnă. Totuşi pentru desăvârşire, viea a socială— după concep ia creştină ortodoxă — are trebuin ă şi de căl

dură, de cimentarea legăturilor dintre membrii ei, de armonizarea aspira iilor acestora. Pe acestea le poate aduce iubirea.Pentru acest motiv Biserica Ortodoxă afirmă dreptatea

prin iubire, care înlătură neîn elegerile fără a lăsa resentimenteşi suspiciune în suflete, aducând linişte şi pace între oameni.

Moralizarea vie ii sociale se bazează deci, după concep iaortodoxă, pe împreuna lucrare a iubirii şi a dreptă ii sociale,luată în con inutul ei adevărat, întărind libertatea şi egalitatea

indivizilor umani.însufle ită, încălzită de văpaia dogoritoare a iubirii creştine

şi condusă de dreptatea socială, omenirea poate progresa. Căciunde dreptatea şi iubirea activează la lumina adevărului, acolorodeşte pace, armonie şi progres moral şi social.

Iubirea şi dreptatea, în sensul amintit de virtu i moraleeminamente sociale, sunt pilo ii misiunii moralizatoare a Bise

ricii şi ai celei sociale deopotrivă.Pe temeiul învă ăturii sale Biserica voeşte deci să contribuela organizarea activită ii omeneşti în func ie de binele moral şisocial, formând pe credinciosul cinstit, corect, muncitor, dreptîn orice împrejurare, devotat fa ă de poporul muncitor, iubitoral patriei sale, respectând şi patria altora; pe credinciosul trăindviea a sa cu adevărat după adevărata învă ătură a Mântuitorului, cetă ean bun fiind al împără iei divine, dar şi al statului pă

mântean, care-1 ocroteşte şi-i oferă posibilită i de real progresîn orice privin ă.

Şi Biserica Ortodoxă va reuşi în ac iunea aceasta în măsura în care ea va lucra prin slujitorii ei pentru purificarea credin ei şi concep iei de viea ă a credincioşilor de tot ce este străinde adevărata învă ătură creştină şi de realită ile palpabile alevie ii zilnice.

Sub acest aspect ac iunea de lămurire a Bisericii trebue săfie foarte intensă şi continuă mai ales azi.

Şi iată de ce: mai ales azi.Căci dacă supersti iile, halucina iile, falsele minuni şi ve

denii religioase, pe scurt toată gama manifestărilor religioasebolnave, desfiguratoare de credin a creştină adevărată, au existat şi în trecut, dar cu caracter limitat, astăzi însă au tendin a




să ia propor ii, să îmbrace caracterul unui fenomen social, fireştebolnav, contaminând cu ele viea a socială şi morală a colectivi

tă ii şi punându-se de-a-curmezişul adevăratului progres.Fa ă de această tendin ă, Biserica prin slujitorii ei, desigur,

nu poate lua decât hotărîtă şi neşovăelnică atitudine de combatere şi de lămurire.

Altfel înseamnă abdicare dela datorie, ceea ce implică marerăspundere.

Slujitorii Bisericii trebue deci să lămurească credincioşiifără întârziere! şi cu temei, că manifestările religioase de felulamintit n’au rădăcini de credin ă în învă ătura creştină adevărată, ci sunt rămăşi e din credin e vechi, pe care creştinismulle-a îiilăturat şi care se bazează numai pe neştiin ă, slăbiciuneşi ignoran ă vinovată in cele religioase. Practicarea lor ducela pierderea şi nicidecum la dobândirea mântuirii sufleteşti;duce la oprirea vie ii din drumul ei spre progres moral şi social.

Creştinismul adevărat, da, are minuni, dar el nu vede pre

tutindeni minuni şi semne miraculoase. Minunile adevărate alecreştinismului îşi au criteriile lor precizate de învă ătura Bisericii noastre. Acestea nu sunt însă nici decum identificabile,în semnele în care cei stăpâni i de halucina ie, de ignoran ă şicredulitate voesc să vadă minuni.

Fireşte, nu vom afirma că între cei care acceptă astfel deminuni nu vor fi unii de bună credin ă. Dar buna lor credin ăizvoreşte din neştiin ă şi din lipsă de discernământ critic şi-i

speculată de cei cu interese protivnice unei vie i sociale şi moralepaşnice, în plin progres. Lămuri i, ei nu vor mai persista în greşita lor, credin ă.

Lucruri şi fenomene din natură, socotite odinioară minimi,şi-au primit în decursul vremii explica ii complete prin studiulputerilor şi legilor active în natură. Biserica ortodoxă sus ineexplicările de felul acesta. Ea aprobă cu bucurie orice progresal ştiin ei în stăpânirea şi folosirea puterilor şi în lămurirea fenomenelor din natură, dar ea nu poate aproba explica iile bazatepe neştiin ă, pe ignoran ă sau pe interese particulare.

Şi apoi trebue re inut că Biserica îşi poate îndeplini perfect misiunea sa pe pământ cu mijloace harice şi pastorale normale, fără să aibă trebuin ă de «semne miraculoase», apăruteca la comandă. Evlavia nu-i merituoasă când se întemeiază pe



390 S T TJ D I I T E O L O G I C E

ignoran ă vinovată sau pe credulitate speculată.In privin a aceasta, slujitorii Bisericii noastre trebue sa.

ducă intensă ac iune de lămurire, arătând că manifestările religioase bolnave păgubesc totdeauna viea a religioasă, morală*sociala si economică a societă ii. Ele se pun de-a-curmezişul progresului, turburând credincioşii în munca lor paşnică, dusă pentru construirea unui nou fel de viea ă, mai bun şi mai corespunzător demnită ii umane.

Credincioşii stăpâni i de supersti ii, de halucina ii, de false-minuni şi vedenii religioase, etc., se abat şi dela drumul drept

Spre mântuire şi dela munca constructivă cu care sunt datorifa ă de societate şi fa ă de existen a individuală, proprie.Iat&de ce Biserica, prin ac iunea ei moralizatoare, trebue

să purifice credin a adep ilor săi de elementul dogmatic fals şisă le încadreze viea a şi munca în principiile moralei sănătoase,,contribuind prin aceasta la adevăratul progres, sub semnul căruia se află societatea omenească azi.

Indeplinindu-şi această datorie, Biserica e de convingerea ca

Se Îngrijeşte şi de binele veşnic, dar şi de cel temporal al credincioşilor săi *)■

O

*) C&r ito mai nmlb: 1) V. Iorâădiesca: Filosofia morală, Iaşi,.

3931*S) Y Iord&ck®9®0* Forja fi dreptul, Bucuroşii, 1933; 3) Serbau. Ionescu:

•Morali»ortodox** fats m morale confesionale ̂ Bucureşti, 1941; 4) BL■Aadrutsos: fiWein mora^ (trad. D. î, Loncrttnjon şd Moudopouloa), Sibiu,.

1047} 6) 0. ScbîlKnfi1RoaiaîeihOf, MOa kşn, 1929.

(diacon prof. o. bucevschi) misiunea moralizatoare a bisericii

Documents