dezvoltarea durabila a agriculturii in spatiul judetului calarasi

1.1.Introducere Importanţa durabilităţii ca un concept cheie legat de elaborarea de politici privind protecţia mediului a crescut rapid în ultimii ani. În zilele noastre durabilitatea este aplicată în multe domenii, în timp ce, surprinzător, interpretările acestui concept sunt adesea diverse. Elementele de bază ale durabilităţii pot fi găsite în cea mai des folosită definiţie a dezvoltării durabile dată de Lester Brown, fondatorul Worldwatch Institute: "Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care îmbină cerinţele prezentului fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi". Această definiţie a fost preluată în raportul intitulat "Our Common Future - Viitorul nostru comun" de World Commission on Environment and Development al Comisiei Brundtland . După opinia unor specialişti această definiţie implică faptul că acţiunile, politicile, proiectele trebuie să fie judecate prin impactul pe care îl au asupra mediului alături de criteriile tradiţionale de eficienţă. În loc de a limita conceptul de durabilitate la "durabilitate ecologică" alţi specialişti privesc dezvoltarea durabilă ca un echilibru între trei componente: mediu, economic şi social. Dacă dezvoltarea este durabilă atunci interesele economice, sociale şi de mediu ar trebui să fie în echilibru acum şi în viitor. În sectorul agricol legătura dintre eficienţă, echitate şi mediu este evidentă. Performanţa economică în agricultură depinde, în primul rând de disponibilitatea şi calitatea resurselor naturale. Daunele provocate mediului pot să afecteze negativ productivitatea agricolă şi venitul care la rândul lor pot face presiuni asupra structurii economice şi sociale în comunităţile rurale. Primul pas pentru a înţelege un sistem agricol este înţelegerea relaţiilor dintre sistem şi numeroşii factori fizici, chimici şi biologici care îl influenţează. Orice decizie ce priveşte astfel de sisteme cere o explorare analitică a datelor implicate.Problemele de dezvoltare durabilă necesită luarea de decizii raţionale. Complexitatea problemelor face ca luarea deciziei să devină din ce în ce mai dificilă. Conceptul de dezvoltare durabila vizeaza atat calitatea ,cat si cantitatea cresterii economice si cuprinde trei dimensiuni ale bunastarii:economic,de mediu si social.Progresul spre dezvoltare durabila presupune ca obiectivele de crestere a eficientei economice si a bunastarii materiale trebuie sa tina cont si de obiectivele sociale si ecologice si trebuie sa fie plasate intr-o perspective inter-temporala. De asemenea presupune faptul ca,capitalul,sau activele de baza ale economiilor si societatilor noastre,este conservat;aceasta este un determinant cheie a potentialului de a satisface necesitatile generatiilor prezente si viitoare. Elementul cheie al dezvoltarii durabile il reprezinta reconcilierea intre procesul de dezvoltare si calitatea mediului, promovarea procesului integrat de elaborare si luarea deciziilor, atit la nivel global, cit si regional, national sau local. De asemenea, dezvoltarea durabila depinde de distribuirea corecta a costurilor si beneficiilor dezvoltarii intre generatii si natiuni. Conceptul dezvoltarii durabile este unul fluid, care va evolua in timp.Strategiile de dezvoltare durabila evidentiaza interdependenta intre local si global, intre tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare, accentuind necesitatea cooperarii in cadrul si intre sectoarele economic, social si de mediu.

1.2.Conceptul de dezvoltare durabila al agriculturii

Termenii de "Agricultura durabila" sau "Agricultura ecologica" sunt foarte actuali astazi, in Romania si in intreg spatiul european. Prin comparatie cu agricultura intensiva, care utilizeaza ingrasaminte si pesticide de sinteza, pentru acoperirea necesarului culturilor agricole in substante nutritive si pentru controlul buruienilor, bolilor si daunatorilor, "tehnologiile ecologice" sunt

orientate spre diminuarea interventiilor chimice, reducerea impactului poluant al activitatilor agricole asupra mediului si spre realizarea de produse agricole cu calitate biologica superioara. In prezent, politicile agricole la nivel european, suscin fermele ecologice, procesarea si comercializarea produselor ecologice. Este un proces care se afla in plina dezvoltare in Romania si de mare interes pentru toti care sunt implicati, intr-un fel sau in altul, in filierele producere-procesare-comercializare-consum al produselor agricole ecologice.Realizarea, pentru generaţiile următoare, a unei agriculturi durabile şi performante presupune în primul rând o restructurare profundă şi conştientă a agriculturii practicate astăzi, o schimare a mentalităţii şi a modalităţilor de exploatare a resurselor naturale. Agricultura durabilă ( sustenabilă ), presupune în primul rând elaborarea unor sisteme de cultivare a pământului care să satisfacă cantitativ şi calitativ nevoile curente ale oamenilor fără a se compromite cerinţele sau opţiunile viitoarelor generaţii şi totodată fară să provoace deteriorarea ireversibilă a mediului natural.. Este interesant de semnalat că în unanimitate cercetătorii din domeniul agriculturii, care este un sistem biotehnologic şi ecologico-economic, caută cu străduinţă o schimbare „ideală” pentru un ecosistem mai puţin poluant şi energofag. Trecerea la o agricultură alternativă în sensul larg al cuvântului trebuie să se facă treptat, ca „un proces lent de schimbări care permite folosirea pe termen lung a mediului, pentru ca dezvoltarea economică să rămână posibilă „concomitent cu menţinerea calităţii mediului la un nivel acceptabil”, arată un reprezentant al Ministerului Mediului din Olanda. Cu alte cuvinte, nu ne trebuie o agricultură biologică, ci una durabilă, integrată şi ecologică. Este nevoie de o agricultură de tranziţie, adică biologică, microbiologică şi industrială, toate la un loc, dar gestionate după principii ecologice. Pe măsură ce omenirea va acumula experienţă, se va putea trece la ecoagricultura propriu-zisă, care are ca fundament ecotehnica şi biotehnica. Agricultura durabilă presupune tehnologii viabile economic pe o perioadă lungă de timp, cu recolte ridicate, obţinute cu costuri mai reduse. Orice sistem agricol trebuie să aibă o productivitate pe termen lung şi cât mai ridicată, care este condiţionată nu numai de calitatea bazei de resurse, dar şi de cadrul social şi economic. De aceea, durabilitatea sistemelor de producţie agricolă, după H. Zegeye şi A. Runge-Metzer (1992), are o dimensiune fizică şi una socio-economică. Mai concret, pentru a fi durabil şi viabil un sistem trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: menţinerea şi ameliorarea mediului fizic şi rezistenţă la presiunile exterioare sau la perturbaţiile puternice; satisfacerea cerinţelor societăţii în produse alimentare; asigurarea bunăstării economice şi sociale a producătorilor agricoli. Perenitatea sistemului depinde de justiţia socială, de asigurarea nu numai a unui venit momentan, ci şi a unui sprijin financiar constant, care să evite degradarea pământului şi sărăcirea producătorului şi să consolideze comunitatea rurală . La toate acestea se mai pot adăuga alte criterii călăuzitoare pentru o politică urmărind dezvoltarea durabilă a mediului:- posibilitatea de a regenera resursele naturale şi de a păstra stocul „natural” la nivel acceptabil; -reducerea poluării şi a perturbaţiilor la un nivel minim de siguranţă; -respectarea limitelor pentru conservarea biodiversităţii; -evitarea ireversibilităţii proceselor economice şi biologice prin: strategii de prevenire a riscurilor, orientarea dezvoltării tehnologice în direcţia protejării mediului, orientarea luării deciziilor economice în direcţia protejării mediului şi distribuţia prosperităţii în mod echitabil şi rezonabil. B.Manescu in anul 1994 considera că agricultura durabilă trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte: menţinerea potenţialului de producţie pe o perioadă îndelungată de timp, folosirea practicilor agricole raţionale, gestionarea şi protejarea resurselor naturale, menţinerea biodiversităţii agricole, asigurarea profitabilităţii activităţii specifice a fermierilor, realizarea unei alimentaţii suficiente şi de calitate pentru întreaga populaţie, echitatea socială şi umană,

2

promovarea eticii. Răuţă Cornel ş.a. (1996) este de părere că „agricultura durabilă trebuie să se bazeze pe sarcinile, cerinţele şi aspiraţiile agricultorilor înşişi, ca şi pe restricţiile cu care se confruntă, nu numai în activitatea agricolă, dar şi în activităţile domestice şi neagricole”. De fapt, agricultura durabilă are un sens foarte general, nu numai strict tehnologic, dar şi social-cultural. Ea îmbracă aspecte socio-profesionale foarte diferite din viaţa satului, precum şi dezvoltarea industriilor agro-alimentare mici şi mijlocii. Se poate sublinia, fără greş, că agricultura durabilă integrează o gamă largă de acţiuni specifice sau nespecifice satului, dar care pot contribui la relansarea şi susţinerea lui pentru performanţe mai ridicate. Sistemul de agricultură ecologică se integrează în biosferă şi exclude în mare măsură mijloacele de control exterioare ecosistemului (pesticide) şi asigură o mai mare rezistenţă a comunităţii biologice la agresiunile din afară (boli şi dăunători). La acestea se adaugă, bineînţeles, tot complexul de măsuri agrotehnice clasice: asolamentul, culturile mixte, îngrăşămintele verzi, combaterea biologică şi agrotehnică, irigaţiile, mecanizarea, care se aplică după criterii stricte agrobiologice, pentru a proteja solul cât mai mult. În condiţiile unei agriculturi intensive şi durabile, când cultivatorul intervine în mod dinamic şi frecvent ca factor modificator şi de reglare în procesul de producţie, este necesar să se cunoască atât factorii fizico-chimici ai mediului şi cerinţele culturilor faţă de aceştia, care concură la formarea recoltei, cât şi suportul ecologic ce susţine desfăşurarea normală a proceselor vitale ale plantelor. Activitatea biologică a plantelor cultivate, precum şi tehnologiile adaptate în vederea obţinerii recoltei, se desfăşoară în cadrul unor unităţi de transferare a energiei şi substanţelor ce acţionează pe anumite teritorii geografice. De aceea, pe terenurile agricole pe care prin intervenţia cultivatorului se îndeplinesc „acte ecologice”, se impune reaşezarea exploataţilor productive conform criteriilor ştiinţei agronomice şi reglementărilor internaţionale şi naţionale în vigoare. Păstrarea echilibrului în factorii de producţie, dozarea lor ştiinţifică în concordanţă cu cerinţele biologice ale plantelor şi cu condiţiile pedoclimatice locale este esenţială pentru agricultura ecologică. În acest context, F.A.O. consideră că „pentru o dezvoltare durabilă trebuie amenajate şi conservate resursele naturale şi trebuie făcute schimbări tehnice şi instituţionale de aşa manieră, încât să fie satisfăcute nevoile generaţiilor actuală şi viitoare. În sectorul agriculturii, pădurilor şi pescuitului este vorba de a conserva terenurile, apele şi patrimoniul zoogenetic şi fitogenetic şi de a utiliza mijloace fără pericol pentru mediul înconjurător, bine adaptate din punctul de vedere tehnic, viabile din punctul de vedere economic şi acceptabile din punctul de vedere social”.

Problematica ridicată de FAO este largă, dar la obiect, şi prevede promovarea agriculturii durabile având în vedere următoarele acţiuni: -tehnologice: combaterea integrală a paraziţilor vegetali, realizarea sistemelor integrate de nutriţie a plantelor, conservarea şi ameliorarea terenurilor cultivate, adoptarea măsurilor agrotehnice durabile; -biologice: conservarea şi folosirea resurselor genetice vegetale, crearea de soiuri şi hibrizi cu valoarea productivă şi nutritivă ridicată; -ecologice: protecţia şi ameliorarea mediului agricol înconjurător; -social-economice: aplicarea unor politici agrare compatibile, la scara naţională sau sectorială, cu obiectivele agriculturii durabile, gestionarea eficientă a solului şi apei, elaborarea la nivel naţional şi local de programe viabile de dezvoltare agricolă; participarea comunităţilor, administraţiilor şi organizaţiilor rurale la elaborarea şi implementarea acestor programe; încurajarea sistemelor de management şi informaţionale; -cercetare-tehnică: dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi tehnologiei printr-o reţea naţională şi regională, precum şi promovarea rezultatelor obţinute în aceste două domenii în rândul agricultorilor; monitorizarea tuturor acţiunilor enunţate mai sus ca ele să ajungă cât mai repede la producător şi cu costuri cât mai convenabile.

3

1.3. Agricultura durabilă în România

În anii 1970 – 1975 Clubul de la Roma susţinea că „agricultura modernă poate deveni sustenabilă (ecologică), că „modelele agriculturii occidentale pot fi înlocuite cu metode autosustenabile care îmbogăţesc solul în loc să-l sărăcească, produc mai multă energie alimentară faţă de cât consumă şi obţin recolte abundente şi de înaltă calitate”. În ţările în curs de dezvoltare producţia agricolă se poate orienta direct spre un model sustenabil, care are foarte multe forme potrivite pentru diverse culturi, soluri, calificări şi infrastructuri”. Şi în acest caz se impune „definirea zonelor productive în concordanţă cu resursele ecologice, sociale, infrastructurale şi financiare”. În agricultura ecologică şi organică se intensifică rolul varietăţilor de înalt randament, ceea ce conduce la reducerea costurilor şi creşterea recoltelor.

În condiţiile României, cu o agricultură de subzistenţă, cu terenuri fărâmiţate şi eficienţă economică foarte scăzută, cu greu se poate impune imediat dezvoltarea ei durabilă, plecând tocmai de la principiile şi criteriile organizaţiilor internaţionale şi de la practica multor ţări. În România doar 3,7 milioane ha de soluri întrunesc condiţiile pentru o agricultură durabilă. Pe 12 milioane ha din cele 16 milioane ha solurile sunt supuse factorilor antropici. Astfel, aproape 7 milioane ha de teren agricol sunt vulnerabile la eroziunea de suprafaţă şi de adâncime şi la alunecările de teren. Pe circa 3,5 milioane ha din această suprafaţă, eroziunea este puternică, ajungând ca în judeţele Vrancea şi Buzău la 20-25 tone/ha pe an, faţă de capacitatea de regenerare a solului de 2-3 tone/ha pe an. Unii specialişti, consideră ca foarte aplicabil conceptul de agricultură durabilă şi pentru micul producător, chiar pentru o parcelă de pământ, ceea ce este mai puţin credibil. Experienţa ţărilor cu o agricultură intensivă demonstrează că folosirea maşinilor şi utilajelor, deci promovarea mecanizării, este un criteriu fundamental al durabilităţii agriculturii şi el este aplicabil numai pe suprafeţe mari, în ferme economic viabile. Dar mecanizarea înseamnă o productivitate ridicată a muncii, deci un alt criteriu de bază al agriculturii durabile. În agricultura ecologică se operează cu elemente de fineţe la aplicarea tehnologiilor, pe baza cunoaşterii profunde a biologiei plantelor cultivate şi a relaţiilor cu mediul ambiant. De asemenea se pune accentul pe alegerea unor soiuri mai adaptabile la climă şi sol, pe crearea de soiuri rezistente genetic la boli, pe selecţia severă a materialului semincer şi săditor şi a sistemului de cultură mai puţin poluant şi energofag. O atenţie deosebită se acordă protecţiei antiparazitare integrate, activându-se antagoniştii naturali ai dăunătorilor, reducând drastic folosinţa pesticidelor. În sistemele agricole moderne se statorniceşte cu timpul o agricultură fundamentată ecologic, adică o cunoaştere profundă, conştientă a relaţiilor dintre plante şi condiţiile mediului ambiant, la nivelul tuturor factorilor de decizie. Tocmai, în condiţiile unei agriculturi durabile, când cultivatorul intervine în mod dinamic, permanent şi frecvent cu factor modificator negativ sau pozitiv al mediului ambiant de creştere şi dezvoltare al plantelor, este important să se cunoască condiţiile ecologice, factorii care concură la formarea recoltei şi determină productivitatea ecosistemelor în general. Suprafata agricola a unui teritoriu este limitata,de exemplu in cazul Romaniei de 63%,iar in cazul judetului Calarasi 70,2 % reprezinta suprafata agricola din suprafata totala,iar pentru reintroducerea in circuitul agricol al unor terenuri neagricole degradate sunt necesare eforturi investitionale deosebit de mari,de multe ori fiind nerentabile. O problema deosebit de importanta o constituie investiile,orientarea si structura accestora spre obiective apropiate sau indepartate,precum si de distributia lor pe plan regional.Este un adevar axiomatic ca nici o tara nu poate sa consume mai mult decat produce,iar pentru a se produce este necesar a se economisi o parte din veniturile realizate pentru a le investi in vederea recuperarii consumului de fonduri fixe si extinderii procesului de productie.

4

Dezvoltarea rapida a agriculturii ecologice s-a realizat pe fondul constientizarii crescande a consumatorilor asupra sanatatii umahne vis-a-vis de produsele consumate,ca urmare a preocuparilor legate de metodele de productie a alimentelor si precum a celor legate de mediu. Agricultura durabila vizeaza cresterea economica,piata,mediul inconjurator.Pentru a se putea practica agricultura durabila trebuie sa identifice: -potentialul unor practici si tehnologii cunoscute dar si noi,de a furniza produse agricole fara a degrada mediul si fara a reduce viabilitatea economica pe termen lung sau a compromite interesele generatiilor viitoare -posibilitati tehnice si prioritati in cercetare pentru a sustine o tranziti catre forme de dezvoltare mai durabile ale agriculturii -instrumente economice,institutionale si culturale in dezvoltarea si adoptarea unor tehnologii si practici ale agriculturii durabile. Agricultura joaca un rol esential in cadrul dezvoltarii economice,in dezvoltarea economiei avand un rol important si in conservarea pe termen lung a mediului natural. Ultimii ani in prim plan international si national agricultura ecologica,ca metoda de productie care conserva structura si fertilitatea solului,promoveaza un standard ridicat de protectie a animalelor,evita folosirea pesticidelor sintetice,erbicidelor,ingrasamintelor,si totodata utilizeaza tehnici carecontribuie la sustinerea ecosistemelor si a reducerii poluarii. Astfel,autenticitatea produselor agricole ecologice sunt garantate ca urmare a regulilor stricte ale Uniunii Europene reflectate si in etichetarea acestora,indiferent de tara in care produsele sunt realizate.Toate acestea intaresc increderea consumatorilor in calitatea produselor si garanteaza in timp si spatiu o uniformitate si o constanta in realizarea acelorasi produse de calitate. Tendinta,in viitorul apropiat,va fi de crestere a valorii si a preturilor de vanzare si a terenurilor agricole si arabile,paralel cu o cresterea preturilor produselor agricole si agro-alimentare indiferent daca vor fi autohtone sau de import. Ceea ce afecteaza in mod negativ agricultura Romaniei o reprezinta lipsa unei legislatii consecvente,performante,adecvata conditiilor concrete si traditiilor existente din acest sector de activitate.Desele modificari legislative creaza un haos si mai mare,respectiv adancesc instabilitatea existenta. Romania a preluat politica agrara impusa de Uniunea Europeana in vederea aderarii la aceste structuri,insa demnitarii din Ministerul Agriculturii si din comisii agrare din Parlament nu au fost in stare sa le adapteze conditiilor concrete existente si traditiei.Politica U.E din sectorul agricol a fost copiata in sensul cel mai strict al cuvantului,mai ales din punct de vedere al igienei sanitar-veterinare,si a fost extrem de neglijat sistemul de subventii care ar trebui acordat fermierilor, producatorilor agricoli. Agricultura traditionala sau ecologica este acea ramura a economiei de piata in care fermierii,producatorii si proprietarii de teren produc fara sa stie exact la ce pret si cui vor putea vinde productia marfa,si in consecinta care va fi eficienta economico-financiara a activitatii desfasurate.Cu asemenea principii,respectiv stil de lucru este greu sa nu zic imposibil de a realiza performanta. Agricultura conventionala,practicata in prezent,cu toate contributiile substantiale la progresul social,este inca departe de ceea ce inseamna o dezvoltare durabila prin care nu se intelege numai o stare fixa in armonie cu natura,ci,mai degraba,o dezvoltare intr-un proces dinamic,in concordanta cu principiile ecologiei moderne,prin care utilizarea Resurselor,directia investitilor,orientarea dezvoltarii tehnologiilor si schimbarilor institutionale se fac tinand seama de cerintele atat actuale cat si viitoare ale progresului societatii. Agricultura prezenta,conventionala este asociata cu:-deteriorarea resurselor de sol-epuizarea resurselor de apa subterana-poluarea solului si a apelor-distrugerea habitatelor vietuitoarelor salbatice

5

-afectarea biodiversitatii

1.4. Implementari conceptuale privind dezvoltarea durabila a agriculturii in spatiul teritorial al judetului Calarasi Suprafata agricola a judetului Calarasi nu a cunoscut modificari insemnate in perioada anilor 1970-2005 deoarece paralel cu scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri apropiate de mediul urban necesare noilor constructii de locuinte si intreprinderi au fost redate alte terenuri neagricole agriculturii prin utilizari de imbunatatiri funciare.O tendinta de baza a ultimilor ani in cazul agriculturii romanesti este scoaterea din circuitul agricol a terenurilor slab fertile sau pur si simplu nelucrarea lor de catre proprietari sau agricultorideoarece din punct de vedere al eficientei economice sunt ineficiente creand pierderi. Realizarea, pentru generaţiile următoare, a unei agriculturi durabile şi performante presupune în primul rând o restructurare profundă şi conştientă a agriculturii practicate astăzi, o schimare a mentalităţii şi a modalităţilor de exploatare a resurselor naturale. In spiritul acestor idei şi nu numai începând din anul 1996 au fost organizate ferme sustenabile, ecologice în Băraganul de sud-est, la SC. Agripower Borcea SA.

La organizarea şi funcţionarea acestor ferme s-au aplicat şi s-a reuşit realizarea unor principii de la care s-a plecat iniţial: 1. Solul, plantele cultivate, animalele domestice şi omul constituie un sistem integral. Sistem a cărui sănatate şi performanţă sunt legate pintr-un ciclu trofic, format la rândul său din mai multe cicluri biogeochimice regăsite în realizarea completă a lanţurilor nutriţionale din agroecositem.

2. Solul trebuie menţinut în starea sa maximă de fertilitate, conservând în primul rând structura lui. S-au promovat metode de cultivare a solului care să asigure tocmai aceasta regenerare a fertilitătii lui. În acest scop s-au reciclat elementele nutritive prin încorpararea în sol a substanţelor organice cuprinse în composturi , ingrăşăminte verzi , inclusiv rotaţia culturilor Materialele organice în descompunere de la suprafaţa solului, au fost transferate orizonturilor mai profunde care participă la pedogeneză. În acest context s-a căutat realizarea unui echilibru între exportul de elemente fertilizante esenţiale prin recolte şi refacerea fertilitătii solului. S-a trecut astfel la ecologizarea nutriţiei plantelor , efectuîndu-se studii fitoecofiziologice de optimizare a utilizării ferilizanţilor organici şi minerali.

3. Plantele şi animalele coexistă într-o forma apropiată de ecosistemele naturale, această cerintă realizîndu-se prin organizarea de asolamente şi rotaţii a culturilor adecvate scopurilor tehnologice şi economice avute în vedere , a unor ferme mixte.

4. Combaterea integrată a organismelor care concură cu plantele cultivate de importanţă economică. S-au găsit elemente maturale de origine vegetală şi animală care determimă o combatere eficientă a dăunatorilor cu mare putere de distrugere.

5 .Elaborarea de studii aprofundate privind interdependenţa dintre divesitatea genetică şi biodiversitatea ecologică din acest ecositem şi nu numai, a efectelor biodiversităţii asupra dezvoltării agriculturii durabile în arealul agricol avut în vedere. Astfel agricultura inregistrează de-a lungul istoriei sale numeroase perioade în care sub presiunea cerinţelor de ordin economic , ca rezultat ale progresului ştiinţei în general şi nu numai, a evoluţiilor concepţiilor despre agricultura, au avut lor modificări majore ale practicilor

6

agrofitotehnice, în care realizarea de noi genotipuri cu performanţe tot mai mari din toate punctele de vedere a devenit esenţială acestor noi practici. În acest sens au fost organizate testări ecologice multiple şi complexe ( loturi demonstrative interdisciplinare ) la toate plantele cultivate de importanţă ecologică şi economică. Prin aceasta se urmăreşte zonarea celor mai adaptate şi performante genotipuri pentru astfel de agricultură, creştrea biodiversiităţii lor în aşa fel încât să se diminueze vulnerabilitatea genetică şi ecologică a agroecosistemelor.

Prin testările efectuate în acest areal agricol, au fost depistate o serie de soiuri şi hibrizi de plante cultivate cu rezistenţe sporite la o serie de boli şi dăunători, de mare performanţă, de o mare adaptabilitate ecologică care pot fi integrate perfect noilor practici agrofitotehnice,precum: - la grâul de toamnă noile soiuri : Decan, Corina, Boema, Dor, răspund din plin noilor cerinţe ale realizării unei agriculturi durabile, prin potenţialul lor productiv şi calitativ, prin rezistenţele sporite ale acestora la condiţii nefavorabile de creştere şi dezvoltare

- hibrizii de floarea soarelui : Favorit, Sunko, Cyrano, Kasol, Espanil, PR64A54, XF4917 sunt cei mai potriviţi în această zonă, deoarece în lupta cu unul din cei mai feroce dintre dăunătorii acestei culturi, Orobanche Sp, s-au dovedit a fi cei mai eficienţi, cu rezistenţă totală la acet flagel cultural, tocmai în contextul realizării aici a noii concepţii de agricultură sustenabilă

- porumbul prin hibrizii de ultimă generaţie Rapsodia, Oituz, Fundulea 376, Pandur, PR36R10, Tandil cu mari rezistenţe la boli şi dăunători , cu posibilită ridicate de valorificare a fertilitătii naturale a solului, contribuie din plin la realizarea dorinţei oamenilor în realizarea unei agriculturi performante şi curate în această zonă de mare eficienţa agricolă. Au fost introduse noi specii de plante de mare randament tehnologic şi ecologic cum ar : triticale, linte, năut, tocmai in ideea măriiri biodivesităţii speciilor, de potenţare a randamentului sistemului agricol avut în vedere. Rotatia culturilor contribuie la diversificarea culturilor utilizate, cresterea productivitatii lor si conservarea resurselor genetice ale plantelor. Integrarea zootehniei aduce venit adaugator prin realizarea de carne organica, oua si produse lactate, cit si prin utilizarea fortei de tractiune animale. Pomicultura integrata in aceasta sistema asigura hrana, venit, combustibil si lemn. In diverse sisteme de agricultura organica pot fi întalnite structuri integrate agro-acvatice. Obiectivele economice nu sunt unicele elemente motivationale ale fermierilor organici; deseori intentia lor este de a optimiza pamintul, animalele, interactiunea plantelor, mentinerea circuitului de ingrasaminte naturale si energie, imbogatirea biodiversitatii, toate acestea contribuind la obiectivul final al agriculturii durabile de pastrare a resurselor naturale si a ecosistemelor pentru generatiile viitoare. ’’O agricultură durabilă este ecologică, viabilă din punct de vedere economic, responsabilă din punct de vedere social, protejează resursele şi serveşte ca bază pentru generaţiile viitoare.’’ P. Allen Aplicarea unor noi practici agricole, bazate pe cele mai avansate cunoştinţe ştiinţifice din domeniul tehnologiilor, mai ales a celor ecologic viabile, este o cerinţă majoră a promovării agriculturii durabile. De aceea, a apărut necesitatea elaborării, dar şi a implementării in practică a unor coduri de bună practică agricolă. Acestea reprezintă un ansamblu de cunoştinte ştiinţifice şi tehnice puse la dispoziţia producătorilor agricoli, a fermierilor pentru a fi implementate in practică. insuşite de către fiecare producător agricol şi implementate corect, practicile agricole respective pot contribui, atat la obţinerea unor producţii calitativ superioare şi rentabile, cat şi la conservarea mediului ambiental, cu limitarea consecinţelor ecologice nefavorabile la nivel naţional, regional, local, pe termen mai scurt sau mai lung. Astfel de coduri au fost elaborate şi sunt acum implementate in practică in diferite ţări ale Uniunii Europene. Agricultura durabilă contribuie şi la rezolvarea unor probleme sociale a zonelor rurale:

7

-ocuparea forţei de muncă -dezvoltarea infrastructurii, conservarea şi imbogăţirea patrimoniului cultural -dezvoltarea reţelei de drumuri şi comunicaţii Agricultura durabilă trebuie să devină componentă principală a politicii agrare a statului.Agricultura durabilă reprezintă, pentru zonele rurale, cea mai bună perspectivă, aptă să ofere o soluţie integrată pentru problemele economice, sociale şi de mediu. Agricultura biologică are trei obiective majore şi anume: -obţinerea produselor agricole de calitate, in cantitate suficientă şi la costuri rezonabile -imbunătăţirea şi conservarea stării de calitate a tuturor resurselor mediului inconjurător şi reducerea la minimum a surselor de poluare; -crearea cadrului general pentru producătorii de produse agroalimentare, care să asigure cantităţile necesare dezvoltării societăţii, să garanteze securitatea mediului de lucru, să permită creşterea veniturilor, să ofere satisfacţia muncii şi armonizarea vieţii cu natura; Agricultura biologică creează condiţiile necesare pentru construirea ecosistemelor naturale asigurand dezvoltarea durabilă a societăţii cu precădere in mediul rural. In cartea sa ‘’Socul Viitorului’’,Alvin Toffler atragea atentia ca ‘’pamantul nu l-am mostenit de la parintii nostri,ci l-am imprumutat de la copii nostri’’.Acest lucru capata o importanta covarsitoare in viitorii ani si mai ales in noua conjunctura mondiala.Ce am facut noi cu pamantul nostru,ce am facut cu agricultura noastra se vede cu ochiul liber,si de aceea trebuie sa ne luptam din rasputeri sa indreptam ceea ce se mai poate ‘’indrepta’’..

Capitolul 2.

Dinamica agriculturii in spaţiul judetului Călăraşi in contextul dezvoltării durabile:

• Evoluţia agriculturii în anul 2006, comparativ cu anul 2005 in spaţiul teritorial al judeţului Călăraşi

Evoluţia agriculturii în anul 2005, comparativ cu anul 2004, s-a caracterizat prin:

> Scăderea suprafeţei agricole în anul 2006 comparativ cu anul 2005. Modificările intervenite în structura suprafeţei agricole au constat, în principal, în scăderea suprafeţei ocupate cu păşuni şi plantaţii vitipomicole;

> În anul 2006, suprafaţa cultivată s-a diminuat faţă de anul 2005 şi a suferit o serie de modificări în structură prin mărirea suprafeţei cultivate cu grâu şi secară ,soia, cartofi de toamnă şi struguri.Această tendinţă se constată şi în sectorul privat;

> Scaderea producţiei de cereale boabe-total, plante uleioase, cartofi, legume, etc, ceea ce a dus la obţinerea unor producţii medii la hectar inferioare celor din anul 2005 ;

8

> În zootehnie , efectivele de animale au înregistrat creşteri la majoritatea speciilor de animale,în anul 2006 comparativ cu anul 2005 .Aceeaşi tendinţă s-a înregistrat şi în sectorul privat;

> Producţia agricolă animală a suferit o serie de modificări în sensul scăderii producţiei de carne greutate vie sacrificată-total , a producţiei de ouă şi majorării producţiei de lapte de vacă şi bivoliţă, lână şi miere extrasă;

> În anul 2006, comparative cu anul 2005, producţia agricolă s-a diminuat atât pe total agricultură cât şi în sectorul privat;

> Mărirea parcului de tractoare şi maşini agricole, în special în sectorul privat;

> Majorarea suprafeţei pe care s-au aplicat îngrăşăminte chimice şi naturale dar şi a cantităţii de îngrăşăminte aplicate.

• Forţa de muncă din agricultură

Munca ocupă un loc important în producţia agricolă, fiind factorul determinant pentru punerea în valoare a capitalului funciar şi a capitalului de exploatare. Munca în agricultură are caracteristici tehnice, economice şi sociale variabile în ceea ce priveşte complexitatea şi intensitatea sa. Caracteristicile tehnice ale muncii agricole au impact important asupra procesului agricol: • diversitatea, lipsa de omogenitate şi complexitatea muncii ca rezultat al diversităţii ramurilor, a lucrărilor agricole, a eforturilor fizice şi intelectuale impun o organizare specifică ; • munca agricolă este variabilă în timp datorită condiţiilor climaterice şi factorilor biologici, ceea ce generează o serie de consecinţe asupra gradului de ocupare a forţei de muncă şi a calendarului lucrărilor agricole, în special privind perioada optimă de efectuare a lucrărilor ; • varietatea lucrărilor agricole impune o mare diversitate a cunoştinţelor şi aptitudinilor agricultorilor, care trebuie să combine activităţi fizice directe, să mânuiască maşinile, să efectueze un minim de calcule economice, să opteze pentru un mod sau altul de desfacere a produselor pe piaţă şi de aprovizionare cu resurse ; • condiţiile de muncă în agricultură sunt dificile, întrucât se lucrează sub cerul liber, iar animalele trebuie zilnic îngrijite. Ca urmare a acestor condiţii, funcţionarea pieţei muncii este limitată, iar remunerarea muncii nu exprimă suficient condiţiile dificile şi eforturile depuse de agricultori. Datorită acestor caracteristici intensitatea muncii are o mare variabilitate, iar normele de muncă sunt diferite de cele din industrie şi greu de stabilit. Timpii morţi, determinaţi de condiţiile meteorologice şi biologice, au un impact negativ asupra productivităţii muncii. Caracteristicile economice şi sociale ale muncii agricole ţin de specificul diviziunii muncii şi de nivelul mai scăzut de înzestrare tehnică. Munca agricultorului este puţin specializată. Chiar în unităţile agricole moderne lucrătorul agricol este polivalent, el execută o gamă largă de activităţi. Necesarul de forţă de muncă este variabil în timpul anului ceea ce imprimă un caracter sezonier folosirii acesteia în sectorul vegetal şi are impact negativ asupra stabilităţii ei. Gradul de calificare a agricultorului este inferior altor categorii profesionale, deşi activităţile care trebuie să le desfăşoare impun cunoştinţe variate. Agricultorii trebuie să dispună de o

9

calificare care să le permită să utilizeze informaţiile de marketing, să calculeze costul produselor, să estimeze ratele de împrumut şi dobânzile, să folosească facilităţile create de politicile guvernamentale, să devină competenţi în raporturile ce le au cu agenţii economici din sectorul serviciilor şi cu organismele de reglare a pieţei. Ca urmare, sprijinirea formării profesionale de către stat şi organismele neguvernamentale a agricultorilor reprezintă o necesitate. Populaţia rurală în judeţul Călăraşi a înregistrat o tendinţă aproape constantă de scădere numerică , urmând în acest sens, trendul descrescător al populaţiei judeţului, datorită în principal sporului natural negativ dar şi migraţiei.Totuşi, ponderea populaţiei rurale în totalul populaţiei judeţului, nu s-a modificat prea mult. La 1 iulie 2006, 60,9% din populaţia judeţului se afla concentrată în mediul rural( 61,1% în 2005);

În anul 2006, faţă de anul 2005, populaţia ocupată în agricultură, vânătoare şi silvicultură a crescut cu 0,7 mii persoane.

Populaţia ocupată in agricultură,vânătoare si silvicultură(date la sfarsitul anului 2006)

U.M 2005 2006

Populaţia ocupatã civilã-totalPopulaţia ocupatã in agric,vânătoare,silviculturãPonderea populaţiei ocupate in agric.,vânătoare,silvicultură in total populaţie ocupatăNumarul salariţilor din agric.,vânătoare,silviculturăPonderea salariaţilor din agric.,vânătoare,silviculturăIn totalul salariatilor

mii pers.mii pers.

%mii pers

%

100,451,6

51,45,1

11,1

101,652,3

51,55,1

10,9

Numărul persoanelor angajate în activităţi agricole s-a menţinut la un nivel ridicat, reprezentând la sfârşitul anului 2006, 51,5% din totalul populaţiei ocupate a judeţului. Pe fondul manifestării unei tendinţe constante de reducere a numărului mediu de salariaţi pe ansamblul economiei, agricultura a evoluat în mod specific.

Numărul mediu de salariaţi in economie si activităţi agricole in perioada 2005-2006

-salariaţi-

2005 2006 Anul 2006 faţă de anul 2005 (±)

Total economie -muncitori din care:Agricultură,vânătoare si silvitură -muncitori din care:Agricultură,vânătoare -muncitori

4429829842

53914082

50513868

4409528566

52924098

48483827

-203-1276

-99+16

-203-41

10

Câştigul salarial mediu brut şi net lunar din activităţile agricole s-a menţinut şi în anul 2005 sub nivelul câştigului salarial brut şi net pe totalul economiei judeţului Călăraşi.

Câstigul salarial mediu brut si net pe total economie si activităţi agricole

-lei RON-

2005 2006Total economie -brut -netAgricultură,vânătoare si silvicultură -brut -netAgricultură,vânătoare -brut -net

626477

564438

544423

735577

605482

586467

În anul 2005, faţă de anul 2004, câştigul salarial mediu brut în ramura agricultură, vânătoare şi silvicultură s-a majorat cu 7,3%, iar cel net cu 10,0%.

Suprafaţa cultivată şi producţia agricolă vegetală obţinută în anul 2006,comparativ cu anul 2005

Suprafaţa agricolă la sfârşitul anului 2006 a fost de 426 696 ha, în scădere cu 84 ha faţă de anul precedent. Pe categorii de folosinţă nu s-au înregistrat modificări spectaculoase la suprafaţa arabilă care a rămas aproximativ aceeaşi ( suprafaţa arabilă a fost de 416 030 ha în anul 2006, comparativ cu 416029 ha în anul 2005). La suprafeţele ocupate cu păşuni, cu livezi şi pepiniere pomicole, se constată o uşoară diminuare, astfel : păşuni 5 369ha (-46 ha faţă de anul 2004), livezi şi pepiniere pomicole ( - 39 ha faţă de anul 2005). Terenurile ocupate cu fâneţe, vii şi pepiniere viticole s-au menţinut la aceeaşi suprafaţă ca în anul 2005. În anul 2006, sectorul majoritar privat avea în folosinţă 396 437 ha teren agricol ( 92,9% din total suprafaţă agricolă), din care 386 170 ha teren arabil(92,8% din total teren arabil) şi 5240ha piantaţii vitipcmicole( 98,9% din total plantaţii vitipornicole).

Suprafaţa agricolă după modul de folosinţă la sfarşitul anului 2006 -%-

Arabilă 97,5

Păşuni si fâneţe 1,3

Plantaţii vitipomicole 1,2

11

Suprafaţa cultivată în anul 2006 a totalizat 397 989 ha ( 95,7% din suprafaţa arabilă), mai mică faţă de anul precedent cu 16 814 ha. În structura suprafeţei cultivate din anul 2006, au intervenit o serie de modificări comparativ cu cea din anul 2005, cu deosebire la cereale, leguminoase pentru boabe, plante uleioase. Creşteri faţă de anul precedent s-au înregistrat la suprafeţele cultivate cu grâu şi secară, soia cartofi de toamnă şi struguri. Aceeaşi tendinţă se constată şi în sectorul privat. Suprafaţa cultivată în anul 2006, cu principalele culturi, comparativ cu cea existentă în anul 2005, se prezintă astfel :

Suprafaţa cultivată la principalele culturi, în anul 2006, comparativ cu anul 2005.

-ha-

Suprafaţa cultivatăAnul 2006 faţă de anul 2005

(±)2005 2006

Cereala pentru boabedin care:-grâu si secară-porumbLeguminoase pentru boabedin care-mazăre boabePlante uleioasedin care-floarea soarelui-soiaCartofidin care:-cartofi de toamnă

253563

1250551106726316

5787122576

8305022955609

124

248232

154510679754560

4122121922

7678028151478

164

-5331

+29455-42697-1756

-1665-654

-6270+5196-131

+40

În anul 2006, cerealele pentru boabe ocupau 62,4 % din total suprafaţă cultivată, plantele uleioase 30,6% iar leguminoasele pentru boabe 1,1%. Pe principalele culturi, sectorul majoritar privat deţine 95,6% din suprafaţa cultivată la cereale, 89,7% la leguminoase pentru boabe, 96,8% la floarea soarelui şi 98,1% la cartofi. În anul 2006, comparativ cu anul 2005, producţia vegetală a scăzut la majoritatea culturilor, cu excepţia producţiei de grâu şi secară, fasole boabe , cartofi de toamnă şi fructe. Producţia de cereale boabe realizată în anul 2006 a fost de 884,2 mii tone, mai mică faţă de anul precedent cu 29,3% (-366,9 mii tone). Scăderi semnificative s-au înregistrat la orz şi orzoaică(- 52,1 mii tone),ovăz(-3,8 mii tone) şi porumb boabe (-340,4 mii tone). Producţii superioare anului 2005 s-au înregistrat la grâu şi secară (+6,5%), respectiv +30,4 mii tone. Scăderea producţiei de cereale boabe s-a datorat atât scăderii suprafeţei cultivate în anul 2006 comparativ cu anul 2005, cât şi condiţiilor climaterice nefavorabile din acest an comparativ cu anul precedent, care au influenţat negativ randamentele la hectar la majoritatea culturilor de cereale boabe.

Principalele culturi obţinute in anul 2006,comparativ cu anul 2005

12

-mii tone-2005 2006

Cereale boabeGrâu si secarăPorumb boabeFloarea soareluiLegume -total

1251.1468

676,3156,834,4

884,2498,3335,9102,724,9

Obţinerea de producţii superioare anului 2005 la grâu şi secară s-a datorat în principal creşterii suprafeţei cultivate cu această cultură. Producţii sub nivelul anului 2005 s-au înregistrat la : mazăre boabe (- 7,4 mii tone), floarea soarelui (-54,1 mii tone), soia (-3,9 mii tone), cartofi- total (-2,4 mii tone), legume- total (-10,5 mii tone) , struguri( -12,2 mii tone) şi pepeni (-1,7 mii tone). Producţii peste nivelul anului 2005 s-au înregistrat la : fasole boabe , cartofi de toamnă şi fructe. Din producţia vegetală obţinută în anul 2005 .sectorul majoritar privat deţine : 96,0% la cereale pentru boabe (96,0% la grâu şi secară, 98,5% la orz şi orzoaica, 96,0% la porumb boabe) 97,2% la floarea soarelui şi 98,9% la cartofi de toamnă. În anul 2006 producţiile medii la hectar au fost inferioare celor din anul precedent la majoritatea culturilor ( orz şi orzoaica, ovăz, porumb boabe, mazăre boabe, cartofi,legume,etc). Producţii medii la hectar superioare celor obţinute în anul 2005 s-au înregistrat la grâu şi secară şi pepeni.

13

• Efectivele de animale existente la 1 decembrie 2006

Situaţia efectivelor de animale rezultată din cercetarea statistică privind „Efectivele de animale existente la 1 decembrie 2006 şi producţie animală obţinută în anul 2006", comparativ cu efectivele de animale existente la 1 decembrie 2005, se prezintă astfel

Efectivele de animale existente la 1 decembrie 2006, comparativ cu 1 decembrie 2005

U.MExistent la:

Anul 2006

faţă de anul 2005(±)1 XII 2005 1 XII 2006

Bovinedin care:-vaci,bivoliţe,juninciPorcinedin care-scroafe de prasilăOvine si caprinedin care:-oi si mioarePasăridin care:-pasări ouătoare

cap

capcap

capcap

capmii cap

mii cap

32259

20490137281

10371130596

989042745,6

1035,4

36474

21738174211

15893144174

1074372888,2

857

+4215

+1248+36930

+5522+13578

+8533+142,6

-178,4

Datele obţinute la 1 decembrie 2006 evidenţiază o creştere a efectivelor de bovine cu 4,2 mii capete (+13,1%), de porcine cu 36,9 mii capete (+26,9%), de ovine+caprine cu 13,6 mii capete (+10.4%) şi de păsări cu 142,6 mii capete (+5,2%) faţă de aceeaşi dată din anul precedent.

Efectivele de animale din sectorul privat la 1 decembrie 2005 si 2006 -mii capete-

2005 2006Bovine 31,8 36

Porcine 136,7 174,1

Ovine+caprine 130,6 143,6

14

La 1 decembrie 2006, în sectorul privat, se constată o creştere a efectivelor de animale la toate speciile comparativ cu aceeaşi perioadă din anul precedent. Astfel,în sectorul privat, la specia bovine, efectivele au crescut cu 13,0%, efectivele de porcine cu 27,3%, iar efectivele de ovine+caprine cu 10.0%.

Producţia agricolă animală obţinută în anul 2006

Producţia agricolă animală obţinută în anul 2006, comparativ cu anul 2005

U.M

Realizări Anul 2006 faţă de anul 2005 (±) 2005 2006

Producţia de carne greutate vie sacrificată-totaldin care: -de bovine -de porcine -de ovine si caprine -de pasăreLapte de vacă si bivolităLânăOuăMiere extrasă

tone viu

tone viutone viutone viutone viumii hl.tonemil buc.tone

83641

436123625337052204609,9342,5143,4332,5

61242

500815473219038560645,8363,3124,6336,1

-22399

+647-8152-1180-13644+35,9+20,8-18,8+3,6

În anul 200, comparativ cu anul 2005, producţia de carne greutate vie sacrificată s-a diminuat cu 22,4 mii tone (-26,8%), diminuarea provenind în special de la carnea de pasăre( -13,6 mii lonejşi carnea de porcine( -8,2 mii tone). Faţă de anul 2005, în anul 2006, creşteri s-au înregistrat la producţia de carne de bovine cu 647 tone( +14,8%). Evoluţia producţiei de carne greutate vie sacrificată pe total agricultură a fost caracteristică şi sectorului privat.

15

Pe total agricultură, producţia de lapte de vacă şi bivoliţă a fost în anul 2006 cu 35,9 mii hi (+5.9%) mai mare decât în anul 2004. La producţia de lână s-a înregistrat în anul 2006 o creştere de 20,8 tone (+6,1%), iar la producţia de ouă o scădere de 18,8 milioane ouă (-13,1%).

Structura producţiei de carne greutate vie sacrificată in anul 2006-%-

Bovine 8,2Porcine 25,3

Ovine+caprine 3,6

Pasăre 62,9

Ponderea producţiei de carne greutate vie sacrificată este deţinută de carnea de pasăre (62,9%) şi porcine (25,3%) . Carnea de bovine deţine o pondere de 8,2%. iar carnea de ovine+caprine de 3,6%. Contribuţia sectorului privat la producţia agricolă animală este foarte importantă apropiindu-se de 100,0%, iar la unele produse reprezintă chiar 100,0% (carnea de pasăre, ouă).

Producţia de carne greutate vie sacrificată in sectorul privat,in anii 2005 si 2006 -mii tone viu-

2005 2006

Bovine 3,8 5

Porcine 23,6 15,5

Ovine+caprine 3,4 2,2

Pasăre 52,2 38,6

16

În sectorul privat, creşteri s-au obţinut la producţia de lapte de vacă şi bivoliţă cu 35 mii hi (+5,8%), lână cu 19,4 tone (+5,7%) şi miere extrasă cu 3,5 tone (+1,1%).

• Valoarea producţiei agricole în anul 2005 Cele două sectoare, vegetal şi animal au avut o contribuţie însemnată în valoarea producţiei agricole în anul 2005, însă sectorul vegetal a deţinut ponderea în total agricultură ( 57,8%).

Valoarea producţiei agricole în anul 2006

-mii lei Ron- Anul 2006

Valoarea producţiei agricole de bunuri si servicii agricole-total -vegetală -animală -servicii agricole Sector privat -vegetală -animală -servicii agricole

107556462207043336820126

10190695773224323319416

Sectorul privat a avut o contribuţie însemnată la valoarea producţiei agricoie-total, cât şi în cele două sectoare, vegetal şi animal.

Ponderea sectorului privat in producţia agricolă

-%-Ponderea sectorului privat in producţia agricolă

Productia agricolă –total -vegetală -animală

94,7

92,899,8

17

-servicii agricole 46,8

În anul 2006, producţia agricolă-total s-a diminuat faţă de anul 2005 cu 27,3%. Pe sectoare, vegetal şi animal, diminuarea a fost 33,1%, respectiv 9,1%. Acelaşi fenomen a avut loc şi în sectorul majoritar privat, unde producţia agricolă-total s-a micşorat cu 27,6% faţă de anul 2005, iar în sectorul vegetal şi animal cu 34,6%, respectiv 9.0%.

• Dotarea cu tractoare şi maşini agricole

Dotarea unităţilor agricole cu tractoare şi maşini agricole constituie o importantă decizie pentru exploataţiile agricole şi pentru societăţile specializate în servicii de mecanizare. Practica agricolă a dovedit legătura strânsă care există între dotarea tehnică (numărul, tipul şi caracteristicile utilajelor) şi productivitatea muncii în agricultură.

Parcul de tractoare şi principalele maşini agricole existente în anul 2006 ,comparativ cu anul 2005

Existent Anul 2006faţa de anul 2005

(±) 2005 2006

Tractoare agricole fizice-total -sector privatPluguri pentru tractoare-total -sector privatCultivatoare cu tracţiune mecanică-total -sector privatSemănători cu tracţiune mecanică-total -sector privat

Combine autopropulsate ptr. recoltat cereale-total -sector privatMaşini de imprăştiat ingrăşăminte chimice-total -sector privatMaşini de stropit si prăfuit cu tracţiune mecanică-total -sector privat

4504417233463190

880821

22782134

851801

361316

3631

5043484641184034

11241099

24422382

811798

--

3938

+539+674+772+844

+244+278

+164+248

-40-3

-361-316

+3+7

În anul 2006 . parcul de tractoare şi maşini agricole s-a mărit comparativ cu anul 2005. La tractoare agricole s-a majorat cu 12,0%. la pluguri pentru tractoare cu 23,1%, la cultivatoare cu tracţiune mecanică cu 27,7%, la semănători cu tracţiune mecanică cu 7,2%. Diminuări ale parcului de tractoare şi maşini agricole s-au produs la combine autopropulsate pentru recoltat cereale, maşini de împrăştiat îngrăşăminte chimice, combine autopropulsate pentru recoltat furaje.

18

Parcul de tractoare si maşini agricole principale din agricultură,in anii 2005 si 2006

-bucati-

2005 2006Tactoare agricole fizicePluguri pentru tractoareSemănători cu tracţiune mecanicăCombine autopropulsate ptr.recoltat cereale

450433462278851

504341182442811

In anul 2006, parcul de tractoare şi maşini agricole aflate în proprietatea privată reprezentau din total, 96,1% la tractoare, 98,0% la pluguri pentru tractoare, 97,8% la cultivatoare cu tracţiune mecanică, 97,5% la semănători cu tracţiune mecanică şi 98,4% la combine autopropulsate pentru recoltat cereale. Parcul de tractoare şi maşini agricole s-a mărit în anul 2006 comparativ cu anul 2005, în special în sectorul privat. Suprafaţa arabilă ce revine pe un tractor fizic, pe ansamblul agriculturii, era în 2006 de 82,5 ha, comparativ cu 92,4 ha în anul 2005.

• Îngrăşăminte chimice şi naturale folosite în agricultură în anul 2005,comparativ cu anul 2004

Problema sprijinirii capacităţii de producţie a solului, a fertilităţii lui naturale, a constituit o preocupare a cultivatorilor din toata timpurile. În evoluţia conceptului de asigurare a fertilităţii naturale a solurilor se pot distinge două etape :

19

- sistemul de autoreglare a substanţelor nutritive în sol, când acesta îşi reface fertilitatea pe cale naturală, prin procedeul de recondiţionare, prin biomasă organică, sistem de pârloagă şi asolamente. - sistemul de reglare pe cale artificială, prin cercetarea fertilităţii naturale cu substanţe organice la început, iar ulterior prin îngrăşăminte chimice, erbicide, insecticide şi pesticide.

Îngrăşăminte aplicate în agricultură în anul 2006 , comparativ cu anul 2005

U.M. Existent Anul 2006faţă de anul20052005 2006

(±)Îngrăşăminte chimice aplicate-total tone 9475 17985 +8510- sector privat tone 9219 13645 +4426Suprafaţa pe care s-au aplicatîngrăşăminte chimice ha 100761 176111 +75350- sector privat ha 98324 129229 +30905Îngrăşăminte naturale aplicate - total

tone 3936 22445 +18509- sector privat tone 3936 18885 +14949Suprafaţa pe care s-au aplicatîngrăşăminte naturale - total ha 399 678 +279- sector privat ha 399 455 +56

In anul 2006 , pe o suprafaţă de 176,1 mii ha s-a aplicat o cantitate de îngrăşăminte chimice de 18,0 mii tone.Faţă de anul 2005 suprafaţa pe care s-au aplicat îngrăşăminte chimice s-a majorat cu 75,3 mii ha, iar cantitatea de îngrăşăminte chimice cu 8,5 mii tone. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu suprafeţele pe care s-au aplicat îngrăşăminte naturale (+ 0,3 mii ha) dar mai ales cu cantitatea de îngrăşăminte naturale aplicate (de 5,7 ori mai mult faţă de anul 2005).

1. Suprafaţa cultivată în anul 2006, comparativ cu anul 2005, la principalele culturi -hectare-

Anul Total din care : Sector privatTotal din care:

exploataţii agricoleindividuale

Cereale pentru boabedin care:

20062005

248232253563

237318248041

10646377791

± -5331 -10723 +286722006 154510 148881 56984

- Grâu şi secară 20045 125055 122932 34031± +29455 +25949 +22953

2006 24729 24454 10842- Orz şi orzoaica 2005 27309 26652 2403

± -2580 -2198 +84392006 718 478 87

- Ovăz 2005 1767 1286 !83± -1049 -808 -96

2006 67975 63391 38547

20

- Porumb boabe 2005 110672 108475 46982± -42697 -45084 -8435

Leguminoase pentru boabedin care:

20062005

±

45606316-1756

40905998-1908

9252250-1325

2006 433 424 245- Fasole boabe 2005 529 460 279

± -96 -36 -342006 4122 3666 680

- Mazăre boabe 2005 5787 5538 1971± -1665 -1872 -1291

Plante uleioasedin care:

20062005

±

121922122576

-654

115400119981-4581

1182917196-5367

2006 76780 74298 9576- Floarea soarelui 2005 83050 81669 15289

± -6270 -7371 -5713- Soia 2006 28151 25730 1173

2005 22955 22080 1629± +5196 +3650 -456

Cartofi- total 2006 478 469 161din care: 2005 609 609 504

± -131 -140 -343- Cartofi de toamnă 2006 164 163 154

2005 124 124 56± +40 +39 +98

Legume-total 20062005

36174162

36174162

29072832

± -545 -545 +75Pepeni 2006 1019 1019 665

2005 1427 1427 496± -408 -408 + 169

Struguri 2006 5244 5234 50992005 5056 5056 5020

± +188 +178 +79

2. Producţii obţinute în anul 2006, comparativ cu anul 2005 la principalele culturi

- tone-

Anul Total din care : Sector privatTotal din care:

exploataţii agricoleindividuale

Cereale pentru boabedin care:

20062005

8841941251109 -

8491781226763

406124409228

21

± 366915 -377585 -31042006 498342 478430 180398

- Grâu şi secară 2005 467989 458168 97376± +30353 +20262 +83022

2006 47986 47251 23696- Orz şi orzoaica 2005 100082 97496 7862

± -52096 -50245 +158342006 1145 608 150

-Ovăz 2005 4992 3343 462± -3847 -2735 -312

2006 335891 322580 201871- Porumb boabe 2005 676263 666037 302973

± -340372 -343457 -101102Leguminoase pentru boabedin care:

20062005

±

756114838-7277

699714140-7143

12904971-3681

2006 630 618 217- Fasole boabe 200 550 447 282

± +80 + 171 -652006 6928 6379 1073

- Mazăre boabe 2005 14288 13693 4689± -7360 -7314 -3616


20062005

±

191933249247 -

57314

181662244487-62825

1815332846-14693


± -54064 -54365 -15257- Soia 2006 65627 59069 2883

2005 69560 67679 3557± -3933 -8610 -674



2005 1279 1279 824± +19 +5 +280

Legume-total 20062005

2490735403

2490735403

1780727097

± -10496 -10496 -9290Pepeni 2006

20051253214226

1253214226

87779886

± -1694 -1694 -1109Struguri 2006 7845 7838 7822

2005 20028 20028 19915± -12183 -12190 -12093

Fructe 2006 8896 8880 87112005 4474 4469 3901

± +4422 +4411 +4810

22

3. Producţii medii Ia hectar în anul 2005, comparativ cu anul 2004 ,1a principalele culturi

-kg|ha-Anul Total din care :, Sector privat

Total din care:exploataţii agricole

individualeCereale pentru boabedin care:

20062005

±

35624934 -1372

35784946-1368

38155261-1446

2006 3225 3214 -- Grâu şi secară 2005 - - -

± +3225 +3214 -2006 1940 1932 2186

- Orz şi orzoaica 2005 3665 3658 3272± -1725 -1726 -1086

2006 1595 1272 1724- Ovăz 2005 2825 2600 2525

± -1230 -1328 -8012006 4941 5089 5237

- Porumb boabe 2005 6111 6140 6449± -1170 -1051 -1212

Leguminoase pentru boabedin care:

20062005

±

16582349-691

17112537-826

13952209-814

2006 979 972 780- Fasole boabe 2005 1040 972 1011

± -61 - -2312006 1681 1740 1578

- Mazăre boabe 2005 2469 2473 2379± -788 -733 -801


20062005

±

15742033 -459

15742038-464

15351910-375


± -550 -544 -471- Soia 2006 2331 2296 2458

2005 3030 3065 2184± -699 -769 +274

23



2005 10315 10315 14714± -2400 -2438 -7545

Legume-total 2006 6886 6886 61262005 8506 8506 9568

± -1620 -1620 -3442Pepeni- 2006 12298 12298 13198

2005 9969 9969 19931± +2329 +2329 -6733

Struguri 2006 1446 1448 14832005 3961 3961 3967

± -2515 -2513 -2484

4. Efectivele de animale la 1 decembrie 2006 comparativ cu 1 decembrie 2005

-capete-din care : Sector privat

din care:

Anul Total Total exploataţiileagricole individuale

2006 36474 35955 31293Bovine -total 2005 32259 31808 28930

± +4215 +4147 +23632006 21738 21435 19971

-Vaci, bivoliţe şi juninci 2005 20490 20250 18779± +1248 + 1185 +1192

2006 174211 174061 113705Porcine - total 2005 137281 136747 93628

± +36930 +37314 +200772006 15893 15879 8910

-Scroale de prăsilă 2005 10371 10319 6107 -± +5522 +5560 +2803

2006 144174 143611 135011Ovine şi caprine 2005 130596 130586 118963

± +13578 +13025 +160482006 107437 106994 102190

-Oi şi mioare 2005 98904 98894 92435± +8533 +8100 +9755

2006 2888151 2888151 1258110Păsări - total 2005 2745608 2745292 1516528

24

± +142543 +142859 -2584182006 856982 856982 -

-Păsări ouătoare 2005 1035357 1035303 -± -178375 -178321 -

2006 23861 23264 -Cabaline 2005 24056 21967 -

± -195 +1297 -2006 17031 16844 16832

Familii de albine 2005 17606 17419 17309± -575 -575 -477

5. Producţia agricolă animală în anul 2006, comparativ cu anul 2005

din care:Sector privat

din care:UM Anul Total Total exploataţiile

agricole individuale

Producţia de carne greutate vie sacrificată -total ,din care:

tone viu 20062005

6124283641

6120083087

2158929477

± -22399 -21887 -78882006 5008 4987 4910

-Carne de bovine tone viu 2005 4361 3832 2764± +647 +1155 +2146

2006 15473 15458 10996-Carne de porcine tone viu 2005 23625 23601 16878

± -8152 -8143 -58822006 2190 2187 2126 \

-Carne de ovine+caprine tone viu 2005 3370 3370 3323± -1180 -1183 -1197

2006 2036 2033 1973-Carne de ovine tone viu 2005 3088 3088 3042

± -1052 -1055 -10692006 38560 38560 3550

-Carne de pasăre tone viu 2005 52204 52204 6432± -13644 -13644 -2882

2006 645,8 635,3 601,8Lapte de vacă şi bivoliţă mii hl 2005 609,9 600,3 551,9

± +35,9 +35,0 +49,92006 74,5 74,5 74,1

Lapte de oaie şi capră mii hl 2005 60,0 59,9 57,8± +14,5 +14,6 +16,3

2006 3633 361,9 355,4Lână tone 2005 342,5 342,5 318,6

± +20,8 +19,4 +36,82006 124,6 124,6 100,3

25

Ouă mii. buc 2005 143,4 143,4 111,3± -18,8 -18,8 -11,0

Miere extrasă 2006 336,1 334,0 333,6tone 2005 332,5 330,5 327,4

± +3,6 +3,5 +6,2

6. Valoarea producţiei agricole de bunuri şi servicii în anul 2005

-mii lei Ron-Total din care: sector majoritar privat

Total din care: exploataţii agricole individuale

Valoarea producţiei agricole

- vegetală- animală- servicii

1075564

62207043336820126

1019069

5773224323319416

488222

240924247298

-

7. Ponderea judeţului Călăraşi în total ţară la producţia agricolă în anul 2005 -%-

Total din care: sector majoritar privat


Valoarea producţiei agricole

- vegetală- animală- servicii

2,3

2.22,45,1

2,3

2,22,48,5

1,3

1,11,6-

8. Evoluţia producţiei agricole în anul 2006(2005 = 100)

-%-Total din care: sector majoritar privat


26

Producţia agricolă

- vegetală- animală

72,7

66,9 90,9

72,4

65,4 91,0

83,3

79,5 89,7

9. Îngrăşăminte chimice şi naturale folosite în agricultură în anul 2006,comparativ cu anul 2005

UM Anul Total din care:

Sector privatÎngrăşăminte chimice aplicatedin care:

tonetone

20052004

179859475

136459219

tone ± +8510 +4426- azotoase tone 2005 12790 10440

tone 2004 7133 6891tone ± +5657 +3549

- fosfatice tone 2005 5046 3126tone 2004 2103 2089tone ± +2943 + 1037

- potasice tonetone

20052004

149239

79239

îene ± -90 -160Suprafaţa pe care s-au aplicat îngrăşăminte chimice

haha ha

20052004

±

176111100761+75350

12922998324

+30905Îngrăşăminte naturale aplicate tone

tone20052004

224453936

188853936

tone ± +18509 +14949Suprafaţa pe care s-au aplicat îngrăşăminte naturale

haha ha

20052004

±

678 399

+279

455399+56

PRECIZĂRI METODOLOGICE

Cadrul generalObiectivele cercetării statistice Obiectivul principal al cercetării statistice privind "Producţia vegetală la principalele culturi"l-a constituit obţinerea de date statistice privind producţia realizată la principalele culturi din teren arabil( cereale, leguminoase boabe, rădăcinoase, plante industriale, legume, pepeni, pomi fructiferi, vii şi plante furajere). S-au mai obţinut informaţii referitoare la suprafeţele cultivate şi recoltate aferente principalelor culturi.Cadrul legal Realizarea cercetării statistice privind producţia vegetală la principalele culturi are la bază:

27

- Ordonanţa Guvernului nr. 9/1992 privind organizarea statisticii oficiale, republicată cu modificările şi completările ulterioare;- Regulamentele Consiliului CE nr. 837/90 şi nr. 959/93 privind informaţiile statistice furnizate de Statele Membre pentru producţia de cereale, respectiv producţia altor culturi din teren arabil, altele decât cerealele; - Ordinul nr. 934/2005 al Preşedintelui Institutului Naţional de Statistică privind metodologia cercetării statistice "Producţia vegetală la principalele culturi".Concepte şi definiţii de bază Suprafaţa cultivată în ogor propriu reprezintă suprafaţa însămânţată sau plantată în anul agricol de referinţă sau în anii precedenţi (în cazul culturilor bienale sau perene) cu o cultură principală, care ocupă terenul pe cea mai mare perioadă de timp. Suprafaţa recoltată reprezintă suprafaţa de pe care s-a obţinut efectiv recolta şi corespunde suprafeţei cultivate din care s-au scăzut suprafeţele calamitate şi cele care au rămas nerecoltate din diverse motive. Producţia medie reprezintă cantitatea de produse obţinută pe unitatea de suprafaţă cultivată. Producţia totală reprezintă producţia recoltată brută (în ogor propriu, în cultură succesivă, în cultură intercalată şi în grădinile familiale), mai puţin pierderile la recoltare. Producţia de fructe reprezintă cantitatea de fructe pe specii, obţinută de la pomii din livezi şi răzleţi, arbuştii fructiferi şi căpşuni. Livezile( pomi în masiv) reprezintă terenurile plantate cu pomi fructiferi cu cel puţin 25 de pomi plantaţi la distanţe diferenţiate ( 12m/12m, 4m/2m, 6m/4m ) între rânduri şi pe rând, în funcţie de specie şi de tipul plantaţiei( clasică, intensivă, superintensivă). Viile pe rod reprezintă plantaţiile de viţă de vie cu o vechime mai mare de 3 ani de la plantare, de la care se obţin producţii de struguri. Fâneţele permanente reprezintă acele terenuri agricole acoperite cu vegetaţie ierboasă, instalată pe cale naturală sau regenerată prin însămanţare sau supraînsămânţare, de pe care prin cosire se obţine producţia de iarbă sau fân. Păşunile permanente reprezintă terenurile acoperite cu vegetaţie ierboasă instalată pe cale naturală şi/sau regenerată prin însămanţare sau supraînsămânţare şi careservesc în mod nemijlocit la păşunatul animalelor (inclusiv izlazurile comunale şi păşunile naturale pe terenuri accidentate). Exploataţiile agricole individuale sunt exploataţii agricole fără personalitate juridică alcătuite din una sau mai multe persoane, având, în general, legături de rudenie, care utilizează împreună terenurile şi/sau cresc animale, ce pot aparţine unuia sau mai multor membri .Se includ:- exploataţiile agricole care realizează o producţie agricolă ce poate depăşi nevoile consumului propriu, surplusul fiind destinat vânzării;- exploataţiile agricole care deţin suprafeţe foarte mici de teren şi obţin produse agricole destinate, în principal sau exclusiv consumului propriu. Exploataţiile agricole cu personalitate juridică cuprind:- unităţile cu personalitate juridică, fără caracter comercial care se află în administrarea unei societăţi /asociaţii agricole, constituite conform Legii 36/1991;- unităţile cu personalitate juridică, care se află sub administrarea unei societăţi comerciale, constituite conform Legii 31/1990 şi care desfăşoară şi activităţi agricole;-unităţile cu personalitate juridică, care se află în subordinea unităţilor administraţiei publice centrale sau locale şi care desfăşoară şi activităţi agricole;- unităţile cu personalitate juridică, care se află sub administrarea unei unităţi cu capital cooperatist, organizate în baza legii nr. 109/1996 şi a legii nr. 566/2004, care utilizează teren agricol;- alte tipuri de unităţi cu personalitate juridică aflate în administrarea aşezămintelor religioase( mănăstiri, biserici, schituri,etc) sau a altor organizaţii neguvernamentale( fundaţii, asociaţii nonprofit, etc) care utilizează teren agricol. Descrierea cercetării statistice

28

Cercetarea statistică privind " Producţia vegetală la principalele culturi" este o cercetare selectivă bazată pe eşantioane aleatoare. Sfera de cuprindere Unităţile de observare ale cercetării statistice privind producţia vegetală sunt exploataţiile agricole (individuale şi cu personalitate juridică) care utilizează teren agricol. Momentul/perioada de referinţă şi de înregistrare: Momentul de referinţă a fost 1 decembrie 2006, pentru efectivele de animale şi anul calendaristic 2005 pentru producţia animală si vegetală, iar perioada de înregistrare a fost cuprinsă între 1-28 decembrie 2006.

Capitolul III

Agricultura si poluarea.Perspectiva durabilităţii agriculturii in judeţul Călăraşi.

Concluzii si propuneri

Surse de poluare a solului cu ape uzate:

Reţeaua hidrografică a judeţului Călăraşi este alcătuită din:-fluviul Dunărea, cu o lungime (pe teritoriul judeţului) de 150 km;-braţul Borcea-70 km;-râurile Argeş (37 km) şi Dâmboviţa (28 km);-râul Mostiştea care este alcătuit, de fapt, dintr-un lanţ de 5 lacuri de acumulare, cu un luciu de apă de 5760 ha. Alte cursuri de apă şi lacuri, de interes piscicol, sunt mai de mică importanţă. Din punct de vedere al infrastructurii, gospodăria comunală a judeţului Călăraşi are o situaţie precară. În afară de oraşele Călăraşi şi Olteniţa, care se alimentează cu apă din Dunăre, restul localităţilor se alimentează din apa subterană. Din totalul surselor de alimentare cu apă, 42%din populaţia judeţului (138.832 locuitori) se alimentează din reţeaua publică de alimentare cu apă, iar restul de 58% (191.721 locuitori) se alimentează din puţuri individuale. Reţeaua de distribuţie a apei potabile însumează 682 km din care 50% în cinci din localităţile urbane. În mediul rural, acolo unde există alimentare cu apă centralizată, distribuţia apei se face, în mod uzual, prin cişmele stradale. Pentru colectarea apelor uzate, numai 6 localităţi au reţele publice de canalizare în lungime de 140 km, numai 24,3% din populaţie fiind racordată la canalizare. Din totalul reţelelor de canalizare 97,84% se află în mediul urban şi numai 2,16% în mediul rural. În tabelul nr. 1 se prezintă câteva din localităţile care au staţii de epurare.

Lista localităţilor care au staţii de epurare a apelor uzate:Localitatea Populaţia

racordată(locuitori)

Tipul staţiei de epurare

Capacitatea(l/s) Eficienţa%

Călăraşi 57.500 Mecano-chimic 645 42Olteniţa 20.800 Mecano-chimic 173 53Lehliu-Gară 2.100 Mecano-biologic 18,5 37

În Călăraşi funcţionează numai treapta mecanică; în Olteniţa, în mod obişnuit, numai treapta mecanică funcţionează. La Lehliu-Gară, datorită echipamentului uzat, staţia funcţionează discontinuu, eficienţa fiind redusă.

29

Din punct de vedere al depozitării deşeurilor, există platforme de depozitare numai în oraşe, dar acestea nu sunt izolate, nu au sistem de drenaj, nu au puţuri de observaţie a apelor subterane, etc.

În mediul rural, sunt dificultăţi,cele 181 de depozite de deşeuri nefiind controlate sau autorizate de organele de protecţia mediului . Probleme speciale pun depozitele amplasate în albia majoră a râurilor, ocupând o suprafaţă de 16,4 ha cu un volum de 64.410 m3.

Poluarea solului ,apelor subterane si de suprafaţă cu compuşi ai azotului:

Evaluarea riscurilor potenţiale de afectare a solurilor şi a apelor din punct de vedere al nutrienţilor din surse agricole, pe baza utilizării metodologiei elaborate pentru etapa în curs, a permis desemnarea zonelor de vulnerabilitate pe trei categorii:A-zone potenţial vulnerabile ca urmare a antrenării azotaţilor către corpurile de apă de suprafaţă prin scurgere pe versanţi;B-zone potenţial vulnerabile prin percolarea azotaţilor sub stratul de sol către acviferele cu nivel liber;C-zone cu risc ridicat de vulnerabilitate la percolarea azotaţilor sub stratul de sol către acviferele cu nivel liber. Zonele vulnerabile estimate în etapa actuală reprezintă cca. 8,64% din suprafaţa ţării, respectiv 13,93% din suprafaţa totală. Principalele ape de suprafaţă care străbat judeţul Călăraşi si in care se găsesc compuşi ai azotului sunt secţiunile:

Budeşti (confluenţa râului Argeş cu Dâmboviţa);Cloteşti (între Budeşti şi Olteniţa, pe râul Argeş);Olteniţa (pe Dunăre, aval de confluenţa cu râul Argeş),Chiciu (pe Dunăre, amonte Călăraşi);Roşeţi (pe braţul Borcea, al Dunării, aval Călăraşi).

În urma rezultatele măsurătorilor efectuate se observă că, în secţiunile de control 1 şi 2 valorile NH4+ în perioada 2005-2006 au fost mari, de ordinul a 3-6 mg/l dovedind o poluare masivă, datorită evacuării în Dâmboviţa şi apoi în Argeş a apelor uzate neepurate din Municipul Bucureşti. După confluenţa cu Dunărea, în dreptul localităţii Olteniţa valorile NH4

+ scad până la aproximativ 1 mg/l, datorită debitelor mari ale Dunării. În concluzie, râurile Dâmboviţa şi Argeş, până la confluenţa cu fluviul Dunărea se înscriu în categoria ’’C’’ datorită apelor uzate ale Municipiului Bucureşti. După confluenţa cu Dunărea, de la Olteniţa şi până la ieşirea din judeţul Călăraşi, apele sunt de categoria ’’B’’. Depăşirea normelor la amoniu, de-a lungul Dunării, se datorează şi surselor de poluare neagricole din cadrul judeţului Călăraşi dintre care se menţionează oraşul Călăraşi, Prefabricate Călăraşi, COMCEH Călăraşi, Avicola, oraşul Olteniţa, NAVOL Olteniţa, COMSUIN-Ulmeni, etc. Calitatea apelor subterane a fost urmărită prin analize fizico-chimice efectuate la peste 70 de foraje. Valorile crescute ale indicatorilor NO2

-,NO3- au produs îmbolnăviri acute la un important

număr de sugari.

În judeţul Călăraşi, toate zonele vulnerabile fac parte din categoria”B”. Au fost identificate două zone vulnerabile după cum urmează:

I. Frumuşani cu o suprafaţă de 645 ha;II. Sohatu –cu o suprafaţă de 7.035 ha;

30

Cele două zone se află în Vestul judeţului. Zona Frumuşani include pe teritoriul ei o fermă industrială avicolă şi o fostă fermă zootehnică, a cărei activitate a fost oprită.

Zona Sohatu include pe teritoriul ei fermele industriale de creştere a porcilor Sohatu şi Vasilaţi şi oraşul Budeşti, cunoscut pentru lipsa sistemului de canalizare şi a staţiei de epurare. Direcţia generală de curgere a apelor subterane este către fluviul Dunărea care are rol de colector al apei freatice din întreaga zonă. Apa subterană este în legătură cu apele de suprafaţă ale Argeşului şi Dâmboviţa. Posibilitatea utilizării apelor uzate orăşeneşti şi a dejecţiilor animale pentru irigarea şi fertilizarea terenurilor : Ferma de selecţie a porcinelor PIC S.A. Vasilaţi aflată pe teritoriul zonei vulnerabile Sohatu, are o lagună de 7000 m3, care stochează apele uzate din fermă în vederea pompării lor la S.C. Agromix Buciumeni S.A. în vederea irigării terenurilor agricole. Acelaşi procedeu este utilizat la fertilizare de către fermele avicole Frumuşani şi SC AVIROM Vasilaţi, precum şi de ferma industrială de porci NUTRICOM S.A. Sohatu unde apele uzate sunt înmagazinate în 9 lagune cu un volum de 100.000 m3. Raportată la suprafaţa solului în cele două zone vulnerabile au rezultat următoarele valori ale cantităţilor de azot distribuite pe terenuri agricole:-Frumuşani:102,5 kg N/ha,an;-Sohatu: 143 kg N/ha,an;

Surse de poluare a solului prin sărăturare:

Pe teritoriul judeţului Călăraşi se găsesc circa 9 000 ha ocupate cu soluri sărăturate sau afectate de sărăturare, ceea ce reprezintă 2,07% din suprafaţa agricolă şi 2,12% din cea arabilă. Pe suprafaţa aparent uniformă a Bărăganului apare cel mai tipic relief de crovuri (padine) impresionante prin număr, forme şi dimensiuni. Partea vestică aparţine aproape în întregime cîmpiei Mostiştei, cu formaţiunile de văi şi vîlcele de tip „furcitură" aparţinând văii Mostiştei ca unitate fizico-geografică de trecere în est spre Bărăganul propriu-zis. Aici apar luncile Dîmboviţei după ieşirea din Sectorul Agricol Ilfov şi Argeşului în zona sa inferioară pînă la confluenţa cu Dunărea la Olteniţa. Marginea sudică şi estică este dată de lunca largă a Dunării şi „balta Borcei". Materialele parentale ale solurilor sărăturate şi ale celor afectate de sărăturare sînt alcătuite din depozite fluviolacustre de diferite texturi, carbonatice şi iniţial lipsite de săruri solubile. Caracteristicile lor, corelate cu poziţiile în relief şi influenţa apei freatice, au contribuit la formarea, mai ales în zona luncilor, a numeroase varietăţi de soluri cu însuşiri fizice, chimice şi biologice distincte.Nivelul apei freatice variază între 0,5 şi 1 m pentru arealele depresionare ocupate cu lăcovişti şi între 1,5 şi 3 m pentru celelalte soluri. Gradul de mineralizare este de 1,5—3 g/l, local mai ridicat (5—10 g/l) pe arealele cu soluri sărăturate.

Distribuţia solurilor sărăturate şi a celor afectate de sărăturare în judeţul Călăraşi se prezintă în tabelul următor:

Distribuţia solurilor sărăturate şi a celor afectate de sărăturare din judeţul CălăraşiNr. crt. Tipul şi subtîpul de sol Supraf,

totală,ha

Arabil, ha Păşuni, ha Fîneaţă, ha

31

1

2 345

Cernoziomuri, inclusiv cambice freatic umede gleizate salini-zate şi/sau alcalizate SolonceacuriSoloneţuri gleizate şi gleice alcalizateLăcovi,şti salinizate şi/sau alcalizateSoluri aluviale gleizate salinizate şi/sau alcalizate

2 500 2001 3001 0004 000

2 500700 5003 500

200 600 500 400

100

Total 9 000 7 200 1 700 100

Cernoziomurile, inclusiv cambice freatic umede-gleizate salinizate şi/sau alcalizate ocupă o suprafaţă de circa 2 500 ha situate pe terasa Călăraşi între Cuza Vodă şi Radu Negru, pe fragmente de terase joase la Frăsinet pe valea Mostiştei şi local la Spanţov şi Chiselet pe lunca Dunării. Au fost incluse şi unele areale cu cernoziomuri (aluviale) din lunca Dunării şi balta Borcei. Nivelul apei freatice variază între 2,5 şi 5 m, cu variaţii sezoniere determinate mai ales de irigaţii (terasa Călăraşi). Studiile efectuate de S a n d u ş. a. (1965) au arătat influenţa puternică exercitată de apa de irigaţie asupra nivelului freatic care în timp de 2—3 ani, odată cu extinderea irigaţiei pe întreaga terasă, a evoluat de la 3—5 m la 1—2 m, local mai ridicat în perioadele de udări. Gradul de mineralizare variază între 0,5 şi 5 g/l. Odată cu ridicarea nivelului freatic apele mineralizate au determinat salinizarea solurilor, mai accentuată pe profil şi treptat în orizonturile superioare, constatîndu-se efecte nefavorabile asupra culturilor de porumb.De asemenea, au apărut procese slabe de salinizare în unele crovuri din zona Dragalina, Dragoş Vodă. Morfologic, profilele acestor soluri sînt bine dezvoltate cu orizonturi distincte pe adîncimi mari. Conţinutul de humus variază între 3,5 şi 4%, fiind bine aprovizionate cu fosfor şi potasiu. Salini-zarea este slabă pînă la moderată în orizonturile superioare, însă acumularea de săruri pe profil indică tendinţa de intensificare a acestor procese. Pentru stoparea acestor procese este necesar să se efectueze lucrări de impermeabilizarea canalelor de aducţiune şi distribuţie a apei, diminuarea drastică a pierderilor prin infiltraţii şi schimbarea metodelor de udare; trecerea la udări cu norme adecvate stadiilor de creştere a plantelor. Pentru arealele cu salinizare mai avansată se vor efectua canale adînci de desecare.

Solonceacurile ocupă o suprafaţă redusă de cea 200 ha pe luncile Dîmboviţei şi Argeşului în cadrul unor areale reprezentative pentru soloneţuri alcalizate. Soloneţurile gleizate şi gleice alcalizate ocupă cea. 1 300 ha pe lunca Dîmboviţei între Gălbinaşi şi Vasilaţi, pe lunca Argeşului la sud de Corbu şi Dudeşti în zona de confluenţă cu Dîmboviţa, în lunca Dunării între Ulmeni şi Valea lui Soare apoi local la Spanţov, Chiselet şi Mînăstirea. Relieful reprezintă şesuri aluviale joase şi relativ plane. Pe unele areale din lunca Dîmboviţei evoluţia pînă la stadiul de soloneţuri salinizate a avut loc pe seama unor soluri aluviale în cadrul unor amenajări orizicole vechi fără lucrările necesare de conducere a apei, parcelare corespunzătoare şi canale adînci de evacuare controlată a apei. Abandonarea orezăriilor şi neluarea altor măsuri care să preîntâmpine sau să stopeze procesele de salinizare şi alcalizare, precum şi transformarea terenurilor în păşuni, au determinat degradarea intensă a solurilor. Morfologic, soiurile prezintă diferenţieri în ceea ce priveşte dezvoltarea profilelor. Orizontul eluvial este slab reprezentat, mai ales pe suprafeţele pe care s-a încercat cultivarea fără măsuri de ameliorare sau au fost amenajate ca orezării. Stratul arat este compact şi masiv, mai

32

ales în stare de uscăciune. Salinizarea este moderată, cu areale considerate ca solonceacuri unde apare şi crustă de săruri. Terenurile ocupate cu aceste soluri necesită în primul rînd lucrări intense de desecare şi drenaj, unele aflate în curs de efectuare. Sînt necesare lucrări de afânare adâncă, amendare cu fosfo-gips (20—25 t/ha), spălare cu ape corespunzătoare utilizînd în acest scop şi sursele locale. Unele areale pot fi amenajate sau reamena-jate pentru cultura orezului, existînd condiţii prielnice pentru această cultură. Lăcoviştile salinizate şi/sau alcalizate apar pe o suprafaţă de circa. 1000 ha în lunca Dunării la sud-vest de Chirnogi la periferia zonei mlăştinoase a lacului Greaca şi în balta Borcea, la sud de Pietroiu. Ocupă areale depresionare cu drenaj foarte slab. Materialele parentale sînt de natură fluvio-lacustră, luturi argi-loase şi argile, uneori cu intercalaţii de materie organică acumulată în faze prelungite de mlaştină.Nivelul apei freatice variază între 0,5 şi 1,5 m, iar gradul de mineralizare între 2 şi 5 g/LSolurile sînt puternic gleizate, frecvent apare exces de umiditate şi stagnare de apă la suprafaţă. Salinizarea este moderată, iar alcajizarea variază între slab şi moderat. Conţinuturile foarte ridicate de humus, azot şi fosfor ar putea fi valorificate prin culturi agricole, pe măsură ce elementele limitative determinate de salinizare şi alcalizare se vor diminua în urma lucrărilor de desecare şi drenaj şi a măsurilor de af înare adîncă şi amendare cu fosfogips. Dozele vor fi de 10—20 t/ha avîndu-se în vedere şi efectele favorabile privind îmbunătăţirea permeabilităţii şi a regimului aerohidric. Nu pot fi introduse culturi prăsitoare, iar dintre păioase orzul şi griul pot da rezultate bune. Solurile aluviale gleizate salinizate şi/sau alcalizate apar pe suprafeţe relativ mari: cea. 4000 ha dispersate pe spaţiul extrem de larg al bălţii Borcea, la sud de Cocargeaua, sud Jegălia, Modelu apoi la Călăraşi, Ciocăneşti, Căscioarele şi în lunca Dîmboviţei la Budeşti şi Vasilaţi.Materialele parentale sînt alcătuite predominant din luturi, luturi argiloase, argile prăfoase dispuse stratificat, cu frecvente intercalaţii de materiale de textură grosieră. Nivelul apei freatice variază între 1,5 şi 2,5, iar gradul de mineralizare între 1 şi 3 g/l, mai ridicat, pînă la 5 g/l, în lunca Dîmboviţei.În morfologia, acestor soluri sînt evidente procesele periodice de acumulare de aluviuni, majoritatea avînd profile scurte, slab dezvoltate. Salinizarea ajunge pînă la stadiul moderat, mai ales în lunca Dîmboviţei în apropierea solurilor saline şi alcalice. Alca-lizarea este în general slabă, conţinutul de sodiu schimbabil în orizonturile superioare nu depăşeşte 10% Na din T. Dispersarea teritoriilor ocupate cu aceste soluri face dificilă precizarea unor lucrări specifice, esenţiale fiind măsurile agropedoameliorative, afânarea adâncă pe solurile compactizate, fertilizarea cu gunoi de grajd şi îngrăşăminte chimice, capacitatea de producţie a acestor soluri putând fi îmbunătăţită. Pentru judeţul Călăraşi teritoriile cu potenţiale de degradare a solurilor prin sărăturare se apreciază la circa 35 000 ha cuprinzând solurile care au condiţii pentru manifestarea acestor procese şi se găsesc în luncile Dunării, Argeşului şi Dîmboviţei. Ele prezintă acumulări de săruri pe profil şi în baza acestora. De asemenea, cernoziomurile de pe terasa Călăraşi şi alte soluri situate în areale cu ape freatice mineralizate, ar putea evolua negativ prin modificarea condiţiilor actuale, continuarea irigaţiilor fără măsuri de protecţie împotriva pierderilor masive de apă prin infiltraţie, utilizarea unor ape necorespunzătoare calitativ.

33

dezvoltarea durabila a agriculturii in spatiul judetului calarasi

Documents