UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ ABANATULUI “REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI” DIN TIMIȘOARA

FACULTATEA DE AGRICULTURĂCICLUL DE MASTER: UTILIZAREA DURABILĂ A TERENURILOR

AGRICOLE

REFERATINFLUENTA FERTILIZARII MINERALE SI ORGANICE ASUPRA CONTINUTULUI DE ELEMENTE NUTRITIVE

DIN SOL

COORDONATOR:Prof .ing. CRISTA FLORIN

ÎNTOCMIT:Ing. SÎRGHIE BIANCA ANAMARIAAnul I, Master

Timisoara 2015

1

Cuprins

Cuprins..........................................................................................2

1. Influenta fertilizarii minerale si organice asupra continutului de elemente nutritive din sol..................................................................3

1.1 Influenţa îngrăşămintelor organice asupra fertilităţii solurilor şi producţiei diferitelor culturi................................................................4

1.2 Influenţa gunoiului de grajd asupra substanţei organice a solului.............................................................................................5

1.3 Influenţa asupra eficacităţii îngrăşămintelor a diferiţilor factori.............................................................................................6

1.4 Variaţia dozelor de îngrăşăminte în funcţie de gradul de aprovizionare a solului cu apă............................................................8

1.5 Elementele nutritive şi interacţiunea dintre acestea...................92.  Semnificatia principalelor grupe ale materiei organice pentru fertilitatea sololuli............................................................................................123. Caracterizarea regimului humic al solurilor.......................................134.  Materia organica în terenurile introduse în circuitul Agricol……………….…14

4.1 Reglarea regimului humic prin fertilizare organica…………………….15

4.2 Ingrasamintele organice cu valoare fertilizanta si/sau      ameliorativa………………………………………………………………………………….16BIBLIOGRAFIE

2

1. INFLUENTA FERTILIZARII MINERALE SI ORGANICE ASUPRA CONTINUTULUI DE ELEMENTE NUTRITIVE DIN SOL

                                                                                                                   

Rolul esential al  materiei organice în definirea fertilitatii solului si a capacitatii de productie a plantelor a câstigat productii noi în conditiile intensificarii agriculturii dintara noastra.

Materia organica înmagazineaza în constituentii ei energie chimica si elemente biogene, care le elibereaza în sol in cantitati mici si continuu, in cursul transformarilor suferite sub influenta activitatii microorganismelor. Prin eliberarea treptata si în raporturi echilibrate a macro- si microelementelor nutritive, precum si a unor substante specifice cu influenta pozitiva asupra metabolismului vegetal, materia organica atenueaza stresurile climatice si nutritive, contribuind la obtinerea unor productii multianuale stabile. Datorita capacitatii ei de tamponare, plantele sunt protejate de efectul concentratiilor ridicate temporare ale sarurilor minerale din sol, îndeosebi ale îngrasamintelor cu azot si potasiu, si al fluctuatiilor rapide ale reactiei solului. Pe soluri având continuturi ridicate de metale grele, acumulate din emisii industriale sau ca urmare a aplicarii unor materiale reziduale cu valoare fertilizanta sau ameliorativa, materia organica diminueaza sau întârzie efectul fitotoxic al acestora prin retinerea lor în combinatii stabile.

Descompunerea substantelor organice xenobiotice(pesticide, ierbicide, detergenti) este strâns legata de transformarile materiei organice din sol, cu consecinte asupra persistentei lor în mediul ambiant. Prin influenta favorabila pe care o are asupra însusirilor fizice, materia organica contribuie la valorificarea mai eficienta a unor verigi ale tehnologiilor intensive, cum ar fi irigatiile. În special pe solurile cu texturi extreme, materia organica reduce impactul utilajelor grele si al trecerii lor repetate asupra stratului arat, limitând astfel înrautatirea conditiilor de

3

aeratie si de circulatie a apei, ceea ce are repercusiuni pozitive si în sfera mobilizarii si deplasarii ionilor nutritivi din sol si a folosirii lor de catre plante. Prezenta materiei organice diminueaza riscul de eroziune pe terenurile situate în panta, iar pe solurile erodate, ca si pe cele nisipoase si decopertate, previne dereglarile de nutritie cu microoelemente la culturile susceptibile.

1.1 Influenţa îngrăşămintelor organice asupra fertilităţii solurilor şi producţiei diferitelor culturi

S-a studiat influenţa gunoiului de grajd, aplicat singur sau împreună cu îngrăşăminte minerale, administrate porumbului o dată la doi ani şi la patru ani în cadrul rotaţiei grâu porumb.

S-a constatat un efect remanent asupra producţiei celor două culturi până în anul al patrulea de la aplicare.

Pe solurile cu fertilitate ridicată, atunci când se aplică şi gunoi de grajd, dozele de îngrăşăminte minerale trebuie să fie mici spre moderate pentru o utilizare eficientă a acestora.

Efectele cele mai importante ale aplicării gunoiului de grajd s-au dovedit a fi menţinerea fertilităţii solului, refacerea însuşirilor fizice şi activităţii biologice din sol, precum şi eliminarea pericolului de poluare a apei freatice.

Tratamentul Carbon total %

Carbon solubil %

Carbon in acizi humici %

Nefertilizat 1.67 0.76 0.5420 t gunoi de grajd 1.85 0.80 0.58

40 t gunoi de grajd 1.86 0.82 0.59

60 t gunoi de grajd 1.96 0.84 0.60

Valoarea gunoiului de grajd a fost scoasă în evidenţă în experienţele de lungă durată (tabelul 1). S-a remarcat faptul că gunoiul participă mai

4

activ decât resturile vegetale (paie şi coceni) în procesele de humificare (coeficient de humificare de 0,38 faţă de 0,19) (H e r a şi E l i a d e, 1978).

1.2 Influenţa gunoiului de grajd asupra substanţei organice a solului

Comparând eficacitatea aplicării gunoiului de grajd fermentat cu cel proaspăt, s-a observat că gunoiul proaspăt a avut o eficacitate mai mare, în mod deosebit la grâu, unde se manifestă efectul remanent.

O influenţă mai slabă asupra producţiei diferitelor culturi au avut-o resturile vegetale (paiele şi cocenii tocaţi) aplicate singure, mai ales în primii ani de la aplicare. Prin complexarea cu doze moderate de azot, a crescut efectul în timp asupra producţiei (C o c u l e s c u şi colab., 1965).

Resturile de grâu sau porumb, mai ales asociate cu îngrăşămintele minerale cu azot şi fosfor, determină creşterea cu 6–8,500 kg C/ha a conţinutului total de carbon într-o perioadă de 10 ani. S-a evidenţiat, de asemenea, faptul că atât paiele, cât şi cocenii favorizează acumularea formelor solubile de substanţă organică, dar sub aspect practic, paiele au o importantă superioară, deoarece deţin o pondere mai ridicată în sinteza acizilor humici (tabelul 2) (H e r a şi E l i a d e, 1978).

TratamentCarbon total % Carbon solubil

%Carbon in acizi humici %

Paie 5929 1396 562Coceni 5629 1375 0Paie + 60 kg N/ha 8316 2563 1250Coceni +60 kg N/ha

7477 2516 1087

1.3 Influenţa asupra eficacităţii îngrăşămintelor a diferiţilor factori

5

Plantele de cultură reacţionează diferit la aplicarea îngrăşămintelor. Astfel, grâul a valorificat îngrăşămintele cu azot şi fosfor mai bine decât porumbul, atât în primul, cât şi în anii următori de la aplicare (C o c u l e s c u şi colab., 1968).

Majoritatea plantelor de cultură, cu excepţia celor leguminoase, sunt mari consumatoare de azot şi reacţionează la aplicarea îngrăşămintelor care conţin acest element. Alte plante, cum sunt leguminoasele, au posibilitatea să-şi procure singure azotul şi reacţionează slab şi numai în anumite cazuri la aplicarea îngrăşămintelor cu azot.

Porumbul, sfecla de zahăr, cartoful, floarea-soarelui sunt mari consumatoare de potasiu şi reacţionează mai bine la aplicarea îngrăşămintelor cu potasiu, pe agrofonduri asigurate de azot şi fosfor.

Planta premergătoare. Dozele de îngrăşăminte necesare, în special cele cu azot, sunt înfluenţate destul de puternic de planta premergătoare şi de rotaţie. Cercetările efectuate de B u r l a c u şi E l i a d e (1975, 1976), B u r l a c u şi colaboratori (1980) la cultura grâului arată că aplicarea îngrăşămintelor nu exclude înfluenţa plantei premergătoare. Chiar în cazul aplicării îngrăşămintelor producţia cea mai mare s-a obţinut la grâul cultivat după mazăre, iar cea mai mică, la grâul cultivat după sfecla de zahăr. Dozele de azot necesare grâului au fost mai mari când premergătoarele n-au fost fertilizate şi au scăzut odată cu mărirea dozelor aplicate la cultura premergătoare.

Epoca şi metoda de aplicare. Epoca de aplicare înfluenţează eficacitatea şi mărimea dozei de îngrăşământ, aceasta făcând obiectul multor cercetări ale Institutului de la Fundulea (C o c u l e s c u şi colab., 1967; H e r a şi colab., 1968, 1970, 1973, 1982, 1987).

Epoca de aplicare a influenţat semnificativ recolta de grâu, în sensul micşorării producţiei, odată cu întârzierea aplicării îngrăşămintelor după înspicare, în special în anii secetoşi.

Administrarea îngrăşămintelor cu azot în toamnă, sau în primăvară, la grâu, a fost practic egală, în medie pe mai muţi ani, însă în anii cu precipitaţii bogate în perioada de toamnă - primăvară, aplicările de primăvară au fost superioare celor de toamnă.

6

Prin fertilizarea fracţionată toamna şi primăvara s-a obţinut o creştere a coeficientului de utilizare a îngrăşămintelor cu 8-9%.

La formarea producţiei de boabe un rol important l-a avut aplicarea îngrăşă- mintelor în epoca de înspicat 50% - înflorit 50% din lan, iar pentru paie, fertilizarea aplicată înainte de înspicare.

La porumb, aplicarea a jumătate din doză toamna şi jumătate primăvara a dus la realizarea unor sporuri mari de producţie dovedind în acelaşi timp posibilitatea eşalonării perioadei de aplicare a acestora în funcţie de ritmul de aprovizionare cu îngrăşăminte.

La leguminoase, aplicarea unor doze mici în perioada de vegetaţie a dus la creşterea coeficientului de utilizare a azotului, mărirea producţiei şi la sporirea canţităţilor de azot fixate biologic de către soia.

În ce priveşte metoda de aplicare, s-a evidenţiat că aplicarea localizată a unor doze mici de îngrăşăminte minerale este eficace la grâu, pe un teren nefertilizat sau fertilizat cu doze mici sau moderate de îngrăşăminte.

Hera şi colaboratorii (1967, 1968, 1969, 1972), experimentând pe faeoziomul cambic de la Fundulea cu ajutorul izotopilor 15N şi 32P, au constatat că îngrăşămintele cu azot şi superfosfatul, aplicate în amestec în aceeaşi bandă de fertilizare, au determinat stimularea absorbţiei fosforului şi azotului, conducând astfel la obţinerea unor bune rezultate la grâu, floarea-soarelui şi soia.

Aceste rezultate privind epoca şi metoda de aplicare a îngrăşămintelor au evidenţiat posibilitatea folosirii îngrăşămintelor cu azot o perioadă mai mare de timp, în funcţie de posibilităţile de aprovizionare cu îngrăşăminte.

1.4 Variaţia dozelor de îngrăşăminte în funcţie de gradul de aprovizionare a solului cu apă

S-a constatat că dozele de îngăşăminte aplicate pentru a obţine producţii maxime sau optime economic oscilează în limite largi, de la an la an, în funcţie de condiţiile climatice (H e r a, 1972; H e r a şi B o r l a n, 1975).

7

La Fundulea, s-au studiat corelaţiile existente între eficacitatea îngrăşămintelor cu azot şi fosfor şi precipitaţiile înregistrate în perioada de vegetaţie a grâ- ului (septembrie – iunie). S-au luat în calcul sporurile de producţie realizate de cele cinci combinaţii N x P (0, 40, 80, 120, 160 kg N/ha şi 0, 40, 80, 120, 160 kg P2O5/ha) şi precipitaţiile căzute de-a lungul perioadei de vegetaţie a grâului, pentru 36 de ani de experimentare (perioada 1967-2003). Coeficienţii de corela- ţie dintre precipitaţiile căzute (începând cu lunile noiembrie, decembrie şi terminând cu luna iunie) în perioada de vegetaţie a grâului, calculate pentru 11 cazuri, şi sporurile de producţie realizate în urma fertilizării .

Rezultatele prezentate evidenţiază faptul că sporurile de producţie la grâu la diferitele combinaţii dintre azot şi fosfor sunt influenţate de precipitaţiile din luna aprilie - mai şi, în mod special, de cele din luna aprilie.

Faţă de rezultatele cercetărilor efectuate anterior, se constată că în cei 36 ani, condiţiile climatice din perioada de vegetaţie a grâului au fost foarte diverse (ani cu regim foarte sărac în precipitaţii şi temperaturi foarte ridicate; ani cu exces de precipitaţii; ani cu cantităţi de precipitaţii apropiate de normala zonei, însă cu o distribuţie defectuoasă a acestora pe perioada de vegetaţie a grâului de toamnă).

Eficacitatea îngrăşămintelor cu fosfor, aplicate unilateral, nu a fost influenţată de cantitatea de precipitaţii în nici una din perioadele luate în studiu.

1.5 Elementele nutritive şi interacţiunea dintre acestea

Dintre elementele nutritive, ca aport al îngrăşămintelor aplicate, pe toate tipurile de sol din ţara noastră şi la majoritatea plantelor, azotul a fost cel care a influenţat cel mai puternic producţia (H e r a şi colab., 1972; H e r a şi M i h ă i l ă, 1979 etc.).

Efectul îngrăşămintelor cu fosfor aplicate la grâu şi porumb pe fond asigurat cu azot depinde, în mare măsură, de conţinutul de fosfaţi mobili din sol, care, după Borlan şi colaboratorii (1968), pot determina până la

8

70% din variaţia totală a efectului relativ al îngrăşămintelor cu fosfor la grâu şi până la 40% la porumb.

Eficacitatea îngrăşămintelor cu potasiu este mai slabă comparativ cu a celor cu azot şi fosfor. Unele cercetări efectuate au arătat că eficacitatea îngrăşămintelor cu potasiu depinde de agrofondul de azot şi fosfor, pe care s-au aplicat, fiind cea mai scăzută când au fost aplicate singure sau pe agrofondul de fosfor, mai ridicată pe agrofondul de azot şi maximă pe agrofond de azot şi fosfor. Nevoia aplicării îngrăşămintelor cu potasiu apare în special când se folosesc cantităţi mari de azot şi fosfor (H e r a şi M i h ă i l ă, 1971; H e r a şi colab., 1972).

Efectul îngrăşămintelor cu potasiu creşte când sunt aplicate cu cele cu azot, sau cu azot şi

fosfor, ceea ce arată o interacţiune pozitivă K x N şi K x NP (H e r a şi colab., 1972).

Pe lângă efectul direct obţinut prin aplicarea separată a îngrăşămintelor cu un anumit element, trebuie să se aibă în vedere interacţiunea dintre acestea când sunt aplicate împreună.

Interacţiunea dintre azot şi fosfor şi raportul dintre aceste două elemente a stat la baza mai multor studii inteprinse în experimentările de lungă durată (H e r a şi colab., 1971, 1972, 1973, 1976, 1977).

O interacţiune pozitivă între azot şi fosfor la grâu este pusă în evidenţă de cercetările efectuate de H e r a şi colaboratorii (1971). La porumb, interacţiunea dintre azot şi fosfor a avut o contribuţie redusă la realizarea sporului de producţie. Pe faeoziomul cambic de la Fundulea această interacţiune practic nu a condus la sporirea producţiei (H e r a şi colab., 1976).

Hera şi M i h ă i l ă (1979), studiind interacţiunea azot x fosfor pe cernoziomul calcic-vermic de la Ileana, arată că sporurile obţinute datorită interacţiunii cresc, în general, odată cu mărirea dozei de azot, pe diferite agrofonduri de fosfor, şi sunt mai mari pe agrofondul unde s-au aplicat 80 kg P2O5/ha.

Rezultatele obţinute de H e r a şi colaboratorii (1961), pe faeoziomul cambic de la Fundulea, arată că factorul principal în sporirea producţiilor de grâu este azotul, iar îngrăşămintele cu fosfor au influenţat mai puţin

9

producţia, comparativ cu cele cu azot, însă prin aplicări repetate de îngrăşăminte cu fosfor a crescut simţitor cantitatea de P2O5 mobil din sol.

Influenţa cea mai mare a creşterii producţiei de grâu o are efectul cumulat al azotului şi fosforului.

Dozele optime economic au variat de la un an la altul între 55 şi 140 kg N/ha şi 75-140 kg P2O5/ha la grâul cultivat după porumb şi între 50 şi 83 kg N/ha şi 86-120 kg P2O5/ha la grâul cultivat după fasole. La porumb, doza optimă de azot a fost cuprinsă între 100 şi 130 kg N/ha (H e r a şi colab., 1976).

Efectul îngrăşămintelor cu potasiu este mai slab comparativ cu al celor cu azot şi fosfor. Nevoia aplicării îngrăşămintelor cu potasiu apare în primul rând pe solurile mai slab aprovizionate cu potasiu, în special când se folosesc cantităţi mai mari de azot şi fosfor (H e r a şi M i h ă i l ă , 1971; H e r a şi colab., 1972).

Pe lângă efectul direct în sporirea producţiei de porumb obţinut prin aplicarea separată a îngrăşămintelor cu un anumit element, un rol important îl are interacţiunea dintre acestea când sunt aplicate împreună.

Pe cernoziomul calcic-vermic de la Ileana, sporurile obţinute datorită interacţiunii azot x fosfor au crescut, în general, odată cu mărirea dozei de azot pe diferite agrofonduri de fosfor, acestea fiind optime pe agrofondul 80 kg P2O5/ha (H e r a şi M i h ă i l ă, 1971).

Dozele de îngrăşăminte ce se recomandă sunt cuprinse între 60 şi 80 kg/ha P2O5 şi între100 şi 150 kg N/ha.

Cele mai mari recolte de floarea-soarelui se obţin prin aplicarea combinată a unor doze moderate de îngrăşăminte chimice cu azot, fosfor şi potasiu (C o c u - lescu şi colab., 1969; H e r a şi colab., 1979).

Indiferent de favorabilitatea anului, producţia optimă s-a obţinut cu doze mici şi în raport echilibrat: 50-60 kg P2O5 + 60-70 kg N/ha.

La leguminoase (mazăre, fasole şi soia), s-a studiat interacţiunea între bacterizare şi fertilizare (C o c u l e s c u şi colab., 1968; H e r a şi colab., 1984).

La mazăre această interacţiune s-a manifestat la doza de 60 kg N/ha.

10

La fasole dozele optime economic au fost de 70 kg N/ha şi 76 kg P2O5/ha.

La soia interacţiunea azot-fosfor s-a studiat pe cernoziomul calcic-vermic de la Ileana (Lehliu). Cele mai bune rezultate s-au obţinut la varianta la care s-au aplicat 30 N + 40 kg P2O5/ha.

La inul de ulei rezultate bune s-au obţinut prin aplicarea a 40-80 kg N + 40 kg P2O5/ha. Potasiul contribuie la sporirea semnificativă a producţiei pe solurile cu un conţinut în potasiu mobil mai scăzut de 20 mg K2O/100 g sol.

2.  Semnificatia principalelor grupe ale materiei organice pentru fertilitatea sololuli.

Materia organica din sol este constituita din grupe de substante cu origine, compozitie, grade de stabilitate si functii diferite, care au semnificatii deosebite pentru caracterizarea regimului humic si a variatiei acetuia in functie de conditiiele pedoclimatice si de practicile culturale.

Dupa origine, materia organica din sol a fost clasificata în doua grupe principale: prima grupa cuprinde resturi organice(de plante si animale) proaspete si incomplet transformate, separabile din sol prin mijloace mecanice, iar a doua grupa este constituita de humusul solului, care prezinta o parte integrata a solului ce nu poate fi separata de aceasta prin mijloace mecanice. Humusul, la rândul lui, este un amestec complex format din produsi de transformare avansata a resturilor organice si produsi de resinteza microbiana si din substante humice propriu-zise (acizi humici, acizi fulvici si humina). Ţinând seama de variatia mare a gradului de biodegradabilitate a substantelor organice ce intra în alcatuirea materiei organice din sol si de rolul lor specific, Schffer si Ulrich (1960) au impartit pragmatic materia organica din sol în “humus nutritiv” si “humus stabil “. Humusul nutritiv este reprezentat de totalitatea compusilor organici, mai mult sau mai putin usor mineralizabili, care se încadreaza în ambele grupe principale din clasificarea lui Kononova. El are un rol

11

predominant în asigurarea microorganismelor si plantelor superioare cu elemente nutritive si asigura materia prima si substantele precursoare sintetizarii substantelor    humice propriu-zise. Humusul stabil cuprinde ansamblul subsatntelor care se descompun lent, ajungând si ele în final la compusi minerali (CO2, H2O si NH3). 

Într-o agricultura intensiva rolul humusului în asigurarea unui mediu favorabil pentru cresterea plantelor, ca rezervor cu eliberarea lenta a elementelor nutritive (N, P, S, K, Ca, Mg) si ca regulator al metabolismului vegetal, trebuie sa se manifeste la nivele superioare ale echilibrului humic. Numeroase cercetari asupra bilantului humusului din solurile cultivate în diferite sisteme urmaresc rezolvarea favorabila a contradictiei care se menifesta între conservatorismul solului de a-si mentine echilibrul humic si cerintele agriculturii de crestere treptata a continutului de humus, în conditii rationale din punct de vedere tehnic. Solurile preconizate pentru terenurile agricole din tara noastra reies din analiza evolutiei humusului în diferite situatii de cultura.

3. Caracterizarea regimului humic al solurilor          În tara noastra, în studiul agrochimic ca si în cel pedologic,

caracterizarea terenurilor agricole sub aspectul continutului de materie organica se face diferentiat. La solurile organice, ca si la solurile de sera îmbogatite prin aporturi masive de materie organica partial descompusa, se determina ,,materia organica’’, în timp ce la celelalte soluri se determina humusul, dupa îndepartarea prealabila a resturilor descompuse din sol. Recunoasterea humusului ca un indicator sintetic al starii de fertilitate a solului este evidentiata de folosirea resurselor de humus din primii 50 cm printre criteriile principale de stabilire a notelor în Sistemul român de bonitare a terenurilor agricole (1976). Continutul de humus din stratul arat multiplicat cu raportul saturatiei în baze, cunoscut sub denumirea de indice-azot, este utilizat în analiza agrochimica pentru caracterizarea starii de asigurare cu azot a solului. În studiile agrochimice curente nu se practica fractionarea humusului, întrucât aceasta este determinata predominant de tipul de sol si mai putin de practicile

12

culturale. Anual în solurile arabile din tara noastra se mineralizeaza o cantitate de 1 – 3 % din materia organica a solului, îndeosebi pe seama humusului nutritiv. Evaluarea cantitativa a acestor transformari prezinta interes pentru stabilirea bilantului humic al solului sub diferite sisteme de cultura si pentru a aprecia aportul solului în azot accesibil plantelor. În cercetarea agrochimica se folosesc metode bazate pe mineralizarea materiei organice usor biodegradabile în conditii controlate de umiditate si temperatura sau pe usurinta ei de oxidabilitate (descompunere) chimica pentru estimarea azotului organic potential accesibil, ambele determinari efectuându-se pe soluri din care nu au fost îndepartate resturile organice.

4.  Materia organica în terenurile introduse în circuitulAgricol

Principala rezerva de  sporire a suprafetei arabile a tarii, a constituit-o regiunea inundabila a Dunarii, atât prin marimea suprafetelor recuperabile cât si prin fertiletatea ridicata a solurilor aluviale si a sedimentelor. Au fost introduse aproape integral în folosinta agricola terenurile din Lunca Dunarii, pe masura îndiguirii incintelor, iar Delta Dunarii este în curs de amenajare. În solurile si sedimentele din aceste zone materia organica se gaseste în cantitati ridicate, cu mult mai mari decât în solurile zonale.

Rezervele de humus ale solurilor cresc de la solurile aluviale slab evoluate catre solurile de lunca evoluate si, în cadrul aceluiasi tip de sol variaza în functie de textura. Comparativ cu cernoziomurile cultivate de multa vreme pe terasele Dunarii, având aceeasi textura, solurile din Lunca Dunarii aveau continuturi si rezerve de humus cu mult mai mari.

Dupa îndiguire, continutul de materie organica a început sa scada ca urmare a întreruperii aportului periodic de mâl aluvionar bogat în componente organice, a schimbarii regimului hidric datorata descrierii terenurilor si cultivarii lor. În Insula Mare a Brailei continutul de materie organica din sedimentele fostelor fonduri de lac a scazut cu aproape 20% în primi 15 ani de cultivare (de la 5,1 la 4,2%).

13

Datorita conditiilor specifice de depunere a suspensiilor organice si proceselor de bioacumulare în regimul natural, sedimentele si solurile au continuturi foarte ridicate de materie organica, atât cele emerse cât si cele submerse, chiar si la texturi grosiere. Continuturile cele mai ridicate de materie organica se întâlnesc la solurile turbogleice si la turbe. Materia organica a sedimentelor si solurilor din Delta Dunarii este caracterizata printr-un grad slab de humificare, pus în evidenta de continuturi mici de acizi humici obtinuti la fertilizarea materiei organice, precum si prin valori ale raportului C/N apropiate sau nu prea ridicate fata de cele întâlnite la solurile cultivate. Aceste caracteristici, alaturi de conditiile climatice specifice zonei indica conditii favorabile de mineralizare a meteriei organice dupa modificarea regimului natural în care s-au format aceste sedimente si soluri, având drept consecinta scaderea rapida si de amploare a continutului de materie organica. Pe aceste terenuri cu potentiale ridicate de fertilizare, culturile agricole vor beneficia de aporturi însemnate de elemente nutritive din sol în primii ani dupa amenajarea lor agricola. Degradarea oxidativa a materiei organice poate avea, în functie de natura solurilor, pe lânga consecinte organice bogate în sulfuri libere, subsidenta teritoriului la toate solurile organice si riscul de deflatie eoliana la solurile cu textura usoara.

Pentru atingrea unor echilibre humice superioare pe solurile din Delta Dunarii apare necesar sa se asigure atât restituirii substantei de materie organica proaspata prin masuri agrofitotehnice cât si atenuarea proceselor de mineralizare a meteriei organice prin mentinerea unui regim hidric corspunzator, îndeosebi fara alternante repetate ale starilor de umezire-uscaciune, posibil de reluat prin masurile de desecare si irigare.

4.1 Reglarea regimului humic prin fertilizare organica

Fertilizare organica reprezinta principala masura agrotehnica prin care este influentata în mod pozitiv regimul humusului din sol. Îngrasamintele organice cu consecinta solida, ca si resturile vegetale ramase în solul de la culturile agricole, reprezinta surse de materie prima

14

pentru humusul nurtitiv, dar si pentru sinteza  humusului stabil. Ambele contribuie, alaturi de alte verigi ale tehnologiilor de cultura a plantelor la mentinerea sau la cresterea continutului de humus din solurile cultivate.

4.2 Ingrasamintele organice cu valoare fertilizanta si/sau      ameliorativa

Îngrasamintele organice posibil de folosit în tara noastra sunt numeroase. În grupa îngrasamintelor de origine vegetala intra produsele agricole secundare (paie, coceni de porumb, tulpini de floarea soarelui, frunze si colete de sfecla), composturile, îngrasamintele verzi si turbe. Îngrasamintele de origine animala, produse în sistem gospodaresc si în sistem industrial de crestere a animalelor, sunt constituite din gunoi de grajd, urina, must de balegar si respectiv namoluri, composturi, tulbureala si ape reziduale. Provenienta reziduala au namoluri de la statiile de epurare oraseneasca si industriala, composturile rezultate din ele preucum si din gunoaiele menajere.

În pezent în tara noastra, precum si în alte tari, îngrasamintele organice de origine animala sunt cele mai larg folosite pe terenurile agricole. Turba si composturile de origine animala si vegetala sunt folosite în legumicultura. Introducerea resturilor vegetale în sol, cu scop ameliorativ, nu constituie o practica curenta. Folosirea namolurilor si composturilor de la diferite statii de epurare pe terenurile agricole a depasit stadiul experimental.

Sub raportul efectului fertilizant, îngrasamintele organice de origine animala sunt cele mai valoroase. Ele aduc în sol cantitati importante din toate elementele esentiale nutritiei plantelor, în raporturi echilibrate fata de cerintele acestora. Anual, în fermele zootehnice si în marile crescatorii de animale din tara noastra rezulta cca 30 milioane tone de îngrasaminte organice (în echivalent gunoi de grajd semifermentat). Masa substantelor organice continuta în aceasta cantitate echivalent-gunoi este de 5.8 – 6,0 milioane tone. În ea se gasesc 120 – 130 mii tone N, 75 – 80 mii tone P2O2 si 130 – 135 mii tone K2O. Sulful organic si mineral ajunge la 13 – 14 tone, iar substantele bazice la 70 – 80 mii tone CaO si 38 – 45 mii tone MgO.  Cu aceste îngrasaminte se restituie în sol cca 120 – 150 tone B, 600

15

– 700 tone Zn, 10 – 20 tone Mo si cca 200 – 250 tone Cu. Azotul si fosforul din îngrasamintele organice, reprezinta aproximativ 1/10 din necesarul anual de îngrasaminte , în timp ce potasiul din gunoiul echivaleaza cu cca ¼ din necesarul anual de îngrasaminte cu potasiu al agricultuirii. Dintre îngrasamintele oreganice de origine vegetala, produsele agricole secundare contin cantitati apreciabile de potasiu. Îngrasamintele organice neconventionale (namoluri si composturi de la statiile de epurare) cu continuturi variabile în elemente nutritive, în functie de provenienta lor.

Efectul ameliorativ  al îngrasamintelor organice se datoreaza aportului apreciabil de materie organica, care este constituita atât din compusi usor cât si greu degradabili. Fractiunea de materie organica mai stabila, constituita îndeosebi din lignina, persistenta mai mult timp in sol, determinând efectul de durata al îngrasamintelor organice si ameliorarea solului, inclusiv în ceea ce priveste regimul humusului. Cu exceptia îngrasamintelor organice semilichide (tulbureala) si lichide (urina, must de balegar, ape reziduale), a caror materie organica este integral usor biodegradabila, toate îngrasamintele organice cu consistenta solida constituie într-o masura mai mare sau mai mica la ameliorarea solului. Comparativ eficienta unor doze egale de substante organice introduse în sol ca gunoi de grajd, radacini, paie de cereale, îngrasaminte verzi, frunze, rumegus de lemn si turba de Sphagnum în cresterea continutului de humus se insera în ordinea 1; 0.55; 0.45; 0.35; 0.25; 2; 2.5 (Kolenbrander, 1976).

Numeroase experiente au aratat ca 1/5 din masa uscata a gunoiului de grajd traditional si numai 1/8 – 1/9 din masa paielor se transforma în substante humice (Hera si Borln, 1980). Dintre îngrasamintele organice de origine animala, gunoiul de ghrajd de taurine contribuie cel mai mult la formarea humusului stabil, întrucât contine cantitatea cea mai mare de lignina raportata la substanta organica. În raport cu specia de animal proportia de compusi greu biodegradabili din dejectii creste de la animalele furajate cu concentrate (pasari, porci) la animale furajate cu grosiere (cai, oi, taurine); în acelasi sens creste si efectul îngrasamintelor organice cu onsistenta solida provenite de la acete specii în ameliorarea de durata a solului. Efectul ameliorator al namolurilor provenite din

16

complexele de crestere industriala a animalelor mai depinde de prezenta sau absenta asternutului si de cantitatea înglobata de furaje nefolosite.

Composturile rezultate din namoluri de origine nimala, resturi vegetale si alte adaosuri, supuse unei fermentari aerobe dirijate timp de mai multi ani, aduc în sol o cantitate însemnata de substante humice deja formate în cursul procesului de compostare, contribuind substantial la ameliorarea complexa a însusirilor solului.

BIBLIOGRAFIE

17

1.BORLAN, Z., HERA, CR., 1973 – Metode de apreciere a stării de fertilitate a

solului în vederea folosirii raţionale a îngrăşămintelor. Edit. Ceres, Bucureşti.

2.COCULESCU, GR., POP, LIVIU., BOIERIU, I., SEGĂRCEANU, O. şi colab.,

1967 – Influenţa îngrăşămintelor cu azot asupra producţiei de grâu, în funcţie de timpul

aplicării lor. Probleme agricole, 2

3.COCULESCU, GR., HANDRA, MARGARETA., COŞOCARIU, OLTEA,

ROŞCA, VALERIA, TRIBOI, E., 1968 – Influenţa îngrăşămintelor minerale asupra asimilării

elementelor nutritive la principalele plante de cultură. Analele I.C.C.P.T., 34, B

4.www.scritub.com

18