dezvoltare gimnastica medicala

Marin PLOPŞOREANU

Profesor Kinetoterapie

DEZVOLTARE

FIZICĂ

ARMONIOASĂ

Ediția a III – a

Editura Păzitorul Adevărului Făgăraș - 2009

Dezvoltarea fizică armonioasă2

Fundaţia „EDEN”CENTRUL DE SĂNĂTATE ŞI MEDICINĂ PREVENTIVĂ BREAZA

Str. Caraiman nr. 5 Breaza, cod 2165 Jud. PrahovaTel./Fax: +40-244-343228

Tehnoredactare computerizată și coperta: Sandu Toma

ISBN 978-973-1940-08-3

Str. Morii, Nr. 27505200, Făgăraş - Jud. Braşov

Tel. 0268 213714 Fax 0268 214111e-mail: [email protected]

www.azsmr.ro

Editura Păzitorul Adevărului

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

PLOPŞOREANU, MARIN Dezvoltare fizică armonioasă / Marin Ploporeanu. – Ed. a 3-a. - Făgăraş : Păzitorul Adevărului, 2009 ISBN 978-973-1940-08-3

371.3:796

PREFAŢĂ

Bun prieten şi frate în Hristos, domnul profesor Marin Plopşoreanu este în primul rând un OM de o mare omenie şi dăruire cristică, pentru care a ajuta pe cel în suferinţă reprezintă o filozofie de credinţă.

În personalitatea sa condensează valori de invidiat - cântăreţ consa-crat, balerin, artist, profesor de educaţie fizică şi sport, kinetoterapie - (gimnastică igienică, medicală, masaj) şi nataţie, un adevărat iubitor al frumosului şi un căutător al perfecţiunii în toate. Dar aceste “ daruri pro-videnţiale” ar rămâne în umbră dacă nu ai descoperi în el pe “ bunul sa-maritean” care se uită pe sine şi se dăruieşte celui năpăstuit de boală.

El este “ un buchet ” de asemenea valori, precum cele menţionate mai sus, care l - ar fi putut lansa în lumea starurilor naţionale şi internaţi-onale, dar întâlnirea cu Isus i-a schimbat cu 1800 sensul vieţii.

La ofertele ispititoare de a se lansa în lumea starurilor care i-au fost “oferite pe tavă” el a avut aceeaşi replică: “ Eu voi cânta, voi lucra şi voi trăi numai spre slava Domnului, Dumnezeului meu ”. Şi a rămas consec-vent acestei mărturisiri de credinţă.

El a ales mai degrabă să strălucească precum o stea în lumea celor amărâţi şi întristaţi de handicapul fizic, cărora, prin harul care i-a fost dăruit, le-a adus o rază de speranţă. Mulţi copii cu picioare ologite de boală, cu spate strâmb, chirciţi de suferinţă, astăzi zburdă ca mieluşeii, şi datorită mâinilor binecuvântate ale acestui profesor iubitor de semeni.

După anii trăiţi nu pe scenele lumii, ci în Spitalul de copii cu afecţi-uni neuromotorii “ Dr. Ştefan Stâncă ” şi în Spitalul “ Marie Sklodowska Curie” (Budimex) din Bucureşti, în compania copilaşilor desfiguraţi de boală, pot să spun cu toată convingerea că domnul Marin Plopşoreanu a devenit “ un artist al chirurgiei fără bisturiu”, un specialist de înaltă clasă în Kinetoterapie.

Deşi timpul a trecut, el şi-a păstrat vitalitatea, fiind un mare risipitor de energie şi căldură sufletească la fel ca şi în vremea tinereţii. La cei 62 ani ai săi, domnul profesor a rămas copil la suflet.


Fie ca venirea Domnului Isus să-l găsească tot copil la suflet şi pregătit să strălucească o veşnicie precum o stea în diadema Maestrului Divin.

Această lucrare, care este un excelent ghid practic de Kinetoterapie, prezintă într-un limbaj accesibil publicului larg, noţiuni practice şi com-plexe de exerciţii fizice simple, uşor de practicat în condiţiile cele mai modeste, cu mare eficienţă atât în profilaxia, cât şi în terapia bolilor.

Întrucât Kinetoterapia este o metodă profilactică şi terapeutică va-loroasă care completează paleta largă a profilaxiei şi terapiei naturiste, recomand această carte tuturor celor care vor să îşi conserve sănătatea, sau dacă sunt bolnavi să se recupereze din boală.

Dr. Doru LAZA

Motto: „Domnul ne-a descoperit principiile vieţii în Cuvântul

Său scris şi în marea carte a naturii creată de El. Noi toţi suntem datori să luăm cunoştinţă de aceste

principii şi în deplină supunere, să conlucrăm cu Dumnezeu în restabilirea sănătăţii corpului şi a sufletului nostru”. (Pe urmele Marelui Medic, pag. 96:3, E.G. White.)

Interviu cu profesorul de kinetoterapie MARIN PLOPŞOREANU

Vreţi să scăpaţi de boală? Faceţi gimnastică!MARIN PLOPŞOREANU - Profesor de Kinetoterapie (gimnastică igienică, medicală şi masaj)

la Clinica EDEN din Breaza -„Trăim o mare nenorocire: « alfabetul mișcării » nu este cunoscut în

România!”

Marin Plopşoreanu, din Bucureşti, este profesor de Kinetoterapie. După specializări la Torino şi Freiburg, după o activitate de 31 ani în spitale de copii, s-a transferat, în urma cu 10 ani, la Clinica naturista EDEN din Breaza, creată şi condusă de doctorul Doru Laza. Venit iniţial pentru a se trata de leucemie, după urmarea curelor cu citostatice la Spi-talul Clinic Fundeni, Plopşoreanu a decis să rămână acolo unde şi-a găsit vindecarea şi pacea sufletească. Cei peste 1000 de foşti pacienţi ai clinicii îşi vor fi amintint cu plăcere de gimnastica de înviorare de dimineaţă şi de orele de exerciţii la sală, când profesorul cel înalt şi glumeţ le va fi demonstrat cât de anchilozaţi sunt cu toţii, după o anumită vârstă. Ei vor fi înţeles, de asemenea, că tratamentul prin mişcare previne şi chiar vin-decă o serie de boli. Destinul lui Marin Plopşoreanu este cât se poate de grăitor. Kinetoterapia l-a înviat din morţi (medicii de la Fundeni îi acordaseră, în 1996, maximum trei luni de viaţă)!


„În 1995, medicii m-au diagnosticat cu leucemie în stadiul IV.

Diagnostic: Limfom limfoblastic nehodkinian cu determinare me-diastinală… Astăzi, sunt perfect sănătos”

- D-le profesor, când aţi avut revelaţia importanţei fundamentale a gimnasticii medicale (Kinetoterapiei) în tratarea unor bolnavi?

- În 1994, la Freiburg. Acolo mi-am ajutat, efectiv, un prieten inter-nat la clinica de neurologie, căruia medicii germani îi prevăzuseră o viaţa petrecută în scaunul cu rotile, în cel mai fericit caz. Am lucrat intens, vreme de două luni, şi l-am pus pe picioare. Experienţa pe care o acumu-lasem in spitalele de copii mi-a fost utilă şi am reuşit ceva ce nu credeam posibil: transformarea unui adult din starea de handicapat în aceea de om pe picioarele lui.

- După acest succes, am înţeles că a urmat lupta pentru propria supravieţuire. Pe scurt, cum a fost?

- În 1995, medicii m-au diagnosticat cu leucemie in stadiul IV; mi-au dat numai trei luni de trăit. În acea clipă, mi-am amintit de abuzurile in-conştiente făcute pe plajele Marii Negre, după accidentul nuclear din 1957, din Munții Urali, aproape la fel de mare precum cel de la Cernobâl din 1986. Mă expusesem la soare luni întregi, vară de vară. Medicii mi-au vorbit deschis: „Numai Dumnezeu te mai poate salva!”. „Dumnezeu?”, am spus. Atunci este perfect; sunt prieten cu Dumnezeu de 24 de ani şi-mi încredinţez soarta cu seninătate în mâinile lui. Doctorul Laza a fost de acord să încep tratamentul cu citostatice în paralel cu tratamentul naturist, rugăciunea si regimul vegetarian. Cred că ceaiurile si sucurile au avut un mare rol de protecţie a organismului meu, supus agresiunii medicaţiei alo-pate. Astăzi, sunt perfect sănătos, fără nici un simptom obiectiv de boală.

7Interviu

- Ce rol au avut exerciţiile fizice în această cură? - Vă imaginaţi că am aplicat asupra mea toate tehnicile învăţate în

Institutul de Educaţie Fizică şi Sport, am făcut exerciţiile cele mai com-plexe, zi de zi. Totodată, am încetat să mai mănânc târziu, să mai mănânc repede, să lucrez prea multe ore pe zi şi să-mi pierd nopţile. M-am rugat continuu bunului Dumnezeu şi am rămas optimist cu orice preţ.

- Ne oferiţi, practic, o reţetă de viaţă cumpătată. Este ceea ce le spuneţi și pacienţilor de la EDEN, îndemnându-i să facă multă mișca-re, să mănânce vegetale și să se roage. Cum colaboraţi cu cei mai în vârstă, pentru care educaţia fizică este doar o amintire din clasele pri-mare?

- Trăim o mare nenorocire: „alfabetul mişcării” nu este cunoscut în România! Avem mulţi profesori de ... sport, dar puţini specialişti în edu-caţie fizică medicală. De altfel, Kinetoterapia ar trebui sa devină o com-ponentă de baza în educarea si reeducarea fizicului.

Specialistul în Kinetoterapie nu dă comanda, ca profesorul de la şcoală; el lucrează, efectiv, împreună cu pacienţii, uneori 10 ore pe zi. Când sunt în vârstă, pacienţii te solicită şi mai mult, fiindcă ei nu au cultura deprinderilor motrice.

„Sedentarismul face ravagii în corpul uman”

- Toata lumea știe că, dacă ai făcut sport și te lași brusc, te îngrași

rapid 10-20 kg. De aceea, sunt unii care spun că e mai bine sa-ţi vezi de treabă, că te menţii mai bine fără sport. Dacă ai fost sedentar încă din copilărie, așa să rămâi; altfel, produci tulburări în organism. Ce aveţi de spus?

- Nu comentez efectul pe care-l are sedentarismul asupra foştilor sportivi de performanţă. Nu este domeniul meu. Dacă vorbim însă des-pre educaţia fizicului, voi spune că accentul pe aceasta trebuie pus încă de la grădiniţă. Va rămâne o constantă a existenţei umane, tot aşa ca şi hrana, respiraţia, somnul sau apa. Altfel, sedentarismul face ravagii în


corpul uman, fiindcă introduce pe uşa din dos rigiditatea articulaţiilor, atrofia musculaturii şi debilitatea unor organe. Introduce anchiloza chiar din primii ani de şcoală, pe nesimţite: după 6 ore în clasă, copilul mai stă pe scaun 3-4 ore până îşi face lecţiile.

Urmează 2-3 ore la televizor şi o mică aşa-zisă relaxare în faţa blo-cului. Nu mai vorbesc de timpul petrecut tot mai mult în faţa compute-rului. Aşa devine adolescentul nostru un robot. Şi creşte ca atare, cuprin-zându-l în curând bolile. Dacă sistemul endocrin, cel limfatic si cel respirator nu sunt activate prin mişcare - al cărei prim efect este creşterea temperaturii corpului, deci vasodilataţia - toxinele n-au nici o şansă de a fi eliminate din organism. Creierul nu are suficient oxigen, dacă nu respi-răm cu tot volumul pulmonar, iar capacitatea de apărare a corpului sca-de. Se reduce treptat şi capacitatea intelectuală, iar psihicul intră într-o veritabilă suferinţă.

- O imagine de coșmar d-le profesor! Toate acestea ni se întâmplă nouă, azi?

- Societatea românească este profund bolnavă, la propriu. Orele de educaţie fizică din facultăţi au fost eliminate, iar cele din şcoală sunt prea puţine. Şi acelea sunt sacrificate, nu o dată, în favoarea matematicii, lite-raturii sau dirigenţiei. Oricum, chiar făcute în întregime, aceste ore re-prezintă prea puţin în educaţia pentru viaţă a copiilor. Dacă ei nu-şi for-mează deprinderea mişcării în mod sistematic şi consecvent totul e pierdut. La vârsta maturităţii vin grijile, greutăţile, afacerile, serviciul; adio timp pentru mişcare! Ce activităţi facem cei mai mulţi dintre noi? Ne ridicăm de pe scaun să mâncăm, mergem la colţ să luăm un aperitiv sau suc ori ne deplasăm până la staţia de metrou. E cât să nu paralizăm. Dar, în final, tot paralizăm, fiindcă ne-am mişcat puţin. Dacă în trecut, la ţară, căram apa cu găleata, spărgeam lemne ori săpam po-rumbul, astăzi, ajunşi în oraşe, trăim într-un mare deficit de mişcare.

- Unde să te miști, când trăiești într-un bloc? Pe covor, printre mo-bile? Iar săli și terenuri de sport nu există decât în anumite cartiere, accesul acolo fiind aproape imposibil. Unde să se miște populaţia?

9Interviu

- Acolo, în sufrageria de bloc, poţi să faci exerciţii simple de elastici-tate, pentru menţinerea tuturor componentelor, din creştet până în vâr-ful picioarelor. Important e să înţelegi rolul mişcării, să ştii ce vrei.

„Simpla plimbare în parc este zero; nu are decât rol de relaxare.”

- Medicii recomandă plimbarea de seară drept suficientă pentru

menţinerea mobilităţii și buna funcţionare a inimii.- Simpla plimbare in parc este zero; nu are decât rol de relaxare.

Plimbarea nu trebuie confundată cu exerciţiul fizic. Dacă schimbi ritmul de mers, prin mişcări accelerate, până la alergare, atunci plimba-rea se transformă într-o acţiune benefică, capabilă să influenţeze respira-ţia, articulaţiile, sistemul limfatic şi pe cel circulator. Datorită acţiunii întregului corp asupra tălpilor, are loc dacă alergăm un „automasaj” ge-neral. Ceea ce schimbă datele problemei, influenţând toate articulaţiile, organele şi sistemele.

- Dar gimnastica aerobică? Au apărut o mulţime de săli, frecventa-te mai ales de tinere.

- Efortul fizic făcut în cadrul exerciţiilor pe muzică este maximal. A se citi: comercial. Aerobica e numai pentru cei care nu au nici o boală, sunt perfecţi. În cadrul tempoului allegro al exerciţiilor, respiraţia nu este luată în consideraţie, iar un examen medical prealabil nu se face. Dacă avem o boală cardiacă? Pericolul e mare, fiindcă se urmăreşte ex-clusiv curgerea transpiraţiei, slăbitul cu orice preţ.

- Sunt totuși destui români care muncesc din greu, la mină, la son-dă, în construcţii. Nici „mișcarea” lor nu contează pentru menţinerea sănătăţii?

- A nu se face confuzie între muncă şi exerciţiul fizic. Printre aceşti muncitori sunt destui obezi şi, paradoxal, cei mai mulţi sunt intelectuali sedentari. Mănâncă prost şi respiră insuficient. O seamă de grupe mus-


culare nu sunt stimulate nici în abataj, nici la prăjina de foraj. Deci, Kine-toterapia nu are ca scop numai slăbitul sau întărirea muşchilor, ci menţi-nerea organismului în limitele unui sistem de mişcare şi respiraţie practicat în mod sistematic şi consecvent. În această privinţă, statul, le-gislativul, trebuie să adopte acte normative în concordanţă cu standar-dele europene, obligând toate unităţile economice, instituţiile, şcolile şi universităţile la o jumătate de oră de gimnastica pe zi. Altfel, „obosea-la” perpetuă a unei naţii sedentare va genera, mai devreme sau mai târ-ziu, un colaps social de proporţii. În definitiv, chiar integrarea europea-nă, de care se face atâta „vorbire”, nu va fi posibilă cu un popor bolnav, mereu obosit, ineficient şi fără chef de viaţă.

- Care sunt afecţiunile cel mai des întâlnite în cariera dvs. și care pot fi tratate sau ameliorate prin Kinetoterapie, în cadrul clinicii EDEN din Breaza?

- Coxartroza, discopatia, scleroza, leuconevraxita, atitudinile defici-ente la copii: lordoza, scolioza, cifolordoza, cifoscolioza, spate plan cifoza, rahitismul, platfusul, obezitatea, spondiloza anchilo-poetică, gonartroza, poliartrita cronică reumatoidă, bolile cardiovasculare, by-pass-urile, para-liziile, emfizemul pulmonar, parapareza spastică şi altele. În toate aceste cazuri pe care le tratăm sau le ameliorăm frecvent la EDEN, experienţa kinetoterapeutului este determinantă. Metoda constă în tratarea tuturor componentelor corpului, nu numai a unui segment sau două afectate.

Dezvoltare fizică armonioasă înseamnă a lucra toate segmentele de la cap la picioare. Metoda combină gimnastica igienică sau de întreţinere cu gimnastica medicala (kinetoterapia) avînd ca obiectiv formarea şi întreţinerea atitudinii (reflexului) corecte a corpului demonstrând o efi-cienţă maximă pentru practicarea oricărui sport şi în mod special pentru cei care vor practica cea mai dificilă componentă a mişcării; gimnastica sportivă, ritmică, acrobatică şi în mod special baletul clasic.

Bolnavii nu trebuie să rişte, acceptând, ca terapeuţi, diverşi amatori. Confruntat cu un bagaj motric minim, cu o scleroză avansată şi 4 - 5 diagnostice - am descris portretul robot al pacienţilor vârstnici de la EDEN -, profesionistul va şti care sunt exerciţiile compatibile pentru fi-

11Interviu

ecare persoană, (deoarece chiar şi masajul medical trebuie aplicat dife-renţiat), în funcţie de: vârstă, sex, număr de diagnostice, capacitate de percepţie şi de imitare.

Kinetoterapia este un „secret al lui Polichinelle” - toţi îl cunosc, ni-meni nu-l ia în seamă.

ION LONGIN POPESCU

(preluare după Formula As, nr. 477, 12-20 august 2001)


Apariția cărții “DEZVOLTARE FIZICĂ ARMONIOASĂ”, prin calitățiile pe care le îndeplineşte, prin înscrierea ei în efortul de a preve-ni, înainte de a vindeca, mă obigă să încerc a prezenta personalitatea domnului profesor de kinetoterapie Marin Plopşoreanu.

Cei zece ani pe care domnul profesor i-a petrecut în Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “M. S. Curie” mi-au permis să urmăresc nu nu-mai pasiunea şi dăruirea totală a acestuia față de micuții pacienți, dar şi dorința permanentă de a-şi îmbunătății cu orice prilej cunoştințele pro-fesionale acumulate în diverse şcoli pe care le-a urmat.

Veritabil vrăjitor al copiilor, cărora le prezenta programul ştiințific de exerciții fizice într-o atmosferă plăcută, a îmbinat talentele lui de ora-tor, de cântăreț şi de pedagog cu scopul de a obține rezultate deosebite. Domnul profesor Plopşoreanu, de foarte multe ori, participa în sălile de operații la intervențiile efectuate bolnavilor cu deficit motor. Aşa făcea efortul de a înțelege grupele musculare afectate de deficitul motor, aşa putea să urmărească şi să adapteze evoluția postoperatorie a bolnavilor.

Fixând pe peliculă majoritatea exercițiilor pe care le practică, el reuşea în acest fel să popularizeze rezultatele obținute. Indiferent de exercițiile efectuate, acorda un credit maxim acelora de respirație, buna oxigenare stând la baza orcăror performanțe.

Profesorul Plopşoreanu a depus o muncă neobosită de a ne convin-ge pe noi, salariații spitalului, de utilitatea combaterii sedentarismului şi de avantajele mişcării.

În urmă cu câțiva ani boala l-a obligat pe profesorul Marin Plopşoreanu să se interneze la Clinica de Hematologie a Spitalului Fun-deni. În fața diagnosticului, profesorul Coliță era rezervat, deşi ne pro-misese tuturor colegilor tot sprijinul său.

13Dezvoltarea fizică armonioasăMarin Plopşoreanu a urmat cu exactitate tratamentul administrat,

dar convingerea mea rămâne fermă că doar un autocontrol perfect al or-ganismului şi o forță spirituală deosebită i-au permis să se vindece, rezul-tatele bune menținându-se şi în prezent.

L-am întâlnit recent în sanatoriul domnului doctor Laza din Breaza, unde lucrează, îmbinând armonios kinetoterapia cu darul său oratoric şi cu deosebitele sale calități vocale, toate închinate lui Dumnezeu. Iată motivele care mă îndreptățesc să-l prezint pe profesorul Marin Plopşoreanu, convins că cele scrise de domnia sa în cartea “DEZVOL-TARE FIZICĂ ARMONIOASĂ” sunt rodul unei bogate experiențe.

Prof. Dr. Alexandru Pesamosca,Prof. de chirurgie şi ortopedie pediatrică

Membru titular la Academiei Medicale RomânePreşedinte de onoare al Secției de Chirurgie

şi Ortopedie Pediatrică

REFORMA SĂNĂTĂŢII

METODA ANALITICĂ

Împlinirea totală a principiilor reformei sănătăţii – factor hotă-râtor în trezirea moral-spirituală.

Bine v-am găsit, dragi prieteni, la prima întâlnire în cadrul progra-

mului „Dezvoltare fizică armonioasă” sau, mai bine spus, „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”. Căci cu siguranţă se apropie şi acest moment.

Din toate timpurile, ca şi astăzi, de altfel, s-a vorbit despre reforme, ele făcându-şi apariţia în toate domeniile de activitate din viaţa noastră. După perioade de timp mai scurte sau mai lungi erau înlocuite demon-strând astfel ineficienţa celor existente. Aşa au apărut vizionarii, clarvă-zătorii, oamenii de bine care propuneau o altfel de gândire şi organizare, idei şi metode noi, cu speranţa că se va depăşi criza în care se află socie-tatea respectiv domeniul de activitate.

Peste tot în lume există regula potrivit căreia acolo unde apar refor-matorii, să apară şi opoziţia. De aceea există o permanentă luptă în susţi-nerea şi demararea reformei şi frânarea ei. Ce raţiune stă la baza acestei reguli? Vă las pe dumneavoastră să o deduceţi. Un fenomen este cert verificat: există o categorie de oameni care nu au nici idei noi, nici o gân-dire raţională practică sau maturitate profesională într-un anumit dome-niu de activitate, deci fără posibilităţi creative, dar şi fără raţionamentul şi înţelepciunea de a lăsa pe cei competenţi, cei care au chemare şi apti-tudini speciale să facă această lucrare.

După cum observăm, în zilele noastre, o explozie de reforme inva-dează mai toate domeniile de activitate… Vă propun şi eu o reformă, dar nu în domeniul politic, financiar sau ecologic, ci în domeniul sănă-tăţii, care este la fel de important ca şi celelalte, poate că mai important


întru-cât sănătatea este de fapt cel mai mare dar sau valoare a unui om. Este vorba, aşa dar, de o reformă a sănătăţii.

Ce înţelegem prin reformă?

De-a lungul timpului s-a simţit nevoia unei transformări – atât în plan politic, economic, social, cultural, sanitar – cu caracter limi-tat sau de structură a unei stări de lucruri, pentru a obţine o ameli-orare sau un progres. Punerea în practică a acestui deziderat nu se putea face decât prin intermediul reformei.

În domeniul sănătăţii se doreşte extinderea asistenţei medicale şi dez-voltarea tuturor specialităţilor, cu scopul prevenirii apariţiei şi răspândirii bolilor. În timp medicina profilactică ar trebui să înlocuiască aproape în totalitate medicina clasică; este mai bine să previi boala, suferinţa, de-cât să o tratezi. Mijloacele şi metodele medicinii profilactice sunt mai ief-tine, mai blânde şi accesibile tuturor categoriilor sociale.

Întotdeauna în domeniul sănătăţii, reformele realizate au vizat, în primul rând, crearea şi dezvoltarea unei baze materiale care desigur este importantă. Din păcate însă s-a neglijat şi se neglijează încă, punerea în practică a principiilor propriu-zise ale reformei, extinderea lor la toate nivelurile sociale. Aceste principii, de care depinde practic sănătatea noastră deplină, întru-cât previn îmbolnăvirea, ar trebui învăţate şi adop-tate de toţi oamenii. De altfel, noile cercetări ştiinţifice ne demonstrează clar necesitatea schimbării stilului de viaţă, pentru a nu ajunge pe patul suferinţei şi a nu transmite ereditar, copiilor noştri, corpuri cu organe debilizate, uzate.

Desigur, mulţi ani de aici înainte va mai fi încă nevoie de asistenţă medicală specializată, asigurată de profesionişti în unităţile spitaliceşti. Este bine să se înţeleagă însă, nu numai teoretic, ci şi practic necesitatea realizării Centrelor de Sănătate Şi Medicină Preventivă, în care oamenii să înveţe toate aceste principii şi să fie convinşi de eficienţa lor şi să le aplice în viaţa de toate zilele. Este, de asemenea importantă supraveghe-rea permanentă a stării de sănătate pentru a intervenii în timp şi a face corecţii unor sisteme sau organe până nu se instalează starea de boală,

17Reforma sănătății

suferinţa şi pierderea temporară sau permanentă a capacităţii de muncă şi, în acelaşi timp a bucuriei şi fericirii.

Amintindu-ne de unul din aforismele anticilor: „este mai bine să pre-vii decât să tratezi” nu ar fi rău dacă acesta ar deveni şi motto-ul nostru.

Pentru a ne orienta în ce direcţii va trebui să acţionăm, este bine ca, la început să stabilim platforma reformei.

Ce este un principiu?

Elementele fundamentale, ideile, legile de bază pe care se înte-meiază o teorie ştiinţifică, un sistem politic, juridic, o normă de conduită etc. – reprezintă principii.

Dacă ne referim la reforma sănătăţii putem afirma că principiile sunt înţelese ca fiind legile şi noţiunile de bază, în totalitatea lor, din dome-niul medicinii clasice şi, în egală măsură a medicinii naturiste. Ele expri-mă puncte de vedere, păreri sau convingeri ferme şi au fost şi pot fi veri-ficate şi completate.

Întru-cât cercetarea ştiinţifică se află într-un progres continuu este necesară preluarea noilor idei, metode, tehnici de tratament care au fost deja experimentate şi au devenit legi de bază; cu alte cuvinte trebuie să învăţăm practicarea unui nou stil de viaţă. De aceea este foarte im-portant ca la început, să investim timp pentru cunoaşterea structurii anatomo-fiziologice a corpului nostru şi al legilor care îl guvernează.

Împărţind corpul omenesc în trei sfere: fizic, intelectual, moral-spiritual, vom încerca să le analizăm pe rând, dând fiecăreia importanţa cuvenită.

Cum credeţi că ar trebui făcută clasificarea acestor

sfere? După criterii valorice? Este un mare pericol a le da valoare după numerotarea lor succesivă

deoarece, preocupaţi prea mult de o sferă, este posibil să neglijăm sau să nu mai ajungem la a găsi timp şi pentru cealaltă. Aici trebuie introdusă regula verificată, fără greşeală, de-a lungul existenţei umane: „Dezvol-


taţi şi perfecţionaţi la maxim calităţile, aptitudinile cu care aţi fost dotaţi în toate cele trei sfere: fizic, intelectual, spiritual, în acelaşi timp şi în egală măsură pe tot parcursul vieţii”.

Pentru a da valoarea cuvenită acestor sfere – pentru a înţelege atât cât mintea noastră este dotată şi mai este în stare să păstreze adevărul marea minune a Creaţiei, a Universului şi, în acelaşi timp a omului, această maşinărie vie. În primul rând trebuie să-l cunoaştem pe Dumne-zeu şi, în egală măsură, scopul creaţiei Lui, atât cât ne-a fost descoperit. Trebuie să cunoaştem legea moral-spirituală după care funcţionează în-tregul Univers şi omul. Ca parte integrantă a acestuia, legile naturii, prin care se exprimă Dumnezeu şi, în mod special, cele ale sănătăţii, de care depinde bună funcţionare a corpului omenesc. Explorând şi analizând marea creaţie a Universului ni se descoperă o forţă inteligentă, creatoare care nu poate fi comparată cu o alta similară. Această forţă sau Creatorul vrea să ne ridice din starea de păcat care înseamnă suferinţă şi moarte şi, să ne ducă la „Noul Pământ”, în „Marele Univers”, în deplină sănătate, fericire şi pace sufletească, pentru a ne dezvolta în veşnicie capacităţile cu care am fost înzestraţi.

Primul și cel mai important principiul

al reformei sănătăţii este:

1. Dezvoltarea facultăţilor moral-spirituale: Acest principiu poate fi realizat prin cunoaşterea Divinităţii, prin studiul integral al Scripturii ce ne dezvăluie metodele prin care putem fi recuperaţi pentru viaţa veşnică. Pentru refacerea capacităţilor noastre de a iubi, pentru a dezvolta în noi puterea unei iubiri altruiste şi nu egoiste, este esenţial ca modelarea caracterului nostru să fie făcută de Dumnezeu şi nu de oa-meni. Cunoscând legile divine ale adevărului şi lăsându-ne modelaţi de ele, vom deveni liberi. „Adevărul vă face liberi” a spus Isus.

Din experienţele civilizaţiilor anterioare cât şi din cele ale societăţii contemporane, am văzut şi vedem cu ochii noştri unde a ajuns omenirea negând existenţa Divinităţii şi încrezându-se în puterea ei creativă. Vedem cât se poate de clar la ce dezastru s-a ajuns. Dar Dumnezeu ne invită să-l


punem la încercare şi ne promite că: „zăgazurile cerurilor vor fi deschi-se şi potop de binecuvântări vor fi revărsate dacă facem voia Lui”.

El însă nu va face nici un miracol care să-i apere de boală pe cei care nu au grijă de ei înşişi şi violează continuu legile sănătăţii ignorându-le, nefăcând deci nici un efort pentru a preveni îmbolnăvirea. Este de dato-ria noastră să studiem legile ce guvernează fiinţa umană şi să ne conform lor. Atunci când facem tot ce ne stă în putinţă pentru întreţinerea sănătă-ţii putem aştepta ca rezultatele binecuvântate să urmeze.

Dumnezeu a făcut şi face şi astăzi minuni pentru cei care au început să respecte legile sănătăţii schimbându-şi stilul de viaţă. Frecvent întâlnim for-mula clasică de salut şi urare: „Vă doresc multă sănătate”! Oricât de multă sănă-tate am avea, dacă ea nu este deplină nu putem fi fericiţi pentru că: starea de bine, relaxare şi fericire nu ne-o poate oferi decât o condiţie fizică optimă.

Dar ce înseamnă o sănătate deplină? Dacă ne doare un deget, un dinte, avem o indigestie sau suferim de insomnie suntem pe deplin sănă-toşi? Cu siguranţă nu, atunci starea noastră de sănătate este ameninţată.

A avea o sănătate deplină înseamnă a beneficia de o circulaţie sang-vină perfectă şi de un sânge de bună calitate, obţinut printr-un regim igienico-dietetic. Acest regim trebuie să respecte toate principiile de pre-gătire ale unor alimente sănătoase. Regimul igienico-dietetic şi exerciţiul fizic trebuie cumulate cu o stare de spirit pozitivă.

Un om stresat, ursuz, îmbufnat, chiar dacă ţine o dietă corespunză-toare şi face exerciţiul fizic în mod consecvent ajunge în timp la o dere-glare a sistemelor şi organelor datorită autointoxicării cu unele substanţe cum ar fi adrenalina, care, în cantitate prea mare şi stimulată la intervale scurte de timp, devine toxică.

„Bucuria şi fericirea pot fi pierdute dacă nu sunt întreţinute şi folosite zilnic”. Ele trebuie să devină un obicei, o funcţie autoreflexă, asemeni respiraţiei, necesităţii de a mânca, a bea apă şi a dormi. Nu tre-buie să ne lăsăm conştiinţa copleşită de o stare depresivă de pesimism.

Trebuie să învăţăm să iertăm pe aproapele nostru şi să-l iubim ne-condiţionat.

Deşi poate părea paradoxal şi neverosimil trebuie să căpătăm de-prinderea şi abilitatea de a fi împăcaţi cu sine chiar atunci când trecem


prin întâmplări traumatizante (suntem bolnavi sau infirmi) sau benefice (avem o stare de sănătate excepţională).

Este trist să constaţi că atunci când semenilor tăi nu le lipseşte nimic şi au o stare generală bună, ignoră practic cu bună ştiinţă unul dintre cele mai mari daruri cu care Providenţa i-a înzestrat: sănătatea.

Lumea de azi este prea mult ancorată în planul acesta teluric (material) şi desfăşurând tot felul de acţiuni uită practic ceea ce este mai important – iubirea necondiţionată.

Trebuie să ne raportăm în fiecare moment al existenţei noastre la modul altruist de iubire divină. Trebuie să conştientizăm faptul că sun-tem fiinţe de natură dumnezeiască şi că trupul nostru nu este altceva de-cât templul lui Dumnezeu. De aceea trebuie să avem grijă ca acest tem-plu să nu fie nimicit: „Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi ? Dacă nimiceşte cineva templul lui Dumnezeu pe acela îl va nimici Dumnezeu, căci templul lui Dumnezeu este sfânt şi aşa sunteţi voi”.

(Corinteni 3, 16-17)

Ce este sistemul imunitar?

Sistemul imunitar cu care am fost înzestraţi de Providenţă, repre-zintă: armata înzestrată cu tot echipamentul necesar luptei împotri-va invadatorilor ce pătrund în corpul nostru. Această echipă de luptă este dotată cu diverse tipuri de celule: limfocite, celule T („celule uciga-şe”) care sunt gata să lupte încă de la primele semne de invazie a factori-lor nocivi din exterior pentru a imobiliza şi a învinge pe invadatori.

„Celulele ucigaşe”, naturale, patrulează zilnic organismul uman pen-tru a da alarma şi a bloca atacul. Celulele T sunt gata să identifice pe in-vadatori, apoi dau ordine celulelor ucigaşe să-i distrugă. Atunci când lupta este aprigă iar celulele nu reuşesc să-l anihileze pe invadator mesa-jul lor ajunge la „artileria armatei” reprezentată de celulele B. Trebuie să ne imaginăm corpul nostru asemeni unui câmp de bătălie sau ca o fortă-reaţă asediată pe care inamicii caută să o cucerească sau să o distrugă.

Bătălia poate fi câştigată doar dacă sistemul nostru imunitar cu celu-


lele sale ucigaşe se află în „poziţie defensivă” (de apărare) protejând sta-rea de sănătate.

Bacteriile, viruşii, celulele canceroase, microbii care ne afectează să-nătatea pătrund în organismul nostru pe diverse căi (gură, nas, piele, ochi etc.) şi pot câştiga lupta doar dacă sistemul nostru imunitar este slăbit, dezechilibrat. Acest lucru are la bază mai mulţi factori cum ar fi: un regim alimentar deficitar, un mediu poluant, lipsa de exerciţiu, odih-na insuficientă (surmenajul), stresul continuu.

Datorită folosirii în mod abuziv, fără discernământ, a medicamente-lor şi în special a antibioticelor sistemul imunitar este dezechilibrat şi nu mai face faţă noilor atacuri chiar şi atunci când este vorba despre un ba-nal virus gripal.

Consumul de: grăsimi, carne, alcool, tutun, zahăr contribuie în mare măsură la distrugerea sistemul imunitar.

Tot aşa cum Dumnezeu ne-a dotat cu sistemul imunitar pentru a lupta cu boala fizică, El ne-a dat şi Duhul Sfânt care să lupte cu viciile, păcatele, tulburările noastre psihice.

Pentru a păstra în deplină stare de funcţionare atât corpul nostru fizic cât şi pe cel spiritual avem obligaţia, datoria şi responsabilitatea atât faţă de urmaşi cât şi de Divinitate, de a respecta toate principiile refor-mei sănătăţii. De aceea, pentru a păstra bagajul nostru spiritual şi uman, nu trebuie să ezităm în a cere ajutorul lui Dumnezeu astfel încât El să ne dăruiască: înţelepciune, spirit de discernământ şi seriozitate.

Cel de-al doilea principiu al reformei sanitare îl reprezintă:

2. Planificarea riguroasă (ştiinţifică) a timpului: Având în vedere faptul că fiinţa noastră are la bază trei componente (sfere): fizic, intelect şi spirit, este important să ne planificăm timpul pentru dezvoltarea şi perfecţionarea lor în egală măsură pentru tot parcursul vieţii. De ce spun asta ? De exemplu, în dezvoltarea fizică armonioasă a unui copil sau tâ-năr, datorită lipsei de cunoştinţe în etapele dezvoltării, dacă ignorăm sau


nu dăm importanţa cuvenită acestei sfere, la maturitate această carenţă va marca şi celelalte sfere.

Timpul pierdut poate fi cu greu recuperat urmările fiind vizibile: o dezvoltare fizică deficitară, atitudini deficiente, instalarea unor vicii care nu pot fi corectate. Ajungând la vârsta adultă, aceste atitudini deficitare se fixează şi devin deformaţii. Cu siguranţă ele vor aduce cu sine şi un disconfort fizic, complexe de inferioritate, toate acestea având repercur-siuni asupra sferei intelectuale.

Obligând copilul – (adolescentul, tânărul) să desfăşoare o activitate intelectuală intensă – să înveţe 2-3 limbi străine sau să urmeze diferite cursuri intensive într-un anumit domeniu de activitate, să stea între 4 şi 6 ore la şcoală, alocând cam acelaşi timp continuării studiului acasă, 2-3 ore la computer sau la televizor – cu siguranţă nu îi va mai rămâne timp pentru practicarea exerciţiilor fizice, reeducării funcţiei respiratorii, odihnei pasive, urmările fiind ireversibile. Amintim aici doar un singur aspect cum ar fi: scăderea potenţialului intelectual proporţional cu cel spiritual.

Datorită lipsei de aer curat din sălile de clasă, a numărului mare de elevi, a proastei oxigenări a creierului, a lipsei de mişcare puterea de con-centrare va scădea instalându-se în timp o stare de oboseală cronică.

Sfera fizicului este ameninţată de acelaşi pericol, atât copiii, cât şi tinerii şi chiar unii adulţi doresc să devină un fel de „super-oameni”. Niş-te culturişti cu musculatură impresionantă care necesită multe ore de antrenament şi un regim foarte bogat în proteine şi săruri minerale.

Datorită consumului excesiv de energie fizică şi intelectuală este ne-voie de un număr mare de ore de odihnă pentru refacerea potenţialului fizic şi psihic, fapt ce duce la neglijarea întreţinerii şi dezvoltării celorlal-te două sfere: intelect şi spirit.

Mai există o categorie de oameni care pun mare preţ pe sfera spiri-tuală. Ei manifestă o dorinţă inepuizabilă de cunoaştere dorind să acu-muleze cât mai multe învăţături de natură moral-spirituală, pentru aceas-ta investind foarte mult timp în studiul acestora, neglijând celelalte două sfere: fizicul şi intelectul.

Pentru a armoniza cele trei sfere trebuie păstrată o „linie medie op-


timă”, ceea ce înseamnă că trebuie evitate dezechilibrele. Raportarea la această trinitate (fizic, intelect, spirit) trebuie să se facă în mod egal.

Amintind doar la modul general de aceste trei sfere în cadrul dez-voltării armonioase, urmează să discutăm cum vom realiza acest dezide-rat de echilibru în condiţiile în care existenţa noastră este din ce în ce mai ancorată în material fiind supusă la diverşi factori de stres.

Trăind într-o permanentă tensiune nervoasă, datorată nesiguranţei zilei de mâine, capacitatea noastră de efort este uzitată la maxim în ve-derea realizării unui suport material solid. Astfel, în mod inconştient, suntem predispuşi riscului de a ne îmbolnăvi.

Principiul planificării ştiinţifice (riguroase) a timpului se regăseşte şi în raportul biblic, în care ne este reprezentată şi marea creaţie a lui Dumnezeu. Observăm că El îşi desfăşoară activitatea după criterii bine stabilite ce au la bază ştiinţa şi ordinea.

Prin tot ce a creat la nivel de macrocosmos (univers), cât şi la nivel de microcosmos (corpul uman), Divinitatea s-a bazat pe legi obiective. Respectarea şi cunoaşterea acestor legi ne asigură o sănătate deplină cre-ându-ne o stare de armonie.

Ce este timpul ?

Timpul are pentru om o percepţie duală care de multe ori poate pă-rea paradoxală. El poate fi în egală măsură şi prieten şi duşman al fiinţei umane. Intervalul de timp în care ne ducem existenţa, de la naştere până la moarte, este ireversibil pentru noi. Odată pierdute etapele naturale ce marchează existenţa noastră, va fi mai greu sau imposibil ca acestea să fie recuperate. Altfel spus, timpul copilăriei, tinereţii sau maturităţii, formă-rii sau dezvoltării în plan fizic sau spiritual este imposibil de recâştigat.

Cele trei sfere: fizic, spiritual, intelectual joacă un rol extrem de important în dezvoltarea unei fiinţe umane. Aceasta pe parcursul exis-tenţei trece prin diverse etape începând cu naşterea, maturizarea şi în fi-nal moartea. Maturizarea reprezentând cea mai importantă etapă de care depinde reuşita şi fericirea ulterioară.

Omul matur, în calitate de părinte, joacă un rol important în dezvol-


tarea copilului. Este, însă, practic imposibil să oferi unui copil lucrurile de care tu nu ai beneficiat. Spre exemplu, este greu să oferi afecţiune unui copil atunci când tu ai fost privat de aceasta. Este greu să te rapor-tezi cu înţelepciune la nevoile unui copil atunci când pentru tine, ca per-soană, primează dezinteresul şi ignoranţa.

O singură componentă ignorată creează grave lipsuri în spiritul nos-tru de discernământ, „înfundând” filtrele înţelepciunii, clarviziunii, evalu-ării şi reevaluării unor situaţii cheie în luarea unor decizii şi hotărâri de care depinde dezvoltarea armonioasă a celor pe care pretindem că îi iubim.

Planificarea riguroasă a timpului

Cum valorificăm timpul pus la dispoziţie de Providenţă pe parcur-sul unei zile (a 24 de ore):

a) Începem cu timpul necesar pentru odihnă, binecuvântatul somn – este nevoie de 8 ore iar în situaţiile când omul efectuează munci grele este nevoie de 10 ore de odihnă pentru refacerea capacităţii de efort, a potenţialului fizic şi intelectual. În categoria muncilor grele fiind incluse: mineritul, activităţi în mediu toxic cu variaţii mari de tempera-tură, în mediu rece şi umed sau în mediu cald şi uscat, spre exemplu în siderurgie etc.

Acelaşi timp de somn este valabil şi pentru copiii mici, elevii sau sportivii de performanţă cât şi pentru cei care depun efort fizic maximal sau chiar intelectual. După cum ştim, copiii au o rezistenţă scăzută la efortul fizic, dar dacă acesta este cumulat cu efortul intelectual ei au ne-voie de mai multe ore de somn pentru refacere.

b) Timpul acordat activităţilor cotidiene: serviciul, studiile, efec-tuate de elevi şi studenţi, procesul de producţie, toate aceste activităţi, consumă şi ele tot 8 ore cu excepţia acelora care din dorinţa de a realiza mai repede un profit ignoră acest act normativ, stabilit prin lege, forţân-du-şi brutal corpul, lucrând chiar 10-12-14 şi chiar 16 ore pentru a-şi atinge scopul, dar, de fapt, devin rutinaţi, somatizând, şi creându-şi dez-echilibre.


c) Alimentaţia - respectarea regimului dietetic care stă la baza po-tenţialului de funcţionare a organismului - se desfăşoară pe parcursul a 2 sau 3 mese, copiii mai mici beneficiind chiar de 4 mese. Timpul alocat acestei activităţi variază între 1 oră jumătate şi 2 ore. Fiecare masă be-neficiind de cel puţin 30 minute. Dacă facem un total constatăm că s-au consumat deja 17 ore jumătate sau chiar 18.

d) Timpul alocat cumpărării şi prelucrării alimentelor, menaju-lui zilnic, spălatului şi călcatului rufelor, (activităţi care nu se desfăşoară chiar zilnic): toate acestea necesită cel puţin 3 ore. Am ajuns deci la 20 ore şi jumătate sau chiar 21.

e) Timpul alocat deplasării de la şi către: şcoală, facultate, servi-ciu, spital (în cazuri speciale). Făcând media şi ţinând cont de mijlocul de transport folosit de fiecare persoană în parte se ajunge la concluzia că, pentru deplasare, sunt necesare cel puţin 2 ore, neluând în calcul şi alte deplasări necesare într-o zi, care şi ele consumă o oră sau mai mult. Iată-ne ajunşi la capătul zilei, adică la numărul de 22 ore, cu mici variaţii în plus sau în minus.

f ) Vom constata că: timpul alocat dezvoltării şi perfecţionării vieţii noastre zilnice pe cele trei sfere: fizic, intelectual, spiritual este foarte limitat – doar 2 ore. În acest timp trebuie să ne preocu-păm de întreţinerea fizicului nostru, aceste 2 ore fiind necesare pen-tru ca templul lui Dumnezeu (corpul nostru) să funcţioneze perfect armonios.

Pentru întreţinerea fizicului nostru este deosebit de importantă practicarea sistematică şi consecventă (în fiecare zi) a exerciţiilor fizice, atât sub aspect profilactic, cât şi terapeutic, când deja s-au instalat anu-mite boli degenerative.

Gimnastica (exerciţiile fizice) dezvoltă mobilitatea articulară şi elasticitatea musculo-ligamentară, corectând anumite deficienţe fizice mai ales în perioada copilăriei. Aceste deficienţe trebuie corectate din timp, înainte ca ele să degenereze, transformându-se în: cifoze (spate co-coşat), lordoze, scolioze, platfus (picior plat), asimetrii ale umerilor sau bazinului (sechele post-traumatice), rahitism, obezitate sau deficienţe ale aparatului respirator (care asigură hrana creierului).


Pentru realizarea unui complex de exerciţii eficient – care să aibă atât scop profilactic, cât şi recuperator – este necesară o oră sau chiar două ore şi iată că s-a ajuns la un total de 23 de ore.

Pentru întreţinerea facultăţilor intelectuale nu ne putem permi-te mai mult de 30 de minute. Studiul zilnic al informaţiilor care se revar-să din abundenţă, cuprinzând toate domeniile de activitate, duce la per-fecţionarea noastră profesională şi intelectuală.

Greşita planificare a timpului, dezinteresul, lipsa de înţelegere a va-lorii sferei moral – spirituale , ignoranţa, care are ca germen mândria şi sfidarea, duce la excluderea sau tratarea ei cu superficialitate. Totuşi ră-mân 30 de minute alocate acestei componente.

Desigur, fiecare îşi va planifica timpul în funcţie de înţelegerea im-portanţei acestui factor, a maturităţii intelectuale, iar copiii şi tinerii vor fi ajutaţi de către cei cu experienţă să aibă mereu în vedere programarea şi reeşalonarea activităţilor, în aşa fel încât să nu fie neglijată nici o com-ponentă amintită mai sus.

Având în vedere că timpul – acest prieten şi duşman al omului – re-prezintă o componentă esenţială a existenţei noastre (care ne călăuzeşte de la naştere, până la maturitate şi în continuare până la sfârşitul vieţii), permiteţi-mi să vă adresez o întrebare: Ce simţ de răspundere faţă de Creatorul nostru şi, nu în ultimul rând, faţă de noi şi semenii noştri, tre-buie să avem pentru folosirea lui raţională?

Lăsându-vă să meditaţi asupra acestei întrebări, mă întorc făcând câteva precizări legate de sfera moral – spirituală, adusă în discuţie ceva mai devreme.

Componenta moral – spirituală: stă la baza tuturor componente-lor necesare bunei activităţi a organismului nostru, ea reprezintă – ca să folosesc un termen tehnic –„ordinatorul” organismului uman. Această sferă are ca scop primordial armonia – dezvoltarea capacităţii de a iubi, a dragostei altruiste şi nu egoiste, care reprezintă un defect ereditar, în-născut. Din păcate, aspectul moral – spiritual este exclus, de cele mai multe ori de pe scara noastră valorică, având un statut de „cenuşăreasă”.

Nu trebuie să renunţăm niciodată la obiectivul de a ne dezvolta şi perfecţiona cele trei componente pe tot parcursul vieţii, chiar dacă


trecem prin multe experienţe triste şi greutăţi. Există Cineva care a pro-mis solemn, că ne va ajuta, şi va fi cu noi până la sfârşitul timpului. Nu vom trece prin încercări care vor depăşi potenţialul cu care am fost în-zestraţi de Divinitate. Acestea sunt asigurările pe care ni le dă Creatorul nostru iar ceea ce El spune se împlineşte cuvânt cu cuvânt. Fac o trimite-re la Scriptură, mai exact la Noul Testament, Evanghelia Apostolului Matei, capitolul 22:36 – 40, unde este pusă o întrebare care i-a frământat pe mulţi dintre învăţaţii vremii cât şi pe oamenii simpli: „Care este cea mai mare poruncă din lege?“ (ei se refereau la Decalog – cele zece po-runci, exprimate de Dumnezeu prin Moise pe muntele Sinai şi care pot fi găsite şi analizate în Vechiul Testament, capitolul 20 din Exodul).

Isus le-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toa-tă inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău”. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă iar a II-a este asemenea ei: „Să iubeşti aproapele tău ca pe tine însuţi”. În aceste două porunci se cuprinde (se concentrează) toată Legea şi Proorocii.

Făcând o paralelă cu „Evanghelia Sănătăţii“, toate principiile sau le-gile de care depinde sănătatea noastră deplină trebuie să fie respectate în mod egal, adică în prim plan.

Un alt text al Noului Testament reţine atenţia; el se găseşte în Iacov 2:10: „Căci cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singură po-runcă se face vinovat de toate”. Iar păcatul înseamnă suferinţă şi moar-te. Putem extinde această axiomă şi asupra domeniului sănătăţii: „Cine încalcă o singură poruncă, un singur principiu, dezechilibrează în timp armonia întregului corp, iar rezultatul va fi boala, suferinţa, tristeţea şi scurtarea anilor de viaţă”.

După raportul biblic în Geneză capitolul 1:27 ni se spune: „Dum-nezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dum-nezeu, parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut”. Iar în versetul 29 Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră”. Observăm, deci, ce fel de hrană ne-a fost oferită la începutul creaţiei pentru a avea o sănătate deplină – o hrană exclusiv vegetariană.

Principiile reformei sănătăţii

Primind la creaţie, numele de OM – OAMENI, să încercăm desfă-şurând cuvântul pe verticală, să facem o clasificare simbolică, potrivit li-terelor componente, cu semnificaţii asupra principiilor reformei sănătă-ţii. Să descoperim astfel de ce are nevoie fiinţa umană pentru a se dezvolta armonios şi a dobândi o sănătate deplină.

OM – OAMENIO = Odihnă;A = Alimentaţie;M = Muncă;E = Educaţie;N = Natură (apă, aer, soare, mişcare);I(Î) = Încredere în Divinitate, care este cea mai importantă.Aşadar, plecând de la cuvântul OAMENI am prezentat la modul

general (schematic) cam ceea ce ar reprezenta conţinutul lui. Să anali-zăm acum semnificaţia fiecărei litere în parte:

1. O = Odihnă, care poate fi pasivă sau activă.

Exemplul cel mai simplu este cel al creaţiei (facerii), mai exact al naşterii copilului. În înţelepciunea Lui desăvârşită, Tatăl şi Dumnezeul nostru, a hotărât ca, înainte de a vedea lumina zilei să ne odihnim în pântecele mamei noastre nouă luni, timp în care să fim modelaţi şi for-maţi de mâna şi fiinţa marelui nostru Arhitect. De ce după această formă de odihnă pasivă suntem chemaţi la viaţă, e greu de înţeles şi explicat de mintea omenească.


Aici este necesară o mică observaţie. Suntem:- chemaţi la viaţă de Creatorul nostru, independent de voinţa noastră;- chemaţi la odihnă (moarte datorată păcatului, tot independent de

voinţa noastră).

2. A = Alimentaţie: suportul energetic necesar pentru întreţinerea corpului nostru.

3. M = Muncă: activitate fizică, intelectuală, moral-spirituală în

procesul de producţie şi dezvoltare. 4. E = Educaţie: factorul educativ esenţial în care sunt încorporate

toate principiile reformei sănătăţii, toate componentele cuvântului OM.Educaţia vizează dezvoltarea celor trei sfere: fizic, intelect, spirit. 5. N = Natură: cunoaşterea lui Dumnezeu revelat în natură prin in-

termediul factorilor primordiali: apă, aer, soare, mişcare. 6. I(Î) = Încredere: cunoaşterea şi încrederea în Creatorul Divin

care ne iubeşte şi care înainte de toate ne vrea binele, dorind să ne smul-gă din starea de păcat şi să ne readucă în veşnicie având: sănătate, pace, linişte şi fericire deplină.

Înţelegând prin armonie dezvoltarea şi perfecţionarea pe tot parcursul vieţii a celor trei componente: fizic, intelect, spirit, în acelaşi timp şi în ega-lă măsură, ne dăm seama că, oricum am ierarhiza valoric pe verticală sau orizontală principiile reformei sănătăţii trebuie să le acordăm aceeaşi impor-tanţă (întâietate) tuturor. Gândind şi acţionând uman, de multe ori stabilim o succesiune eronată a importanţei acestor valori. Sunt momente în care pierdem din vedere sau neglijăm unele principii, amânând rezolvarea lor până aproape de excludere astfel încât nu le mai vine rândul niciodată.

Potrivit schemei anterioare gândită după semnificaţia divinului cu-vânt OM, să analizăm şi să clasificăm în cele ce urmează principiile ce stabilesc direcţiile reformei sănătăţii.

31Principiile reformei sănătății

Definirea principiilor reformei sănătăţii

1. Încrederea = cunoaşterea Creatorului, nădejdea în puterea divi-

nă în calităţile de vindecător şi mântuitor. Acest obiectiv este realizat prin studiul Sfintei Scripturi.

Poate vă întrebaţi ce importanţă are Divinitatea în cadrul reformei sănătăţii şi de ce se află pe primul plan. Motivaţia este simplă: pentru a nu mai repeta greşelile antemergătorilor care, de mii de ani, ne tot pro-pun reforme pentru a duce o viaţă mai bună şi în loc ca aceasta să se îmbunătăţească ea devine tot mai grea. Deşi unii spun „Cu Dumnezeu înainte!” după ce s-au ridicat de la masa tratativelor şi au închis uşa… acest Dumnezeu este lăsat în camera de lucru sau în înălţimile cerului ieşind ca prin minune din inima şi mintea lor, fiind practic uitat.

Să încercăm să dezvoltăm o relaţie totală cu Creatorul nostru lăsân-du-L pe El să ne modeleze caracterul, mintea, puterea de decizie, hotărâ-rile în fiecare clipă a vieţii.

De-a lungul timpului am observat de ce sunt capabili oamenii care Îl neagă pe Dumnezeu şi se încred în „strălucita lor gândire”. Am văzut unde a dus ateismul ştiinţific pe cei care au ignorat prezenţa lui Dumne-zeu şi nu au acceptat ca spiritul divin să intre în mintea şi în inima lor. Astfel de oameni au adus numai suferinţă, dezechilibru şi tristeţe de-a lungul istoriei.

Chiar şi cei care se numesc „creştini” au fost dominaţi de forţa întu-nericului mulţumindu-se cu o „închinare” şi o slujire rituală, lipsiţi fiind de o participare reală moral-spirituală. Formula magică „Cu Dumnezeu înainte!” le-a adormit parcă simţurile închizând uşa „tratativelor”. În scurt timp evlavia, frica şi sinceritatea acestor oameni a dispărut lăsând loc urii, duşmăniei, aroganţei, minciunii. La toate aceste calităţi „negati-ve” adăugându-se lupta pentru putere, parvenitismul, egoismul, lipsa de înţelegere, incapacitatea de a colabora şi un întreg cortegiu de forţe ne-faste care nu pot duce sub nici o formă la pace şi armonie.

Având în vedere aceste aspecte ne putem explica uşor de ce majori-tatea oamenilor luptă pentru putere iar, după ce ajung într-o funcţie de


conducere aplică numai „terapii de şoc” cu semenii lor bazându-se pe politica „strângerii curelei de la pantaloni”.

Pe măsură ce trece timpul situaţiile de criză se accentuează în toate domeniile, dezechilibrul luând locul echilibrului.

Se discută, se analizează, se parlamentează, se schimbă „garniturile” de gânditori, de „oameni de bine” acestora urmându-le alţii care trebuie să repare, fără sorţi de izbândă însă, ceea ce au greşit specialiştii dinain-tea lor.

Oare care să fie motivul acestei dispute acerbe? Am uitat parcă de adevărata opoziţie manifestată prin forţa nevăzută a întunericului şi a răului, deşi Biblia ne avertizează, făcându-ne atenţi. În Sfânta Scriptură se vorbeşte despre marele război din Univers, între Dumnezeu şi Satana. Acest conflict fiind transferat, sau mai bine zis izolat, pe planeta Pământ datorită neascultării şi căderii în păcat a omului.

Omul a ajuns să se conducă după „înţelepciunea proprie” care a de-generat de-a lungul timpului. Fiinţa umană a ignorat şi a sfidat ajutorul Tatălui care a creat-o, Creatorul dorind să o recupereze din starea jalnică a păcatului.

Nu există nici o şansă de rezolvare fără ajutorul Providenţei, aceasta fiind singura în măsură să ne apere, să „desfunde” filtrele gândirii, având darul de a dezvolta în om puterea unei iubiri altruiste, nu egoiste. Acest lucru îl face pe om să devină blând, înţelegător, cinstit, capabil să ia deci-zii juste.

Dacă acest principiu este pus în prim plan iar mintea noastră este vin-decată şi gândeşte moral-spiritual, dacă centrul nostru de comandă – cre-ierul, unde are loc o întreagă dinamică a proceselor psihice, se va afla într-o stare de sănătate, cu siguranţă că el va coordona perfect celelalte funcţii ale organismului şi ale tuturor principiilor reformei sănătăţii.

2. Planificarea ştiinţifică a timpului. Oare ce legătură mai are acest principiu pentru sănătatea noastră? Şi de ce este al II-lea ?

Întru-cât el a fost prezentat mai sus nu revin asupra detaliilor, decât în momentul în care aceste principii vor fi reanalizate cu lux în amănun-ţime şi exemplificate.


Dacă nu ne planificăm cu atenţie timpul în toate etapele existenţei ţinând seama de cele trei sfere: fizic, intelect, moral – spiritual cu sigu-ranţă nu vom avea parte de o viaţă sănătoasă, armonioasă, echilibrată şi, mai mult, influenţa noastră asupra celor dragi, a semenilor noştri nu va fi binefăcătoare.

3. Studiul anatomiei şi fiziologiei omului: pentru a respecta şi a întreţine în limite fiziologice normale Templul lui Dumnezeu, adică fizi-cul, corpul nostru cu care am fost dotaţi, trebuie să-i cunoaştem structu-ra anatomo-fiziologică şi legile obiective încifrate în fiecare celulă şi nerv şi de care depinde existenţa noastră fericită sau nefericită.

4. Alimentaţia: regimul igieno-dietetic. Potrivit ultimilor cercetări

ştiinţifice trebuie să învăţăm să avem o dietă echilibrată, să ştim ce avem voie să mâncăm şi ce nu şi să preparăm alimentele în conformitate cu regimul igienico-dietetic.

5. Dezvoltarea facultăţilor intelectuale şi a aptitudinilor cu care

am fost dotaţi. O minte sănătoasă va locui într-un corp sănătos, dacă este condusă raţional şi moral-spiritual de un intelect armonios dezvoltat, adi-că de totala dezvoltare şi perfecționarea la maximum pe tot parcursul vieții.

6. Practicarea sistematică şi consecventă a exerciţiilor fizice

pentru menţinerea sănătăţii şi a Kinetoterapiei (gimnastică medicală şi masaj), ca mijloc de recuperare.

7. Controlul periodic al stării de sănătate. Este bine să prevenim

îmbolnăvirea şi factorii de risc decât să investim bani, timp şi suferinţă pentru vindecare.

8. Studiul igienei corporale, alimentare şi mentale.

9. Prevenirea şi tratarea bolilor prin factori naturali (apă, aer, soare, plante medicinale).


10. Înfiinţarea de mici centre pentru cercetarea ştiinţifică în domeniul fitoterapiei unde să se reevalueze importanţa plantelor me-dicinale în tratarea bolilor.

11. Activarea la toate nivelele educaţionale a sferei muzicale.

Prin cursuri teoretice şi practice de dicţie şi canto. Viitorii învăţători pro-fesori, oratori, cântăreţi, preoţi şi pastori trebuie să-şi corecteze deficien-ţele de dicţie şi cele vocale înainte de a-şi profesa meseria şi de a-i învăţa pe alţii.

12. Înfiinţarea de centre de sănătate şi medicină preventivă,

dacă este posibil, în fiecare judeţ al ţării, încurajând extinderea lucrării în întreaga lume. Decât: restaurante, baruri de noapte, cazinouri, jocuri mecanice etc., mai bine centre de reeducare a stării de sănătate care să prevină „cortegiul de suferinţe”.

13. Înfiinţarea sălilor de gimnastică a bazinelor de înot în toate

instituţiile de stat şi particulare şi, în mod special la toate nivelele şcolare şi universitare.

O mică bază materială sportivă unde toţi elevii, studenţii, salariaţii să beneficieze de mişcare, relaxare şi întreţinerea sănătăţii este necesară pentru conştientizarea unei noi funcţii vitale – mişcarea – indispensabi-lă bunei funcţionări a maşinăriei vii – omul.

Teoretic se poate scrie foarte mult despre importanţa vitală a mişcă-rii, dar practic???… Iată forţa subtilă nesesizabilă a „lucrării opoziţiei”, cum loveşte exact în motorul care coordonează mecanismul viu.

Între exprimarea teoretică şi activitatea practică este o distanţă ca „de la cer la pământ”. Balanța sau cântarul teoriei este practica.

Încă nu s-a inventat un transfer de energie în plan fizic de la un om la altul. Dacă agregatele, segmentele, corpului (organe, sisteme, muşchi, articulaţii) „dorm” este şi normal să ruginească, să „îngheţe”, să se sclero-zeze urmările fiind majore, şi de cele mai multe ori au un impact irever-sibil asupra persoanei, manifestat prin: handicap, suferinţă, tristeţe. Acest „somn” al organismului se referă la „desfăşurarea” activităţilor se-


dentare cum ar fi: participarea de la distanţă, timp îndelungat, la mani-festări sportive (prin intermediul mijloacelor mass-media: radio, televi-ziune, presă scrisă). Aceste „participări” sunt încheiate, de cele mai multe ori, cu „parlamentări” interminabile la un şpriţ sau la o bere.

Ar trebui să existe un program de educare al persoanei în ceea ce priveşte practicarea zilnică a exerciţiilor fizice sau a diferitelor sporturi netraumatizante. În mod normal, şcoala ar trebui să creeze programe care cu timpul să ducă la dobândirea unor reflexe permanente, pentru toată viaţa, cu privire la dezvoltarea fizică armonioasă, dar ea nu reuşeşte să ducă la îndeplinire acest obiectiv important. Mai trist este că nici in-stitutele superioare unde se „produc” specialişti, nu reuşesc să activeze banalul comportament al educării şi întreţinerii fizicului – educaţia fizi-că – ci aproape toţi doresc performanţă, glorie uitând că peste 80% din oameni nu practică nici un sport.

14. Introducerea la toate nivelele sociale a orei obligatorii pen-

tru practicarea zilnică a exerciţiilor fizice. Mă refer aici la practicarea lor începând cu grădiniţa, şcoala, facultatea, instituţia (firma) şi termi-nând cu biserica, azilul de bătrâni sau puşcăria etc.

15. Pregătirea unui personal specializat: asistente medicale, pro-fesori şi doctori, chiar şi alte categorii sociale (de oameni), care doresc să lucreze în domeniul gimnasticii igienice (de întreţinere).

16. Formarea de personal specializat pentru acordarea primu-

lui ajutor medical în caz de urgenţă: instructori medicali, profesori şi alte categorii de specialişti.

17. Înfiinţarea unor mici centre cu profil umanitar formate din:

voluntari, cadre medicale, creştini adevăraţi pentru ajutorul persoanelor cu deficienţe care nu se pot deplasa şi nu beneficiază nici de însoţitori şi nici de persoane de contact.


18. Înfiinţarea unor cantine dietetice pentru ajutorarea celor ne-voiaşi care nu beneficiază de nici un venit, nu au nici un loc de muncă şi nici copii sau rude care să-i ajute.

Mulțumesc cu această ocazie profesorilor şi îndrumătorilor mei de la Institutul de Educație Fizică şi Sport din Bucureşti, care m-au ajutat în formarea mea profesională şi activitatea sportivă şi atletică în mod speci-al, a antrenorului emerit Herod Constantin care m-a adus din provincie la Clubul Sportiv Steaua din Bucureşti. Totodată antrenorului Călugă-reanu Corneliu, profesor la Institutul de Educație Fizică, care a încercat să mă transfere din Orăştie la Clubul Sportiv Rapid, unde era antrenor, dar chiar prin nereuşita lui favorizând transferul la Clubul Steaua.

Nu în ultimul timp mulțumiri şi considerație soției mele Frederica Blaros Plopşoreanu care m-a încurajat şi m-a ajutat foarte mult, fiind profesoară de gimnastică, balet clasic şi modern, înot, apoi ca parteneră de dans artistic.

DEZVOLTAREA FIZICĂ ARMONIOASĂ

METODA ANALITICĂ

Kinetoterapia Definiţie și principii metodice generale

Deoarece întâlnim foarte des cuvântul Kinetoterapie este necesar

să-l şi definim pentru a fi înţeles. Kinetoterapia este o ştiinţă interdisciplinară şi se bazează pe

cunoştinţe din ştiinţele socio-psiho-pedagogice, biomedicale pre-cum şi cele din cultura fizică. Ea are un caracter aplicativ, bine definit, cu un proiect propriu de studiu privind menţinerea şi dezvoltarea unor indici morfologici şi funcţionali normali, prin mijloace specifice (exerci-ţiul fizic ca element de bază) la persoanele cu situaţii biologice speciale. Mijloacele folosite sunt împrumutate din educaţia fizică şi sport, dar sunt adaptate particularităţilor grupelor de persoane clasificate după: sex, stare biologică, grad de pregătire etc. Adaptarea mijloacelor se rea-lizează având în vedere regimul de efort, dozarea, volumul, intensitatea şi complexitatea acestuia.

Kinetoterapia pasivă, include metode ce folosesc în exclusivitate forţa externă pentru executarea mişcării.

Efectele fiziologice ale mişcării articulare sunt reprezentate de: păstrarea amplitudinii fiziologice a mişcării articulare în diverse planuri, prevenind astfel formarea aderenţelor şi retracţiilor capsulare, ligamen-tare, musculare, tendinoase, cutanate, păstrarea elasticităţii părţilor moi, periarticulare şi integritatea planurilor de alunecare tendinoase şi apo-nevrotice favorizând producerea de lichid sinovial şi, consecutiv, trofici-tatea suprafeţelor articulare.


Exerciţiul pasiv influenţează circulaţia locală, favorizează întoarce-rea venoasă şi limfatică prin mecanismele de pompă pe care alternanţa de întindere şi relaxare musculară le realizează. Totodată, contribuie la păstrarea şi reconstruirea imaginii mişcării segmentare, stimularea exte-ro şi proprioceptivă, determinată de presiunile şi tracţiunile făcute de piele, muşchi, tendoane, formaţii periarticulare, realizează transmiterea mesajelor aferente către S.N.C. (Sistemul Nervos Central), contribuind la elaborarea schemelor centrale ce stau la baza motilităţii fiziologice.

Kinetoterapia activă include exerciţiile caracterizate prin contrac-ţia activă musculară.

Efectele fiziologice sunt multiple: prevenirea atrofiei musculare de neutilizare, prin asigurarea substanţelor plastice şi energetice necesa-re troficităţii şi eficienţei antrenamentului, hipertrofia musculară, creşte-rea forţei şi rezistenţei musculare.

Exerciţiul activ îmbunătăţeşte circulaţia locală ca rezultat al varie-tăţilor metabolismului muscular şi producerii de cataboliţi, creşterea cir-culaţiei explicată prin ridicarea temperaturii musculare, ambele influen-ţând trofismul osului, prevenind osteoporoza. De asemenea menţine o bună troficitate la nivelul ţesuturilor moi, cu o contribuţie importantă la dezvoltarea mobilităţii articulare şi a elasticităţii musculo-ligamentare.

Exerciţiul activ creşte activitatea capilarelor musculare. Modificări-le circulatorii, locale au răsunet reflex pe articulaţia omonimă controla-terală şi chiar asupra altor două articulaţii. Când exerciţiile active intere-sează musculatura mai multor segmente sau a corpului în întregime, au loc modificări circulatorii importante ce influenţează frecvenţa cardiacă, tensiunea arterială şi întoarcerea venoasă determinând creşteri ale tem-peraturii centrale, modificări ale ventilaţiei pulmonare. Exerciţiile active au un rol important în perfecţionarea continuă a controlului nervos al mişcării (coordonarea), cât şi asupra laturii psihologice. Totodată, aces-te exerciţii măresc rezistenţa organismului la îmbolnăviri, activează şi tonifică sistemul imunitar, reprezentat prin „armata” care luptă împotri-va agenţilor externi (microbi, viruşi, bacterii etc.).

Unul dintre cele mai importante efecte fiziologice ale exerciţiului fizic, practicat consecvent, este secreţia de endorfine – substanţe care fac

39Dezvoltarea fizică armonioasă

parte din grupul peptidelor, opioide, endogene. Endorfinele alfa, beta şi gama sunt sintetizate la nivelul hipofizei („regina” glandelor cu secreţie internă care coordonează întregul tablou endocrin) şi a altor structuri cerebrale. Beta – endorfina, cea mai reprezentativă dintre endorfine, este sintetizată şi de limfocitul T.

Acţiunea fiziologică a endorfinelor este:

1. Analgezică – stimulează limfocitul T;2. Influenţează comportamentul;3. Neurotransmiţătoare şi neuromodulatoare – intervine în proce-

sele de memorare, învăţare, termoreglare a corpului şi respiraţiei, răs-punde la factorii de stres, reproducere, transmiterea durerii, reglarea apetitului.

Producţia de beta-endorfină stimulează procesele psihice pozitive in-ducând starea de beatitudine, de relaxare, bună dispoziţie, de mobilizare a proceselor psihice: curajul, voinţa, hotărârea, în luarea deciziilor, perseve-renţa, încrederea în forţele proprii, o stare generală optimistă de bucurie, de pace şi linişte sufletească, anihilând factorii care produc stresul.

Aceste endorfine sunt net superioare produselor de sinteză, drogu-rilor, deoarece sunt sintetizate de hipofiză, de propriul nostru corp şi dozate de computerul nostru personal, creierul, mai exact hipotalamu-sul. Acesta are un loc important şi în coordonarea secreţiei hormonului de creştere somatotrop, secretat de adenohipofiză, secreţie care este ma-ximă în timpul exerciţiului fizic şi în timpul somnului, între orele 22-24. Deci atenţie! Dacă doriţi o dezvoltare fizică armonioasă şi o creştere efi-cientă în înălţime obişnuiţi copiii să se culce înainte de ora 22. Acelaşi principiu este valabil şi pentru adulţi. Nu putem spune acelaşi lucru des-pre cei care nu practică în fiecare zi exerciţiile fizice, duc o viaţă sedenta-ră, având activitate doar în plan intelectual. Ei ajung la oboseală fizică cronică, la extenuare, la tulburări psihice, depresii nervoase, recurgând la stimulenţi sintetici care, de obicei, produc mari dereglări în organism. De exemplu, să analizăm opusul beta-endorfinei, care este morfina.


Morfina este o substanţă alcaloidă, extrasă din opiu, întrebuinţată ca un calmant, narcotic sau stupefiant. Dacă este folosită la întâmplare, fără avizul medicului, poate duce la o intoxicaţie gravă numită morfi-nism. Pericolul constă în potenţialul ei de a dezvolta dependenţă în timp, fapt ce duce la morfino – manie, intoxicând organismul, datorită injectării, unor doze din ce în ce mai mari de morfină.

Efectele secundare ale morfinei sunt multiple: dozele terapeutice provoacă la persoanele sănătoase o stare de somnolenţă, micşorarea per-formanţelor mintale, reduce puterea de concentrare a atenţiei, creează o stare de indiferenţă, diminuează mobilitatea spontană, duce la uscăciu-nea gurii, dă senzaţie de căldură uneori prurit (mâncărime la nivelul fe-ţei). La bolnavii cu stare de anxietate, agitaţie şi dureri mari, are un efect sedativ şi antianxios, deci marcat de o nuanţă de euforie. Fiind un anti-tensiv activ, chiar în dozele terapeutice, produce o deprimare respirato-rie, acţiune spastică asupra musculaturii netede, favorizând constipaţia, creşterea presiunii biliare, dificultatea în micţiune şi în mod special dis-pneea la astmatici (o greutate în actul respiraţiei) şi, totodată, intoxicaţia ficatului.

Fixarea atenţiei pacientului asupra executării exerciţiului şi distrage-rea de la preocuparea pentru boală constituie una din condiţiile esenţia-le ale eficienţei programului de recuperare.

Obiectivele Kinetoterapiei active sunt: ameliorarea forţei mus-culare, analizarea capacităţii de lucru a muşchiului şi, în mod particular, a rezistenţei musculare, îmbunătăţirea coordonării mişcărilor. Ca mo-dalităţi de executare menţionăm: forţă, rezistenţă maximă şi repetiţii puţine, încărcări medii şi numeroase repetări, coordonare, încărcări mi-nime, repetiţii numeroase.

Pe baza experienţei practice, Kinetoterapia şi-a stabilit o serie de principii metodice generale:

1. Înainte de toate să nu faci rău – „Primum non nocere”, spunea Hipocrat, părintele medicinii.

Acest principiu este, de altfel, valabil în întreagă viaţă socială a omu-lui.


De foarte multe ori specialişti în materie care aplică acest principiu faţă de pacienţi uită sau ignoră că şi ei sunt alcătuiţi tot din carne şi oase şi nu se supun aceloraşi reguli de vieţuire sănătoasă.

Nu facem rău pacienţilor noştri dar noi fumăm, consumăm alcool, cafea, mâncăm nedietetic nu facem gimnastică igienico-medicală, ducând o viaţă sedentară. Cred că nu este raţional să spunem şi noi: „Croitorul nu are haine, el foloseşte haine vechi şi peticite.” De exemplu: stomatolo-gul are dantura cariată sau dinţi lipsă, iar profesorul de Kinetoterapie este cocoşat, chiar supraponderal, scoliozat, suferă de lombosciatică. Specialis-tul în Kinetoterapie trebuie să se călăuzească după ideea că decât să înrău-tăţească starea biologică a pacientului, este mai bine să nu intervină cu ni-mic pentru că oricum apare fenomenul, natural, al compensării. De exemplu: decât să introduci nişte exerciţii pentru dezvoltarea forţei la co-pii (culturism în perioada pubertăţii, perioada tipică dezvoltării fizice ar-monioase şi creşterii în înălţime), exerciţii ce pot frâna procesul de creşte-re, este recomandabil să nu faci nimic, lăsându-i să se joace, mijloc prin care vor efectua un efort fizic care le va facilita creşterea sau dezvoltarea.

2. Obţinerea efectelor profilactice şi terapeutice de Kinetotera-

pie presupune o bună pregătire teoretică, metodică şi practică (spe-cialistul trebuie să dobândească o bună tehnică de demonstraţie şi exe-cuţie a exerciţiilor fizice, un spirit ascuţit de observaţie asupra execuţiei). Aceasta presupune cunoaşterea şi aplicarea practică a tuturor indicaţii-lor şi contraindicaţiilor.

3. Cunoaşterea exactă a diagnosticului şi a stării funcţionale

prezente: reprezintă un alt principiu important. Presupune înarmarea specialistului cu suficiente cunoştinţe de patologie medicală. Fără o cu-noaştere exactă a stării prezente, a diagnosticului şi a pronosticului nu se poate începe nici un regim de tratament, deoarece ar fi nu numai nesi-gur, neeficient ci chiar dăunător vieţii pacientului.

4. Respectarea principiului metodic al accesibilităţii în selecta-re, adaptarea şi combinarea mijloacelor kinetoterapeutice. Aceasta


se face în funcţie de sex, vârstă, gradul de pregătire fizică a celor cărora mijloacele utilizate li se adresează. Mijloacele trebuie astfel adaptate şi combinate încât să se poată obţine cele mai utile efecte profilactice sau terapeutice.

5. Dozarea efortului: se face gradat trecând de la exerciţii simple la

exerciţii complexe, trecând de la uşor la greu. Se va ţine seama şi de po-sibilităţile individuale de susţinere a efortului fizic, precum şi de indica-ţiile şi contraindicaţiile stabilite.

6. Stricta individualizare a tratamentului. Având în vedere toate

aspectele menţionate mai sus se impune luarea unei astfel de măsuri, considerându-se că se acţionează nu numai asupra bolii propriu-zise, ci şi asupra bolnavului ţinându-se seama că aceeaşi afecţiune se manifestă diferenţiat de la individ la individ. De exemplu: în cazul tratării atitudinii deficiente la copii, nu se poate ca în aceeaşi grupă, în cadrul orei de gim-nastică medicală, să fie trataţi şi observaţi cu atenţie, pacienţi cu diagnos-tice diferite şi în mod special de vârste diferite. Astfel, copiii între vârste de 5 – 7 ani, au un nivel mai scăzut de înţelegere, de concentrare a aten-ţiei şi posibilităţi de executare a unui exerciţiu, iar cei între 10 – 14 sau 18 au un alt nivel de concentrare asupra execuţiei şi o cu totul altă rezisten-ţă fizică, lucru valabil şi pentru adulţi.

7. Economia de efort: reprezintă un alt principiu care trebuie res-pectat deoarece Kinetoterapia se adresează unor indivizi cu situaţii bio-logice deosebite (bolnavi, deficienţi, convalescenţi, accidentaţi). Nicio-dată în cadrul tratamentului, organismul nu va fi solicitat până la capacitatea maximă de efort sau până la epuizare, aşa cum se întâmplă în antrenamentele unui sportiv. Refacerea după efort va trebui să fie întot-deauna deplină şi eficientă, fiind urmărită pas cu pas.

8. Participarea activă şi conştientă a pacientului la procesul de tratament se impune pentru a obţine rezultate pozitive. Chiar dacă tra-tamentul kinetoterapeutic se va desfăşura zilnic, el nu va depăşi 30 – 60


minute. Nu vor apare efectele dorite dacă pacientul nu va fi conştientizat asupra întregului proces de tratament, dacă nu se va obţine colaborarea acestuia, dacă nu i se vor crea obişnuinţe stabile de practicare a exerciţi-ilor fizice sau corective, dacă nu va avea răbdare să continue şi să nu în-trerupă tratamentul.

9. Condiţiile de igienă – atât individuală cât şi colectivă – trebuie

respectate cu stricteţe Nu se va lucra în încăperi neaerisite, insuficient încălzite sau iluminate necorespunzător. Echipamentul trebuie să fie cu-rat, spălat după fiecare antrenament, şi să nu se lucreze în treningul pur-tat pe stradă. După antrenament, pacientul trebuie să facă duş de curăţe-nie, iar iarna, după antrenamentul efectuat în sala de gimnastică şi după duş să nu iasă imediat pe stradă, deoarece reactivitatea organismului continuă încă prin transpiraţie, respiraţie accentuată, până se echilibrea-ză procesul de termoreglare. Dacă antrenamentul este efectuat afară, în timpul iernii, datorită transpiraţiei, este important să nu se facă pauze, deoarece corpul este expus îmbolnăvirii. În sala de gimnastică, nu se va intra cu tenişii sau bascheţii cu care se circulă pe stradă sau chiar în flexi-bilii de gimnastică, ciorapii cu care s-a circulat în vestiar, pentru a nu aduce murdăria, praful şi microbii pe mocheta din sală. Fiecare pacient să aibă cearceaful său personal.

Este bine ca, în permanenţă, să fie un geam deschis pentru aerisirea sălii, dar aerul să nu vină direct pe pacient. Este obligatoriu ca, în fiecare sală de gimnastică, să fie un aspirator special pentru curăţarea mochetei care să nu fie folosit în exteriorul sălii. Exemplul principal trebuie să îl dea, în primul rând, medicul sau profesorul kinetoterapeut prin respec-tarea acestor reguli.

Se interzice cu desăvârşire intrarea în sala de gimnastică cu încălţă-mintea de stradă, atât a pacienţelor, profesorilor sau specialiştilor veniţi în schimb de experienţă cât şi a femeilor de serviciu.

10. Se impune supravegherea şi controlul medical permanent care să aibă în vedere reacţia pacientului la antrenament. Câteodată pot apărea complicaţii care vor trebui rezolvate operativ şi prompt. Su-


pravegherea şi controlul medical îl asigură pe specialist şi, pe bolnav, de eficacitatea tratamentului aplicat, de progresele realizate în procesul în-sănătoşirii. În orice caz, nu se începe niciodată un tratament înainte de a stabili cu exactitate diagnosticul sau diagnosticele asociate (examen funcţional, somatoscopic, antropometric, iar după caz, radiologic: EKG, EEG, tablou sanguin etc.).

11. Continuarea tratamentului Kinetoterapeutic. Ţinând seama

de efectele tardive ale practicării exerciţiilor fizice, se indică în toate situ-aţiile, continuarea tratamentului chiar şi după încheierea procesului cli-nic al vindecării. Sunt situaţii când ameliorarea sau corectarea unor defi-cienţe nu intervin imediat cum am dori, ci după un număr mai mare de zile, luni şi ani, motiv pentru care perseverenţa urmăririi rezultatului do-rit nu trebuie să scadă. Este necesar să se formeze atât la indivizii sănă-toşi, cât şi la cei bolnavi o obişnuinţă permanentă de practicare a exerci-ţiilor fizice, cu scop profilactic, corectiv, de întreţinere.

12. Disciplina şi concentrarea reprezintă un alt principiu impor-tant în desfăşurarea tratamentului. Nu se recomandă discuţia inutilă în timpul desfăşurării programului kinetoterapeutic. Este recomandat să se păstreze liniştea şi să se asculte cu atenţie indicaţiile kinetoterapeutului cu privire la modul în care se execută mişcarea. În acest fel capacitatea de concentrare a pacientului creşte, sporind corectitudinea exerciţiului. Dacă se fac pauze prelungite în acest timp, muşchii se răcesc, eficienţa tratamentului scade, diminuându-se astfel perioada alocată exerciţiilor.

13. Principiul discreţiei personale se referă la păstrarea secretului

intimităţii pacientului. Nu se discută cu ceilalţi pacienţi despre diagnos-ticul celui care este tratat şi nici despre probleme intime dezvăluite de către acesta.

Vorbind despre dezvoltarea armonioasă a corpului – de ştiinţele care se ocupă cu dezvoltarea lui, de prevenirea şi corectarea deficienţelor, de tratamentul diferitelor afecţiuni – trebuie să ne ocupăm şi de elementul principal care stă la baza realizării acestor deziderate: exerciţiul fizic.


Caracteristicile exerciţiului fizic

Exerciţiul fizic reprezintă acţiunea motrică, voluntară, deliberat

concepută şi sistematic repetată în cadrul unui proces educativ organi-zat, în scopul realizării unor obiective instructiv-educative concrete, în legătură cu formarea şi perfecţionarea priceperilor, deprinderilor şi cali-tăţilor motrice, cu educarea multilaterală a personalităţii.

Acţiunea este voluntară, implicând atitudinea activ conştientă a oa-menilor, efortul lor de voinţă, pentru a depăşi dificultăţile ivite în reali-zarea obiectivelor propuse, dorinţa de a efectua actul motric, de a presta efortul solicitat. Mişcările din structura exerciţiului sunt selecţionate ur-mărind efecte precise direcţionând analitic-selectiv, global-integrativ, influenţele asupra exerciţiului. Exerciţiul fizic se utilizează în cadrul pro-cesului de învăţământ sau în activitatea independentă a indivizilor înfăp-tuită pe baza recomandării şi sub controlul direct al profesorului.

Numai în aceste condiţii influenţele lui pot fi precis şi deliberat de-terminate, răsfrângându-se favorabil asupra dezvoltării organismului. Mişcările efectuate în procesul de producţie şi în activitatea cotidiană, nu urmăresc obiectivele concrete, în legătura cu educarea fizicului, nu sunt încadrate într-un proces didactic organizat şi nici selecţionate pen-tru a-l servi. Este adevărat că şi acest gen de mişcări poate determina deseori modificări favorabile în structura şi funcţiile organismului, dar principalul lui rost rămâne acela de a servi la înfăptuirea acţiunilor de muncă, în procesul de producţie, a deplasării, etc., iar modificările obţi-nute în acest fel nu sunt previzibile, nici controlabile. Exerciţiile fizice sunt construite pe baza unor principii şi reguli care asigură orientarea precisă a influenţelor în direcţia dezvoltării directe şi proporţionate a or-ganismului, a însuşirii unui sistem de cunoştinţe priceperi şi deprinderi motrice, a dezvoltării calităţii motrice şi trăsăturilor de voinţă şi caracter. Structura motrică, volumul, intensitatea şi complexitatea efortului, rit-mul şi încordarea musculară solicitată pentru efectuarea lor, pot fi stabi-lite şi dozate cu exactitate, servind fidel obiectivele instructiv-educative planificate. Făcând parte din categoria acţiunilor voluntare, ele solicită


efortul de voinţă şi sunt capabile să mobilizeze atenţia, gândirea şi ima-ginaţia, să influenţeze şi alte procese psihice (senzaţiile, percepţiile, re-prezentările, memoria, emoţiile, sentimentele).

Caracteristicile amintite au semnificaţie în tehnologia şi metodolo-gia utilizării exerciţiilor; evaluarea atentă a acestora în funcţie de efortul scontat, calitatea motrică, deprinderea sau priceperea motrică, folosirea corectă a jocului dintre volum, intensitate, complexitate. Confuzia dintre practicarea sistematică și consecventă

a exerciţiului fizic și munca cotidiană

Majoritatea oamenilor confundă munca cotidiană, adică activitatea noastră de toate zilele, cu practicarea sistematică, zilnic, a exerciţiilor fi-zice.

Exerciţiul fizic reprezintă o acţiune motrică sistematic repeta-tă, în cadrul unui program educativ, în scopul realizării unor obiec-tive concrete, în legătură cu formarea priceperilor şi deprinderilor motrice şi perfecţionarea lor pe tot parcursul vieţii.

Prin exerciţiile fizice practicate consecvent din primii ani de viaţă până la bătrâneţe cu scop profilactic, se urmăreşte o dezvoltare fizică ar-monioasă a organismului, iar prin folosirea lor în scop terapeutic se ur-măreşte corectarea atitudinilor vicioase, depistate la copii şi tineri şi tra-tarea tuturor bolilor prin aplicarea lor în cadrul unor programe efectuate diferenţiat în funcţie de diagnostic.

Mişcările din structura exerciţiului sunt selecţionate în funcţie de diagnosticul elevului sau al pacientului urmărind efecte precise, direcţionând cât mai exact influenţele asupra organismului.

Exerciţiul fizic se practică în cadrul organizat al procesului de învă-ţământ condus de specialişti pe baza recomandării şi a controlului peri-odic făcut de medicul specializat în Kinetoterapie şi sub coordonarea directă a profesorului de educaţie fizică sau Kinetoterapie.

Începând cu şcoala şi facultatea (cu instituţiile medii şi superioare de învăţământ) ar trebui să se introducă examenul somatoscopic – antro-


pometric pentru depistarea atitudinilor vicioase atât la tineri cât şi la co-pii, mai ales în perioada pubertăţii când se instalează atitudinile deficita-re (cifotice, lordotice, scoliotice, cifolordotice, asimetriile de bazin, deficienţele respiratorii etc.) pentru a se interveni imediat în vederea corectării lor.

Aceste deficienţe nefiind tratate la timp devin deformări care cu mare greutate şi ani de muncă mai pot fi tratate şi atunci doar parţial.

Mişcările efectuate în procesul de producţie – în viaţa de toate zilele – nu urmăresc obiective concrete în legătură cu dezvoltarea armonioasă a fizicului, a corectării deficienţelor fizice, a reeducării funcţiei respiratorii, ci ele servesc doar în procesul de producţie şi de cele mai multe ori nu sunt complexe, favorizând dezechilibre atât în aparatul locomotor cât şi în funcţiile unor organe vitale.

Modificările obţinute prin lucru mecanic efectuat în procesul mun-cii nu sunt previzibile, nici controlabile. Urmărind câteva exemple ne putem da seama de importanţa practicării zilnice a exerciţiilor fizice în vederea întreţinerii tuturor articulaţiilor, grupelor musculare şi a siste-melor vitale: circulator, respirator, excretor, endocrin în limite fiziologice normale.

Exemplul 1: un miner care lucrează 12 ore în poziţia aplecat, ghe-muit, torsionat sau cu toracele în extensie în condiţiile în care oxigenul este deficitar, lumina este insuficientă iar spaţiul este redus unele grupe musculare şi articulaţii sunt intens solicitate fiind multe ore tensionate (încordate).

În acest fel se pot instala în timp dezechilibre mari ale coloanei ver-tebrale în mod special şi a organelor vitale a aparatului respirator, ajun-gându-se la starea de hipoxie. De aceea se impune relaxarea grupelor musculare intens solicitate, oxigenarea creierului, de asemenea este be-nefică şi o relaxare psihică (a sufletului).

Exemplul 2: Dacă stăm să analizăm un chirurg care lucrează 6 – 8 ore pe zi într-o poziţie statică, aplecat asupra mesei de operaţie, făcând doar 1 – 2 paşi la dreapta şi apoi la stânga, fiind concentrat la maxim, având atenţia îndreptată asupra câmpului operator pentru a nu greşi.

În astfel de situaţii musculatura spatelui este foarte mult contractată (solicitată) favorizând în timp: lombosciatica, discopatii variate datorită


statului mult în picioare în poziţii fixe. De asemenea respiraţia este la rândul ei foarte afectată, datorită insuficienţei de oxigen, cauzată de mă-surile de protecţie aplicate la gură şi nas.

Oxigenarea deficitară duce la pierderea concentrării în timpul inter-venţiei chirurgicale – atunci când chirurgului i se cere un maximum de atenţie în ceea ce priveşte executarea manevrelor de fineţe.

Substanţele narcotice, care la schimbarea pacienţilor invadează în-tregul bloc operator, au şi ele un efect negativ asupra chirurgului. Ema-narea gazului narcotic, inhalat de pacientul care mai rămâne o perioadă în sala de operaţie, nu are un efect benefic asupra organismului celui bol-nav, dar nici a personalului medical.

După cum putem vedea din acest exemplu, nici medicii (în speţă chirurgii) nu sunt scutiţi de practicarea exerciţiilor fizice – a gimnasticii respiratorii. Este chiar recomandată aplicarea acestor metode în mod consecvent. Problema este câţi dintre ei pun în practică aceste tehnici?

Dacă personalul medical nu va înţelege şi nu va pune în practică aceste tehnici şi principii simple dar eficiente cu siguranţă în timp va „beneficia” de întreaga paletă de boli pe care o au pacienţii pe care în prezent îi tratează.

Nu poate fi neglijată nici componenta psihică care este foarte soli-citată în timpul actului operator şi care, prin aplicarea consecventă şi co-rectă a acestor exerciţii, va fi mult mai bine „protejată”, ştiind să facă faţă cu brio factorilor externi de stres.

Exemplul 3: Ca să ne menţinem în sfera lumii medicale vom folosi drept exemplu medicul stomatolog care prin profilul meseriei stă mul-te ore în picioare şi chiar destule minute în poziţii asimetrice, cu centru de greutate pe un picior, cu capul şi trunchiul torsionat în vederea efec-tuării actului medical.

Pentru a lucra în cavitatea bucală este nevoie de multă atenţie, tehni-cile efectuate necesitând mare precizie din partea medicului stomatolog. Aceste tehnici cer concentrarea atenţiei pe un punct foarte mic, fapt ce solicită o încordare neuro-musculară maximă şi o diminuare a respiraţiei.

În ore, zile şi ani de activitate aceste poziţii stimulează deformarea profesională generând apariţia unor serii de afecţiuni de tipul: scolioze-


lor, cifoscoliozelor, coxartrozelor, asimetriilor umerilor, problemelor respira-torii și de circulaţie etc.

Ţinând seama de afecţiunile enumerate mai sus, ar fi bine să ne amin-tim şi să punem în practică sofismul latin care spune: „Primum non no-cere” – în primul rând să nu facem rău pacientului (dar nici nouă).

Aceste meserii care impun nişte tehnici de mare precizie şi fineţe solicită foarte mult organismul, iar specialiştii trebuie să dobândească o mobilitate articulară, elasticitate musculară şi o supleţe maximă a mem-brelor superioare asemănătoare cu a unor balerine pentru ca lucrarea lor să fie de înaltă clasă.

Dacă tot am amintit de balerini să ne referim puţin şi la această ca-tegorie. Baletul clasic reprezintă una dintre cele mai grele meserii, iar exerciţiul fizic este imperios necesar. În tehnica baletului clasic se regă-seşte cea mai dificilă dar şi cea mai eficientă metodă de dezvoltare fizică armonioasă.

Baza antrenamentului (a încălzirii articulaţiilor şi a musculaturii) se aseamănă cu programul de gimnastică igienică. Uneori antrenamentul balerinilor ar trebui să fie combinat cu gimnastica medicală pentru a aduce întregul aparat locomotor la formă optimă necesară baletului cla-sic. Aparatul locomotor, datorită încordării neuro-musculare, este supus unui efort maxim.

Poziţiile academice specifice dansului clasic, solicită într-o mare măsură membrele inferioare care stau în poziţia I şi a V-a. Orientarea picioarelor în abducţie determină unele grupe musculare la o încordare foarte puternică. Alte grupe musculare sunt solicitate foarte puţin (spre exemplu: adductorii coapsei). În timp apare un dezechilibru la efortul fi-zic fiind predominant izometric (o încordare maximă a musculaturii membrelor inferioare a coapsei şi gambei) combinat cu cel izotonic lu-crul fizic al labei piciorului.

Pentru a prevenii frecventele contracţii musculare, întinderi liga-mentare, este necesar să se facă o relaxare a grupelor suprasolicitate şi să se tonifice în regim de forţă cele mai puţin activate cum ar fi: abdomenul şi spatele, care deţin un rol important în tehnica săriturilor. Tonificarea, forţei trebuie să se facă în regim de elongaţie, procedură deloc uşoară.


Masajul, hidroterapia şi gimnastica recuperatorie au rolul de a co-recta şi a relaxa întregul organism.

Spre exemplu unii sportivi de performanţă şi de înaltă performan-ţă, datorită obişnuinţei şi plictiselii nu mai au răbdare să-şi facă integral gimnastica de încălzire, lucrând superficial doar câteva exerciţii, puţină alergare. Toate acestea reprezintă o falsă încălzire chiar dacă în urma acestui efort sportivii transpiră. În acest fel trecând în grabă la procedee-le tehnice pot apărea accidentări, execuţia tehnică fiind diminuată, iar procedeul respectiv trebuie repetat de mai multe ori.

Doresc să mai amintesc de o altă mare greşeală care se face la nivel şcolar – ciclul primar – liceal şi universitar.

Datorită faptului că profesorii şi antrenorii nu au răbdare pentru a lucra ani de zile la capitolul dezvoltare fizică armonioasă – însoţită în acelaşi timp de gimnastica medicală pentru corectarea atitudinii defici-tare – de cele mai multe ori, ignoră partea de gimnastică şi de încălzire trecând direct la jocurile sportive. În acest fel este abordat superficial stadiul I al pregătirii fizice – dezvoltarea calităţilor motrice: mobili-tate articulară, elasticitate musculo-ligamentară, viteză de reacţie, de depla-sare, de execuţie, exerciţii de rezistenţă, îndemânare și abia la urmă exerciţii de forţă.

În acest fel copiii sunt expuşi la accidentări şi chiar dacă vor reuşi să practice cu multă perseverenţă un sport, ei vor rămâne cu atitudini vici-oase care nu au fost rezolvate la timp şi nu mai pot fi corectate.

Trebuie subliniată aici o altă greşeală practicată frecvent în liceu, greşeală care constă în efectuarea normelor de control, a testelor impuse de programa şcolară fără ca elevii să fie pregătiţi şi antrenaţi sistematic şi consecvent pentru aceste norme.

La facultate aproape nici nu se mai pune accent pe educaţia fizicului şi perfecţionarea calităţilor motrice.

Să revenim la problematica oamenilor activi care desfăşoară o acti-vitate zilnică consecventă. Să alegem categoria majorităţii, a intelec-tualilor – învăţători, profesori, funcţionari, specialişti în computere, dactilografe, şefi de departamente, directori, coordonatori de programe – care duc o viaţă predominant sedentară şezând pe scaun ore întregi, la


conferinţe, în maşina personală, în timp ce servesc masa. Toate aceste activităţi sunt urmate de vizionarea programelor T.V., jocul pe computer sau navigarea pe Internet.

După oboseala acumulată pe parcursul unei zile – timp în care co-loana vertebrală a stat în poziţii rigide iar respiraţia a fost foarte mult di-minuată – în loc să acordăm „porţia de sănătate” necesară corpului nos-tru, practicând exerciţii fizice sau plimbându-ne pentru a ne relaxa, stăm până noaptea târziu tot pe scaun uitându-ne la televizor sau navigând pe Internet şi abia atunci când suntem aproape anchilozaţi ne aşezăm în pat încercând să ne refacem organismul prin somn timp de 6 – 8 ore.

Înlocuim odihna şi exerciţiul fizic cu tot felul de paleative – ţigări, cafea – care nu fac altceva decât să ne producă o excitabilitate ridicată şi să ne distrugă treptat şi ireparabil organismul.

În aceste condiţii atât copiii noştri cât şi noi vom deveni foarte obo-siţi, slăbiţi, surmenaţi, afectaţi de majoritatea bolilor secolului nostru, îi va scădea capacitatea de protecţie a sistemului imunitar, lăsând cale agenţilor patogeni (bolilor).

O altă categorie mult afectată o reprezintă agricultorii care, deşi lucrează în mijlocul naturii şi au o activitate fizică intensă, aceasta se do-vedeşte a fi totuşi unilaterală folosind multe ore aparatul locomotor în poziţii dificile: aplecat la sapă, la cosit, având trunchiul rotit într-un singur sens, la plivit, stând aplecaţi ore întregi cu genunchii îndoiţi, în poziţii care solicită foarte mult spatele și articulaţiile, genunchii și șoldurile.

Se observă că după un timp aceşti oameni aşa-zişi activi suferă la fel de mult ca şi cei sedentari de la oraş având afecţiuni diverse (hernii de disc, lombosciatică, gonartroză, coxartroză, boli cardio-vasculare, respirato-rii etc.).

Trebuie amintit faptul că în cadrul programului de dezvoltare fizică armonioasă un rol important îl are regimul igieno-dietetic şi folosirea cu discernământ a factorilor naturali: apă, aer, soare, mișcare, modelare mo-ral-spirituală. Ignorarea uneia dintre aceste componente duce la dizar-monie şi dezechilibru.

Desigur putem analiza şi alte categorii sociale dar sensul este acelaşi pentru toţi, principiile fiind universal valabile.


Nimeni nu este scutit să practice exerciţiile fizice zilnic, aceste exer-ciţii având un scop profilactic (de prevenire a îmbolnăvirilor) şi un scop terapeutic (de tratare a bolilor şi suferinţelor instalate în organism).

Nu trebuie să uităm, totuşi, o grupă foarte importantă de oameni, mai bine-zis specialişti, care se ocupă de reparaţia capitală sau parţială a corpului uman. Este vorba aici de profesorii şi asistenţii medicali, speci-aliştii în Kinetoterapie, profesorii de educaţie fizică şi sport, antrenori şi chiar doctori, specialişti în balneo-fizio-terapie şi Kinetoterapie. Cea mai importantă categorie rămâne totuşi cea a profesorilor de Kinetoterapie care trebuie să fie „epistole vii ale armoniei” dar şi aceştia sunt supuşi bo-lilor, iar pentru a se menţine într-o formă optimă trebuie să aibă parte zilnic de un program de întreţinere. În acest fel vor fi apţi să exemplifice corect un exerciţiu fizic şi să lucreze analitic la un alt nivel, abordând în-tr-un mod diferenţiat, în funcţie de afecţiuni, pacienţii cu care lucrează.

În finalul acestui capitol aş vrea să adresez un sfat colegilor de breas-lă (profesorilor de Kinetoterapie):

„Nu uitaţi că a vă ocupa de pacienţi, a-i trata, a-i învăţa, nu înlocuieş-te antrenamentul vostru personal. Nu există nici un transfer de energie, de sănătate de la cei pe care îi antrenaţi şi există riscul ca în timp să deve-niţi la fel de bolnavi ca şi cei care nu au avut fericita ocazie să dobândeas-că aceste taine de modelare a corpului uman.

Totodată veţi dobândi o mai mare fineţe în mişcare şi veţi descoperi multe secrete care nu sunt scrise în cărţi şi nici nu pot fi explicate de teo-reticieni lipsiţi de bunăvoinţa şi dorinţa de a-şi educa propriul corp.

Contraponderea teoriei este practica.Spiritul de observaţie va deveni mult mai ascuţit şi veţi ajunge să

simţiţi în mod diferit tensiunea intraarticulară într-un segment, sau în cadrul unor grupe musculare dar acest lucru nu se poate dobândi doar printr-o prezentare teoretică, ci prin experimentul făcut pe propriul tău corp permanent, perfecţionat prin exerciţii. Apoi se poate acţiona cu precizie şi asupra pacienţilor.

CÂTEVA PRECIZĂRI ÎN CEEA CE PRIVEŞTE ANTRENAMENTUL ŞI DIETA

Antrenamentul. Acesta poate fi făcut fie dimineaţa înainte de a în-

cepe activitatea (deoarece organismul este odihnit), fie în cursul zilei (după revenirea de la şcoală, facultate sau serviciu), cu condiţia să nu mâncăm înainte.

Dieta. Este bine să respectăm timpul pentru masă la ore fixe pentru a beneficia de o digestie corectă. Niciodată după ce am mâncat să nu trecem imediat la un efort fizic, nici chiar intelectual, deoarece blocăm sau îngreunăm digestia, dar nici să dormim. Este bine să practicăm exer-ciţiile fizice pe nemâncate sau la interval de trei ore după ce am mâncat. Este recomandabil să ne luăm mâncare la pachet pentru a respecta orele fixe pentru masă să nu rămânem înfometaţi şi să nu mâncăm ultima masă (seara) prea bogată şi prea repede. Este bine să învăţăm să ne relaxam, să întreţinem şi să respectăm corpul nostru.

Relaxarea și respiraţia

După terminarea complexului de exerciţii din cadrul antrenamen-tului este recomandat să ne relaxăm printr-o uşoară alergare de cinci mi-nute cu joc de picioare ţinând cont de coordonarea respiraţiei: primii 4 timpi inspirăm, iar ceilalţi 4 expirăm. Dacă vă este mai uşor, vă puteţi face ritmul conform capacităţii respiratorii. De exemplu: 3 timpi inspira-ţie, 3 timpi expiraţie.

În final relaxăm membrele superioare şi inferioare printr-o uşoară scuturare.

Deşi pe tot parcursul antrenamentului am conştientizat, cu mare atenţie, coordonarea mişcării cu respiraţia iar dacă ea este făcută corect nu vom simţi nici o stare de oboseală, de dereglare a respiraţiei, la final vom face câteva exerciţii de respiraţie speciale pentru relaxare.


Tehnica respirațeiei Timpul 1: Din stând depărtat ridicăm membrele superioare prin

lateral sus inspirând încet aerul la nivel abdominal, apoi costo-diafrag-matic conducând coloana de aer până în partea superioară a plămânilor (pentru o umplere totală a acestora).

2) Timpul 2: Apnee (retenţia aerului) realizată printr-o contracţie a musculaturii abdominale şi chiar a musculaturii bazinului – fără să con-tractăm musculatura gâtului (procedeu care se face foarte repede).

3) Timpul 3: constă în expirarea dozată a aerului aspirat (care trebu-ie să fie curat fără impurităţi şi aproape de temperatura corpului). În tim-pul expiraţiei musculatura abdominală rămâne tot într-o contracţie (în-cordare neuro-musculară) medie pentru a menţine cât mai mult cavitatea pulmonară plină de aer, care aflându-se sub tensiune activează circulaţia, masajul parenchinului pulmonar şi cardiac prin contracţia şi relaxarea muşchilor abdominali, în mod special a muşchiului diafragmatic, muş-chi angrenat în expiraţie. Prin coborârea şi ridicarea lui efectuează un masaj excepţional al organelor intraabdominale.

Exerciţiile se pot face numărând mental sau cronometrând după cum urmează:

Stadiul de pregătire IExerciţiu pentru începători: a) Inspirăm în 8 timpi; b) apneea în 4 timpi; c) expiraţia în 16 timpi.

Dozajul se va face în funcţie de timp, de vârstă, de cunoştinţe, de starea de sănătate şi sub îndrumarea unor specialişti.

Poziţia care favorizează relaxarea abdominală este „stând în patru labe” aşezat cu şezutul pe călcâie. Această postură este recomandată per-soanelor rigide, care au o coordonare deficitară şi nu pot practica exerciţiul din poziţia stând în picioare, având o respiraţie claviculară (superficială).

Stând în patru labe cu şezutul pe călcâie, abdomenul este relaxat şi se suprapune pe coapse (dacă mobilitatea genunchilor şi cea coxofemu-rală ne permite). Prin concentrarea atenţiei coloana de aer inspirat în mod greşit (la baza superioară a plămânilor – clavicular) este transmisă la baza inferioară a plămânilor. Trebuie să simţim cum în timpul inspira-

55Antrenamentul și dieta

ţiei abdomenul apasă pe coapsele membrelor inferioare, trunchiul şi membrele superioare fiind relaxate, antebraţele uşor îndoite din coate. Se repetă de mai multe ori exerciţiul din poziţia aceasta inspirând pro-fund şi expirând - fără apnee şi contracţia musculaturii abdominale.

Stadiul de pregătire IIAvansaţi: inspirat - 8 timpi, apnee - 4 timpi, expiraţie - 16 timpi.Desigur tehnici sunt multe dar e bine să le cunoaştem, să le învăţăm

nu numai teoretic, ci şi practic.Aceste exerciţii de respiraţie sunt necesare în cazul când noi nu

avem timp să alergăm, să facem complexul de exerciţii de mobilitate – elasticitate şi forţă, timp în care fiecare exerciţiu este coordonat cu respi-raţia corectă şi nu la întâmplare. Ele pot fi aplicate timp de 10 - 15 minu-te în micile pauze la şcoală, serviciu sau după multe ore petrecute în studiu în poziţie statică.

Exercițiu pentru respiraţia costo - diafragmatăAcest exerciţiu este foarte important pentru oratori, profesori şi în

mod special pentru cântăreţi. A cânta frumos, expresiv înseamnă în pri-mul rând a dobândi o tehnică desăvârşită a respiraţiei şi impostaţiei su-netului şi apoi se lucrează frazarea, expresivitatea sunetelor şi a textului.

Exerciţiu: stând în picioare cu membrele inferioare uşor depărtate. Pentru a ne ajuta şi a conştientiza locul unde trebuie inspirat aerul apli-căm mâiniile de o parte şi de cealaltă a coastelor inferioare ale toracelui.

1. Timpul 1: inspirăm uşor pe nas cu nările lărgite voluntar fără să contractăm muşchii feţei şi ai gâtului, timp în care cutia toracică trebuie să se dilate anterior şi, în mod special, lateral ) trebuie să împingă, să depărteze mâinile).

2. Timpul 2: imediat, mai exact spre finalul inspiraţiei, intervine ap-neea (reţinerea aerului) prin contracţia musculaturii toracice şi abdomi-nale, fără ca acest efort să fie brutal şi să se transmisă şi musculaturii gâ-tului (care trebuie să fie total relaxată).

3. Timpul 3: începe odată cu expiraţia dozată cu gura puţin între-deschisă, buzele apropiate, la fel ca şi dinţii, lăsând să fie evacuată o can-


titate mică de aer - emiţând sunetul consoanei “S” sau a vocalei “e”. În timpul expiraţiei musculatura abdominală rămâne permanent într-o uşoară contracţie, ea având rolul decisiv în realizarea frazei muzicale, a nuanţării, a intensităţii vocii de la piano la forte. Variantă: În timpul ex-piraţiei, în acelaşi timp se emite şi sunetul (prin cuvintele enunţate) - pentru cei care practică arta cântului. Musculatura toracică şi, în special, cea abdominală are un rol hotărâtor în emisia sunetului în impostarea vocii (adică plasarea sunetului în cavităţile rezonatorilor superiori, adică a maxilarului superior, a palatului dur. În timpul expiraţiei şi a emisiunii vocale musculatura abdominală fiind uşor contractată în funcţie de in-tensitatea sau nuanţa dorită are un rol foarte important muşchiul dia-fragmatic. În timpul expiraţiei diafragma ca de altfel şi ceilalţi muşchi abdominali joacă rolul hotărâtor de a ridica şi închide cavitatea toracică inferioară (ca o cupolă), realizând astfel o presiune intratoracală, care prin conducere nervoasă este transmisă cavităţii subglotice şi apoi în re-zonatorii superiori, unde se produce sunetul şi se amplifică. Aici intervi-ne marea artă a profesorului de canto de a direcţiona mental elevului aceste senzaţii, poziţii corecte deoarece aerul inspirat nu se vede la fel ca şi interiorul cavităţii abdominale, toracale şi a interiorului cavităţii buca-le care participă simultan la realizarea actului fono-respirator.

Este important să subliniem rolul diafragmei asupra câreia trebuie să realizăm un control permanent, o coordonare neuromusculară de fineţe, deoarece ea execută un travaliu permanent de du-te-vino, adică de coborâ-re şi urcare în timpul actului respirator. Când inspirăm ea coboară, iar când exspirăm ea urcă uşor printr-o contracţie dozată şi coordonată de sistemul nervos central (creierul). Aici greşesc 98 % dintre profesorii care nu ştiu să explice coordonarea. Eu am avut 22 de profesori care nu au reuşit să-mi explice o respiraţie şi impostaţie corectă timp de 30 de ani.

Ce facem pentru aceste grupe musculare pe care noi nu le vedem, fiind aşezate în abdomen şi torace, unde nu avem acces vizual. Trebuie făcut zilnic un complex de exerciţii care tonifică musculatura toraco-ab-dominală şi întreţine elasticitatea, supleţea musculară şi mobilitatea ar-ticulară, care favorizează mecanismul întreţinerii în limite fiziologice normale a aparatului fono-respirator şi nu numai, ci şi a întregului orga-

57Antrenamentul și dieta

nism. Este dificilă coordonarea, deoarece noi nu vedem desfăşurarea actului respirator; trebuie să-l simţim, o lucrare de mare fineţe, să vizua-lizăm poziţiile corecte, până ce devine un automatism.

Putem vorbi foarte mult la acest capitol dar el va fi dezvoltat cu altă ocazie, în cadrul importantului şi neglijatului compartiment al reformei muzicale, care a devenit o cenuşăreasă.

Tot în cadrul respiraţiei, putem aminti şi de patologia apartului fono respirator.

1. Dacă avem deficienţe ale nasului: deviaţie de sept, rinită vasomo-torie sau alergică, vegetaţie adenoidă, amigdalite repetate este nevoie să ne prezentăm specialistului ORL care cunoaste foarte bine tehnica cân-tatului, nu la orice medic.

2. Dacă avem hipotonie abdominală, o capacitate respiratorie mică, insuficientă pentru cântat este nevoie să facem controlul plămânilor, a ca-pacităţii vitale şi corecţiile necesare, gimnastică abdominală specifică.

3. Acelaşi lucru este valabil şi pentru ureche - o audiogramă pentru a vedea starea de funcţionare a aparatului auditiv.

După ce avem aceste date şi avem dorinţa, focul sacru pentru arta de a cânta, rugaţi-vă lui Dumnezeu să vă scoată în cale un profesor de canto com-petent ca să vă conducă cu multă atenţie şi competenţă profesională, dezvol-tarea vocii. Sunt foarte mulţi profesori care în loc să ajute, distrug vocile, ne-având ştiinţa, metodica stadiilor de învăţare, răbdarea necesară sau dobândirea unei tehnici corecte. Cine caută şi stăruie şi dă dovadă de perse-verenţă, cu ajutorul lui Dumnezeu, i se va deschide calea cu siguranţă.

Stadiul de pregătire III: Dezvoltarea forţei

În cadrul programului pentru dezvoltare fizică armonioasă, o altă componentă importantă o reprezintă dezvoltarea forţei, care necesită prezentarea unui program special.

La antrenamentul, care durează între o oră şi o oră şi jumătate de gimnastică medicală şi care are incluse destule exerciţii unde se efectu-ează mobilitatea în regim de forţă, nu se poate adăuga şi programul de forţă care necesită şi el timp de o oră, poate şi mai mult.


Ţinând cont de planificarea timpului în funcţie de necesităţi, de obiective, ne programăm de 2-3 ori pe săptămână şi ora pentru dezvol-tarea forţei.

Doresc să atrag atenţia tinerilor, adolescenţilor şi chiar adulţilor, care nu înţeleg să respecte principiile unui antrenament sistematic şi consecvent. Foarte mulţi nu au răbdare să înceapă cu alfabetul mişcării. Aceasta ar însemna ca elevii, tinerii, şi nu numai ei, să înveţe să-şi cultive şi să îşi dezvolte deprinderile şi calităţile motrice: elasticitatea şi mobili-tatea articulară, viteza, rezistenţa, forţa şi îndemânarea, în primul rând şi apoi să le perfecţionaze pe tot parcursul vieţii. Din păcate, de cele mai multe ori, acestor etape li se acordă o importanţă mai scăzută, trecându-se direct la practicarea unui sport sau a culturismului.

Un corp care nu este dezvoltat armonios, care nu dispune de o atitudine co-rectă a tuturor etajelor, segmentelor, care nu a dobândit o mobilitate articulară și elasticitate musculo-ligamentară eficientă, care nu a corectat la timp atitudinile deficitare (cifoze, lordoze, asimetrii de umeri) se va afla în mare pericol când va trece direct la perfecţionarea calităţilor motrice specifice unui sport. Orice este posibil după unii aşa-zis specialişti în domeniu, dar armonia dorită nu va apărea niciodată, din contră expunerea la accidentări va fi evidentă.

Pe o musculatură rigidă, pe un spate cocoşat se vor scoate şi mai mult în evidenţă defectele practicând direct exerciţiile de forţă, culturismul. Fortificarea musculaturii pe un astfel de organism face aproape imposibilă corectarea anumitor deficienţe. Nu mai vorbesc de componenta respirato-rie, care este complet neglijată şi care, în loc să creeze un echilibru, aduce dezechilibre mari în organism (aviz amatorilor de gimnastică aerobică şi culturism). Armonia se realizează prin dezvoltarea tuturor componente-lor corpului, în egală măsură, şi în timp, cu răbdare şi perseverenţă şi sub controlul adevăraţilor pedagogi care au capacitatea să modeleze un om.

Vă doresc succes, răbdare, curaj şi încredere deplină în realizarea acestui obiectiv. Fie ca înţelepciunea divină să vă călăuzească pentru ca să aveţi parte de “o minte sănătoasă într-un corp sănătos” şi să deveniţi apostoli vii, care să-i ajute, să-i stimuleze și să-i modeleze și pe alţii.

LEGENDĂ PENTRU COMPLEXUL DE EXERCIŢII

Abducţie = ridicarea membrului superior şi inferior, întins lateral.

Aducţie = ducerea membrului superior şi inferior întins spre interior;

Circumducţii = trecerea membrului inferior sau superior prin toa-te axele („marea rotaţie”). Exemplu: ridicarea membrului inferior întins prin înainte-sus şi rotarea lui, spre înapoi, în jos;

Culcat decubit lateral = culcat lateral pe stânga/dreapta

Culcat decubit dorsal = culcat pe spate;

Culcat decubit ventral = culcal înainte sau pe abdomen

Extensie = destindere, întindere;

Flexie = îndoire;

Flexie dorsală a piciorului = ridicarea (îndoirea) piciorului în sus la unghi de 90 de grade faţă de gamba întinsă; stând în poziția şezând cu membrele inferioare puțin depărtate şi întinse, fără ca călcâiul sî pără-sească podeaua.

Flexie plantară = îndoirea piciorului cu vârful întins spre podea şi genunchiul întins;

Membre superioare = mâini (braţ, antebraţ, mână);

Membre inferioare = picioare(coapsă, gambă, picior sau labă);

Pronaţie = orientarea palmei şi a antebraţului prin răsucire spre podea;

Supinaţie = răsucirea antebraţului cu palma spre tavan.

T = timpul;

Spalier = scara fixă

1 x 8 = dozare; 1 = nr. de serii; 8 = nr. de repetări din cadrul unei serii;

COMPLEXE DE EXERCIŢII

Complexul I - Încălzirea

1. “MICA ÎNCĂLZIRE” Uşoară alergare cu joc de gleznă.

2. Mers cu îndoirea şi întinderea piciorului înainte (flexia şi exten-sia gambei pe coapsă).

3. Mers pe vârfuri. Genunchii în-tinşi, fesierii contractaţi, extensia coloanei, umerii jos, omoplaţii apropiaţi de coloană, privirea îna-inte.

4. Mers pe călcâie. Fesierii contractaţi, bazinul nu trebuie să se încline.

5. Mers pe partea exterioară a piciorului cu genunchii întinşi şi fesi-erii contractaţi.


6. Mers în echilibru. T 1-2, pas cu piciorul stâng, odată cu ridicarea membrului inferior

drept, cu genunchiul îndoit la piept fixat cu mâinile şi inspiraţie; T 3-4, întinderea piciorului înainte cu expiraţie şi schimbarea cen-

trului de greutate pe piciorul drept. (1 x 6).

7. FANDĂRILE T 1-2, îndoirea unui picior înainte cu întinderea celuilalt picior la

spate, laba orientată lateral, cu două tensiuni şi inspirație; T 3-4, se fac două tensiuni cu laba (piciorul) cu vârful întins în pre-

lungirea gambei = flexie plantară cu expirație, apoi ridicarea pe verti-cală, cu piciorul de la spate întins şi schimbarea fandării pe celălalt picior. (4 x 4).

63Complex de exerciții

8. Uşoară alergare - pe loc şi în deplasare, cu genunchii îndoiţi la piept.

9. Uşoară alergare - cu pendularea membrelor inferioare întinse în faţă (1 x 8), combinat cu genunchii indoiți la spate şi atingerea şezutului. (1 x 8).

10. Uşoară alergare - cu pas adăugat lateral stânga (1 x 8), dreapta. (1 x 8).

11. Uşoară alergare - cu pas adăugat înainte şi înapoi. (1 x 8).

12. EXERCIŢII DE RELAXARE - Scuturări ale membrelor superioare şi inferioare. Stând depărtat, ridicarea membrelor superioare întinse dea-supra capului, odată cu inspirație profundă şi coborârea lor odată cu flectarea trunchiului şi a membrelor inferioare, cu dozarea expirației.

Atenție! Se face flexia totală a capului (relaxarea totală a capului pentru a nu ramâne încordați muşchii cefei).

Varianta A.(pentru avansati)

Varianta B.(pentru avansati)


Complexul II - Cap-gât

13. Stând depărtat, cu membrele superioare intinse pe lânga corp. T 1, îndoirea capului stânga cu

inspirație; T 2, dreapta cu expirație. (1 x 8).

14. Stând depărtat, cu membrele supe-rioare intinse pe linga corp.

T 1, răsucirea capul la stânga cu inspirație;

T 2, dreapta cu expirație. Bărbia în piept. (1 x 8).

65Complexe de exerciții

15. Stând depărtat, cu membrele supe-rioare intinse pe linga corp.

T 1, flexia capului cu expiraţie; T 2, extensia cu inspiraţie. (Contra-

indicat la spondiloza cervicală). (1 x 8).

16. “CIRCUMDUCŢIILE” Rotarea capului stânga – dreapta, dreapta – stânga (1 x 8). Ochii des-

chişi permanent şi coordonarea respiraţiei. Atenţie! Pentru spondiloza cervicală se va face numai circumducţia în

axul vertical al coloanei cu mişcări mici fără a se face extensia capu-lui, adică de a-l duce pe spate.


Complexul III - Articulația scapulo – humerală

17. Ridicarea şi coborârea simultană a umerilor, cu omoplaţii apropiaţi de coloană. (1 x 8).

18. Ridicarea şi coborârea alternativă a umerilor. (1 x 8).


19. Micile rotatii ale umerilor.a. Din înainte înapoi cu membrele superioare întinse pe lângă corp. (1 x 4).b. Se continuă cu flexia antebrațului pe braț, odată cu ridicarea lor în

sus paralele cu capul, cu palmele sprijinite pe umeri şi rotația (1 x 4 dinainte înapoi şi dinapoi înainte 1 x 4).

20. Îndoirea antebra-ţelor la piept cu două tensiuni mici şi inspiraţie urmate de două tensiuni cu membrele superioa-re întinse înapoi şi cu palmele orienta-te în sus (în supina-ţie). (1 x 4 lateral şi 1 x 4 oblic în sus).

21. “DIAGONALE” - T 1-2, ridicarea membrelor superi-oare odată cu des-chiderea lor în dia-gonală cu extensie şi inspiraţie; T 3-4, schimbarea diago-nalei cu expiraţie (1 x 8).

22. “CIRCUMDUCŢIILE MEMBRELOR SUPERIOARE” - T 1, ridicarea simultană a membrelor superioare, întinse şi paralele,

prin înainte, în sus lipite de urechi cu inspiraţie; T 2, rotarea lor spre înapoi cu expiraţie (coloana, capul şi bazinul nu

participă, ele au rol de fixare a trunchiului).


(1 x 8 dinainte înapoi, 1 x 8 dinapoi înainte).

Atenție! - În timpul ridicării membrelor superioare efectuați şi o uşoară tracțiune în sus în axul vertical al coloanei vertebrale. Se recomandă pentru prevenirea cifozei, discopa-tiei şi herniei de disc, urmate şi de alte exerciții pentru tonificarea musculaturii dorsale.

23. “MICILE ROTAȚII” - Stând depărtat cu membrele superioare întinse lateral, omoplaţii

apropiaţi de coloană, bazinul fixat. Mici rotaţii dinamice dinainte – înapoi (1 x 8) şi dinapoi - înainte.

(1 x 8). Se dozează respiraţia (T 1-4 inspirație, T 5-8 expirație).


Complexul IV - Articulația cotului

24. Din poziţia depărtat, stând cu membrele superioare îndoite la piept.

Extensia şi flexia antebraţelor pe braţe. T 1, extensie - inspraţie, T 2, flexie - expiraţie. (1 x 8).


25. „ÎMPINGEREA PEREȚILOR” - Varianata A - T 1, Flexia membre-

lor superioare pe late-ral, odata cu inspirație;

T 2, extensia odata cu expirație (1 x 8).

Varianta B - Ca şi la exerciţiul anterior, îndoirea genunchi-lor odată cu îndoi-rea coatelor şi trece-rea centrului de greutate pe un pi-cior în acelaşi timp cu întinderea mem-brelor superioare lateral şi a meme-brului inferior opus întins lateral. Apoi trecerea pe celălalt picior. (1 x 8).

26. Stând depărtat cu membrele superioare întinse lateral, braţele ră-mân în poziţie fixă, iar antebraţele îndoite înainte la 900 faţă de bra-ţe. Din această poziţie antebraţele execută o mişcare de flexie şi ex-tensie, în pronaţie, alternativ. (Palmele fiind orientate spre podea, menținând tot timpul brațele în poziția fixă).

Respirație: T1 - inspirație; T2 - expirație. (1 x 8).

27. „POLIŢISTUL” - Stând depărtat cu membrele superioare întinse lateral, odata cu fixarea bazinului odata cu contractarea fesierilor şi a coloanei vertebrale.membrele superioare întinse lateral.

Flexia şi extensia alternativă a antebrațelor cu pronație, cu palmele

71

Complexul V - Articulația radio-carpiană

28. Flexia şi extensia mâinii. Stând depărtat, coatele întinse. Flexia şi extensia mâinii.

29. Rotații ale mâinii cu braţul şi antebraţul perfect întins şi degetele depărtate. Rotiri spre stânga (1 x 4) şi rotiri spre dreapta (1 x 4).

30. Rotații ale mâinii cu pumnul strâns. Rotaţii în interior (1 x 4) şi rotații în exterior (1 x 4).

31. Rotații ale mâinii cu policele (degetul mare) introdus în interior. Rotaţii în interior (1 x 4) şi rotații în exterior (1 x 4).

32. a) Înclinația radială şi cubitală a mâinilor, cu brațul şi antebrațul per-fect întinse înainte. (1 x 8). La sfârşitul exercițiului se introduc miscari de scuturare a membrelor superioare şi inferioare pentru relaxare.

G-6


b. Răsucirea membrelor superioare întinse spre interior și exterior (antebrațele efectuează o mișcare de pronație și supinație). (1 x 8).

33. „Lacul lebedelor” - Șerpuirea articulațiilor mâinilor (mișcarea de pronaţie - o mișcare de șerpuire).


25. „ÎMPINGEREA PEREȚILOR” - Varianata A - T 1, Flexia membre-

lor superioare pe late-ral, odata cu inspirație;

T 2, extensia odata cu expirație (1 x 8).

Varianta B - Ca și la exerciţiul anterior, îndoirea genunchi-lor odată cu îndoi-rea coatelor și trece-rea centrului de greutate pe un pi-cior în același timp cu întinderea mem-brelor superioare lateral și a meme-brului inferior opus întins lateral. Apoi trecerea pe celălalt picior. (1 x 8).

26. Stând depărtat cu membrele superioare întinse lateral, braţele ră-mân în poziţie �xă, iar antebraţele îndoite înainte la 900 faţă de bra-ţe. Din această poziţie antebraţele execută o mișcare de �exie și ex-tensie, în pronaţie, alternativ. (Palmele �ind orientate spre podea, menținând tot timpul brațele în poziția �xă).

Respirație: T1 - inspirație; T2 - expirație. (1 x 8).

27. „POLIŢISTUL” - Stând depărtat cu membrele superioare întinse lateral, odata cu �xarea bazinului odata cu contractarea fesierilor și a coloanei vertebrale.membrele superioare întinse lateral.

Flexia și extensia alternativă a antebrațelor cu pronație, cu palmele


77. Culcat în decubit lateral, cu membrele inferioare îndoite la piept. T 1, întinderea

membrelor inferi-oare cu inspiraţie;

T 2, revenire la piept cu genunchii îndoiţi și expiraţie. (1 x 8).

Variantă: T 3, din decubit lateral mici pendulări cu mem-brele inferioare întinse și vârfurile întinse. Respirație dozată. (1 x 4).

T 4, același exerciţiu cu picioarele ridicate în sus (labele picioarelor în �exie dorsală). Respirație dozată, mișcarea executându-se dina-mic. (1 x 4).

Atenţie! Pentru începători vor aluneca cu membrele inferioare pe sol, iar pentru avansați vor rămâne cu membrele inferioare întinse deasu-pra solului.

78. Culcat pe spate, cu membrele inferioare îndoite la ceafă, cu �exia coapselor la 900 faţă de bazin și trunchi și a gambelor faţă de coapse tot la 900.

T 1, ridicarea trun-chiului și răsucire la stânga, mijloc, dreap-ta, cu expiraţie;

T 2, revenire cu in-spiraţie. (1 x 8).


Complexul X - Exerciţii la spalier (scara �xă)

81. Culcat înainte – decubit ventral. Ridicarea în extensie a trunchiului cu membrele superioare întinse

pe �ecare șipcă a spalierului și revenire. La terminarea coborârii se recomandă exerciţii de relaxare.

Contraindicaţii: Lordoză, discopatii, hernii de disc, operaţii recente la abdomen, A.V.C., lombosciatică, hipertensiune arterială, cardio-patii.

82. Atârnat la scară �xă cu spatele, membrele inferioare întinse.

Balansul stânga – dreapta al mem-brelor inferioare întinse.

Contraindicaţii: Hipotonie musculară, cardiopatii, P.S.H. (periartită sca-pulo-humerală), artrită, operaţii recente, obezitate de orice grad, P.C.E., boli degenerative ale coloa-nei vertebrale, boli cronice.

Atenţie! După terminarea exerciţiului nu se sare de pe spalier.

73

Complexul VI - Coloana vertebrală

ÎNCĂLZIREA ZONEI LOMBOSACRALE ŞI CERVICODORSALE

34. Stând depărtat, cu membrele superioare întinse pe lângă corp. Mici rotații ale bazinului de la stânga la dreapta şi invers, cu menţi-

nerea ochilor deschişi. (1 x 8).Atenție! Trunchiul nu participă la mişcare.

35. Mici rotații ale capului, gâtului cu regiunea cervico-dorsală (par-tea superioară) alternativ, odată stânga – dreapta şi invers, cu ochii deschişi pentru a nu ameţi. Bazinul are rol de fixare şi nu participă la mişcare.(1 x 8).

36. Stând depărtat, braţele întinse înainte, paralele, bazinul blocat în con-tracţie maximă.

T 1, răsucirea trunchiului stânga - dreapta, cu inspiraţie, T 2, răsucire dreapta - stânga cu expiraţie. (1 x 8). Pentru începători: Răsucirea stânga cu inspirație şi răsucire dreapta cu

expirație - bazinul nu participă deloc la răsucire. Dacă respirația este dificilă sau insuficientă, la T. 1, inspirație, T. 2, expirație.


37. Coatele îndoite, cu palmele fixate pe ceafă.

Mişcare de răsucire ca şi la exercițiul anterior. (1 x 8).

38. Îndoirea trunchiului lateral stân-ga dreapta. Din poziția stând de-părtat, cu membrele superioare în-tinse pe lângă corp şi omoplații apropiați de coloană, bazinul fixat.

T 1-2, îndoirea trunchiului lateral stânga, cu inspirație;

T 3-4, indoirea trunchiului la dreapta, cu expirație. (1 x 8).

39. T 1-2, ridicarea membrelor superioare întinse prin înainte in sus, odată cu tracțiunea coloanei pe verticală şi inspirație;

T 3-4, îndoirea trunchiului la 900 odată cu îndoirea coatelor cu mâi-nile sub bărbie şi expirație. (1 x 4).


Variantă. Acelaşi exercițiu, la timpul 3-4 se apleacă trunchiul cu mem-brele superioare întinse la podea.

Pentru afecțiunile coloanei verte-brale, (lordoze, cifoze lombare, lombosciatică, discopatie, hernie de disc) la timpul 3-4 al exercițiului, se execută cu flexia trunchiului pe coapse, cu genunchii îndoiți pen-tru a evita tensiunea – contractura lombara. La partea a doua a exerci-tiului, flexia trunchiului se face tot cu genunchii îndoiți.

40. Din poziția stând depărtat. T 1-2, ridicarea membrului superi-

or drept întins prin lateral deasupra capului odată cu îndoirea trun-chiului lateral spre stânga şi inspirație;

T 3-4, transfer cu membrul superi-or opus spre dreapta, cu expirație. (1 x 8) .

41. Stând depărtat. T 1-2, ridicarea prin înainte a membrelor superioare întinse în sus

odată cu tracțiunea coloanei în axul vertical şi inspirație profundă; T 3-4, îndoirea trunchiului la 900 spre dreapta, odată cu ducerea membrelor superioare îndoite sub bărbie în acelaşi timp cu îndoirea genunchilor;


T 5-6, îndoirea trun-chiului la mijloc;

T 7-8, îndoirea spre stânga.

Expirația se face dozat pe timpii 3-4, 5-6, 7-8 fără a se mai inspira. Acest exercițiu se reco-mandă pentru înce-pători şi în mod special pentru cei cu afecțiuni ale coloanei dorso-lombo-sacrale.

Acelaşi exercițiu se poate executa fără îndoirea genunchilor, pentru cei avansați, cât şi pentru cei fără afecțiuni ale coloanei.

42. „ŞERPUIREA COLOANEI” (şarpele) – Stând depărtat în plan anteroposterior, îndoirea genunchilor odată cu hiperextensia coloa-nei şi a capului în acelaşi timp, şi ducerea membrelor superioare în-tinse înapoi, urmată de flexia totală a coloanei şi a capului, cu duce-rea bazinului mult înainte prin retractarea abdomenului şi flexia progresivă a tuturor segmentelor coloanei şi întinderea genunchi-lor. Extensia coloanei este însoțită de o inspirație amplă, progresivă, iar flexia coloanei de o expirație dozată.

43. Stând cu picioarele în poziția initială, membrele superioare întinse pe lângă corp.

T 1-2, ducerea membrelor superioare întinse spre înapoi în sus, dea-supra capului, cu inspirație şi extensia trunchiului;

T 3-4, îndoirea trunchiului odată cu îndoirea genunchilor, în acelaşi timp cu membrele superioare întinse în prelungirea coloanei flecxa-te, cu capul între mâini şi abnee (blocajul respirației);

T 5-6-7, întinderea şi îndoirea genunchilor (semi-genuflexiuni) în acelaşi timp cu balansarea membrelor superioare întinse pe lângă corp, cu dozarea expirației;

T 8, ridicarea pe perinița picioarelor cu membrele superioare întin-se deasupra capului şi echilibru.

G-9


44. Stând depărtat cu membrele supe-rioare întinse pe lângă corp.

T 1-2, �exia trunchiului, (îndo- i -rea) odată cu îndoirea genunchilor și asezarea toracelui pe coapse cu membrele superioare îndoite sub bărbie și inspirație;

T 3-4, întinderea genunchilor odată cu aplecarea trunchiului și a mâinilor întinse la podea și expirație. (1 x 4). Atentie! Capul face �exia totală și este relaxat. Pentru cei avansați cât și

pentru cei care au musculatura posterioară a membrelor inferioare și a coloanei vertebrale elastică, la �nalul exercițiului se continuă cu patru tensiuni din poziția stând depărtat cu genunchii îndoiți și pal-mele sprijinite pe podea, executandu-se îndoirea și întinderea totală a genunchilor.

T. 1-2

T. 3-4

T. 8

79

Complexul VII - Poziția culcat

46. Exercițiu de relaxare. Stând în șezut cu genunchii strânși la piept, având mâinile îmbrăţi-

șate peste genunchi pentru �xarea lor. T 1, rulare pe spate, cu expiraţie; T 2, revenirea în șezând, cu inspiraţie și extensia coloanei realizată

prin tracţiunea în sus pe verticală, cu pieptul înainte. (1 x 8). Între exerciţiile din poziția culcat se introduc trei variante de relaxare: a) Culcat pe spate cu genunchii îndoiţi, puţin depărtaţi și sprijiniţi pe

tălpi, scuturarea ușoară a membrelor inferioare.b) Același exerciţiu dar cu membrele inferioare întinse în sus, scutura-

re ușoară pentru relaxare, fără nici o încordare.c) Din aceeași poziţie se ridică membrele inferioare întinse la verticală,

�xate cu membrele superioare la nivelul genunchilor sau gambelor și se fac balansări înainte cu inspiraţie și înapoi cu expiraţie. Exerci-ţiul este excepţional pentru relaxarea musculaturii dorso-lombo-sa-crale, prevenind contracturile și un masaj al spatelui.

Atenție! Să nu se inverseze timpii respiratorii.

47. Culcat pe spate, genunchii îndoiţi la piept, mâinile întinse lateral sprijin pe palme, umerii lipiţi de podea.

T 1, răsucirea membrelor inferioare spre stânga, cu inspirație, fără ca umerii să se dezlipească de la podea;

T 2, răsucirea spre dreapta cu expirație. (1 x 8).

48. Culcat pe spate, capul spre genunchii îndoiţi la piept și mâinile �xa-te pe genunchi, iar capul menținut în �exie totală cu bărbia în piept.

Răsucire stânga – dreapta cu inspirație și expirație. (1 x 8).

49. Din poziția șezând, membrele inferioare depărtate lateral, iar mem-brele superioare întinse la spate, cu sprijin pe palme. Mobilizarea labelor (picioarelor).


Exercițiu pentru prevenirea și tratarea discopatiei

64. Culcat pe spate, membrele inferioare întinse, bărbia în piept, iar membrele superioare întinse lateral la nivelul umerilor, sprijin pe palme.

T 1-2, ridicarea membrului inferior stâng îndoit prin la-teral la piept cu îm-brăţișarea genun-chiului și exspiraţie;

T 3, rotaţie internă, T 4, rotaţie externă,

cu inspiraţie apoi �exia și extensia gambei lateral în abducţie (în exteri-or, îndoirea și întin-derea gambei late-ral) (1 x 4); îndoirea în conti-nuare a gambei pe coapsă și a coapsei pe bazin , urmată de extensia gambei, cu ducerea membrului inferi-or în aducţie (spre interior) efectuând patru �exii și extensii. (1 x 4). Același exerciţiu se repeta și cu membrul celălalt.

Atenţie! Pe tot parcursul execuţiei umerii rămân lipiţi de podea, iar ba-zinul �xat bine la sol, la fel și membrul inferior pasiv care este per-fect întins, având rol de �xare.

La schimbarea picioarelor se introduc exerciții de relaxare.


67. Culcat pe spate, membrele superioare întinse pe lângă corp, sprijin pe palme la nivelul bazinului, membrele inferioare întinse.

T 1, ridicarea ge-nunchilor îndoiţi la piept cu expiraţie;

T 2, întinderea mem-brelor inferioare în sus cu inspiraţie;

T 3, îndoirea mem-brelor inferioare la piept cu expiraţie; T 4, coborârea membrelor inferi-oare întinse jos, cu inspiraţie. (1 x 8).

Atenţie! Cei avansaţi pot rămâne în momen-tul extensiei cu membrele inferioa-re întinse deasupra solului, iar pentru cei începători alunecă pe sol odată cu întinderea membrelor inferi-oare.

68. Culcat pe spate, sprijin pe palme la nivelul bazinului.a) T1, ridicarea mem-

brelor inferioare întinse la 900 cu ex-piraţie;

T 2, coborârea lor cu inspiraţie (bazi-nul nu se ridică de la sol). (1 x 8).


45. La sfârşitul primei părți a antrenamentului se execută: a. Uşor joc de picioare însoțit de coordonarea respirației. b. O serie de 8 – 16 genuflexiuni în trei variante.

Varianta 1. T 1, îndoirea genunchilor odată cu ducerea membrelor superioare

la orizontal întise înainte în acelaşi timp cu ridicarea călcâielor, cu trunchiul menținut perfect la verticală şi expirație.

T 2, revenirea în poziția inițială odată cu coborârea membrelor su-perioare întinse pe lângă corp şi inspirație.

Varianta 2. Acelaşi exercițiu ca şi la varianta 1. La timpul 1, odată cu efectuarea

genuflexiunii, membrele superioare întinse se ridică deasupra capu-lui, paralele una față de cealaltă, cu privirea în față (echilibru).

T. 2, se revine la poziția inițială cu respirație.

Varianta 3. Pentru relaxarea coloanei vertebrale genuflexiunea se efectuează cu

trunchiul în flexie totală şi capul jos.

Dozajul repetărilor celor trei variante se va face în funcție de pregă-tirea şi rezistența fizică, cu încărcarea progresivă a numărului de re-petări.

In funcție de timpul disponibil, pentru cei care vor să scadă în greu-tate şi nu au contraindicații medicale (gonartroză, coxartroză, her-nie de disc, cardiopatie ischemică, angor-pectoris, afecțiuni pulmo-nare, AVC, accident vascular cerebral sau boli autoimune), după seria de genuflexiuni se execută alergare usoară timp de 15-20 mi-nute, coordonând timpii respirației.

Atentie! La sfârşitul antrenamentului când temperatura corpului este crescută şi suntem transpirați, niciodată nu se aleargă afară, când este frig.

79


46. Exercițiu de relaxare. Stând în şezut cu genunchii strânşi la piept, având mâinile îmbrăţi-

şate peste genunchi pentru fixarea lor. T 1, rulare pe spate, cu expiraţie; T 2, revenirea în şezând, cu inspiraţie şi extensia coloanei realizată

prin tracţiunea în sus pe verticală, cu pieptul înainte. (1 x 8). Între exerciţiile din poziția culcat se introduc trei variante de relaxare: a) Culcat pe spate cu genunchii îndoiţi, puţin depărtaţi şi sprijiniţi pe

tălpi, scuturarea uşoară a membrelor inferioare.b) Acelaşi exerciţiu dar cu membrele inferioare întinse în sus, scutura-

re uşoară pentru relaxare, fără nici o încordare.c) Din aceeaşi poziţie se ridică membrele inferioare întinse la verticală,

fixate cu membrele superioare la nivelul genunchilor sau gambelor şi se fac balansări înainte cu inspiraţie şi înapoi cu expiraţie. Exerci-ţiul este excepţional pentru relaxarea musculaturii dorso-lombo-sa-crale, prevenind contracturile şi un masaj al spatelui.





48. Culcat pe spate, capul spre genunchii îndoiţi la piept şi mâinile fixa-te pe genunchi, iar capul menținut în flexie totală cu bărbia în piept.

Răsucire stânga – dreapta cu inspirație şi expirație. (1 x 8).

49. Din poziția şezând, membrele inferioare depărtate lateral, iar mem-brele superioare întinse la spate, cu sprijin pe palme. Mobilizarea labelor (picioarelor).


T 1, flexia dorsală a piciorului – în-doirea labei faţă de gambă la 900; T 2, strângerea degetelor, fără a se ri-dica călcâiul de la sol;

T 3, flexia plantară (întinderea an-tepicioarului spre podea) cu vârful ridicat în sus;

T 4, întinderea picioarelor ( a meta-torsienelor) cu vârful spre podea – flexia plantara a picioarelor. (1 x 8).

50. Din poziția anterioară cu membrele inferioare întinse, coapsa şi gamba având rol de fixare, genunchii perfect întinşi, se efectuează rotația în afară a labei piciorului. (1 x 8). Acelaşi exercițiu se efectea-ză şi cu rotația spre interior. (1 x 8).

51. Culcat pe spate, cu membrele inferioare întinse şi apropiate iar mem-brele superioare întinse pe lângă bazin şi sprijin pe palme.

a. T 1, ridicarea unui membru inferior îndoit prin lateral, cu inspirație, în timp ce celălalt membru stă perfect întins având rol de fixare, menținând şi fesierii contractați;


T 2, îndoire la piept cu ajutorul mâinilor, cu expirație;

T 3, rotație spre interior şi exterior cu inspirație;

T 4, întinderea prin lateral cu expirație. (1 x 6).

b) Un membru inferi-or stând întins.

T 1, ridicarea prin lateral a celuilalt membru inferior îndoit şi lipit de po-dea sau saltea cu in-spiraţie;

T 2, îndoirea ge-nunchiului la piept cu ajutorul mâinilor şi expiraţie; T 3, în-tinderea membru-lui inferior în sus pe verticală cu inspira-ţie; T 4, coborârea lui întins cu expira-


ţie. (1 x 8).

Complexul VIII - Exerciţii pentru dezvoltarea mobilității coxofemurale și prevenirea coxartrozei

52. Culcat în decubit lateral dreapta, mâna dreaptă întinsă deasupra ca-pului, sprijin pe palmă (pe latura dreaptă), mâna stângă îndoită cu sprijin pe sol la nivelul abdomenului.

a) T 1-2, ridicarea membrului inferior stâng cu genunchiul deschis la 900 şi îndoit, cu inspiraţie; T 3, întinderea lui la verticală, cu apnee (reținerea aerului blocat în plămâni, torace); T 4, coborârea lui în-tins, cu expiraţie. (1 x 8).

b) Partea a doua se continuă prin îndoirea gambei de la sol la spate în unghi de 900, odată cu fi-xarea energică a bazinului şi contrația maximă a fe-sierilor, iar membrul infe-rior stâng întins efectuea-

ză circumducții (trecerea prin toate axe-le de rotație) dinainte – în-apoi. (1 x 8). În timpul


circumducției, membrul inferior intins, se trece piciorul din flexie plantară în flexie dorsală. (vârful piciorului orientat in sus şi in jos).

53. Stând în genunchi uşor depărtaţi, cu membrele superioare întinse la spate şi sprijin pe palme.

Ridicarea bazinului (extensia), a trun-chiului şi capului cu inspirație şi reveni-rea cu expirație, în timp ce se execută 8 tensiuni. Se revi-ne în poziția stând în genunchi şezând pe călcâie, cu trun-chiul şi membrele superioare întinse deasupra capului pentru rela-xare însoțite de câteva respirații ample.

54. Stând în genunchi, şezând pe călcâie, cu genunchii apropiați.a) T 1, ridicarea la verticală a trunchiului cu bazinul fixat (contracția maxi-


mă a fesierilor), pentru a nu se înclina înainte din articulația coxofemu-rală cu inspirație.

T 2, revenire în sezând cu expirație. (1 x 8).Atentie! Este indicat a se efectua acest exercițiu stând în profil față de

oglindă pentru a controla mişcarea bazinului, aşa încât la aşezarea pe călcâie să nu se încline înainte din articulația coxofemurală, res-pectând reflexul corect de atitudi-ne, coloana perfect dreaptă iar ba-zinul să nu fie înclinat înainte.

b) Stând cu genunchii uşor depărtați, cu gambele şi picioarele depărtate. T 1, ridicarea cu trunchiul la verica-lă şi inspirație; T 2, aşezarea pe po-dea, între gambe, cu expirație. (1 x 8). Revenire în poziția inițială (pa-tru labe) cu relaxarea şi scuturarea alternativă a membrelor inferioare la spate.

55. „ P I S I C U -ŢA” - Stând în genunchi, aşezat pe căl-câie şi inspirație.

T 1, glisarea (alunecarea) membrelor


superioare îndoite în acelaşi timp cu toracele apropiat de sol şi cul-cat pe abdomen cu expirație; T. 2, revenire în poziția şe-zând pe căl-câie prin împingerea în palme odată cu ridicarea bazinului, toracele rămânând tot timpul apropiat de podea şi inspirație. Pentru cei care au o capacitate respiratorie redusă se vor dubla timpii respirației. La timpul 1, la deplasarea brațelor – inspirație - expirație, la timpul 2, la revenirea în poziția şezând, inspirație – epirație. (1 x 8).

56. Stând în genunchi, şezând pe călcâie, cu trunchiul şi membrele su-perioare întinse înainte, capul între braţe.

a). Tensiuni (împingeri) ale trunchiului spre podea, capul între braţe cu membrele superioare întinse înainte. (1 x 6).

Atentie! În timpul execuției nu este indicat a se ridica şezutul de pe căl-câie, pentru a evita lordozarea sau hiperlordozarea coloanei verte-brale, (lordoze, discopatii, hernii de disc, lombosciatică). Pentru cei care au coloana rigidă, mobilitatea genunchilor şi coxofemurală re-duse sau obezitate, vor efectua exercițiul în decubit ventral (culcat pe abdomen) cu membrele superioare întinse paralel înainte, spriji-nite pe podea.

b). Acelaşi exerciţiu cu deplasare alternantă, cu membrele superioare întinse înainte, sprijinite pe palme, de la dreapta – stânga şi invers, împingerea toracelui spre podea, menținând cât se poate de mult şezutul pe călcâie. Scoliozele totale dreapta sau stânga vor face de-plasarea numai în convexitatea scoliozei pentru a tonifica muscula-tura în regim de scurtare. Exercitiul este de mare valoare pentru ci-folordoza şi extensia coloanei şi preveni-rea discopatiilor.

57. „Cățeluşul” a) Stând în patru

labe. T 1, ridicarea mem-

brului inferior drept


întins la spate odată cu extensia trun-chiului şi a capului cu inspiraţie;

T 2, revenire în po-ziţia de flexie totală (cocoşat) a trun-chiului cu aducerea genunchiului şi ca-pului îndoit la piept cu expiraţie. (1 x 4).

b) Din aceeaşi poziţie ca şi la punctul a, se face acelaşi exerci-ţiu dar la timpul 1 când se ridică mem-brul inferior întins la spate, se face şi o semiflotare cu îndoirea coa-telor cu inspiraţie şi se revine la poziţia de flexie a trunchiului, cu membrele superioare întinse şi spatele rotunjit cu expiraţie, iar ca-pul va fi îndoit la piept. (1 x 4).

58. Culcat înainte, pe abdomen (decubit ventral).

a) Flexia şi extensia al-ternativă a mem-brelor inferioare (îndoire şi întinde-rea lor atingând fe-sierii, dacă este po-


sibil). (1 x 16).b) Acelaşi exerciţiu cu autorezistenţă, membrele superioare îndoite pe

lângă trunchi cu sprijinul bărbiei pe mâini. Prinderea membrului inferioar stâng cu mâna stângă, trăgându-l la fesierul stâng cu 4 ten-siuni mici de flexie-extensie, exerciţiul făcându-se alterna-tiv cu celălalt picior. (1 x 4).

59. Culcat pe spate cu membrele inferioa-re îndoite, sprijinite pe talpă. T 1, ridica-rea (extensia bazi-nului) cu inspira-ţie;

T 2, coborârea lui cu expiraţie. (1 x 8).

60. a) Stând în şezând pe podea cu mem-brul inferior stâng îndoit la spate, cu piciorul în flexie plantară (vârful în-tins pe podea) şi membrul drept în-tins înainte.

T 1, membrul drept efectuează flexia gambei pe coapsă, alunecând cu spri-jin pe talpă şi inspirație;


T 2, revenirea la poziția inițială, întins înainte, cu piciorul în flexie plantară şi expirație. (1 x 4).

b) La T 1-2, se continuă exercițiul cu fixarea membrului întins îna-inte, odată cu ridicarea membrelor superioare întinse în sus deasu-pra capului şi extensia coloanei, cu inspirație; T 3-4, flexia trunchiu-lui pe membrul inferior întins cu expirație. Acelaşi exercițiu se execută şi cu celălalt membru inferior. (1 x 4).

Atentie! Pentru cei care au musculatura posterioareă a membrelor infe-rioare (ischiogambierii) rigidă, să nu se forțeze extensia, ci flectarea uşoară a genunchiului.

61. Culcat pe spate, bărbia în piept, sprijin pe membrele superioare întinse pe lângă corp, membrul inferior drept întins.

T 1, ridicarea membrului inferior stâng întins sus cu inspiraţie; T 2, coborârea lui în-

tins cu expiraţie. (1 x 8). Apoi se execută şi cu celălalt picior.

62. Culcat în decubit lateral stânga, mâna stângă întinsă dea-supra capului cu sprijin pe palmă, capul sprijinit pe braţ iar mâna dreaptă îndoită la nivelul abdomenului sprijinită pe palmă. Contractarea energică a fesierilor odată cu întinderea mem-brelor inferiore şi vârfurile picioarelor întinse.

a) T 1, ridicarea membrului inferior drept întins cu rotaţie externă (ră-sucit în afară), vârful orientat spre tavan cu inspiraţie;

T 2, coborârea lui întins menţinând rotaţia externă cu expiraţie. (1 x 8).b) T 1, ridicarea membrului inferior drept întins lateral (abducţie),

primii 4 timpi în flexie plantară (vârful orientat spre podea); T 2, următori 4 timpii cu piciorul în flexie dorsală, vârful piciorului

fiind orientat spre genunchi la un unghi de 900 faţă de gambă. Ace-laşi exerciţiu se repetă şi cu piciorul stâng. Acest exercițiu este spe-


cial pentru celulită, tonificând musculatura laterală a coapsei, fasci-alata, fesierul mijlociu şi totodată musculatura lombo-sacrală.

La terminare se introduc cele trei exerciţii de relaxare. Pentru domnişoare şi doamne se fac trei serii a 16 timpi de exerciții pentru celulită, cu introducerea a două exerciții de abdomnene între serii, pentru a se evita suprasolicitarea grupelor musculare.

63. „PISICUŢA COCOŞATĂ” a). Stând în patru labe

cu coloana verte-brală în extensie (lordoză).

T 1, ridicarea capu-lui cu inspiraţie, stând cu şezutul pe călcâie, cu mem-brele superioare în-tinse înainte, sprijin pe palme şi toracele împins spre podea; T 2, se face deplasa-rea, mersul alterna-tiv pe palme cu membrele superi-oare întinse, la dreapta şi la stânga. (1 x 8).

b). Trecerea în flexie cu respirație profundă – odată cu sugerea abdomenului şi cifozarea to-tală a coloanei vertebrale (cocoşat), membrele superioare rămân întinse, capul flexat mult înspre piept, la fel şi bazinul. (1 x 8).

Exerciţiu profilactic şi terapeutic pentru coloana vertebrală, preve-nind şi corectând lombosciatica şi discopatiile şi în mod special ci-folordoza.




T 1-2, ridicarea membrului inferior stâng îndoit prin la-teral la piept cu îm-brăţişarea genun-chiului şi exspiraţie;


cu inspiraţie apoi flexia şi extensia gambei lateral în abducţie (în exteri-or, îndoirea şi întin-derea gambei late-ral) (1 x 4); îndoirea în conti-nuare a gambei pe coapsă şi a coapsei pe bazin , urmată de extensia gambei, cu ducerea membrului inferi-or în aducţie (spre interior) efectuând patru flexii şi extensii. (1 x 4). Acelaşi exerciţiu se repeta şi cu membrul celălalt.

Atenţie! Pe tot parcursul execuţiei umerii rămân lipiţi de podea, iar ba-zinul fixat bine la sol, la fel şi membrul inferior pasiv care este per-fect întins, având rol de fixare.



Complexul IX - EXERCIŢII PENTRU ABDOMEN

65. Culcat pe spate, membrele inferioare întinse. T 1, ridicarea unui

genunchi îndoit pe piept odată cu ridi-carea capului şi a trunchiului cu ex-piraţie; T 2, reveni-re la poziţia iniţială su inspirație. Se lu-crează alternativ 1 x 8 repetări.

66. Culcat pe spate, membrele inferioare flectate la piept, iar membrele superioare îndoite la ceafă pentru susţinerea capului.

T 1, întinderea ge-nunchilor cu inspi-raţie (extensia membrelor inferi-oare);

T 2, îndoirea lor la piept (flexia) cu ex-piraţie, trunchiul păstrând tot timpul poziţia uşor ridica-tă cu capul sprijinit. (1 x 8).

Atenţie! Nu se apasă cu mâinile şi nu se fac presiunui pe cap. Cei avansaţi pot rămâne în momentul extensiei cu membrele inferioare întinse deasupra solului, iar pentru cei începători alunecă pe sol odată cu întinderea membrelor inferioare.

G-9


44. Stând depărtat cu membrele supe-rioare întinse pe lângă corp.

T 1-2, �exia trunchiului, (îndo- i -rea) odată cu îndoirea genunchilor și asezarea toracelui pe coapse cu membrele superioare îndoite sub bărbie și inspirație;

T 3-4, întinderea genunchilor odată cu aplecarea trunchiului și a mâinilor întinse la podea și expirație. (1 x 4). Atentie! Capul face �exia totală și este relaxat. Pentru cei avansați cât și

pentru cei care au musculatura posterioară a membrelor inferioare și a coloanei vertebrale elastică, la �nalul exercițiului se continuă cu patru tensiuni din poziția stând depărtat cu genunchii îndoiți și pal-mele sprijinite pe podea, executandu-se îndoirea și întinderea totală a genunchilor.

T. 1-2

T. 3-4

T. 8

79


46. Exercițiu de relaxare. Stând în șezut cu genunchii strânși la piept, având mâinile îmbrăţi-

șate peste genunchi pentru �xarea lor. T 1, rulare pe spate, cu expiraţie; T 2, revenirea în șezând, cu inspiraţie și extensia coloanei realizată

prin tracţiunea în sus pe verticală, cu pieptul înainte. (1 x 8). Între exerciţiile din poziția culcat se introduc trei variante de relaxare: a) Culcat pe spate cu genunchii îndoiţi, puţin depărtaţi și sprijiniţi pe

tălpi, scuturarea ușoară a membrelor inferioare.b) Același exerciţiu dar cu membrele inferioare întinse în sus, scutura-

re ușoară pentru relaxare, fără nici o încordare.c) Din aceeași poziţie se ridică membrele inferioare întinse la verticală,

�xate cu membrele superioare la nivelul genunchilor sau gambelor și se fac balansări înainte cu inspiraţie și înapoi cu expiraţie. Exerci-ţiul este excepţional pentru relaxarea musculaturii dorso-lombo-sa-crale, prevenind contracturile și un masaj al spatelui.





48. Culcat pe spate, capul spre genunchii îndoiţi la piept și mâinile �xa-te pe genunchi, iar capul menținut în �exie totală cu bărbia în piept.

Răsucire stânga – dreapta cu inspirație și expirație. (1 x 8).

49. Din poziția șezând, membrele inferioare depărtate lateral, iar mem-brele superioare întinse la spate, cu sprijin pe palme. Mobilizarea labelor (picioarelor).




T 1-2, ridicarea membrului inferior stâng îndoit prin la-teral la piept cu îm-brăţișarea genun-chiului și exspiraţie;


cu inspiraţie apoi �exia și extensia gambei lateral în abducţie (în exteri-or, îndoirea și întin-derea gambei late-ral) (1 x 4); îndoirea în conti-nuare a gambei pe coapsă și a coapsei pe bazin , urmată de extensia gambei, cu ducerea membrului inferi-or în aducţie (spre interior) efectuând patru �exii și extensii. (1 x 4). Același exerciţiu se repeta și cu membrul celălalt.

Atenţie! Pe tot parcursul execuţiei umerii rămân lipiţi de podea, iar ba-zinul �xat bine la sol, la fel și membrul inferior pasiv care este per-fect întins, având rol de �xare.



67. Culcat pe spate, membrele superioare întinse pe lângă corp, sprijin pe palme la nivelul bazinului, membrele inferioare întinse.

T 1, ridicarea ge-nunchilor îndoiţi la piept cu expiraţie;

T 2, întinderea mem-brelor inferioare în sus cu inspiraţie;

T 3, îndoirea mem-brelor inferioare la piept cu expiraţie; T 4, coborârea membrelor inferi-oare întinse jos, cu inspiraţie. (1 x 8).

Atenţie! Cei avansaţi pot rămâne în momen-tul extensiei cu membrele inferioa-re întinse deasupra solului, iar pentru cei începători alunecă pe sol odată cu întinderea membrelor inferi-oare.

68. Culcat pe spate, sprijin pe palme la nivelul bazinului.a) T1, ridicarea mem-

brelor inferioare întinse la 900 cu ex-piraţie;

T 2, coborârea lor cu inspiraţie (bazi-nul nu se ridică de la sol). (1 x 8).


b) Acelaşi exerciţiu, care se continuă cu ridicarea bazinului şi răsturnarea lui în funcţie de mobilitatea şi patologia coloanei vertebrale. (1 x 8).

69. „FORFECUȚA” - Culcat pe spate, sprijin pe palme la nivelul bazi-nului.

T 1, ridicarea mem-brelor inferioare, încrucişate, întinse la 900;

T 2, coborârea lor prin forfecare dina-mică odată cu inspi-raţia şi expiraţia re-laxată cursivă. Exerciţiul se execută dinamic, iar când membrele inferioare ajung puţin deasupra solului, acolo se efectuează majoritatea repetărilor, fără să se mai ridice picioa-rele la 900. (1 x 8).

Pentru începători se va introduce acest exerciţiu numai după două luni de la începerea antrenamentelor. Pentru cei avansați care deja au un tonus muscular bun, spre finalul exerciţiului pot să ridice trunchiul în sus şi să facă forfecarea în regim de echilibru, având baza de sprijin foarte mică. După terminarea exercițiului se va face tripla relaxare pentru membrele inferioare.

Atenție! În timp ce membrele inferioare execută o mişcare de forfecare scurtă şi dinamică, respirația va fi liniştită, calmă – a nu se respira în acelaşi ritm cu frecvența exercițiului de forfecare a membrelor infe-rioare.


70. „NAŞTEREA”a) Culcat pe spate,

membrele superioa-re întinse pe lângă corp, sprijin pe pal-me, lângă bazin: T 1, ridicarea mem-brelor inferioare în-tinse la 900 cu inspi-raţie;

T 2, coborârea lor prin deschidere laterală maximă – rotaţie externă (spre exterior) cu expiraţie. (1 x 8).

b. Acelaşi exerciţiu cu coborârea prin rotaţie interioară (spre interior). (1 x 8). Ambele exerciţii se fac cu coborârea progresivă a membre-lor inferioare, majoritatea timpilor de execuţie făcându-se aproape de sol.

Acest exerciţiu se introduce doar după 4 luni de antrenament.

71. Culcat pe spate, membrele superioare întinse, sprijin pe palmele fi-xate sub fesieri.

T 1, ridicarea mem-brelor inferioare în-tinse cu expiraţie; T 2, coborârea lor cu inspiraţie profundă, fără să se atingă so-lul. (1 x 8). Acest exerciţiu se introdu-ce în luna a 6 – a de antrenament.

Atenţie! Aceste exerciţii sunt contraindicate la bolnavii suferinzi de lom-bosciatică, discopatie, hernie de disc şi scolioze cu gibozitate sau care au avut intervenţii chirurgicale la abdomen sau coloană în urmă


cu un an. Persoanele cu obezitate sau abdomen hipoton să nu rela-xeze brusc membrele inferioare în timpul coborârii la sol deoarece fiind grele şi abdomenul flasc se pot produce hernii.

72. Culcat pe spate, cu membrele inferioare indoite, sprijinite pe talpă, coatele îndoite, sprijinind capul cu trunchiul puţin ridicat de la sol.

T 1, coborârea trunchiului cu inspiraţie; T 2, ridicarea lui cu expira-ţie fără să presăm capul. (1 x 8).

73. “BICICLETA” Culcat pe spate cu membrele inferioare întinse cu ridicarea trun-

chiului şi capului fixat cu mâinile. Îndoirea la piept şi întinderea al-ternativă a membrelor inferioare deasupra solului.

T 1-2, inspiraţie; T 3-4, expiraţie. (1 x 8).Atenţie! În timpul întinderii (extensiei) marcaţi o secundă întinderea to-

tală a genunchiului şi piciorului. Se alternează şi cu piciorul ridicat cu vârful în sus (fle-xia dorsală), pentru a se preveni con-tractura musculară. Se lucrează forţa abdominală şi mo-bilitatea membrelor inferioare în regim de forţă.

74. Culcat pe spate, cu membrele superioare întinse pe lângă corp. T 1, ridicarea simultană a trunchiului cu genunchii îndoiți la piept

cu expirație; T 2, revenirea la sol cu membrele inferioare întinse şi inspirație. (1 x 8).Atenţie! Pentru începători la coborâre vor aluneca cu membrele inferi-

oare pe sol, iar cei avansați vor rămâne cu membrele inferioare dea-supra solului.


75. “MARILE ROTAŢII” Culcat pe spate,

membrele inferioa-re întinse, sprijin pe palme la nivelul ba-zinului.

Ridicarea membre-lor inferioare întin-se, efectuând cir-cumducţii (rotaţii) de la stânga la dreap-ta, coborând progresiv până la nivelul solului, dozând respiraţia per-manent. (1 x 8). Exerciţiul se continuă şi în sens opus. (1 x 8).

Atenţie! Primele două rotații sunt cu amplitudine maximă, ridicarea membrelor inferioare fiind de jos până sus, iar la coborâre nu se atinge solul, apoi se continuă cu mici rotaţii în spirală odată cu co-borârea spre sol.

76. “BICICLETA - 2” Culcat pe spate, cu

membrele inferioa-re întinse şi apropi-ate, iar membrele superioare îndoite la ceafă.

T 1, ridicarea şi tor-sioanrea trunchiu-lui flectat odată cu ridicarea unui genunchi îndoit la cotul opus, celălalt membru inferi-or rămânând întins deasupra solului şi inspiraţie;

T 2, schimbarea poziţiei de torsionare a celuilalt membru inferior, cu genunchiul îndoit la cotul opus şi expiraţie. (1 x 8).

Atenţie! A nu se apăsa cu membrele superioare pe ceafă. Se poate alterna şi cu flexia dorsală a piciorului, adică laba piciorului ridicată la 900 față de gambă.


77. Culcat în decubit lateral, cu membrele inferioare îndoite la piept. T 1, întinderea

membrelor inferi-oare cu inspiraţie;

T 2, revenire la piept cu genunchii îndoiţi şi expiraţie. (1 x 8).

Variantă: T 3, din decubit lateral mici pendulări cu mem-brele inferioare întinse şi vârfurile întinse. Respirație dozată. (1 x 4).

T 4, acelaşi exerciţiu cu picioarele ridicate în sus (labele picioarelor în flexie dorsală). Respirație dozată, mişcarea executându-se dina-mic. (1 x 4).

Atenţie! Pentru începători vor aluneca cu membrele inferioare pe sol, iar pentru avansați vor rămâne cu membrele inferioare întinse deasu-pra solului.

78. Culcat pe spate, cu membrele inferioare îndoite la ceafă, cu flexia coapselor la 900 faţă de bazin şi trunchi şi a gambelor faţă de coapse tot la 900.

T 1, ridicarea trun-chiului şi răsucire la stânga, mijloc, dreap-ta, cu expiraţie;

T 2, revenire cu in-spiraţie. (1 x 8).


79. Culcat în decubit ventral, cu membrele inferioare apropiate şi întin-se, fixate de saltea sau de un partener.

T 1, ridicarea trun-chiului (extensia trunchiului) cu coatele îndoite la ceafă, cu inspiraţie;

T 2, revenirea cu expiraţie. (1 x 8).

Variantă: Acelaşi exerciţiu, cu membrele superioare întinse oblic în sus pe lângă cap. Este bine ca membrele inferioare să fie fixate de un partener sau sub un obiect care nu traumatizează.

80. “ÎNOTUL” Culcat în decubit ventral (pe abdomen), cu membrele inferioare

întinse şi membrele superioare întinse deasupra capului. Se ridică trunchiul (extensie) şi se execută mici pendulări în sus şi în

jos, alternativ, a membrelor superioare şi inferioare.

Dozarea respiraţiei: 3 serii de repetări, (16 pendulări o serie), urmat de scurte pauze

între ele timp de 3 secunde. Se execută dinamic cu dozarea respi-raţiei.

După terminarea exercițiului se recomandă relaxarea în cele cinci variante şi automasaj în zona dorso-lombo-sacrală pentru a evita contractura musculară.


Complexul X - Exerciţii la spalier (scara fixă)

81. Culcat înainte – decubit ventral. Ridicarea în extensie a trunchiului cu membrele superioare întinse

pe fiecare şipcă a spalierului şi revenire. La terminarea coborârii se recomandă exerciţii de relaxare.

Contraindicaţii: Lordoză, discopatii, hernii de disc, operaţii recente la abdomen, A.V.C., lombosciatică, hipertensiune arterială, cardio-patii.

82. Atârnat la scară fixă cu spatele, membrele inferioare întinse.

Balansul stânga – dreapta al mem-brelor inferioare întinse.

Contraindicaţii: Hipotonie musculară, cardiopatii, P.S.H. (periartită sca-pulo-humerală), artrită, operaţii recente, obezitate de orice grad, P.C.E., boli degenerative ale coloa-nei vertebrale, boli cronice.

Atenţie! După terminarea exerciţiului nu se sare de pe spalier.


83. Atârnat la scară fixă cu spatele. a). T 1, ridicarea genunchilor îndo-

iţi la piept cu expiraţie; T 2, coborârea cu inspiraţie.

b). Acelaşi exerciţiu se poate face cu răsucire: dreapta, mijloc, stânga. Contraindicaţiile sunt ca şi la exer-ciţiile 81, 82.

Toate exerciţiile efectuate la spalier din atârnat favorizează elongarea coloanei iar la copii creşterea în înălţime şi prevenirea afecţiunilor coloanei vertebrale.

84. Atârnat la scară fixă cu faţa. T 1, extensia membrelor inferioare

întinse şi puţin depărtate la spate, cu 1-inspiraţie;

T 2, revenire cu expiraţie. (1 x 6). Se recomandă imediat relaxarea cu flectarea trunchiului până jos sau rulări pe spate cu genunchii îndoiți la piept.

Indicaţii: Cifoza lombară atipică, tonifi-carea fesierelor şi a musculaturii lombare.


85. Stând cu membrul inferior stâng la spalier pe o şipcă şi cu celălalt membru întins pe sol.

Membrul inferior stâng efectuează flexia şi extensia, celălalt fiind men-ţinut întins. Mişcarea se execută cu ridicarea progresivă a membrului inferior activ pe fiecare şipcă. Obli-gatoriu se respectă succesiunea exerciţiilor de la sol specifice aces-tor grupe musculare. Se realizează extensia maximă a ischiogambieri-lor (muşchii posteriori ai membre-lor inferioare).

86. “GENUFLEXIUNI” a). Cu trunchiul la verticală. (1 x 4,

o serie de patru repetări). Se conti-nuă exercițiul cu variantele b şi c.

b). Genuflexiuni cu membrele su-perioare întinse pe lângă cap în timpul coborârii (exerciţiu de echi-libru). (1 x 4)

c). Genuflexiuni cu flexia trunchiu-lui pe membrele inferioare în tim-pul coborârii cu expiraţie şi al reve-nirii cu inspirație. Apoi se execută relaxarea prin scuturarea membre-lor inferioare şi superioare, urmate de uşor joc de glezne.

87. “EXERCIŢIU CU PARTENER” Culcat pe spate cu genunchii îndoiţi, uşor depărtaţi, partenerul stă

(în genunchi) şezând pe picioarele executantului având mâinile fi-xate pe genunchii lui.


Ridicarea trunchiul cu mâinile la ceafă şi extensia trunchiului pe verticală însoţită de inspiraţie şi revenirea în poziţia culcat prin cifo-zarea coloanei (rotunjire), cu expiraţie luând contactul cu fiecare vertebră, primul contact cu solul îl face ultima vertebră lombară – vertebra a V-a. (1 x 8).

EXERCIŢII DE RESPIRAŢIE

88. Culcat pe spate, genunchii îndoiţi, sprijin pe picioare şi cu mâinile întinse pe lângă corp.

6 timpi inspiraţie profundă cu umplerea progresivă a toracelui de jos în sus, urmată de 4 timpi cu apnee (blocarea aerului în torace).

12 timpi expiraţie prin dozarea expiraţiei, menţinând musculatura abdominală şi a fesierilor în contracţie uşoară. (1 x 4).

Atenţie! Bolnavii cu afecţiuni cardiovasculare şi neuro-motorii (parali-zii), hipertensiune mare sau oscilatorie, cancer, leucemie, nu au voie să facă apnee (să reţină aerul) pentru a nu se crea o hipoxie prea mare prin presiunea intratoracală şi intracraniană.

89. Ridicarea uşoară de la sol în ortostatism (în picioare). Efectuarea unui uşor joc de glezne, apoi scuturarea membrelor inferioare şi superioare (relaxare). Se fac câteva ture de mers însoţite de exerciţii ample de inspiraţie şi expiraţie.

90. Este recomandat ca după tereminarea antrenamentului, când muşchii şi articulațiile sunt corect exersate, să se exerseze o uşoară alergare de 10 - 15 min. menținând cordonarea respirației (4 paşi inspirație - 4 paşi expirație), benefică pentru scăderea în greutate. Pentru cine are timp şi un mediu favorabil fără poluare, se poarte alerga până la 40 - 60 min.

Atenție! În mod special iarna, după terminarea programului de gimnas-tică în sală, nu este recomandat a ieşi supraîncălzit afară pentru a alerga.


Exerciții care fac legătura între gimnastica igienică, sportivă, ritmică

și baletul clasic


Curaj, hotărâre, perseverenţă şi consecvenţă

iar rezultatele vor fi foarte mulţumitoare.

Marin PLOPŞOREANU

Prof. Kinetoterapie

În loc de concluzie

Dictonul latin “Mens sana in corpore sano” a fost demult uitat în România. În schimb o invazie masivă de toxine din toată lumea, cele ce se îngurgitează, cele sonore şi de imagine, ori cele ideologico-filozofico-mistice din Orient vin să bulverseze ființa românilor, în special a celor tineri.

Omul României actuale s-a îndepărtat atât de mult de Păstor încât este vulnerabil în fața fiecărei agresiuni.

Profesorul Marin Plopşoreanu a văzut cu mare ingrijorare lucrul acesta şi folosindu-şi “talentul” a inițiat un curs excepțional de kinetote-rapie, pe cât de simplu, pe atât de eficient şi accesibil oricărei vârste.

Profesorul Plopşoreanu a avut în vedere reabilitarea persoanei din punct de vedere fizic, pshiologic, moral şi spiritual. A adăugat dictonului amintit, atât de pragmatic şi eficient o dimensiune pe Verticală, dimensi-unea unei relații corecte şi personale cu Creatorul, de la care s-a inspirat în compunerea corectă a mişcării şi oxigenării printr-o respirație adecva-tă fiecărui exercițiu. Neglijând ambițiile competiționale a căutat perfecționarea persoanei, a orcăreia, şi rechemarea din boală, învățându-l pe pacient că Cel care L-a creeat poate să-l re-creeze.

Adăugând la această credință o disciplină şi o atitudine corectă față de sine, prin mişcare şi respirație, spre o rearmonizare a ființei, profeso-rul Marin Plopşoreanu ne oferă prin cartea “DEZVOLTARE FIZICĂ ARMONIOASĂ”, un strop din izvorul înțelepciunii divine.

Prof. Dr. Doina CosmanMedic primar psihiatru

Clinica Psihiatrică Cluj-Napoca

CUPRINS

Prefață ................................................................................................................3

Interviu ..............................................................................................................5

Reforma sănătăţii ........................................................................................ 13

Ce înţelegem prin reformă? ............................................................... 14

Ce este un principiu? ........................................................................... 15

Ce este sistemul imunitar? ................................................................. 18

Ce este timpul ? .................................................................................... 21

Planificarea riguroasă a timpului ....................................................... 22

Principiile reformei sănătăţii ...................................................................... 27

Definirea principiilor reformei sănătăţii .......................................... 29

Dezvoltarea fizică armonioasă ................................................................... 35

Kinetoterapia – Definiţie şi principii metodice generale .................... 35

Caracteristicile exerciţiului fizic ................................................................ 43

Confuzia dintre practicarea sistematică şi consecventă

a exerciţiului fizic şi munca cotidiană ............................................... 45

Câteva precizări în ceea ce priveşte antrenamentul şi dieta ................ 51

Relaxarea şi respiraţia .......................................................................... 51

Dezvoltarea forţei ............................................................................... 55

Legendă pentru complexul de exerciţii ................................................... 57


Complexe de exerciţii ................................................................................. 59

Complexul I - Încălzirea ....................................................................... 59

Complexul II - Cap - gât ....................................................................... 62

Complexul III - Articulația scalpo-humerală ................................... 64

Complexul IV - Articulația cotului .................................................... 67

Complexul V - Articulația radio-carpiană ........................................ 69

Complexul VI - Coloana vertebrală ................................................... 71

Complexul VII - Poziția culcat ............................................................ 77

Complexul VIII - Dezvoltarea mobilității coxofemurale ............... 80

Complexul IX - Exerciții pentru abdomen ....................................... 89

Complexul X - Exerciții la spalier ....................................................... 97

Exerciții de respirație .........................................................................100

În loc de concluzie .....................................................................................103

dezvoltare gimnastica medicala

Documents