cursuri gimnastica

32
CURSUL NR. 3 Profilul factorului motric angajat în realizarea conţinutului motric specific în G.R. Acompaniamentul muzical. Orientări metodice privind compoziţia exerciţiilor complexe (de concurs) şi indicaţii metodice 1. Calităţi motrice în G.R. Nominalizarea diferitelor forme de manifestare a unor capacităţi se va raporta direct la statutul lor specific din gimnastica ritmică şi la contribuţia adusă în realizarea comportamentului motor pentru oricare nivel de pregătire sportivă. Schema profilului factorului motric specific G.R. I. CAPACITĂŢI CONDIŢIONALE VITEZA - de reacţie (complexă) FORŢA - de susţinere (la nivel REZISTENŢA - locală (pe zone

Upload: vlaicu-dan-marius

Post on 31-Oct-2014

480 views

Category:

Documents


10 download

DESCRIPTION

gIMNASTICA

TRANSCRIPT

CURSUL NR. 3

Profilul factorului motric angajat

în realizarea conţinutului motric specific în G.R.

Acompaniamentul muzical. Orientări metodice privind compoziţia

exerciţiilor complexe (de concurs) şi indicaţii metodice

1. Calităţi motrice în G.R.

Nominalizarea diferitelor forme de manifestare a unor capacităţi se va

raporta direct la statutul lor specific din gimnastica ritmică şi la contribuţia

adusă în realizarea comportamentului motor pentru oricare nivel de pregătire

sportivă.

Schema profilului factorului motric specific G.R.

I. CAPACITĂŢI CONDIŢIONALE

VITEZA

- de reacţie (complexă)

- de execuţie:

- corporală

- la nivel de obiect

- de deplasare (pe distanţe

scurte)

- de repetiţie

FORŢA

- de susţinere (la nivel

segmentar)

- explozivă (forţa în regim

de viteză)

REZISTENŢA

- locală (pe zone

musculare)

- funcţională

SUPLEŢEA

II. CAPACITĂŢI COORDINATIVE

a) - coordonare generală şi segmentară

b) - coordonare statică şi dinamică

c) - echilibru static şi dinamic

d) - diferenţiere chinestezică

e) - orientare spaţială şi temporală

f) - capacitatea de control în acţionarea obiectelor -dexteritate

- manuală

- la nivelul altor părţi corporale

g) - capacitatea de direcţionare (control şi corecţie spontană)

h) - ritmicitate motrică (adaptarea la ritmul exterior oferit de

A.M. şi modificarea adecvată a mişcării în raport cu acesta).

III. CAPACITĂŢI INTERMEDIARE

AMPLITUDINE PLASTICITATE FLUIDITATE AGILITATE

articulară mare a formelor a mişcărilor în execuţie

2

I. Capacităţile condiţionale:

1) Viteza : se manifesta cu preponderenta in regimul celorlalte capacitati

si are ca principala caracteristica relatia de coordonare intre miscarea

corporala si cea a obiectului .

Dintre formele clasice de manifestare a vitezei precizam:

- Viteza de reactie

Datorita conditiilor standard in care se desfasoara efortul competitional

in gimnastica ritmica se poate vorbi doar de viteza de reactie complexa , care se

manifesta in situatiile imprevizibile din concurs (de exemplu pierderea

obiectului sau lansarea lui pe o traiectorie incorecta).

- Viteza de executie - dependenta de tempoul pieselor muzicale.

Cerintele tehnicii solicita viteza de executie in regim de mare amplitudine

- Viteza de deplasare - (pe distante mici) necesita o buna capacitate de

accelerare;

2) Forta

- forta de sustinere la nivel segmentar;

- forta exploziva (forta in regim de viteza) -necesara

nivelului - trenului inferior;

- membrelor superioare;

- trunchiului.

3) Rezistenta - evidentiaza corect câteva aspecte:

- rezistenta musculara buna la nivel local care angajeaza formele

anaerobe si aerobe in regim de lucru: static si dinamic.

- capacitatea functionala buna cu refacere rapida manifestata în regim

aerob si anaerob lactacid;

II. Capacitatile coordinative:

Coordonarea reprezinta componenta motrica cea mai solicitata.

Componentele coordinative cele mai studiate de specialisti sunt:

3

a) coordonarea: - generala;

- segmentara;

- plurisegmentara.

Complexitatea structurilor de gimnastica ritmica este data de

participarea simultana a mai multor segmente in efectuarea unei miscari.

Aceasta presupune o foarte bună coordonare a segmentelor corpului si

capacitatea de a conferi miscarilor armonie si cursivitate.

b) coordonarea statica, dinamica şi simtul echilibrului

Simtul echilibrului este deosebit de mult solicitat prin exercitiile

proprioceptive foarte variate cu privire la pozitiile corpului:

- in finalizarile pe vârf ale tuturor miscarilor;

- in realizarea pozitiilor variate ale segmentelor corpului in echilibru;

- in opririle precise ale corpului din invartire, la aterizare, etc.

c) capacitatea de diferentiere kinestezica (de finete)

d) capacitatea de control in actionarea obiectelor .

Nominalizam aici si notiunea de “dexteritate” manuala, dar care se poate

extinde si la nivelul altor parti corporale. Se face aceasta mentiune deoarece la

nivel de performanta actionarea obiectelor cu alte segmente decat mana, a

devenit o obisnuinta .

e) capacitatea de directionare- control si corectie spontana , respectiv

finetea coordonarilor: - mana - picior; toate in relatie cu

- mana - corp; muzica.

- corp - obiect, etc.

f) capacitatea de orientare spatiala si temporala:

- in pozitii si deplasari pe spatiul de lucru codificat (covor de 13/13 m);

- in miscarile obiectului cu referiri la spatiul apropiat sau departat

raportat la inaltimea salii si la dimensiunea covorului;

4

- in legatura cu miscarile obiectelor si ale partenerelor in proba de

ansamblu.

Simtul orientarii in spatiu si timp este solicitat in efectuarea tuturor

probelor de gimnastica ritmica, acestea cuprinzand deplasari mari si variate ca

forma (pe o suprafata de 13/13 m), simultan cu actiuni complexe de invartiri ale

corpului in jurul axului longitudinal si orizontal, proiectari ale corpului in

spatiu, actiuni complexe si simultane ale segmentelor, manuiri deosebit de

variate ale obiectelor portative, toate fiind incadrate intr-un timp limitat (durata

exercitiilor individuale este de 1’- 1’30”, iar a ansamblurilor de 2’- 2’30”).

g) capacitatea de percepere si redare motrica a particularitatilor de ritm

si tempou ale A.M. (ritmicitate motrica).

Ritmicitatea (componenta de baza a indemanarii), constituie o capacitate

definitorie pentru gimnastica ritmica, a carei trasatura esentiala este folosirea

permanenta a muzicii şi realizarea unei legaturi cu miscarea, din punctul de

vedere al tuturor componentelor de baza ale acesteia:

- amplitudine;

- directie;

- grad de contractie musculara in scopul perfectionarii lor.

- viteza;

- ritm.

- ţinută corectă

In concluzie, daca studiem COORDONAREA prin referiri la

componentele ei de baza, se considera ca preponderent implicate urmatoarele

doua aspecte:

- capacitatea de invatare motrica

- capacitatea de control motor

5

III. CAPACITĂŢILE INTERMEDIARE - SUPLEŢEA

SUPLEŢEA = o capacitate motrică complexă şi fundamentală pentru

gimnastica ritmică, dar care nu se bucură de o bază de date teoretico-metodice

corespunzătoare.

Supleţea este trasătura de bază a mişcărilor de gimnastică ritmică. Este o

calitate complexă, condiţionată de indici superiori de dezvoltare ai :

- mobilităţii articulare

- elasticităţii musculare

- coordonării fine neuro-musculare

Se poate spune că supleţea reprezintă capacitatea motrică reprezentativă a

întregului comportament motor, iar toate celelalte componente ale capacităţii

motrice se manifestă în prezenţa ei.

Specificul gimnasticii ritmice unde marea amplitudine a miscarilor

constituie una din componentele de baza ale miscarii estetice, impune folosirea

cu precadere a exercitiilor de mobilitate dinamica. Aceste mijloace actioneaza

nu numai asupra dezvoltarii elasticitatii musculaturii care se opune miscarii

(antagonista), ci au un efect considerabil si asupra dezvoltarii formatiei

musculaturii care efectueaza miscarea (agonista).

Relatia forma- amplitudine si derularea ei in spatiu si timp primeste o

interpretare cu totul speciala in gimnastica ritmica. In gimnastica ritmica

relatia FORMA - AMPLITUDINE are aprecieri obiective si este evaluata prin

dificultate si virtuozitate.

Totodata, componenta artistica a coregrafiei, solicita specific aspectele

de:

- plasticitate;

- fluiditate; ale intregului comportament motor.

- agilitate.

6

Potrivit Codului de Punctaj al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică, in

gimnastica ritmică, “virtuozitatea constă in posibilitatea gimnastei de a-si

domina simultan si perfect tehnica corporala si cu obiectul”.

Gimnasta virtoasa este capabila sa realizeze elemente si combinatii de

inalt nivel tehnic.

Exercitiul in totalitatea sa este executat perfect, cu mare usurinta si cu o

amplitudine exceptionala. Dificultatea efortului nu se vede, iar executia ofera

impresia de usurinta, lejeritate si placere.

Supleţea trebuie discutată din perspectiva a trei implicaţii:

a) supleţea = condiţie de realizare a tehnicii

b) supleţea = grupă fundamentală de elemente tehnice corporale

c) supleţea = criteriu de apreciere a performanţei

a) Supletea - conditie de realizare a tehnicii

Implicatiile supletii in realizarea tehnicii se adreseaza ambelor grupe

tehnice, dar in mod deosebit miscarilor corporale.

Amplitudinea intereseaza forma miscarii si depinde de nivelul mobilitatii

care trebuie sa fie maxima, la toate articulatiile.

Plasticitatea depinde direct de amplitudinea miscarilor si deci implicit de

forma miscarii.

Respectarea cerintelor privind unitatea, cursivitatea si precizia executiei

solicita:

- o buna functionare a elasticitatii musculare;

- folosirea eficienta a potentialului de elasticitate musculara manifestata

in regimul de coordonare complexa.

Aceste cerinte angajeaza specific fluiditatea si agilitatea motrica.

7

b) Supleţea – grupă fundamentală de elemente tehnice corporale este o relatie

care se bazeaza pe un sistem de evaluare repartizat ierarhic pe mai multe nivele

valorice.

c) Supletea -criteriu de apreciere a performantei.

In aprecierea performantei se au in vedere toate atributele pe care

supletea le confera miscarilor si anume:

- plasticitatea miscarii;

- fluiditatea miscarii; realizate in conditii de amplitudine deosebita.

- agilitatea miscarii

Se iau în considerare următoarele relaţii ale supleţei:

a) supleţe - expresivitate motrică

b) supleţe - dificultate tehnică

c)- supleţe – virtuozitate

Dintre aceste relaţii, cea mai importantă este cea care pune în evidenţă

expresivitatea motrică.

Supleţe - expresivitate motrică este o relaţie care se concretizează

prin aprecierea nivelului tehnic al execuţiei şi ia în considerare alături de

standardul tehnic şi atitudinea sportivei în mişcare (cursivitatea motrică a

acesteia).

Def.: Expresivitatea motrică este o particularitate a execuţiei anumitor

acte motorii, prin care se nuanţează momentele esenţiale ale exerciţiului şi se

comunică totodată un anumit conţinut de idei şi sentimente.

În gimnastică, expresivitatea motrică reprezintă un criteriu de apreciere a

impresiei artistice.

Există sportive care din punctul de vedere al amplitudinii articulare se

încadrează în cerinţele tehnice, însă atitudinea lor în mişcare nu excelează prin

celelalte aspecte.

8

În aceste cazuri este posibilă respectarea standardului tehnic, dar nu şi a

cerinţelor artistice de comunicare.

Pe de altă parte, pentru sportiva care nu prezintă suficientă amplitudine de

mişcare, este dificilă obţinerea unor forme artistice la cerinţele înaltei

performanţe din gimnastica ritmică, chiar daca ele au uşurinţă şi fluiditate

motrică.

Supleţea, prin statutul ei actual, poate reprezenta un criteriu esenţial în

diferenţierea gimnastelor.

În prezent, nu se cunoaşte încă o altă disciplină sportivă care prin însăşi

sistemul de evaluare al rezultatului competiţional, să angajeze atât de complex

această capacitate motrică cum este supleţea.

2. Acompaniamentul muzical (A.M.) în G.R.

Def.: fondul muzical ce însoţeşte execuţia mişcărilor sportivilor,

imprimându-le o anumită ritmicitate, armonie, expresivitate şi

amplificându-le totodată, puterea de sugestie, starea emoţională.

Consideraţii generale

Acompaniamentul muzical (A.M.) reprezintă o componentă cu implicaţii

majore în conţinutul G.R. (în latura artistică, cât şi în cea performanţială).

Se iau în considerare două aspecte ale acompaniamentului muzical.

1) A.M. reprezintă componentă ce intervine în dirijarea şi organizarea

mişcării şi în alcătuirea coregrafică a exerciţiilor.

2) A.M. reprezintă şi un procedeu metodic specific G.R. care contribuie la

însuşirea comportamentului motor şi dezvoltă o serie de aptitudini de ordin

psihomotric, afectiv si intelectual.

Rolul A.M. se manifestă în:

- educarea ritmicităţii şi muzicalităţii motrice

- stimularea imaginaţiei creatoare

- instalarea unei stări emoţionale favorabile efortului

9

- acumularea unor cunoştiinţe muzicale de bază

- educarea capacităţii de comunicare (de exprimare) motrică

Reguli metodice cu caracter general

1. Sarcinile de lucru trebuie sa fie precise, clare si concise si sa serveasca

obiectivele.

2. Continutul A.M. selectionat si miscarile introduse in exercitii trebuie sa

corespunda particularitatilor de varsta si pregatirii motrice a elevelor.

3. Repertoriul muzical trebuie sa fie variat.

4. A.M. sa corespunda caracteristicilor fiecarei verigi a lectiei de

educatie fizica in care este folosit.

Mijloacele expresivităţii muzicale sunt:

I. AGOGICA II. DINAMICA

- particularităţi ale sunetului muzical

(S.Mz.)

- ritmul muzical (R.Mz.)

- tempo-ul muzical (T.Mz)

- măsura muzicală (M.Mz.)

- forma şi frazarea muzicală

- melodia şi armonia

- corelarea intensităţii S.Mz.;

Pentru studiul mişcării şi al concordanţei cu particularităţile pieselor

muzicale, o discuţie aparte o reprezintă noţiunea de caracter muzical.

I. AGOGICA

A. Particularităţi ale sunetului muzical (S.Mz.)

Sunetul muzical (S.Mz.) are 4 proprietăţi: înălţimea, culoarea, intensitatea

şi durata.

1) Înălţimea S.Mz. se referă la tonalitatea acestuia şi este transpusă în

mişcare prin nivele de lucru: înalt, mediu, jos (la sol), etc.

2) Culoarea S.Mz. se referă la deosebirile existente între modul de

producere a S.Mz. de către diferite obiecte.

1

Componenta de culoare a unei mişcări depinde esenţial de individualitatea

gimnastei, de personalitatea acesteia, de nivelul de dezvoltare şi manifestare al

calităţilor motrice şi tehnicii de execuţie, structura somatică, etc.

3) Intensitatea S.Mz. - reprezintă componenta de tărie şi gradarea de forţă

cu care sunt executate mişcările în raport cu S.Mz.

Intensitatea S.Mz. se transforma in miscare prin:

a) modul de manifestare al contractiilor musculare in raport cu

relaxarile;

b) selectia miscarilor: miscarile dinamice, de forta, miscari lente,

relaxari, etc.

4) Durata S.Mz. - componenta temporală care condiţionează evoluţia în

timp a mişcărilor.

Pentru fiecare mişcare există o durată optimă în care execuţia este corectă.

Durata S.Mz. presupune o anumită valoare temporală, reprezentată grafic

prin NOTA MUZICALĂ. Durata fiecărei valori de note muzicale, s-a stabilit

convenţional cu noţiunea de TIMP MUZICAL (T.Mz.).

Un timp muzical reprezintă o durată convenţională care presupune

scurgerea unei secunde, efectuarea unui gest, pas, ridicare de braţ, etc.

Mişcările specifice gimnasticii ritmice presupun o mare varietate de

durate, care prin raportare la muzică implică concordanţa cu durata variabilă a

notelor muzicale:

- nota întreagă = 4 timpi;

- doime = 2 timpi

- pătrime = 1 timp

- optime = 1/2 timpi

1

Astfel, în funcţie de durata acordată, mişcarea poate fi realizată în 4, 2, 1

sau 1/2 timpi.

Metodica actionarii.

Se incepe cu perceperea si redarea motrica a notiunii de TIMP, adica

patrimea. Se insuseste numaratoarea timpilor in gruparea de 1-4

corespunzatoare notei intregi, apoi caracteristicile doimii si optimii.

Modalitatile de redare motrica se realizeaza prin:

1) Percutie: realizata prin batai din palme sau utilizarea unor obiecte de

percutie.

2) Actiunile simple realizate la nivelul trenului inferior si/sau superior.

3) Actiunile combinate de la punctul 1 si 2.

B. Ritmul muzical (R.Mz.)

În muzică, ritmul reprezintă succesiunea repetată şi periodică a unor

durate.

Din punct de vedere estetic, ritmul este cel care dă vigoare şi energie

piesei muzicale.

În G.R. redarea ritmului muzical presupune:

- perceperea si redarea prin diferite modalitati a succesiunii caderii

accentelor, in varianta binara (din 2 in 2 timpi sau ternara din 3 in 3 timpi);

- perceperea si redarea duratei valorilor de note din succesiunea

masurilor muzicale.

Metodica actionarii:

Predarea incepe cu perceperea si redarea succesiunii de cadere a

accentelor, urmarindu-se diferentierea intre ritmul binar si cel ternar, precum si

insusirea numaratorii timpilor (in grupajul 1-8).

In urmatoarea faza se trece la redarea succesiunii unor valori de note.

Redarea acestora va folosi ca mijloace metodice asa numite “teme ritmice”

1

adica desene grafice cuprinzand succesiuni de valori de note incadrate in

diferite masuri muzicale.

Ca modalitati de actionare se folosesc tipurile de exercitii mentionate la

durata sunetelor.

C. Tempo-ul (Tp.)

Noţiunea de tempo se referă la viteza de succesiune a sunetului muzical în

cadrul piesei muzicale.

În relaţie cu mişcarea, tempoul dirijează viteza de execuţie a diferitelor

acte motrice.

Între ritm şi tempo există o strânsă relaţie.

Clasificarea tempo-urilor:

Tp.lente : - largo(larga)

- adaggio (f. lent)

- gravo (grava)

- lento (lent)

Tp.mijlocii: - andante (fara graba)

- larghetto

- moderato (moderat)

Tp.rapide: - allegretto (repejor)

- allegro (rapid)

- vivace (animata)

- presto (f.repede)

Tp.cu actiune gradata:- accelerando

- relantando

Metodica actionarii:

Componenta de tempou este foarte importanta in executia actelor

motrice, datorita implicatiilor ei asupra unor forme de manifestare a vitezei:

- de executie;

- de repetitie;

1

- de accelerare.

Rolul tempo-ului este esential in procesul de invatare, cat si in cel

de perfectionare a miscarilor.

In invatare se vor folosi tempouri lente si mijlocii. De exemplu, se

utilizeaza jocuri muzicale care pot fi plasate in mai multe momente ale lectiei si

anume:

- in veriga pregatirii organismului pentru efort;

-in veriga pentru dezvoltarea capacitatilor motrice: viteza si

coordonarea;

-in veriga destinata pregatirii tehnice.

D. Măsura muzicală (M.Mz.)

Măsura muzicală reprezintă totalitatea valorilor de note grupate pe

portativul muzical între 2 bare paralele şi verticale.

Dimensiunea acesteia este dată de fracţia de la începutul fiecărei piese

muzicale : 2/4, 4/4, 3/4, 6/8, etc.

În cadrul fracţiei, numărătorul (2, 4, 3, 6) indică numărul timpilor, iar

numitorul reprezintă durata sau valoarea fiecărui timp.

De exemplu, măsura 2/4 (măsură simplă) este compusă din 2 timpi cu

valoare de pătrime, fiecare timp. Piesele muzicale scrise în măsura muzicală 2/4

sunt: polca, galopul şi unele dansuri româneşti.

Măsura 4/4 este o măsură compusă (2/4 +2/4).

Piesele muzicale scrise în măsura 4/4 sunt marşurile.

Măsura muzicală 3/4 este compusă din 3 timpi cu valoare muzicală de

pătrime, având primul timp accentuat (la vals) sau al 3-lea timp accentuat (la

mazurcă), iar ceilalţi timpi sunt neaccentuaţi.

Pentru practicienii care nu sunt şi muzicieni recunoaşterea măsurii este

uşurată de perceperea tipului de ritm: binar sau ternar. Măsura 2/4 si 4/4 sunt

măsuri binare, iar cele 3/4 si 6/8 sunt ternare.

1

Metodica acţionării (predării):

Este recomandabil ca învăţarea să înceapă cu măsura 2/4 care este

specifică mersului normal.

II. DINAMICA MUZICALĂ

A. Forma şi frazarea muzicală

Compoziţiile muzicale sunt alcătuite dintr-un ansamblu de idei.

Fraza muzicala este expresia unitatii muzicale de dezvoltare si incheiere

a unei idei muzicale.

Fraza muzicala (Fr.Mz.) - reprezintă o succesiune de M.Mz. organizate pe

o durată bine determinată.

In interiorul frazei muzicale S.Mz. au o derulare care exprima un anumit

mesaj auditiv asemanator unei fraze din vorbire.

O frază muzicală este compusă din mai multe măsuri. Frazele muzicale

recomandabile pentru acompaniamentul mişcărilor sunt cele alcătuite din 8

măsuri muzicale şi multiplul lui 8, adică 16 si 32 de măsuri.

În interiorul fiecărei fraze muzicale, numărul de M.Mz. diferă în raport cu

structura compoziţiei muzicale. Există Fr.Mz. cu număr par (4, 6, 8) sau impar

(5, 7, 9, etc.) de M.Mz. aşa cum există piese muzicale cu Fr.Mz. egale sau

inegale ca durată şi succesiune.

În succesiunea lor, mai multe Fr.Mz. alcătuiesc părţi (perioade) muzicale

(în teoria muzicii), iar în domeniul nostru se numesc FRAZE DE MIŞCARE

(succesiuni de mişcări).

Miscarea debuteaza cu începutul Fr.Mz., are pe parcurs o evoluţie logică,

cursivă şi se încheie o dată cu finalul Fr.Mz. într-o anumită poziţie. Această

poziţie finală, va deveni poziţia iniţială a următoarei fraze de mişcare, ceea ce

înseamnă că se realizează coordonarea mişcărilor cu particularităţile Fr.Mz. şi se

obţine armonia şi coeziunea compoziţiei.

1

Metodica acţionării:

Succesiunea metodică a predării presupune:

1) Perceperea şi redarea numărului de timpi şi de M.Mz. din componenţa

Fr.Mz.

Se recomandă ca la începători să se folosească Fr.Mz. egale cuprinzând un

număr par de M.Mz., respectiv grupe de câte 8.

2) Perceperea şi redarea prin mişcări simple a fazelor componente din

construcţia Fr.Mz.

3) Perceperea şi redarea unor succesiuni de Fr.Mz. prin derularea unor

fraze de mişcare corespunzătoare.

Mijloace: - jocuri muzicale

- înlănţuiri de mişcări, combinaţii de dans

B. Melodia constituie baza expresiei muzicale şi este rezultatul

modificării sunetelor ca înălţime, de la cele mai înalte, la cele mai joase.

Melodia este unul din cele 3 elemente esenţiale ale muzicii (ritmul, melodia şi

armonia).

În raport cu sunetele înalte se vor executa mişcări în poziţii înalte, iar

pentru sunetele în registru grav, mişcări şi poziţii joase.

Aceste modificari ale inaltimii sunetelor se desfasoara uneori in mod

treptat, ascendent si descendent. In acest caz, miscarea va creste sau va

descreste treptat, ca inaltime, fie prin folosirea trecerii din pozitii intermediare

in pozitii inalte si respectiv joase, fie printr-o insurubare progresiva pana la

inaltimile dictate de melodie.

- Caracterul muzical (C.Mz.) – (,,Coloratura emoţională”)

Reprezintă ansamblul ideilor şi sentimentelor transmise prin intermediul

mijloacelor de expresie a muzicii.

1

Caracterul muzical are un rol important în interpretarea structurilor

motrice.

El poate fi: - vioi, săltareţ, jucăuş, vesel

- trist, grav

- eroic, solemn, liric, romantic, etc.

Metodica acţionării

Redarea C.Mz. se realizează prin înlănţuiri de mişcări şi/sau combinaţii de

dans.

Concordanţa C.Mz. cu structura de miscare impune:

- selectionarea anumitor miscari (care sunt cele mai potrivite);

- executia acestor miscari intr-o maniera interpretativa adecvata situatiei.

In finalul acestui curs (capitol), se poate concluziona ca A.Mz. reprezinta

o parte componenta a conceptului de gimnastica ritmica, iar orice indepartare

de la concordanta miscare-muzica (sau interpretarea gresita a acestei relatii)

atrage dupa sine indepartarea de la insasi specificul de manifestare al

gimnasticii ritmice.

3. Orientări metodice privind compoziţia exerciţiilor complexe (de concurs)

Exerciţiile în gimnastica ritmică sunt de două feluri:

- exerciţii pentru concurs

- exerciţii de lucru (de antrenament)

Exerciţiile de concurs se caracterizează prin coregrafia lor.

Coregrafia reprezinta arta de a organiza mişcările în cadrul unei

compoziţii, care poate fi:

- exerciţiul pentru concurs

- spectacol de balet

- dans, etc.

Alcătuirea unei compoziţii coregrafice este o muncă dificilă şi laborioasă

ce presupune:

1

- cunoştinţe de specialitate

- imaginaţie

- capacitate de creaţie

Reguli generale ale unei compoziţii:

- indivizibilitatea compoziţiei: construcţia mişcărilor trebuie să prezinte

unitate din punct de vedere coregrafic, să se ghideze şi să dezvolte o idee

compoziţională exprimată prin utilizarea tuturor mişcărilor posibile;

- coordonarea şi înlănţuirea logică şi cursivă a elementelor;

- originalitatea construcţie coregrafice;

- transmiterea unei stări emoţionale;

- corespondenţa conţinutului cu cerinţele regulamentului;

- corespondenţa între mesajul emoţional al muzicii, conţinutul motric ,

nivelul de pregătire al gimnastei şi personalitatea ei;

- încadrarea mişcărilor în legea contrastelor.

Consolidarea şi/sau perfecţionarea deprinderilor tehnice din gimnastica

ritmică se realizează prin asocierea şi combinarea diferitelor mişcări în cadrul

unor structuri motrice mai simple sau mai complexe.

Conţinutul acestor înlănţuiri de mişcări poate cuprinde:

- numai elemente corporale;

- numai elemente cu obiectul;

- acţiuni combinate la nivel corporal şi cu obiectul.

În practica educaţiei fizice se recomandă trei tipuri de înlănţuiri:

1) Legările - sunt înlănţuiri simple ce conţin un grad redus de mişcări

selecţionate din aceeaşi grupă de elemente sau din grupe diferite.

Durata lor este de 8 sau 16 M.Mz., ceea ce reprezintă una sau două

Fr.Mz. Raportarea acestor durate la numărul de timpi motrici depinde

de M.Mz.

1

Exemplu de legare în M.Mz. 2/4 (8 măs = 16 timpi) cu mişcări la nivel

corporal: P.i.: stând pe piciorul drept, stângul înapoi sprijin pe vârf braţele

lateral-sus, în partea dreaptă.

M.Mz.1.

T.1-2: demi-plie şi îndoirea piciorului stâng la passe înainte, urmat de

ridicare în echilibru passe, simultan cu balans frontal de braţe pe jos-sus;

M.Mz.2.

T.3-4: pas înainte cu stângul în stând şi preparaţie pentru val, simultan cu

balans sagital de braţe prin înapoi-înainte-sus.

M.Mz.3

T.5-6 : val de corp înainte cu circumducţia braţelor pe jos-înapoi-sus.

M.Mz.4.

T.7-8: pas cu piciorul drept lateral în stând depărtat simultan cu balans

frontal de trunchi spre stânga şi întoarcere 90 grade dreapta, în stând cu braţele

coroană sus.

M.Mz.5.

T.1-2 : elan cu un pas de galop înainte cu dreptul şi pas cu dreptul, săritură

passe; braţele pe elan coboară prin arcuire lateral şi execută un balans circular în

plan frontal cu încrucişare de jos-sus;

M.Mz.6.

T.3-4: pas înainte cu stângul în preparaţie de piruetă (fandare);

M.Mz.7.

T.5-6: piruetă passe pe stângul cu braţele coroană înainte;

M.Mz.8.

T. 7-8: doi paşi înainte, dreptul-stângul în stând pe stângul, dreptul

sprijinit înapoi pe vârf, braţele lateral sus la stânga.

Legarea se efectuează identic pe partea opusă.

1

2) Combinaţiile - sunt înlănţuiri de legări cuprinzând mişcări variate din

grupe diferite de elemente. Durata lor este mai mare şi prezintă o succesiune de

Fr.Mz. încadrate în 32 sau 64 M.Mz.

Combinaţiile pot fi alcătuite din mişcări corporale sau din mişcări

combinate la nivel corporal şi cu obiectul. Ele pot avea caracter de dans sau

tehnic.

3) Exerciţiile pentru (şi de) concurs

Sunt înlănţuiri foarte complexe de mişcări unite într-o compoziţie

coregrafică, care îmbină în mod armonios şi artistic repertoriul motric însuşit, cu

particularităţile de formă si conţinut ale A.M.

Exerciţiul are o structură complexă, prezintă mai multe părţi compuse din

mai multe fraze de mişcare, care corespund Fr.Mz.

În practica educaţiei fizice, durata unui exerciţiu variază după necesităţi.

A.M. poate fi o piesă unitară sau un aranjament. Concordanţa între

duratele înlănţuirilor de mişcări şi cele ale muzicii, se pot organiza după

următoarea paralelă:

- piesa muzicală---------------------- exerciţiu integral pentru concurs

- părţi muzicale----------------------- părţi de exerciţiu pentru concurs

- fraze muzicale ---------------------- fraze de mişcare

- măsuri muzicale --------------------legări de mişcări simple sau elemente

tehnice

- valori de note-------------------------mişcări simple, gesturi, etc.

După conţinutul lor, exerciţiile pot fi:

- libere = fără obiect (doar cu mişcări corporale);

- cu obiectul = structura motrică implică concordanţa între mişcarea

corporală şi acţionarea obiectului cu muzica.

După modalităţile de execuţie, exerciţiile pot fi:

- individuale;

- de grup = ansamblu.

2

Indicaţii metodice:

Compoziţia unui exerciţiu de gimnastică ritmică necesită o pregătire

temeinică şi o pregătire prealabilă a profesorului. Până în momentul creaţiei

efective (asocierea înlănţuirilor de mişcări), se parcurg mai multe etape,

necesare atât organizării materialului didactic, cât şi a învăţării.

1 Alegerea piesei muzicale - etapă foarte importantă, deoarece muzica

este suportul artistic ce stă la baza compoziţiei.

Condiţii care trebuie respectate:

a) muzica sa corespunda capacitatilor perceptive ale elevilor sub raport

tehnic si emotional;

b) sa se tina seama de particularitatile de varsta, educatie sportiva si

pregatire motrica a elevilor;

c) muzica sa fie adecvata scopului: exercitiu de concurs, ansamblu pentru

serbare scolara, etc.

A.M. se alege fie numai de către profesor, fie în colaborare cu elevii. Este

important ca el să fie înţeles de către elevi. Profesorul nu trebuie să-şi impună

propriile preferinţe muzicale, ci să ţină seama de părerile elevilor. Totuşi, se

impune din punct de vedere didactic o orientare a preferinţelor elevilor spre

acele piese muzicale care corespund cel mai bine scopului.

2. Alcătuirea structurii exerciţiului - se realizează prin organizarea

particularităţilor de conţinut ale piesei muzicale prin delimitarea:

- numărului de Fr.Mz. şi gruparea lor pe motive melodice;

- numărul total de timpi, repartizaţi pe grupe de câte 8 timpi muzicali;

- caracteristicile de ritm şi tempo;

- particularităţile de intensitate şi înălţime ale sunetelor, etc.

3. Stabilirea repertoriului motric care va intra în conţinutul exerciţiului. Se

ţine seama de cerinţele categoriei de clasificare sportivă.

4. Stabilirea principalelor forme de deplasare şi formaţii (în cazul

exerciţiilor de ansamblu).

2

5. Crearea efectivă a compoziţiei coregrafice înseamnă organizarea şi

asocierea mişcărilor în raport cu muzica.

Profesorul poate realiza compoziţia separat şi apoi o predă eşalonat

elevilor sau poate să desfăşoare procesul de creaţie împreună cu elevii, care vor

participa activ şi conştient la activitate.

După finalizarea unei părţi din compoziţie sau a exerciţiului în totalitate,

se trece la repetarea lui.

Mai întâi se urmăreşte memorarea corectă a derulării mişcărilor şi a

tuturor particularităţilor acestora (ritm, tempo, amplitudine, accente, orientări ale

corpului, ale obiectului, etc.). Repetarea se face pe părţi mici de exerciţiu, care

ulterior se unesc.

După învăţarea generală a întregului exerciţiu, se trece la consolidarea şi

perfecţionarea lui, urmărindu-se finisarea execuţiei tehnice şi a expresivităţii

motrice.

2