Fericitul Augustin

Despre sFântA Feciorie Despre binele văDuviei

cArte tipărită cu binecuvântAreApreAFericitului părinte

D A n i e lpAtriArHul bisericii ortoDoXe roMâne

traducere din limba latină, introducere și note de Anca Meiroșu

eDiturA institutului biblicȘi De Misiune ortoDoXă

bucureȘti - 2019

2019 – Anul omAgiAl Al sAtului românesc

Cuvânt înainte

constituind o operă de o vastă respirație, numeroasele scrieri ale Fericitului Augustin reprezintă mărturia devoţiu-nii sale religioase, dar și a dorinţei de a împărtăși semenilor o serie de valori pe care le consideră fundamentale în viaţa unui creștin. Dintre lucrările autorului, poate că cele care, de-a lungul timpul, s-au bucurat de cea mai mare atenţie și de o analiză aprofundată sunt Despre cetatea lui Dumnezeu, Confesiuni și Solilocvii. Dar geniul creator al autorului se descoperă și în alte scrieri, de întinderi mai mici, a căror tematică ţintește probleme de ordin moral și social, valabile până astăzi. Despre sfânta feciorie şi Despre binele văduviei reprezintă două astfel de exemple. elogiind două tipuri de conduită creștină îmbrăţişate de un număr restrâns de credincioși, ele își caută permanent un punct de sprijin în sfintele scripturi. Adaptarea textului biblic la cerinţele dis-cursului teologic se realizează cel mai adesea prin propune-rea și reluarea acelorași pasaje în scopul clarificării semni-ficaţiei lor. În spatele acestei strategii stă grija ca o anumită idee să nu fie înţeleasă greșit sau răstălmăcită, cum se întâm-plă în cazul ereticilor.

6 cuvânt ÎnAinte

Despre sfânta feciorie este o invitaţie la o existenţă asce-tică, aleasă de bunăvoie, dar care, odată aleasă, va trebui respectată până la sfârșitul vieţii. Asumarea unei aseme-nea responsabilităţi atrage după sine cultivarea neîncetată a virtuţilor, un proces lung și ostenitor, dar demn de cinste, aici și în ceruri. Fecioria reprezintă un dar de la Dumnezeu, așa cum este și căsătoria. chiar dacă autorul le așază ade-sea faţă în faţă, nu face niciodată acest lucru cu scopul de a minimaliza importanţa pe care fiecare o are, în felul ei, în viaţa omului. cu atât mai mult cu cât harul divin lucrează în om atât în vederea respectării jurământului de celibat, în cazul fecioriei, cât și a jurământului conjugal, în cazul căsătoriei.

Despre binele văduviei abordează problema căsăto-riei care se încheie în mod tragic cu moartea bărbatu-lui. legitimitatea încheierii unei noi căsătorii este tratată cu obiectivitate, lăsând suficient spaţiu pledoariei pentru acceptarea jurământului de castitate. Fericitul Augustin cre-ionează profilul moral al văduvelor prin modelele biblice pe care le vehiculează. plasarea accentului asupra trăsăturilor de caracter care trebuie modelate și a normelor de condu-ită aplicabile în comunitate constituie centrul de greutate al lucrării. nu în ultimul rând, critica la adresa pelagienilor, care neagă puterea harului lui Dumnezeu în binefacerile pe care le dăruiește omului, oferă prilejul unei discuţii pe mar-ginea liberului arbitru.

prin subiectele la care fac referire, Despre sfânta fecio-rie şi Despre binele văduviei se intersectează cu alte opere

7cuvânt ÎnAinte

ale autorului, Despre folosul căsătoriei sau Despre căsăto-rie şi pofta păcătoasă. toate condamnă traiul desfrânat și practicarea adulterului, promovând o existenţă în acord cu învăţătura divină. Dintre toate virtuţile pe care o astfel de existenţă le pretinde, cea mai lăudabilă este de departe smerenia, adică recunoașterea limitelor, a fragilităţii și vre-melniciei omului.

Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă

Introducere

1. Fericitul Augustin. Repere biografice

Aurelius Augustinus, fiul lui patricius, decurion, și al Monicăi, creștină practicantă, s-a născut pe 13 noiembrie 354, într-o duminică, la Thagaste, în numidia (nordul Africii). părinţii săi l-au îndreptat spre învăţătură încă din fragedă copilărie. până în 365, Fericitul Augustin urmează cursurile unei școli locale. Mai apoi studiază retorica la Madaura și cartagina. În 369 se întoarce acasă. un concetăţean mărini-mos pe nume romanianus, care avea să devină unul dintre prietenii săi de încredere, îi întrezărește potenţialul și îi oferă o sumă de bani pentru a-și putea continua studiile. În același scop, Fericitul Augustin mai primește și o parte din agoni-seala de-o viaţă a tatălui. În 370, susţinut financiar, Fericitul Augustin ajunge la cartagina, unde își va desăvârși pregătirea. Aici o întâlnește pe cea care îi va rămâne alături cincisprezece ani și de la care va avea și un fiu, Adeodatus. se pare că în aceeași perioadă își pierde tatăl, pe patricius.

Devenit profesor de retorică, Fericitul Augustin se va de- dica lecturii și interpretării operelor păgâne. De unii dintre autorii canonici va rămâne atașat până la sfârșitul vieţii, ca,

introducere10

de exemplu, de cicero, din convingerea că opera lui este un nesecat izvor de înţelepciune. Mai cu seamă lectura dialogu-lui ciceronian Hortensius îi va deschide apetenţa pentru medi-taţia filosofică. Anul 373 marchează adeziunea la maniheism, în calitate de auditor. nouă ani mai târziu, după completa-rea studiilor, va reveni la Thagaste cu gândul de a deschide o școală de retorică, intenţie ca se va materializa în 376. tot la Thagaste își redactează prima lucrare de estetică, De pulchro et apto, care nu ni s-a păstrat.

În 383 îl întâlnește pe oratorul maniheu Faustus, dar se simte decepţionat de slaba lui forţă argumentativă. În același an, cu ajutorul unor cunoștinţe, Fericitul Augustin își încearcă norocul de a preda la roma, însă pentru scurtă vreme. Anul 384 îl găsește la Mediolanum, profesând într-o școală de retorică. este perioada lecturilor masive de factură neoplato-nică. Îl întâlnește pe sfântul Ambrozie, ascultă predicile lui și, în 386, decide să se convertească la creștinism. Mama sa îl vizitează la Mediolanum și rămâne acolo pentru o bucată de timp. Fericitul Augustin se desparte de tânăra cu care trăise fără a fi căsătorit, păstrând în grija sa pe Adeodatus, copilul născut din această legătură neoficializată. În 387, atât el cât și Adeodatus sunt botezaţi de către sfântul Ambrozie.

la scurtă vreme, își dă demisia de la catedră și se mută împreună cu mama sa și cu Adeodatus în casa unui amic pe nume verecundus, la cassiciacum. Aici se dedică totalmente scrisului. Acum prind contur: Contra academicos, Soliloquia, De vita beata. tot în 387 survine moartea mamei sale, iar doi ani mai încolo, cea a lui Adeodatus. copleșit de durere, Fericitul Augustin se retrage la Thagaste. seria dialogurilor

introducere 11

filosofice se îmbogăţește acum cu: De immortalitate animae, De quantitate animae, De libero arbitrio. În 391 devine sluji-tor al Domnului, punând bazele unei comunităţi monastice la Hippona. În 395 este numit oficial episcop de Hippona, după dispariţia lui valerius. În încercarea de a ţine piept donatiș-tilor, pelagienilor și arianilor, compune celebrele Confessiones (397-401) și De civitate Dei (412-426). pe 28 august 430 se stinge la Hippona.

2. Opera

Fericitul Augustin este unul dintre cei patru Doctori ai bisericii Apusene, alături de sfântul grigorie cel Mare, Fericitul ieronim și sfântul Ambrozie. el a alcătuit o operă imensă și a întreţinut o corespondenţă impresionantă. un simplu inventar ne conduce la peste o sută de titluri de cărţi, la care se adaugă peste două sute de scrisori și aproape patru sute de predici. În ansamblu, creaţia sa se revendică de la linia filosofiei antice, peste care se suprapune tradiţia iudeo-creș-tină. comentariile pe marginea textului biblic realizate de Fericitul Augustin respiră aerul maieuticii și contribuie atât la difuzarea sfintelor învăţături, cât și la înţelegerea lor adecvată. În plus, prin punerea retoricii în slujba teologiei, aceste texte demonstrează necesitatea existenţei unui dialog permanent între cuvânt și simţire. De altfel, între perioada în care autorul nostru își completează studiile, nutrind o carieră de profesor, și perioada afirmării sale ca scriitor prolific nu este decât un pas, un pas decisiv marcat de convertirea sa. este evident că

introducere12

încrederea într-o misiune personală prinde vigoare pe măsura îmbogățirii experienţei sale de viaţă, studiul retoricii nerepre-zentând decât preambulul necesar unei activităţi înălţătoare care avea să-i aducă recunoașterea peste veacuri.

o secţiune consistentă a acestor lucrări este reprezentată de predicile morale care abordează tema ascezei creștine, sub dife-ritele ei manifestări. ele înseamnă mai mult decât prezentarea și apărarea unor teorii. Fericitul Augustin îndulcește ariditatea unui discurs sentenţios prin blândeţea pe care o arată faţă de condiţia firavă, dar zbuciumată, a firii umane. ideea că existenţa este încercată în orice clipă de ispită este secondată de nădejdea că omul o poate birui prin autodisciplină și ajutor divin. nu este obligatoriu ca omul să urmeze un anumit drum de cinste (el poate lua forma celibatului, a căsătoriei sau a văduviei în curăţie), dar, de îndată ce l-a ales și l-a făgăduit Domnului, nu se mai poate face cale întoarsă. Această imagine exaltă virtuţile omului, dar îl și responsabilizează enorm, indicându-i prăpas-tia în care se rostogolește dacă abdică de la ele. totuși pericolul acestei rostogoliri poate fi îndepărtat prin menţinerea flăcării aprinse a credinţei. De aceea, teama nu își are aici locul, ci ati-tudinea prevăzătoare provenită din respectarea cuvântului dat.

simplitatea caracterizează vocabularul operelor morale, care, indiferent că îmbracă forma unui tratat sau a unei scrisori, trebuie să atingă coarda sensibilă a cititorului. Din loc în loc totuși transpar suav prin ţesătura lor figurile de stil, în fruntea seriei situându-se metafora, comparaţia, antiteza sau aliteraţia. Autorul ne învaţă astfel că în tratarea unei teme spirituale și, prin extensie, în orice altă situaţie de comunicare, trebuie să avem grijă nu doar ce spunem, ci mai ales cum spunem. punctul

introducere 13

forte al retoricii augustiniene constă în întoarcerea subiectului pe toate părţile, printr-o distanţare egală de centrul potenţialei sale semnificaţii tari, manifeste. Această metodă este menită să-i confere vorbitorului perspectiva unei analize nepărtini-toare. se întâmplă arareori ca, după ce prezintă toate motivele în favoarea punctului său de vedere, Fericitul Augustin să lase deschisă portiţa unei eventuale replici venite din partea criti-cilor săi, dar cu condiţia ca aceasta să fie întotdeauna înteme-iată pe cuvântul sfânt. este însă de-a dreptul imposibil ca, în postura de lector perspicace al bibliei, autorul nostru să nu fi absorbit întreaga substanţă a mesajului pe marginea unui anu-mit subiect și să rămână astfel îndatorat auditoriului său.

subiectele abordate de predicile morale augustiniene semnalează faptul că, la sfârșitul secolului al iv-lea, în soci-etatea romană se simte nevoia unei primeniri spirituale. concubinajul și desfrânarea trădează boli grele ale caracteru-lui, precum lăcomia, mândria, oportunismul. În acest moment istoric, în care coordonatele geografice se diluează, iar instabi-litatea politică se accentuează, cetăţeanul roman trebuie să-și dezvolte abilităţi noi de adaptare. Dar pentru aceasta trebuie să se desprindă de lanţurile acestei lumi, să renunţe la sine și să înveţe să trăiască așa cum Îi place lui Dumnezeu.

3. Mesajul Fericitului Augustin în Despre sfânta feciorie

la foarte scurt timp după terminarea lucrării intitulate De bono coniugali (Despre folosul căsătoriei), în 401, Fericitul

introducere14

Augustin avea să se dedice unei alte teme de o însemnătate majoră pentru societatea secolului al v-lea. De sancta vir-ginitate (Despre sfânta feciorie) apare în același an cu prede-cesoarea sa, beneficiind de alura sobră și condensată a unui tratat moral. Învăluindu-și opera într-un limbaj accesibil, cu multiple preluări din sfintele scripturi, Fericitul Augustin își propune să echilibreze balanţa în dilema care scindase oame-nii bisericii: în ce fel trebuie privit raportul dintre căsătorie și feciorie, care dintre ele este mai merituoasă, cum anume influenţează ele drumul omului pe pământ sau prin ce se deosebește răsplata uneia de a celeilalte în lumea de dincolo? pe de o parte, Fericitul Augustin găsea periculos radicalis-mul lui iovinianus, care, în 390, desfiinţa supremaţia fecioriei asupra căsătoriei, nivelând astfel diferenţele dintre ele. pe de altă parte, el nu împărtășea nici poziţia Fericitului ieronim, care, elogiind celibatul, umbrea însemnătatea căsătoriei. ca atare, adoptarea lucidă a unei poziţii de mijloc, împăciuitoare în descrierea ambelor idealuri de viaţă creștinească, ambele lucrări de bine, ambele demne de laudă, ambele posibile prin harul lui Dumnezeu, constituie primul pas pe care Fericitul Augustin îl face în tratarea subiectului. Meandrele discursu-lui său încep să se contureze în momentul departajării între „bine” și „mai bine”, „demn de laudă” și „mai demn de laudă”, departajare care se încheie previzibil în favoarea fecioriei. Această permanentă pendulare între cele două planuri con-feră supleţe moralei creștine, modelând aspiraţiile credincio-sului. totodată, instaurarea unui sistem ordonat al virtuţilor corespunde exigenţei de antrenare permanentă a smereniei, noţiune-cheie în cadrul ideologiei augustiniene.

introducere 15

Despre sfânta feciorie este împărţită în două secţiuni, din-tre care prima plasează accentul pe împodobirea cu virtuţi a sufletului fecioresc (1.1.-30.30.), iar cea de-a doua se axează pe grija de a nu aluneca în păcatul mândriei și pe căutarea neîntreruptă a cuvântului lui Dumnezeu (31.31.-52.53.). un șir nesfârșit de pasaje biblice, aceleași care reprezentaseră suportul alegaţiilor lui iovinianus, însoţesc pas cu pas comen-tariile autorului. ca un bun pedagog, Fericitul Augustin oferă acestora o interpretare adecvată, pornind de la nivelul unei lecturi de bază și continuând cu subînţelesurile lor. Acest pro-ces de neîntreruptă căutare conduce la definirea convingerilor proprii în lumina credinţei, știut fiind faptul că însuși Fericitul Augustin s-a confruntat pe parcursul vieţii cu dorinţa simul-tană de a se căsători și de a rămâne în celibat.

simbolul fecioarei prin excelenţă rămâne sfânta Fecioară Maria, a cărei conduită omenească în trup și în duh concen-trează esenţa idealului spre care tind și trebuie să tindă o parte din femeile tinere. răsplata acestora nu ţine doar de lumea aceasta, ci mai ales de viaţa viitoare, care, graţie strădaniei pe care o depun aici, se va suprapune fericirii veșnice (27.27).

Așa cum autorul va lăsa de înţeles și în Despre binele vădu-viei, foarte importante în cultivarea unui anumit stil de viaţă merituos sunt: lupta (pugna) permanentă cu ispita, perseve-renţa (perseverantia) în rugăciune și în buna purtare, conști-entizarea darului (donum) primit de la Dumnezeu, păstrarea (conservatio) și sporirea (amplificatio) lui prin efort continuu. Închide acest cerc pilda care se dă mai departe semenilor, adică încurajarea lor în îmbrăţișarea unui etalon de viaţă creștină, practicabil prin renunţarea la toate cele lumești. În

introducere16

acest caz, voinţa celuilalt (libertas voluntatis) este importantă, dar ea dă roade numai susţinută de harul divin (gratia Dei). Fericitul Augustin atenţionează că, deși fecioria este „mai bună” decât căsătoria, ea este totuși surclasată de disponi-bilitatea omului pentru martiriu (martyrium). lucrurile se complică aici pentru că se întâmplă adesea ca fecioarele să nu meargă până la capăt în devoţiunea lor pentru Domnul, în vreme ce unele persoane căsătorite sunt pregătite să o facă (46.46.-47.47.).

4. Mesajul Fericitului Augustin în Despre binele văDuviei

De bono viduitatis (Despre binele văduviei) a fost com-pusă în 414 și ia forma unei scrisori adresate unei nobile pe nume Anicia iuliana. exponentă a celebrei dinastii Anicia, după dispariţia soţului ei, Hermogenianus olybrius, aceasta a făcut jurământ de castitate în văduvie, consacrându-și viaţa lui Dumnezeu. În 410, la jefuirea romei, Anicia iuliana a plecat împreună cu fiica ei, Demetrias, și cu soacra, Anicia Faltonia proba, creștină practicantă, spre cartagina. Aici l-au întâlnit pe Fericitul Augustin. influenţată de predicile ţinute de acesta, în 413, când avea doar cincisprezece ani, Demetrias a depus jurământ de feciorie. În scrisorile pe care Fericitul Augustin i le trimite Aniciei iuliana, el îi oferă sfaturi de cre-dinţă în parcurgerea drumului ales. În ele vor răzbate însă și îndrumări privitoare la misiunea lui Demetrias. tânăra fecioară se va bucura atât de prietenia Fericitului Augustin,

introducere 17

cât și a altor oameni ai bisericii precum Fericitul ieronim, cu care va dezvolta o corespondenţă bogată, sau pelagius, care a compus Epistula ad Demetriadem.

prima parte a lucrării Despre binele văduviei este dedi-cată meritelor văduvelor consacrate, deși în paralel se face constant referire la meritele sfintelor fecioare sau la meritele persoanelor căsătorite, care trăiesc în curăţie (1.1.-16.20.). A doua parte a lucrării are caracter exortativ, îmbiind la desco-perirea darurilor primite de la Dumnezeu, daruri care diri-jează voinţa omului înspre facerea voinţei lui Dumnezeu (16.20-23.29). Atât în prima, cât și în a doua parte a lucrării apar menţiuni privitoare la virtuţile dobândite prin interme-diul ascezei, indiferent că aceasta îmbracă forma văduviei sau a fecioriei. răbdarea (patientia), smerenia (humilitas), bunul nume (fama) în sensul exemplului curat oferit celorlalţi încu-nunează profilul unui slujitor al Domnului, care își sprijină semenii: „pentru că ne îngrijim de cele bune nu numai îna-intea Domnului, ci și înaintea oamenilor”1. iubirea pentru aproapele revine cu obstinație, semnalând o îndatorire creș-tinească de fond ce trece dincolo de hotarele oricărui tip de existenţă, ascetică sau nu. Îndemnul la rugăciune și la perse-verenţă în depășirea dificultăţilor care se ivesc în urma depu-nerii jurământului de castitate în văduvie colorează în tr-o notă optimistă perspectiva mântuirii mult sperate.

1 2 Corinteni 8, 21.

Notă asupra ediţiei

prezentul volum cuprinde tălmăcirile a două dintre ope-rele morale ale Fericitului Augustin: De sancta virginitate (Despre sfânta feciorie), compusă în anul 401, și De bono vidu-itatis (Despre binele văduviei), compusă în 414. ele vin în completarea seriei deschise cu traducerea în limba română, din același autor, a lucrărilor De bono coniugali și De nuptiis et concupiscentia (Fericitul Augustin, Despre folosul căsătoriei. Despre căsătorie şi pofta păcătoasă, traducere din latină de Anca Meiroșu, editura institutului biblic și de Misiune ortodoxă, bucurești, 2015). prin repropunerea unor texte apărute cu șai-sprezece secole în urmă, avem în vedere decretarea unei con-tinuităţi în simţire care învinge barierele timpului. În cadrul lor descoperim aura vie a valorilor universale pe baza cărora se clădește relaţia cu Dumnezeu. Adresându-se nu doar spe-cialiștilor, ci publicului larg, ele prilejuiesc atât familiarizarea cu sfintele scripturi, cât și o interpelare a propriului eu, dând dreaptă măsură gândurilor și faptelor omenești.

textul latinesc folosit ca suport al traducerii noastre a fost preluat din Patrologia latină (De sancta virginitate, PL 40, 395-428; De bono viduitatis, PL 40, 429-450). În scopul unei lecturi curgătoare, am marcat prin subtitluri diversele nuclee

19notă AsuprA eDiției

ideatice ale textului. Am recurs la paranteze drepte „[]” în sensul recompunerii unităţii semantice a frazelor abrupte sau a fracturilor discursive. Am notat prin „[..., subl.n.]” inserţiile explicative din corpul lucrării.

Prolog. Raportul dintre căsătorie şi feciorie.

1.1.* De curând am dat la lumină lucrarea Despre folo-sul căsătoriei. chiar în ea le-am îndemnat (și încă o facem) pe fecioarele lui Hristos să nu-i nesocotească pe părinţii și pe maicile poporului lui Dumnezeu, din cauza desăvârșirii darului lor mai mare primit de la Domnul. pe acești oameni îi va pune în valoare Apostolul, întocmai ca pe măslinul cel bun1, pentru a nu da voie măslinului sălbatic altoit pe el să se trufească. ei, chiar prin răspândirea de fii, Îi slujeau lui Hristos care urma să vină. să nu se creadă că ei sunt mai puţin merituoși fiindcă, prin drept divin, înfrânarea este așe-zată înaintea căsătoriei și cuvioasa feciorie înaintea nunţii. prin ei, firește, se pregăteau a se naște evenimentele viitoare, care deslușim acum că s-au izbândit minunat. chiar viaţa lor conjugală a fost profetică, unde nu după obiceiul dorinţelor și bucuriilor omenești, ci potrivit unui plan foarte tainic al Domnului, unii dintre ei au fost răsplătiţi cu rodnicie; în

* numerotarea subcapitolelor respectă ediția sant’Agostino, Opera omnia, vol. vii/1: Matrimonio e verginità, La dignità del matrimonio, La santa verginità, La dignità dello stato vedovile, I connubi adulterini, La con-tinenza, Le nozze e la concupiscenza, introd., traduz. e note: M. palmieri, v. tarulli, n. cipriani, città nuova editrice, roma, 1978. (n.ed.)

1 Cf. Romani 11, 17-18. Aceeași metaforă paulină este dezvoltată și în paragraful 38.39. (n.ed.)

fericitul augustin26

alţii, sterpăciunea s-a făcut demnă de rodnicie. Însă, în zilele noastre, către cei cărora li s-a zis: „Dacă nu se înfrânează, să se căsătorească”2, nu trebuie să adresăm o exhortație, ci o consolare. iar cei cărora li s-a zis: „cine poate accepta să accepte”3 trebuie încurajaţi să nu se teamă, [dar] trebuie și amenințați ca să nu se fălească. Deci fecioria trebuie să fie nu doar lăudată pentru a fi iubită, ci trebuie să fie și mustrată ca să nu se înfumureze.

Biserica, o fecioară logodită cu un singur Bărbat, Hristos. 2.2. Acest lucru ne-am asumat prin prezenta cuvântare.

să ne ajute Hristos, Fiul Fecioarei și Mirele fecioarelor, năs-cut trupește dintr-un pântec fecioresc, nuntit duhovnicește printr-o căsătorie feciorească! Din moment ce toată biserica este o fecioară logodită cu un singur bărbat, Hristos, – pre-cum zice Apostolul4 –, cât de demne de cinste sunt mădu-larele ei, care păstrează această logodire în carnea lor, spre deosebire de toţi ceilalţi, care o păstrează [doar] în credinţă! biserica o ia ca model pe Maica Mirelui ei și a stăpânului ei, deoarece biserica este și mamă, și fecioară. De ce ne-am mai îngriji de neprihănirea ei dacă nu ar fi fecioară? De ce am mai vorbi despre odraslele ei dacă nu ar fi mamă? Maria a dat naștere fizic capului acestui trup, biserica dă naștere

2 1 Corinteni 7, 9.3 Matei 19, 12.4 Cf. 2 Corinteni 11, 2.

despre sfânta feciorie 27

în mod duhovnicesc mădularelor5 capului. În niciuna dintre ele fecioria nu pune piedică rodniciei, în niciuna rodnicia nu răpește fecioria. prin urmare, toată biserica este sfântă în trup și în duh, însă nu este toată fecioară în trup, deși este în duh. cât de sfântă este ea în mădularele ei, care sunt feciorelnice și în trup și în duh!

Legătura duhovnicească întrece înrudirea de sânge. 3.3. În evanghelie stă scris că[, într-o zi,] mama și fra-

ţii lui Hristos – adică rudele lui de sânge –, după ce și-au anunţat venirea și pe când așteptau afară – pentru că nu puteau să ajungă la el din cauza mulţimii –, au primit de la el răspunsul: „«care este mama Mea sau care sunt fra-ţii Mei?» Și, întinzând mâna asupra ucenicilor săi, spune: «Aceștia sunt fraţii Mei»” și: „oricine va face voia tatălui Meu, acela Îmi este frate, și mamă, și soră”6. ce altceva ne învaţă decât să punem legătura noastră duhovnicească îna-intea înrudirii de sânge? Și, prin aceasta, să-i considerăm pe oameni fericiţi7 nu pentru faptul că sunt uniţi prin lanţul cărnii de cei sfinți și însetați de dreptate, ci pentru faptul că

5 Membra se referă aici la creștinii care Îi urmează lui Hristos.6 Matei 12, 48-50.7 sensul lui beati integrează o metaforă a fericirii ca „avuţie spirituală

a omului”. Maternitatea, paternitatea, frăţia devin simboluri ale ansam-blului de principii şi valori comune împărtăşite de indivizii între care nu există neapărat legături de sânge.

fericitul augustin28

se țin lipiți, prin ascultare și imitare, de învățătura și virtuțile acelora; așadar, Maria este mai fericită pentru primirea cre-dinţei în Hristos decât pentru zămislirea trupului său. celui care a zis: „Fericit este pântecele care te-a purtat”, el îi răs-punde: „Mai degrabă sunt fericiţi cei care aud cuvântul lui Dumnezeu și îl păzesc”8. prin urmare, fraţilor lui – adică rudelor sale de sânge –, care nu au crezut în el, la ce le-a folosit înrudirea? la fel și Mariei, la nimic nu i-ar fi folosit legătura maternă dacă nu l-ar fi născut pe Hristos într-un mod mai fericit în inimă decât în carnea ei.

Un exemplu pentru sfintele fecioare este Maria, fecioară prin liberă alegere.

4.4. De aceea, însăși fecioria Mariei a fost mai plăcută și mai bine primită [de Domnul], prin aceea că nu Hristos, după zămislirea lui, a ținut-o departe de atingerea vreunui bărbat, ci, chiar mai înainte de zămislire, el a ales să se nască dintr-o [femeie] devotată lui Dumnezeu. Acest lucru îl arată cuvintele adresate de Maria îngerului care îi vestise sarcina: „În ce fel”, afirmă, „se va întâmpla aceasta dacă eu nu cunosc bărbat?”9 sigur, nu ar fi zis așa dacă înainte nu ar fi depus jurământ de feciorie în faţa lui Dumnezeu. Dar, pentru că pe atunci fecioria nu intrase încă în obiceiurile israeliţilor, ea s-a logodit cu bărbatul potrivit, care nu-i va smulge cu sila, ci

8 Luca 11, 27-28.9 Luca 1, 34.

despre sfânta feciorie 29

mai degrabă va păzi de siluitori ceea ce ea juruise. chiar dacă ar fi zis doar: „În ce fel se va întâmpla aceasta” și nu ar mai fi adăugat: „Dacă eu nu cunosc bărbat”, este limpede că ea n-ar fi întrebat în ce fel avea să-l aducă pe lume pe Fiul făgăduit dacă căsătoria ei s-ar fi făcut în scopul împreunării trupești. ea ar fi putut să primească porunca să rămână fecioară, ca în ea, printr-o minune pe măsură, Fiul lui Dumnezeu să primească chip de rob. Dar ea – în calitate de model pentru sfintele fecioare, pentru ca nimeni să nu creadă că doar ea avea datoria să fie fecioară, ca una care singură a primit să conceapă fără împreunare un vlăstar – și-a închinat fecioria lui Dumnezeu de pe vremea când încă nu știa pe cine urma să nască, pentru ca imitarea vieţii cerești într-un trup pămân-tesc și muritor să se facă în temeiul unui jurământ, nu al unei porunci, de dragul alegerii, nu din nevoia supunerii. Astfel, Hristos, născându-se dintr-o fecioară care, înainte de a ști cui avea să-i dea naștere, hotărâse să rămână fecioară, a soco-tit mai degrabă să-i încuviinţeze fecioria cea sfântă decât să i-o poruncească. Și astfel, în această femeie în care el a primit chip de rob, a vrut să lase fecioria la libera alegere.

Fecioarele sfinte sunt mame ale lui Hristos, în duh.

5.5. Fecioarele Domnului nu au de ce să se întristeze pe motiv că, păstrându-se neprihănite, nu pot deveni mame trupește. căci doar fecioria a putut să procreeze cu cuviință pe cel care, prin nașterea sa, nu a putut avea egal. totuși acea unică procreare în cazul sfintei Fecioare este podoaba tuturor

fericitul augustin30

sfintelor fecioare. ele sunt, împreună cu Maria, mamele lui Hristos atâta vreme cât fac voia tatălui lui. pentru acest motiv, într-adevăr, chiar Maria este mama lui Hristos într-un mod mai demn de laudă și mai fericit, conform afirmaţiei lui mai sus amintite: „oricine face voia tatălui meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, și soră, și mamă”10. el prezintă duhovnicește toate aceste apropieri de rudenie în poporul pe care l-a mântuit. ca fraţi și surori are bărbaţi și femei sfinte, pentru că ei împart împreună cu el moștenirea cerească. Mama lui este biserica întreagă, deoarece, prin bunăvoinţa lui Dumnezeu, dă naștere mădularelor ei, adică credincioșilor ei. De asemenea, mamă a lui este orice suflet evlavios care face voia tatălui lui, prin iubire mănoasă, în cei pe care se chinuie să-i nască, până când el Își va imprima chipul lui în ei11. Deci Maria, făcând voia lui Dumnezeu, se numește mamă a lui Hristos în sens trupesc, dar și soră și mamă în sens duhovnicesc.

Și femeile căsătorite credincioase sunt mame ale lui Hristos, în duh.

6.6. pentru acest motiv, Maria a fost singura femeie și mamă și fecioară, atât în duh, cât și în trup. Și totuși, în duh, ea nu a fost mamă a capului nostru, adică a Însuși Mântuitorului, din care mai degrabă ea s-a născut în duh;

10 Matei 12, 50.11 Cf. Matei 9, 15.

despre sfânta feciorie 31

pentru că toţi cei care au crezut în el – printre care se numără și ea – sunt numiţi pe drept „fii ai Mirelui”12. ea este fără îndoială mama mădularelor lui, care suntem noi, pentru că, prin iubire, a lucrat împreună la nașterea în biserică a credincioșilor, care sunt mădularele capului; ea rămâne însă mama capului trupește. se cuvenea ca, prin-tr-o minune măreaţă, capul nostru să se nască din carnea unei fecioare, pentru ca prin aceasta să se arate că mădu-larele sale urmau să se nască duhovnicește din biserica fecioară. Deci doar Maria a fost și mamă și fecioară în duh și în trup, atât mamă a lui Hristos, cât și fecioară a lui Hristos. iar biserica, prin sfinţii care vor stăpâni Împă-răţia lui Dumnezeu, este, în duh, în întregime mamă a lui Hristos și în întregime fecioară a lui Hristos; în trup însă nu este în întregime, ci pentru unii este fecioară a lui Hristos, pentru alţii mamă, dar nu a lui Hristos. sunt mame duhovnicești ale lui Hristos și femeile căsătorite cre-dincioase, și fecioarele devotate lui Dumnezeu, cu condiţia să facă voia tatălui, să se sfinţească prin respectarea legilor lui și prin iubirea „din inimă curată și din cuget bun și din credinţă nefăţarnică”13. Femeile căsătorite, care dau viaţă în sens trupesc, nu Îl nasc pe Hristos, ci pe Adam. De aceea se grăbesc să verse asupra fiilor lor tainele lui Hristos14, pentru ca odraslele lor să devină mădularele lui.

12 Cf. Matei 9, 15.13 1 Timotei 1, 5.14 verbul folosit aici, imbuo, -ere („a îmbiba”, „a pătrunde”), confirmă

aluzia la botezul creștin, care deschide lungul și greul drum al mântuirii.

fericitul augustin32

Biserica este pentru prunci o a doua mamă.

7.7. Am zis acest lucru pentru ca nu cumva rodnicia con-jugală să concureze cu cinstea feciorească și să o pună înainte pe Maria și să zică: „ea a avut în trup două lucruri demne de onoare, fecioria și rodnicia, pentru că în egală măsură a dat naștere și a rămas neatinsă. Deoarece noi nu am putut avea pe de-a-ntregul această bucurie, ne-am împărţit așa încât voi să fiţi fecioare și noi mame. pe voi care duceţi lipsă de odrasle vă alină păstrarea fecioriei, în cazul nostru, avantajul de a avea odrasle să compenseze fecioria pierdută”. Acest discurs al femeilor căsătorite credincioase rostit fecioarelor sfinte ar trebui susţinut dacă ele ar da naștere în trup unor creștini, pentru ca rodnicia în carne a Mariei, exceptând fecioria ei, să fie mai presus doar decât acest fapt: că ea a dat naștere capului acestor mădulare, pe când celelalte au dat naștere mădularelor Acelui cap. Acum însă, chiar dacă cele care rivalizează printr-un asemenea discurs sunt femei care se căsătoresc și se unesc cu bărbaţii lor doar pentru a avea fii și chiar dacă singurul lor gând cu privire la ei este să-i câștige pentru Hristos – lucru pe care îl realizează de îndată ce devine posibil –, ei nu se nasc totuși creștini din carnea mamelor lor, ci devin astfel mai apoi, atunci când îi zămislește biserica; ea este mama duhovnicească a mădula-relor lui Hristos, după cum Îi este și fecioară duhovnicească. chiar și mamele care nu au dat naștere în trup unor creștini lucrează împreună la această zămislire sfântă, pentru ca ei să ajungă în starea în care ele însele au recunoscut că nu au putut să îi nască în trup. ele totuși lucrează împreună la

despre sfânta feciorie 33

această zămislire, prin [virtutea] care le face să fie ele însele fecioare și mame ale lui Hristos, adică prin „credinţa care este lucrătoare prin iubire”15.

Înfrânarea începe în suflet şi se continuă în trup. 8.8. Deci nicio rodnicie carnală nu se poate compara

cu sfânta feciorie, fie ea doar trupească. căci aceasta din urmă este demnă de cinste nu prin ea însăși, ci pentru că este închinată lui Dumnezeu, și, chiar dacă este păstrată în carne, totuși este păstrată mai ales în temeiul religiei și al devoțiunii duhului. Din acest motiv chiar fecioria tru-pească este sufletească, întrucât ea este făgăduită și păstrată prin înfrânarea ce vine din evlavie. la fel cum nimeni nu se folosește în mod rușinos de trupul său dacă mai-nainte nu a ticluit ticăloșia în suflet, la fel nimeni nu poate păs-tra curăția în trup dacă mai-nainte nu a așezat neprihănirea în suflet. Dar, mai departe, dacă castitatea conjugală, deși este păstrată în trup, totuși nu trebuie pusă pe seama trupu-lui, ci a sufletului, deoarece prin supravegherea și controlul [sufletului] este imposibilă vreo împreunare cu altcineva în afară de propriul soţ, cu cât mai mult trebuie să așezăm între bunurile spirituale acea înfrânare prin care cinstea cărnii este păstrată, consacrată și închinată prin jurământ creatorului sufletului și al trupului!

15 Galateni 5, 6.

fericitul augustin34

Fecioara sfântă nu se poate naşte decât din părinţi căsătoriţi.

9.9. Așadar, nu trebuie să se creadă că, în zilele noastre, pierderea fecioriei poate fi compensată prin rodnicia cărnii, nici măcar în cazul femeilor care nu caută prin căsătorie alt-ceva decât zămislirea de prunci, pe care să-i pună în slujba lui Hristos. negreșit, în vremurile anterioare, pentru pre-gătirea venirii în trup a lui Hristos, a fost nevoie chiar de un neam trupesc, în cadrul unei anumite seminții mari și profetice16. Acum însă, când din toate neamurile omenești și din toate semințiile se pot aduna mădulare ale lui Hristos, pentru a alcătui poporul lui Dumnezeu și cetatea Împărăției cerurilor, cine poate primi sfânta feciorie să o primească17; și numai cea care nu se înfrânează să se căsătorească18. Dar ce? Dacă o femeie înstărită cheltuiește mulți bani ca să răs-cumpere sclavi de diferite seminții, pe care îi face creștini19, oare [procedând astfel] nu se îngrijește să zămislească mai multe și mai mănoase mădulare ale lui Hristos decât ori-care altă femeie, indiferent cât de rodnică ar fi ea20? cu toate acestea, cea înstărită nu va îndrăzni să compare banii ei cu ofranda sfintei feciorii. Dacă, de dragul de a-i face creștini pe cei care se vor naște, belșugul trupului ar compensa pe drept pierderea fecioriei, acest lucru ar aduce și mai mult câștig,

16 I.e. poporul evreu. (n.ed.)17 Cf. Matei 19, 12.18 Cf. 1 Corinteni 7, 9.19 Aici se referă la botez.20 remarcăm binomul sinonimic feracitas-ubertas, care se alătură

noțiunii de fertilitas valorificate de autor în paragrafele precedente.

CUPRINS

cuvânt înainte .....................................................................5introducere ..........................................................................9notă asupra ediției .............................................................18bibliografie selectivă ..........................................................20

Despre sfânta feciorie ........................................................23

Despre binele văduviei ....................................................107