8/19/2019 Despre Emotii Si Dezvoltarea Emotionala a Copiilor1

1/1

De ce avem emoţii? Care este rolul emoţiilor în viaţa copilului?Emoţiile sunt modalitatea noastr ă de adaptare la mediu. în funcţie de tipul de emoţie tr ăită 

într-o anumită  situaţie, copilul învaţă  să-şi recunoască  nevoile emoţionale şi mentale şi să 

acţioneze în consecinţă. în primele luni de la naştere părintele este cel care observă  emoţia

copilului şi îl sprijină în a-şi modifica comportamentul, pentru a se adapta sănătos situaţiei.

De exemplu, copilul poate să  plângă  pentru că  are nevoie de atenţia şi mângâierea

noastr ă, sau are nevoie de stimularea noastr ă şi îl scoatem din mediu. Cu cât creşte, cu atât creşte şi

autonomia lui emoţională. Dacă distragerea atenţiei era principala modalitate de gestionare a unor

emoţii, copilul învaţă  în timp şi alte modalităţi de gestionare a emoţiei, cum ar fi schimbarea perspectivei sau schimbarea comportamentului. Când copilul tr ăieşte o emoţie este important să-l

învăţăm două aspecte: 

- Cum să-şi identifice şi să-şi recunoască emoţia sau emoţiile tr ăite. Care este nevoia de adaptare

 pe care o semnalizează emoţia?

- Cum să-şi schimbe comportamentul sau modul de a percepe situaţia în aşa fel încât să se adapteze

sănătos situaţiei?

Când ne raportăm la dezvoltarea emoţională a copilului vorbim despre abilităţile pe care şi

le dezvoltă copilul de: 

- Identificare şi recunoaştere a propriilor emoţii. 

- Recunoaştere şi înţelegere a emoţiilor celorlalţi.

-Reacţia sănătoasă faţă de emoţiile tr ăite.

Copilul nu se naşte cu abilitatea de control a modului în care reacţionează  la emoţiile

tr ăite. Adesea emoţiile tr ăite de copil, de frustrare sau furie, reflectă o diferenţă prea mare între

nevoia copilului (de obicei nevoia de o recompensă) şi resursele sale comportamentale de acces la

acea recompensă. Părintele poate interveni prin a sprijini copilul în a se adapta situaţiei, de

exemplu: îi facilitează accesul la recompensă  sau, dimpotrivă, îl învaţă amânarea recompensei şi

toleranţa faţă  de frustrare. Aceste ultime două  competenţe sunt esenţiale pentru dezvoltarea

autocontrolului copilului. 

Emoţiile şi reacţiile comportamentale sunt strâns corelate. Prin comportament, copilul se poate adapta

mediului în funcţie de emoţia pe care acesta o tr ăieşte. Dacă adultul din viaţa copilului, părinte şi educator,

nu îl învaţă să fie atent la ceea ce simte, atunci adaptarea la nevoile lui este deficitar ă. Copilul învaţă în

mod eronat că ceea ce simte nu este bine şi îşi poate forma convingeri negative despre sine: nu sunt demn

de iubirea celorlalţi, nu merit să fiu apreciat etc.

Când copilul învaţă să NU fie atent la emoţiile lui, care sunt sursa principală de adaptare, începe să 

acţioneze neadecvat.

De exemplu, în loc să identifice şi să recunoască frica de respingere sau teama de separare de părinte,

copilul manifestă  comportamente problematice pe care nici copilul, nici adultul nu le gestionează  corect.

Adultul poate pedepsi comportamentul copilului f ăr ă  să-i înţeleagă  nevoia emoţională. Uneori, datorită 

lipsei conştientizării emoţiei şi a nevoii de adaptare, copilul învaţă să asocieze mental o situaţie cu emoţia

tr ăită anterior.

De exemplu, un copil care a fost respins de un alt copil necunoscut şi a tr ăit teamă şi furie, când

va interacţiona cu un alt copil necunoscut este posibil să  aibă  un comportament de retragere pentru că anticipează că se va simţi la fel.

Copiii învaţă  ce sunt emoţiile şi cum să  reacţioneze faţă  de ele, observând comportamentul

adultului. 

Dezvoltarea emoţională  este influenţată  de calitatea relaţiei lor cu părinţii şi educatorii. Atunci

când educatorul observă şi acordă atenţie emoţiilor copilului îi transmite acestuia mesajul că emoţiile sunt

sănătoase şi că ele sunt o sursă importantă de adaptare la mediu.

Modul în care părinţii şi educatorii r ăspund când copilul tr ăieşte o emoţie îi modelează  acestuia

atitudinea faţă de emoţii. Când educatorul şi părintele exprimă emoţii şi îşi gestionează sănătos emoţiile,

copilul învaţă cum să r ăspundă emoţiilor.

Copilul începe prin a identifica emoţia sa sau a celorlalţi prin expresia facială sau tonul vocii.

De exemplu, poate să spună, privind un alt copil, că „pare trist!". Mai târziu, învaţă să facă legăturaîntre emoţie şi un comportament sau o situaţie, cum ar fi „copilul este trist pentru că  şi-a pierdut

 jucăria!". Copilul începe prin a semnifica pricina emoţiei în exterior. Dezvoltarea sa însă îi va permite să 

înţeleagă adevărata cauză a emoţiei, şi anume: semnificaţia pe care jucăria o avea pentru el - „Copilul este

trist, pentru că  şi-a pierdut jucăria preferat ă!".